RASINA (lat. resina) s. f. pl. (CHIM.) Amestec complex de compusi organici, de constitutie adeseori necunoscuta. Sunt substante amorfe, solide sau semisolide, fara punct de topire definit. R. pot fi vegetale (copalul, damarul), animale (selacul) sau sintetice (r. alchidice, r. anilin-formaldehidice, galaitul etc.). R. naturale nu sunt solubile in apa, spre deosebire de gume. Sunt solubile in anumiti solventi organici, cu care formeaza solutii utilizabile ca lacuri de acoperire. – R. alchidice v. alchidali. R. anilin-formaldehidice, amestec complex de produsi macromoleculari obtinut prin condensarea anilinei cu un exces de formaldehida, in prezenta unor catalizatori acizi. R. a.-f. au structura tridimensionala si sunt termoinerte. Amestecate cu diverse materiale de umplutura, pot fi prelucrate prin presare la cald. Obiectele formate sunt dure, casante si electroizolante. Se mai utilizeaza la fabricarea lacurilor pentru lemn, panza sau hartie. V. si aminoplaste. – R. cazein-formaldehidice v. galalit. – R. de melamina, produsi de condensare ai melaminei cu formaldehida. Sunt substante solide, rezistente la apa si cu buna stabilitate termica. Se pot colora cu usurinta in cele mai diferite nuante. Sunt intrebuintate la fabricarea unor adezivi pentru hartie, lemn si carton, in industria textila, la fabricarea unor obiecte de uz casnic si, in amestec cu fibre de sticla, la confectionarea unor elemente de constructie care au rezistenta mecanica foarte mare. V. si aminoplaste. – R. de presare, rasini artificiale, obtinute prin procese de policondensare si prelucrare prin presare la cald a amestecului format din polimer, materiale de umplutura, coloranti etc. In conditiile de prelucrare, intre macromoleculele polimerului se stabilesc legaturi tridimensionale, datorita carora materialul obtinut devine termoinert, infuzibil, insolubil si dur (ex. fenoplastele, aminoplastele etc.). – R. epoxidice (sau epoxi), produsi macromoleculari obtinuti din reactia de condensare dintre un compus epoxidic si un difenol. Au structura liniara, care poate fi trecuta usor intr-o structura tridimensionala prin adaugarea in masa de reactie a unor agenti de intarire (etilendiamina sau anhidrida ftalica). Prezinta o mare stabilitate termica si chimica. Se intrebuinteaza in special ca adezivi pentru lipituri rezistente intre obiecte din materiale diferite (metal, ceramica, sticla, materiale plastice), in industria lacurilor etc. – R. fenol-formaldehidice v. fenoplaste. – R. schimbatoare de ioni, produse macromoleculare cu grupari polare care au proprietatea de a schimba ionii lor cu o cantitate echivalenta din ionii existenti in solutia cu care vin in contact. Exista rasini schimbatoare de cationi si rasini schimbatoare de anioni. Se intrebuinteaza la epurarea apei, in industria zaharului, la separarea unor elemente, in medicina etc. (ex. r. obtinute prin condensarea formaldehidei cu amide sau cu proteine etc.). V. si schimbatori de ioni. – R. ureo-formaldehidice (sau carbamidice), produse de policondensare ale ureei cu formaldehida. In prima etapa a reactiei se obtine un produs lichid care, amestecat cu un material de intarire (rumegus de lemn), se supune la incalzire, se solidifica prin racire, apoi se macina si se formeaza din el obiecte de presare. Sunt incolore, translucide, incasante si pot fi frumos colorate in nuante pastel. Se intrebuinteaza la fabricarea unor obiecte de uz casnic, a reflectoarelor, a abajururilor, in industria peliculogenelor, ca adezivi in industria textila etc.

INformaTIE, informatii, s. f. 1. Comunicare, veste, stire care pune pe cineva la curent cu o situatie. 2. Lamurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru; totalitate a materialului de informare si de documentare; izvoare, surse. 3. Fiecare dintre elementele noi, in raport cu cunostintele prealabile, cuprinse in semnificatia unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicatie a unui instrument etc.). ◊ Teoria informatiei = teoria matematica a proprietatilor generale ale surselor de informatie, ale canalelor de transmisie si ale instalatiilor de pastrare si de prelucrare a informatiilor. 4. (Biol.; in sintagma) Informatie genetica = totalitate a materialului genetic dintr-o celula capabila sa creeze secvente de aminoacizi care, la randul lor, formeaza proteine active. – Din fr. information, lat. informatio.

OCeaN, oceane, s. n. Vasta intindere de apa sarata de pe suprafata globului, delimitata de continente. ◊ Oceanul planetar (sau mondial) = totalitatea oceanelor si a marilor, cu legatura intre ele, formand o singura masa lichida. ♦ Fig. Intindere nemarginita, noian, imensitate; multime nemarginita. – Din lat. oceanus, germ. Ozean, fr. ocean.

OVAL, -A, ovali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care are forma alungita asemanatoare cu a oului de gaina; eliptic. 2. S. n. Curba convexa inchisa, cu o axa de simetrie, a carei curbura este mai mare in punctele de intersectie cu axa decat in oricare alt punct al ei; forma sau contur asemanator cu figura descrisa mai sus. – Din fr. ovale.

MEZOMERIE s. f. (Chim.) Fenomen de oscilare a structurii unei subtante intre formele ei izomere electronic; structura intermediara. – Din fr. mesomerie.

MONADelF, monadelfe, adj. (Bot.; despre androceul florii) Care are toate staminele unite prin filamentele lor, formand o coloana. – Din fr. monadelphe.

NEFLEXIBIL, -A, neflexibili, -e, adj. Care nu este flexibil; inflexibil. ♦ (Gram.; despre cuvinte sau forma lor) Care este lipsit de flexiune. – Ne- + flexibil (dupa fr. inflexible).

el, ea, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Tine locul persoanei despre care se vorbeste) el merge. ♦ (Fam.; la sg.) Sot, barbat; sotie, nevasta. 2. (La genitiv, in formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesiva) Casa lui. ◊ Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumita persoana. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasa-l in ale lui! 3. (La dativ, in formele lui, ei, ii, i, lor, le li, cu functie de complement indirect sau de atribut) Prietenul ii iese inainte. ◊ (In forma i, cu valoare neutra) Da-i cu bere, da-i cu vin. 4. (In acuzativ, in formele il, l, o, ii, i, le, cu functie de complement direct) Cartea pe care o citesc. (Precedat de prepozitii, in formele el, ea, ei, ele) Pe el il caut. ◊ (Precedat de prepozitii, in forma o, cu valoare neutra) Au mai patit-o si altii. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.

TRAGERE, trageri, s. f. Actiunea de a (se) trage si rezultatul ei. 1. (Pop.) Atractie, indemn, inclinare. ◊ Expr. Tragere de inima = zel, ravna, ardoare. 2. Scoatere, extragere. ◊ Tragere la sorti = hotarare prin sorti a unei imparteli, a unui castig; participare ca parte interesata la o alegere prin sorti. 3. Prelucrare a unui material ductil prin intindere si subtiere, prin care se obtin bare, tevi, sarma etc. 4. Descarcare a unei arme (in cadrul procesului de instruire militara); impuscare; tir. ◊ Tragere la tinta = atingere a unei tinte cu un proiectil. Unghi de tragere = unghi pe care il formeaza axa tevii unei arme de foc cu proiectia ei pe suprafata orizontala a terenului, cand obiectivul asupra caruia se trage este in acelasi plan orizontal cu gura tevii. – V. trage.

DEGAJARE, degajari, s. f. 1. Actiunea de a (se) degaja si rezultatul ei; raspandire, exalare; eliberare de o sarcina, de un obstacol. ♦ Libertate in miscari, in comportare; nonsalanta. 2. Operatie de indepartare a unei portiuni de material de pe o piesa, de pe un teren etc. in vederea unei operatii ulterioare. ◊ Unghi de degajare = unghi pe care il formeaza fata de aschiere a unei unelte de taiat cu planul perpendicular pe suprafata pe care o prelucreaza. 3. (Concr.) Canelura circulara realizata prin aschiere la exteriorul sau in interiorul unei piese cilindrice. – V. degaja.

SESIZOR, sesizoare, s. n. Organ principal al unui regulator sau al unui aparat de masura, care sesizeaza o anumita marime in forma ei initiala pentru a fi transformata apoi intr-o forma convenabila. – Sesiza + suf. -or.

SUBSUOARA, subsuori, s. f. 1. Partea de dedesubt a incheieturii bratului cu umarul; subrat. ◊ Loc. adv. La (sau sub, rar, pe) subsuoara = sub brat. Din talpi pana-n subsuori = in tot trupul. ◊ Expr. A (se) tine sau a (se) prinde de subsuoara (sau de subsuori) = a (se) tine de brat; a (se) imbratisa. ♦ (Adverbial) Sub brat. ◊ Expr. A sta (sau a sedea) cu mainile subsuoara (sau subsuori) = a sta degeaba, a trandavi; a sta cu mainile in san. 2. Unghi pe care il formeaza o frunza cu lujerul sau o ramura cu axul purtator. [Var.: (pop.) subsioara, subtioara s. f.] – Sub¹- + *suoara („subsuoara” < lat.).

ENERGETICA f. 1) Stiinta care se ocupa cu studiul descoperirii si exploatarii surselor de energie. 2) Tehnica distribuirii si folosirii energiei sub diferitele ei forme. /<fr. energetique

ETIMOLOGISM n. Tendinta de a reforma limba literara apropiind-o de formele ei mai vechi, considerate a fi mai corecte. /<fr. etymologisme

FIZICA f. Stiinta care se ocupa cu studiul proprietatilor si al structurii materiei, formelor ei de miscare si de transformare. [G.-D. fizicii] /<gr. physike, lat. physica

MACROCOSM ~uri n. Cosmos considerat ca lume in totalitatea ei, manifestata in diversele ei forme de existenta si infinita in timp si spatiu. /<fr. macrocosm

A SE MULA se ~eaza intranz. (mai ales despre haine) A se lipi de corp, luand perfect formal lui. /<fr. mouler

OIDIUM n. 1) Stadiu de dezvoltare a unor ciuperci parazite, cand sporii, care asigura inmultirea lor, formeaza pe organele plantelor atacate un strat fainos, cenusiu. 2) Boala, mai ales a vitei de vie, provocata de acesti spori; fainare. [Sil. -di-um-] /<fr. oidium

ONOMATOPEE f. lingv. Cuvant care, prin forma lui sonora, imita sunete sau zgomote din natura; cuvant imitativ. [Art.: onomatopeea; G.-D. onomatopeei] /<fr. onomatopee

TRATAMENT ~e n. 1) Mod de a trata pe cineva; fel de a se purta cu cineva. 2) Totalitate a procedeelor de vindecare a unei boli; ingrijire medicala; cura; terapie. ~ ambulatoriu. 3) Ansamblu de operatii aplicate unor organisme, materiale sau substante cu scopul de a obtine modificari in structura, calitatea sau forma lor. /<lat. tractamentum, fr. traitment

CROMATINA s.f. Substanta colorabila a nucleului celular, in interiorul caruia ea formeaza un filament in forma de ghem sau de retea. [< fr. chromatine].

MEZOMERIE s.f. (Chim.) Fenomen de oscilare a structurii unei molecule intre formele ei izomere electronic; structura intermediara. ◊ Teoria mezomeriei = teorie care considera ca, pentru o substanta ce poate fi formulata in mai multe structuri (structuri-limita), adevarata ei structura nu este cea redata prin structurile-limita, ci cea intermediara acestora. V. rezonanta. [Gen. -iei. / < fr. mesomerie].

PLASTIDE s.f.pl. Organite care se gasesc in protoplasma celulelor vegetale si care au un rol foarte insemnat in viata plantelor, ele formand substante organice din cele anorganice. [Sg. plastida. / < fr. plastides].

POP-ART s.n. Curent in arta plastica, mai ales in cea americana, care, considerand ca mediul actual al omului il formeaza marile aglomeratii urbane nenaturale (coplesite de masinism, asaltate de publicitate, invadate de obiectele de larg consum, de deseurile industriale), postuleaza intoarcerea spre o noua orientare realista, intemeiata pe un simt modern al naturii. [< engl. pop(ular)-art – arta populara].

SINANTER, -A adj. (Bot.; despre androceu) La care staminele concresc prin anterele lor, formand un tub prin care trece stilul pistilului. // s.f. pl. sinantere (sg. sinantera) Alta denumire pentru familia compozeelor. [< fr. synanthere(s), cf. gr. syn – impreuna, anthos – floare].

STALAGMOMETRIE s.f. Determinare a concentratiilor anumitor solutii, determinand numarul de picaturi pe care il formeaza un volum dat dintr-un lichid care curge printr-un tub capilar. [Gen. -iei. / < fr. stalagmometrie, cf. gr. stalagmos – picatura, metron – masura].

VARIANTA s.f. 1. Aspect particular, diferit fata de o forma socotita ca baza sau tipica a unui lucru, a unei actiuni etc. ♦ Drum diferit de cel obisnuit, dar care vizeaza acelasi obiectiv. 2. (Lingv.) forma a unui cuvant diferita din punct de vedere fonetic sau ortografic fata de forma lui obisnuita sau etimologica. [Pron. -ri-an-. / < fr. variante].

FACIES s.n. 1. Aspect al fetei in timpul unei boli; (p. ext.) fizionomie, aspect exterior. ♦ Suprafata a unei formatii anatomice. 2. Aspect caracteristic pe care il au stratele geologice datorita naturii rocilor si fosilelor din care sunt alcatuite. ♦ Aspectul unei culturi arheologice in formele ei caracteristice. ♦ Aspectul superficial al unui lucru. [Pron. -ci-es, pl. -uri. / < fr., it., lat. facies].

NATURA s.f. 1. Lumea inconjuratoare in intreaga diversitate a manifestarilor si a formelor ei de miscare; univers. ♦ Lumea organica si anorganica; mediu inconjurator. ◊ Natura moarta = grup de lucruri neinsufletite; pictura reprezentand un asemenea grup. 2. Caracter, temperament; fire, trasatura (fizica sau spirituala a cuiva). 3. Caracter specific al unui lucru sau al unui proces, calitate; fel de a fi. [< lat., it. natura, fr. nature].

TEXTOLOGIE s.f. Disciplina a filologiei care are ca obiect pregatirea pentru tipar a textelor clasice in forma lor autentica. [Gen. -iei. / cf. rus. tekstologiia < lat. textus – text, gr. logos – studiu].

