OCNITA ~e f. 1) Adancitura, special facuta in peretii caselor taranesti, care serveste ca loc de pastrare a obiectelor de uz casnic; cotlon; cotruta. 2) inv. Cavitate arcuita in partea de sus, facuta in peretele unei constructii, care serveste ca element ornamental; firida. 3) Adancitura sub cuptor unde se pune ceva la incalzit. /ocna + suf. ~ita

BAGHETA s. f. 1. betisor; nuielusa. ◊ vergea subtire folosita de dirijori; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor. ◊ bat de lemn sau de metal servind la punerea in v******e a unor instrumente de percutie. 2. partea de lemn a arcusului. 3. dunga colorata care impodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara. 4. piesa cilindrica, subtire, a unui mecanism, a unei masini. 5. mulura mica cu sectiunea semicirculara, neteda sau decorata, de culoare diferita de cea a mulurii principale, cu care se decoreaza un element arhitectonic. 6. element ornamental asezat lateral pe o pagina de carte, de catalog etc. 7. paine lunga si subtire. (< fr. baguette)

PILON s. m. 1. stalp puternic de sustinere a unei constructii sau a unei parti a acesteia, a unui arc de pod etc. 2. constructie masiva de o parte si de alta a intrarii unui templu sau monument. ◊ element ornamental in forma de stalp prismatic la intrarea intr-un parc, intr-o expozitie etc. 3. stalp care sustine o linie electrica aeriana, o antena electromagnetica etc. (< fr. pylone)

GHIRLANDA, ghirlande, [(pop.) ghirlanzi]. s. f. Impletitura decorativa in forma de lant sau de cununa, facuta din frunze, flori (si fructe). ♦ element ornamental, in arhitectura si in artele decorative, avand aspectul unei astfel de impletituri. [Var.: ghirlanta s. f.] – Din fr. guirlande.

CANAF ~uri n. element ornamental, constand dintr-un manunchi de fire legate sau impletite, cu care se impodobesc diferite obiecte; ciucure. /<ung. kanaf

A DECORA¹ ~ez tranz. (sali, cladiri etc.) A impodobi cu decoruri; a inzestra cu elemente ornamentale; a ornamenta. /<fr. decorer, lat. decorare

FLEURON ~oane n. (mai ales in arhitectura gotica) element ornamental in forma de floare sau de frunza stilizata. [Sil. fle-u-] /<fr. fleuron

ORNAMENTICA f. 1) Ansamblu de elemente ornamentale (specifice unui popor, unui stil sau unei opere). 2) Totalitate a sunetelor care impodobesc linia melodica principala. /<germ. Ornamentik

STUCATURA ~i f. arhit. element ornamental in relief pentru decorarea interiorului unei cladiri. /<it. stuccatura, germ. Stukatur

TORSADA ~e f. 1) Manunchi de fire (sau de franghii) rasucite impreuna in forma de elice (pentru a servi drept ornament). 2) arhit. element ornamental care imita o franghie rasucita astfel. /<fr. torsade

TRIGLIF ~e n. arhit. element ornamental constand dintr-o placa dreptunghiulara de piatra cu trei creste in relief, care se repeta la intervale egale. /<fr. triglyphe

ACROTER s.n. (Arhit.) Soclu asezat pe un fronton pentru a sustine statui, vase sau alte ornamente; (p. ext.) statuie sau elemente ornamentale asezate pe acest soclu. [Var. acrotera s.f., acroteriu s.n. / < fr. acrotere].

PILON s.m. 1. Stalp puternic de sustinere (a unei cupole, a unui arc de pod etc.). 2. Constructie masiva de o parte si de alta a intrarii unui templu sau unui monument. ♦ element ornamental in forma de stalp, asezat la capatul unui pod, la intrarea intr-o expozitie, intr-un parc etc. 3. Stalp care sustine o linie electrica aeriana, o antena electromagnetica etc. ◊ Pilon de antena = stalp pe care este montata o antena de radioemisiune. [Pl. -oni, (s.n.) -oane. / < fr. pylone, it. pilone, cf. gr. pylon].

BAGHETA s.f. 1. Betisor; vergea, nuielusa. ♦ Betisor folosit de dirijori pentru conducerea unei orchestre, a unui cor etc.; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor. ♦ Betisor de diferite dimensiuni cu care se lovesc membranele, coardele sau lamele unor instrumente muzicale. ♦ Corpul principal al arcusului. ♦ Dunga colorata care impodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara a gleznelor. 2. Piesa cilindrica, subtire, a unui mecanism sau a unei masini. 3. Mulura mica cu sectiune semicirculara, neteda sau decorata, de culoare diferita de cea a mulurii principale, cu care se decoreaza un element arhitectonic. 4. (Poligr.) element ornamental, asezat lateral pe o pagina de carte etc. [< fr. baguette, cf. it. bacchetta].

