CATIFelAT, -A, catifelati, -te, adj. Care are infatisarea si finetea placuta la pipait a catifelei. ♦ Fig. (Despre sunete sau voce) Placut, cald, mangaietor. – Din catifele (pl. lui catifea) + suf. -at.

MAGHIRAN, maghirani, s. m. Planta erbacee din familia labiatelor, cu flori rosietice sau albe, cultivata uneori in gradini pentru mirosul ei placut (Origanum majorana). [Var.: magheran, maghiran s. m.] – Din germ. Mageran.

placutA, placute, s. f. Diminutiv al lui placa. – Placa + suf. -uta.

FAVORIT, -A, favoriti, -te, adj., subst. I. Adj. Care este preferat de cineva, pe care cineva il place mai mult. Mancare favorita. II. S. m. si f. 1. Persoana iubita sau pretuita cu predilectie de cineva. ♦ Spec. Persoana care se bucura de protectia unui suveran sau a unui om influent (si care trage profituri de pe urma acestei situatii). ♦ Spec. (La f.) Amanta a unui monarh. 2. Participant la o competitie, la un concurs, considerat cu cele mai mari sanse de reusita. III. S. m. (Mai ales la pl.) Barba care incadreaza de o parte si de alta obrazul, lasand barbia libera. [Pl. si: (III, n.) favorite] – Din fr. favori, -ite, it. favorito, (III) si rus. favorit.

SAMAVOLNIC, -A, samavolnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care procedeaza dupa bunul lui plac, nesocotind si incalcand vointa si drepturile altora; (despre actiunile oamenilor) facut dupa bunul plac personal; arbitrar, abuziv. – Din rus. samavol'nai.

CHIAR adv. 1. exact, intocmai, tocmai, (inv. si pop.) savai, (pop.) oblu, taman, (inv. si reg.) asasi. (~ asa s-a intamplat.) 2. v. drept. 3. v. in-tocmai. 4. v. tocmai. 5. indeosebi, tocmai, (inv. si pop.) osebit. (~ asta-i place lui.) 6. v. inca. 7. tocmai, (prin Ban. si Transilv.) bas. (Nu s-a intamplat ~ de multa vreme.)

TOCMAI adv. 1. chiar, exact, intocmai, (inv. si pop.) savai, (pop.) oblu, taman, (inv. si reg.) asasi. (~ asa s-a intamplat.) 2. chiar, drept, exact, intocmai, precis, (pop.) oblu, taman, (inv. si reg.) prisne, (prin Olt.) tam, (inv., in Transilv.) acurat, (pop. fig.) curat. (Il nimereste ~ in frunte.) 3. chiar, numai. (E ~ buna de mancat.) 4. chiar, indeosebi, (inv. si pop.) osebit. (~ asta-i place lui.) 5. chiar, inca. (~ de anul trecut trebuia sa ...) 6. chiar, (prin Ban. si Transilv.) bas. (Nu s-a intamplat ~ de multa vreme.) 7. (pop.) hat, taman, (prin Olt.) tomite. (~ in Banat.) 8. abia, doar, numai, (reg.) taman. (Raspunsul ii vine ~ in zori.) 9. prea. (Nici ~ tanara, nici ~ batrana.)

DOMN ~i m. 1) (folosit ca termen de politete si de adresare, izolat sau inaintea numelui) Persoana de s*x masculin; barbat, mai ales de la oras. 2) (in epoca feudala, in tarile romane; folosit si ca titlu pe langa un nume) Conducator absolut al tarii; domnitor; voda; voievod. 3) Forta supranaturala, considerata creatoare si carmuitoare a lumii; Dumnezeu; demiurg; divinitate. ◊ A lasa pe cineva in plata ~ului a lasa pe cineva sa procedeze dupa bunul lui plac. /<lat. dom[i]nus

MICSUNea ~ele f. Planta erbacee decorativa, cultivata pentru florile ei placut mirositoare, de culoare galbena-aurie, asezate in ciorchine; siboi. ◊ Cand va face plopul mere si rachita ~ele niciodata. [Art. micsuneaua; G.-D. micsunelei; Var. micsunica] /<turc. menekse

MIRODENIE ~i f. 1) mai ales la pl. Ingredient (frunza, coaja, floare, fruct) care se foloseste in cantitati mici in alimente, dandu-le gust si miros placut; condiment. 2) Substanta aromatica care se pune in mancare pentru a trezi pofta de mancare. 3) Planta erbacee cu tulpina e****a, cu flori galbene-verzui, placut mirositoare. 4) Planta erbacee cu tulpina e****a, cu frunze dintate, alungite, cultivata pentru florile ei placut mirositoare; nopticoasa. /mirodie + suf. ~enie

SIBOI n. 1) Planta erbacee decorativa culti-vata pentru florile ei placut mirositoare, de culoare galbena-aurie, asezate in ciorchine; micsunea. 2) Floare a acestei plante. /<turc. sebboy

VERBINA ~e f. Planta erbacee decorativa anuala, cu frunze dintate si cu flori rosii, albe sau liliachii, cultivata pentru mirosul ei placut. [G.-D. verbinei; Var. vervena] /<lat. verbena

Fortuna, straveche divinitate romana, care cirmuia soarta oamenilor. Era identificata cu Tyche, din mitologia greaca. Zeita Fortuna era reprezentata tinind in mina Cornul Abundentei, ca datatoare de belsug, cu o cirma, fiind cea care „cirmuia” destinele lumii, si cu ochii legati, intruchipind soarta oarba. ea le impartea oamenilor, dupa bunul ei plac, fericirea sau nenorocirea, bogatia sau saracia, binele sau raul.

TABLITA, tablite, s. f. Diminutiv a lui tabla¹. 1. Placa dreptunghiulara de ardezie, inramata in lemn, pe care scriau cu condei de piatra scolarii incepatori. 2. (La romani) Placa mica acoperita cu un strat de ceara, pe care se scria cu un stilet. 3. (Inv.) Carnetel in care se notau diverse fapte, maxime etc. – Tabla¹ + suf. -ita.

IUBI vb. 1. a (se) indragi, a (se) placea, (inv.) a (se) libovi. (L-a ~ de cum l-a vazut.) 2. (pop.) a se dragosti. (Se ~ cu ea.) 3. v. placea.

DISC¹ ~uri n. 1) Obiect rotund si plat. ◊ ~de plug piesa care inlocuieste brazdarul la plug. ~ul lui Newton placa circulara impartita in sapte sectoare ce reproduc culorile spectrului solar si care, prin rotatie rapida, pare alba, demonstrand sinteza luminii albe. ~ de apel dispozitiv al aparatului telefonic automat, avand rolul de a forma numarul de apel spre centrala automata. 2) Placa circulara si plata, de o anumita greutate, folosita de atleti pentru aruncari la distanta. 3) Proba sportiva care se practica cu acest obiect. 4) Piesa de masa plastica sau de ebonita pe care sunt imprimate v******i ale vocii sau ale instrumentelor muzicale, pentru a fi reproduse; placa. 5) Semnal mobil, de forma circulara, care indica reducerea vitezei pe caile ferate. 6): ~ intervertebral cartilaj fibros situat intre doua vertebre. /<fr. disque, lat. discus

PLASea ~ele f. Placa de metal, de os sau de lemn care acopera manerul unui cutit (sau al unei unelte). /plasa + suf. ~ea

ROMANITA ~e f. 1) Planta erbacee anuala, cu frunze alterne divizate si cu flori aromate, albe pe margini si galbene in centru, folosita in medicina; musetel. 2) Planta erbacee decorativa, cultivata pentru florile ei mari, placut mirositoare. [G.-D. romanitei] /roman + suf. ~ita

TROILISM s. n. deviatie a acelora carora le face placere sa fie priviti atunci cand au contact s****l.

PENITA, penite, s. f. 1. Diminutiv al lui pana¹; p*******a. 2. Placa de metal, mica si concava, terminata printr-un varf despicat, care, montata sau atasata la un toc sau stilou, foloseste pentru a scrie cu cerneala. 3. Numele a doua specii de plante erbacee cu flori alburii, care cresc in ape adanci, statatoare sau lin curgatoare (Myriophyllum spicatum si verticillatum). – Pana¹ + suf. -ita.

PLACERE, placeri, s. f. 1. Actiunea de a placea si rezultatul ei; stare afectiva, fundamentala, determinata de satisfacerea unor tendinte, a unor cerinte vitale; sentiment sau senzatie de multumire, de bucurie, provocate de ceva care satisface gustul sau dorinta noastra. ◊ Loc. adv. Cu placere = a) cu drag, bucuros, din toata inima; b) formula de raspuns la multumirile exprimate de cineva pentru un serviciu. Fara placere = in sila, fara voie. ◊ Expr. Fa-mi placerea... = fii bun..., te rog... 2. Distractie, petrecere; desfatare, agrement. 3. Dorinta, voie, chef, gust. ◊ Loc. adv. Dupa (sau de) placere = pe plac, dupa voie, dupa gust. – V. placea.