ANARHISM s. n. 1. conceptie, miscare social-politica extremista care neaga necesitatea statului si formele lui de organizare, a ordinii si disciplinei sociale in general. 2. stare de anarhie. (< fr. anarchisme, rus. anarhizm, germ. Anarchismus)

CRITIC, -A I. adj. 1. referitor la critica. ♦ aparat ~ = totalitatea notelor lamuritoare facute de un editor la editarea unui text; editie ~a = editie a unui text (clasic, vechi) insotit de aparat critic. ◊ bazat pe critica, care foloseste critica. 2. referitor la un moment de criza; care anunta, determina o criza, o schimbare; dificil, periculos. ♦ (fiz.) stare ~a = (sau punct ~) = stare a unui fluid in care dispare diferenta dintre starea lichida si cea gazoasa. II. s.m. specialist in probleme de literatura si arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza operele create. III. s. f. 1. analiza, apreciere a valorii faptelor, actiunilor si creatiilor oamenilor. ♦ ~a literara = studiu aplicat la opera literara, pe care o analizeaza, o comenteaza, valorificand-o in special sub unghi artistic; ~a de text = comentariu asupra unui manuscris in scopul stabilirii autorului, datei elaborarii lui, formei originare etc. 2. apreciere (severa) a insusirilor, a comportamentului cuiva. (< fr. critique, lat. criticus, gr. kritikos, /III/ kritike)

FACIES s. n. 1. infatisare, aspect superficial al unui lucru. 2. aspect al fetei in timpul unei boli, al unei stari emotive etc. ◊ suprafata a unei formatii anatomice. 3. totalitatea caracterelor mineralogice si petrografice ale unei roci. ◊ aspect pe care il au straturile geologice, determinat de caracterele petrografice si paleontologice. 4. aspectul unei culturi arheologice in formele ei caracteristice. 5. cea mai mica subdiviziune a asociatiei vegetale caracterizata prin dominatia unei specii. (< lat. facies, fr. facies)

PACHET¹ s. n. 1. reunire de obiecte legate sau invelite laolalta in hartie, in carton etc. ♦ (fam.) a trimite pe cineva ~ = a expedia fara voia lui. 2. forma intermediara a semifabricatului la producerea tablei subtiri prin laminare periodica. 3. grup de doua-patru trenuri care circula in acelasi sens intre doua statii. 4. (sport) pack (2). 5. set, multime de probleme, legi, masuri etc. ♦ ~ de nervi = persoana nervoasa, care se agita continuu. (< fr. paquet, germ. Packet)

PARADOX s. n. 1. enunt contradictoriu si in acelasi timp demonstrabil, parere contrara adevarului unanim acceptat; (p. ext.) ciudatenie. ◊ fapt despre care se poate demonstra atat ca este adevarat, cat si fals. 2. (fiz.) ~ hidrostatic = faptul ca presiunea unui lichid pe fundul unui vas nu depinde de dimensiunile si de forma lui. (< fr. paradoxe, gr. paradoxos)

POP-ART s. n. curent in arta plastica contemporana (din Anglia si SUA) care, considerand ca mediul actual al omului il formeaza marile aglomeratii urbane nenaturale, postuleaza intoarcerea spre o noua orientare realista, introducand in compozitii colaje, obiecte de uz cotidian, de tehnica moderna etc. (< amer. pop' art)

TEXTOLOGIE s. f. disciplina filologica, pregatirea pentru tipar a textelor clasice in forma lor autentica. (< rus. tekstologiia)

VARIANTA s. f. 1. aspect particular, diferit fata de o forma socotita ca baza sau tipica a unui lucru, a unei lucrari, actiuni. 2. forma a unui element lingvistic diferita din punct de vedere fonetic sau ortografic fata de forma lui obisnuita sau etimologica. 3. drum (canal) care ocoleste traseul principal, ajungand in acelasi punct final. 4. (biol.) individ, populatie care difera de tip prin unul sau mai multe caractere. 5. (stat.) una din formele sub care s-a inregistrat variabila (II, 3) in cadrul activitatii cercetate. (< fr. variante)

inter- Pref. care adauga unor cuvinte sensul sp. entre. Lat. inter-, cf. intre. Apare intr-o serie de neol. imprumutate limbii fr., din care unele circula si in rom. in forma lor simpla (intercontinental, cf. continental; interlocutor, cf. locutor; international); in alte cazuri, s-a adaugat unui cuvint rom., prin analogie cu cuvintul fr. corespunzator (interpune, ca fr. interposer; interveni, ca fr. intervenir; interzice, ca fr. interdire). In sfirsit, adesea apare si in cuvinte care nu se folosesc cu forma lor simpla (interferenta, interjectie, interlop, intermitent, interpela, interpola, interpreta, interval etc.).

CAPRICIOS, -OASA, capriciosi, -oase, adj. (Despre oameni) Cu manifestari inegale si neasteptate, cu toane; (despre oameni si manifestarile lor) inconsecvent, schimbator. ♦ (Despre lucruri) Neobisnuit, ciudat. Clopotnitele bisericilor... cu formele lor capricioase (BOLINTINeaNU). [Pr.: -ci-os] – Var.: (inv.) capritios, -oasa adj.] – Dupa fr. capricieux.

HADIT (HADITH) (arab. „vorbire, naratiune”) subst. Corpus literar pastrat si transmis din generatie in generatie de un sir sau „lant” de transmitatori sau „garanti” care coboara in istorie pana la Mahomed si persoanele apropiate lui, formand un supliment sau indrumar mai detaliat al mesajului coranic. Culegerile h. s-au conturat abia in sec. 9.

compozitiune f. (lat. com-positio, -onis. V. pozitiune). Actiunea de a compune. Felu partilor, modu in care ele formeaza intregu. Combinatiunea (proportiunea) elementelor care formeaza un corp compus. Ori-ce productiune a spiritului: compozitiuni muzicale, literare. Asezarea literelor la tipar (V. zat). – Si -itie.

cristalografie f. (d. cristal si -grafie). Min. Stiinta cristalelor, a legilor dupa care se formeaza ele. – Creatoru ei e abatele Hauy (1743-1822).

ALIFATIC, -A, alifatici, -ce, adj. (Despre substante chimice organice) care este format din atomi de carbon legati intre ei in forma de lant liber la ambele capete. – Din germ. aliphatisch.

ASTIGMATISM s. n. Aberatie a unui sistem optic, care formeaza o imagine intinsa pentru un obiect. ♦ Defect al lentilelor sau al corneei si cristalinului ochiului omenesc, care consta intr-o abatere de la forma sferica, ele avand razele de curbura diferite in doua plane perpendiculare, ceea ce duce la deformarea imaginilor. – Din fr. astigmatisme.

BUCLUC, buclucuri, s. n. 1. (Pop. si fam.) Situatie neplacuta, incurcata. In care se afla cineva; belea, incurcatura, necaz. ♦ Cearta, discordie. 2. (Reg.; la pl.) Obiecte (neinsemnate, fara mare valoare) pe care le poseda cineva, care formeaza bagajul lui. [Var.: (reg.) bocluc s. n.] – Din tc. bokluk.

IN-FOLIO adj. invar. (Despre formatul unei carti) In care coala de hartie este indoita in doua, formand patru pagini; (despre carti, adesea substantivat) care are acest format. [Pr.: -li-o] – Loc. lat.

INTERSTITIAL, -A, interstitiali, -e, adj. Care se afla intr-un interstitiu, care provine dintr-un interstitiu sau se refera la interstitiu. ♦ Tesut interstitial = tesut conjunctiv care se afla intre elementele in functie ale unui organ, formand masa lui principala. ♦ (Despre leziuni, inflamatii) Care s-a localizat in tesutul conjunctiv al unui organ. [Pr.: -ti-al] – Din fr. interstitiel.

PARCHET, parchete, s. n. I. Pardoseala executata prin imbinarea intre ele (in forma de desene geometrice) a unor piese din lemn tare (stejar, fag etc.) prelucrate special; fiecare dintre piesele de lemn (inguste si scurte) folosite la executarea acestui tip de pardoseala. II. Fiecare dintre suprafetele in care este impartita o padure in vederea exploatarii ei rationale; p. ext. suprafata de teren pe care s-a facut o taiere intr-o padure. III. Institutie judiciara care functioneaza pe langa unele instante judecatoresti, cu atributia de a exercita actiunea penala si de a sustine acuzarea la judecarea proceselor penale; membrii acestei institutii; local in care functioneaza aceasta institutie. – Din fr. parquet.

FIZIC, -A, fizici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care se refera la corpul fiintelor vii, in special la activitatea muschilor, care apartine corpului fiintelor vii, in special activitatii musculare. ♦ Care apartine simturilor. Placeri fizice. 2. S. n. Aspectul exterior al unei persoane; constitutie naturala a unei persoane. 3. Adj. Care apartine materiei, privitor la materie; material; concret. ◊ Geografie fizica = ramura a geografiei avand ca obiect studiul naturii suprafetei terestre si a mediului geografic. 4. S. f. Stiinta fundamentala din ciclul stiintelor naturii care studiaza proprietatile si structura materiei, formele miscarii ei si legile generale ale fenomenelor naturii anorganice, precum si transformarile reciproce ale acestor forme de miscare. ♦ Manual care cuprinde elementele acestei stiinte. 5. Adj. Care apartine fizicii (4), privitor la fizica. – Din fr. physique.

PERPENDICULARITATE s. f. Faptul sau insusirea de a fi perpendicular (1); pozitie perpendiculara; relatie care exista intre doua drepte sau planuri care formeaza intre ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. – Din fr. perpendicularite.

PERPENDICULAR, -A, perpendiculari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte sau planuri; p. ext. despre obiecte sau parti ale lor, despre pozitia lor etc.) Care formeaza intre ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. 2. S. f. Dreapta perpendiculara (1) pe alta dreapta sau pe un plan. – Din lat. perpendicularis, germ. perpendikular, fr. perpendiculaire.

PIPAIT¹ s. n. Faptul de a (se) pipai. ♦ Unul dintre simturi, cu ajutorul caruia, atingand corpurile cu suprafata sensibila a pielii, luam cunostinta de calitatile lor palpabile (forma, consistenta, umiditate etc.). – V. pipai.

STAIF, staifuri, s. n. Intaritura de piele, de carton etc. care se pune in partea de la spate a incaltamintei, in jurul calcaiului, pentru pastrarea formei. ♦ Panza speciala care se pune in interiorul gulerelor, pentru a le mentine forma. – Din germ. Steif[leder].

FINISA, finisez, vb. I. Tranz. A executa ultimele operatii asupra unui produs sau a unei lucrari, pentru a le da forma sau aspectul definitiv. – Din fr. finir (dupa finisaj).

FLEXIUNE, flexiuni, s. f. 1. Incovoiere, indoire; mladiere. ♦ Miscare de indoire a unui segment al corpului pe un alt segment situat deasupra sa. 2. Totalitatea schimbarilor pe care le sufera forma unui cuvant pentru a exprima diferite raporturi gramaticale. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. flexion, lat. flexio, -onis.

CIZelA, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra. a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce imbunatatiri (de stil, de exprimare) unei lucrari (literare, stiintifice); a ciopli. 3. Tranz. si refl. Fig. A face sa capete sau a capata deprinderi civilizate, cultura etc. – Din fr. ciseler.

MOARAJ, moaraje, s. n. (Poligr.) Efect optic obtinut prin suprapunerea a doua tipare de clisee cu retele de puncte sau de linii care formeaza intre ele un unghi. – Din fr. moirage.

TROIENI, troienesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi cu troiene (de zapada); a inzapezi, a nameti. ♦ Refl. A ramane in mijlocul zapezii; a se inzapezi. 2. A acoperi un obiect ingramadind ceva peste el; a forma gramezi, mormane; a ingramadi, a aduna ceva la un loc. [Pr.: tro-ie-] – Din troian¹.

SISTEM, sisteme, s. n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forte etc.) dependente intre ele si formand un tot organizat, care pune ordine intr-un domeniu de gandire teoretica, reglementeaza clasificarea materialului intr-un domeniu de stiinte ale naturii sau face ca o activitate practica sa functioneze potrivit scopului urmarit. ◊ Sistem informational = ansamblu de procedee si mijloace de colectare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor, institutiilor, ministerelor etc. ♦ Totalitatea relatiilor pe baza carora este alcatuit un sistem (1). 2. Totalitatea depozitelor formate in decursul unei perioade geologice. 3. Metoda de lucru, mod de organizare a unui proces, a unei operatii, fel de a lucra; norma, obicei. ◊ Sistem Braille = metoda de scriere pentru orbi, cu litere tipografice speciale scoase in relief, pentru a putea fi pipaite. 4. Model, tip, tipar; marca (de fabrica). 5. (In sintagma) Sistem audio = combina muzicala. [Var.: (rar) sistema s. f.]

SEGMENTARE, segmentari, s. f. 1. Faptul de a segmenta. ♦ Diviziune a celulei-ou sau a zigotului in celule din ce in ce mai mici, care se asociaza intre ele si formeaza foitele embrionare; segmentatie. 2. (Fon.) Operatie de izolare a unui segment dintr-o secventa sonora pentru studiul lui auditiv, eliminandu-se astfel influenta contextului. – V. segmenta.

SINTERIZARE, sinterizari, s. f. Procedeu de lipire a pulberilor metalice, ceramice etc., in urma incalzirii si presarii lor. ♦ Operatie de realizare a unor piese prin incalzirea unor pulberi si presarea lor in forme speciale. – V. sinteriza.

CUBILOU, cubilouri, s. n. Cuptor vertical cilindric, format dintr-o manta de tabla captusita cu caramida refractara, in care se incalzeste metalul impreuna cu combustibilul si cu materialele auxiliare, pentru a obtine fuziunea metalului sau pentru topirea si turnarea lui in forme. – Din fr. cubilot.

BIOCENOZA f. Totalitate a organismelor vii, care populeaza un anumit mediu, formand cu el un tot unitar. [Sil. bi-o-] /<fr. biocenose

COACAZ ~i m. Arbust, ramificat de la baza, cu flori galbene-verzi, cultivat pentru fructele lui in forma de bobite mici rosii, negre sau galbene, dispuse in ciorchini. [Sil. coa-caz] /Din coacaza

CONFESIUNE ~i f. 1) Comunicare a unor fapte sau ganduri ascunse; spovedanie; confidenta. 2) Ritual crestin constand in marturisirea pacatelor pentru a obtine iertarea lor; spovedanie. 3) forma a constiintei sociale, in care realitatea este reflectata si interpretata ca fiind dependenta de forte si fiinte supranaturale; religie; cult; credinta. 4) Scriere literara cu caracter autobiografic, in care autorul este de o sinceritate totala. [Art. confesiunea; G.-D. confesiunii; Sil. -si-u-] /<fr. confession, lat. conffesio, ~onis

COROANA ~e f. 1) Cerc impletit din flori sau frunze, care serveste drept podoaba pentru cap. 2) Cununa de flori care se pune la mormantul cuiva. 3) Podoaba in forma de cerc, facuta din metal pretios, impodobita cu pietre scumpe si purtata pe cap de monarhi, ca semn al demnitatii lor. 4) fig. forma monarhica de guvernamant; monarhie. 5) Totalitate a ramurilor unui copac. 6) Partea vizibila a dintelui la om. 7) Invelis de metal sau din alt material, in care se imbraca un dinte cariat dupa ce a fost tratat. 8) Marginea superioara a copitei la cal. 9) mat. Suprafata cuprinsa intre doua cercuri concentrice. 10) (in unele tari) Unitate monetara. 11) : ~ solara partea exterioara incandescenta a Soarelui, care se vede ca o aureola in timpul eclipselor totale. 12) : ~ boreala constelatie din emisfera nordica. /<lat. corona

CUBILOU ~ri n. Cuptor vertical, in forma de cilindru, captusit cu materiale refractare, folosit pentru fuziunea metalului sau pentru topirea si turnarea lui in forme. /<fr. cubilot

CULEE ~ f. 1) Fiecare dintre cele doua picioare ale unui pod situate pe malurile opuse. 2) Canal prin care metalul topit se scurge din forme. [Sil. -le-e] /<fr. culee

el ea (ei, ele) pron. pers. 3 1) (substituie numele persoanei despre care se vorbeste) ~ invata. A fost si ~ la tara. 2) Sot (respectiv sotie). 3) (formele de genitiv lui, ei, lor au valoare posesiva) Cartea lui. A lor a fost initiativa. 4) (formele de dativ lui, ei, ii, i, lor, le, li se folosesc cu functie de complement indirect sau atribut) Fusul ii scapa ei din mana. 5) (formele de acuzativ il, l, o, ii, i, le se folosesc cu functie de complement direct) Cartea pe care o citesc. Pe el il cauta. 6) (formele i si o se folosesc cu valoare neutra) Au mai patit-o si altii. /<lat. illum, illa

MECANISM ~e n. 1) Sistem tehnic constand din mai multe elemente, folosit pentru a transmite sau a transforma o miscare. 2) Totalitate a pieselor, angrenajelor, ce constituie un astfel de sistem. 3) Ansamblu de elemente, coordonate intre ele, care formeaza un intreg, functionand ca un organism viu. 4) Mod de functionare; proces functional. ~ul gandirii. ~ul limbii. ~ biologic. /<fr. mecanisme, germ. Mechanisme

PATRAR ~e n. pop. v. PATRIME. ◊ ~ de Luna faza de crestere sau de descrestere a Lunii cand ea are forma de secera. [Sil. -trar] /patru + suf. ~ar

PERECHE ~i f. 1) Grup de doua obiecte de acelasi fel intrebuintate impreuna. O ~ de ciorapi. 2) Grup de doua persoane de s*x opus aflate intr-o anumita legatura; cuplu. O ~ de dansatori. O ~ aleasa. 3) Grup de doua animale de aceeasi specie. O ~ de gaini. O ~ de boi. 4) Fiecare dintre elementele care alcatuiesc asemenea grupuri. Aceasta ti-i ~ea. 5) Obiect compus din doua parti simetrice, unite intre ele si formand un intreg. O ~ de foarfece. ◊ O ~ de carti un pachet de carti de joc. 6) la pl. Cate doi. A merge ~. 7) Persoana care se potriveste dupa anumite calitati altei persoane. ◊ Fara ~ fara seaman; unic in felul sau. A-i fi cuiva ~ a se potrivi cu cineva. [G.-D. perechii] /<lat. paric[u]la

ROTUNJIME ~i f. forma rotunda. ~ea corpului. /rotund + suf. ~ime

SINTEZA ~e f. 1) Metoda de cercetare care consta in recompunerea obiectului din elementele in care a fost descompus acesta cu scopul cunoasterii diferitelor lui aspecte 2) formare a unui intreg (material) din elemente. 3) Lucrare stiintifica care generalizeaza rezultatele esentiale ale unei probleme sau ale unei discipline. 4) chim. Preparare a unui compus din substante simple. [G.-D. sintezei] /<ngr. sinthesis, lat. sinthesis, fr. synthese, germ. Synthese

STAIF ~uri n. 1) Bucatica de piele cu care se intareste calcaiul la incaltaminte, pentru a nu se deforma. 2) Panza speciala pusa in interiorul gulerelor pentru a le mentine forma. /<germ. Steif[leder]

TEXTOLOGIE f. Ramura a filologiei care se ocupa cu studiul textelor (literare sau stiintifice) in vederea publicarii lor in forma autentica. [G.-D. textologiei] /<rus. tekstologhia

ETIMOLOGISM s.n. Tendinta de a reforma limba literara, apropiind forma actuala de o forma a ei mai veche, pretinsa a fi mai corecta; ortografie etimologica. [< fr. etymologisme].