COLTAR, (1, 2, 3, 4, 5) coltare, s. n., (6) coltari, s. m. 1. S. n. Polita asezata in coltul dintre doi pereti ai unei camere; dulapior in forma de prisma triunghiulara, asezat intr-un colt al camerei. 2. S. n. (Reg.) Soba de caramida, cu coloane, instalata in coltul unei camere. 3. S. n. Piesa metalica sau din lemn, cu doua aripi sau laturi asezate in unghi drept, utilizata la consolidarea si la protejarea unor imbinari de colt. 4. S. n. Echer. 5. S. n. Calibru folosit la controlul inaltimii literelor tipografice. ♦ element tipografic ornamental de alama sau de plumb, folosit la formarea coltului unui chenar. 6. S. m. Rama metalica prevazuta cu cuie lungi si ascutite, care se ataseaza la bocanci, cu ajutorul unor curele, pentru a impiedica alunecarea pe stanci, pe gheata, pe busteni. – Colt + suf. -ar.

CONSOLA, console, s. f. 1. Mobila in forma de policioara sau de masuta rezemata de perete si pe care se asaza vaze, statuete etc. 2. element arhitectural (ornamental) de lemn, de piatra etc., folosit la sprijinirea unei cornise, a unui balcon etc. 3. element de constructie care iese cu unul dintre capete in afara punctului de reazem, avand rolul de a suporta o sarcina pe latura orizontala superioara. – Din fr. console.

DECORATIV adj. ornamental, ornant. (element ~.)

MONUMENT s.n. 1. Lucrare de arhitectura sau de sculptura ridicata in amintirea unui eveniment, a unui personaj ilustru etc. ; (p. ext.) constructie mare cu felurite elemente arhitectonice sau ornamentale. 2. (Fig.) Document istoric de mare valoare; lucrare valoroasa care reprezinta ceva deosebit sau care are o semnificatie deosebita pentru stiinta respectiva. ◊ Monument al naturii = planta, animal, obiect sau fenomen din natura care are o importanta deosebita sau o semnificatie speciala. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. monument, lat. monumentum].

APAREIAJ s. n. mod de dispunere a pietrelor, caramizilor unei zidarii aparente. ◊ desen ornamental care imita elementele unei astfel de zidarii. (< fr. appareillage)

ZUGRAVEALA, zugraveli, s. f. 1. Zugravire; (concr.) strat de protectie si ornamental aplicat pe zidurile unor elemente de constructie, format de obicei dintr-o solutie apoasa cu pigmenti minerali si cu var. 2. Pictura (mai ales bisericeasca); p. ext. tablou, desen, gravura. 3. (Rar) Sulimeneala, fard. 4. Fig. (Rar) Descriere, prezentare. – Zugravi + suf. -eala.

ORNAMENTATIE, ornamentatii, s. f. Faptul de a impodobi cu ornamente; arta, tehnica ornamentarii; totalitatea elementelor care ornamenteaza ceva; ansamblu ornamental. – Din fr. ornementation.

DECORATIV ~a (~i, ~e) Care serveste ca element de decor; destinat sa decoreze; ornamental. ◊ Arta ~a arta de a decora exteriorul si interiorul unor obiecte (case, mobilier, costume etc.). 3) fig. Care produce efecte de suprafata, exterioare, superficiale. /<fr. decoratif

ARHITECTONIC, -A I. adj. ornamental. II. s. f. 1. imbinare a elementelor constructive ale unei constructii. 2. (fig.) construire, mod de imbinare. (< fr. architectonique, lat. architectonicus)

BRINCOVENESC, -EASCA (‹ Brincoveanu) adj. Care apartine epocii lui Brincoveanu. ♦ Arta b. = denumire data creatiei artistice din Tara Romaneasca, de la sfirsitul sec. 17 si din primele decenii ale sec. 18. Dezvoltata cu precadere in timpul domniei lui Constantin Brincoveanu, se caractecterizeaza in arhitectura prin folosirea foisoarelor si a logiilor, printr-o bogata decoratie sculptata si pictata. Repertoriul ornamental este variat, realizind o originala sinteza intre elementele de inspiratie orientala si occidentala, integrate viziunii autohtone (manastirea Hurezi, palatele de la Mogosoaia, Potlogi). Ansamblurile de fresca prezinta tendinte realiste in tratarea portretelor (Pirvu Mutu). Artele decorative cunosc o mare inflorire, caracterizindu-se prin bogatia ornamentatiei, care foloseste mai ales elementele florale (vrejuri, flori de acant) si zoomorfe.

PARAMENT, paramente, s. n. Partea exterioara finita a unei constructii, a unui element de constructie etc.; material care captuseste (cu scop ornamental) aceasta parte. – Din germ. Parament.

STILIZAT, -A, stilizati, -te, adj. 1. (Despre texte) Care a fost supus unei revizii pentru a capata un aspect mai corect, mai ingrijit. 2. (Despre motive ornamentale, desene etc.) Realizat in linii simplificate dupa un model din natura; (despre obiecte) schematizat intr-o forma adecvata, in vederea obtinerii unui efect decorativ, ornamental. ♦ (Despre productii populare) Prelucrat intr-o creatie personala, prin pastrarea elementelor originare esentiale. – V. stiliza.

