HEMATOMETRIE, hematometrii, s. f. Examinare a sangelui in vederea determinarii tipurilor si proportiei diferitelor elemente constitutive, precum si a cantitatii de hemoglobina. – Din fr. hematometrie.

BARA ~e f. 1) Bucata lunga si rigida de lemn sau de metal avand diferite intrebuintari in constructie, tehnica etc. 2) Fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale portii la unele jocuri sportive (hochei, fotbal, polo, handbal). A trimite balonul in ~. ◊ ~ fixa aparat de gimnastica format dintr-o vergea groasa de metal, fixata intre doi stalpi. ~e paralele aparat de gimnastica constand din doua vergele paralele fixate intre doi stalpi la aceeasi inaltime. 3) jur. Loc rezervat avocatilor intr-o sala de judecata pentru a tine pledoaria. 4) Linie care separa anumite parti in interiorul unui text. 5) muz. Linie verticala cu care se separa masurile pe portativ. 6) Prag subacvatic de nisip care bareaza intrarea intr-un fluviu sau intr-un port. [G.-D. barei] /<fr. barre

COERENT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre un intreg) Care consta din elemente strans legate intre ele; inchegat; armonios. 2) (despre componentii unui intreg) Care este strans legat de celelalte elemente constitutive. /<fr. coherent, lat. cohaerens, ~ntis

IMPERFECT ~ta (~ti, ~te) 1) Care nu este perfect; cu defecte sau neajunsuri; neperfect; nedesavarsit; inform. 2) Care nu este complet; fara unul sau mai multe elemente constitutive; necomplet; incomplet. ◊ Timpul ~ timp al modului indicativ care exprima o actiune trecuta durativa. /<lat. imperfectus, fr. imparfait

INCOMPLET ~ta (~ti, ~te) Care nu este complet; fara unul sau mai multe elemente constitutive; necomplet; imperfect. [Sil. -com-plet] /<fr. incomplet

OLIGOMER, -A adj. (Biol.) Format din putine elemente structurale. // s.n. Ciclu floral avand un numar mai mic de elemente constitutive. [< germ. oligomer, Oligomere].

TERMEN s.m. 1. Cuvant, vorba expresie; exprimare. 2. Fiecare dintre elementele unei comparatii. 3. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom. 4. Fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale unui silogism. ♦ Elementele unui enunt sau sistem logic. 5. (Fiz.) Termen spectral = marime proportionala cu energia oricareia dintre starile in care se poate afla un atom. [Var. termin s.m. / < lat. terminus, cf. fr. terme].

CONCATENATIE s. f. 1. figura de stil constand in inlaturarea membrelor unei perioade prin cuvinte imprumutate de la un membru precedent; inlantuire retorica de anadiploze succesive; conexiune; epiploca. 2. (lingv.) inlantuire de elemente vecine, in plan sintagmatic; (p. ext.) inlantuire de elemente constitutive (cauze si efecte, termeni ai unui silogism etc.); juxtapunere. (<fr. concatenation, lat. concatenatio)

ANTIMATERIE s.f. Substanta ipotetica ale carei elemente constitutive ar fi formate din antiparticule; antisubstanta. [< fr. antimatiere].

PROPORTIE s.f. 1. Raport intre dimensiunile unui intreg si partile lui sau intre dimensiunile partilor unui intreg. ♦ Procent, parte raportata la intreg. 2. Potrivire, raport armonios intre mai multe lucrari, parti. ♦ In proportie cu... = proportional cu..., potrivit cu.... 3. (La pl.) Dimensiune, marime. 4. (Mat.) Egalitate intre doua rapoarte avand patru elemente constitutive. [Gen. -iei, var. proportiune s.f. / cf. fr. proportion, lat. proportio].

