absorbi vb. I. tr. 1. a se imbiba, a suge, a incorpora ceva. 2. a prelua cunostinte, idei, elemente specifice etc., asimilandu-le in propria structura. 3. (fig.) a preocupa intens. II. refl. (fig.) a se cufunda in ganduri (< fr. absorber, lat. absorbere)

PIVOTA, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre doua corpuri in contact; la pers. 3) A se roti in jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor doua corpuri in punctul de contact. ♦ Fig. (Despre actiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfasura in jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o miscare de rotatie in jurul unui militar, al unei formatii etc. ♦ A-si rasuci (brusc) corpul; (Sport) a se rasuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.

LIRICO-EPIC ~ca (~ci, ~ce) (despre opere, subiecte, forme literare) Care contine elemente specifice genurilor liric si epic. /liric + epic

MONSTRU s.m. 1. Fiinta fantastica, avand corpul alcatuit din elemente specifice oamenilor si animalelor. ♦ Fiinta care are o anomalie fizica din nastere; pocitanie. 2. Colos, namila; fiinta sau lucru de proportii colosale. 3. Om crud, degenerat, denaturat. // adj. Urias, foarte mare, colosal. [Cf. fr. monstre, lat. monstrum].

MONSTRU s. m. 1. fiinta fantastica cu corpul din elemente specifice oamenilor si animalelor. ◊ colos, namila, fiinta, lucru de proportii colosale. ◊ (adj.; fam.) de mare amploare, colosal. 2. fiinta care prezinta o anomalie fizica din nastere; pocitanie. 3. om crud, degenerat, denaturat. 4. ~ sacru = mare vedeta a cinematografiei sau teatrului. (< fr. monstre, lat. monstrum)

PARTICULA s.f. 1. Particica de materie; corpuscul, microobiect. ♦ (Fiz.) Particula elementara = Particula constitutiva a materiei, care prezinta atat caracteristici corpusculare, cat si ondulatorii, comportandu-se ca o entitate cu insusiri specifice. 2. element lexical si morfologic neflexibil, intrebuintat numai in compunere cu alte cuvinte. [Cf. fr. particule, lat. particula].

BALADESC, -A I. adj. cu caracter de balada; baladier. II. s. n. element specific baladei. (< germ. balladesk)

PARTICULA s. f. 1. particica de materie; corpuscul, microobiect. ♦ (fiz.) ~ elementara = particula constitutiva a materiei, care prezinta atat caracteristici corpusculare, cat si ondulatorii, comportandu-se ca o entitate cu insusiri specifice. 2. element lexical si morfologic invariabil, care se ataseaza la sfarsitul unui cuvant sau al unei forme flexionare. (< fr. particule, lat. particula)

DACISM s. n. 1. (Livr.) Caracter specific dacilor. 2. element lexical din limba dacilor. – Dac + suf. -ism.

ORNAMENTICA f. 1) Ansamblu de elemente ornamentale (specifice unui popor, unui stil sau unei opere). 2) Totalitate a sunetelor care impodobesc linia melodica principala. /<germ. Ornamentik

SINCRETISM s.n. 1. Stare de nediferentiere a elementelor unui fenomen, specifica fazelor primitive de dezvoltare. 2. Contopire a unor elemente de gandire, de viata sociala, artistica etc. intr-un complex in care inca nu-si pot semnala specificul. ♦ (Fil.) Amestec de teorii diferite si contradictorii. [< fr. syncretisme, cf. gr. synkretizein – a reuni].

METAL ~e n. element chimic cu luciu specific, caracterizat prin conductibilitate termica si electrica, opacitate, ductibilitate si maleabilitate. /<fr. metal, germ. Metall

PREDICAT s.n. 1. Parte principala a propozitiei care atribuie subiectului o actiune, o stare, o insusire. ◊ Predicat verbal = predicat format dintr-un verb predicativ la un mod personal; predicat nominal = predicat format dintr-un verb copulativ si un nume predicativ. 2. Termen al unui rationament care afirma sau neaga ceva in legatura cu subiectul. ♦ (In logica simbolica) element constitutiv al functiilor specifice calculului cu predicate. [< lat. praedicatum, cf. fr. predicat].

