ALINIA, aliniez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) aseza in linie dreapta. ♦ Tranz. A indrepta traseul unei strazi. ♦ Tranz. A aseza un grup de constructii dupa o linie dinainte stabilita. 2. Refl. (Despre tari) A se asocia intr-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o buna functionare. [Pr.: -ni-a] – A³ + linie (dupa fr. aligner).

DESTRAMA, destram, vb. I. 1. Refl. (Despre tesaturi sau obiecte tesute) A se zdrentui prin desfacerea neregulata si ruperea firelor datorita uzurii sau unei utilizari necorespunzatoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrama o tesatura. ♦ Fig. A se rasfira, a se risipi. Niste nourasi albi se destrama in aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a desira un ghem, o impletitura etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afana un material textil fibros pentru a separa impuritatile si a-l pregati pentru cardare. 3. Tranz. A marunti semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) in vederea transformarii lor in paste de hartie. 4. Tranz. si refl. (Adesea fig.), A (se) descompune, a (se) desface in elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slabi. – Des¹- + trama.

PARTE, parti, s. f. I. 1. Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., in raport cu intregul; fragment, bucata, portiune. ◊ In parte = a) loc. adv. in oarecare masura, partial; b) loc. adj. si adv. separat, deosebit, unul cate unul, pe rand; c) loc. adv. facand abstractie de ceilalti, aparte. ◊ Expr. In (cea mai) mare parte = in majoritate; in buna masura. Cea mai mare parte (din... sau dintre) = majoritatea. Parte parte... = (despre oameni) unii... altii...; (despre lucruri) atat... cat si...; (in corelatie cu sine insusi) unii oameni..., alti oameni...; unele lucruri..., alte lucruri 2. Element constitutiv, precis delimitat, din structura unui tot, a unui ansamblu; element indisolubil legat de componenta sau de esenta unui lucru; p. ext. sector, compartiment. ◊ Parte de vorbire (sau de cuvant) = categorie de cuvinte grupate dupa sensul lor lexical fundamental si dupa caracteristicile morfologice si sintactice. Parte de propozitie = cuvant sau grup de cuvinte din alcatuirea unei propozitii, care poate fi identificat ca unitate sintactica aparte dupa functia specifica indeplinita in cadrul propozitiei. ◊ Expr. A face parte din... (sau dintre...) = a fi unul dintre elementele componente ale unui tot; a fi membru al unei grupari. A lua parte la... = a participa; a contribui la... ♦ Diviziune (cu caracteristici bine precizate) a unei opere literare, muzicale etc. ♦ Ceea ce revine de executat fiecarui interpret sau fiecarui instrument dintr-o partitura muzicala scrisa pentru ansambluri. ♦ Spec. Portiune a corpului unui om sau al unui animal care formeaza o unitate in cadrul intregului. 3. Ceea ce revine cuiva printr-o impartire, printr-o invoiala, dintr-o mostenire etc. ◊ Expr. Partea leului = partea cea mai mare dintr-un bun, dintr-un castig (realizat in comun), pe care si-o rezerva cineva pentru sine. (Fam.) A face (cuiva) parte de ceva = a da (cuiva) ceva, a face (cuiva) rost de ceva; a-l avea in vedere cu... A-si face parte (din...) = a-si insusi ceva (in mod abuziv). A fi la parte cu cineva = a fi asociat cu cineva la o afacere, a beneficia impreuna cu altul de pe urma unui castig. ♦ (Pop.) Ceea ce e harazit sau sortit (in bine sau in rau) cuiva; soarta, destin. ◊ Expr. A (nu) avea parte de cineva (sau de ceva) = a (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia sau de existenta cuiva sau a ceva; a (nu) avea fericirea sa convietuiasca cu cineva drag. (Fam., ca formula de juramant) Sa n-am parte de tine daca stiu. ♦ Noroc, sansa. ♦ (Concr.; pop.) Persoana considerata ca fiind predestinata sa devina sotul sau sotia cuiva ori in legatura cu care se face un proiect de casatorie. 4. Contributie in bani sau in munca la o intreprindere, la o afacere etc., dand dreptul la o cota corespunzatoare din beneficiu; (concr.) cota respectiva care revine fiecarui participant. ◊ Loc. adj. si adv. In parte = a) (care se face) in mod proportional; b) (in sistemul de arendare a pamanturilor) (care se face) in dijma, cu plata unei dijme. La parte = (care este angajat) cu plata intr-o anumita cota din beneficiul realizat. ◊ Expr. Parte si parte = in parti, in cote egale. II. 1. Regiune (geografica), tinut; loc; tara. ◊ Loc. adj. Din (sau de prin) partea (sau partile) locului = care este din (sau in) regiunea despre care se vorbeste; bastinas, originar (din...). Loc. adv. In (sau din, prin) toate partile = (de) pretutindeni; (de) peste tot. In nici o parte = nicaieri. In ce parte? = unde? Din ce parte de loc? = de unde? In (sau prin) partea locului = in (sau prin) regiunea despre care se vorbeste; pe acolo. In alta parte = aiurea. 2. Margine, latura, extremitate a unui lucru, a corpului unei fiinte etc.; fiecare dintre cele doua laturi sau dintre fetele ori muchiile unui obiect. ◊ Loc. adv. (Pe) de o parte... (pe) de alta parte... (sau pe de alta...) = intr-un loc..., intr-alt loc...; intr-o privinta..., in alta privinta..., dintr-un punct de vedere..., din alt punct de vedere... Intr-o parte = stramb, oblic, piezis. La o parte: a) intr-o latura, la oarecare distanta, mai la margine; b) izolat, separat. ◊ Expr. A se da la o (sau intr-o) parte = a se da in laturi, a face loc sa treaca cineva; p. ext. a se eschiva, a se feri (sa actioneze, sa ia pozitie). La o parte! = fereste-te! fa loc! A da la o parte = a) a deplasa lateral; b) a indeparta, a elimina. A pune la o parte = a economisi, a strange. A lasa la o parte = a renunta la..., a inceta sa... (Fam.) A fi (cam) intr-o parte = a fi zapacit, ticnit, nebun. 3. Directie, sens (in spatiu); 4. Fig. Punct de vedere intr-o problema data; privinta. Din partea mea fa ce vrei. III. Categorie sociala, profesionala etc.; tabara, grup, colectivitate; persoanele care alcatuiesc o asemenea categorie, tabara etc. ◊ Loc. adj. Din (sau dinspre) partea mamei (sau a tatalui) = care face parte din familia mamei (sau a tatalui). ◊ Expr. A fi (sau a se declara) de partea cuiva = a fi alaturi de cineva, a se ralia la punctul de vedere al cuiva. A avea de partea sa = a avea in favoarea, in sprijinul sau. A lua (sau a tine) parte (sau partea) cuiva = a apara, a sustine; a favoriza. (Pop.) A se arunca (sau a se da) in partea cuiva = a semana cu cineva (din familie). Din partea cuiva = in numele, ca reprezentant (al cuiva); trimis de cineva. ♦ (Pop.; in sintagmele) Parte(a) barbateasca = (fiinta de) s*x masculin; totalitatea barbatilor. Parte(a) femeiasca = (fiinta de) s*x feminin; totalitatea femeilor. 2. Fiecare dintre persoanele, dintre grupurile de persoane etc. interesate intr-o actiune, intr-o afacere sau intr-un proces; fiecare dintre statele implicate intr-un conflict, angajate in tratative etc. ◊ Parte contractanta = fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. intre care a fost incheiat un contract, un acord. – Lat. pars, -tis.

PREFABRICA, prefabric, vb. I. Tranz. A fabrica intr-o intreprindere elementele componente ale unei constructii, care apoi sunt montate si asamblate pe santier. – Pre¹- + fabrica.

ESALON, esaloane, s. n. 1. Fiecare dintre elementele componente ale dispozitivului unei unitati militare, destinate sa indeplineasca o misiune de lupta; parte a unei coloane militare aflate in mars. 2. Unitate de transport (tren, coloana de masini etc.). – Din fr. echelon.

RAR, -A, rari, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care, intr-un sir de lucruri sau de fiinte de acelasi fel, se afla fata de celelalte la o distanta mai mare decat cea obisnuita. 2. (Despre un intreg) Care are elementele componente mai departate unele de altele decat de obicei. Panza rara. 3. (Adesea adverbial) Care se petrece, se efectueaza sau se succeda la intervale mai departate sau intr-un timp mai lung decat cel obisnuit; care se desfasoara intr-un ritm lent. 4. (Adesea adverbial) Care este putin numeros, care se gaseste numai in putine locuri sau apare la intervale mai departate. ♦ Neobisnuit, exceptional. 5. Distins, ales, scump, pretios (prin faptul ca nu se intalneste prea des), superior (ca merit sau ca valoare). ◊ Piatra rara = piatra pretioasa. II. S. f. (Reg.) Un fel de mreaja de pescuit, cu o impletitura rara (I 2). – Lat. rarus.