OLIGOMER, -A adj., s. n. 1. (ciclu floral) cu un numar mic de elemente constitutive. 2. (polimer) a carui molecula contine un numar redus de molecule monomere. (< fr. oligomere)

PROPORTIE s. f. 1. raport intre partile unui intreg si intre acestea si intreg; raport stabilit intre lucruri comparabile. 2. (pl.) dimensiune, amploare, marime. ♦ a lua ĩi = a) a se dezvolta, a creste foarte mult; b) (fam.) a se ingrasa. 3. (mat.) egalitate intre doua rapoarte, avand patru elemente constitutive. (< fr. proportion, lat. proportio)

TERMEN I. s. n. 1. data dinainte fixata pentru executarea unei plati, obligatii etc.; scadenta. 2. interval de timp (dinainte stabilit) in limita caruia trebuie sa se infaptuiasca, sa se intample ceva. 3. eveniment viitor si sigur in ce priveste producerea lui, dar incert in ceea ce priveste data la care se va produce. 4. (despre ostasi) in termen = in curs de satisfacere a serviciului militar. II. s. m. 1. cuvant, vorba, expresie. 2. fiecare dintre elementele unei comparatii. 3. (mat.) fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele ce alcatuiesc o progresie sau un raport. 4. element primar al unui enunt sau sistem logic. ♦ fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale unui silogism. 5. (fiz.) termen spectral = marime proportionala cu energia oricareia dintre starile in care se poate afla un atom. 6. (fig.; pl.) relatie (buna sau rea) cu cineva. (< lat. termen, dupa fr. terme)

RACHETA¹ (‹ germ., it., rus.) s. f. 1. (AV.) Vehicul zburator propulsat prin reactie directa, echipat cu un motor-racheta. Principalele lui elemente constitutive sunt: corpul, motorul si compartimentul cu incarcatura utila (aparate stiintifice de masurat si eventual o cabina). R. pot fi dirijate (prin radio, radiolocatie, pe baza de program) sau nedirijate; pot avea o singura treapta sau mai multe trepte (ultima purtand incarcatura utila). Primii care au construit si lansat r. au fost chinezii prin sec. 11-12. Ideea utilizarii r. ca motor al unor masini capabile sa zboare in spatiu a fost emisa de K.E. Tiolkovski la sfarsitul sec. 19. 2. R. cosmica = r. de mari dimensiuni, utilizata pentru plasarea satelitilor artificiali pe orbite sau a navelor cosmice pe traiectoriile stabilite; dupa ce isi epuizeaza rezerva de combustibil, treptele (sau etajele) r.c. se desprind pe rand de aceasta, urmand sa cada pe Pamant sau sa se inscrie pe o traiectorie apropiata de cea a satelitului sau a navei cosmice. 3. (TEHN.) Motor-r. = motor la care propulsia se realizeaza prin evacuarea cu mare viteza a unui jet gazos, functionand independent de conditiile mediului exterior. Se deosebesc m.-r. chimice, m.-r. cu plasma, m.-r. ionice, m.-r. nucleare, m.-r. termosolare, m.-r. fotonice. 4. (METEOR.) R. meteorologica = r. care urca la inaltimi mari, avand in interiorul ei aparataj de cercetari meteorologice care trebuie apoi recuperat. 5. (MILIT.) R. luminoasa (sau de semnalizare) = cartus special, lansat cu un pistol, care, la o anumita inaltime, se aprinde, luminand pe o raza mare, sau care elibereaza alte cartuse a caror incarcatura arde explodand in forma de stea de o anumita culoare.

CELULA, celule, s. f. 1. Element constitutiv fundamental al organismelor vii, alcatuit din membrana, citoplasma si nucleu, reprezentand cea mai simpla unitate anatomica. 2. (In sintagma) Celula de partid = (in trecut) denumirea organizatiei de baza a partidului comunist. 3. Fiecare dintre cavitatile hexagonale ale fagurilor de ceara, in care albinele depun mierea, cresc ouale, puietul sau depoziteaza hrana; alveola. 4. Incapere (stramta) in inchisori, unde sunt tinuti arestatii sau condamnatii. 5. Ansamblu format din aripile (si fuzelajul) unui avion. 6. Fiecare dintre compartimentele sau elementele identice, alaturate si cu aceeasi functie, ale unui dispozitiv sau ale unui sistem tehnic. Celula de siloz. 7. (In telecomunicatii) Suprafata geografica limitata acoperita de un releu de emisie-receptie, in cadrul sistemului de telefonie celulara. – Din fr. cellule, lat. cellula.

GRAMATICA, gramatici, s. f. Ansamblu de reguli cu privire la modificarea formelor cuvintelor si la imbinarea lor in propozitii; ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul structurii gramaticale a unei limbi sau, p. ext., cu studiul tuturor elementelor constitutive ale unei limbi. ♦ Manual care studiaza aceste elemente. – Din lat. grammatica.