FIZICA s.f. Stiinta care se ocupa cu studiul structurii si al proprietatilor materiei, cu formele miscarii ei si cu legile generale ale fenomenelor naturii anorganice. ◊ Fizica atomica = parte a fizicii care studiaza proprietatile fizice ale atomilor; fizica nucleara = ramura a fizicii care studiaza proprietatile nucleului atomic. [Gen. -iei, var. fisica s.f. / < fr. physique, lat. physica, gr. physikos < physis – natura].

FLEXIUNE s.f. 1. Incovoiere; mladiere. 2. Totalitatea schimbarilor pe care le sufera forma unui cuvant pentru a exprima anumite raporturi gramaticale. [Pron. -xi-u-, var. flexie s.f. / < fr. flexion, lat. flexio].

GEOMETRIE s.f. Ramura a matematicii al carei obiect il constituie formele spatiale. ◊ Geometrie descriptiva = ramura a geometriei care se ocupa cu reprezentarea corpurilor din spatiu prin figuri plane. [Gen. -iei. / < fr. geometrie, cf. lat. geometria < gr. ge – pamant, metron – masura].

MISCelANEU s.n. (Liv.) Carte, rubrica intr-o publicatie periodica, care cuprinde articole, studii etc. cu un continut variat. ♦ Culegere de lucrari, de fapte etc. fara legatura intre ele. // adj. format din lucrari diferite. [Pron. -neu, var. miscelanea, miscellanea s.f. / cf. fr. miscellanees, lat. miscellanea – amestecate].

OBIECTITATE s.f. (In filozofia lui Schopenhauer) forma sub care lucrul in sine, realul, apare ca obiect. [Cf. germ. Objektitat, fr. objectite].

WIRING s.n. (Med.) Procedeu de tratare a unui anevrism al aortei, constand din introducerea in interiorul lui, in forma de ghem, a unui fir metalic lung si subtire. [< fr. wiring, cf. engl. to wire – a fixa cu o sarma].

ERUPTIE s.f. 1. Iesire brusca si violenta din pamant a unui gaz, a titeiului, a lavei etc.; erupere, tasnire, izbucnire. ◊ Eruptie vulcanica = ansamblul fenomenelor legate de migrarea magmei si de revarsarea ei sub forma de lava; vulcanism. 2. Eruptie solara = crestere brusca a stralucirii unei regiuni a cromosferei. 3. Aparitie pe piele a unor pete rosii sau a unor basicute in cazul unor boli. [Gen. -iei, var. eruptiune s.f. / cf. fr. eruption].

IN-FOLIO adj., s.n.invar. (format) in care coala de hartie imprimata este impaturita in doua, formand patru pagini; (carte) care are acest format. [Pron. -li-o. / < fr., lat. in-folio].

INTERSTITIAL, -A adj. Referitor la, de (la) interstitiu, care provine dintr-un interstitiu. ◊ Tesut interstitial = tesut conjunctiv care se afla intre elementele in functiune ale unui organ, formand masa lui principala. ♦ (Despre rani etc.) Localizat in tesutul conjunctiv sau in vasele de sange ale unui organ. [Pron. -ti-al. / cf. fr. interstitiel].

sufan, sufane, s.n. (reg.) 1. fiecare dintre cei doi pari grosi si lungi, ascutiti la un capat, cu care se fixeaza navodul la fundul apei ca sa nu se scape pestele pe sub el. 2. (in forma: sifan) prajina folosita de pescari pentru a conduce luntrea.

RATIFICA vb. I. tr. A da valabilitate unui act, unui tratat etc. prin aprobarea sau confirmarea lui in forma autentica. [P.i. ratific, 3,6 -ca, it. ratificare, fr. ratifier].

ALIFATIC, -A adj. (despre combinatii organice saturate) format din atomi de carbon legati intre ei in forma de lant liber. (< fr. aliphatique)

BISECTOR, -OARE I. adj. care imparte in doua parti egale. ◊ plan bisector = plan care imparte un unghi diedru in doua diedre egale. II. s. f. semidreapta cu originea in varful unui unghi, interioara lui si formand unghiuri congruente cu laturile acestuia. (< fr. bissecteur)

ERUPTIE s. f. 1. iesire brusca si violenta din pamant a unui gaz, a titeiului, a lavei etc. ♦ ~ vulcanica = ansamblul fenomenelor legate de migrarea magmei si de revarsarea ei sub forma de lava; vulcanism. 2. ~ solara = crestere brusca a stralucirii unei regiuni a cromosferei. 3. aparitie pe piele a unor pete rosii sau a unor basicute in cazul unor boli. (< fr. eruption, lat. eruptio)

ETIMOLOGISM s. n. tendinta de a reforma limba romana literara de la sfarsitul sec. XIX, apropiind-o de o forma a ei mai veche. (< fr. etymologisme)

FIZIC, -A I. adj. 1. referitor la corpul omului si la activitatea musculara. 2. referitor la materie, material, concret. 3. referitor la fizica, la fenomenele pe care le studiaza. II. s. n. aspect exterior al (corpului) unui om. III. s. f. stiinta care studiaza structura si proprietatile materiei, cu formele miscarii ei si cu legile generale ale fenomenelor naturii anorganice. ♦ ~ atomica = parte a fizicii care studiaza proprietatile fizice ale atomilor; ~ nucleara = ramura a fizicii care studiaza proprietatile nucleului atomic. (< fr. physique, lat. physicus, gr. physikos)

FLEXIUNE s. f. 1. incovoiere, indoire; mladiere. 2. totalitatea schimbarilor pe care le sufera forma unui cuvant pentru a exprima diferite raporturi gramaticale. (< fr. flexion, lat. flexio)

MODULARE s. f. 1. actiunea de a modula. 2. sistem de dimensionare a constructiilor, folosind modulul de baza. 3. introducere in opera de arta plastica sau arhitecturala a unei unitati de masura unica, care prin repetarea sau subimpartirea ei sa serveasca la dimensionarea elementelor constitutive ale operei, ca si a intregului. 4. (biol.) rediferentiere a celulelor in procesul lor de formare definitiva. ◊ modificare produsa in celule de stimulii din mediu. (< modula)

PERPENDICULAR, -A I. adj. 1. (despre drepte, plane) care formeaza intre ele unghiuri sau diedre adiacente congruente. 2. stil ~ = varianta a stilului gotic, in Anglia in sec. XIV, manifestata mai ales in economia boltilor, care dispar sub multimea arcelor, bogat ornamentate cu muluri decorative. II. s. f. dreapta perpendiculara. (< fr. perpendiculaire, lat. perpendicularis)

SINTAGMATIC, -A I. adj. 1. referitor la sintagma. ♦ clasa ~a = ansamblu de termeni care au, in fraza, acelasi comportament gramatical; raporturi ce = raporturi care unesc intre ele diversele elemente ale unei sintagme. 2. reguli ce = (in gram. generativa) reguli de expansiune care dau o noua versiune unei categorii oarecare sub forma constituentilor ei imediati. II. s. f. studiul sintagmelor. (< fr. syntagmatique)

SINTERIZARE s. f. procedeu de lipire a unui material granular fara ajutorul unui liant, numai prin incalzire si, eventual, prin presare. ◊ operatie de realizare a unor piese prin incalzirea unor pulberi si presarea lor in forme speciale; concretionare. (< sinteriza)

STAIF s. n. 1. intaritura de piele, de carton la partea din spate a incaltamintei, in jurul calcaiului. 2. panza speciala pusa in interiorul gulerelor pentru a le mentine forma. (< germ. Steif/leder/)

sisiiac (-iece), s. n. – (Mold., Trans.) Hambar, patul de forma circulara. – Var. sisiac(a), sasiac. Sl. sąseku (Byhan 332; Tiktin; Conev 80), cf. bg. sasek, rut. susik, mag. szuszak. Este dubletul lui susai, s. n. (Trans., hambar), din mag. szuszak (Candrea), sau al lui susei, forma inv. atestata, cu schimb. de suf.

ALCATUIRE, alcatuiri, s. f. Actiunea de a (se) alcatui¹ si rezultatul ei; intocmire, formare, compunere, constituire. ♦ Compozitie, constitutie, structura.

BRATEIU 1. Com. in jud. Sibiu, pe Tirnava Mare; 2.870 loc. (1991). In satul Buzd, biserica fortificata (sec. 15). 2. Cultura din sec. 4-6 apartinind populatiei daco-romane. De caracter rural, puternic influentata de cultura provinciala bizantina, cultura B. a cuprins intreg terit. de astazi al Romaniei. ea a format fondul de populatie (etnic si lingvistic) si de cultura care a stat la baza formarii si dezvoltarii culturii Ipotesti-Ciurel-Cindesti din sec. 7-8.

CALEIDOSCOP, caleidoscoape, s. n. Aparat optic format dintr-un tub in interiorul caruia se gasesc mai multe oglinzi, dispuse astfel incat mici obiecte colorate asezate intre ele sa formeze diferite desene simetrice. – Fr. kaleidoscope (< gr.).

brazdar n., pl. e (d. brazda). Botu cu care plugu taie pamintu. (el e format de birsa la stinga si cormana la dreapta).

AFINA, afine, s. f. Fructul comestibil al afinului¹, o baca in forma de bobita neagra-albastruie, brumata, cu gust acrisor. – forma feminina a lui afin¹.

BILIAR, -A, biliari, -e, adj. Care se refera la bila¹, care formeaza bila¹. [Pr.: -li-ar] – Din fr. biliaire.

FONEM, foneme, s. n. Cea mai mica unitate sonora a limbii, care are functiunea de a diferentia cuvintele intre ele, precum si formele gramaticale ale aceluiasi cuvant. ♦ (In trecut) Sunet. – Din fr. phoneme.

GHEB¹, (1, 2) gheburi, (3) ghebe, s. n. 1. Cocoasa (la om). 2. Ridicatura de teren in forma de gheb (1). 3. (La pl.) Specie de ciuperci comestibile cu piciorul galbui sau brun, avand de jur-imprejur un inel alb, si cu palaria galbena-bruna (Armillaria mellea). ◊ Ghebe de brad = ciuperca comestibila cu palaria alba, subtire, carnoasa si cu piciorul lung si subtire (Lepiota clypeolaria). Ghebe de padure = ciuperca comestibila cu palaria rosiatica ori bruna, catifelata (Collybia longipes). – Probabil lat. *glibbus (forma metatezata a lui *gibb(u)lus < gibbus).

TIGARAR, tigarari, s. m. Insecta din ordinul coleopterelor, de culoare albastra-verzuie cu reflexe aurii, care isi depune ouale pe frunzele anumitor plante pe care le rasuceste in forma de tigara de foi (Byctiscus betulae). – Tigara + suf. -ar.

UNIVERS, universuri, s. n. 1. Lumea in totalitatea ei, nemarginita in timp si spatiu, infinit de variata in ce priveste formele pe care le ia materia in procesul dezvoltarii ei; cosmos. 2. Globul pamantesc; parte populata a globului pamantesc (impreuna cu tot ce se afla pe el); locuitorii globului pamantesc. ♦ Mediul, cercul, lumea imediata in care traieste cineva sau ceva: domeniu material, intelectual sau moral. – Din fr. univers, lat. universum.

VA¹ element de compunere care a servit (intr-un stadiu vechi al limbii) la formarea unor adverbe (undeva, candva) sau a unor pronume (cineva, careva), carora le imprima o nuanta nehotarata. – Din prez. ind. (pers. 3 sg., forma populara) al lui vrea.

formaRE, formari, s. f. 1. Actiunea de a (se) forma si rezultatul ei; formatie (1). ♦ Pregatire, instruire, educare; creare. 2. Operatie de confectionare si de asamblare a partilor constitutive si a miezurilor care alcatuiesc o forma de turnatorie. – V. forma.

PACHET, pachete, s. n. 1. Obiect sau grup de obiecte stranse la un loc sau infasurate intr-o invelitoare de protectie (si legate) pentru a se putea pastra sau transporta mai usor; legatura. ◊ Expr. (Adverbial) A trimite pe cineva pachet = a trimite, a expedia pe cineva rapid si fara voia lui undeva. 2. Ansamblu de piese identice, suprapuse sau alaturate si legate intre ele pentru a forma o singura piesa folosita intr-un sistem tehnic. – Din fr. paquet, germ. Paket.

ASIGURARE, asigurari, s. f. Actiunea de a (se) asigura si rezultatul ei. 1. Punere in siguranta. 2. Incredintare, promisiune ferma. 3. Operatie financiara, decurgand dintr-un contract sau dintr-o obligatie prevazuta de lege, prin care asiguratorul se obliga ca in schimbul unei sume primite periodic sa despagubeasca pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar suferi in urma unor intamplari independente de vointa lui. ◊ Asigurari sociale = forma de ocrotire a populatiei, constand in acordarea de ajutoare materiale si asistenta medicala. – V. asigura.

PERLIER, -A, perlieri, -e, adj. (Livr.) De perle (1). ♦ (Despre scoici) Din ale caror secretii se formeaza perle. [Pr.: -li-er] – Din fr. perlier.

POLARITATE s. f. 1. Proprietate a unui sistem fizic de a avea, in doua puncte ale sale, caracteristici de aceeasi natura, dar opuse una celeilalte. 2. Proprietate a unui organism vegetal sau a unei parti din el de a forma doua puncte de crestere cu proprietati diferite. 3. (Fil.) Specie a contradictiei constand in relatia dintre doi termeni care prezinta cel mai mare grad de opozitie posibil si totodata se presupun reciproc, ca polii unui magnet. – Din fr. polarite.

CROCODIL, crocodili, s. m. 1. Reptila uriasa din ordinul crocodilienilor, care traieste in fluviile din tarile tropicale, cu corpul acoperit de placi osoase, cu coada lunga si cap alungit, cu falci lungi si dinti puternici (Crocodilus niloticus). ◊ Expr. (Fam.) Lacrimi de crocodil = plans prefacut, ipocrit. 2. Dispozitiv metalic fixat pe sinele de cale ferata si folosit pentru a transmite comenzile de semnalizare, actionand fluierul locomotivei in mers. 3. Cleste cu care, in laborator, se da dopurilor de pluta elasticitatea necesara folosirii lor. 4. Clema de forma unui clestisor cu falci dintate, folosit pentru realizarea unor legaturi electrice temporare si demontabile. – Din fr. crocodile, lat. crocodilus.

PROPORTIONALITATE, proportionalitati, s. f. 1. Insusire a lucrurilor, a fenomenelor, a notiunilor etc. de a fi proportionale intre ele, de a forma proportie. 2. (Mat.) Raport intre marimi care variaza proportional. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. proportionnalite, lat. proportionalitas, -atis.

