DRAPAJ s. n. 1. drapare. 2. mijloc de expresie plastica, folosind reproducerea felului cum un vesmant se modeleaza dupa corp. (< fr. drapage)

FACTURA¹, facturi, s. f. Structura, constitutie (intelectuala, psihica, morala etc.). ♦ Caracter, aspect exterior, specific al unei opere de arta plastica. ♦ Ansamblul mijloacelor de expresie care determina specificul unei opere literare sau muzicale. – Din fr. facture, lat. factura.

ALEGORIE, alegorii, s. f. 1. Procedeu artistic constand in exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2. Opera literara sau plastica folosind aceasta forma de expresie (fabula, parabola etc.) – Din fr. allegorie, lat. allegoria.

HIPERBOLA s. f. 1. figura de stil, constand in folosirea unor expresii si imagini exagerate, pentru a reda mai plastic ideea si a impresiona mai puternic. 2. curba loc geometric al punctelor dintr-un plan, a caror diferenta a distantelor la doua puncte fixe (focare) este constanta. (< fr. hyperbole)

DADAISM s. n. curent literar si artistic aparut in 1916 in Europa, caracterizat prin negarea si rasturnarea valorilor artistice, existente, cultivand ilogicul, arbitrarul irational, suprimarea oricarei legaturi dintre gandire si expresie in literatura, colajele, alaturarea incoerenta de linii si de culori in artele plastice; dada. (< fr. dadaisme)

MODELA vb. I. tr. 1. A executa intr-un material plastic modelul unei lucrari de sculptura. ♦ A face modele pentru turnatorie. 2. (Fig.) A da expresia dorita, a forma. ♦ A influenta. [< fr. modeler, it. modellare].

MODELA vb. tr. 1. a executa dintr-un material plastic modelul unei lucrari de sculptura. 2. a confectiona modele pentru turnatorie. 3. (fig.) a da expresia dorita. (< fr. modeler, it. modellare)

NEOREALISM n. 1) Curent in filozofia contemporana cu tendinta realista. 2) Curent modern in literatura, cinematografie si in artele plastice, care se caracterizeaza prin democratism, apropiere de viata cotidiana si prin simplitatea mijloacelor de expresie. [Sil. ne-o-re-a-] /<fr. neo-realisme

PASTISA, pastise, s. f. Lucrare literara, muzicala sau plastica, de obicei lipsita de originalitate si de valoare, in care autorul preia servil temele sau mijloacele de expresie ale unui mare creator; imitatie, copie. – Din fr. pastiche.

CONSTRUCTIVISM s.n. 1. Orientare estetica, aparuta dupa primul razboi mondial in artele plastice, literatura si muzica, care tinde sa coboare creatia artistica la nivelul unui tehnicism pur, golind arta de continutul ei emotional. 2. Curent in arhitectura care sustine ca forma arhitecturala trebuie sa fie expresia exclusiva a structurii constructive a cladirii. 3. Conceptie care recunoaste rolul activ, creator al gandirii in procesul cunoasterii. ♦ Conceptie a scolii intuitioniste din filozofia matematicii, potrivit careia activitatea constructiva, rational-intuitiva este baza exigentei matematice. [Cf. fr. constructivisme, germ. Konstruktivismus, rus. konstruktivizm].

CONSTRUCTIVISM s. n. 1. orientare estetica, in artele plastice, literatura si muzica, care concepe realitatea intr-o viziune de forme geometrice, spatiale, si care lupta pentru puritatea si simplitatea liniilor, pentru corelarea artei cu tehnica moderna. 2. curent in arhitectura care sustine ca forma arhitecturala trebuie sa fie expresia structurii constructive a cladirii. 3. conceptie care recunoaste rolul activ, creator al gandirii in procesul cunoasterii. ◊ conceptie a scolii intuitioniste din filozofia matematicii potrivit careia activitatea constructiva este baza exigentei matematice. (< fr. constructivisme)