REDUCE, reduc, vb. III. Tranz. 1. A micsora, a scadea, a diminua (ca proportii, cantitate, intensitate). ♦ Spec. A micsora dimensiunile unei harti, ale unei piese etc., pastrand aceleasi proportii intre elementele componente; a reproduce la dimensiuni mai mici. ♦ (Mat.; in expr.) A reduce o fractie = a suprima factorii comuni de la numitorul si de la numaratorul unei fractii. 2. A restrange, a limita, a margini. ◊ Expr. A reduce pe cineva la tacere = a face pe cineva sa nu mai spuna nimic. ♦ A aduce pe cineva intr-o stare de inferioritate, intr-o situatie mai proasta (in raport cu cea pe care a avut-o). 3. A scoate oxigenul dintr-o combinatie cu ajutorul unui agent chimic. 4. (Inv.) A cuceri, a subjuga, a cotropi. [Perf. s. redusei, part. redus] – Din lat. reducere, fr. reduire.

RARIT², -A, rariti, -te, adj. Mai putin compact, cu elementele componente mai distantate intre ele. – V. rari.

ASAMBLA vb. a fixa, a imbina, a impreuna, a monta, a reuni, a uni. (~ elementele componente ale unui sistem.)

RITORNELA ~e f. 1) Reluare intr-o melodie a unui refren dupa fiecare strofa cantata. 2) Fragment de muzica instrumentala care se intercaleaza intre elementele componente ale unui program de dansuri. 3) Scurta poezie compusa din strofe de cate trei versuri, dintre care primul rimeaza cu al treilea. 4) Vers sau grup de versuri care se repeta la intervale regulate intr-o poezie. /<it. ritornello, fr. ritournelle

A SE SEGREGA pers. 3 se segrega intranz. (despre elementele componente ale unor materiale sau substante) A se separa prin diferite procese fizice, chimice sau biologice. /<lat. segregare, it. segregare

ANALITIC, -A adj. Bazat pe analiza. ◊ Chimie analitica = parte a chimiei care studiaza elementele componente ale substantelor; limba analitica = limba care are tendinta de a exprima prin cuvinte separate diferitele caracteristici gramaticale; (despre forme gramaticale) alcatuit din doua sau mai multe cuvinte; filozofie analitica = orientare filozofica care reduce filozofia la analiza mijloacelor lingvistice si conceptuale ale cunoasterii. ♦ Care utilizeaza calculul algebric si infinitezimal. [< fr. analytique, it. analitico, gr. analytikos].

HOLOCRIN, -A adj. (Despre secretii exocrine) Care, impreuna cu celula secretorie, formeaza elementele componente ale secretiei glandulare. [< fr. holocrine, cf. gr. holos – intreg, krinein – a secreta].

DESCOMPUNE vb. III. 1. tr. A desface in elementele componente. 2. refl. A se strica, a se altera; a putrezi. ♦ (Fig.) A se destrama. 3. refl. (Fig.) A-si deforma caracterul, infatisarea; (despre fata) a se crispa. [P.i. descompun, perf.s. -pusei, part. -pus. / < des- + compune, cf. fr. decomposer].

ANALITIC, -A adj. 1. bazat pe analiza. ♦ chimie ~a = ramura a chimiei care studiaza elementele componente ale substantelor; limba ~a = limba flexionara in care raporturile gramaticale se exprima prin cuvinte izolate; filozofie ~a = orientare care reduce filozofia la analiza mijloacelor lingvistice si conceptuale ale cunoasterii. 2. care utilizeaza calculul algebric si infinitezimal. ♦ geometrie ~a = ramura a geometriei care studiaza proprietatile figurilor geometrice cu ajutorul calculului algebric. (< fr. analytique, lat. analythicus)

BLAZONA vb. tr. a reprezenta, a descrie in termeni heraldici elementele componente ale unui blazon, ale unei steme. (< fr. blasonner)

DESCOMPUNE vb. I. tr. a (se) desface in elementele componente, a (se) dezmembra. II. refl. 1. (despre substante organice) a se strica, a se altera. ◊ (fig.) a se destrama. 2. (fig.) a decadea moral; a-si deforma caracterul, infatisarea; (despre fata) a se crispa. (dupa fr. decomposer)

GRAF² s. n. model matematic figural care permite vizualizarea si stabilirea ordinii logice a legaturilor dintre elementele componente ale unui sistem sau dintre operatiile si fazele unui proces. ♦ teoria urilor = disciplina care studiaza proprietatile topologice ale structurii grafurilor. (< fr. graphe, engl. graph)

MICROCALCULATOR s. n. calculator electronic cu elementele componente si gabaritul foarte mici, a carui unitate centrala este implementata cu ajutorul unui microprocesor (integrat); microcomputer, microordinator. (< micro¹- + calculator)

TMEZA s. f. intercalare a unuia sau a mai multor cuvinte intre elementele componente ale unui cuvant compus. (< fr. tmese)

ANALIZA (‹ fr., lat. m.) s. f. 1. Descompunere reala sau mintala a unui obiect, fenomen sau a relatiilor dintre obiecte, fenomene etc., in partile lor componente, in scopul cunoasterii; examinare amanuntita, parte cu parte, a unei probleme, a unui obiect de studiu. V. sinteza. ♦ A. psihologica = modalitate de investigare prin diverse procedee (descriere, introspectie, monolog interior etc.) a constiintei, a trairilor sufletesti, a raporturilor omului cu mediul. (SOCIOL.) A. functionala = metoda de cercetare punind accentul pe evidentierea articulatiilor reciproce ale elementelor si pe descrierea traiectoriei ce caracterizeaza dinamica de ansamblu a obiectului considerat. A. sistemica = metoda dezvoltata in cadrul teoriei generale a sistemelor. A. de continut = ansamblu de tehnici aplicate comunicarilor orale sau scrise ale indivizilor, in vederea interpretarii lor stiintifice. A. critica = procedeu de studiu al lucrarilor literare, prin punerea in lumina a elementelor constitutive; analiza de text. A. chimica = procedeu pentru stabilirea compozitiei chimice (calitative sau cantitative) a substantelor cu ajutorul unor reactii chimice specifice sau pe baza proprietatilor fizico-chimice specifice. A. conformationala = domeniu al stereochimiei care studiaza proprietatile fizice si chimice ale conformerilor, stabilind conformatia privilegiata. A. biochimica = procedeu de cercetare care pune in evidenta o substanta chimica aflata intr-un lichid organic; este folosita curent in clinica pentru decelarea unor tulburari ale metabolismului. A. biologica = operatie prin care se determina actiunea fungicida sau insecticida a produselor chimice destinate combaterii bolilor sau daunatorilor. A. economica = cercetare obiectiva (cantitativa sau calitativa) bazata pe descompunerea in elementele componente ale proceselor si fenomenelor economice, a factorilor de influenta in scopul cunoasterii stiintifice a intregii activitati economice. A. contabila = stabilirea pe baza de documente, in mod distinct pentru fiecare operatiune economica, a conturilor corespondente si a partilor acestora (debit sau credit) in care urmeaza sa se inregistreze concomitent aceleasi sume; stabilirea corelatiei dintre pozitiile (posturile) de bilant. A. marginala = cercetare bazata pe folosirea multiplicatorilor, a metodelor calculului diferential si integral in studierea fenomenelor economice. 2. A. statistica = stabilirea si explicarea legaturilor si legitatilor in dezvoltarea fenomenelor de masa, pe baza de date obtinute prin observare si prelucrare statistica. 3. (TELEC.) Analiza imaginii = descompunerea unei imagini in elemente simple, susceptibile de a fi transformate in semnale electrice transmisibile individual; este utilizata in televiziune, telefotografie etc. 4. A. matematica = ramura a matematicii care studiaza functiile, limitele si aplicatiile lor (ex. derivatele, diferentialele, integralele etc.), precum si relatiile in care intervin acestea. Bazele a.m. au fost puse de Newton si Leibniz prin introducerea calculului diferential si integral. Dezvoltari ulterioare se datoreaza Euler, Cauchy, Riemann, Cantor etc. A. numerica = ramura a matematicii care studiaza rezolvarea numerica a problemelor si evaluarea erorilor ce pot sa apara in solutiile bazate pe metode de calcul aproximativ. A. functionala = ramura a matematicii care se ocupa cu studiul spatiilor vectoriale, topologice si al functiilor definite pe aceste spatii. Contributii in a.f. au adus V. Voltera, D. Hilbert si St. Banach. A. combinatorie (combinatoriala) = capitol al algebrei care studiaza aranjamentele, combinarile si problemele in care este necesara numararea diverselor posibilitati de ordonare a unor elemente, dupa reguli date. A. factoriala v. factorial. 5. (FIZ.) Determinare a gradului si a planului de polarizare a luminii. ♦ A. armonica = descompunere a unei marimi periodice nesinusoidale intr-o suma de armonice. A. spectrala v. spectral. 6. (INFORM.) A. informatiei = atribuirea de indicatori pentru fiecare element memorat care sa reflecte informatia stocata. 7. A. granulometrica v. granulometrie.

CALC, calcuri, s. n. 1. (In sintagma) Hartie de calc = Hartie translucida obtinuta prin macinarea fina a pastei de hartie, folosita la executarea desenelor in tus, pentru a fi apoi copiate pe hartie heliografica (ozalid). 2. Copia pe hartie de calc a unui desen; decalc (1). 3. Fenomen lingvistic care consta in atribuirea de sensuri noi, dupa model strain, cuvintelor existente in limba ori in formarea unor cuvinte ori expresii noi prin traducerea elementelor componente ale unor cuvinte straine; decalc (2). – Din fr. calque.