SIAMEZ, -A, siamezi, -e, s. m. si f., adj. 1. Persoana care face parte din populatia de baza a Siamului. 2. Adj. Care apartine Siamului sau populatiei lui, privitor la Siam sau la populatia lui. ◊ Frati siamezi sau surori siameze = gemeni care s-au nascut cu corpurile lipite total sau partial intre ele; fig. grup format din doi prieteni nedespartiti. Pisica siameza = specie de pisica originara din Extremul Orient, cu ochii albastri, cu parul cafeniu, scurt, moale, matasos si cu coada scurta. [Pr.: si-a-] – Siam (n. pr.) + suf. -ez.

FALCea, falcele, s. f. Fiecare dintre: a) cele doua talpi ale saniei; b) cele doua brate ale vatalelor de la razboiul de tesut; c) cele doua scandurele intre care intra limba melitei; d) stinghiile de lemn care leaga intre ele scandurile care formeaza fundul carului; e) cele doua stinghii laterale ale carceiei carului prin care se leaga tanjala de protap (cand se injuga patru boi); f) cele doua brate de lemn ale piscului (la car); g) cele doua sau patru brate laterale care constituie corpul afetului unui tun sau al unui obuzier. – Falca + suf. -ea.

LANT, lanturi, s. n. 1. Sir de verigi, de placi, de zale etc. metalice, unite intre ele pentru a forma un lot, care serveste spre a lega ceva, a transmite o miscare etc. ♦ Instrument format dintr-un sir de vergele groase, cu care se masoara lungimile de teren. ♦ Lucratura simpla facuta cu croseta, care consta dintr-un sir de ochiuri inlantuite. 2. Lant (1) mic, de obicei din metal pretios, servind ca podoaba (la mana, la gat). 3. Fig. Tot ceea ce constituie o legatura puternica; ceea ce incatuseaza libertatea, independenta cuiva. 4. Sir continuu de elemente, fiinte, lucruri, stari asemanatoare. ◊ Reactie in lant = reactie care, producandu-se intr-un anumit punct al unui corp, se propaga in toata masa lui, dand nastere unei succesiuni de reactii elementare. Lant cauzal inchis = feedback. ◊ Expr. A se tine lant = a se succeda (in numar mare). ♦ Sir format din mai multi atomi legati intre ei; catena. – Din bg. lanec.

LUCRA, lucrez, vb. I. 1. Intranz. si tranz. A efectua, a presta o munca, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Trans.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-si vedea de treaba. 2. Intranz. A fi in miscare, in actiune; a dezvolta o activitate intr-o directie oarecare; a functiona. 3. Intranz. A actiona in chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut alta forma, facand din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A cladi, a construi. ♦ A face, a confectiona; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a impleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti impotriva cuiva. [Prez. ind. si: (reg.) lucru] – Lat. lucubrare.

DelICAT, -A, delicati, -te, adj. 1. (Despre fiinte si lucruri, cu privire la forma, la aspectul lor) Fin, gingas, subtirel, gratios; p. ext. fragil; (despre fiinte) plapand, subred, slabut. ♦ (Despre culori, nuante) Discret, atenuat, pal, estompat. 2. De calitate buna (in ceea ce priveste finetea materialului si a executiei). ♦ (Despre mancaruri, bauturi, parfumuri) Fin, ales. 3. (Despre oameni si despre manifestarile lor; adesea adverbial) Plin de atentie, de grija; lipsit de asprime, de brutalitate, prevenitor. 4. (Despre probleme, situatii etc.) Care cere mare bagare de seama, prudenta, rezerva, subtilitate; gingas. – Din fr. delicat, lat. delicatus.

DIFORM, -A, diformi, -e, adj. (Despre fiinte sau despre parti ale corpului lor) A carui forma prezinta anomalii sau neregularitati izbitoare, respingatoare; urat, pocit, slut. ♦ (Rar; despre materii) Inform. – Din fr. difforme, lat. difformis.

COLAC ~ci m. 1) Paine alba in forma de inel, impletit din doua sau mai multe vite de aluat. ◊ A se face ~ a sta culcat cu corpul incovoiat. Omul nu fuge de ~, ci de ciomag fiecare se fereste de rau, nu de bine. A astepta pe cineva cu ~ci calzi a-i face cuiva o primire c******a. ~ peste pupaza la un necaz se adauga altul. La cel bogat vine si d****l cu ~ celui norocos ii merge bine intotdeauna. Cum e sfantul si ~cul dupa cum e omul, asa este si atitudinea fata de el. 2) Obiect de forma inelara avand diferite intrebuintari. ◊ ~ de salvare cerc de pluta sau de cauciuc (umflat cu aer sau cu alt material usor), folosit pentru a tine la suprafata apei un naufragiat. ~ de fum rotocol de fum de tigara. 3) Ingraditura de piatra sau de lemn a unei fantani; ghizd. /<sl. kolati

MALURA f. 1) Boala care ataca unele plante graminee, cauzata de ciuperci parazite ce distrug continutul boabelor, formand in interiorul lor o pulbere neagra. 2) Ciuperca microscopica care produce aceasta boala. 3) Pulberea neagra din interiorul boabelor atacate de aceasta ciuperca. [G.-D. malurii; Acc. si malura] /cf. ngr. meluri

MICROTelEFON ~oane n. Receptor telefonic avand atasat la el dispozitivul de format numarul. /<fr. microtelephone, germ. Mikrotelephon

NOU³ noua (noi) (in opozitie cu vechi) 1) Care este facut de curand; care exista de putin timp; proaspat; recent. ◊ ~-nout absolut nou. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anului in curs. Paine noua. 3) si fig. Care exista de putin timp; recent. Carte noua. ◊ Luna noua a) luna in faza ei initiala, in forma de secera subtire; b) timpul cat dureaza aceasta faza. (Copil) ~-nascut (copil) care s-a nascut de curand. Ce mai (e) ~? ce noutati mai sunt? Nimic ~ nici un fel de noutati. 4) (despre persoane) Care a venit undeva de curand (si este inca necunoscut sau putin cunoscut). 5) Care nu a fost cunoscut mai inainte. Metoda noua. 6) Care difera (in mod esential) de ceea ce a fost in trecut. Vremuri noi. 7) Care tine de timpurile noastre; propriu timpului prezent sau trecutului apropiat; modern; contemporan. Tehnica noua. 8) (inaintea unui substantiv) Care prin calitatile sale aminteste de cineva (sau de ceva). ~l Orfeu. 9) Care se adauga la cele de mai inainte. Forte noi. /<lat. novus

PETUNIE ~i f. 1) Planta erbacee decorativa cultivata pentru florile ei mari, in forma de palnie, divers colorate si placut mirositoare. 2) Floare a acestei plante. [G.-D. petuniei] /<fr. petunia

A RASUCI ~esc tranz. 1) (ate, franghii sarme etc.) A invarti in jurul lui insusi sau in jurul unui obiect; a suci de mai multe ori. ◊ ~ mustatile a suci capetele mustatilor pentru a le da o forma anumita. 2) (corpul sau parti ale corpului) A suci brusc intr-o parte; a intoarce. 3) A face sa se rasuceasca. /ras- + a suci

AUTONOMIE s.f. 1. Drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei nationalitati conlocuitoare etc.) de a se administra singur in cadrul unui stat condus de o putere centrala; situatie a celui care nu depinde de nimeni, care are deplina libertate in actiunile sale. 2. Distanta maxima pe care o poate parcurge un vehicul cu motor (nava, avion etc.) fara alimentare. ◊ Autonomie financiara = situatia unui serviciu cu gestiune financiara independenta de aceea a organului care l-a creat si care il controleaza. Autonomia artei = diferentierea artei si a valorilor ei de celelalte forme ale constiintei sociale si de valorile corespunzatoare acestora. [Pron. a-u-, pl. -ii, gen. -iei. / < fr. autonomie, it. autonomia, cf. gr. autos – insusi, nomos – lege].

formaRE s.f. Actiunea de a (se) forma si rezultatul ei; formaj; formatie. [< forma].

MALEOLA s.f. (Anat.) Fiecare dintre apofizele regiunii inferioare a tibiei si a peroneului, care formeaza glezna. [Pron. -le-o-. / < fr. malleole, cf. lat. malleolus – ciocanel].

ZIGZAG s.n. Sir de linii care formeaza alternativ intre ele unghiuri iesinde ori intrande; linie franta. ◊ In zigzag = in linie franta. [< fr. zigzag].

G*Y s.m. H********l. [Pr.: ghei] (cf. engl. g*y (fr. g*y, gai) < forma eufem. a lui g*y = vesel, voios < engl.med. gai < fr.v. < (prob.) germanic; cf. germ.v. de sus gāhi = brusc, repede, subit < got. *gaheis = iute, repede) [et. si Webster's Unabridged Dictionary, Le Petit Robert]

CENTURA s.f. 1. Curea lata de piele, de panza etc., folosita mai ales de militari; centiron. ◊ Centura de salvare = dispozitiv format din corpuri plutitoare care se fixeaza in jurul taliei, servind la mentinerea unei persoane la suprafata apei fara sa inoate; colac de salvare. 2. Cingatoare. ◊ Centura pelviana = oasele bazinului. ♦ (Sport) a) Linie imaginara la nivelul ombilicului sub care nu sunt permise loviturile la box; b) procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mainile la lupte. 3. (Mil.) Centura de fortificatii = zona fortificata aflata la o distanta potrivita pentru a le feri de focul armelor grele ale unui eventual dusman; cale ferata de centura = cale ferata care inconjura un oras. 4. Fasie continua de table de otel care formeaza bordajul unei nave. 5. Grinda orizontala din beton armat, rezemata pe toata lungimea ei pe zidurile exterioare ale unei cladiri, avand rolul de a le lega intre ele. 6. Cadru de forma circulara. 7. Centuri de radiatie = zone de grosime variabila, care inconjura Pamantul, caracterizate printr-un nivel ridicat de radiatie corpusculara ionizata. [< fr. ceinture].

COMPARATIE s.f. 1. Alaturare a mai multor lucruri, fiinte, evenimente, fenomene pentru a stabili asemanari sau deosebiri intre ele; asemanare, comparare. ♦ Forme ale adjectivului si ale adverbului care indica un anumit grad al insusirii, al caracteristicii denumite de adjectivul sau de adverbul respectiv. ◊ Termen de comparatie = expresie, idee care serveste pentru a compara ceva. 2. Alaturare a doua lucruri, persoane etc. pe baza unor trasaturi sau a unor insusiri comune. [Gen. -iei, var. comparatiune s.f. / cf. lat. comparatio, it. comparazione].

aparea (-ar, -rut), vb. – A se ivi, a se arata; a lua nastere. format pe baza lui parea, ca in modelul fr. apparaitre fata de paraitre (sec. XIX); cf. sp. aparacer. Este frecventa tendinta de a asimila vb. cu conj. III (a apare). Der. aparent, adj.; aparenta, s. f.; aparitie,, s. f., toate din fr.

araduce (-c, -us), vb. – 1. A reprezenta, a simboliza. – 2. A se asemana. – Var. raduce. Lat. redūcere „a duce din nou”, sau „a reduce”, cu a- posterior; sau din lat. ad redūcere, dupa Tiktin 86; Puscariu 105 (lipseste in DAR). Este cuvint vechi (sec. XVII), dublet al lui reduce, vb., format in sec. XIX pe baza lat.

asijderea adv. – La fel, tot asa, de asemenea. – Var. asisdere(a), asijdere. Hibrid format din asis (forma veche a lui asa) si sb. takozdere „la fel” (Hasdeu 2004; Puscariu 133; DAR). Pare a fi fost vorba la inceput de o stingacie a vechilor traducatori din sl. (asa este sinonim cu tako, insa -zdere nu poate fi tradus, nici nu pare sa fi circulat numai in rom.). S-a pastrat datorita limbajului ecleziastic, dar fara circulatie populara.

atrage (-g, -as), vb. – A exercita o atractie, a apropia la sine. format pe baza lui trage, ca fr. attirer de la tirer. – Der. atragator, adj. (atractiv). Cf. atractie, s. f., din fr. attraction; atractiv, adj., din fr.

MOARAJ s.n. (Poligr.) Efect optic obtinut prin suprapunerea a doua tipare cu retele de puncte sau de linii, care formeaza unghiuri intre ele. [Pron. moa-. / < fr. moirage].

ONOMASIOLOGIE s.f. Ramura a lingvisticii care studiaza numele din punctul de vedere al formei si continutului lor. [Pron. -si-o-, gen. -iei. / < germ. Onomasiologie, cf. gr. onoma – nume, logos – studiu].

PREFIX s.n. 1. Particula care pusa la inceputul unui cuvant formeaza impreuna cu el un alt cuvant cu alt inteles. 2. (Telec.) Indicativ. [< fr. prefixe, cf. lat. praefixus].

UNIVERS s.n. 1. Lumea in totalitatea ei, nemarginita in timp si in spatiu, infinit de variata in ceea ce priveste formele pe care le ia materia in procesul dezvoltarii ei; cosmos. 2. Globul terestru, Pamantul. 3. (Fig.) Cerc ingust al vietii cuiva; mediu. 4. Populatie in cadrul unei operatii statistice. [Pl. -suri. / < fr. univers, it. universo, engl. univers, cf. lat. universus].

faurar s. m. – Februarie. – Mr. flivrar, istr. faurǫr. Lat. februarius (Puscariu 591; Candrea-Dens., 574; REW 3120; DAR), cf. alb. fruer, fljur (Meyer 108; Philippide, II, 641), calabr. frevaru, friul. frevar. Este forma populara, paralela lui fevruarie (sl. fevruarie), inv., si februarie, s. m. (lat. februarius). Prin analogie cu faurar „fierar” s-a ajuns si la o forma regresiva, faur „februarie”.

FIGURA s. f. 1. chip, fata, obraz. ♦ (fam.) a-i face a (cuiva) = a pacali, a face cuiva o farsa. 2. forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imagine plastica a unui corp. ♦ (mat.) ~ geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ◊ carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje. ◊ (sah) fiecare dintre piesele de joc. 3. persoana; personalitate. 4. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. reprezentare, imagine simbolica sau alegorica a unei persoane, a unui animal sau obiect. ♦ ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant, imbogatindu-i-se semnificatia. ♦ ĩ silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul in functie de pozitia termenilor in premise. 6. pozitie, miscare (la dans, la scrima, patinaj etc.). (< fr. figure, lat. figura)

FONEM s. n. cea mai mica unitate fonica sau sonora a unei limbi, avand functia de a alcatui si de a deosebi intre ele cuvinte sau forme gramaticale ale unuia si aceluiasi cuvant. (< fr. phoneme)

MOARAJ s. n. (poligr.) efect optic prin suprapunerea a doua tipare cu retele de puncte sau de linii, care formeaza unghiuri intre ele. (< fr. moirage)

PALMA s. f. 1. ramura de palmier, simbol al victoriei. 2. motiv ornamental in forma de palma (1). ♦ ele academice = distinctie acordata de Academia Franceza oamenilor de stiinta si artistilor. 3. inotatoare de cauciuc care se fixeaza de picior, pentru inotul subacvatic. (< fr. palme, lat. palma)

ROZASA s. f. 1. fereastra circulara, cu traforuri in piatra, caracteristica pentru catedralele gotice si asezata pe fatada lor. 2. ornament in forma de frunze asezate simetric si inscrise intr-un cerc. (< fr. rosace)

UNIVERS s. n. 1. lumea in totalitatea ei, nemarginita in timp si in spatiu, infinit de variata in ceea ce priveste formele pe care le ia materia in procesul dezvoltarii ei; cosmos. 2. lumea locuita; globul terestru. 3. cerc ingust al vietii cuiva; mediu in care se traieste. 4. camp, domeniu de activitate, de preocupari. 5. populatie in cadrul unei operatii statistice. (< fr. univers, lat. universum)

fratin (-ni), s. m. – Frate. – Var. fratine, fratine. Lat. frāternus, cu aceeasi pierdere a lui r, prin disimilare, ca in frātrem › frate. Este mai putin probabila der. analogica ca in tatine (DAR). Se foloseste mai ales la pl. si urmat de un posesiv; sing. fratine este analogic, format pe baza lui frate. Pentru folosirea lui ca s., cf. fr. ton fraternel.