MOTIV, motive, s. n. I. Cauza, ratiunea, pricina unei actiuni; imboldul care impinge la o actiune sau care determina o actiune; mobil. ◊ Loc. adv. Fara motiv = nejustificat. ◊ Loc. conj. Pentru motivul ca... = fiindca, deoarece. ♦ Pretext. ◊ Loc. conj. Pe motiv ca... = pretextand ca..., aducand argumentul ca... ◊ Expr. A da cuiva motiv sa... = a provoca pe cineva sa..., a da cuiva pretext sa... II. 1. Cel mai mic element constitutiv al unei piese muzicale, din dezvoltarea caruia ia nastere tema muzicala; tema, melodie, intonatie. 2. element pictural sau sculptural fundamental, folosit intr-o compozitie decorativa sau arhitecturala. 3. Idee fundamentala sau tema principala a unei opere literare. – Din fr. motif, it. motivo, germ. Motiv.

COEZIUNE, coeziuni, s. f. 1. Proprietate a elementelor constitutive ale substantelor solide, lichide si gazoase de a se mentine unite, datorita fortelor care se exercita intre atomii sau intre moleculele lor. 2. Fig. Legatura interna stransa. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. cohesion.

DEMOGRAFIC, -A, demografici, -ce, adj. Care apartine demografiei, privitor la demografie. ◊ Factor demografic = element constitutiv al societatii, exprimat de densitatea populatiei, ritmul de crestere, structura si mobilitatea ei. Explozie demografica = accelerare a ritmului de crestere a populatiei. – Din fr. demographique.

ATOM, atomi, s. m. 1. Cea mai mica parte dintr-un element chimic care mai pastreaza insusirile chimice ale elementului respectiv. ◊ (Fiz.; in compusul) Atom-gram = greutatea exprimata in grame a masei unui atom. 2. Corpuscul infinit de mic, indivizibil, considerat in trecut a fi ultimul element constitutiv al corpurilor. – Din fr. atome, lat. atomus.

ANALIZA, analize, s. f. 1. Metoda stiintifica de cercetare care se bazeaza pe studiul sistematic al fiecarui element in parte; examinarea amanuntita a unei probleme. ◊ Expr. In ultima analiza = in concluzie. 2. (Chim.) Identificare, determinare a compozitiei unei substante prin descompunerea ei in elementele constitutive. 3. (in sintagma) Analiza matematica = ramura a matematicii care studiaza functiile, limitele, derivatele si aplicatiile lor. – Din fr. analyse.

ARHITECTONIC, -A, arhitectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care apartine arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit in arhitectura; arhitectural. 2. S. f. (Adesea fig.) Imbinare artistica a elementelor constitutive ale unei constructii. – Din fr. architectonique, lat. architectonicus.

FIBRILA, fibrile, s. f. 1. (Anat.) element constitutiv al unei fibre; element constitutiv al tesutului conjunctiv, care da fibrei musculare un aspect striat. 2. Parte constitutiva a unor fibre textile. – Din fr. fibrille.

ORGANIT, organite, s. n. Fiecare dintre elementele constitutive permanente ale celulei. – Din fr. organite.

L***E, l***i, s. f. 1. (Bot.) Formatie caracteristica florilor unor plante alcatuita din petale dispuse sub forma unor buze. 2. (Anat.) element constitutiv al v****i. [Pr. -bi-e] – Din lat. labium.

CITOPLASMA s. f. element constitutiv fundamental al unei celule animale sau vegetale, format indeosebi din albumina asociata cu alte substante organice. – Din fr. cytoplasme.

METAMER, metamere, s. n. 1. Fiecare dintre elementele constitutive ale corpului viermilor anelizi si artropodelor, asemanatoare ca structura si asezate succesiv; segment. 2. Segment primitiv al embrionului. – Din fr. metamere.

TRANSMUTATIE, transmutatii, s. f. Transformare a unui element chimic in altul printr-o noua grupare a elementelor constitutive in atomi, obtinuta prin dezintegrare radioactiva naturala sau prin reactii nucleare. ♦ P. gener. Schimbare, transformare. – Din fr. transmutation, lat. transmutatio.