PREDICAT s. n. 1. parte principala a propozitiei care atribuie subiectului o actiune, o stare, o insusire. ♦ ~ verbal = predicat exprimat printr-un verb predicativ la un mod personal, locutiune verbala, adverb sau interjectie predicativa; ~ nominal = predicat exprimat printr-un verb copulativ si un nume predicativ. 2. (log.) termen al unei judecati care afirma sau neaga ceva in legatura cu subiectul. ◊ (log. simbolica) element constitutiv al functiilor specifice calculului de predicate. 3. (mat.) enunt care depinde de una sau mai multe variabile si caruia, pentru orice valoare data variabilelor, ii corespunde o propozitie. (< fr. predicat, lat. praedicatum)

BARKLA [ba:clə], Charles Glover (1877-1944), fizician britanic. Prof. univ. la Edinburgh. In 1904, a realizat polarizarea radiatiilor X. A cercetat spectrele de radiatii X ale elementelor chimice si, in 1906, a demonstrat experimental ca diferite elemente chimice dau spectre de radiatii specifice. Premiul Nobel (1917).

ZETAJ ~e n. Metoda de separare a minereurilor, constand in sortarea elementelor componente pe baza diferentei de greutate specifica a acestora. /<fr. setzage

TRANSFIGURARE s.f. Actiunea de a (se) transfigura si rezultatul ei; transfiguratie. ♦ Procedeu specific procesului de creatie cu ajutorul caruia elementele realitatii exterioare, filtrate de viziunea imaginatiei si puterea de expresie a artistului, se transforma intr-o realitate noua, opera de arta. [< transfigura].

TRANSFIGURARE s. f. actiunea de a (se) transfigura; transfiguratie. ◊ procedeu specific procesului de creatie cu ajutorul caruia elementele realitatii exterioare, filtrate de imaginatia si puterea de expresie a artisticului, se transforma intr-o realitate noua, opera de arta. (< transfigura)

DISTRIBUTIONAL, -A, distributionali, -e, adj. De distributie. ◊ Analiza distributionala = metoda de analiza specifica lingvisticii structurale bazata pe principiul descrierii distributiei elementelor lingvistice. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. distributionnel.

TOREFIERE, torefieri, s. f. Operatie de incalzire la foc a unor produse, ca tutunul, cafeaua etc., in scopul uscarii acestora sau pentru a fi inlaturate anumite elemente daunatoare si a se obtine o aroma specifica. [Pr.: -fi-e-] – Cf. fr. torrefaction, torrefier.

CARACTER s.n. 1. Totalitatea trasaturilor psihice esentiale si stabile ale omului, care se manifesta in modul specific de a se comporta al acestuia. ◊ Dans de caracter = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de caracter = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. ♦ Individualitate cu trasaturi psihice complexe prezentata intr-o opera literara. ♦ Ansamblu de insusiri morale manifestate prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 2. Particularitate distinctiva care constituie specificul unui lucru. 3. Litera, semn grafic. 4. (Mat.) Numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. [Acc. si caracter. / < fr. caractere, cf. lat. character, gr. charakter – semn].

SINCRETISM s. n. 1. stare de contopire si nediferentiere a unor elemente apartinand domeniilor unor arte diferite (literatura, muzica, dans) specifica folclorului si, in general, fazelor primitive de dezvoltare a culturii. ◊ coexistenta organica a unor elemente eterogene apartinand filozofiei, religiei, mitologiei, literaturii si artei. (< fr. syncretisme)

IDIOTISM ~e n. Constructie, specifica unui idiom, al carei sens nu reiese din sensurile elementelor componente si care nu poate fi tradusa in alta limba cuvant cu cuvant; expresie idiomatica. [Sil. -di-o-] /<fr. idiotisme

PITEC¹- element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) maimuta”, „specific maimutei”. [Var. piteco-. / < fr. pithec(o)-, it. piteco-, cf. gr. pithekos].

–PITEC² element secund de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) maimuta”, „specific maimutei”. [< fr. -pitheque, it. -piteco, cf. gr. pithekos].

ITEM² s.n. 1. Tema, element constitutiv al unui test, chestionar etc. cu o nota specifica in cadrul unei probleme, referindu-se la un fragment strict determinat si unic al acesteia. 2. Termen de apreciere in problemele analitice. 3. Termen al unei descrieri analitice destinat a fi luat in considerare intr-un proces mecanizat. 4. (Psih.) Situatie particulara care produce din partea subiectului doua sau mai multe comportamente posibile. (cf. engl., fr. item)

SEMIMETAL, semimetale, s. f. element chimic care poseda atat proprietati caracteristice metalelor, cat si proprietati specifice nemetalelor, facand astfel trecerea intre cele doua clase de substante. – Semi- + metal (dupa fr. demi-metal).

PONDERE, ponderi, s. f. (Livr.) Greutate; spec. greutate specifica. Pondere atomica. ♦ Fig. Importanta, valoare (in cadrul unui ansamblu de elemente si in raport cu acestea). – Din lat. pondus, -eris.