left (lefti), s. m. – 1. Moneda de aur de cinci ducati. – 2. Medalie, medalion. – 3. Colier, salba. Ngr. λεφτόν, forma populara a lui λεπτόν „centima” (Cihac, II, 668; DAR; Galdi 205). Nu este posibila der. din bg. levce „moneda” (Pascu, Arch. Rom., VII, 559). Sensul 3 se explica prin uzul comun al medaliilor de aur cu margele in sirag.

lighioana (lighioane), s. f. – Bestie, animal, dihanie. – Var. lighioaie. Deformare populara a lui leghion, s. n. (inv., legiune), din ngr. λεγεών (Tiktin; Candrea), partial prin intermediul sl. legeonu. Pl. leghioae „legiuni” exista inca de la Dosoftei (sec. XVII); de la el s-a format sing. regresiv reprezentat de var. Alte explicatii sint fantastice: din ngr. ἄλογα εϊνα „vietati mici” (Cihac, II, 669) sau in loc de *lighian ‹ libian (Bogrea, Dacor., IV, 828). Semantismul se explica prin intelesul intermediar de „demon”, plecind de la expresia leghioane de d***i, frecventa in literatura religioasa.

mereu adv. – 1. (Trans., adj.) Continuu, fara intrerupere. – 2. Incontinuu, neintrerupt. – 3. Totdeauna, fara incetare. – 4. (Banat, Olt.) Calm, linistit. Origine necunoscuta. Cuvint putin studiat. Unica ipoteza cunoscuta, care-l pune in legatura cu mag. mero „curat” (Bogrea, Dacor., I, 270; Scriban), nu pare potrivita. Se foloseste in toate provinciile rom., dar nu se afla in dialecte. Ar putea fi un der. de la mere, forma dialectala a lui merge „a pasi; a continua”; dar der. cu suf. -eu, nu este curenta. Pentru sensul adj., cf. Pasca, Dacor., X, 315.

nora (nurori), s. f. – Sotia fiului. – Var. (inv.) nor. Mr. nor(a), megl. nora. Lat. nǒrus, forma populara a lui nurus (Densusianu, Hlr., 78; Puscariu 1190; Candrea-Dens., 1244; REW 6000), cf. it. nuora, prov. noro, v. fr. nuere (saintong. nore), sp. nuera, port. nora. Var. supravietuieste in legaturi sintactice: noru-mea, noru-sa; pl. indica un paralelism cu sora. Pentru absenta diftongarii, cf. Rosetti, I, 60. E cuvint de uz general (ALR, I, 260).

paringa (-gi), s. f. – Prajina. – Var. paringa. Lat. palanga, forma pop. a lui phalanga, din gr. φάλαγξ (Puscariu 1270; Candrea-Dens., 1337; REW 6455; Rohlfs, EWUG, 2291; Rosetti, II, 64), cf. it., prov., sp. palanca, fr. palanche. Nu pare probabila der. din sl. prągu „par” (Byhan 328), cf. mag. porong. Coincide cu Paring, toponim de munte, cf. it. calanca, sp. barranco si ngr. παράγϰο „prajina”, cuvinte gresit explicate (dupa Hesseling 27, ngr. ar proveni din it.). Cf. palanca.

pecingine (pecingini), s. f. – Eczema, boala de piele. Lat. petῑginem, forma populara a lui impetῑgo (Puscariu 1294; Candrea-Dens., 1364; REW 4306; Graur, Rom., LIII, 201). – Der. pecingina, vb. (a contracta o pecingine); pecinginos, adj. (cu pecingine).

TIULERCA, tiulerce, s. f. (Reg.) Chipiu de diferite forme, pe care il poarta flacaii cand merg la urat de anul nou.

saramura (saramuri), s. f. – Apa sarata. – Var. salamura, Banat saramura. Lat. salimuria, prin ven. salimora › ngr. σαλαμούρα (Candrea), bg., sb., cr., slov. salamura (Cihac, II, 234; Densusianu, Rom., XXXIII, 285; Tiktin; REW 7545). Der. directa din lat. pare probabila pentru ultima var. si nu este imposibila pentru celelalte forme, desi prezenta lui a aton prezinta o dificultate (poate s-ar fi pastrat prin apropierea fortata de sare, fiindca Anton Pann scrie sare-mura; cf. totusi saratura). Oricum, supozitia general acceptata ca salamura, cu l, este forma primitiva, este destul de indoielnica.

scinteie (-i), s. f. – Particula incandescenta care sare din foc; licar. – Mr. scinteal’e. Lat. scintilla, prin intermediul unei forme ipotetice *scantilia (Puscariu 1533; Pascu, Beitrage, 12; Philippide, II, 653; cf. REW 7220 si Graur, BL, V, 113), care a fost explicat printr-o anumita contaminare sau analogie cu excandere (Puscariu) sau cu alb. skendilje (Densusianu, Rom., XXXIII, 285). Lat. *scinta, forma primitiva a lui scintilla (Cihac, I, 244), pare indoielnica. Scant- in loc de scint- nu pare greu de admis, cf. formele paralele scindula-scandula, silvaticus-salvaticus, serica-*sarica etc. Der. scinteia, vb. (a scoate scintei; a luci, a straluci); scinteiuta, s. f. (focsor, vacarita, Anagallis arvensis; banut, Bellus perennis; plante, Gagea arvensis, Gagea pratensis); scinteioara, s. f. (focsor, vacarita).

APROBATE (Approbatae constitutiones regni Transylvaniae et partium Hungariae eldem adnexarum), colectie de legi intocmita in 1656, care cuprinde legiuirile Dietei Transilvaniei din 1541 pina in 1653. Impreuna cu „Compilatele” si cu „Tripartitul” lui Werboczi, formau codicele de legi ale Transilvaniei, pina la ocupatia habsburgica.

AUGUST (Caius Iulius Caesar Octavianus Augustus), primul imparat roman (27 i.Hr.-14 d. Hr.). Nepot si fiu adoptiv al lui Cezar. Creator, alaturi de Antonius si Lepidus al celui de-al doilea triumvirat (43 i. Hr.); guvernator al provinciilor din Occident (40 i. Hr.). Dupa Batalia de la Actium (31 i. Hr.) a devenit unicul stapin al Imp. Roman. Reorganizator al administratiei si armatei, A. a promovat stiintele si artele, inconjurindu-se de cei mai ilustri poeti ai timpului („Secolul lui Augustus”). Noua forma de guvernamint instituita de A., principatul, reprezinta inceputul sistemului monarhic la Roma.

AFINA, afine, s. f. Fructul comestibil al afinului¹, in forma de bobita neagra-albastruie. – forma feminina a lui afin¹.

ASIGURARE, asigurari, s. f. Actiunea de a (se) asigura si rezultatul ei. 1. Punere in siguranta; garantare. 2. Incredintare, promisiune ferma. 3. Operatie financiara, decurgand dintr-un contract sau dintr-o obligatie prevazuta de lege, prin care asiguratorul se obliga ca, in schimbul unei prime, sa despagubeasca pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar suferi in urma unor intamplari independente de vointa lui. ◊ Asigurari sociale = forma de ocrotire a oamenilor muncii constand in acordarea de ajutoare materiale si medicale in cazuri de boala, in trimiterea la odihna sau la cura etc.

CAROL MARTel, majordom al statului franc (715-741). A consolidat autoritatea centrala, exercitind conducerea efectiva a regatului; a secularizat o parte din proprietatile bisericesti, impartindu-le vasalilor sub forma de beneficii in schimbul prestarii serviciului militar. A infrint pe arabi la Poitiers (732).

CIUCAS, masiv muntos situat in partea de S a Carpatilor Orientali, intre riurile Teleajen, Buzau (spre E) si Doftana (spre V). Este alcatuit din conglomerate si calcare care dau un relief ruiniform, spectaculos, cu abrupturi (sectorul Tigailor Mari si Mici), si stinci izolate („Sfinxul Bratocei”, „Porumbelul Bratocei”, unele dintre ele avind si forma unor ciuperci uriase), turnuri, coloane, hornuri. Alt. max.: 1.956 m (vf. Ciucas). Rezervatie complexa. Obiectiv turistic.

COFRAJ (‹ fr.) s. n. Tipar de lemn sau metal utilizat la executarea elementelor de beton, beton armat sau de alte materiale pentru a li se da forma prevazuta in proiect si a le sustine pina la intarirea betonului. ◊ C. glisant = cofraj mobil echipat cu dispozitive sau instalatii (vinciuri) care permit deplasarea la un tronson vecin. Se foloseste in general la constructii inalte (silozuri, blocuri de locuinte).

bagau n. (ung. bago). Trans. Tutunu ramas in fundu lulelei sau cleiu (funinginea) care se formeaza in ia.

MOZART [mo:tsart], Wolfgang Amadeus (1756-1791), compozitor austriac. Nascut intr-o familie de muzicieni, a fost un copil minune ca instrumentist (pianist, violonist) si dirijor. format sub indrumarea lui J. Chr. Bach si G. Martini. Reprezentant al clasicismului vienez, alaturi de Haydn si Beethoven. Cu o inepuizabila inventivitate melodica, imbinand elemente de stil rococo cu arhitectonica echilibrata a clasicismului si cu grandoarea formelor polifonice de tip baroc (pe care le reactualizeaza intr-o maniera proprie), a compus o vasta opera, cuprinzand capodopere in aproape toate genurile. Opere („Rapirea din Serai”, „Nunta lui Figaro”, „Don Giovanni”, „Don Juan”, „Directorul de teatru”, „Cosi fan tutte”, „Flautul fermecat” etc.), 41 de simfonii („Jupiter”), concerte (sapte pentru vioara, 21 pentru pian), 26 de cvartete de coarde, sonate pentru pian si vioara, sute de lucrari instrumentale si camerale, lucrari vocal-simfonice, un „Recviem”. Creatia sa, de o mare perfectiune a scriiturii, de o profunda originalitate si de o acuta sensibilitate are o semnificatie unica in istoria muzicii.

ROMBENCEFAL s. n. Ultima dintre cele trei vezicule cerebrale ale embrionului de la vertebrate, din care se formeaza cerebelul, puntea lui Varolio si bulbul rahidian.

ACULEIFORM, -A, aculeiformi, -e, adj. De forma unui ac. [Pr.: -le-i-] – Din fr. aculeiforme.

ALCALIU, alcalii, s. n. Compus chimic caustic, cu gust lesietic, care, impreuna cu un acid, formeaza o sare. [Pr.: -li-u] – Din fr. alcali.

ALIAT, -A, aliati, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj. Unit, intovarasit cu cineva printr-o alianta in vederea unei actiuni comune; (despre un stat) care a incheiat un tratat de alianta. 2. S. m. si f. Persoana, clasa, partid, stat etc. care se uneste cu cineva in vederea unei actiuni comune. 3. Adj. (Despre metale) Caruia i s-a adaugat o anumita cantitate din unul sau mai multe elemente, pentru a forma un aliaj. [Pr.: -li-at] – V. alia.

ALOTROPIE s. f. Proprietate a unui element chimic de a exista in doua sau mai multe forme care difera intre ele din punct de vedere fizic, iar, uneori, si din punct de vedere chimic. – Din fr. allotropie.

GALVANOPLASTIE, galvanoplastii, s. f. Tehnica de reproducere a obiectelor, constand in acoperirea formei sau a tiparului lor cu un strat de metal, depus prin electroliza. – Fr. galvanoplastie.

ILION, ilionuri, s. n. Unul dintre oasele care formeaza osul iliac. [Pr.: -li-on] – Din fr. ilion.

IMPAIERE, impaieri, s. f. 1. Actiunea de a impaia si rezultatul ei. 2. (Rar) Faza de formare a paiului la cereale. – V. impaia.

INFRATIRE s. f. 1. Actiunea de a (se) infrati si rezultatul ei; prietenie frateasca; fraternizare. 2. formare a lastarilor laterali la baza tulpinii principale a cerealelor paioase sau a gramineelor perene din pajisti; lastarire. – V. infrati.

TIRS, tirsuri, s. n. 1. Toiag simbolic, impodobit cu vita de vie si avand in varf un con de pin, cu care era infatisat zeul Dionysos si cei care il insoteau. 2. Inflorescenta in forma de con de brad. – Din fr. thyrse.

POLIEDRIC, -A, poliedrici, -ce, adj. Care are forma unui poliedru. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyedrique.

TROMBA, trombe, s. f. 1. Coloana inalta de apa de forma conica, ridicata de vartejurile de vant, care o fac sa se invarteasca cu mare iuteala in jurul ei insasi. ♦ Vant in forma de vartej cu axa verticala sau putin inclinata si cu o mare viteza; p. ext. coloana de fum, de praf etc. ridicata de un vant puternic; vartej. 2. Tub prin care se face ventilatia in incaperile de jos ale unui vapor. – Din fr. trombe.

FUGUTA, fugute, s. f. Diminutiv al lui fuga¹ ♦ (Adverbial, in forma fuguta) Degraba, fuga! ◊ Expr. A da fuguta = a se duce repede; a fugi. Fuguta-fuguta = foarte repede, repede de tot. – Fuga¹ + suf. -uta.

MORFOLOGIE s. f. 1. Complex de discipline biologice care studiaza forma exterioara si structura interna a organismelor plantelor si animalelor. 2. Parte a structurii gramaticale constituita din totalitatea regulilor de modificare a formei cuvintelor in diferitele lor intrebuintari; parte a gramaticii care se ocupa cu studiul acestor reguli. – Din fr. morphologie.

PLANATOR, planatoare, s. n. Piesa componenta a unei matrite pentru tabla, in forma de placa sau de inel, rigida sau elastica, care preseaza marginea tablei pentru a impiedica formarea cutelor in timpul prelucrarii ei. ♦ Ciocan cu o forma speciala, folosit pentru a face plana suprafata unui obiect. – Plana² + suf. -tor.

LEUCOCITOGENEZA s. f. (Biol.) Proces de formare a leucocitelor. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytogenese.

CORALIER, -A, coralieri -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Clasa de animale din increngatura celenteratelor, care se caracterizeaza prin schelet calcaros; antozoare; (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa si care traieste izolat sau in colonii. 2. Adj. De coralieri (1), care are caracterul coralierilor; format din coralieri. [Pr.: -li-er] – Din fr. coralliaires.

CORALIAN, -A, coralieni, -e, adj. format din corali¹. [Pr.: -li-an] – Din fr. corallien.

MICROTelEFON, microtelefoane, s. n. Receptor telefonic cu dispozitiv de format numarul atasat la el. – Din fr. microtelephone, germ. Mikrotelephon.

ETIMOLOGISM s. n. Tendinta de a reforma limba literara, apropiind forma actuala a cuvintelor de o forma mai veche a ei, pretinsa a fi mai corecta. – Din fr. etymologisme.

TESIRE, tesiri, s. f. Actiunea de a tesi si rezultatul ei. ♦ (Tehn.) Operatie de formare a unei fete oblice la muchia unui obiect, avand de obicei latimea mica fata de lungime. ♦ (Tehn.) Operatie de formare a unei portiuni tronconice la extremitatea unei gauri cilindrice. – V. tesi.

RATA, rate, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de pasari domestice si salbatice, inotatoare, cu ciocul lat si turtit, cu trunchiul scurt si indesat, si cu picioarele scurte, deplasate in partea posterioara a trunchiului (Anas). ◊ Rata salbatica = stramosul celor mai multe rate domestice, foarte asemanatoare cu acestea si apreciata pentru carnea ei gustoasa (Anas platyrhynchos). Rata domestica = denumire data multiplelor varietati provenite prin domesticirea ratei salbatice si deosebite intre ele prin culoarea penajului, forma corpului, calitatile productive etc. ◊ Expr. (A merge, a se misca, a umbla) ca o rata = (a merge etc.) cu mersul leganat, greoi. 2. U****l. 3. (Art.) Numele unui dans popular; melodie dupa care se executa acest dans. – Cf. alb. rose, scr. raca.

RUPT¹ s. n. 1. Faptul de a (se) rupe. 2. (In loc.) In ruptul capului = cu nici un pret; niciodata. Cu ruptul (sau cu rupta) = cu ridicata; in total. Pe rupte sau pe ruptele(a) = cu mare intensitate. [Forme gramaticale: rupta, rupte(le)] – V. rupe.

SOLIDITATE s. f. Stare a corpurilor solide; proprietate a corpurilor solide de a opune rezistenta la schimbarea formei si a volumului lor; tarie, duritate, rezistenta. ♦ Fig. Temeinicie, seriozitate. – Din fr. solidite, lat. soliditas, -atis.

