colnic n., pl. e (bg. kolnik, sirb. kolnik, drum de tara, drum de care, d. kola, car, ca lat. carraria, carare, d. carrum, car. Capidan, Dac. 2, 813). Vechi. Azi rar. Drum de munte ori de deal: s´au deschis colnic catra viata cereasca (Dos. V. S. 203, 2), sarpe in cale si aspida in colnic (Palia, la Cip.). Suc. (Sez. 31, 138). Carare pin [!] padure: a plecat apoi pe un colnic anevoios pina ce a iesit din padure (V. hatas). Azi. Deal mai mic: pe cel deal, pe cel colnic trece-o fata si-un voinic (P. P.) trecu dealuri, vai, colnice, strabatu paduri intunecate (Isp.). Gradinile si livezile le avea pe colnicele Laposului (Od.). – In est si colnic, deal. V. holm, momic, popic.

PRAF s. 1. pulbere, (Mold. si Transilv.) colb, (Bucov. si Maram.) sperla, (prin Bucov. si Transilv.) steah, (Olt. si Munt.) stiup. (~ starnit pe un drum de tara.) 2. praf de pusca v. pulbere.

SOSELUI vb. (rar) a sosela. (A ~ un drum de tara.)

SOSELUIRE s. (rar) soselare. (~ unui drum de tara.)

TRECATOR adj., s. 1. adj. v. temporar. 2. adj. nedefinitiv, provizoriu, temporar, vremelnic, (livr.) tranzitoriu, (inv.) provizoric, provizornic. (O situatie ~oare.) 3. adj. efemer, pieritor, schimbator, temporar, vremelnic, (livr.) pasager, (inv.) petrecator, piericios, pierit, stricacios, temporal, vremelnicesc, (fig.) calator, (inv. fig.) desert. (Intamplari ~oare.) 4. adj. v. fugitiv. 5. s. v. pieton. 6. s. v. calator. (~ pe un drum de tara.)

sleau (drum de tara, streang, padure) s . n., art. sleaul; pl. sleauri

fagadar, fagadari, s.m. (inv.) cel ce tinea un fagadau (un han, o carciuma pe drum de tara); hangiu, carciumar, birtas.

hartop, hartoape, s.n. (reg.) 1. vizuina, barlog, grota. 2. rapa, ponor, crapatura. 3. groapa adanca cu apa, afundatura; mlastina. 4. (la pl.) gropi cu noroi si apa pe un drum de tara, in care se infunda roata carutei. 5. poiana pe o coasta de deal.

TRANZIT s.n. Trecere (fara stationare) de marfuri sau de persoane printr-o tara straina; scutire de taxe vamale acordata de un stat unor marfuri care trec prin teritoriul sau in alta tara; tranzitare. ◊ Bilet de tranzit = autorizatie scrisa privind scutirea de vama a unor marfuri care sunt in trecere prin tara; drum de tranzit = drum public care ocoleste localitatile; in tranzit (despre calatori, vagoane etc.) = in trecere. ♦ Trecere a unui material organic printr-un organ. ♦ (In telefonie si radiofonie) Operatia de receptionare a unei convorbiri sau a unui mesaj si de retransmitere a lui la un alt post. [Pl. -turi, -te. / < fr. transit, it. transito, cf. lat. transitus – trecere].

COTRUS, Aron (1891-1961, n. sat Hasag, jud. Sibiu), poet roman. stabilit in Spania, apoi in S.U.A. Viziuni apocaliptice ale razboiului, versuri de inspiratie sociala si nationala („Romania”, „Neguri albe”, „Horia”, „Miine”) sau purtind dorul de tara („drumuri in furtuna”, „Intre Volga si Mississippi”).

SLEAU¹, sleauri, s. n. drum de tara natural, neamenajat, batatorit de carute. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) pe sleau = a vorbi deschis, fara inconjur. ♦ (Rar) Firul unei ape curgatoare. [Var.: sleah s. n.] – Din pol. szlak, ucr. sljah.

