GODRONAT, -A, godronati, -te, adj. (Despre elemente de arhitectura, vase etc.) Care are godroane. – Din fr. godronne.

RITM, ritmuri, s. n. 1. Asezare simetrica si periodica a silabelor accentuate si neaccentuate intr-un vers sau in proza ori a accentelor tonice intr-o fraza muzicala; cadenta, tact; p. ext. efect obtinut prin aceasta asezare. ♦ Vers. 2. Desfasurare gradata, treptata a unei actiuni, evolutie mai rapida sau mai lenta a unei activitati, conditionata de anumiti factori. ♦ Periodicitate a unei miscari, a unui proces, a unei activitati. ♦ Miscare regulata; tempo, cadenta. 3. Repetare periodica a unor elemente de arhitectura sau de decoratie, la o constructie. – Din ngr. rithmos, fr. rythme, lat. rhythmus.

ROSTRAL, -A, rostrali, -e, adj. (Despre elemente de arhitectura sau despre obiecte de arta) Care are forma unei nave antice sau care este decorat cu sculpturi reprezentand prore de corabii. ◊ Coloana rostrala = coloana ornata cu prore sculptate in relief in piatra, simbolizand victoriile navale. – Din fr. rostral, lat. rostralis.

RUSTIC, -A, rustici, -ce, adj. ~ ♦ (Despre elemente de arhitectura si ornamente) Cu suprafata bruta, ~ ♦ (Adverbial) Dar ocnasul, traducand rustic, in limba lui, intamplarea asta, care-l supara, a linistit-o domol.

ATLANT s.m. Statuie reprezentand un barbat intr-o atitudine de efort, care sustine antablamentul unui edificiu sau alte elemente de arhitectura; telamon. [< it., fr. atlante].

BECLEAN 1. Oras in jud. Bistrita-Nasaud, pe Somesu Mare; 11.023 loc. (1991). Intrepr. metalurgica (otel moale, laminate din sirma); mat. de constr. (prefabricate din beton, ceramica); prelucr. lemnului; fabrica de covoare si de nutreturi combinate; intrepr. integrata de in si cinepa. Centru pomicol. Biserica reformata (sec. 15), castelul Bethlen (1768) cu elemente de arhitectura baroca. Mentionat documentar din 1235. Declarat oras in 1968. 2. Com. in jud. Brasov; 1.986 loc. (1991). Pastravarie. In satul Calbor, biserica (sec. 18).

ATLANT, atlanti, s. m. Statuie reprezentand un barbat intr-o atitudine de efort, destinata sa sustina ca o coloana antablamentul unui edificiu sau alte elemente de arhitectura. – Fr. atlante.

ANTABLAMENT, antablamente, s. n. element de arhitectura asezat deasupra zidurilor sau coloanelor unei constructii, care sustine acoperisul. – Din fr. entablement.

FRONTON, frontoane, s. n. 1. element de forma triunghiulara, marginit de o cornisa, care incoroneaza fatada unui edificiu 2. element de arhitectura, alcatuit dintr-o cornisa curba sau franta, care se gaseste deasupra intrarii unui edificiu, deasupra unei usi etc. – Din fr. fronton.

GALB, (1) galburi, s. n. (Arhit.) 1. Curbura a unui capitel, a unei console etc.; p. ext. contur gratios al unui element de arhitectura sau de sculptura. 2. Parte a fusului unei coloane arcuite spre exterior, pentru a evita iluzia de strangulare. [Var.: galba (1) galbe s. f.] – Din fr. galbe.

GODRON, godroane, s. n. Ornament in relief format din proeminente ovale alungite, dispuse pe un element de arhitectura, pe un vas etc. – Din fr. godron.

OBELISC, obeliscuri, s. n. Monument comemorativ de origine egipteana, de forma unui stalp inalt si ascutit la varf, alcatuit de obicei dintr-un singur bloc de piatra si acoperit cu inscriptii. ♦ Stalp sau piesa de lemn, de piatra etc. de forma monumentului descris mai sus, folosit ca element de arhitectura. – Din fr. obelisque.

