NOTA, note, s. f. 1. Insemnare, inregistrare in scris a unei observatii referitoare la o anumita chestiune; text scris care contine o scurta insemnare, un comentariu. ◊ Expr. A lua nota (de ceva) = a lua cunostinta (de ceva); a tine seama (de ceva), a retine (ceva). ♦ (La pl.) Notite (luate la o ora de scoala, de curs etc.). ♦ (La pl.) Insemnari sau reflectii literare scrise cu privire la o calatorie, la un eveniment istoric sau social, la un fapt etnografic etc. 2. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre adnotarile la un text literar sau stiintific, cuprinzand informatii suplimentare de amanunt, referinte bibliografice etc., trecute in josul paginii respective ori la sfarsitul sau la inceputul volumului adnotat. 3. Comunicare (scrisa) prin care guvernul unui stat informeaza guvernul altui stat asupra unor probleme, face anumite propuneri, protesteaza asupra lezarii unor interese etc. ♦ Comunicare scurta facuta de obicei in scris de o institutie; adresa, instiintare. 4. Socoteala scrisa, document cuprinzand sumele pe care cineva trebuie sa le achite pentru obiecte cumparate, pentru consumatii; document prin care se dispune livrarea unor sume, bunuri, care serveste la inregistrarea unor operatii contabile etc. 5. Calificativ care reprezinta, printr-o cifra sau o mentiune speciala, aprecierea cunostintelor sau a comportarii unui elev, a unui student, a unui candidat, notat de catre profesor, de catre membrii unui juriu etc. 6. Semn conventional pentru reprezentarea grafica a sunetelor muzicale, indicand inaltimea si durata lor; sunet care corespunde acestui semn. ◊ Expr. Nota discordanta (sau falsa) = afirmatie, atitudine care nu se potriveste intr-un caz dat. A forta (sau a exagera) nota = a trece dincolo de limitele obisnuite, a intrece masura. A fi in nota = a fi in concordanta cu o situatie data. Ca pe note = bine, asa cum trebuie. ♦ (La pl.) Caiet care cuprinde piese muzicale transcrise. 7. Fig. Nuanta, insusire, trasatura caracteristica, semn distinctiv; particularitate. – Din fr. note, lat., it. nota.

COLUMNA ~e f. ist. Monument in forma de coloana izolata, ridicata in cinstea unui eveniment istoric important. ~a lui Traian. /<lat. columna

POMENIRE ~i f. 1) v. A POMENI. 2) Comemorare a amintirii unei persoane decedate sau a unui eveniment istoric. 3) Slujba religioasa pentru cei morti. ◊ Vesnica ~ cantare bisericeasca de incheiere a prohodului. /v. a pomeni

COLUMNA s.f. Monument de forma unei coloane impodobite cu basoreliefuri, ridicat de obicei in amintirea unui personaj sau a unui eveniment istoric. [< lat. columna].

COLUMNA s. f. monument de forma unei coloane impodobite cu basoreliefuri, in amintirea unui personaj sau eveniment istoric. (

CRONOGRAMA s. f. 1. inscriptie in care literele, corespunzatoare cifrelor romane, formeaza data. ◊ problema enigmistica in care literele numerale (numerele latine) dintr-o fraza, vers, inscriptie etc., citite in ordinea lor fireasca din text (prin aditie) sau anagramate, formeaza data la care se refera textul, in legatura cu un eveniment istoric. 2. informatie data de literele unei fraze, ale unui vers, ale unei inscriptii etc., care au si o semnificatie numerala reprezentand cifre romane. 3. grafic reprezentand desfasurarea in timp a unui fenomen; historiograma. (< fr. chronogramme)

ANALEPSA s. f. evocare ulterioara a unui eveniment istoric.

