MIGRATIUNE ~i f. 1) Deplasare in vederea schimbarii locului de trai si de munca, determinata de factori sociali, politici, economici sau naturali. 2) (despre unele animale, pasari etc.) Deplasare periodica in masa, conditionata de factori climaterici, de necesitati de reproducere sau de dobandire a hranei. [Sil. -ti-u-] /<fr. migration, lat. migratio, ~onis

DESIGN s. n. Domeniu multidisciplinar interesat de ansamblul factorilor (social-economici, functionali, tehnici, ergonomici, estetici etc.) care contribuie la aspectul si calitatea produsului de mare serie. 2. Aspect exterior, fel in care se prezinta un lucru (din punct de vedere estetic). [Pr.: dizain] – Din engl., fr. design.

NEOFREUDISM s. n. Denumire germanica pentru curentele psihanalitice aparute dupa 1930 care accepta importanta factorilor sociali si culturali in aparitia nevrozelor; neopsihanaliza. [Pr.: ne-o-froi-] – Din fr. neo-freudisme.

DESIGN [pr: dizain] n. 1) Domeniu interesat de factorii (social-economici, functionali, tehnici, estetici etc.) care determina aspectul si calitatea produsului in serie. 2) Forma, aspectul exterior al unui obiect elaborat in conformitate cu legile esteticii. /<engl., fr. design

MOBILITATE s.f. 1. Insusirea de a fi mobil. 2. Faptul de a trece cu usurinta de la o dispozitie sufleteasca la alta. ♦ (Fig.) Nestatornicie; nestabilitate. ♦ Usurinta de a-si schimba expresia fetei, a figurii. 3. Mobilitatea populatiei = schimbare a unor caracteristici ale populatiei (domiciliul, profesiunea, clasa sociala) in decursul unei perioade ca urmare a influentei diferitilor factori social-economici. [Cf. fr. mobilite, lat. mobilitas].

NEOFREUDISM FROI-/ s. m. totalitatea noilor curente psihanalitice care, renuntand la tezele lui Freud, accepta importanta factorilor sociali si culturali in geneza nevrozelor; neopsihanaliza. (< fr. neo-freudisme)

LABOV [leibəu], William (n. 1927), lingvist american. Prof. univ. la Pennsylvania. Unul dintre principalii reprezentanti ai sociolingvisticii, domeniu pe care l-a dezvoltat, creand o scoala. Contributii fundamentale privind corelatia dintre variatiile lingvistice si factorii sociali („Modele sociolingvistice”, „Stratificarea sociala a englezei la New York”).

MIGRATIUNE, migratiuni, s. f. 1. Deplasare in masa a unor triburi sau a unor populatii de pe un teritoriu pe altul, determinata de factori economici, sociali, politici sau naturali; migrare. 2. Deplasare in masa a unor animale dintr-o regiune intr-alta, in vederea reproducerii, a cautarii de hrana etc.; migrare. 3. (In sintagmele) Migratiunea petrolului (sau titeiului) = proces de deplasare a petrolului si a gazelor asociate din zacamantul in care au luat nastere in roci, in zone subterane straine. [Pr.:-ti-u-. – Var.: migratie s. f.] – Din fr. migration, lat. migratio, -onis.

BIOLOGISM n. Teorie care transpune in mod mecanic legile biologice in viata societatii, reducand procesul social la factorii biologici. [Sil. bi-o-] /<fr. biologisme

BIOSOCIOLOGIE f. Conceptie nestiintifica care explica dezvoltarea sociala prin factori biologici, redusi la notiunea de rasa. /<fr. biosociologie

SANOGENEZA s.f. Ramura a medicinii care se ocupa cu asigurarea starii de sanatate a populatiei, studiind mediul social ca factor patologic, influenta locuintei si a conditiilor de munca, fenomenele de urbanizare, de poluare etc. [Cf. fr. sangenese < lat. sanus – sanatos, gr. genesis – nastere].

BIOSOCIOLOGIE s.f. 1. Conceptie antistiintifica referitoare la societate, care explica viata sociala si politica in primul rand prin factori biologici, redusi la notiunea de rasa; teorie, preconizata de sociologii fascisti, care pretinde ca factorul determinant al dezvoltarii sociale este factorul biologic, redus la notiunea de rasa. 2. Disciplina care se ocupa cu studiul biocenozelor. [< fr. biosociologie].

BIOLOGISM s.n. Pozitie teoretica care reduce procesul social la factorii biologici; transpunerea mecanica a unor legi biologice la viata societatii, teorie care substituie legilor vietii sociale legi biologice. [Pron. bi-o-. / cf. fr. biologisme, germ. Biologismus].

