STRAGALIE, stragalii, s. f. 1. Disc de otel gaurit care se monteaza pe osia rotii unui car, pentru a impiedica frecarea rotii. 2. (La pl.) Podoabe, elemente decorative adaugate la hamuri. [Var.: strangalie s. f.] – Din ngr. strangalia.

A CHITI¹ ~esc tranz. pop. 1) A prevede din timp, elaborand un plan; a planifica; a chibzui. 2) A gasi de cuviinta; a socoti; a crede; a gandi; a considera. 3) (lucruri sau fiinte) A face sa devina (mai) frumos, adaugand elemente decorative; a impodobi; a infrumuseta. /<sb. kititi

A GATI ~esc tranz. 1) (lucruri sau persoane) A face sa devina (mai) frumos, adaugand elemente decorative; a impodobi; a infrumuseta. 2) A face sa fie gata din vreme; a pregati; a prepara; a orandui. ~ de plecare. 3) pop. A duce pana la capat; a termina; a sfarsi; a ispravi; a mantui; a incheia. 4) A face printr-o operatie culinara (fierbere, coacere, prajire etc.); a pregati; a prepara. /Din gata

A INFLORA ~ez tranz. 1) (obiecte de lemn, tesaturi) A infrumuseta cu flori (pictate, tesute, brodate sau incrustate); a ornamenta (cu flori). 2) (texte) A inzestra cu elemente decorative de prisos. 3) fig. (stari de lucruri, adevaruri) A denatura prin adaugare de elemente nascocite. [Sil. in-flo-] /in + floare

A INFRUMUSETA ~ez tranz. (lucruri sau persoane) A face sa devina (mai) frumos, adaugand elemente decorative; a impodobi. [Sil. in-fru-] /in + frumusete

A ORNA ~ez tranz. (lucruri, obiecte) A face sa devina (mai) frumos, adaugand elemente decorative; a impodobi; a infrumuseta. /<fr. orner, lat. ornare

ROCOCO adj. invar. 1) (in arhitectura si arta aplicata europeana din sec. XVIII): (Stil) ~ stil caracterizat printr-o tendinta excesiva de elemente decorative, culori deschise si stralucitoare, prin linii curbe etc. 2) fig. Care iese din comun prin felul neobisnuit de a fi; extravagant. /<fr. rococo

ASTRAGAL, astragale, s. n. 1. Unul din cele doua oase mai mari ale tarsului. 2. element decorativ de sectiune semicirculara, care separa fusul coloanei de capitel. – Din fr. astragale, lat. astragalus.

MASCARON, mascaroane, s. n. element decorativ folosit in arhitectura, la obiecte de mobilier etc., care reprezinta un cap fantastic sau grotesc, lucrat de obicei in relief. – Din fr. mascaron.

OCNITA, ocnite, s. f. (Pop.) 1. Diminutiv al lui ocna (1). 2. Adancitura intr-o soba de zid, in cuptorul sau in peretii caselor taranesti, in care se pastreaza diferite obiecte; firida, nisa. ♦ Firida mica facuta ca element decorativ in partea exterioara a zidului unei cladiri. 3. Groapa adanca; hruba. 4. (Reg.) Schelet de pari in forma de prisma triunghiulara cu doua laturi deschise, pe care se intind cerealele cosite sau secerate ca sa se usuce; acoperis de scanduri sprijinit pe tarus, sub care se intind snopii de cereale in acelasi scop. [Pl. si: ocniti] – Ocna + suf. -ita.

PERLA, perle, s. f. 1. Piatra semipretioasa, aproximativ sferica, de culoare argintie, cu luciu sidefiu, produsa de anumite scoici, de unde este extrasa si folosita ca podoaba; margaritar; imitatie a acestei pietre, folosita ca obiect de podoaba. ♦ Fig. Persoana cu merite deosebite; lucru de mare valoare ♦ Fig. (Ir.) Eroare grosolana (si ridicola). 2. element decorativ de forma sferica, folosit la decorarea unor muluri arhitecturale. – Din fr. perle, it. perla, germ. Perle.

PILON, piloni, s. m. 1. (Adesea fig.) Stalp puternic care sustine o constructie sau o parte a unei constructii. ♦ element decorativ in forma de stalp prismatic, asezat la capatul unui pod (de o parte si de alta), la intrarea intr-o expozitie etc. 2. Constructie masiva la monumente sau la temple, de o parte si de alta a intrarii. 3. Suport de metal, de beton armat sau de lemn care serveste la sustinerea conductelor si izolatoarelor liniilor electrice aeriene, a antenelor electromagnetice etc. – Din fr. pylone.

