NEOZOIC s.n. Ultima era geologica, care continua si astazi.

ARHAIC, -A, arhaici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care apartine sau este caracteristic unor vremuri extrem de indepartate din trecut. ♦ (Despre cuvinte, expresii, constructii etc.) Foarte vechi, iesit de mult din uz. 2. S. n. Cea mai veche era geologica. ♦ (Adjectival) Care apartine arhaicului (2), privitor la arhaic. Roci arhaice. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. archaique.

PALEOZOIC, -A, paleozoici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. A doua era geologica, a carei flora se caracterizeaza prin prezenta talofitelor, prin predominanta criptogamelor vasculare si prin aparitia gimnospermelor si in a carei fauna se intalnesc toate grupele de nevertebrate si primele vertebrate. 2. Adj. Care apartine paleozoicului (1), privitor la paleozoic. [Pr.: -le-o-zo-ic] – Din fr. paleozoique.

MEZOZOIC, -A, mezozoici, -e, adj., s.n. (Din) a treia era geologica, intre paleozoic si neozoic, in care au aparut pentru prima data mamifere, pasari si pesti ososi; era secundara. (din fr. mesozoique)

NEOZOIC, -A, neozoici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Ultima era geologica, care cuprinde timpul scurs de la sfarsitul mezozoicului pana in zilele noastre. 2. Adj. Care se refera la neozoic (1), care apartine neozoicului. [Pr.: ne-o-zo-ic] – Din fr. neozoique.

MEZOZOIC¹ ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de era geologica cuprinsa intre paleozoic si neozoic. 2) Care dateaza din aceasta era. [Sil. -zo-ic] /<fr. mezozoique

PALEOZOIC² ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de cea de-a treia era geologica; propriu celei de-a treia ere geologice. 2) Care dateaza din cea de-a treia era geologica. [Sil. -le-o-] /<fr. paleozoique

ARHEOZOIC, -A adj. (Geol.) Era arheozoica = a doua era geologica, in care a aparut prima forma de viata; proterozoic. [Pron. -zo-ic. / cf. fr. archeozoique < gr. archaios – vechi, zoon – vietate].

PALEOZOIC s.n. A doua era geologica dintre precambrian si mezozoic, in care s-au format muntii, au aparut ultimele tipuri de nevertebrate, unii pesti vertebrati si reptilele primitive si s-a dezvoltat flora continentala pana la conifiere; era primara. // adj. Care apartine acestei ere. [Pron. -zo-ic. / < fr. paleozoique, cf. gr. palaios – vechi, zoe – viata].

ARHEOZOIC, -A adj. era ~a = a doua era geologica, in care a aparut prima forma de viata; proterozoic. (< fr. archeozoique)

NEOZOIC, -A adj., s. n. (din) ultima era geologica, care dureaza de la sfarsitul mezozoicului pana astazi si in care continua dezvoltarea mamiferelor si aparitia omului; era tertiara; cenozoic. (< fr. neozoique)

PALEOZOIC, -A adj., s. n. (din) a doua era geologica, dintre precambrian si mezozoic; era primara. (< fr. paleozoique)

PRECAMBRIAN, -A adj., s. n. (din) prima era geologica, anterioara cambrianului, care dureaza de la consolidarea scoartei terestre pana la aparitia trilobitilor; antecambrian. (< fr. precambrien)

ALGONKIAN, -A, algonkieni, -e, s. n., adj. 1. Subst. era geologica careia ii apartin formatiile dintre arhaic si paleozoic si care contine urme de organisme si de carbuni. 2. Adj. Care se refera la varsta sau la formatiile algonkianului (1). [Pr.: -ki-an] – Din fr. algonkien.

MEZOZOIC, -A, mezozoici, -ce, adj. s. n. 1. S. n. era geologica caracterizata prin miscari importante ale scoartei pamantului si prin aparitia primelor pasari, a primelor mamifere si a primilor pesti ososi; era secundara. 2. Adj. Care apartine erei mezozoice (1), care se refera la aceasta era; secundar². [Pr.: -zo-ic] – Din fr. mesozoique.