COMPARATIE ~i f. 1) Alaturare a unor lucruri sau fiinte pentru a stabili asemanarile si deosebirile dintre ele. 2) Figura de stil care consta in confruntarea a doua elemente dintr-un enunt cu scopul de a reliefa anumite insusiri specifice asemanatoare. 3): Grade de ~ categorie gramaticala specifica pentru adjectiv (si adverb), avand trei aspecte: pozitiv, comparativ si superlativ. [Art. com-paratia; G.-D. comparatiei; Sil. -ti-e] /<lat. comparatio, ~onis

ATOMIC, -A adj. 1. referitor la atomi, specific atomilor. ♦ numar ~ = numar de ordine pe care il are fiecare element chimic in tabelul periodic al elementelor; energie ~a = energie nucleara; bomba ~a = bomba a carei putere este bazata pe energia nucleara. 2. care foloseste armele atomice. (< fr. atomique)

INTEGRAT, -A, integrati, -te, adj., s. n. 1. Adj. Inclus, inglobat intr-un tot. 2. S. n. (Electron.; si in sintagma circuit integrat) Microcircuit in care un numar de elemente de circuit sunt asociate inseparabil si interconectate electric astfel incat, pentru specificare, testare, intretinere si vanzare, formeaza un tot indivizibil. – V. integra.

ATOMIC, -A adj. Referitor la atomi, specific atomilor. ◊ Numar atomic = numar de ordine pe care il are fiecare element chimic in tabela periodica a elementelor; energie atomica = energie nucleara; bomba atomica = bomba a carei putere este bazata pe energia nucleara. [< fr. atomique, it. atomico].

ELISABETAN, -A adj. din timpul reginei Elisabeta I a Angliei, specific acelei epoci. ♦ stil ~ = stil al Renasterii engleze dezvoltat prin adaugarea unor elemente eterogene pe fondul traditiei gotice anterioare (constructii de o simetrie stricta, excesiv ornamentate, portretul si arta miniaturii, mobilier cu forme masive); literatura dramatica e reprezentata de teatrul lui Marlowe si Shakespeare. (< fr. elisabethain)

FACTURA¹ ~i f. 1) Mod de organizare a elementelor sau a partilor constituente ale unui ansamblu; constitutie; structura; component; compozitie. 2) Caracter specific al unei opere de arta. /<fr. facture, lat. factura

CROMOZOM ~i m. biol. element structural al nucleului celular la plante si la animale, care detine informatia ereditara specifica. /<fr. chromosome

PROFIL s. n. 1. contur, aspect al fetei cuiva privita dintr-o parte. ◊ (fig.) aspect, portret. figura. 2. contur al unui lucru, al unei forme de relief etc. ◊ desen reprezentand o sectiune verticala a unui element de constructie, a scoartei terestre etc. 3. domeniu de specializare a unei intreprinderi, institutii etc. ◊ specialitate, specific. 4. piesa decorativa in relief servind la ornamentarea unei cladiri, la imbunatatirea acusticii unei sali etc. 5. produs laminat din otel ori din alte metale sau mase plastice, de diferite forme. (< fr. profil, germ. Profil)

TASISM s.n. Directie in pictura abstracta de dupa cel de-al doilea razboi mondial, originala in practica diviziunii culorii in tonuri pure, specifica neoimpresionismului, ca si in unele tendinte ale picturilor extrem-orientale, in care hazardul intervine ca un element creator al structurarii imaginii, acordandu-se un rol primordial „automatismului psihic”. [< fr. tachisme, cf. tache – pata].

FORMANT s. m. 1. element constitutiv esential al unui sunet, cuvant, al unei sintagme, propozitii etc.; formativ. 2. (fon.) frecventa a unor rezonante specifice care definesc o vocala pe plan acustic. (< fr. formant)

TASISM s. n. directie in pictura abstracta de dupa cel de-al doilea razboi mondial, originala in practica diviziunii culorii in tonuri pure, specifica neoimpresionismului, ca si in unele tendinte, precum cele ale picturilor extrem-orientale, in care hazardul intervine ca un element creator al structurarii imaginii. (< fr. tachisme)