PSIHOLOGISM s. n. tendinta de a interpreta fenomenele sociale, arta, morala, religia si alte forme ale constiintei sociale prin factorul psihologic; exagerare a importantei factorului psihologic in literatura. ♦ ~ lingvistic = curent in Rusia, dupa care unicul obiect de studiu al lingvisticii ar trebui sa fie actul individual al vorbirii, conceput ca un proces psihic, fara nici o legatura cu viata sociala. (< fr. psychologisme)

SANOGENEZA s. f. ramura a medicinei care se ocupa cu asigurarea starii de sanatate a populatiei, studiind mediul social ca factor patologic, influenta locuintei si a conditiilor de munca. (< fr. sanogenese)

PSIHOLOGISM n. 1) Curent in filozofie care, in explicarea fenomenelor sociale si a formelor constiintei sociale, exagereaza rolul factorilor psihici. 2) Tendinta a unor scriitori de a explica starile sufletesti ale eroilor din operele lor prin factori de ordin psihic. /<fr. psychologisme

BIOSOCIAL, -A adj. referitor la factori biologici si sociali. (< bio- + social)

PROCESIV, -A adj. 1. care constituie un factor de progres social. 2. (psih.) personalitate ~a = personalitate cu tendinte de cearta, de disputa, de a intenta procese repetate si interminabile. (< fr. processif)

BLOCH [blɔc], Marc (1886-1944), istoric medievist francez. A subliniat necesitatea studiului factorilor naturali si social-economici pentru intelegerea istoriei („Societatea feudala”). Fondatorul revistel „Annales”. Executat de hitleristi pentru participarea la rezistenta.

CAUZALITATE (‹ fr.) s. f. 1. (FILOZ.) Raport necesar intre cauza si efectul sau, cauza desemnand antecedentul producator al efectului. ♦ Principiul cauzalitatii = principiu fundamental al gindirii enuntat astfel: in aceleasi conditii, aceleasi cauze produc aceleasi efecte. C. sociala = proces de atribuire a rolului de cauza anumitor elemente sau factori ai vietii sociale (personali, interpersonali sau extrapersonali) in raport cu altii. 2. (GENET.) Raport genetic existent intre anumite stari ale formelor si varietatilor materiei, aparute in procesele de miscare si dezvoltare ale acesteia.

PROSPECTIVA, prospective, s. f. Proiect asupra viitorului constand in studierea factorilor tehnici, stiintifici, economici, sociali etc. si in stabilirea influentei lor asupra evolutiei lumii moderne. – V. viitorologie. – Din fr. prospective.

MICROSOCIOLOGIE s.f. 1. Curent pozitivist in sociologia contemporana care considera in spirit idealist-subiectiv ca factorul fundamental al vietii sociale il constituie relatiile afective din cadrul unor microgrupuri sau dintre membrii unor grupuri diferite. 2. Studiul microgrupurilor. [< fr. microsociologie].

SOCIOGENEZA s.f. Denumire data factorilor psihogeni de ordin social, care provoaca boli psihice. [< fr. sociogenese, cf. lat. societas – societate, gr. genesis – nastere].

BIOSOCIOLOGIE s. f. conceptie care explica viata sociala si politica prin factorii biologiei, redusi la notiunea de rasa. (< fr. biosociologie)

MATERIALISM s. n. 1. orientare fundamentala in filozofie, opusa idealismului, potrivit careia lumea este, in esenta, materiala si cognoscibila. ♦ ~ dialectic = conceptie care imbina organic rezolvarea consecvent materialista a problemei fundamentale a filozofiei cu dialectica; ~ istoric = conceptie filozofica avand ca obiect societatea, legile generale si fortele motrice ale dezvoltarii istorice; ~ economic = conceptie unilaterala, metafizica, despre societate, care absolutizeaza rolul determinant al factorului economic in dezvoltarea sociala; ~ stiintific-naturalist = conceptie exprimand convingerea spontana a naturalistilor ca lumea exterioara este o realitate obiectiva; ~ vulgar = curent care, in esenta, reduce intreaga realitate, inclusiv constiinta, la materie. 2. interes exagerat pentru problemele materiale. (< fr. materialisme, germ. Materialismus)

MICROSOCIOLOGIE s. f. 1. studiu sociologic al microgrupurilor. 2. curent pozitivist in sociologia contemporana, care considera, in spirit idealist-subiectiv, ca factorul fundamental al vietii sociale il constituie relatiile afective din cadrul unor microgrupuri. (< fr. microsociologie)

