ceaprazar m. (d. ceapraz). Acela care face sau vinde ceaprazuri, coase galoane si trese, face chipiuri si alte mici lucruri de echipament militar. – Vechi si cepragar. V. pasmantier, gaitanar.

EFECT, efecte, s. n. 1. Fenomen care rezulta in mod necesar dintr-o anumita cauza, fiind intr-o legatura indestructibila cu aceasta; rezultat, urmare, consecinta. ◊ Expr. A-si face efectul = a da un anumit rezultat, a avea consecinta scontata. 2. Impresie produsa de cineva sau de ceva asupra cuiva. ◊ Loc. adj. De efect = care atrage atentia, care produce o impresie puternica. ◊ Loc. vb. A face efect = a impresiona. ◊ (In sintagma) Efect sonor = efect produs prin mijloace electroacustice sau electronice sugerand ascultatorului senzatia unui sunet real sau oferindu-i sonoritati inedite. 3. (Concr.; la pl.) Bunuri mobile. ♦ Imbracaminte militara, echipament. 4. (La pl.) Valori negociabile (emise de stat), hartii de valoare. Efecte de comert. Efecte publice. – Din lat. effectus (cu sensurile fr. effet).

DEZECHIPA, dezechipez, vb. I. Tranz. A lua inapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unitati militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de razboi. ♦ Refl. A-si scoate echipamentul; p. gener. a se dezbraca. – Dez- + echipa. Cf. fr. desequiper.

strampohaz s.n. (reg.) incapere dintr-o cazarma unde se impartea sau se schimba echipamentul militar.

DEZECHIPA vb. I. tr. A lua echipamentul (unui militar, unei nave de razboi). ♦ refl. A-si scoate echipamentul, a se dezbraca. [Cf. fr. desequiper].

DEZECHIPA vb. I. tr. a lua echipamentul (unui militar, unei nave de razboi). II. refl. a-si scoate echipamentul, a se dezbraca. (< fr. desequiper)

A ECHIPA ~ez tranz. 1) (nave, avioane, trupe militare) A prevedea cu echipament in vederea realizarii unei actiuni. 2) (intreprinderi, instalatii etc.) A dota cu echipament. /<fr. equiper

A DEZECHIPA ~ez tranz. (trupe, militari, vase de razboi) A lipsi de echipament. /dez- + a echipa

CAZARMAMENT s. n. Totalitatea efectelor de pat (saltea, perna, patura, cearsaf etc.) pe care le primeste un militar sau, p. ext., un muncitor pe santier. – Probabil contaminare intre cazarma si echipament. Cf. fr. casernement.

echipament, echipamente, s. n. 1. Totalitatea obiectelor de imbracaminte, de incaltaminte si de accesorii cu care este dotat un militar, un sportiv, un excursionist, un scafandru etc. pentru a (se) echipa. 2. Ansamblu de piese, de dispozitive si de mecanisme, impreuna cu elementele de legatura, apartinand unei instalatii, unei masini etc. si indeplinind o anumita functie in cadrul acestor sisteme tehnice. ◊ echipament de bord = ansamblu de aparate, mecanisme si instalatii care serveste pentru controlul zborului si functionarii motorului unui avion, precum si pentru asigurarea conditiilor de confort in interiorul acestuia. echipament de campanie = echipament pe care il poarta soldatii pe front sau la instructie. – Din fr. equipement.

COMANDA s. f. 1. ordin, dispozitie, porunca. ◊ ton de ~ = ton poruncitor. 2. conducere a unei unitati militare. ◊ post de ~ = loc unde sta comandantul trupelor si de unde transmite comanda operatiilor. ♦ ordin verbal sau prin semnal dat militarilor de un comandant pentru executarea simultana a unei miscari. 3. actiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ echipamentul necesar efectuarii ei. ◊ dubla ~ = dispozitiv de pilotaj care permite ca doi piloti sa actioneze comenzile. ♦ (inform.) instructiune, parte integranta a informatiei transmise calculatorului de catre utilizator. 4. cerere de marfa adresata unui furnizor, lucrare ceruta unui meserias, unui antreprenor etc. ♦ marfa comandata. ◊ de ~ = executat dupa indicatiile clientului. 5. (mar.) suprastructura pe o nava in care se afla timoneria, camera hartilor, cabina comandantului etc. 6. parama subtire (saula) cu care se infasoara capatul unei parame groase, impiedicandu-i despletirea. (

echipament ~e n. 1) Totalitate a obiectelor de imbracaminte, incaltaminte si accesorii, care servesc pentru a dota o persoana (militari, excursionisti, sportivi etc.). 2) Totalitate a dispozitivelor si a mecanismelor care asigura functionarea unei masini sau instalatii. /<fr. equipement

COMANDA s.f. 1. Ordin, porunca. ◊ Metoda de comanda = metoda folosita de un conducator care ia decizii personale fara sa-si consulte colaboratorii. 2. Conducere a unei unitati militare. ◊ Post de comanda = loc unde sta comandantul trupelor si de unde transmite comanda operatiilor. 3. Actiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ echipamentul necesar efectuarii ei. 4. Cerere de marfa, de efectuare a unei lucrari etc., facuta unui meserias, unui negustor etc. ◊ De comanda = executat dupa indicatiile clientului. 5. (Mar.) Constructia cea mai inalta pe puntea superioara a unei nave, de unde se efectueaza conducerea navei. ♦ Parama de dimensiuni mici, cu diametrul de 4-5 mm. [Pl. -enzi, -de. / < fr. commande, germ. Kommando].

CALAIS [cale], oras in NV Frantei (Picardia), port comercial si de pescuit la Pas de Calais; 100,8 mii loc. (1982). Mare centru al ind. dantelelor si voalurilor. Constr. de masini, ind. chimica, echipament electric, hirtie. Otelarii. Legaturi de feribot cu Dover. Monumente: Biserica Notre Dame (sec. 13-16). Muzeu. Cucerit de englezi in 1347, s-a aflat in stapinirea acestora pina in 1558. Dupa Ocuparea Frantei, baza militara germana (1944) pentru lansarea de rachete V₁ si V₂ asupra Londrei.