BIS² interj. (se foloseste pentru a exprima dorinta spectatorilor de a repeta un numar dintr-un program, o arie etc.). /<lat. bis

TESTAMENT, testamente, s. n. 1. Act juridic unilateral, revocabil cat timp testatorul este in viata, prin care cineva isi exprima dorintele ce urmeaza a-i fi implinite dupa moarte, mai cu seama in legatura cu transmiterea averii sale. ◊ Testament olograf = testament scris in intregime, datat si semnat de testator. Testament autentic = testament intocmit de catre un functionar de stat, cu formalitatile cerute de lege. 2. (In sintagmele) Vechiul Testament = parte a Bibliei cuprinzand textele referitoare la credintele religioase si la viata poporului evreu (pana la nasterea lui Cristos). Noul Testament = parte a Bibliei cuprinzand Evangheliile si alte scrieri religioase (de dupa nasterea lui Cristos). – Din lat. testamentum, fr. testament.

dorinta s. 1. v. aspiratie. 2. v. cerinta. 3. deziderat, doleanta. (Si-a exprimat dorinta de a ...) 4. v. pofta.

LUNDKVIST [lundkvist], Nils Artur (1906-1991), scriitor suedez. Unul dintre principalii reprezentanti ai avangardismului suedez. Lirica suprarealista valorificand visul si subconstientul si exprimand dorinta reintoarcerii la natura („Jaratic”, „Orasul negru”, „Cantecul sirenei”) ori pe teme citadine sau rurale („Clipe si talazuri”); reportaje, eseuri („A calatori in vis si in imaginatie”).

OPTATIV, -A, optativi, -e, adj. Care exprima o dorinta. ◊ (Gram.) Mod optativ (si substantivat, n.) = mod al verbului care exprima actiunea ca dorita. Propozitie optativa (si substantivat, f.) = propozitie care exprima o actiune sau o stare a carei realizare este dorita. – Din fr. optatif, lat. optativus.

POFTICIOS, -OASA, pofticiosi, -oase, adj. (Despre oameni) Care doreste puternic ceva; lacom, doritor; poftaret. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprima pofta, dorinta, lacomie. ♦ (Rar, despre mancaruri, mirosuri etc.) Care atata pofta; apetisant. – Pofti + suf. -icios.

MENI, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotari de mai inainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. si intranz. A exprima o dorinta in favoarea cuiva; a ura². ♦ (In credinte si superstitii) A predestina, a ursi. ◊ (Inv.) A prevesti, a prezice (ceva rau). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rau) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (In superstitii) A aranja bobii, cartile etc. intr-un anumit fel si a descanta pentru ghicit. ♦ A descanta, a vraji. – Din sl. meniti.

MANIFESTA vb. 1. a arata, a demonstra, a dovedi, a vadi. (~ reale aptitudini pentru ...) 2. v. acuza. 3. v. exterioriza. 4. a afirma, a arata, a exprima. (Isi ~ dorinta de a...) 5. a demonstra. (Masele ~ pentru ...) 6. (fig.) a se traduce. (Fenomenul se ~ prin aparitia unui flux.)

OPTATIV ~a (~i, ~e) Care opteaza; in stare sa exprime o dorinta. ◊ Mod ~ mod al verbului care exprima realizarea actiunii ca fiind dorita. Propozitie ~a propozitie care exprima o dorinta. /<fr. optatif, lat. optativus

POFTICIOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre persoane) Care pofteste puternic (tot ce vede). 2) (despre ochi, privire) Care exprima pofta, dorinta mare. /a pofti + suf. ~icios

OPTATIE s.f. Figura retorica prin care se exprima o dorinta sub forma de exclamatie. [Gen. -iei. / < fr. optation, lat. optatio].

OPTATIV, -A adj. Care exprima o dorinta. ♦ (Gram.) Mod optativ (si s.n.) = mod care exprima o actiune dorita; propozitie optativa (si s.f.) = propozitie care exprima o actiune sau o stare a carei realizare este dorita. [Cf. fr. optatif, lat. optativus].

