BIREMA, bireme, s. f. Nava antica de razboi cu doua randuri de vasle suprapuse. – Din fr. bireme, lat. biremis.

HALTERA (HALTERA), haltere, s. f. 1. Aparat de atletica grea, alcatuit din doua randuri de discuri sau sfere metalice de diferite greutati, fixate la capetele unei bare; greutate. 2. (La pl.) Ramura sportiva care consta in ridicarea halterelor (1). – Din fr. haltere.

INTERLINIE, interlinii, s. f. Spatiu alb care se lasa intre doua randuri de litere scrise sau tiparite, sau intre doua linii ale portativului muzical. – Din fr. interligne (dupa linie).

INTERLOCK s. n. 1. Masina de tricotat cu doua randuri de ace pe un singur cilindru. ♦ Tricot indesirabil. 2. (Cin.) Sistem de inregistrare sincrona a imaginii si sunetului aferent prin antrenarea cu aceeasi viteza la inregistrare si redare a peliculei de imagine si a benzii magnetice audio. – Din engl., fr. interlock.

REDINGOTA, redingote, s. f. Haina barbateasca de ceremonie (de culoare neagra), cu poalele lungi pana la genunchi, incheiata cu doua randuri de nasturi. – Din fr. redingote.

ZIGOPTERE s.f. pl. Ordin de insecte cu corpul colorat in albastru sau verde-deschis cu reflexe metalice si doua randuri de aripi transparente: libelulele. (din fr. zygopteres)

ORZOAICA s. f. Specie de orz al carei spic este format numai din doua randuri de boabe, mai bogate in amidon decat ale orzului si folosite la fabricarea berii; orzoaie (Hordeum distichon). ◊ Compus: orzoiaca-de-balta = planta erbacee care creste in apele statatoare sau lin-curgatoare, cu frunze liniare ingramadite la baza tulpinii si cu flori mici, albe-verzui (Vallisneria spiralis). – Orz + suf. -oaica.

MICROSPOROCIT, microsporocite, s. n. (Bot.) Celula mama a polenului, care are in nucleu doua randuri de cromozomi, adusi de gametul femel si de cel mascul. – Din engl. microsporocyte.

RASTAV, rastavuri, s. n. I. (Reg.) 1. Fasie de pamant pe care se cultiva un singur fel de plante. 2. Fasie de pamant intre doua randuri de semanaturi. II. Sina de fier dintata, care serveste la fixarea formelor tipografice in rame. [Var.: ristav s. n.] – Et. nec.

STROI s. n. (Inv. si reg.) 1. Rand, sir (de soldati). 2. (In expr.) A bate la stroi sau a purta in stroi = a aplica cuiva o pedeapsa disciplinara, constand in trecerea printre doua randuri de soldati care il lovesc unul dupa altul cu vergi. – Din rus. stroj.

ALINEAT ~e n. 1) Rand dintr-un text care incepe mai la dreapta decat celelalte. 2) Fragment de text cuprins intre doua randuri de felul acesta. 3) Pasaj al unui articol de lege. [Sil. -ne-at] /<fr. alinea

BIPLAN ~e n. Avion cu doua randuri de aripi suprapuse. /<fr. biplan

CARTILAGINOS² ~osi m. 1) la pl. Clasa de pesti cu schelet format din cartilaj, cu gura prevazuta cu doua randuri de dinti si cu branhii ce se deschid in exterior. 2) Peste din aceasta clasa. /<fr. cartilagineux, lat. cartilaginosus

INTERLOCK n. 1) Masina de tricotat cu doua randuri de ace pe un singur cilindru. 2) Tesatura realizata cu o asemenea masina. /<fr., engl. interlock

ORZOAICA f. 1) Orz al carui spic este format numai din doua randuri de boabe. 2) (cu sens colectiv) Cantitate de boabe ale acestei plante. [G.-D. orzoaicei] /orz + suf. ~oaica

PAIANTA ~e f. 1) Schelet (din doua randuri) de lemn umplut cu material de constructie, care alcatuieste peretele unei cladiri. 2) Perete construit dintr-un astfel de schelet. /<turc. payanda

