PALESTRA, palestre, s. f. 1. (In Grecia si in Roma antica) Loc special destinat pentru practicarea gimnasticii, luptelor etc. 2. Scoala de educatie fizica in Atena antica, urmata de baietii in varsta de 13-15 ani, dupa absolvirea scolii de gramatica si a celei de chitara. – Din lat. palaestra.

GIMNASTICA s. cultura fizica, educatie fizica.

CULTURA ~i f. 1) Totalitate a valorilor materiale si spirituale create de omenire pe parcursul istoriei. 2) fig. Cunostinte vaste in diferite domenii, pe care le poseda cineva. 3) arheol. Totalitate a vestigiilor materiale si spirituale, descoperite in urma sapaturilor arheologice, caracteristice pentru un anumit areal, intr-o anumita epoca. 4) agr. Ansamblu de lucrari agrotehnice necesare plantelor agricole. 5) Teren cultivat cu un anumit fel de plante. 6) Crestere a unor animale. ~a viermilor de matase. 7): ~ de bacterii crestere in laborator a bacteriilor; colonie de bacterii obtinuta in laborator pentru scopuri stiintifice. 8): ~ fizica ansamblu de metode si sisteme de educatie fizica care contribuie la dezvoltarea armonioasa a corpului omenesc. [G.-D. culturii] /<fr. culture, lat. cultura

PALESTRA ~e f. (in Grecia si in Roma antica) 1) Loc special amenajat pentru diferite probe si intreceri sportive. 2) Scoala de educatie fizica pentru baieti. /<lat. palaestra

PALESTRA s.f. (La vechii greci si la romani) Loc special amenajat pentru exercitii de gimnastica, lupte etc. ♦ Scoala ateniana de educatie fizica, urmata de baieti intre 13 si 15 ani dupa absolvirea scolii de gramatica si a celei de chitara. [Cf. lat. palaestra, gr. palaistra < pale – lupta].

CULTURA¹ s. f. 1. totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire in decursul vremurilor. ◊ totalitatea cunostintelor din diverse domenii pe care le poseda cineva; dezvoltare intelectuala a cuiva. ♦ ~ generala = ansamblu de cunostinte necesare unui individ in viata zilnica; ~ de masa = ansamblu de cunostinte si de valori cu care masele vin in contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. (arheol.) totalitatea vestigiilor materiale si spirituale pastrate, prin intermediul carora poate fi reconstituita imaginea comunitatii omenesti dintr-o anumita epoca. 3. totalitatea lucrarilor agrotehnice necesare pentru a obtine recolte bogate de la plantele de cultura. ♦ plante de ~ = plante cultivate de om. ◊ teren cultivat cu anumite plante. ◊ crestere, prasire a unor animale. 4. crestere in laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsa in acest fel. 5. ~ fizica = dezvoltarea armonioasa a corpului omenesc prin gimnastica si sport; educatie fizica. (< fr. culture, lat. cultura)

PALESTRA s. f. 1. (in Grecia si Roma antica) loc special amenajat pentru exercitii fizice 2. scoala ateniana de educatie fizica, frecventata de absolventii scolii de gramatica si a celei de kitara. (< fr. palestre, lat. palaestra, gr. palaistra)

SUEDEZ, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Suedia. ♦ gimnastica ~a = metoda de educatie fizica bazata pe repetarea miscarilor simple destinate a activa muschii corpului. ◊ (s. f.) limba germanica vorbita de suedezi. (< fr. suedois)

GIMNAZIU, gimnazii, s. n. 1. (In Grecia antica) Scoala in care tinerii absolventi ai palestrei isi desavarseau educatia fizica si intelectuala. 2. Scoala care cuprinde clasele (4) V-VIII. 3. (In unele tari) Liceu. – Din lat. gymnasium, fr. gymnase.

EDUCATIE, educatii, s. f. Ansamblu de masuri aplicate in mod sistematic in vederea formarii si dezvoltarii insusirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor si ale tineretului sau, p. ext., ale oamenilor, ale societatii etc.; rezultatul acestei activitati pedagogice; buna crestere, comportare civilizata in societate. ◊ Loc. vb. A face educatie cuiva = a educa pe cineva. ◊ educatie fizica = ansamblu de masuri care au ca scop asigurarea dezvoltarii fizice armonioase a oamenilor, intarirea sanatatii, formarea si perfectionarea cunostintelor, priceperii si deprinderilor de miscare necesare atat pentru munca, cat si pentru activitatea sportiva. [Var.: (inv.) educatiune s. f.] – Din fr. education, lat. educatio, -onis.

