COEFICIÉNT, coeficienți, s. m. 1. Element constant într-o expresie matematică, care multiplică o mărime variabilă. 2. Mărime care indică sau caracterizează o anumită proprietate a unui corp sau a unei substanțe și care este constantă pentru acel corp sau pentru aceea substanță în condiții determinate. 3. Mărime relativă care exprimă raportul dintre doi indicatori, arătând câte unități din indicatorul raportat revin la o unitate din indicatorul luat ca bază de raportare. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. coefficient.

ANULÁ, anulez, vb. I. Tranz. 1. A declara nul, a desființa, a suprima sau a abroga un act, o dispoziție etc.; p. gener. a desființa, a suprima, a declara nul; a șterge, a bara. 2. A egala cu zero o expresie matematică. – Din fr. annuler, lat. annullare.

MULTIPLICATÓR, (1) multiplicatori, s. m., (2) multiplicatoare, s. n. 1. S. m. (Mat.) Factor al unui produs; număr sau expresie cu care se înmulțește o altă expresie matematică. 2. S. n. Aparat sau mașină de multiplicare, în special aparat care multiplică un text. – Din fr. multiplicateur, lat. multiplicator.

SUBSTITÚȚIE, substituții, s. f. Substituire, înlocuire. ♦ Spec. Fenomen prin care un atom sau un grup de atomi din molecula unui corp chimic compus este înlocuit prin alt atom sau grup de atomi, provenind de la un alt corp chimic. ♦ Spec. (Mat.) înlocuire, într-o expresie matematică, a unui element sau a mai multor elemente prin alte elemente. ◊ Metoda substituției = metodă de rezolvare a unui sistem de ecuații, care constă în a înlocui într-una din ele o necunoscută cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuație a sistemului, și în a repeta aceeași operație până rămâne o singură ecuație cu o singură necunoscută. ♦ Spec. Dispoziție prin care un moștenitor este obligat să transmită, la moartea sa, bunurile moștenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligatoriu; dispoziție prin care este numit un al doilea moștenitor pentru cazul când primul, dintr-un motiv oarecare, nu va intra sau nu va accepta să intre în drepturile sale. [Var.: (înv.) substituțiúne s. f.] – Din fr. substitution, lat. substitutio, -onis.

ANULÁ vb. I. tr. 1. A face, a declara nul (un act, o dispoziție); a suprima, a desființa. V. abroga, aboli. 2. A egala cu zero o expresie matematică. [< fr. annuler, it. annullare < lat. annullare – a anihila].

ANULÁ vb. tr. 1. a declara nul (un act); a desființa. 2. a egala cu zero o expresie matematică. (< fr. annuler, lat. annullare)

ANULÁ, anulez, vb. I. Tranz. 1. A declara nul un act, o dispoziție etc.; a desființa, a suprima. 2. A egala cu zero o expresie matematică. – Fr. annuler (lat. lit. annullare).

CALCUL (‹ fr., lat. calculus „piatră”) subst. I. S. n. 1. Ansamblu de operații matematice făcute cu scopul de a găsi valorile unor mărimi, fie o anumită expresie matematică (ex. c. valorii numerice a unei expresii algebrice) ♦ C. diferențial v. diferențial. C. integral v. integral. Calculul erorilor v. eroare. C. vectorial v. vectorial. C. variațional (variațiilor) v. variație. C. operațional = capitol al matematicii având ca obiect rezolvarea ecuațiilor diferențiale și integrale prin transformarea acestora în ecuații algebrice. C. tensorial = capitol al matematicii în care se studiază operațiile cu tensori; dezvoltat de G. Ricci-Curbastro începând din 1886, c.t. a permis o formulare concisă a teoriei relativității generalizate. Mașina de c. = mașină pentru efectuarea unora sau a tuturor celor patru operații aritmetice fundamentale, eventual combinată cu mecanisme auxiliare pentru înregistrare sau imprimare (la m. de c. contabile), pentru sortare (la mașinile de statistică) etc. 2. Ansamblu de operații logice și de reguli și procedee de efectuare a acestora, prin care se deduc teoremele unui domeniu al științei. ♦ C. logic = calcul analog celui matematic, efectuat asupra enunțurilor transpuse în formă simbolică, adică transformate în expresii logice (c. claselor, c. predicatelor, c. propozițiilor, c. relațiilor, c. identității.) 3. Combinație, socoteală, apreciere; plan. ♦ C. economic = ansamblu de operații logice și procedee matematice utilizate conform unor anumite reguli în vederea stabilirii și realizării unui scop economic, a alegerii strategiei necesare în funcție de conjuncturile economice previzibile sau a determinării situației economice la un moment dat. II. S. m. (MED.) Concrețiune cu aspectul unei pietricele, care se formează prin precipitarea sărurilor organice sau anorganice în diferite organe (ex. c. renal, c. colecistic); piatră.

