STATIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de statica; propriu staticii. 2) Care se raporteaza la echilibrul de forte; in stare de nemiscare. 3) Care este lipsit de evolutie; fara miscare. /<fr. statique, germ. Statik, statisch

STATIC, -A adj. 1. Referitor la echilibrul fortelor, la statica. ♦ Simt static = simt care ne orienteaza asupra pozitiei propriului nostru corp. 2. In nemiscare, nemiscat, lipsit de dinamism; pasiv; imuabil. [< fr. statique, cf. gr. statikos – care sta in echilibru].

STATIC¹, -A I. adj. 1. referitor la echilibrul fortelor, la statica. 2. in nemiscare, lipsit de dinamism; pasiv; imuabil. II. s. f. ramura a mecanicii care se ocupa cu studiul echilibrului corpurilor. ♦ statica grafica = capitol al staticii care se ocupa cu rezolvarea problemelor pe cale grafica; statica fluidelor = hidrostatica; statica gazelor = aerostatica; statica constructiilor = disciplina care studiaza metodele de calcul pentru determinarea eforturilor si a deformatiilor sistemelor de bare. (< fr. statique)

INEGAL, -A, inegali, -e, adj. Care nu este egal, care nu este la fel; neegal. ♦ Care vadeste o lipsa de echilibru intre forte, valori etc. Lupta inegala. ♦ Schimbator, nestabil; neconstant. Caracter inegal. ♦ Care nu e neted; neuniform. – Din fr. inegal.

REVENI², revin, vb. IV. Intranz. 1. A veni din nou, a se intoarce. ♦ A aparea iar; a se manifesta din nou. 2. A se intoarce la o stare anterioara (obisnuita); a-si recapata echilibrul sufletesc, forta etc. ◊ Expr. A reveni la viata = a scapa cu viata dintr-o boala grea. A-si reveni in fire (sau in sine) = a-si recapata cunostinta in urma unui lesin, a unei crize, a unei emotii etc. 3. A se ocupa din nou de un subiect, de o idee, a se opri din nou la...; a relua. ♦ A rectifica, a revoca. 4. A i se atribui un bun cuiva. ♦ A fi de datoria (cuiva), a incumba. ♦ A i se cuveni. 5. A renunta la cele spuse, promise, a nu mai respecta. 6. A costa. – Din fr. revenir.

CATARGIU, Lascar (1823-1899, n. Iasi), om politic conservator roman. A participat la detronarea domnitorului A.I. Cuza (11 febr. 1866), devenind, ulterior, membru al Locotenentei domnesti. Prim-min. (mai-iul. 1866, 1871-1876, mart.-nov. 1889, 1891-1895). Sfetnic al regelui Carol I, C. a reusit sa impuna Partidul Conservator pe scena politica romaneasca si a reprezentat un factor de echilibru si forta in jocul politic al epocii.

PONDERATOR, -OARE, ponderatori, -oare, adj. Care mentine echilibrul intre doua forte. – Din fr. ponderateur.

PONDERATOR ~oare (~ori, ~oare) Care pondereaza; care mentine echilibrul intre doua forte. /<fr. ponderateur

STATICA f. Ramura a fizicii care are drept obiect de studiu echilibrul sistemelor de forte. ◊ ~a lichidelor hidrostatica. ~a gazelor aerostatica. /<fr. statique, germ. Statik, statisch

PONDERATOR, -OARE adj. Care mentine echilibrul intre doua forte; care modereaza. [Cf. fr. ponderateur, lat. ponderator].

MECANICA f. 1) Ramura a fizicii care studiaza miscarea si echilibrul corpurilor sub actiunea fortelor exercitate asupra lor. 2) Ramura a tehnicii care are ca obiect de studiu construirea si functionarea masinilor, indeosebi a pieselor si mecanismelor care servesc la transmiterea miscarii. [G.-D. mecanicii] /<lat. mechanica, it. meccanica, germ. Mechanik

PONDERATIE s. f. 1. echilibru intre mai multe forte, tendinte etc. (opuse). 2. moderatie, cumpatare, masura. 3. (mat.) afectatie a unei variabile, a unui coeficient, a termenului unei functii. (< fr. ponderation, lat. ponderatio)

CONTRAPONDERE ~i f. Marime menita sa restabileasca un echilibru sau sa neutralizeze o forta. /contra- + pondere

REAZEM, reazeme, s. n. 1. Dispozitiv care asigura sprijinirea unui corp de un alt corp; obiect de care cineva sau ceva se poate sprijini; rezematoare. ◊ (Mec.) Punct de reazem = punct fix in jurul caruia forta si rezistenta tind sa ajunga in echilibru. ♦ Parte a unui sistem tehnic prin care se face legatura intre doua corpuri si care impune anumite restrictii deplasarii relative a acestora. ♦ (Rar) Balustrada. 2. Fig. Sprijin, ajutor, ocrotire. 3. Fig. Cauza, motivarea unei actiuni; motiv, temei. [Var.: razam, reazam, reazim s. n.] – Din rezema (derivat regresiv).