PAGINA, pagini, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua fete ale unei foi de hartie dintr-o carte, dintr-un caiet, ziar, registru etc., fata; p. ext. cuprinsul textului unei asemenea fete; fragment, capitol dintr-o scriere sau din ansamblul unei opere mai mari. ◊ Loc. vb. A pune in pagina = a pagina (2). 2. Fig. Moment (istoric); eveniment, fapt demn de retinut, data importanta; episod insemnat din viata unui om. – Din lat., it. pagina, germ. Pagina.

PREDETERMINISM s. n. Conceptie filozofica care considera ca actele de vointa ale omului si desfasurarea evenimentelor istorice ar fi determinate dinainte de catre divinitate. – Din fr. predeterminisme.

LEGENDA, legende, s. f. 1. Povestire in proza sau in versuri care contine elemente fantastice sau miraculoase, prin care se explica geneza unui lucru, a unei fiinte etc., caracterul aparte al unui eveniment (istoric), al unui erou (mitic) sau al unui fenomen. 2. (Rar) Inscriptie pe o moneda sau pe o medalie. 3. Text, inscriptie prin care se explica semnele conventionale de pe o harta, de pe un plan, o imagine fotografiata sau desenata. ♦ Completare sub forma de memoriu anexata la o schema, la o harta etc., privind unele date care nu se pot exprima grafic. – Din fr. legende, lat. legenda.

TIPIZARE, tipizari, s. f. 1. Reducere a unor tipuri de produse din aceeasi categorie si destinate aceluiasi scop, la cele recunoscute ca fiind mai folositoare si mai corespunzatoare scopului, care sunt reproduse pe scara larga; standardizare. 2. Proces complex de generalizare artistica a realitatii, in urma caruia esenta relatiilor sociale, psihologice, a evenimentelor istorice se dezvaluie in forma unor imagini concrete semnificative, in caractere vii, veridice. – V. tipiza.

ROMANTAT, -A, romantati, -te, adj. (Despre viata unor persoane celebre, evenimente istorice etc.) Prezentat sub forma de roman¹; ca un roman¹. – V. romanta.

CRONOLOGIE, cronologii, s. f. Disciplina auxiliara a istoriei, care se ocupa cu stabilirea epocilor si a datelor; succesiune in timp a evenimentelor (istorice); sistem adoptat pentru socotirea anilor. ♦ Lista care cuprinde o succesiune cronologica. – Din fr. chronologie.

DATA¹ ~e f. 1) Timpul precis cand s-a produs sau urmeaza sa se produca un fapt, un eveniment. ~ istorica. 2) Indicatie a acestui timp pe un act. 3) la pl. Fapte concrete cunoscute care servesc drept punct de plecare pentru cercetarea unei probleme sau pentru a trage o concluzie. ~e stiintifice. /<fr. date

FAPT¹ ~e n. 1) Intamplare care a avut loc in realitate; eveniment. ~istoric. 2) Fenomen izolat dintr-un anumit domeniu. ~e de limba. 3) v. FAPTA. 4) (in imbinare cu substantive ce denumesc anumite perioade exprima ideea de inceput) In ~ul zilei. In ~ul serii. /<lat. factum

PROVIDENTIALISM s.n. Conceptie idealista care incearca sa explice desfasurarea evenimentelor istorice prin vointa providentei si nu prin legi obiective. [Cf. fr. providentialisme].

PREDETERMINISM s.n. (Fil.) Conceptie care considera ca actele de vointa ale oamenilor, comportarea lor si intreaga desfasurare a evenimentelor istorice sunt de mai inainte determinate de catre divinitate. [< fr. predeterminisme].

TIPIZARE s.f. 1. Proces complex de generalizare artistica a realitatii in urma caruia esenta relatiilor sociale, a evenimentelor istorice, continutul luptei dintre nou si vechi se dezvaluie in forma unor imagini, in caractere vii, veridice. 2. Actiunea de standardizare prin care, dintre mai multe produse destinate aceluiasi scop, se elimina tipurile inutile sau foarte asemanatoare, retinandu-se numai cele folositoare si corespunzatoare scopului, pentru a fi reproduse pe scara larga. [< tipiza].

