TEHNICIAN, -A, tehnicieni, -e, s. m. si f. Specialist in domeniul tehnicii (II), avand o pregatire medie. ♦ Persoana care dispune de o tehnica (II 2) inalta intr-o stiinta, intr-o meserie etc. [Pr.: -ci-an] – Din fr. technicien.

TEHNOCRATIE s. f. 1. Orientare sociologica potrivit careia, in societatea contemporana, rolul de conducere ar reveni specialistilor din domeniul tehnicii. 2. Sistem de guvernare in care rolul de conducere ar reveni intelectualilor specialisti din domeniul tehnic. ♦ Intelectualitate tehnica (cu rol conducator). – Din fr. technocratie.

NOMENCLATURA s. f. 1. totalitatea termenilor folositi sistematic intr-o stiinta, intr-o ramura a tehnicii etc. 2. lista, catalog cuprinzand termeni, titluri de opere, nume proprii, numirile obiectelor, in special din domeniul tehnicii etc. 3. schema de organizare a unei institutii, continand enumerarea posturilor sau a institutiilor in subordine; (p. ext.) persoanele care ocupa diferite functii in cadrul acestei scheme: (peior.) categorie privilegiata a varfurilor politice intr-un regim dictatorial. (< fr. nomenclature, germ. Nomenklatur, lat. nomenclatura)

TEHNOCRATIE s. f. 1. sistem de guvernare in care rolul de conducere ar reveni intelectualilor specialisti in domeniul tehnic. 2. intelectualitatea tehnocratica. (< fr. technocratie, engl. technocracy)

ARDENNE [arden], Manfred baron von (1907-1997), fizician si electrotehnician german. Lucrari in domeniul tehnicii radiofonice, fizicii electronice si ionice a izotopilor radioactivi.

ASTRONAUTICA (‹ fr. {i}; {s} astro- + nautikos „de navigatie”) s. f. Stiinta si tehnica zborului cosmic; se ocupa cu studierea si realizarea zborului in spatiul cosmic, cu cercetari in domeniul tehnicii constructiei satelitilor artificiali, rachetelor si navetelor cosmice, a lansarii lor etc.; cosmonautica. Bazele teoretice ale a. au fost puse de K.E. Tiokolvski, R. Goddard si H. Oberth.

RADIOGRAFIE (‹ fr.) s. f. Inregistrarea pe film fotografic special a imaginii structurale a unui obiect obtinuta cu ajutorul radiatiilor γ sau X (roentgen). In medicina, r. se utilizeaza pentru examinarea organelor profunde (plamani, oase, inima, tub digestiv, rinichi etc.). In domeniul tehnic, r. se aplica la controlul calitatii sudurilor, pieselor turnate, precum si in cercetarea stiintifica; radiograma (2). ♦ (Concr.) Fotografie obtinuta cu ajutorul acestor radiatii.

CZERNY, Karl (1791-1857), compozitor, profesor si pianist austriac. Elev al lui Beethoven, a fost la rindul sau un excelent profesor. Piese pentru pian (caietele sale de studii dedicate acestui instrument constituie contributii fundamentale in domeniul tehnicii pianiste).

CIBERNETICA (‹ fr. {i}) s. f. Stiinta care are ca obiect studiul matematic al legaturilor, comenzilor si controlul in sistemele tehnice si organismele vii, din punct de vedere al analogiilor formale (nu si din acela al constitutiei si al functionarii lor). Are numeroase si variate aplicatii in toate domeniile tehnicii, in economie, biologie, medicina etc. In anul 1938, in lucrarea „Psihologia consonantista”, savantul roman St. Odobleja face prima expunere ampla a unor principii cibernetice, inainte cu zece ani de aparitia lucrarii „Cibernetica” a lui N. Wiener. V. sistem cibernetic. ♦ C. economica = ramura a c. care se ocupa cu aplicarea ideilor si metodelor c. la sistemele economice; priveste economia, precum si verigile structurale si functionale ale acesteia, ca in sisteme in care se desfasoara procese de reglare si de comanda realizate prin circulatia si transformarea informatiei.

