LOGHIOTAT, loghiotati, s. m. (Grecism inv.) Invatat grec; titlu dat dascalilor greci in epoca fanariota. [Acc. si: loghiotat. – Pr.: -ghi-o-] – Din ngr. loghiotatos.

EVGHENIE, evghenii, s f. (Grecism inv.) Boierie, noblete. ♦ (In epoca fanariota, urmat de un adjectiv posesiv) Formula politicoasa de adresare catre un boier. – Din ngr. evghenia.

DELIBASA, delibasi, s. m. (In evul mediu, in epoca fanariota) Seful garzii domnesti, capetenia deliilor. – Din tc. delibasa.

arnauteasca s.f. (inv.) hora introdusa in epoca fanariota de arnauti

satargi-basa s.m. (inv.) capetenia satarasilor (v.) in epoca fanariota; comandant la satargiilor; satarbas.

sofagiu, sofagii, s.m. (inv.) slujbas la curtea domneasca, care avea grija de divanuri si sofale (in epoca fanariota).

tampeta s.f. art. (inv.) dans ca un vartej in epoca fanariota.

fanariot, -A, fanarioti, -te, s. m., adj. 1. S. m. Grec din paturile instarite care locuia in cartierul Fanar din Constantinopol; spec. demnitar al Portii Otomane ori dregator sau domn in tarile romanesti care provenea din aceasta patura greaca instarita. ◊ epoca fanariotilor = perioada din istoria Romaniei cuprinsa intre anii 1711 si 1821. 2. Adj. Care apartine fanariotilor (1), privitor la fanarioti; caracteristic fanariotilor; fanariotic. [Pr.: -ri-ot] – Din ngr. fanariotis.

fanariotIZA, fanariotizez, vb. I. Refl. A adopta, a-si insusi obiceiurile, limba, cultura greceasca (din epoca fanariotilor). [Pr.: -ri-o-] – fanariot + suf. -iza.

arhiatros (-si), s. m. – (Inv.) Medic personal al al domnitorului, in epoca fanariotilor; era in acelasi timp medic al domnitorului si insarcinat cu supravegherea serviciilor sanitare si a farmaciilor. Ngr. ἀρχιιατρός, de la ίατρός „medic” (Galdi 153). Sec. XVIII.

chir s. m. – Domn (titlu de politete, folosit in epoca fanariotilor, sec. XVIII si prima jumatate a sec. XIX). Mr. chir. Ngr. ϰύρ(ιος), cf. v. sb. kyru (Vasmer, Gr., 87). – Compara chirio chir, s. m. (inv., titlu rezervat prelatilor), din ngr. ϰύριος ϰύρ (nu a avut circulatie reala); chiriacodromion, s. n. (carte de predici), din ngr. ϰυριαϰοδρόμιος; chiriarh, s. m. (prelat), din ngr. ϰυριάρχης; chiriarhie, s. f. (demnitate de prelat), din ngr. ϰυριαρχία; chiriarhic(esc), adj. (de prelat). Cf. chiraleisa, chiriela. V. Murnu 13; Galdi 165.