PARCAN ~e n. 1) inv. mil. Fortificatie din lemn. 2) Ingraditura de lemn pentru zagazuirea unei ape curgatoare. 3) Barna groasa folosita ca element de rezistenta (la construirea digurilor, a podurilor etc.). /<pol., ucr. parkan, ung. parkany

CHESON s. n. 1. vehicul cu doua roti, compartimentat, in trecut pentru transportul munitiei (de artilerie). 2. fiecare dintre incaperile etanse create prin compartimentarea unei nave, pentru a impiedica patrunderea masiva a apei in tot vasul in caz de avarie. ◊ dulap pentru tinerea proviziilor si a ustensilelor pe bordul unei nave. 3. constructie de lemn, beton etc. (cutie) pentru lucrari subacvatice ori in terenuri cu multa umiditate. 4. piesa prefabricata din beton armat, avand forma unei placi cu nervuri de intarire, folosita ca element de rezistenta la plansee si acoperisuri. 5. (arhit.) caseta (4). (< fr. caisson)

FERMA² s. f. 1. element de lemn, metal sau beton destinat sa sustina acoperisul unei constructii. 2. element de rezistenta din esafodajul unui tunel, al unui pod care transmite terenului presiunile masivului de deasupra. 3. stavila formata din doua panouri articulate de un radier (2). (< fr. ferme)

LONJERON s. n. element de rezistenta in forma de grinda din lemn sau din metal, asezat longitudinal pe cadrul unei masini, constructii etc. (< fr. longeron)

MONTANT, -A I. adj. ridicat in sus. II. s. m. 1. (constr.) bara, stalp (de sustinere) vertical; balastru. 2. pontil metalic dispus vertical pe peretele unei nave pentru rigidizarea tablelor de invelis. 3. bara care leaga intre ele aripile unui avion biplan sau aripa cu fuzelajul. ◊ element de rezistenta a fuzelajului. (< fr. montant)

PLATELAJ s. n. 1. planseu al unei sarpante. 2. element de rezistenta al suprastructurii unui pod, care sustine nemijlocit calea si transmite sarcinile si grinzile acestuia. (< fr. platelage)

BUZDUGAN, Gheorghe (n. 1916, Sighisoara), inginer electromecanic roman. Acad. (1990), prof. univ. la Bucuresti. Lucrari in domeniul rezistentei materialelor si mecanicii. Studii tensiometrice privind rezistenta elementelor metalice la hidrocentralele de pe Arges si Lotru, Portile de Fier I.

ETAMBOU, etambouri, s. n. 1. element de rezistenta al scheletului unei nave, amplasat la pupa si care sustine carma. ◊ Tub etambou = tub montat la pupa navei, prin care trece axul elicei. 2. element de rezistenta din scheletul unui avion, situat la extremitatea din spate a fuzelajului. – Din fr. etambot.

ETRAVA, etrave, s. f. element de rezistenta care inchide corpul unei nave la prora si cu care nava isi deschide drumul la inaintarea prin apa. – Din fr. etrave.

ARC¹ ~uri n. 1) Arma primitiva folosita la aruncarea sagetilor, formata dintr-o vergea flexibila, ale carei capete curbate sunt tinute de o coarda. A trage cu ~ul. 2) element de rezistenta al unei constructii. ◊ ~ de triumf constructie in forma de portic, inaltata in amintirea unui eveniment important. 3) Piesa elastica de otel fixata intre corpul unui vehicul si osiile rotilor acestuia, care serveste pentru amortizarea socurilor; resort. ~ de automobil. 4) ~ electric descarcare electrica intre doi electrozi prin care circula un curent de mare intensitate. 5) Ceea ce are forma unui segment din circumferinta cercului. ~ul sprancenei. /<lat. arcus

BAZA ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistenta pe care se sprijina o constructie; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreapta sau plan, de obicei in pozitie orizontala, de la care se masoara perpendicular inaltimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalatii etc.) necesare unei activitati. ~ de aprovizionare. ~ sportiva. ◊ ~ navala port militar. ~ militara loc de stationare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de lupta pentru razboi. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albastreste hartia rosie de turnesol si intra in combinatie cu acizii, formand saruri. 5) la pl. fig. element de importanta primordiala, pe care se tine, se intemeiaza ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fara ~ neintemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a intemeia; a funda. ~ economica (a societatii) totalitate a relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 6) anat. : ~a craniului parte a craniului, care inchide cutia craniala spre ceafa. 7) lingv.: ~ de articulatie mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base

