COEFICIENT, coeficienti, s. m. 1. Element constant intr-o expresie matematica, care multiplica o marime variabila. 2. Marime care indica sau caracterizeaza o anumita proprietate a unui corp sau a unei substante si care este constanta pentru acel corp sau pentru aceea substanta in conditii determinate. 3. Marime relativa care exprima raportul dintre doi indicatori, aratand cate unitati din indicatorul raportat revin la o unitate din indicatorul luat ca baza de raportare. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. coefficient.

ANULA, anulez, vb. I. Tranz. 1. A declara nul, a desfiinta, a suprima sau a abroga un act, o dispozitie etc.; p. gener. a desfiinta, a suprima, a declara nul; a sterge, a bara. 2. A egala cu zero o expresie matematica. – Din fr. annuler, lat. annullare.

MULTIPLICATOR, (1) multiplicatori, s. m., (2) multiplicatoare, s. n. 1. S. m. (Mat.) Factor al unui produs; numar sau expresie cu care se inmulteste o alta expresie matematica. 2. S. n. Aparat sau masina de multiplicare, in special aparat care multiplica un text. – Din fr. multiplicateur, lat. multiplicator.

ANULA vb. I. tr. 1. A face, a declara nul (un act, o dispozitie); a suprima, a desfiinta. V. abroga, aboli. 2. A egala cu zero o expresie matematica. [< fr. annuler, it. annullare < lat. annullare – a anihila].

ANULA vb. tr. 1. a declara nul (un act); a desfiinta. 2. a egala cu zero o expresie matematica. (< fr. annuler, lat. annullare)

ANULA, anulez, vb. I. Tranz. 1. A declara nul un act, o dispozitie etc.; a desfiinta, a suprima. 2. A egala cu zero o expresie matematica. – Fr. annuler (lat. lit. annullare).

FRACTIE, fractii, s. f. (Uneori urmat de determinarea „ordinara”) Simbol sau numar care reprezinta raportul a doua numere intregi. ◊ Fractie zecimala = fractie al carei numitor este o putere a lui 10. ♦ Raport a doua expresii matematice. – Din fr. fraction, lat. fractio.

DISCRIMINANT, -A, discriminanti, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Discriminatoriu. 2. S. m. expresie matematica formata din coeficientii unei ecuatii de gradul doi. – Din fr. discriminant.

DETERMINANT, -A, determinanti, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determina sau este de natura sa determine ceva; hotarator. 2. (Despre cuvinte sau propozitii; adesea substantivat) Care precizeaza sensul altui cuvant sau al altei propozitii cu care este in legatura, fiind subordonat acestora. II. S. m. expresie matematica ale carei elemente sunt asezate sub forma unui tabel si care serveste la rezolvarea sistemelor de ecuatii. – Din fr. determinant.

membru (persoana, parte a unei expresii matematice) s. m., art. membrul; pl. membri, art. membrii

A ANULA ~ez tranz. 1) (legi, dispozitii oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a aboli; a abroga; a contramanda; a revoca. 2) (expresii matematice) A egala cu zero. /<fr. annuler, lat. annullare

CUB¹ ~uri n. 1) Corp geometric care are sase patrate egale. 2) Puterea a treia a unui numar sau a unei expresii matematice. /<fr. cube, lat. cubus

ECUATIE s.f. expresie matematica care arata o egalitate in care intra elemente cunoscute si necunoscute si care se verifica numai pentru anumite valori ale marimilor necunoscute. ◊ Ecuatie chimica = reprezentare a unei reactii chimice folosind simbolurile elementelor pentru a reprezenta atomii si moleculele care iau parte efectiv la reactie. ♦ (Fig.) Problema grea, dificila. [Pron. -cu-a-ti-e, scris si equatie, gen. -iei, var. ecuatiune s.f. / cf. fr. equation, lat. aequatio].

FRACTIE s.f. Numar care exprima una sau mai multe parti dintr-un intreg. ♦ Raport intre doua expresii matematice. [Gen. -iei, var. fractiune (5) [in DN] s.f. / cf. fr. fraction, lat. fractio].

EGALITATE s.f. 1. Faptul de a fi egal; silarea, egalizarea retribuirii muncii, a trebuintelor si consumului personal al membrilor societatii. ♦ Stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Rezultat constituit dintr-un numar egal de puncte realizat de mai multi participanti la o competitie; situatie in care exista un asemenea rezultat. 2. Principiu potrivit caruia tuturor oamenilor, tuturor statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. 3. Grupare a doua expresii matematice legate prin semnul egal (=). [Cf. fr. egalite, lat. aequalitas].