PASAJ¹ ~e n. 1) Strada mica care uneste doua artere de circulatie, aflata intre doua randuri de cladiri si folosita de pietoni ca loc de trecere dintr-o strada in alta. 2) Loc special de traversare a unei strazi prevazut cu indicatii sau marcaje speciale. 3) Incrucisare la diferite niveluri a doua (sau mai multe) cai de comunicatie. /<fr. passage

PORTIC ~uri n. arhit. Galerie exterioara, sustinuta de doua randuri de coloane, formand intrarea intr-o cladire, intr-un parc sau servind ca loc de plimbare in jurul unei piete sau al unei gradini. /<fr. portique, lat. porticus

RASTAV¹ ~uri n. reg. 1) Fasie de pamant cultivata cu un singur fel de plante. 2) Fasie de pamant intre doua randuri de semanaturi. /Orig. nec.

REDINGOTA ~e f. Haina barbateasca de ceremonie, lunga pana la genunchi, ajustata in talie si prevazuta cu doua randuri de nasturi. /<fr. redingote

BIREMA s.f. (Mar.) Galera cu doua randuri de rame. [< fr. bireme, it. bireme < lat. biremis].

BISERIAL, -A adj. (Bot.; despre organe) dispus pe doua randuri sau serii. [Cf. germ. biserial].

CALICIFORM, -A adj. In forma de caliciu. ◊ Papile caliciforme = papile asezate la baza limbii in doua randuri oblice. [< fr. caliciforme].

DISTIH, -A adj. (Bot.; despre organe alterne] Dispus pe doua randuri sau serii opuse de o parte si de alta a unui ax. [< germ. distich, cf. gr. distichos – cu doua randuri].

HALTERA s.f. 1. Aparat alcatuit din doua randuri de discuri metalice legate intre ele printr-o bara, folosit in atletica grea. ♦ (la pl.) Sport practicat cu acest aparat. 2. (la pl.) Balansiere (3). [< fr. haltere, cf. gr. halter – balanta].

INTERLOCK s.n. 1. Masina de tricotat cu doua randuri de ace pe un singur cilindru. 2. Sistem de legatura sincrona intre aparatul de cinematografiat si dispozitivul de inregistrat sunetele pe film. [< fr., engl. interlock, cf. germ. Interlock].

TAMBUR s.n. 1. Piesa in forma de cilindru gol, folosita in diferite scopuri in tehnica. ◊ Tambur gradat = piesa componenta a anumitor instrumente de masurat prevazuta cu gradatii la unul dintre capete. 2. (Arhit.) Bloc de piatra care formeaza elementul constitutiv al fusului coloanei din arhitectura clasica. 3. Vestibul construit la intrarea unei cladiri, delimitat de doua randuri de usi. ♦ Portiunea prismatica sau cilindrica, interpusa intre o cupola si arcurile sau zidurile care marginesc un spatiu boltit. ♦ Spatiu in care se invarteste o usa pivotanta cu mai multe aripi. 4. (Tehn.) Toba. [Pl. -re, -ruri. / < fr. tambour, it. tamburo].

ALEE s.f. 1. Drum intr-un parc, intr-o gradina etc. avand pe margini arbori sau flori. ♦ Strada plantata cu arbori; strada ingusta si scurta, intrare. 2. Insiruire pe doua randuri a unor elemente arhitecturale de acelasi fel. [Pron. -le-e, pl. -lei. / < fr. allee].

ALINEAT s.n. Rand intr-un text care incepe mai dinauntru decat celelalte pentru a arata trecerea la alta idee; fragment de text cuprins intre doua randuri scrise in acest fel. ♦ Pasaj dintr-un articol de lege. [Pron. -ne-at, pl. -te, -turi, var. aliniat s.n. / cf. fr. alinea, lat. a linea – de la capat].

BIPLAN adj., s.n. (Avion) cu doua randuri de aripi suprapuse. [Pl. -ne, -nuri. / cf. fr. biplan].

potang, -a, adj., s.n. (reg.) 1. (adj.) cocosat; stramb, pocit. 2. (s.n.) impletitura circulara de nuiele sau lant, curea etc. care leaga grindeiul plugului de roti sau de cotiga; chiser, ganj, mata. 3. (s.n.) lant, curea, bucata de fier etc. cu care se leaga leuca de loitra carului. 4. (s.n.) nuia cu care se trage clopotul la biserica. 5. (s.n.) inel de piele care leaga cele doua curele ale oglavei (v.) atunci cand se injuga doua randuri de vite la plug. 6. (s.n.) batatura facuta la ceafa boului din cauza jugului. 7. (s.n.) petec de panza gros, plin de ate cusute una peste alta, scortos si negru. 8. (s.n.) traznaie, pozna, boroboata.