FUNDAMENT ~e n. 1) Totalitate a elementelor de rezistenta, pe care se sprijina o constructie; temelie; baza. 2) poligr. Placa de metal la presa de imprimat, pe care se asaza formele tipografice. 3) fig. Ansamblu de idei pe care se intemeiaza o conceptie sau o viziune; baza. ~ stiintific. /<fr. fondement, lat. fundamentum

NERVURA ~i f. 1) bot. Fiecare dintre ramificatiile vaselor purtatoare de seva in interiorul unei frunze. 2) zool. Fiecare dintre ramificatiile fibrelor cornoase de pe aripa unei insecte. 3) Linie subtire, care se evidentiaza cromatic, formand o retea pe suprafata unor obiecte. 4) Element arhitectural, cu functie decorativa, care reliefeaza muchiile sau marginile unei bolti sau ale unei nise. 5) Protuberanta pe suprafata unui obiect tehnic, care asigura o rezistenta sporita a acestuia. 6) Bara de beton armat, care fortifica planseurile unei constructii. 7) element de rezistenta montat pe aripile unui avion. 8) Dunga cusuta in relief pe suprafata unui obiect vestimentar. [G.-D. nervurii] /<fr. nervure

PLATELAJ ~e f. element de rezistenta la un pod, care transmite grinzilor si arcelor greutatea caii pe care o sustine. /<fr. platelage

RANFORT ~uri n. element de rezistenta, format din una sau mai multe bare de metal, care serveste la intarirea unei constructii. /<fr. renfort

TEMELIE ~i f. Totalitate a elementelor de rezistenta pe care se sprijina o constructie; fundament; baza. ◊ Din (sau pana in) ~ (sau ~i) cu desavarsire; cu totul; pana la baza; radical. A pune ~ea a intemeia; a funda. [G.-D. temeliei] /<sl. temelije

MONTANT, -A adj. Ridicat in sus, inaltat. // s.m. Bara sau stalp vertical; balustru. ♦ element de rezistenta a celulei unui avion. [< fr. montant].

CHILA², chile, s. f. element principal de rezistenta al osaturii unei nave, asezat pe axa longitudinala a fundului navei. – Din fr. quille.

OTEL, (2) oteluri, (3) otele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (si cu alte elemente), intrebuintat pentru rezistenta, duritatea, tenacitatea si elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De otel = asemenea otelului (ca tarie, rezistenta sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de otel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Tinte, cuisoare cu capul lat si stralucitor. 3. (Inv.; la pl.) Mecanism de declansare la pustile si pistoalele de tip vechi, alcatuit din cocos, cremene si amnar. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de otele = a fi iute (sau slab) din fire. ♦ P. ext. Arma. – Din sl. ocelu.

PANA s. f. 1. nefunctionare accidentala a unei masini, a unui autovehicul. ♦ a ramane in ~ = a fi impiedicat intr-o activitate, a se gasi intr-o situatie (materiala) jenanta. 2. pozitie a unei nave cu panze care nu inainteaza, avand velele orientate invers, astfel incat efectul vantului se anuleaza. 3. grinda longitudinala rezemata pe elementele transversale de rezistenta ale acoperisului. (< fr. panne)

BOLTA, bolti, s. f. 1. element de constructie cu suprafete curbe si cu suprafata inferioara bombata in sus, care acopera in intregime un spatiu, o incapere, o cladire etc. sau constituie elementul principal de rezistenta al unei constructii. ♦ Fig. Cer². ♦ (Arh.; rar) Arcada. ♦ Constructie usoara in forma de arc, care serveste de sprijin plantelor agatatoare. ♦ Fig. Acoperis in forma de arc, format din ramurile dese ale copacilor. ♦ Incapere sau galerie subterana cu tavanul arcuit. ♦ Gang (cu tavan arcuit). 2. (Reg.) Pravalie, dugheana. 3. (Reg.) Caruta cu coviltir. [Var.: (reg.) boalta s. f.] – (1) Sb. bolta (<it.), (2) magh. bolt (<it.).

NICROM (‹ fr. {i}; {s} fr. ni[ckel] „nichel” + chrome „crom”) s. n. Aliaj pe baza de nichel cu crom (15-30%), siliciu (pana la 1,5%), aluminiu (pana la 3,5%), microadaosuri de pamanturi rare, rezistent la temperaturi inalte (1.000-1.250ºC). Se foloseste la confectionarea rezistentelor electrice, a elementelor de cupluri termoelectrice etc.

TAPISA, tapisez, vb. I. Tranz. 1. A imbraca o mobila cu stofa, cu panza, matase, vinilin, piele etc. peste materialul de umplutura, elementele elastice, panza de rezistenta; a capitona. 2. A tapeta. [Var.: tapita vb. I] – Din fr. tapisser, germ. tapezieren.

