EXPLICATIV ~ [ (~i, ~e) Care explica. ◊ Dictionar ~ dictionar care explica sensul cuvintelor. [Sil. ex-pli-ca-tiv] /<fr. explicatif

DEFINI vb. I. tr. a da o definitie; a explica sensurile unui cuvant, ale unei notiuni. ◊ a determina, a preciza, a delimita; a caracteriza pe cineva. II. refl. a se autocaracteriza. (< fr. definir, lat. definire)

ETIMOLOGIE s.f. 1. Ramura a lingvisticii care se ocupa cu istoria cuvintelor, stabilind originea si evolutia formei si a sensului lor. 2. explicare istorica a sensului si a formei unui cuvant. ♦ Etimon. ◊ Etimologie populara = modificare a unui cuvant sub influenta unui alt cuvant mai cunoscut, cu care are asemanari si de la care s-ar putea crede ca deriva; etimologie multipla = explicarea originii unui cuvant prin toate etimoanele probabile. [Gen. -iei. / cf. fr. etymologie, lat., gr. etymologia – studiul intelesului adevarat < etymos – adevarat, logos – studiu].

A DETERMINA determin tranz. 1) A face sa se produca in mod necesar; a provoca; a genera. 2) (timp, date, termene etc.) A fixa printr-o intelegere prealabila; a stabili; a hotari. 3) (corpuri, plante etc.) A stabili (pe baza trasaturilor specifice) ca apartinand la o clasa sau la o specie; a identifica. 4) A stabili cu exactitate; a preciza; a defini; a delimita. ~ sensul unui cuvant. 5) (cuvinte, propozitii) A preciza in calitate de determinativ; a explica. 6) A face sa ia o decizie; a hotari; a decide. /<fr. determiner, lat. determinare

explicaTIV, -A adj. care are rolul de a explica. ♦ nota ~a = explicatie a unui cuvant, a unei chestiuni in legatura cu un text; dictionar ~ = dictionar in care sunt explicate sensurile si intrebuintarile cuvintelor; propozitie relativa ~a = propozitie apozitiva. (< fr. explicatif)

explicaTIV, -A, explicativi, -e, adj. Care explica; explicator. ♦ Nota explicativa = explicatie, de obicei in josul paginii, in care se dau relatii in legatura cu textul sau cu un cuvant din text. Dictionar explicativ = dictionar in care sunt explicate sensurile si intrebuintarea cuvintelor. – Din fr. explicatif.

cotroci (-cesc, -it), vb. – 1. A cauta, a iscodi. – 2. A acoperi, a inveli. – Var. cotrosi, cotirci. Creatie expresiva, cf. cotrobai. sensul al doilea si cel de cotroc, s. n. (Trans., pat, culcus), care pare un der. postverbal (dupa Scriban, legat de astruca, ipoteza putin probabila), se explica poate printr-o contaminare cu mag. katroc, ketres „alcov”; cu atit mai mult cu cit sint cuvinte care circula in Trans. si Banat. Cf. cotruta.

INTELEGE vb. 1. v. dumeri. 2. v. sesiza. 3. a percepe, a pricepe, a sesiza, (fig.) a patrunde. (A ~ sensul celor citite.) 4. v. interpreta. (Cum ~ acest context?) 5. a auzi, a pricepe. (Nu ~ sa ma lasi in pace?) 6. a-si explica, a pricepe. (Pur si simplu nu ~ cum a disparut.) 7. a concepe, a pricepe. (Nu ~ de ce s-a intamplat astfel.) 8. a cunoaste, a pricepe, a sti. (~ franceza ?) 9. v. asculta. (Cine nu ~ de cuvant, o pateste.) 10. a se impaca, (pop.) a se ingadui, a se invoi, (reg.) a se pogodi, (prin Ban.) a se barabari, (Transilv. si Ban.) a se naravi. (Se ~ bine impreuna.) 11. v. conveni. 12. a conveni, a se invoi, (pop.) a se ajunge, a se uni, (prin Munt.) a se indogati, (Ban.) a se toldui, (inv.) a se lovi, a pristani, a se targui, a se tocmi, a veni, (grecism inv.) a se simfonisi. (Se ~ asupra pretului.) 13. v. pactiza.