HURDUCA, hurduc, vb. I. 1. Tranz. si refl. A se misca incoace si incolo cu putere, a (se) clatina, a (se) scutura, a (se) zgaltai, a (se) zdruncina. 2. Intranz. (Reg.) A face zgomot mare; a hurui. [Var.: urduca vb. I] – Formatie onomatopeica.

DURUI, durui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, rotile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare in timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. si tranz. Fig. A vorbi repede, fara intrerupere (si cu glas ridicat); a turui. – Dur² + suf. -ui.

DANDANA, dandanale, s. f. (Fam.) 1. Intamplare neplacuta; belea, bucluc, incurcatura. 2. zgomot mare, taraboi; petrecere galagioasa. ◊ (Inv.) Clopot de dandana = clopot de alarma. – Din tc. tantana.

HARMALAIE, harmalai, s. f. Larma, zgomot mare (de strigate, de glasuri); galagie, zarva. [Var.: harmalaie s. f.] – Onomatopee.

HARMALAIE s. f. zgomot mare, larma (de strigate, de glasuri); galagie, zarva, taraboi, halalaie, harhalaie. [Var.: harmalaie s. f.] – Formatie onomatopeica.

HODOROGI, hodorogesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, mai ales despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) in mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobaind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare si fara rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se darapana, a se harbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se subrezi, a se ramoli de boala sau de batranete. – Din hodorog¹.

INVALMASEALA, invalmaseli, s. f. 1. Ingramadire dezordonata de lucruri sau de fiinte; forfoteala a unei multimi; neoranduiala; p. ext. zgomot mare, zarva. ♦ Fig. Confuzie, zapaceala. 2. Lupta, incaierare, invalmasag. – Invalmasi + suf. -eala.

ZARVA s. f. 1. Galagie, zgomot mare, harmalaie, taraboi; p. ext. miscare, agitatie, tulburare, framantare. 2. Cearta, scandal, galceava. – Cf. ucr. zarva.

SURLA, surle, s. f. 1. Instrument muzical popular de suflat, in forma de fluier, cu mai multe orificii si cu ancie dubla, intrebuintat in trecut mai ales in armata. ◊ Loc. adv. Cu surle = cu zgomot mare, cu scandal. 2. (Reg.) Ratul porcului; p. ext. porc. 3. Coliba (in camp), de obicei improvizata, de forma conica, construita din pari de lemn si acoperita cu stuf, paie, fan sau coceni. – Din scr. surla, bg. zurla.

TAM-TAM, tam-tamuri, s. n. 1. Instrument muzical de percutie alcatuit dintr-un disc concav de metal forjat, care, lovit cu un ciocanel de lemn captusit cu postav, vibreaza, producand sunete puternice; gong. 2. Instrument muzical african asemanator cu toba; muzica executata cu un astfel de instrument. ♦ Fig. zgomot mare, zarva. – Din fr. tam-tam.

VUIET, vuiete, s. n. 1. zgomot prelungit produs de diferite lucruri in miscare sau in v******e; vajait, muget, freamat, fosnet, huiet. ♦ Spec. zgomot infundat, produs prin detunari repetate; bubuit, duduit, trosnet, parait. ♦ Spec. zgomot produs de un vehicul in mers sau de o masina in actiune; huruit. ♦ Spec. zgomot scurt, puternic, produs de lovirea unor obiecte de metal; zanganit, zuruit. ♦ Spec. Sunet produs de unele instrumente muzicale sau de clopote. 2. zgomot mare, galagie, vacarm, larma, vociferare. 3. (Inv.) Zvon, stire; veste. 4. (Rar) Ecou.[Pr.: vu-iet] – Vui + suf. -et.

LARMA, (rar) larme, s. f. 1. zgomot mare; galagie. ♦ Fig. (Rar) Framantare, zbucium. 2. (Inv.) Alarma. – Din magh. larma, scr. larma.

LARMUI, larmuiesc, vb. IV. Intranz. A face larma, a produce zgomot mare. – Larma + suf. -ui.