INTARITURA ~i f. 1) Loc intarit (cu santuri, ziduri etc.) pentru aparare. 2) element de intarire a rezistentei unui sistem tehnic sau a unei constructii. 3) inv. Iscalitura sau pecete care legalizeaza un document. /a intari + suf. ~tor

PILASTRU ~stri m. arhit. element arhitectural in forma de stalp paralelipipedic, prevazut cu o baza si cu un capitel, care serveste ca element decorativ sau de rezistenta. /<fr. pilastre, it. pilastro

OSATURA s.f. 1. Totalitatea oaselor unui vertebrat; schelet. 2. element de sustinere, de rezistenta al unei constructii, al unei masini etc. ♦ (Fig.) Constitutie interna, structura. [< it. ossatura, cf. fr. ossature].

MAGNETOrezistenta s. f. element semiconductor a carui rezistenta creste o data cu campul magnetic in care este plasat. (< fr. magnetoresistance)

TRAMA s. f. 1. fir de matase prin rasucirea a cel putin doua fire, ca batatura. 2. ansamblu de strazi pe care se concentreaza traficul principal intr-un teritoriu urban. 3. (constr.) distanta dintre grinzi. 4. subiectul propriu-zis al unei opere literare, al unei piese de teatru, al unui film; actiunea, intriga, canavaua pe care se tes evenimentele operei respective. 5. (biol.) ansamblu de elemente, osatura sau partea rezistenta a unui tesut. 6. (fig.) intriga, uneltire, complot. (< fr. trame, lat. trama)

OSATURA ~i f. 1) (la om si la animalele vertebrate) Ansamblul oaselor dintr-un organism; schelet. 2) Totalitate a elementelor care constituie baza de rezistenta a unei constructii; carcasa; schelet. 3) fig. Constitutie interna a unei opere scrise; schema compozitionala; schelet. /<fr. ossature

SCHELET ~e n. 1) (la om si la animale) Ansamblul oaselor dintr-un organism; osatura. 2) fig. Fiinta foarte slaba. 3) Totalitate a elementelor care constituie baza de rezistenta a unei constructii; osatura; carcasa. ~ de avion. 4) fig. Constructie interna a unei opere scrise; schema compozitionala; osatura. /<ngr. skeletos, lat. sceletus, fr. squelette, germ. Skelett

ROTALIT s.n. element de constructie din sticla rezistenta si translucida, de forma unui cilindru, care intra in compunerea unui perete sau a unui planseu, servind pentru iluminarea unei incaperi. [< engl. rotalite].

ROTALIT s. n. element de constructie din sticla rezistenta si translucida, de forma unui cilindru, in compunerea unui perete sau a unui planseu, pentru iluminarea unei incaperi. (< rus. rotalit, engl. rotalite)

SCHELET s. n. 1. partea osoasa sau calcaroasa a corpului la vertebrate; totalitatea oaselor unui vertebrat. 2. ansamblu de elemente care formeaza structura de rezistenta a unei constructii sau a unui sistem tehnic; osatura. 3. (fig.) plan, schema sumara a unei opere literare, stiintifice etc. 4. fractiune granulometrica a solului, din elemente minerale mai mari de 2 mm. 5. caracter tipografic (lung si subtire) format din conturul literelor. 6. (lingv.) totalitatea sunetelor (fonemenelor) din care e format un cuvant. (< fr. squelette)

SCHELET, schelete, s. n. 1. Totalitatea oaselor care sustin corpul unui vertebrat; sistemul osos asezat in pozitia sa naturala. 2. Totalitatea elementelor sau pieselor care constituie sistemul de rezistenta al unei constructii sau al unui ansamblu tehnic. 3. Fig. Planul unei opere literare sau stiintifice; schema. – Din fr. squelette.

A CEMENTA ~ez tranz. (piese de otel) A trata termochimic, introducand in stratul de la suprafata anumite elemente (crom, carbon etc.), pentru a mari rezistenta si durabilitatea. /<fr. cementer

OTEL ~uri n. 1) Aliaj de fier, carbon si alte elemente (crom, nichel, wolfram etc.), foarte dur, rezistent si elastic, de culoare argintie-cenusie. ◊ De ~ (sau tare ca ~ul) foarte tare, foarte rezistent. Brat de ~ brat viguros. Vointa de ~ vointa ferma, nestramutata. ~ aliat otel care, pe langa carbon, mai contine si alte elemente (crom, nichel etc.). 2) la pl. Varietati ale acestui aliaj. /<sl. ocelu

