NORMAL, -A, normali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este asa cum trebuie sa fie, potrivit cu starea fireasca, obisnuit, firesc, natural. ◊ Plan normal = plan perpendicular pe tangenta dusa intr-un punct al unei curbe. Linie normala (si substantivat, f.) = a) dreapta perpendiculara pe planul tangent la o suprafata, in punctul de contact; b) dreapta perpendiculara pe tangenta la o curba, in plan sau in spatiu, in punctul de contact. ♦ Spec. Sanatos (din punct de vedere fizic si psihic). 2. Care este conform cu o norma (1). ♦ (Despre marimi) A carei valoare este apropiata de valoarea intalnita cel mai des.3. (Inv.; in sintagma) Scoala normala (si substantivat, f.) = scoala pedagogica. – Din fr. normal, lat. normalis, it. normale.

ORIZONTALA ~e f. Linie dreapta paralela cu suprafata unui lichid in stare linistita; dreapta perpendiculara pe verticala locului. /<germ., fr. horizontal

PERPENDICULAR, -A adj. 1. (Despre drepte, plane) Care cade astfel pe o dreapta sau pe un plan incat sa formeze un unghi drept. 2. Stil perpendicular = varianta a stilului gotic creata in Anglia in sec. XIV si manifestata mai ales in economia boltilor, care dispar sub multimea arcelor, formate dintr-un sir de trunchiuri de copac rasturnate, bogat ornamentate cu muluri decorative. // s.f. Linie, dreapta perpendiculara. [< fr. perpendiculaire, cf. lat. perpendicularis < perpendiculum – fir cu plumb].

NORMAL, -A I. adj. 1. firesc, comun, obisnuit. ◊ (despre oameni) sanatos (fizic si psihic). 2. conform unor norme. ◊ (despre marimi) cu valoare apropiata de cea intalnita frecvent. 3. (chim.) concentratie ~a = cantitatea de substanta continuta intr-o solutie, exprimata in echivalenti-gram la litru de solutie. 4. (mat.) sectiune ~a = sectiune realizata cu un plan care contine normala (II, 1) intr-un punct dat la suprafata sectionata. 5. scoala ~a (si s. f.) = scoala in care se pregatesc invatatorii. II. s. f. 1. dreapta perpendiculara dusa pe tangenta la o curba in punctul de contact. 2. media elementelor meteorologice, calculata dintr-un sir de ani de referinta. (< fr. normal. lat. normalis, it. normale)

PERPENDICULAR, -A I. adj. 1. (despre drepte, plane) care formeaza intre ele unghiuri sau diedre adiacente congruente. 2. stil ~ = varianta a stilului gotic, in Anglia in sec. XIV, manifestata mai ales in economia boltilor, care dispar sub multimea arcelor, bogat ornamentate cu muluri decorative. II. s. f. dreapta perpendiculara. (< fr. perpendiculaire, lat. perpendicularis)

RADICAL, -A I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de baza; (adv.) radicalmente. ◊ (despre tratament, medicamente etc.) care vindeca complet. 2. care preconizeaza reforme mari, actiuni hotaratoare. ◊ (despre oameni sau grupari politice; (si s. m.) care preconizeaza o serie de reforme in activitatea sociala. 3. care cuprinde radacina cuvantului. II. s. m. 1. (mat.) numar care, ridicat la o putere, da numarul dat; radacina. ◊ simbol matematic care arata operatia de extragere de radacina. ◊ axa ~a = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spatiu avand aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care ramane neschimbat intr-o reactie chimica si care, in mod obisnuit, nu exista in stare libera. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si contine sensul lexical al cuvantului; radacina. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)

ECHER, echere, s. n. 1. Instrument in forma de triunghi-dreptunghic, intrebuintat in desenul tehnic si in operatiile de trasare pentru desenarea si verificarea dreptelor paralele, a dreptelor perpendiculare cu o directie data; coltar. 2. Instrument topografic cu ajutorul caruia se orienteaza fixarea pe teren a aliniamentelor perpendiculare. – Din fr. equerre.

PERPENDICULAR, -A, perpendiculari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte sau planuri; p. ext. despre obiecte sau parti ale lor, despre pozitia lor etc.) Care formeaza intre ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. 2. S. f. dreapta perpendiculara (1) pe alta dreapta sau pe un plan. – Din lat. perpendicularis, germ. perpendikular, fr. perpendiculaire.