ORNAMENT, ornamente, s. n. 1. Detaliu sau obiect adaugat la un ansamblu pentru a-l infrumuseta; accesoriu, element decorativ folosit in artele plastice, in arhitectura, in tipografie pentru a intregi o compozitie si a-i reliefa semnificatia. ◊ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. ♦ (Rar) Distinctie, insemn, decoratie. 2. Nota sau grup de note muzicale care se adauga la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i impodobi linia melodica; semnul muzical corespunzator. – Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum.

LAMBRECHIN, lambrechine, s. n., lambrechini, s. m. 1. S. n. Draperie asezata in partea superioara a unei deschideri (usa, fereastra etc.). 2. S. n. element decorativ de constructie al corniselor, al balustradelor etc. 3. S. m. Ornament in forma de panglica pe care este scrisa o deviza, care impodobeste un scut sau o stema. – Din fr. lambrequin.

MEDALION, medalioane, s. n. 1. Bijuterie de forma rotunda sau ovala, care incadreaza sau inchide intre doua capace o fotografie, o pictura, o suvita de par etc. si care se poarta de obicei la gat. ♦ Rama ovala sau rotunda in care este fixata o fotografie sau un tablou; p. ext. fotografie sau tablou fixat intr-o astfel de rama. 2. element decorativ de forma circulara sau ovala, folosit in arhitectura, mobilier etc. si cuprinzand un basorelief, o inscriptie, un portret etc. 3. Scriere literara in proza de mici dimensiuni, pe o anumita tema, in care sunt schitate trasaturile fundamentale ale vietii si operei unei personalitati, adesea urmata de exemplificari din opera acesteia. [Pr.: -li-on] – Din fr. medaillon (dupa medalie). Cf. it. medaglione.

REGENTA, regente, s. f. 1. Guvernare provizorie, exercitata de una sau de mai multe persoane in timpul minoratului, absentei sau bolii unui monarh; perioada cat dureaza aceasta guvernare: persoanele (sau persoana) care guverneaza in aceasta perioada. 2. Stil in arhitectura si in artele decorative franceze la inceputul sec. XVIII, caracterizat prin supletea, gratia si delicatetea elementelor decorative. – Din fr. regence.

DENTICUL, denticule, s. n. element decorativ in relief de forma unui dinte, folosit la ornamentarea corniselor. – Din fr. denticule.

BRATARA ~ari f. 1) Podoaba (din metal pretios sau alte materiale) in forma de veriga, purtata de femei la incheietura mainii sau pe brat. 2) tehn. Piesa de metal constand din doua sau mai multe bucati care se strang in jurul altor piese pentru a le asambla. 3) Piesa inelara de metal, care serveste la fixarea pe zid a unor tevi, burlane, cabluri si a altor piese suspendate. 4) arhit. element decorativ inelar in relief, care inconjoara o coloana; brau. [G.-D. bratarii] /<lat. brachiale

BRAU¹ ~ie n. 1) Fasie din piele sau din alt material care serveste la incins sau la ajustat imbracamintea; cingatoare; curea; centura; cordon. ◊ A fi cu cutitul la ~ a fi foarte bataus. 2) Fasie lata, confectionata, de obicei, din lana colorata, facand parte din costumul national. 3) Fasie lata purtata de preoti, servind drept indice al gradului in ierarhia bisericeasca. 4) Parte a corpului omenesc dintre solduri si coaste; mijloc; talie; cingatoare. ◊ A sta cu mainile in ~ a sta degeaba; a nu face nimic. 5) arhit. element decorativ inelar, in relief, care inconjoara o coloana; bratara. [Monosilabic] /Cuv. autoht.

CHENAR ~e f. 1) element (decorativ) care incadreaza un obiect (fereastra, covor etc.). 2) Broderie cusuta pe marginea unei tesaturi. /<turc. kenar

GORGONA ~e f. 1) (in mitologia greaca) Fiinta imaginara avand infatisarea unei femei cu serpi in loc de par. 2) element decorativ reprezentand capul unei astfel de fiinte. /<lat. Gorgona

MACRAMEU ~ri n. Impletitura de mana facuta din fire groase si folosita in calitate de franjuri sau ca element decorativ pe mobila. /<fr. macrame

METOPA ~e f. (in arhitectura clasica) element decorativ constand dintr-o placa, de obicei cu basoreliefuri, care separa triglifele unei frize dorice. /<fr. metope, lat. metopa

MOTIV ~e f. 1) Fenomen care provoaca sau care determina aparitia efectului; pricina; cauza; temei. 2) Cauza aparenta invocata de o persoana pentru a ascunde adevaratul scop al unei actiuni; pretext; prilej. 3) Fraza sau pasaj care formeaza desenul melodic sau ritmic al unei compozitii muzicale; tema. 4) element decorativ sau arhitectural intr-o pictura sau sculptura. 5) Idee de baza intr-o opera literara. /<fr. motif, it. motivo, germ. Motiv