FRÁCȚIE, fracții, s. f. (Uneori urmat de determinarea „ordinară”) Simbol sau număr care reprezintă raportul a două numere întregi. ◊ Fracție zecimală = fracție al cărei numitor este o putere a lui 10. ♦ Raport a două expresii matematice. – Din fr. fraction, lat. fractio.

DISCRIMINÁNT, -Ă, discriminanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Discriminatoriu. 2. S. m. expresie matematică formată din coeficienții unei ecuații de gradul doi. – Din fr. discriminant.

DETERMINÁNT, -Ă, determinanți, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărâtor. 2. (Despre cuvinte sau propoziții; adesea substantivat) Care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonat acestora. II. S. m. expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații. – Din fr. déterminant.

mémbru (persoană, parte a unei expresii matematice) s. m., art. mémbrul; pl. mémbri, art. mémbrii

A ANULÁ ~éz tranz. 1) (legi, dispoziții oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a aboli; a abroga; a contramanda; a revoca. 2) (expresii matematice) A egala cu zero. /<fr. annuler, lat. annullare

CUB¹ ~uri n. 1) Corp geometric care are șase pătrate egale. 2) Puterea a treia a unui număr sau a unei expresii matematice. /<fr. cube, lat. cubus

ECUÁȚIE s.f. expresie matematică care arată o egalitate în care intră elemente cunoscute și necunoscute și care se verifică numai pentru anumite valori ale mărimilor necunoscute. ◊ Ecuație chimică = reprezentare a unei reacții chimice folosind simbolurile elementelor pentru a reprezenta atomii și moleculele care iau parte efectiv la reacție. ♦ (Fig.) Problemă grea, dificilă. [Pron. -cu-a-ți-e, scris și equație, gen. -iei, var. ecuațiune s.f. / cf. fr. équation, lat. aequatio].

FRÁCȚIE s.f. Număr care exprimă una sau mai multe părți dintr-un întreg. ♦ Raport între două expresii matematice. [Gen. -iei, var. fracțiune (5) [în DN] s.f. / cf. fr. fraction, lat. fractio].

EGALITÁTE s.f. 1. Faptul de a fi egal; silarea, egalizarea retribuirii muncii, a trebuințelor și consumului personal al membrilor societății. ♦ Stare a două sau a mai multor lucruri egale între ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Rezultat constituit dintr-un număr egal de puncte realizat de mai mulți participanți la o competiție; situație în care există un asemenea rezultat. 2. Principiu potrivit căruia tuturor oamenilor, tuturor statelor sau națiunilor li se recunosc aceleași drepturi și li se impun aceleași îndatoriri prevăzute de regula de drept; situație în care oamenii se bucură de aceleași drepturi și au aceleași îndatoriri. 3. Grupare a două expresii matematice legate prin semnul egal (=). [Cf. fr. égalité, lat. aequalitas].

FORMÚLĂ s.f. 1. Expresie generală și invariabilă a unei idei, a unei relații etc. care poate fi aplicată în mai multe cazuri particulare. ◊ Formulă de politețe = formă convențională de exprimare folosită pentru a se adresa unei autorități sau unei persoane. ♦ Frază-tip care cuprinde termenii formali și expreși în care trebuie compus un act, o sentință etc. 2. expresie matematică reprezentând o relație generală între mai multe mărimi. 3. Expresie în simboluri care reprezintă compoziția unei combinații chimice. 4. Soluție; mod de a face ceva, mijloc. 5. Parolă. [< lat., it. formula, fr. formule].

