GLADIUM, gladiumuri, s. n. Sabie cu doua taisuri, folosita de romani. – Din lat. gladius.

IATAGAN, iatagane, s. n. Sabie turceasca, de lungime mijlocie, cu lama curba si lata, cu doua taisuri. [Var.: iartagan, -e s. n.] – Din tc. yatagan.

PALOS, palose, s. n. Sabie lata cu doua taisuri, adesea incovoiata spre varf, care se folosea in trecut; pala³. – Din magh. pallos.

SABIE, sabii, s. f. 1. Arma taioasa formata dintr-o lama lunga de otel ascutita la varf si pe una dintre laturi si fixata intr-un maner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care ameninta in orice moment situatia cuiva. A trece (sau a lua, a trage) in (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mana pe sabie = a porni la lupta. A scoate (sau a trage) sabia (impotriva cuiva) = a provoca pe cineva la lupta, a porni razboi. A-si pune capul (teafar sau sanatos) sub sabie = a-si cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu doua taisuri, se spune despre o situatie care prezinta, in acelasi timp, avantaje si dezavantaje, prespective si pericole. ♦ (Sport) Una din probele de scrima in care se foloseste sabia. 2. Arma formata dintr-o lama elastica de otel, din garda si maner, folosita la scrima. 3. Peste de apa dulce, cu corpul turtit lateral si cu abdomenul arcuit; sabioara, sabita (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja.

PUMNAL, pumnale, s. n. Arma cu lama scurta, cu doua taisuri si cu varful ascutit; stilet, jungher. – Pumn + suf. -al (dupa it. pugnale).

LANTETA, lantete, s. f. 1. Instrument chirurgical format dintr-o lama cu doua taisuri foarte ascutite, care foloseste la vaccinari, incizii etc. 2. Mic instrument in forma de lopatica, cu care se netezesc si se rectifica tiparele in turnatoriile de fonta. – Din germ. Lanzette, fr. lancette.

ESPADON, espadoane, s. n. Sabie mare cu doua taisuri, care se manuia cu ambele maini, folosita mai ales in sec. XV-XVI. – Din fr. espadon.

SPATA, (I, III) spate, (II) spete, s. f. I. Piesa la razboiul de tesut formata dintr-un sistem de lamele paralele fixate la ambele capete, formand un fel de pieptene cu doua radacini printre dintii caruia trec firele de urzeala. ♦ Betisor peste care se petrec ochiurile cand se impleteste o retea sau o plasa. II. 1. Portiune a scapulei care sustine articulatia umarului; p. ext. regiunea corespunzatoare a corpului. ◊ Loc. adj. Lat in spete = cu umeri largi, spatos, voinic. ♦ Os lat care sustine articulatia membrelor la animalele patrupede; p. ext. regiunea corespunzatoare a corpului. 2. (Reg.) Spatarul scaunului. III. (Inv.) Sabie cu lama lunga, dreapta si lata, cu doua taisuri. – Lat. spatha.

TAIS, taisuri, s. n. 1. Parte mai subtire, ascutita, destinata sa taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cutit); ascutis; muchie taietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊ Expr. Cutit cu doua taisuri = situatie a carei rezolvare intr-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implica avantaje si dezavantaje la fel de importante. A trece sub taisul sabiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Taietor (3). – Taia + suf. -is.

SCALPEL, scalpele, s. n. (Adesea fig.) Cutitas cu lama ascutita, curba, cu unul sau cu doua taisuri, folosit la disectiile anatomice si in chirurgie. [Pl. si: scalpeluri] – Din fr. scalpel.

SPADA, spade, s. f. 1. Arma formata dintr-o lama dreapta cu doua taisuri, din garda si maner, cu care se poate taia si impunge. 2. (Sport) Proba de scrima care se practica cu spada (1). – Din it. spada.

