pristanitor, pristanitori, s.m. (inv.) persoana care pristaneste, care se alatura cuiva, il urmeaza; face voia cuiva, ii tine partea.

PARIGORIE, parigorii, s. f. (Inv. si reg.) 1. Mangaiere, consolare. ◊ Loc. adv. In (sau de-o) parigorie = ca sa faca pe voia cuiva, de hatarul cuiva; p. ext. de forma, intr-o doara. 2. Prostie, aiureala, zapaceala. – Din ngr. parighoria.

FACULTATIV, -A, facultativi, -e, adj. Care este lasat la alegerea, la voia cuiva, care nu este obligatoriu; benevol. – Din fr. facultatif.

RUGA, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva staruitor indeplinirea unei dorinte, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toti dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formula de politete cu care te adresezi cuiva cand ii ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-si ruga moartea = a-si dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (In practicile religioase) A face o rugaciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau ingaduinta de a face ceva. ◊ Expr. Ma rog, formula intrebuintata ca element incidental, fara legatura cu restul frazei, insemnand uneori „daca vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

SINGUR, -A, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este insotit de nimeni, fara nici un tovaras, fara altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; parasit. 2. Prin fortele sale, fara ajutorul, interventia, indemnul, voia cuiva; din proprie initiativa. ♦ De la sine. 3. (Precedand substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oras. ♦ (In constructii negative) Nici un. Nu putea articula un singur cuvant. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai placut. 4. (Determina subiectul sau obiectul; uneori tine locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) insumi (insuti, insusi etc.) chiar cu (sau tu, el etc.) in persoana. Am eu singur grija. – Lat. singulus.

A SE POTRIVI ma ~esc intranz. 1) A avea trasaturi comune; a fi deopotriva; a se asemana; a semana; a se asemui. 2) A fi pe masura cuiva sau a ceva. Paltonul se ~este foarte bine. 3) A fi in concordanta deplina; a se armoniza; a se asorta; a concorda; a cadra. ◊ ~ ca nuca de (sau in) perete v. NUCA. 4) A da ascultare cuiva; a face pe voie (cuiva). /Din potriva

RAUvoiTOR ~oare (~ori, ~oare) si substantival (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste rea-vointa; care voieste cuiva rau. Privire ~oare. /rau + voitor

voie f. 1) Capacitate de a-si concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; vointa. ◊ Fara (de) ~ inconstient; fara intentie. Peste voia cuiva fara vrerea cuiva. De ~, de nevoie (sau cu ~, fara ~) vrand-nevrand. 2) Senzatie de satisfacere a gustului; vointa; placere; plac; pofta; chef. ◊ Dupa ~ la dorinta. In (sau la) ~ (sau in toata voia) fara a fi stingherit de ceva sau de cineva. A-i face cuiva pe ~ (sau a face pe voia cuiva) a face asa cum vrea cineva. A-i fi cuiva pe ~ (sau a fi pe voia cuiva) a-i fi cuiva pe plac. A implini voia (sau voile) cuiva a indeplini dorinta cuiva. A se lasa (sau a umbla, a merge) in voia cuiva (sau a ceva) a face dupa placul cuiva. A fi la voia cuiva a fi la dispozitia cuiva. A-si face (sau a face cuiva) ~ buna a se inveseli sau a inveseli pe cineva. 2) Aprobare de a realiza ceva; permisiune; incuviintare. A cere ~. A da ~. ◊ Cu voia cuiva cu consimtamantul cuiva. [G.-D. voii] /<sl. volja

DESESIZA vb. I. refl. (Despre instante) A renunta sa se ocupe de cercetarea unui caz. ♦ tr. A lua (fara voie) cuiva o sarcina. [< de- + sesiza, cf. fr. dessaisir].

joi, joiesc, vb. IV (reg.) 1. A intra in voie cuiva prin ceva, a satisface, a multumi (pe cineva), a-i indeplini dorintele. 2. A se ajunge cu ceva, a avea de ajuns, a (se) satura. 3. A birui, a iesi la capat. 4. A suporta, a rabda, a indura.

DESESIZA vb. I. refl. (despre instante) a refuza sa se ocupe de rezolvarea unei cauze. II. tr. a lua (fara voie) cuiva o sarcina. (dupa fr. dessaisir)

FACULTATIV, -A adj. lasat la alegerea, la voia cuiva; neobligatoriu, benevol. (< fr. facultatif)

CHEREM s. n. (Pop. si fam.; in expr.) A fi (sau a se afla, a sta etc.). la cheremul cuiva = a fi (sau a se afla, a sta etc.) la discretia, la bunul plac al cuiva. A avea pe cineva la cheremul sau = a dispune de cineva dupa voie. – Din tc. kerem „favoare, bunavointa”.

PLAC s. n. (Azi mai ales in loc. adv.) Placere. ◊ Loc. adv. Pe (sau dupa) plac (ori placul cuiva) = dupa voia, dupa gustul (cuiva). Dupa bunul plac (al cuiva) = dupa capriciul (cuiva). ◊ Expr. A fi la bunul plac al cuiva = a fi la discretia, la cheremul cuiva. – Din placea (derivat regresiv).

A LASA las tranz. 1) A da drumul unui lucru sau unei fiinte tinute strans; a face sa devina liber. ◊ ~ pasarea sa zboare din colivie a elibera pe cineva prins. ~ (cuiva) sange a face sa curga din corpul cuiva, printr-o incizie, sange. 2) A pune ceva undeva. ~ haina in cui. 3) A da voie (sa se infaptuiasca ori sa aiba loc); a permite; a ingadui. 4) A face, a admite ca cineva sau ceva sa ramana in starea in care se afla. ◊ ~ (pe cineva) in pace a nu deranja pe cineva; a-l lasa sa faca ce vrea. ~ (pe cineva) in voie a da cuiva libertate deplina. 5) A face sa nu se execute ceva la timp. ◊ ~ de azi pe maine a amana mereu ceva. 6) A face sa ramana ceva in urma sa; a transmite prin mostenire. 7) A trece cu vederea; a nu lua in seama; a nesocoti. ◊ ~ la o parte a nu tine cont. 8) A face sa fie mai jos. ~ perdelele. 9) (locuri sau persoane) A parasi plecand in alta parte; a abandona. 10) A uita ceva. ~ usa deschisa. /<lat. laxare