LITERÁL, -Ă adj. 1. Cuvânt cu cuvânt, așa cum este în text; textual. 2. (Despre expresii matematice) Care conține mărimi notate cu litere. [< fr. littéral].

SÉRIE s.f. 1. Înșirare de termeni care se succedă potrivit unei anumite legi; înșiruire, succesiune de ființe, de lucruri sau de fapte de același fel sau asemănătoare. ♦ Repetare a aceluiași tip, a aceleiași acțiuni etc. ♦ În serie = (produs, fabricat) în număr mare, după același tip. 2. Grup de compuși organici care se caracterizează prin aceea că fiecare are în molecula lui câte un atom de carbon și doi atomi de hidrogen mai mult decât compusul precedent al grupului. 3. expresie matematică formată dintr-o infinitate de termeni deduși unul din altul după anumite reguli și legați prin semnele plus sau minus. 4. (Geol.) Succesiune de terenuri care corespunde în timp unei epoci. 5. Totalitatea ființelor, lucrurilor sau faptelor care urmează deodată la rând. ♦ Totalitatea mărcilor poștale emise cu o anumită ocazie sau care au o anumită temă. ♦ Parte dintr-o colecție sau publicație periodică, având uneori un titlu aparte, în afară de cel general. 6. Număr de ordine aplicat pe mărfurile fabricate într-un număr mare de exemplare de același tip; număr de fabricație. 7. (Fon.) Grup de sunete sau de foneme caracterizate printr-o trăsătură comună. [Gen. -iei. / < fr. série, it. serie, lat. series].

EGÁL, -Ă I. adj. 1. la fel, asemenea. ◊ uniform. 2. (despre expresii matematice) care are aceeași valoare cu o altă expresie sau cu un număr dat. ◊ (despre mulțimi) format din aceleași elemente. ◊ (despre figuri geometrice) care se suprapun exact. 4. (despre oameni; și s. m.) de același rang, de aceeași valoare. II. s. n. semn (=) care exprimă o egalitate. (< fr. égal)

FRÁCȚIE s. f. număr care exprimă una sau mai multe părți dintr-un întreg. ◊ raport între două expresii matematice. (< fr. fraction, lat. fractio)

LITERÁL, -Ă adj. 1. cuvânt cu cuvânt; textual. 2. (despre expresii matematice) care conține mărimi notate cu litere. (< fr. littéral, lat. litteralis)

EXPRÉSIE ~i f. 1) Redare a unui gând (idei, sentimente etc.) prin cuvinte; exprimare. 2) Îmbinare de cuvinte care exprimă (deseori figurat) o idee. 3) Înfățișare exterioară (în privire, pe figură) care redă starea sufletească a omului. 4) Formulă care exprimă raporturi matematice. [G.-D. expresiei; Sil. ex-pre-si-e] /<fr. expression

DISPÉRSIE s.f. Împrăștiere, răspândire. ◊ Dispersie a luminii = descompunere sub forma unui spectru, a unei radiații de lumină compuse, care trece printr-o prismă de sticlă. ♦ Împrăștiere a unei substanțe în particule foarte fine într-un mediu gazos, lichid sau solid. ♦ expresie folosită în statistica matematică, prin care se măsoară concentrarea unei mulțimi de valori în jurul unei valori medii. ♦ Fenomen balistic prin care traiectoriile succesive ale proiectilelor trase cu aceeași armă și cu aceleași elemente de tragere nu se confundă. [Gen. -iei, var. dispersiune s.f. / cf. fr. dispersion, it. dispersione, lat. dispersio].

INEGALITÁTE, inegalități, s. f. 1. Faptul de a fi inegal, lipsă de egalitate; neegalitate; disproporție; imparitate. 2. Relație matematică între două mărimi sau expresii care arată că una este mai mare sau mai mică decât cealaltă; neegalitate. – Din fr. inégalité.

ECUÁȚIE ~i f. Relație matematică exprimată prin egalitatea între două expresii algebrice cu mărimi cunoscute și necunoscute, egalitatea fiind valabilă numai pentru anumite valori ale necunoscutelor. [ G.-D. ecuației; Sil. e-cu-a-ți-e] /<fr. équation, lat. aequatio, ~onis

EXPLICÍT, -Ă, expliciți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este exprimat limpede; deslușit, lămurit, clar. ♦ (Despre o funcție matematică) Care este egal cu o anumită expresie ce conține numai variabile independente. – Din fr. explicite, lat. explicitus.