CRONOLOGIE s. f. 1. disciplina auxiliara a istoriei care se ocupa cu stabilirea epocilor si a datelor. (p. ext.) succesiune in timp a evenimentelor istorice. ◊ sistem de socotire a anilor. 2. lista cu o succesiune cronologica. (< fr. chronologie)

PERSONALITATE s. f. 1. ceea ce caracterizeaza o persoana, deosebind-o de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. 2. individul uman sub raportul dezvoltarii depline si al valorificarii sociale a insusirilor persoanei. 3. (jur.) calitatea de subiect cu drepturi si obligatii. ♦ ~ juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 4. om de seama, important, persoana cu calitati si merite deosebite intr-un domeniu de activitate. ♦ ~ istorica (sau politica) = conducator a carui activitate exercita o influenta puternica asupra desfasurarii evenimentelor istorice; cultul ~atii = tendinta de a acorda unei personalitati calitati de infailibilitate, un rol exagerat si exclusiv in faurirea istoriei. (< fr. personnalite, germ. Personalitat)

PREDETERMINISM s. n. teorie care considera ca actele de vointa ale omului si desfasurarea evenimentelor istorice ar fi de mai inainte determinate de catre puterea divina. (< fr. predeterminisme)

PROVIDENTIALISM s. n. conceptie idealista si religioasa care sustine ca providenta (1) ar determina desfasurarea evenimentelor istorice. (< fr. providentialisme)

TIPIZARE s. f. 1. actiunea de a tipiza. ◊ proces complex de generalizare artistica a realitatii in urma caruia esenta relatiilor sociale, a evenimentelor istorice, se dezvaluie in forma unor imagini, in caractere vii, veridice. 2. actiunea de standardizare prin care, dintre mai multe produse destinate aceluiasi scop, se elimina tipurile inutile sau foarte asemanatoare, retinandu-se numai cele folositoare si corespunzatoare scopului. (< tipiza)

CRONICA ANONIMA A BRASOVULUI PENTRU TRECUTUL ROMANILOR DIN SCHEI, cronica inmanunchind, fara un plan definit, stiri diverse asupra evenimentelor istorice dintre 1392 si c. 1790.

FATALISM s.n. Conceptie filozofica idealista mistica, potrivit careia totul in lume si societate, intreaga desfasurare istorica a evenimentelor, a vietii, este predeterminata de soarta, de providenta, de forte supranaturale. [< fr. fatalisme, cf. lat. fatum – destin].

FATALISM s. n. conceptie filozofica sau religioasa potrivit careia totul in lume si in societate, intreaga desfasurare istorica a evenimentelor, a vietii este predeterminata de o forta implacabila. (< fr. fatalisme)

KOJIKI [kodʒiki] („Cronica faptelor vechi”), cea mai veche carte japoneza, datand din c. 712, compilata de Ōno Yasumaro, la ordinul imparatesei Gemmei, care prezinta (in trei parti) evenimente cosmogonice, istorice si fantastice privind nasterea zeilor, crearea arhipelagului nipon, originea pur divina a dinastiei imperiale, precum si succesiunea imparatilor. Important monument de limba veche japoneza.

LETOPISET, letopisete, s. n. 1. Scriere veche cu caracter istoric, in care evenimentele sunt prezentate in ordine cronologica; cronica, hronic. [Acc. si: letopiset] – Din sl. letopĩsĩcĩ.

CURGERE, curgeri, s. f. I. Actiunea de a curge. II. Fig. 1. Desfasurare, trecere de timp; rastimp. 2. Evolutie istorica, inlantuire a evenimentelor. ♦ Schimbare continua; devenire. – V. curge.