SLEAU¹ ~ri n. 1) drum de tara natural, care uneste doua sau mai multe localitati. ◊ A vorbi (sau a spune) pe ~ a vorbi (sau a spune) deschis, fara inconjur, verde in ochi. 2) fig. rar Cursul unei ape. /<pol. szlak, szla-ch, ucr. sljah

SAVRASOV, Aleksei Kondratievici (1830-1897), pictor rus. Unul dintre intemeietorii peisajului realist rus. Peisaje cu caracter elegiac, meditativ („Ostrov la Sokolniki”, „Stancutele”, „drum de tara”).

Graeae, divinitati preolimpiene care pazeau drumul spre tara gorgonelor (v. si Perseus). Se nascusera din unirea lui Phorcys cu Ceto si erau in numar de trei: Dino, Enyo si Pephredo. Erau niste aratari urite si batrine, cu parul alb, cu un singur ochi si cu un singur dinte pe care si le treceau pe rind, una alteia.

poarna, poarne. s.f. 1. (inv. si reg.) pornire, curgere navalnica; suvoi. 2. (reg.) pornire, plecare (la drum). 3. (reg.) tuica tare care curge la inceput pe teava cazanului; frunte.

zoana, zoane, s.f. (reg.) 1. pleava. 2. marginea unui drum larg de tara, pe care pasc iarba caii.

POTECA, poteci, s. f. drum foarte ingust la tara, la munte, in padure etc., pe care se poate merge numai pe jos; carare; p. gener. drum, cale. ◊ Expr. Pe toate potecile = peste tot, in orice loc, pretutindeni. A sti toate potecile = a cunoaste secretele cuiva. A veni (sau a umbla) pe drum, nu pe poteca = a fi sincer, a vorbi deschis. [Var.: (reg.) potica s. f.] – Din bg. pateka.

tara tari f. 1) Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ si politic. ~ industrial-agrara. ◊ A trece peste mari si tari a face un drum foarte departe. ~a lui Cremene loc unde domneste anarhia. A pune ~a la cale a discuta chestiuni majore fara a avea competenta necesara. ~a nimanui a) comunitate dezorganizata; b) zona neutra (intre doua armate inamice). 2) Totalitate a locuitorilor unui astfel de teritoriu. ◊ A se pune cu ~a a intra in conflict cu toata lumea. A afla targul si ~a a afla toata lumea. 3) Loc unde s-a nascut si traieste o persoana; patrie; bastina. 4) fig. Teritoriu de mare intindere avand anumite caracteristici specifice (de clima, de relief, resurse economice); meleag; tinut; regiune. ◊ La ~ la sat. De ~ rural. [G.-D. tarii] /<lat. terra

POTECAS, potecasi, s. m. (Inv. si pop.) Ostas din armata neregulata a tarii Romanesti, insarcinat cu paza drumurilor de munte si a granitelor dinspre Ardeal si Moldova; granicer, plaies, pichetas. – Din poteca + suf. -as.

CARAVANA, caravane, s. f. 1. Convoi de oameni si de animale de povara (de obicei camile), care transporta marfuri, bagaje etc. prin pustiuri sau prin stepe. ♦ Convoi de vehicule impreuna cu calatorii din ele, care parcurg impreuna acelasi drum. ♦ Grup de vehicule care strabat o tara in scopuri culturale, sanitare etc. Caravana sanitara. Caravana cinematografica. 2. (Reg.) Caruta sau car mare pentru transport. – Din fr. caravane.

HODOROG¹ interj. (se foloseste pentru a reda zgomotul produs de un vehicul pe un drum hopuros sau la caderea unui obiect tare si voluminos) [Var. hodoronc] /Onomat.

