PARANTEZA, paranteze, s. f. 1. Semn de punctuatie care consta din doua arcuri de cerc sau din doua dreptunghiuri carora le lipseste o latura lunga si intre care se izoleaza o explicatie, un adaos, un amanunt legat de restul unui text dat. ♦ P. ext. Text, adaos izolat intre aceste semne grafice. ♦ Paranteza (1) in care apare o expresie algebrica, pentru a arata ca operatia aflata in interiorul ei se efectueaza inaintea celorlalte: p. ext. expresie algebrica izolata in acest fel. 2. Fig. Digresiune (scrisa sau orala). ◊ Loc. adv. In paranteza = in treacat. [Var.: (Inv.) parantez s. n.] – Din fr. parenthese.

FACTORIZA, factorizez, vb. I. Tranz. (Mat.) A descompune in factori un numar sau o expresie algebrica. – Din fr. factoriser.

RATIONAL, -A, rationali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu principiile si cerintele ratiunii; care poate fi conceput cu ajutorul ratiunii. ♦ (In filozofia rationalista) Izvorat sau dedus din ratiune, considerat ca independent de experienta si anterior acesteia. 2. (Despre oameni) Cumpanit, chibzuit, cu judecata, cu ratiune. 3. (Adesea adverbial) Care se face cu judecata, cu masura, cu respectarea unor principii sistematice, metodice. 4. (Mat.; in sintagmele) Numar rational = nume dat unei clase de numere din care fac parte numerele intregi si fractionare, pozitive si negative, precum si numarul zero, si care pot fi exprimate printr-un raport intre doua numere intregi. Expresie rationala = expresie algebrica care nu contine extrageri de radical asupra necunoscutei. 5. (Fiz.; in sintagma) Mecanica rationala = mecanica teoretica. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. rationnel, lat. rationalis.

RATIONALIZA, rationalizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate dupa norme si principii rationale (3). 2. A supune anumite produse (de prima necesitate) unui consum dirijat, conform unor norme stabilite dinainte. 3. A transforma o expresie algebrica care cuprinde o extragere de radacina intr-o expresie echivalenta, fara radical. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. rationaliser. Cf. rus. rationalizirovat'.

COEFICIENT ~ti m. 1) Numar care multiplica un termen dintr-o expresie algebrica. 2) Factor numeric (constant) de pe langa o expresie algebrica sau marime variabila. 3) fiz. Marime care indica proprietatea constanta a unui corp in anumite conditii. [Sil. -ci-ent] /<fr. coefficient

COEFICIENT s.m. 1. (Mat.) Numar sau parametru literal care multiplica o expresie algebrica in forma de monom. 2. Valoare relativa atribuita la un examen. 3. Marime constanta in anumite conditii date, care indica o anumita proprietate a unei substante, a unui sistem fizic. ◊ Coeficient statistic = forma de exprimare a raportului dintre doua marimi printr-un numar, care arata de cate ori o marime este mai mare sau mai mica in comparatie cu alta; coeficient economic = relatie, exprimata in procente, intre cantitatea de munca utila produsa de un mecanism si cantitatea de energie pe care o consuma acesta. [Pron. co-e-fi-ci-ent, pl. -nti. / < fr. coefficient].

RATIONALIZA vb. I. tr. 1. A introduce metode de folosire mai justa a utilajului, a spatiului de lucru etc. (intr-o intreprindere, intr-o ramura de productie etc.). 2. A limita consumul unor produse (supunandu-l anumitor restrictii); rationa². 3. A transforma o expresie algebrica cu un radical intr-o expresie echivalenta fara radical. [< fr. rationaliser, cf. rus. rationalizirovati].

DETERMINANT, -A adj. Care determina, care este de natura sa determine; hotarator; determinativ. ♦ (Gram.) Care arata o calitate. // s.m. Simbol matematic compus din numere asezate in linii si coloane reprezentand o expresie algebrica si folosit mai ales in rezolvarea ecuatiilor. // s.n. Cuvant, propozitie care precizeaza, lamureste semnificatia unui cuvant, a unei propozitii. [Cf. fr. determinant, it. determinante].

REDUCE vb. III. tr. 1. A micsora, a scadea. ♦ A simplifica o fractie sau o expresie algebrica. 2. A restrange, a limita. 3. (Chim.) A elimina oxigenul dintr-o combinatie. 4. A duce pe cineva sau ceva intr-o stare de inferioritate, intr-o situatie mai rea. [P.i. reduc. / < lat. reducere, cf. fr. reduire].

