FARFARA, farfarale, s. f. (Fam. si peior.) Flecar, palavragiu; persoana care duce vorba de colo-colo, care deformeaza continutul spuselor cuiva si le transmite astfel altora. – Din tc. farfara.

PLOSCA, plosti, s. f. 1. Vas de lemn, de lut ars, de metal sau de piele, cu capacitate mica, rotund si turtit, cu gatul scurt si stramt, in care se tine bautura si care se poarta atarnat de o curea. ◊ Expr. A umbla cu (sau a purta) plosca (cu minciuni) = a colporta minciuni, a duce vorbe, barfeli de la unii la altii. 2. (Inv.) Vas in care vanatorul isi tinea praful de pusca. 3. Vas facut din tabla smaltuita, sticla, material plastic etc., cu o deschizatura larga in partea de sus, in care urineaza bolnavii imobilizati la pat. – Din bg., scr. ploska.

PROSTI¹, prostesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A-si pierde puterea de gandire, inteligenta, a deveni prost; a se tampi. ♦ (Fam.; despre oameni) A avea o comportare nenaturala, afectata, plina de mofturi, de pretentii; (fam.) a se fandosi, a se izmeni (1). ♦ Refl. si tranz. A-si pierde sau a face sa-si piarda cumpatul, dreapta judecata; a (se) zapaci. ♦ (Despre lucruri) A-si pierde din calitati, din valoare, a nu mai corespunde scopului. 2. Tranz. (Fam.) A induce pe cineva in eroare, a-l duce cu vorba; a pacali, a insela. – Din prost.

SUGUI, suguiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi. ♦ Tranz. A duce cu vorba; a minti. [Var.: sagui vb. IV] – Saga + suf. -ui.

MINCIUNA, minciuni, s. f. 1. Denaturare intentionata a adevarului avand de obicei ca scop inselarea cuiva; neadevar. ◊ Expr. A da (sau a face) (pe cineva) de minciuna sau a prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi ca cineva a spus un neadevar. A purta (sau a duce, a tine) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fara a se tine de cuvant; a duce cu vorba. ♦ Deprindere de a minti. ♦ Inselaciune, viclesug. ♦ Fictiune, nascocire, plasmuire. ♦ (La pl.) Fleacuri, nimicuri. 2. Minciunica (2). – Lat. mentio, -onis.

broboada (broboade), s. f. – Basma mare, sal. – Var. brobod(a), proboada, pobroada. Forma autentica este cea a var. proboada. Din bg. podbrazdam perf. podbradja „a-si pune pe cap o basma care se innoada sub barbie”, podbranka „basma” (Weigand, Jb, XV, 168; Densusianu, GS, VI, 362). Apropierea propusa de Cihac, II, 640, cu ngr. μπολοῦλα este inutila. Der. desbrobodi, vb. (a-si scoate basmaua); imbrobodi, vb. (a-si acoperi capul; a acoperi, a ascunde; a insela, a ademeni, a duce cu vorba); imbrobodeala, s. f. (actiunea de a (se) imbrobodi; ademenire).

vraje (-aji), s. f. – Farmec, descintec, deochi. – Var. vraja. Sl. vraza (Cihac, II, 464), de la vrucati „a biigui”. – Der. vraji, vb. (a face vraji, farmece; a incinta, a seduce, a fascina; a cauta orbeste, a dibui; Arg., a duce cu vorba, a amagi; Arg., a vorbi), din sl. vraziti, cf. megl. vrajǫs „a vorbi”; vrajitor, s. m. (persoana care face vraji); vrajitoare, s. f. (femeie care face farmece); vrajitoresc, adj. (magic); vrajitorie (var. vrajitura), s. f. (descintec, vraja); vrajie, s. f. (magie), inv.

STAFETA, stafete, s. f. 1. (Inv.) Curier special care ducea scrisori sau mesaje urgente; stafetar. 2. Scrisoare, mesaj urgent dus de un curier special: p. ext. veste, stire. ◊ Expr. Fam. A umbla cu stafeta sau a duce stafeta = a purta vorba, a barfi, a cleveti. 3. Concurs sportiv la alergari, schi, inot etc., care consta in parcurgerea unei distante regulamentare in patru parti egale, de catre o echipa compusa din patru persoane, care strabat succesiv distanta repartizata, cu obligatia de a transmite coechipierului urmator un obiect conventional, care trebuie dus la punctul final. ♦ Obiect conventional care se transmite succesiv intr-o astfel de competitie. ♦ Sportiv care participa la o stafeta (3). – Din it. staffetta, germ. Stafette.