MODENATURA, modenaturi, s. f. Proportia si forma diferitelor profiluri care decoreaza un element de arhitectura; ansamblul mulurilor unei constructii. – Din fr. modenature.

ANTABLAMENT ~e n. element de arhitectura care sustine acoperisul unei constructii. [Sil. -ta-bla-] /<fr. entablement

FLEURON ~oane n. (mai ales in arhitectura gotica) element ornamental in forma de floare sau de frunza stilizata. [Sil. fle-u-] /<fr. fleuron

METOPA ~e f. (in arhitectura clasica) element decorativ constand dintr-o placa, de obicei cu basoreliefuri, care separa triglifele unei frize dorice. /<fr. metope, lat. metopa

MODUL² s.m. Parte, portiune dintr-un ansamblu, conceput separat sau separabil. ◊ Modul lunar = dispozitiv autonom al unui vehicul de lansare sau al unei nave spatiale, care poate functiona independent, servind pentru aselenizare. ♦ (Telec.) Bloc alcatuit din microelemente (tranzistoare, diode, bobine etc.) care indeplineste functia de etaj sau de celula intr-un aparat sau intr-o instalatie electronica. ♦ (Arhit.) Unitate de masura aleasa arbitrar pentru a determina proportiile elementelor de arhitectura ale unui edificiu. [Pl. -li, (s.n.) -le. / < fr., engl. module].

GODRON s.n. Ornament in relief format din proeminente ovale alungite, dispuse pe un element de arhitectura, pe un vas etc. [< fr. godron].

ANTABLAMENT s. n. element de arhitectura compus din arhitrava, friza si cornisa, in partea superioara a unui zid, deasupra unui sir de coloane, care sustine acoperisul. (< fr. entablement)

ARC s. n. 1. arma (primitiva) de aruncat sageti. ◊ tot ceea ce are forma unui arc (1). 2. (mat.) portiune dintr-o linie curba, dintr-un cerc. 3. element de arhitectura in forma arcuita, care leaga intre ele doua ziduri, doua coloane etc. ♦ ~ de triumf = monument in forma de portic arcuit ridicat in amintirea sau pentru comemorarea unui eveniment; ~-butant = constructie in forma de semiarc, in exteriorul unui edificiu pentru a neutraliza impingerea boltelor gotice; ~-rampant = arc cu reazemele denivelate. 4. ~ voltaic = descarcare electrica intre doi electrozi prin care circula un curent de mare intensitate. 5. organ de masina, din oteluri aliate, destinat legaturii elastice intre doua piese. 6. ~ reflex = ansamblu de elemente nervoase care asigura realizarea reflexelor. (< lat. arcus, fr. arc)

ARCADA s. f. 1. element de arhitectura dintr-un arc si din elementele care il sustin. ◊ motiv decorativ constand din inscrierea ritmica a unor arce de cerc. 2. portiune anatomica (osoasa) in forma de arc; partea curbata a osului frontal, deasupra ochiului. 3. (geol.) microrelief de forma unui arc suspendat; portal. 4. fiecare dintre partile unei sei, sub forma de punti arcuite. (< fr. arcade)

BAZIN s. n. 1. rezervor mare de apa, alimentat de la o sursa. 2. suprafata de apa in incinta unui port pentru stationarea navelor. 3. regiune de unde un curs de apa isi aduna afluentii. 4. regiune cu zacaminte de minereuri. 5. vas din metal, piatra sau ceramica, conic ori in forma de calota sferica. ◊ element de arhitectura constand dintr-o cavitate prismatica sau cilindrica, destinata sa contina apa. 6. parte inferioara a cavitatii abdominale, intre oasele iliace; pelvis. (< fr. bassin)

DECROS s. n. retragere, iesirea in afara fata de un aliniament, a unui element de arhitectura. (< fr. decroche)

GODRON s. n. ornament in relief de forma unor caneluri late, orizontale, pe un element de arhitectura, pe un vas etc. (< fr. godron)

MARMURA s. f. 1. roca metamorfica cu structura zaharoida, masiva, care se poate taia si lustrui usor. 2. bucata de marmura (1) prelucrata (statuie, element de arhitectura etc.). (< lat. marmor)