MODUL, module, s. n. 1. Unitate de lungime conventionala, folosita in arhitectura clasica pentru determinarea proportiilor elementelor componente ale unei constructii, ale unui ordin arhitectonic. 2. (Mat.) Valoare absoluta a unui numar real (fara a se tine seama de semnul algebric). ♦ Numar pozitiv egal cu radacina patrata a sumei patratelor elementelor unui numar complex. 3. Fiecare dintre partile principale (si detasabile) ale unei nave cosmice. ◊ Modul lunar = parte a vehiculului de explorare lunara. 4. Parte componenta a unui ansamblu (cu functionalitate proprie). – Din fr. module.

MONOVERB, monoverbe, s. n. Joc distractiv care consta in a reprezenta un cuvant prin litere combinate intre ele sau prin figuri, sensul acestuia reiesind din pozitia elementelor componente. – Din it. monoverbo.

RUPERE, ruperi, s. f. Actiunea de a (se) rupe si rezultatul ei. ◊ Rupere de nori = ploaie torentiala insotita de descarcari electrice. ◊ Loc. Cu rupere de inima = cu mare durere. ♦ Desfacere, descompunere. ◊ Ruperea emulsiei = desfacerea unei emulsii in cele doua elemente componente. (Mat.); Teorii de rupere = teorii elaborate pentru a explica ruperea corpurilor solide deformabile supuse unor solicitari mecanice pe mai multe directii. (Tehn.) Rupere de panta = constructie (de beton, zidarie de piatra sau de lemn) intre doua portiuni vecine ale unui canal, pentru evitarea eroziunilor. (Pop.) Ruperea pretului = fixarea pretului unei vanzari. – V. rupe.

LEASA¹, lese, s. f. Impletitura de nuiele in forma de gratar, de gard, de cos etc., folosita (singura sau ca element component) in numeroase scopuri practice. – Din bg. lesa, scr. ljesa.

ELUVIONARE, eluvionari, s. f. 1. Actiunea de formare e eluviilor. 2. Spalare spre adancime a unor elemente componente din straturile superioare ale solului sub actiunea apei de precipitatii infiltrate in sol. [Pr.: -vi-o] – Dupa fr. eluvionnement.

RASFIRAT, -A, rasfirati, -te, adj. 1. (Despre par, barba etc.) Cu firele departate unele de altele (fara sa fie incalcite); rarit. 2. (Despre parti care compun un intreg) Departat unul de altul, asezat la distanta; (despre un intreg) ale carui elemente componente sunt departate unul de altul; intins pe o suprafata mare. 3. Lipsit de consistenta, imprastiat, risipit, difuz. ♦ Fig. Nestatornic. [Var.: resfirat, -a adj.] – V. rasfira.

REFACTIE, refactii, s. f. 1. Reducere a taxelor vamale pentru marfurile care au suferit de pe urma transportului pe mare, micsorandu-si astfel valoarea. 2. (In sintagma) Refactia caii = inlocuirea elementelor componente ale unei cai ferate ca urmare a uzurii sau scaderii sigurantei de functionare. – Din fr. refaction.

REFLECTOR, reflectoare, s. n. 1. Parte a unui dispozitiv de iluminat sau a unui proiector care, folosind fenomenul reflexiei regulate sau difuze, dirijeaza fluxul luminos al unei surse de lumina pe o anumita directie sau intr-o anumita zona mai intinsa; p. ext. aparat inzestrat cu un asemenea dispozitiv. ♦ Oglinda concava care reflecta lumina intr-o directie voita; p. ext. proiector. 2. (Astron.) Telescop al carui obiectiv este construit dintr-o oglinda concava. 3. (Elt.) element component al unor antene in scopul maririi directivitatii lor. – Din fr. reflecteur.

DEZECHILIBRAT, -A, dezechilibrati, -te, adj. 1. Care si-a pierdut echilibrul, care nu mai are echilibru. ♦ Fig. (Despre oameni) Care si-a pierdut judecata clara; tulburat (mintal). 2. Care este lipsit de proportie justa intre diversele elemente componente. – V. dezechilibra. Cf. fr. desequilibre.

COMPONENT, -A, componenti, -te, adj., subst. 1. Adj. Care intra ca parte intr-un intreg; alcatuitor. ♦ (Substantivat, f.) element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substantele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii in care se descompune un anumit vector si ale caror efecte insumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; in sintagmele) componente active = denumire generica pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. componente pasive = denumire generica pentru rezistoare, capacitoare etc. – Din germ. Komponente, it. componente.

componenta ~e f. 1) Modalitate de structurare interna a elementelor componente ale unui intreg; compozitie. 2) Ansamblu de elemente componente; compozitie. /com-pon[ent] + suf. ~enta

COMPOZITIE ~i f. 1) Totalitate a elementelor componente ale unui intreg; constitutie; structura; factura; componenta. 2) Opera artistica (mai ales muzicala). 3) Arta de a crea motive muzicale; studiul regulilor dupa care se compune muzica. Clasa de ~. 4) Mod de aranjare a elementelor unei imagini. 5) rar Lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui; compunere. 6) Aliaj de cositor cu destinatie speciala. [Art. compozitia; G.-D. compozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. composition, lat. compositio, ~onis

IDIOTISM ~e n. Constructie, specifica unui idiom, al carei sens nu reiese din sensurile elementelor componente si care nu poate fi tradusa in alta limba cuvant cu cuvant; expresie idiomatica. [Sil. -di-o-] /<fr. idiotisme

IMBINARE ~ari f. 1) v. A IMBINA si A SE IMBINA. 2) Asamblare a unor elemente componente (in cadrul unui sistem tehnic, al unei constructii etc.). ~ de colt. 3) Loc unde se imbina doua sau mai multe elemente. /v. a imbina

MEDIE ~i f. 1) Valoare mijlocie a mai multor marimi. ◊ In ~ luand o masura intermediara intre cantitatile sau calitatile diferitelor elemente componente. 2) Rezultat obtinut prin adunarea notelor primite de un elev sau de un student si impartirea acestora la numarul lor total. [Sil. -di-e] /<lat. medius, ~a, ~um

MODUL² ~e n. 1) (in arhitectura clasica) Unitate de masura pentru determinarea proportiilor elementelor componente ale unei constructii. 2) Coeficient care caracterizeaza proprietatea de rezistenta mecanica a materialelor. ~ de torsiune. 3) Parte componenta (si detasabila) a unui ansamblu. ~ de biblioteca. 4) Parte principala a unui vehicul spatial. /<fr. module

MONOVERB ~e n. Joc distractiv constand in reprezentarea unui cuvant prin litere combinate sau prin figuri, sensul acestuia reiesind din pozitia elementelor componente. /<it. monoverbo

PIESA ~e f. 1) element constitutiv (al unui ansamblu); parte componenta (a unui tot). ~ de muzeu. ~ vestimentara. 2) Obiect cu semnificatie speciala; figura. ~ de sah. 3) Ban de metal de mica valoare; moneda. 4) Act scris cuprins intr-un dosar sau intr-o colectie. 5) element component (al unui sistem tehnic). 6) Creatie literara destinata reprezentarii pe scena. 7) Opera muzicala de proportii reduse (de obicei instrumentala); bucata; compozitie. [G.-D. piesei] /<fr. piece

SAVURA f. 1) Material granular obtinut prin concasarea pietrelor si folosit ca element component al imbracamintei rutiere. 2) Incarcatura din material greu (nisip, pietris etc.), care asigura stabilitatea unei nave; lest; balast. /<ngr. savura

A SE SCINDA pers. 3 se ~eaza intranz. A se desparti in elemente componente; a se descompune; a se dezagrega; a se desface; a se dezasambla. /<fr. scinder

URZEALA ~eli f. 1) v. A URZI. 2) Totalitate a firelor intinse in lungime pe razboiul de tesut, printre care se trec transversal firele de batatura pentru a obtine tesatura. 3) fig. rar (despre opere de arta) Fel de aranjare a elementelor componente; compozitie; tesatura. 4) Actiune reprobabila pusa la cale in taina pentru a starni vrajba sau a zadarnici ceva; intriga. [G.-D. urzelii] /a urzi + suf. ~eala

ZETAJ ~e n. Metoda de separare a minereurilor, constand in sortarea elementelor componente pe baza diferentei de greutate specifica a acestora. /<fr. setzage

ARMONIE s.f. 1. Combinare simultana a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) in conformitate cu anumite legi. ♦ Parte a teoriei muzicii care studiaza acordurile, relatiile dintre ele, legile inlantuirii lor. 2. Potrivire a elementelor componente ale unui intreg: concordanta, acord, consens. ◊ ~ imitativa = efect stilistic obtinut prin imbinarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura; ~ vocalica = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. Intelegere deplina intre persoane, colectivitati etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia)

FIBRILIZARE s.f. Desprindere in fibre sau fascicule de fibre a elementelor componente ale lemnului. [< fibrila + -iza].

GESTALTISM s.n. Conceptie psihologica si filozofica potrivit careia fenomenele reprezinta structuri, configuratii integrale, realitati primordiale, ireductibile la o simpla insumare a elementelor componente; configurationism, structuralism psihologic. [Pron. ghes-tal-, scris si ghestaltism. / < fr. gestaltisme, cf. germ. Gestalt – structura, forma].

HEMATIE s.f. element component al sangelui, care contine hemoglobina si care transporta oxigenul si bioxidul de carbon; globula rosie; eritrocit. [Gen. -iei. / < fr. hematie].

