ACADEMISM s.n. Spirit, maniera, fel de a se comporta academic. ♦ Maniera in arta care cultiva un ideal de frumusete rece si conventionala. ♦ Curent in arta sec. XIX, constand in imitarea servila si fara originalitate a modelelor antice sau clasice; (peior.) lipsa de originalitate a unor opere artistice, viziuni estetice sau modalitati de expresie artistica. [Cf. fr. academisme, germ. Akademismus].

DADAISM s. n. Curent literar si artistic aparut in 1916 in Europa, caracterizat prin negarea oricarui raport intre gandire si expresia artistica, prin ridicarea hazardului la rangul de principiu de creatie; dada. – Din fr. dadaisme.

TRANSFIGURARE s. f. actiunea de a (se) transfigura; transfiguratie. ◊ procedeu specific procesului de creatie cu ajutorul caruia elementele realitatii exterioare, filtrate de imaginatia si puterea de expresie a artisticului, se transforma intr-o realitate noua, opera de arta. (< transfigura)

POANTA, poante, s. f. 1. Momentul cel mai de efect, punctul culminant al unei glume, al unei epigrame, al unei anecdote; ceea ce da expresie, vioiciune unei opere literare sau artistice. 2. Extremitatea de jos a labei piciorului, locul de articulare al degetelor; varf. ♦ Portiune a piciorului cuprinsa intre glezna si degete. ♦ Pozitie in baletul clasic, executata de obicei de femei, care consta in ridicarea si deplasarea pe varful degetelor si cu falangele bine intinse, cu ajutorul unor pantofi speciali legati de glezna. ♦ (La pl.) Papuci speciali, cu varful alungit si intarit, pe care ii poarta balerinele legati de glezna. – Din fr. pointe.

SUPRAREALISM s. n. curent literar si artistic de avangarda din sec. XX, care, negand gandirea logica si activitatea premeditata a ratiunii in procesul creatiei artistice, preconiza o totala libertate de expresie, punand accentul pe irational, inconstient, pe vise si pe automatismul psihic si verbal. (dupa fr. surrealisme)

LIBER², -A adj. 1. slobod; independent. 2. ~ profesionist = cel care exercita o profesiune in afara unui contract de munca. 3. neocupat, gol. 4. degajat, natural. ♦ (adv.) a vorbi ~ = a tine un discurs, o prelegere, fara a citi. 5. (despre gusturi, purtari, cuvinte) necuviincios, grosolan. 6. (despre timp) de care se poate dispune dupa voie. 7. desen ~ = desen (artistic) executat fara ajutorul unui instrument. 8. (mat.) termen ~ = expresie dintr-o ecuatie care nu contine necunoscute. (< lat. liber, fr. libre)

MANIERISM s. n. 1. lipsa de naturalete in comportare, afectare, afisare a unui mod de a fi altfel decat in realitate. ◊ ansamblu de procedee si mijloace de expresie formaliste in realizarea unei opere literare sau artistice, care cultiva eleganta si rafinamentul, jocul nelimitat al fanteziei. 2. forma de arta practicata mai ales in Italia in sec. XVI si XVII, prin efecte picturale rafinate, adresandu-se unei minoritati cultivate in materie artistica si literara. 3. comportament gestual afectat, la unii schizofrenici. (< fr. manierisme)

MANIERISM s.n. 1. Afectare; superficialitate. 2. (Med.) Comportament gestual afectat la unii schizofrenici. 3. (Arte) Procedeu formalist de realizare a unei opere literare sau artistice prin folosirea afectata si insistenta a unor mijloace de expresie create de un altul sau de artist insusi. 4. Curent artistic aparut in Italia in sec. XVI, care reprezinta in pictura o arta ce se adreseaza unei minoritati cultivate. [Pron. -ni-e-. / cf. fr. manierisme, it. manierismo].

DICTEU s.n. Dictare. ♦ Procedeu de creatie artistica preconizat de catre suprarealisti, prin care se ambitiona realizarea unei expresii formale a operei de arta, identica gandirii in stare de veghe, de vis etc. ◊ Dicteu muzical = muzica ce urmeaza a fi notata dupa auz. [< fr. dictee].