ORNAMENT ~e n. 1) element care orneaza ceva; element decorativ; infloritura. 2) muz. Nota sau grup de note care servesc la ornarea unei melodii fara a-i modifica linia melodica. /<fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum

A ORNAMENTA ~ez tranz. A impodobi cu ornamente; a inzestra cu elemente de-corative; a decora. /<fr. ornementer

ORNAMENTAL ~a (~i, ~e) 1) Care contine ornamente; prevazut cu ornamente. Stil ~. 2) Care serveste drept ornament; cu destinatie de ornamentare; decorativ. element ~. Planta ~a. /<fr. ornemental

PERLA ~e f. 1) Formatie, de regula sferica, de culoare argintie, cu luciu de sidef, care se formeaza in scoicile unor moluste si este utilizata la confectionarea bijuteriilor; margaritar. 2) Bijuterie din aceasta formatie. 3) element decorativ de forma sferica intrebuintat la decorarea unor muluri arhitecturale. 4) fig. Persoana cu merite deosebite. 5) fig. Lucru de mare valoare. 6) iron. Eroare grosolana si ridicola. /<fr. perle, it. perla, germ. Perle

PILASTRU ~stri m. arhit. element arhitectural in forma de stalp paralelipipedic, prevazut cu o baza si cu un capitel, care serveste ca element decorativ sau de rezistenta. /<fr. pilastre, it. pilastro

TABLIE ~i f. 1) Placa cu inscriptii; tabla. 2) Panou (din lemn, metal, plastic) fixat ca element decorativ pe mobila sau pe tamplaria de interior. [G.-D. tabliei; Sil. ta-bli-] /<ngr. tavli

DECORATIVISM s.n. Caracter decorativ (exagerat sau prea accentuat). ♦ Exagerare in artele plastice a elementelor decorative. [< fr. decorativisme].

LEZARDA s.f. 1. element decorativ pentru acoperirea rostului de prindere a fetelor tapiteriei. 2. Fisura, crapatura intr-un zid. [< fr. lezarde].

MINARET s.n. Turn inalt de geamie. ♦ element decorativ al unei cladiri in forma de minaret. [< fr. minaret, germ. Minarett, cf. tc. minaret, ar. minara].

NEBULE s.f.pl. (Arhit.) element decorativ constand dintr-o banda ondulata care sugereaza o fasie de nori. [< fr. nebules].

ORNAMENT s.n. 1. element decorativ format din motive sculptate, pictate etc. si aplicate pe obiecte, pe tiparituri, pe manuscrise, pe monumente etc.; podoaba. ◊ De ornament = ornamental. 2. Figura de stil folosita pentru a infrumuseta o fraza, o cuvantare. ♦ (Muz.) Semn, nota sau grup de note care mareste efectul unei note principale. [Pl. -te, -turi. / < lat. ornamentum, cf. fr. ornement, it. ornamento].

PERLA s.f. 1. Piatra pretioasa alba si foarte stralucitoare, produsa de anumite scoici in interiorul cochiliei; margaritar. ♦ (Poet.) Dinte foarte alb. 2. element decorativ de forma sferica folosit la decorarea unor muluri. 3. (Med.) Formatie globuloasa. 4. (Fig.) Persoana sau lucru cu calitati exceptionale. ♦ (Ironic) Greseala, prostie rara. 5. (Poligr.) Perl. [< fr. perle, it. perla, germ. Perle].

STALACTITA s.f. 1. Formatie calcaroasa in forma de con alungit, care atarna de tavanul pesterilor. 2. (Arte) element decorativ care imita in mod stilizat forma unei stalactite. [Var. stalactit s.m. / < fr. stalactite, cf. gr. stalaktos – care pica].

VASCA s.f. Recipient in forma de cupa, folosit ca element decorativ in special in parcuri. [< it. vasca, cf. fr. vasque].

FUSAROLA s.f. (Arhit.) element decorativ in relief, alcatuit dintr-un sir de boabe alungite. [< fr. fusarolle].

LAMBRECHIN s.n. Draperie decorativa scurta, asezata in partea superioara a unei usi, a unei ferestre etc. ♦ element decorativ al corniselor, al balustradelor etc. // s.m.pl. (Herald.) Fasii de stofa ornamentale care impodobesc un scut sau o stema. [Pl. -ne, -nuri, (s.m.) -ni. / < fr. lambrequin].