A SE RAZMUIA se razmoaie intranz. pop. (despre pamant, drumuri etc.) A se (in)m**a foarte tare. /raz- + a se m**a

PIONIER¹ I. s. m. f. 1. cel care, facand parte dintr-un grup de colonisti sau de emigranti, desteleneste si cultiva un tinut v****n. 2. (fig.) deschizator de drumuri noi in stiinta, in tehnica etc. 3. (in tarile cu regim comunist, in Romania) membru al organizatiei politice de masa a elevilor intre 7 si 14 ani. II. s. m. militar din trupele de geniu, specializate in constructii de terasamente, fortificatii, minari etc. (< fr. pionnier, germ. Pionier, /I, 3/ rus. pioner)

OCOL² ~uri n. 1) Miscare in jurul unui punct sau loc; inconjur. ◊ ~ul pamantului (sau lumii) calatorie indelungata, prin multe regiuni si tari. 2) Deplasare in spatiu care se abate de la drumul drept. ◊ De ~ care inconjoara; care ocoleste. Cu ~uri pe departe; indirect. Fara ~uri a) fara a inconjura; b) drept in fata. A da ~ a se invarti pe langa cineva sau ceva. /<bulg. okolu

debuseu n., pl. uri si e (fr. debouche, d. bouche, gura. V. buca). Gura unei vai, unui drum, unei trecatori. Piata unde se vinde marfurile: o tara care n’are debuseuri pentru comerciu ei e expusa mizeriii.

PETICI, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haina rupta, un obiect stricat etc.; a carpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare si in mod provizoriu; a carpaci. ♦ A imbunatati intr-o masura oarecare un lucru prost facut. 2. Tranz. si refl. (Rar) A face sa ramana sau a ramane numai petice (1); a (se) rupe in bucati; a (se) zdrentui ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile si sparturile unui drum cu material pietros. [Var.: peteci vb. IV] – Din petic.

A DESCALECA descalec intranz. 1) A se da jos de pe cal. 2) A se stabili definitiv intr-un loc, punand inceputurile unei tari. 3) inv. A se opri pentru odihna in cursul unui drum; a face un popas; a poposi. /<lat. discaballicare

RESSU, Camil (1880-1962), pictor, grafician si pedagog roman. Acad. (1955), prof. univ. la Bucuresti. Desene satirice in publicatiile vremii, mai ales in „Adevarul”. in 1910 a expus „Tinerimea artistica”. Compozitii („”Terasa Otetelesanu„, ”Inmormantare la tara„, ”Cosasi odihnindu-se„), portrete (”Luchian„, ”T. Arghezi„, ”Autoportret„), peisaje (”drum spre Darste„, ”Peisaj cu biserica„) si nuduri, solid construite, care se disting prin cromatica sobra si o nota de profunda gravitate. Desenator de factura clasica.

TRAVERSA vb. tr. 1. a trece de pe o parte pe cealalta a unei strazi, a unui drum, fluviu etc. ◊ a strabate, a taia de-a curmezisul (munti, tari, mari). 2. (fig.) a trai, a simti, a suporta. 3. (mar.) a prinde ancora cu carligul de traversiera si a o aseza orizontal. ◊ a aseza o verga travers pe punte. (< fr. traverser)

COMUNA, comune, s. f. 1. Unitate de baza administrativ-economica, alcatuita din unul sau mai multe sate si condusa de un primar. ♦ (In evul mediu) Asezare urbana in tarile din apusul Europei, dezvoltata in cadrul vechilor cetati asezate pe marile drumuri comerciale si posedand o anumita autonomie. 2. (In sintagma) Comuna primitiva = prima treapta de dezvoltare a societatii omenesti, caracterizata prin munca in comun si prin impartirea egala a bunurilor materiale. – Din fr. commune.

CODRU ~i m. 1) Padure mare si batrana. ◊ A lua drumul ~ului a deveni haiduc. A tipa ca in ~ a vorbi foarte tare, ignorand mediul in care se afla. 2) Bucata mare dintr-un produs alimentar (paine, mamaliga, branza etc.). /<lat. quodrum

PIETROS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre terenuri, drumuri) Care contine (multa) piatra; cu (multa) piatra. 2) (despre fructe) Care este tare (ca piatra). 3) (despre persoane) Care este energic si viguros. /piatra + suf. ~os

TRAVERSA, traversez, vb. I. Tranz. A trece de pe o parte (a unui loc, a unui drum) pe cealalta parte; a trece peste... ♦ A strabate, a taia de-a curmezisul (munti, tari, mari, oceane etc.) ♦ Fig. A trai, a simti, a suporta (o anumita vreme). Traverseaza o criza morala. – Din fr. traverser.

