AUTODEFINI, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se defini prin el insusi. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

AUTOGHIDAT, -A, autoghidati, -te, adj. (Despre mobile) Care isi dirijeaza el insusi miscarea catre tinta. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoguide.

AUTOTOXINA, autotoxine, s. f. Toxina produsa de un organism prin el insusi. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + toxina.

AXIOMA, axiome, s. f. 1. Adevar fundamental admis fara demonstratie, fiind evident prin el insusi. 2. Enunt prim, nedemonstrat, din care se deduc, pe baza unor reguli, alte enunturi. [Pr.: -xi-o-] – Din fr. axiome.

BAN¹, bani, s. m. 1. Unitate monetara si moneda egala cu a suta parte dintr-un leu; p. restr. moneda marunta, divizionara a leului. ◊ Expr. A nu face (sau a nu plati) un ban (chior) sau doi bani= a nu valora nimic, a nu avea nici o valoare. 2. Echivalent general al valorii marfurilor (fiind el insusi o marfa); moneda de metal sau hartie recunoscuta ca mijloc de schimb si de plata; argint (2). ◊ Expr. A trai (pe langa cineva) ca banul cel bun = a fi foarte pretuit (de cineva). A lua (ceva) de (sau drept) bani buni = a crede ca un lucru este adevarat. ♦ (La pl.) Avere in numerar; parale. ◊ Expr. A fi doldora (sau plin) de bani = a fi foarte bogat. A avea bani (stransi) la ciorap sau a strange bani la ciorap = a avea sau a face economii, a avea sau a strange o suma de bani; a fi zgarcit. Fecior (sau baiat) de bani gata = fiu de oameni avuti care face extravagante cu banii primiti sau mosteniti de la parinti. – Et. nec.

CATEGOREMATIC, -A, categorematici, -ce, adj. (Log.; despre termeni) Care are o semnificatie prin el insusi. – Din fr. categorematique.

INTREG, -EAGA, intregi, adj. 1. Tot, complet, din care nu s-a luat nimic. ◊ Loc. adv. Pe de-a-ntregul = in intregime; peste tot, pe toata suprafata. ♦ (Mat.; substantivat, m.) Unitate nefractionata. ♦ Neinceput, neatins, din care nu lipseste nimic. 2. Teafar, sanatos, nevatamat. ♦ Fig. Neclintit, integru. 3. (Despre notiuni temporale) Deplin, complet. 4. (Mat.) Care se poate obtine prin adunarea repetata a numarului unu cu el insusi. – Lat. integer, -gra.

PARABOLOID, paraboloizi, s. m. (Mat.) 1. Suprafata descrisa de o parabola¹ care se deplaseaza astfel incat planul ei ramane mereu paralel cu el insusi, iar varful ei descrie o parabola¹ fixa. 2. (In sintagma) Paraboloid de rotatie = suprafata generala prin rotatia unei parabole¹ in jurul axei de simetrie. – Din fr. paraboloide.

OBSTRUCTIE, obstructii, s. f. 1. (Med.) Astupare a lumenului unui organ tubular (trahee, bronhie, intestin, ureter etc.) ca urmare a unui proces, a unui obstacol situat in interiorul organului sau a unei compresiuni exagerate exercitate din afara; ocluzie, obliterare, obliteratie. ◊ Obstructie intestinala = ocluzie intestinala. 2. Tactica folosita in unele parlamente pentru a impiedica, prin prelungirea artificiala a discutiilor, desfasurarea unei dezbateri, a unei actiuni, a unui proces sau luarea unei hotarari; p. ext. opozitie inversunata. ♦ Act nereglementar comis in unele discipline sportive (fotbal, handbal etc.), prin care un aparator incearca sa impiedice pe atacantul advers sa ajunga mingea, fara ca el insusi sa incerce sa o joace. ♦ Actiune nereglementara prin care un boxer incearca sa-si impiedice adversarul sa loveasca. – Din fr. obstruction, lat. obstructio.

FIDEIUSIUNE s. f. Contract prin care o persoana se angajeaza in fata creditorului sa execute obligatia debitorului in cazul cand acesta nu ar executa-o el insusi in termen. [Pr.: -iu-si-u-] – Din fr. fidejussion, lat. fidejussio, -onis.

REFLEXIVITATE s. f. (Rar) 1. Faptul de a fi reflexiv; predispozitie spre meditatie. 2. Proprietate a unei relatii logice, matematice etc. de a avea loc intotdeauna intre un element si el insusi. – Reflexiv + suf. -itate. Cf. fr. reflexivite.

AUTOMOBIL¹ ~a (~i, ~e) Care se misca prin el insusi. /<fr. automobile, germ. Automobil

AUTOPORTRET ~e n. Portret al unui artist zugravit de el insusi. [Sil. a-u-to-por-tret] /<fr. autoportrait

OLOGRAF ~a (~i, ~e) (despre testamente, acte, scrisori etc.) Care este scris in intregime de mana autorului si semnat de el insusi. /<fr. olographe

PARABOLOID ~zi m. geom. Suprafata formata prin miscarea unei parabole care se deplaseaza in asa fel, incat planul ei ramane mereu paralel cu el insusi, iar varful descrie o alta parabola situata intr-un plan perpendicular. /<fr. paraboloide

PATRAT¹ ~e n. 1) Patrulater cu toate laturile egale si cu toate unghiurile drepte; dreptunghi echilateral. 2) fig. Grup de elemente aranjate in forma acestei figuri geometrice; careu. Case construite in ~. 3) mat. Produs obtinut prin inmultirea unui numar cu el insusi; numar ridicat la puterea a doua. [Sil. -trat] /Din patru

PRIM ~a (~i, ~e) si substantival (in opozitie cu ultim) (plasat, mai ales, inaintea substantivului) 1) Care este inainte, in fata (prin importanta sau valoare); care se afla in frunte; fruntas. ~a impresie. ~ul student. ◊ Numar ~ numar care se imparte numai la el insusi sau la unitate. ~-ajutor ajutor imediat acordat unui bolnav sau unui ranit (pana la transportarea lui in spital). Materie ~a v. MATERIE. A fi (sau a se afla) in ~ele randuri a fi (sau a se afla) in avangarda. De ~ rang (sau ordin) de importanta primordiala. De ~a necesitate foarte necesar. Pe ~(ul) plan pe planul din fata. In ~ul rand mai intai de toate. 2) (despre persoane) (la forma nearticulata, atasat de cuvantul determinat prin liniuta) Care este cel mai de sus intr-o ierarhie. ~-secretar. ~-ministru. /<lat. primus

A RADE rad intranz. 1) A-si exprima buna dispozitie prin ras. ~ cu pofta. ◊ ~ in barba (sau pe sub mustata) a rade abia observat. ~ in pumni a rade pe ascuns. ~ cu hohote (sau cu lacrimi) a rade foarte tare. A-i ~ cuiva inima a simti o mare bucurie. A-i ~ cuiva norocul (sau soarta) a i se deschide cuiva o perspectiva luminoasa, promitatoare. 2) A-si bate joc (de cineva sau de ceva). ◊ ~ cuiva in nas (sau in fata, in obraz) a sfida fatis pe cineva. Rade harb de oala sparta (sau rade ruptul de carpit) se spune despre cineva, care critica pe altul pentru un cusur, pe care il are el insusi. Rad si cainii (sau ciorile, curcile etc.) de cineva se spune despre cineva care a ajuns de rasul tuturor. ~ de cineva (sau de ceva) a lua in ras pe cineva (sau ceva). /<lat. ridere

REFLEXIV ~a (~i, ~e) 1) rar (despre persoane) Care are predispozitia de a reflecta (mult); inclinat spre reflectie. 2) Care se rasfrange. ◊ Diateza ~a diateza in care subiectul este in acelasi timp autorul si obiectul actiunii. Pronume ~ pronume care tine locul subiectului si al obiectului gramatical asupra caruia se exercita actiunea verbului. Verb ~ verb insotit de un pronume reflexiv. Relatie ~a relatie a unui element cu el insusi. /<fr. reflexif, germ. reflexiv

A SUBARENDA ~ez tranz. (bunuri imobile, terenuri etc.) 1) A da in arenda, fiind el insusi in situatia de arendas. 2) A lua in arenda de la un arendas. /sub- + a arenda

AUTOCONSUM s.n. (Ec.) Folosire de catre un producator pentru consumul propriu a produselor realizate de el insusi. [< it. autoconsumo].

AUTOGHIDAJ s.n. Procedeu care permite unui mobil de a-si dirija el insusi miscarea. [< fr. autoguidage].

FENOMEN s.n. 1. Categorie a dialecticii materialiste, corelativa cu esenta, desemnand aspectul exterior in care se manifesta esenta lucrurilor si a proceselor, care este perceput in mod direct prin organele senzoriale; ansamblul insusirilor unui lucru care pot sa se schimbe intre anumite limite specifice fara ca lucrul sa inceteze de a mai fi el insusi; orice aspect al naturii in miscare perceptibil prin simturi. 2. Ceea ce surprinde prin noutatea sau raritatea sa; lucru, intamplare, fiinta extraordinara. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. phenomene, it. fenomeno, cf. gr. phainomenon – ceea ce apare].

EPICICLU s.n. 1. ~ ♦ Mic cerc aparent descris de un astru in timp ce centrul sau descrie el insusi un alt cerc mult mai mare (deferent).

INTRINSEC, -A adj. 1. Care constituie partea launtrica, esentiala, a unui lucru. ◊ Valoare intrinseca = valoare pe care o are un lucru in chip absolut, prin el insusi. 2. (Fiz.; despre semiconductoare) A carui conductie electrica nu este conditionata de existenta impuritatilor. [< fr. intrinseque, cf. lat. intrinsecus].

NARCIS s.m. (Liv.) 1. Tanar frumos, indragostit de el insusi. 2. Tanar cu o remarcabila frumusete fizica. 3. V. narcisa. [< fr. narcisse < Narcis – tanar legendar, frumos].

OBSTRUCTIE s.f. 1. Astupare, gatuire a unui canal, a unui vas de sange, oprind sau impiedicand astfel circulatia normala a substantelor din organism; ocluzie, obliteratie. 2. Manevra, uneltire, opunere inversunata pentru a zadarnici o actiune (parlamentara). 3. (Sport) Manevra neregulamentara prin care un aparator incearca sa impiedice pe atacantul advers sa ajunga mingea fara ca el insusi sa incerce s-o joace. ♦ Actiune neregulamentara prin care un boxer incearca sa-si impiedice adversarul sa loveasca. [Gen. -iei, var. obstructiune s.f. / < fr. obstruction, cf. rus. obstruktiia].

REACTIE s.f. 1. Faptul de a reactiona; atitudine, manifestare ca raspuns la ceva. 2. Raspuns nemijlocit al materiei vii la actiunea unui e******t. 3. Transformarea uneia sau a mai multor substante chimice cu ajutorul unor agenti externi sau al altor substante chimice. 4. Efect egal si de sens contrar, opus cauzei care produce o actiune. ♦ Reactie nucleara = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particula grea sau de un foton sufera o schimbare a structurii sale. ◊ Reactie in lant = proces care se poate reinnoi prin el insusi pentru ca o parte a produsului e intotdeauna in stare a reimpulsiona reactia. [Gen. -iei, var. reactiune (3) s.f. [in DN]. / cf. fr. reaction, germ. Reaktion, rus. reaktiia].

AUTOMOBIL, -A adj. Care se misca prin el insusi. // s.n. Vehicul cu roti care se misca cu ajutorul unui motor propriu; (spec.) autovehicul mic, folosit de obicei pentru transportul unui numar redus de persoane. [Pron. a-u-. / < fr., it. automobile, germ. Automobil].

AUTOPORTRET s.n. Portret al unui artist facut de el insusi. [Pron. a-u-, pl. -te. / cf. fr. autoportrait].

AUTOTOXINA s.f. Toxina produsa de un organism prin el insusi. [< fr. autotoxine].

CATEGOREMATIC, -A adj. (Log.; despre termeni) Care are o semnificatie prin el insusi. [< fr. categorematique].

GRAD s.n. I. 1. Unitate de masura a anumitor marimi variabile (temperatura, presiune etc.). 2. Unitate de masura a unghiurilor, reprezentand a 360-a parte dintr-un cerc. ◊ Grad centezimal = grad care reprezinta a suta parte dintr-un unghi drept. 3. (Mat.) Exponentul cel mai mare al necunoscutei unei ecuatii sau maximul sumei exponentilor necunoscutelor. II. Treapta, nivel; fiecare dintre treptele unei ierarhii. ♦ Loc ocupat de cineva in ierarhia institutiei careia ii apartine. ◊ Grad de comparatie = forma pe care o ia adjectivul sau adverbul pentru a arata masura in care un obiect prezinta o insusire in raport cu alt obiect sau cu el insusi (in alte imprejurari). [Pl. -de, -duri. / < lat. gradus, cf. fr. grade, it. grado, germ. Grad].