TUMULT, tumulturi, s. n. 1. zgomot mare, larma, zarva, vacarm. ♦ Involburare, curs repede, talazuire a unor ape. 2. Fig. Agitatie, tulburare, zbucium sufletesc. – Din fr. tumulte, lat. tumultus.

SCANDAL, scandaluri, s. n. 1. Zarva, valva produsa de o fapta reprobabila, rusinoasa; indignare, revolta provocata de o asemenea fapta. ♦ zgomot mare, galagie, taraboi. ◊ Expr. (Fam.) A face cuiva scandal = a mustra aspru, a certa pe cineva cu vorbe aspre pe ton ridicat. 2. Intamplare care tulbura ordinea publica; fapta urata, rusinoasa, care provoaca indignare. ♦ Situatie rusinoasa; rusine. – Din fr. scandale, lat. scandalum.

ANTIFON ~oane n. Obiect plastic mic care se introduce in ureche pentru a o apara de zgomote mari. /<fr. antiphone

GALAGIE f. zgomot mare (de glasuri, de mijloace de transport etc.); larma; zarva. [G.-D. galagiei] /cf. ucr. galas

HARHAT ~e n. rar zgomot mare produs de mai multe persoane care vorbesc concomitent. /Onomat.

A SE HURDUCA ma hurduc intranz. (despre vehicule sau persoane in miscare) A se scutura tare (facand zgomot mare); a se zdruncina. /Onomat.

LARMA ~e f. zgomot mare (de glasuri, de mijloace de transport etc.); galagie; zarva. [G.-D. larmei] /<sb. larma, ung. larma

TAM-TAM ~uri n. 1) Instrument muzical de percutie constand dintr-o placa circulanta de metal, suspendata vertical, care se bate cu un ciocanel. 2) Toba de lemn, de origine africana. 3) Muzica executata la o astfel de toba. 4) fig. zgomot mare; zarva; vacarm. /<fr. tam-tam

TAPAJ n. 1) zgomot mare produs concomitent de mai multe surse sonore. 2) Protest zgomotos. /<fr. tapage

A TUNA pers. 3 tuna intranz. 1) A se produce un tunet (in urma unei descarcari electrice in atmosfera); a rasuna tunetul. 2) A produce un zgomot mare; a scoate un vuiet puternic. 3) fig. (despre oameni) A vorbi pe un ton ridicat; a striga; a tipa. ◊ ~ si a fulgera a-si descarca mania prin tipete si strigate. 4) inv. A trage cu tunul (sau cu o alta arma de foc). /<lat. tonare

TUNET ~e n. 1) zgomot puternic care insoteste fulgerul. 2) fig. zgomot mare, rasunator. ~ de voci. ~ de aplauze. /a tuna + suf. ~et

ZARVA ~ e f. 1) zgomot mare (de glasuri, de mijloace de transport etc.); larma; galagie. 2) Schimb de vorbe rastite (intre doua sau mai multe persoane); cearta. [G.-D. zarvei] /cf. ucr. zarva

ZURBA ~le f. inv. 1) Actiune violenta impotriva unei nedreptati; revolta; razvratire; rebeliune. 2) fig. zgomot mare (de glasuri, de mijloace de transport etc.); larma; galagie; zarva. /<turc. zorba

ANTIFON s.n. Corp plastic, de dimensiuni reduse, care se introduce in ureche pentru a o apara de zgomote mari. [< fr. antiphone, cf. lat. anti – contra, gr. phone – sunet].

VACARM s.n. zgomot mare, harmalaie. [< fr. vacarme].

aui (auiesc, auit), vb. – A rasuna, a hauli. Creatie imitativa, ca hui, vui si hauli, care exprima toate acelasi efect de rezonanta. – Der. auiala, s. f. (bubuit, zgomot); auit, s. n. (zgomot mare); auitor, adj. (rasunator).

bubui (uesc, bubuit), vb. – A produce un zgomot puternic, a rasuna. – Mr. mi bubuescu „ma plang”, bumbunez „bubui”. Creatie expresiva, cf. gr. βομβέω, lat. bombitare, sl. bubati (care dupa Byhan 305, ar fi etimonul cuvintului rom.), sb. bubati, slov. bobneti. – Der. bubuit, s. n. (zgomot mare); bubuitor, adj. (rasunator); bubuitura, s. f. (zgomot mare); rasbubui, vb. (a rasuna).