SERVICIU s.n. 1. Actiunea, faptul de a servi, de a sluji. ♦ Slujba, post, functie. ♦ A fi (sau a se pune) in serviciul cuiva (sau a ceva) = a se devota unei persoane sau unei idei, unei cauze etc. 2. Sectie administrativa a unei institutii, a unei intreprinderi etc. ♦ Personalul care incadreaza o astfel de sectie. 3. Serviciu militar = stagiu militar. 4. Ajutor, sprijin dat cuiva. ♦ A face un rau serviciu cuiva = a face cuiva (fara voie) o neplacere. ♦ Scara de serviciu = scara secundara intr-un imobil. 5. Succesiunea in timp a regimurilor de functionare ale unui sistem tehnic impreuna cu duratele lor. ♦ Ansamblu de instalatii tehnice care concureaza la desfasurarea in bune conditii a unei activitati tehnice, industriale sau publice principale. 6. Totalitatea tacamurilor, portelanurilor, sticlariei din aceeasi garnitura in care se serveste mancarea la masa. 7. (In diverse sporturi) Punerea in joc a mingii. [Pron. -ciu, pl. -ii. / < fr. service, it. servizio, lat. servitium].

SERVICIU s. n. 1. Actiunea, faptul de a servi; munca prestata in folosul sau in interesul cuiva. ♦ slujba, post, functie. ◊ a fi (sau a se pune) in serviciul cuiva (sau a ceva) = a se devota unei persoane sau unei idei, cauze etc.; state de serviciu = lista a posturilor, a functiilor ocupate de un functionar, de un militar. 2. Sectie administrativa a unei institutii, intreprinderi etc. ♦ (pl.) sector al economiei in care se desfasoara o activitate utila, menita sa satisfaca anumite nevoi sociale. 3. serviciu militar = stagiu militar; serviciu comandat = misiune speciala incredintata cuiva spre executare. 4. Ajutor, sprijin dat cuiva. ♦ a face un rau serviciu cuiva = a face cuiva (fara voie) o neplacere. ♦ scara de serviciu = scara secundara intr-un imobil. 5. Succesiunea in timp a regimurilor de functionare ale unui sistem tehnic impreuna cu duratele lor. ♦ ansamblu de instalatii tehnice care concureaza la desfasurarea in bune conditii a unei activitati tehnice, industriale sau publice principale. 6. Garnitura de vase, de sticlarie, de lenjerie de masa. 7. serviciu divin = slujba religioasa. 8. (sport) Punerea in joc a mingii. (< fr. service, lat. servitium)

CHEREM s. n. (In expr.) (A fi) la cheremul cuiva = (a fi) la discretia, la bunul plac al cuiva. A avea pe cineva la cheremul sau = a dispune de cineva dupa voie. – Tc. kerem „favoare, bunavointa”.

ALEGERE, alegeri, s. f. 1. Actiunea de a (se) alege si rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fara alegere = la nimereala, la intamplare. La alegere = dupa voia, dupa placul cuiva. 2. (Mai ales la pl.) Operatie care se efectueaza conform unor norme precise si dinainte stabilite, pentru desemnarea prin vot a unei persoane destinate sa indeplineasca o anumita sarcina. – V. alege.

voiNTA, vointe, s. f. 1. Functie psihica caracterizata prin orientarea constienta a omului spre realizarea unor scopuri si prin efortul depus pentru atingerea lor. ♦ Trasatura de caracter manifestata prin decizie ferma si perseverenta in invingerea piedicilor, greutatilor, incurcaturilor de orice fel. 2. Ceea ce hotaraste cineva; hotarare, decizie, voie. ♦ Invoire, consimtamant, permisiune. 3. Intentie, scop, tel, tinta. 4. Dorinta, pofta, chef. – voi² + suf. -inta.

CRAMPONA, cramponez, vb. I. Refl. A se agata cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se tine mortis, scai de ceva sau de cineva, a nu voi sa renunte, a se stradui din toate puterile sa pastreze ceva. – Din fr. cramponner.

HATAR ~uri n. Placere personala a cuiva (uneori ciudata); voie. ◊ De ~ul (cuiva) pentru a face cuiva pe plac. /<turc. hatir

RAU³ rele n. 1) Calitate care intruchipeaza tot ce este negativ. ~l aduce daune. ◊ De ~l cuiva din cauza cuiva. Cu parere de ~ cu regret. A vrea (sau a voi, a dori) (cuiva) ~l a dori (cuiva) sa aiba parte de lucruri neplacute. De bine, de ~ desi nu este asa cum trebuie, dar te poti impaca si cu ceea ce este. A meni ~ a prezice cuiva o nenorocire; a cobi. Uita-te-ar relele! urare glumeata de bine la adresa cuiva. ~ de mare stare de boala care apare la unii calatori pe mare. ~ de munte stare de indispozitie generala care apare in timpul urcarii la mari inaltimi. 2) Principiu care vine in contradictie cu morala; fapta nesocotita. ◊ A vorbi de ~ pe cineva a barfi pe cineva. /<lat. reus

ALEGERE, alegeri, s. f. Actiunea de a (se) alege si rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fara alegere = la intamplare. La alegere = dupa voia, dupa placul cuiva. ♦ (La pl.) Operatie care se efectueaza conform unor norme precise si dinainte stabilite, pentru desemnarea prin vot a unei persoane destinate sa indeplineasca o anumita sarcina.

IGNORA, ignorez, vb. I. Tranz. 1. A nu sti, a nu cunoaste ceva. 2. A neglija in mod voit ceva sau pe cineva, a nu lua in seama, a trece cu vederea, a face abstractie de... – Din fr. ignorer, lat. ignorare.

voiTOR, -OARE, voitori, -oare, adj. (Inv.; adesea substantivat) Care voieste, care doreste ceva. ◊ voitor de bine (sau de rau) = care doreste binele (sau raul) cuiva. [Pr.: vo-i] – voi² + suf. -tor.