ZOROCLIE, zoroclii, s. f. (Munt., Olt.) Camasa barbateasca facuta din panza groasa; cataveica, scurteica. ◊ Se stergea cu maneca zorocliei. ◊ Dar nici ea nu-mi place mie, ca se poarta-n zoroclie. (din sb. *zaroklja [in loc de roklja] = scurteica) [si DLRLC]

CRUD, -A, cruzi, -de, adj. I. 1. (Despre alimente) Care n-a fost (suficient) supus actiunii focului; nefiert, nefript, necopt (suficient). 2. (Despre fructe) Neajuns la maturitate; verde. ♦ (Despre plante sau parti ale lor) Care este inca in dezvoltare; fraged. ♦ (Despre fiinte) In varsta frageda, tanar; plapand. 3. (Despre unele materiale) Brut, neprelucrat. II. Fig. 1. (Despre fiinte si manifestarile lor) Care simte placere cand vede pe altul suferind; neomenos, nemilos. ♦ Vitreg, rau. 2. Violent, sangeros, intens. Lupta cruda. – Lat. crudus.

DRAGOSTE f. 1) Sentiment de afectiune si devotament fata de cineva sau de ceva; iubire: amor; drag. ◊ Cu multa ~ (sau cu toata ~ea) cu multa placere; foarte bucuros. 2) Sentiment de afectiune fata de o persoana de s*x opus; amor; iubire. ◊ A prinde ~ fata de cineva a se indragosti. 3) Fiinta iubita. 4) Sentiment de afectiune foarte puternica (si durabila) (pentru cineva sau ceva); pasiune; patima. [Art. dragostea; G.-D. dragostei] /<sl. dragosti

FATETA ~e f. 1) Suprafata plana a unui corp. 2) Fata slefuita a unui corp. 3) fig. Aspect specific. ~a problemei. ~ele situatiei. 4) tipogr. Placa groasa de fonta de care se fixeaza un cliseu cu placile de stereotipie. /<fr. facette

LeaNDRU ~i m. Arbust ornamental inalt, cu frunze lanceolate si cu flori de mai multe culori, placut mirositoare. [Sil. le-an-dru] /<it. leandro

DOZA² s.f. 1. Cutie folosita mai ales la instalatiile electrice cu conducte in tuburi pentru a face legaturile dintre conducte si ramificatii. 2. Aparat care produce un curent electric variabil sub actiunea v*********r pe care i le imprima o placa de fonograf; picup. 3. (Fot.) Instrument ajutator pentru desfasurarea in bune conditii tehnice a developarii filmelor. [< germ. Dose].

GRAVURA s.f. 1. Arta de a grava; gravare. 2. Gen al graficii in care imaginea este obtinuta prin reproducerea ei dupa o placa pe care a fost gravat desenul. 3. Placa pe care este gravata o imagine pentru reproducere. ♦ Stampa. [< fr. gravure, cf. germ. Gravure].

DOZA² s. f. 1. cutie folosita la instalatiile electrice cu conducte in tuburi pentru a face legaturile dintre conducte si ramificatii. 2. aparat care produce un curent electric variabil sub actiunea v*********r pe care i le imprima o placa de fonograf; pick-up. 3. (fot.) tanc (4). (< germ. Dose)

GRAVURA s. f. 1. arta de a grava; gravare. 2. gen al graficii in care imaginea este obtinuta prin reproducerea ei dupa o placa pe care a fost gravat desenul. 3. placa pe care este gravata o imagine pentru reproducere. 4. imagine obtinuta prin gravare; stampa. (< fr. gravure)

tigla (-le), s. f. – Placa de argila, ceramica etc. pentru invelit casele. Germ. Ziegel (Borcea 216; Tiktin) prin intermediul sb. cigla (Miklosich, Fremdw., 81; Cihac, II, 433; cf. REW 8618), pol. cegla, rut. tjaglij (Byhan 336). – Der. tiglar, s. m. (persoana care face sau pune tigla).

zoroclie (-ii), s. f. – Jacheta, veston. Sb. *zaroklja, in loc de roklja „jacheta”. Cuvint folosit in Munt. si Olt. Nu apare in dictionare, dar cf. Teleor.: se stergea cu mineca zorocliei, sau pop. Olt.: dar nici ea nu-mi place mie, ca se poarta ’n zoroclie.

PLUTUI, plutuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pieile tabacite unei operatii de finisare, tratandu-le cu saruri de crom, pentru a le face moi si a le da un aspect placut. – Pluta² + suf. -ui.

SIMPATIZA vb. a agrea, a-i placea. (II ~ pentru insusirile lui.)

BLANSIRUIRE f. Proces tehnologic constand in curatarea de resturi de carne a pieilor tabacite pentru a le conferi un aspect placut. /<fr. blanchir

CICLAMA ~e f. 1) Planta erbacee decorativa, cu frunze dispuse in rozeta, cultivata pentru florile ei divers colorate si placut mirositoare. 2) Floare a acestei plante. [G.-D. ciclamei] /<it. ciclamino, fr. cyclamen

ROZA ~e f. 1) Arbust decorativ cu tulpina inalta, ramificata si spinoasa, cultivat pentru florile lui viu colorate si placut mirositoare, folosita si in industria parfumurilor; trandafir. ◊ A sta pe ~e a o duce foarte bine. 2) Floare a acestui arbust. ◊ ~a-vanturilor a) pre-zentare grafica in forma de stea a directiei punctelor c*******e, folosita la busole; b) dia-grama care fixeaza directia si viteza vantului in raport cu punctele c*******e. 3) Forma pe care o capata diamantul ca rezultat al unei slefuiri speciale. /<fr. rose, lat. rosa, ~ae, germ. Rose

ITA DIIS PLACUIT (lat.) asa le-a fost pe plac zeilor – Cuvinte care tin loc de explicatie la o masura ilogica sau arbitrara, dar definitiva. Au si un sens ironic.

XILOGRAVURA, xilogravuri, s. f. 1. Totalitatea procedeelor necesare producerii formei de tipar pentru xilografie; forma de tipar obtinuta printr-un astfel de procedeu. 2. Procedeu de gravura care consta din saparea unui desen pe o placa de lemn si imprimarea lui pe hartie. 3. Arta de a grava in lemn. ◊ Cliseu gravat in lemn; stampa executata cu un astfel de cliseu. – Din fr. xylogravure.

BACANIE ~i f. 1) Magazin mic sau raion intr-un magazin, unde se vand produse alimentare. 2) Ocupatia bacanului. 3) mai ales la pl. inv. Ingredient care se adauga in cantitati mici in alimente, pentru a le da gust sau miros placut; mirodenie; condiment. [Art. bacania; G.-D. bacaniei; Sil. -ni-e] /bacan + suf. ~ie

DUMITRITA ~e f. Planta erbacee cu tulpina lemnoasa, cu frunze late, adanc crestate, cultivata pentru florile ei tomnatice, divers colorate si placut mirositoare; tufanica; crizantema. /Dumitru n. pr. + suf. ~ita

NOPTICOASA ~e f. Planta erbacee cu tulpina e****a, cu frunze dintate, alungite, cultivata pentru florile ei care raspandesc un miros placut seara; mirodenie. /noapte + suf. ~icoasa

TUFANICA ~ele f. (diminutiv de la tufan) Planta erbacee cu tulpina lemnoasa si cu frunzele late, adanc crestate cultivata pentru florile ei tomnatice, divers colorate si placut mirositoare; crizantema; dumitrita. [G.-D. tufanelei; Pl. si tufanici] /<Din tufa

XILOGRAVURA ~i f. 1) Procedeu tehnic de gravura care consta din saparea unui desen pe o placa de lemn si imprimarea lui. 2) Arta de a grava in lemn. 3) Stampa obtinuta prin acest procedeu. [Sil. -lo-gra-] /<fr. xylogravure

IMBATARE s. f. 1. Actiunea de a (se) imbata (1) si rezultatul ei; ameteala. 2. Fig. Tulburare adanca (si placuta); incantare. – V. imbata.

FOARTE adv. 1. (Ca determinativ pe langa un adjectiv sau un adverb; ajuta la formarea superlativului absolut) Foarte frumos. Foarte bine. ◊ (Asezat dupa adjectiv, inv. si arh.) Suparat foarte. ◊ (Ca determinativ pe langa o locutiune adjectivala sau adverbiala) Foarte de dimineata. ◊ (Ca determinativ pe langa un substantiv care exprima o insusire) E foarte copil pentru varsta lui. 2. (Pop.; ca determinativ pe langa un verb si asezat inaintea lui) Mult, tare. Prajiturile foarte ii placeau. ◊ (In legatura cu „a multumi”, azi mai ales ir.) Iti foarte multumesc de asa serviciu. ◊ (Pop.; asezat dupa verb) Se manie foarte. ◊ (Pop.; asezat intre auxiliar si participiu) Baile de namol mi-au foarte priit. – Lat. forte.

MALA ~le f. Unealta constand dintr-o placa de lemn cu maner, folosita de zidari pentru intinderea si nivelarea tencuielii. /<turc. mala

GASTRONOM, -OAMA s.m. si f. Cel caruia ii plac mancarurile bune si stie sa le aprecieze. [< fr. gastronome].