ALEE s. f. 1. drum intr-un parc, intr-o gradina, pe margini cu arbori, flori. ◊ strada ingusta; intrare. 2. insiruire pe doua randuri a unor elemente arhitectuale. (< fr. allee)

BIPLAN adj., s. n. (avion) cu doua randuri de aripi suprapuse. (< fr. biplan)

BIREMA s. f. nava romana cu doua randuri de rame. (< fr. bireme, lat. biremis)

BISERIAT, -A adj. (bot., zool.) dispus pe doua randuri sau serii. (< fr. biserie)

DISTIH², -A adj. (bot.; despre organe alterne) dispus pe doua randuri sau serii opuse, de o parte si de alta a unui ax. (< germ. distich, gr. distikhos)

HALTERA s. f. 1. aparat din doua randuri de discuri metalice legate printr-o bara, folosit in atletica greaca; gantera. ◊ (pl.) sport practicat cu acest aparat. 2. (pl.) balansiere (3). (< fr. haltere)

INTERLOCK s. n. 1. masina de tricotat cu doua randuri de ace pe un singur cilindru. ◊ tricot desirabil. 2. sistem de legatura sincrona intre aparatul de cinematografiat si dispozitivul de inregistrat sunetele pe film. (< engl., fr. interlock)

NEFA s. f. nava (3); spatiu intre doua randuri de coloane, intr-o biserica. (< fr. nef)

STEGOZAUR s. m. dinozaurian erbivor fosil, cu capul foarte mic in raport cu trunchiul si cu membrele anterioare mai scurte, pe partea dorsala avand doua randuri de placi osoare triunghiulare. (< fr. stegosaure)

TAMBUR s. n. 1. dispozitiv cilindric, gol, folosit in diferite scopuri in tehnica; toba. ◊ piesa cilindrica pentru spargerea si sortarea granulometrica a pietrei. ♦ ~ grad = piesa componenta a anumitor instrumente de masurat, prevazuta cu gradatii la unul din capete. 2. (arhit.) bloc de piatra, elementul constitutiv al fusului unei coloane; (p. ext.) element cilindric al unei constructii. 3. vestibul la intrarea unei cladiri, delimitat de doua randuri de usi. ◊ portiune prismatica ori cilindrica, intre o cupola si arcurile sau zidurile care marginesc un spatiu boltit. 4. spatiu in care se invarteste o usa pivotanta cu mai multe aripi. (< fr. tambour, germ. Tambour)

ALEE, alei, s. f. 1. Drum intr-un parc, intr-o gradina etc. asternut cu nisip sau cu prundis si marginit de arbori sau de flori. ♦ Strada plantata cu arbori; strada ingusta si scurta, intrare. ♦ Fasie dintr-o artera larga de circulatie, avand destinatii speciale. 2. Insiruire pe doua randuri de elemente arhitecturale de acelasi fel. – Fr. allee.

BIREMA, bireme, s. f. Nava antica propulsata cu doua randuri de rame. – Fr. bireme (lat. lit. biremis).

SECUNDO adv. (Livr.) In al doilea rand. – Cuv. lat.

SUBSIDIAR, -A, subsidiari, -e, adj. Care se adauga, ca element secundar, la argumentele pentru sustinerea unui rationament, a unei teorii etc.; complementar, auxiliar, secundar. ◊ Loc. adv. In subsidiar = in al doilea rand, pe langa aceasta, pe deasupra. [Pr.: -di-ar] – Din fr. subsidiare, lat. subsidiarius.

AL doiLEA a doua num. ord. Care acupa locul indicat de numarul doi in ordinea numararii; care vine dupa primul. randul ~. /doi + le + a

SECUNDO adv. livr. In al doilea rand. /<lat. secundo

ISTEROLOGIE s.f. Figura retorica prin care se spune intai ceea ce ar fi trebuit spus in al doilea rand. [Gen. -iei. / < it. isterologia, lat.t. hysterologia].