STAFETA ~e f. 1) inv. v. STAFETAR. 2) Mesaj urgent transmis printr-un curier special. ◊ A umbla cu (sau a duce) ~a a raspandi zvonuri, vorbe calomnioase; a barfi. 3) Proba sportiva constand din patru etape parcurse succesiv de participanti, care transmit coechipierului urmator un obiect conventional. 4) Obiect care se transmite de la un sportiv la altul in aceasta proba, 5) fig. Traditie demna de urmat, transmisa de la o generatie la alta. A prelua ~a. /<it. staffeta, fr. estafette

ZAHAREL, (2) zaharele, s. n. 1. Diminutiv al lui zahar (1). ◊ Expr. A duce (pe cineva) cu zaharelul = a insela, a ademeni (pe cineva) cu promisiuni, cu vorbe atragatoare. A se lasa dus cu zaharelul = a se lasa ademenit cu promisiuni, cu vorbe atragatoare etc. 2. (Reg., la pl.) Dulciuri, bomboane, zaharicale.

ALUNGA, alung, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva sa paraseasca un loc; a goni, a indeparta. Spune o vorba grea, bate-ma, alunga-ma, ma duc! (SADOVEANU). 2. A se lua, a alerga dupa...; a urmari, a fugari. Un dulce copilas... alunga un fluturas (ALECSANDRI). – Lat. *allongare.

DUAL n. Numar gramatical folosit in unele limbi cand e vorba numai de doua fiinte sau lucruri. [Sil. du-al] /<fr. duel, lat. dualis

2) ca conj. (lat. quia, fiind-ca). In unire cu sa al conjunctivului, arata scopu (pentru a) sau rezultatu (in cit): Maninc ca sa traiesc. Adun azi ca sa am mine [!]. Era prea mindru ca sa cerseasca (era asa de mindru in cit nu putea cersi). Cu verbele de necesitate ori deciziune, se pune ca numai cind aceste vorbe-s separate de subjunctiv: e necesar, trebuie, se cuvine, s´a hotarit ca patria sa fie aparata. Dar: patria trebuie (sa fie) aparata, hotarim sa´ncepem lupta. Tot asa: ca sa porti razboi, iti trebuie bani (urit pentru ca sa!). Cu vorbele de miscare sau de afect e mai elegant fara ca: ma duc sa vad (nu ca sa vad), doresc, vreau sa ma duc (nu ca sa ma duc). Vechi (in porunci): ca sa n´aiba = sa n´aiba. Est. Fam. Ca mai ba, de loc, nici de cum (cu conjunctivu): auzind asta, ca mai ba sa plece (n´a mai plecat).

INAPOI adv. 1) In partea din spate; in urma; indarat. ◊ A da ~ a) a se retrage; b) a ceda intr-o actiune, intr-o discutie; c) a fi in declin; a regresa. 2) La locul pe care il ocupa anterior; in locul unde se afla mai inainte; indarat. Du-te imediat ~. ◊ A da (ceva) ~ a inapoia; a restitui. A-si lua vorba ~ a-si retrage spusele; a renunta la cele afirmate anterior. 3) Cu o treapta mai jos; intr-un loc sau intr-o situatie mai dezavantajoasa. ◊ A da (pe cineva) ~ a cobori in rang (pe cineva); a retrograda. 4) Intr-o perioada de timp trecut; in urma; indarat. Teoria e orientata ~. [Sil. in-a-] /in + apoi

PRES, presuri, s. n. Covor lung si ingust care se asterne pe jos in incaperile sau pe scarile unei cladiri. ◊ Expr. (Fam.) A duce (pe cineva) cu presul = a pacali, a insela, a purta (pe cineva) cu vorba. ♦ Covoras pentru sters talpa incaltamintei la intrarea intr-o casa. – Et. nec.

DUPA prep. 1) (exprima un raport spatial) In spatele; in urma; dincolo de. A disparut dupa deal. 2) (exprima un raport temporal de posterioritate) Pleaca dupa amiaza. ◊ An dupa an in fiecare an. 3) (exprima un raport modal) Conform cu; in conformitate cu; potrivit cu. A face dupa toate regulile. 4) (exprima un raport final) A plecat dupa material de constructie. 5) (exprima un raport instrumental) L-a recunoscut dupa vorba. 6) (exprima un raport de provenienfa) Ruda dupa mama. 7) (exprima un raport completiv) Se duce in vant dupa el. /<lat. de post

CAUZA s.f. 1. Ceea ce determina, provoaca aparitia unui fenomen, a unei intamplari; fenomen care provoaca in anumite conditii aparitia altui fenomen. 2. Problema sociala de mare importanta, care preocupa o colectivitate larga de oameni si pentru a carei aparare si punere in valoare se duce o lupta sustinuta. ◊ In cunostinta de cauza = cunoscand bine problema despre care este vorba. ♦ Motiv, ratiune. 3. (Jur.) Pricina, proces. ◊ A avea castig de cauza = a castiga. [Pron. ca-u-. / < lat., it. causa, cf. fr. cause].