REACTANTA ~e f. fiz. 1) rezistenta pe care o opun curentului alternativ circuitele ce contin bobine sau condensatoare. 2) element (bobina, condensator) care creeaza o asemenea rezistenta intr-un circuit electric. [Sil. re-ac-] /<engl. reactance

rezistenta ~e f. 1) v. A REZISTA. 2) Caracter rezistent; durabilitate; trainicie. ~a materialelor. 3) Forta de opunere; im-potrivire. 4) element de circuit care prezinta o anumita rezistenta electrica si este folosit in constructia reostatelor, a aparatelor de incalzire electrica si in electrotehnica; rezis-tor. [G.-D. rezistentei] /<fr. resistence, it. resistenza

REZISTOR ~oare n. element de circuit care prezinta o anumita rezistenta electrica si este folosit in constructia reostatelor, a aparatelor de incalzire electrica si in elec-trotehnica; rezistenta. /<fr. resisteu, engl. resistor

LAMELARE s.f. (Constr.) Operatia de asamblare intr-un bloc a mai multor lamele in scopul obtinerii unor elemente de constructie mai mari sau mai rezistente; lamelatie. [< lamela].

STROMA, strome, s. f. (Bot.) 1. Grup de lamele intre care se gaseste clorofila unor plante. 2. Organ de rezistenta al unor ciuperci, in care se afla elementele de inmultire. – Din fr. stroma.

BRONZ, bronzuri, s. n. Aliaj de cupru cu unul sau cu mai multe elemente (cu exceptia zincului), mai dur si mai rezistent decat cuprul, folosit in turnatorie. ◊ Epoca de bronz = epoca preistorica, caracterizata prin descoperirea metalelor si a bronzului, din care s-au facut arme si unelte de munca. ◊ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ♦ Obiect de arta facut din bronz. – Fr. bronze.

ARMA, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) in pozitia imediat precedenta descarcarii ei. ♦ Tranz. si refl. (Pop.) A (se) inarma. 2. A dota cu armatura o piesa sau un element de constructie din beton pentru a le mari rezistenta. ♦ A consolida o galerie de mina etc. prin montarea unei armaturi. 3. A lansa in serviciu o nava cu intreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare.

NIOBIU s. n. element chimic, metal rar alb-cenusiu, dur, lucios, foarte rezistent la aer si la actiunea agentilor chimici. [Pr.: ni-o-] – Din fr. niobium, germ. Niobium.

IRIDIU s.n. element chimic; metal rar, asemanator platinei, foarte dur si rezistent la actiuni chimice. [Pron. -diu, var. iridium s.n. / < fr. iridium].

PRESURIZA vb. I. tr. A face sau a mentine o presiune normala in cabina unui avion care zboara la mari inaltimi sau a unui vehicul spatial. ♦ A mentine o anumita presiune in elementele ermetizate ale unei structuri pentru a-i mari rezistenta mecanica. [< fr. pressuriser].

MODUL² ~e n. 1) (in arhitectura clasica) Unitate de masura pentru determinarea proportiilor elementelor componente ale unei constructii. 2) Coeficient care caracterizeaza proprietatea de rezistenta mecanica a materialelor. ~ de torsiune. 3) Parte componenta (si detasabila) a unui ansamblu. ~ de biblioteca. 4) Parte principala a unui vehicul spatial. /<fr. module

SELF s.n. (Anglicism) De unul singur, singur, propriu, insusi. ◊ Bobina de self (si s.n.) = bobina folosita in telegrafia fara fir, constituind rezistente intercalate in circuite pentru a regla lungimea de unda. // element prim de compunere savanta, echivalent cu auto-. [ Pl. -furi. / < engl. self].

VARISTENTA s. f. element semiconductor pe baza de carbura de siliciu, a carui rezistenta variaza in raport cu tensiunea aplicata la borne. (< fr. varistance)

ARMA, armez, vb. I. Tranz. 1. A fixa in tel mecanismul de aprindere al unei arme de foc astfel incat, la atingerea tragaciului, cocosul sa loveasca sau sa miste percutorul. 2. A dota cu o armatura o piesa sau un element de constructie facute din beton, pentru a le da rezistenta. ♦ A consolida o galerie de mina etc. prin montarea unei armaturi (1). ♦ A stabili prin calcul armatura unei piese cu beton armat. 3. A pune pentru prima data in serviciu o nava, cu intreg utilajul necesar. – Lat. armare.

DIODA, diode, s. f. element al unui circuit electric cu doi electrozi, care are o rezistenta mica fata de un sens de trecere a curentului electric si foarte mare fata de sensul opus; tub electronic care are doi electrozi (dintre care unul emite electroni). ◊ Dioda tunel = dioda de constructie speciala folosita ca amplificator si generator de oscilatii. Dioda stabilizatoare de tensiune = dioda folosita ca element de referinta in stabilizatoarele de tensiune si de curent. Dioda (electro)luminescenta = dioda cu proprietatea de a emite lumina atunci cand este polarizata direct; led. [Pr.: di-o-] – Din fr. diode.