TAM-TAM s.n. 1. Instrument muzical de origine chinezeasca, compus dintr-un disc metalic care vibreaza la loviturile unui ciocanel, producand un sunet din ce in ce mai puternic; gong. 2. Instrument muzical african asemanator tobei; muzica executata la un astfel de instrument. ♦ (Fig.) zgomot mare, galagie, vacarm. [< fr. tam-tam].

TAPAJ s.n. zgomot mare; galagie, scandal, larma; protest zgomotos. [< fr. tapage].

TUMULT s.n. 1. zgomot mare, vuiet, larma. ♦ Involburare, talazuire a unor ape. 2. (Fig.) Agitatie, zbucium sufletesc. [< fr. tumulte, lat. tumultus].

TAM-TAM s. n. 1. instrument muzical de percutie, asemanator gongului, dar mai mare si cu un timbru mai grav. 2. toba de lemn de origine africana care produce doua sunete de inaltimi diferite; muzica executata. 3. (fig.) zgomot mare; galagie, vacarm. ◊ (fig.) protest zgomotos. (< fr. tam-tam)

TAPAJ s. n. 1. zgomot mare; galagie, scandal, larma. 2. protest zgomotos. (< fr. tapage)

TUMULT s. n. 1. zgomot mare, vuiet, larma. ◊ involburare, talazuire a unor ape. 2. (fig.) zbucium sufletesc. (< fr. tumulte, lat. tumultus)

VACARM s. n. zgomot mare, harmalaie, larma, tumult. (< fr. vacarme)

larma (larme), s. f. – 1. (Inv.) Alerta, alarma. – 2. Galagie, taraboi, zgomot mare. Germ. Alarm (‹ it. all’arme), prin intermediul sl. (pol., sb., cr. larma), sau al mag. larma (Cihac, II, 165; Galdi, Dict., 179). Este un dublet al lui alarma, s. f., din fr. alarme. Sec. XVIII. – Der. larmalau, s. n. (Trans., galagie), sing. reconstituit din pl. larmalaie, cf. harmalaie; larmui, vb. (inv., a alarma; a face zgomot); larmuitor, adj. (zgomotos).

PLESNET, plesnete, s. n. 1. zgomot (de mare intensitate) de scurta durata, produs de ceva care izbeste aerul sau alte corpuri; plesnitura. ♦ (Rar) zgomot produs de un obiect care se sparge sau crapa. 2. (Rar) Lovitura (de bici). – Plesni + suf. -et.

AUDIOPROTECTOR s.n. Dispozitiv care protejeaza urechile de zgomotele prea mari. [Cf. it. audioprotettore].

SCANDAL s. n. 1. reactie violenta de protest fata de ceva nedemn, rusinos, inacceptabil etc. 2. cearta insotita adesea de bataie, de deteriorari de obiecte etc.; (p. ext.) zgomot, galagie mare produsa de o asemenea cearta. 3. (fam.) portjartier. (< fr. scandale, lat. scandalum)

GALGAI, galgai, vb. IV. 1. Intranz. (Despre lichide, la pers. 3) A curge cu zgomot dintr-un vas (cu gatul stramt), cand aluneca pe gat etc.; p. gener. a curge provocand un zgomot ritmic. 2. Tranz. (Reg.) A sorbi o bautura cu inghitituri mari (si cu zgomot). – Gal-g[al] + suf. -ai.

TRASNET ~e n. zgomot caracteristic de mare intensitate, care insoteste un fulger. ◊ Ca un ~ pe neasteptate. A ramane ca lovit de ~ a ramane incremenit (de groaza, uimire etc.). /a trasni + suf. ~et

CASCADA, cascade, s. f. Torent de apa care cade cu zgomot de la o mare inaltime (pe un perete de munte). ◊ Expr. Cascada de ras = ras zgomotos, sacadat si prelungit. – Fr. cascade.