PLATA, plati, s. f. 1. Faptul de a plati o suma de bani datorata; achitare. ♦ Sistem, mod dupa care se plateste. 2. Suma de bani data cuiva pentru munca depusa, drept contravaloare a unui obiect cumparat, a folosintei unui lucru etc. 3. Rasplata (morala) cu care cineva este recompensat pentru faptele sale bune; pedeapsa care se da cuiva pentru fapte rele. ◊ Expr. A-si lua plata = a-si primi pedeapsa cuvenita. A se duce (sau a pleca, a merge etc.) in plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde vrea, unde stie, unde-i place. A lasa (pe cineva) in plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a nu se mai ocupa de cineva, a lasa in voia sortii, a lasa in pace. – Din sl. plata.

PACHET, pachete, s. n. 1. Obiect sau grup de obiecte stranse la un loc sau infasurate intr-o invelitoare de protectie (si legate) pentru a se putea pastra sau transporta mai usor; legatura. ◊ Expr. (Adverbial) A trimite pe cineva pachet = a trimite, a expedia pe cineva rapid si fara voia lui undeva. 2. Ansamblu de piese identice, suprapuse sau alaturate si legate intre ele pentru a forma o singura piesa folosita intr-un sistem tehnic. – Din fr. paquet, germ. Paket.

VOLUNTAR, -A, voluntari, -e, adj., s. m. I. Adj. (Despre oameni si manifestarile lor) 1. Care actioneaza de bunavoie, din proprie initiativa, nesilit de nimeni, in mod constient; (despre actiuni) care se face de bunavoie, fara constrangere. ◊ Act voluntar = actiune savarsita de cineva in mod constient, voit. 2. Care exprima vointa. 3. Care isi impune vointa; autoritar. II. S. m. Persoana care intra in armata din proprie dorinta spre a face serviciul militar (inainte de a fi implinit varsta ceruta); p. ext. persoana care ia parte la o campanie militara din proprie initiativa sau care se ofera sa faca un serviciu de bunavoie si dezinteresat. [Var.: (II) (inv.) volintir, volontir s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.

TRADA, tradez, vb. I. 1. Tranz. A insela in mod voit si perfid increderea cuiva, savarsind acte care ii sunt potrivnice, pactizand cu dusmanul etc. ♦ A fi neloial fata de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduita, a dovedi inconsecventa fata de o actiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate in dragoste sau in casnicie; a insela. 2. Tranz. (Despre facultati fizice sau psihice) A nu mai functiona (bine), cauzand dificultati. Memoria il tradeaza. 3. Tranz. si refl. A (se) da pe fata; a (se) da de gol. – Din lat. tradere.

A AUZI aud 1. tranz. 1) A percepe cu ajutorul auzului. ~ un zgomot. ◊ Sa ma (te...) auda Dumnezeu! sa mi (ti...) se implineasca cele dorite. 2) (vesti, noutati etc.) A cunoaste pe baza unor informatii capatate; a afla. ◊ A nu (mai) voi sa auda de cineva a rupe relatiile cu cineva. Sa (ne) auzim de bine formula de ramas bun. 3) (mai ales interogativ) A patrunde cu mintea; a intelege; a pricepe. 2. intranz. 1) A avea simtul auzului. 2) A capata informatii curente (despre ceva sau despre cineva); a afla. /<lat. audire

TINTA² ~e f. 1) Punct in care tinteste cineva cu o arma; tel. 2) Punct asupra caruia sunt indreptate anumite actiuni militare; obiectiv. 3) Obiect al atentiei sau al privirii cuiva. ◊ Cu ochii ~ cu ochii pironiti asupra unui lucru. A privi (sau a se uita) ~ a-si fixa privirea intr-o directie. A privi (sau a se uita) fara de ~ a se uita in gol. 4) Scop concret spre care tinde cineva; obiectiv. ◊ Fara ~ la voia intamplarii. [G.-D. tintei] /<sl. centa

corti, cortesc, vb. IV (reg., inv.) 1. a indemna, a stimula. 2. a interesa, a privi (pe cineva, ceva). 3. a avea voie.

PACHET¹ s. n. 1. reunire de obiecte legate sau invelite laolalta in hartie, in carton etc. ♦ (fam.) a trimite pe cineva ~ = a expedia fara voia lui. 2. forma intermediara a semifabricatului la producerea tablei subtiri prin laminare periodica. 3. grup de doua-patru trenuri care circula in acelasi sens intre doua statii. 4. (sport) pack (2). 5. set, multime de probleme, legi, masuri etc. ♦ ~ de nervi = persoana nervoasa, care se agita continuu. (< fr. paquet, germ. Packet)

HEI interj. 1. Exclamatie care exprima o chemare sau prin care se atrage cuiva atentia. 2. Exclamatie care exprima: voie buna, satisfactie, placere, admiratie, nerabdare, rezerva, contrarietate, surprindere, regret etc. ♦ (Adesea repetat) Exclamatie care lasa sa se inteleaga ca lucrurile sunt mult mai complicate decat par sau decat le crede cineva. [Var.: he, hehe interj.] – Onomatopee.

S*****I, slobod, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A pune in libertate: a elibera. ♦ A elibera dintr-o stransoare, dintr-o legatura care imobilizeaza. ♦ Refl. (Despre obiectul care leaga) A se slabi, a se desface. 2. A lasa un animal in libertate. 3. A permite cuiva sa plece, a da voie sa se departeze. ◊ A nu-l s*****i (pe cineva) inima sa... = a nu se indura sa faca un lucru. ♦ (Rar) A concedia. ♦ (Reg.) A elibera dupa terminarea serviciului militar; a lasa la vatra. 4. A da drumul, a lasa sa cada. 5. A descarca o arma de foc; a arunca sageti dintr-un arc. 6. A raspandi, a emana, a degaja. ♦ A emite un sunet, un strigat, un cuvant. – Din slobod.

FACULTATIV, -A adj. Lasat, facut la alegerea, dupa voia, dupa bunul plac al cuiva; benevol. [< fr. facultatif].