CONTRAVANTUIRE s. f. element de constructie, grinda cu zabrele, avand rolul de a mari rezistenta constructiei la presiunea vantului, la trepidatii etc. (dupa fr. contreventement)

REZISTOR, rezistoare, s. n. element de circuit electric cu inductivitate si capacitate neglijabile, dar care, avand rezistenta electrica, poate fi introdus intr-un circuit electric si care este folosit la aparatele electrice de incalzit, la reostate etc.; rezistenta (II 5). – Din fr. resisteur, engl. resistor.

REZISTOR s. n. element de circuit electric cu inductivitate si capacitate neglijabile, dar care, avand rezistenta electrica, poate fi introdus intr-un circuit electric; rezistenta (I, 4). (< fr. resisteur, engl. resitor)

PINTEN² ~i m. 1) Obiect de metal in forma de potcoava, prevazut cu o rotita, fixata de calcaiul incaltamintei unui calaret, cu ajutorul caruia se indeamna calul la mers. 2) Lovitura data cu un astfel de obiect. 3) Proeminenta pe o piesa, care serveste ca locas de articulatie sau pentru a limita cursa altei piese. 4) element de constructie din beton executat la un baraj pentru a-i mari rezistenta. 5) Culme care iese in afara unui ansamblu deluros sau muntos. /<sl. pentinu

PRECOMPRIMARE, precomprimari, s. f. Operatie prin care se aplica, initial, unui element de constructie din beton armat eforturi unitare de comprimare, pentru a-i mari rezistenta. – Pre¹- + comprimare.

COSOROABA ~e f. pop. 1) element al unei constructii, facut din lemn, otel sau beton, folosit ca piesa de rezistenta; grinda. 2) fig. Vita slaba. [Sil. -roa-ba] /<ung. koszori

BOLOVANIS (‹ bolovan) s. n. Roca sedimentara detritica, mobila, formata din elemente rotunjite, cu dimensiuni mai mari de 70 mm si constituita din bucati de roci rezistente la eroziune. Se formeaza prin actiunea apelor curgatoare (in amonte), a ghetarilor (in locul de topire) si a marilor (in apropiere de tarm), constituind aluviunile teraselor, morene si cordoanele litorale.

PILON ~i m. 1) Stalp de beton armat sau de metal, folosit ca suport de mare rezistenta. 2) Stalp masiv folosit in calitate de picior sau de suport la bolti sau ca element arhitectural decorativ. /<fr. pylone

BLUE-JEANS / BLUGI [BLU-GINS] s. m. pl. pantaloni dintr-un material special foarte rezistent, cu buzunar(e) la spate, pe care sunt atasate embleme sau fraze ad-hoc, un element de moda tinereasca; jeans. (< amer. blue-jeans)

ZIRCONIU s. n. element chimic, metal de culoare cenusie, intermediar intre siliciu si aluminiu, care se intrebuinteaza la fabricarea recipientelor rezistente la temperaturi inalte, a unor oteluri speciale etc. – Din fr. zirconium.

CARBURI (‹ fr.) Compusi binari ai carbonului cu celelalte elemente, mai ales cu metale, bor sau siliciu ♦ Carbura de bor = pulbere sau cristale negre de duritatea diamantului, rezistente la agenti chimici; se foloseste ca abraziv, pentru taiat materiale dure. Carbura de calciu = cristale incolore ce reactioneaza energetic cu apa formind acetilena; carbid. ♦ Carbura de siliciu = material dur, rezistent chimic si termic; se foloseste ca material refractar, la fabricarea abrazoarelor etc.; carborundum. Carbura de fier v. cementita.

CROM (‹ fr. {i}; {s} gr. khroma „culoare”) s. n. element chimic (Cr, nr. at. 24, m. at. 51,99, p. t. 1.890ºC, p. f. 2.480ºC); metal alb, dur, casant, foarte rezistent fata de agentii chimici. Functioneaza in combinatii in starile de valenta 2, 3 si 6. Intrebuintat la obtinerea unor aliaje (otel cu c.) si la cromare. Sub forma de saruri este intrebuintat in vopsitorie, tabacarie, fotografie, cataliza etc. A fost descoperit de chimistul francez L.N. Vauquelin in 1797.