SECUNDAR, -A adj. 1. Care nu vine decat in al doilea rand, de importanta mai mica; accesoriu. ◊ Medic secundar (si s.m.) = medic care, in urma unui concurs este admis sa se specializeze intr-o clinica; fenomen secundar = fenomen putin important care apare in cursul unei boli. 2. Care urmeaza dupa primul; al doilea. ◊ (Geol.; si s.n.) Era secundara = mezozoic; propozitie secundara = propozitie subordonata, dependenta. // s.n. Ac al ceasornicului care indica secundele. [Var. secondar, -a adj. / cf. fr. secondaire, lat. secundarius].

SECUNDO adv. (Liv.) In al doilea rand. [< lat. secundo].

SUBSIDIAR, -A adj. Care intareste un argument principal intr-o discutie; care vine, care se adauga la ceva in al doilea rand, ca element secundar; complementar, auxiliar, secundar. ♦ In subsidiar = in al doilea rand, pe langa aceasta. [Pron. -di-ar. / < fr. subsidiaire, cf. lat. subsidiarius < subsidium – ajutor].

DEDUBLA vb. refl. a se imparti in doua; a avea (simultan sau pe rand) doua stari, aspecte, forme sau personalitati diferite. (< fr. dedoubler)

ISTEROLOGIE s. f. figura retorica prin care se spune intai ceea ce ar fi trebuit spus in al doilea rand. (< it. isterologia, lat. hysterologia)

SECUNDAR², -A adj. 1. in al doilea rand ca importanta, interes etc.; accesoriu. ♦ invatamant ~ = forma de invatamant de al doilea grad, care urmeaza celui primar; liceal, mediu; (ec.) sector ~ = ansamblu de activitati economice in care materiile prime sunt transformate in produse industriale sau bunuri de consum; medic ~ = medic care, in urma unui concurs, este admis sa se specializeze intr-o clinica; fenomen ~ = fenomen putin important care apare in cursul unei boli. ◊ (psih.) cu reactii lente, durabile si profunde. 2. care urmeaza dupa primul. ♦ era ~a = mezozoic; propozitie ~a = propozitie subordonata. (< fr. secondaire, lat. secundarius)

SECUNDO adv. in al doilea rand. (< lat. secundo)

SUBSIDIAR, -A adj. care se adauga ca element secundar pentru intarirea argumentelor principale intr-o discutie; complementar, auxiliar, secundar. ♦ in ~ = in al doilea rand, pe langa aceasta. (< fr. subsidiaire, lat. subsidiairius)

ALINEAT s. n. rand mai retras intr-un text, care marcheaza trecerea la o alta idee; fragment de text intre doua asemenea randuri. ◊ pasaj dintr-un articol de lege; paragraf. (dupa fr. alinea, lat. alinea)

DIHOTOMIE, dihotomii, s. f. 1. (Log.) Diviziune in doua parti a unui concept, fara ca acesta sa-si piarda intelesul initial. 2. Mod de ramificatie a talului si a tulpinilor unor plante in doua parti egale, care se impart la randul lor in doua parti egale etc. [Var.: dicotomie s. f.] – Din fr. dichotomie.

PRIMUL ~a (~ii,~ele) num. ord. si substantival (in opozitie cu ultimul) Care ocupa locul indicat in ordinea numararii de numarul unu; cu care se incepe enumerarea; care precede pe al doilea; intai. ◊ In ~ rand intai de toate. /<lat. primus

DUBLU, -A adj. 1. Care este de doua ori mai mare; indoit. 2. Format din doua obiecte identice sau de aceeasi natura. ♦ (s.m.) Dublu baieti (sau fete) = partida de tenis sau de tenis de masa la care participa cate doi jucatori de fiecare parte a plasei. 3. Minge dubla = miscare nereglementara la volei, handbal, tenis sau tenis de masa, constand in atingerea mingii de catre jucator de doua ori in momentul primirii sau in lasarea acesteia sa atinga de doua ori la rand terenul sau masa de joc. [< fr. double].

