indicator (expresie numerica, substanta) s. m., pl. indicatori

INDICATOR, -OARE I. adj. care indica, face cunoscut. II. s. n. 1. aparat, instrument, element care arata valoarea unei marimi masurate. 2. panou de semnalizare a directiei, a distantei pe un drum etc. 3. lucrare ca indrumator. III. s. m. 1. expresie numerica ce caracterizeaza cantitativ un fenomen sau proces, ori ii defineste evolutia. 2. substanta care, printr-o modificare a culorii sale, indica caracterul acid sau bazic al altei substante. 3. planta care, prin prezenta sau absenta sa intr-un ecosistem, indica caracterul sau intensitatea acestuia. IV. s. f. (mat.) curba auxiliara care ajuta la studiul curbelor si al suprafetelor. (< fr. indicateur)

ADRESA, adrese, s. f. 1. Indicatie (pe scrisori, pe colet etc.) cuprinzand numele si domiciliul destinatarului. ♦ Date care indica domiciliul unei persoane. ◊ Expr. (A spune, a vorbi etc. ceva) la adresa cuiva = (a spune, a vorbi etc. ceva) cu privire la cineva. A gresi adresa = a) a nimeri in alt loc sau la alta persoana decat cea indicata; b) (fam.) a avea o parere gresita despre cineva sau ceva, a se insela asupra cuiva. 2. Comunicare oficiala facuta in scris de o organizatie, o institutie etc. 3. (Inform.) expresie (numerica) pentru localizarea informatiei in memorie (3). – Din fr. adresse.

INDICATOR, -OARE, indicatori, -oare, adj., s. n., s. m. I. Adj. Care indica, care face cunoscut. II.1. S. n. Aparat, instrument, dispozitiv care serveste la indicarea anumitor marimi, fenomene, informatii etc. ◊ Indicator de panta = inclinometru. Indicator de acord; ochi magic. 2. S. n. Semnal, simbol etc. care serveste la indicarea directiei, distantei sau etapelor unui drum. 3. S. m. expresie numerica cu ajutorul careia se caracterizeaza cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compozitiei, structurii, schimbarii in timp, al legaturii reciproce cu alte fenomene etc. 4. S. n. Text tiparit care serveste ca indrumator intr-un anumit domeniu. Indicator de preturi. 5. S. m. Substanta cu ajutorul careia se determina caracterul acid sau bazic al altei substante ori sfarsitul unei reactii chimice. – Din fr. indicateur.

EXPONENT ~ta (~ti, ~te) m. si f. 1) Persoana sau grup social care reprezinta si sustine ideile si interesele unei colectivitati. 2) mat. Simbol plasat in partea dreapta de sus a unei expresii numerice sau algebrice pentru a indica puterea la care trebuie ridicata cantitatea data. /<germ. Exponent, lat. exponens, ~ntis

INDICATOR³ ~i m. 1) chim. Substanta care, prin schimbarea culorii, semnaleaza caracterul acid sau bazic al altei substante ori sfarsitul unei reactii chimice. 2) expresie numerica ce caracterizeaza din punct de vedere cantitativ un fenomen social-economic. /<fr. indicateur

INDICE ~i m. 1) mat. chim. Semn (numar sau litera) pus alaturi de o litera (de obicei la dreapta ei si mai jos) pentru a-i preciza valoarea si semnificatia. 2) expresie numerica ce caracterizeaza din punct de vedere cantitativ un fenomen social-economic. 3) Ac la instrumentele de masurat care indica valorile unei marimi variabile; indicator; aratator. 4) Lista (alfabetica) a numelor citate, a termenilor sau a materiilor dintr-o carte, cu indicarea paginilor unde se afla; index. /<lat. index, ~icis, it. indice

ADRESA s.f. 1. Indicatie a numelui si a domiciliului unei persoane. ♦ Indicatie, mentiune pe scrisori, colete etc., care contine numele si domiciliul destinatarului. ◊ Adresa bibliografica = totalitatea datelor de aparitie a unei carti; la adresa cuiva = cu privire la cineva. 2. Comunicare oficiala in scris facuta de o institutie, o organizatie etc. 3. Indemanare, pricepere. 4. (Cib.) expresie (numerica) indicand o sursa sau o destinatie a informatiei ce urmeaza sa fie inregistrata de o masina cibernetica. [< fr. adresse].

COEFICIENT ~ti m. 1) Numar care multiplica un termen dintr-o expresie algebrica. 2) Factor numeric (constant) de pe langa o expresie algebrica sau marime variabila. 3) fiz. Marime care indica proprietatea constanta a unui corp in anumite conditii. [Sil. -ci-ent] /<fr. coefficient

IDENTITATE s. f. 1. insusirea a ceea ce este identic. ◊ asemanare, similitudine perfecta. 2. ansamblu de date prin care se identifica o persoana. 3. (mat.) egalitate intre doua expresii algebrice, adevarata, indiferent de valorile numerice ale literelor ce le compun. (< fr. identite, lat. identitas)

numeric ~ca (~ci, ~ce) Care tine de numere. expresie ~ca. ◊ Superioritate ~ca superioritate in ceea ce priveste cantitatea. /<fr. numerique, it. numerico

IDENTITATE ~ati f. 1) Caracter identic; coincidenta sub toate aspectele; egalitate. 2) Proprietate a unui lucru de a-si pastra timp indelungat caracterele fundamentale. 3) Ansamblu de date care contribuie la identificarea unei persoane. Act de ~. 4) mat. Egalitate dintre doua expresii, care, la schimbarea sistemului de valori ale literelor, pastreaza aceeasi valoare numerica. [G.-D. identitatii] /<lat. identitas, ~atis, fr. identite

DISPERSIE s. f. 1. imprastiere, raspandire. ◊ imprastiere a unei substante in particule foarte fine intr-un mediu solid, lichid sau gazos. ◊ raspandire a semintelor, a plantelor. ◊ (stat. mat.) expresie care masoara concentratia unei multimi de valori in jurul unei valori medii. ◊ fenomen balistic prin care traiectoriile succesive ale proiectilelor trase cu aceeasi arma si cu aceleasi elemente de tragere nu se confunda. 2. descompunere a luminii in radiatiile monocromatice componente la trecerea printr-o prisma de sticla. 3. (mat.) indicator numeric al imprastierii valorilor unei variabile aleatorii fata de valoarea medie. (< fr. dispersion, lat. dispersio)