ROBOtehnicA s. f. domeniu al tehnicii consacrat construirii sistemelor mecanice, informatice sau mixte si a robotilor. – Robot¹ + tehnica.

DOCTOR s. m. 1. titlu stiintific conferit doctoranzilor in urma sustinerii examenelor si a unei teze originale; posesor al unui asemenea titlu. ♦ ~ docent = titlu stiintific care se acorda doctorilor (1) care fac dovada unei activitati stiintifice indelungate si valoroase; ~ honoris causa = titlu onorific acordat de institutiile de invatamant superior unei personalitati de mare prestigiu, din tara sau din strainatate, pentru realizari deosebite in domeniul stiintei, tehnicii si culturii, pentru servicii de mare insemnatate aduse patriei si umanitatii. 2. medic. 3. (fam.) persoana foarte priceputa intr-un anumit domeniu; maestru. (< germ. Doktor, lat. doctor, fr. docteur)

COANDA 1. Constantin C. (1857-1932, n. Bucuresti), general si om politic roman. Ministru de mai multe ori si prim-min. (oct.-nov. 1918). 2. Henri C. (1886-1972, n. Bucuresti), inginer si savant roman. Fiul lui C. (1). Acad. (1970). Pionier al aviatiei mondiale. A conceput si a construit in 1910 primul avion cu reactie din lume, incercat de el, in zbor, in acelasi an. In perioada 1911-1914 a construit mai multe tipuri de avioane de conceptie proprie, cunoscute sub denumirea de „Bristol-Coanda”. A descoperit efectul care-i poarta numele (1934) cu aplicatii in numeroase domenii ale tehnicii.

INVENTIE, inventii, s. f. 1. Rezolvare sau realizare tehnica dintr-un domeniu al cunoasterii care prezinta noutate si progres fata de stadiul cunoscut pana atunci. 2. Afirmatie care sustine ca adevarate lucruri inexistente, imaginare, mincinoase; p. ext. minciuna. 3. Cautarea si alegerea ideilor si argumentelor adecvate intr-un discurs sau a ideilor si temelor corespunzatoare intr-o creatie artistica. 4. (Muz.; in forma inventiune) Mica piesa muzicala in stil contrapunctic, imitativ, specifica barocului. [Var.: inventiune s. f.] – Din fr. invention, lat. inventio, -onis.

POLItehnic, -A, politehnici, -ce, adj. Care cuprinde sau se refera la mai multe stiinte tehnice. ◊ Institut politehnic (si substantivat, f.) = institutie de invatamant superior unde se pregatesc cadre de specialisti in diferite domenii ale stiintelor tehnice. – Din fr. polytechnique.

tehnicISM s. n. Tendinta de a folosi in mod exagerat procedeele tehnice caracteristice unui domeniu de activitate, lasand pe planul al doilea tezele teoretice care trebuie sa conduca munca practica. – tehnic + suf. -ism. Cf. rus. tehnitizm.

TEHNOCRATISM s. n. Orientare sociologica potrivit careia, in societatea contemporana, rolul de conducere ar trebui sa revina exclusiv specialistilor din diverse domenii ale stiintei, tehnicii etc.; tehnocratie. ♦ Tendinta tehnocratica. – Din fr. technocratisme.

NOMENCLATURA ~i f. 1) Totalitate a termenilor folositi intr-un anumit domeniu (al stiintei, tehnicii, artei etc.). ~ zoologica. 2) Lista, catalog care contine enumerarea numelor unor obiecte, nume proprii etc. dintr-un domeniu. 3) Schema a unei institutii cu indicarea posturilor sau unitatilor din subordonarea sa. /<fr. nomenclature, lat. nomenclatura

tehnicIAN ~ana (~eni, ~ene) m. si f. 1) Specialist in tehnica. 2) Persoana care stapaneste la perfectie o anumita tehnica intr-un domeniu de activitate. [Sil. -ci-an] /<fr. technicien

tehnicISM n. Tendinta de a folosi (in mod exagerat si mecanic) procedeele tehnice intr-un domeniu de activitate, neglijand partea teoretica. /tehnic + suf. ~ism