ALTERNANTA (‹ fr. {i}) s. f. 1. Insusirea de a alterna. 2. (FIZ.) Totalitatea valorilor luate de o marime alternativa in decursul unei semiperioade cuprinse intre doua momente in care valoarea marimii este nula. 3. (GEOL.) Repetarea succesiva pe verticala a doua sau mai multe tipuri de roci sau formatiuni geologice, de grosimi apropiate, in coloana stratigrafica a unei regiuni. 4. (LINGV.) Schimbare regulata a unui sunet din tema prin altul, in flexiune sau in familia lexicala: poate fi consonantica (ex. schimbarea lui s in s: des-desi, a lui t in t: taiat-taiati) sau vocalica (ex. carte-carti); ablaut, apofonie. 5. (ARHIT.; ARTE PL.) Procedeu decorativ constind in repetarea regulata a doua motive (in arte decorative) sau a doua elemente (in arhitectura).

ANTABLAMENT, antablamente, s. n. element de arhitectura asezat deasupra zidurilor sau coloanelor unei constructii, care sustine acoperisul. – Dupa fr. entablement.

GHIRLANDA, ghirlande, [(pop.) ghirlanzi]. s. f. Impletitura decorativa in forma de lant sau de cununa, facuta din frunze, flori (si fructe). ♦ element ornamental, in arhitectura si in artele decorative, avand aspectul unei astfel de impletituri. [Var.: ghirlanta s. f.] – Din fr. guirlande.

ORDIN s.n. 1. Porunca; comanda. 2. Comunitate catolica de calugari care se supuneau anumitor reguli; cin, tagma. ♦ Comunitate de cavaleri calugari din evul mediu. ♦ Societate, asociatie in care cineva era primit in semn de onoare. 3. Decoratie; distinctie conferita de stat. 4. Dispozitie de plata (a unei sume etc.). 5. (Biol.) Grup intermediar intre clasa si familie. 6. Sistem de arhitectura ale carui elemente sunt dispuse si proportionate dupa anumite reguli, incat sa alcatuiasca un tot armonios. 7. Rang, categorie. V. ordine. ◊ De prim ordin = de prim rang, excelent. 8. De ordin = de natura..., cu caracter... [< lat. ordo, cf. it. ordine].

REDAN s.n. 1. Iesitura in zidul unei fortificatii. ♦ Serie de iesinduri din loc in loc intr-un zid ridicat pe un teren in panta in vederea asigurarii planeitatii. 2. Motiv decorativ sculptat in forma de dinti, caracteristic arhitecturii evului mediu. 3. element de constructie asezat pe radierul unui disipator hidraulic de energie a apei in scopul maririi efectului de disipare a energiei. 4. Suprafata proeminenta inferioara, de contact cu apa, a cocei unei ambarcatii sau a flotoarelor unui hidroavion. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. redan].

ORDIN s. n. 1. dispozitie obligatorie, data de o autoritate sau persoana oficiala; porunca; comanda. 2. comunitate catolica de calugari care se supuneau anumitor reguli de organizare si de activitate; cin, tagma. ◊ comunitate de cavaleri calugari din evul mediu. ◊ societate, asociatie in care cineva era primit in semn de onoare. 3. decoratie superioara medaliei. 4. dispozitie de plata (a unei sume). 5. (biol.) grup intre clasa si familie. 6. (mat.) ~ de multiplicitate (al radacinii unei ecuatii algebrice) = numar natural care arata de cate ori apare o radacina (solutie) intr-o ecuatie algebrica. 7. sistem de arhitectura ale carui elemente sunt dispuse si proportionate dupa anumite reguli. 8. rang. categorie. ♦ de ul = cu caracter (de); de prim ~ = de cea mai buna calitate, excelent. (< lat. ordo, -inis, fr. ordre)

REDAN s. n. 1. iesitura in zidul unei fortificatii. ◊ serie de iesinduri din loc in loc intr-un zid ridicat pe un teren in panta in vederea asigurarii planeitatii. 2. motiv decorativ sculptat in forma de dinti, caracteristic arhitecturii evului mediu. 3. element de constructie asezat pe radierul unui disipator hidraulic de energie a apei in scopul maririi efectului de disipare a energiei. 4. proeminenta pe carena unui hidroavion sau a unor ambarcatii care asigura alunecarea pe apa cu o rezistenta redusa la inaintare. (< fr. redan)

BUCRANIU ({s} gr. bous „bou” si kranion „craniu”) s. n. Craniu de bou folosit ca element decorativ in arhitectura. Insotit de benzi decorative, i se adauga, uneori, ghirlande si flori. Aparut in Franta in epocile care au incercat sa imite cit mai fidel antichitatea.