RUTENIU (‹ fr. {i}; {s} lat. m. Ruthenia „Ucraina”) s. n. element chimic (Ru; nr. at. 44, m. at. 101,07) din grupa metalelor platinice. Intra in componenta aliajelor foarte dure si rezistente la uzura prin frecare; catalizator al multor reactii chimice folosit si la fabricarea filamentelor pentru lampile cu incandescenta. A fost descoperit de chimistul rus Karl K. Klaus in 1844.

NIOBIU (‹ fr. {i}; {s} n. pr. gr. Niobe) s. n. element chimic (Nb; nr. at. 41, m. at. 92,906, p. t. 2.470ºC, p. f. 3.300ºC, gr. sp. 8,6), metal rar, cenusiu-alb, lucios, foarte rezistent la aer si la actiunea agentilor chimici. Formeaza combinatii in starile de valenta 3, 4 si 5. In natura de se gaseste asociat tantalului in diferite minerale (piroclit, loparit s.a.). Se utilizeaza la fabricarea otelurilor speciale, inoxidabile si anticorosive. A fost descoperit (1801) de britanicul C. Hatchett si redescoperit (1844) de chimistul german H. Rose. Din 1950, poarta numele actual. Sin. (inv.) columbiu.

GRINDA, grinzi, s. f. element de constructie din lemn, otel, beton armat etc., cu lungimea mare in raport cu celelalte dimensiuni, folosit de obicei la asigurarea rezistentei unei constructii. – Din sl. grenda.

IRIDIU (‹ fr. {i}; {s} lat. iris, iridis „curcubeu”) s. n. element chimic (Ir; nr. at. 77, m. at. 192,22, p. t. 2.410ºC, p. f. 4.130ºC); metal alb-argintiu din familia platinei, caracterizat printr-o mare duritate si rezistenta chimica, intrebuintat la confectionarea termoelementelor, a creuzetelor, a etaloanelor pentru greutati si lungimi (in aliaj cu platina), a varfurilor de penita pentru stilouri (in aliaj cu osmiu) etc. A fost descoperit de chimistul britanic S. Tennant in 1804.

GRINDA ~zi f. element de constructie (din lemn, beton armat, otel), avand lungimea mai mare in raport cu celelalte dimensiuni, care, pus la o constructie, serveste drept piesa de rezistenta. ◊ A insemna (sau a incresta) in ~ (ceva) a insemna pentru a nu uita ceva (important). [G.-D. grinzii] /<sl. grenda

TANTAL (‹ fr. {i}; {s} n. pr. Tantal) s. n. element chimic (Ta; nr. at. 73, m. at. 180,948, p. t. 3.010ºC, p. f. c. 4.100ºC, gr. sp. 16,7). Metal rar, cenusiu, lucios, dur, ductil in stare pura si foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se gaseste in natura in tantalit si si pamanturile rare. Formeaza combinatii in treptele de valenta 2, 3, 4 si 5. Se foloseste in metalurgie (component al aliajelor refractare, solide si rezistente la coroziune), in energia nucleara, ind. constructoare de masini, chimica, electronica, in medicina (aplicarea suturilor, fixarea oaselor si vaselor), pentru fabricarea bijuteriilor (in locul platinei). A fost descoperit de A.G. Ekeberg in 1802.

BERILIU (‹ fr. {i}; gr. berrylos „beril”) s. n. element chimic (Be; nr. at. 4; m. at. 9,012, p. t. 1.287ºC, p. f. 2.960ºC); metal alb cenusiu tare, casant, foarte usor, putin raspindit in natura, folosit in aliaje (carora le confera rezistenta, duritate si stabilitate fata de agentii fizico-chimici) si ca moderator sau reflector de neutroni in reactoarele nucleare. A fost descoperit de chimistul francez N.L. Vauquelin, in 1786.

MAGNEZIU (‹ fr. {i}) s. n. element chimic din grupa a doua a sistemului periodic (Mg.; nr. at. 12, m. at. 24,305, gr. sp. 1,74, p. t. 650ºC, p. f. 1.100ºC), metal alb-argintiu, maleabil si ductil, foarte usor si rezistent, care, sub forma strujitura sau praf, arde in aer, degajand o lumina alba orbitoare. Se gaseste in natura sub forma de saruri. In toate combinatiile sale este bivalent. Constituent important al plantelor; este prezent in organismul animal in diverse tesuturi, in plasma, in lichidul extracelular, avand rol in echilibrul osmotic; intervine, de asemenea, in metabolismul muscular. Carenta sa in organism duce la hiperexcitabilitate musculara; prezenta in exces provoaca depresiuni ale sistemului nervos central. Folosit la fabricarea aliajelor usoare, utilizate in constr. aeronautice (rachete), la dezoxidarea si desulfurarea unor metale, la fabricarea proiectilelor luminoase si incendiare etc. Minerale: magnezit, dolomit, carnalit. A fost obtinut prin electroliza pentru prima oara de Sir Humphry Davy (1808).