ANALE f. pl. 1) Lucrare cu caracter istoric in care evenimentele sunt consemnate an de an; letopiset; cronica. 2) Publicatie stiintifica periodica. /<lat., fr. annales

CRONICA -ci f. 1) Lucrare cu caracter istoric in care evenimentele sunt expuse in ordine cronologica; letopiset; anale. 2) Scurta comunicare (in ziar, la radio, televiziune) care comenteaza evenimentele la ordinea zilei. [G.-D. cronicii] /<fr. chronique, lat. chronica

LETOPISET ~e n. Lucrare cu caracter istoric in care evenimentele sunt expuse in ordine cronologica; anale; cronica. /<sl. letopisici

ANALE s.f.pl. 1. Scriere cu caracter istoric in care evenimentele sunt povestite an de an. V. cronica. 2. Publicatie stiintifica periodica. V. anuar. [Cf. lat., fr. annales].

ANALE s. f. pl. 1. scriere istorica in care evenimentele sunt consemnate an de an. 2. publicatie stiintifica periodica. (< fr., lat. annales)

SECOL, secole, s. n. 1. Interval de timp de o suta de ani (socotit de la unitate pana la completarea sutei inclusiv); rastimp de o suta de ani (socotit de la orice data); veac. ♦ Fig. Vesnicie. ♦ (La pl.) Timpul considerat in desfasurarea lui; p. ext. generatiile contemporane acestor etape de desfasurare. 2. Epoca istorica dominata de un eveniment sau de o personalitate exceptionala. Secolul lui Pericle. 3. (Inv.; in sintagma) Secolul de mijloc = evul mediu. [Pl. si: (inv., m.) secoli. – Var.: (inv.) secul s. m.] – Din lat. saeculum, it. secolo.

MEMORABIL adj. 1. important, insemnat, istoric, marcant, remarcabil. (Un eveniment ~.) 2. v. epocal. 3. v. neuitat.

COMENTATOR, -OARE s.m. si f. Cel care interpreteaza o situatie, un eveniment, o opera literara, istorica etc.; autor al unor comentarii. [Cf. fr. commentateur, lat. commentator].

DOCUMENT s.n. Act, dovada scrisa prin care se atesta un fapt, se confera, se recunoaste un drept, o obligatie etc. ♦ Scrisoare, lucru (text, inscris, inscriptie, fotografie, monument etc.) care poate servi la cunoasterea mai temeinica a unui eveniment, a unui fapt istoric sau actual. [< lat. documentum, cf. fr. document, it. documento].

ERA s.f. 1. Epoca, perioada istorica marcata de un eveniment deosebit, de la care se incepe numaratoarea anilor. ♦ Epoca de la care incepe o noua ordine a lucrurilor. 2. Fiecare dintre marile diviziuni ale timpurilor geologice. [< fr. ere, it. era, cf. lat. aera – epoca].

SECOL s.n. 1. Interval de timp de o suta de ani; veac. ♦ (Fig.) Perioada de timp care pare a fi foarte lunga; vesnicie. 2. Epoca istorica dominata de un eveniment de seama, de o personalitate exceptionala. [Pl. -le, (s.m.) -li. / < lat. saeculum, cf. it. secolo].

COMENTATOR, -OARE s. m. f. cel care interpreteaza o situatie, un eveniment, o opera literara, istorica etc. ◊ (spec.) ziarist care comenteaza stiri de actualitate. (< fr. commentateur, lat. commentator)

DOCUMENT s. n. 1. inscris prin care se atesta un fapt, se confera un drept, se recunoaste o obligatie etc. 2. text, inscriptie, fotografie etc. care poate servi la cunoasterea mai temeinica a unui eveniment, a unui fapt istoric sau actual. (< fr. document, lat. documentum)

ERA s. f. 1. perioada istorica marcata de un eveniment deosebit, de la care se incepe numaratoarea anilor. ◊ epoca de la care incepe o noua ordine a lucrurilor. 2. (geol.) fiecare dintre marile diviziuni ale istoriei Pamantului. (< fr. ere, lat. aera)