TRAVERSA vb. I. tr. A trece de pe o parte pe cealalta a unei strazi, a unui drum, a unui fluviu; a trece dincolo. ♦ A strabate, a taia de-a curmezisul (munti, tari etc.). ♦ (Fig.) A trai, a simti, a suporta (un anumit timp). [< fr. traverser].

straifui, straifuiesc, vb. IV (reg.) 1. (in forma: strefui; despre drumuri forestiere) a acoperi cu traverse de lemn pentru a inlesni tararea bustenilor. 2. (despre busteni) a tari cu ajutorul animalelor de tractiune. 3. (refl.; despre cai) a se lovi in mers cu un picior de altul. 4. (refl.; in forma: strofui; despre cai) a bate din picioare.

CANTON s. n. 1. cladire construita langa o sosea sau cale ferata, pentru semnalizare, protectie si supraveghere a drumurilor respective; locuinta cantonierului. 2. unitate de supraveghere, intretinere si urmarire a lucrarilor din cadrul unui sistem de desecare, irigatii, baraje etc. ♦ sector al unui drum. 3. unitate in administratia padurilor, in care activeaza padurarul; locuinta acestuia. 4. unitate teritorial-administrativa in unele tari (Elvetia, Franta). 5. (arhit.) una dintre cele patru ogive care compun o bolta in cruce. 6. (herald.) piesa de forma patrata, a noua parte dintr-un scut, intr-un colt al acestuia. (< fr. canton)

LIBERA, liberez, vb. I. 1. Tranz. si refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasa dupa efectuarea stagiului militar, a unei concentrari etc. 2. Tranz. (Inv.) A elibera (o tara, un popor). – Din fr. liberer, lat. liberare.

PIETROS, -OASA, pietrosi, -oase, adj. 1. (Despre locuri, drumuri etc.) Plin de pietre, cu multe pietre. ♦ (Despre pamant) Care contine piatra; care (din cauza pietrelor) este neproductiv, sterp. 2. Tare (ca piatra), dur; p. ext. puternic, rezistent, robust, voinic. 3. (Despre fructe) Care are miezul consistent, tare, carnos. ◊ Cirese pietroase (si substantivat, f. pl.) = varietate de cirese cu pulpa tare. – Piatra + suf. -os.

CURMAT, -A, curmati, -te, adj. 1. (Despre o parte a corpului incinsa cu o legatura) Strans prea tare. ♦ (Despre membrele copiilor grasi) Cu indoituri, cu cute la incheieturi. ♦ (Despre corpul unor insecte) Sugrumat la mijloc. 2. (Despre un drum sau o carare) Intrerupt. 3. (Despre un munte, un plai etc.) Care prezinta o adancitura. – V. curma.

CANTON s.n. 1. Cladire construita langa o sosea sau langa o cale ferata, inzestrata cu aparate de semnalizare, de protectie si de supraveghere a drumurilor respective, servind si ca locuinta cantonierului. ♦ Sector al unui drum. 2. Unitate in administratia padurilor, in care activeaza padurarul; locuinta de padurar. 3. Unitate teritorial-administrativa care se intalneste in unele tari (Elvetia, Franta etc.). 4. (Arhit.) Una dintre cele patru ogive care compun o bolta in cruce. [< fr. canton].

TRANZIT, tranzituri, s. n. 1. Trecere a unor marfuri sau a unor persoane dintr-o tara in alta prin teritoriul unei a treia tari; regim vamal special, prevazand scutirea de taxe pentru marfurile aflate in aceasta situatie. ◊ Bilet de tranzit = autorizatie scrisa privind scutirea de vama a unor marfuri care sunt in trecere printr-o tara straina. 2. Trecere a unui tren sau a unui calator printr-o statie sau printr-o tara fara alte stationari sau operatii in afara de cele strict necesare pentru schimbari de directie si incrucisari. 3. (In sintagma) Tranzit digestiv = drum parcurs de alimente prin tubul digestiv din momentul introducerii lor in gura pana la absorbtia elementelor asimilabile si eliminarea resturilor. – Din fr. transit.