SIMPLIFICA vb. I. tr. A face (mai) simplu. ♦ A reduce o fractie, o expresie algebrica etc. printr-un divizor comun. [P.i. simplific, 3,6 -ca. / cf. fr. simplifier < lat. simplex – simplu, facere – a face].

BINOM, -A I. adj. (despre ecuatii) din doi termeni. II. s. n. 1. expresie algebrica din suma sau diferenta a doi termeni. 2. grup de doua elemente. (< fr. binome, lat. binomium)

COEFICIENT s. m. 1. numar scris la inceputul unui anumit termen (dintr-o expresie algebrica) pe care il multiplica. 2. marime constanta in anumite conditii date, care indica o anumita proprietate a unei substante, a unui sistem, proces tehnologic etc. 3. valoare relativa atribuita la un examen. (< fr. coefficient)

DETERMINANT, -A I. adj. care determina; hotarator; determinativ. II. s. m. 1. factor, cauza, relatie etc. cu rol hotarator in producerea unui eveniment, fenomen, situatie, reactie. 2. (mat.) simbol compus din numere asezate in linii si coloane reprezentand o expresie algebrica si folosit mai ales in rezolvarea ecuatiilor. III. s. n. element lingvistic care determina alt element. (< fr. determinant)

FACTORIZA vb. tr. a descompune in factori un numar sau o expresie algebrica. (< fr. factoriser)

MONOM s. n. 1. expresie algebrica compusa dintr-un singur termen, in care nu figureaza nici semnul plus, nici minus. 2. (fig.) sir neintrerupt. (< fr. monome)

POLINOM s. n. expresie algebrica formata din mai multe monoame. (< fr. polynome)

RATIONALIZA vb. tr. 1. a folosi metodele si procesele tehnologice cele mai eficiente; a utiliza la maximum mijloacele de productie in scopul cresterii productivitatii muncii si a reducerii pretului de cost. 2. a limita prin anumite restrictii consumul unor produse deficitare; a rationa (II). 3. a transforma o expresie algebrica cu un radical intr-o expresie echivalenta, fara radical. (< fr. rationaliser)

SIMPLIFICA vb. tr. a face (mai) simplu. ◊ a reduce o fractie, o expresie algebrica etc. printr-un divizor comun. (< fr. simplifier, lat. simplificare)

BINOM, binoame, s. n. expresie algebrica formata din doi termeni (monoame) separati de semnul + sau -. – Din fr. binome.

INECUATIE, inecuatii, s. f. Inegalitate intre doua expresii algebrice, care este valabila numai pentru anumite valori date variabilelor. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. inequation.

REDUS, -A, redusi, -se, adj. 1. Scazut, micsorat, diminuat (ca proportii, cantitate, intensitate, valoare). ♦ (Despre functii si expresii algebrice) Asupra careia s-a efectuat operatia pentru obtinerea celei mai simple forme; simplificat. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligenta, de cultura, marginit, prost. 3. (Chim.; despre substante) Din care a fost scos oxigenul si care a castigat electroni. – V. reduce.

POLINOM, polinoame, s. n. expresie algebrica constituita din mai multe monoame, legate intre ele prin semnul plus sau minus; suma algebrica a mai multor monoame. – Din fr. polynome.

FACTORIZAT, -A, factorizati, -te, adj. (Mat.; despre numere sau expresii algebrice) Care a fost descompus in factori. – V. factoriza.

LOGARITMA, logaritmez, vb. I. Tranz. A gasi logaritmul unui numar sau al unei expresii algebrice. – Din logaritm.

MONOM, monoame, s. n. 1. expresie algebrica in care intervin numai semnele inmultirii si ale impartirii. 2. Fig. Sir, succesiune neintrerupta (unul dupa altul). – Din fr. monome.

TRINOM, trinoame, s. n. expresie algebrica compusa din trei termeni. – Din fr. trinome.

SIMPLIFICAT, -A, simplificati, -te, adj. 1. Care a devenit (mai) simplu (1, 2). 2. (Despre functii si expresii algebrice) Asupra caruia s-a efectuat operatia de reducere la un divizor comun; redus. – V. simplifica.