TESTAMENT s.n. Act prin care cineva isi exprima ultimele dorinte, dispunand asupra felului cum va fi impartita averea dupa moartea sa. [Pl. -te, -turi. / < lat. Testamentum, cf. fr. testament].

OPTATIV, -A I. adj. care exprima o dorinta. ♦ propozitie ~a (si s. f.) = propozitie care exprima o actiune, o stare a carei realizare este dorita. II. s. n. mod verbal care exprima o actiune dorita. (< fr. optatif, lat. optativus)

OPTATIE s. f. figura retorica prin care se exprima o dorinta sub forma de exclamatie. (< fr. optation, lat. optatio)

TESTAMENT s. n. 1. act juridic prin care cineva isi exprima ultimele dorinte, dispunand asupra felului cum va fi impartita averea dupa moartea sa. 2. opera tardiva a unui scriitor sau artist, considerata ca ultima expresie a conceptiilor sale estetice ori literare. (< fr. testament, lat. testamentum, germ. Testament)

URA² vb. tr. a exprima o dorinta de bine la adresa cuiva; a felicita; a colinda, recitand versuri populare. (< lat. orare)

MANIFESTARE s. 1. afirmare, aratare, exprimare, (rar) manifestatie. (~ dorintei cuiva.) 2. semn, simptom. (Are ~ari de nebunie.)

DEZIDERATIV, -A adj. (lingv.) susceptibil de a exprima ideea de dorinta, de placere. (< fr. desideratif)

LUCI, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A raspandi lumina; a straluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scanteia. ♦ (Despre ochi) A avea o stralucire deosebita, exprimand o emotie, o dorinta etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A aparea in mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calitati deosebite. – Lat. *lucire (= lucere).

LIMBAJ, limbaje, s. n. 1. Sistem de comunicare alcatuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care acestia isi exprima gandurile, sentimentele si dorintele; limba, grai. 2. Limba unei comunitati umane istoriceste constituita. 3. Mod specific de exprimare a sentimentelor si a gandurilor in cadrul limbii comune sau nationale. ◊ Limbaj comun = a) fel de a se exprima simplu, nepretentios; limba obisnuita; b) mijloc, baza de intelegere. ♦ Fig. Mijloc de exprimare a ideilor sau a sentimentelor prin culoare, sunete muzicale etc. 4. (Inform.) Sistem de caractere si simboluri folosit in programare. [Pl. si: limbajuri] – Limba + suf. -aj (dupa fr. langage).

CULTISM, cultisme, s. n. Afectare, bogatie cautata, artificiala a stilului. ♦ Greseala de limba a carei origine o constituie dorinta de a se exprima mai literar, mai putin banal. – Din fr. cultisme.

CULTISM ~e n. 1) Cuvant introdus in limba pe cale culta. 2) Greseala de limba generata de dorinta de a se exprima exagerat de literar; hiperliterarizare. /<fr. cultisme

EMOTIVISM s.n. Scoala etica neopozitivista care considera ca fundamentul notiunilor si al judecatilor morale este pur emotiv, exprimand doar intentiile si dorintele celui care le enunta. [Cf. fr. emotivisme].

CULTISM s.n. 1. Bogatie, afectare particulara a stilului; culteranism; gongorism. ♦ Greseala de limba a carei origine o constituie dorinta de a se exprima mai literar, mai putin banal. 2. Cuvant introdus in limba pe cale culta; imprumut cult, opus celui popular. [< fr. cultisme].

EMOTIVISM s. n. scoala etica neopozitivista care considera ca fundamentul notiunilor si al judecatilor morale este pur emotiv, exprimand doar intentiile si dorintele celui care le enunta. (< fr. emotivisme)

POFTITOR, -OARE, poftitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care pofteste, care invita (pe cineva). 2. Care doreste ceva; ahtiat, pofticios. ♦ (Despre ochi, privire, gesturi etc.) Care exprima, care denota lacomie, pofta, dorinta. – Pofti + suf. -tor.