TABLOU s.n. I. 1. Pictura sau desen executat pe o panza, pe un carton etc. (care se asaza de obicei pe un perete, pe un suport etc.). ♦ A ramane tablou = a ramane surprins, inlemnit. ♦ Tablou simfonic = lucrare simfonica alcatuita dintr-o singura parte, avand un program cu continut plastic sau descriptiv. 2. (Fig.) Priveliste, scena de mari proportii care atrage luarea aminte, impresioneaza vederea. 3. Descriere a unei privelisti, a unui obiect sau a unei persoane etc., facuta oral sau in scris (mai ales intr-o opera literara). 4. (Teatru) Subdiviziune a unui act, cuprinzand mai multe scene, care se desfasoara in acelasi decor. 5. Tabel, schema. 6. Grafic cuprinzand o grupare de termeni, de simboluri, de numere, aranjate in siruri si coloane. ♦ Tabloul periodic al elementelor = tablou in care elementele chimice sunt dispuse in siruri si coloane, dupa greutatea lor atomica. II. (Tehn.) Panou sau placa subtire de metal sau de marmura cuprinzand mai multe instrumente de masura, aparate de control etc., cu care este inzestrat un aparat, o masina etc. [< fr. tableau].

GENTIL, -A, gentili, -e, adj. (Despre oameni si manifestarile lor) Amabil, politicos, curtenitor, indatoritor. ♦ (inv.) Dragut, placut, nostim. – Din fr. gentil, it. gentile.

caprita f., pl. e. Capra mica. Un fel de loboda albicioasa (atriplex litoralis) care place foarte mult vitelor si din care ele maninca pina ce se unfla [!] si mor. (Ca sa se evite asta, vita trebuie sa fie silita sa alerge pina ce se mistuie putin caprita mincata).

GLAZURA, glazuri, s. f. 1. Strat subtire de zahar ars, de ciocolata, de serbet etc. cu care se acopera unele prajituri, bomboane, fructe etc., pentru a le da un gust si un aspect mai placut. ♦ Strat subtire si transparent cu care se acopera orezul, unele paste fainoase etc., pentru a le da un aspect mai frumos si pentru a nu se lipi la fiert sau la prajit. 2. Email, smalt pentru produse ceramice. – Din germ. Glasur.

PRIBOI¹, priboaie, s. n. 1. Unealta de otel in forma de bara, cu un capat conic, care serveste, de obicei, la perforarea sau la largirea gaurilor materialelor metalice; dorn. 2. Bat lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de maciulie, cu care se bat icrele pentru a le curata de pielite. 3. Planta erbacee cu frunze placut mirositoare si cu flori rosii sau albe (Geranium macrorrhizum). 4. (Reg.) Numele unui dans popular; melodie dupa care se executa acest dans. – Din scr. priboj.

CONDIMENT, condimente, s. n. Nume dat unor substante (picante) de origine minerala, vegetala, animala sau de sinteza care, adaugate unor produse alimentare, le confera un gust sau o aroma specifica, placuta; ingredient, mirodenie, bacanie. – Din fr. condiment, lat. condimentum.

SERTAR, sertare, s. n. 1. Parte a unei mobile (birou, scrin etc.) in forma de cutie, care se poate trage in afara. 2. Organ de masina care, prin deplasarile sale, permite intrarea si iesirea agentului motor (abur, aer comprimat etc.) in si din cilindrul unui motor. ♦ element in forma de placa folosit la constructia unor robinete pe care le inchide si le deschide, deplasandu-se intr-o miscare de translatie in lungul axei lui; vana. [Var.: saltar s. n.] – Din ngr. sirtari.

FULIE ~i f. Planta erbacee decorativa cu flori albe sau galbene, placut mirositoare. [Art. fulia; G.-D. fuliei; Sil. -li-e] /<turc. fulya

GALANT, -A, galanti, -te, adj. 1. (Despre barbati si manifestarile lor) Curtenitor fata de femei; p. ext. politicos, atent, placut, tandru. 2. (Despre oameni) Darnic, generos. – Din fr. galant.

PETUNIE ~i f. 1) Planta erbacee decorativa cultivata pentru florile ei mari, in forma de palnie, divers colorate si placut mirositoare. 2) Floare a acestei plante. [G.-D. petuniei] /<fr. petunia

RAMAS² ~sa (~si, ~se) v. A RAMANE ◊ ~ de capul meu (al tau, al lui etc.) ramas fara supraveghere; lasat sa actioneze dupa plac. Fata ~sa fata inaintata in ani si nemaritata. /v. a ramane

SAVOARE ~ori f. 1) Gust deosebit de placut al unor alimente. 2) Calitate a unui lucru care il face deosebit de agreabil. [G.-D. savoarei] /<fr. saveur

INTERES s.n. 1. Preocupare de a obtine ceea ce este folositor, agreabil, necesar. ♦ Ceea ce este util, important, care convine; folos, castig. ◊ Interes economic = categorie a materialismului istoric care desemneaza stimulul fundamental al activitatii umane. 2. Dobanda. ◊ Daune interese = despagubire baneasca pentru un prejudiciu. 3. (Psih.) Orientare activa si durabila a cuiva spre anumite lucruri, dorinta de a le cunoaste si intelege. 4. Simpatie, inclinare fata de cineva. 5. Placere provocata de ceva care ne atrage atentia, ne starneste curiozitatea etc.; atractie. [Pl. -se, -suri. / < it. interesse, cf. lat. interest – intereseaza, priveste].

LeaNDRU s.m. Arbust mediteranean cu flori mari frumoase, rosii sau albe, placut mirositoare, cultivat la noi ca planta ornamentala. [Pron. le-an-, var. oleandru s.m. / < it. leandro, cf. lat.t. oleander].

QUOLIBET s.n. Joc de cuvinte rautacios sau glumet; gluma. [Pron. cvo-li-. / < fr. quolibet, cf. lat. quod libet – ceea ce place].

INTERES s. n. 1. preocupare de a obtine ceea ce este folositor, agreabil, necesar. ◊ ceea ce este util, important, care convine; folos, castig. 2. dobanda. ♦ daune e = despagubire baneasca pentru un prejudiciu. 3. (psih.) orientare activa si durabila a cuiva spre anumite lucruri, dorinta de a le cunoaste si intelege. 4. simpatie, inclinare fata de cineva. 5. placere provocata de ceva care ne atrage atentia, ne starneste curiozitatea etc.; atractie. (< it. interesse, germ. Interesse, rus. interes)

BATAUS, -A, batausi, -e, adj. (Adesea substantivat) Care cauta prilej de bataie, caruia ii place sa se bata. – Din bat (prez. ind. al lui bate) + suf. -aus.

CIULEI, Liviu (1923-2011, Bucuresti), actor, scenograf si regizor roman. M. coresp. al Acad. (1992). Roluri: Puk („Visul unei nopti de vara” de Shakespeare), Danton („Moartea lui Danton”, de Buchner); a montat „Cum va place” de Shakespeare, „Sfinta Ioana” de B. Shaw, „Opera de trei parale” de B. Brecht, „O scrisoare pierduta” de I.L. Cragiale si a regizat filmele: „Eruptia”, „Valurile Dunarii” si „Padurea spinzuratilor”.

CANTARE, (II) cantari, s. f. I. Actiunea de a canta si rezultatul ei. II. 1. Cantec (de lauda, bisericesc etc.); muzica. ♦ Sunet caracteristic (placut) scos de diverse pasari si insecte. 2. Compozitie literara cu caracter laudativ. – V. canta.

NUR, nuri, s. m. (Pop. si fam.) Calitate a unei femei de a atrage, de a placea (unei persoane de s*x opus) prin farmecul, dragalasenia, gratia ei; p. ext. aspect atragator al unei femei; vino-ncoace. – Din tc. nur.

PLATA, plati, s. f. 1. Faptul de a plati o suma de bani datorata; achitare. ♦ Sistem, mod dupa care se plateste. 2. Suma de bani data cuiva pentru munca depusa, drept contravaloare a unui obiect cumparat, a folosintei unui lucru etc. 3. Rasplata (morala) cu care cineva este recompensat pentru faptele sale bune; pedeapsa care se da cuiva pentru fapte rele. ◊ Expr. A-si lua plata = a-si primi pedeapsa cuvenita. A se duce (sau a pleca, a merge etc.) in plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde vrea, unde stie, unde-i place. A lasa (pe cineva) in plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a nu se mai ocupa de cineva, a lasa in voia sortii, a lasa in pace. – Din sl. plata.

TENCUIALA, tencuieli, s. f. Strat de mortar care se asterne pe ziduri si pe tavane pentru a le proteja si pentru a obtine suprafete netede, cu aspect placut. ♦ Tencuire, tencuit¹. [Pr.: -cu-ia-] – Tencui + suf. -eala.