SECOL s. n. 1. interval de timp de o suta de ani; veac. ◊ (fam.) perioada de timp foarte lunga; (p. ext.) vesnicie. 2. epoca istorica dominata de un eveniment de seama, de o personalitate exceptionala. (< lat. saeculum, it. secolo)

PRAGMATIC, -A, pragmatici, -ce, adj. 1. Care apartine pragmatismului, referitor la pragmatism, bazat pe pragmatism; care ia in consideratie eficacitatea, utilitatea practica. ♦ Care judeca exclusiv in functie de utilitatea practica (reala sau aparenta). 2. (In sintagmele) Istorie pragmatica = prezentare istorica limitata la fapte, la evenimente. Sanctiune pragmatica = (in unele tari) decret de stat privitor la o importanta problema laica sau bisericeasca. – Din fr. pragmatique.

SINCRONISTIC, -A, sincronistici, -ce, adj. (Despre scrieri cu caracter istoric) Care studiaza sau expune evenimentele in mod sincronic. – Din fr. synchronistique.

SINCRONISTIC ~ca (~ci, ~ce) (despre lucrari istorice) Care cerceteaza si descrie evenimentele in mod sincronic. /<fr. synchronistique

SINCRONISTIC, -A adj. (Despre scrieri cu caracter istoric) Care expune si studiaza evenimentele sincronic. [Cf. fr. synchronistique, germ. synchronistisch].

SINCRONISTIC, -A adj. (despre scrieri cu caracter istoric) care expune si studiaza evenimentele sincronic. (< fr. synchronistique)

LETOPISET, (1) letopisete, s. n., (2) letopiseti, s. m. 1. Scriere cu continut istoric a vechilor cronicari, in care evenimentele sunt inregistrate in ordine cronologica; cronica. 2. (Inv.) Cronicar. [Acc. si: letopiset] – Slav (v. sl. letopisĩcĩ „cronograf”).

PRAGMATIC, -A, pragmatici, -e, adj. 1. Referitor la pragmatism; bazat pe pragmatism. 2. (Inv.; in expr.) Istorie pragmatica = prezentare istorica care se ocupa numai de succesiunea evenimentelor politice si militare, fara a tine seama de complexul economic si cultural al dezvoltarii societatii. Sanctiune pragmatica = (in tarile din apusul Europei) decret de stat privitor la o importanta problema laica sau bisericeasca. – Fr. pragmatique (< gr.).

ERA, ere, s. f. 1. Perioada istorica ce incepe cu data unui anumit eveniment sau fapt, real sau legendar, de la care se porneste numaratoarea anilor. 2. Epoca (1). 3. Cea mai mare subdiviziune a timpului geologic. – Din fr. ere, lat. aera.

MIRACOL s.n. 1. Reprezentare teatrala din evul mediu cu subiect religios sau istoric, in care intervin elemente ale miraculosului crestin. 2. eveniment, intamplare contrara legilor naturii, care nu poate fi explicata rational; minune. [Var. miracul s.n. / cf. fr. miracle, lat. miraculum < mirari – a admira].

MONUMENT s. n. 1. lucrare de arhitectura, de sculptura ridicata in amintirea unui eveniment, a unui personaj ilustru etc. 2. (fig.) document istoric de mare valoare; lucrare valoroasa care reprezinta ceva deosebit sau are o semnificatie deosebita pentru stiinta respectiva. ♦ ~ al naturii = planta, animal, obiect, teritoriu etc. care prezinta o importanta stiintifica deosebita. (< fr. monument, lat. monumentum)

ACT s. 1. document, dovada, hartie, izvor, inscris, piesa, (inv. si pop.) scris, (inv. si reg.) scrisoare, (inv.) carte, izvod, incredintare, ravas, sinet, tescherea, uric, zapis. (Numeroase ~ atesta acest fapt istoric.) 2. document, hartie, legitimatie. (Rog, prezentati ~ele!) 3. v. fapta. 4. eveniment. (~ul Unirii.) 5. (TEATRU) (inv.) perdea. (Drama in 5 ~.)