DUBLU², -A I. adj. 1. care este de doua ori mai mare; indoit. 2. din doua obiecte identice sau de aceeasi natura. ◊ (s. m.) ~ baieti (sau fete) = partida de tenis sau de tenis de masa la care participa cate doi jucatori de fiecare parte a plasei. 3. minge ~a = miscare neregulamentara la volei, handbal, tenis, constand in atingerea mingii de catre jucator de doua ori in momentul primirii sau in lasarea acesteia sa atinga de doua ori la rand terenul sau masa de joc. II. s. n. motiv din literatura universala care utilizeaza doua personaje identice sau foarte asemanatoare, spre a sugera complexitatea realitatii. (< fr. double)

ESICHIER, esichiere, s. n. 1. Dispunere a unor obiecte pe doua sau mai multe randuri, cu intervale uniforme intre ele. 2. Dispozitiv in care trupele unei unitati, asezate masat in careuri, sunt despartite prin intervale egale. [Pr.: -chi-er] – Din fr. echiquier.

ESICHIER¹ s.n. 1. Dispunere a unor obiecte pe doua sau mai multe randuri, cu intervale uniforme intre ele. 2. Dispozitiv in care trupele unei unitati, asezate masat in careuri, sunt despartite prin intervale egale. ♦ (Fig.) Loc unde se opun partide, interese. [Pron. -chi-er. / < fr. echiquier].

ALTERNATIVA s.f. 1. Posibilitate de a alege intre doua lucruri, doua cai, doua solutii etc. 2. (Rar) Succesiune a doua lucruri care vin rand pe rand. [< fr. alternative].

RECIPROCITATE, reciprocitati, s. f. 1. Insusirea de a fi reciproc. ♦ Asigurare facuta de catre un stat altui stat, cu care intretine relatii diplomatice, culturale, comerciale, de a avea un tratament egal sau echivalent cu acela pe care acest din urma stat i-l asigura la randul sau. 2. (Mat.) Relatie intre doua numere, ecuatii sau teoreme prin care una dintre ele este reciproca celeilalte. 3. (Fiz.) Proprietate a razelor luminoase de a nu-si schimba forma si traiectoria atunci cand este inversat sensul de propagare a luminii. – Din fr. reciprocite, lat. reciprocitas,-atis.

ORDINAR, -A, ordinari, -e, adj. 1. Obisnuit, normal; de rand, comun. ◊ Fractie ordinara = raportul a doua numere intregi. Sesiune ordinara = sesiune convocata conform regulamentului de functionare. ◊ Loc. adv. (Frantuzism inv.) De ordinar = de obicei. ♦ (Mil.; inv.; substantivat, in expr.) A trece (sau a inscrie) la ordinar = a inscrie in registrul de evidenta al ratiilor alimentare si al soldei. 2. De calitate inferioara, fara valoare, prost. ♦ Vulgar, grosolan, josnic. – Din fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinar.

povoras, povorasi, s.m. (reg.) 1. om de rand, iobag care poarta poveri. 2. al doilea om din serviciul stanei.

scalan, scalane, s.n. (reg.) 1. ciorchine. 2. sir, rand. 3. ghirlanda de cirese. 4. legatura din doi stiuleti de porumb pentru samanta (despanusati). 5. (la pl.) ciucurasi de metal pusi de femeile batrane in conci.

purtaret, purtareata, adj. 1. (pop.; despre imbracaminte si incaltaminte) care tine la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe usor; durabil, purtabil. 2. (inv.; despre carti) de dimensiuni reduse, usor de transportat, de purtat cu sine, portativ. 3. (inv.; despre boli) care e mai putin grav, mai usor de suportat. 4. (inv.; despre limba) comun, popular. 5. (inv.; despre oameni) de rand, obisnuit. 6. (s.n.; reg.) fiecare dintre cele doua prajini pe care se cara fanul la locul unde se face claia (capita). 7. (s.m.; inv.; in sintagma) purtaret de viata = fiinta, om care traieste.

CATE adv. 1. (Formeaza numerale colective) Cate trele. 2. (Formeaza numerale distributive) doua cate doua. ◊ Expr. Una cate una sau unul cate unul = rand pe rand, una dupa alta sau unul dupa altul. Cate una (strasnica) = ceva neobisnuit, grozav etc. – Lat. cata (modificat dupa pl. f. al lui cat).