SOCIOGENEZA s. f. 1. procesul de trecere de la hoarda primitiva a antropoizilor la societatea umana. 2. denumire data factorilor psihogeni de ordin social, care provoaca boli psihice. (< fr. sociogenese)

SUBCULTURA s. f. 1. tendinta subiacenta de manifestare a unei culturi elementare. 2. subdiviziune a culturii nationale, caracterizata printr-o combinatie de factori specifici unui grup social. 3. (med.) cultura care rezulta prin insamantarea unei alte culturi intr-un mediu oarecare. (< engl., fr. subculture)

CROZIER [crozie], Michel (n. 1922), sociolog francez. A cercetat fenomenele mobilitatii profesionale si indeosebi factorii structurali care se opun schimbarilor sociale („Societatea nu se schimba prin decret”, „Raul american”).

BIOSOCIOLOGIE s. f. Conceptie care explica viata sociala si politica in primul rand prin factori biologici, redusi la notiunea de rasa. [Pr.: -bi-o-so-ci-o-] – Din fr. biosociologie.

GEOPOLITICA s.f. Doctrina social-politica nestiintifica retrograda, care in explicarea fenomenelor sociale si politice atribuie un rol primordial factorilor geografici si demografici, interpretati in mod denaturat, in spiritul teoriei expansioniste a spatiului vital si al rasismului. ♦ Studiul bazelor geografice ale problemelor politice si economice. [Pron. ge-o-. / cf. fr. geopolitique, it. geopolitica, germ. Geopolitik].

GEOPOLITIC, -A I adj. referitor la geopolitica. II. s. f. studiu al raporturilor dintre mediul natural inconjurator si politica statelor. ◊ doctrina care, in explicarea fenomenelor sociale si politice, atribuie un rol primordial factorilor geografici si demografici, interpretati in mod denaturat, in spiritul teoriei expansioniste si rasiste a „spatiului vital”. (< fr. geopolitique, /II/ germ. Geopolitik)

PSIHOLOGISM s.n. 1. Tendinta de a explica fenomenele sociale, arta, morala, religia si alte forme ale constiintei sociale tinand seama exclusiv de aspectul psihologic drept factor determinant al celorlalte laturi si procese. ◊ Psihologism lingvistic = curent initiat de Steinthal in Germania si de Potebnea in Rusia, dupa care unicul obiect de studiu al lingvisticii ar trebui sa fie actul individual al vorbirii, inteles ca un proces psihic, fara nici o legatura cu viata sociala. 2. Atitudine a scriitorilor care analizeaza numai starile psihice, neglijand cauzele sociale ale acestora. [Cf. fr. psychologisme].

SUBIECTIVISM s. n. 1. conceptie filozofica idealista care neaga existenta lumii obiective, reducand realitatea la constiinta, la subiect (II, 1). ◊ (in teoria si practica sociala) tendinta de a ignora sau subaprecia rolul factorilor obiectivi ai dezvoltarii, de a sustrage activitatea subiectului de sub determinismul lor. 2. atitudine personala, partinitoare fata de cineva sau ceva. (< fr. subjectivisme)

PEDOLOGIE² s. f. 1. stiinta despre copil. 2. curent in pedagogie care sustine ca soarta copilului ar fi determinata in mod fatal de ereditate si de mediul sau social, socotit imuabil. 3. studiu al caracterelor somatice, determinate de factorii biologici, de ereditate etc. (< fr. pedologie)

PEDOLOGIE² s. f. 1. Curent pedagogic care sustine ca dezvoltarea copilului ar fi determinata fatal de ereditate si de mediul sau social (conceput ca invariabil). 2. (Biol.) Studiul caracterelor somatice determinate de factorii biologici, de ereditate etc. – Din fr. pedologie.

CONDITIE s. 1. v. situatie. 2. v. clauza. 3. v. factor. 4. pozitie, situatie, stare, (inv. si pop.) obraz, (Transilv.) prindoare. (~ sociala.) 5. rang, stare, teapa, treapta, (pop.) mana, seama. (Sunt de aceeasi ~.)

PEDOLOGIE² s.f. 1. Stiinta despre copil. ♦ Curent in pedagogie care sustine ca soarta copilului ar fi determinata in mod fatal de ereditate si de mediul sau social, conceput ca invariabil. 2. (Biol.) Studiul caracterelor somatice, determinate de factorii biologici, de ereditate etc. [Gen. -iei. / < fr. pedologie, cf. gr. pais – copil, logos – studiu].

