MIMICA f. 1) Arta de exprimare a gandurilor si a sentimentelor prin gesturi sau prin modificarea expresiei fetei. 2) Ansamblu de gesturi si de modificari ale fizionomiei care insoteste sau inlocuieste limbajul verbal. 3) rar Ansamblu de trasaturi specifice fetei; expresie a fetei; fizionomie; chip; figura. [G.-D. mimicii] /<fr. mimique

MUTRA ~e f. pop. 1) fata antipatica. 2) Ansamblu de trasaturi specifice fetei; expresie a fetei; chip; fizionomie; mina. 3) Fiinta umana; om; persoana. /<ngr. mutra

MIMICA s.f. Arta de a exprima prin gesturi (mai ales prin expresia fetei) sentimente si idei; (p. ext.) expresie a fetei. [< fr. mimique, it. mimica].

MIMIC, -A I. adj. referitor la mim, la mimica. II. s. f. expresie a fetei. ◊ arta de a exprima sentimente si idei prin expresia fetei si prin gesturi. (< fr. mimique, lat. mimicus)

CAUTATURA, cautaturi, s. f. Felul cum priveste cineva, expresie a ochilor; p. ext. expresie a fetei, infatisare, mina. [Pr.: ca-u-. – Var.: (pop.) catatura s. f.] – Cauta + suf. -atura.

MIMIC, -A, mimici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a exprima pe scena, prin miscarile fetei (si prin gesturi), sentimente si idei. ♦ Ansamblu de modificari ale fizionomiei, care exteriorizeaza anumite sentimente sau ganduri; expresie a fetei, mina². 2. Adj. Care se refera la mim (2) sau la mimica (1); de mim (2). – Din fr. mimique.

MINA² s.f. Infatisare; expresie a fetei; fizionomie. [< fr. mine].

MINA² s. f. expresie a fetei; fizionomie. (< fr. mine)

CAUTATURA, cautaturi, s. f. Felul cum priveste cineva, expresie a ochilor; p. ext. expresie a fetei, infatisare, mina. [Var.: (pop.) catatura s. f.] – Din cauta + suf. -(a)tura.

BOI s. v. aer, aspect, chip, expresie, fata, faptura, figura, fizionomie, inaltime, infatisare, mina, obraz, statura, talie.

FIZIONOMIE s. 1. aer, aspect, chip, expresie, fata, figura, infatisare, mina, obraz, (inv. si pop.) boi, (reg.) sabas, (inv.) schima, vedere, (fam.) mutra. (Are o ~ satisfacuta.) 2. (livr.) facies. (Are o ~ mongoloida.) 3. expresie, masca. (Actorul are o ~ admirabila.) 4. v. fata. 5. v. configuratie.

MUTRA s. v. aer, aspect, chip, expresie, fata, figura, fizionomie, individ, ins, infatisare, mina, obraz, om, persoana.

SABAS s. v. aer, aspect, chip, comportament, comportare, conduita, deprindere, expresie, fata, figura, fizionomie, infatisare, mina, obicei, obisnuinta, obraz, purtare.

SCHIMA s. v. aer, aspect, chip, cin, expresie, fata, figura, fizionomie, grimasa, infatisare, mina, obraz, rasa, schimonoseala, schimonosire, schimonositura, strambatura, tagma.

A CITI ~esc 1. tranz. 1) (texte, scrieri etc.) A reproduce in glas sau in gand (pentru a lua cunostinta de cele scrise). ~ o povestire. ~ fugitiv. 2) fig. (ganduri, sentimente, intentii etc.) A intelege din expresia fetei sau din atitudine. ◊ ~ printre randuri a pricepe si ceea ce nu este exprimat direct intr-un text. ~ in stele a) a prevesti viitorul, destinul cuiva dupa pozitia stelelor; b) a sustine ceva fara nici un temei. 3) (partituri, harti, indicatii ale unor aparate etc.) A descifra cu ajutorul vazului. 4) rar A insusi prin instruire; a studia. ~ istoria. 2. intranz. A deveni cult; a-si imbogati cunostintele; a se cultiva. /<sl. titati, tisti