LIRA¹ s.f. 1. Instrument muzical cu coarde in forma de arc foarte indoit, cu care poetii din antichitate isi acompaniau recitarea poemelor. ♦ (Fig.) Simbol al talentului poetic, al poeziei (lirice). 2. Dispozitiv in forma de lira (1), care permite dilatarea unei conducte. 3. Priza de curent folosita la vehiculele cu tractiune electrica. 4. element decorativ in forma de lira (1), utilizat indeosebi in mobila biedermeier. [< fr. lyre, it. lira, lat., gr. lyra].

MASCARON s.n. element decorativ care infatiseaza un cap fantastic sau grotesc de om sau de animal, folosit la impodobirea cheilor boltilor, a capitelurilor etc. [Pl. -oane, (s.m.) -oni. / < fr. mascaron, cf. it. mascherone – masca mare].

MOTIV s.n. I. Cauza care determina o actiune, un sentiment etc.; pricina. ♦ Pretext. II. 1. Fraza melodica, idee principala a unei bucati muzicale; tema. ♦ Cea mai mica constructie muzicala, constand dintr-un grup de note legate printr-un singur accent. 2. element decorativ sau arhitectural folosit intr-o pictura sau la o sculptura. 3. Tema, idee fundamentala a unei opere literare. [Cf. it. motivo, germ. Motiv, fr. motif, lat. motivus – care pune in miscare].

MULURA s.f. element decorativ in relief facut pe suprafata unui zid. [< fr. moulure].

ROZETA s.f. 1. Rezeda. 2. element decorativ in forma de roza de dimensiuni mici, care impodobeste un obiect, o piatra etc. ♦ Placa rotunda in forma de nasture, purtata in trecut de catre militarii din cavalerie, prinsa in partea de sus, din fata a cizmei. 3. (Arhit.) Deschidere circulara cu vitralii, caracteristica pentru catedrale gotice, asezata pe fatada; rozasa, roza (4). 4. (Tehn.) element de legatura, de suspensie sau de protectie a unei tije, ca un guler marginal. [< fr. rosette].

FUSAROLA s. f. (arhit.) element decorativ in relief, alcatuit dintr-un sir de boabe alungite. (< fr. fusarolle)

LAMBRECHIN I. s. n. 1. draperie scurta, in partea superioara a unei usi, ferestre etc. 2. element decorativ al corniselor, balustradelor etc. II. s. m. pl. (herald.) fasii de stofa ornamentale care impodobesc un scut, o stema. (< fr. lambrequin)

LEZARDA s. f. 1. element decorativ pentru acoperirea rostului de prindere a fetelor tapiteriei. 2. fisura intr-un zid. (< fr. lezarde)

LICORN s. m. 1. animal fabulos, simbol al puritatii, imaginat ca un cal cu un corn foarte lung in frunte in arta si literatura medievala; inorog. 2. element decorativ reprezentand un asemenea animal. (< fr. licorne)

LIRA¹ s. f. 1. instrument muzical rudimentar, dintr-o cutie de rezonanta, doua brate in forma de coarne si mai multe coarde ciupite cu un plectru, cu care poetii din antichitate isi acompaniau recitarea poemelor. ◊ (fig.) simbol al talentului poetic, al poeziei (lirice). 2. dispozitiv in forma de lira (1), care permite dilatarea unei conducte. 3. priza de curent la vehiculele cu tractiune electrica. 4. element decorativ in forma de lira (1), in mobila Biedermeier. (< fr. lyre, lat., gr. lyra)

MASCARON s. n. element decorativ, infatisand un cap fantastic sau grotesc de om ori de animal, la impodobirea cheilor boltilor, a capitelurilor, cremoanelor etc. (< fr. mascaron)

MINARET s. n. 1. turn circular inalt langa o moschee. 2. element decorativ al unei cladiri in forma de minaret (1). (< fr. minaret, germ. Minarett)

MOTIV s. n. I. ratiune, cauza care determina o actiune, un sentiment. ◊ pretext; mobil. II. 1. cea mai mica unitate melodico-ritmica a unei idei muzicale cu un profil si un sens propriu; parte a unei teme, capabila sa devina de sine statatoare, in dezvoltare. 2. element decorativ sau arhitectural intr-o pictura sau sculptura. 3. tema, idee fundamentala a unei opere literare. (< fr. motif, it. motivo, germ. Motiv)

MULURA s. f. element decorativ in relief pe suprafata unui zid, unei mobile, la turnarea unei piese ornamentale. (< fr. moulure)

NEBULE s. f. pl. (arhit.) element decorativ constand dintr-o banda ondulata care sugereaza o fasie de nori. (< fr. nebules)

ORNAMENT s. n. 1. element decorativ din motive sculptate, pictate etc. si aplicate pe obiecte, pe tiparituri, manuscrise, monumente etc. 2. figura de stil folosita pentru a infrumuseta o fraza, o cuvantare. 3. (muz.) nota sau grup de note care „infrumuseteaza”, cu inflorituri de scurta durata, linia melodica. (< fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum)