PARABOLOID s.m. Suprafata rezultata prin miscarea unei parabole care se deplaseaza astfel incat planul ei sa fie mereu paralel cu el insusi, iar varful sa ramana mereu pe alta parabola situata intr-un plan perpendicular. [Pron. -lo-id. / < fr. paraboloide, cf. gr. parabole – parabola, eidos – forma].

REFLEXIV, -A adj. 1. Ganditor; meditativ. 2. Care se rasfrange. ♦ Diateza reflexiva (si s.n.) = diateza care arata ca actiunea unui verb se rasfrange asupra subiectului gramatical care o executa; verb reflexiv = verb la diateza reflexiva; pronume reflexiv = pronume reprezentand persoana asupra careia se rasfrange actiunea verbului reflexiv; (mat.) relatie reflexiva = relatie pe care un element o poate avea cu el insusi. [Cf. lat. reflexivus, germ. reflexiv].

AUTOCHESTIONARE s. f. autoinvestigatie prin punerea subiectului cercetat in postura de a elabora el insusi intrebarile care trebuie sa faca parte dintr-un chestionar. (dupa engl. self questioning)

AUTOCONSUM s. n. folosire de catre un producator pentru consumul propriu a produselor realizate de el insusi. (< it. autoconsumo)

AUTOGHIDAJ s. n. sistem care permite unui mobil de a-si dirija el insusi miscarea. (< fr. autoguidage)

AUTOMOBIL, -A I. adj. care se misca prin el insusi. II. s. n. vehicul pe roti care se poate deplasa prin mijloace de propulsie proprie. (< fr., it. automobile, germ. Automobil)

AUTOTELIE s. f. (fil.) calitate a individului de a putea determina el insusi scopul actiunilor sale. (< fr. autotelie)

CATEGOREMATIC, -A adj. (log.; despre cuvinte, simboluri) care are semnificatie independenta, prin el insusi. (< fr. categorematique)

GRAD¹ s. n. 1. unitate de masura pentru diverse marimi variabile (temperatura, presiune etc.). 2. unitate de masura a unghiurilor, a 36⁰-a parte dintr-un cerc. 3. (mat.) exponentul cel mai mare al necunoscutei unei ecuatii sau maximul sumei exponentilor necunoscutelor. 4. etalon, criteriu de apreciere. 5. treapta, nivel, stadiu; fiecare dintre treptele unei ierarhii. ◊ loc ocupat de cineva in ierarhia institutiei careia ii apartine. 6. (chim.) valoare a mai multor marimi considerate in raport cu o valoare de referinta. ♦ ~ de comparatie = forma pe care o ia adjectivul sau adverbul pentru a arata masura in care un obiect prezinta o insusire in raport cu un alt obiect sau cu el insusi intr-o alta imprejurare. (< fr. grade, lat. gradus, germ. Grad)

INTRINSEC, -A adj. 1. care constituie partea launtrica, esenta unui lucru; imanent. ♦ valoare ~a = valoarea pe care o are un lucru in chip absolut, prin el insusi. 2. (anat.; despre muschi) in interiorul unui organ. 3. (despre semiconductoare) care nu contine impuritati. (< fr. intrinseque, lat. intrinsecus)

NARCIS s. m. tanar de o rara frumusete (indragostit de el insusi). (< fr. narcisse)

OBSTRUCTIE s. f. 1. (med.) astupare a unui canal, a unui vas de sange etc.; ocluzie, obliteratie. 2. manevra, uneltire, opunere inversunata pentru a zadarnici o actiune (parlamentara). 3. (sport) manevra neregulamentara prin care un aparator incearca sa impiedice pe atacantul advers si sa ajunga mingea fara ca el insusi sa incerce s-o joace. ◊ actiune neregulamentara prin care un boxer incearca sa-si impiedice adversarul sa loveasca. (< fr. obstruction, lat. obstructio)

PARABOLOID s. m. suprafata descrisa de o parabola² care se deplaseaza astfel incat planul ei ramane paralel cu el insusi, iar varful descrie o parabola fixa. (< fr. paraboloide)

PRIM²-, -A num. ord., adj. 1. cel dintai (in spatiu sau in timp); care se afla in fruntea unei serii. ♦ (mat.) numar ~ = numar natural care nu admite alti divizori decat pe 1 si pe el insusi; materie ~a = materie bruta prin a carei prelucrare se obtin produse finite. 2. cel mai bun; cel mai insemnat etc. ♦ de ~ rang = de calitate superioara. 2. pe treapta cea mai inalta, intaiul in categoria respectiva. ♦ ~ ministru = premier (< lat. primus)

REACTIE s. f. 1. faptul de a reactiona; atitudine, manifestare ca raspuns la ceva; riposta. 2. raspuns nemijlocit al materiei vii la actiunea unui e******t. 3. transformare a uneia sau a mai multor substante chimice sub actiunea unor agenti externi sau a altor substante chimice. 4. (fiz.) forta care se opune unei actiuni, fiind egala si de sens contrar cu aceasta. ♦ ~ nucleara = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particula grea sau de un foton sufera o schimbare a structurii sale; ~ in lant = proces care se poate reinnoi prin el insusi pentru ca o parte a produsului e intotdeauna in stare a reimpulsiona reactia; ~ gravitationala = modificare a directiei si a modulului vectorului de viteza caracteristice unei nave spatiale care trece prin apropierea unui corp ceresc, datorita campului gravitational al acestuia. 5. (cib.; si in forma reactiune) stabilire, in sistemele de transmisie, tehnice automate, in organismele vii si in societate, a unor semnale prin care faza initiala a unui proces este influentata de informatia referitoare la starea organelor de executie sau la rezultatul procesului; conexiune inversa, retroactiune (2). ◊ derivare a unei puteri din circuitul de iesire al unui amplificator de radio cu tuburi electronice si introducerea ei in circuitul de intrare. (< fr. reaction)

REFLEXIV, -A adj. 1. (despre oameni) predispus la reflectie (1); meditativ, ganditor. 2. care se rasfrange. ♦ diateza ~a = diateza care arata ca actiunea unui verb se rasfrange asupra subiectului gramatical care o executa; verb ~ = verb la diateza reflexiva; pronume ~ = pronume reprezentand persoana asupra careia se rasfrange actiunea verbului reflexiv. 3. (mat.) relatie ~a = relatie pe care un element o poate avea cu el insusi. (< fr. reflexif, lat. reflexivus, germ. reflexiv)

ROTATIE s. f. 1. miscare a unui corp in jurul unui punct fix sau al unei axe. 2. (mat.) transformare biunivoca a planului sau a spatiului in el insusi determinata de un punct fix (centru) sau de o dreapta (axa), printr-o rotatie (1) pastrand unghiurile si distantele; rotor (2). 3. miscare a corpurilor ceresti in jurul axei proprii. 4. schimbare alternativa. ♦ a capitalului = circuitul fondurilor de productie in sfera productiei si a circulatiei. ◊ alternare metodica pe acelasi teren a plantelor care se cultiva intr-un asolament. ◊ schimb alternativ de persoane sau de echipe in cursul unei activitati. (< fr. rotation, lat. rotatio, germ. Rotation)

SELF¹- elem. „el insusi”, „auto”. (< fr. self-, engl. self)

SPECULAR, -A adj. 1. (min.) care rasfrange lumina. 2. referitor la oglinda; care pare vazut intr-o lumina. ♦ (psihiatr.) halucinatie ~a = halucinatie in care bolnavul se vede el insusi in fata lui. (< fr. speculaire)

AXIOMA, axiome, s. f. Adevar fundamental admis fara demonstratie, fiind evident prin el insusi. [Pr.: -xi-o-] – Fr. axiome.

CAMUS [camu], Albert (1913-1960), scriitor si eseist francez. Reprezentant al existentialismului. Creatia sa, de o rigoare clasica, se ordoneaza in jurul a doi poli: constatarea absurdului existential (rezultat al confruntarii omului modern cu societatea, cu istoria si cu el insusi) si spiritul de revolta, care sustine afirmarea valorilor umane. Romane: „Strainul”, „Ciuma”, „Caderea”; proza eseistica: „Fata si reversul”; eseuri: „Mitul lui Sisif”, „Omul revoltat”, „Actuale”; teatru: „Caligula”; jurnal de creatie: „Caiete”. Premiul Nobel (1957).

CELLINI, Benvenuto (1500-1571), sculptor, orfevreu, gravor si scriitor italian. In plastica vadeste o mare virtuozitate tehnica si inclinare spre manierism (monumentele „Perseu”, „Nimfa de la Fontainebleau” si lucrarea de orfrevarie „Solnita lui Francisc I”). Intr-o renumita autobiografie si-a povestit cu verva viata agitata („Viata lui Benvenuto Cellini, povestita de el insusi”).

AUTOS EPHA (Aὺτόζ ἔφα) (gr.) el insusi a spus – Formula utilizata de discipolii lui Pitagora pentru a pune capat unei dispute. Argument fara replica. V. si Ipse (magister) dixit.

HABENT SUA FATA LIBELLI (lat.) cartile isi au soarta lor – Terentianus Maurus, „De littersi, syllabis, pedibus et metris”, 258: „Procaptu lectoris, habent sua fata libelli” („Incapute pe mana cititorului, cartile isi au soarta lor”). Autorul acestui vers a avut el insusi o soarta trista, intrucat cartea sa de prozodie a fost data uitarii, iar aforismul acesta atribuit altor scriitori latini.

IPSE (MAGISTER) DIXIT (lat.) el insusi (magistrul) a spus – Scolasticii, in lipsa de alte argumente, recurgeau in discutiile lor la autoritatea neconditionata a magistrului lor Aristotel. V. si Autos epha.

Amphion, fiul lui Zeus si al Antiopei. Avea un frate geaman, pe Zethus. Parasiti imediat dupa nastere pe muntele Cithaeron, de catre unchiul lor Lycus (v. si Lycus), care voia sa-i piarda, cei doi frati au fost gasiti si crescuti de niste pastori. Ajunsi mari, ei au izbutit sa-si regaseasca mama, pe Antiope, tinuta mult timp prizoniera si persecutata de Lycus si de sotia acestuia Dirce (v. si Dirce). Ca sa-i razbune suferintele indurate, Amphion si Zethus au distrus cetatea Thebae, unde domnea Lycus. Dupa ce l-au ucis impreuna cu Dirce, au pornit sa recladeasca zidurile cetatii. Zethus cara pietrele in spate. Amphion avea o lira fermecata, daruita de Hermes (sau de Apollo), la acordurile careia pietrele, vrajite, se rinduiau singure la locul lor. Mai tirziu, Amphion s-a casatorit cu Niobe, fiica lui Tantalus, cu care a avut mai multi copii. Si-a pus singur capat zilelor – dupa o legenda – indurerat de moartea copiilor sai ucisi de Apollo. Dupa o alta versiune, a fost el insusi sagetat de zeu.

Ancile, scut sacru cazut din cer in timpul domniei lui Numa si de care se spunea ca ar fi depins destinele Romei. Pentru a nu fi furat, Numa a poruncit sa se faureasca alte unsprezece scuturi identice – dintre care el insusi cu mare greutate il putea deosebi pe cel adevarat – si le-a pus in templul Vestei pe toate, dindu-le in paza a doisprezece preoti, numiti Salii. In fiecare an, la 1 martie, acestia ieseau intr-o procesiune solemna inchinata zeului Mars, purtind scuturile, cu care inconjurau zidurile Romei.

Danaus, fiul si urmasul lui Belus la tronul Libyei si frate cu Aegyptus. Temindu-se de cei cincizeci de nepoti ai sai, fiii lui Aegyptus, Danaus paraseste Libya impreuna cu fetele sale, tot cincizeci la numar, si se stabileste in Argos. Aici e mai intii oaspetele regelui Gelanor, iar dupa aceea e ales el insusi rege. A fost ucis de mina lui Lynceus (v. Danaides si Lynceus).

Daphnis, tinar pastor din Sicilia, fiul lui Hermes si al unei nimfe si, datorita acestui fapt, el insusi semizeu. Vestit pentru frumusetea lui, Daphnis s-a indragostit de o nimfa care-i impartasea dragostea si careia ii jurase credinta vesnica. Pentru ca o data si-a calcat insa juramintul, nimfa s-a razbunat, lipsindu-l de vedere. Deznadajduit, Daphnis s-a aruncat atunci din inaltul unei stinci. Dupa moarte, Hermes l-a luat cu sine in ceruri. In vechime Daphnis era considerat inventatorul poeziei bucolice.