BALTAG ~ge n. 1) Topor mic, de obicei cu doua taisuri si cu coada lunga, folosit in trecut si ca arma (mai ales de catre ciobani). 2) Lovitura aplicata cu o asemenea arma. [Pl. si baltaguri] /<turc. balta

GLADIUM ~uri n. Sabie romana dreapta, cu doua taisuri. /<lat. gladium

IATAGAN ~e n. inv. Sabie turceasca de lungime medie, cu lama lata, curbata si cu doua taisuri. /<turc. yatagan

JUNGHER ~e n. inv. Arma alba, avand varf ascutit si lama cu doua taisuri; pumnal; stilet. /a junghia + suf. ~er

JUNGHI ~uri n. 1) Durere ascutita si patrunzatoare, mai ales de scurta durata, localizata intre coaste, in spate sau in piept. 2) inv. Arma alba, avand varf ascutit si lama cu doua taisuri; jungher; pumnal; stilet. [Monosilabic] /v. a junghia

LAMA¹ ~e f. 1) Parte ascutita a unui instrument, a unei unelte de taiat sau a unei arme albe; ascutis; tais; custura. 2) Placa dreptunghiulara de otel, foarte subtire, de obicei cu doua taisuri, care se adapteaza la un aparat de ras. 3) Placa mica si subtire de sticla pe care se asaza materialele ce urmeaza a fi examinate la microscop. [G.-D. lamei] /<fr. lame

LANTETA ~e f. 1) Instrument chirurgical constand dintr-o lama cu doua taisuri, folosit la vaccinari, incizii etc. 2) Unealta in forma de lopata mica, folosita pentru nivelarea si netezirea formelor intr-o turnatorie. /<germ. Lanzette, fr. lancette

PALOS ~e n. inv. Sabie lata cu doua taisuri (incovoiata la varf). /<ung. pallos

PUMNAL ~e n. Arma alba in forma de cutit cu lama scurta, cu doua taisuri si cu varful ascutit; stilet; junghi. /pumn + suf. ~al

SPADA ~e f. 1) Sabie triunghiulara si ingusta cu doua taisuri. 2) Proba sportiva de scrima practicata cu aceasta arma. /<it. spada

STILET ~e n. 1) Arma alba, avand varf ascutit si lama cu doua taisuri; junghi; pumnal. 2) Instrument chirurgical folosit la sondarea unei activitati sau a unei plagi. /<fr. stylet

BIPENA s.f. Secure romana cu doua taisuri. [< lat. bipennis, cf. fr. bipenne].

GLADIUM s.n. Sabie romana dreapta, cu doua taisuri. [Pron. -di-um, var. gladiu s.n. / < lat. gladium].

MIRMILON s.m. Gladiator roman care lupta de obicei cu retiarii, fiind inarmat cu scut lung si usor, cu sabie lunga cu doua taisuri si avand ca semn distinctiv coiful galic, impodobit cu un peste in chip de panas. [< lat. myrmillo, cf. gr. mirmillon].

SPADA s.f. Arma alba (cu doua taisuri) cu care se poate taia si impunge. ♦ (Sport) Proba de scrima care se practica cu aceasta arma. [Pl. -de. / < it. spada].

copie², copii, s.f. (inv.) 1. cutit cu doua taisuri folosit in biserica la taiatul prescurii.

BIPEN, -A I. adj. cu doua aripi. II. s. f. secure romana cu doua taisuri. (< fr. bipenne, lat. bipennis)

GLADIUM s. n. spada romana scurta si lata, cu doua taisuri paralele si varf triunghiular. (< lat. gladium)

SPADA s. f. 1. arma alba (cu doua taisuri) cu care se poate taia si impunge. 2. proba de scrima cu aceasta arma. (< it. spada)

iatagan (iatagane), s. n. – Sabie turceasca cu lama curba, cu doua taisuri. – Var. iartagan, ie(r)tagan. Mr. γiatagane. Tc. yatagan (Roesler 593; Seineanu, II, 221; Lokotsch 944), cf. ngr. γιαταγάνι, alb., bg. jatagan.

BALTAG (‹ tc.) s. n. (In ev. med. in Moldova) Topor mic si usor, cu doua taisuri si cu coada lunga de lemn, folosit ca arma; era si semnul distinctiv al demnitatii de aga ♦ (In N Moldovei) Topor mic, ornamentat, purtat de vatasel la nunta.

BALTAG, baltage, s. n. 1. Topor mic si usor, cu coada lunga, intrebuintat ca arma. ♦ (Inv. si arh.) Topor cu doua taisuri si cu coada lunga. 2. Maciuca; ghioaga. ♦ Fig. Lovitura de baltag. [Pl. si: baltaguri. – Var.: (reg.) baltac s. n.] – Tc. balta.