ROZETA s. f. 1. element decorativ in forma de roza de dimensiuni mici, care impodobeste un obiect, o piatra etc. ◊ placa rotunda in forma de nasture, purtata in trecut de catre militarii din cavalerie, prinsa in partea de sus, din fata, a cizmei. 2. ornament la incrucisarea boltilor, in arhitectura gotica. ◊ ornament, disc pentru mascarea unor elemente minore. 3. (tehn.) element de legatura, de suspensie sau de protectie a unei tije, ca un guler marginal. (< fr. rosette)

STALACTITA s. f. 1. formatie calcaroasa, turtur, care atarna de tavanul pesterilor. 2. (arhit.) element decorativ de aceasta forma. (< fr. stalactite)

VASCA s. f. recipient in forma de cupa, ca element decorativ in parcuri. (< it. vasca, fr. vasque)

BUCRANIU ({s} gr. bous „bou” si kranion „craniu”) s. n. Craniu de bou folosit ca element decorativ in arhitectura. Insotit de benzi decorative, i se adauga, uneori, ghirlande si flori. Aparut in Franta in epocile care au incercat sa imite cit mai fidel antichitatea.

FANTANA, fantani, s. f. 1. Constructie alcatuita dintr-o groapa cilindrica sau prismatica (cu peretii pietruiti) cu ghizduri imprejur, sapata in pamant pana la nivelul unui strat de apa si care serveste la alimentarea curenta cu apa in mediul rural; put. ◊ Expr. A cara apa la fantana = a intreprinde o actiune zadarnica, a depune o munca inutila. ♦ Constructie de zid, de piatra etc. care adaposteste o sursa de apa (venita prin conducta), servind la distribuirea apei sau ca element arhitectonic decorativ (in parcuri, pe strazi etc.). 2. (Reg.) Izvor. [Pl. si: (rar) fantane] – Lat. fontana.

FUSAROLA, fusarole, s. f. element arhitectural decorativ, alcatuit dintr-un sir de boabe alungite. – Din fr. fusarole.

NEOGOTIC, -A, neogotici, -ce, adj., s. n. (Stil in arhitectura si arta) care reevalueaza goticul si prelucreaza formal elementele lui decorative. [Pr.: ne-o-] – Din fr. neo-gothique.

DECORATIVISM s. n. Tendinta picturala spre elemente pur decorative; exces de ornamentare. – Din fr. decorativisme.

DECORATIVISM n. 1) Tendinta spre elemente pur decorative. 2) Exces de ornamente. /<fr. decorativisme

PILON ~i m. 1) Stalp de beton armat sau de metal, folosit ca suport de mare rezistenta. 2) Stalp masiv folosit in calitate de picior sau de suport la bolti sau ca element arhitectural decorativ. /<fr. pylone

FRONTON s. n. 1. element arhitectonic format dintr-o cornisa de forma curba sau triunghiulara, deasupra intrarii principale a unui edificiu. 2. element arhitectural decorativ deasupra unei porti iesinde a constructiei, a usilor, ferestrelor etc. (< fr. fronton)

GRADINA, gradine, s. f. Dalta speciala din otel care serveste la cioplirea unor roci in vederea obtinerii de elemente de constructie decorative. – Din it. gradina.

ANTA, ante, s. f. element de constructie decorativ si de intarire situat la colturile unui edificiu. – Din fr. ante.

GRADINA ~e f. Dalta de otel, folosita la sculptarea elementelor de constructie decorative. /<it. gradina

GRADINA s.f. (Arte) Dalta speciala din otel, folosita in sculptura si pentru cioplirea elementelor de constructie decorative. [< it. gradina].

GRADINA s. f. dalta din otel folosita in sculptura si pentru cioplirea elementelor de constructie decorative. (< it. gradina)

decorativ adj. ornamental, ornant. (element ~.)

NERVURA ~i f. 1) bot. Fiecare dintre ramificatiile vaselor purtatoare de seva in interiorul unei frunze. 2) zool. Fiecare dintre ramificatiile fibrelor cornoase de pe aripa unei insecte. 3) Linie subtire, care se evidentiaza cromatic, formand o retea pe suprafata unor obiecte. 4) element arhitectural, cu functie decorativa, care reliefeaza muchiile sau marginile unei bolti sau ale unei nise. 5) Protuberanta pe suprafata unui obiect tehnic, care asigura o rezistenta sporita a acestuia. 6) Bara de beton armat, care fortifica planseurile unei constructii. 7) element de rezistenta montat pe aripile unui avion. 8) Dunga cusuta in relief pe suprafata unui obiect vestimentar. [G.-D. nervurii] /<fr. nervure