BINOM ~oame n. expresie algebrica, alcatuita din suma sau diferenta a doua monoame. /<fr. binome

DETERMINANT² ~ti m. 1) Fapt care determina alt fapt. 2) mat. expresie algebrica care serveste la formularea simpla si concisa, dupa anumite legi, a regulilor de rezolvare a ecuatiilor. /<fr. determinant

ECUATIE ~i f. Relatie matematica exprimata prin egalitatea intre doua expresii algebrice cu marimi cunoscute si necunoscute, egalitatea fiind valabila numai pentru anumite valori ale necunoscutelor. [ G.-D. ecuatiei; Sil. e-cu-a-ti-e] /<fr. equation, lat. aequatio, ~onis

GRAD ~e n. 1) Unitate de masura a mai multor marimi fizice variabile (temperatura, densitate, presiune etc.). ◊ ~ de comparatie categorie gramaticala specifica pentru adjectiv si adverb avand trei aspecte: pozitiv, comparativ si superlativ. ◊ ~ de rudenie raport de apropiere intre rude. 2) Unitate de masura a unghiurilor, a longitudinii si a latitudinii. 3) Diviziune pe scara unui instrument de masura; gradatie. 4) (la expresiile algebrice) Maxim al sumei exponentilor necunoscutelor unui termen. ~ul unui monom. ◊ Ecuatie de ~ul intai (sau doi) ecuatie a carei necunoscuta este la puterea intai (sau a doua). 5) fig. Treapta de dezvoltare a ceva; masura in care se manifesta evolutia unui lucru; nivel. ~ de cultura. ◊ In cel mai mare ~ la maximum. In cel mai mic ~ la minimum. 6) Treapta intr-o ierarhie. Diploma de ~ul I. ~ de capitan. 7) Etapa in evolutia unui proces; treapta. 8) Calificare dobandita intr-un domeniu de activitate; titlu. ~ stiintific. /<fr. grade, lat. gradus

IREDUCTIBIL ~a (~i, ~e) 1) Care nu poate fi redus; care nu se preteaza la reducere. 2) (despre fractii sau expresii algebrice) Care nu poate fi simplificat. /<fr. irreductible

MONOM ~oame n. expresie algebrica compusa dintr-un singur termen. /<fr. monome

PARANTEZA ~e f. 1) lingv. Semn de punctuatie constand din doua arcuri de cerc puse unul la inceputul cuvantului sau textului ce se izoleaza din anumite motive (explicatie, completare etc.), iar altul la sfarsitul lui. ◊ ~ patrata paranteza constand din doua linii indoite la capete una spre alta. 2) fig. Digresiune in cadrul unei comunicari. ◊ In ~ printre altele. 3) mat. Semn care se pune inaintea si la sfarsitul unei expresii algebrice, aratand ca o operatie se refera la intreaga expresie. /<fr. paranthese

POLINOM ~oame n. mat. (in opozitie cu monom) expresie algebrica constituita din mai multe monoame (legate prin semnul „S” sau „-”); suma algebrica a mai multor monoame. /<fr. polynome

A RATIONALIZA ~ez tranz. 1) (munca in institutii, intreprinderi etc.) A face sa devina mai eficient prin folosirea rationala a timpului si prin introducerea unor metode avansate de lucru. 2) (materiale, produse etc.) A imparti in ratii; a rationa. 3) mat. (expresii algebrice cu radical) A transforma intr-o expresie echivalenta fara radical. [Sil. -ti-o-] /<fr. rationaliser

A REDUCE reduc tranz. 1) A face sa se reduca; a imputina; a scadea; a micsora; a diminua; a descreste. ◊ ~ la tacere a face sa nu spuna nimic. 2) mat. (fractii sau expresii algebrice) A micsora printr-un divizor comun; a simplifica. 3) A elibera din serviciu in urma micsorarii statelor de functiune. 4) chim. (oxi-genul) A elimina dintr-o combinatie, dintr-o substanta cu ajutorul unui agent chimic. /<lat. reducere, fr. reduire

A SIMPLIFICA simplific tranz. 1) A face mai simplu, mai putin complicat. 2) A curata de elemente secundare. 3) (fractii sau expresii algebrice) A micsora printr-un divizor comun; a reduce. [Sil. sim-pli-] /<lat. simlpificare, fr. simplifier

CVADRINOM s.n. (Mat.) expresie algebrica formata din patru termeni. [Var. cuadrinom s.n. / cf. fr. quadrinome].