COMPARATIE, comparatii, s. f. 1. Examinare a doua sau a mai multor lucruri, fiinte sau fenomene, facuta cu scopul de a se stabili asemanarile si deosebirile dintre ele. ◊ Grad de comparatie = forma pe care o ia adjectivul si unele categorii de adverbe pentru a arata masura mai mica sau mai mare in care un substantiv sau un verb poseda insusirea sau caracteristica exprimata de acel adjectiv sau adverb. Termen de comparatie = cuvant, expresie sau notiune care serveste pentru a compara ceva. ◊ Expr. In comparatie cu... = comparativ, fata de... A nu suferi comparatie = a fi mai presus de orice alt obiect sau fiinta cu care ar putea fi comparat. 2. Figura de stil care consta in alaturarea a doua obiecte, persoane, actiuni etc. pe baza unor insusiri comune. [Var.: (inv.) comparatiune s. f.] – Din lat. comparatio, -onis.

CONJUNCTIV, -A, conjunctivi, -e, adj. 1. Care leaga, care uneste. ◊ Tesut conjunctiv = tesut de sustinere al corpului omului si al animalelor, care leaga celelalte tesuturi intre ele si care este format din fibre si din substanta intercelulara. 2. (Gram.; in sintagma) Modul conjunctiv {si substantivat, n.) = mod personal care exprima o actiune posibila sau realizabila. 3. (Inv.) Conjunct. – Din fr. conjonctif, lat. conjunctivus.

CRAI, crai, s. m. 1. (Astazi poetic sau in basme) Imparat, rege, domnitor. ◊ (Cei trei) crai de la rasarit = magi. ◊ Compus: crai-nou = luna in prima ei faza, cand are forma unei seceri subtiri; luna-noua. 2. Barbat usuratic, care se tine de chefuri, de aventuri amoroase etc.; craidon. ◊ Crai de curte veche = haimana, pungas, derbedeu, d*******t. – Din sl. kralĩ.

BACIL ~i m. Bacterie patogena in forma de bastonas. ~ul lui Koch. /<lat. bacillus, fr. bacille

BOURel ~ea (~ei, ~ele) 1) Care are coarne asemanatoare cu ale bourului; ca de bour. 2) fig. (despre sani) Care este tare la pipait si are o forma frumoasa. /bour + suf. ~el

CANAPea ~ele f. Mobila in forma de pat lung, cu spatar si cu brate, de obicei capitonate, pe care se poate sedea sau dormi. [Art. canapeaua; G.-D. canapelei; Sil. -na-pea] /<fr. canape, germ. Kanapee, ngr. kanapes

DIFORM ~a (~i, ~e) (mai ales despre fiinte si parti ale corpului lor) Care nu are forma si proportii normale; cu anomalii; deformat. /<fr. difforme, lat. diformis

GRAMATICA ~ci f. 1) Ansamblu de reguli privitoare la modificarea formei cuvintelor si imbinarea lor in propozitii. 2) Ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul modificarii formei cuvintelor si al imbinarii lor in propozitii. /<lat. grammatica

IAVASA ~le f. Unealta (in forma de cleste sau de lat) cu care se prinde buza de sus sau urechea unui animal mare, pentru a-l stapani in timpul efectuarii unei operatii dureroase (marcat, potcovit etc.). [Art. iavasaua] /<turc. yavas

POLIEDRIC ~ca (~ci, ~ce) Care are forma unui poliedru. [Sil. -li-e-] /<fr. polyedrique

PROCESOR ~oare n. (la calculatoarele electronice) Dispozitiv care executa instructiuni, formeaza adresele acestora, citindu-le din memoria care pastreaza programul. /<engl. processor

SPIRALIZAre ~ari f. Operatie de deformare a unui material filiform, tubular etc., in asa fel incat axa lui longitudinala sa ia forma de elice. /<fr. spiralisation

ANTROPOLATRIE s.f. Adoratie a omului (care caracterizeaza mai ales o erezie crestina). ♦ Cult al lui Dumnezeu, conceput in forma omeneasca. [Gen. -iei. / < fr. anthropolatrie, cf. gr. anthropolatreia < anthropos – om, latreia – adorare].

FOLIOLAT, -A adj. (Despre frunze compuse) format din foliole. [Pron. -li-o-. / cf. fr. foliole].

ILION s.n. Cel mai mare dintre oasele care formeaza bazinul iliac. [Pron. -li-on. / < fr. ilion].

OP-ART loc. s. (Arte) Curent in arta plastica moderna, derivat din constructivism, a carui tendinta principala este sporul de atentie acordat obtinerii unor valori si efecte optice ale obiectelor in miscare sau rezultate din miscarea privitorului fata de ele, ca si a formelor in spatiu, prin folosirea de linii, forme geometrice, uneori repetate uniform, insa cu variatii de ton, neasteptate modificari de ritm etc. [< engl. op-art].

PINDARIC, -A adj. In maniera lirismului lui Pindar. ◊ Oda pindarica = forma de poezie cu strofe liber organizate, pline de elan, cu constructii lexicale indraznete. [< fr. pindarique, cf. Pindar – poet antic grec].

TRANSCENDENTAL, -A adj. 1. (In filozofia scolastica) Referitor la atributele care depasesc categoriile lui Aristotel prin caracterul lor general valabil pentru oricare existenta. 2. (In filozofia idealista a lui Kant) Referitor la formele apriorice ale cunoasterii, care premerge experienta si o conditioneaza. 3. (Liv.) Superior normelor sau ratiunii umane; care este deasupra lumii reale. [Cf. fr. transcendantal].

ACULEIFORM, -A adj. De forma unui ac. [Pron. -le-i-. / < fr. aculeiforme, cf. lat. aculeus – ac, forma – forma].

CORALIAN, -A adj. format din corali. [Pron. -li-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. corallien].

ETIMOLOGIE s.f. 1. Ramura a lingvisticii care se ocupa cu istoria cuvintelor, stabilind originea si evolutia formei si a sensului lor. 2. Explicare istorica a sensului si a formei unui cuvant. ♦ Etimon. ◊ Etimologie populara = modificare a unui cuvant sub influenta unui alt cuvant mai cunoscut, cu care are asemanari si de la care s-ar putea crede ca deriva; etimologie multipla = explicarea originii unui cuvant prin toate etimoanele probabile. [Gen. -iei. / cf. fr. etymologie, lat., gr. etymologia – studiul intelesului adevarat < etymos – adevarat, logos – studiu].

ateia (-i, -at), vb. – (Banat) A imbraca de sarbatoare, a gati, a dichisi. Origine necunoscuta. Dupa o parere mai veche a lui Mangiuca, Familia, 1884, 67, si Philippide, ZRPh., XXXI, 294, ar fi cuvint identic cu it. attilarsi, v. prov. atilhar; ipoteza pe drept cuvint combatuta de DAR, cf. REW 2604. Dupa Puscariu, ZRPh., XXXII, 112, ar fi o forma refacuta pe baza lui desteia, si aceasta de la lat. *destilāre (cf. impotriva acestei pareri, Graur, BL, V, 95). Spitzer, BL, VI, 235 se refera, la etimonul tei, putin probabil. – Der. ateietura, s. f. (haine de duminica, podoabe).

MICROTelEFON s.n. Receptor telefonic cu dispozitiv de format numarul atasat la el. [< fr. microtelephone, germ. Mikrotelephon].

PSEUDOMORFOZA s.f. Proces de transformare fizica prin care o substanta, suferind o schimbare in structura ei interna, pastreaza totusi forma initiala exterioara a cristalelor. [< fr. pseudomorphose].

STRUDel s.n. Placinta facuta din foi foarte subtiri, umplute cu mere, cu nuci, cu branza etc. si rulate in forma de sul. [Pl. -le, -luri. / < germ. Strudel].

ANTROPOLATRIE s. f. 1. adoratie a omului deificat. 2. cult al lui Dumnezeu conceput in forma omeneasca. (< fr. anthropolatrie)

DEUTEROMICETE s. f. pl. grup eterogen de ciuperci carora le lipseste sau nu li se cunoaste inca forma de fructificatie; fungi imperfecti. (< fr. deuteromycetes)

ETIMOLOGIE s. f. 1. stabilire a originii unui cuvant prin explicarea evolutiei lui fonetice si semantice. ♦ ~ multipla = explicarea originii unui cuvant prin mai multe etimoane. ♦ ~ populara = modificare a formei unui cuvant sub influenta unui alt cuvant mai cunoscut, cu care are asemanari si de la care s-ar putea crede ca deriva. 2. etimon. 3. ramura a lingvisticii care studiaza istoria cuvintelor, stabilind originea si evolutia formei si a sensului lor. (< fr. etymologie, lat., gr. etymologia)

MICROTelEFON s. n. receptor telefonic cu dispozitiv de format numarul atasat la el. (< fr. microtelephone, germ. Mikrotelephon)

manevra (manevre), s. f. – Lupta, manopera. Fr. manoeuvre, cf. it. manovra. E dubletul lui manopera, s. f., format artificial dupa fr., ca sp. maniobra. – Der. manevra, vb.

schisma (-me), s. f. – Sciziune. – Var. inv. shisma. Mr. shizma. Mgr. σχίσμα (Murnu 50; Galdi 250) si modern din fr. schisme. – Der. schismatic, adj., din fr. schismatique; schismi, vb. (inv., a forma), probabil prin confuzia lui schisma cu schima „forma” (Tiktin).

virtiloi (-oaie), s. n. – (Banat) Scrinciob. De la *virti, forma simpla, nefolosita, a lui invirti, cf. virte-cap, virtecus, cu l expresiv. – Cf. virtelnic, adj. (giratoriu, care se invirteste); virtelnita, s. f. (depanatoare), mr. virtealnita, din sl. vreteno „fus” sau din bg. vratenica „depanatoare”, cu acelasi l.

ANNULARIA s. f. Ramuri de calamites cu frunze de forma lanceolata unite prin bazele lor, descrise separat de forma arborescenta completa. Sint caracteristice pentru depozitele Carboniferului.

ALOTROPIE s. f. Proprietate a unui element chimic de a exista in doua sau in mai multe forme care difera intre ele din punct de vedere al proprietatilor fizice. – Fr. allotropie.

BRANCUSI, Constantin (1876-1957, n. sat Hobita, jud. Gorj), sculptor roman. Personalitate marcanta a artei sec. 20. Dupa studii in tara, pleaca in 1902 in strainatate, stabilindu-se in 1904 la Paris. Intr-o prima perioada sculpteaza portrete („Pictorul N. Darascu”, capete de copii) de o mare finete a expresiei si plasticitate a formei, in spiritul artei lui Rodin. Catre sfirsitul primului deceniu al sec. 20 se desprinde de sculptura traditionala, urmarind esentializarea formelor si concentrarea maxima a expresiei. Ecouri stravechi se imbina cu un simt foarte modern al formelor in spatiu, in lucrari ca: „Pasarea maiastra”, „Pasarea in spatiu”, „Inceputul lumii”, „Cocosul”. Dupa „Rugaciunea”, complexul statuar de la Tirgu Jiu („Poarta sarutului”, „Masa tacerii”, „Coloana fara sfirsit”) constituie o creatie de seama in materie de sculptura monumentala. Reprezentat in muzeele din Romania si in marile muzee din Europa si S.U.A. M. post-mortem al Acad. (1990).

captuseala f., pl. eli. Stofa, materie care formeaza partea din auntru [!] a unei haine sau a altui lucru (doseala): manusi [!] captusite cu blana, corabie captusita cu fer. Fig. Rar. Inselaciune: ia sama [!] sa nu-ti traga o captuseala! V. astar.

1) cep m. (var. din tep. Cp. cu ciuf si top 1). Vest. Cui de lemn infipt intre doua scinduri ca sa le uneasca si sa formeze un fund sau ca sa tina vertical un lemn intr´altu sau ca sa prinda buza la buza un lemn intr´altu.

LANDI, Stefano (pe numele adevarat Stefano Pirandello) (1895-1972), scriitor italian. Fiul lui L. Pirandello. Versuri („Formele”) si romane („Zidul casei”), dar mai ales piese de teatru care prezinta, intr-o atmosfera de mare tensiune dramatica, viata de familie („Casa cu doua etaje”, „O treapta mai jos”, „Scoala tatilor”) precum si aspecte vizand nedreptatea si suferinta („Cel mai mare sacrilegiu”).

BOBINA, bobine, s. f. Mosor de diverse forme, pe care se infasoara ata, sarma, cablu electric etc.; p. ext. mosorul impreuna cu spirele infasurate pe el. ♦ Spec. Ansamblu de spire format prin infasurarea in serie a unuia sau a mai multor conductoare electrice. – Din fr. bobine.

CAVALIER, cavaliere, s. n. 1. Terasa inalta, construita intr-o fortificatie, pentru amplasarea tunurilor. 2. Cordon de pamant sau de alte materiale de-a lungul unui drum, format prin curatarea santurilor. [Pr.: -li-er] – Din fr. cavalier.

GLAMNICA, glamnice, s. f. (Pop.) Servet rasucit in forma de colac, pe care il pun femeile pe crestet cand cara pe cap greutati. – Din bg. glavnik.

PRESA, presez, vb. I. Tranz. 1. A exercita o presiune asupra unui material, obiect, pentru a-i reduce volumul, a-i da o anumita forma, a extrage lichidul din el etc. ♦ A apasa. 2. Fig. A constrange o persoana sa actioneze intr-un anumit fel. – Din fr. presser.

formaTIE, formatii, s. f. 1. Alcatuire, intocmire, organizare, constituire. 2. (Geol.) Strat de roci caracterizate prin anumite particularitati ale constitutiei lor si care s-au format in anumite conditii geologice dintr-o anumita perioada de timp. 3. Fel in care este dispusa o unitate militara pentru adunare, mars sau lupta. 4. Ansamblu, echipa artistica. 5. Componenta unei echipe sportive; echipa sportiva. ♦ Modul de dispunere (in coloana sau in linie) a unui grup de sportivi. 6. Combinatie de cifre, de figuri sau de pozitii la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (sah, loto, pronosport etc.). [Var.: formatiune s. f.] – Din fr. formation, lat. formatio, -onis.

PARALOGIE, paralogii, s. f. (Rar) Transformare analogica a formei unui cuvant prin apropierea lui de un alt cuvant asemanator; cuvant rezultat dintr-o astfel de transformare; enunt care contine asemenea cuvinte. – Din fr. paralogie.

PATRATel, -ea, -ICA, patratele, s. n. si f. Diminutiv al lui patrat (1). ♦ Mic obiect in forma de cub sau de paralelipiped. – Patrat + suf. -el, -ea, -ica.

ETUI, etuiuri, s. n. Cutiuta sau toc din piele, stofa, carton, material plastic etc., in care se pastreaza unele obiecte (mici si fragile) pentru a le proteja si care are forma adaptata acestor obiecte. [Pr.: -e-tui] – Din fr. etui.

PLUTONIC, -A, plutonici, -ce, adj. (Despre roci eruptive si corpurile pe care le alcatuiesc) Care s-a format prin actiunea vulcanilor in adancul scoartei terestre. ◊ Roca plutonica = nume dat rocilor abisale si intrusive. – Din fr. plutonique.

LATINISM, (1) latinisme, s. n. 1. Cuvant, forma sau constructie sintactica imprumutate (fara necesitate) din limba latina (si neasimilate inca in limba care a facut imprumutul). 2. Curent aparut in lingvistica si in filologia romaneasca din sec. XIX, care, pentru a demonstra caracterul latin al limbii romane, a incercat sa elimine din ea cuvintele de alte origini si sa modifice astfel forma celor latine, incat sa le apropie cat mai mult de forma originara; a contribuit la generalizarea scrierii cu caractere latine si a adus noi argumente in sprijinul originii latine a limbii romane. – Din fr. latinisme. Cf. latin.

CIOCNI, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. si tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (facand zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouale rosii unul de altul cu unul dintre capete, conform traditiei legate de sarbatoarea Pastilor. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului in care s-a format, pentru a iesi din el. ♦ Tranz. A lovi usor unul de altul paharele de bautura, in semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producandu-i o crapatura, o plesnitura; a face sa crape, sa plesneasca. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni in contradictie. 4. Refl. recipr. Fig.(Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se incaiera, a se bate. – Cf. bg. cukna, ucr. koknuti.