DICTEU s. n. reproducere fidela, automata a unui act de gandire, fara controlul ratiunii; dictare. ♦ ~ automat = procedeu de creatie artistica preconizat de catre suprarealisti, prin care se ambitiona realizarea unei expresii formale a operei de arta, identica gandirii in stare de veghe, de vis etc.; ~ muzical = muzica ce urmeaza a fi notata dupa auz. (< fr. dictee)

FORMA ~e f. 1) expresie exterioara determinata de un anumit continut. 2) Aspect exterior al unui obiect. ~ sferica. ◊ (A fi) in ~ a se afla in conditii fizice bune. 3) Totalitate a mijloacelor de expresie, folosite la redarea continutului de idei al unei opere de arta. ~ artistica. 4) lingv. Latura materiala a unitatilor de limba. ◊ ~ gramaticala aspect luat de un cuvant pentru a exprima un sens gramatical. 5) Model stabilit. Act intocmit dupa toate ~ele. 6) Mod de conducere. ~ de stat. 7) fig. Aparenta care este in contradictie cu continutul interior. 8) Piesa confectionata dintr-un material dur, in care se toarna un amestec pentru a-i da o anumita configuratie. ~ de turnatorie. [G.-D. formei] /<fr. forme, lat. forma

DADAISM s. n. curent literar si artistic aparut in 1916 in Europa, caracterizat prin negarea si rasturnarea valorilor artistice, existente, cultivand ilogicul, arbitrarul irational, suprimarea oricarei legaturi dintre gandire si expresie in literatura, colajele, alaturarea incoerenta de linii si de culori in artele plastice; dada. (< fr. dadaisme)

CROCE, Benedetto (1866-1952), filozof neohegelian, istoric, estetician, critic literar si om politic liberal italian. Prof. univ. la Napoli. Participant la miscarea antifascista si de eliberare nationala. Creator al unui sistem de „Filozofia spiritului”, C. este cunoscut mai cu seama datorita „Esteticii” sale, conceputa ca „stiinta a expresiei si lingvistica generala”. A acordat intuitiei un rol esential in procesul creatiei artistice. Critic al intuitionismului irationalist, al pozitivismului si al curentelor moderniste in arta. M. de onoare al Acad. Romane (1921).

EXPRESIONISM s. n. Curent artistic si literar aparut in Germania la inceputul sec. XX, care pune accent pe intensitatea expresiei. [Pr.: -si-o-] – Din fr. expressionnisme.

A REFLECTA¹ reflect tranz. 1) A face sa se reflecte. Oglinda reflecta obiectele. 2) fig. (ganduri, sentimente etc.) A prezenta prin cuvinte sau prin alte mijloace de expresie; a reda; a exprima; a zugravi. Fata sa nu reflecta nimic. 3) A reda prin mijloace artistice; a oglindi; a infatisa; a reprezenta. /<fr. refleter, lat. reflectere, germ. reflektieren

ALEGORIE, alegorii, s. f. 1. Procedeu artistic constand in exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2. Opera literara sau plastica folosind aceasta forma de expresie (fabula, parabola etc.) – Din fr. allegorie, lat. allegoria.

DIALECTISM ~e n. Cuvant, expresie, forma gramaticala ce tine de un dialect, dar folosite si in limba literara (mai ales in operele artistice). /cf. it. dialectissimo

CONSTRUCTIVISM s.n. 1. Orientare estetica, aparuta dupa primul razboi mondial in artele plastice, literatura si muzica, care tinde sa coboare creatia artistica la nivelul unui tehnicism pur, golind arta de continutul ei emotional. 2. Curent in arhitectura care sustine ca forma arhitecturala trebuie sa fie expresia exclusiva a structurii constructive a cladirii. 3. Conceptie care recunoaste rolul activ, creator al gandirii in procesul cunoasterii. ♦ Conceptie a scolii intuitioniste din filozofia matematicii, potrivit careia activitatea constructiva, rational-intuitiva este baza exigentei matematice. [Cf. fr. constructivisme, germ. Konstruktivismus, rus. konstruktivizm].

