EOLITIC, -A, eolitici, -ce, adj. Care apartine epocii pietrei cioplite, privitor la epoca pietrei cioplite. ♦ (Substantivat, n.) epoca pietrei cioplite. [Pr.: -e-o-] – Din fr. eolithique.

NEOLITIC, -A, neolitici, -ce, adj. 1. S. n. Perioada din istoria omenirii care a urmat dupa mezolitic si a precedat epoca metalelor, caracterizata prin folosirea uneltelor de piatra lustruita si de bronz, prin aparitia agriculturii primitive, a cresterii vitelor si a olariei; epoca pietrei lustruite. 2. Adj. Care apartine neoliticului (1), care se refera la neolitic. [Pr.: ne-o-] – Din fr. neolithique.

EOLITIC² ~ca (~ci, ~ce) Care tine de epoca pietrei cioplite; referitor la epoca pietrei cioplite. /<fr. eolithique

MEZOLITIC² n. 1) Perioada mijlocie din epoca pietrei, cuprinsa intre paleolitic si neolitic. 2) Strat geologic format in aceasta perioada. /<fr. mesolithique

EOLITIC, -A adj., s. n. (din) epoca pietrei cioplite. (< fr. eolithique)

EOLITIC¹ n. epoca pietrei cioplite. /<fr. eolithique

PALEOLITIC¹ n. Perioada intai a epocii pietrei, caracterizata prin aparitia uneltelor si a armelor din piatra cioplita. [Sil. -le-o-] /<fr. paleolithique

EOLITIC s.n. epoca pietrei cioplite. // adj. Care dateaza din aceasta epoca. [< fr. eolithique, cf. gr. eos – aurora, lithos – piatra].

OBSIDIAN, obsidiane, s. n. Roca vulcanica de culoare neagra sau bruna-cenusie, cu infatisarea sticlei topite, care a fost folosita in epoca de piatra pentru confectionarea armelor si a uneltelor. [Pr.: -di-an] – Din fr. obsidiane, obsidienne, lat. obsidiana [petra].

EOLIT, eolite, s. n. piatra din epoca preistorica, grosolan cioplita si folosita ca prima unealta. [Pr.: e-o-] – Din fr. eolithe.

SILEX, (2) silexuri, s. n. 1. Roca silicioasa foarte dura, de culoare cenusie, galbuie sau bruna. 2. Obiect, instrument facut din silex (1), care dateaza din epoca de piatra. – Din fr. silex, lat. silex.

OBSIDIAN ~e n. Roca magmatica necristalizata, intrebuintata in epoca de piatra la confectionarea armelor si uneltelor [Sil. -di-an] /<fr. obsidiane, obsidienne

PALEOLITIC² ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de prima perioada a epocii de piatra; propriu primei perioade a epocii de piatra. 2) Care dateaza din prima perioada a epocii de piatra. [Sil. -le-o-] /<fr. paleolithique

SILEX ~uri n. 1) Roca silicioasa, foarte dura, intrebuintata la fabricarea faiantei, a smaltului si ca abraziv; cremene. 2) Obiect (unealta, arma etc.) datand din epoca de piatra. /<fr. silex, lat. silex, ~icis

EOLIT s.n. piatra din epoca preistorica, grosolan cioplita, folosita ca prima unealta de omul primitiv. [Pron. e-o-, pl. -te, -turi. / < fr. eolithe].

SILEX s.n. 1. Roca silicioasa, foarte dura; cremene. 2. Obiect de silex (1) datand din epoca de piatra. [Pl. -xuri. / < fr. silex, cf. lat. silex – piatra].

EOLIT s. n. piatra din epoca preistorica, grosolan cioplita, folosita ca prima unealta, de omul primitiv. (< fr. eolithe)

SILEX s. n. 1. roca silicioasa foarte dura, din calcedonie si opal, de culori diferite; cremene. 2. obiect de silex (1) din epoca de piatra. (< fr., lat. silex)

MEZOLITIC, -A, mezolitici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care apartine epocii situate intre paleolitic si neolitic. 2. S. n. epoca mijlocie a pietrei din perioada cuaternara, situata intre epoca paleolitica si cea neolitica. ◊ Serie de straturi geologice din mezolitic (2). – Din fr. mesolithique.

MEGALIT s.m. Nume generic dat unor blocuri mari de piatra necioplita din epoca preistorica, care constituiau, probabil, monumente funerare sau de cult. [< fr. megalithe, cf. gr. megas – mare, lithos – piatra].

MEGALIT s. m. nume generic dat unor blocuri mari de piatra necioplita din epoca preistorica, monumente funerare sau de cult. (< fr. megalithe)

MEZOLITIC, -A adj., s. n. (din) epoca mijlocie a pietrei, intre paleolitic si neolitic. (< fr. mesolithique)

MEGALIT, megaliti, s. m. Nume dat unor monumente funerare sau religioase construite, in epoca neolitica si la inceputul epocii bronzului, din blocuri de piatra bruta sau cioplite sumar. – Din fr. megalithe.