INTERLINIE ~i f. 1) poligr. Linie metalica, avand grosimea de doua puncte tipografice, folosita la separarea si la raritul randurilor in text. 2) Spatiu dintre randurile unui text ori dintre liniile unui portativ. /<fr. interligne

ANAGLIF s.n. 1. Sculptura in relief sau in basorelief. 2. (Mat.) Desen al unui corp geometric executat in doua culori (rosu si albastru), privit cu ajutorul unor ochelari, care, la randul lor, avand si ei un vizor colorat in rosu si altul in albastru, dau imaginea unui corp in relief. ◊ (Fiz.) Procedeul anaglifelor = procedeu stereoscopic prin care se obtine imaginea in relief a unui obiect, folosindu-se ochelari cu sticle de culori diferite, complementare. [Var. anaglifa s.f. / < fr. anaglyphe, cf. gr. anaglyphos].

SPATIU s.n. 1. Forma fundamentala a existentei materiei, inseparabila de aceasta, avand aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea in care sunt dispuse obiectele si procesele existente concomitent. 2. Intindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. 3. Loc, suprafata, intindere limitata. ◊ (Mil.) Spatiu de siguranta = distanta minima pana la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu. 4. Loc (liber) intre doua obiecte; distanta, interval. ◊ Spatiu verde = teren plantat situat pe teritoriul unei asezari. ♦ Distanta cuprinsa intre doua linii orizontale ale portativului. ♦ (Poligr.) Interval alb lasat intre cuvintele sau randurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (Mat.) Multime de elemente (puncte) avand anumite proprietati. ♦ (Cib.) Totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. [Pron. -tiu, pl. -ii. / < lat. spatium, cf. germ. Spatium, it. spazio].

SPATIU s. f. 1. forma fundamentala de existenta a materiei, inseparabila de aceasta, avand aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea in care sunt dispuse obiectele si procesele. 2. intindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. ♦ ~ aerian = spatiul de deasupra unui stat, supus suveranitatii acestuia; ~ cosmic = spatiul in afara stratosferei Pamantului; ~ maritim = spatiu geografic cuprinzand apele marilor si oceanelor, fundul si subsolul acestora. 3. loc, suprafata, intindere limitata. ♦ (mil.) ~ de siguranta = distanta minima pana la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu; ~ mort = portiune de teren dinapoia unei creste sau a unui obstacol in care un obiectiv nu poate fi lovit prin trageri directe. 4. loc intre doua obiecte; distanta, interval. ♦ ~ verde = teren plantat, in perimetrul unei asezari. ◊ distanta cuprinsa intre doua linii orizontale ale portativului. ◊ (poligr.) interval alb lasat intre cuvintele sau randurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (mat.) multime de elemente (puncte) avand anumite proprietati. ◊ (cib.) totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. (< lat. spatium, dupa fr. espace)

mucher, muchere, s.n. (reg.) 1. grinda cu doua muchii. 2. rindea mare de facut muchia scandurilor. 3. varietate de grau cu patru randuri de spic.

JUXTALINIAR / JUXTALINEAR, -A adj. (despre traduceri) dispus pe doua coloane, astfel ca fiecare cuvant al traducerii sa se afle in acelasi rand cu cuvantul respectiv al originalului. (< fr. juxtalineaire)

TINE vb. 1. a avea, a purta. (~ in mana un buchet de flori.) 2. a purta. (O ~ de talie.) 3. v. imobiliza. 4. v. agata. 5. a purta, a sprijini, a sustine. (Vom merge cat ne-or ~ picioarele.) 6. v. apartine. 7. v. rezista. 8. v. pastra. 9. a (o) duce, a rezista. (O haina care ~ la tavaleala.) 10. v. rezista. 11. a ajunge. (Alimentele ne vor ~ doua luni.) 12. v. pastra. 13. a opri, a pastra, a rezerva. (I-a ~ loc la rand.) 14. v. dura. 15. v. dura. 16. a continua, a (se) intinde, a (se) lungi, a (se) prelungi. (Petrecerea a ~ pana a doua zi.) 17. a se intinde, a se lungi, a se prelungi. (Sirul ~ pana departe.) 18. v. lua. 19. a sta. (~-te drept!) 20. v. respecta. 21. v. respecta. 22. v. aniversa. 23. v. trai. 24. v. intretine. 25. v. pronunta. 26. v. durea.