CONTIMPORANUL 1. Revista avangardista, promotoare a constructivismului (3), cu legaturi in intreaga Europa artistica. Apare la Bucuresti, cu periodicitate variabila si cu intreruperi, intre 1922 si 1932. Conducator: I. Vinea. 2. Grupare artistica de avangarda (1924-1936), sustinuta de atmosfera revistei C. Propunerile novatoare au intretinut o stare de mobilitate spirituala, largind cimpul experientei cu noi modalitati de expresie. Printre artistii care s-au manifestat in cadrul expozitiilor C.: V. Brauner, M. Iancu, M.H. Maxy, Milita Petrascu, Mattis-Teusch, C. Brancusi, C. Mihailescu, H. Catargi, Margareta Sterian s.a.

ROMANTISM s. n. Miscare artistica si literara aparuta la inceputul sec. XIX ca o reactie impotriva clasicismului si regulilor lui formale, care a preluat traditiile nationale si populare, promovand cultul naturii, lirismul, fantezia si libertatea de expresie. ◊ Ansamblu de aspecte care caracterizeaza curentul romantic; inclinare spre lirism, spre individualism, spre visare, spre melancolie. ♦ Romantism economic = curent utopic aparut in economia politica, in secolul trecut. – Din fr. romantisme.

GEN¹ s. n. 1. fel, soi, varietate. ◊ fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, tema etc. ◊ fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ◊ stil personal, maniera de a compune. 3. totalitatea lucrarilor muzicale reunite prin tematica, mijloace de expresie etc. 4. categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume inanimate, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivul. 5. (biol.) subdiviziune a unei familii din mai multe specii. 6. (log.) clasa de obiecte care au note esentiale comune, cuprinzand cel putin doua specii. (< lat. genus)

EXPRESIONISM s.n. 1. Curent artistic si literar modern, aparut in Germania la inceputul sec. XX, caracterizat printr-o puternica tendinta de exprimare spontana a trairilor interioare (stari de spaima, durere, uimire, exacerbare a sentimentelor), prin tensiune extatica, punand accent pe subiectivitate, pe irational. 2. Orice forma de arta care vizeaza intensitatea expresiei. ♦ Stil de arhitectura care acorda prioritate expresiei prin stilizari (exagerate). (din fr. expressionnisme)

STIL¹ s. n. I. 1. totalitatea particularitatilor caracteristice unei structuri, civilizatii, epoci, activitati etc. 2. conceptie si mod de exprimare specifice unei arte sau unui artist, unui curent, unei epoci, unei scoli artistice nationale etc. 3. totalitatea particularitatilor lingvistice, componistice etc. de exprimare a unui continut concret proprii unui scriitor, unui compozitor, unei opere, unui gen etc. ♦ ~ functional = varietate a limbii literare, intr-un anumit domeniu de activitate. ◊ maniera, mod personal in care un scriitor, un compozitor utilizeaza mijloacele de expresie. 4. mod, fel de a fi, de a se comporta, de a actiona. ♦ in ~ mare = care este realizat cu mijloace deosebit de mari. II. ~ calendaristic = denumire pentru cele doua sisteme de calendar; iulian si gregorian. III. instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. IV. (bot.) parte a pistilului aflata deasupra ovarului, care poarta stigmatul. (< fr. style, lat. stilus)

ROMANTISM s. n. 1. miscare literara si artistica, aparuta in Europa la sfarsitul sec. XVIII si inceputul sec. XIX, ca o reactie impotriva clasicismului, prin suprimarea regulilor formale, prin introducerea notelor de lirism, de sensibilitate si imaginatie si prin zugravirea de eroi exceptionali. 2. ansamblu de aspecte proprii curentului romantic; inclinare spre lirism, spre visare, spre melancolie. 3. perioada in istoria muzicii prin ruperea echilibrului formelor clasice in favoarea libertatii si fanteziei, prin intensitatea si spontaneitatea expresiei. 4. (fil.) denumire data teoriilor care pun accent pe intuitie ca metoda de cunoastere, pe libertatea si spontaneitatea de gandire si de fapta, precum si pe pasiuni si interese in morala, ca o reactie contra filozofiei clasice, rationale. (< fr. romantisme)