ARHITECTONICA ~ci f. Imbinare artistica a elementelor constitutive ale unei constructii. [G.-D. arhitectonicii] /<fr. architectonique, lat. architectonicus

CLIT ~uri n. pop. Gramada de obiecte omogene in care elementele constitutive sunt asezate ordonat unele peste altele; teanc. /<ucr. klit

A SE DESCOMPUNE ma descompun intranz. 1) (despre corpuri) A se separa in elementele constitutive; a se desface; a se disocia; a se dezagrega; a se dezasambla. 2) fig. (despre comunitati) A-si pierde coeziunea interna; a se dezmembra; a se dezagrega; a se destrama; a se dezarticula. 3) (despre substante organice) A pierde proprietatile pozitive (sub influenta factorilor externi); a se strica; a se inacri; a se altera. 4) (despre persoane) A-si modifica aspectul moral sau fizic. 5) (despre fata) A se convulsiona momentan si involuntar sub actiunea unei suprasolicitari nervoase; a se crispa; a se contracta. /des- + compus

A SE DESFACE pers. 3 se desface intranz. 1) A se separa in elementele constitutive; a se descompune; a se dezagrega; a se disocia; a se dezasambla. 2) A se desprinde din locul sau din legatura in care a fost prins. Nodul s-a desfacut. 3) (despre flori, boboci) A-si rasfira petalele; a se deschide; a se desfoia. /<lat. disfacere

A SE DEZAGREGA pers. 3 se dezagrega intranz. 1) (despre corpuri) A se separa in elementele constitutive; a se descompune; a se disocia; a se dezasambla; a se desface. 2) (despre nuclee acomice) A se transforma spontan in alte nuclee atomice; a se dezintegra. 3) (despre comunitati) A-si pierde coeziunea interna; a se dezmembra; a se dezarticula; a se descompune; a se destrama; a se dezbina. 4) (despre roci) A se distruge sub actiunea factorilor externi. /<fr. desag-reger

A SE DEZASAMBLA se ~eaza intranz. (asamblaje) A se separa in elementele constitutive; a se dezagrega; a se descompune; a se desface; a se dispcia. /<fr. desassembler

FACTOR ~i m. 1) Conditie esentiala care determina aparitia unui proces sau fenomen; element care contribuie la producerea unui fenomen sau proces. 2) mat. element constitutiv al unui produs; termen al unei inmultiri. ◊ ~ prim fiecare dintre numerele prime la care se imparte exact un numar dat. ~ comun numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume. 3) fiz. Raport dintre doua valori ale aceleiasi marimi. ~ de presiune. /<fr. fracteur, lat. factor, ~oris

FIBRILA ~e f. element constitutiv al unei fibre. /<fr. fibrille

PIESA ~e f. 1) element constitutiv (al unui ansamblu); parte componenta (a unui tot). ~ de muzeu. ~ vestimentara. 2) Obiect cu semnificatie speciala; figura. ~ de sah. 3) Ban de metal de mica valoare; moneda. 4) Act scris cuprins intr-un dosar sau intr-o colectie. 5) element component (al unui sistem tehnic). 6) Creatie literara destinata reprezentarii pe scena. 7) Opera muzicala de proportii reduse (de obicei instrumentala); bucata; compozitie. [G.-D. piesei] /<fr. piece

STIVA ~e f. Gramada in care elementele constitutive sunt asezate ordonat unele peste altele. O ~ de lemne. /<ngr. stiva, it. stive

STOG ~uri n. 1) Gramada mare si inalta de snopi, de fan etc. cladita in forma cilindrica cu varf conic; claie; capita. 2) fig. Movila in care elementele constitutive sunt asezate ordonat unele peste altele; stiva. /<sl. stogu

TEANC ~uri n. (despre obiecte omogene) Gramada in care elementele constitutive sunt asezate ordonat unele peste altele. [Monosilabic] /<turc. tenk

FORMANT s.m. element constitutiv esential al unui sunet, al unui fonem, al unui cuvant etc. [< fr. formant].