NEGOT, (rar) negoturi, s. n. 1. Activitate economica (in domeniul particular) privind circulatia marfurilor, vanzarea si cumpararea lor; schimb de produse sub forma de vanzare-cumparare; negustorie, comert (particular). ♦ Tranzactie comerciala; targ, invoiala. 2. (Inv. si pop.; concr.) Marfa. – Lat. negotium.

NEGUSTORIE, negustorii, s. f. 1. (La sg.) Activitate economica (particulara) privind circulatia marfurilor, vanzarea si cumpararea lor; schimb de produse sub forma de vanzare-cumparare; negot, comert (particular). 2. Afacere, intreprindere comerciala. [Var.: (inv. si reg.) negutatorie s. f.] – Negustor + suf. -ie.

TACUT¹ s. n. (In expr.) Pe tacute(le) = in tacere, pe ascuns. [forma gramaticala: (in expr.) tacute(le)] – V. tacea.

elEN, -A, eleni, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care apartine Greciei antice sau populatiei ei, privitor la Grecia antica sau la populatia ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; in forma elina) Limba greaca veche. 2. S. m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a Greciei antice. [Var.: elin, -a adj.] – Din ngr. ellin, lat. Hellenes.

DISOCIA, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda in mod reversibil o molecula in molecule mai simple sau in ioni; a descompune temporar si reversibil o combinatie. ◊ Refl. Atomii se disociaza. 2. A desparti, a separa, a delimita intre ele notiuni, probleme, idei care formeaza de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare.

RASUCITURA, rasucituri, s. f. Fiecare dintre intorsaturile, in forma de spirala, pe care le capata firul prin rasucire (1). ♦ Fel, mod de a rasuci un fir. ♦ Cotitura a unui drum; intorsatura. – Rasuci + suf. -tura.

DECLINARE, declinari, s. f. Actiunea de a declina si rezultatul ei. 1. Totalitatea modificarilor suferite de forma unui substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol pentru exprimarea cazurilor la singular si la plural. ♦ Clasa sau categorie de substantive sau de adjective care folosesc aceleasi mijloace in realizarea flexiunii. 2. (In sintagma) Declinare de competenta = trimitere a unei pricini spre solutionare la organul de jurisdictie competent de catre organul sesizat cu solutionarea ei, care constata incompetenta sa. – V. declina.

CATE prep. (formeaza cu cuvintele pe care le introduce circumstantiale de masura) Au declamat cate o poezie. ◊ Unul cate unul pe rand; unul dupa altul. /<lat. cata

CHIFTea ~ele f. Preparat culinar de forma rotunda, facut din carne tocata si prajit in grasime. [G.-D. chiftelei; Sil. chif-tea] /<turc. kofte

CLOPOTel ~i m. (diminutiv de la clopot) Planta erbacee, avand tulpina dreapta si inalta, flori mari albe sau violete in forma de clopot. /clopot + suf. ~el

CONVERSIUNE ~i f. 1) Modificare a conditiilor unui imprumut prin micsorarea dobanzii si prelungirea termenului de plata. 2) Schimbare a unei sume de bani in alta (apartinand altui stat). 3) Trecere la alta credinta. ~ea unui eretic la crestinism. 4) Modificare a esentei unui lucru. ~ea metalelor. 5) lingv. Procedeu de formare a cuvintelor prin trecerea lor dintr-o categorie gramaticala in alta fara schimbarea formei. [Art. conversiunea; G.-D. conversiunii; Sil. -si-u-] /<fr. conversion, lat. conversio, ~onis

INTRE prep. 1) (exprima un raport spatial, indicand spatiul sau locul dintre doua sau mai multe obiecte sau persoane) In locul dintre; printre. Intre Nistru si Prut. Satul este asezat intre doua dealuri. S-a dus intre straini. 2) (exprima un raport temporal, indicand intervalul de timp) In intervalul dintre... Luam pranzul intre orele 13 si 14. ◊ Intre timp in intervalul de timp; in rastimp. 3) (exprima un raport de reciprocitate si formeaza cu cuvintele pe care le introduce complemente indirecte sau atribute) Dintre. 4) (exprima un raport distributiv si formeaza cu cuvintele pe care le introduce complemente indirecte) La. Premiul a fost impartit intre membrii colectivului. [Sil. in-tre] /<lat. inter

INTRU prep. 1) (exprima un raport spatial, concretizand interiorul unui spatiu sau al unui obiect, directia) In. Lucreaza intr-un cabinet spatios. 2) (exprima un raport temporal, concretizand perioada de timp) Au plecat intr-o duminica. 3) (exprima un raport modal) Au strigat intr-un glas. ◊ Intr-un suflet in mare graba. Intr-adins in mod intentionat; in mod voit. Intr-o doara la intamplare; la nimereala. 4) inv. (exprima un raport final si formeaza cu cuvintele pe care le introduce complemente circumstantiale de scop) In. I-au venit intr-ajutor. 5) (exprima un raport instrumental) S-a imbracat intr-o rochie noua. 6) (exprima un raport transgresiv si formeaza cu cuvintele pe care le introduce complemente indirecte sau atribute) Cenusareasa s-a transformat intr-o printesa. /<lat. intro

PARURA ~i f. Obiect de podoaba, de obicei in forma de coronita, pe care il pun miresele pe cap. /<fr. parure

PASARE pasari f. Animal vertebrat ovipar, avand corpul acoperit cu pene, aripi adaptate, de obicei, pentru zbor, si un cioc in partea anterioara a capului. ~ domestica. ~ de padure. ~ migratoare. ◊ ~ calatoare pasare care pleaca iarna in tarile calde. ~-musca pasare tropicala de talie foarte mica, cu cioc lung, subtire, cu penaj viu colorat, stralucitor, care poate zbura foarte iute; colibri. ~-lira pasare australiana cu coada in forma de lira (la barbatusi). ~ea-paradisului v. PARADIS. ~ maiastra pasare inzestrata in credintele populare cu puteri supranaturale; pasare nazdravana. [G.-D. pasarii] /<lat. passer

PUPEZelE f. pl. Planta erbacee cu tulpina e****a, ramificata, avand frunze compuse si flori purpurii, mai apoi albastre si la urma verzi, grupate in forma de ciorchine. /pupaza + suf. ~ele

TRANSCENDENTAL ~a (~i, ~e) 1) (in scolastica) Care tine de notiunile cele mai generale (adevar, bine, lucru etc.). 2) (in filozofia lui Kant) Care tine de formele apriorice ale cunoasterii ce organizeaza datele experientei. /<fr. transcedantal

CAVALIER s.n. 1. Terasa inalta, construita intr-o fortificatie, pentru amplasarea tunurilor. 2. Cordon continuu de pamant sau de alte materiale de-a lungul unui drum, format prin curatirea santurilor. [Pron. -li-er, var. cavaliera s.f. / < fr. cavalier].

CINECLUB s.n. Asociatie care are ca scop sa formeze cultura cinematografica a membrilor ei. [Cf. fr. cine-club].

ENTEROCel s.n. (Med.) Hernie avand un continut format de intestin. [< fr. enterocele].

F****L s.n. Regiune a discului solar care apare pe fotografii sub forma de nori stralucitori. [Pl. -le, (s.m.) -li. / < engl. f*****e – smoc, cf. lat. f*******s].

VENTRICUL s.n. (Anat.) 1. Fiecare dintre cele doua cavitati inferioare ale inimii sau cavitatile creierului. 2. Cavitate interna de forma unui stomac; gaster. [Pl. -le, (s.m.) -li. / < fr. ventricule, cf. lat. ventriculus < venter – pantece].

MORFOGRAFIE s.f. Parte descriptiva a geomorfologiei care se ocupa cu descrierea si clasificarea formelor de relief dupa aspectul lor exterior. [Gen. -iei. / cf. fr. geomorphographie].

PALISAJ s.n. Dirijare a cresterii lastarilor pentru a nu se rupe sau pentru a li se da o anumita forma; palisare. [< fr. palissage].

SICILIANA s.f. 1. Vechi dans italian cu miscare moderata; melodia acestui dans. 2. (In sec. XVII-XVIII) Parte lenta a lucrarilor instrumentale; forma a ariilor lirice. [Pron. -li-a-. / < it. siciliana].

CONVOLUT², -A adj. 1. (bot.; despre organe) cu marginile rasucite in forma de cornet. 2. intors asupra lui insusi. (<fr. convolute, lat. convolutus)

cotumba, cotumbe, s.f. (reg.) 1. lemn care serveste ca pirostrie; cujba, cracana. 2. ganjul care leaga cele doua brate ce alcatuiesc pirostria. 3. cele doua lemne si ganjul care le leaga de la pirostrie formeaza un unghi; capra, cobila, cracani, iapa, tragla, tragator.

FOLIANT s.n. Carte de format mare, in-folio. [Pron. -li-ant. / < germ. Foliant].

FOLIOLA s.f. Fiecare dintre frunzulitele care formeaza o frunza compusa. [Pron. -li-o-. / < fr. foliole].

primezeala, primezeli, s.f. (reg.) fiecare dintre despartiturile unei ferestre prin cerceveaua in forma de cruce din mijlocul ei.

car (cari), s. m. – Specie de insecta mica daunatoare (Anobium pertinax). – Var. (inv.) cariu. Lat. caries (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 411; REW 1697), sau carius (Puscariu 293; Candrea-Dens., 259); cf. sp. caronjo, caroncho, arag., port. quara, cat. quer. – Der. cari, vb. (a gauri, a roade, a minca); carete, s. m. (car, insecta), pe care Diculescu, elementele, 455, il deriva, prin intermediul unei forme ipotetice *scarete, de la gr. σϰαρίς (pentru valoarea de singularizare a suf. -ete, cf. Graur, BL, II, 246-9).

PARALOGIE s.f. (Rar) Transformare analogica a formei unui cuvant prin asemanarea lui formala cu alt cuvant. [Gen. -iei. / < fr. paralogie, cf. gr. para – langa, logos – cuvant].

POLIEDRIC, -A adj. In forma de poliedru; poliedral. [Pron. -li-e-. / < fr. polyedrique].

PONTON s.n. 1. Pod provizoriu peste o apa, format din barci legate intre ele. 2. Ambarcatie, de obicei fixa, folosita pentru a usura acostarea navelor; pentru a sustine o instalatie etc. 3. Vas fara motor si fara punte cu care se transporta marfurile dintr-un port sau se ancoreaza vasele mai mari. [Pl. -oane. / < fr. ponton].

SelENODEZIE s.f. Disciplina care studiaza forma si dimensiunile Lunii, campul ei de gravitatie etc. [Gen. -iei. / < fr. selenodesie].

crivala (-le), s. f. – 1. Ramura in forma de furca avind trei sau mai multe brate; se infige de obicei in pamint si serveste drept suport pentru bulgarii de sare care se pun spre a-i lige oile. – 2. Furca mica pentru a prinde serpii fara a-i omori. – 3. Curea de transmisie la ferastraul mecanic. – 4. Cirlig de hamal. – 5. Surub de timplarie. – 6. Traversa, suport. – Var. crival, crivea. Sl. krivu „rasucit”, prin urmare dublet al lui crivac.

ARC s. n. 1. arma (primitiva) de aruncat sageti. ◊ tot ceea ce are forma unui arc (1). 2. (mat.) portiune dintr-o linie curba, dintr-un cerc. 3. element de arhitectura in forma arcuita, care leaga intre ele doua ziduri, doua coloane etc. ♦ ~ de triumf = monument in forma de portic arcuit ridicat in amintirea sau pentru comemorarea unui eveniment; ~-butant = constructie in forma de semiarc, in exteriorul unui edificiu pentru a neutraliza impingerea boltelor gotice; ~-rampant = arc cu reazemele denivelate. 4. ~ voltaic = descarcare electrica intre doi electrozi prin care circula un curent de mare intensitate. 5. organ de masina, din oteluri aliate, destinat legaturii elastice intre doua piese. 6. ~ reflex = ansamblu de elemente nervoase care asigura realizarea reflexelor. (< lat. arcus, fr. arc)

CECOCel s. n. hernie cu continut format din cec². (< fr. caecocele)

CINECLUB s. n. asociatie care are ca scop sa formeze cultura cinematografica a membrilor ei. (< fr. cine-club)

ENERGOLOGIE s. f. ramura a stiintei care studiaza sursele, formele, procesele energetice si aplicatiile lor. (< fr. energologie)

ENTEROCel s. n. hernie al carei continut este format de intestin. (< fr. enterocele)

GRAMATICA s. f. 1. ansamblu de reguli privitoare la modificarea formelor cuvintelor si la imbinarea lor in propozitii. 2. ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul sistematic al tuturor elementelor constitutive ale unei limbi; studiul structurii gramaticale a unei limbi (morfologia si sintaxa). 3. (p. a**l.) ansamblu de reguli ale unei arte, tehnici sau stiinte. ◊ (inform.) multime finita de reguli care definesc un limbaj. (< lat. grammatica)

LINIAR, -A adj. 1. dispus in linie dreapta; din linii trasate cu diferite instrumente speciale. 2. (mat.; despre relatii, operatori) a carui variatie poate fi reprezentata geometric printr-o dreapta. ♦ forma ~a = polinom omogen si de gradul intai in raport cu totalitatea variabilelor; desen ~ = desen in care se folosesc numai linii si contururi. ◊ (fig.) drept. 3. (despre organizarea cunostintelor in programe scolare) care consta in insusirea notiunilor in forma definitiva si in intreaga lor sfera de cuprindere, fara reluari succesive. (< fr. lineaire, lat. linearis)

PARALOGIE s. f. 1. tulburare a gandirii prin deformarea cuvintelor, prin judecati si rationamente eronate. 2. transformare analogica a formei unui cuvant datorita asemanarii lui formale cu alt cuvant. (< fr. paralogie)

SelENODEZIE s. f. disciplina care studiaza forma si dimensiunile Lunii, campul ei de gravitatie etc. (< fr. selenodesie)

geaba adv. – 1. Gratis. – 2. In zadar. – Mr. geaba. Tc. caba (Seineanu, II, 184; Meyer 79; Lokotsch 625; Ronzevalle 69), cf. ngr. τζάμπα, alb. gaba, bg. dzaba. In prezent se foloseste mai ales cu forma degeaba. Este dublet al lui heba, adv. (in zadar), in Trans., din mag. hiaba.

mason (masoni), s. m. – Francmason. Fr. (franc-)macon. Sec. XIX (loja cea mai veche din Bucuresti a fost Steaua Dunarii, 1857; de la 1880 la 1914, marea loja din Bucuresti le-a condus pe cele din Austria si Grecia). – Der. masonic, adj.; masonerie, s. f. Cf. farmazon. Se foloseste si in formele autentice, francmason si der. lui.

matrice (matrici), s. f. – 1. (Inv.) Uter, sin matern. – 2. Crampe la noii-nascuti. – 3. (Trans., Maram.) Reumatism. – 4. (Banat) Oaie cu lapte. – 5. Musetel (Matricaria chamomilla). – 6. Planta, Pyrethrum parthenium. – 7. Parachernita (Parietaria officinalis). – 8. Bobornic (Veronica officinalis). – Mr. matrica. Lat. matricem (Puscariu 1051; Candrea-Dens., 1072; REW 5422). E dubletul lui matrice, s. f. (uter), din fr. matrice si al lui matrita, s. f. (tipar, forma), din germ. Matrize. Der. matricer, s. m. (Banat, cioban care pazeste oile cu lapte).

o pron. – Acuzativul sing. al pron. pers. f., forma atona. Lat. illam, cf. ea. Probabil la origine se distinge de o, pron. neutru (ace(a)st(a), acela), cu care astazi se confunda complet (cf. prin mari furtuni trecut-ai, o stiu, Alecsandri; fara sa mi-o ceara nimeni, Camil Petrescu) si care pare sa provina din lat. hoc, cf. poitev. o (elle etait belle, elle o savait, cintec popular din Parthenay). Dupa Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 461, acest pron. ar fi de origine dacica. Der. din lat. ullam (Cretu, R. pentru Istorie, VI, 72-88), nu e probabila.

podnojie (podnojii), s. f. – Scaunel. Sl. podunozije (Tiktin). Sec. XVI-XVII, inv. E dubletul lui podnoje, s. f. (talpig), din acelasi cuvint sl., al lui podnosca, mai frecvent in forma de pl. podnosti, s. f. (talpig), din rus. podnozka sau bg. podnozki (Conev 61); al lui potnog, s. n. (pedala la razboiul de tesut), din sl. podunogu; si al lui pirnojie, s. f. (pamint nelucrat), din bg., sb. podnozie „cimp la poalele muntilor” (Candrea).

tapangea (-ele), s. f. – 1. Ciomageala, bataie. – 2. (Olt.) Pistol. Tc. tapance (Seineanu, II, 348). Este probabil cuvint identic cu rapanghel, s. n. (lovitura, bataie), format dupa pl. tapang(h)ele (schimbarea initialei nu este clara; der. din ngr. παραγγελία „ordin”, propusa de Bogrea, Dacor., III, 735, nu pare posibila, cf. Galdi 246).