IMPENETRABIL ~a (~i, ~e) 1) Care nu poate fi strabatut; de nestrabatut. 2) fig. Care este greu sau imposibil de inteles; de nepatruns; de neinteles; ermetic; obscur. 3) (despre oameni si despre expresia fetei lor) Care nu tradeaza trairile sufletesti. [Sil. -ne-tra-] /<fr. impenetrable, lat. impenetrabilis

A SE MAIMUTARI ma ~esc intranz. fam. A-si urati in mod voit expresia fetei; a face grimase. /maimuta + suf. ~ari

RADIOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) Care radiaza; cuprins de stralucire; stralucitor; luminos; lucios. 2) fig. (despre ochi, privire, expresia fetei) Care exprima satisfactie sau bunatate; fericit. O fata ~oasa. [Sil. -di-o-] /<fr. radieux, lat. radiosus, it. radioso

STRALUCITOR ~oare (~ori, ~oare) 1) Care straluceste; care raspandeste lumina in jur; luminos; lucitor. Soare ~. 2) (despre obiecte) Care reflecta, rasfrange lumina. Oglinzi ~oare. 3) (despre ochi, privire, expresia fetei) Care exprima satisfactie; fericit; radios. 4) fig. Care se distinge prin fast; fastuos. Palat ~. /a straluci + suf. ~tor

MOBILITATE s.f. 1. Insusirea de a fi mobil. 2. Faptul de a trece cu usurinta de la o dispozitie sufleteasca la alta. ♦ (Fig.) Nestatornicie; nestabilitate. ♦ Usurinta de a-si schimba expresia fetei, a figurii. 3. Mobilitatea populatiei = schimbare a unor caracteristici ale populatiei (domiciliul, profesiunea, clasa sociala) in decursul unei perioade ca urmare a influentei diferitilor factori social-economici. [Cf. fr. mobilite, lat. mobilitas].

MINA², mine, s. f. expresie a fetei; fizionomie, chip, infatisare. ◊ Expr. A avea (o) mina buna (sau rea) = a arata bine (sau rau), a parea sanatos (sau bolnav). – Din fr. mine.

HIPOCRATIC, -A adj. 1. referitor la Hipocrat. 2. (despre degete) ingrosat la capat. ♦ fata ~a = expresie particulara a fetei muribinzilor. (< fr. hippocratique)

PROZOPOLOGIE s. f. studiu al mimicii spontane a fetei, ca expresie a personalitatii psihice. (< fr. prosopologie)

RIGID, -A, rigizi, -de, adj. 1. Care nu se deformeaza sub actiunea fortelor exterioare. ♦ Care este lipsit de flexibilitate; teapan, neflexibil. 2. Fig. (Despre oameni) Care nu ingaduie abateri; dur, sever, neinduplecat, intransigent. ♦ (Despre expresia sau trasaturile fetei) Care tradeaza neinduplecare, asprime, severitate. – Din fr. rigide.

VEDERE s. v. aer, aparitie, aratare, aspect, chip, duh, expresie, fantasma, fantoma, fata, figura, fizionomie, halucinatie, infatisare, intalnire, intrevedere, intelegere, lumina, lumanare, mina, naluca, nalucire, nazareala, nazarire, obraz, patrundere, pricepere, privire, pupila, spectru, spirit, stafie, stralucire, strigoi, umbra, vedenie, vizita, viziune.

AER¹ ~e n. 1) Amestec de gaze pe care il respira vietatile aerobice; atmosfera. ◊ In ~ liber sub cerul liber; afara. A lua ~ a se plimba la aer. 2) expresie specifica a fetei; mina; infatisare; aspect. ◊ A-si da ~e (a umbla cu ~e) a-si da importanta; a o face pe grozavul. /<lat. aer

A SE IZMENI ma ~esc intranz. rar 1) A avea o comportare de om mofturos; a face nazuri; a se fasoli; a se fandosi; a se marghioli; a se sclifosi. 2) A-si schimba expresia normala a fetei (in mod voit sau involuntar); a face grimase; a se stramba; a se sluti; a se schimonosi. /<sl. izmeniti