CAINOZOIC n. era geologica, care cuprinde timpul de la sfarsitul mezozoicului pana in zilele noastre; neozoic. [Sil. ca-i-] /<fr. caenozoique, engl. cainozoic

MEZOZOIC² n. 1) era geologica cuprinsa intre paleozoic si neozoic; era secundara. 2) Strat geologic format in aceasta era. [Sil. -zo-ic] /<fr. mesosoique

NEOZOIC n. era geologica care cuprinde timpul de la sfarsitul mezozoicului pana in zilele noastre; cainozoic. [Sil. ne-o-zo-ic] /<fr. neozoique

PERIOADA² ~e f. 1) gram. Constructie constand din cateva unitati sintactice, care formeaza un tot armonios. 2) geol. Subdiviziune a unei ere geologice. 3) muz. Parte unitara dintr-o compozitie muzicala constand din mai multe fraze. [G.-D. perioadei; Sil. -ri-oa-] /<lat. periodus, ngr. periodos, fr. periode

ALGONKIAN s.n. era geologica intre arhaic si paleozoic; precambrian; proterozoic. // adj. Care apartine acestei ere. [Pron. -ki-an. / < fr. algonkien].

EPOCA s.f. 1. Perioada, interval de timp din istorie, marcat prin anumite evenimente importante. ◊ A face epoca = a marca o moda, a lasa o amintire durabila. 2. Timp, moment, vreme (cand se repeta ceva periodic la aceleasi conditii). 3. Subdiviziune a unei ere geologice. [Pl. -ci, -ce, var. epoha s.f. / < fr. epoque, it. epoca, cf. gr. epoche – timp de oprire].

BIOSTRATIGRAfiE s. f. stiinta care studiaza raspandirea si succesiunea organismelor de-a lungul erelor geologice. (< engl. biostratigraphy)

BIOSTRATONOMIE s. f. parte a paleontologiei care studiaza conditiile in care au fost inglobate in depozitele sedimentare fosilele, de-a lungul erelor geologice. (< germ. Biostratonomie)

GRUPA s. f. 1. mic colectiv de oameni subordonati unor forme organizatorice mai largi. ◊ (mil.) cea mai mica subunitate de instructie si lupta. ◊ unitate administrativa dintr-o intreprindere sau institutie, bazata pe specializare, pe diviziunea muncii. 2. subdiviziune in stiintele naturii, din elemente care prezinta caractere comune. ◊ (chim.) fiecare dintre cele noua subimpartiri ale sistemului periodic, cuprinzand elemente cu proprietati asemanatoare. ♦ ~ sangvina = fiecare dintre cele patru categorii in care se poate clasifica sangele, dupa insusirile antigenice conditionate genetic. 3. subdiviziune in cadrul sistemului morfologic cuprinzand elemente cu trasaturi comune. 4. totalitatea depozitelor sedimentare formate in timpul unei ere geologice. (< fr. groupe)

PALEOGEOfiZIC, -A I. adj. referitor la paleogeofizica. II. s. f. ramura a geofizicii care studiaza fenomenele geofizice de-a lungul erelor geologice. (< fr. paleogeophysique)

PALEOSPEOLOGIE s. f. studiu al cavernelor si al apelor subterane din trecutul erelor geologice. (dupa fr. paleospeologie)

PADUREA PIETRIfiCATA (PETRIfiED FOREST), padure fosilizata in timpurile geologice, cu arbori pietrificati, situata in SV S.U.A. (Arizona), in partea de SE a Desertului Pictat (Painted Desert), la c. 320 km NE de orasul Phoenix; 381 km² (cea mai mare padure pietrificata, declarata monument national in 1906 si parc national in 1962). In urma cu c. 170 mil. de ani, in aceasta zona exista o campie mlastinoasa in care torentii aduceau un numar mare de arbori prabusiti, care in conditii normale ar fi trebuit sa se transforme, de-a lungul erelor geologice, in carbune, dar, datorita prezentei in cantitati mari a oxidului de siliciu, care a impregnat lemnul, acesta s-a pietrificat.