MICROCINEMATOGRAFIE s.f. Folosirea tehnicii cinematografice in domeniul microscopiei; microfilmare. [Gen. -iei. / < fr. microcinematographie].

tehnicISM s.n. Tendinta de a folosi in mod exagerat si mecanic procedeele tehnice caracteristice unui domeniu de activitate, neglijand tezele teoretice. [< tehnic + -ism, cf. rus. tehnitizm].

AVIONICA s. f. aplicare a tehnicilor electronicii in domeniul aviatiei; aeroelectronica. (< fr. avionique, engl. avionics)

MICROCINEMATOGRAFIE s. f. folosirea tehnicii cinematografice in domeniul microscopiei; microfilmare. (< fr. microcinematographie)

POLItehnic, -A adj. referitor la, care cuprinde mai multe specialitati tehnice. ♦ institut ~ (si s. f.) = insitutie de invatamant superior care pregateste specialisti in diferite domenii ale stiintelor tehnice. (< fr. polytechnique)

tehnicISM s. n. tendinta de a folosi in mod exagerat si mecanic procedeele tehnice caracteristice unui domeniu de activitate, neglijand tezele teoretice de la baza lor. (< rus. tehnitizm)

CERCETATOR, -OARE, cercetatori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care cerceteaza. 2. S. m. si f. Persoana care se ocupa cu cercetarea in domeniul stiintei sau al tehnicii; om de stiinta. ◊ Cercetator stiintific = functie in cadrul institutelor de cercetari stiintifice, in laboratoare etc.; persoana care are aceasta functie. – Cerceta + suf. -ator.

INTELECTUAL, -A, intelectuali, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care apartine intelectului, care se refera la activitatea mintii, la intelect. 2. S. m. si f. Persoana care poseda o pregatire de specialitate temeinica si lucreaza in domeniul artei, al stiintei, tehnicii etc.; persoana care apartine intelectualitatii. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

NOMENCLATOR, nomenclatoare, s. n. Lista, brosura, carte care cuprinde nomenclatura (1) dintr-un anumit domeniu al stiintei, al tehnicii etc., sau enumerarea sortimentelor produselor sau a grupurilor de produse, clasificate dupa un anumit criteriu. – Din fr. nomenclateur, lat. nomenclator.

A INOVA ~ez 1. tranz. (domenii de activitate, sisteme tehnice) A supune unei inovatii. 2. intranz. A face inovatii intr-un anumit domeniu de activitate. /<fr. innover, lat. innovare

RADIOELECTRONICA f. Grup de dome-nii ale stiintei si tehnicii, legate de transmite-rea informatiei prin intermediul oscilatiilor si undelor electromagnetice. [Sil. -di-o-] /<fr. radioelectronique

TERMINOLOGIE ~i f. 1) Totalitate a termenilor speciali folositi in stiinta, tehnica sau in alt domeniu de activitate. ~ stiintifica. 2) lingv. Compartiment al lexicologiei care se ocupa cu studiul termenilor. [G.-D. terminologiei] /<fr. terminologie

tehnic, -A adj. Referitor la tehnica; propriu unei arte, unei meserii etc. ◊ Termen tehnic = termen care denumeste o anumita notiune dintr-un domeniu al stiintei, al tehnicii etc. // (In forma tehn-, tehni-, tehno-; scris si techn-, techni-, techno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) tehnica”, „procedeu, capacitate din tehnica”. // s.m. (Rar) Maistru tehnician, mecanic. [Cf. fr. technique, lat. technicus, gr. technikos].

NOMENCLATOR s.n. 1. Lista care contine nomenclatura unui domeniu al stiintei, al tehnicii etc. 2. Lista de materiale, de utilaje etc. organizata dupa anumite criterii. [Cf. fr. nomenclateur].