CULTISM s. n. 1. afectare particulara a stilului; culteranism; gongorism. 2. greseala de limba a carei origine o constituie dorinta vorbitorilor de a se exprima mai literar, mai putin banal. 3. cuvant introdus in limba pe cale culta. (< fr. cultisme)

AZI adv. 1. In ziua aceasta, care e in curs; astazi. ◊ Compuse: azi-noapte = in noaptea care tocmai a trecut; azi-dimineata = in dimineata acestei zile. ♦ (Substantivat, m. invar.) Ziua care e in curs. Din sanul vecinicului ieri Traieste azi ce moare (EMINESCU). ♦ (In corelatie cu maine) a) (exprima o continuitate sau o repetare) Il vede azi, il vede mani, Astfel dorinta-i gata (EMINESCU). b) (exprima opozitie intre prezent si viitor) Azi aici, maine-n Focsani, ce-am avut si ce-am pierdut (CARAGIALE). ◊ Expr. Ba azi, ba maine, exprima ideea de amanare continua. Azi-maine = in curand, zilele acestea. A trai de azi pe maine = a trai necajit, stramtorat, in saracie. Cu azi cu maine = incet-incet. 2. In epoca prezenta, in timpul sau in vremea de acum. ◊ Expr. In ziua de azi = in zilele noastre; astazi. ♦ (Fam.) Acum, momentan, cat mai repede. – Lat. hac die.

CHEMARE, chemari, s. f. Actiunea de a chema si rezultatul ei. 1. exprimare orala sau in scris a dorintei cuiva ca cineva sa vina aproape sau intr-un anumit loc. ♦ Strigat, tipat (care cheama) ♦ (Concr.) Proclamatie. 2. Indemn de a participa la o actiune, la un fapt. 3. Ordin, dispozitie (cu caracter oficial) de a se prezenta intr-un anumit loc. 4. Fig. Inclinatie, vocatie. ♦ Misiune, menire. – V. chema.

CHEMARE, chemari, s. f. Actiunea de a chema si rezultatul ei. 1. exprimare orala sau prin scris a dorintei ca cineva sa vina aproape sau intr-un anumit loc; invitatie. ♦ (Concr.) Proclamatie. 2. Indemn de a participa la o actiune, la un fapt. 3. Ordin, dispozitie (cu caracter oficial) de a se prezenta intr-un anumit loc; citatie. 4. Fig. Inclinatie, vocatie. ♦ Misiune, menire. 5. Strigat, tipat.

O² interj. 1. Exclamatie (emfatica) folosita in invocatii si in apostrofe. 2. Exclamatie care exprima diverse stari emotive: mirare, admiratie, multumire, dorinta, mahnire etc. 3. Exclamatie care preceda si intareste o afirmatie, o constatare. – Onomatopee.

DAR¹ conj. 1) (exprima un raport adversativ si leaga doua propozitii sau doua parti de propozitie) Da; insa; iar. El are dorinta de a lucra, dar nu are conditii. 2) (exprima un raport conclusiv si leaga propozitii sau fraze) Deci. Vom incerca, dar sa solutionam problema. /Orig. nec.

LIMBAJ ~e n. 1) Facultate, capacitate de exprimare si de comunicare a ideilor, sentimentelor si dorintelor, specifica oamenilor, prin mijlocirea limbii; vorbire. ◊ ~ natural sistem de sunete articulate care functioneaza prin traditie ca mijloc de comunicare. ~ artificial sistem de semne care functioneaza pe baza unei conventii. 2) Mijloc principal de comunicare intre oameni, constand dintr-un sistem lexical organizat dupa anumite legi gramaticale si avand o structura fonetica specifica; limba. 3) fig. Orice mijloc de exprimare a ideilor sau a sentimentelor. /limba + suf. ~aj