Helios (sau Helius), „Soarele”, era o divinitate solara, asemanatoare – si uneori identificata – cu Apollo. Apartinea generatiei preolimpiene; era fiul lui Hyperion si al Theiei si frate cu Selene si cu Eos. Helios, inchipuit ca un tinar frumos si puternic, este zeul care aude si vede totul. Vestit de Aurora, care-l preceda, el strabate zilnic bolta cereasca pe carul sau tras de patru cai iuti. Seara Helios coboara in apele oceanului, unde-si scalda si-si racoreste caii infierbintati, el insusi odihnindu-se intr-un palat de aur, de unde o porneste din nou la drum in ziua urmatoare. Cu oceanida Perse, Helios are mai multi copii: Circe, Aeetes regele Colchidei, Pasiphae si Perses. Cu oceanida Clymene, una dintre surorile sotiei lui, are mai multe fiice (v. Heliades). Acestea din urma ii pazesc faimoasele cirezi de boi din care s-au infruptat tovarasii lui Odysseus (v. si Odysseus). In mitologia romana Helios se numea Sol.

chear (ea dift.) adj. (lat. clarus, limpede, ca adv. claro; it. chiaro, pv. clar, fr. clair, sp. pg. claro. V. clar). Vechi. Pur, limpede: vin chear, cheara si adevarata istorie. Adv. Limpede, lamurit: mai chear ne spune, va vedea bine si chear, mult mai chear. Azi. Curat, in adevar [!]: era chear el (sau el insusi sau el singur), acesta e chear d***u (curat d***u, d***u curat, d***u´n persoana, d***u gol). Tocmai: chear ma gindeam (sau ma gindeam chear) sa vin la tine, vin chear de la Roma (de la Roma chear, de la Roma insasi). Insusi: chear d***u sa fie, tot nu ma tem. Chear asa, curat asa, bine zici (cind e exclamativ, acc. e pe chear, cind nu, nu formeaza locutiune, si acc. e pe asa: e chear asa cum iti spun). Ba ca chear (iron.), da, da! bine zici! curat! curat asa! Chear atunci, in ori-ce caz, chear daca, ori-ce ar fi, chear asa sa fie: Zicea ca ma va ucide! Chear atunci, tot nu trebuia sa-i spui! Chear din senin sau din chear senin (dintr´un senin clar), fara cel mai mic motiv: s´a suparat chear din senin. V. savai.

AUTOBIOGRAFIE, autobiografii, s. f. Expunere orala sau scrisa a vietii unei persoane facute de ea insasi. ♦ Opera literara apartinand genului epic, in care autorul isi povesteste viata. [Pr.: a-u-to-bi-o-] – Din fr. autobiographie.

AXA¹, axe, s. f. Dreapta care se considera orientata intr-un anumit sens. ♦ Dreapta (sau obiect in forma de dreapta) care ocupa o anumita pozitie intr-un sistem tehnic. ♦ Dreapta inchipuita in jurul careia se face miscarea de rotatie a unui corp in jurul lui insusi. ♦ Axa lumii = prelungire a dreptei care uneste polii pamantului pana la intersectia cu sfera cereasca. – Din fr. axe.

CATALIZATOR, catalizatori, s. m. Substanta care grabeste sau incetineste o reactie chimica, fara ca ea insasi sa fie modificata. – Cataliza + suf. -tor (dupa fr. catalyseur).

CILINDRU, (1, 2, 3, 4) cilindri, s. m. (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafata obtinuta prin deplasarea unei drepte paralele cu ea insasi, astfel incat sa se sprijine mereu pe o curba inchisa si fixa. 2. S. m. Corp geometric marginit de un cilindru (1) si de doua plane paralele. 3. S. m. Piesa cilindrica componenta a unor masini, care se poate roti in jurul propriei sale axe; organ de masina tubular in interiorul caruia se deplaseaza un piston (la motoare cu ardere interna, la masini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (In sintagma) Cilindru central = partea centrala a radacinilor si tulpinilor plantelor vasculare. 5. (Inv.) Joben. – Din fr. cylindre, lat. cylindrus.

IMAGOLOGIE s. f. Ramura a sociopsihologiei care cerceteaza sistematic reprezentarile pe care le au popoarele sau clasele sociale despre ele insele. – Din fr. imagologie.

ISCALITURA, iscalituri, s. f. Numele unei persoane scris de ea insasi pe un act oficial, pe o scrisoare, pe o chitanta etc. (pentru a le certifica); semnatura; p. ext. felul cum iscaleste cineva. – Iscali + suf. -tura.

INS, INSA, insi, inse, pron. 1. (Pronume personal, azi art., precedat de prep. „intru”, „printru”) el, ea, dansul, dansa. 2. (Pronume de intarire, de obicei adjectival, astazi numai la f. pl.) insusi. ele insele. – Lat. ipsus, ipsa (= ipse, ipsa).

TROMBA, trombe, s. f. 1. Coloana inalta de apa de forma conica, ridicata de vartejurile de vant, care o fac sa se invarteasca cu mare iuteala in jurul ei insasi. ♦ Vant in forma de vartej cu axa verticala sau putin inclinata si cu o mare viteza; p. ext. coloana de fum, de praf etc. ridicata de un vant puternic; vartej. 2. Tub prin care se face ventilatia in incaperile de jos ale unui vapor. – Din fr. trombe.

PLURAL, -A, plurali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Categorie gramaticala care arata ca este vorba de doua sau de mai multe fiinte sau lucruri de acelasi fel. ◊ Pluralul autoritatii (sau al maiestatii) = pluralul folosit in locul singularului in vechile acte oficiale, cand autoritatile vorbeau despre ele insele. Pluralul autorului = pluralul folosit in locul singularului in opere stiintifice, publicistice si oratorice. Pluralul modestiei = plural (folosit mai ales in vorbirea populara) de referire la persoana proprie in discutia cu cineva considerat superior. Pluralul politetii (sau al reverentei) = pluralul folosit in locul singularului in formule de adresare respectuoasa catre cineva. 2. Adj. (Gram.) Care indica pluralul (1), de plural, al pluralului. ♦ Fig. (Rar) Multilateral. ◊ Atentie plurala = atentie distributiva. – Din lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural.

SIE pron. refl. (Forma accentuata de dat. pers. 3 pentru toate genurile) Lui insusi, ei insasi. – Lat. sibi.

CONVOLUT², -A, convoluti, -te, adj. (Despre organe) Rasucit in forma de cornet. ♦ Rasucit, intors asupra lui insusi. – Din fr. convolute, lat. convolutus.

REASIGURARE, reasigurari, s. f. Actiunea de a (se) reasigura si rezultatul ei. ♦ Operatie prin care o societate de asigurari se asigura ea insasi la o alta societate de asigurari (pentru a obtine acoperire la o parte din riscuri). [Pr.: re-a-] – V. reasigura.

ROSTOGOLI, rostogolesc, vb. IV. Refl. si tranz. A inainta sau a face sa inainteze, sa alunece (pe un plan inclinat) rotindu-se in jurul lui insusi; a veni sau a (se) da de-a dura; p. ext. a (se) prabusi, a (se) pravali. ◊ Expr. (Tranz.) A rostogoli ochii = a misca ochii cu vioiciune incoace si incolo. ♦ Tranz. Fig. A impinge inainte dand impresia unei miscari de rotire. ♦ Refl. (Despre ape curgatoare) A curge impetuos in vale, in valuri repezi. – Din rostogol.

SIESI pron. refl. (Forma accentuata de dat., pers. 3, pentru toate genurile) Lui insusi, ei insasi. [Pr.: si-esi] – Sie + [i]si.

SUCIT², -A, suciti, -te, adj. 1. Rasucit in jurul lui insusi sau in jurul a ceva printr-o miscare continua si in acelasi sens. ◊ Expr. Ca-i sucita, ca-nvartita, se spune cand cineva cauta sa se eschiveze de la ceva. 2. Care are corpul sau o parte a corpului intoarsa intr-o parte. ♦ Scrantit, luxat. 3. Stramb, incovoiat. ♦ (Despre drumuri) Cu multe cotituri. ♦ (Rar) In forma de spirala. 4. Fig. (Despre oameni) Care nu este sau nu se poarta ca toata lumea; ciudat, aiurit; (despre manifestarile oamenilor) care exprima, tradeaza ciudatenie. ♦ Care se opune bunului-simt; nepotrivit, nefiresc. – V. suci.

CONCENTRARE, concentrari, s. f. 1. Actiunea de a (se) concentra si rezultatul ei. 2. insusire a atentiei care consta in fixarea prelungita a constiintei asupra unui obiect, a unei probleme sau a unei activitati si sustragerea de la altele. 3. Operatie de separare a mineralelor utile de cele sterile, utilizand metoda flotatiei, gravimetriei, magnetica etc. 4. (Chim.) Operatie de marire a concentratiei unui component dintr-un amestec sau dintr-o solutie. 5. (Ec. pol.; in sintagmele) Concentrarea productiei = comasare si organizare a productiei in intreprinderi din ce in ce mai mari. Concentrarea capitalului = cresterea capitalului prin acumulare. 6. (In sintagma) Lagar de concentrare = loc izolat in care sunt inchise anumite persoane pentru activitatea politica considerata indezirabila sau din motive rasiale. – V. concentra.

AUTOBIOGRAFIE ~i f. 1) Biografie a unei persoane scrisa de ea insasi. 2) Lucrare literara in care autorul isi descrie viata. [G.-D. autobiografiei; Sil. a-u-to-bi-o-gra-] /<it. autobiografia, fr. autobiographie

CILINDRU² ~i m. 1) Suprafata descrisa de o dreapta ce se misca paralel cu ea insasi, sprijinindu-se pe o curba inchisa. 2) Corp geometric marginit de o astfel de suprafata si de doua plane paralele. Volumul ~ului. ◊ ~ circular drept cilindru ale carui baze sunt cercuri perpendiculare pe generatoare. 3) Piesa sau organ de masina avand o asemenea forma, care se poate roti in jurul axei sale; sul. ~ cu aburi. ◊ ~ de motor piesa tubulara in care se deplaseaza pistonul unui motor. /<fr. cylindre, lat. cylindrus

DIALelA ~e f. Definire a unei notiuni prin ea insasi. [Sil. di-a-] /<fr. diallele

ISCALITURA ~i f. Numele de familie al unei persoane (uneori cu initiala prenumelui, eventual si a patronimicului) scris de ea insasi pe un document sau la sfarsitul unui text (scrisoare, articol etc.) pentru a confirma exactitatea, sinceritatea celor relatate sau pentru a-si asuma o anumita responsabilitate; semnatura. /a iscali + suf. ~Itura

A RASUCI ~esc tranz. 1) (ate, franghii sarme etc.) A invarti in jurul lui insusi sau in jurul unui obiect; a suci de mai multe ori. ◊ ~ mustatile a suci capetele mustatilor pentru a le da o forma anumita. 2) (corpul sau parti ale corpului) A suci brusc intr-o parte; a intoarce. 3) A face sa se rasuceasca. /ras- + a suci

RASUCITURA ~i f. 1) Invartire in jurul lui insusi sau in jurul unui obiect. ~ de fus. 2) Parte rasucita de ceva. 3) Mod de a rasuci firele. 4) Fiecare dintre intorsaturile unui corp care descrie o miscare de rotatie. /a se rasuci + suf. ~tura

ALTERITATE s.f. (Fil.; op. identitate) Existenta, fiinta privita din punct de vedere diferit de ea insasi. [Cf. fr. alterite, it. alterita < lat. t. alteritas].

AUTOEXCITATIE s.f. Autoexcitare. ♦ E*******e magnetica a unei masini sau a unui aparat electromagnetic produsa in cursul functionarii de ele insele. [Cf. fr. auto-e********n].

AUTOMORFISM s.n. (Mat.) Izomorfism care rezulta din aplicarea unei multimi asupra ei insasi; endomorfism bijectiv, h*********m. [< fr. automorphisme, cf. gr. autos – insusi, morphe – forma].

AUTOREPLICA s.f. Replica pe care autorul si-o da lui insusi. [Et. incerta].

AUTOSUGESTIE s.f. Sugestie exercitata de cineva asupra lui insusi. [Cf. fr. auto-suggestion].

CONVOLUT, -A adj. (Bot.; despre organe) Rasucit in forma de cornet sau sul. ♦ Rasucit, intors asupra lui insusi. [< fr. convolute, lat. convolutus].