BOR¹ (‹ fr. {i}; {s} fr. bor[ax]) s. n. element chimic (B; nr. at. 5, m. at. 10,81, p. t. 2.300ºC, p. f. 2.550ºC), semimetal, cristalin, negru-cenusiu, opac, cu luciu metalic; intrebuintat ca adaos la obtinerea unor aliaje, carora le mareste duritatea si rezistenta la coroziune, la detectia neutronilor si la protectia contra lor in tehnica nucleara etc. A fost descoperit in 1808 de H. Davy si independent de J.L. G*y-Lussac si L.J. Thenard.

WOLFRAM (‹ germ. {i}) s. n. element chimic (W; nr. at. 74, m. at. 183.85, p. t. 3.400ºC, p. f. c. 4.700ºC, gr. sp. 19,1), metal alb lucios. Se gaseste in natura sub forma de wolframit, scheelit si alte minerale. Este foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se intrebuinteaza la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice, a otelurilor speciale, a aparaturii chimice si sub forma de carbura, ca metal dur (widia) pentru fabricarea unor scule speciale. A fost descoperit de chimistul german Carl Wilhelm Scheele in 1783. Sin. tungsten.

SILICIU s. n. element chimic, metaloid, cristalizat sau amorf, de culoare cenusie, cu proprietati asemanatoare cu ale carbonului, care se gaseste in natura sub forma de silice sau de silicati si se intrebuinteaza pentru a da duritate si rezistenta aliajelor fierului. – Din fr. silicium.

DUR¹ ~a (~i, ~e) 1) (despre corpuri solide) Care nu se lasa a fi distrus cu usurinta; rezistent la actiunea unor forte din exterior; tare. 2) Care este greu de suportat. Clima ~a. Pedeapsa ~a. 3) (despre apa) Care contine saruri peste limita admisa; aspru. 4): Consoana ~a consoana a carei articulatie nu contine nici un element palatal. 5) fig. Care se caracterizeaza prin lipsa de indulgenta; sever; aspru; exigent. /<fr. dur, lat. durus

CADRU s. n. I. 1. structura de rezistenta din bare de lemn, metal, beton armat etc., legate rigid; suport pentru diferite aparate. ◊ rama. ◊ aparat de gimanstica pentru miscari de mladiere. 2. pervaz. 3. (fig.) mediu, ambianta. 4. (fig.) limitele in care se desfasoara o activitate, o actiune. 5. element al unei marci postale, detaliul exterior al desenului. 6. imagine inregistrata pe un film fotografic; cliseu, negativ. ◊ subdiviziune a actiunii unui film, reprezentand o succesiune continua de imagini; camp(1). 7. (tv.) figura descrisa de spotul fascicolului electronic la explorarea unei imagini. 8. antena de forma unei bobine, cu un numar mic de spire, in receptiile radioelectrice si in radiogoniometrie. II. (pl.) serviciu administrativ al unei intreprinderi, institutii etc. care se ocupa cu angajarea si evidenta personalului. ◊ efectiv al unei intreprinderi, institutii, organizatii etc.; (sg.) cel care face parte dintr-un asemenea efectiv. (< fr. cadre, (II) rus. kadri)

REDAN s. n. 1. iesitura in zidul unei fortificatii. ◊ serie de iesinduri din loc in loc intr-un zid ridicat pe un teren in panta in vederea asigurarii planeitatii. 2. motiv decorativ sculptat in forma de dinti, caracteristic arhitecturii evului mediu. 3. element de constructie asezat pe radierul unui disipator hidraulic de energie a apei in scopul maririi efectului de disipare a energiei. 4. proeminenta pe carena unui hidroavion sau a unor ambarcatii care asigura alunecarea pe apa cu o rezistenta redusa la inaintare. (< fr. redan)

SCANDIU (‹ fr., germ. {i}; {s} lat. Scandi[navia]) s. n. element chimic (Sc; nr. at. 21, m. at. 44,956) din grupa pamanturilor rare, alb-cenusiu, cu luciu metalic; se gaseste in natura sub forma de oxid. A fost descoperit de suedezul L.F. Nilson, in 1879. Utilizat pentru obtinerea aliajelor usoare cu mare rezistenta mecanica si la coroziuni, in calitate de catalizator al conversiunii para-orto- a hidrogenului la temperaturi inalte, ca filtru de neutroni in tehnica nucleara.