JAZ (JAZZ) [dʒæz] (‹ fr., engl.) s. n. 1. Muzica, adesea cu caracter de improvizatie, cu ritm viu, sincopat, reprezentand un mod specific de exprimare a gandirii muzicale, creata catre sfarsitul sec. 19 de negrii din S S.U.A., pe baza unor elemente folclorice traditionale – blues, spirituals (din care s-au pastrat sistemul ritmic, maniera de frazare si modul de tratare a materiei sonore) si a muzicii europene (retinandu-se sistemul melodic, armonic si, in special, instrumentatia); adaptat astazi conditiilor muzicale proprii diferitelor popoare. Caracteristicile fundamentale ale j. sunt: prezenta elementului swing, care rezultat al unei tratari speciale a timpului muzical; vigoarea si spontaneitatea creatiei muzicale, in care improvizatia capata o importanta deosebita; modul propriu fiecarui executant de frazare si tratare a materiei sonore, cele doua conditionandu-se reciproc. Incepand cu 1945, j. are mai multe stiluri, cele mai importante fiind swing, cool, free. 2. Orchestra care executa aceasta muzica; este formata de obicei din instrumente de suflat si percutie. Sin. jazzband.

SINGULAR² ~a (~i, ~e) 1) (despre trasaturi, particularitati) Care tine de un singur exemplar dintr-o clasa de elemente. ◊ Numar ~ categorie gramaticala care indica o singura persoana sau un singur lucru. 2) (despre fiinte sau despre lucruri) Care are anumite trasaturi distinctive specifice, individuale; unic in felul sau. /<lat. singularis, fr. singulier

PARTICULA, particule, s. f. 1. Parte foarte mica dintr-o substanta, dintr-o materie. ◊ (Fiz.) Particula elementara = particula constitutiva a materiei (electron, proton etc.) care se prezinta ca o unitate cu insusiri specifice si nu poate fi redusa in unitati mai simple. Particula alfa = nucleu de heliu format din patru nucleoni. Particula beta = electron sau pozitron emis de nucleul unui element radioactiv. 2. (Lingv.) Afix sau alt element invariabil atasat la un cuvant; termen generic pentru diverse cuvinte cu corp fonetic redus, mai ales pentru parti de vorbire neflexibile. ♦ Spec. Cuvant care insoteste un nume propriu de familie, de demnitate, indicand gradul, rangul etc. – Din fr. particule, lat. particula.

REACTIV, -A, reactivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. Referitor la reactanta; (despre elemente de circuite) care realizeaza un transfer periodic de energie in circuit, introducand un defazaj intre intensitatea curentului si tensiunea electrica. 2. S. m. Substanta chimica ce da o reactie specifica in prezenta unui anumit ion sau a unei grupe de ioni. [Pr.: re-ac-] – Din fr. reactif.

ATOMIC, -A, atomici, -ce, adj. Care tine de atomi, privitor la atomi, specific atomilor. ◊ Energie atomica = energie nucleara. Arma (sau bomba) atomica = instrument de lupta a carui putere e bazata pe energie nucleara. Masa (sau greutate) atomica = raportul dintre masa atomului unui element chimic si a 12-a parte din masa atomului de carbon. Pila atomica = reactor nuclear. – Din fr. atomique.

BIOSFERA (‹ fr. {i}) s. f. Invelis discontinuu al Pamantului format din totalitatea organismelor vii, impreuna cu toate elementele necesare vietii. Limitele sale cuprind marginea superioara a atmosferei, litosfera si intreaga hidrosfera. Masa totala a b. este de c. 10¹⁵ t. Este unicul suprasistem al Pamintului in care se produce substanta organica, prin procese specifice de transformare a energiei solare, apei si materiei anorganice.

DEFINITIE (‹ fr.) s. f. 1. (LOG.) Propozitie sau ansamblu de propozitii determinand semnificatia unui termen sau indicand caracteristicile esentiale ale unui obiect sau ale unei clase de obiecte. Intr-o d. se disting: termenul sau combinatia de termeni nou introdusi (definitul); termenul sau combinatia de termeni ale caror sensuri sunt deja cunoscute (definitorul). ♦ (La Aristotel) Determinare a naturii sau a esentei uneo specii prin indicarea genului care o cuprinde (gen proxim) si a diferentei specifice prin care se delimiteaza de celelalte specii. ◊ Expr. Prin definitie = prin insasi natura lucrului, decurgand in mod necesar din totalitatea notelor sale caracteristice. 2. (TELEC.) Continutul de detalii al unei imagini de televiziune sau de fototelegrafie, exprimat prin numarul de elemente in care trebuie descompusa imaginea, astfel incat un element sa nu contina mai multe nuante de luminozitate.