ACTIV¹ s. n. 1. (In oranduirea socialista) Colectiv intr-o organizatie politica sau intr-o institutie de stat, format din elementele cele mai devotate si mai ridicate din punct de vedere politic, carora li se incredinteaza munci de raspundere. ♦ Totalitatea persoanelor care, desi nu fac parte din partidul clasei muncitoare, se identifica ideologic cu acesta si ii sprijina munca, formand elementul de legatura intre el si mase. 2. Totalitatea bunurilor mobile si imobile care apartin unei intreprindere sau unei institutii; parte a bilantului unde se inscriu aceste bunuri. ◊ Expr. A avea ceva la activul sau = a fi autorul unei actiuni grave. A pune ceva la activul cuiva = a pune o actiune grava pe seama cuiva. – (1) Rus. aktiv, (2) fr. actif (lat. lit. activus).

BRANCO (PARIMA) Rio ~, riu in N Braziliei, afl. stg. al lui Rio Negro; 1.340 km. Se formeaza din Serra Pacaraima (Pod. Guyanelor) prin unirea riurilor Uraricoera si Tacutu si trece prin Boa Vista. Navigatie.

ARTICULAT, -A, articulati, -te, adj. 1. (Despre sunete, cuvinte etc.) Emis, rostit prin miscarea organelor vorbirii. 2. (Despre substantive sau un echivalent al lor) Cu articol. 3. Cu articulatii, format din articulatii. – V. articula.

BURIDAN, Jean (c. 1300- dupa 1358), filozof scolastic francez. Prof. univ. la Paris. Lucrari sub forma de intrebari la operele lui Aristotel („Questiones”). A abordat problema libertatii vointei ajungind la concluzia ca este insolubila din punct de vedere logic (magarul lui B.).

CATARE², catari, s. f. Piesa metalica asezata pe partea de sus a tevii unei guri de foc, aproape de gura ei, care, impreuna cu inaltatorul, formeaza dispozitivul de ochire al armei. – V. cata.

CLACA (‹ bg., scr.) s. f. 1. forma a rentei in munca prestata de tarani serbi si liberi, fara pamint, in Tara Romaneasca si Moldova, in beneficiul stapinilor de pamint. A cunoscut o permanenta crestere, ajungind in sec. 19 la 56 de zile in Tara Romaneasca si 84 in Moldova. Desfiintata prin reforma agrara din 1864, ea s-a mentinut sub forme deghizate pana in sec. 20; (in Moldova) boieresc (2). 2. Munca colectiva benevola pe care o fac taranii, unii in folosul altora, si care de obicei este insotita de o mica petrecere cu povestiri, glume, jocuri etc. V. sezatoare (1).

betel m., pl. li (fr. betel, d. ind. betie). Un fel de piper agatator. S.n. Un amestec de substante (in care foile de betel formeaza baza) pe care indienii il mesteca in gura. V. saciz.

birsa f. pl. e (cp. cu alb. verz, verts, razuitoare de lemn). Feru cel lat din stinga infipt perpendicular pe grindeiu plugului si marginit jos de plaz. el, unit cu cucura (cormana), formeaza un unghi care taie pamantu.

URANUS, planeta a sistemului nostru solar. Stralucirea ei pe cer se afla la limita vizibilitatii cu ochiul liber. Diametrul: 51.120 km. A saptea planeta de la Soare, situata la o departare de c. 2.870 mil. km. Revolutie: c. 84 ani. Rotatia: 17 ore si 54 minute. Magnitudine aparenta: 5,7. Atmosfera de hidrogen(82,5%), heliu si metan; norii de metan absorb radiatia rosie, dand planetei un aspect albastrui; se considera ca temperatura medie a suprafetei este de -215ºC. Are 21 de sateliti (10 fiind descoperiti de sonda „Voyager”) si 11 inele, situate la o distanta intre 40.000 si 55.000 km de planeta. A fost descoperita de W. Herschel (in 1781). si a fost botezata cu numele zeului grec al cerului. La suprafata este fluida iar interiorul este format din metan inghetat. Axa ei de rotatie este paralela cu planul orbitei (caz unic in sistemul planetar). Are un camp magnetic foarte puternic. Survolata si fotografiata de sonda „Voyager” 2 in 1986.

RIO DE ORO, protectorat spaniol in N Africii situat intre Atlantic si terit. de azi al Mauritaniei. Cap.: Villa Cisneros, azi Dackhla. Cucerit de spanioli (1885) a format (1958) impreuna cu terit. Saguia el Hamra prov. Sahara, care din 1976 apartine Marocului. V. si Sahara Occidentala.

CLASA, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a imparti, a randui ceva (dupa caractere distinctive) pe clase sau categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obtine un anumit loc in clasamentul unei clase, la un concurs etc. 2. A inceta un proces penal cand se constata ca exista o cauza legala care impiedica pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradarii, a invechirii. – Din fr. classer.

GRAMATICA, gramatici, s. f. Ansamblu de reguli cu privire la modificarea formelor cuvintelor si la imbinarea lor in propozitii; ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul structurii gramaticale a unei limbi sau, p. ext., cu studiul tuturor elementelor constitutive ale unei limbi. ♦ Manual care studiaza aceste elemente. – Din lat. grammatica.

HelIOGRAVURA, heliogravuri, s. f. 1. Ansamblu de procedee fizice si chimice cu care se executa cliseele de cupru pentru imprimarea heliografica; heliografie. ♦ Gravura obtinuta printr-un astfel de procedeu. 2. Procedeu fotomecanic^{Vezi nota} de gravare a formelor de tipar adanc; fotogravura. [Pr.: -li-o-] – Din fr. heliogravure.

ZALUTA, zalute, s. f. 1. Diminutiv al lui za². 2. Cusatura de flori in forma de lantisor, care se face pe ie sau pe catrinta. – Za² + suf. -uta.

ZVelT, -A, zvelti, -te, adj. 1. (Despre corpul oamenilor sau al animalelor) Cu talie subtire; gratios, suplu. ♦ Fig. (Despre zborul pasarilor) Vioi, sprinten, elegant. 2. (Despre obiecte sau parti ale lor) Care se inalta gratios; cu forme armonioase, cu linii suple. – Din fr. svelte, it. svelto.

LUNETA, lunete, s. f. 1. Instrument optic alcatuit din mai multe lentile (si prisme) dispuse intr-un tub si servind, in astronomie, in topografie, in tehnica militara etc. la observarea obiectelor departate. 2. Dispozitiv de sprijinire a pieselor lungi si subtiri, in timpul prelucrarii lor la strung. 3. element arhitectonic de forma unei bolti semicilindrice, folosit de obicei pentru amplasarea unei deschideri sau pentru crearea unui efect decorativ. – Din fr. lunette.

FRANJURAT, -A, franjurati, -te, adj. Cu franjuri; in forma de franjuri. – Franjuri (pl. al lui franj) + suf. -at.

ARTICULAT, -A, articulati, -te, adj. 1. (Despre sunete, cuvinte etc.) Pronuntat, rostit deslusit cu ajutorul organelor vorbirii. 2. (Despre substantive sau despre un echivalent al lor) Care are articol. 3. Cu articulatii, format din articulatii. – V. articula.

POLIACHENA, poliachene, s. f. Fruct format din mai multe achene. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyakene.

POSTNOMINAL, postnominale, s. n. Cuvant (substantiv sau adjectiv) derivat dintr-o forma nominala. Cuvantul „Infrumuseta” este postnominalul lui „frumusete”. ♦ (Adjectival) formatie postnominala. – Post¹- + nominal.

STAT², state, s. n. 1. Lista, tabel. ♦ (In sintagma) Stat de plata = tabel, lista in care sunt inscrise drepturile banesti pe care le achita o intreprindere lucratorilor ei. ◊ Stat de functii = document (sub forma de tabel) in care sunt inscrise posturile, functiile, salariile etc. dintr-o intreprindere, institutie etc. 2. (In sintagma) Stat personal = dosar care cuprinde specificarea tuturor mutatiilor de serviciu ale unui angajat si starea lui civila, sociala etc. [Var.: stat s. n.] – Din lat. status (cu sensurile fr. etat). Cf. it. stato.

OMOFOR, omofoare, s. n. Vesmant bisericesc in forma unei esarfe, pe care arhiereul il poarta pe umeri in timpul serviciului bisericesc. – Din sl. omoforu.

ORZISOR s. n. 1. (Pop.) Diminutiv al lui orz; orzulet. 2. Pasta fainoasa in forma si de marimea unui bob de orz, care se fierbe in supa. – Orz + suf. -isor.

LATINIZA, latinizez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale savanta si in mod masiv cuvinte latine intr-o limba sau a reface forma cuvintelor de origine latina din acea limba pentru a le face cat mai apropiate de forma originara. – Din fr. latiniser.

LEUCODERIVAT, leucoderivati, s. m. (Chim.) Compus obtinut prin reducerea unor coloranti si care prin oxidare formeaza materia coloranta initiala; leucobaza. [Pr.: le-u-] – Din germ. Leukoderivat, fr. leucoderive.

CONVOLUT², -A, convoluti, -te, adj. (Despre organe) Rasucit in forma de cornet. ♦ Rasucit, intors asupra lui insusi. – Din fr. convolute, lat. convolutus.

MINERALOGIE s. f. Disciplina geologica fundamentala care se ocupa cu studierea structurii, caracterelor morfologice, fizice si chimice ale mineralelor, precum si cu modul de formare a acestora si a asociatiilor lor naturale. – Din germ. Mineralogie, rus. mineraloghiĩa, fr. mineralogie.

CLOPOTel, clopotei, s. m. 1. Diminutiv al lui clopot; spec. clopot mic (cu maner) care se agita cu mana (pentru a indica recreatiile la scoala, pentru a chema pe cineva sau a anunta ceva etc.) sau care se agata de gatul unor animale. 2. (La pl.) Nume dat mai multor plante erbacee cu flori mari, albastre, albe sau roz, in forma de clopot (1) (Campanula). – Clopot + suf. -el.

EDICT, edicte, s. n. 1. (In Roma antica) Act prin care un magistrat facea cunoscute normele de drept si formele juridice aplicate in timpul magistraturii lui. 2. (In antichitate si in evul mediu) Decret important cu caracter normativ dat de un monarh sau de o autoritate bisericeasca superioara cu privire la o anumita problema. – Din lat. edictum, germ. Edikt.

TIGAITA, tigaite, s. f. 1. Diminutiv al lui tigaie (1). 2. (Reg.) Vas special, in forma de farfurie cu fundul lat si cu maner, in care se fixeaza lumanarea aprinsa. – Tigaie + suf. -ita.

TEDEUM, tedeumuri, s. n. 1. Vechi imn latin in forma de psalm de preamarire a lui Dumnezeu. 2. Scurt serviciu religios (oficiat intr-o imprejurare solemna). [Scris si: Te Deum] – Din lat. Te Deum [laudamus].

TRANSCENDENTAL, -A, transcendentali, -e, adj. (In filozofia lui Kant) Care se refera la formele apriorice ale cunoasterii, care premerge experientei si o conditioneaza. ♦ Care este deasupra lumii reale. – Din fr. transcendantal, lat. transcendentalis.

DIACHENA, diachene, s. f. Fruct format din doua achene lipite intre ele. [Pr.: di-a-] – Din fr. diakene.

STOGOSAT, -A, stogosati, -te, adj. 1. (Despre oi sau despre lana lor) Stogos. 2. Fig. (Despre caciuli) De forma tuguiata si cu varful rasfrant. – Stogos + suf. -at.

CARLIONT ~i m. Suvita de par in forma de spirala; bucla; zuluf. [Sil. -li-ont] /Orig. nec.

FRETA ~e f. tehn. 1) Fir sau inel metalic, de diferite latimi fixat pe exteriorul unei piese tubulare, pentru a-i mari rezistenta la presiuni interioare sau pentru a le consolida. 2) Piese de metal, in forma de inel, care inconjoara barele armaturii unei piese de beton armat. /<fr. frette

INALTIME ~i f. 1) Distanta de la pamant pana la un anumit punct de deasupra lui. ~ea norilor. 2) Dimensiune a unui corp luata de la baza lui orizontala pana la varf. ~ea unui copac. 3) mai ales la pl. Spatiu situat la o distanta mare de deasupra pamantului; bolta cereasca; cer. 4) Perpendiculara coborata din varful unei figuri geometrice pe baza ei. ~ea unui con. 5) Lungimea acestei perpendiculare. 6) forma inalta de relief (munte, deal). A ocupa o ~. 7) fig. Stare de superioritate (corespunzatoare momentului sau situatiei). ◊ A fi la ~ a corespunde cerintelor in situatia data. 8) Calitate a unui sunet de a fi ascutit. 9) inv. (urmat de un pronume posesiv) Termen reverentios, folosit la adresa unei persoane de rang inalt. ~ea sa. ~ea voastra. [G.-D. inaltimii] /inalt + suf. ~ime

OVAZ m. 1) Planta erbacee cerealiera cu tulpina de tip pai si inflorescenta in forma de spic, cultivata pentru grauntele ei, folosite ca nutret si in alimentatie. 2) (cu sens colectiv) Cantitate de boabe ale acestei plante. /<sl. ovesu

PARADIGMA ~e f. lingv. 1) Ansamblu asociativ de elemente ale limbii apartinand aceleiasi clase morfo-sintactice sau/si semantice, care poseda intre ele relatii virtuale de substitutie. 2) Totalitatea formelor flexionare ale unui cuvant. 3) Model de declinare sau de conjugare. /<lat. paradigma, ngr. paradigma

PROTOSTea ~ele f. Stea in faza de formare. /proto- + stea

TATANA ~i f. 1) Dispozitiv metalic format din doua placi unite intre ele care, prinse, respectiv, de un panou mobil si de un cadru fix, permit inchiderea sau deschiderea panoului; balama. ◊ A scoate din ~i (pe cineva) a supara pe cineva; a infuria; a enerva. 2) Articulatie a valvelor unei scoici. 3) pop. Radacina a unui furuncul. /<lat. titina

ALIOS s.n. (Geol.) Strat cimentat de culoare ruginie sau negricioasa care se formeaza in solurile podzolice; gresie. [Pron. -li-os. / < fr. alios < cuv. gascon].

ARHAIZARE s.f. Actiunea de a arhaiza si rezultatul ei. ♦ Procedeu de folosire a cuvintelor, formelor fonetice sau gramaticale iesite din uzul curent. [< arhaiza].

CENTRALA s.f. 1. Organizatie, institutie de coordonare a unei activitati dintr-un anumit domeniu. 2. Ansamblu de cladiri cu instalatiile lor tehnice, unde se produc anumite forme de energie. 3. Statiune prin care se pun in legatura posturile unei retele de telecomunicatii. [Cf. fr. centrale].

COMPOZITIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc un compus; structura. ♦ Compus; amestec. 2. Opera artistica, in special muzicala. ♦ Modul de organizare interna a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♦ Mod in care a fost compusa o bucata muzicala; structura muzicala. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic si rational al unei imagini. ♦ Gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. Interpretare a unui rol de catre un actor, care prezinta trasaturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisa a unui elev in care se dezvolta o tema oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. forma de tipar constituita din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozitiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].

EXHUMARE s.f. Actiunea de a exhuma si rezultatul ei; exhumatie. ♦ (Geol.) Dezvelire a unor forme de relief mai vechi de sub o cuvertura de roci mai noi, erodate. [< exhuma].