NEOZOIC s.n. Ultima era (grupa) geologica, care se intinde de la sfarsitul mezozoicului pana astazi si in care se continua cu dezvoltarea mamiferelor si aparitia omului; era tertiara; cainozoic. / adj. Care apartine acestei ere. [Pron. ne-o-zo-ic. / < fr. neozoique, cf. gr. neos – nou, zoe – viata].

MEZOZOIC s.n. era (grupa) geologica cuprinsa intre paleozoic si neozoic, in care apar pentru prima data mamifere, pasari si pesti ososi; era secundara. / adj. Care apartine acestei ere. [Pron. -zo-ic. / < fr. mesozoique, cf. gr. mesos – mijlociu, zoe – viata].

ALUVIU s. n. Perioada geologica din era cuaternara, care dureaza de la retragerea ghetarilor pana in zilele noastre. – Fr. alluvium (lat. lit. alluvium).

PALEOZOIC¹ n. era a treia geologica in care s-au format muntii, s-a dezvoltat flora continentala, pana la conifere, si fauna, pana la mamifere. [Sil. -le-o-] /<fr. paleozoique

TERTIAR ~a (~i, ~e) (despre perioade de timp) Care constituie a treia faza a unei evolutii. ◊ era ~a perioada geologica cand pe scoarta terestra apar forme de relief; neozoic. [Sil. -ti-ar] /<fr. tertiaire, lat. tertiarius

TERTIAR², -A adj. 1. care reprezinta al treilea stadiu, a treia faza in dezvoltarea unui lucru. ♦ (ec.) sector ~ = sector al activitatii economice a unei tari, neproducator direct de bunuri, reprezentat preponderent de comert si prestatii (transporturi, administratie etc.). ◊ (med.; despre simptome) care apare dupa primele doua faze ce caracterizeaza o boala. 2. era ~a (si s. n.) = neozoic. 3. (despre fauna, flora, formatii geologice) care apartine erei tertiare² (2). (< fr. tertiaire, lat. tertiarius)

CAINOZOIC s. n. Perioada geologica formata din erele tertiara si cuaternara. [Pr.: ca-i-no-zo-ic] – Dupa fr. caenozoique.

era s.f. 1. Epoca, perioada istorica marcata de un eveniment deosebit, de la care se incepe numaratoarea anilor. ♦ Epoca de la care incepe o noua ordine a lucrurilor. 2. fiecare dintre marile diviziuni ale timpurilor geologice. [< fr. ere, it. era, cf. lat. aera – epoca].

PERIOADA s. f. 1. interval de timp in cursul caruia se desfasoara sau dupa care se repeta un fenomen; faza, epoca. ♦ (fiz.) ~ de injumatatire = perioada in care se descompune jumatate dintr-o cantitate de element radioactiv; (chim.) ~ de inductie = durata de timp dupa care o reactie in lant incepe sa se desfasoare cu viteza corespunzatoare conditiilor respective; (bot.) ~ de vegetatie = interval de timp in care plantele isi desavarsesc intreg ciclul biologic. ◊ subdiviziune a timpului geologic mai mica decat era. 2. fraza ampla si complexa sau reunirea de mai multe fraze care formeaza un ansamblu armonios si unitar. 3. mica constructie muzicala bine inchegata, din doua fraze in relatie de intrebare-raspuns. 4. (chim.) sir orizontal in tabloul periodic al elementelor. 5. (mat.) cel mai mic numar adaugat argumentului unei functii numerice care nu schimba valoarea functiei. ◊ grup de cifre care se repeta indefinit intr-o fractie zecimala. (< fr. periode, lat. periodus, gr. periodos)

geologic, -A adj. Referitor la geologie. ◊ Diviziuni geologice = diviziuni in care a fost impartit timpul scurs de la consolidarea scoartei Pamantului pana astazi. ♦ Stravechi. [Cf. fr. geologique].