INCRUNTATURA ~i f. 1) Cuta (pe frunte sau intre sprancene) aparuta ca semn de nemultumire sau de incordare. 2) expresie incruntata a fetei. /a (se) incrunta + suf. ~atura

MINA² ~e f. expresie specifica a fetei, care denota o anumita stare de spirit sau o anumita atitudine. /<fr. mine

A SE SCHIMONOSI ma ~esc intranz. A-si schimba expresia normala a fetei (in mod voit sau involuntar); a face grimase; a se stramba; a se sluti. /<ngr. ashimosa

A SE SLUTI ma ~esc intranz. 1) A deveni slut; a pierde frumusetea; a se poci; a se urati. 2) A-si schimba expresia normala a fetei (in mod voit sau involuntar); a face grimase; a se stramba; a se schimonosi. /Din slut

A SE STRAMBA ma stramb intranz. 1) A pierde forma sau pozitia initiala. 2) (despre persoane) A-si schimba expresia normala a fetei (in mod voit sau involuntar); a face grimase; a se schimonosi; a se sluti. 3) fig. fam. A avea o comportare pretentioasa; a face mofturi; a se sclifosi; a se fandosi; a se fasoli. /Din stramb

A SE ZGAI ma ~iesc intranz. fam. 1) A se uita cu ochii larg deschisi (cu insistenta si cu prea mare curiozitate); a se holba. 2) A-si schimba expresia normala a fetei (in mod voit sau involuntar); a face grimase; a se stramba; a se sluti; a se schimonosi. /Din zgau

O, TEMPORA, O, MORES! (lat.) o, vremuri! o, moravuri! – Cicero, „In Catilinam”, I, 1, 2 si „De signi”, 56. expresie a indignarii fata de coruptia moravurilor.

QUOSQUE TANDEM (ABUTERE, CATILINA, PATIENTIA NOSTRA)? (lat.) pana cand (vei abuza, Catilina, de rabdarea nostra)? – Cicero, „In Catilinam”, I, 1, 1. Oratorul intra direct in subiectul discursului, interpelandu-l indignat pe Catilina, care avusese cutezanta sa vina in Senat dupa descoperirea conjuratiei sale. expresie a indignarii fata de insolenta unei persoane care infrunta pe cei din jurul sau.

INASPRI, inaspresc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A face sa devina sau a deveni aspru (la pipait); a (se) aspri. ♦ Fig. A (se) face mai dur, mai sever, mai inchis. ♦ Refl. (Despre trasaturile fetei) A capata o expresie de seriozitate, de severitate. 2. Refl. (Despre vreme) A se face mai rece. 3. Tranz. A face ca o situatie sa devina mai grea, sa se inrautateasca. ♦ Refl. A se incorda, a se agrava. 4. Refl. (Despre vin) A capata un gust acidulat, a deveni intepator; a pisca la limba. – In + aspru.

FIZIONOMIE, fizionomii, s. f. 1. Totalitatea trasaturilor fetei cuiva care determina expresia ei particulara; chip. ◊ Joc de fizionomie – mimica. 2. Fig. Caracter distinctiv, infatisare particulara (a unei epoci, a unei colectivitati umane etc.). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. physionomie.

RICTUS, rictusuri, s. n. Contractie a muschilor fetei, care da figurii expresia de ras crispat; strambatura a gurii provocata de aceasta contractie, care apare in unele boli ale sistemului nervos si da impresia de ras fortat. – Din fr., lat. rictus.

DESCRUNTA, descrunt, vb. I. Tranz. si refl. (Rar) A(-si) descreti fruntea; a(-si) imblanzi privirea, expresia aspra, incruntata a fetei. – Des¹- + [in]crunta.

ZAMBARET ~eata (~eti, ~ete) si adverbial Care zambeste mereu; cu permanenta expresie de bucurie pe fata. /a zambi + suf. ~aret

FIZIONOMIE s.f. 1. expresie particulara a trasaturilor fetei cuiva; chip, figura. 2. (Fig.) Structura, infatisare caracteristica (a unei epoci, a unei colectivitati de oameni etc.). [Gen. -iei, var. fiziognomie s.f. / < fr. physionomie, it. fisionomia, cf. gr. physis – natura, nomos – lege].