CENTRAL, -A I. adj. 1. care se afla in centru; provenit de la centru. 2. (fig.) care ocupa o pozitie principala. ◊ care conduce de la centru. II. s. f. 1. organizatie, institutie de coordonare a unei activitati dintr-un anumit domeniu. 2. ansamblu de instalatii tehnice unde se produce centralizat energie, se efectueaza o anumita operatie tehnologica etc. 3. statiune prin care se pun in legatura posturile de retele de telecomunicatii. (< fr. central, lat. centralis)

tehnic¹, -A I. adj. referitor la tehnica; propriu unei arte, unei meserii etc. ♦ termen ~ = termen care denumeste o anumita notiune dintr-un domeniu al stiintei, al tehnicii etc. II. s. f. 1. ansamblu de unelte si deprinderi de productie, dezvoltate in cursul istoriei, care permit omenirii sa actioneze asupra naturii inconjuratoare cu scopul producerii bunurilor materiale. 2. ~ de lupta = totalitatea mijloacelor de lupta si auxiliare cu care sunt inzestrate fortele armate. 3. ansamblu de prescriptii metodologice folosite pentru o actiune eficienta, atat in sfera productiei materiale, cat si a celei spirituale. (< fr. technique, lat. technicus, germ. technisch, /II/ Technik)

CERCETATOR, -OARE, cercetatori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care cerceteaza. 2. S. m. si f. Persoana care se ocupa cu cercetari in domeniul stiintei sau al tehnicii; om de stiinta. – Din cerceta + suf. -(a)tor.

ORGANIZATIA MONDIALA A SANATATII (O.M.S.; in engl.: World Health Organization – W.H.O.), agentie specializata guvernamentala (din 15 nov. 1947) in cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Geneva (Elvetia), creata la 22 iul. 1946 (isi incepe activitatea la 21 iul. 1948), in scopul coordonarii activitatilor internationale cu caracter sanitar, al cercetarilor farmaceutice, organizarii schimbului de informatii in domeniul sanatatii, asigurarii asistentei tehnice pentru tarile in curs de dezvoltare si eradicarea bolilor epidemice si endemice. O.M.S. are 191 membri (2002), printre care si Romania (din 8 iun. 1948).

ROBOTICA s. f. domeniu pluridisciplinar al stiintei si tehnicii care studiaza proiectarea si tehnica construirii sistemelor mecanice, informatice sau mixte si a robotilor, in scopul inlocuirii partiale sau totale a omului in actiunea sa asupra mediului inconjurator; (rar) robotologie. – Din fr. robotique, engl. robotics.

REVOLUTIE¹ ~i f. 1) Etapa a dezvoltarii in care se produc transformari sociale profunde in toate domeniile vietii. 2) filoz. Actiune organizata si condusa de o clasa progresista (care antreneaza la lupta masele populare), avand adesea ca rezultat o schimbare radicala a vietii economice, sociale si politice. 3) Schimbare radicala intr-un domeniu de activitate (in stiinta, tehnica, arta etc.). [G.-D. revolutiei; Sil. -ti-e] /<fr. revolution, lat. revolutio, ~onis, germ. Revolution

VOCABULAR ~e n. 1) Totalitate a cuvintelor dintr-o limba; lexic. 2) Totalitate a cuvintelor specifice unui anumit domeniu de activitate (stiinta, arta, tehnica etc.). 3) Dictionar succint sau specializat. 4) Tota-litate a cuvintelor folosite efectiv de o anumita persoana; limbaj. /<fr. vocabulaire, lat. vocabularium, it. vocabulario

ROBOTICA (‹ engl., fr.) s. f. domeniu pluridisciplinar al stiintei si tehnicii care studiaza proiectarea si tehnica construirii sistemelor mecanice, informatice sau mixte si a robotilor, in scopul inlocuirii totale sau partiale a omului in procesele tehnologice, in actiunea asupra mediului inconjurator etc. Multe aspecte ale r. implica inteligenta artificiala: robotii pot fi echipati cu senzori echivalenti cu organele de simt ale omului, pentru vedere, pipait, perceperea temperaturii. Unii au chiar capacitatea de a lua decizii simple, iar in prezent cercetarile in domeniu sunt orientate spre obtinerea de roboti cu un grad de autocontrol care sa le permita mobilitatea si luarea de decizii intr-un mediu necontrolat direct de catre oameni.