ODO (EUDES) de Bayeux (c. 1036-1097), episcop de Bayeux (1049). Frate vitreg al lui William Cuceritorul. Participant la lupta de la Hastings (1066), dupa care a primit ca apanaj ducatul de Kent. A guvernat tara in timpul absentei regelui ca un tiran, atragandu-si ostilitatea marilor feudali, condusi de nepotul sau William II Rufus (1088). A murit pe drumul catre locul de adunare a participantilor la prima Cruciada.

SUGRUMA, sugrum, vb. I. 1. Tranz. A strange pe cineva de gat (pentru a-l omori prin sufocare); a gatui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) strange prea tare corpul, impiedicand miscarile, respiratia. 2. Tranz. Fig. A inabusi, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A inabusi cu violenta o actiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se ingusta (brusc), a se gatui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugusa.

HAAVIKKO [ha:viko], Paavo Juhani (1931-2008), poet, prozator si dramaturg. finlandez. Unul dintre cei mai mari poeti contemporani ai tarii sale. A reinnoit formele traditionale ale expresiei poetice, apeland la o metafora de tip special, care imbina mentalul cu materialul („Palatul de iarna”, „Arborii, toata verdeata lor”, „drumuri spre departe”).

FIER rar fiare n. 1) Metal greu, cenusiu, lucios, maleabil si ductil, bun conducator de caldura si de electricitate, intrebuintat pe larg in industrie numai in aliaje. 2) (in limbajul curent) Otel cu un continut redus de carbon. ◊ drum-de- ~ cale ferata. Epoca de ~ (sau epoca ~ului) ultima perioada a comunei primitive caracterizata prin prelucrarea si intrebuintarea fierului. Brat de ~ brat vanjos. Vointa de ~ vointa ferma, nestramutata. Disciplina de ~ disciplina riguroasa, severa. Tare ca ~ul foarte tare; foarte rezistent. ~ de calcat unealta cu care se calca imbracamintea. ~ vechi totalitate a obiectelor de metal, uzate si scoase din folosinta. 3) la pl. Lanturi pentru detinuti. ◊ Iarba-fiarelor (sau iarba- ~ului) planta care, potrivit legendei, ar avea proprietatea de a descuia orice lacat, de a sfarama orice catuse. [Monosilabic] /<lat. ferrum

PLAI, plaiuri, s. n. 1. Versant al unui munte sau al unui deal; creasta, culme, varf al unui munte sau al unui deal; p. gener. munte, deal mare. 2. Regiune de munte sau de deal aproape plana, acoperita in general cu pasuni. 3. drum (sau carare) care face legatura intre poala si creasta unui munte; poteca. 4. Regiune, tinut; (la pl.) meleaguri. 5. Subimpartire administrativa a judetelor si a tinuturilor (mai ales a celor de munte) in evul mediu, in tara Romaneasca; plasa. – Et. nec.

MANA, man, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tractiune animala); a imboldi, a stimula, a indemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mana porcii la jir = a sforai in somn. (Fam.) Mana magaru! = pleaca de aici! ia-o din loc! da-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva sa faca un anumit lucru, sa actioneze intr-un anumit fel; a indemna, a imboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grabi. Mana cat putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a tari cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva sa se duca undeva sau sa faca ceva. 4. (Pop.) A pune in miscare; a actiona. – Lat. minari „a ameninta”.