SAKAKURA, Junzo (1901-1969), arhitect japonez. A studiat in Franta (1931-1936) cu Le Corbusier.. Unul dintre arhitectii care au imbinat, in mod armonios arhitectura europeana cu elemente traditionale japoneze. Si-a castigat faima internationala cu pavilionul japonez pentru Expozitia Mondiala de la Paris (1937). Ii mai apartin, printre altele: Muzeul de Arta Moderna din Kamakura (1951), Piateta din Shinjuku din Tōkyō (1964-1967), primaria orasului Kure.

ARHITRAVA, arhitrave, s. f. element de constructie (caracteristic arhitecturii clasice) care constituie partea inferioara a antablamentului si care se sprijina pe capitelul coloanei sau pe zid. – Din fr. architrave.

BOLD, bolduri, s. n. (Reg.) 1. Ac cu maciulie, ac cu gamalie. ♦ Varf ascutit. ♦ Cui de metal cu maciulie ornamentala. 2. Bat ascutit cu care se indeamna vitele. ♦ Impunsatura, intepatura (data cu acest bat). 3. (Inv.) Imbold. 4. (Reg.) element de constructie in arhitectura populara, in forma de stalp sculptat, cu varf ascutit. – Din sl. bodlı „ghimpe”.

MASCARON, mascaroane, s. n. element decorativ folosit in arhitectura, la obiecte de mobilier etc., care reprezinta un cap fantastic sau grotesc, lucrat de obicei in relief. – Din fr. mascaron.

ARHITRAVA ~e f. element de constructie (caracterisitic arhitecturii clasice) care se sprijina pe capitelul coloanelor sau pe zid. [Sil. -hi-tra-] /<fr. architrave

ARHITRAVA, arhitrave, s. f. element de constructie (caracteristic arhitecturii clasice) care constituie partea inferioara a antablamentului si care se sprijina direct pe capitelul coloanei. – Fr. architrave (< gr.).

MODUL, module, s. n. 1. Unitate de lungime conventionala, folosita in arhitectura clasica pentru determinarea proportiilor elementelor componente ale unei constructii, ale unui ordin arhitectonic. 2. (Mat.) Valoare absoluta a unui numar real (fara a se tine seama de semnul algebric). ♦ Numar pozitiv egal cu radacina patrata a sumei patratelor elementelor unui numar complex. 3. Fiecare dintre partile principale (si detasabile) ale unei nave cosmice. ◊ Modul lunar = parte a vehiculului de explorare lunara. 4. Parte componenta a unui ansamblu (cu functionalitate proprie). – Din fr. module.

TAMBUR s.n. 1. Piesa in forma de cilindru gol, folosita in diferite scopuri in tehnica. ◊ Tambur gradat = piesa componenta a anumitor instrumente de masurat prevazuta cu gradatii la unul dintre capete. 2. (Arhit.) Bloc de piatra care formeaza elementul constitutiv al fusului coloanei din arhitectura clasica. 3. Vestibul construit la intrarea unei cladiri, delimitat de doua randuri de usi. ♦ Portiunea prismatica sau cilindrica, interpusa intre o cupola si arcurile sau zidurile care marginesc un spatiu boltit. ♦ Spatiu in care se invarteste o usa pivotanta cu mai multe aripi. 4. (Tehn.) Toba. [Pl. -re, -ruri. / < fr. tambour, it. tamburo].