tehnic, -A, tehnici, -e, adj., s. f. I. Adj. Care apartine tehnicii (II), privitor la tehnica. ◊ Desen tehnic = desen care reprezinta la scara un obiect, cu inscrierea dimensiunilor lui, si care este folosit la construirea obiectului in spatiu. Termen tehnic = termen de specialitate, caracteristic unui domeniu de activitate. ♦ Care se ocupa de latura de stricta specialitate intr-o meserie, intr-o stiinta etc. II. S. f. 1. Totalitatea uneltelor si a practicilor productiei dezvoltate in cursul istoriei, care permit omenirii sa cerceteze si sa transforme natura inconjuratoare cu scopul de a obtine bunuri materiale. 2. Totalitatea procedeelor intrebuintate in practicarea unei meserii, a unei stiinte etc. 3. (Mil.; in sintagma) tehnica de lupta = totalitatea mijloacelor de lupta si auxiliare cu care sunt inzestrate fortele armate. – Din fr. technique.

INTELECTUAL, -A adj. Referitor la activitatea de gandire, la intelect. // s.m. si f. Cel care are ca specialitate, pe baza unei pregatiri corespunzatoare, munca intelectuala si lucreaza in domeniul stiintei, al artei, al economiei, tehnicii, invatamantului etc. [Pron. -tu-al. / cf. fr. intellectuel].

HERA, Cristian Ioan D. (n. 1933, Ploiesti), inginer agronom roman. M. coresp. al Acad. (1995), prof. univ. la Bucuresti. A introdus in Romania cercetarea cu izotopi stabili si radioactivi in agricultura („tehnici nucleare in agricultura”). Contributii in domeniul stiintei solului, nutritiei plantelor si folosirii rationale a ingrasamintelor („Fertilitatea si fertilizarea solurilor. Compendiu de agrochimie.”). Coautor la noua brevete de inventii in teoria si practica fertilizarii.

DILETANT, -A, diletanti, -te, s. m. si f. Persoana care manifesta preocupari intr-un domeniu al artei, al stiintei sau al tehnicii fara a avea pregatirea profesionala corespunzatoare; persoana care se ocupa de ceva din afara profesiunii sale, numai din placere; amator; (peior.) persoana care nu adanceste (sau nu are pregatirea stiintifica necesara pentru a adanci) problemele profesiunii sale, ale unei stiinte etc. – Din fr. dilettante.

DESIGN [pr: dizain] n. 1) domeniu interesat de factorii (social-economici, functionali, tehnici, estetici etc.) care determina aspectul si calitatea produsului in serie. 2) Forma, aspectul exterior al unui obiect elaborat in conformitate cu legile esteticii. /<engl., fr. design

CENTRALA s.f. 1. Organizatie, institutie de coordonare a unei activitati dintr-un anumit domeniu. 2. Ansamblu de cladiri cu instalatiile lor tehnice, unde se produc anumite forme de energie. 3. Statiune prin care se pun in legatura posturile unei retele de telecomunicatii. [Cf. fr. centrale].

LEXICON s. n. opera lexicografica cuprinzand cuvintele unei limbi, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor etc. ◊ dictionar tehnic sau enciclopedic, cuprinzand cunostinte de orientare din anumite domenii. (< lat., fr. lexicon, gr. lexikon)

DESIGN s. n. domeniu multidisciplinar interesat de ansamblul factorilor (social-economici, functionali, tehnici, ergonomici, estetici etc.) care contribuie la aspectul si calitatea produsului de mare serie. 2. Aspect exterior, fel in care se prezinta un lucru (din punct de vedere estetic). [Pr.: dizain] – Din engl., fr. design.