ENDOMORFISM s.n. (Geol.) 1. Totalitatea schimbarilor pe care le sufera o magma la contactul cu unele roci pe care le asimileaza. 2. (Mat.) H*********m de la o multime cu o structura data de ea insasi. [< fr. endomorphisme, cf. gr. endon – inauntru, morphe – forma].

IDEMPOTENTA s.f. (Mat.) Proprietate a elementelor unei multimi avand o operatie binara, astfel ca prin compunere cu ele insele sa ramana neschimbate. [< fr. idempotence, cf. lat. idem – acelasi, potentia – putere].

IMAGOLOGIE s.f. Ramura a psihosociologiei care studiaza imaginile pe care popoarele si le fac despre ele insele si despre alte popoare. [Gen. -iei. / cf. fr. imagologie].

INVOLUTIE s.f. 1. Transformare regresiva a unui organ sau organism. ♦ Revenire a unui organism la starea lui normala; situatia unui organ intors inauntru. 3. (Mat.) Transformare biunivoca a unei multimi in ea insasi; omografie reciproca. 4. (Fil.) Trecerea de la eterogen la omogen, de la multiplu la unitate. 5. (Geol.) Ondulatie a unor strate subtiri de sedimente sau roci detritice care apar sub influenta actiunii inghetului. [Gen. -iei, var. involutiune s.f. / cf. fr. involution, lat. involutio].

NATURALISM s.n. 1. Tendinta in literatura si arta de a reconstitui realitatea cat mai fidel, chiar in aspectele ei neesentiale (uneori accentuand laturile urate, vulgare). 2. Curent literar aparut in Franta in a doua jumatate a sec. XIX sub influenta scientismului si pozitivismului, care sustinea ideea determinismului social si (mai ales) biologic in explicarea caracterelor umane. 3. Stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natura (animale, plante, figuri umane). 4. Doctrina potrivit careia nu exista supranatural, natura existand prin ea insasi, printr-un principiu imanent ei. 5. Doctrina dupa care viata morala trebuie sa se conformeze legilor naturii. [Cf. fr. naturalisme].

PETITIO PRINCIPII loc. s. (Log.) Rationament gresit care consta in aceea ca pentru demonstrarea unei teze se pleaca de la o asertiune intemeiata ea insasi pe acea teza. [Pron. -ti-o-. / < lat. petitio principii].

REFLEXIE s.f. 1. Fenomen de rasfrangere a unei raze luminoase sau sonore atunci cand aceasta intalneste o suprafata lucioasa sau dura. 2. Reflectie (1). ♦ (Fil.; la Locke, Leibniz) Cunoastere a proceselor care se petrec inauntrul constiintei; intoarcere a constiintei asupra ei insasi. [Gen. -iei, var. reflexiune s.f. / cf. fr. reflexion, lat. reflectio, reflexio].

VICIOS, -OASA adj. 1. Defectuos. ◊ (Log.) Cerc vicios = eroare de logica constand in a demonstra o teza cu ajutorul alteia, care trebuie sa fie ea insasi demonstrata. ♦ (Fig.) Stricat, depravat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispozitii etc.) Care are vicii de forma sau de fond; gresit, defectuos. [Pron. -ci-os. / cf. fr. vicieux, it. vizioso, lat. vitiosus].

AUTOBIOGRAFIE s.f. Biografie a unei persoane, scrisa de ea insasi. ♦ Scriere literara in care autorul isi povesteste viata. [Gen. -iei. / cf. it. autobiografia, fr. autobiographie, rus. avtobiografia < gr. autos – insusi, bios – viata, graphein – a scrie].

CONVOLUT², -A adj. 1. (bot.; despre organe) cu marginile rasucite in forma de cornet. 2. intors asupra lui insusi. (<fr. convolute, lat. convolutus)

CATALIZATOR s.m. Substanta care inlesneste o reactie chimica fara ca ea insasi sa sufere modificari; catalizor. [< cataliza + -tor, dupa fr. catalyseur].

DIALelA s.f. (Log.) Cerc vicios intr-o demonstratie sau definitie; definire a unei notiuni prin ea insasi. [< fr. diallele, cf. gr. diallelos – reciproc].

GRAF s.n. (Mat.) 1. Reprezentare grafica a locului geometric al unei functii. 2. Sistem de cupluri formate prin aplicarea unei multimi intr-o a doua multime sau chiar in ea insasi. ◊ Teoria grafurilor = disciplina al carei obiect il constituie proprietatile topologice ale structurii grafurilor. [Pl. -furi. / < fr. graphe, cf. engl. graph(ic formula)].

LEVITATIE s.f. Practica atribuita ocultistilor, fachirilor etc. de a ridica diverse corpuri sau a se ridica ei insisi de la pamant prin puterea vointei. [Gen. -iei, var. levitatiune s.f. / < fr. levitation].

PARAFERNA s.f. Avere apartinand sotiei, necuprinsa in dota, pe care o administreaza ea insasi. [< fr. parapherne, cf. gr. parapherna < para – langa, pherne – dota].

REASIGURARE s.f. Actiunea de a (se) reasigura si rezultatul ei. ♦ Operatie prin care o societate de asigurari se asigura ea insasi la o alta societate; suma depusa pentru aceasta operatie. [< reasigura].

ALTERITATE s. f. (fil.) trecere a unei existente de la o stare la alta. ◊ existenta, fiinta privita din punct de vedere diferit de ea insasi. (< fr. alterite, lat. alteritas)

ASEITATE s. f. (in scolastica) caracterul unei entitati de a avea ea insasi cauza si principiul propriei sale existente. (< lat. aseitas)

AUTOBIOGRAFIE s. f. 1. biografie a unei persoane, scrisa de ea insasi. 2. scriere literara in care autorul isi povesteste viata. (< fr. autobiographie, rus. avtabiografiia)

AUTOCONSISTENTA s. f. principiu in filozofia materialista potrivit caruia materia nu are nevoie de nimic din afara ei pentru a se desfasura pana la formele cele mai inalte de constiinta; proprietate fundamentala a materiei de a se sustine prin ea insasi. (< auto¹- + consistenta)

AXel s. n. figura de patinaj artistic care comporta o saritura de rasucire a corpului patinatorului in jurul lui insusi. (< fr. axel)

CATALIZATOR s. m. 1. substanta care activeaza o reactie chimica fara ca ea insasi sa sufere modificari. 2. (fig.) persoana capabila sa declanseze la cei din jur reactii consonante cu ale sale. (dupa fr. catalyseur)

DIALelA s. f. (log.) cerc vicios intr-o demonstratie sau definitie; definire a unei notiuni prin ea insasi. (< fr. diallele)

ENDOMORFISM s. n. 1. totalitatea schimbarilor pe care le sufera o magma la contactul cu unele roci pe care le asimileaza. 2. (mat.) h*********m la o multime cu o structura data de ea insasi. (< fr. endomorphisme)

IDEMPOTENTA s. f. (mit.) proprietate a elementelor unei multimi avand o operatie binara astfel ca prin compunere cu ele insele sa ramana neschimbate. (< fr. idempotence)

INTERFECUNDITATE s. f. (biol.) posibilitate de incrucisari fecunde intre doua specii inrudite, descendetii hibrizi ramanand ei insisi fecunzi. (< fr. interfecondite)

INVOLUTIE s. f. 1. transformare regresiva a unui tesut, organ sau organism. 2. revenire a unui organ la starea normala, dupa o dezvoltare anormala in urma unei boli sau a unei stari organice exceptionale. 3. (mat.) transformare biunivoca a unei multimi in ea insasi. 4. (fil.) trecerea de la eterogen la omogen, de la multiplu la unitate. 5. ondulatie a unor straturi subtiri de sedimente sau roci detritice care apar sub influenta actiunii inghetului. (< fr. involution, lat. involutio)

LEVITATIE s. f. 1. capacitate atribuita ocultistilor, fachirilor etc. de a ridica diverse corpuri sau a se ridica ei insisi de la pamant prin puterea vointei. 2. ~ magnetica = anulare a gravitatiei prin actiunea unui camp magnetic asupra unui corp strabatut de un curent electric. (< fr. levitation)

NATURALISM s. n. 1. curent, tendinta in arta si literatura care isi propune reproducerea obiectiva a realitatii, acordand preferinta aspectelor urate, vulgare ale naturii omenesti. 2. curent literar aparut in Franta in a doua jumatate a sec. XIX sub influenta scientismului si pozitivismului, care sustinea ideea determinismului social si biologic in explicarea caracterelor umane. 3. stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natura. 4. doctrina potrivit careia nu exista supranatural, natura existand prin ea insasi, printr-un principiu imanent ei. 5. doctrina dupa care viata morala trebuie sa se conformeze legilor naturii. (< fr. naturalisme)

PARAFERNA s. f. avere apartinand sotiei, necuprinsa in dota, pe care o administreaza ea insasi. (< ngr. parapherna)

PETITIO PRINCIPII [Pron.: -i-o loc. s. (log.) rationament gresit care consta in aceea ca pentru demonstrarea unei teze se pleaca de la o asertiune intemeiata ea insasi pe acea teza. (< lat. petitio principii)

REFLECTIE s. f. meditatie, cugetare. ◊ (fil.) cunoastere a proceselor care se petrec inauntrul constiintei; intoarcere a constiintei asupra ei insesi. (< fr. reflexion, lat. reflexio, germ. Reflexion)

VICIOS, -OASA adj. 1. defectuos. ♦ (log.) cerc ~ = eroare de logica in a demonstra o teza cu ajutorul alteia, care trebuie sa fie ea insasi demonstrata. ◊ (fig.) depravat, corupt. 2. (jur.; despre acte, dispozitii etc.) cu vicii de forma sau de fond. (< fr. vicieux, it. vitioso)

sine pron. – el insusi. Lat. se, modelat ca mine, tine, pentru a evita prezenta unui cuvint monosilabic in pozitie tonica, cf. lat. sese, sp. consigo. Se foloseste ca mine (pron. pers. de persoana a-III-a, la cazurile prepozitionale; inv., acuzativ fara prep.); dar a ajuns sa insemne „cuget launtric”, sens cu care se foloseste ca s.: in sinea lui ‹ in sine „inlauntrul sau”, in sinea mea „pentru mine” etc.; si, de asemeni, cu posesivul enclitic in sine-mi, in sine-ti, in sinesi. In sec. XIX s-a folosit pentru a traduce pref. auto-; sineiubire (egoism); sinestatator (autonom) etc. Dintre aceste formatii s-au pastrat in limba numai sinucidere si sinucigas.

ANAFILAXIE s. f. Manifestarea unei stari de sensibilizare a organismului la administrarea unei cantitati foarte mici dintr-o substanta nevatamatoare prin ea insasi si care in prealabil a mai fost administrata organismului. – Fr. anaphylaxie (< gr.).

AUTOBIOGRAFIE, autobiografii, s. f. Biografie pe care o persoana si-o scrie ea insasi; datele esentiale din viata unei persoane, scrise de ea insati. ♦ Compunere literara (in proza) in care autorul isi povesteste propria sa viata. [Pr.: a-u-to-bi-o-] – Dupa fr. autobiographie (< gr.).

AUTOEXCITATIE, autoexcitatii, s. f. E*******e magnetica a unei masini sau a unui aparat electromagnetic, produsa, in cursul functionarii, de ele insele. [Pr.: a-u-] – Dupa fr. auto-e********n.

AXA², axe, s. f. Dreapta existenta sau imaginata care ocupa o pozitie particulara in raport cu un corp sau cu o figura. ◊ Axa de rotatie = dreapta in jurul careia se roteste un corp sau o figura. Axa de simetrie = dreapta in raport cu care punctele unui corp sau ale unei figuri sunt simetrice. ♦ Dreapta inchipuita in jurul careia se face miscarea de rotatie a unui corp ceresc in jurul lui insusi. – Fr. axe (lat. lit. axis).

CARTEZIANISM (‹ fr.) s. n. 1. Filozofia lui Descartes. 2. Filozofia discipolilor lui Descartes („scoala carteziana”) si a celor care s-au numit ei insisi cartezieni: Malebranche, Spinoza, Leibniz. 3. Traditie filozofica si stiintifica, de la Descartes pina in zilele noastre (G. Bachelard, Ed. Husserl, N. Chomski), pretinzind caracteristicile gindirii lui Descartes: metoda, origine, rigoare, recuperarea perspectivei idealiste.

CATALIZATOR, catalizatori, s. m. Substanta care grabeste sau incetineste o reactie chimica, fara ca ea insasi sa fie modificata. – Din cataliza + suf. -tor (dupa fr. catalyseur).