ORNAMENT, ornamente, s. n. 1. Detaliu sau obiect adaugat la un ansamblu pentru a-l infrumuseta; accesoriu, element decorativ folosit in artele plastice, in arhitectura, in tipografie pentru a intregi o compozitie si a-i reliefa semnificatia. ◊ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. ♦ (Rar) Distinctie, insemn, decoratie. 2. Nota sau grup de note muzicale care se adauga la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i impodobi linia melodica; semnul muzical corespunzator. – Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum.

ROZETA s. f. 1. element decorativ in forma de roza de dimensiuni mici, care impodobeste un obiect, o piatra etc. ◊ placa rotunda in forma de nasture, purtata in trecut de catre militarii din cavalerie, prinsa in partea de sus, din fata, a cizmei. 2. ornament la incrucisarea boltilor, in arhitectura gotica. ◊ ornament, disc pentru mascarea unor elemente minore. 3. (tehn.) element de legatura, de suspensie sau de protectie a unei tije, ca un guler marginal. (< fr. rosette)

MODUL² ~e n. 1) (in arhitectura clasica) Unitate de masura pentru determinarea proportiilor elementelor componente ale unei constructii. 2) Coeficient care caracterizeaza proprietatea de rezistenta mecanica a materialelor. ~ de torsiune. 3) Parte componenta (si detasabila) a unui ansamblu. ~ de biblioteca. 4) Parte principala a unui vehicul spatial. /<fr. module

ARHITECTONIC, -A, arhitectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care apartine arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit in arhitectura; arhitectural. 2. S. f. (Adesea fig.) Imbinare artistica a elementelor constitutive ale unei constructii. – Din fr. architectonique, lat. architectonicus.

MEDALION, medalioane, s. n. 1. Bijuterie de forma rotunda sau ovala, care incadreaza sau inchide intre doua capace o fotografie, o pictura, o suvita de par etc. si care se poarta de obicei la gat. ♦ Rama ovala sau rotunda in care este fixata o fotografie sau un tablou; p. ext. fotografie sau tablou fixat intr-o astfel de rama. 2. element decorativ de forma circulara sau ovala, folosit in arhitectura, mobilier etc. si cuprinzand un basorelief, o inscriptie, un portret etc. 3. Scriere literara in proza de mici dimensiuni, pe o anumita tema, in care sunt schitate trasaturile fundamentale ale vietii si operei unei personalitati, adesea urmata de exemplificari din opera acesteia. [Pr.: -li-on] – Din fr. medaillon (dupa medalie). Cf. it. medaglione.

NEOGOTIC, -A, neogotici, -ce, adj., s. n. (Stil in arhitectura si arta) care reevalueaza goticul si prelucreaza formal elementele lui decorative. [Pr.: ne-o-] – Din fr. neo-gothique.

REGENCY (‹ cuv. engl.) subst. Stil in artele decorative si arhitectura britanica, in timpul domniei lui George IV (1820-1830), combinand elemente neoclasice cu influente orientale. Promovat mai ales prin lucrarile lui J. Nash.

FUNCTIONALISM n. Curent in arhitectura moderna care cere ca, in orice constructie, forma sa reflecte functia ca element determinant. [Sil. -ti-o-] /<fr. fonctionnalisme

MENOU, menouri, s. n. element de constructie din piatra, din lemn sau din metal, folosit in trecut mai ales in arhitectura gotica, care serveste la impartirea unei usi sau a unei ferestre in mai multe parti. – Din fr. meneau.

REGENTA, regente, s. f. 1. Guvernare provizorie, exercitata de una sau de mai multe persoane in timpul minoratului, absentei sau bolii unui monarh; perioada cat dureaza aceasta guvernare: persoanele (sau persoana) care guverneaza in aceasta perioada. 2. Stil in arhitectura si in artele decorative franceze la inceputul sec. XVIII, caracterizat prin supletea, gratia si delicatetea elementelor decorative. – Din fr. regence.