ALTERNANTA (‹ fr. {i}) s. f. 1. Insusirea de a alterna. 2. (FIZ.) Totalitatea valorilor luate de o marime alternativa in decursul unei semiperioade cuprinse intre doua momente in care valoarea marimii este nula. 3. (GEOL.) Repetarea succesiva pe verticala a doua sau mai multe tipuri de roci sau formatiuni geologice, de grosimi apropiate, in coloana stratigrafica a unei regiuni. 4. (LINGV.) Schimbare regulata a unui sunet din tema prin altul, in flexiune sau in familia lexicala: poate fi consonantica (ex. schimbarea lui s in s: des-desi, a lui t in t: taiat-taiati) sau vocalica (ex. carte-carti); ablaut, apofonie. 5. (ARHIT.; ARTE PL.) Procedeu decorativ constind in repetarea regulata a doua motive (in arte decorative) sau a doua elemente (in arhitectura).

ARCADA s. f. 1. element de arhitectura dintr-un arc si din elementele care il sustin. ◊ motiv decorativ constand din inscrierea ritmica a unor arce de cerc. 2. portiune anatomica (osoasa) in forma de arc; partea curbata a osului frontal, deasupra ochiului. 3. (geol.) microrelief de forma unui arc suspendat; portal. 4. fiecare dintre partile unei sei, sub forma de punti arcuite. (< fr. arcade)

LABROUSTE [labrust], Henri (Pierre-Francois) (1801-1875), arhitect francez. Precursor la functionalismului. Unul dintre principalii reprezentati ai scolii rationaliste franceze. Promotor al constructiilor metalice aparente, a acordat prioritate elementelor structurale fata de cele decorative (Biblioteca Sainte Genevieve si Biblioteca Nationala din Paris – capodopera a arhitecturii moderne).

GHIRLANDA, ghirlande, [(pop.) ghirlanzi]. s. f. Impletitura decorativa in forma de lant sau de cununa, facuta din frunze, flori (si fructe). ♦ element ornamental, in arhitectura si in artele decorative, avand aspectul unei astfel de impletituri. [Var.: ghirlanta s. f.] – Din fr. guirlande.

decorativ ~a (~i, ~e) Care serveste ca element de decor; destinat sa decoreze; ornamental. ◊ Arta ~a arta de a decora exteriorul si interiorul unor obiecte (case, mobilier, costume etc.). 3) fig. Care produce efecte de suprafata, exterioare, superficiale. /<fr. decoratif

COSMATESC, -A adj. (despre un sistem decorativ) care consta din asamblarea sau incrustarea elementelor constitutive ale ornamentului organizat pe o schema geometrica. (< it. cosmatesco)

MOTIV, motive, s. n. I. Cauza, ratiunea, pricina unei actiuni; imboldul care impinge la o actiune sau care determina o actiune; mobil. ◊ Loc. adv. Fara motiv = nejustificat. ◊ Loc. conj. Pentru motivul ca... = fiindca, deoarece. ♦ Pretext. ◊ Loc. conj. Pe motiv ca... = pretextand ca..., aducand argumentul ca... ◊ Expr. A da cuiva motiv sa... = a provoca pe cineva sa..., a da cuiva pretext sa... II. 1. Cel mai mic element constitutiv al unei piese muzicale, din dezvoltarea caruia ia nastere tema muzicala; tema, melodie, intonatie. 2. element pictural sau sculptural fundamental, folosit intr-o compozitie decorativa sau arhitecturala. 3. Idee fundamentala sau tema principala a unei opere literare. – Din fr. motif, it. motivo, germ. Motiv.

ARAB, -A I. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din Orientul Apropiat si din nordul Africii. II. adj. care apartine arabilor; arabic (1). ♦ arta ~a = arta, o sinteza intre elementele mesopotamiene, persane si bizantine, cu influente ale traditiei locale, prezentand in constructii (moschei, palate, mausolee) curtea interioara incadrata de porticuri, iar in artele decorative ornamentul geometric si floral; cifra ~a = simbol grafic, element al sistemului de numeratie zecimal. ◊ (despre cai) care apartine unei rase originare din Pen. Arabia. ◊ (s. f.) limba semitica ale carei dialecte sunt vorbite de arabi. (< fr. arabe, lat. arabus)

FUNDAL s. n. 1. fond decorativ al unui tablou, al unui panou sculptat; vast element arhitectonic sau natural care constituie fondul perspectivei frontale a unei constructii. 2. panza, decor care inchide scena unui teatru. (< it. fondale)

PAPIER COLLE s.n. (Arte) Tehnica in pictura moderna, constand in folosirea ca elemente de compozitie a unor fragmente de hartie imprimata sau decorativa lipite pe panza sau pe carton; colaj. [Pron. papie cole. / < fr. papier colle].