FORMULA s.f. 1. Expresie generala si invariabila a unei idei, a unei relatii etc. care poate fi aplicata in mai multe cazuri particulare. ◊ Formula de politete = forma conventionala de exprimare folosita pentru a se adresa unei autoritati sau unei persoane. ♦ Fraza-tip care cuprinde termenii formali si expresi in care trebuie compus un act, o sentinta etc. 2. expresie matematica reprezentand o relatie generala intre mai multe marimi. 3. Expresie in simboluri care reprezinta compozitia unei combinatii chimice. 4. Solutie; mod de a face ceva, mijloc. 5. Parola. [< lat., it. formula, fr. formule].

LITERAL, -A adj. 1. Cuvant cu cuvant, asa cum este in text; textual. 2. (Despre expresii matematice) Care contine marimi notate cu litere. [< fr. litteral].

SERIE s.f. 1. Insirare de termeni care se succeda potrivit unei anumite legi; insiruire, succesiune de fiinte, de lucruri sau de fapte de acelasi fel sau asemanatoare. ♦ Repetare a aceluiasi tip, a aceleiasi actiuni etc. ♦ In serie = (produs, fabricat) in numar mare, dupa acelasi tip. 2. Grup de compusi organici care se caracterizeaza prin aceea ca fiecare are in molecula lui cate un atom de carbon si doi atomi de hidrogen mai mult decat compusul precedent al grupului. 3. expresie matematica formata dintr-o infinitate de termeni dedusi unul din altul dupa anumite reguli si legati prin semnele plus sau minus. 4. (Geol.) Succesiune de terenuri care corespunde in timp unei epoci. 5. Totalitatea fiintelor, lucrurilor sau faptelor care urmeaza deodata la rand. ♦ Totalitatea marcilor postale emise cu o anumita ocazie sau care au o anumita tema. ♦ Parte dintr-o colectie sau publicatie periodica, avand uneori un titlu aparte, in afara de cel general. 6. Numar de ordine aplicat pe marfurile fabricate intr-un numar mare de exemplare de acelasi tip; numar de fabricatie. 7. (Fon.) Grup de sunete sau de foneme caracterizate printr-o trasatura comuna. [Gen. -iei. / < fr. serie, it. serie, lat. series].

EGAL, -A I. adj. 1. la fel, asemenea. ◊ uniform. 2. (despre expresii matematice) care are aceeasi valoare cu o alta expresie sau cu un numar dat. ◊ (despre multimi) format din aceleasi elemente. ◊ (despre figuri geometrice) care se suprapun exact. 4. (despre oameni; si s. m.) de acelasi rang, de aceeasi valoare. II. s. n. semn (=) care exprima o egalitate. (< fr. egal)

FRACTIE s. f. numar care exprima una sau mai multe parti dintr-un intreg. ◊ raport intre doua expresii matematice. (< fr. fraction, lat. fractio)

LITERAL, -A adj. 1. cuvant cu cuvant; textual. 2. (despre expresii matematice) care contine marimi notate cu litere. (< fr. litteral, lat. litteralis)

expresie ~i f. 1) Redare a unui gand (idei, sentimente etc.) prin cuvinte; exprimare. 2) Imbinare de cuvinte care exprima (deseori figurat) o idee. 3) Infatisare exterioara (in privire, pe figura) care reda starea sufleteasca a omului. 4) Formula care exprima raporturi matematice. [G.-D. expresiei; Sil. ex-pre-si-e] /<fr. expression

DISPERSIE s.f. Imprastiere, raspandire. ◊ Dispersie a luminii = descompunere sub forma unui spectru, a unei radiatii de lumina compuse, care trece printr-o prisma de sticla. ♦ Imprastiere a unei substante in particule foarte fine intr-un mediu gazos, lichid sau solid. ♦ expresie folosita in statistica matematica, prin care se masoara concentrarea unei multimi de valori in jurul unei valori medii. ♦ Fenomen balistic prin care traiectoriile succesive ale proiectilelor trase cu aceeasi arma si cu aceleasi elemente de tragere nu se confunda. [Gen. -iei, var. dispersiune s.f. / cf. fr. dispersion, it. dispersione, lat. dispersio].

INEGALITATE, inegalitati, s. f. 1. Faptul de a fi inegal, lipsa de egalitate; neegalitate; disproportie; imparitate. 2. Relatie matematica intre doua marimi sau expresii care arata ca una este mai mare sau mai mica decat cealalta; neegalitate. – Din fr. inegalite.