ABRUPT adj. 1. drept, perpendicular, pieptis, piezis, prapastios, priporos, rapos, vertical, (rar) prapastuit, priporat, (pop.) oblu, (reg.) poncis, pravalat, pravalatic, rapit, rapuros, tarmuros, (prin Transilv.) priporiu, (prin Bucov.) pripos, (inv.) maluros, straminos. (Peretele ~ al muntelui.) 2. repede. (Un traseu ~.)

MALUROS adj. v. abrupt, drept, perpendi-cular, pieptis, piezis, prapastios, pripo-ros, riveran, rapos, vertical.

PRAPASTUIT adj. v. abrupt, drept, perpendi-cular, pieptis, piezis, prapastios, pripo-ros, rapos, vertical.

PRIPORIU adj. v. abrupt, drept, perpendi-cular, pieptis, piezis, prapastios, pri-poros, rapos, vertical.

PRIPORAT adj. v. abrupt, drept, perpendicu-lar, pieptis, piezis, prapastios, priporos, rapos, vertical.

PRIPOS adj. v. abrupt, drept, perpendicular, pieptis, piezis, prapastios, priporos, rapos, vertical.

PROST adv. v. drept, perpendicular, vertical.

RAPIT adj. v. abrupt, drept, perpendicular, pieptis, piezis, prapastios, priporos, rapos, vertical.

RAPUROS adj. v. abrupt, drept, perpendi-cular, pieptis, piezis, prapastios, pripo-ros, rapos, vertical.

STRAMINOS adj. v. abrupt, drept, perpendi-cular, pieptis, piezis, prapastios, pripo-ros, rapos, vertical.

TARMUROS adj. v. abrupt, drept, perpendi-cular, pieptis, piezis, prapastios, pripo-ros, rapos, vertical.

VERTICAL adj., adv. 1. adj. drept. (Stalp ~.) 2. adj. v. e***t. 3. adj. abrupt. 4. adv. drept, perpendicular, (inv.) prost. (Muntele se inalta ~ inaintea noastra.)

NORMALA ~e f. dreapta perpendiculara dusa pe tangenta la o curba, in punctul de contact. /<fr. normal, lat. normalis, it. normale

NORMALA s.f. 1. dreapta perpendiculara pe tangenta la curba sau pe planul tangent la o suprafata in punctul de contact. 2. Scoala normala. [Cf. fr., it. normale].

CADRAN s.n. 1. Suprafata (circulara) al carei contur este impartit in parti egale si pe care se citeste deplasarea unui ac indicator. ◊ Cadran solar = suprafata plana, avand in mijloc un bat a carui umbra indica orele. 2. Fiecare dintre unghiurile drepte formate din intretaierea a doua drepte perpendiculare. ♦ Arc (sau sector) reprezentand un sfert de cerc. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. cadran, cf. lat. quadrans].

MEDIATOR, -OARE adj. 1. (Despre planuri sau drepte) perpendicular pe mijlocul unui segment de dreapta. 2. Factor intermediar de mediere si transmitere a unui semnal nervos sau umoral de la un organ la altul. ◊ Mediator chimic = substanta chimica eliberata de terminatiile nervoase pentru transmiterea fluxului nervos. // s.m. si f. Cel care face o mediatie intre doi adversari; impaciuitor, mijlocitor, intermediar. [Pron. -di-a-. / cf. fr. mediateur, lat. mediator].

CAROIAJ, caroiaje, s. n. Retea de drepte perpendiculare intre ele, desenata pe o foaie de hartie pentru a ajuta transpunerea, pe aceasta foaie, a unui desen, a unei harti etc. [Pr.: -ro-iaj] – Fr. carroyage.

OBLU adj. v. abrupt, drept, neted, perpendicular, pieptis, piezis, plan, plat, prapastios, priporos, rapos, ses, vertical.

PONCIS adj. v. abrupt, aplecat, drept, inclinat, perpendicular, pieptis, plecat, povarnit, prapastios, priporos, rapos, strabic, vertical.

CAROIAJ s.n. Retea de drepte paralele perpendiculare, trasate pe o harta sau pe un plan topografic; cadrilaj. [Pron. -ro-iaj. / cf. fr. carroyage].