A PRECUMPANI ~esc 1. intranz. A ocupa o pozitie dominanta (prin cantitate, forta, greutate, importanta etc.); a se impune prin superioritate (numerica, valorica, potentiala etc.); a prevala; a predomina; a prepondera. 2. tranz. 1) A intrece prin forta sau importanta. 2) A aduce in stare de echilibru; a contrabalansa; a cumpani. /pre- + a cumpani

A PONDERA ~ez tranz. 1) (persoane) A face sa se pondereze. 2) (fapte, forte) A opune (una alteia), aducand in stare de echilibru; a echilibra; a cumpani. /<fr. ponderer

BRINCOVEANU, familie de boieri olteni, inrudita cu Craiovestii, cu rol important in istoria Tarii Romanesti in sec. 17-19. Mai importanti: 1. Matei, aga din Brincoveni, devenit domn sub numele de Matei Basarab (1632-1654). 2. Preda B. (?-1658), spatar, clucer, vornic (1636-1655, 1658), considerat cel mai bogat boier din vremea sa. Ucis de Mihnea III. 3. Constantin B., mare boier dregator (intre 1688-1714) a efectuat o reforma fiscala (1701), prin care darile au fost impartite in patru sferturi. Timp de un sfert de veac, B. apreciind realist raporturile de forta, a desfasurat pe plan extern o politica de echilibru si a reusit astfel sa mentina pozitia autonoma a Tarii Romanesti intre Imperiul Otoman, Rusia si Imperiul Habsburgic, concurente in sud-estul Europei. Ucis de turci impreuna cu cei patru fii ai sai (1714). Domnia sa se caracterizeaza printr-o inflorire a culturii si artei; in timpul sau se creeaza si se dezvolta stilul brincovenesc. 4. Grigore B. (1771-1832), unul dintre cei mai de seama boieri de la inceputul sec. 19. Ultimul descendent pe linie masculina dintre B. Sprijinitor al miscarii lui Tudor Vladimirescu.

ECHILIBRU s.n. 1. Stare a unui corp supus actiunii unor forte sau efecte care se anuleaza reciproc fara sa-i schimbe starea de miscare. ♦ (Fil.) Teoria echilibrului = conceptie potrivit careia in mecanismul procesului dezvoltarii este esentiala starea de echilibru intre obiectul in dezvoltare si mediul ambiant. 2. (Fig.) Stabilitate a unei situatii, a unei stari sufletesti etc. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget in care veniturile sunt egale cu cheltuielile. [Pl. -re, -ruri. / cf. fr. equilibre, it. equilibrio, lat. aequilibrium < aequus – egal, libra – balanta].

echilibru s. n. 1. stare a unui corp supus actiunii unor forte sau efecte care se anuleaza reciproc fara sa-i schimbe starea de miscare sau de repaus. 2. (biol.) insusire a organismelor sau a grupurilor de organisme de a se autoreinnoi. ♦ ~ ecologic = stare a unui mediu natural in care compozitia faunei si a florei ramane aproape constanta. 3. proportie, raport just intre lucruri opuse. ♦ ~ de forte = situatie in care mai multe puteri, de tarie aproximativ egala, se echilibreaza ca influenta si dominatie in lume; ~ bugetar = stare a unui buget in care veniturile sunt egale cu cheltuielile. 4. (psih.) senzatie de ~ = senzatie care reflecta pozitia si miscarile corpului in spatiu. 5. (fig.) stare de liniste, de armonie, de stabilitate sufleteasca. (< fr. equilibre, lat. aequilibrium)

ECHILIBRU, echilibre, s. n. 1. Situatie a unui corp asupra caruia se exercita forte care nu-i schimba starea de miscare sau de repaus; stare stationara a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de doua procese opuse care se desfasoara cu aceeasi intensitate. ◊ Expr. A-si pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cadea, de a se prabusi. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forte de a nu schimba starea de miscare sau de repaus a unui corp rigid asupra caruia se exercita. ♦ Fig. Stare de liniste, armonie, de stabilitate launtrica. 3. Stare a unei balante economice in care partile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget in care veniturile acopera cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanta intre elementele interdependente si toate variabilele activitatii economice si sociale. 4. Fig. Proportie justa, raport just intre doua lucruri opuse; stare de armonie care rezulta din aceasta. – Din fr. equilibre, lat. aequilibrium.

METASTRUCTURA s. f. (chim., fiz.) retea cristalina partial distrusa, in care scheletul retelei initiale se mai pastreaza inca, dar in care campul de forte e perturbat si regula valentelor, strict respectata la structurile de echilibru, nu mai e verificata. (< meta- + structura)

echilibru ~e n. 1) Stare a unui corp care este supus actiunii unor forte fara a-i schimba pozitia. 2) Pozitie verticala sau atitudine stabila a unui corp in spatiu. 3) Concordanta intre lucruri opuse sau diferite. 4) fig. Stare de liniste sufleteasca. [Sil. -li-bru] /<fr. equilibre, lat. aequilibrium

SUSTENTATIE ~i f. 1) Proprietate a unui corp de a se mentine la un anumit nivel in interiorul unui fluid. 2) forta care asigura propulsia in sus a unei aeronave, facand-o sa-si pastreze echilibrul. [G.-D. sustentatiei] /<fr. sustentation

A SE ODIHNI ma ~esc intranz. 1) A-si restabili fortele (fizice si/sau intelectuale) printr-un repaus; a se recrea; a se repauza. 2) A se reconforta prin somn; a dormi. 3) A-si recapata echilibrul sufletesc; a se linisti; a se calma. /<bulg. otdihna

AGRESIUNE s. f. 1. atac brutal neprovocat. ◊ folosire a fortei armate de catre un stat sau o coalitie de state impotriva suveranitatii, integritatii teritoriale si independentei politice a unui alt stat. 2. atac asupra persoanelor sau bunurilor. 3. actiune exterioara care primejduieste echilibrul si integritatea unui sistem viu. (< fr. agression, lat. aggressio)