PLEASNA, plesne, s. f. 1. (Pop.) Sfichi; p. ext. bici. ◊ Expr. A aduce (pe cineva) in pleasna de bici = a aduce (pe cineva) cu mare graba, in cel mai scurt timp. ♦ zgomot produs de plesnirea biciului; lovitura, plesnitura de bici. 2. (Reg.) Fir de care se prinde carligul la capatul sforii de pescuit. 3. (Pop.) Iritatie a mucoasei limbii si a cerului gurii (mai ales la copiii mici). – V. plesni.

A DETUNA detun 1. intranz. 1) A se produce un tunet (in urma unei descarcari electrice in atmosfera); a trasni. 2) A produce un zgomot puternic; a se auzi un vuiet mare; a bubui; a trasni. 3) (despre arme de foc) A se descarca cu zgomot; a bubui; a trasni. 2. tranz. 1) (persoane, lucruri) A lovi trasnetul; a trasni; a fulgera. 2) fig. (persoane, animale etc.). A face sa nu mai existe; a sterge de pe fata pamantului; a nimici; a prapadi. /<lat. detonare

POCNI, pocnesc, vb. IV. 1. Intranz. A rasuna cu un zgomot scurt si sec; a detuna. ♦ (Despre usi, ferestre etc.) A se izbi, a se tranti cu putere si cu zgomot. ♦ Fig. A izbucni pe neasteptate, a se declansa. ♦ (Despre incheieturi, oase, degete) A trosni (prin intindere sau rasucire). ◊ Expr. A-i pocni cuiva falcile = a-i trosni cuiva falcile. 2. Tranz. si intranz. (Adesea fig.) A lovi scurt si cu putere. ♦ Tranz. A lovi drept in tinta. 3. Intranz. A se sparge, a crapa (cu violenta si zgomot). ♦ A se rupe (prin intindere, solicitare prea mare etc.). [Var.: pocani vb. IV] – Poc + suf. -(a)ni.

CAPRIMULG s. m. Nume dat speciilor (c. 100) ordinului caprimulgiforme, cosmopolite, cu ochi adaptati la vederea in intuneric, cioc cu deschidere foarte mare, corp turtit, penaj cafeniu, moale (zboara fara zgomot), care imita perfect, ca desen, scoarta arborilor (h********e tipica din lumea pasarilor); in cadrul lor exista singura specie de pasari care hiberneaza, c. de Colorado; in Romania vine, ca oaspete de vara, c. european.

FREAMAT, freamate, s. n. 1. zgomot surd produs de frunzele miscate de vant, de valurile marii etc.; frematare. ♦ Murmur de voci innabusite sau nedeslusite. ♦ zgomot, larma. 2. Fig. Fior, infiorare. [Var.: (reg.) hreamat s. n.] – Din lat. fremitus

GHIORT interj. Cuvant care imita zgomotul produs de cel care bea un lichid cu inghitituri mari sau de intestinele goale. – Onomatopee.

AC ace n. 1) Obiect mic de metal, ascutit la un capat si prevazut la celalalt cu o gaura, prin care trece ata, care serveste la cusut. ◊ ~ tiganesc ac mare, pentru cusut panza groasa. A sta (sau a sedea) ca pe ace a fi foarte nerabdator. A calca ca pe ace a umbla incet pentru a nu face zgomot. A scapa ca prin urechile ~ului a scapa cu mare greutate. A gasi (a avea) ~ de cojocul cuiva a-i veni cuiva de hac. 2) Obiect asemanator cu aceasta piesa alungita, avand diferite intrebuintari. ~ de siguranta. ~ de par. ~ul ceasornicului. 3) Organ de aparare la unele insecte si animale. ~ul albinei. 4) Frunza subtire si ascutita a coniferelor. 5) Sina mobila pentru dirijarea vehiculelor de cale ferata de pe o linie pe alta; macaz. 6): ~-de-mare peste marin in forma de andrea. /<lat. acus

GARGAUN, gargauni, s. m. 1. Viespe mare, de padure, cu ac foarte veninos, care produce un puternic zgomot specific atunci cand zboara; barzaun (Vespa crabro). 2. Fig. (La pl.) Pretentii nejustificate, fumuri. ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) gargauni in (sau la) cap = a avea idei ciudate, anormale, extravagante; a fi extrem de increzut. A scoate (cuiva) gargaunii (din cap) = a face (pe cineva) sa renunte la ideile ciudate, anormale, extravagante pe care le are. [Var.: gargaune s. m.] – Et. nec.