ROZETA, rozete, s. f. 1. Mica planta erbacee cu tulpina ramificata, cu frunze lunguiete, cu flori galbene-aurii, placut mirositoare; rezeda (Reseda odorata). 2. Nasture de alama pe care il purtau, in trecut, la tunica si la cizme, ostasii din trupele de cavalerie de rosiori. 3. Motiv decorativ circular, avand forma unui trandafir, care apare frecvent in arta populara romaneasca. 4. (Arhit.) Fereastra circulara de mari dimensiuni, decorata cu vitralii si folosita mult la ornamentarea fatadelor catedralelor gotice; rozasa. 5. (Tehn.) Armatura sau guler original al unei tije, care serveste ca element de legatura, de suspensie sau de protectie. 6. Disc, in general de forma rotunda, care se aplica pe fata diferitelor elemente de constructie, pentru a masca sau pentru a decora anumite elemente. 7. Cusatura in forma de triunghi, executata manual cu fire de matase, la deschizatura buzunarelor, servind ca intaritura sau pentru infrumusetare. – Din fr. rosette.

BRAT ~e n. 1) Parte a mainii, cuprinsa intre umar si cot. 2) Membru superior al corpului omenesc; mana. A tine in ~e. A prinde in ~e. ◊ A strange in ~e a imbratisa. A duce de ~ (pe cineva) a sprijini (pe cineva). A sta cu ~ele incrucisate a nu face nimic; a sta degeaba. A primi (pe cineva) cu ~ele deschise a primi (pe cineva) cu mare bucurie si placere. A fi ~ul drept al cuiva a fi omul de incredere al cuiva. ~e de munca totalitate a persoanelor care dispun de capacitate de munca. 3) Cantitate (de ceva) care poate fi dusa de un om cu bratele. Un ~ de fan. 4) Parte a unui obiect, a unei unelte, masini etc., care se aseamana prin forma si functie cu bratul. ~ul unei macarale. ~ele unui fotoliu. 5) Ramificatie a unui curs de apa. /<lat. brachium

BARBUSOARA, barbusoare, s. f. 1. (Rar) Diminutiv al lui barba; barbuta. 2. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene placut mirositoare; micsandra-salbatica (Erysimum repandum). ◊ Compus: barbusoara-de-munte = planta erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse in rozeta, cu flori mici, albe sau galbui; tunicea (Arabis turrita). 3. (Reg.) Crusatea (Barbarea vulgaris). – Barba + suf. -usoara.

HelIOZINCOGRAFIE, heliozincografii, s. f. Procedeu de reproducere a hartilor si a desenelor, care consta in trecerea desenului pe o placa de zinc granulat. ♦ (Concr.) Reproducere obtinuta prin acest procedeu. [Pr.: -li-o-] – Helio- + zincografie.

LeaNDRU, leandri, s. m. Arbust mediteranean, inalt pana la cinci metri, cu frunze lanceolate si cu flori albe, galbui sau rosii placut mirositoare, cultivat la noi ca planta ornamentala (Nerium oleander). [Pr.: le-an-. – Pl. si: lendri. – Var.: oleandru s. m.] – Din it. leandro.

GARNITURA ~i f. 1) Accesoriu folosit drept completare sau ornament al unui obiect. 2) Adaos, de obicei, de legume sau paste fainoase preparate, care se serveste cu mancaruri, in special, din carne. 3) Piesa demontabila care protejeaza sau fixeaza alta piesa. ~ de frana. 4) Placa elastica care se fixeaza intre doua piese rigide pentru a le etansa. ~ de robinet. ~ de piele. 5) Grup de obiecte asortate, care alcatuiesc un ansamblu; totalitate de obiecte de acelasi gen cu destinatie speciala; complet. ~ de autovehicule. ~ de mobila. ◊ ~ de tren totalitate a vagoanelor ce formeaza un tren. [G.-D. garniturii] /<fr. garniture, germ. Garnitur

LILIAC¹ ~eci m. 1) Arbust inalt cu frunze ovale, cu flori in forma de ciorchine, de culoare violeta sau alba, placut mirositoare, cultivat ca planta ornamentala. 2) Floare a acestui arbust. [Sil. -li-ac] /<turc. leylak

PIEPTENE ~i m. 1) Obiect de toaleta constand dintr-o placa cu dinti, care serveste la pieptanarea parului sau pe care il poarta femeile in par ca podoaba. 2) Unealta cu dinti de metal, folosita la pieptanatul fibrelor textile (de lana, de canepa etc.). 3) Orice unealta avand functie sau forma asemanatoare. ◊ ~ de filetat cutit cu dinti pentru executarea fileturilor. /<lat. pecten

LACRIMIOARA, lacrimioare, s. f. 1. Diminutiv a lui lacrima; lacrimea, lacrimita, lacrimuta. 2. Mica planta erbacee cu flori mici, albe, placut mirositoare, de forma unor clopotei; margaritar. margaritarel, cercelusi (Convallaria majalis). [Var.: lacramioara s. f.] – Lacrima + suf. -ioara.

PASIUNE, pasiuni, s. f. 1. Stare afectiva si intelectuala deosebit de intensa si stabila, manifestata ca o tendinta care polarizeaza procesele psihice ale omului, determinandu-l prin intensitatea efectelor sau prin permanenta actiunii lor. ◊ Loc. adv. Cu pasiune = inflacarat, entuziast; intens. 2. Inclinatie vie, insotita de placere pentru obiectul studiat sau pentru profesiunea exercitata. ♦ Dorinta, aspiratie. 3. Dragoste puternica fata de o persoana (de s*x opus). 4. Tendinta puternica si nestapanita insotita de o preocupare excesiva si obsedanta pentru satisfacerea unor dorinte (reprobabile); patima, viciu. 5. (Concr.) Ceea ce constituie obiectul unei pasiuni (1-4). 6. Gen muzical inrudit cu oratoriul, dar al carui text este intotdeauna inspirat din patimile evanghelice; bucata muzicala apartinand acestui gen. [Pr.: -si-u-] – Din fr. passion, lat. passio, -onis, germ. Passion.

SINGUR, -A, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este insotit de nimeni, fara nici un tovaras, fara altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; parasit. 2. Prin fortele sale, fara ajutorul, interventia, indemnul, voia cuiva; din proprie initiativa. ♦ De la sine. 3. (Precedand substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oras. ♦ (In constructii negative) Nici un. Nu putea articula un singur cuvant. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai placut. 4. (Determina subiectul sau obiectul; uneori tine locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) insumi (insuti, insusi etc.) chiar cu (sau tu, el etc.) in persoana. Am eu singur grija. – Lat. singulus.

BRUMARea ~ele f. pl. Planta erbacee decorativa, cultivata pentru florile sale rosii-violete, placut mirositoare; scanteiute. /bruma + suf. ~area

DelICIU ~i n. 1) Placere mare si aleasa; desfatare; incantare. 2) fig. Lucru sau fiinta incantatoare. [Sil. -li-ciu] /<lat. delicium, fr. delice

MIelARea ~ele f. 1) Arbust decorativ inalt, avand fruze digitale si flori mici violete placut mirositoare. 2) Floare a acestui arbust. /miel + suf. ~area

CONTRAPLACAJ s. n. placa din mai multe foi subtiri de lemn suprapuse si lipite intre ele cu fibrele lemnului in sens contrar. (< fr. contre-placage)

CONTRAPLACAJ, contraplacaje, s. n. Placa formata din mai multe foi subtiri din lemn, suprapuse si lipite intre ele, cu fibrele lemnului in sens contrar. ♦ Placaj. – Din fr. contre-placage.

ROINITA², roinite, s. f. Planta erbacee perena, cu flori albe ori liliachii cu miros placut, mult cautate de albine, cu frunze ovale intrebuintate in medicina pentru calitatile lor stimulente si antispasmodice; mataciuna, melisa (Melissa officinalis). – Roi² + suf. -nita.

CONTRAPLACAJ s.n. Placa formata din mai multe foi subtiri de lemn suprapuse si lipite intre ele cu fibrele lemnului in sens contrar. [Cf. fr. contre-placage].

SIMPATIC adj. 1. Care inspira simpatie; placut, drag, atragator. 2. Cerneala simpatica = cerneala care, dupa ce s-a scris cu ea, nu devine vizibila decat in urma tratarii cu diferite chimicale sau cu ajutorul caldurii. 3. (Anat.) Sistem nervos simpatic (sau s.n.) marele simpatic = parte a sistemului nervos formata din ganglioni si fibre nervoase, care regleaza functiile vegetative. [Cf. fr. sympathique, it. simpatico < gr. syn – cu, pathos – afectiune].

BERGMAN, Ingrid (1915-1982), actrita americana de film si teatru, de origine suedeza. Personajele interpretate poarta amprenta candorii si fac dovada multiplelor ei valente in registrul tragic si comic („Lumina de gaz”, „Casablanca”, „Fascinatie”, „Va place Brahms?”, „Vizita”, „Floarea de cactus”, „Sonata de toamna ”).

PLICTISI, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi, a fi cuprins de plictiseala, a avea un gol sufletesc; a-i fi urat, a lancezi. ♦ A se satura (de cineva sau de ceva), a nu-i mai face placere. 2. Tranz. A supara, a enerva, a irita, a agasa. – Din ngr. eplixa (aor. lui plisso).