FUGA², fugi, s. f. Forma muzicala polifonica pe doua sau mai multe voci, in care o melodie expusa de o voce este reluata pe rand de celelalte voci si dezvoltata dupa legile contrapunctului. – Din it. fuga.

LINIE s. f. 1. figura continua cu o singura dimensiune, descrisa de un punct prin deplasare sau obtinuta prin intersectia a doua suprafete. 2. trasatura imaginara care arata o directie data, o limita etc. 3. descendenta, filiatie. 4. sistem de fortificatii. ◊ sirul luptatorilor intr-o batalie; directia generala a pozitiilor trupelor. 5. cele doua sine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalatiilor unei cai ferate. 6. legatura aeriana sau maritima intre doua puncte. ◊ legatura de telecomunicatii intre doua puncte. 7. (pl.) trasaturile caracteristice ale unui obiect, ale fetei cuiva; contur, profil. ◊ tinuta. 8. (fig.) orientare; directie. 9. (poligr.) rand intr-o pagina. ◊ placa subtire de metal cu care se imprima liniile sau se distanteaza randurile. 1⁰. rigla. 1¹. (mar.) ecuator. 1². gama de produse (cosmetice). (< lat. linea, germ. Linie, fr. ligne)

LINIE s.f. 1. Figura continua cu o singura dimensiune, descrisa de un punct prin deplasare sau obtinuta prin intersectia a doua suprafete. 2. Trasatura imaginara care arata o directie data, o limita etc. 3. Descendenta, filiatie. 4. Sistem de fortificatii. ◊ Nava de linie v. nava. ♦ Sirul luptatorilor intr-o batalie; sir de transee; directia generala a pozitiilor trupelor. 5. Cele doua sine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalatiilor unei cai ferate. 6. Legatura aeriana sau maritima intre doua puncte. ♦ Legatura de telecomunicatii intre doua puncte. 7. (La pl.) Trasaturile caracteristice ale unui obiect, ale fetei cuiva; contur, profil. ♦ Tinuta. 8. (Fig.) Orientare; directie. 9. (Poligr.) Rand intr-o pagina. ♦ Placa subtire de metal cu care se imprima liniile sau se distanteaza randurile. 10. Rigla. 11. (Mar.) Ecuator. [Pron. -ni-e, gen. -iei. / < lat., it. linea, cf. germ. Linie].

TERT, -A adj. Care vine in al treilea rand; al treilea. // s.m. (Jur.) Persoana care nu figureaza ca parte intr-un contract sau intr-un angajament intervenit intre doua parti, dar care poate avea drepturi sau obligatii izvorate din astfel de acte. ♦ (Log.) Principiul tertiului exclus = principiu fundamental al logicii bivalente, potrivit caruia un enunt nu poate fi decat adevarat sau fals, o a treia posibilitate fiind exclusa. [< lat. tertius, it. terzo].

TRIBUNA, tribune, s. f. 1. Constructie din lemn, din beton, din piatra etc., de obicei cu mai multe randuri de banci asezate in amfiteatru, de unde spectatorii pot privi desfasurarea unei festivitati, a unei parade, a unei competitii etc.; p. restr. fiecare dintre cele doua laturi lungi ale acestei constructii (avand cea mai buna vizibilitate). 2. Loc inaltat, platforma, estrada pe care sta cel ce vorbeste in fata publicului. – Din fr. tribune.

FOARFECE¹ ~ n. 1) Unealta de taiat, formata din doua lame ascutite, unite crucis cu un surub si prevazute fiecare cu cate un maner inelar. 2) Exercitiu care reda miscarea lamelor unei asemenea unelte, constand in ridicarea pe rand a picioarelor. [Sil. foar-fe-] /<lat. forfex, ~icis

PORUMBEL ~i m. Pasare salbatica sau domestica, de talie mica, cu cioc scurt si penaj divers colorat, care traieste in perechi. ◊ ~-gulerat porumbel cu un rand de pene in jurul gatului (ca un guler). ~ calator (sau de posta) porumbel special dresat pentru a duce diferite mesaje. A trai (sau a se iubi) ca doi ~i a trai in mare dragoste si intelegere. /porumb + suf. ~el