PREDICAT s.n. 1. Parte principala a propozitiei care atribuie subiectului o actiune, o stare, o insusire. ◊ Predicat verbal = predicat format dintr-un verb predicativ la un mod personal; predicat nominal = predicat format dintr-un verb copulativ si un nume predicativ. 2. Termen al unui rationament care afirma sau neaga ceva in legatura cu subiectul. ♦ (In logica simbolica) element constitutiv al functiilor specifice calculului cu predicate. [< lat. praedicatum, cf. fr. predicat].

TAMBUR s.n. 1. Piesa in forma de cilindru gol, folosita in diferite scopuri in tehnica. ◊ Tambur gradat = piesa componenta a anumitor instrumente de masurat prevazuta cu gradatii la unul dintre capete. 2. (Arhit.) Bloc de piatra care formeaza elementul constitutiv al fusului coloanei din arhitectura clasica. 3. Vestibul construit la intrarea unei cladiri, delimitat de doua randuri de usi. ♦ Portiunea prismatica sau cilindrica, interpusa intre o cupola si arcurile sau zidurile care marginesc un spatiu boltit. ♦ Spatiu in care se invarteste o usa pivotanta cu mai multe aripi. 4. (Tehn.) Toba. [Pl. -re, -ruri. / < fr. tambour, it. tamburo].

TEPALA s.f. (Bot.) element constitutiv al periantului. [< germ. Tepale].

ITEM² s.n. 1. Tema, element constitutiv al unui test, chestionar etc. cu o nota specifica in cadrul unei probleme, referindu-se la un fragment strict determinat si unic al acesteia. 2. Termen de apreciere in problemele analitice. 3. Termen al unei descrieri analitice destinat a fi luat in considerare intr-un proces mecanizat. 4. (Psih.) Situatie particulara care produce din partea subiectului doua sau mai multe comportamente posibile. (cf. engl., fr. item)

ARHITECTONICA s.f. Imbinare a elementelor constitutive ale unei constructii. ♦ (Fig.) Construire, mod de imbinare, de realizare. [Cf. fr. architectonique, germ. Architektonik].

ATOM s.m. 1. Cea mai mica parte a unui element chimic, care pastreaza proprietatile fizico-chimice ale acestuia, posedand o structura caracteristica complexa. 2. (In conceptia materialist-mecanicista) Particula materiala infinit de mica, indivizibila, eterna, considerata a fi ultimul element constitutiv al corpurilor. [< fr. atome, it. atomo < lat. atomus, gr. atomos – indivizibil].

ETER s.m. 1. (In filozofia antica) Al cincilea element constitutiv al cosmosului (alaturi de foc, apa, aer si pamant). 2. Compus organic obtinut din alcooli sau din fenoli, foarte intrebuintat in industrie. 3. Fluid ipotetic care ar exista pretutindeni in spatiu si ale carui oscilatii ar constitui undele electromagnetice. // s.n. (Fig.) Spatiul atmosferic. [Pl. -ri, (s.n.) -ruri. / < fr. ether, cf. gr. aither – aer curat].

FORMA s.f. 1. Infatisare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofica ce desemneaza modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament; conditie fizica buna. ◊ A fi in forma = a fi, a se afla in cele mai bune conditii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta (mai ales de literatura). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 4. Dispozitie legala de procedura. ◊ Viciu de forma = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarari judecatoresti. 5. Aspect pe care il ia un cuvant pentru a indeplini o functie gramaticala. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul in care se toarna o piesa. ♦ (Poligr.) Cutie de otel in care se toarna litere; zat al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].

CARPELA s. f. frunza modificata, element constitutiv al gineceului. (< fr. carpelle)

CELULA s. f. 1. element constitutiv fundamental al materiei vii, alcatuit din membrana, citoplasma si nucleu. 2. cea mai mica unitate muzicala, care intra in alcatuirea motivului. 3. unitate organizatorica de baza in unele partide comuniste si muncitoresti. 4. fiecare dintre camarutele unui fagure de albine. 5. incapere stramta in inchisori, pentru detentiunea izolata a celor inchisi. 6. ansamblu format din fuzelajul, aripile si ampenajele unui avion. 7. formatie de zbor din doua avioane de lupta 8. (tehn.) compartiment al unui dispozitiv, din unul sau mai multe elemente egale. (< fr. cellule, lat. cellula)