ARMONIE s.f. 1. Combinare simultana a mai multor sunete in conformitate cu anumite legi. ♦ Imbinare melodioasa a mai multor sunete (muzicale sau vorbite). ♦ Parte a teoriei muzicii care se ocupa cu studiul acordurilor in compozitie. ◊ Armonie imitativa = efect stilistic obtinut prin imbinarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura sau chiar printr-un singur cuvant onomatopeic. 2. Potrivire a elementelor componente care alcatuiesc un intreg; concordanta, acord – v. proportionalitate. ◊ (Lingv.) Armonie vocalica = acomodare, prin asimilare, a unei vocale cu alta vocala din acelasi cuvant. ♦ Buna intelegere. [Gen. -iei. / < fr. harmonie, it. armonia < lat., gr. harmonia].

MONOVERB s.n. Joc distractiv care consta in a reprezenta un cuvant prin litere combinate intre ele sau cu figuri, sensul acestuia reiesind din pozitia elementelor componente. ◊ Monoverb cu incastru = monoverb in care, prin introducerea unui cuvant sau a unei litere intr-o imagine, se obtine un cuvant nou; monoverb epentetic = monoverb ilustrat prin doua imagini, una numita „baza”, iar cealalta „plus”, cuvantul „plus” introducandu-se neschimbat intre literele care formeaza cuvantul „baza”. [Cf. gr. monos – unic, lat. verbum – cuvant].

EURITMIE s.f. 1. Imbinare armonioasa a elementelor componente ale unei opere de arta (sunete, miscari, linii etc.). 2. Functionare regulata a oricarei activitati organice ritmice. ♦ Ritm regulat al pulsului. [Gen. -iei. / < fr. eurythmie, lat. eurythmia, cf. gr. eu – bine, rhythmos – ritm].

NOTA s.f. 1. Scurta insemnare scrisa; insemnare, indicatie, comentariu, remarca (in scris) asupra unei chestiuni, asupra unui fapt etc. ♦ Adnotare la un text, care cuprinde lamuriri sau informatii asupra unei probleme ridicate de acel text. 2. Aspect, nuanta caracteristica, trasatura particulara. ◊ A fi in nota = a se potrivi unei situatii. 3. element component caracteristic al unei notiuni. 4. Calificativ (exprimat in cifre) prin care se apreciaza cunostintele, lucrarile unui elev, ale unui student etc. 5. Comunicare diplomatica scrisa, adresata de un guvern altui guvern cu privire la anumite probleme etc. 6. Inscris care cuprinde indicarea sumelor (si calculul lor) pe care trebuie sa le achite cineva; socoteala. 7. (Muz.) Semn grafic prin care se indica inaltimea si durata unui sunet; sunet muzical. ◊ A forta nota = a exagera. [< fr. note, it., lat. nota].

sastav, sastave, s.n. (inv.) element component.

ARMONIE s. f. 1. combinare simultana a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) in conformitate cu anumite legi. ◊ parte a teoriei muzicii care studiaza acordurile, relatiile dintre ele, legile inlantuirii lor. 2. potrivire a elementelor componente ale unui intreg: concordanta, acord, consens. ♦ ~ imitativa = efect stilistic obtinut prin imbinarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura; ~ vocalica = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. intelegere deplina intre persoane, colectivitati etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia)

BOBINA s. f. 1. suport cilindric pe care se poate infasura un fir, un cablu, o pelicula sau banda magnetica; ansamblu compus din acest suport si firul, cablul etc. infasurat pe el. ◊ mosor. 2. element component al circuitelor electrice constituit din mai multe spire infasurate in jurul unui suport dielectric sau feromagnetic. ♦ ~ de inductie = transformator electric din doua infasurari bobinate pe un singur miez de fier. (< fr. bobine)

COMPOZITIE s. f. 1. totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate, o substanta, un corp etc.; structura. ◊ compus; amestec. 2. opera artistica, muzicala. ◊ mod de organizare a elementelor componente ale unei opere literare. 3. studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ◊ mod in care a fost compusa o bucata muzicala. 4. ordonare, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ◊ (fot.) aranjament artistic si rational al unei imagini. ◊ gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. tip de interpretare a unui rol de catre un actor. 6. compunere (4). 7. aliaj de plumb cu cositor, pentru lipituri moi. 8. forma de tipar constituita din elementele ei componente. (< fr. composition, lat. compostio)

GESTALTISM [GHE-STAL-] s. n. conceptie psihologica potrivit careia fenomenele psihice reprezinta structuri, configuratii integrale, realitati primordiale ireductibile la o simpla insumare a elementelor componente; configurationism, structuralism (3). (< fr. gestaltisme)

HEMATIE s. f. element component al sangelui, care contine hemoglobina si care transporta oxigenul si bioxidul de carbon; globula rosie; eritrocit. (< fr. hematie)

HOLISM s. n. conceptie metafizica idealista care sustine principiul intregului asupra partilor si al ireductibilitatii lui la suma elementelor componente. (< fr. holisme)

MODUL s. n. 1. (mat.) valoare absoluta a unei marimi reale. ◊ numar pozitiv egal cu radacina patrata a sumei patratelor componentelor unui numar real. ◊ (stat.) varianta a caracteristicii (4), inregistrata la cele mai multe unitati ale unei colectivitati statistice; valoare a caracteristicii cu cea mai mare frecventa. 2. coeficient care caracterizeaza o proprietate mecanica oarecare. ◊ raportul dintre diametrul primitiv al unei roti dintate si numarul dintilor acesteia. ♦ ~ de elasticitate = raportul dintre efortul unitar normal si lungimea specifica corespunzatoare a unei piese solicitate de intindere sau incovoiere. 3. debitul anual al unui curs de apa. 4. parte componenta a unui ansamblu cu functionalitate proprie. ◊ fiecare din partile detasabile ale unei nave spatiale. 5. (telec.) bloc din microelemente (tranzistoare, diode, bobine), care indeplineste functia de etaj sau de celula intr-un aparat, ori intr-o instalatie electronica. 6. (arhit.) unitate de masura pentru determinarea proportiilor elementelor componente ale unui edificiu. (< engl., fr. module, lat. modulus)

MONOVERB s. n. joc distractiv constand in a reprezenta un cuvant prin litere combinate intre ele sau cu figuri, sensul acestuia reiesind din pozitia elementelor componente. o~ cu incastru = monoverb in care, prin introducerea unui cuvant sau a unei litere intr-o imagine, rezulta un cuvant nou. (< it. monoverbo)

NOTA s. f. 1. scurta insemnare scrisa; indicatie, comentariu, remarca (in scris). ◊ articol publicistic de proportii reduse. ◊ adnotare la un text, care cuprinde lamuriri sau informatii asupra unei probleme ridicate de acel text. 2. aspect, nuanta caracteristica, trasatura particulara. ♦ a fi in ~ = a se potrivi unei situatii; a forta a = a exagera. 3. element component caracteristic unei notiuni. 4. calificativ (in cifre) prin care se apreciaza cunostintele, lucrarile unui elev, unui student etc. 5. comunicare diplomatica scrisa, adresata de un guvern altui guvern, cu privire la anumite probleme etc. 6. inscris care cuprinde indicarea sumelor pe care trebuie sa le achite cineva. 7. semn conventional pentru reprezentarea grafica a sunetelor muzicale; sunetul corespunzator. (< fr. note, it., lat. nota)

ORDONAT, -A I. adj. dispus, asezat in ordine. ◊ bine ingrijit, pus la punct. ♦ (mat.) multime ~a = multime cu ordine bine determinata de dispunere a elementelor componente. II. s. f. a doua coordonata (cea verticala) a unui punct dintr-un sistem rectangular. ◊ inaltimea unui punct de pe traiectoria unui proiectil in raport cu linia de ochire. (dupa fr. ordone)

PEISAJ s. n. 1. colt din natura care formeaza un ansamblu estetic; priveliste. 2. gen de pictura sau grafica avand ca obiect reprezentarea privelistilor din natura; tablou, desen, fotografie care infatiseaza un peisaj (1). ◊ (geogr.) mediu care se diferentiaza printr-o grupare proprie a elementelor componente (relief, clima, ape, sol, vegetatie, fauna etc.) 3. compozitie literara sau muzicala care cuprinde o descriere a naturii. 4. aspect al societatii, al literaturii etc. (< fr. paysage)

REFLECTOR I. s. n. 1. dispozitiv al unui corp de iluminat sau al unui proiector care, pe baza fenomenului de reflexie, dirijeaza intr-o anumita directie fluxul luminos emis de sursa de lumina. 2. oglinda concava care reflecta lumina intr-o directie voita. ◊ telescop al carui obiectiv este constituit dintr-o oglinda concava. 3. (electr.) element component al unor antene, pentru a le mari directivitatea. II. s.m. personaj literar, purtatorul de cuvant al autorului. (< fr. reflecteur)

G s. m. invar. 1. A noua litera a alfabetului limbii romane: a) consoana oclusiva velara sonora (ex. gara, gura); b) element component al grupurilor de litere ge, gi, prin care se noteaza consoana semioclusiva prepalatala sonora g (ex. geam, gingie); c) element de compunere ale grupurilor de litere ghe, ghi, prin care se noteaza consoana oclusiva palatala sonora g' (ex. gheara, ghiata). 2. (MUZ.) Notatia literala pentru sunetul sol. 3. (METR.) Simbol al prefixului giga-.