A PREVENI previn tranz. 1) (persoane) A face dinainte atent asupra consecintelor posibile ale unei actiuni; a preintampina; a atentiona; a avertiza; a viza. 2) (fenomene, actiuni etc.) A face sa nu se produca, recurgand la masuri de precautie; a preintampina. 3) rar (dorinte, gusturi etc.) A indeplini inainte de a fi exprimat. /<fr. prevenir, lat. praevenire

INTERPRET, -A, interpreti, -te, s. m. si f. 1. Persoana care traduce pe loc si oral ceea ce spune cineva in alta limba, mijlocind astfel intelegerea dintre doua sau mai multe persoane; translator, talmaci. 2. Fig. Persoana care exprima nazuintele unei colectivitati; persoana care face cunoscute altuia vointa, dorinta, sentimentele cuiva; exponent, reprezentant. 3. Persoana care interpreteaza un rol intr-un spectacol, o bucata muzicala, o poezie etc. V. artist, actor. – Din fr. interpret, lat. interpres, -etis.

VELEITAR, -A, veleitari, -e, adj., s. m. si f. (Livr.) 1. Adj. Care manifesta, exprima, tradeaza o veleitate. 2. S. m. si f. Persoana care are anumite dorinte, pretentii, ambitii (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velleitaire.

SATISFACUT, -A, satisfacuti, -te, adj. (Despre oameni) Care este plin de multumire, de satisfactie; ale carui dorinte, exigente au fost indeplinite; caruia i s-a dat satisfactie; care exprima multumire; multumit. – V. satisface.

OF, (1) interj., (2) ofuri, s. n. 1. Interj. Exclamatie care exprima: a) durere, amaraciune, regret; deznadejde; necaz, ciuda; b) scarba, dezgust; c) admiratie, entuziasm; d) o dorinta, o rugaminte; e) mirare, surprindere. 2. S. n. Oftat, suspin; p. ext. durere, amaraciune, tristete, mahnire, regret; suferinta; deznadejde. ♦ dorinta neimplinita. [Var.: oh interj.] – Onomatopee.

VOLUNTAR, -A, voluntari, -e, adj., s. m. I. Adj. (Despre oameni si manifestarile lor) 1. Care actioneaza de bunavoie, din proprie initiativa, nesilit de nimeni, in mod constient; (despre actiuni) care se face de bunavoie, fara constrangere. ◊ Act voluntar = actiune savarsita de cineva in mod constient, voit. 2. Care exprima vointa. 3. Care isi impune vointa; autoritar. II. S. m. Persoana care intra in armata din proprie dorinta spre a face serviciul militar (inainte de a fi implinit varsta ceruta); p. ext. persoana care ia parte la o campanie militara din proprie initiativa sau care se ofera sa faca un serviciu de bunavoie si dezinteresat. [Var.: (II) (inv.) volintir, volontir s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.

LENES, -A, lenesi, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Om) caruia ii lipseste dorinta, placerea de a munci, de a fi activ, caruia ii e lene; (om) trandav. 2. Adj. Care tradeaza, exprima lene. Gesturi lenese. ♦ Care este domol, incet. Mersul lenes al melcului. 3. S. m. (La pl.) Familie de animale mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevazute cu gheare puternice si arcuite, care se misca incet si stau zile intregi agatate pe aceeasi creanga (Bradypodidac); (si la sg.) animal din aceasta familie. – Lene + suf. -es. (2) Calc dupa fr. paresseux, germ. Faultier.

VOLUNTAR, -A I. adj. 1. facut de bunavoie; liber consimtit. 2. care exprima, denota vointa. ◊ care isi impune vointa; autoritar; incapatanat, indaratnic. II. s. m. 1. militar care participa la o campanie, la o actiune de lupta sau se inroleaza in armata din proprie dorinta. 2. cel care se ofera sa faca un serviciu de bunavoie si dezinteresat. (< lat. voluntarius, fr. volontaire)