TRANDAV, -A, trandavi, -e, adj. (Pop.; despre oameni sau despre firea lor; si substantivat) Care se misca si lucreaza incet si in sila; caruia ii place sa leneveasca; lenes, molatic, inactiv. [Acc. si: trandav] – Cf. scr. truntav.

FRASINel ~i m. (diminutiv de la frasin) Planta erbacee medicinala sau ornamentala cu flori mari albe sau rosii, placut mirositoare. ◊ A umbla de frunza ~lului a umbla brambura; a hoinari. /frasin + suf. ~el

anacronizm n., pl. e (vgr. ana-hronismos, d. ana, inapoi si hronos, timp. V. sincronizm). Gresala [!] de cronologie, cum ar fi reprezentarea lui Cezar in costumu lui Napoleon. Aducerea unui lucru care a fost dat uitarii si nu mai place azi.

MelISA, melise, s. f. Planta erbacee perena din familia labiatelor, cu flori albe, placut mirositoare, mult cautate de albine, si cu frunzele ovale, folosita in medicina pentru calitatile ei stimulatoare si antispasmodice; roinita² (Melissa officinalis). ♦ Bautura alcoolica aromata (intrebuintata in medicina populara), obtinuta prin fermentarea frunzelor plantei de mai sus. – Din lat. melissa, fr. melisse.

SMANTANICA, smantanici, s. f. 1. Diminutiv al lui smantana. 2. Planta erbacee cu tulpina acoperita de peri lungi si aspri, cu flori galbene, placut mirositoare si cu fructe inguste asezate cate patru la un nod (Gallium cruciata). – Smantana + suf. -ica.

BLACHEU ~ri n. Placa mica de metal, care se aplica pe varful sau pe tocul incaltamintei pentru a le proteja de tocire. [Sil. bla-cheu] /Orig. nec.

MLADIOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) Care poate fi usor deformat sub actiunea unei forte exterioare; flexibil; elastic; suplu. 2) (despre fiinte si despre parti ale corpului lor) Care vadeste gratie si eleganta; cu miscari gratioase si elegante; suplu; elegant; mladiu. 3) (despre persoane sau despre caracterul lor) Care se lasa influentat usor de vointa altora. 4) (despre sunete, voce etc.) Care este placut auzului; melodios. [Sil. -di-os] /a mladia + suf. ~os

OSPITALIER ~a (~i, ~e) 1) Care primeste cu placere oaspetii; bucuros de oaspeti; primitor. 2) (despre case, tari etc.) Care ofera primire buna. [Sil. -li-er] /<fr. hospitalier

custura, custuri, s.f. (pop.) 1. lama, tais de cutit. 2. placa de metal. 3. ferastrau, firez. 4. fierul coasei. 5. cutit rudimentar, cu maner de lemn sau fara el; ciorsa, bleau. 6. dalta. 7. parte a plugului ( fierul, undreaua). 8. unealta cu care se curata, se reteaza si se scot fagurii din stup. 9. cutit cu care se taie capetele cercurilor la butoaie. 10. cutitul cizmarului. 11. creasta stancoasa de munte, ascutita, zimtata, specifica epocii glaciare. 12. om cu apucaturi rele, hot, custurar.

PANel¹ s.n. Placa de lemn formata dintr-un miez de sipci incheiate intre doua foi de furnir. [Pl. -le, -luri. / < rus. paneli, germ. Paneel].

MAGNOLIE, magnolii, s. f. Nume dat unor arbori exotici cu flori frumoase, mari, albe sau rosii, placut mirositoare, ale caror frunze sunt (la unele specii) intotdeauna verzi, cultivati ca plante decorative (Magnolia). [Pr.: -li-e] – Din germ. Magnolie, fr., it. magnolia.

METALIZA, metalizez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat de metal in scopul protejarii lui fata de actiunea agentilor externi sau pentru a-i astupa porii, a-i da un aspect placut etc. – Din fr. metalliser.

MLADIOS, -OASA, mladiosi, -oase, adj. 1. Care se indoaie cu usurinta (fara sa se franga); flexibil, elastic; mladiat. 2. (Despre fiinte, despre corpul lor sau despre parti ale corpului lor) Suplu, zvelt, elastic; cu miscari gratioase; mladiu. 3. Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care cedeaza, care se adapteaza usor: maleabil, conciliant. 4. Fig. (Despre sunete, voce etc.) Cu inflexiuni placute; melodios, armonios. [Pr.: -di-os] – Mladia + suf. -os.

DALA s.f. Placa (subtire) de piatra, de marmura, de beton etc., folosita la pardoseli, la captusirea zidurilor etc. [Pl. -le. / < fr. dalle].

PARFUM, parfumuri, s. n. 1. (Adesea fig.) Miros placut; mireasma. ♦ Miros imbietor, apetisant, raspandit de unele alimente. 2. Produs (lichid) cu miros placut, obtinut prin amestecarea unor substante aromatice (vegetale) sau pe cale sintetica; p. ext. produsul impreuna cu ambalajul lui; (la pl.) feluri, sorturi din astfel de produse. 3. Fig. Nota caracteristica, atmosfera specifica. [Var.: (inv.) profum s. n.] – Din fr. parfum.

FINETE, (2, rar) fineturi, s. f. 1. Insusire a ceea ce este fin¹, delicat, placut la aspect, foarte subtire sau de foarte buna calitate. ♦ Raportul dintre lungimea unui fir textil si greutatea lui, care indica finetea (1) firului respectiv. ♦ Cantitatea de metal pretios dintr-un aliaj, care exprima finetea (1) aliajului. 2. Fig. Subtilitate, ingeniozitate. ♦ (La pl.; peior.) Rafinament. – Din fr. finesse.

POFTI vb. 1. v. aspira. 2. v. dori. 3. v. cere. 4. a dori, a-i placea, a voi, a vrea. (Ramai cu cine ~.) 5. v. ura. 6. v. chema. 7. a invita, a ruga, a solicita. (Il ~ sa intre.) 8. v. invita. 9. v. indemna. 10. a veni. (Il roaga sa ~ la catedra.) 11. v. indrazni.

CLAPA, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la inchiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei o**i etc. care prin apasarea cu degetele, declanseaza mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc in mecanismul masinilor de scris si al unor masini de calculat, fixat la capatul unei parghii articulate si care prin apasare, face sa se imprime litera sau cifra insemnata pe el. ♦ Orice parte terminala a unui sistem tehnic de actionare care, prin manevrare (cu mana), efectueaza o anumita operatie. 2. Placa articulata care serveste la inchiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucata de stofa care acopera deschizatura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele doua bucati de stofa sau de blana mobile, atasate lateral la unele caciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a insela, a pacali (pe cineva). – Din germ. Klappe.

PLANATOR, planatoare, s. n. Piesa componenta a unei matrite pentru tabla, in forma de placa sau de inel, rigida sau elastica, care preseaza marginea tablei pentru a impiedica formarea cutelor in timpul prelucrarii ei. ♦ Ciocan cu o forma speciala, folosit pentru a face plana suprafata unui obiect. – Plana² + suf. -tor.

MASA¹ mese f. 1) Mobila formata dintr-o placa orizontala, pusa pe un suport sau pe picioare, avand diverse intrebuintari (in special pentru a se servi pe ea mancarea). ~ de scris. ~ de lucru. ◊ ~ verde a) masa pentru jocuri de noroc; b) masa la care se duc tratative diplomatice. ~ rotunda dezbatere libera intre specialisti pe o tema data. ~ intinsa masa plina de bucate, pregatita pentru oaspeti. Capul mesei loc de cinste rezervat unei persoane in semn de stima deosebita. A strange ~a a face curat pe masa dupa mancare. 2) Mancarea servita; bucate. 3) Mancarea de la amiaza (constand, de obicei, din mai multe feluri); pranz. ◊ Inainte de ~ in partea zilei care preceda pranzul. Dupa ~ in partea zilei care urmeaza dupa pranz. 4) Proces de alimentare. ◊ A se aseza la ~ a incepe mancarea. A sta la ~, a lua ~a a manca. 5) Obiecte sau parti de obiecte care seamana cu aceasta mobila, avand diverse intrebuintari. [G.-D. mesei] /<lat. mensa

MelODIE ~i f. 1) Succesiune de sunete cu inaltime si durata diferita, ordonate dupa regulile ritmului, pentru a constitui o forma, perceptibila si agreabila; melos. 2) Compozitie muzicala formata dintr-o serie de fraze cu acest caracter. Motivul ~ei. 3) Piesa vocala compusa pe baza unui text scris; cantec. 4) Ansamblu de caractere (sunete, accente, ritm) combinate agreabil; sonoritate placuta. ~a versului. /<ngr. melodia, it. melodia, fr. melodie

snama (-me), s. f. – Monstru, lepadatura, stirpitura. – Var. znama. Sb. znamenje „semn, semnal” (Candrea). Este dubletul lui znamenie, s. f. (inv., semnal), din sl. znamenije; de la znaman (var. zneaman, znemene, Banat zleaman), s. n. (placa, lespede, mormint), din sb. znamenje, zlamenje; si din znamen, s. n. (ecuson, insigna militara), din rus. znameni (Candrea).