ABSOLUT², -A, absoluti, -te, adj. 1. Care nu este supus nici unei restrictii; nelimitat. ♢ Adevar absolut = adevar care nu poate fi dezmintit in viitor, care reprezinta cunoasterea completa a lumii obiective. (In filozofia idealista) Spirit absolut, idee absoluta sau eu absolut = presupus factor de baza al universului, identificat cu divinitatea. 2. (Despre fenomene social-economice, in legatura cu notiuni de crestere sau de scadere cantitativa) Considerat in raport cu sine insusi si nu in comparatie cu alte fenomene asemanatoare. 3. (Mat.; despre marimi) A carui valoare nu depinde de conditiile in care a fost masurat sau de sistemul la care e raportat. ◊ Valoare absoluta = valoarea aritmetica a radacinii patratului unei marimi. 4. Desavarsit, complet. – Fr. absolu (lat. lit. absolutus).

DARWINISM s.n. Conceptie evolutionista potrivit careia speciile se transforma treptat unele in altele prin interactiunea mai multor factori: variabilitatea, ereditatea, suprapopulatia, lupta pentru existenta si selectia naturala. ◊ Darwinism social = curent in sociologie care extinde legile biologice ale luptei pentru existenta si ale selectiei naturale la domeniul fenomenelor sociale. [< fr. darwinisme, cf. Darwin – biolog materialist englez].

VOLUNTARISM s.n. 1. Conceptie filozofica potrivit careia la baza existentei stau anumite tendinte irationale ale vointei umane sau o vointa cosmica oarba. 2. Conceptie socio-politica, care considera vointa umana ca factor hotarator al istoriei, atribuind proceselor volitionale un rol determinant in actiunea sociala, negand existenta legitatilor obiective sau opunand vointa umana acestor legi. 3. Conceptie in psihologie dupa care in viata psihica rolul hotarator il au procesele volitionale. [Cf. germ. Voluntarismus, fr. voluntarisme].

EDUCOGEN, -A adj. (despre factori psihosociali) capabil sa contribuie la formarea omului si la integrarea lui sociala. (< fr. educogene)

VOLUNTARISM s. n. 1. conceptie filozofica potrivit careia la baza existentei stau anumite tendinte irationale ale vointei umane sau o vointa cosmica oarba. 2. conceptie sociologica subiectivista care considera vointa umana ca factor hotarator al istoriei, atribuind proceselor volitionale un rol determinant in actiunea sociala, negand existenta legitatilor obiective sau opunand vointa umana acestor legi. 3. conceptie psihologica potrivit careia in viata psihica rolul hotarator il au procesele volitionale. (< fr. volontarisme)

CULTURALISM s. n. 1. preocupare culturala. 2. scoala americana de antropologie care admite ca esentiala specificitatea culturii, considerata ca obicei al grupului social, in opozitie cu natura. ◊ curent care pune accentul, in ce priveste formarea personalitatii, pe rolul factorilor de mediu socioculturali. (< fr. culturalisme)

MEDIU s.n. 1. Natura, spatiul inconjurator in care se afla o fiinta, un lucru etc. ◊ Mediu geografic = totalitatea conditiilor naturale exterioare ale vietii sociale, care constituie una dintre conditiile necesare si permanente ale vietii materiale a societatii si unul dintre factorii care influenteaza dezvoltarea ei. ♦ Orice substanta in care se produce sau se propaga un fenomen. ◊ Mediu de cultura = solutie nutritiva sterilizata, folosita pentru inmultirea microbilor in laborator in diverse scopuri. 2. Societatea, lumea in mijlocul careia traieste cineva. 3. (In forma medium) (Cel) care pretinde ca poate inlesni comunicarea cu spiritele in practicile oculte. [Pron. -diu, var. medium s.n. / cf. lat. medium, fr. medium].

CONDITIE ~i f. 1) Factor exterior de care depind fiintele sau lucrurile. 2) mai ales la pl. Concurs de imprejurari in care se produce un fenomen; context; conjunctura; circumstanta. In aceste ~i. In ~i favorabile. ◊ ~i de existenta totalitate a factorilor de mediu care asigura existenta oamenilor. 3) (despre acorduri, conventii etc.) Dispozitie suplimentara. ~ile unui armistitiu. ~i de pace. 4) Situatie sociala; loc in societate. ◊ De ~ care are calitati morale inalte; nobil. 5) Situatie de moment. In ~a noastra. 6) Situatie juridica. ~a unei persoane. [Art. conditia; G.-D. conditiei; Sil. -ti-e] /<fr. condition

ANTROPOLOGIC, -A adj. Al antropologiei, referitor la antropologie. ◊ Scoala antropologica = a) scoala intemeiata de Lombroso, care concepea infractiunea ca un produs al factorilor biologici, iar pe infractor ca un tip innascut de „om criminal”; b) scoala sociologica care sustine in mod eronat ca viata sociala a popoarelor este determinata cauzal de caracteristicile anatomofiziologice ale rasei. [Cf. fr. anthropologique].