CÁLCUL s.n. 1. Ansamblu de operații matematice (aritmerice, algebrice etc.). ♦ Calcul logic = operație analogă calculului matematic prin care, pe baza anumitor reguli, din anumite expresii logice sunt derivate alte expresii logice. 2. (La pl.) Planuri, combinații, socoteli. [Cf. fr. calcul, lat. calculus – pietricică].

CÁLCUL I. s.n. 1. ansamblu de operații (aritmetice, algebrice etc.) urmărind stabilirea unor mărimi. ◊ capitol al științelor matematice în care se folosește un anumit tip de operații. ◊ calcul grafic = rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor construcții geometrice; calcul logic = operație analoagă calculului matematic prin care, pe baza anumitor reguli, din anumite expresii logice sunt derivate alte expresii logice. 2. (pl.) planuri, combinații, socoteli. II. s.m. formație calcaroasă care afectează diferite organe animale (rinichi, vezică etc.). (< fr. calcul, lat. calculus)

DETERMINÁNT, -Ă adj. Care determină, care este de natură să determine; hotărâtor; determinativ. ♦ (Gram.) Care arată o calitate. // s.m. Simbol matematic compus din numere așezate în linii și coloane reprezentând o expresie algebrică și folosit mai ales în rezolvarea ecuațiilor. // s.n. Cuvânt, propoziție care precizează, lămurește semnificația unui cuvânt, a unei propoziții. [Cf. fr. déterminant, it. determinante].

FORMÚLĂ, formule, s. f. 1. Enunț precis al regulii de urmat pentru efectuarea unei anumite operații; expresie precisă, generală și invariabilă a unei idei, a unei relații, a unei legi etc. (care se poate aplica mai multor cazuri particulare). ◊ Formulă de politețe = formă convențională de exprimare, consacrată prin uz, cu care te adresezi unei autorități sau unei persoane. ♦ Frază-tip folosită oral în anumite ocazii sau care, scrisă, cuprinde termenii expreși în care trebuie redactat un act, o sentință etc. 2. Relație alcătuită din litere, cifre și semne matematice, constituind o identitate în care unul dintre membri este considerat ca expresie a celuilalt sau ca regulă de urmat pentru a calcula valoarea celuilalt. 3. expresie în simboluri chimice care reprezintă compoziția calitativă și cantitativă a moleculei unei substanțe. 4. Parolă. 5. Mijloc, soluție. – Din fr. formule, lat. formula.

DISTRIBUTIVITÁTE f. Proprietate a unei operații matematice de a putea fi efectuată separat asupra diferiților termeni dintr-o expresie. /<fr. distributivité

DISTRIBUTIVITÁTE s. f. Proprietate a unei operații matematice sau logice de a putea fi efectuată separat asupra diferiților termeni dintr-o expresie, rezultatul astfel obținut fiind același ca și în cazul când operația ar fi fost aplicată întregii expresii. – Din fr. distributivité.

INVARIÁNT, -Ă I. adj. 1. (mat.; despre o mărime, o expresie, o relație) care rămâne aceeași pentru un grup de transformări. 2. (despre un sistem fizico-chimic) cu varianță nulă. II. s. m. 1. mărime, expresie, relație, proprietate care rămâne neschimbată în urma unor transformări de natură fizică ori matematică. 2. formă lexicală care, luată în raport cu o altă formă din paradigma aceluiași cuvânt, prezintă atât diferențe de expresie, cât și de conținut. 3. (estet.) existența în toate domeniile artei, de-a lungul evoluției lor istorice, a unor elemente cu caracter de permanență, imuabile. (< fr., engl. invariant, germ. Invariant)

CONSTRUCTIVÍSM s. n. 1. orientare estetică, în artele plastice, literatură și muzică, care concepe realitatea într-o viziune de forme geometrice, spațiale, și care luptă pentru puritatea și simplitatea liniilor, pentru corelarea artei cu tehnica modernă. 2. curent în arhitectură care susține că forma arhitecturală trebuie să fie expresia structurii constructive a clădirii. 3. concepție care recunoaște rolul activ, creator al gândirii în procesul cunoașterii. ◊ concepție a școlii intuiționiste din filozofia matematicii potrivit căreia activitatea constructivă este baza exigenței matematice. (< fr. constructivisme)