BOX¹ s. n. 1. Sport in care doi adversari lupta intre ei, pe ring, dupa anumite reguli, cu pumnii imbracati in manusi speciale; pugilistica, pugilism, pugilat. 2. Arma alba, alcatuita dintr-o placa de metal cu gauri pentru degete si cu o creasta de sinuozitati, cu care se ataca tinand pumnul strans. – Din fr. boxe.

COMOD, -A, comozi, -de, adj. 1. De care te poti folosi usor si cu placere; lesnicios, placut, confortabil. ♦ Tihnit, linistit. 2. (Peior.; despre oameni) Care nu vrea sa faca eforturi; care nu intelege sa iasa din obiceiurile lui, din ritmul lui tihnit, obisnuit de viata; p. ext. lenes, indolent. – Din fr. commode, lat. commodus.

PECETE ~ti f. 1) Obiect constand dintr-o placa cu maner, pe care sunt gravate in relief embleme si inscriptii si care se aplica pe documente (spre a le autentifica); stampila. 2) Semn imprimat cu un astfel de obiect. ◊ Inchis (sau ferecat) cu sapte ~ti imposibil de aflat; de nepatruns. 3) fig. Trasatura specifica, particulara; semn distinctiv; amprenta; marca. [G.-D. pecetii] /<sl. petati

LUXFER s.m. Placa de sticla groasa si rezistenta, care se monteaza in pardoseala sau in pereti, pentru a permite trecerea luminii prin ea. [< germ. Luxfer].

SCALIOLA s.f. Placa usoara fabricata din ipsos cu zgura sau cu rumegus, care se intrebuinteaza la construirea de pereti interiori usori. [Pron. -li-o-. / < it. scagliola].

CIUBOTICA ~ele f. (diminutiv de la ciubota): ~ica-cucului planta erbacee cu tulpina e****a, cu frunze ovale, dispuse in rozeta, cu flori galbene-inchise, placut mirositoare, si cu fructul o capsula. /ciubota + suf. ~ica

plev (-ve), s. n. – (Bucov.) Vas de tabla. Germ. Blech „tinichea”. E dubletul lui pleu (var. bleu, plef, blef), s. n. (Trans., tinichea), din mag. pleh (Candrea). – Der. pleuar, s. m. (Trans., tinichigiu); plevita, s. f. (placa metalica din josul leucei; intaritura din metal la o piesa crapata), a carui legatura cu sl. plenica „lant” (Miklosich, Lexicon, 571; Cihac, II, 265) este dubioasa. Cf. privita.

HEI interj. 1. Exclamatie care exprima o chemare sau prin care se atrage cuiva atentia. 2. Exclamatie care exprima: voie buna, satisfactie, placere, admiratie, nerabdare, rezerva, contrarietate, surprindere, regret etc. ♦ (Adesea repetat) Exclamatie care lasa sa se inteleaga ca lucrurile sunt mult mai complicate decat par sau decat le crede cineva. [Var.: he, hehe interj.] – Onomatopee.

bou m. (lat. bos, bŏvis, vgr. bus; it. bue, pv. buou, fr. boeuf, sp. buey, pg. boi). Un animal rumegator domestic cornut alb cenusiu (mai rar negru, caramiziu sau breaz) care se intrebuinteaza la tras caru, plugu si alte greutati care trebuie duse mai incet. Fig. (pin aluzie la incetineala boului fata de vioiciunea calului). Om foarte prost. Bou noptii, un gindac mare cafeniu care zboara noaptea, mai mic de cit caradasca. Boul lui Dumnezeu, buburuza. A nu-ti fi boii acasa, a ti se fi inecat corabiile, a fi mai trist de cit esti de obicei. A-ti pune boii in plug cu cineva, a lucra in tovarasie cu el, a avea a face cu el, si deci a avea ocaziune de cearta. A trage pe cineva ca cu boii, a-l duce cu mare ce la un lucru care nu-i place. De-a bou (rar), in brinci, in patru labe: a cadea de-a bou. V. taur, vaca, vitel.

EXPUNE, expun, vb. III. 1. Tranz. A prezenta, a reda prin cuvinte, a face cunoscut; a relata; a explica. 2. Tranz. A aseza la vedere; a arata. ♦ (Urmat de determinari introduse prin prep. „la”) A aseza un obiect, un material etc. in asa fel incat sa se poata exercita asupra lui o actiune, o influenta etc. 3. Tranz. si refl. A pune sau a se afla intr-o situatie periculoasa. 4. Tranz. A supune actiunii luminii un film, o placa fotografica etc. pentru a obtine un cliseu, o fotografie etc. – Din lat. exponere (dupa pune).

TOACA, toace, s. f. 1. Placa de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu doua ciocanele, pentru a anunta inceperea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserica sau la manastire; p. ext. sunetul produs de aceasta bataie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toaca (sau ca toaca) = foarte slab. A sti si toaca in (sau din) cer = a sti multe lucruri; a face pe atotstiutorul, pe inteleptul. (Pop.) Uciga-l toaca = a) (in imprecatii) lua-l-ar d****l!; b) diavolul, d****l. ♦ Placa de metal in care se bate pentru a da anumite semnale pe santiere, in ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, dupa rasaritul soarelui sau inainte de apus, cand se oficiaza liturghia sau vecernia la biserica. 3. (Art.) Numele popular al constelatiei Pegas. – Din toca (derivat regresiv).

FRASINel, frasinei, s. m. Planta erbacee medicinala si ornamentala, cu flori mari, albe sau trandafirii, placut mirositoare (Dictamnus fraxinella). ◊ Expr. A umbla (de) frunza frasinelului = a umbla fara nici un rost, fara nici un scop, a fi haimana; a hoinari. – Frasin + suf. -el.

ECUATORIAL, -A I. adj. 1. de (la) ecuator, specific ecuatorului. ♦ zona ~a = zona de circa 1⁰ grade care se intinde de o parte si de alta a ecuatorului; clima ~a = climat din zona ecuatoriala, temperatura constant ridicata si pluviozitate abundenta; coordonate e = sistem de coordonate prin care se determina pozitia astrilor in raport cu ecuatorul ceresc. 2. care imparte in doua jumatati. ♦ (biol.) placa ~a = plan median al unei celule unde cromozomii fisurati se grupeaza in cursul mitozei. II. s. n. luneta astronomica pentru observarea miscarii stelelor si determinarea coordonatelor lor ecuatoriale. (< fr. equatorial)

SIGILIU, sigilii, s. n. 1. Obiect alcatuit dintr-o placa (fixata pe un maner) pe care este gravata o monograma, o emblema, o efigie etc. si care se aplica pe un act oficial, ca dovada a autenticitatii lui. ♦ Semn imprimat pe ceva (cu tus sau cu ceara rosie) prin aplicarea unui sigiliu (1). ♦ Fig. Semn distinctiv, marca. 2. Ceara rosie pe care s-a imprimat prin apasare o stampila si care serveste la sigilarea unui lucru, a unei incaperi etc. pentru a evita desfacera lui de catre persoane neautorizate. [Var.: sigil s. n.] – Din lat. sigillum.

DelICAT¹ ~ta (~ti, ~te) 1) Care este plin de gratie. 2) (despre constitutia fizica) Care este lipsit de vigoare, de rezistenta; plapand; slab; gingas; firav. 3) (despre oameni sau despre manifestarile lor) Care vadeste multa bunavointa si amabilitate in relatiile cu alti oameni; prevenitor. 4) (despre culori) Care nu bate la ochi; putin intens; atenuat. 5) (despre mancaruri, bauturi) Care are gust placut; ales; delicios; savuros; suculent. 6) (despre obiecte) Care este executat cu multa indemanare. 7) (despre situatii, probleme) Care cere precautie si bagare de seama. /<fr. delicat, lat. delicatus

RACOARE racori f. 1) Stare atmosferica, care se caracterizeaza prin temperatura usor scazuta a aerului. ~ea noptii. ◊ Pe ~ pe vreme racoroasa. La ~ a) intr-un loc racoros; b) la puscarie. A baga (sau a sta) la ~ a baga (sau a sta) la inchisoare. 2) Senzatie placuta cauzata de o astfel de stare atmosferica. 3) mai ales la pl. fig. Senzatie de frig cauzata de o emotie puternica. ◊ A baga (pe cineva) la racori (sau in toate racorile) a inspaimanta, a infricosa (pe cineva). [G.-D. racorii] /rece + suf. ~oare

TURNANT, -A, turnanti, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care se invarteste in jurul unui ax central; rotitor. ◊ Usa (sau poarta) turnanta = usa (sau poarta) formata din mai multe aripi, care se rotesc in jurul unui ax vertical central. Placa turnanta = placa mobila de otel sau de fonta, prevazuta cu sine, folosita in depouri si ateliere pentru a permite locomotivelor si vagoanelor trecerea de pe o linie pe alta, sau intoarcerea lor. 2. S. f. Mica biblioteca care se poate invarti in jurul unui ax central. 3. S. f. Loc unde coteste (in forma unui arc de cerc) un drum, o pista sportiva. – Din fr. tournant.