CERE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obtine ceva, pentru a-l convinge sa-ti indeplineasca o dorinta. ◊ Expr. A cere voie sa... = a starui (pe langa cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obtine permisiunea sa... 2. A face unei fete propuneri de casatorie; a peti. 3. A cersi. 4. A pretinde ceva in baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteala (sau cont, inv., seama) = a pretinde de la cineva lamuriri, satisfactie etc. (in urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la raspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face sa fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea cautare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

FULG, fulgi, s. m. 1. Pana subtire, de marime mijlocie, pe jumatate moale si matasoasa, care creste pe pantecele pasarilor si printre penele mai mari. ◊ Loc. adj. Ca fulgul = foarte usor. ◊ Expr. A bate (pe cineva) de-i merg (sau sa-i mearga) fulgii = a bate tare (pe cineva). Ca fulgul pe apa = la voia intamplarii. 2. Asociere de mici cristale de apa, care se formeaza iarna in atmosfera si care, cazand pe pamant, alcatuiesc zapada. 3. (La pl.) Crapaturi intermitente, grupate si fine, care se formeaza mai ales in lingourile sau in piesele de otel aliat cu nichel si cu cromnichel. 4. (La pl.) Produs alimentar sub forma de foite subtiri, obtinut din boabe de ovaz alimentar decorticat, din porumb sau din cartofi taiati fin. – Et. nec.

JERTFA ~e f. 1) (in unele ritualuri religioase) Dar oferit unei divinitati; ofranda; prinos. 2) Renuntare de buna voie la ceva scump in folosul cuiva sau pentru realizarea unui scop; sacrificiu. 3) fig. Persoana care sufera din cauza unor circumstante sau factori neprielnici; victima. 4) Persoana omorata sau ranita; victima. ◊ A cadea ~ a fi sacrificat; a muri. [G.-D. jertfei; Sil. jert-fa] /<sl. zrutva

PACE f. 1) Situatie de intelegere in care nu exista razboi. 2) Tratat intre partile beligerante care prevede incetarea unui conflict armat. 3) Atmosfera in care domneste linistea, armonia si buna intelegere intre oameni; raport calm intre oameni. 4) Lipsa de galagie, de zgomot; liniste. ◊ A da ~ cuiva (sau a lasa in ~ pe cineva) a nu tulbura linistea cuiva; a nu deranja, a nu supara pe cineva. Da-i ~! lasa-l in voia lui; da-l incolo. 5) Stare de liniste sufleteasca; lipsa de griji; tihna; odihna; astampar. ◊ Fii pe ~! sa n-ai nici o grija; fii linistit. Mergi (sau ramai) in ~ mergi (sau ramai) cu bine, cu sanatate. Nu-i si ~! a) nu-i nicaieri; a disparut; b) nici gand sa vina. [G.-D. pacii] /<lat. pax, pacis

PLAC n. Senzatie de satisfacere a gustului; placere; chef; voie. ◊ Pe (sau dupa) ~ (sau ~ul cuiva) dupa gustul cuiva; dupa cum ii place cuiva. Dupa bunul ~ al cuiva dupa cum vrea cineva; dupa capriciul cuiva. A-i fi cuiva pe ~ a placea cuiva. /v. a placea

ASTUPA, astup, vb. I. Tranz. 1. A umple o gaura, o deschizatura etc.; a infunda o sticla cu un dop. ◊ Expr. A-si astupa urechile = a-si pune ceva la (sau in) urechi pentru a nu auzi; fig. a nu voi sa auda ceva. A astupa cuiva gura = a face pe cineva sa taca. (Fam.) A astupa gauri = a plati datorii. 2. A inchide, a bara o intrare, o deschizatura; a face inaccesibil sau impracticabil un drum. 3. A acoperi, a inveli. ◊ Expr. A astupa cuiva ochii = a nu lasa pe cineva sa vada realitatea. ♦ A ingropa. Frunza ca s-a scutura, Trupul ca mi-a astupa (ALECSANDRI). ♦ A face sa nu se mai auda ceva. ♦ A sterge, a face sa dispara o urma. – Lat. *asstuppare.

CERE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obtine ceva, pentru a-l convinge sa-ti indeplineasca o dorinta. ◊ Expr. A cere voie sa... = a starui (pe langa cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obtine permisiunea sa... ◊ Refl. Aice s-au cerut ei ca sa-i primeasca peste noapte (SBIERA). 2. A face unei fete propuneri de casatorie; a peti. 3. A cersi. 4. A pretinde ceva in baza unui drept; a revendica. ◊ Expr. A cere satisfactie = a pretinde satisfactie morala in urma unei jigniri sau unei insulte. A cere socoteala sau (inv.) seama (cuiva) = a trage la raspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. Cat ceri pe unt? 5. A impune; a face sa fie necesar. 6. A dori, a pofti, a voi. ♦ Refl. A avea cautare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

POFTA, pofte, s. f. 1. Dorinta puternica de a face sau a obtine ceva; nazuinta, dispozitie, chef, placere. ◊ Loc. adv. Cu pofta = manifestand multa placere, cu placere. ◊ Expr. A-si (mai) pune pofta-n cui, se spune pentru a arata ca cineva este nevoit sa renunte la un lucru mult dorit. Pe (sau dupa) pofta (sau pofta inimii ori sufletului, voii etc.) = pe placul sau pe gustul cuiva, conform cu dorinta cuiva, spre multumirea cuiva. ♦ Dorinta, impuls s****l; p. ext. dorinta exagerata, patima, viciu. ♦ (Inv.) Lacomie. 2. Senzatie de foame sau de sete; dorinta, chef de a bea sau de a manca un anumit lucru. ◊ Expr. De pofta sau (ca) sa-si prinda pofta = in cantitate foarte mica, numai cat sa guste. Pofta buna (sau mare)! urare adresata celor care mananca sau se duc sa manance. [Var.: (inv. si reg.) pohta s. f.] – Din pofti (derivat regresiv).