FACTORIZARE s.f. Descompunere in factori a unui numar sau a unei expresii algebrice. [< factor + -iza].

REDUS, -A adj. 1. Micsorat, scazut. ♦ (Despre fractii si expresii algebrice) Simplificat. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligenta; marginit, prost. ♦ (Lingv.; despre sunete) Slab perceptibil. 3. (Despre substante) Din care s-a eliminat oxigenul. [< reduce].

BINOM s.n. expresie algebrica alcatuita din doi termeni. [Pl. -oame. / < fr. binome, cf. lat. bis – de doua ori, gr. nome – diviziune].

LOGARITMA vb. I. tr. (Mat.) A gasi logaritmul unui numar sau al unei expresii algebrice. [Et. incerta].

MONOM s.n. expresie algebrica compusa dintr-un singur termen, in care nu figureaza nici semnul plus, nici semnul minus. ◊ (Fam.) In monom = in rand, unul in urma celuilalt. [Pl. -oame, (s.m.) -omi. / < fr. monome, cf. gr. monos – unic, nomos – diviziune].

POLINOM s.n. expresie algebrica formata din mai multe monoame. [< fr. polynome, cf. gr. polys – numeros, nomos – parte, termen].

TRINOM s.n. expresie algebrica formata din trei termeni. [Pl. -oame. / < fr. trinome, cf. gr. tri – cu trei, nomos – parte].

CUB s.n. 1. corp geometric cu sase fete patrate, egale intre ele. 2. puterea a treia a unui numar sau a unei expresii (algebrice). ◊ (adj.) metru (sau decimetru, centimetru) cub = unitate de masura pentru volum egala cu volumul unui corp cubic avand latura cat dimensiunea liniara respectiva. (< fr. cube, lat. cubus)

IDENTITATE s. f. 1. insusirea a ceea ce este identic. ◊ asemanare, similitudine perfecta. 2. ansamblu de date prin care se identifica o persoana. 3. (mat.) egalitate intre doua expresii algebrice, adevarata, indiferent de valorile numerice ale literelor ce le compun. (< fr. identite, lat. identitas)

LOGARITMA vb. tr. a gasi logaritmul unui numar sau al unei expresii algebrice. (dupa fr. logarithmation)

REDUS, -A adj. 1. scazut, micsorat; mic. ◊ (despre fractii, expresii algebrice) simplificat. 2. (despre oameni) lipsit de inteligenta; marginit, prost. ◊ (lingv.; despre sunete) slab perceptibil. 3. (despre substante) care a suferit operatia de reducere (3). (< reduce)

BINOM, binoame, s. n. expresie algebrica constituita din suma a doi termeni. – Fr. binome.

FORMULA ~e f. 1) Exprimare generalizata, concisa si exacta a unei legitati sau a unui principiu. 2) mat. expresie care reprezinta o relatie generalizata intre mai multe marimi, fixata in simboluri si in semne speciale. ~ algebrica. 3) chim. expresie care reprezinta compozitia si structura unei substante cu ajutorul simbolurilor. ~a apei. /<fr. formule, lat. formula

EXPONENT ~ta (~ti, ~te) m. si f. 1) Persoana sau grup social care reprezinta si sustine ideile si interesele unei colectivitati. 2) mat. Simbol plasat in partea dreapta de sus a unei expresii numerice sau algebrice pentru a indica puterea la care trebuie ridicata cantitatea data. /<germ. Exponent, lat. exponens, ~ntis

CALCUL s.n. 1. Ansamblu de operatii matematice (aritmerice, algebrice etc.). ♦ Calcul logic = operatie analoga calculului matematic prin care, pe baza anumitor reguli, din anumite expresii logice sunt derivate alte expresii logice. 2. (La pl.) Planuri, combinatii, socoteli. [Cf. fr. calcul, lat. calculus – pietricica].

CALCUL I. s.n. 1. ansamblu de operatii (aritmetice, algebrice etc.) urmarind stabilirea unor marimi. ◊ capitol al stiintelor matematice in care se foloseste un anumit tip de operatii. ◊ calcul grafic = rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor constructii geometrice; calcul logic = operatie analoaga calculului matematic prin care, pe baza anumitor reguli, din anumite expresii logice sunt derivate alte expresii logice. 2. (pl.) planuri, combinatii, socoteli. II. s.m. formatie calcaroasa care afecteaza diferite organe animale (rinichi, vezica etc.). (< fr. calcul, lat. calculus)