PREAMBUL, preambuluri, s. n. 1. Parte introductiva a unui discurs, a unei scrieri, a unei convorbiri, in care sunt expuse rezumativ problemele ce vor fi dezvoltate ulterior; introducere, precuvantare, prefata, cuvant inainte. ♦ Fig. Ceea ce constituie partea introductiva, premergatoare a unei actiuni, manifestari etc. 2. Parte introductiva a unui act important, a unui tratat international, care lamureste utilitatea sau necesitatea lui sau care prezinta sumar dispozitiile lui generale; expunere de motive (a unui proiect de lege). [Pr.: pre-am-] – Din fr. preambule.

EXPUNERE, expuneri, s. f. Actiunea de a (se) expune si rezultatul ei. ♦ Relatare; (concr.) ceea ce se expune, se relateaza, se explica; naratiune, povestire. ◊ expunere de motive = explicare, prezentare a unui proiect de act normativ, cu sublinierea solutiilor noi, mai importante, si a motivarii acestora. – V. expune.

MEMORIU, memorii, s. n. 1. expunere scrisa, amanuntita si documentata, asupra unei probleme, unei situatii etc. ◊ Memoriu de titluri si lucrari = lista in care sunt consemnate titlurile si lucrarile de specialitate ale unei persoane. Memoriu de activitate = expunere scrisa a activitatii desfasurate de o persoana intr-un anumit domeniu stiintific. 2. (La pl.) Colectie de conferinte, comunicari, discutii etc. ale unei societati stiintifice. 3. (La pl.) Lucrare beletristica cu caracter evocator, continand insemnari asupra evenimentelor petrecute in timpul vietii autorului (si la care el a luat parte). 4. Petitie, cerere (colectiva) in care motivele sunt expuse pe larg. 5. (In vechea organizare a armatei) Dosar personal al unui ofiter sau al unui subofiter. – Din lat. memorium, fr. memoire.

PREAMBUL s.n. Partea introductiva a unui discurs, a unei scrieri etc. ; exordiu. ♦ Introducerea la un act, la un tratat international etc. in care se face expunerea de motive, se justifica utilitatea etc. [< fr. preambule, cf. lat. preambulus].

PREAMBUL s. n. 1. parte introductiva a unui discurs, a unei scrieri, lucrari muzicale etc.; exordiu. ◊ ceea ce constituie partea premergatoare a unei actiuni, manifestari etc. 2. introducere la o lege, la un tratat international etc. in care se face expunerea de motive. (< fr. preambule)

MOTIVA vb. I. tr. A expune, a arata motivele unui fapt, ale unei actiuni etc.; a justifica. ♦ A servi drept cauza pentru...; a pricinui. [< fr. motiver, it. motivare].

MOTIVA vb. tr. a expune, a arata motivele unui fapt, ale unei actiuni; a justifica. ◊ a servi drept cauza pentru... (< fr. motiver)

MEMORIU s.n. 1. expunere, dare de seama ampla privitoare la o chestiune, la un fapt, la o situatie. ♦ (La pl.) Culegere de lucrari, conferinte etc. facute in cadrul unei societati literare, stiintifice etc. 2. Cerere in care motivele si faptele sunt expuse pe larg. [Pron. -riu. / < memoire, dupa memorie].

expunere s. f. actiunea de a (se) expune. ◊ relatare; ceea ce se expune. ◊ naratiune, povestire. ♦ ~ de motive = prezentare a unui proiect de act normativ cuprinzand sublinierea si motivarea solutiilor noi. (< expune)

MEMORIU s. n. 1. expunere documentata ampla asupra unei probleme, a unui fapt. ◊ expunere scrisa a activitatii stiintifice, didactice etc. desfasurate de cineva. 2. (pl.) culegere de lucrari, conferinte etc. facute in cadrul unei societati literare, stiintifice etc. 3. (pl.) scriere cuprinzand insemnari asupra evenimentelor petrecute in timpul vietii autorului, la care a luat si el parte. 4. cerere in care motivele si faptele sunt expuse pe larg. (< lat. memorium, fr. memoire)

TEMA s. f. 1. subiect, problema principala care se dezvolta intr-o expunere; aspect al vietii care se reflecta intr-o opera artistica. 2. motiv melodic al unei compozitii muzicale pe care se compun variatiunile. 3. lucrare scrisa data elevilor pentru aplicarea cunostintelor. 4. (lingv.) parte a unui cuvant alcatuit din radacina (impreuna cu prefixele si sufixele), comuna numai unuia si aceluiasi cuvant. 5. (mil.) ~ tactica = plan stabilit pentru a servi ca baza studiului teoretic sau practic, cu sau fara trupe, al unei operatii de razboi. (< fr. theme, lat., gr. thema, it. tema)

A EXPLICA explic tranz. 1) (persoane) A face sa inteleaga; a lamuri; a arata. 2) (lectii, materii de studiu) A expune oral in fata auditoriului (intr-o institutie de invatamant) cu scop instructiv; a preda. 3) (cauze, motive etc.) A afla prin analiza serioasa. [Sil. ex-pli-ca] /<fr. expliquer, lat. explicare