ECUATIE ~i f. Relatie matematica exprimata prin egalitatea intre doua expresii algebrice cu marimi cunoscute si necunoscute, egalitatea fiind valabila numai pentru anumite valori ale necunoscutelor. [ G.-D. ecuatiei; Sil. e-cu-a-ti-e] /<fr. equation, lat. aequatio, ~onis

EXPLICIT, -A, expliciti, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este exprimat limpede; deslusit, lamurit, clar. ♦ (Despre o functie matematica) Care este egal cu o anumita expresie ce contine numai variabile independente. – Din fr. explicite, lat. explicitus.

CALCUL s.n. 1. Ansamblu de operatii matematice (aritmerice, algebrice etc.). ♦ Calcul logic = operatie analoga calculului matematic prin care, pe baza anumitor reguli, din anumite expresii logice sunt derivate alte expresii logice. 2. (La pl.) Planuri, combinatii, socoteli. [Cf. fr. calcul, lat. calculus – pietricica].

CALCUL I. s.n. 1. ansamblu de operatii (aritmetice, algebrice etc.) urmarind stabilirea unor marimi. ◊ capitol al stiintelor matematice in care se foloseste un anumit tip de operatii. ◊ calcul grafic = rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor constructii geometrice; calcul logic = operatie analoaga calculului matematic prin care, pe baza anumitor reguli, din anumite expresii logice sunt derivate alte expresii logice. 2. (pl.) planuri, combinatii, socoteli. II. s.m. formatie calcaroasa care afecteaza diferite organe animale (rinichi, vezica etc.). (< fr. calcul, lat. calculus)

DETERMINANT, -A adj. Care determina, care este de natura sa determine; hotarator; determinativ. ♦ (Gram.) Care arata o calitate. // s.m. Simbol matematic compus din numere asezate in linii si coloane reprezentand o expresie algebrica si folosit mai ales in rezolvarea ecuatiilor. // s.n. Cuvant, propozitie care precizeaza, lamureste semnificatia unui cuvant, a unei propozitii. [Cf. fr. determinant, it. determinante].

FORMULA, formule, s. f. 1. Enunt precis al regulii de urmat pentru efectuarea unei anumite operatii; expresie precisa, generala si invariabila a unei idei, a unei relatii, a unei legi etc. (care se poate aplica mai multor cazuri particulare). ◊ Formula de politete = forma conventionala de exprimare, consacrata prin uz, cu care te adresezi unei autoritati sau unei persoane. ♦ Fraza-tip folosita oral in anumite ocazii sau care, scrisa, cuprinde termenii expresi in care trebuie redactat un act, o sentinta etc. 2. Relatie alcatuita din litere, cifre si semne matematice, constituind o identitate in care unul dintre membri este considerat ca expresie a celuilalt sau ca regula de urmat pentru a calcula valoarea celuilalt. 3. expresie in simboluri chimice care reprezinta compozitia calitativa si cantitativa a moleculei unei substante. 4. Parola. 5. Mijloc, solutie. – Din fr. formule, lat. formula.

DISTRIBUTIVITATE f. Proprietate a unei operatii matematice de a putea fi efectuata separat asupra diferitilor termeni dintr-o expresie. /<fr. distributivite

DISTRIBUTIVITATE s. f. Proprietate a unei operatii matematice sau logice de a putea fi efectuata separat asupra diferitilor termeni dintr-o expresie, rezultatul astfel obtinut fiind acelasi ca si in cazul cand operatia ar fi fost aplicata intregii expresii. – Din fr. distributivite.

INVARIANT, -A I. adj. 1. (mat.; despre o marime, o expresie, o relatie) care ramane aceeasi pentru un grup de transformari. 2. (despre un sistem fizico-chimic) cu varianta nula. II. s. m. 1. marime, expresie, relatie, proprietate care ramane neschimbata in urma unor transformari de natura fizica ori matematica. 2. forma lexicala care, luata in raport cu o alta forma din paradigma aceluiasi cuvant, prezinta atat diferente de expresie, cat si de continut. 3. (estet.) existenta in toate domeniile artei, de-a lungul evolutiei lor istorice, a unor elemente cu caracter de permanenta, imuabile. (< fr., engl. invariant, germ. Invariant)