A SE INJOSI ma ~esc intranz. A adopta in mod voit o atitudine de inferioritate (fata de cineva); a se umili. /in + jos

NECAZ ~uri n. 1) Situatie complicata si neplacuta. ◊ Ce ~! ce suparare! La ~ a) in momente de suparare; b) intr-un moment critic. 2) Senzatie de suferinta (fizica sau morala); neplacere; impas. ◊ A trage multe ~uri a avea de suportat multe suferinte. 3) Pornire ascunsa (impotriva cuiva); pica; ciuda. ◊ De ~ de ciuda. Mai mare ~ul! se spune, cand cineva rateaza o ocazie sigura. A muri (sau a crapa) de ~ a nu mai putea de ciuda. A avea ~ pe cineva a) a nutri dusmanie nemarturisita impotriva cuiva; b) a fi suparat pe cineva. A face haz de ~ a simula voia buna pentru a-si ascunde amaraciunea. /cf. sl. nakazu

A SE UMILI ma ~esc intranz. 1) A se pune in mod voit intr-o situatie de inferioritate fata de cineva (pentru a-si atinge anumite scopuri); a deveni umil; a se injosi. 2) A adopta in mod voit o atitudine de inferioritate fata de cineva sau de ceva. /<sl. umiliti

DINAINTE, adv. 1. In fata, inainte. ◊ Pe dinainte = prin fata. ◊ Loc. adj. De dinainte = din fata. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut sa spuna, a-si da fara voie gandurile pe fata. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu indrazni (din prea mare respect sau consideratie) sa se arate in fata cuiva. ♦ (Adjectival, invar.) Din fata, anterior. Randul dinainte. ♦ (Substantivat, in forma dinaintea) Jumatatea din fata a corpului unui animal. 2. De mai inainte, de mai de mult. ◊ (Adjectival, invar.) Asta-i lelea dinainte Care ne facea placinte (JARNIK-BIRSEANU). ◊ Loc. adj. De dinainte = de mai inainte, de adineaori. ♦ Din timp, de cu vreme. – Din de⁴ + inainte.

DINAINTE adv. 1. (Local) In fata, inainte. ◊ Loc. adj. De dinainte = aflat in fata. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut sa spuna, a-si da fara voie gandurile pe fata. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu indrazni (din prea mare respect sau consideratie) sa se arate in fata cuiva; a acorda cuiva o deosebita consideratie. ♦ (Adjectival, invar.) Din fata, anterior. Randul dinainte. ♦ (Substantivat; in forma dinaintea) Jumatatea din fata a corpului unui animal sau al unui om. 2. (Temporal) De mai inainte, de mai de mult. ◊ Loc. adj. De dinainte = de adineauri: pomenit cu o ocazie anterioara. ♦ Din timp, de cu vreme. – De⁴ + inainte.

DISPOZITIE s. 1. (JUR.) norma, prescriptie, prevedere, (inv. si reg.) rost, (inv.) prescript. (Care sunt ~ in vigoare?) 2. v. clauza. 3. hotarare, ordin, porunca, (pop.) porunceala, (inv.) asezamant, carte, farmuta, invatatura, mandat, oranduiala, oranduire, pitac, poruncita, povelenie, povelire, pravila, randuiala, stransoare, sart, tertip, ucaz, (rusism inv.) pricaz. (A emis o ~ scrisa.) 4. v. consemn. 5. situatie, stare. (In ce ~ sufleteasca se afla?) 6. toane (pl.), voie, (reg.) dusi (pl.). (~ buna sau rea a cuiva.) 7. v. pofta. 8. v. tendinta.

voiE s. 1. v. incuviintare. 2. autorizatie, ingaduinta, permisiune. (~ data cuiva de a face ceva.) 3. v. putere. 4. v. dispozitie. 5. dispozitie, toane (pl.), (reg.) dusi (pl.). (~ buna sau rea a cuiva.)

voiNTA ~e f. 1) Capacitate de a-si concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; voie. A avea ~. Lipsa de ~. 2) Indrazneala in actiuni; hotarare; fermitate; decizie. 3) Intentie premeditata. 4) Senzatie de satisfacere a gustului; voie; placere; plac; pofta; chef. A indeplini ~a cuiva. ◊ ~a cea de pe urma (sau ultima ~) dorinta unei persoane care se afla pe patul de moarte. Rea-~ atitudine rauvoitoare. [G.-D. vointei] /a voi + suf. ~inta

MARGINALIZA vb. I. tr., refl. a (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. II. tr. a da la o parte, a diminua (pe nedrept) valoarea cuiva sau a ceva prin neglijare, in mod voit; a periferiza. (< fr. marginaliser)

CARA, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc in altul; a transporta (in cantitati mari). ◊ Expr. A cara apa cu ciurul = a munci in gol, a se agita fara rezultat. A cara cuiva (la) pumni (sau palme, garbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravan pe cineva. A-l cara (pe cineva) pacatele = a se lasa dus, tarat oarecum fara voie. 2. Refl. (Rar) A se duce dintr-un loc in altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (si pe furis) de undeva; a se carabani. – Lat. *carrare.

ASTUPA, astup, vb. I. Tranz. A inchide, a acoperi, a infunda o gaura, o deschizatura etc., a face sa nu se mai vada (acoperind). ◊ Expr. (Fam.) A astupa gauri = a reusi sa realizeze unele lucruri strict necesare; a plati (din) datorii. A-si astupa urechile = a nu voi sa auda, sa cunoasca ceva. A-i astupa cuiva ochii = a nu lasa pe cineva sa vada realitatea. ♦ A face sa nu se mai auda ceva. ♦ A sterge, a face sa dispara o urma. – Din lat. *asstuppare.

PLACERE, placeri, s. f. 1. Actiunea de a placea si rezultatul ei; stare afectiva, fundamentala, determinata de satisfacerea unor tendinte, a unor cerinte vitale; sentiment sau senzatie de multumire, de bucurie, provocate de ceva care satisface gustul sau dorinta noastra. ◊ Loc. adv. Cu placere = a) cu drag, bucuros, din toata inima; b) formula de raspuns la multumirile exprimate de cineva pentru un serviciu. Fara placere = in sila, fara voie. ◊ Expr. Fa-mi placerea... = fii bun..., te rog... 2. Distractie, petrecere; desfatare, agrement. 3. Dorinta, voie, chef, gust. ◊ Loc. adv. Dupa (sau de) placere = pe plac, dupa voie, dupa gust. – V. placea.