DUAL s.n. Numar gramatical care arata ca este vorba de doua exemplare din aceeasi speta sau de o pereche de obiecte. [Pron. du-al, pl. -luri, -le. / < lat. dualis, cf. it. duale].

VANT ~uri n. 1) Miscare naturala a maselor de aer, provocata de diferenta de temperatura si presiune atmosferica dintre doua regiuni ale globului. ~ uscat. ~ cald. ~ de miazazi. ◊ A se duce (a porni, a fugi) ca ~ul a merge (a porni, a fugi) foarte repede. vorba-n ~ vorba fara rost. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) ~ul in buzunare (sau prin punga) a nu avea nici o para chioara; a fi lipsit de mijloace. A arunca banii in ~ a cheltui bani fara rost, pe nimicuri. A se duce pe ~(uri) a se risipi; a se imprastia; a se pierde; a disparea. A vedea dincotro bate ~ul a se adapta unei situatii, fara a tine seama de principii. A se da in ~ dupa cineva (sau ceva) a dori mult pe cineva (sau ceva). A-si face (sau a face cuiva) ~ a) a crea un curent de aer pe cale artificiala (cu ventilatorul, evantaiul etc.); b) a imbranci, a da afara pe cineva; c) a accelera o actiune. A-si lua ~ a o porni cu viteza. 2) Invelis gazos care inconjoara Pamantul; atmosfera; aer. ◊ In ~ a) in gol; b) in zadar, fara nici un rost; c) in sus. /<lat. ventus

CAUZA, cauze, s. f. 1. Fenomen sau complex de fenomene care preceda si, in conditii determinate, provoaca aparitia altui fenomen, denumit efect, caruia ii serveste ca punct de plecare; motiv. 2. Problema sociala care intereseaza o colectivitate larga de oameni si pentru a carei aparare si punere in valoare se duce o lupta sustinuta. Cauza pacii. ◊ Expr. In cunostinta de cauza = cunoscand bine chestiunile despre care este vorba. A face cauza comuna (cu cineva) = a-si uni interesele (cu ale altuia). ♦ Motiv, ratiune. 3. (Jur.) Proces, pricina. ♦ Expr. A avea castig de cauza = a i se da cuiva dreptate (intr-o disputa etc.; a castiga, a invinge. A da (cuiva) castig de cauza = (despre un organ de jurisdictie) a se pronunta in favoarea uneia dintre partile aflate in proces. (A fi) in cauza = (a fi) interesat, implicat intr-o chestiune. A pleda cauza cuiva = a apara interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causa, fr. cause.

CAUZA, cauze, s. f. 1. Fenomen care preceda si, in conditii determinate, provoaca aparitia altui fenomen, caruia ii serveste ca punct de plecare; pricina, motiv. 2. Problema sociala care intereseaza o colectivitate larga de oameni si pentru a carei aparare si punere in valoare se duce o lupta sustinuta. Cauza pacii. ◊ Expr. In cunostinta de cauza = cunoscand bine chestiunile despre care este vorba. A face cauza comuna (cu cineva) = a-si uni interesele (cu ale altuia). 3. (Jur.) Proces. ◊ Expr. A avea castig de cauza = a castiga, a invinge. A da (cuiva) castig de cauza = a se pronunta in favoarea cuiva. A pleda cauza cuiva = a apara interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Lat. lit. causa (fr. cause).

CAIAFA, caiafe, s. f. Persoana fatarnica, ipocrita. ◊ Expr. A trimite (sau a purta, a duce) de la Ana la Caiafa (numele unor personaje biblice) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc intr-altul (purtandu-l cu vorba). [Pr.: -ca-ia-] – Din n. pr. Caiafa.

ZAHAREL, (2) zaharele, s. n. 1. Diminutiv al lui zahar (1). ◊ Expr. A duce (pe cineva sau a se lasa dus) cu zaharelul = a insela (sau a se lasa inselat), a ademeni (pe cineva sau a se lasa ademenit) cu promisiuni, cu vorbe amagitoare. 2. (Reg.; la pl.) Dulciuri, bomboane, zaharicale. – Zahar + suf. -el.