Circe, celebra magiciana din insula Aeaea (pomenita in ciclul argonautilor si in Odiseea). Circe era fiica lui Helius si a lui Perse si sora cu Aeetes, regele din Colchis si detinatorul Linei de Aur. Pe drumul de intoarcere, argonautii au facut un popas pe insula Aeaea. Ei au fost gazduiti de Circe, care i-a purificat pe Iason si pe Medea de pacatul savirsit prin omorirea lui Absyrtus (v. si Absyrtus). Odysseus, la rindul lui, intorcindu-se din tara lestrigonilor, ajunge si el pe insula Aeaea, la Circe. Tovarasii lui, atinsi de bagheta ei vrajita, sint prefacuti cu totii intr-o turma de porci. Cu ajutorul lui Hermes, Odysseus invinge puterea magica a Circei si o sileste sa le redea infatisarea lor de oameni. Eroul e insa cucerit, la rindul lui, de farmecele Circei, alaturi de care ramine un an incheiat. Cu Odysseus Circe are un fiu numit, dupa unii, Telegonus, dupa altii, Latinus.

cot n., pl. coate (lat. cubitus si cubitum, cot, d. cubare, a sta culcat; it. gomito, pv. cobde, fr. coude, sp. codo, pg. covado). Partea mijlocie a bratului la locu unde se indoaie (corespunzind cu genuchiu [!] la picior): ma sprijin in cot. Partea minicii [!] care acopere [!] cotu: haina roasa 'n (sau la) coate. Cot la cot, cu coatele alaturea: mergeti cot la cot, hotu a fost legat cot la cot (i s´au legat coatele unu de altu). A-ti da coate cu cineva, a-l atinge cu cotu, fig. 1) a te intelege pe ascuns cu el; 2) a trai in societatea lui. Pl. coturi. Cotitura, indoitura de riu sau de drum: la coturi riu sapa malu. Bucata de lemn ori de metal de masurat stofele sau de calculat capacitatea butoaielor: Jidanu rupsese amindoua coturile aparindu-se de cini [!]. Parte incovoiata la un burlan de fum, la o teava. S. m. O veche masura de lungime, (in tara Rom. 0m., 664, in Moldova 0m., 637, in Dobrogea 0m., 680): doi coti de postav, postavu se vindea cu cotu (avea 8 rupi, si rupu 2 grefi).

RAZBI, razbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-si face drum, a strabate (anevoie), a trece peste piedici; a razbate. 2. Intranz. A ajunge undeva inlaturand obstacolele. ♦ A izbuti, a reusi. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge pana la... ♦ (Despre mirosuri) A se raspandi. 3. Tranz. A invinge, a infrange, a rapune. ♦ ◊ Expr. A razbi (pe cineva) cu bataia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stari fizice sau sufletesti) A cuprinde, a birui, a coplesi. 5. Tranz. si intranz. A termina, a prididi, a ispravi. – Din sl. razbiti.

SALCAM (‹ tc.) s. m. Arbore din familia leguminoaselor, inalt pana la 30 m, cu frunze imparipenat-compuse prezentand cate doi ghimpi la baza, cu flori albe mirositoare, melifere, dispuse in raceme, fructe pastai (Robinia pseudacacia). Originar din America de Nord, a fost introdus in Franta (1600), apoi ti in alte tari europene, mai tarziu si in Romania (1750) ca planta ornamentala. Creste de la campie pana in regiunea dealurilor find rezistent la seceta. Lemnul este folosit pentru obiecte de uz gospodaresc si pentru foc. S. este cultivat in plantatii forestiere pentru productia de lemn, pentru fixarea coastelor, taluzelor, dunelor nisipoase si ca perdele parazapezi de-a lungul drumurilor. Din flori se prepara bautir racoritoare si produse de cofetarie. ◊ S. galben = arbust din familia leguminoaselor, inalt de 3-6 m m, cu frunze trifoliate si cu flori galbene in raceme mari (Laburnum anagyroides). Din lemn se fac obiecte de arta si mobile fine. ◊ S. japonez = arbore inalt de 20 m, asemanator cu salcamul, cu flori galbui in panicule mari terminale, cu pastai de forma caracteristica (strangulate intre seminte), indehiscente (Sophora japonica). Originar din E Asiei, la noi a fost introdus in parcuri si gradini.