CERE vb. 1. a pretinde, a reclama, a revendica, (inv. si reg.) a striga, (inv.) a pretendelui, a pretendui, (grecism inv.) a pretenderisi. (~ sa i se faca dreptate.) 2. a pretinde, (inv. si pop.) a apuca. (~ cuiva birul.) 3. v. vrea. 4. a dori, a pofti, a voi, a vrea. (Ochii vad, inima ~.) 5. v. solicita. 6. a apela, a recurge, a solicita, (Transilv.) a suruclui. (~ ajutorul lor.) 7. v. peti. 8. v. cersi. 9. v. necesita. 10. v. implica. 11. v. trebui. 12. v. cauta.

CARA, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc in altul; a transporta (in cantitati mari). ◊ Expr. A cara apa cu ciurul = a face o munca zadarnica. A cara cuiva (la) pumni (sau palme, garbace etc.) = a bate tare pe cineva. A-l cara (pe cineva) pacatul = a se lasa dus, tarat oarecum fara voie. 2. Refl. A se duce dintr-un loc in altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (si pe furis) de undeva. – Lat. *carrare (< carrum).

PLACERE ~i f. 1) Sentiment de bucurie si de multumire trezit de senzatii sau emotii pozitive (si care se manifesta, de regula, cu maxima intensitate in procesul implinirii unei dorinte); multumire. ◊ Cu ~ a) bucuros; cu tragere de inima; b) formula de raspuns la multumirile aduse de cineva pentru un serviciu. 2) Sentiment de satisfacere a gustului; chef; voie; plac. ◊ Dupa (sau de) ~ dupa dorinta; pe plac. /v. a placea

MAHMUR, -A, mahmuri, -e, adj., s. n. 1. (Adesea substantivat) Care nu si-a revenit complet din betie sau din somn; care este cu capul inca tulbure; care se simte indispus dupa betie sau dupa un somn neimplinit. 2. Adj. Prost dispus, lipsit de voie buna, suparat, posomorat. 3. S. n. Dispozitie (buna sau rea) a cuiva. ◊ Expr. (Reg.) A scoate mahmurul (din cineva) = a duce la exasperare, a enerva (pe cineva). – Din tc. mahmur.

FRAU, fraie, s. n. Totalitatea curelelor, impreuna cu zabala, care se pun pe capul si in gura unui cal (de calarie) spre a-l supune si a-l putea mana. ◊ Loc. adj. Fara frau = neinfranat, lasat (prea) liber; dezmatat. ◊ Expr. A-si pune frau limbii (sau gurii) sau a-si pune frau la limba = a vorbi cumpatat, cu prudenta; a se retine de la vorba. A tine (pe cineva) in frau = a domoli avantul sau pornirile cuiva. A tine (pe cineva) in sapte (sau noua) fraie = a supraveghea (pe cineva) de aproape, a nu-i lasa nici o libertate. A da (cuiva sau la ceva) frau liber (sau slobod) = a lasa in voie. A pune (in) frau = a stavili; a infrana, a stapani. ♦ Fig. (Cu pl. frane) Conducere politica. [Pl. si frane, (rar) frauri] – Lat. frenum.

LIPIT², -A, lipiti, -te, adj. 1. Prins, unit, impreunat, imbinat cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic. ♦ (Despre pleoape sau despre ochi) Care nu se poate deschide din cauza unor secretii patologice; fig. care se inchide fara voie din cauza somnului. 2. (Si adv.) Foarte apropiat, alaturat strans de cineva sau de ceva. ◊ Expr. A fi lipit de foame sau a avea coastele lipite = a fi foarte flamand. Sarac (sau calic) lipit(-pamantului) = foarte sarac. – V. lipi.

DORINTA, dorinte, s. f. 1. Stare sufleteasca a celui care tinde, ravneste, aspira la ceva; nazuinta, dor, aspiratie. ♦ Ceea ce constituie nazuinta, aspiratia cuiva. 2. Pofta, gust (de a manca, de a bea ceva etc.); voie. 3. Atractie e*****a. [Pl. si: dorinti] – Dori + suf. -inta.

A INCHIDE inchid tranz. (in opozitie cu a deschide) 1) (usi, ferestre, porti etc.) A aplica la deschizatura corespunzatoare (pentru a impiedica trecerea dintr-o parte in alta). ~ o camera. 2) (valize, sertare, sticle etc.) A face sa nu mai aiba o deschizatura sau o trecere aplicand piesa corespunzatoare (usa, capacul, dispozitivul etc.). ◊ ~ cuiva gura a face pe cineva sa taca. ~ ochii a) a impreuna pleoapele; b) a trece voit cu vederea; c) a adormi; d) a muri. A nu ~ nici un ochi (toata noaptea) a nu dormi deloc. ~ cuiva ochii a se afla langa cineva in ceasul mortii. 3) fig. (o curte, un teren etc.) A cuprinde de jur imprejur (cu un gard, cu un zid); a imprejmui. 4) (caiete, carti etc.) A face sa nu mai fie desfacut, impreunand copertele. 5) (intreprinderi, institutii, localuri etc.) A desfiinta, suspendand activitatea. 6) (adunari, sedinte etc.) A face sa ia sfarsit.7) (aparate, mecanisme etc.) A face sa nu mai functioneze. ~ radioul. 8) (infractori, criminali etc.) A priva de libertate. A-l ~ la arest. 9) fig. inv. A cuprinde in sine; a contine.10) (cai de comunicatie) A face sa nu poata fi exploatat; a bara; a bloca. ~ drumul. /<lat. includere

INGADUI, ingadui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a incuviinta, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lasa sa... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se invoi, a se intelege unul cu altul, a trai in armonie. 2. Tranz. si intranz. (Pop.) A avea rabdare; a astepta; a da ragaz; a amana, a pasui. ♦ (Reg.) A intarzia, a zabovi. [Prez. ind. si: ingaduiesc] – Din magh. engedni.