CROMLEH, cromlehuri, s. n. Monument megalitic cu caracter sacru din epoca bronzului, alcatuit din mai multe pietre verticale dispuse in cerc, la distante egale, in jurul unei pietre mai mari. – Din fr. cromlech.

PALEOLITIC s.n. Prima epoca a istoriei, caracterizata prin folosirea pietrei cioplite. // adj. Care dateaza din aceasta epoca. [< fr. paleolithique, cf. gr. palaios – vechi, lithos – piatra].

CROMLEH s. n. monument megalitic cu caracter sacru din epoca bronzului, dintr-un cerc de pietre brute infipte, vertical, in pamant la intervale regulate. (< fr. cromlech)

CROMLEH s.n. Monument megalitic cu caracter sacru din epoca bronzului, constand dintr-un cerc de pietre brute infipte vertical in pamant la intervale regulate. [< fr. cromlech, cf. celt. cromlech – pietre in cerc].

NEOLITIC, -A adj., s. n. (din) perioada comunei primitive, intre mezolitic si epoca metalelor, caracterizata prin folosirea uneltelor de piatra lustruita si de bronz, prin aparitia agriculturii, a cresterii vitelor si a olariei. (< fr. neolithique)

PALEOLITIC, -A adj., s. n. (din) prima epoca a istoriei, a folosirii uneltelor din piatra cioplita. (< fr. paleolithique)

MENHIR, menhire, s. n. Monument megalitic (funerar sau de cult, intalnit mai ales in provincia Bretagne si in sudul Angliei) de la sfarsitul epocii neolitice, construit dintr-un bloc inalt de piatra necioplita, asezat vertical, izolat sau in grup. – Din fr. menhir.

NEOLITIC s.n. Ultima epoca a preistoriei, caracterizata prin folosirea uneltelor de piatra lustruita si de bronz, prin aparitia agriculturii primitive, a cresterii vitelor si a olariei. // adj. Care dateaza din aceasta epoca. [< fr. neolithique, cf. gr. neos – nou, lithos – piatra].

CISTA s. f. 1. (ant.) cos de rachita in care se purtau la procesiunile inchinate unor divinitati diverse obiecte de cult. ◊ caseta, ladita. 2. vas cilindric de metal pentru prima epoca a fierului din Italia. 3. mormant preistoric din piatra in care era asezat cadavrul. 4. celula, spor de rezistenta, la alge. (< fr. ciste, lat. cista, gr. kiste)

ENEOLITIC s. n. epoca de tranzitie de la neolitic la epoca bronzului, caracterizata prin unelte de arama curata si de piatra. (< fr. eneolitique)

NURAGHI s. m. pl. denumire data monumentelor sarde din epoca bronzului, in forma de turn tronconic cu pereti grosi de piatra, servind ca refugii sau fortarete. (< fr. nuraghi)

ENEOLITIC s.n. epoca de tranzitie de la neolitic la epoca bronzului, caracterizata prin intrebuintarea uneltelor de arama curata. // adj. Care apartine acestei epoci. [Pron. -ne-o-. / < fr. eneolithique, cf. lat. aeneus – de arama, gr. lithos – piatra].

EPIGRAMA s. f. 1. (ant.) inscriptie pe pietre funerare, monumente, vase etc. 2. poema scurta pe orice tema, de felul celor cultivate in epoca elenistica la Alexandria. 3. specie de poezie scurta, cu caracter satirizant, care se sfarseste printr-o poanta ironica, muscatoare, la adresa unui personaj, a unui fapt etc. (< fr. epigramme, lat. epigramma)

ALINIERE s.f. 1. Actiunea de a (se) alinia si rezultatul ei. 2. Linie de asezare a limitelor unei strazi, a unei piete publice etc. ♦ Operatie de jalonare a unui aliniament. 3. (la pl.) Monumente cu caracter religios frecvente in epoca bronzului in Franta, in Anglia etc., constand din siruri drepte, paralele, de blocuri mari de piatra cioplita, infipte vertical in pamant la intervale regulate. [< alinia, dupa fr. alignement].

BIERTAN, com. in jud. Sibiu; 3.197 loc. (1991). Cetate sateasca cu biserica evanghelica, construita in stil gotic, intre 1492 si 1516, cu incinta fortificata; biserica are, in interior, un altar poliptic, cu sculpturi policrome in lemn, cu picturi (1515-1524) si un amvon din piatra, atribuit mesterului Ulrich din Brasov (1523). La B. a fost descoperit un disc de bronz (donarium), in care este inscrisa crucea monogramatica a lui Hristos. Datind din epoca constantiniana (sec. 4), discul este una din primele dovezi ale crestinarii Daciei.