CONTINUT s. n. 1. ceea ce incape intr-un spatiu limitat, intr-un recipient. 2. (fil.) totalitatea elementelor constitutive esentiale care caracterizeaza si conditioneaza existenta si schimbarea unui obiect sau fenomen. 3. (log.) totalitatea notelor esentiale ale unei notiuni; comprehensiune (2). 4. fondul de idei si afectiv, semnificatiile, mesajul unei opere de arta. 5. cuprinsul unei carti, reviste etc.; sumar. 6. (inform.) datele dintr-o celula a unei masini de calculat. (dupa fr. contenu)

COSMATESC, -A adj. (despre un sistem decorativ) care consta din asamblarea sau incrustarea elementelor constitutive ale ornamentului organizat pe o schema geometrica. (< it. cosmatesco)

FIBRILA s. f. 1. fibra de dimensiuni reduse. 2. element constitutiv al unei fibre. (< fr. fibrille, lat. fibrilla)

FORMANT s. m. 1. element constitutiv esential al unui sunet, cuvant, al unei sintagme, propozitii etc.; formativ. 2. (fon.) frecventa a unor rezonante specifice care definesc o vocala pe plan acustic. (< fr. formant)

GRAMATICA s. f. 1. ansamblu de reguli privitoare la modificarea formelor cuvintelor si la imbinarea lor in propozitii. 2. ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul sistematic al tuturor elementelor constitutive ale unei limbi; studiul structurii gramaticale a unei limbi (morfologia si sintaxa). 3. (p. a**l.) ansamblu de reguli ale unei arte, tehnici sau stiinte. ◊ (inform.) multime finita de reguli care definesc un limbaj. (< lat. grammatica)

L***E s. f. element constitutiv al v****i; buza; labium. (< germ. Labia, lat. labium)

MODULARE s. f. 1. actiunea de a modula. 2. sistem de dimensionare a constructiilor, folosind modulul de baza. 3. introducere in opera de arta plastica sau arhitecturala a unei unitati de masura unica, care prin repetarea sau subimpartirea ei sa serveasca la dimensionarea elementelor constitutive ale operei, ca si a intregului. 4. (biol.) rediferentiere a celulelor in procesul lor de formare definitiva. ◊ modificare produsa in celule de stimulii din mediu. (< modula)

PREDICAT s. n. 1. parte principala a propozitiei care atribuie subiectului o actiune, o stare, o insusire. ♦ ~ verbal = predicat exprimat printr-un verb predicativ la un mod personal, locutiune verbala, adverb sau interjectie predicativa; ~ nominal = predicat exprimat printr-un verb copulativ si un nume predicativ. 2. (log.) termen al unei judecati care afirma sau neaga ceva in legatura cu subiectul. ◊ (log. simbolica) element constitutiv al functiilor specifice calculului de predicate. 3. (mat.) enunt care depinde de una sau mai multe variabile si caruia, pentru orice valoare data variabilelor, ii corespunde o propozitie. (< fr. predicat, lat. praedicatum)

RADIATIE s. f. 1. emisiune si propagare in toate directiile a energiei sub forma de unde acustice, calorice, electromagnetice etc.; emisiune a unui fascicul de particule. 2. element constitutiv al unei unde luminoase sau electromagnetice. (< fr. radiation, lat. radiatio)

TAMBUR s. n. 1. dispozitiv cilindric, gol, folosit in diferite scopuri in tehnica; toba. ◊ piesa cilindrica pentru spargerea si sortarea granulometrica a pietrei. ♦ ~ grad = piesa componenta a anumitor instrumente de masurat, prevazuta cu gradatii la unul din capete. 2. (arhit.) bloc de piatra, elementul constitutiv al fusului unei coloane; (p. ext.) element cilindric al unei constructii. 3. vestibul la intrarea unei cladiri, delimitat de doua randuri de usi. ◊ portiune prismatica ori cilindrica, intre o cupola si arcurile sau zidurile care marginesc un spatiu boltit. 4. spatiu in care se invarteste o usa pivotanta cu mai multe aripi. (< fr. tambour, germ. Tambour)

ARHITECTONICA s. f. Imbinare artistica a elementelor constitutive ale unei constructii. – Germ. Architectonik (< gr.).