SFAR interj. 1) (se foloseste pentru a reda zgomotul produs la prajirea carnii, la venirea in contact a unui lichid cu focul, la aprinderea unui chibrit etc.). 2) (se foloseste pentru a reda zgomotul produs de un obiect care se invarteste sau strabate cu mare viteza aerul). /Onomat.

RASUNATOR, -OARE, rasunatori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care suna puternic si prelung; care se aude de (sau pana) departe. ♦ (Despre spatii) In care se imprastie sau se concentreaza zgomote, sunete. ♦ Fig. Care produce uimire, care impresioneaza puternic; care este de mare efect; extrem de mare. – Rasuna + suf. -ator.

A GHIORTAI pers. 3 ghiortaie 1. tranz. pop. fam. (lichide) A inghiti cu lacomie, producand un sunet caracteristic; a bea cu inghitituri mari, facand „ghiort-ghiort”. 2. intranz. pop. fam. (despre intestine) A produce un zgomot caracteristic, provocat de miscarea gazelor in interior; a face „ghiort-ghiort”; a chiorai. /ghiort + suf. ~ai

hau interj. – Reda strigatele de chemare sau de bucurie, ca si latratul. – Var. hau, hu. Creatie expresiva, cf. aui. – Der. haui (var. hauli, hauni, aoli), vb. (a tipa; a chema in gura mare; a cinta; a urla); haucai, vb. (a latra), cf. rut. kaukati; haula, s. f. (casa mare pustie), numita astfel datorita ecoului peretilor sai; haot, s. n. (Munt., zgomot, larma); hau, s. n. (abis, prapastie), din pricina ecoului (Cihac, II, 663 si Philippide, Principii, 154 se gindesc la o posibila der. din ngr. χάος; DAR considera etimonul necunoscut; Scriban porneste de la mag. ho „zapada”).

tac interj. – Exprima zgomotul produs de o lovitura sau de o bataie. – Var. taca, tic(a). Creatie expresiva, cf. tac, pac; se foloseste mai ales in comp., tic-tac. – Der. tacai (var. ticii), vb. (a tacani, a palpita; a bate; a zvicni); tacaiala (var. ticiiala), s. f. (faptul de a tacai; bataie); tacaitoare, s. m. (sfrincioc mare, Lanius excubitor); tacaitura, s. f. (ticait, palpitatie); tacani, vb. (a tacai, a scoate zgomote caracteristice), cu suf. expresiv -ni; tacanitura, s. f. (bataie, ticait).

FOJGAI, fojgaiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; Despre vietati care se gasesc in mare numar pe un spatiu mic si se misca neincetat) A foi², a misuna (cu zgomot). [Var.: foscai vb. IV] – Cf. fosai.

A GALGAI pers. 3 galgaie 1. intranz. (despre lichide) A curge producand un zgomot caracteristic; a face „gal-gal”; a bolborosi. 2. tranz. reg. (bauturi) A sorbi cu inghitituri mari si zgomotoase. /Onomat.

SUFLU, sufluri, s. n. 1. Respiratie. ♦ Nume generic dat sunetelor care se produc la nivelul pleurei, inimii sau vaselor in diferite boli, asemanatoare cu zgomotul facut de o coloana de aer sau de lichid impinsa cu forta intr-un canal ingust. ♦ Capacitate respiratorie mare; p. ext. rezistenta fizica (mare). 2. Adiere, boare. 3. Masa de aer deplasata cu violenta (de explozia unei bombe), care poate provoca avarii si distrugeri. 4. Fig. Avant, elan, insufletire. – Din fr. souffle.

