CONTEMPORANEITATE s. f. epoca contemporana, actualitate. (< fr. contemporaneite)

CETERCHI, Ioan (1926-1992, n. Baia Mare), jurist roman. M. coresp. al Acad. (1974), prof. univ. la Bucuresti. Specialist in teoria statului si dreptului („Natiunea in epoca contemporana”).

CONTEMPORANEITATE s. f. epoca contemporana; ceea ce are un caracter contemporan, actual; actualitate. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. contemporaneite.

DECOLONIZARE, decolonizari, s. f. Actiunea de a decoloniza si rezultatul ei; proces social-economic, specific epocii contemporane, care consta in destramarea sistemului colonial si obtinerea independentei de catre fostele colonii, consecinta a luptei de eliberare nationala. – V. decoloniza.

CONTEMPORANEITATE f. 1) epoca contemporana. 2) Caracter contemporan. [Sil. -ne-i-] /<fr. contemporaneite

CONTEMPORANEITATE s.f. epoca contemporana, actualitate. [Pron. -ne-i-, var. contemporanitate s.f. / cf. fr. contemporaneite].

DAICHES [deiʃiz], David (1912-2005), critic si istoric literar englez. Monografii si studii de referinta consacrate literaturii contemporane („Noi valori literare“, „Romanul si lumea moderna“, „epoca contemporana in literatura britanica“) si opera de sinteza „Istoria critica a literaturii engleze“, apreciata pentru subtilitatea demersului critic.

SECOL, secole, s. n. 1. Interval de timp de o suta de ani (socotit de la unitate pana la completarea sutei inclusiv); rastimp de o suta de ani (socotit de la orice data); veac. ♦ Fig. Vesnicie. ♦ (La pl.) Timpul considerat in desfasurarea lui; p. ext. generatiile contemporane acestor etape de desfasurare. 2. epoca istorica dominata de un eveniment sau de o personalitate exceptionala. Secolul lui Pericle. 3. (Inv.; in sintagma) Secolul de mijloc = evul mediu. [Pl. si: (inv., m.) secoli. – Var.: (inv.) secul s. m.] – Din lat. saeculum, it. secolo.

CRISTESCU, Mircea (1928-1995, n. Brasov), dirijor roman. Interpretari expresive ale muzicii din diferite epoci, cu precadere ale celei contemporane.

CRONICA s. f. 1. scriere in care sunt consemnate strict cronologic evenimente din viata unui popor; letopiset, anale. ◊ (p. ext.) gen de roman conceput ca un document de epoca, in sensul de istorie a moravurilor, de obicei contemporane autorului. 2. articol de ziar sau de revista care comenteaza evenimentele la ordinea zilei. ♦ ~ literara = analiza a fenomenului literar in care se exprima judecati de valoare. 3. comentariu rautacios in legatura cu viata cuiva. (< fr. chronique, lat. chronica)

contemporan ~a (~i, ~e) 1) Care tine de timpurile noastre; propriu epocii noastre; modern. Limba ~a. 3) si substantival (despre persoane) Care traieste in aceeasi epoca; din aceeasi epoca. /<fr. contemporain, lat. contemporaneus

ŌE, Kenzaburo (n. 1935), scriitor japonez. Creator al unei opere impresionante ca dimensiuni, influentata de literatura europeana, intr-un stil propriu, indepartat de maniera japoneza traditionala. Romane in care creaza o lume imaginara unde mitul se condenseaza intr-un spectacol bulversat al situatiei omului in lumea contemporana („Anotimpul soarelui”, „Captura”, „Jocul secolului”, „Tipete”, „O problema personala”, „Perversii”, „epoca noastra”, „Strigatul linistit”, „Viata linistita”). Eseuri. Premiul Nobel pentru literatura (1994).

ARHAIC, -A, arhaici, -e, adj. Care apartine sau este caracteristic unor vremuri trecute. epoca arhaica. ♦ (Despre cuvinte, expresii, constructii etc.) Care nu mai este folosit in limba contemporana, iesit din uz; invechit. – Fr. archaique (< gr.).

contemporan, -A, contemporani, -e, adj. 1. Care exista, traieste, se petrece in zilele noastre, care se raporteaza la prezent, la epoca de fata; actual. 2. (Despre oameni; adesea substantivizat) Care traieste sau a trait in acelasi timp cu..., pe vremea... [Var.: contimporan, -a adj.] – Din fr. contemporain, lat. contemporaneus.

ARHAIC, -A adj. Stravechi, foarte vechi, dintr-o epoca foarte indepartata. ◊ Perioada arhaica (si s.n.) = prima perioada (sistem) a precambrianului. ♦ (Despre cuvinte, expresii) Care nu mai este folosit in limba contemporana; invechit; iesit din uz. [Pron. -ha-ic. / < fr. archaique, cf. gr. archaios – vechi].