RAU² rea (rai, rele) 1) (in opozitie cu bun) Care are insusiri negative; lipsit de calitati bune. Purtare rea. ◊ Viata rea (sau trai ~) viata plina de greutati; trai zbuciumat. Vorbe rele barfeli; calomnii. Veste rea veste care intristeaza. ~ conducator de caldura (sau de electricitate) care nu transmite caldura (sau electricitate). A duce casa rea cu cineva a se certa tot timpul; a trai in dusmanie. A-si face sange ~ (sau inima rea) a se mahni; a se intrista. 2) Care este cainos la suflet; plin de rautate; avan. Om ~. ◊ Poama rea (sau soi ~) persoana cu apucaturi, deprinderi urate. ~ de mama focului foarte rau. ~ la inima lipsit de omenie; hain. 3) (despre actiuni, fapte ale oamenilor) Care contravine regulilor moralei. Purtare rea. Deprinderi rele. 4) (in superstitii) Care aduce sau prevesteste nenorociri. Semn ~. Vis ~. /<lat. reus

CAIAFA, caiafe, s. m. si f. Persoana fatarnica, ipocrita. ◊ (In expr.) A trimite (sau a purta, a duce) de la Ana la Caiafa (numele unor personaje biblice) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc intr-altul, a purta cu vorba. – Ngr. Kaiafa.

A Aduce aduc 1. tranz. I. 1) (persoane sau lucruri) A lua ducand cu sine (undeva sau la cineva). 2) A apropia de corp sau de o parte a corpului. ~ mana la cap. 3) A face sa capete o anumita directie sau inclinatie. ~ vorba (despre ceva sau despre cineva) a pomeni (despre ceva sau despre cineva). 4) A face sa se produca; a provoca; a pricinui; a cauza. ~ castig. Norii negri aduc ploaie. 5) A face sa ajunga intr-o anumita stare sau situatie. ~ (pe cineva) la sapa de lemn a saraci cu totul pe cineva. 6) A infatisa spre examinare. ~ un argument. II. (impreuna cu unele substantive formeaza locutiuni verbale, avand sensul substantivului cu care se imbina): ~ la cunostinta a instiinta. ~ multumiri a multumi. ~ jertfa a jertfi. A-si ~ aminte a-si aminti. 2. intranz. 1) pop. (urmat de un substantiv precedat de prepozitia cu) A avea trasaturi comune; a fi deopotriva; a se potrivi; a semana; a se asemana. 2) (urmat de un determinant precedat de prepozitia a) A emana un miros specific (de obicei, neplacut). ~ a mucegai. ~ a dogorat. /<lat. adducerre

A INSOTI ~esc tranz. 1) (persoane) A urma in calitate de tovaras; a intovarasi; a acompania; a conduce. 2) A duce sub escorta; a escorta. 3) rar (interpreti sau melodii interpretate de cineva) A sustine cantand aceeasi melodie la un instrument sau grup de instrumente. 4) A adauga pentru a face complet; a completa. ~ vorbele cu gesturi. 5) A face sa se insoteasca. /in + sot

INSELA vb. 1. a ademeni, a amagi, a incanta, a minti, a momi, a pacali, a prosti, a purta, a trisa, (livr.) a iluziona, (inv. si reg.) a juca, a planisi, a poticari, a prilesti, a sminti, a smomi, a sutili, (reg.) a sugui, (Transilv. si Ban.) a celui, (Munt.) a maglisi, (Transilv.) a tasca, (inv.) a aromi, a blazni, a gambosi, a maguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a f*****i, a smecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a incalta, a pingeli, a pingelui, a parli, a potcovi, a praji, (Mold. fig.) a boi, (inv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu vorbe frumoase.) 2. a trada, (inv.) a vicleni, (fam. fig.) a incornora. (Si-a ~ nevasta.) 3. v. escroca. 4. a gresi. (S-a ~ in privinta lui.)

bodaprosti si (mai rar) bogdaprosti interj. (vsl. bg. bogu da prosti, „Dumnezeu sa ierte”, adica „pacatele”. V. prostesc 3). vorba pin care multumesc cersetorii. Iron. Pui de bodaprosti, copil de cersetor. A te umplea de bodaprosti, a te pricopsi, a te umplea de chichirita (a te alege c’un nesucces ori c’o ocara): m’am dus, dar m’am umplut de bodaprosti! A zice bodaprosti, a te simti multamit: zi bodaprosti c’ai scapat de el! In vest. -oste.

dvori (-resc, -it), vb. – 1. A servi. – 2. A sta la curte, a duce viata de curtean. – 3. A munci. – 4. A astepta. Sl. dvoriti „a servi,” de la dvoru „curte”. – Der. dvorba, s. f. (serviciu la curte), din sl. dvoriba „adunare”; dvorean, s. m. (curtean; slujbas al domnitorului). Sint cuvinte inv., cf. vorba, vornic.