GESTALTISM (‹ fr.; {i} germ. Gestalt „structura”) [ghestaltism] s. n. Conceptie in psihologia sec. 20 elaborata de M. Wertheimer, W. Kohler, K. Koffka, K. Lewin, care accentueaza principiul integralitatii si structuralitatii fenomenelor psihice, faptul ca ele au un caracter global, neputand fi reduse la o simpla insumare a elementelor componente. G. a aparut ca o reactie fata de behaviorism. A influentat si alte domenii ale stiintei (lingvistica structurala, fiziologia, fizica s.a.). Sin. structuralism psihologic.

DEDUCTIE (‹ fr., lat.) 1. Forma de rationament in care concluzia rezulta cu necesitate din premise. Bazele teoriei d. au fost puse de Aristotel prin doctrina despre silogism, fiind apoi dezvoltate de Descartes, de Leibniz si de logica simbolista. ♦ (In logica traditionala) Proces de obtinere a unor concluzii particulare din principii mai generale considerate ca adevarate (silogismul aristotelic). ♦ (In logica simbolica) Derivarea din anumite enunturi date (axiome), cu ajutorul regulilor, a unor noi enunturi (teoreme). 2. Retragerea unor sume deja platite. ◊ D. fiscala = ansamblul elementelor componente care care pot constitui obiectul reducerii unei sume impozabile, a unui venit ♦ Sustragerea unor sume.

SERIALISM (‹ germ., fr.) s. n. (MUZ.) Tehnica de compozitie constand in folosirea unei serii (9) ca material de constructie a melodiilor (temelor) si acordurilor unei lucrari; ordinea succesiunii sunetelor e stabilita de compozitor. S. fiind conceput de A. Schonberg ca un sistem ce nu este bazat pe ierarhia elementelor componente, repetarea fiecarui sunet nu este admisa decat dupa derularea integrala a seriei.

REGIONARE (‹ regiune) s. f. (GEOGR.) R. climatica = impartire a unui teritoriu in regiuni cu conditii climatice oarecum omogene, stabilite pe baza unor indici climatici. R. fizico-geografica = impartire a unui teritoriu in regiuni naturale, caracterizate printr-o fizionomie proprie, prin anumite particularitati ale elementelor componente, printr-o dinamica interna proprie si printr-un anumit grad de utilizare de catre societatea omeneasca. R. hidrologica = impartire a unui teritoriu in unitati cu particularitati hidrologice proprii (sub aspectul regimului hidrologic), pe baza analizei detaliate a regimului nivelurilor, a debitelor etc.

MATRICE, (1, 2) matrice, s. f. 1. (Mat.) Sistem de numere grupate intr-un tablou dreptunghiular care are un anumit numar de coloane, linii sau randuri. 2. (Log.) Tabel reprezentand valoarea de adevar a unui enunt pe baza valorii de adevar a elementelor sale componente. 3. (Anat.) Uter. ◊ Fig. obarsie, origine. 4. (Biol.) Partea fundamentala, nediferentiata a citoplasmei, a cromozomilor etc. – Din lat. matrix, -icis, fr. matrice.

SINTEZA, sinteze, s. f. 1. Metoda stiintifica de cercetare a fenomenelor, bazata pe trecerea de la particular la general, de la simplu la compus, pentru a se ajunge la generalizare; imbinare a doua sau a mai multor elemente care pot forma un tot. ♦ (Concr.) Lucrare, opera care abordeaza datele esentiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. 2. Operatie prin care se obtine formarea unui compus chimic pornind de la elementele chimice componente sau de la compusi mai simpli. 3. (Fiz.) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a doua sau mai multe culori. ♦ Recompunere a elementelor in care a fost descompusa imaginea transmisa la distanta. – Din fr. synthese.

DIEREZA, diereze, s. f. Disocierea in pronuntare a unui diftong in elementele lui componente. [Pr.: di-e-] – Din fr. dierese, lat. diaeresis.

element s. 1. componenta, constituent, piesa. (Un ~ al unui ansamblu.) 2. element autohton v. substrat. 3. (CHIM.) corp simplu. 4. v. pila electrica. 5. element galvanic v. pila electrochimica. 6. (la pl.) cunostinte (pl.), notiuni (pl.). (Cateva ~ despre ...) 7. (la pl.) (inv. si pop.) stihie. (S-au dezlantuit ~ele naturii.)

BINAR ~a (~i, ~e) 1) Care consta din doua elemente; cu doua elemente in componenta. Compus ~. Aliaj ~. 2) (despre plante) Care are organele dispuse in perechi simetrice. 3) mat. Care are drept baza numarul doi. ◊ Relatie ~a relatie dintre doi termeni. /<fr. binaire

DIEREZA ~e f. lingv. Disociere a unui diftong in elementele sale componente in timpul pronuntiei. [Sil. di-e-] /<fr. dierese

MATRICE² f. log. Tabel reprezentand valoarea de adevar a unui enunt pe baza valorii de adevar a elementelor sale componente. /<lat. matrix, ~cis, fr. matrice

COMPOZITIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc un compus; structura. ♦ Compus; amestec. 2. Opera artistica, in special muzicala. ♦ Modul de organizare interna a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♦ Mod in care a fost compusa o bucata muzicala; structura muzicala. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic si rational al unei imagini. ♦ Gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. Interpretare a unui rol de catre un actor, care prezinta trasaturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisa a unui elev in care se dezvolta o tema oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Forma de tipar constituita din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozitiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].

DIEREZA s.f. 1. Impartirea unui diftong in cele doua elemente vocalice componente. 2. Separare chirurgicala a tesuturilor. [Pron. di-e-. / < fr. dierese, cf. gr. diairesis – separatie].

ANALIZA vb. tr. 1. a cerceta un lucru, un fenomen etc. descompunandu-l in elementele lui componente. ◊ a identifica compozitia unei substante. 2. a examina cu atentie in vederea unor concluzii documentate. ◊ a examina un text (gramatical, literar, stilistic etc.). (< fr. analyser)

DIEREZA s. f. 1. disociere a unui diftong in elementele sale componente. 2. (in prozodia antica) despartire a doua picioare metrice intr-un vers. 3. separare chirurgicala a tesuturilor. 4. (biol.) diviziune si multiplicare celulara. (< fr. dierese, gr. diairesis)

INTEGRONICA s. f. teorie generala a integrarii. ◊ stiinta coexistentei sistemelor, care studiaza procesele de integrare si elementele lor componente, sistemele integrate. (< engl. integronics)

MICROPROCESOR s. n. proces realizat cu un numar redus de elemente cu componente integrate, specializat pentru operatii de calcul, comanda si control, intr-un computer sau alt sistem electronic. (< engl. microprocessor)

CLASTIC, -A (‹ fr. {i}; {s} gr. klastos „sfarimat”) adj. (Despre roci, despre elementele lor componente, despre formatii sau depozite sedimentare) Care consta din fragmente de minerale sau roci provenite din dezagregarea, alterarea si acumularea materialului altor roci preexistente (ex. pietrisuri, conglomerate, brecii, nisipuri, gresii, argile etc.) sau uneori din scheletele unor organisme. Sin.: detritic.

DES², DEASA, desi, -se, adj. I. 1. (Despre colectivitati sau corpuri compuse din unitati identice) Cu elementele, cu partile componente apropiate, cu intervale foarte mici sau cu foarte putine goluri intre parti. ♦ (Despre tesaturi) Tesut strans: batut. 2. (Despre partile componente ale unei colectivitati sau unitati) Asezat unul langa altul sau foarte aproape unul de altul: strans. 3. (Despre ploaie, ceata, umbra etc.) Compact, dens: de nepatruns. II. 1. Despre intamplari, fenomene sau actiuni: adesea adverbial) Care se repeta de (mai) multe ori la intervale mici de timp, urmand mereu unul dupa altul: repetat, frecvent. ♦ (Despre miscari care se repeta: adesea adverbial) Repede, iute, grabit. – Lat. densus.

SEGREGA, pers. 3 segrega, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin racire de la o temperatura inalta, pe baza diferentei dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componentii unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare.

componentA s. constituent, element. (O ~ a unui ansamblu.)

CONSTITUENT adj., s. 1. adj. v. component. 2. s. v. element.

COMPONENT² ~ti m. 1) element din structura unui corp. 2) Substanta care face parte dintr-un compus chimic. 3) element integrat dintr-un sistem tehnic. /<germ. Komponente, it. componente

PREFABRICAT, -A adj. Care serveste ca material pentru fabricarea unui produs industrial finit. // s.n. 1. Piesa aflata intr-o faza intermediara de prelucrare. 2. element de constructie sau parte componenta a unui element de constructie, confectionat dinainte in fabrica sau in atelier pentru a fi numai montat sau ansamblat cu alte piese pe santier. [Cf. fr. prefabrique].

SEGREGA vb. I. 1. intr. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin racire de la o temperatura inalta, bazat pe diferenta dintre punctele de topire ale elementelor. 2. refl. (Despre componentii unui material) A se separa. [P.i. 3,6 -ga. / < lat. segregare].

AZOT s. n. Corp gazos simplu, incolor, inodor si insipid, parte componenta a aerului si element esential al tesuturilor vegetale si animale; nitrogen. – Din fr. azote.