CHIBIT, chibiti, s. m. 1. Persoana care asista la jocul de carti al altora, fara sa joace ea insasi. 2. (Ornit.) Nagat. [Acc. si: chibit] – Germ. Kiebitz.

insisi¹ adj., pr. m. (ei, lor, pe ei ~); f. insesi/ insele (ele, lor, pe ele ~)

MEDICE, CURA TE IPSUM! (lat.) doctore, vindeca-te pe tine! – Dicton prin care se recomanda celor care dau sfaturi altora, sa le urmeze ei insisi, mai intai.

PAETE NON DOLET (lat.) Paete, nu doare – Pliniu cel Tanar, „Epistulae”, III, 16. Cuvinte adresate de Arria sotului ei, consulul Paetus Caecina, condamnat la sinucidere pentru participarea la o conspiratie impotriva imparatului Claudiu, in timp ce-i intindea pumnalul cu care ea insasi se strapunsese.

RADIOTERAPIE (‹ fr. {i}) s. f. Utilizarea unor surse de radiatii in tratamentul medical (de ex. cazul tumorilor canceroase si al dermatozelor). Radiatiile ionizante (indeosebi razele X sau diferiti izotopi radioactivi) sunt folosite pentru distrugerea celulelor maligne. Tratamentul poate fi extern, cand se efectueaza dupa extirparea chirurgicala a tumorii sau cand aceasta nu poate fi operara; in anumite situatii sursele radioactive pot fi implantate in tumori. Deoarece radiatiile ele insele pot provoca cancer, nu sunt recomandate in cazul tumorilor benigne. Tratamentele prin r. sunt insotite de greata, caderea parului, pierderi in greutate, slabiciune. Pentru a reduce inflamatiile, radiatiile infrarosii si cele ultraviolete sunt aplicate cu lampi speciale. Se mai numeste radiologie terapeutica.

Andromacha (sau Andromache), fiica lui Eetion, regele cetatii Thebae din Mysia, si sotia lui Hector, fiul lui Priamus, cu care a avut un copil, pe Scamandrius, zis si Astyanax. Dupa ce si-a vazut intreaga familie – atit tatal cit si cei sapte frati – nimicita de Achilles, Andromacha a asistat la uciderea sotului ei, Hector, sub zidurile Troiei, de catre acelasi Achilles (v. si Achilles). Ulterior, grecii i-au omorit si copilul. Ea insasi, indurerata si neconsolata, a fost luata ca prada de razboi de catre fiul lui Achilles, Neoptolemus (sau Pyrrhus) si dusa in Epirus. Cu acesta din urma Andromacha a avut trei fii: pe Molossus, Pielus si Pergamus. La moartea sa, Neoptolemus a lasat-o pe Andromacha impreuna cu regatul sau lui Helenus, fratele lui Hector. In timpul trecerii lui Aeneas prin Epirus, Andromacha domnea acolo alaturi de Helenus, cu care a avut inca un fiu, pe Cestrinus. In sfirsit, dupa moartea lui Helenus, Andromacha a plecat in Mysia cu fiul ei Pergamus, care a intemeiat acolo cetatea Pergamului.

Antilochus, fiul lui Nestor, pe care l-a intovarasit in razboiul troian. S-a distins pe cimpul de lupta prin curaj si vitejie. Prieten cu Achilles, este cel care i-a adus la cunostinta acestuia vestea mortii lui Patroclus. el insusi a fost ucis in lupta, dupa o versiune de catre Memnon, fiul lui Eos (sau de catre Hector), dupa o alta aparindu-si tatal cu trupul sau.

Heliades, fiicele lui Helios si ale Clymenei si surorile lui Phaethon. Cind Phaethon a fost ucis de trasnetul lui Zeus, surorile lui l-au plins atit incit lacrimile lor s-au transformat in ambra si ele insele au fost metamorfozate in plopi.

RESTITUTIE, restitutii, s. f. Restituire. ♦ Spec. Restituire de catre un stat beligerant catre alt stat beligerant a unor bunuri apartinand acestuia din urma, pe care primul stat si le-a insusit si le-a transportat fara drept pe teritoriul sau. – Din fr. restitution.

PROIECTIE s. 1. (rar) proiectare. (Cabina de ~.) 2. oglindire, reflectare. (Ieronim e ~ idealizata a lui Eminescu insusi.)

RULETA s. f. 1. panglica de panza sau de otel gradata, folosita pentru masurarea distantelor, care se poate infasura pe un ax metalic inauntrul unei cutii plate. 2. obiect in unele jocuri de noroc, dintr-un disc impartit in compartimente colorate si numerotate si dintr-o bila care se invarteste o data cu discul, indicand la oprire numarul castigator; (p. ext.) jocul insusi. ♦ ~ ruseasca = joc de noroc cu puternica implicatie psihopatologica, in care partenerii mizeaza pe insasi viata lor, indreptand spre tampla un pistol automat incarcat cu un singur glonte, care are o pozitie necunoscuta. 3. mic instrument dintr-o rotita dintata, in croitorie pentru desenarea tiparelor pe stofa, in bucatarie la taierea aluatului etc. 4. curba descrisa de un punct al unei curbe plane care se rostogoleste fara alunecare pe o alta curba fixa, cu care este coplanara. (< fr. roulette)

Erichthonius, unul dintre primii regi ai cetatii Athenae. Era fiul lui Hephaestus (dupa o versiune cu Atthis, dupa o alta cu Gaea sau cu zeita Athena). Se spunea ca Athena, ca sa nu afle ceilalti zei de nasterea copilului, l-ar fi inchis pe Erichthonius intr-un cufar, pe care l-a dat, in mare taina, in pastrare fetelor lui Cecrops. Impinsa de curiozitate, una dintre fete a deschis cufarul, fapt pentru care si-a primit pedeapsa cuvenita (v. Aglauros). Mai tirziu Erichthonius a fost luat si crescut de insasi divina lui mama, in templul acesteia de pe Acropolis. Murind, Cecrops l-a lasat urmas la tron. Erichthonius s-a casatorit cu nimfa Praxithea si a avut un fiu, Pandion, care a domnit dupa el in cetatea Athenae.

insusiRE, insusiri, s. f. 1. Actiunea de a-si insusi si rezultatul ei. 2. Trasatura distinctiva; caracteristica. ♦ Talent, inclinatie. – V. insusi.

LAVABILITATE s. f. insusire de a li lavabil. – Din fr. lavabilite.

AUTOSCOPIE s.f. Simptom al unor boli care consta in aceea ca bolnavul crede ca se vede pe sine insusi in fata lui. [< fr. autoscopie, cf. gr. autos – insusi, skopein – a privi].

PRODUCTIE s. f. 1. activitate sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale. ◊ compartiment intr-o intreprindere care se ocupa de aspectele organizatorice, economice si administrative ale productiei (1). 2. rezultatul productiei (1); totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. lucrare, creatie, opera. ◊ creare a unui film; realizarea lui materiala; filmul insusi. 4. manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. (< fr. production)

TOCEALA, toceli, s. f. Faptul de a-si insusi mecanic lectiile, invatandu-le pe dinafara; buchereala. ♦ Faptul de a insista indelung in invatarea unei lectii, unei materii etc. – Toci + suf. eala.

TOCI¹, tocesc, vb.IV. 1. Tranz. si refl. A face sau a deveni mai putin ascutit, mai putin taios; a (se) roade, a (se) uza prin intrebuintare, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei rabdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuti un obiect la tocila. 3. Tranz. Fig. A-si insusi mecanic lectiile, invatandu-le pe dinafara; (cu sens atenuat) a insista indelung in invatarea unei lectii, unei materii etc. – Din sl. tociti.

SINGUR, -A, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este insotit de nimeni, fara nici un tovaras, fara altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; parasit. 2. Prin fortele sale, fara ajutorul, interventia, indemnul, voia cuiva; din proprie initiativa. ♦ De la sine. 3. (Precedand substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oras. ♦ (In constructii negative) Nici un. Nu putea articula un singur cuvant. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai placut. 4. (Determina subiectul sau obiectul; uneori tine locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) insumi (insuti, insusi etc.) chiar cu (sau tu, el etc.) in persoana. Am eu singur grija. – Lat. singulus.

INCOMPATIBILITATE s.f. Faptul de a fi incompatibil; nepotrivire. ♦ Nepotrivire de grup sanguin intre doi indivizi. ♦ (Jur.) Interdictie legala ca cineva sa poata ocupa simultan doua functii, doua atributii care prin caracterul lor sunt contradictorii. ♦ (Mat.) insusire a unui sistem de ecuatii de a nu admite solutii comune pentru toate ecuatiile din sistem. [Cf. fr. incompatibilite, germ. Inkompatibilitat, engl. incompatibility].

DIALOG s. n. 1. conversatie intre doi vorbitori. 2. schimb de opinii intre reprezentantii a doua partide, state etc. 3. ansamblu de replici schimbate intre personajele unei piese de teatru sau ale unui film; pasaj dintr-o opera literara care reproduce convorbirea unor personaje. ♦ ~ interior = replicile pe care le schimba cu sine insusi un personaj literar. ◊ scriere redactata sub forma de dialog (1). 4. alternare de fraze muzicale care parca raspund una alteia, executate de doua voci sau instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite. (< fr. dialogue, lat. dialogus)

INCOMPATIBILITATE s. f. 1. faptul de a fi incompatibil. ◊ nepotrivire de grupa sangvina intre doi indivizi; respingere reciproca intre doi gameti, intre doua tesaturi sau organe. 2. (jur.) interdictie legala ca cineva sa poata ocupa simultan doua functii, doua atributii care, prin caracterul lor, sunt contradictorii. 3. (mat.) insusire a unui sistem de (in)ecuatii de a fi incompatibil; proprietate a unui sistem de axiome care contine afirmatii ce nu concorda cu altele. (< fr. incompatibilite)

autoritate f. (fr. autorite, d. lat. auctoritas, -atis). Putere legitima careia trebuie sa i te supui: autoritatea legilor, a parintilor. Administratiune publica, guvern: reprezentant al autoritatii. Autoritatile civile si militare, functionarii civili si militari. Fig. Putere morala, consideratiune: se bucura de mare autoritate. Opiniunea unui scriitor serios: autoritatea lui Platone. Scriitoru serios insusi: Platone e o autoritate. A face autoritate, a-ti impune parerea intr´o stiinta.

Euryalus 1. Erou argian care a participat la expeditia argonautilor si a luptat in razboiul troian. Era si unul dintre epigoni. 2. Unul dintre insotitorii lui Aeneas, mort in lupta cu rutulii. Prietenia lui cu Nisus (1.) era celebra. 3. Unul dintre fiii lui Odysseus, ucis de insasi mina eroului.

AUTOCONDUCERE s. f. Conducere a activitatii sociale, economice etc. de catre colectivitatea respectiva insasi sau de catre reprezentantii ei. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + conducere.

CALITATE s. 1. v. insusire. 2. insusire, natura. (~ unui lucru.) 3. v. valoare. 4. insusire, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de pret.) 5. v. nivel. 6. v. dar. 7. (pop.) mana. (Faina de ~ a doua.) 8. titlu. (Are ~ de inginer.) 9. autoritate, cadere, competenta, drept, indreptatire, (inv.) volnicie. (Nu am ~ sa ma pronunt.) 10. v. functie.

batjocura (batjocuri), s. f. – Luare in ris, bataie de joc. De la a bate joc (cf. a bate 36). In vechime se folosea in acest sens cu pl. jocuri, cf. le este lor a batere jocuri pre crestini, Miron Costin; pe baza acestui pl. batjocuri (‹ bate jocuri) s-a format din nou un sing. batjocura. In privinta asocierii ambilor termeni a bate si joc, explicatia pare dificila; exista si in mai multe limbi sl. (cf. DAR). Explicatia sugerata anterior de catre Puscariu 176, in legatura cu o combinatie de tipul it. baiocco sau bazzecola, este lipsita de fundament, si insusi autorul a renuntat la ea, in DAR. Mentionam ca Cihac, II, 638, se refera la ngr. βαγορίζω „a insulta”. Din rom. provine sas. „bazokurin” „a-si bate joc”.

BIONDO, Flavio (1388 sau 1392-1463), umanist si istoric italian. A demonstrat romanitatea romanilor prin constiinta originii romane la romanii insisi, prin continuitatea si latinitatea lor.