SUBIECT I. s. n. 1. chestiune de care se ocupa cineva, despre care se vorbeste. ◊ pricina, motiv. ◊ totalitatea evenimentelor care constituie continutul epic sau dramatic al unei opere literare, cinematografice etc. ◊ (muz.) prima expunere a unei teme in cadrul formelor polifonice bazate pe imitatie (inventiune, ricercar, fuga). 2. partea principala a unei propozitii, care indica cine indeplineste sau sufera actiunea verbului. ◊ (log.) termen al judecatii de predicatie, reprezentand notiunea despre care se afirma sau se neaga insusirea exprimata de predicatul logic. II. s. m. 1. omul ca fiinta activa si constienta. 2. persoana supusa observatiei, anchetei, experimentului. 3. (fin.) ~ impozabil = persoana fizica sau juridica supusa unui anumit impozit. (< lat. subiectus, /II/ subiectum, dupa fr. subjet)

TEMA, teme, s. f. 1. Idee principala care este dezvoltata intr-o opera, intr-o expunere; subiect; aspect al realitatii care se reflecta intr-o opera artistica. ◊ Loc. prep. Pe tema... = in jurul problemei..., despre problema... 2. motiv melodic dintr-o piesa muzicala. ◊ Tema cu variatiuni = compozitie muzicala care consta in enuntarea unei teme si in valorificarea ei prin diferite transformari ulterioare. 3. Exercitiu scris dat scolarilor, studentilor etc. pentru aplicarea cunostintelor dobandite. 4. (Lingv.) Grupare de elemente din structura unui cuvant, constituita din radacina, urmata de o vocala tematica si adesea de unul sau mai multe sufixe (gramaticale sau lexicale) ori precedata de prefixe si caracterizata prin faptul ca este comuna formelor unuia si aceluiasi cuvant. – Din lat. thema. Cf. fr. theme, it. tema.

TEMA s.f. 1. Subiect, materie, problema (principala) care urmeaza sa fie lamurita; ideea fundamentala care se dezvolta intr-o expunere, intr-o opera literara etc. ♦ Grup de fenomene, de aspecte ale vietii materiale si spirituale prezente in opera de arta. ♦ motiv melodic al unei compozitii muzicale, pe care se compun variatiunile. 2. Subiect de compozitie pentru scolari. ♦ Lucrare (scrisa) pregatita de un scolar. 3. (Gram.) Parte a unui cuvant alcatuita de radacina, impreuna cu prefixele si sufixele. [Cf. fr. theme, it. tema, lat. thema < gr. thema – subiect].

A PRELUCRA ~ez tranz. 1) (materii prime, materiale) A aduce in stare finita; a transforma intr-un fabricat (prin modificarea formei, a dimensiunilor, a aspectului etc.). 2) (texte, motive muzicale etc.) A supune unor modificari de forma sau/si de continut, pastrand esentialul originalului; a stiliza. 3) (continutul unei lucrari, unui document etc.) A expune explicand. 4) (persoane) A cauta sa convinga de ceva (in realizarea unei actiuni, adoptarea unei atitudini etc.). /pre- + a lucra

ARTICOL s.n. 1. expunere facuta intr-o publicatie periodica, tratand o problema dintr-un domeniu oarecare. 2. Subdiviziune a unei legi, a unui regulament etc., purtand de obicei un numar de ordine. ♦ Diviziune a unui buget sau a unui plan financiar, care contine denumirea unei surse de venit sau motivul de cheltuieli.. 3. Obiect de comert, lucru care se vinde in comert. 4. Parte de vorbire care insoteste substantivul, avand rolul de a arata in ce masura obiectul denumit de substantiv este cunoscut vorbitorilor. 5. Fragmente articulate intre ele care alcatuiesc diferite parti ale corpului crustaceelor, insectelor si acarienilor. [< lat. articulus, cf. it. articolo, fr. article].

ARTICOL, articole, s. n. 1. expunere scrisa (de proportii mai reduse) cu caracter publicistic, pe o tema politica, economica, stiintifica etc. ◊ Articol de fond = articol care exprima punctul de vedere al redactiei unei publicatii periodice in cele mai importante probleme ale actualitatii. Articol-program = articol care cuprinde conceptia generala si programul de activitate al unei publicatii periodice la inceputul aparitiei sale. 2. Diviziune intr-un document oficial, marcata de obicei printr-un numar de ordine sau printr-o litera. ♦ Diviziune intr-un buget, intr-un plan financiar etc., care contine denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli. 3. Obiect care se vinde in comert. 4. Parte de vorbire flexibila care individualizeaza substantivul, adjectivul sau (mai rar) alte parti de vorbire si care marcheaza diverse functii gramaticale ale cuvintelor pe care le insoteste. – Din fr. article, lat. articulus.