KAABA (cuv. arab. „cub”), vechi templu, de forma cubica (avand laturile de 12 m si, respectiv, 10 m, iar inaltimea de 15 m), aflat in centrul marii moschei din Mecca si acoperit cu un val negru, ornat cu citate din Coran (reinnnoit in fiecare an). Zidit, potrivit traditiei arabe, de Adam si reconstruit de Avraam si fiul acestuia, Ismael. Aici, in coltul dinspre rasarit, se pastreaza „piatra neagra”, care, potrivit legendei, a fost adusa din cer chiar de Adam sau de arhanghelul Gabriel. Edificiul actual inlocuieste, de la sfarsitul sec. 7, pe cel distrus in timpul asediului din 683. K. a devenit, inca din epoca preislamica, principalul loc de pelerinaj al arabilor. Considerata centrul lumii, catre K. se indreapta in fiecare zi cele cinci rugaciuni canonice ale musulmanilor. K. marcheaza, pentru islam, traiectul sacru dintre Cer si Pamant, directia osiei Universului si Poarta Cerului.

SCULPTURA (‹ fr., lat.) s. f. 1. Arta a reprezentarii tridimensionale a imaginilor prin volume si suprafete organizate in spatiu (v. basorelief, altorelief, ronde-bosse). Dupa destinasia ei este: s. statuara, s. de postament, s. monumental-decorativa (subordonata arhitecturii). Dupa materialul si tehnica folosita, s. poate fi modelata (in lut, ceara etc.), turnata (in metal dupa un tipar) sau cioplita (in piatra, lemn, os, fildes etc.). Cunoscuta inca din preistorie, s. a evoluat continuu, cunoscand o larga dezvoltare in Antic., in arta precolumbiana, in arta elenistica, bizantina, a Renasterii europene si apoi in cadrul scolilor moderne. ♦ Fel de a sculpta caracteristic unei epoci sau unui sculptor. 2. Opera apartinand sculpturii (1).

TEZAUR ~e n. 1) Cantitate mare de monede, pietre scumpe, metale pretioase sau de obiecte de pret adunate impreuna. 2) Totalitate de bani sau de obiecte pretioase ascunse de mult timp (in pamant) si descoperite intamplator; comoara. 3) Ansamblu de mijloace financiare efective care se afla in depozitul unei banci de emisie. 4) Loc unde se pastreaza finantele statului sau ale unei banci; vistierie. 5) fig. Lucru sau fiinta pretioasa si draga; comoara. 6) Patrimoniu spiritual al unei societati sau al unei epoci acumulat pe parcursul istoriei de o anumita comunitate de oameni. 7) Opera culturala de mare valoare si de proportii deosebite (enciclopedie sau dictionar). [Sil. -za-ur] /<lat. thesaurus

TEZAUR, tezaure, s. n. 1. Cantitate mare de bani, bijuterii, pietre scumpe sau alte obiecte de pret, stranse si pastrate in loc sigur; p. ext. avere, bogatie. ♦ Loc unde se pastreaza obiectele de pret. ♦ Bani sau obiecte pretioase ascunse de multa vreme in pamant si care au fost descoperite intamplator; comoara. 2. Totalitatea aurului si a altor metale pretioase, efecte etc. care se gasesc in depozitul unei banci de emisie, constituind acoperirea biletelor de banca sau a bancnotelor emise. ♦ Totalitatea bunurilor de care dispune statul la un moment dat. ♦ Locul unde se pastreaza depozitele de metale pretioase, bani sau efecte ale statului sau ale unei banci; visterie. 3. Fig. Ceea ce este foarte iubit si pretuit; odor. ♦ Patrimoniu spiritual al unei societati, al unei epoci. [Pr.: -za-ur] – Din lat. thesaurus.

Deucalion 1. Fiul lui Prometheus. S-a casatorit cu Pyrrha, fiica lui Epimetheus si a Pandorei. In epoca de bronz, cind Zeus a pus la cale sa nimiceasca semintia umana dezlantuind potopul, el a hotarit sa-i crute numai pe Deucalion si pe Pyrrha, singurii oameni drepti si cucernici de pe pamint. Sfatuiti de Prometheus, cei doi au construit o corabie, cu care au plutit noua zile si noua nopti pe apa. In cea de-a noua zi, dupa ce potopul se sfirsise, ei au coborit de pe corabie in muntii Thessaliei. Dorind sa reinvie neamul omenesc, Deucalion l-a rugat pe Zeus sa-l ajute. Zeus i-a poruncit sa arunce peste umar in urma lui oasele mamei lui. Prin mama, Zeus a inteles glia strabuna. Pricepind tilcul vorbelor lui si socotind ca oasele pamintului sint pietrele, Deucalion si Pyrrha au facut intocmai: au aruncat inapoia lor, peste umar, pietrele intilnite in cale. Din pietrele aruncate de Deucalion au rasarit de indata barbati, din cele aruncate de Pyrrha – femei. 2. Fiul regelui Minos cu Pasiphae. Era prieten cu Theseus si a participat la vinatoarea mistretului din Calydon.