HARTA, harti, s. f. Reprezentare grafica in plan orizontal a suprafetei pamantului (totala sau partiala), generalizata si micsorata conform unei anumite scari de proportie si intocmita pe baza unei proiectii cartografice. ◊ (In sintagmele) Harta fusurilor orare = harta care indica limitele reale ale fusurilor orare. Harta geologica = harta pe care este reprezentata raspandirea diferitelor formatii geologice. Harta hidrologica = harta pe care sunt reprezentate repartitia proprietatilor fizice si chimice si conditiile de zacamant ale apelor subterane. Harta lingvistica = harta rezultata din cartografierea faptelor de limba. Harta sinoptica = harta facuta din 6 in 6 ore in care se inscriu principalele elemente meteorologice. Harta de anomalii = harta care indica abaterile (actuale) ale unor elemente meteorologice, fata de valorile medii multianuale. – Din ngr. hartis.

TERTIAR, -A, tertiari, -e, adj. 1. Care reprezinta stadiul al treilea sau faza a treia in dezvoltarea unui lucru. 2. (In sintagma) era tertiara (si substantivat, n.) = perioada geologica caracterizata prin mari prabusiri ale scoartei terestre, care au dat nastere marilor de azi si au facut sa apara lanturi intregi de munti. [Pr.: -ti-ar] – Din fr. tertiaire, lat. tertiarius.

REPEDEA 1. Deal cu caracter structural, situat la marginea NE a Pod. Central Moldovenesc, la SE de Iasi, alcatuit dintr-o succesiune de straturi de argile, gresii si calcare oolitice sarmatiene. Spre NE este delimitat de cueste puternice, afectate de alunecari de straturi. Alt. max.: 404 m. Acoperit cu paduri de fag, stejar, gorun si, partial, de livezi si podgorii. A fost studiat din punct de vedere geologic de catre Grigore Cobalcescu, in 1862, care a elaborat prima lucrare geologica din Romania („Calcarul de la Rapidea”). Cunoscut si sub numele de Rapedea sau Rapidea. Declarat monument al naturii (1955). Punct turistic. 2. Com. in jud. Maramures, situata in depr. Poienile de sub Munte, la poalele m-tilor Maramures, la confl. raului Repedea cu Ruscova; 4.877 loc. (2005). Rezervatiile naturale Poiana cu narcise Tomnatec, Sehleanu, varfurile Farcau, Vinderelu si Mihailecu.

SILURIAN, -A, silurieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A treia perioada a erei paleozoice care se caracterizeaza prin sedimentari de calcar, de gresie, de sisturi argiloase, prin aparitia primelor plante terestre si prin dezvoltarea nevertebratelor marine. ◊ (Adjectival) Perioada (sau era) siluriana. 2. S. n. Sistem de straturi geologice din silurian (1). 3. Adj. Care apartine silurianului (l), care dateaza din aceasta perioada; care este caracteristic, propriu silurianului (1, 2); siluric. [Pr.: -ri-an] – Din fr. silurien.

era ~e f. 1) Perioada de timp indelungata care porneste de la un anumit eveniment sau fapt, constituind punctul de la care incepe numaratoarea anilor. 2) Perioada de timp din dezvoltarea istorica a omenirii sau a universului, marcata de anumite evenimente importante sau caracterizata printr-o anumita stare de lucruri; epoca. 3) Subdiviziune a timpului geologic din care consta istoria Pamantului. [G.-D. erei] /<fr. ere, lat. aera

PLUTONISM n. 1) (in sec. XVIII-XIX) Curent in geologie, care exagera rolul caldurii subterane si sustinea ca rocile s-au format pe cale magmatica. 2) Totalitate a proceselor geologice care au loc la mari adancimi si sunt legate de miscarea magmei. /<fr. plutonisme