OCHI², ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o arma la ochi pentru ca proiectilul sa nimereasca tinta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua tinta, a tinti. ♦ Tranz. A tinti pe cineva sau ceva cu o arma; p. ext. a lovi tinta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmari, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumita intentie; a(-si) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a si-l insusi sau a se folosi de el); a-si fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistenta, cu atentie, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zari, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg., despre intinderi acoperite de zapada) A face din loc in loc pete, ochiuri (negre sau de verdeata) prin topirea zapezii. – Din ochi¹.

FOARTE adv. 1. (Ca determinativ pe langa un adjectiv sau un adverb; ajuta la formarea superlativului absolut) Foarte frumos. Foarte bine. ◊ (Asezat dupa adjectiv, inv. si arh.) Suparat foarte. ◊ (Ca determinativ pe langa o locutiune adjectivala sau adverbiala) Foarte de dimineata. ◊ (Ca determinativ pe langa un substantiv care exprima o insusire) E foarte copil pentru varsta lui. 2. (Pop.; ca determinativ pe langa un verb si asezat inaintea lui) Mult, tare. Prajiturile foarte ii placeau. ◊ (In legatura cu „a multumi”, azi mai ales ir.) Iti foarte multumesc de asa serviciu. ◊ (Pop.; asezat dupa verb) Se manie foarte. ◊ (Pop.; asezat intre auxiliar si participiu) Baile de namol mi-au foarte priit. – Lat. forte.

SUBSCRIE, subscriu, vb. III. 1. Tranz. A-si pune semnatura sub un text scris sau pe un act, ca autor al lui sau ca unul care isi insuseste cele scrise; a subsemna. 2. Intranz. si tranz. A se angaja, printr-o semnatura, la o contributie baneasca pentru o opera de interes particular sau public. 3. Intranz. Fig. A aproba verbal parerea cuiva. – Sub¹- + scrie (dupa fr. souscrire, lat. subscribere).

AUTOCONDUCERE s. f. conducere a activitatii sociale, economice etc. de catre insasi colectivitatea respectiva sau prin reprezentantii ei. (dupa engl. self-government)

Eros, in mitologia greaca, zeul iubirii. Era fiul lui Hermes (Ares sau Zeus) si al Aphroditei, si frate cu Anteros (v. si Anteros). Sub infatisarea unui copil frumos, uneori inaripat, se ascundea un zeu temut. Cu sagetile lui care nu greseau niciodata tinta, Eros semana chinurile mistuitoare ale dragostei atit printre zei, cit si in rindul muritorilor. Insasi Aphrodite se ferea de fiul ei cel capricios si necrutator. Figura zeului Eros apare in numeroase episoade legate de Heracles, Apollo, Zeus etc. Cel mai cunoscut il constituie insa dragostea dintre Eros (denumit si Amor) si Psyche (v. Psyche).

AUTOCONDUCERE s.f. Conducere a activitatii sociale, economice etc. de catre insasi colectivitatea respectiva sau de catre reprezentantii ei. [< auto¹- + conducere].

KAMIKAZE s.n. Avion incarcat cu explozivi, folosit de japonezi la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si pilotat de un voluntar, care devenea prima lui victima; avion-sinucigas. // s.m. Pilotul insusi. [< fr., jap. kamikaze].

Charybdis, fiica monstruoasa a lui Poseidon si a lui Gaea, care salasluia odinioara pe coasta Siciliei, in apropiere de Messina. Lacoma si nesatioasa din fire, Charybdis se spunea ca ar fi devorat cirezile lui Heracles, fapt pentru care, drept pedeapsa, a fost lovita de trasnetul lui Zeus si transformata intr-un monstru marin. Charybdis inghitea de trei ori pe zi apa marii si o data cu ea, navele corabierilor nesabuiti care s-ar fi aventurat prin partea locului. insusi Odysseus era sa fie inghitit de ea, dar a scapat ca prin minune de moarte, agatindu-se de ramurile unui smochin care se afla la intrarea pesterii unde statea ascuns monstrul. In fata Charybdei, de cealalta parte a strimtorii care despartea Italia de Sicilia, se afla un alt monstru, Scylla (v. si Scylla).

ABSTRAGE, abstrag, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde o insusire independent de obiectul sau de obiectele carora le apartine; a judeca izolat, in afara unui context. – Din fr. abstraire (dupa trage).

CUB, cuburi, s. n. 1. Corp geometric cu sase fete patrate, egale intre ele. 2. Produs al inmultirii unui numar cu sine insusi de doua ori. ♦ (Adjectival; in sintagma) Metru (sau decimetru, centimetru etc.) cub = unitate de masura pentru volume, egala cu volumul unui corp de forma cubica, avand latura egala cu un metru (sau cu un decimetru etc.) – Din fr. cube, lat. cubus.

CARTE carti f. 1) Scriere tiparita, legata sau brosata in volum. ◊ ~ de capatai lucrare preferata de cineva, absolut indispensabila intr-un domeniu de activitate. 2) fig. Bagaj de cunostinte pe care le poseda cineva; invatatura; studii. ◊ A face ~ a insusi cunostinte. A sti ~ a fi om invatat. A vorbi ca din ~ a vorbi ca un om invatat. A lega ~ea de gard a renunta la invatatura. 3) Document oficial, cu date personale care confirma drepturile unei persoane; carnet. ~ de munca. 4) Bucata de carton de dimensiuni mici, care contine diferite insemnari si serveste la anumite scopuri. ~ de vizita. ~ postala. ~ de joc. 5) inv. Comunicare in scris trimisa cuiva; scrisoare; ravas. A trimite ~. 6) inv. Caiet unde se fac diferite insemnari cu caracter administrativ; registru. ~ de imobil. [G.-D. cartii] /<lat. charta

CALITATE s.f. 1. Categorie filozofica prin care se desemneaza sistemul insusirilor esentiale ale unui obiect, ale unui fenomen etc., in virtutea carora el este obiectul, fenomenul dat si nu altul. 2. insusire (buna sau rea); (p. restr.) caracteristica pozitiva. ♦ (Log.) insusire a unei judecati predicative de a fi afirmativa sau negativa. 3. Situatie, pozitie, titlu, conditie care constituie sau da un anumit drept. ♦ Diferenta de valoare intre un turn si un nebun sau un cal la jocul de sah. [< lat. qualitas, cf. fr. qualite, it. qualita].

ACCIDENT I. s. n. 1. eveniment intamplator si neprevazut, cu consecinte daunatoare. 2. ridicatura, adancitura a unui teren. 3. insusire a unui lucru, fenomen nelegata de esenta lui. 4. ~ fonetic = modificare fonetica intamplatoare (asimilatia, epenteza, metateza). II. s. m. alteratie. (< fr. accident, lat. accidens)

PLUS ROYALISTE QUE LE ROI MEME (fr.) mai regalist decat insusi regele – Chateaubriand, „La monarchie selon la charte”: „Il ne faut etre plus royaliste que le roi meme” („Nu trebuie sa fii mai regalist decat regele insusi”). Condamnare a excesului de zel.

TIMBRU, (1) timbre, (2, 3) timbruri, s. n. 1. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau de o institutie special autorizata, care se lipeste pe acte oficiale sau pe scrisori si care reprezinta un impozit sau o taxa; taxa reprezentand valoarea unui timbru (1) si care este platita direct unei administratii publice. ◊ Timbru sec = imagine imprimata in relief pe hartie, cu ajutorul unui dispozitiv special de metal, care intareste valoarea unui act. Timbru comemorativ = timbru tiparit ocazional si folosit in locul timbrelor obisnuite, pentru comemorarea unui eveniment. Timbru fiscal = timbru folosit pentru incasarea unor taxe fiscale. ♦ Stampila aplicata de oficiile postale, care indica locul si data plecarii sau a sosirii unei scrisori. 2. insusire a sunetului muzical datorita careia se deosebesc intre ele sunetele de aceeasi inaltime si intensitate provenite de la surse diferite. ♦ Calitate specifica a unui sunet care permite ca el sa fie distins de alt sunet, independent de inaltimea, intensitatea si durata lui. 3. (Inv.) Clopot, clopotel. – Din fr. timbre.

PRETENTIE s.f. 1. Drept (real sau inchipuit) pe care il revendica cineva. 2. (la pl.) Idee exagerata despre sine insusi; infumurare. [Gen. -iei, var. pretentiune s.f. / cf. fr. pretention, it. pretensione < lat. praetentus].

RATIFICARE s.f. Actiunea de a ratifica si rezultatul ei; ratificatie. ♦ Actiune juridica prin care un stat isi insuseste prin intermediul organelor sale competente un tratat international. ◊ Instrument de ratificare = document in care se consemneaza insusirea unui tratat international de catre un stat. [< ratifica].

PERSONAL, -A adj. 1. Care apartine cuiva (fiind proprietatea lui); specific pentru persoane; individual, propriu. ♦ (adv.) In persoana, insusi. ♦ Original, propriu. 2. Tren personal (si s.n.) = tren de persoane care opreste in toate statiile; (gram.) pronume personal = pronume care arata persoana; mod personal = mod verbal ale carui forme se schimba dupa cele trei persoane. [Pl. -li, -le, (s.n.) -luri. / cf. lat. personalis, fr. personnel].

TelECHINEZIE s. f. (in parapsihologie) insusire a cuiva de a misca obiecte fara a le atinge. (< fr. telekinesie)

CHIAR, -A, chiari, -e, adv., adj. I. Adv.1. Tocmai, intocmai, exact. Porneste chiar acum. ♦ insusi, singur, nu altcineva sau altceva decat... Era chiar copilul lui. 2. Pana si, inca si. Chiar prin somn tot simtea. ♦ Inca; deja. Chiar de la inceput. ♦ (Precedat de „nici”) Macar. ♦ (Urmat de propozitie concesiva introdusa prin „daca” sau „de”) Si in cazul. Ma asez chiar daca nu ma pofteste nimeni. 3. In realitate, cu adevarat, intr-adevar. Iata ca chiar vine. 4. (Inv.) In mod clar, lamurit. II. Adj. (Inv.) Clar, curat, pur, limpede. – Lat. clarus.

CLEPTOMANIE s. f. Manie caracteristica prin impulsul patologic de a-si insusi prin furt bunuri straine fara a avea nevoie de ele si fara a urmari vreun profit material. – Din fr. cleptomanie.

SUBSTANTA ~e f. 1) Materie din care sunt formate lucrurile. ~ lichida. ~ gazoasa. ~ solida. 2) Esenta calitativa a materiei, care exista prin sine insasi si constituie esenta lucrurilor indiferent de varietatea si modificarea lor. 3) chim. fiz. Corp fizic omogen din punctul de vedere al structurii si al compozitiei. ~ organica. ~ toxica. 4) Parte concreta sau materiala a lucrurilor si a fenomenelor. ~ a limbii. 5) fig. Parte constitutiva a unui lucru; continut principal; esenta. [G.-D. substantei] /<lat. substantia, fr. substance

beci (beciuri), s. m. – Berbec tinar, de doi ani. – Mr. beci. Bg., sb. bice „taur tinar”, sb. bicij „taurin”. Schimbarea semantica, desi curioasa, este aceeasi ca in cazul lui buhai, care inseamna totodata si „taur” si „berbec”. Diculescu, elemente, 444, crede ca este reprezentant al gr. βηϰίον „oaie tinara” si legat de it. becco. Puscariu 198 de asemenea il lega de it., dar il considera rezultat al lui (ber)beculus, care ar fi trebuit sa dea *bechi; insusi autorul si-a abandonat ipoteza in DAR; cf. REW 9270 si 1020a. Capidan, Dacor., IV, 444, se refera la sl. belce, de la belu „alb”, ipoteza putin verosimila. Cf. bic.

PANEM ET CIRCENSES (lat.) paine si jocuri de circ – Iuvenal, „Satirae”, X, 81. In perioada de decadenta a Romei imperiale, multimilor plebee nemultumite li se ofereau spectacole de circ in arene, la sfarsitul carora li se imparteau gratuit alimente. In atmosfera de coruptie generala, insasi gloata reclama aceste spectacole. In sens general, a da panem et circenses, a oferi oamenilor pomeni neinsemnate, de care nu au nevoie, pentru a le distrage atentia de la problemele lor reale.