ATOM, atomi, s. m. 1. Cea mai mica parte dintr-un element chimic, care poate exista fie singura, fie in combinatie cu particule asemanatoare ale aceluiasi element sau ale altui element si care reprezinta un sistem complex, compus dintr-un nucleu incarcat cu electricitate pozitiva si din electroni, care se misca in jurul lui. 2. (In conceptia materialist-mecanicista) Corpuscul infinit de mic, indivizibil, considerat a fi ultimul element constitutiv al corpurilor. [Var.: (inv.) atoma, atome, s. f.] – Fr. atome (lat. lit. atomus).

IOD¹ (‹ fr. {i}; {s} gr. iodes „violet”) s. n. element chimic (J sau I, nr. at. 53, m. at. 126,904, p. t. 114,5ºC, p. f. 184,35ºC), din familia halogenilor. In stare solida formeaza cristale negre; prin incalzire sublimeaza, formand vapori de culoare violeta. Functioneaza in combinatii in starile de valenta 1, 3, 5 si 7. Se obtine din iodati, prin reducere cu dioxid de sulf sau din ioduri, prin tratare cu clor. Este intrebuintat in medicina ca dezinfectant, sub forma de solutie alcoolica 10%, denumita tinctura de i. Este un element constitutiv al glandei tiroide, absenta lui provocand c*********l si gusa. A fost descoperit de chimistul francez B. Courtois in 1811. ◊ I. radioactiv = izotopul i. cu masa 131, obtinut prin bombardarea telurului. Se intrebuinteaza pentru urmarirea mecanismului unor reactii chimice, iar in medicina pentru studiul si tratamentul unor boli ale tiroidei.

analiza f., pl. e (vgr. analysis, d. analyo, desfac). Chim. Descompunerea unui lucru in partile care-l compuneau: analiza apei, a aerului. Analiza cantitativa, calitativa, dupa cum se cerceteaza cantitatea sau calitatea elementelor constitutive. Gram. Analiza logica, descompunerea unei fraze in propozitiuni si a propozitiunilor in subiect, predicat s. a. Analiza gramaticala, cercetarea cuvintelor din punctu de vedere al speciii, genului s. a. Analiza literara, aratarea partilor urite sau frumoase ale unei scrieri. Mat. Expunerea proprietatilor figurilor traduse in ecuatiuni algebrice. Log. Enumerarea, distingerea si compararea intre ele a ideilor partiale cuprinse intr' una generala. Extras, rezumat, recensiune a unei scrieri sau discurs. – La Negr. analis, n., pl. uri (dupa ngr.). V. sinteza.

RAGTIME [rægtaim] (cuv. engl.) s. n. Stil pianistic la moda in perioada 1896-1917, care al luat nastere in statul american Missouri si a reprezentat, impreuna cu bluesul, unul dintre elementele constitutive ale jazz-ului. Muzica vesela si optimista, in tempo moderat, cu forma simetrica. Beneficiaza de partituri scrise si publicate.

ROBINET [robine], Jean-Baptiste Rene (1735-1820), literat si filozof francez. Conceptii materialiste influentate de deism si hilozoism. Considera ca elementele constitutive ale materiei ar fi animaliculele, fiinte vii elementare („Despre natura”).

GESTALTISM s. n. Teorie filozofica a formei potrivit careia un tot fiind constituit din structuri perfect integrate are caracteristici proprii care nu rezulta din elementele lui constitutive, iar intregul nu poate fi considerat simpla insumare a acestor elemente; configurationism. [Pr.: ghe-stal-] – Din fr. gestaltisme

TEXTURA ~i f. 1) Mod de dispunere a firelor intr-o tesatura; urzeala. 2) Structura a unui corp solid (roca, aliaj etc.) considerata sub aspectul orientarii spatiale a elementelor ei constitutive. ~ plana. ~ axiala. ~ fibroasa. 3) poligr. Fasie imprimata care se lipeste peste pasajul ce trebuie rectificat al unei publicatii. /<fr. texture, lat. textura

ANALIZA s.f. 1. (op. sinteza) Metoda generala de cercetare a realitatii bazata pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate etc. in partile lor componente; examinare amanuntita a unei probleme. ◊ In ultima analiza = in concluzie. 2. Analiza matematica = ramura a matematicii care studiaza functiile, limitele, derivatele si aplicatiile lor. 3. (Chim.) Descompunere a unei substante in elementele ei constitutive. [< fr. analyse < lat., gr. analysis].