FUNDAL s.n. 1. Fondul decorativ al unui tablou sau al unui panou sculptat; vast element arhitectonic sau natural care constituie fondul perspectivei frontale a unei constructii. 2. Perete mobil sau decor care constituie fundul scenei unui teatru. [< it. fondale, dupa fund].

REDAN s.n. 1. Iesitura in zidul unei fortificatii. ♦ Serie de iesinduri din loc in loc intr-un zid ridicat pe un teren in panta in vederea asigurarii planeitatii. 2. Motiv decorativ sculptat in forma de dinti, caracteristic arhitecturii evului mediu. 3. element de constructie asezat pe radierul unui disipator hidraulic de energie a apei in scopul maririi efectului de disipare a energiei. 4. Suprafata proeminenta inferioara, de contact cu apa, a cocei unei ambarcatii sau a flotoarelor unui hidroavion. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. redan].

PAPIER COLLE [Pron.: papie cole] s. n. tehnica in pictura moderna constand in folosirea ca elemente de compozitie a unor fragmente de hartie imprimata sau decorativa, lipite pe panza sau pe carton; colaj. (< fr. papier colle)

REDAN s. n. 1. iesitura in zidul unei fortificatii. ◊ serie de iesinduri din loc in loc intr-un zid ridicat pe un teren in panta in vederea asigurarii planeitatii. 2. motiv decorativ sculptat in forma de dinti, caracteristic arhitecturii evului mediu. 3. element de constructie asezat pe radierul unui disipator hidraulic de energie a apei in scopul maririi efectului de disipare a energiei. 4. proeminenta pe carena unui hidroavion sau a unor ambarcatii care asigura alunecarea pe apa cu o rezistenta redusa la inaintare. (< fr. redan)

REGENCY (‹ cuv. engl.) subst. Stil in artele decorative si arhitectura britanica, in timpul domniei lui George IV (1820-1830), combinand elemente neoclasice cu influente orientale. Promovat mai ales prin lucrarile lui J. Nash.

STILIZA, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o forma mai corecta, mai ingrijita. 2. (In artele plastice) A reproduce un obiect din natura in linii simplificate, esentiale, in scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzica populara, pastrand elementele originare esentiale. – Din fr. styliser.

STILIZAT, -A, stilizati, -te, adj. 1. (Despre texte) Care a fost supus unei revizii pentru a capata un aspect mai corect, mai ingrijit. 2. (Despre motive ornamentale, desene etc.) Realizat in linii simplificate dupa un model din natura; (despre obiecte) schematizat intr-o forma adecvata, in vederea obtinerii unui efect decorativ, ornamental. ♦ (Despre productii populare) Prelucrat intr-o creatie personala, prin pastrarea elementelor originare esentiale. – V. stiliza.

PLACAJ¹ ~e n. 1) Material de constructie obtinut prin incleierea unui numar de foi de furnir, asezate una peste alta, folosit, mai ales, la confectionarea mobilei. 2) Invelis protector sau decorativ (de lemn, de piatra, de caramida etc.) cu care se acopera un element de constructie. /<fr. placage

CHAGALL [sagal], Marc (1887-1985), pictor francez de origine rusa. Compozitii care transfigureaza fantastic, intr-o viziune poetica suprarealista, elemente ale folclorului evreiesc („Eu si satul”, „Casatoria”); ilustratii, lucrari de scenografie, ansambluri decorative (plafonul Operei din Paris).

SLIT ~uri n. 1) Scobitura in forma de sant executata la o piesa sau la un element de constructie. 2) Deschizatura facuta la unele obiecte de imbracaminte, avand scop practic sau decorativ. /<germ. Schlitz

BRINCOVENESC, -EASCA (‹ Brincoveanu) adj. Care apartine epocii lui Brincoveanu. ♦ Arta b. = denumire data creatiei artistice din Tara Romaneasca, de la sfirsitul sec. 17 si din primele decenii ale sec. 18. Dezvoltata cu precadere in timpul domniei lui Constantin Brincoveanu, se caractecterizeaza in arhitectura prin folosirea foisoarelor si a logiilor, printr-o bogata decoratie sculptata si pictata. Repertoriul ornamental este variat, realizind o originala sinteza intre elementele de inspiratie orientala si occidentala, integrate viziunii autohtone (manastirea Hurezi, palatele de la Mogosoaia, Potlogi). Ansamblurile de fresca prezinta tendinte realiste in tratarea portretelor (Pirvu Mutu). Artele decorative cunosc o mare inflorire, caracterizindu-se prin bogatia ornamentatiei, care foloseste mai ales elementele florale (vrejuri, flori de acant) si zoomorfe.