Heraclidae se numeau toti descendentii lui Heracles: atit fiii eroului si ai Deianirei, cit si urmasii acestora. Dupa apoteozarea lui Heracles, copiii sai, urmariti de ura lui Eurystheus, au gasit o vreme adapost la curtea regelui Ceyx, din Trachis. Apoi, cum Eurystheus ameninta cu razboiul, ei au fost siliti sa se refugieze din nou, de data aceasta la atenieni. Eurystheus le-a declarat razboi si acestora, dar a fost infrint si ucis in lupta. Dupa victoria repurtata impotriva lui Eurystheus, heraclizii, sub conducerea lui Hyllus, fiul cel mai mare al lui Heracles, s-au indreptat spre Peloponnesus, patria tatalui lor, cu gindul sa se stabileasca acolo (v. si Hyllus). Prima incercare se soldeaza cu un esec: pe drum ei se intilnesc cu armata regelui Echemus, care-i invinge. insusi Hyllus cade in lupta. Heraclizii mai fac, de-a lungul timpului, cateva tentative de a ajunge in Peloponnesus. Condusi mai tirziu de Aristomachus, sint din nou infrinti si alungati. In schimb, sub conducerea lui Temenus si a fratilor sai – Aristodemus si Cresphontes – izbindesc, reusind in cele din urma sa ia in stapinire si sa-si imparta Peloponnesul.

PLAGIA, plagiez, vb. I. Tranz. A-si insusi, a copia total sau partial ideile, operele etc. cuiva, prezentandu-le drept creatii personale; a comite un furt literar, artistic sau stiintific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

BILIARD¹ s. n. joc cu 3 bile colorate, miscate prin lovirea uneia dintre ele cu tacul pe o masa acoperita cu postav verde; masa insasi. (< it. biliardo, fr. billard)

ACCIDENT s.n. 1. Intamplare neprevazuta, venita pe neasteptate, care curma o situatie normala. ♦ Intamplare care aduce o nenorocire. 2. Ridicatura sau adancitura care schimba perspectiva unui teren. 3. insusire a unui lucru, a unui fenomen nelegata de esenta, de fiinta lui. // s.m. Semn (diez, bemol etc.) care altereaza intonatia unei note. V. alteratie. ♦ Accident fonetic = modificare fonetica intamplatoare (asimilatia, epenteza, metateza etc.). [Pron. ac-ci-, pl. -nte, (s.m.) -nti. / < fr. accident, cf. it. accidente, lat. accidens].

egumen (egumeni), s. m. – Superior al unei manastiri de calugari ortodocsi. Erau numiti de episcopi (incepind cu Miron Barnovski, 1627, de calugarii insisi) si prezentati Domnului de Marele Sfetnic sau Logofat. De la constitutia lui Constantin Mavrocordat (1734) au fost desemnati de mitropolit si confirmati de Domnitor. – Var. igumen. Mt. igumin. Ngr. ἠγούμενος, cf. bg. igumen (Conev 108). – Der. egumenie, s. f. (demnitate de egumen), din ngr. ἠγουμενία; egumenesc, adj. (propriu unui egumen).

ATRIBUT, atribute, s. n. 1. insusire inseparabila a unui obiect sau a unui fenomen, fara de care ele nu pot sa existe. ♦ (Concr.) Simbol, semn distinctiv, emblema. 2. Parte secundara a propozitiei, care determina un substantiv sau un echivalent al acestuia. – Fr. attribut (lat. lit. attributum).

CHIAR¹ adv. 1. Tocmai, intocmai, exact. Acum hora era chiar in sosea (REBREANU). ♦ insusi, singur, nu altcineva sau altceva. Copilul cu bobocii era chiar copilul lui (EMINESCU). 2. Pana si, inca si. Chiar prin somn... isi urmarea gandul hotarat (C. PETRESCU). ♦ (Precedat de „ba”) Ba inca, ce e mai mult. ♦ (Precedat de „nici”) Nici macar. ♦ (Urmat de propozitie concesiva introdusa prin „daca” sau „de”) Si daca. In casa unui prietin eu am sa ma asez chiar daca nu ma pofteste nimeni (SADOVEANU). 3. Inca (de pe vremea aceea). Chiar de-acum un an. 4. In realitate, de fapt, intr-adevar. Nu ca zic eu, dar chiar vine (CREANGA). – Lat. clarus.

Erebus, divinitate infernala, fiul lui Chaos si frate cu Nyx (Noaptea). Unindu-se cu sora lui, i-a zamislit pe Aether si pe Hemera. Uneori, Erebus denumea insesi intunecimile lumii subpamintene.

PROPORTIONALITATE, proportionalitati, s. f. 1. insusire a lucrurilor, a fenomenelor, a notiunilor etc. de a fi proportionale intre ele, de a forma proportie. 2. (Mat.) Raport intre marimi care variaza proportional. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. proportionnalite, lat. proportionalitas, -atis.

Arachne, tinara din Lydia, fiica lui Idmon din Colophon, vestita pentru maiestria cu care-si tesea pinzele. Sfidind-o cu indeminarea ei pe zeita Athena, patroana tesatoarelor si a torcatoarelor, se spunea ca zeita insasi ar fi coborit din Olympus pentru a-i vedea pinzele. Intre cele doua incepe o intrecere: Athena infatiseaza pe pinzele ei chipurile celor doisprezece zei ai Olympului si scene care zugravesc pedepsele la care au fost supusi muritorii ce au incercat sa se razvrateasca impotriva ordinii divine. Arachne tese, la rindu-i. minunate pinze pe care sint zugravite scene de iubire dintre zei si muritoare. Infuriata, zeita ii sfisie pinzele. Atunci, de desperare, Arachne se spinzura. Athena n-o lasa insa sa moara ci, cuprinsa in ultima clipa de mila, o transforma intr-un paianjen, sortit de atunci sa-si teasa pinza la infinit.

Chiron, fiul lui Cronus, era cel mai vestit si mai intelept dintre centauri, priceput in tainele lecuirii, iscusit la vinatoare si mester in arta muzicii. Locuia intr-o pestera, pe muntele Pelion. Intelept si bun din fire, Chiron era prietenul nepretuit al oamenilor. el a fost cel care l-a ajutat si aparat pe Peleus, i-a crescut si i-a educat pe Achilles, pe Iason si pe Asclepius. Se spunea ca insusi Apollo l-ar fi avut drept dascal pe Chiron. Cu ocazia luptei lui Heracles cu centaurii, Chiron a fost lovit din greseala de catre erou (v. si Centauri). Prada unor dureri ingrozitoare pe care, cu toata arta sa in ale lecuirii, nu le-a putut alina, Chiron s-a retras intr-o pestera, unde si-a asteptat sfirsitul. Fiind nemuritor, nu si-a putut gasi insa linistea decit dupa ce Prometheus, care era muritor, a primit sa faca schimb cu el, dezlegindu-l in felul acesta de nemurire.

CANTITATE, cantitati, s. f. 1. Catime, numar, marime. ◊ Expr. (Fam.) Cantitate neglijabila = lucru (sau persoana) de mica importanta, de care nu trebuie sa se tina seama. 2. Proprietate care poate fi reprezentata printr-un numar obtinut dintr-o masurare sau dintr-o numarare. 3. Ansamblul determinarilor care exprima gradul de dezvoltare al insusirilor unui obiect susceptibile de a fi masurate si traduse numeric. ♦ insusire a obiectelor a carei schimbare nu produce la inceput modificari radicale in calitatea lor, ci numai pregateste aceste modificari. 4. Durata rostirii unui sunet sau a unei silabe. – Din fr. quantite, lat. quantitas, -atis.

ATINGE vb. 1. (inv. si reg.) a tinge. (~ un obiect.) 2. (inv. si reg.) a (se) pipai. (Sa nu va ~ de aceste lucruri.) 3. v. insusi. 4. v. lovi. 5. v. bate. *6. (fig.) a impunge, a intepa, a pisca, a sfichiui. (Il ~ cu vorba.) 7. v. ajunge. *8. (fig.) a se lipi. (Nu se ~ somnul de el.)

DEFINITIE ~i f. 1) Operatie logica prin care se determina continutul unui concept sau al unei semnificatii, enumerand particularitatile lor de baza. 2) Fraza prin care se exprima rezultatul unei asemenea operatii. ◊ Prin ~ prin insasi esenta lucrurilor. [Art. definitia; G.-D. definitiei; Sil. -ti-e] /<fr. definition

CANTITATE, cantitati, s. f. 1. insusire a obiectelor a carei schimbare nu produce la inceput modificari radicale in calitatea lor, ci numai pregateste aceste modificari. 2. Proprietate care poate fi reprezentata printr-un numar obtinut dintr-o masurare sau o numarare. 3. Catime, numar, marime. ◊ (Mat.) Cantitate pozitiva (sau negativa) = cantitate precedata de semnul plus (sau minus). ◊ Expr. A produce in cantitati industriale = a produce in cantitati mari. (Fam.) Cantitate neglijabila = lucru (sau persoana) de mica importanta, de care nu trebuie sa se tina seama. 4. Durata rostirii unui sunet sau a unei silabe. – Fr. quantite (lat. lit. quantitas, -atis).

ADJECTIV, adjective, s. n. Parte de vorbire flexibila care arata o insusire a unui obiect sau a unei fiinte si determina numele acestora, acordandu-se cu ele in gen, numar si caz. – Din fr. adjectif, lat. adjectivum.

INSUMI, INSAMI, pron. de intarire. 1. (Pe langa un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. 2. (Inv.) Eu (sau tu, el etc.) singur, personal, fara ajutorul altuia. [Forme gramaticale; pers. 2 sg. insuti, insati, pers. 3 sg. insusi, insasi, pers. 1 pl. insine, insene, pers. 2 pl. insiva, inseva, pers. 3 pl. insisi, insesi] – Ins(ul) + -mi, -ti, -si.

LEU¹ lei m. 1) Mamifer carnivor de talie mare, cu blana de culoare galbuie si coama bogata, care traieste in Africa. ◊ ~-paraleu a) animal fantastic din basmele populare; b) om foarte puternic si viteaz. Partea ~lui partea cea mai mare, cea mai valoroasa din imparteala unui bun, pe care si-o insuseste cel mai puternic dintre partasi. 2) fig. Om puternic si curajos. ◊ Pui de ~ om tanar, voinic si viteaz. 3) art. Constelatie zodiacala. 4): ~-de-mare mamifer carnivor adaptat la viata de mare. ~l-furnicilor insecta asemanatoare cu libelula, care se hraneste, mai ales, cu larve de furnici. [Monosilabic] /Orig. nec.

bir interj. – 1. Strigat cu care ciobanii isi aduna si conduc turmele. – 2. Indica o senzatie de frig intens. Creatie expresiva; pentru diferitele sale sensuri, cf. Puscariu, Dacor., I, 84-6. Cu prima acceptie, rr bilabial se foloseste in mai multe limbi, cf. sp. arre; la al doilea, insasi v******a imita tremuratul. Cf. si Philippide, II, 700. Dat fiind caracterul evident expresiv, pare curioasa incercarea lui Densusianu, GS, I, 58, de a explica acest cuvint prin iraniana (cf. Rosetti, II, 111). Der. biriiac, s. m. (miel); birii, vb. (a striga oile; a vorbi impiedicat, a mormai; a trosni). Ultimul uz (cf. Sadoveanu, au biriit ca un tunet alte potirnichi) pare o greseala datorita confuziei cu pirii. Var. a barai, care apare in unele dictionare, ar putea fi o ortografie gresita.

SelECTIVITATE s. f. 1. capacitatea de selectie a unui sistem tehnic sau fizico-chimic. ◊ proprietate a unui radioreceptor de a fi selectiv. 2. capacitate a omului de a efectua o anumita alegere intre elementele unei clase de fenomene, obiecte etc. 3. insusire a plantelor si animalelor de a face selectie naturala in procesele biologice si in comportarea lor fata de conditiile de mediu. (< fr. selectivite)

elECTIVITATE s. f. 1. calitatea a ceea ce este electiv. 2. insusire a organismelor vii de a asimila acele conditii de mediu care corespund cel mai mult ereditatii lor. (< fr. electivite)

H*******E s. f. 1. insusire a plantelor cu inflorescenta h******a. 2. tendinta a animalelor de a-si alege un partener care sa le semene. (< fr. h*******e)

CRITICISM s. n. 1. Denumire data de Kant si de adeptii sai propriei lor doctrine filozofice, care considera ca orice filozofie si orice cunoastere trebuie precedata de o „critica” a capacitatii de cunoastere insasi. 2. Tendinta exagerata de a critica. – Din fr. criticisme.

FOLIATIE ~i f. 1) bot. Mod de asezare a frunzelor la plante. 2) geol. insusire a unor roci de a se desprinde usor de pe alte straturi paralele. [Art. foliatia; G.-D. foliatiei; Sil. li-a-ti-e] /<fr. foliation

IDENTIFICA vb. I. tr. 1. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru, a recunoaste. 2. A stabili identitatea dintre doua marimi, a le considera identice. ♦ refl. A se transpune in situatia cuiva, a simti sau a actiona intocmai cu cineva, a-si insusi intru totul ideile cuiva. [P.i. identific, 3,6 -ca. / cf. fr. identifier].