TERMINAL, -A, terminali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se afla la extremitate, la capat, la varf. 2. S. n. Statie de radioreleu, componenta a unei retele de radiorelee. 3. S. n. Dispozitiv de intrare sau iesire cuplat cu calculatorul (2); display video, imprimator. 4. S. n. element de conectare al componentelor electronice. – Din fr. terminal, lat. terminalis.

componenta, componente, s. f. Totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate; compozitie, alcatuire. – Compon[ent] + suf. -enta (dupa absent-absenta).

element ~e n. 1) Parte componenta a unui intreg. ~ele unei lucrari. ◊ ~ de constructie piesa din ansamblul unei constructii. 2) chim. Substanta simpla care nu se mai poate descompune pe cale chimica, dar care poate intra in componenta altor substante. 3) Persoana care face parte dintr-o colectivitate. 4) la pl. Fenomen, forta a naturii. 5) rar Mediu in care traieste o fiinta. 6) Pila electrica; celula a unei pile electrice. 7) mai ales la pl. Principiu de baza al unei discipline, al unei stiinte; notiune fundamentala. /<fr. element, lat. elementum

componentA s. f. totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate; compozitie, alcatuire. (< compon/ent/ + -enta)

FACTOR s. m. 1. conditie, element, imprejurare care poate determina, influenta sau explica un proces, un fenomen, o actiune etc. ♦ ~ de productie = componenta a ansamblului de elemente care iau parte la producerea bunurilor materiale. 2. (mat.) fiecare dintre termenii unui produs. ♦ ~ prim = fiecare dintre numerele prime prin care se imparte exact un numar dat; ~ comun = numar sau polinom prin care se divide oricare dintre termenii unei sume. 3. marime pentru un sistem tehnic, un material etc., reprezentand raportul a doua marimi de natura diferita. 4. coeficient; postas. 5. functionar, agent postal care distribuie corespondenta. (< fr. facteur, lat. factor)

AZOT s. n. Corp gazos simplu incolor si inodor, parte componenta a aerului si element esential al tesuturilor vegetale si animale; nitrogen. – Fr. azote (< gr.).

SASCHIU (‹ magh.) s. m. Denumirea a doua plante din genul Vinca, familia apocinaceelor, cu tulpina intinsa pe pamant din care se inalta mici tulpini florifere cu flori albastre-violet, roze, rar albe. Vinca herbacea are tulpina ierbacee, de 10-40 cm si frunze subtiri, cazatoare; creste in regiuni de campie si dealuri joase, in locuri insorite. Vinca minor are tulpina mai lunga (60-100 cm), la baza lignificata si frunze pieloase, persistente. Creste in locuri umbrite, frecvent cultivata pe sub arbori sau pe langa ziduri, in gradini si cimitire. Are multiple utilizari ca planta medicinala, continand un numar mare de aminoacizi si elemente minerale. Intra in componenta unor medicamente pentru combaterea hipertensiunii, diminuarea ritmului c*****c, oxigenarea creierului etc.

COMBINAT² ~ta (~ti, ~te) Care este format prin combinarea mai multor elemente; realizat prin reuniunea unor componente diferite. /v. a combina

FIR ~e n. 1) Produs obtinut prin toarcerea fibrelor textile (naturale sau artificiale) folosit la fabricarea tesaturilor. ~ de lana. ◊ ~ de par fibra tare, de origine epiteliala, care creste pe pielea omului si a animalelor. ~ cu plumb fir prevazut la unul din capete cu o greutate metalica, folosit pentru determinarea directiei verticale. A se tine (sau a-i sta, a-i atarna) cuiva viata numai intr-un ~ de ata (sau de par) a) a se afla intr-o situatie foarte nesigura; b) a fi in pericol de moarte; c) a trage sa moara. 2) fig. Linie subtire, neintrerupta. ~ de fum. 3) Ata metalica (de aur, de argint etc.), folosita la impodobirea unor obiecte de imbracaminte. Haina cusuta cu ~. 4) Fibra provenita din secretia unor animale (paianjeni, omizi etc.). 5) Linie electrica prin care se transmite energia. 6) fig. Continuitate neintrerupta; desfasurare continua; curs; mers. ~ul gandurilor. 7) Fiecare dintre partile componente ale unei totalitati de elemente omogene. ~ de busuioc. 8) fig. Cantitate neinsemnata. ~ de faina. /<lat. filum

ORGANOGEN ~a (~i, ~e) 1) (despre elemente chimice) Care intra in componenta substantelor din structura organismelor ani-male sau vegetale. 2) (despre roci, minereuri, minerale etc.) Care este format din ramasite de organisme vegetale sau animale; din resturi de organisme vii. /<fr. organogene

VERIGA, verigi, s. f. 1. Fiecare dintre inelele care alcatuiesc un lant. ♦ Fig. element de legatura; p. ext. parte componenta. 2. Inel de metal, de material plastic etc., de diferite marimi, cu numeroase intrebuintari tehnice (ca element de fixare). 3. (Pop.) Verigheta. 4. (Reg.) Fiecare dintre segmentele inelare care formeaza toracele albinei. 5. (Reg.) Brat de apa care imprejmuieste un ostrov. 6. (In sintagma) Veriga de rod = cuplu format dintr-o coarda de rod si un cap, care se lasa la taierea vitei de vie. – Din sl. veriga.

AZOT n. element chimic gazos care intra in componenta aerului in proportie de aproape 80; nitrogen. /<fr. azote

COMPONENT¹ ~ta (~ti, ~te) Care intra in compozitia unui ansamblu; aflat in compozitia unui corp. Parte ~ta. element ~. Forta ~ta. /<germ. Komponente, it. componente

COMPUS¹ ~sa (~si, ~se) Care consta din mai multe elemente; format din mai multe parti componente. Frunza ~sa. /v. a compune

CONSTITUTIE¹ ~i f. 1) Mod de constituire a elementelor unui intreg; structura; factura; compozitie; componenta. 2) Ansamblu de particularitati morfologice, functionale si psihologice ale unui om. 3) Aspect general; forma exterioara; confirmatie; configuratie. ~a corpului. [Art. constitutia; G.-D. consti-tutiei; Sil. -ti-e] /<fr. constitution, lat. constitutio, ~onis

STRUCTURA ~i f. 1) Mod de organizare interna a elementelor sau a partilor care constituie un ansamblu concret sau abstract; constitutie; factura; component; compozitie. 2) Ansamblu de relatii dintre elementele unui sistem; retea de relatii. [G.-D. structurii] /<lat. structura, fr. structure

componentA s.f. Reunire a mai multor elemente intr-un intreg; compozitie, alcatuire. [< component]

CONSTITUTIV, -A adj. Care intra in componenta unui lucru, care reprezinta un element esential in structura lui. [< fr. constitutif].

CONSTITUTIV, -A adj. care intra in componenta unui lucru, care reprezinta un element esential in structura lui; constituent. (< fr. constitutif)

CARBON s. n. element chimic, metaloid foarte raspandit in natura, component de baza al tuturor substantelor organice, care se gaseste in carbuni, in petrol, in gaze etc., iar in stare elementara in diamant, in grafit si in carbunele negru. ◊ Carbon 14 = izotop radioactiv al carbonului, care ia nastere in atmosfera si care serveste la stabilirea varstei vestigiilor materiale. (Hartie-)carbon = hartie subtire acoperita pe una dintre fete cu o substanta chimica de culoare inchisa, intrebuintata in dactilografie, cartografie etc. la scoaterea de copii; indigo, plombagina. – Din fr. carbone, lat. carbo, -onis.

DES¹ deasa (desi, dese) 1) (despre corpuri compuse din elemente de acelasi fel) Care are partile componente foarte apropiate unul de altul. Padure deasa. Pieptene ~. 2) (despre multimi, populatii) Care este numeros intr-un spatiu restrans. 3) (despre tesaturi) Care este tesut strans. 4) (despre fapte, fenomene, actiuni) Care se repeta de mai multe ori la intervale mici de timp. Respiratie deasa. 5) (despre ploaie, ceata etc.) Care se caracterizeaza printr-un inalt grad de concen-tratie; care este foarte compact; dens. 6) si adverbial(despre miscari care se repeta) Care vadeste iuteala. /<lat. densus

VERIGA ~gi f. 1) Fiecare dintre inelele unui lant. 2) Piesa in forma de inel, avand diferite intrebuintari tehnice. 3) fig. Parte componenta a unui ansamblu, care serveste drept element de legatura. 4) pop. Inel fara piatra, de obicei din metal pretios, purtat drept simbol al legaturii dintre logodnici sau dintre soti; verigheta. [G.-D. verigii] /<sl. veriga

CONSTITUENT, -A I. adj. component, constitutiv. II. s. n. fiecare dintre elementele care formeaza un ansamblu. ◊ fiecare dintre substantele care intra intr-un sistem fizico-chimic. (< fr. constituant)

element I. s. n. 1. (ant.) fiecare dintre cele patru componente primordiale (focul, aerul, apa, pamantul) ale corpurilor si fenomenelor naturii. 2. (pl.) fenomene, forte ale naturii. 3. parte componenta a unui intreg, a unui ansamblu. ♦ (lingv.) ~ de compunere = tema, cuvant imprumutat, fara existenta independenta, numai in compunerea de tip savant; ~ de relatie = cuvant sau locutiune care exprima raporturi sintactice. ◊ membru al unei colectivitati etc. 4. (chim.) corp simplu, care in combinatie cu alte asemenea corpuri, da nastere corpurilor compuse. 5. (fig.) mediu in care traieste o fiinta. ♦ a fi in ul sau = a fi intr-o situatie favorabila. 6. (mat.) obiect fizic sau al gandirii cu care se formeaza o multime. 7. celula a unei pile electrice. 8. (pl.) principiu, notiune de baza a unei discipline, a unei teorii etc. II. s. m. fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. (< fr. element, lat. elementum)

MOAZA, moaze, s. f. (Constr.) Fiecare dintre componentele unei perechi de grinzi care formeaza un element de consolidare la o constructie din lemn. – Din fr. moise.