OSMIU (‹ fr. {i}; {s} gr. osne „miros”) s. n. element chimic (Os, nr. at. 76, m. at. 190,2, m. sp. 22,7, p. t. c. 2.700ºC, p. f. c. 4.600ºC) din familia metalelor platinice; este alb-cenusiu, lucios, foarte dur, dar casant. Se gaseste in natura in stare nativa, aliat cu celelalte metale platinice. Foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se intrebuinteaza sub forma de aliaje cu iridiul, wolframul etc. sau in calitate de catalizator al multor reactii. A fost descoperit de Smithson Tennant in 1803.

TALIU (‹ fr. {i}; {s} gr. thallos „ramura”) s. n. element chimic (Tl; nr. at. 81, m. at. 204,38, p. t. 303,6ºC, p. f. 457ºC, gr. sp. 11,85). Este un metal alb-albastrui, moale. Se extrage din minereurile de sulfuri si este folosit, intre altele, alaturi de staniu si plumb, pentru producerea unor aliaje cu grad ridicat de rezistenta. A fost descoperit de W. Crookes in 1861 prin analiza spectrala in reziduurile de fabricatie a acidului sulfuric. Izolat de Claude Lany in 1862.

CADMIU (‹ fr. {i}) s. n. element chimic (Cd; nr. at. 48; m. at. 112,41, p. t. 321ºC, p. f. 768ºC); metal alb-argintiu. Se gaseste in natura sub forma de combinatii in minereuri de zinc. Functioneaza in combinatii in starea de valenta 2. Este folosit la obtinerea aliajelor cu punct de topire scazut si rezistente fata de agentii de coroziune, ca absorbant de neutroni in reactoarele nucleare etc.; sulfura si oxidul de c. sint intrebuintate la preparea culorilor fine si a smalturilor. A fost descoperit de chimistul german Fr. Strohmeyer in 1817.

CADRU s.n. I. 1. Schelet facut din bare de lemn, de metal, de beton armat etc., legate rigid pentru a forma un suport rezistent; suport care sustine diferite aparate. ♦ Rama. ♦ Aparat de gimnastica pentru miscari de mladiere prin suspensie, serpuire etc. 2. (Fig.) Mediu inconjurator al unei persoane, al unui lucru etc.; ambianta. 3. (Fig.) Limitele in care se desfasoara o activitate, o actiune: (p. ext.) ceea ce este cuprins intre aceste limite. 4. element al unei marci postale constituind detaliul exterior al desenului. 5. Imagine inregistrata pe un film fotografic; cliseu, negativ. ♦ (Cinem.) Spatiu dintr-un film cuprinzand o succesiune continua de imagini, inregistrate fara oprirea aparatului de filmat; camp. II. (La pl.) Efectiv al unei intreprinderi, al unei institutii, al unei unitati, al unei organizatii etc.; (la sg.) cel care face parte din efectivul unei intreprinderi, al unei institutii, al unei unitati, al unei organizatii etc. [Var. cadra s.f. / cf. (I) fr. cadre, (II) rus. kadri].

presura (presuri), s. f. – 1. Gen de pasari cintatoare (Emberiza citrinella, hortulana, miliaria). – 2. Par care se asaza deasupra stogului, pentru a-i mari rezistenta la vint. Origine indoielnica. Dupa opinia mai plauzibila (Cihac, II, 286; Tiktin), legat de sl. prusi „piept”, datorita petelor de culoare purtate pe piept, cf. presin. S-ar putea porni de la un *pres, pl. *presuri, de unde noul sing. analogic. Legatura cu gr. πυρρούλας, prin intermediul unui doric *πυρσούλας (Diculescu, elementele, 487), cu lat. pressula (Densusianu, GS, V, 173) sau cu lat. praesul (Scriban) este dubioasa.

NICHEL (‹ fr., germ. {i}) s. n. element chimic (Ni; nr. at. 28, m. at. 58,71, p. t. 1.452ºC, p. f. 2.840ºC, gr. sp. 8,90), metal alb-cenusiu, lucios, maleabil si ductil, feromagnetic. Se gaseste in natura sub forma de sulfuri, de arseniuri etc. Se extrage prin reducerea cu carbune a oxidului obtinut prin prajirea minereului. Formeaza combinatii stabile in starea de valenta 2; este rezistent la actiunea agentilor chimici; se foloseste la obtinerea unor oteluri speciale, a unor aliaje (argentan, alpaca, constantan, nichelina etc.) si la nichelare. Fin divizat, piroforic, este utilizat drept catalizator in reactiile de hidrogenare. A fost descoperit (1751) de chimistul si mineralogul suedez Axel F. Cronstedt.