TUR s. n. 1. miscare circulara sau liniara pe un traseu oarecare, cu revenire la punctul de plecare, turatie (2); tura¹ (2). ♦ ~-retur = dus si intors, plecare si sosire; ~ de orizont = observare succesiva a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui punct; (fig.) privire de ansamblu asupra unei probleme; ~ de pista = zbor de pe un traseu dreptunghiular, in jurul aerodromului. ♦ a trage primul ~ de manivela = a incepe turnarea unui film. ◊ plimbare scurta, raita. ♦ ~ de oras = vizitare, cu un mijloc de transport, a unui centru de interes turistic. ◊ actiune care cere indemanare, agilitate, putere. ♦ ~ de forta = efort, intreprindere indrazneata. 2. (sport) prima parte dintr-un campionat, jumatate din totalul etapelor. ◊ intrecere sportiva (de ciclism), in care se parcurge un circuit pe distanta lunga. ♦ ~ de scrutin = (prima sau a doua) etapa a unor alegeri care se repeta. 3. (tehn.) miscare circulara in jurul unui ax. 4. (la jocul de carti) ciclu de jocuri in care fiecare partener distribuie cartile, pe rand. (< fr. tour)

TERT, -A I. adj. care vine in al treilea rand; al treilea. ♦ malarie (sau febra) ~a = forma clinica de malarie in care accesele febrile revin din trei in trei zile. II. s. m. (jur.) persoana care nu figureaza ca parte intr-un contract ori intr-un angajament intervenit intre doua parti, dar care poate avea drepturi sau obligatii izvorate din astfel de acte. III. s. n. (log.) ul exclus = principiu fundamental potrivit caruia un enunt nu poate fi decat adevarat sau fals, o a treia posibilitate fiind exclusa. (< lat. tertius, it. terzo)

SERIE s.f. 1. Insirare de termeni care se succeda potrivit unei anumite legi; insiruire, succesiune de fiinte, de lucruri sau de fapte de acelasi fel sau asemanatoare. ♦ Repetare a aceluiasi tip, a aceleiasi actiuni etc. ♦ In serie = (produs, fabricat) in numar mare, dupa acelasi tip. 2. Grup de compusi organici care se caracterizeaza prin aceea ca fiecare are in molecula lui cate un atom de carbon si doi atomi de hidrogen mai mult decat compusul precedent al grupului. 3. Expresie matematica formata dintr-o infinitate de termeni dedusi unul din altul dupa anumite reguli si legati prin semnele plus sau minus. 4. (Geol.) Succesiune de terenuri care corespunde in timp unei epoci. 5. Totalitatea fiintelor, lucrurilor sau faptelor care urmeaza deodata la rand. ♦ Totalitatea marcilor postale emise cu o anumita ocazie sau care au o anumita tema. ♦ Parte dintr-o colectie sau publicatie periodica, avand uneori un titlu aparte, in afara de cel general. 6. Numar de ordine aplicat pe marfurile fabricate intr-un numar mare de exemplare de acelasi tip; numar de fabricatie. 7. (Fon.) Grup de sunete sau de foneme caracterizate printr-o trasatura comuna. [Gen. -iei. / < fr. serie, it. serie, lat. series].

LOJA, loji, s. f. I. 1. Compartiment cuprinzand un numar redus de locuri pentru spectatori, asezat, alaturi de altele, in jurul incintei unei sali de spectacole. ◊ Loja orchestrei = spatiul dintre scena si primul rand de scaune (intr-o sala de spectacol), amenajat sub nivelul scenei si al salii, in care sta orchestra; fosa orchestrei. 2. Mic compartiment sau cabinet la unele cladiri, comunicand cu exteriorul, destinat unor servicii de indrumare a publicului sau de paza. 3. (In sintagma) Loja masonica = asociatie de francmasoni. II. 1. Cavitate in floarea unei plante, in care se gasesc ovulele sau polenul; cavitate in fructul unei flori, in care se gasesc semintele. ♦ Fiecare dintre cele doua parti ale staminei, care contin polenul. 2. Loc ocupat de un organ sau de alta formatie anatomica. [Pl.si: loje] – Din fr. loge.