EPOCA ~ci f. 1) Perioada de timp din dezvoltarea istorica a omenirii sau a universului, marcata de anumite evenimente importante sau caracterizata printr-o anumita stare de lucruri; era. ~ca bronzului. 2) Timp marcat de un anumit eveniment sau de anumite fenomene caracteristice, care se repeta cu regularitate. 3) Subdiviziune a timpului geologic, mai mica decat perioada din care consta istoria Pamantului. [G.-D. epocii] /<fr. epoque

ERA ~e f. 1) Perioada de timp indelungata care porneste de la un anumit eveniment sau fapt, constituind punctul de la care incepe numaratoarea anilor. 2) Perioada de timp din dezvoltarea istorica a omenirii sau a universului, marcata de anumite evenimente importante sau caracterizata printr-o anumita stare de lucruri; epoca. 3) Subdiviziune a timpului geologic din care consta istoria Pamantului. [G.-D. erei] /<fr. ere, lat. aera

COMENTATOR, -OARE, comentatori, -oare s. m. si f. Persoana care interpreteaza o opera literara, istorica etc., autor de comentarii. ♦ Persoana care comenteaza desfasurarea unui eveniment, a unei intreceri sportive etc. (la radio, televiziune). – Din fr. commentateur, lat. commentator, -oris.

CRONOLOGIE ~i f. 1) Disciplina auxiliara a istoriei care are ca obiect de studiu stabilirea epocilor, datelor istorice si succesiunea lor in timp. 2) Succesiune in timp a evenimentelor. 3) Tabel, lista care cuprinde o astfel de succesiune. [Art. cronologia; G.-D. cronologiei; Sil. -gi-e] /<fr. chronologie

ISTORISM s. n. (Filoz.) Principiu potrivit caruia evenimentele si fenomenele trebuie studiate in procesul aparitiei si dezvoltarii lor istorice. – Din fr. historisme, rus. istorizm.

CRONICA MOLDO-GERMANA, versiune prelucrata in limba germana a unui prototip comun cronicilor Moldovei din sec. 15. Scrisa la curtea lui Stefan cel Mare, relateaza evenimentele domniei acestuia cuprinse intre 1457 si 1499. Cea mai veche dintre scrierile istorice din Moldova pastrate pina azi.

POPISTEANU, Cristian (1932-1999, n. Bucuresti), publicist si istoric roman. Unul dintre creatorii saptamanalului „Lumea” (1963). A transmis in direct, pentru Radio Romania, evenimentele de la Praga din aug. 1968. Redactor-sef al revistei „Magazin istoric” (1969-1999). Contributii la istoria diplomatiei si a relatiilor internationale („Istoria clipei”, „Accente”, „Politica externa a Romaniei. Dictionar cronologic”, in colab.).

istoric s., adj. 1. s. istoriograf, (inv.) izvoditor. (Un mare ~.) 2. adj. (inv.) istoricesc. (evenimente ~.) 3. adj. v. cronologic. 4. v. memorabil.

eveniment ~e n. 1) Intamplare importanta in viata sociala ori particulara; fapt remarcabil. ~ istoric. 2) Intamplare dramatica intr-o opera literara. /<fr. evenement

COMENTARIU, comentarii, s. n. 1. Apreciere, comentare (in spirit critic) a unei probleme, a unui eveniment etc.; material publicistic prezentand o asemenea apreciere. 2. Explicare a unei opere literare, istorice etc., facuta adesea prin note marginale; interpretare. – Din fr. commentaire, lat. commentarium.

CRONICA, cronici, s. f. 1. Lucrare cu caracter istoric, obisnuita mai ales in evul mediu, care cuprinde o inregistrare cronologica a evenimentelor sociale, politice si familiale; letopiset, hronic. 2. Articol de ziar sau de revista care comenteaza evenimente politice, sociale si culturale de actualitate. ♦ Scurta comunicare oficiala privind schimbari in componenta guvernului, miscari in corpul diplomatic etc. – Din lat. chronica, fr. chronique.