CAIET, caiete, s. n. 1. Fascicula de foi de hartie legate sau brosate impreuna, folosita la scris, desenat etc. 2. Publicatie periodica cuprinzand diverse studii, note, informatii (dintr-un anumit domeniu de activitate). ◊ Caiet de sarcini = document care cuprinde conditiile tehnice, de calitate, termenele si programele de lucru etc. privitoare la executarea unei lucrari. Caiet program = program (de spectacol) sub forma de caiet(1). Caiet catalog = catalog de expozitie sub forma de caiet(1). [Pr.: ca-iet] – Dupa fr. cahier. Cf. pol. kajet.

SPECIALIZAT, -A, specializati, -te, adj. Care este pregatit temeinic intr-o anumita ramura a stiintei, a tehnicii etc.; care are o deosebita pricepere intr-un anumit domeniu sau intr-o anumita problema. [Pr.: -ci-a-] – V. specializa.

INVENTIE ~i f. 1) Descoperire realizata pentru prima data, constituind un progres intr-un anumit domeniu (stiinta, cultura, economie etc.). 2) Lucru inventat; noutate stiintifica sau tehnica. 3) fig. Afirmare a unor lucruri neadevarate, imaginate. [G.-D. inventiei; Sil. -ti-e] /<fr. invention, lat. inventio, ~onis

REVOLUTIE s. f. I. 1. (fil.) etapa a dezvoltarii in care au loc transformari calitative profunde, schimbari radicale, esentiale, orientate de la inferior la superior, de la vechi la nou, asigurand realizarea progresului intr-un ritm rapid. ♦ ~ sociala = actiune sociala de transformare radicala calitativa a societatii, prin care se realizeaza trecerea de la o formatiune inferioara la alta superioara; ~ culturala = proces de transformare radicala in domeniul ideologiei si culturii, care insoteste o revolutie sociala. 2. ~ industriala = proces complex de transformare calitativa a bazei tehnice a productiei; ~ tehnico-stiintifica = proces contemporan care determina schimbari radicale in domeniul fortelor de productie, prin dezvoltarea accelerata a stiintei si tehnicii, prin perfectionarea proceselor tehnologice. 3. (fig.) schimbare profunda, radicala, intr-un anumit domeniu; transformare brusca si totala. II. 1. miscare de rotatie a unui corp ceresc in jurul altuia. 2. (mat.) miscare de rotatie a unui corp in jurul unei drepte fixe. 3. schimbare geologica a scoartei terestre. 4. (fiz.) miscare a unui corp care parcurge o curba fixa. ◊ miscare de rotatie completa a unei roti in jurul osiei sale. (< fr. revolution, lat. revolutio, germ. Revolution)

REGLEMENTARE (‹ reglementa) s. f. 1. Actiunea de a reglementa. 2. (Dr.) Ansamblu de norme juridice aplicabile intr-un anumit domeniu (ex. in materie de transport, de constructii, de aprovizionare tehnica-materiala); operatia de stabilire a acestor reguli. R. este larg utilizata spre a desemna normele impuse in mod public conducerii unei firme (industrii) mai ales in ce priveste siguranta si normele de protectie pasnica a mediului. 3. Reglementarea pasnica a problemelor internationale = principiu fundamental al dreptului international, inscris in Carta O.N.U., potrivit caruia statele sunt obligate sa rezolve problemele litigioase dintre ele pe cale politica, prin negocieri si nu prin amenintarea cu forta sau cu folosirea fortei. 4. Reglementarea nasterilor (contraceptia) = actiune destinata evitarii temporare a procreatiei. Proces incurajat de Organizatia Mondiala a Sanatatii, dupa 1985, pentru ingradirea nasterilor in tarile cu o explozie demografica rapida greu suportabila de statele respective.

PERFORMANTA, performante, s. f. Rezultat (deosebit de bun) obtinut de cineva intr-o intrecere sportiva; p. ext. realizare deosebita intr-un domeniu de activitate. ♦ Cel mai bun rezultat obtinut de un sistem tehnic, de o masina, de un aparat etc. – Din fr. performance.