LAMBRECHIN s.n. Draperie decorativa scurta, asezata in partea superioara a unei usi, a unei ferestre etc. ♦ element decorativ al corniselor, al balustradelor etc. // s.m.pl. (Herald.) Fasii de stofa ornamentale care impodobesc un scut sau o stema. [Pl. -ne, -nuri, (s.m.) -ni. / < fr. lambrequin].

LAMBRECHIN I. s. n. 1. draperie scurta, in partea superioara a unei usi, ferestre etc. 2. element decorativ al corniselor, balustradelor etc. II. s. m. pl. (herald.) fasii de stofa ornamentale care impodobesc un scut, o stema. (< fr. lambrequin)

MULURA s. f. element decorativ in relief pe suprafata unui zid, unei mobile, la turnarea unei piese ornamentale. (< fr. moulure)

BOLD, bolduri, s. n. (Reg.) 1. Ac cu maciulie, ac cu gamalie. ♦ Varf ascutit. ♦ Cui de metal cu maciulie ornamentala. 2. Bat ascutit cu care se indeamna vitele. ♦ Impunsatura, intepatura (data cu acest bat). 3. (Inv.) Imbold. 4. (Reg.) element de constructie in arhitectura populara, in forma de stalp sculptat, cu varf ascutit. – Din sl. bodlı „ghimpe”.

INCIZA s. f. 1. propozitie incidenta. 2. (arte) motive ornamentale obtinute prin zgarierea in adancime a materialului. 3. (muz.) subdiviziune a unei teme ritmico-melodice care poate constitui elementul de baza pentru o dezvoltare ulterioara. (< fr. incise)

MOZAIC¹ s. n. 1. lucrare ornamentala din bucati mici de marmura, sticla etc. colorate diferit, care formeaza figuri geometrice, flori etc. 2. combinatie de diferite elemente, culori etc. ◊ opera literara care contine multe elemente armonios ordonate. ◊ compozitie de caractere tipografice deosebite. 3. (biol.) organ(ism) care cuprinde doua tipuri de tesuturi diferite genetic. 4. boala a unor plante cauzata de un virus, un amestec de pete galbui pe frunze. 5. (fig.) amestec eterogen. (< fr. mosaique, it. mosaico)

ornamental ~a (~i, ~e) 1) Care contine ornamente; prevazut cu ornamente. Stil ~. 2) Care serveste drept ornament; cu destinatie de ornamentare; decorativ. element ~. Planta ~a. /<fr. ornemental

ORNAMENT s.n. 1. element decorativ format din motive sculptate, pictate etc. si aplicate pe obiecte, pe tiparituri, pe manuscrise, pe monumente etc.; podoaba. ◊ De ornament = ornamental. 2. Figura de stil folosita pentru a infrumuseta o fraza, o cuvantare. ♦ (Muz.) Semn, nota sau grup de note care mareste efectul unei note principale. [Pl. -te, -turi. / < lat. ornamentum, cf. fr. ornement, it. ornamento].

ORNAMENT, ornamente, s. n. 1. Detaliu sau obiect adaugat la un ansamblu pentru a-l infrumuseta; accesoriu, element decorativ folosit in artele plastice, in arhitectura, in tipografie pentru a intregi o compozitie si a-i reliefa semnificatia. ◊ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. ♦ (Rar) Distinctie, insemn, decoratie. 2. Nota sau grup de note muzicale care se adauga la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i impodobi linia melodica; semnul muzical corespunzator. – Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum.

MOZAIC s.n. 1. Lucrare ornamentala, compusa din bucati mici de marmura, de sticla etc. colorate diferit si care alcatuiesc o figura, un tablou etc. 2. Combinatie, amestecatura (frumos imbinata) de diferite elemente, culori etc. ♦ Opera literara care contine multe elemente eterogene, insa armonios ordonate. ♦ Compozitie de caractere tipografice deosebite. 3. Boala a unor plante cauzata de un virus si care se prezinta ca un amestec de pete pe frunze. [Pron. -za-ic. / cf. fr. mosaique, it. mosaico].

STALP, stalpi, s. m. 1. Lemn lung si gros, de obicei cioplit si fixat in pamant, care serveste pentru a sustine ceva; element masiv de constructie, cu lungimea mare in raport cu dimensiunile sectiunii, confectionat din lemn, din metal, din beton armat etc., care serveste la sustinerea unei cladiri, a unei instalatii, a unui pod, a liniilor electrice aeriene, a antenelor etc. ◊ Expr. Stalp de cafenea = persoana care isi petrece timpul prin cafenele. ♦ Picior, coloana ornamentala la o mobila (in special la pat). 2. Portiune neexploatata dintr-un zacamant, destinata sustinerii tavanului unui abataj. 3. Fig. Persoana care constituie un sprijin, un reazem, un ajutor de baza pentru cineva. ◊ Stalpul casei = capul familiei. – Din sl. stlupu.