ANA COMNENA (1083-c. 1153), istoric bizantin. Fiica imparatului Alexios I Comnenul, caruia i-a consacrat opera ei „Alexiada” (evenimentele din anii 1068-1118), izvor pretios si pentru istoria Romaniei.

COMENTA, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observatii asupra unei intamplari, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lamuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari.

istoric¹ ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de istorie; propriu istoriei. Metoda ~ca. 2) (despre opere artistice) Care descrie evenimente din istorie. Nuvela ~ca. 3) (despre evenimente, fapte, date etc.) Care are o mare importanta; care trebuie sa intre in istorie. /<lat. historicus, fr. historique

COMENTARIU s.n. 1. Apreciere critica a unei probleme, a unui eveniment etc.; explicare, explicatie. ♦ (Peior.) Interpretare rauvoitoare a faptelor, a spuselor cuiva. 2. Interpretare a unei opere literare, istorice etc. [Pron. -riu., pl. -ii. / cf. fr. commentaire, lat. commentarium].

ISTORISM s.n. Principiu de baza al metodei dialectice in cercetarea stiintifica, potrivit caruia evenimentele si fenomenele se studiaza in procesul aparitiei, dezvoltarii si pieirii lor, in stransa legatura cu conditiile istorice concrete care le-au dat nastere. [< rus. istorizm, cf. fr. historisme, germ. Historismus].

ISTORISM s. n. principiu de baza al metodei dialectice in cercetarea stiintifica, potrivit caruia evenimentele si fenomenele se studiaza in procesul aparitiei, dezvoltarii si pieirii lor, in stransa legatura cu conditiile istorice concrete care le-au dat nastere. (< fr. historisme, rus. istorizm)

MIRACOL s. n. 1. eveniment, intamplare contrara legilor naturii, inexplicata rational; minune. 2. reprezentatie teatrala din evul mediu cu subiect religios sau istoric, in care intervin elemente ale miraculosului crestin. (< it. miracolo, lat. miraculum, fr. miracle)

MONUMENT s.n. 1. Lucrare de arhitectura sau de sculptura ridicata in amintirea unui eveniment, a unui personaj ilustru etc. ; (p. ext.) constructie mare cu felurite elemente arhitectonice sau ornamentale. 2. (Fig.) Document istoric de mare valoare; lucrare valoroasa care reprezinta ceva deosebit sau care are o semnificatie deosebita pentru stiinta respectiva. ◊ Monument al naturii = planta, animal, obiect sau fenomen din natura care are o importanta deosebita sau o semnificatie speciala. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. monument, lat. monumentum].

COMENTARIU s. n. 1. apreciere critica a unei probleme, a unui eveniment etc.; analiza, explicare. ◊ (peior.) interpretare rauvoitoare a faptelor sau a spuselor cuiva. 2. interpretare a unei opere literare, istorice etc. ◊ (pl.) memorii istorice. 3. (inform.) text explicativ care insoteste un program pentru a-l face mai clar, dar fara influenta asupra algoritmului. (< fr. commentaire, lat. commentarius)

CHALCONDYLAS (CHALCOCONDYLAS) (c. 1430-1464 sau 1465), istoric bizantin. Lucrarea sa „Cresterea puterii turcesti, caderea imparatiei bizantine si alte istorii despre felurite tari si popoare”, care prezinta evenimentele dintre 1298 si 1463, cuprinde si informatii privitoare la istoria Romaniei.

MONUMENT, monumente, s. n. 1. Opera de sculptura sau de arhitectura destinata sa perpetueze amintirea unui eveniment sau a unei personalitati remarcabile; p. ext. constructie arhitectonica de proportii mari sau de o deosebita valoare. ♦ Fig. Orice opera, document istoric sau creatie culturala de insemnatate nationala sau internationala. 2. (In sintagma) Monument al naturii = planta, animal, formatiune naturala, teritoriu etc. de mare insemnatate stiintifica sau estetica, considerate bunuri nationale, ocrotite prin lege si conservate pentru posteritate. – Din fr. monument, lat. monumentum.