DEZAGREGA, pers. 3 dezagrega, vb. I. Refl. (Despre corpuri) A se desface in partile constitutive. ♦ (Despre nucleul atomic al unui element; impr.) A se dezintegra. ♦ Fig. (Despre o comunitate) A-si pierde cu totul coeziunea. – Dupa fr. desagreger.

CONSTITUENT, -A I. adj. component, constitutiv. II. s. n. fiecare dintre elementele care formeaza un ansamblu. ◊ fiecare dintre substantele care intra intr-un sistem fizico-chimic. (< fr. constituant)

COMPONENT adj., s. 1. adj. alcatuitor, constituent, constitutiv, formativ, (rar) structural, (inv.) compozant, compunator. (elementele ~ ale unui ansamblu.) 2. s. (SPORT) titular. (~ al echipei de volei.)

constitutiv ~a (~i, ~e) Care constituie un intreg. elemente ~e. <fr. constitutif

constitutiv, -A adj. Care intra in componenta unui lucru, care reprezinta un element esential in structura lui. [< fr. constitutif].

constitutiv, -A adj. care intra in componenta unui lucru, care reprezinta un element esential in structura lui; constituent. (< fr. constitutif)

constitutiv, -A, constitutivi, -e, adj. Care intra in compunerea unui lucru, care reprezinta un element esential din structura lui; alcatuitor. – Din fr. constitutif.

FIBRILA s.f. 1. Fibra mica. ♦ element al unui tesut conjunctiv, care da fibrei musculare un aspect striat. 2. Parte constitutiva a unei fibre textile. [< fr. fibrille, lat. fibrilla].

PARTICULA s.f. 1. Particica de materie; corpuscul, microobiect. ♦ (Fiz.) Particula elementara = Particula constitutiva a materiei, care prezinta atat caracteristici corpusculare, cat si ondulatorii, comportandu-se ca o entitate cu insusiri specifice. 2. element lexical si morfologic neflexibil, intrebuintat numai in compunere cu alte cuvinte. [Cf. fr. particule, lat. particula].

PARTICULA s. f. 1. particica de materie; corpuscul, microobiect. ♦ (fiz.) ~ elementara = particula constitutiva a materiei, care prezinta atat caracteristici corpusculare, cat si ondulatorii, comportandu-se ca o entitate cu insusiri specifice. 2. element lexical si morfologic invariabil, care se ataseaza la sfarsitul unui cuvant sau al unei forme flexionare. (< fr. particule, lat. particula)

PARTICULA, particule, s. f. 1. Parte foarte mica dintr-o substanta, dintr-o materie. ◊ (Fiz.) Particula elementara = particula constitutiva a materiei (electron, proton etc.) care se prezinta ca o unitate cu insusiri specifice si nu poate fi redusa in unitati mai simple. Particula alfa = nucleu de heliu format din patru nucleoni. Particula beta = electron sau pozitron emis de nucleul unui element radioactiv. 2. (Lingv.) Afix sau alt element invariabil atasat la un cuvant; termen generic pentru diverse cuvinte cu corp fonetic redus, mai ales pentru parti de vorbire neflexibile. ♦ Spec. Cuvant care insoteste un nume propriu de familie, de demnitate, indicand gradul, rangul etc. – Din fr. particule, lat. particula.

SUBSTANTA, substante, s. f. 1. Corp (omogen) alcatuit din atomi si din molecule (formate din aceleasi elemente) si care poseda o anumita forma, culoare, miros, gust etc. ◊ Substanta de contrast = substanta chimica utilizata la examenele radiologice, opaca la razele Roentgen. 2. (Anat.; in sintagmele) Substanta alba = parte a sistemului nervos central formata din fibrele celulelor nervoase. Substanta cenusie = parte a sistemului nervos central formata din corpurile celulelor nervoase. 3. Categorie filozofica care desemneaza fie esenta comuna si stabila a tuturor lucrurilor, fie ceea ce exista de sine statator. 4. Parte esentiala, principala, constitutiva a unui lucru. ♦ Fig. Continutul, miezul unui discurs, al unei scrieri etc. ◊ Loc. adv. (Rar) In substanta = pe scurt, in rezumat; in fond. – Din fr. substance.