STRIGA, strigi, s. f. 1. (In superstitii) Fiinta imaginara inchipuita ca o femeie care chinuieste copiii mici, ia mana de la vaci etc. 2. Pasare rapitoare de noapte, de culoare galbena-roscata, cu pete brun-inchis, care se hraneste mai ales cu soareci (Tyto alba guttata). 3. Fluture mare cu pete albe pe aripi, asemanatoare cu un cap de mort, care zboara numai in amurg si care, cand este prins, scoate un zgomot ascutit ca un strigat; cap-de-mort (Acherontia atropos). – Lat. striga.

CAPITONA, capitonez, vb. I. Tranz. 1. A captusi scheletul unei mobile cu lana, calti, iarba de mare, material plastic etc. inainte de a fi tapisata; a tapisa. 2. A acoperi un perete sau o usa cu un strat de material izolator impotriva zgomotelor. – Din fr. capitonner.

ghiort interj. – Exprima zgomotul produs cind se inghite mincarea sau bautura. Creatie expresiva. – Der. (in)ghiortai, vb. (a inghiti, a infuleca, a indopa; a ghiolcai matele), cf. ghiorai; ghiortaitura, s. f. (inghititura mare; chioraiala).

SORBI, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva tragand in gura putin cate putin, cu buzele tuguiate (si cu zgomot). ♦ A bea repede si cu lacomie, dintr-o singura inghititura (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) intr-o lingura (sau intr-un pahar) de apa, se spune: a) cand cineva se uita cu mare dragoste la altcineva; b) cand cineva isi manifesta antipatia fata de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atentie si interes pe cineva. 2. A inghiti. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage in piept (cu nesat), a inspira adanc (aer, vant, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

A TRANTI ~esc tranz. 1) (obiecte, persoane) A face sa cada cu putere, lovind sau aruncand. 2) (usi, porti) A inchide, izbind cu zgomot. 3) fam. (persoane) A respinge la un examen, punand o nota insuficienta. 4) fam. (pumni, ghionturi etc.) A aplica cu violenta. ◊ ~ una (o vorba sau o prostie) a spune o vorba nepotrivita. 5) fam. A pune in cantitate mare. 6) rar (obiecte vestimentare) A imbraca in graba si neglijent. /<sl. trotiti

A VENI vin intranz. 1) (despre oameni, animale, vehicule etc.) A se misca, apropiindu-se de tinta miscarii. ~ spre casa. 2) (despre persoane, vehicule, fenomene ale naturii) A fi intr-un anumit loc dupa parcurgerea unei distante; a sosi; a ajunge. Trenul a venit in gara. ◊ ~ la spartul targului a sosi prea tarziu. ~ cu sufletul la gura (sau intr-un suflet) a veni in fuga mare. A-i ~ ceasul a muri. 3) A se intoarce, a reveni la locul de mai inainte. Pasarile vin la cuiburile lor. 4) A-si avea originea; a proveni. 5) (despre imbracaminte, incaltaminte) A se potrivi bine; a fi pe masura cuiva. Pantofii ii vin bine. 6) (despre ape) A ajunge pana la o inaltime oarecare. 7) (despre sunete, zgomote etc.) A ajunge la urechea cuiva. /<lat. venire

pleasna, plesne, s.f. (pop.) 1. sfichi, bici; zgomot produs de plesnitura biciului; lovitura, plesnitura de bici. 2. fir de care se prinde carligul la capatul sforii de pescuit. 3. iritatie a mucoasei limbii si a cerului gurii (mai ales la copii mici). 4. (fig.) vorba usturatoare, sarcastica. 5. fiecare dintre cele trei cureluse inguste cu care se incheie cureaua la cioareci, prinse in trei catarame. 6. suvita de par. 7. fir de in sau de canepa. 8. (reg.) disc sau veriga pusa pe osia rotii carutei, pentru a apara de frecare. 9. bucata mica, aschie, tandara desprinsa dintr-un lemn. 10. (la pl.) matreata. 11. (la pl.) boala de copii; afte, stomatita. 12. stanca, piatra gata sa se despice intr-o mina; crapatura in stanca. 13. insecta care traieste in locuri intunecate; svab. 14. larva unor fluturi de noapte, sub forma unui vierme mare si paros, cu un carlig chitinos la unul din capete; cainele-babei.