SINCRONIC ~ca (~ci, ~ce) si adverbial 1) (despre fenomene, procese, evenimente) Care se produce concomitent si in mod identic. Oscilatii ~ce. 2) Care tine de fapte, fenomene sau evenimente ce exista sau se produc concomitent. ◊ Tabele ~ce tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc in aceeasi perioada. 3) (despre metode de cercetare) Care studiaza obiectul in starea lui actuala (fara a tine cont de evolutia istorica); independent de evolutia istorica. 4) (despre sisteme fizice, tehnice) Care functioneaza in acelasi timp; cu functionare simultana. [Sil. sin-cro-] /<fr. synchronique

SINCRONIC, -A, sincronici, -ce, adj. 1. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Care exista sau se petrec in acelasi timp; simultan, concomitent, sincron. 2. Care se refera la fapte, fenomene sau evenimente existente sau petrecute in acelasi timp. ◊ Tabele sincronice = tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc in acelasi timp. ♦ (Fiz.; despre evolutia fenomenelor periodice) Care prezinta sincronism, care se produce in mod sincron. 3. (Despre metode de studiu sau puncte de vedere) Care nu se face in mod istoric; independent de evolutia istorica; static. – Din fr. synchronique.

TACIT (Publius Cornelius Tacitus) (c. 55-120), istoric si om politic roman. Scriitor rafinat, maestru al constructiei dramatice, a fost unul dintre cei mai straluciti reprezentanti ai istoriografiei romane. Dintre numeroasele sale lucrari, cele mai importante sunt „Istoriile” (in 12 carti) si „Analele” (in 8 carti, pastrate fragmentar), in care infatiseaza evenimentele din prima parte a Imperiului, de la moartea lui Augustus pana la caderea lui Nero si de la acesta pana la moartea lui Domitian (14-96) de pe pozitiile aristocratiei senatoriale, desi isi afirma de la bun inceput obiectivitatea, sustinand ca scrie „fara ura si partinire” (sine ira et studio). Alte opere: „Despre viata si moravurile lui Iulius Agricola”, „Germania”, „Dialog despre oratori”.

istoric, -A adj. 1. Care tine de domeniul istoriei, privitor la istorie; (p. ext.) deosebit de important pentru dezvoltarea omenirii, a unui popor etc. 2. Care se schimba in cursul istoriei. 3. Corespunzator faptelor din istorie; real, just. 4. Cronologic. // s.n. Expunere a unui fapt, a unui eveniment etc. in mod amanuntit. [Cf. lat. historicus, fr. historique].

istoric, -A I. adj. 1. care tine de domeniul istoriei, referitor la istorie; (p. ext.) deosebit de important pentru dezvoltarea omenirii, a unui popor etc. 2. care se schimba in cursul istoriei. 3. corespunzator faptelor din istorie; real. 4. cronologic. II. s. n. expunere a unui fapt, a unui eveniment etc. in mod amanuntit. III. s.m. specialist in istorie; istoriograf. (< fr. historique, lat. historicus, it. istorico)

BIOGRAFIE (‹ fr. {i}) s. f. 1. Scriere care expune (comenteaza si analizeaza) in scopuri documentare, istorice, portretistice, viata unor persoane. ♦ B. romantata = povestirea literara sau literaturizata a vietii unei persoane celebre. ♦ B. sociala = metoda de (auto)inregistrare a experientei de viata a indivizilor utilizata in sutdierea unor fenomene psiho-sociale, precum adaptarea si integrarea social-culturala, in vederea prezentarii cit mai veridice a vietii acestora in conditiile social-economice concrete. 2. Viata unei persoane; totalitatea evenimentelor existentei sale.