SAPALIGA ~gi f. Sapa mica, lunguiata (avand in partea opusa a taisului doi sau trei colti); sapa de plivit; sapa de gradina.[G.-D. sapaligii] /sapa + suf. ~aliga

spiter, spitere, s.n. (reg.) tarnacop cu doua brate in forma de tais.

SAPALIGA, sapaligi, s. f. Sapa¹ mica, cu lama ingusta, avand adesea doi sau trei colti la partea opusa taisului, folosita mai ales in lucrari de legumicultura; sapaluga. [Pl. si: sapalige] – Sapa¹ + suf. -aliga.

tais ~uri n. Parte ascutita a unui obiect de taiat; ascutis; buza. ◊ Cutit cu doua ~uri situatie care, in functie de imprejurari, poate avea efecte favorabile sau defavorabile. A trece sub ~ul sabiei a nimici. /a taia + suf. ~is

PANZA s. 1. (inv. si reg.) panzatura, (reg.) panura, panzare. (A cumparat doi metri de ~.) 2. panza de cort v. foaie de cort. 3. v. vela. 4. v. paienjenis. 5. v. pictura. 6. lama, tais. (~ ferastraului, a coasei.) 7. (GEOL.) strat. (~ freatica.) 8. (GEOL.) vana. (O ~ de apa freatica.)

MUCHIE ~i f. 1) Linie de intersectie a doua fete ale unui corp. ◊ Pe ~ la limita. 2) Margine ingusta a unui obiect, a unei suprafete; cant. ◊ ~a palmei marginea palmei dinspre degetul mic. 3) Partea opusa taisului la unele instrumente. ~a cutitului. ◊ A fi (sau a sta, a se afla) pe ~ de cutit a fi intr-o situatie critica, periculoasa. 4) Creasta, coama de deal sau de munte. [G.-D. muchiei; Sil. -chi-e; Var. muche] /Probabil lat. mutila

LAMA¹, lame, s. f. 1. Placa subtire de metal, de material plastic etc., cu diverse intrebuintari (in aparatura tehnica). ♦ Spec. Mica placa dreptunghiulara, subtire si de obicei cu taisuri pe ambele laturi lungi, care se monteaza la un aparat de ras. 2. Partea metalica si taioasa a unui instrument. 3. Placa mica si subtire de sticla pe care se asaza substantele ce urmeaza a fi examinate la microscop. 4. Strat foarte subtire de lichid, liber sau cuprins intre doi pereti. – Din fr. lame.

MUCHIE, muchii, s. f. 1. Linie de intersectie a doua fete ale unui corp geometric. ◊ Loc. adv. Pe muchie = la limita, la extrema. 2. Margine, dunga a unui lucru, a unei suprafete. ◊ Expr. Batuti pe muchie = (despre o suma de bani) din care nu lipseste nimic, care este intreaga, exacta. 3. Marginea din afara, portiune laterala a unor obiecte. ♦ Marginea palmei dinspre degetul cel mic. ♦ Partea opusa taisului unor unelte de taiat. ♦ Expr. (Ca sau cat) (de) o muchie de cutit = foarte ingust, foarte subtire; foarte putin. Pe muchie de cutit = intr-o situatie critica, in primejdie. 4. Partea cea mai inalta, ascutita si prelungita, a unui munte, a unui deal, a unei stanci; creasta, coama, culme; p. ext. coasta a unui munte sau a unui deal; panta, povarnis. [Pr.: -chi-e. – Var.: muche s. f.] – Probabil lat. *mutila (= mutulus).

BUZA ~e f. 1) Fiecare dintre cele doua parti carnoase, proeminente care marginesc gura din exterior. ◊ ~ de iepure buza usor despicata (ca la iepure), constituind o anomalie congenitala. A intoarce ~a pe dos a se supara tare, mai ales fara motiv; a se bosumfla. A-si linge ~ele dupa ceva a dori ceva foarte tare; a ravni ceva. A-si musca ~ele a regreta amarnic. A ramane cu ~ele umflate a ramane dezamagit; a fi deceptionat de ceva. 2) Linie care margineste suprafata unor vase, obiecte, organe etc.; margine. ~a urciorului. ~a unei rani. 3) Partea ascutita a unui obiect de taiat; ascutis; tais. ~a toporului. [G.-D. buzei] /Cuv. autoht.