FIZIONOMIE s. f. 1. expresie particulara a trasaturilor fetei cuiva; chip, figura. 2. aspect particular care distinge un lucru sau altul; caracter distinctiv (al unei epoci, al unei colectivitati umane etc.). (< fr. physionomie)

A SE LUMINA ma ~ez intranz. 1) A deveni luminos; a se umple de lumina. ◊ ~ de ziua a se face ziua. 2) (despre cer, timp) A deveni senin; a se insenina. ◊ ~ a ploaie a capata o lumina specifica care prevesteste ploaia. 3) (despre fata, privire) A capata o expresie de bucurie, exprimand destindere. 4) fig. A ajunge sa inteleaga clar; a se clarifica; a se lamuri; a se edifica. /Din lumina

MOBIL¹ ~a (~i, ~e) 1) Care se misca sau care poate fi miscat; miscator. Bunuri ~e. Trupe ~e. 2) Care este in continua schimbare; instabil; schimbator; variabil. 3) fig. (despre fata) Care isi schimba mereu expresia. 4) (despre ochi) Care se misca mereu. /<fr. mobile, lat. mobilis

MOBILITATE s. f. 1. insusirea de a fi mobil. 2. faptul de a trece cu usurinta de la o dispozitie sufleteasca la alta. ◊ capacitate a fetei de a-si schimba expresia. ◊ (fig.) nestatornicie. 3. schimbare, transformare, variabilitate. (< fr. mobilite, lat. mobilitas)

MOBILITATE, mobilitati, s. f. 1. Capacitatea de a fi mobil (1), de a se misca, de a-si schimba locul sau pozitia; proprietatea de a fi miscat, deplasat. ♦ Usurinta in miscari; vioiciune, degajare, naturalete (a miscarilor). ♦ Capacitate a fetei de a-si schimba usor expresia, de a exterioriza starile sufletesti. ♦ Instabilitate, nestatornicie. 2. Capacitate de a se schimba, de a se transforma. – Din fr. mobilite, lat. mobilitas, -atis.

MOBIL, -A adj. 1. Care se misca sau se poate misca. 2. Schimbator, nestatornic. ♦ (Despre fata omului) Care isi schimba usor expresia; (despre ochi) care este in continua miscare. 3. (Despre substantive) Apt de a suferi motiune³ [in DN]. // s.n. Cauza determinanta a unei actiuni; motiv. // (Si in forma mobili-, mobilo-) Element prim si secund de compunere savanta cu semnificatia „care nu este fix”, „mobil”, „miscator”. [Cf. fr., it. mobile, lat. mobilis].

MOBIL¹, -A I. adj. 1. care se misca sau se poate misca. 2. schimbator, nestatornic; versatil. ◊ (despre fata omului) care isi schimba usor expresia; (despre ochi) in continua miscare. 3. (despre substantive) apt de a suferi motiune². II. s. n. 1. corp in miscare. 2. cauza determinata a unei actiuni; motiv. (< fr. mobile, lat. mobilis)

A REFLECTA¹ reflect tranz. 1) A face sa se reflecte. Oglinda reflecta obiectele. 2) fig. (ganduri, sentimente etc.) A prezenta prin cuvinte sau prin alte mijloace de expresie; a reda; a exprima; a zugravi. fata sa nu reflecta nimic. 3) A reda prin mijloace artistice; a oglindi; a infatisa; a reprezenta. /<fr. refleter, lat. reflectere, germ. reflektieren

cris interj. – Exprima o admiratie amestecata cu invidie. Cuvint obscur, pe care dictionarele il clasifica de obicei ca adj., cu sensul de „bogat, fericit, de invidiat”. Aceasta acceptie nu pare sigura, si banuim ca se datoreaza influentei inconstiente a etimonului care s-a propus. Toate exemplele care se aduc par a indica o interj. S-a incercat sa se explice printr-o aluzie, de altfel imposibila, la bogatiile lui Cressus (Seineanu, Semasiol., 172; Cihac; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 207), sau la nisipurile aurifere ale riului Cris, din Transilvania (Tiktin; cf. Iorga, Revista istorica, XXVI, 88). DAR il pune in legatura cu sl. krizi „cruce”, adaugind ca legatura intre ideea de „cruce” si cea de „fericire” este fireasca in conceptia crestina. Credem ca legatura cu sl. krizi este sigura, dar trebuie inteleasa ca o blasfemie aproape pe fata; se stie, de altfel, ca multe expresii injurioase din rom. au o nuanta de admiratie, de invidie si chiar de afectiune.