ALCATUITOR ~oare (~ori, ~oare) Care intra in componenta unui lucru; care face parte din ceva. elemente ~oare. /a alcatui + suf. ~itor

COERENT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre un intreg) Care consta din elemente strans legate intre ele; inchegat; armonios. 2) (despre componentii unui intreg) Care este strans legat de celelalte elemente constitutive. /<fr. coherent, lat. cohaerens, ~ntis

A INCORPORA ~ez tranz. 1) A introduce ca parte componenta (intr-un tot); a uni cu alte elemente pentru a forma un corp; a ingloba; a include. 2) (teritorii) A alipi cu forta; a anexa. 3) (recruti) A inscrie in efectivul armatei; a inrola; a angaja. /<fr. incorporer, lat. incorporare

PRINCIPIU s.n. 1. element fundamental, idee de baza pe care se intemeiaza o teorie, un sistem politic etc. 2. Lege fundamentala a unei stiinte, a unei arte etc. ♦ (La pl.) Totalitatea legilor si a notiunilor de baza ale unei discipline. 3. (In antichitate si in evul mediu) element primordial care era considerat drept origine sau componenta de baza a lumii fizice. ♦ (In conceptiile mistice) Cauza initiala a lumii fizice si morale. ♦ Principiu activ = substanta care constituie esenta unui produs vegetal sau animal. 4. Regula sau norma de actiune, de legislatie etc. ♦ In principiu = din punct de vedere teoretic, in general. 5. Convingere, punct de vedere. [Pron. -piu, var. (pop.; inv.) princip, printip s.n. / < lat. principium, cf. it. principio].

BOB² boabe n. 1) Fiecare dintre partile componente (asemanatoare cu un graunte) ale unei totalitati de elemente omogene; fir. ~ de nisip. 2) Obiect mic, de forma rotunda, separat dintr-o cantitate mare de obiecte identice. ~ de margaritar. /Orig. nec.

FACTURA¹ ~i f. 1) Mod de organizare a elementelor sau a partilor constituente ale unui ansamblu; constitutie; structura; component; compozitie. 2) Caracter specific al unei opere de arta. /<fr. facture, lat. factura

POINTER [PAINTAR] s.n. (inform.) element reprezentand o adresa, pe baza careia pot fi legate componentele unei structuri. (< engl. pointer)

SAMARIU (‹ fr. {i}; {s} n. pr. Samarski) s. n. element chimic (Sm; nr. at. 62, m. at. 150,4) din grupa lantanidelor. component al unor aliaje magnetice cu cobalt. Din s. se executa electrozi pentru startere. A fost descoperit (1879) de Lecoq de Boisbaudran.

GRINDEI, grindeie, s. n. 1. Una dintre partile componente ale plugului cu tractiune animala, care leaga intre ele toate celelalte elemente. 2. Grinda mica (fixata la o constructie de-a curmezisul si orizontal). ♦ Bucata de lemn care intra in alcatuirea unor instrumente, mecanisme etc. – Grinda + suf. -ei. Cf. bg. gredel, scr. gredelj.

POSTPOZITIE ~i f. lingv. (in opozitie cu prepozitie) Pozitie a unui element de limba dupa un alt cuvant sau la sfarsitul cuvantului din componenta caruia face parte. [G.-D. postpozitiei] /<fr. postposition

PREPOZITIE f. lingv. 1) (in opozitie cu postpozitie) Pozitie a unui element inaintea cuvantului la care se raporteaza sau la inceputul cuvantului din componenta caruia face parte. 2) Parte de vorbire neflexibila care exprima relatiile sintactice de subordonare dintre un substantiv (sau un substitut al acestuia) ori dintre un verb si un alt cuvant. [G.-D. prepozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. preposition, lat. praepositio, ~onis

DISPERSIE s. f. 1. imprastiere, raspandire. ◊ imprastiere a unei substante in particule foarte fine intr-un mediu solid, lichid sau gazos. ◊ raspandire a semintelor, a plantelor. ◊ (stat. mat.) expresie care masoara concentratia unei multimi de valori in jurul unei valori medii. ◊ fenomen balistic prin care traiectoriile succesive ale proiectilelor trase cu aceeasi arma si cu aceleasi elemente de tragere nu se confunda. 2. descompunere a luminii in radiatiile monocromatice componente la trecerea printr-o prisma de sticla. 3. (mat.) indicator numeric al imprastierii valorilor unei variabile aleatorii fata de valoarea medie. (< fr. dispersion, lat. dispersio)

CONFIGURATIE (‹ fr., lat.) s. f. Infatisare, forma exterioara a unui lucru. ♦ Mod de dispunere si organizare a elementelor si conexiunilor in cadrul unui sistem. C. presupune stabilirea unor invarianti ai raporturilor dintre componentele sistemului. ♦ (CHIM.) Mod de aranjare a liganzilor (substituientilor) in jurul unui element de chiralitate moleculara (carbon asimetric, axa de chiralitate etc.). Pentru stabilirea c. se foloseste fie un etalon simplu de c. definita, fata de care se stabilesc inrudirile configurative, fie un etalon intern (de ex. un atom chiral din aceeasi molecula, pentru care se admite o anumita c., configuratia celorlalti rezultind in raport cu a acestuia). In stabilirea ordinii liganzilor se considera prioritatile dupa numerele atomice descrescatoare ale atomilor direct legati de elementul de chiralitate.

ANALITIC, -A, analitici, -ce, adj. Care se bazeaza pe analiza, care procedeaza prin analiza. ◊ Chimie analitica = ramura a chimiei care se ocupa cu cercetarea elementelor si a combinatiilor lor. Spirit analitic = capacitate mintala de a disocia partile componente ale unui intreg; persoana care are aceasta capacitate. Limba analitica = limba care exprima raporturile gramaticale prin cuvinte izolate. ♦ (Mat., Fiz.) Care foloseste calculul algebric si infinitezimal. Geometrie analitica. – Din fr. analytique, lat. analyticus.

component adj., s. 1. adj. alcatuitor, constituent, constitutiv, formativ, (rar) structural, (inv.) compozant, compunator. (elementele ~ ale unui ansamblu.) 2. s. (SPORT) titular. (~ al echipei de volei.)

RUTENIU (‹ fr. {i}; {s} lat. m. Ruthenia „Ucraina”) s. n. element chimic (Ru; nr. at. 44, m. at. 101,07) din grupa metalelor platinice. Intra in componenta aliajelor foarte dure si rezistente la uzura prin frecare; catalizator al multor reactii chimice folosit si la fabricarea filamentelor pentru lampile cu incandescenta. A fost descoperit de chimistul rus Karl K. Klaus in 1844.

TAMBUR s. n. 1. dispozitiv cilindric, gol, folosit in diferite scopuri in tehnica; toba. ◊ piesa cilindrica pentru spargerea si sortarea granulometrica a pietrei. ♦ ~ grad = piesa componenta a anumitor instrumente de masurat, prevazuta cu gradatii la unul din capete. 2. (arhit.) bloc de piatra, elementul constitutiv al fusului unei coloane; (p. ext.) element cilindric al unei constructii. 3. vestibul la intrarea unei cladiri, delimitat de doua randuri de usi. ◊ portiune prismatica ori cilindrica, intre o cupola si arcurile sau zidurile care marginesc un spatiu boltit. 4. spatiu in care se invarteste o usa pivotanta cu mai multe aripi. (< fr. tambour, germ. Tambour)

PIEPTENE, piepteni, s. m. 1. Obiect de toaleta confectionat din os, din metal, din materiale plastice etc., cu dinti marunti, care serveste la pieptanat¹ parul sau pe care femeile il poarta in par ca podoaba. 2. (Mai ales la pl.) Unealta cu dinti metalici, folosita in industria casnica la pieptanatul¹ fibrelor textile; pieptanusi; p. ext. element al masinii industriale de pieptanat fibrele textile. 3. P. a**l. Nume dat mai multor obiecte, unelte sau parti componente ale acestora, care seamana, ca forma sau ca intrebuintare, cu un pieptene (1, 2). [Var.: piepten s. m.] – Lat. pecten.

TAMBUR s.n. 1. Piesa in forma de cilindru gol, folosita in diferite scopuri in tehnica. ◊ Tambur gradat = piesa componenta a anumitor instrumente de masurat prevazuta cu gradatii la unul dintre capete. 2. (Arhit.) Bloc de piatra care formeaza elementul constitutiv al fusului coloanei din arhitectura clasica. 3. Vestibul construit la intrarea unei cladiri, delimitat de doua randuri de usi. ♦ Portiunea prismatica sau cilindrica, interpusa intre o cupola si arcurile sau zidurile care marginesc un spatiu boltit. ♦ Spatiu in care se invarteste o usa pivotanta cu mai multe aripi. 4. (Tehn.) Toba. [Pl. -re, -ruri. / < fr. tambour, it. tamburo].