ROCOCO adj. invar. 1) (in arhitectura si arta aplicata europeana din sec. XVIII): (Stil) ~ stil caracterizat printr-o tendinta excesiva de elemente decorative, culori deschise si stralucitoare, prin linii curbe etc. 2) fig. Care iese din comun prin felul neobisnuit de a fi; extravagant. /<fr. rococo

LABROUSTE [labrust], Henri (Pierre-Francois) (1801-1875), arhitect francez. Precursor la functionalismului. Unul dintre principalii reprezentati ai scolii rationaliste franceze. Promotor al constructiilor metalice aparente, a acordat prioritate elementelor structurale fata de cele decorative (Biblioteca Sainte Genevieve si Biblioteca Nationala din Paris – capodopera a arhitecturii moderne).

FUNCTIONALISM s. n. 1. curent de gandire care studiaza faptele sociale si de cultura in totalitatea lor si in interrelatiile acestora, urmarindu-se aspectele functionale in intreaga lor complexitate. 2. directie de cercetare in stiintele exacte, ca si in cele umaniste, care considera obiectul lor de studiu in calitatea lui de sistem, ale carui elemente alcatuitoare se conditioneaza reciproc. ◊ (lingv.) teorie care acorda functiilor o importanta deosebita pentru descrierea limbilor. 3. directie in arhitectura contemporana care cere ca forma unui material de constructie sa fie determinat de destinatia acestuia. (< fr. fonctionnalisme)

MONUMENT s.n. 1. Lucrare de arhitectura sau de sculptura ridicata in amintirea unui eveniment, a unui personaj ilustru etc. ; (p. ext.) constructie mare cu felurite elemente arhitectonice sau ornamentale. 2. (Fig.) Document istoric de mare valoare; lucrare valoroasa care reprezinta ceva deosebit sau care are o semnificatie deosebita pentru stiinta respectiva. ◊ Monument al naturii = planta, animal, obiect sau fenomen din natura care are o importanta deosebita sau o semnificatie speciala. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. monument, lat. monumentum].

ROMANIC, -A adj. Descendent din romani. ◊ Arta romanica = arta dezvoltata, mai ales in arhitectura, in tarile europene supuse influentei catolice, in sec. X-XIII, care preia unele trasaturi ale artei bizantine si in special elemente din arta carolingiana (edificii caracterizate prin severitate, masivitate si robustete, savante jocuri de volume prismatice si cilindrice ale navelor, absidelor si turnurilor etc.); limba romanica = limba care isi are originea in limba latina; neolatin. ♦ Care se ocupa cu limbile neolatine. [Cf. lat. romanice (loqui) – a vorbi intr-o limba neolatina, germ. romanisch].

ROMANIC, -A adj. descendent din romani. ♦ limbi ce = grup de limbi care au la baza limba latina; neolatin. ◊ care se ocupa cu limbile romanice. ♦ arta ~a = arta dezvoltata, in arhitectura, in tarile europene, supuse influentei catolice, in sec. X-XIII, care preia unele trasaturi ale artei bizantine si in special elemente din arta carolingiana (severitate, masivitate si robustete, volume prismatice si cilindrice ale navelor, absidelor si turnurilor etc.). (< it. romanico, germ. romanisch)

ARBORE, com. in jud. Suceava, pe riul Solca; 6.903 loc. (1991). Aici se afla biserica „Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul”, construita in 1503, ca paraclis al curtii boieresti a portarului de Suceava, Luca Arbore. Biserica, reprezentativa pentru arhitectura epocii lui Stefan cel Mare, are o structura planimetrica ce face trecerea de la planul longitudinal la cel triconc. Ca element special al constructiei: nisa exterioara de pe peretele vestic, menita sa adaposteasca masa pomenilor. La interior si la exterior se pastreaza parti dintr-un ansamblul pictural executat in 1541 de o echipa de zugravi condusa de Dragos Coman din Iasi. Mormintul ctitorului, aflat in pronaos, este cel mai important monument funerar in stil gotic din Modova. Monument UNESCO. Muzeu satesc.

COLONIAL, -A (‹ fr.) adj. Care se refera la colonii² (2), care tine de colonii si de colonialism; care se afla sau care provine din colonii; care se afla in stare de colonie. ◊ (ARHIT.) Stil c. = termen general folosit pentru a caracteriza constructiile din America Latina si din America de Nord din sec. 16-18, datorate diferitelor grupuri de europeni stabiliti acolo. Concepute sa reproduca intr-o masura cit mai fidela arhitectura europeana din tarile de origine ale acestora, monumentele in stil c. apartin, de fapt, unor stiluri diverse, determinate atit de elementele stilistice de import, cit si de conditiile si de traditiile artistice locale.