LILIAC¹, lilieci, s. m. Arbust inalt cu frunze ovale, cu flori placut mirositoare, albe sau colorate in diferite nuante de violet sau albastru-violet, crescute in forma de buchete, cultivat ca planta ornamentala; iorgovan, malin (Syringa vulgaris). ♦ Floarea acestui arbust. [Pr.: -li-ac] – Din tc. leylak. Cf. bg. liuleak.

SIGILIU ~i n. 1) Obiect constand dintr-o placa cu maner, pe care este gravata in relief o monograma, o efigie, o emblema si care se aplica pe diverse obiecte (scrisori, acte oficiale, colete, incaperi etc.) pentru a le atribui caracter de integritate sau valabilitate. 2) Semn imprimat pe ceva cu un astfel de obiect. 3) Pecete de ceara rosie cu un astfel de semn. [Sil. -liu] /<lat. sigillum

DIAFRAGMA, diafragme, s. f. 1. Organ muscular-tendinos care separa toracele de abdomen si care participa la respiratie. ♦ Cartilaj care separa cele doua nari. 2. Membrana elastica (la microfon, telefon, gramofon etc.) care, prin v********e ei, reproduce sunetele. 3. Dispozitiv la obiectivele aparatelor fotografice, format din mai multe placute opace mobile, care limiteaza o deschidere circulara reglabila, lasand sa treaca prin ea o anumita cantitate de lumina. 4. Dispozitiv alcatuit dintr-o membrana cu un orificiu, care, introdus intr-o conducta, masoara debitul si viteza fluidului. 5. (Constr.) element de constructie alcatuit dintr-o placa plana sau dintr-un planseu. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragme, lat. diaphragma.

MIERE f. 1) Substanta semilichida, cu gust dulce si cu aroma placuta, bogata in zaharuri si vitamine, produsa de albine din nectarul florilor. ◊ Luna de ~ prima luna de viata conjugala a tinerilor casatoriti. 2) Lichid dulce secretat, mai ales, de florile melifere; nectar. 3): ~ea-ursului planta erbacee cu frunze catifelate si cu flori rosii, violete sau albastre. [G.-D. mierii] /<lat. mel

STAMPILA ~e f. 1) Obiect constand dintr-o placa cu maner, pe care sunt gravate in relief embleme si inscriptii, care se aplica pe un document; pecete. 2) Semn imprimat pe o marfa sau pe corpul unor animale (pentru a le atesta provenienta sau apartenenta); marca. [G.-D. stampilei] /<fr. estampille

cedru m. (lat. cedrus, vgr. kedros). Un fel de brad gigantic (cedrus Libani) care miroase placut si care creste pin [!] muntii Liban, Taurus, Atlas, insula Cipru s. a. Trunchiu lui ajunge pina la un diametru de 4 metri. Lemnu lui e foarte rezistent. Si Biblia vorbeste de el.

HULUBITA, hulubite, s. f. Diminutiv al lui hulub. 1. (Reg.) Porumbita. 2. Denumire populara data mai multor specii de ciuperci, de obicei comestibile, cu palaria de diferite culori vii si atragatoare, cu carnea alba, cu gustul dulce-acrisor si cu mirosul placut (Russula). – Hulub + suf. -ita.

cafea f., pl. ele (turc. [d. ar.] kahve kave; ngr. kafes, it. caffe, fr. cafe). Un copacel rubiaceu african care face niste boabe care se prajesc, se risnesc si se ferb [!] in apa ca sa dea o placuta bautura neagra care se bea indulcita cu zahar (coffea arabica): plantatiuni de cafea. Boabele acestui copacel: un sac de cafea. Bautura facuta din aceste boabe: o ceasca de cafea. – Cafeaua e originara din Abisinia, unde creste salbatica, ca si pin [!] Mozambic si Angola. Azi se cultiva foarte mult la Moka, Ceylan, Martinica si Brazilia (Rio), de unde vin cele mai renumite feluri de cafea. Se zice ca efectele ei au fost observate intiia oara de un cioban ale carui oi mincase [!] frunze ori boabe de cafea si incepuse [!] a sari. Populatiunea Galla (Abisinia) minca boabe de cafea prajite in unt. Pe la sfirsitu seculului [!] XV un Arab descoperi bautura cafelei, care apoi se raspindi iute in tot Orientu. In Francia a fost adusa la 1654, iar la Paris s´a baut la 1669. La inceput, fiind-ca alunga somnu, fu denuntata ca vatamatoare. Dar curind obiceiu de a o sorbi se raspindi in toata lumea. V. caputiner, gingirlie, sfart.

EPITAF, epitafuri, s. n. 1. Inscriptie funerara, in versuri sau in proza, cuprinzand elogiul defunctului sau o sentinta morala; p. ext. placa cu o inscriptie funerara. ♦ Poezie epigramatica avand ca pretext moartea (imaginara) a unei persoane. 2. Obiect de cult care consta dintr-o bucata de stofa pe care este brodata o scena reprezentand punerea in mormant a lui Isus Cristos; aer² (2). – Din ngr. epitafion, fr. epitaphe.

NATURALISM s. n. 1. Curent sau tendinta in arta si literatura, care se caracterizeaza prin observarea riguroasa a faptelor din realitatea obiectiva, prin redarea lor fidela, prin preferinta pentru aspectele urate, vulgare ale naturii omenesti etc. 2. Conceptie filozofica care exclude supranaturalul, ridicand natura la rangul de principiu suprem. 3. Teorie etica care intemeiaza notiunea binelui pe un principiu situat in afara moralei (evolutie biologica, placere etc.), viata morala fiind o prelungire a celei biologice. – Din fr. naturalisme.

GUSTA, gust, vb. I. I. Tranz. si intranz. 1. A lua putin dintr-o mancare sau dintr-o bautura spre a le afla gustul. 2. A manca sau a bea in cantitati mici, spre a-si potoli (pentru putin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a manca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A pretui, a-i placea cuiva ceva. – Lat. gustare.

TUSA s. f. I. 1. maniera de a aplica culoarea cu pensula pe panza unui tablou, care devineste stilul unui pictor; urma de pensula in pasta unui tablou. 2. (fotbal, rugbi) linie care delimiteaza un teren de joc. ◊ iesirea mingii peste aceasta linie si repunerea ei in joc. 3. lovitura care atinge pe adversar, la scrima. II. 1. mica piesa de metal pe care este imprimata o litera, o cifra sau un semn conventional, fixata la capatul unei parghii a masinii de scris, de calculat sau de cules. 2. placa la claviatura unui pian, a unei o**i etc. (< fr. touche)

TUSA s.f. I. 1. (Pict.) Fel de a aplica culoarea cu pensula pe panza unui tablou, care defineste stilul unui pictor; urma de pensula in pasta unui tablou. 2. (Sport) Linie care delimiteaza un teren de joc. ♦ Iesirea mingii peste aceasta linie si repunerea ei in joc. 3. Lovitura care atinge pe adversar la jocul de scrima. II. 1. Mica piesa de metal pe care este imprimata o litera, o cifra sau un semn conventional, fixata la capatul unei parghii a masinii de scris, de calculat sau de cules. 2. Placa la claviatura unui pian, a unei o**i etc. [< fr. touche].

PLACAJ s. n. 1. placa de lemn prin incleierea mai multor foi de furnir asezate unele peste altele, servind la confectionarea de mobile, panouri etc. 2. imbracaminte de protectie sau cu caracter estetic din piatra, caramida, lemn etc. a unui element de constructie, obiect de lemn etc., pentru a le proteja sau a le da un aspect mai frumos. 3. (rugbi) oprirea din actiune a unui jucator prin imobilizare cu mainile. (< fr. placage)

PLACAJ s.n. 1. Placa obtinuta prin incleierea mai multor foi de furnir asezate unele peste altele; se foloseste la confectionarea de mobile, de panouri etc. 2. Invelis de piatra, de caramida, de lemn etc. cu care se acopera un element de constructie, un obiect de lemn etc. pentru a le proteja sau a le da un aspect mai frumos. 3. Oprirea din actiune a unui jucator la rugbi prin imobilizare cu mainile; placare. [< fr. placage].

FARMEC, farmece, s. n. 1. (In basme si in superstitii) Actiunea de a vraji si rezultatul ei; transformare miraculoasa a lucrurilor (in urma unor vraji); mijloace magice intrebuintate pentru o asemenea transformare; vraja, vrajitorie. ◊ Loc. adv. Ca prin farmec = intr-un mod miraculos, pe neasteptate, dintr-o data. 2. Ansamblu de calitati (frumusete, gratie etc.) care incanta, atrage pe cineva. Farmecul padurii. ♦ Desfatare, placere, incantare pe care o simte cineva in fata unui lucru fermecator. – Lat. pharmacum.