CONSTRUCTIVISM s. n. 1. orientare estetica, in artele plastice, literatura si muzica, care concepe realitatea intr-o viziune de forme geometrice, spatiale, si care lupta pentru puritatea si simplitatea liniilor, pentru corelarea artei cu tehnica moderna. 2. curent in arhitectura care sustine ca forma arhitecturala trebuie sa fie expresia structurii constructive a cladirii. 3. conceptie care recunoaste rolul activ, creator al gandirii in procesul cunoasterii. ◊ conceptie a scolii intuitioniste din filozofia matematicii potrivit careia activitatea constructiva este baza exigentei matematice. (< fr. constructivisme)

CONSTRUCTIVISM s.n. 1. Orientare estetica, aparuta dupa primul razboi mondial in artele plastice, literatura si muzica, care tinde sa coboare creatia artistica la nivelul unui tehnicism pur, golind arta de continutul ei emotional. 2. Curent in arhitectura care sustine ca forma arhitecturala trebuie sa fie expresia exclusiva a structurii constructive a cladirii. 3. Conceptie care recunoaste rolul activ, creator al gandirii in procesul cunoasterii. ♦ Conceptie a scolii intuitioniste din filozofia matematicii, potrivit careia activitatea constructiva, rational-intuitiva este baza exigentei matematice. [Cf. fr. constructivisme, germ. Konstruktivismus, rus. konstruktivizm].

VALOARE s.f. I. 1. expresie a muncii umane materializata intr-o marfa. ♦ Categorie economica proprie economiei bazata pe productia de marfuri. 2. Suma de bani care reprezinta echivalentul pretului unei marfi, unui cec, al unei actiuni etc. ♦ Rentabilitate, productivitate. 3. Marime matematica asociata unei marimi fizice, potrivit unui anumit procedeu. 4. Durata unui sunet muzical. 5. Sensul sau folosirea gramaticala a unui cuvant. 6. (Pict.) Intensitatea unei culori. II. 1. Ansamblul calitatilor care fac un lucru bun, cautat, apreciat; insemnatate, importanta, pret. 2. Suma insusirilor pozitive ale unui om; (concr.) om care intruneste calitati deosebite. [Gen. -orii. / < fr. valeur, it. valore < lat. valor].

CALCUL, (I) calcule, s. n., (II) calculi, s. m. I S. n. 1. Ansamblu de operatii matematice facute cu scopul de a gasi valoarea uneia sau a mai multor marimi; socoteala. ◊ (In sintagmele) Calcul grafic = (Mat.) rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor constructii geometrice. ◊ Calcul logic = ansamblu de operatii prin care anumite expresii logice sunt derivate din alte expresii logice. 2. Plan, combinatie, proiect, apreciere, socoteala. II. S. m. (Med.) Concretiune de forma unei pietricele, rezultata din precipitarea sarurilor organice sau anorganice, care se formeaza in anumite organe interne; piatra. – Din fr. calcul, lat. calculus.

expresie s. f. 1. imbinare de cuvinte, constructie sintactica prin care se exprima o idee, un sentiment. ♦ grup (fix) de cuvinte care exprima (figurat) o idee. 2. manifestare a sentimentelor, ideilor etc. prin intermediul cuvintelor, gesturilor, culorilor, liniilor, sunetelor. 3. infatisare a fetei reflectand o stare sufleteasca. 4. formula care exprima raporturi matematice. (< fr. expression, lat. expressio)

expresie, expresii, s. f. 1. Exprimare. ♦ Constructie concisa care exprima, de obicei in mod figurat, o idee. ♦ Cuvant. 2. Fig. Manifestare, redare a ideilor, a sentimentelor etc. prin cuvinte, mimica etc. ♦ Infatisare care reflecta starea sufleteasca a omului; reflectarea starii interioare a cuiva (in privire, figura). 3. Grup de numere, litere etc. legate intre ele prin simboluri de operatii matematice (adunare, inmultire etc.). [Var.: expresiune s. f.] – Din fr. expression, lat. expressio, -onis.

expresie s.f. 1. Imbinare de cuvinte, constructie sintactica cu ajutorul careia se exprima o comunicare, ceea ce doresti sa spui; exprimare. ♦ Imbinare (fixa) de cuvinte care exprima (figurat) o idee. 2. Manifestare, infatisare a sentimentelor, a ideilor etc. prin intermediul cuvintelor, gesturilor, culorilor, liniilor, sunetelor. ♦ Infatisare a fetei, reflectand o stare sufleteasca. 3. Formula care exprima raporturi matematice. [Gen. -iei, var. expresiune s.f. / < fr. expression, lat. expressio].