FIGURAT, -A adj. (Despre sensul unor cuvinte, al unor expresii) Care este folosit intr-un inteles diferit fata de cel propriu, obisnuit (intrebuintat astfel de obicei in scopuri afective, expresive etc.). ♦ (Despre stil) Bogat in figuri poetice. ♦ Elemente figurate = celulele din sange. [Cf. fr. figure, lat. figuratus].

JANSENISM s.n. Miscare religioasa aparuta in Franta in sec. XVII ca o expresie a nemultumirii paturilor intelectuale ale burgheziei si nobilimii fata de regimul absolutist si fata de dominatia iezuitilor si care propovaduia rigorismul moral. [< fr. jansenisme, cf. Jansenius – teolog olandez}.

JANSENISM s. n. curent social-religios catolic, aparut in Olanda si Franta in sec. XVII, ca o expresie a nemultumirii paturilor intelectuale ale burgheziei si nobilimii fata de regimul absolutist si de dominatie a iezuitilor, care propovaduia rigorismul moral. (< fr. jansenisme)

DECEPTIONISM s. n. Atitudine pesimista manifestata (in sec. XIX), in arta si in literatura, prin expresia unei dezamagiri permanente si a unui sentiment de neincredere fata de progres. [Pr.: -ti-o-] – Deceptiune + suf. -ism.

DISCURS s. n. 1. expunere oratorica in fata unui auditoriu pe o tema politica, morala etc.; cuvantare. 2. expresie verbala a gandirii; cuvantare. 3. disertatie, tratare a unui subiect de natura stiintifica sau literara; expozeu, tratat. (< fr. discours, lat. discursus)

ANA (ANNA), mare preot iudeu. Potrivit „Evangheliei”, Iisus Hristos a fost trimis la judecata, intii in fata lui, apoi in fata ginerelui sau Caiafa, care ii luase locul. De aici expresia: „A purta pe cineva de la Ana la Caiafa”.

RID (‹ fr.) s. n. Incretitura a pielii obrazului; zbarcitura, cuta, cret, determinata de ruperea fibrelor elastice ale dermului. Se distind r. de expresie, care pot aparea de timpuriu, fiind legate de mimica fetei (care imprima o activitate specifica muschilor faciali) si r. de imbatranire, care apar indeosebi dupa 50 de ani, ca urmare a slabirii rezistentei pielii.

fat (feti), s. m. – 1. Fetus. – 2. Pui de animal. – 3. Copil, prunc. – 4. (Trans.) Sacristan. – Mr. fetu, istr. fet. Lat. fetus (Puscariu 586; Candrea-Dens., 560; Densusianu, GS, II, 314; REW 3273 si 3272; DAR), cf. sard. fedu, calabr. (fetazze), prov. (fedoun) „miel”, fr. (faon). Cf. si fata, fata, fecior. Sensul 3 este inv., se pastreaza mai ales in expresii fixe, ca fat logofat „copil minune”, Fat-Frumos. Cf. flacau.

COMPLIMENT, complimente, s. n. 1. Cuvant de lauda, de magulire, care exprima o atitudine prieteneasca, de stima, de respect sau de consideratie. ◊ Loc. adv. Fara compliment = fara exagerare, fara gandul de a maguli; pe fata, sincer. 2. (La pl.) Salutari trimise unei persoane prin intermediul cuiva ca expresie a politetii. 3. Inclinare a capului sau a corpului in semn de salut respectuos; plecaciune. – Din fr. compliment.