SIMTI vb. 1. a percepe. (A ~ un miros placut.) 2. a adulmeca. (L-au ~ cainii.) 3. a avea. (A ~ ameteli.) 4. a incerca, a trai. (A ~ un sentiment de jena.) 5. a anticipa, a intui, a presimti, (fig.) a mirosi. (A ~ ceea ce avea sa se intample.) 6. a se repercuta, a se resimti. (Unele efecte se ~ pana la el.)

PLACAJ, placaje, s. n. 1. Semifabricat din lemn in forma de placa, realizat prin incleierea sub presiune a unui numar de obicei impar de foi de furnir suprapuse, intrebuintat la fabricarea mobilelor, a ambalajelor, a ambarcatiunilor etc. ♦ Invelis de piatra, de caramida, de sticla, de lemn etc. cu care se acopera unele elemente de constructie sau unele obiecte spre a le proteja impotriva agentilor externi sau spre a le infrumuseta aspectul. 2. Placare. 3. (La jocul de rugbi) Oprire din actiune a unui jucator prin imobilizarea lui cu mainile. – Din fr. placage, plaquage.

PETRECERE, petreceri, s. f. Actiunea de a (se) petrece si rezultatul ei. 1. Ducere a vietii sau ocuparea timpului intr-un anumit fel, intr-un anumit loc, o anumita perioada; vietuire, traire. ♦ Mod de desfasurare a vietii, fel de viata, fel de a trai; viata, trai; p. ext. (la pl.) fapte savarsite de cineva in timpul vietii. 2. (Mod, mijloc de) folosire placuta a timpului; distractie, amuzament. ◊ Expr. Petrecere frumoasa! formula prin care i se ureaza cuiva, de obicei la despartire, sa petreaca in mod placut un anumit timp. 3. Reuniune, intalnire intre prieteni, rude etc. (de obicei insotita de masa mare, de muzica etc.), organizata cu prilejul unei sarbatori sau sarbatoriri ori pentru distractie; chef, petrecanie (3). ◊ Expr. A fi om de petrecere = a fi vesel, amuzant, antrenant intr-o societate. – V. petrece.

carne f. (lat. caro, carnis, it. sp. pg. carne, pv. cat. carn, fr. chair). Substanta moale, singeroasa si organica a animalului, indiferent daca e vie (fr. chair) ori de vinzare la macelarie (fr. viande). Carne macra, carne slaba, fara grasime si fara oase. Carne vie, carne care simte. A taia in carne vie (fig.), a-i pedepsi fara mila pe vinovati. Carnatiune: carne sanatoasa. Fig. Natura omului: carnea e slaba, dar sufletu e tare. Pl. n. carnuri, bucate de carne: mie nu-mi plac carnurile (V. hoitina). Carne cu ochi, figura fara expresiune, figura stearsa (V. bot). A creste carnea pe tine, a fi foarte multamit [!]. A ti se scutura, a ti se´ncreti carnea de groaza, a-ti fi foarte groaza. A fi carne si unghie cu cineva, a fi trup si suflet cu el, a-i fi foarte devotat. A fi rau de carne, 1) a te vindeca greu de o rana, 2) a fi libidinos.

STAMPILA, stampile, s. f. 1. Instrument format dintr-o placa de cauciuc, de lemn sau de metal fixata pe un maner, pe care sunt gravate un semn, o inscriptie sau o emblema, cu care se stampileaza acte, marfuri, obiecte etc. 2. Semn, inscriptie sau emblema care se aplica pe un document pentru a-i da valabilitate, pe marfuri sau pe corpul animalelor, pentru a le arata provenienta sau apartenenta etc.; sigiliu. [Var.: stampila s. f.] – Din fr. estampille. Cf. it. stampiglia.

CeaRA s. f. 1. Produs natural (de origine animala, vegetala sau minerala) sau sintetic, plastic, insolubil in apa, care se inmoaie si se topeste la temperaturi destul de joase si care are numeroase utilizari in industria farmaceutica, electronica, a hartiei, cosmetica etc. ◊ Ceara de albine = ceara de culoare galbuie, cu miros placut, caracteristic, produsa de albine, care se recolteaza prin topirea fagurilor. Ceara de balena = s********t, ulei de casalot. Ceara de parchet = amestec de ceara sintetica cu parafina, cerezina, ceara vegetala si cu alte substante, care formeaza pe parchet o pelicula lucioasa, protectoare. Ceara rosie = amestec de colofoniu, selac, ulei de terebentina si culori minerale, care, datorita proprietatilor lui plastice la incalzire, este folosit la sigilarea scrisorilor, pachetelor, la inchiderea ermetica a flacoanelor etc. Ceara montana = ceara minerala obtinuta din carbunii bruni prin extractie cu solventi. Ceara vegetala = strat care acopera suprafata plantelor, mai ales a fructelor. 2. (Geol.; in sintagma) Ceara de pamant = ozocherita. 3. (Fiziol.) Cerumen. – Lat. cera.

FILIERA, filiere, s. f. 1. Placa de otel prin care se trage in fire (sau in bare) un material (metalic) ductil. ♦ Piesa de metal cilindrica, avand fundul prevazut cu orificii, prin care se trage in fire solutia de matase artificiala sau de fibre textile obtinuta pe cale chimica. 2. Dispozitiv folosit pentru taierea unui filet (1). 3. Fig. Succesiune de mijloace, de trepte, de etape etc. care intervin pana la un anumit rezultat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. filiere.

PERIE, perii, s. f. 1. Obiect facut dintr-o placa de lemn, de os, de metal in care sunt fixate fire de par de animale, fire textile, de sarma, fire sintetice si care serveste la frecat, la curatat etc. manual diverse obiecte. ♦ Fig. (Fam. si depr.) Om lingusitor. 2. Unealta sau organ de masina asemanatoare cu peria (1), folosite la curatirea, netezirea sau inasprirea suprafetei unui corp. ♦ Unealta asemanatoare cu o perie (1), cu care se bate hartia asezata pe un spalt, cu scopul de a imprima pe ea textul; p. ext. text imprimat astfel, care serveste pentru corectura. 3. Piesa componenta a masinilor electrice, care face contactul electric alunecator cu colectorul sau cu inelele de contact. Et. nec. Cf. sl. perije.

solz (-zi), s. m. – 1. Placa mica tegumentara; scuama. – 2. Lama, placa de metal al unei armuri. – 3. Pulbere pe aripile fluturilor. – 4. (Arg.) Bani. Origine necunoscuta. Der. din lat. sǒlidum (Hasdeu, Cuv. din Batrini, I, 302; Philippide, Principii, 148; Puscariu, Dacor., VII, 480; Puscariu, Lr., 187) sau din sl. sluzu „muci” (Cihac, II, 354; Candrea), care apare o singura data cu sensul de „solz”, neconsolidat in sl., nu pare posibil, in primul rind pentru ca pentru ca asemenea caz pl. ar trebui sa fie *solji, ca minz, piez sau, ca in cazul lui viteaz, breaz etc. Prezenta lui -zi pledeaza in favoarea unei creatii, expresive, desi ideea sa nu este clara. Cf. bulz. – Der. solzi, vb. (a acoperi cu solzi); solzos, adj. (acoperit cu un strat ca de solzi).

TABLA¹ table f. 1) Foaie metalica subtire, folosita la acoperitul caselor si la confectionarea diferitelor obiecte; tinichea. 2) Placa cu inscriptii; tablie. ◊ Tabla cerata placa de lemn, acoperita cu un strat de ceara pe care, in antichitate, se scria cu stilul. 3) Panou special, vopsit intr-o culoare inchisa, pe care se poate scrie cu creta. 4) Foaie cuprinzand desenul unui ansamblu de rubrici completate cu cifre, date, informatii, simboluri, prezentate intr-o anumita ordine; tabel. ◊ Tabla de materii foaie de la inceputul sau de la sfarsitul unei carti sau a unei reviste, care cuprinde numerele compartimentelor cu indicarea paginilor corespunzatoare; cuprins; sumar. Tabla inmultirii (sau Tabla lui Pitagora) tabel care contine produsele inmultirii intre ele a primelor zece numere. 5) reg. Recipient cu fundul plat si cu marginile usor ridicate, pe care se aduc mancarea si tacamurile la masa; tava. 6) reg. Parcela de pamant semanata. [G.-D. tablei; Sil. ta-bla] /<lat. tabula, ung. tabla, fr. table

SEDENTAR, -A, sedentari, -e, adj. (Despre oameni) Caruia nu-i place sa umble, sa faca miscare, care sta mai mult acasa; (despre indeletnicirile oamenilor) care se desfasoara intr-un spatiu inchis; care nu necesita miscare, lipsit de miscare. ♦ (Despre populatii) Stabil. ◊ Parte sedentara = parte a unitatilor militare care ramane in garnizoana in timp de razboi, avand misiunea de a completa efectivele partii operative, de a ingriji bunurile ramase in cazarma etc. Pasari sedentare = pasari care nu migreaza in timpul iernii. Animale sedentare = animale nevertebrate care stau temporar in galerii pe care si le fac singure. – Din fr. sedentaire, lat. sedentarius.