ETER¹ I. s. m. 1. (ant.) al cincilea element consecutiv al cosmosului (alaturi de foc, apa, aer si pamant). 2. compus organic rezultat, prin elimintarea apei, din combinarea unui alcool cu un acid. 3. compus organic obtinut prin fierberea alcoolului etilic cu acid sulfuric, lichid incolor, foarte volatil si inflamabil, cu miros aromatic specific, folosit ca solvent in industrie, in medicina etc. II. s. n. (fig.) aer, atmosfera, cer, vazduh. (< fr. ether, lat. aether, gr. aither, cer)

ETER, (1, 2, 4) eteri, s. m. (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinatie organica lichida, incolora, foarte volatila si inflamabila, cu miros aromatic specific, obtinuta din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri in industrie. 2. S. m. Substanta ipotetica (a carei existenta nu este admisa de fizica moderna) avand proprietati fizice contradictorii, care ar umple intregul spatiu si ale carei oscilatii ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosfera, cer, vazduh. 4. S. m. (In conceptia unor filozofi greci antici) Al cincilea element al universului (alaturi de foc, apa, pamant si aer) din care ar fi alcatuite corpurile ceresti. – Din fr. ether, lat. aether.

OPERATIE, operatii, s. f. 1. Activitate efectuata de unul sau de mai multi oameni cu o anumita calificare in vederea atingerii unui anumit scop; actiune efectuata de un aparat, de o masina etc. in cadrul unei munci specifice; p. gener. actiune, lucrare. 2. Actiune terapeutica chirurgicala, efectuata asupra unui organ sau a unui tesut bolnav; interventie chirurgicala. 3. Actiune militara de mare amploare, in vederea realizarii unui plan strategic sau a sarcinilor subordonate acestuia. 4. Efectuare a unei tranzactii financiare sau comerciale; inscriere intr-un registru a unei tranzactii efectuate. 5. (Mat.) Procedeu prin care se obtin unul sau mai multe elemente ale unei multimi. ♦ Regula dupa care se face un calcul sau se aplica o constructie matematica; executare a unui calcul. [Var.: operatiune s. f.] – Din lat. operatio, -onis, fr. operation, germ. Operation.

MODUL s. n. 1. (mat.) valoare absoluta a unei marimi reale. ◊ numar pozitiv egal cu radacina patrata a sumei patratelor componentelor unui numar real. ◊ (stat.) varianta a caracteristicii (4), inregistrata la cele mai multe unitati ale unei colectivitati statistice; valoare a caracteristicii cu cea mai mare frecventa. 2. coeficient care caracterizeaza o proprietate mecanica oarecare. ◊ raportul dintre diametrul primitiv al unei roti dintate si numarul dintilor acesteia. ♦ ~ de elasticitate = raportul dintre efortul unitar normal si lungimea specifica corespunzatoare a unei piese solicitate de intindere sau incovoiere. 3. debitul anual al unui curs de apa. 4. parte componenta a unui ansamblu cu functionalitate proprie. ◊ fiecare din partile detasabile ale unei nave spatiale. 5. (telec.) bloc din microelemente (tranzistoare, diode, bobine), care indeplineste functia de etaj sau de celula intr-un aparat, ori intr-o instalatie electronica. 6. (arhit.) unitate de masura pentru determinarea proportiilor elementelor componente ale unui edificiu. (< engl., fr. module, lat. modulus)

STRUCTURA s. f. I. 1. ansamblu de elemente de constructie solidarizate intre ele, care preia toate sarcinile la care este supus acesta si le transmite la fundatie. 2. mod de alcatuire interna a unui corp, a unui sistem. ◊ dispozitie relativa a atomilor in molecula unei substante. ◊ mod de grupare a moleculelor intr-o substanta minerala. 3. mod de asezare a partilor corpului animal sau vegetal ori ale tesuturilor. ◊ (psih.) conformatie, factura, formatie. 4. fel de alcatuire a unei compozitii, a unei opere literare. ♦ ~ gramaticala = mod specific fiecarei limbi de a organiza cuvintele in propozitii si fraze. II. mod de organizare a societatii din punct de vedere economic, social, politic si cultural; oranduire. ◊ mod de organizare a oricarei ramuri de productie. (< fr. structure, lat. structura)

GEN s.n. 1. Fel, soi, varietate. ♦ Fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. Diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, subiectul, tema etc. ♦ Fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ♦ Stil personal, maniera de a compune. 3. Totalitatea lucrarilor muzicale clasificate in functie de tematica, mijloace de exprimare etc. 4. Categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume neinsufletite, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivele. 5. (Biol.) Subdiviziune a unei familii care cuprinde mai multe specii sau varietati cu trasaturi comune importante. // (Si in forma geno-) element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) neam”, „origine”, „generatie”. [< lat. genus].