BRINCOVENESC, -EASCA (‹ Brincoveanu) adj. Care apartine epocii lui Brincoveanu. ♦ Arta b. = denumire data creatiei artistice din Tara Romaneasca, de la sfirsitul sec. 17 si din primele decenii ale sec. 18. Dezvoltata cu precadere in timpul domniei lui Constantin Brincoveanu, se caractecterizeaza in arhitectura prin folosirea foisoarelor si a logiilor, printr-o bogata decoratie sculptata si pictata. Repertoriul ornamental este variat, realizind o originala sinteza intre elementele de inspiratie orientala si occidentala, integrate viziunii autohtone (manastirea Hurezi, palatele de la Mogosoaia, Potlogi). Ansamblurile de fresca prezinta tendinte realiste in tratarea portretelor (Pirvu Mutu). Artele decorative cunosc o mare inflorire, caracterizindu-se prin bogatia ornamentatiei, care foloseste mai ales elementele florale (vrejuri, flori de acant) si zoomorfe.

ANTONESCU, Petre (1873-1965, n. Rimnicu Sarat), arhitect roman. Acad. (1945), prof. univ. la Bucuresti. Constructii in stil eclectic, in care elemente ale stilului international (portale romanice sau renascentiste, coloane, console) se imbina cu cele traditionale romanesti, cum sint briiele in torsada, chenarele moldovenesti (Primaria Capitalei, Primaria din Craiova, Banca de Investitii). In spiritul arhitecturii moderne, a conceput cladirea Facultatii de Drept din Bucuresti.

URBANISM (‹ fr., it.; lat. urbanus „orasenesc”). s. n. Ramura a arhitecturii care proiecteaza si planifica lucrarile de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei asezari omenesti (oras, sat etc.), impreuna cu complexul de masuri social-economice, tehnice, igienice care se iau in vederea satisfacerii necesitatilor materiale si social-culturale ale noilor asezari; urbanistica. elemente de sistematizare urbana au existat chiar si in orasele antice (inclusiv sisteme de aductiune a apei si canalizare) si in cele medievale, dar u. si-a definit obiectul indeosebi de la sfarsitul sec. 19 si in sec. 20 ca urmare a cresterii explozive a populatiei urbane si a noilor cerinte de aprovizionare, transport, activitati recreative etc. legate de viata moderna.

NEOGOTIC (‹ fr.) s. n. (Si adj.) Stil in arhitectura si in artele decorative europene, initial in Marea Britanie (H. Walpole, J. Wyatt, A.W.N. Pugin, Th. Rickman), in Franta (E.E. Viollet-le-Duc) si in Italia (P. Selvatico, C. Boito), de la sfarsitul sec. 18 si din sec. 19, care consta in reevaluarea goticului si in prelucrarea formala a elementelor lui de decoratie.

ROCOCO (< fr.) adj. Stil ~ = (si subst.) stil in arta europeana a sec. 18, urmand barocului si precedand stilul neoclasic. Renuntand la ordinele clasice, arhitectura rupe cu traditia intr-o noua conceptie, conform careia formele difera de functie, iar relatia dintre interior si exterior nu este obligatorie. Decoratia arhitecturala de interior si mobilier capata o deosebita importanta, odata cu artele minore in general, r. adoptand o ornamentatie excesiva cu un repertoriu nou de motive (embleme, atribute de zeitati mitologice, imitarea unor elemente naturale ca grotele, stancile, scoicile). In pictura si sculptura domina subiectele galante, frivole, idila bucolica. Arta r. manifesta o preferinta pentru culorile deschise si stralucitoare, pentru liniile usoare si rasucite, compozitia asimetrica, pitoresc si rafinament. R. a predominat in Franta in prima jumatate a sec. 18, cunoscand cateva faze de dezvoltare (stilurile regenta, rocaille, Pompadour) si s-a raspandit si in restul Europei. ♦ P. ext. Demodat si putin ridicol.