SFAT s. 1. indemn, indrumare, invatatura, povata, povatuire, vorba, (pop.) invat, (inv.) consiliu, cuget, dascalie, gand, povatuiala, povatuitura, sfatuiala, sfatuire, socoteala. (I-a ascultat toate ~urile.) 2. v. recomandare. 3. v. adunare. 4. (IST.) consiliu, divan, (inv.) scaun, tanaci. (~ domnesc.) 5. (IST.; in Roma antica) sfatul batranilor = senat. 6. v. taifas. 7. consiliu, primarie, (inv.) vornicie. (S-a dus la ~ pentru o adeverinta.)

BRANZA, (2) branzeturi, s. f. 1. Produs alimentar obtinut prin coagularea laptelui cu ajutorul cheagului sau al unor coagulanti sintetici. Frate, frate, dar branza-i pe bani (= in afaceri nu poate fi vorba de sentimentalism). ◊ Expr. Branza buna in burduf de caine, se spune despre un om plin de calitati, care insa nu le foloseste in scopuri bune. A nu face nici o branza = a nu face, a nu ispravi nimic; a nu fi bun de nimic. (Duca-se, du-te etc.) opt cu a branzei sau opt (si) cu a branzei noua, se zice cand scapi (sau doresti sa scapi) de o persoana suparatoare. 2. (La pl.) Diferite feluri de branza (1).

ISPRAVI, ispravesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A duce sau a ajunge pana la sfarsit, a face sa fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfarsi, a (se) mantui; a (se) infaptui, a (se) realiza. ◊ Loc. adv. Pe ispravite = aproape de sfarsit, pe sfarsite. ◊ Expr. (Tranz.) Am ispravit! = nu mai stau de vorba! Ispraveste odata! = taci! termina! (Refl.) S-a ispravit = a) ai dreptate, asa e; b) nu mai e nimic de facut. 2. Tranz. A face sa se prapadeasca, sa dispara. ◊ Refl. S-a ispravit cu el. – Din sl. ispraviti.

connetable m. (cuv. fr. care vine d. lat. comes stabuli, „comitele staulului [grajdului]”, adica „sefu cailor regali, maresal, mare grajdar”. E gresit a zice rom. conetabil, ca aici nu e vorba de sufixu -bil din ama-bil). Generalisim in vechea Francie. – La 1191, desfiintindu-se demnitatea de senesal, connetable ajunse cel mai mare demnitar al monarhiii. Ludovic XIII, dupa sfatu lui Richelieu, desfiinta aceasta demnitate la 1627. La 1804, Napoleon I il facu pe fratele sau Ludovic connetable si institui si un viceconnetable, care fu Berthier, principe de Wagram. Cei mai celebri connetables in vechea monarhie fura: Duguesclin (1370), Clisson (1380), contele de Saint-Pol (1411), contele de Richemont (1425), ducele de Bourbon (1515), Anne de Montmorency (1538), Enric I de Montmorency (1593), ducele de Luynes (1621) si Lesdiguieres (1622). V. maresal.

aduc, adus, a aduce v. tr. (lat. adduco, -ducere; it. addurre, pv. vfr. aduire, sp. aducir, pg. adduzir. – Imper. ada si adu: adu-ti [VR. 1925,7,34]. V. duc). Duc (considerindu-ma pe mine ca centru sau locu despre care vorbesc): a aduce apa in casa, pine [!] copiilor, o scrisoare, o veste. Fac sa vie: l-am adus acasa. Produc, fac: pomu aduce roade, munca aduce castig. Pricinuiesc, fac: ploaia a adus mari pagube. Indoiesc, intorc (Rar): a adus copacu cu virfu' n jos. Fig. Fac sa ajunga: aici l-a adus betia. V. intr. Seman putin: copilu aduce cu tata-su. Aduc la indeplinire, indeplinesc. Aduc la cunostinta, comunic, spun. Aduc laude, laud. Aduc aminte, V. aminte. Prov. Nu aduce anu ce aduce ceasu. vorba dulce mult aduce.