OBLIC, -A adj. Inclinat fata de o dreapta sau fata de un plan; care nu este drept, care nu este perpendicular; piezis. ◊ Caz oblic = denumire a cazurilor care nu exprima un raport direct (ca genitivul, dativul, ablativul etc.). // s.f. (Mat.) dreapta care nu este perpendiculara pe dreapta sau pe planul dat. [Cf. fr. oblique, lat. obliquus].

CAROIAJ s. n. retea de drepte paralele perpendiculare, trasate pe un desen, pe o harta; cadrilaj. (< fr. carroyage)

OBLIC, -A I. adj. inclinat fata de o dreapta sau de un plan; piezis. ♦ (lingv.) caz ~ = denumire a cazurilor care nu exprima un raport direct (genitivul, dativul, ablativul etc.). II. adj., s. n. (muschi) a carui actiune se exercita in directii neparalele cu planul de simetrie a corpului. II. s. f. (mat.) dreapta care nu este perpendiculara pe dreapta, sau pe planul dat. (< fr. oblique, lat. obliquus)

VERTICAL, -A, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are directia caderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (in sus). ◊ dreapta verticala = dreapta care uneste un punct de pe pamant cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreapta verticala; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreapta care cade perpendicular pe un plan orizontal; directia urmata de aceasta linie. ◊ Verticala locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei ceresti care intersecteaza un plan determinat de verticala locului si de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept in jos (de la inaltime). – Din fr. vertical.

PRAVALAT adj. v. abrupt, aplecat, drept, inclinat, oblic, perpendicular, pieptis, piezis, plecat, povarnit, prapastios, priporos, rapos, vertical.

PRAVALATIC adj. v. abrupt, aplecat, drept, inclinat, oblic, perpendicular, pieptis, piezis, plecat, povarnit, prapastios, priporos, rapos, vertical.

PROIECTIE ~i f. 1) Operatie geometrica de reprezentare a unui obiect din spatiu pe un plan sau pe o dreapta (prin ducerea perpendicularelor din toate punctele acestuia). ◊ ~ cartografica mijloc matematic de reprezentare plana a suprafetei terestre sau a unei parti din ea in scopul intocmirii hartilor. 2) Figura obtinuta printr-o asemenea operatie. 3) v. A PROIECTA si A SE PROIECTA. ◊ Aparat de ~ aparat pentru proiectarea imaginilor de pe o pelicula cinematografica pe ecran. [G.-D. proiectiei; Sil. -iec-ti-e] /<fr. projection, lat. projectio, ~onis

ROMAN, -A adj. Propriu Romei antice sau Imperiului roman. ♦ (Despre caractere tipografice) Format din linii perpendiculare si unghiuri drepte. ♦ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinatii de litere. ♦ Arta romana = arta dezvoltata in Roma antica si apoi in Imperiul roman intre sec. IV i.e.n. si IV e.n., care se caracterizeaza in arhitectura prin edificii grandioase de o mare diversitate, in sculptura cultivand cu precadere portretul puternic individualizat, iar in pictura prin ansambluri de fresca si de mozaic cu tematica bogata. ♦ Balanta romana = balanta formata dintr-o parghie cu brate neegale, mobila in jurul unui ax orizontal, pe bratul mai lung si gradat alunecand o greutate care echilibreaza obiectul de cantarit. // s.m. si f. 1. Persoana care facea parte din populatia de baza a statului roman. 2. Locuitor al Romei. [< lat. romanus, cf. fr. romain, it. romano].

ROMAN², -A I. adj., s. m. f. (locuitor) al Romei antice. II. adj. 1. din Imperiul Roman. ◊ (despre caractere tipografice) din linii perpendiculare si unghiuri drepte. ♦ cifre e = cifre prin litere sau combinatii de litere; biserica ~a = biserica catolica; catolicism. 2. limba romanica populara vorbita de vechii francezi (inainte de sec. IX). 3. arta ~a = arta dezvoltata in Roma antica si apoi in Imperiul Roman, caracterizata in arhitectura prin edificii grandioase de o mare diversitate, in sculptura cultivand cu precadere portretul puternic individualizat, iar in pictura prin ansambluri de fresca si de mozaic cu tematica bogata. (< lat. romanus)