FACIES s.n. 1. Aspect al fetei in timpul unei boli; (p. ext.) fizionomie, aspect exterior. ♦ Suprafata a unei formatii anatomice. 2. Aspect caracteristic pe care il au stratele geologice datorita naturii rocilor si fosilelor din care sunt alcatuite. ♦ Aspectul unei culturi arheologice in formele ei caracteristice. ♦ Aspectul superficial al unui lucru. [Pron. -ci-es, pl. -uri. / < fr., it., lat. facies].

fiXISM s. n. 1. conceptie care neaga evolutia lumii vii, considerand ca speciile de plante si de animale sunt invariabile. 2. teorie din sec. XIX potrivit carea bazinele oceanice si blocurile continentale ar fi fost permanente si imobile de-a lungul trecutului geologic al Pamantului. (< fr. fixisme)

REZERVATIE s. f. 1. suprafata de teren delimitata, pentru ocrotirea florei, faunei si formatiunilor geologice rare. 2. teritoriu in unele state inlauntrul carora sunt obligate sa locuiasca anumite grupuri de bastinasi. (< fr. reservation)

ATLAS¹ (‹ fr.; {s} gr. Atlas) s. n. Culegere de harti, grafice, planse, desene asupra unui subiect dar, sistematizata dupa diferite criterii, cu scopul de a da un ansamblu coerent (a. geografic, geologic, ceresc, istoric, folcloric, lingvistic). Primul a. geografic a fost intocmit in doua jumatate a sec. 16 de catre G. Kremer (Mercator); primul a. geografic romanesc a fost intocmit de Gh. Asachi in 1838.

geologic, -A adj. referitor la geologie. ♦ diviziuni e = diviziuni in care a fost impartit timpul scurs de la consolidarea scoartei Pamantului pana astazi. ◊ stravechi. (< fr. geologique)

MAGMATOGEN, -A (‹ fr. {i}; {s} gr. magmat- „pasta intarita” + gennaein „a produce”) adj. (Despre procese geologice si zacaminte de substante minerale utile formate in cadrul lor) Care sunt legate de activitatea magmatica, incluzand atat procesul lichid-magmatic, cat si pe cele ulterioare lui: pegmatitic, pneumatolitic, metasomatic si hidrotermal.

DECROSA, decrosez, vb. I. 1. Tranz. A desprinde ceva care a fost agatat. 2. Refl. (Despre o masina electrica) A se desprinde. 3. Refl. (Despre strate geologice) A se deplasa in plan orizontal de-a lungul unei sparturi. – Din fr. decrocher.

BLOCDIAGRAMA (‹ fr., germ.) s. f. Reprezentarea in relief la scara mica a unui terit. care reda atit suprafata terenului cit si structura sa geologica. Introdusa in cercetare de geomorfologul american W.M. Davis; indicatiile pentru construirea ei au fost date de A. Lobeck (1924).

STRUCTURA s. 1. v. organizare. 2. grupare. (~ moleculelor intr-un corp.) 3. osatura, schelet. (~ de rezistenta a unei constructii.) 4. sistem. 5. v. al-catuire. 6. alcatuire, compozitie, economie, organizare, organizatie, (rar) substanta, (fig.) urzeala. (Care este ~ lucrarii?) 7. v. componenta. 8. v. configuratie. 9. (GEOL.) structura geologica = geotectonica, tectonica; structura sticloasa v. structura vitroasa; structura vitroasa v. structura sticloasa. 10. v. conformatie. 11. v. fire. 12. structura economica v. baza economica.

REZERVATIE s.f. 1. Teritoriu cu plante, animale si formatii geologice rare, pe care este oprita prin lege orice transformare. 2. Limite teritoriale intr-un stat inauntrul carora sunt obligate sa locuiasca anumite grupuri de bastinasi. [Gen. -iei, var. rezervatiune s.f. / cf. fr. reservation].