SPELB, -A, spelbi, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre oameni sau despre fata lor) Palid; galben. ♦ (Despe ochi) Lipsit de o culoare precisa si de expresie; spalacit. 2. (Despre bauturi) Fara gust; fad, searbad. – Et. nec.

REDUNDANTA s. f. 1. surplus de informatie menit sa asigure exactitatea transmiterii unui mesaj. ◊ (inform.) excedent de semnale pentru transmiterea fidela a unei cantitati de informatie. 2. supraabundenta inutila de expresii, cuvinte sau imagini in formularea unei idei. 3. (tehn.) introducere de dispozitive suplimentare fata de cel de baza, care sa asigure functionarea unui sistem in cazul cand primul sau altul dintre dispozitivele cu aceeasi functie a iesit intamplator din uz. (< engl. redundancy, fr. redondance)

COMPARATIE, comparatii, s. f. 1. Examinare a doua sau a mai multor lucruri, fiinte sau fenomene, facuta cu scopul de a se stabili asemanarile si deosebirile dintre ele. ◊ Grad de comparatie = forma pe care o ia adjectivul si unele categorii de adverbe pentru a arata masura mai mica sau mai mare in care un substantiv sau un verb poseda insusirea sau caracteristica exprimata de acel adjectiv sau adverb. Termen de comparatie = cuvant, expresie sau notiune care serveste pentru a compara ceva. ◊ Expr. In comparatie cu... = comparativ, fata de... A nu suferi comparatie = a fi mai presus de orice alt obiect sau fiinta cu care ar putea fi comparat. 2. Figura de stil care consta in alaturarea a doua obiecte, persoane, actiuni etc. pe baza unor insusiri comune. [Var.: (inv.) comparatiune s. f.] – Din lat. comparatio, -onis.

A SE MANIFESTA ma manifestez intranz. 1) (despre sentimente, calitati, divergente) A aparea clar; a capata expresie exterioara; a se exterioriza. 2) (despre persoane) A aparea (intr-un anumit fel) in fata unei colectivitati; a se arata. /<fr. manifester

CUB s.n. 1. Corp geometric care are sase fete patrate egale intre ele. 2. Puterea a treia a unui numar sau a unei expresii. [< lat. cubus < gr. kybos – zar].

CUB s.n. 1. corp geometric cu sase fete patrate, egale intre ele. 2. puterea a treia a unui numar sau a unei expresii (algebrice). ◊ (adj.) metru (sau decimetru, centimetru) cub = unitate de masura pentru volum egala cu volumul unui corp cubic avand latura cat dimensiunea liniara respectiva. (< fr. cube, lat. cubus)

REDUNDANTA, redundante, s. f. Surplus de informatie transmis fata de strictul necesar si care asigura exactitatea transmiterii informatiei in telecomunicatii. ♦ Abundenta inutila de expresii, de cuvinte sau de imagini in formularea unei idei. [Var.: redondanta s. f.] – Din engl. redundance, fr. redondance.

UMANISM s. n. 1. miscare culturala si orientare progresista a gandirii din epoca Renasterii, aparuta ca expresie a luptei impotriva feudalismului si scolasticii, care a insemnat o puternica afirmare a preocuparii fata de om, promovand, in opozitie cu ideologia si cultura medievala, o cultura militand pentru dezvoltarea multilaterala a personalitatii, pe baza culturii antice. 2. ansamblul ideilor si conceptiilor care exprima aprecierea demnitatii si libertatii omului, grija fata de om si de valorile materiale si spirituale ale existentei sale, caracterizat prin cerinta dezvoltarii continue si multilaterale a personalitatii umane. ◊ (p. ext.) atitudine, manifestare umanitara sau umana. (< fr. humanisme, germ. Humanismus)

REPORTAJ, reportaje, s. n. Specie publicistica, apeland adesea la modalitati literare de expresie, care informeaza asupra unor situatii, evenimente de interes general sau ocazional, realitati geografice, etnografice, economice etc., culese de obicei la fata locului. – Din fr. reportage.

CACOYANNIS, Michael (n. 1922), actor, scenarist si regizor grec. Spectacole de teatru si film ce dau expresie specificului national, fie ca pornesc de la modelele clasice („Electra”, „Troienele”, „Ifigenia”), fie ca se inspira din viata moderna a Greciei („Stella”, „fata in negru”, „Zorba Grecul”).