COLTAR ~e n. 1) Dulap mic sau polita fixata in coltul unei camere. 2) Instrument in forma de triunghi dreptunghic, folosit la trasarea unghiurilor drepte sau a liniilor perpendiculare; echer. 3) Piesa de metal sau de lemn in forma de unghi drept, folosita la confectionarea unei imbinari. 4) Dispozitiv metalic prevazut cu o serie de colti, care se prinde de talpa incaltamintei, ca sa nu alunece pe gheata, pe stanci etc. /colt + suf. ~ar

ECHER s.n. 1. Instrument de forma unui triunghi dreptunghic care serveste la trasarea paralelelor si ridicarea perpendicularelor, la verificarea unghiurilor drepte etc. 2. Instrument topografic cu care se traseaza anumite unghiuri pe teren. [Pl. -re. / < fr. equerre].

MEDIATOR, -OARE I. adj. (despre planuri) perpendicular pe mijlocul unui segment de dreapta. II. s. f. perpendiculara pe mijlocul unui segment de dreapta. III. s. m. 1. factor intermediar de mediere si transmitere a unui semnal nervos sau umoral de la un organ la altul. 2. substanta chimica eliberata de terminatiile nervoase pentru transmiterea fluxului nervos. IV. s. m. f. persoana, guvern, stat care face o mediatie; mijlocitor, intermediar. (< lat. mediator)

PERPENDICULARITATE s. f. insusirea unei drepte de a fi perpendiculara (< fr. perpendicularite)

MEDIATOR, -OARE, mediatori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Persoana, guvern etc. care mijloceste o intelegere intre doua parti (adverse), care face un act de mediatie; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigura transmiterea influxului nervos. 3. S. f. perpendiculara dusa pe mijlocul unui segment de dreapta; locul geometric al punctelor situate intr-un plan, egal departate de capetele unui segment de dreapta. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreapta. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator.

perpendicular ~a (~i, ~e) (despre drepte sau plane) Care formeaza unghiuri drepte prin intretaiere cu o alta dreapta sau un alt plan. /<lat. perpendicularis, germ. perpendikular, fr. perpendiculaire

PERPENDICULARITATE s. f. Faptul sau insusirea de a fi perpendicular (1); pozitie perpendiculara; relatie care exista intre doua drepte sau planuri care formeaza intre ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. – Din fr. perpendicularite.

RECTANGULAR, -A, rectangulari, -e, adj. dreptunghiular. ◊ Coordonate rectangulare = coordonate care sunt perpendiculare una pe alta, formand unghiuri drepte. – Din fr. rectangulaire.

ORTOGONAL, -A adj. Care formeaza unghiuri drepte. ♦ Proiectie ortogonala = proiectie obtinuta prin ducerea de perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiectie; proiectie ortografica. ♦ (Despre suprafete, despre curbe) Care se intretaie astfel incat tangentele lor in punctul de intersectie sa fie perpendiculare. [< fr. orthogonal, cf. gr. orthos – drept, gonia – unghi].

RECTANGULAR, -A adj. (Rar) dreptunghiular. ♦ Coordonate rectangulare = coordonate perpendiculare una pe alta, formand unghiuri drepte. [< fr. rectangulaire, cf. lat. rectus – drept, angulus – unghi].

CADRAN s. n. 1. suprafata cu anumite diviziuni si cifre pe care se citeste deplasarea unui ac indicator. ♦ ~ solar = instrument pentru masurarea timpului, constand dintr-un bat fixat pe o suprafata plana, a carui umbra indica orele. 2. fiecare dintre cele patru unghiuri drepte formate prin intretaierea a doua perpendiculare. ◊ arc (sector) reprezentand un sfert de cerc. (< fr. cadran)

RECTANGULAR, -A adj. (mat.) dreptunghiular, ortogonal, perpendicular. ♦ coordonate e = coordonate perpendiculare una pe alta, formand unghiuri drepte. (< fr. rectangulaire)

ORIZONTAL, -A, orizontali, -e, adj. (Despre o dreapta sau un plan; p. ext. despre directia unei miscari) Care are o pozitie perpendiculara pe verticala unui loc. ♦ (Substantivat, f.) dreapta care este intr-o astfel de pozitie. – Din fr., germ. horizontal.