NEODIM (‹ fr. {i}; {s} neo- + gr. [di]dymos „geaman”) s. n. element chimic (Nd; nr. at. 60, m. at. 144,24) din grupa lantanidelor. A fost descoperit de chimistul austriac C. Auer von Welsbach in 1885. component al aliajelor pentru constructia de avioane si rachete, precum si al materialelor pentru lasere.

ANALIZA ~e f. 1) Metoda stiintifica de cercetare a realitatii bazata pe descompunerea proceselor, a obiectelor in parti componente. ◊ In ultima ~ in concluzie. 2) chim. Procedeu de stabilire a compozitiei chimice a unei substante. 3): ~ gramaticala descompunere a cuvintelor si propozitiilor in elemente alcatuitoare si determinarea valorii lor gramaticale. [G.-D. analizei] /<lat. analysis, fr. analyse

ERBIU (‹ fr. {i}; {s} localit. Yterby) s. n. element chimic (Er; nr. at. 68, m. at. 167,26) din grupa lantanoidelor; metal alb-argintiu (d 9,045, p. t. 522ºC, p. f. 2.510 ºC); intra in componenta aliajelor magnetice cu fier, cobalt, nichel. A fost descoperit de chimistul si medicul suedez C.G. Mosander (1843).

SINTEZA s.f. (op. analiza). 1. Metoda generala de cunoastere care consta din recompunerea unui tot sau a unui intreg din partile sale componente. ♦ Reunire. ♦ (Concr.) Lucrare, opera care abordeaza datele esentiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. 2. Operatie, metoda prin care se obtine un compus chimic din elementele lui sau din compusi mai simpli. 3. (Fiz.) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a doua sau mai multe culori. ♦ Recompunere a elementelor in care a fost descompusa imaginea transmisa la distanta. 4. Unitate dialectica a laturilor contrare. 5. (In filozofia lui Hegel) Etapa finala a triadei, care uneste in sine intr-un chip nou unele trasaturi ale ambelor etape anterioare ale dezvoltarii (teza si antiteza). [Cf. fr. synthese, lat., gr. synthesis < syn – cu, thesis – asezare].

SPECTRAL, -A, spectrali, -e, adj. 1. Care apartine spectrului (1), privitor la spectru; de culoarea spectrului; ca de spectru. ◊ Analiza spectrala = metoda de identificare a diferitelor elemente dintr-un corp cu ajutorul analizei spectrului luminii emise de corp. Instrument spectral = instrument optic folosit pentru a obtine dispersarea unei radiatii electromagnetice compuse in radiatiile monocromatice componente. 2. Cu aspect de fantoma; fantomatic. – Din fr. spectral.

ANALIZA s.f. 1. (op. sinteza) Metoda generala de cercetare a realitatii bazata pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate etc. in partile lor componente; examinare amanuntita a unei probleme. ◊ In ultima analiza = in concluzie. 2. Analiza matematica = ramura a matematicii care studiaza functiile, limitele, derivatele si aplicatiile lor. 3. (Chim.) Descompunere a unei substante in elementele ei constitutive. [< fr. analyse < lat., gr. analysis].

CILINDRU I. s. m. 1. corp geometric care rezulta din rotirea unui dreptunghi imprejurul uneia dintre laturile sale. ◊ corp in forma de sul. ◊ ~i u*****i = elemente microscopice cu aspect cilindric, in tuburile urinifere la bolnavii de nefrita; ~ central = tesut central din structura interna a radacinii si a tulpinii plantelor vasculare. 2. piesa in forma de tub din componenta unui motor in care se deplaseaza pistonul. 3. piesa grea a unei masini, care se roteste in jurul axei sale, pentru a conduce, a presa etc. un material; valt ♦ ~ compresor = tavalug. II. s. n. joben. (< fr. cylindre, lat. cylindrus)

element s.n. 1. Fiecare dintre cele patru substante sau principii despre care se credea ca stau la baza corpurilor si a fenomenelor naturii. ♦ (La pl.) Fenomene, forte din natura, fortele naturii. 2. Parte componenta a unui obiect, a unei masini. 3. Membru al unei colectivitati etc. 4. Corp care nu se mai poate descompune pe cale chimica si care, in combinatie cu alte asemenea corpuri, da nastere corpurilor compuse. 5. Mediu in care traieste o fiinta, o vietuitoare. ♦ (Fig.) Anturaj placut in care se simte bine cineva. 6. Pila electrica; celula a unei pile electrice. 7. (La pl.) Principiu, notiune de baza a unei discipline, a unei stiinte. [Pl. -te, (s.m.) -ti. / < lat. elementum, cf. fr. element, it. elemento].

CILINDRU s.m. 1. Corp geometric care rezulta din rotirea unui dreptunghi imprejurul uneia dintre laturile sale. ♦ Corp in forma de sul. ♦ Cilindri u*****i = elemente microscopice cu aspect cilindric, care se produc in tuburile urinifere la bolnavii care sufera de nefrita; cilindru central = coloana de tesuturi care umple regiunea centrala din structura interna a radacinii si a tulpinii unei plante. 2. Piesa (componenta) a unei masini, care se roteste in jurul axei sale, servind pentru a conduce, a presa etc. un material; valt. ◊ Cilindru compresor = tavalug. ♦ Incapere cilindrica (la motoare) in care se deplaseaza pistonul. [< lat. cylindrus, cf. fr. cylindre, germ. Zylinder].

SINTEZA s. f. 1. metoda de cunoastere constand din recompunerea unui tot din partile sale componente. ◊ reunire. ◊ lucrare, opera care abordeaza datele esentiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. ◊ (mil.) document de raportare a situatiei si informare a esalonului superior, la sfarsitul zilei de lupta sau al unei actiuni. 2. operatie, metoda prin care se obtine un compus chimic din elementele lui sau din compusi mai simpli. 3. (fiz.) combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a doua sau mai multe culori. ◊ recompunere a elementelor in care a fost descompusa imaginea transmisa la distanta. ♦ a sunetelor = a) tehnica de generare pe cale electronica a sunetelor. b) tehnica de procesare prin care se reduce redundanta semnalelor vorbirii umane. 4. (fil.) unitate dialectica a laturilor contrare ◊ (la Hegel) etapa finala a triadei, fuziunea contrariilor (teza si antiteza). (< fr. synthese)

HAFNIU (‹ fr. {i}; {s} dan. [Koben]havn „Copenhaga”) s. n. element chimic (Hf; nr. at. 72, m. at. 178,49, p. t. 2.220ºC, p. f. 3.200ºC). Este un metal rar, alb-argintiu, stralucitor, greu fuzibil, care se gaseste in minereurile de zirconiu. Functioneaza in combinatii in starea de valenta patru. Se intrebuinteaza in electronica, in tehnica nucleara (la fabricarea barelor de control din reactoarele nucleare). Intra in componenta unor aliaje refractare si greu fuzibile in aviatie si in tehnica rachetelor. A fost descoperit de D. Coster si G. de Hesevy (1923).

TANTAL (‹ fr. {i}; {s} n. pr. Tantal) s. n. element chimic (Ta; nr. at. 73, m. at. 180,948, p. t. 3.010ºC, p. f. c. 4.100ºC, gr. sp. 16,7). Metal rar, cenusiu, lucios, dur, ductil in stare pura si foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se gaseste in natura in tantalit si si pamanturile rare. Formeaza combinatii in treptele de valenta 2, 3, 4 si 5. Se foloseste in metalurgie (component al aliajelor refractare, solide si rezistente la coroziune), in energia nucleara, ind. constructoare de masini, chimica, electronica, in medicina (aplicarea suturilor, fixarea oaselor si vaselor), pentru fabricarea bijuteriilor (in locul platinei). A fost descoperit de A.G. Ekeberg in 1802.

TRANSPOZITIE s. f. 1. transpunere. 2. (mat.) permutare in care toate elementele, in afara de doua (care se schimba unul cu celalalt), raman neschimbate. 3. (chim.) schimbare a pozitiei unor atomi sau radicali dintr-o molecula organica pentru a forma un izomer. 4. (muz.) transcriere sau executare a unei compozitii in alta tonalitate decat cea initiala. 5. (biol.) miscare a unei gene dintr-un set cromozomial sau dintr-un cromozom in altul. 6. problema enigmistica, in schimbarea pozitiei partilor componente ale unei sarade din a caror insumare inversa trebuie sa rezulte un cuvant nou. (< fr. transposition)

COMBINATIE (‹ fr.) s. f. 1. Reunire, imbinare, combinare. ♦ (Fam.) Aranjament, plan, calcul. 2. (CHIM.) Substanta omogena compusa din doua sau mai multe elemente chimice diferite, prezente in proportii definite; compus (2); corp compus. ◊ C. complexa = combinatie care se obtine prin legarea la un ion metalic a unui numar definit de molecule de aceeasi specie sau de specii diferite, neutra din punctul de vedere al reactivitatii chimice. ◊ C. organometalica = c. organica continind un atom al unui metal legat printr-un atom de carbon de radicalul organic. ◊ C. de incluziune = c. moleculara constituita din doi componenti, in care moleculele unuia dintre componenti sint capabile sa retine moleculele celui de-al doilea, fara ca intre ele sa se stabileasca legaturi chimice obisnuite, ci numai forte de interactiune, slabe de tip Van der Waals (ex. aducti, clatrati).