ANTROPOLOGIC, -A adj. referitor la antropologie. ♦ scoala ~a = a) scoala intemeiata de Lombroso, care concepea infractiunea ca un produs al factorilor biologici, iar pe infractor ca un tip innascut de „om criminal”; b) orientare sociologica care sustine in mod eronat ca viata sociala a popoarelor este determinata de caracteristicile anatomo-fiziologice ale rasei. (< fr. anthropologique)

POPORANISM s. n. curent social-politic, cu implicatii literare, aparut in Romania la sfarsitul sec. XIX, care considera masele taranesti drept elementul de baza al natiunii si factorul hotarator in crearea culturii nationale, recomandand, pe plan literar, crearea de opere inspirate din viata taranimii. (dupa rus. narodnicestvo)

CONDITIE s. f. 1. imprejurare, fapt etc. care ofera cadrul pentru aparitia unui fenomen. 2. (biol.) ~tii de mediu = totalitatea factorilor in care sunt obligate sa traiasca organismele. 3. clauza (a unei intelegeri, a unei conventii). 4. (jur.) eveniment viitor si nesigur de care depinde nasterea sau stingerea unui drept. 5. situatie sociala a cuiva. ♦ ~ fizica = nivel superior al pregatirii fizice a unui sportiv. (< fr. condition, lat. conditio)

PLURALISM s. n. 1. conceptie filozofica potrivit careia universul ar fi format dintr-o pluralitate de esente izolate, independente una de alta. ◊ orice conceptie care, intr-un domeniu determinat, admite o multitudine de factori echivalenti, de principii etc. ce fac posibile cai diferite de dezvoltare a societatii. 2. principiu al democratiei potrivit caruia functionarea acesteia, garantarea drepturilor si libertatilor sunt conditionate de existenta mai multor forte politico-sociale. (< fr. pluralisme)

PLURALISM s. n. 1. Conceptie filozofica potrivit careia lumea ar fi formata dintr-o pluralitate de realitati de sine statatoare, independente unele de altele. 2. Principiu al democratiei care preconizeaza necesitatea existentei mai multor forte social-politice (partide, sindicate, organizatii religioase etc.) interpuse intre membrii societatii si putere, ca o conditie si o garantie a limitarii puterii, a functionarii democratiei. ♦ P. gener. Orice conceptie care, intr-un domeniu determinat, admite o multiplicitate de factori echivalenti, de principii etc. care nu pot fi reduse la unitate; stare de lucruri caracterizata prin existenta acestei multiplicitati. – Din fr. pluralisme.

PLURALISM s.n. 1. Conceptie filozofica idealista care neaga unitatea materiala a lumii, sustinand ca tot ceea ce exista consta dintr-o multitudine de entitati izolate, independente una de alta si ireductibile la o baza comuna, unitara. ♦ (P. ext.) Orice conceptie care, intr-un domeniu determinant, admite o multitudine de factori echivalenti, de principii etc. ce nu pot fi reduse la unitate; stare de lucruri caracterizata prin existenta unei multiplicitati. 2. Principiu democratic potrivit caruia functionarea democratiei, garantarea drepturilor si libertatilor ar fi conditionata de existenta mai multor forte politico-sociale (partide, sindicate etc.) care sa se interpuna intre individ si stat. [< fr. pluralisme, cf. lat. pluralis – compus din mai multe elemente].

CONDITIE, conditii s. f. 1. Fapt, imprejurare de care depinde aparitia unui fenomen sau care influenteaza desfasurarea unei actiuni, putand-o frana sau stimula. 2. (La pl.) Imprejurarile in care se petrece un fenomen. ◊ Conditii de mediu = totalitatea factorilor de mediu biotici si abiotici in care traieste o fiinta. 3. Clauza a unei intelegeri, a unei conventii, a unor negocieri etc. Conditiile tratatului de pace. ◊ Loc. adj. adv. Fara conditii = fara pretentii. ◊ Loc. conj. Cu conditia (ca sa)... = numai in cazul ca..., cu obligatia (ca sa)... 4. (Jur.) Eveniment viitor si nesigur de a carui indeplinire atarna existenta unei obligatii. ♦ Situatie juridica a unei persoane. 5. Situatie sociala a cuiva. 6. (Sport; in sintagma) Conditie fizica = situatie a unui sportiv din punct de vedere fizic si al pregatirii sale teoretice si practice. – Din fr. condition.