TRANSVERSAL, -A, transversali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are directia perpendiculara pe lungimea unui corp, a unei suprafete; care taie ceva de-a curmezisul, care trece crucis peste ceva. ♦ Sectiune transversala = suprafata obtinuta prin sectionarea unui obiect cu un plan perpendicular pe lungimea lui. 2. S. f. (Mat.) dreapta care intersecteaza laturile sau prelungirile laturilor unui triunghi ori care taie o figura data. 3. S. f. Galerie orizontala in interiorul unei mine, care trece prin roci sterile, de-a curmezisul directiei stratului. – Din fr. transversal.

CILINDRU² ~i m. 1) Suprafata descrisa de o dreapta ce se misca paralel cu ea insasi, sprijinindu-se pe o curba inchisa. 2) Corp geometric marginit de o astfel de suprafata si de doua plane paralele. Volumul ~ului. ◊ ~ circular drept cilindru ale carui baze sunt cercuri perpendiculare pe generatoare. 3) Piesa sau organ de masina avand o asemenea forma, care se poate roti in jurul axei sale; sul. ~ cu aburi. ◊ ~ de motor piesa tubulara in care se deplaseaza pistonul unui motor. /<fr. cylindre, lat. cylindrus

MEDIATOARE ~ f. perpendiculara dusa prin mijlocul unui segment de dreapta. [Sil. -di-a-] /<lat. mediator

MEDIATOARE s.f. perpendiculara ridicata pe mijlocul unui segment de dreapta. [Pron. -di-a-. / dupa fr. mediatrice].

ECHER s. n. 1. instrument de desen, triunghi dreptunghic, servind la trasarea perpendicularelor sau a paralelelor, la verificarea unghiurilor drepte etc. 2. instrument topografic pentru stabilirea a doua aliniamente perpendiculare pe teren. (< fr. equerre)

ORTOGONAL, -A adj. care formeaza unghiuri drepte. ♦ proiectie ~a = proiectie prin ducerea de perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiectie. ◊ (despre curbe, suprafete) care se intretaie astfel incat tangentele lor in punctul de intersectie sa fie perpendiculare; (despre functii) cu produs scalar nul. (< fr. orthogonal)

ANFILADA, anfilade, s. f. Sir de cladiri, de portice sau de colonade care se succed in linie dreapta. ◊ Tragere de anfilada = tragere in tinte insirate perpendicular sau oblic fata de frontul de tragere. – Din. fr. enfilade.

ORTOGONAL, -A, ortogonali, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care formeaza unghiuri drepte. ◊ Proiectie ortogonala = proiectie obtinuta prin trasarea unei perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiectie. ♦ (Despre curbe) Care se intretaie astfel incat tangentele lor in punctul de intersectie sa fie perpendiculare. ♦ (Despre suprafete) Care se intretaie astfel incat planurile lor tangente in orice punct al curbei de intersectie sa fie perpendiculare. – Din fr. orthogonal.

perpendicular adj., adv. 1. adj. v. abrupt. 2. adv. v. drept.

ORTOEDRIC, -A, ortoedrici, -ce, adj. (Despre cristale) Care are planurile coordonate perpendiculare intre ele, care are fetele intersectate in unghi drept. – Din fr. orthoedrique.

BINORMALA s. f. (mat.) dreapta care trece printr-un punct al unei curbe, perpendiculara pe planul oscilator al acesteia in punctul dat. (< fr. binormale)

ORTOGONAL ~a (~i, ~e) (despre planuri, drepte etc.) Care, la intersectie, formeaza un unghi drept. ◊ Proiectie ~a proiectie a unei figuri obtinuta prin coborarea de perpendiculare pe o suprafata. /<fr. orthogonal

BINORMALA s.f. (Mat.) dreapta care trece printr-un punct al unei curbe si este perpendiculara pe planul oscilator al acesteia in punctul dat. [< fr. binormale].

CATETA s.f. Fiecare dintre laturile unghiului drept al unui triunghi dreptunghic. [< fr. cathete, cf. gr. kathetos – perpendiculara].