IERTA, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsa, a trece cu vederea vina, greseala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (dupa o boala grea). Dumnezeu sa-l ierte, spun cei evlaviosi cand vorbesc despre un mort. Doamne, iarta-ma! spune cel caruia i-a scapat (sau era sa-i scape) o vorba nepotrivita, necuviincioasa. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba sa ma ierti!, formula cu care contrazici pe cineva; nici vorba! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligatie. 3. (Pop. si fam.) A ingadui, a permite, a da voie sa... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare.

FIAT VOLUNTAS TUA! (lat.) fie voia Ta, faca-se voia Ta! – Cuvinte din rugaciunea „Pater Noster” (Tatal nostru) care se folosesc cand cineva isi exprima, cu resemnare, acordul sau supunerea fata de o hotarare sau decizie.

STIINTA, stiinte, s. f. I.1. Faptul de a avea cunostinta (de ceva), de a fi informat; cunoastere. ◊ Loc. adv. Cu (sau fara) stiinta = (ne)stiind; (in)constient; cu (sau fara) voie. Cu buna stiinta = constient, avand cunostinta deplina a faptelor. Cu (sau fara) stiinta cuiva = cu (sau fara) consimtamantul ori aprobarea cuiva. Spre stiinta = ca sa se stie. ♦ Veste, stire. 2. Constiinta. II.1. Pregatire intelectuala, instructie; invatatura, eruditie. ◊ Stiinta de carte = cunostinte de scriere si de citire. 2. Ansamblu sistematic de cunostinte despre natura, societate si gandire; ansamblu de cunostinte dintr-un anumit domeniu al cunoasterii. ◊ Om de stiinta = savant, invatat. [Pr.: sti-in-] – Sti + suf. -inta (cu unele sensuri dupa fr. science).

PLIMBARE, plimbari, s. f. 1. Actiunea de a (se) plimba; mers in voie pentru a se recrea, a lua aer etc. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a se dispensa de serviciile cuiva, a se descotorosi de cineva; b) a nu sta la discutie (cu cineva), a da afara; a concedia. ♦ Calatorie (de agrement), drum; peregrinare, umblatura. 2. (Inv.; concr.) Loc de promenada. [Var.: (reg.) preumblare, primblare s. f.] – V. plimba.

A SE INvoi ma ~iesc intranz. pop. 1) A ajunge la o intelegere; a cadea de acord; a se intelege; a conveni. 2) A fi de aceeasi parere; a se declara de acord. ~ cu spusele cuiva. 3) A se intelege bine; a trai in buna intelegere; a se impaca. /in + voie

APROPO I. adj. (fam.) ce voiam sa spun! fiindca a venit vorba! II. s. n. aluzie rautacioasa la adresa cuiva. (< fr. a-propos)

MATRASI, matrasesc, vb. IV. Tranz. (Pop. si fam.) 1. A indeparta pe cineva a carui prezenta este suparatoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A matrasi din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (in graba si cam fara voie); a se carabani, a se cara. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. scr. potrositi.

DEZLEGA, dezleg, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfacand legatura cu care este inchis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce il framanta, toate vestile pe care le stie. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face sa nu mai fie innodat, legat. ♦ Tranz. si refl. A (se) desface din legaturi, a (se) elibera din stransoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a incepe singur) sa vorbeasca, sa se destainuiasca. 2. (Mai ales in practicile religioase, in basme) A scuti de obligatiile avute sau asumate, de juraminte etc., a da voie sa nu faca un lucru. ♦ (In religia crestina) A face sa i se ierte cuiva pacatele (prin rugaciuni). 3. A gasi solutia unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris necitet). – Lat. disligare.

inzabala vb. I (reg.) 1. a pune zabala unui cal. 2. (fig.) a se face stapan pe cineva, a-l duce de nas, a-l purta pe degete, a-l conduce dupa voie, a-l infrana.

ahotnic, -a adj. (rus. ohotnik, voluntar, pron. si ah-, d. hotili, a voi. V. ahota). Est. Fam. Infocat, plin de pofta: a fi ahotnic dupa (sau pentru) cineva. Adv. A bea ahotnic. V. amator.

INvoi, invoiesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A ajunge la o intelegere, a cadea de acord, a se intelege cu cineva. ♦ Refl. (Pop.) A se angaja, a se tocmi. 2. Refl. A se declara de acord cu ceva, a consimti la ceva. 3. Refl. recipr. (Pop.) A trai in buna intelegere cu cineva, a se intelege, a se impaca. 4. Tranz. A acorda cuiva ceea ce cere; a permite, a ingadui. ♦ A permite cuiva sa lipseasca (pentru scurt timp) de la serviciu, de la scoala, de la cazarma etc. – In + voie.

ALDE art. invar. (Pop. si fam.) 1. Oameni ca...; specimene de felul..., de tagma... Ei ii trebuie alt soi de barbat, nu ca de alde [Manolachi] (ALECSANDRI). ♦ Lucruri, intamplari de felul... Nu ma sperii tu cu de-alde aceste (CREANGA). 2. Cei din familie, din jurul cuiva; al lui... La alde Gherghina acasa, fetele incepusera a face gura (BUJOR). 3. (Ca termen de reverenta) Nu voi sa plece alde neica (CARAGIALE). – Din al + de⁴.

SALVA vb. I. tr. A scapa, a scoate (pe cineva sau ceva) din primejdie, din incurcatura etc. ♦ A salva aparentele = a face fata; a ascunde realitatea prezentand numai aspectul voit. ♦ refl. A se scapa singur dintr-o primejdie. [< lat. salvare, cf. it. salvare].