UMANISM s.n. 1. Orientare progresista a gandirii epocii Renasterii, aparuta ca expresie a luptei impotriva feudalismului si scolasticii, care a proclamat libertatea personalitatii umane. ♦ Ansamblul ideilor si conceptiilor care exprima aprecierea demnitatii si libertatii omului, grija fata de om si de valorile materiale si spirituale ale existentei sale, caracterizat prin cerinta dezvoltarii continue si multilaterale a personalitatii umane. 2. (P. ext.) Atitudine, manifestare umanitarista sau umana. [< fr. humanisme, cf. it. umanismo].

PALID ~da (~zi, ~de) 1) (despre fata) Care este de culoare galben-albie (din cauza unei boli, a unei emotii). 2) (despre persoane) Care are fata cu o astfel de culoare. 3) (despre lumina) Care este lipsit de intensitate; fara stralucire; pal; stins. 4) (despre culori) Care se caracterizeaza prin intensitate scazuta; putin intens. 5) fig. Care este lipsit de expresie, de colorit; inexpresiv; decolorat; fad; sters. Expunere ~da. /<lat. pallidus, it. pallido

CALL OF MORE (expresie engl. „cerere de suplimentare”) [kɔ:ləvmɔ:] Formula de comert folosita in promovarea vinzarilor care ofera posibilitatea ca, in cazul unei cumparari ferme, la scadenta fixata, sa poata fi ridicata o cantitate dubla fata de cea initiala.

fie (-ii), s. f. – Fiica, fata. – Var. fiie, fiia, (Bihor) hie. Mr. hil’e, megl. iil’e. Lat. fῑlia (DAR), cf. it. figlia (v. lomb. fiia), fr. fille, sp. hija, port. filha. Cuvint inv. (cf. ALR 193), supravietuieste curent in expresia fie-mea, fie-ta, fie-sa; cf. si fa. – Der. fiica (var. fica), s. f., formatie dim. cu suf. -ica, ca in fetica, matusica (analogia cu maica, sugerata de DAR, nu prezinta interes); este cuvint care l-a inlocuit pe cel anterior. Cf. fiu, fa.

expresie s. f. 1. imbinare de cuvinte, constructie sintactica prin care se exprima o idee, un sentiment. ♦ grup (fix) de cuvinte care exprima (figurat) o idee. 2. manifestare a sentimentelor, ideilor etc. prin intermediul cuvintelor, gesturilor, culorilor, liniilor, sunetelor. 3. infatisare a fetei reflectand o stare sufleteasca. 4. formula care exprima raporturi matematice. (< fr. expression, lat. expressio)

expresie s.f. 1. Imbinare de cuvinte, constructie sintactica cu ajutorul careia se exprima o comunicare, ceea ce doresti sa spui; exprimare. ♦ Imbinare (fixa) de cuvinte care exprima (figurat) o idee. 2. Manifestare, infatisare a sentimentelor, a ideilor etc. prin intermediul cuvintelor, gesturilor, culorilor, liniilor, sunetelor. ♦ Infatisare a fetei, reflectand o stare sufleteasca. 3. Formula care exprima raporturi matematice. [Gen. -iei, var. expresiune s.f. / < fr. expression, lat. expressio].

DISPERSIE s. f. 1. imprastiere, raspandire. ◊ imprastiere a unei substante in particule foarte fine intr-un mediu solid, lichid sau gazos. ◊ raspandire a semintelor, a plantelor. ◊ (stat. mat.) expresie care masoara concentratia unei multimi de valori in jurul unei valori medii. ◊ fenomen balistic prin care traiectoriile succesive ale proiectilelor trase cu aceeasi arma si cu aceleasi elemente de tragere nu se confunda. 2. descompunere a luminii in radiatiile monocromatice componente la trecerea printr-o prisma de sticla. 3. (mat.) indicator numeric al imprastierii valorilor unei variabile aleatorii fata de valoarea medie. (< fr. dispersion, lat. dispersio)