GIMNAZIU ~i n. 1) (in Grecia antica) Scoala unde tinerii de 16-18 ani, dupa absolvirea palestrei, isi desavarseau educatia fizica si intelectuala. 2) Scoala de patru clase, in care se poate invata dupa terminarea scolii primare. /<lat. gimnasium, germ. Gymnasium

EDUCATIE s.f. Educare; influentare sistematica si constienta a dezvoltarii facultatilor intelectuale, morale si fizice ale copiilor si tineretului; totalitatea metodelor folosite in acest scop; (p. ext.) culturalizare, ridicare metodica a nivelului ideologic, cultural, profesional; faptul de a dezvolta facultatile morale, intelectuale si fizice ale unui om, ale unui popor etc. ◊ educatie fizica = dezvoltare armonioasa a fizicului prin exercitii gimnastice. [Gen. -iei, var. educatiune s.f. / cf. fr. education, it. educazione, lat. educatio].

MENS SANA IN CORPORE SANO (lat.) minte sanatoasa in corp sanatos – Iuvenal, „Satirae”, X, 356. Omul intelept aspira la o minte sanatoasa si un corp sanatos. Ulterior, aceste cuvinte au devenit deviza educatiei fizice.

PERISCOLAR, -A adj. In afara programului din scoala. ◊ Activitate periscolara = activitate care, fara a insemna instruire propriu-zisa, completeaza educatia elevului pe plan fizic, moral sau intelectual in afara programului de scoala (tabere, colonii, cercuri stiintifice sau distractive etc.). [Cf. fr. periscolaire].

DEFECTOLOGIE f. Ramura a pedagogiei care are drept obiect de studiu metodele de educatie a copiilor cu defecte fizice sau intelectuale. [Art. defectologia; G.-D. defectologiei; Sil. -gi-e] /<rus. defektologhiia

educatie ~i f. Ansamblu de masuri aplicate in mod sistematic si constient in vederea formarii si dezvoltarii facultatilor intelectuale, morale si fizice ale oamenilor (in special ale copiilor si tineretului). ~ in familie. ~ estetica. ◊ ~ fizica ansamblu de masuri care asigura dezvoltarea armonioasa a fizicului prin exercitii sportive. [G.-D. educatiei] /<fr. education, lat. educatio, ~onis

educatie s. 1. instructie, invatamant, invatatura, (inv.) pedeapsa. (Procesul de ~.) 2. educatie mixta v. coeducatie. 3. v. educare. 4. educatie fizica v. gimnastica.

RABELAIS [rable], Francois (1494-1553), scriitor si umanist francez. Calugar benedictin si medic. Reprezentant al Renasterii franceze. Biografia sa este putin cunoscuta. Opera sa capitala, romanele fantastice si burlesti cu personaje inconfundabile, „Gargantua” si „Pantagruel”, reprezinta o satira indrazneata la adresa scolasticii, a bigotismului si ignorantei monahale, a absurditatii razboaielor, a abuzurilor feudale. Ea exprima in acelasi timp increderea autorului in esenta umana, in stiinta, in viata libera si naturala, intr-o educatie care dezvolta in mod egal facultatile intelectuale si cele fizice. Spirit erudit, excelent povestitor si cunoscator al limbii, R. se distinge prin bogatia expresiei, gustul pentru concret si pitoresc, umorul suculent, de sursa populara, precum si prin fantezia debordanta si capacitatea de a cultiva toate formele comicului, de la ironie la grotesc. Opera sa il situeaza printre marii creatori ai literaturii universale, ea avand o covarsitoare influenta asupra marilor scriitori satirici si umoristi ai lumii.

EDUCA, educ, vb. I. Tranz. A forma pe cineva prin educatie; a influenta in mod intentionat, sistematic si organizat dezvoltarea intelectuala, morala si fizica a copiilor si tineretului sau, p. ext., a oamenilor, a societatii etc. – Din fr. eduquer, lat. educare.

educatie s. f. 1. activitate sociala cu caracter fundamental de transmitere a experientei de viata, a culturii catre generatii tinere, de influentare sistematica si constienta a dezvoltarii intelectuale, morale sau fizice; totalitatea acestei actiuni. 2. buna crestere, buna cuviinta. (< fr. education, lat. educatio)