A JUCA joc 1. tranz. 1) (carti de joc, numere, figuri de sah) A pune in joc respectand anumite reguli. 2) fig. (situatia, reputatia, cariera) A expune riscului. 3) (roluri) A interpreta intr-o piesa de teatru sau intr-un film. ◊ ~ un anumit rol a avea o anumita importanta pentru cineva sau ceva. 4) (piese de teatru) A prezenta pe scena in fata publicului; a reprezenta. 5) (jocuri de noroc, jocuri sportive) A practica intr-un mod mai mult sau mai putin sistematic. 6) fig. (persoane) A induce in eroare (ridiculizand si recurgand la mijloace necinstite). 7) pop. (un dans) A executa prin anumite miscari; a dansa. 2. intranz. 1) A participa in mod activ la un joc de noroc sau sportiv. 2) (despre lumina, imagini) A produce efecte schimbatoare. 3) (despre lucruri) A produce efectul unor miscari repezi si vibrante. ◊ A-i ~ (cuiva) ochii in cap a vadi vioiciune si viclenie. A-i ~(cuiva) ochii in lacrimi a fi pe cale de a plange. 4) (despre piesele unui mecanism sau ale unei instalatii) A functiona in voie, fara a se atinge reciproc. /<lat. jocare

RETICENTA s.f. Omisiune voita, ocolire a unui lucru care trebuie spus; retinere, atitudine retinuta, rezervata intr-o anumita chestiune. ♦ Figura de stil prin care cineva isi intrerupe deodata sirul gandirii pentru a trece la o alta idee, lasand numai sa se inteleaga ceea ce ar fi voit sa spuna. [< fr. reticence, cf. lat. reticentia].

A PERMITE permit tranz. 1) (actiuni) A da voie (sa se efectueze ori sa aiba loc); a ingadui; a incuviinta. ~ organizarea mitingului. 2) (construit cu dativul subiectului si urmat, de regula, de un conjunctiv sau de un infinitiv) A-si da voie in mod constient; a-si asuma dreptul; a-si ingadui. Imi permit sa plec. ◊ A-si ~ prea multe a fi obraznic cu cineva; a trece de limita bunei-cuviinte. /< lat. permittere, fr. permettre

AZIL, aziluri, s. n. 1. Loc unde cineva gaseste ocrotire sau adapost; refugiu. ◊ Drept de azil = protectie de care se bucura cineva in virtutea unei legi. 2. (In trecut) Institutie in care erau internati batranii, infirmii etc. fara familie sau de care nu puteau sau nu voiau sa se ingrijeasca familiile respective. – Fr. asile (lat. lit. asylum).

VISA, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) in timpul somnului, a vedea in vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea in vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi ca te afli? unde te trezesti? 2. Intranz. A se lasa in voia gandurilor, a imaginatiei; a-si imagina; a medita. 3. Tranz., intranz. si refl. A dori ceva (cu ardoare), a ravni la ceva. – Din vis.

HAZ ~uri n. Stare de buna dispozitie; voie buna; veselie. ◊ Vorbe de ~ glume; vorbe spirituale. A face ~ a) a se veseli, facand glume; a se amuza glumind; b) a face glume pe seama cuiva. /<turc. haz

REFUZA, refuz, vb. 1. Tranz. A respinge (ceva sau pe cineva), a nu accepta, a nu primi ceva ce ti se ofera. ♦ A nu da ceva ce ti se cere, a nu consimti la ceva, a nu voi sa faci ceva. ♦ (Construit cu dativul) A se priva de ceva, a renunta la ceva. – Din fr. refuser.

AGATA, agat, vb. I. 1. Tranz. A atarna, a suspenda ceva de un carlig, de un cui etc.; a spanzura. ♦ A prinde fara voie o tesatura intr-un obiect ascutit, care o gaureste sau o rupe. ♦ Refl. (Despre tesaturi) A se rupe, prinzandu-se intr-un obiect ascutit. ◊ (Fam.) A acosta o persoana (de s*x opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acata vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

NA interj. 1. (Fam., cu valoare verbala) Poftim! ia! tine! ◊ Expr. Na-ti-o (buna) sau na-ti-o franta (ca ti-am dres-o) se spune pentru a arata contrarietate, surpriza, deceptie, sau pentru a marca lipsa de acord cu cele spuse de cineva. ♦ Exclamatie care insoteste gestul unei lovituri; p. ext. (in limbajul copiilor, de obicei repetat, cu valoare de substantiv) bataie. 2. (Exprima nerabdare, nemultumire, surprindere fata de un lucru neplacut) Iata! uite! ei! 3. Strigat cu care se cheama sau se gonesc unele animale domestice. 4. (Adesea repetat) Strigat de voie buna folosit ca refren in unele jocuri si cantece populare. – Cf. alb., bg., ngr., magh. na.

VAL, valuri, s. n. 1. (Adesea fig.) Bucata de tesatura fina, de obicei transparenta, pe care si-o pun femeile pe cap sau cu care isi invaluie corpul ori o parte a lui. *Expr. A i se pune (sau a i se lua cuiva) un val (de) pe ochi = a inceta (sau a incepe) sa vada, sa judece limpede, sa inteleaga ceva. 2. (Anat.; in sintagma) Valul palatului = portiunea musculara care continua, in partea posterioara a cavitatii bucale, palatul tare (dur) si care se termina cu omusorul. 3. (Bot.; in compusul) Valul-miresei = planta erbacee anuala, mica, cu flori lineare (Gypsophila muralis). – Din lat. velum. Cf. fr. voile.

PLIMBA, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla in voie dintr-un loc intr-altul pentru a se recrea, a face miscare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca voda prin loboda = a umbla in toate partile fara nici o piedica. (Fam.) Du-te de te plimba = vezi-ti de treaba, du-te si lasa-ma-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate si a insoti pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A misca un obiect incoace si incolo, a trece dintr-o parte in alta. [Var.: (reg.) preumbla, primbla vb. I] – Lat. perambulare.

NA interj. 1) fam. (se foloseste pentru a arata ca o persoana da ceva altei persoane) Poftim; ia; tine. ◊ Na-ti-o buna! se spune pentru a exprima mirare si nemultumire cand se produce ceva neasteptat si, de obicei, neplacut. Na-ti-o buna, ca ti-am dres-o! se spune cand cineva face fara sa vrea ceva rau sau nu este de acord cu cele spuse de altcineva. 2) (se foloseste pentru a exprima nemultumire, surprindere, nerabdare) Poftim; uite; iata. 3) (se foloseste, de obicei repetat, pentru a chema unele animale sa se apropie sau sa stea pe loc). 4) (se foloseste pentru a insoti gestul unei lovituri date unei persoane sau unui animal). 5) (se foloseste, de obicei repetat, ca strigat de voie buna in unele cantece si jocuri populare). /cf. alb., bulg., ung., ngr. na