AUTOMATISM s. n. Caracterul a ceea ce este automatic; miscare (ca) de automat. ♦ insusire a sistemului nervos de a organiza anumite miscari succesive fara a mai fi nevoie de o dirijare constienta a lor. [Pr.: a-u-] – Dupa fr. automatisme.

apropriez v. tr. (lat. appropriare, fr. approprier). Pun mina, imi insusesc, ma fac stapin: imi apropriez o mostenire (si fig.) o ideie. Potrivesc: carti apropriate mintii copiilor. – Multi ignoranti il confunda cu a apropia. – Fals -piez.

DEFINITIE s.f. 1. Operatie logica prin care se arata continutul unei notiuni, enuntandu-se notele ei esentiale sau adesea indicandu-se genul proxim si diferenta specifica; propozitie prin care se exprima aceasta determinare. ◊ Prin definitie = prin insasi natura lucrurilor. 2. Procedeu conceptual servind la introducerea unui simbol nou intr-un limbaj formalizat sau la specificarea semnificatiei unei expresii. [Gen. -iei, var. definitiune s.f. / cf. fr. definition, it. definizione, lat. definitio].

SOLIPSISM s.n. Conceptie filozofica idealist-subiectiva potrivit careia exista numai omul si constiinta lui, iar restul lumii, inclusiv ceilalti oameni, nu ar exista decat in aceasta constiinta. [< fr. solipsisme, cf. lat. solus – singur, ipse – insusi].

Hesione (sau Hesiona) 1. Fiica lui Laomedon, regele Troiei. Fiindca Laomedon atrasese asupra cetatii minia lui Apollo si a lui Poseidon, refuzind sa le dea plata cuvenita pentru ca ridicasera zidurile cetatii, zeii s-au razbunat trimitind un monstru ingrozitor care-i devora pe locuitori. Fiind consultat, oracolul a cerut sa-i fie data monstrului, pentru ispasire, insasi fiica regelui. In timp ce Hesione, inlantuita de o stinca, urma sa fie inghitita de inspaimintatoarea fiara, a trecut pe acolo Heracles. el a ucis animalul, salvind-o pe Hesione de la moarte. Din nou Laomedon refuza sa-i dea si lui rasplata cuvenita – cei sase cai pe care i-i fagaduise. Pentru acest fapt, eroul avea sa se razbune mai tirziu, organizind o expeditie impotriva lui Laomedon. Dupa ce cucereste cetatea si-l ucide pe rege, Heracles i-o da de sotie pe Hesione lui Telamon, unul dintre tovarasii lui de arme. 2. Una dintre oceanide, casatorita cu Prometheus.

FINETE, (2, rar) fineturi, s. f. 1. insusire a ceea ce este fin¹, delicat, placut la aspect, foarte subtire sau de foarte buna calitate. ♦ Raportul dintre lungimea unui fir textil si greutatea lui, care indica finetea (1) firului respectiv. ♦ Cantitatea de metal pretios dintr-un aliaj, care exprima finetea (1) aliajului. 2. Fig. Subtilitate, ingeniozitate. ♦ (La pl.; peior.) Rafinament. – Din fr. finesse.

AUTONOMIE s.f. 1. Drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei nationalitati conlocuitoare etc.) de a se administra singur in cadrul unui stat condus de o putere centrala; situatie a celui care nu depinde de nimeni, care are deplina libertate in actiunile sale. 2. Distanta maxima pe care o poate parcurge un vehicul cu motor (nava, avion etc.) fara alimentare. ◊ Autonomie financiara = situatia unui serviciu cu gestiune financiara independenta de aceea a organului care l-a creat si care il controleaza. Autonomia artei = diferentierea artei si a valorilor ei de celelalte forme ale constiintei sociale si de valorile corespunzatoare acestora. [Pron. a-u-, pl. -ii, gen. -iei. / < fr. autonomie, it. autonomia, cf. gr. autos – insusi, nomos – lege].

catuie (catui), s. n. – Vas in care se ard mirodenii. – Var. mr. catie. Ngr. ϰατσί „faras” (Cihac, II, 645; Bogrea, Dacor., IV, 798); cf. alb. katsi(je), sl. kacija „foc”. La incercarile lui Puscariu de a explica acest cuvint prin lat. (*cata din lat. cyatus ‹ gr. ϰυάθειον, Puscariu 320, cf. it. cazzo, sp. cazo; lat. *quatium, Lat. ti, 40) a renuntat insusi autorul in DAR. Nu pare mai probabila der. din lat. cattia (Iordan, BF, VI, 174).

DEFINITIE s. f. operatie logica prin care se determina continutul unei notiuni, notele ei esentiale, indicandu-se genul proxim si diferenta specifica, sau se precizeaza intelesul unui cuvant ori simbol; propozitie prin care se exprima aceasta determinare. ♦ prin ~ = prin insasi natura lucrurilor. (< fr. definition, lat. definitio)

SINONIMIE s. f. insusire pe care o au unele cuvinte, expresii, afixe etc. de a fi sinonime (1) cu altele; posibilitate a inlocuirii unui cuvant, a unei expresii etc. prin sinonimul (2) lor; situatie in care se afla doua sau mai multe sinonime. ♦ P. gener. Asemanare, identitate, corespondenta, similitudine. – Din fr. synonymie, lat. synonymia.

BUFFON [bufo], George Louis Leclerc de (1707-1788), naturalist si scriitor francez. Unul dintre intemeietorii conceptiei evolutioniste. In „Istoria naturala” (1749-1788, 36 vol.) descrie organismele vii in conditiile lor naturale. A emis ideea variabilitatii speciilor sub influenta conditiilor de mediu. In „Discurs asupra stilului” a definit caracterul individual al stilului prin formula: stilul e omul insusi.

PROPRIETATE, proprietati, s. f. 1. Stapanire deplina asupra unui bun; (concr.) bun material stapanit, mai ales pamant (agricol) sau imobil, in baza unui drept recunoscut. ◊ Proprietate literara (sau artistica) = drept de care se bucura un autor de a dispune dupa voie de operele sale literare sau artistice, putandu-le edita, reproduce etc. 2. Trasatura predominanta care caracterizeaza o fiinta, un lucru, un fenomen etc. si care diferentiaza o fiinta de alta, un lucru de altul etc.; caracteristica, trasatura, insusire. 3. Calitate a unui cuvant, a unui termen, a stilului etc. de a reda exact ideea sau notiunea exprimata. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. propriete, lat. proprietas, -atis.

PARCHET s. n. I. piesa de lemn in general de esenta tare, pentru pardoseli; pardoseala insasi. II. fiecare dintre suprafetele in care este impartita o padure in curs de exploatare. III. institutie judiciara care face cercetari in materie penala; localul in care functioneaza; functionarii ei. (< fr. parquet)

SelF² s. n. 1. singur, propriu, insusi. ♦ bobina de ~ (si s. n.) = bobina in telegrafia fara fir, rezistente intercalate in circuite pentru a regla lungimea de unda. 2. (biol.) individualitatea unui organism in raport cu tot ce il inconjura. (< engl. self)

HOC CAVERAT MENS PROVIDA REGULI (lat.) mintea prevazatoare a lui Regulus s-a gandit la asta – Horatiu, „Ode,” III, 5, 13. elogiu adus clarviziunii senatorului Regulus, care a salvat astfel Senatul de la luarea unei hotarari ce ar fi primejduit intr-un viitor mai indepartat insasi existenta statului roman.

GEN ~uri n. 1) Grup de fiinte sau de obiecte care se caracterizeaza printr-o anumita insusire; fel; soi; specie; categorie. 2) Fel de a fi al cuiva; natura. 3) biol. Categorie sistematica inferioara familiei si superioara speciei. ~ul felinelor. 4) gram. Categorie gramaticala care indica forma ce o iau cuvintele pentru a indica sexul fiintelor pe care le denumesc (extinzandu-se si la numele de lucruri). ~ul masculin. ~ul neutru. 5) (in teoria literaturii si a artei) Grup de opere caracterizate prin trasaturi asemanatoare (in ce priveste tema, stilul, forma etc.). ~ epic. ~ muzical. ◊ Pictura de ~ pictura care reprezinta aspecte ale vietii cotidiene. /<lat. genus, ~eris

insusiRE s. 1. v. apropriere. 2. deprindere, invatare. (~ unei meserii.) 3. v. asimilare. 4. atribut, calitate, caracter, caracteristica, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, trasatura, (reg.) insusietate, (fig.) amprenta, marca, pecete, sigiliu, timbru. (O ~ esentiala a acestui fenomen este ...) 5. v. calitate. 6. v. valoare. 7. ca-litate, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de pret.) 8. v. dar. 9. facultate, proprietate. (Magnetul are ~ de a atrage fierul.) 10. dar, putere. (Are unele ~ miraculoase.) 11. v. facultate.

FACULTATE, facultati, s. f. 1. Capacitate, posibilitate, insusire morala sau intelectuala a cuiva; aptitudine. ♦ insusire, capacitate pe care o are un fenomen, un obiect, un sistem etc. de a actiona, a se dezvolta, a realiza ceva. 2. Unitate didactica si administrativa in cadrul unei institutii de invatamant superior, condusa de un decan si cuprinzand un ansamblu de discipline inrudite intre ele, pentru pregatirea studentilor si a doctoranzilor intr-un anumit domeniu de specialitate. – Din fr. faculte, lat. facultas, -atis.

A FURA fur tranz. 1) (bunuri care apartin altcuiva) A-si insusi pe nevazute (in mod nelegal sau cu forta); a rapi. ◊ ~ (pe cineva) cu ochiul (sau cu privirea) a privi pe cineva pe ascuns si cu dragoste. 2) fig. A lua pe neasteptate sau pe nesimtite. Vantul i-a furat palaria. ◊ ~ (cuiva) o sarutare a saruta pe neasteptate (pe cineva). 3) fig. (persoane sau manifestarile lor) A coplesi fermecand. L-a furat frumusetea naturii. ◊ ~ inima (cuiva) a) a incanta (pe cineva); b) a face (pe cineva) sa se indragosteasca. ~ (cuiva) ochii (sau vederile) a ramane incantat, uitandu-se la cineva. /<lat. furare

DAR², daruri, s. n. I. 1. Obiect primit de la cineva sau oferit fara plata cuiva, in semn de prietenie sau ca ajutor etc.; cadou. ◊ Loc. adj. De dar = primit gratis, daruit. ◊ Loc. adv. In dar = fara plata, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donatie. 2. (Bis.) Prinos, ofranda. ◊ Sfintele daruri = painea si vinul sfintite pentru cuminecatura. II. 1. insusire (cu care se naste cineva); aptitudine, vocatie, talent. ◊ Expr. A avea darul sa... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea sa..., a fi in stare sa..., a fi de natura sa... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi un bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul betiei = a fi (sau a deveni) betiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (In conceptia crestina) Ajutor pe care il acorda Dumnezeu omului; mila, har divin. ◊ Darul preotiei = dreptul de a exercita functiile preotesti. – Din sl. daru.

VALOARE s. f. 1. insusire a unor obiecte, fenomene, fapte, idei de a corespunde trebuintelor sociale si idealurilor generate de acestea; suma calitatilor care dau pret unui obiect, unei fiinte, unui fenomen etc.; insemnatate, pret, merit. ♦ judecata de ~ = judecata care enunta o apreciere; a pune in ~ = a demonstra calitatile esentiale ale unei fiinte, ale unui lucru etc.; a valorifica. ◊ (concr.) ceea ce este important, valoros; om care intruneste calitati deosebite. 2. eficiacitate, putere. 3. atribut al produselor-marfa, respectiv al bunurilor care sunt produs al muncii, satisfac o anumita trebuinta sau sunt destinate schimbului, reprezentand munca sociala necesara pentru producerea lor. ◊ (ec.) a marfii = munca materializata in marfa, exprimand raporturi sociale intre oameni. 4. marime in bani reprezentand echivalentul pretului unei marfi, al unui cec, al unei actiuni etc. ◊ inscris (cec, cambie, obligatiune) reprezentand un drept in bani. ◊ rentabilitate, productivitate. 5. marime matematica asociata unei marimi fizice, dupa un anumit procedeu, care permite compararea marimii cu altele de aceeasi natura. 6. durata unei note muzicale sau a unei pauze. 7. sens sau nuanta de sens a unui cuvant. 8. (pict.) intensitate a unei culori. (< fr. valeur, lat. valor)