CONSTRUCTIVÍSM s.n. 1. Orientare estetică, apărută după primul război mondial în artele plastice, literatură și muzică, care tinde să coboare creația artistică la nivelul unui tehnicism pur, golind arta de conținutul ei emoțional. 2. Curent în arhitectură care susține că forma arhitecturală trebuie să fie expresia exclusivă a structurii constructive a clădirii. 3. Concepție care recunoaște rolul activ, creator al gândirii în procesul cunoașterii. ♦ Concepție a școlii intuiționiste din filozofia matematicii, potrivit căreia activitatea constructivă, rațional-intuitivă este baza exigenței matematice. [Cf. fr. constructivisme, germ. Konstruktivismus, rus. konstruktivizm].

VALOÁRE s.f. I. 1. expresie a muncii umane materializată într-o marfă. ♦ Categorie economică proprie economiei bazată pe producția de mărfuri. 2. Sumă de bani care reprezintă echivalentul prețului unei mărfi, unui cec, al unei acțiuni etc. ♦ Rentabilitate, productivitate. 3. Mărime matematică asociată unei mărimi fizice, potrivit unui anumit procedeu. 4. Durata unui sunet muzical. 5. Sensul sau folosirea gramaticală a unui cuvânt. 6. (Pict.) Intensitatea unei culori. II. 1. Ansamblul calităților care fac un lucru bun, căutat, apreciat; însemnătate, importanță, preț. 2. Suma însușirilor pozitive ale unui om; (concr.) om care întrunește calități deosebite. [Gen. -orii. / < fr. valeur, it. valore < lat. valor].

CÁLCUL, (I) calcule, s. n., (II) calculi, s. m. I S. n. 1. Ansamblu de operații matematice făcute cu scopul de a găsi valoarea uneia sau a mai multor mărimi; socoteală. ◊ (În sintagmele) Calcul grafic = (Mat.) rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor construcții geometrice. ◊ Calcul logic = ansamblu de operații prin care anumite expresii logice sunt derivate din alte expresii logice. 2. Plan, combinație, proiect, apreciere, socoteală. II. S. m. (Med.) Concrețiune de forma unei pietricele, rezultată din precipitarea sărurilor organice sau anorganice, care se formează în anumite organe interne; piatră. – Din fr. calcul, lat. calculus.

EXPRÉSIE s. f. 1. îmbinare de cuvinte, construcție sintactică prin care se exprimă o idee, un sentiment. ♦ grup (fix) de cuvinte care exprimă (figurat) o idee. 2. manifestare a sentimentelor, ideilor etc. prin intermediul cuvintelor, gesturilor, culorilor, liniilor, sunetelor. 3. înfățișare a feței reflectând o stare sufletească. 4. formulă care exprimă raporturi matematice. (< fr. expression, lat. expressio)

EXPRÉSIE, expresii, s. f. 1. Exprimare. ♦ Construcție concisă care exprimă, de obicei în mod figurat, o idee. ♦ Cuvânt. 2. Fig. Manifestare, redare a ideilor, a sentimentelor etc. prin cuvinte, mimică etc. ♦ Înfățișare care reflectă starea sufletească a omului; reflectarea stării interioare a cuiva (în privire, figură). 3. Grup de numere, litere etc. legate între ele prin simboluri de operații matematice (adunare, înmulțire etc.). [Var.: expresiúne s. f.] – Din fr. expression, lat. expressio, -onis.

EXPRÉSIE s.f. 1. Îmbinare de cuvinte, construcție sintactică cu ajutorul căreia se exprimă o comunicare, ceea ce dorești să spui; exprimare. ♦ Îmbinare (fixă) de cuvinte care exprimă (figurat) o idee. 2. Manifestare, înfățișare a sentimentelor, a ideilor etc. prin intermediul cuvintelor, gesturilor, culorilor, liniilor, sunetelor. ♦ Înfățișare a feței, reflectând o stare sufletească. 3. Formulă care exprimă raporturi matematice. [Gen. -iei, var. expresiune s.f. / < fr. expression, lat. expressio].