ORGA s.f. 1. Instrument muzical cu claviatura, la care sunetele sunt produse prin trecerea unui curent de aer suflat de niste foale printr-un sistem de tuburi sonore. 2. Orga geologica = ansamblu de coloane verticale formate in unele roci prin fisurare. [Gen. -ii. / < fr. orgue, cf. it. organo, gr. organon – instrument].

EOLIAN, -A adj. actionat de vant; anemogen. ♦ formatie ~a = formatie geologica provenind din actiunea de transport, sedimentare sau de eroziune a vantului; harpa ~a = instrument muzical ale carui corzi, intinse, sunt puse in v******e sub actiunea vantului. (< fr. eolien)

EPOCA ~ci f. 1) Perioada de timp din dezvoltarea istorica a omenirii sau a universului, marcata de anumite evenimente importante sau caracterizata printr-o anumita stare de lucruri; era. ~ca bronzului. 2) Timp marcat de un anumit eveniment sau de anumite fenomene caracteristice, care se repeta cu regularitate. 3) Subdiviziune a timpului geologic, mai mica decat perioada din care consta istoria Pamantului. [G.-D. epocii] /<fr. epoque

BOGZA 1. Alexandru (1905-1973, n. Constanta), filozof roman. Regindeste „idealismul lui Kant”, opunindu-i un „realism critic” ale carui concepte le aplica in domeniile particulare ale culturii, indeosebi in muzica („Realismul critic”). 2. Geo B. (1908-1993, n. Ploiesti), scriitor si ziarist roman. Frate cu B. (1) si Radu Tudoran. Acad. (1955). Lirica de avangarda („Poemul invectiva”). Creator al unei formule unice de reportaj, reportajul poematic („Cartea Oltului”). Preocupat de evenimentele actualitatii, se dovedeste in mod egal un poet al sublimului si al imundului, al geologicului si al cosmogonicului („Oameni si carbuni din Valea Jiului”, „Tari de piatra, de foc si de pamint”, „Paznic de far”, „Ca sa fii om intreg”).

DECROSA vb. I. tr. a desprinde ceva care a fost agatat. II. refl. 1. (despre o masina electrica) a se opri din mers, a iesi din regimul de functionare. 2. (mil.) a rupe contactul cu inamicul. 3. (despre straturi geologice) a se deplasa orizontal de-a lungul unei fracturi. (< fr. decrocher)

era, ere, s. f. 1. Perioada istorica ce incepe cu data unui anumit eveniment sau fapt, real sau legendar, de la care se porneste numaratoarea anilor. 2. Epoca (1). 3. Cea mai mare subdiviziune a timpului geologic. – Din fr. ere, lat. aera.

HIEROGLIFA s. f. 1. semn al scrierii ideografice a vechilor egipteni, stilizare de fiinte sau lucruri. 2. teoria ~elor = conceptie potrivit careia senzatiile, perceptiile si reprezentarile nu sunt imagini obiective, ci numai semne conventionale, simboluri, care nu au nimic comun cu obiectele reale si cu insusirile lor. 3. (fig.; ir.) scris urat, necitet, indescifrabil; lucru greu de descifrat. 4. (pl.) urme proeminente, alungite sau ramificate, intalnite in straturile geologice. (< fr. hieroglyphe)

EPOCA, epoci, s. f. 1. Perioada in dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebeste de celelalte prin anumite evenimente caracteristice, insemnate; era (2.) ◊ Expr. A face epoca = a atrage atentia, a face valva, a se impune la un moment dat; a marca o moda. 2. Timp in care se repeta, periodic, acelasi lucru in aceleasi conditii. Epoca topirii zapezilor. 3. Subdiviziune a unei perioade geologice. [Acc. si: epoca. – Var.: (inv.) epoha s. f.] – Din fr. epoque.