APOTEMA ~e f. 1) Segment de dreapta dus din centrul unui poligon regulat pe oricare dintre laturile acestuia. 2) perpendiculara coborata din varful unei piramide regulate pe mijlocul oricareia dintre laturile bazei. /<fr. apotheme

APOTEMA, apoteme, s. f. perpendiculara dusa din centrul unui poligon regulat pe mijlocul oricareia dintre laturile sale. ♦ dreapta dusa din varful unei piramide regulate pe mijlocul oricareia dintre laturile bazei. – Din fr. apotheme.

BAZA ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistenta pe care se sprijina o constructie; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreapta sau plan, de obicei in pozitie orizontala, de la care se masoara perpendicular inaltimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalatii etc.) necesare unei activitati. ~ de aprovizionare. ~ sportiva. ◊ ~ navala port militar. ~ militara loc de stationare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de lupta pentru razboi. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albastreste hartia rosie de turnesol si intra in combinatie cu acizii, formand saruri. 5) la pl. fig. Element de importanta primordiala, pe care se tine, se intemeiaza ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fara ~ neintemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a intemeia; a funda. ~ economica (a societatii) totalitate a relatiilor de productie intr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 6) anat. : ~a craniului parte a craniului, care inchide cutia craniala spre ceafa. 7) lingv.: ~ de articulatie mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base

ECHILATER, -A, echilateri, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Cu elemente liniare congruente. ◊ Con echilater = con circular drept care are generatoarea congruenta cu diametrul bazei; hiperbola echilatera = hiperbola cu asimptotele perpendiculare. (din fr. equilatere)

ORTOPOL, ortopoli, s. m. Punct in care se intersecteaza perpendicularele coborate pe laturile unui triunghi din proiectiile ortogonale ale varfurilor acestuia pe o dreapta din planul triunghiului. – Din fr. orthopole.

ORTOPOL ~i m. Punct de intersectie a perpendicularelor coborate pe laturile unui triunghi din proiectiile ortogonale ale varfurilor acestuia pe o dreapta din planul lui. /<fr. orthopole

ORTOPOL s.n. (Mat.) Punct in care se intersecteaza perpendicularele coborate pe laturile unui triunghi din proiectiile ortogonale ale varfurilor acestuia pe o dreapta din planul triunghiului. [< fr. orthopole].

ORTOPOL s. m. (mat.) punct in care se intersecteaza perpendicularele coborate pe laturile unui triunghi din proiectiile ortogonale ale varfurilor acestuia pe o dreapta din planul triunghiului. (< fr. orthopole, engl. orthopol)

TRANSVERSAL, -A I. adj. dispus perpendicular pe lungimea unui corp; care taie (ceva) de-a curmezisul. II. s. f. 1. dreapta care intersecteaza o figura data. 2. galerie orizontala in interiorul unei mine care trece prin roci sterile de-a curmezisul directiei stratului. (< fr. transversal)

ANFILADA s. f. dispunere pe aceeasi dreapta a unor elemente arhitectonice de acelasi fel. ♦ (mil.) tragere de ~ = tragere in tinte insirate perpendicular sau oblic fata de frontul de tragere. (< fr. enfilade)

CRUCE ~i f. 1) (in antichitate) Instrument de tortura, pe care erau pironiti osanditii la moarte. Hristos a murit pe ~. 2) Obiect de cult, facut din doua bucati de lemn, din piatra sau din metal asezate perpendicular una peste alta, constituind simbolul crestinismului. 3) Simbol al crestinismului, constand dintr-un gest facut cu degetele mainii drepte, care este dusa de la frunte la piept si de la un umar la altul. ◊ Fa-ti ~! da-ti seama ce spui! 4) v. RASCRUCE. 5) Obiect in forma de cruce folosit in unele mecanisme. ~ea carutei. 6) (la cartile de joc) Semn distinctiv avand forma unei frunze de trifoi; trefla. Dama de ~. [G.-D. crucii] /<lat. crux, ~cis

PARALAXA s. f. 1. unghi sub care se vede un front oarecare la o anumita distanta. ◊ unghi din doua drepte care ating centrul unui astru, pornind una din centrul Pamantului si cealalta din punctul de observatie. 2. eroare la citirea instrumentelor de masurat cu ac indicator, cand observatorul nu priveste perpendicular scala aparatului. (< fr. parallaxe, gr. parallaxis, schimbare)