PROFIL s. n. 1. contur, aspect al fetei cuiva privita dintr-o parte. ◊ (fig.) aspect, portret. figura. 2. contur al unui lucru, al unei forme de relief etc. ◊ desen reprezentand o sectiune verticala a unui element de constructie, a scoartei terestre etc. 3. domeniu de specializare a unei intreprinderi, institutii etc. ◊ specialitate, specific. 4. piesa decorativa in relief servind la ornamentarea unei cladiri, la imbunatatirea acusticii unei sali etc. 5. produs laminat din otel ori din alte metale sau mase plastice, de diferite forme. (< fr. profil, germ. Profil)

LUNETA, lunete, s. f. 1. Instrument optic alcatuit din mai multe lentile (si prisme) dispuse intr-un tub si servind, in astronomie, in topografie, in tehnica militara etc. la observarea obiectelor departate. 2. Dispozitiv de sprijinire a pieselor lungi si subtiri, in timpul prelucrarii lor la strung. 3. element arhitectonic de forma unei bolti semicilindrice, folosit de obicei pentru amplasarea unei deschideri sau pentru crearea unui efect decorativ. – Din fr. lunette.

SLIT, slituri, s. n. 1. Scobitura in forma de sant, facuta intr-o piesa sau intr-un element de constructie. 2. Deschizatura facuta la marginea inferioara sau la manecile unor obiecte de imbracaminte, avand un rol practic sau decorativ. ♦ Deschizatura din fata a pantalonilor; prohab. – Din germ. Schlitz.

ROZETA² ~e f. 1) (in artele plastice) Ornament decorativ circular care aminteste de un trandafir. 2) arhit. v. ROZASA. 3) Obiect de podoaba care aminteste de un trandafir (aplicat pe o rochie, pe o palarie, pe incalta-minte etc.). 4) tehn. Element de sustinere sau de protectie la capatul unei bare cilindrice de metal. 5) Disc folosit in constructii pentru a masca sau a ornamenta diferite elemente. /<fr. rosette

MOZAIC¹, mozaicuri, s. n. 1. Lucrare de tehnica decorativa, care consta in asamblarea artistica a unor bucati mici de marmura, de ceramica, de sticla, de smalt etc. de diferite culori, lipite intre ele cu mortar sau cu mastic. 2. Fig. Amestec de elemente eterogene. 3. Viroza a plantelor, manifestata prin aparitia unor pete decolorate pe frunze, care alterneaza cu portiuni colorate normal, avand aspectul de mozaic (1). – Din fr. mosaique, it. mosaico.

ROZETA, rozete, s. f. 1. Mica planta erbacee cu tulpina ramificata, cu frunze lunguiete, cu flori galbene-aurii, placut mirositoare; rezeda (Reseda odorata). 2. Nasture de alama pe care il purtau, in trecut, la tunica si la cizme, ostasii din trupele de cavalerie de rosiori. 3. Motiv decorativ circular, avand forma unui trandafir, care apare frecvent in arta populara romaneasca. 4. (Arhit.) Fereastra circulara de mari dimensiuni, decorata cu vitralii si folosita mult la ornamentarea fatadelor catedralelor gotice; rozasa. 5. (Tehn.) Armatura sau guler original al unei tije, care serveste ca element de legatura, de suspensie sau de protectie. 6. Disc, in general de forma rotunda, care se aplica pe fata diferitelor elemente de constructie, pentru a masca sau pentru a decora anumite elemente. 7. Cusatura in forma de triunghi, executata manual cu fire de matase, la deschizatura buzunarelor, servind ca intaritura sau pentru infrumusetare. – Din fr. rosette.

MOZAIC ~uri n. 1) Opera de arta decorativa, formata prin asamblarea estetica a unor bucati de materiale (piatra, sticla, marmura, ceramica, smalt) de diverse culori, fixate intre ele cu mortar sau cu mastic. 2) Lucrare constand din realizarea unei suprafete lustruite (de pardoseala) din ciment, cu bucati mici de marmura, calcar etc. 3) Ansamblu de elemente eterogene. /<fr. mosaique, it. mosaico

NEOGOTIC (‹ fr.) s. n. (Si adj.) Stil in arhitectura si in artele decorative europene, initial in Marea Britanie (H. Walpole, J. Wyatt, A.W.N. Pugin, Th. Rickman), in Franta (E.E. Viollet-le-Duc) si in Italia (P. Selvatico, C. Boito), de la sfarsitul sec. 18 si din sec. 19, care consta in reevaluarea goticului si in prelucrarea formala a elementelor lui de decoratie.