PLASTIC², -A I. adj. 1. (despre materiale) care are proprietatea de a-si pastra deformatiile produse de fortele exterioare dupa incetarea actiunii acestora; care poate fi modelat, fasonat. ♦ masa ~a (sau material) ~ = material sintetic de natura organica, anorganica sau mixta, care poate fi modelat in procesul fabricarii unor produse. 2. referitor la pictura sau sculptura. ♦ arte e = arte care au ca scop sa reproduca formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc. 3. (despre idei, imagini etc.) cu multa putere de evocare, expresiv, viu; evocator. 4. (biol.) formativ, capabil de a se schimba, de a lua o forma. ♦ chirurgie ~a = chirurgie care se ocupa cu indreptarea unor malformatii ale corpului. II. s. f. tehnica executarii obiectelor de arta prin fasonarea, modelarea unei substante plastice; domeniul artelor plastice. ◊ parte din studiul unei opere de arta care se ocupa cu raportul armonios al volumelor si al reliefului. (< fr. plastique, lat. plasticus, gr. plastikos)

BIOINGINERIE s. f. 1. domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice si metodologice intre biologie si stiinte tehnice. 2. Inginerie genetica. [Pr.: bi-o-in-] – Bio- + inginerie (dupa engl. bioengineering).

LEXICON s.n. Dictionar. ♦ Dictionar tehnic sau enciclopedic, de obicei in mai multe volume, cuprinzand cunostinte de orientare din anumite domenii; enciclopedie (a unui domeniu). [Pl. -oane. / < lat. lexicon].

PERFORMANTA ~e f. 1) Rezultat (deosebit de bun) obtinut de o persoana intr-o competitie sportiva. 2) Succes deosebit obtinut intr-un domeniu de activitate; record. 3) tehn. Indice calitativ de functionare sau de randament (al unui motor, sistem tehnic, al unei masini-unelte etc.). /<fr. performance

BALAN, Stefan (1913-1991, n. Braila), inginer constructor roman. Acad. (1963), prof. univ. la Bucuresti. Lucrari in domeniul mecanicii teoretice si aplicate, calculul constructiilor si teoria plasticitatii. Lucrari de istorie a stiintei si tehnicii.

DILETANTISM s. n. Faptul de a se ocupa ca diletant de o ramura a artei, a stiintei sau a tehnicii. ♦ (Peior.) Lipsa de pregatire temeinica, de seriozitate sau de insusiri necesare, dovedite de cineva in propriul domeniu de activitate. – Din fr. dilettantisme.

ORGAN¹ ~e n. 1) Parte a unui organism animal sau vegetal care indeplineste anumite functii. 2) Piesa sau ansamblu de piese dintr-un sistem tehnic. 3) Publicatie periodica (ziar, revista). ~ul Uniunii Scriitorilor. 4) mai ales la pl. Institutie cu functii speciale intr-un domeniu anumit al vietii sociale. /<ngr. organon, it. organo, lat. organum, fr. organe

CAPACITATE s.f. 1. Calitatea de a fi incapator. ♦ Intindere sau marime a unui lucru in raport cu ceea ce contine sau poate contine; continutul unui obiect (mai ales al unui vas). 2. Indemanare, abilitate, aptitudine, forta de a face ceva intr-un anumit domeniu. ♦ Om destoinic, priceput; invatat, savant. ♦ (In trecut) Examen pentru obtinerea titlului de profesor secundar. 3. Posibilitatea unui sistem tehnic sau a unui dispozitiv de a executa o operatie, de a produce un efect sau de a suferi o transformare. 4. Drept, putere (legala) de a face un act. [Cf. fr. capacite, lat. capacitas].

PROGNOZA s.f. 1. Previziune, prevedere bazata pe date stiintifice; (p. ext.) pronostic. ♦ Text in care se arata modul cum va evolua vremea intr-un anumit interval de timp. 2. Anticipare a desfasurarii in viitor a unor fenomene si procese din domeniul economiei, tehnologiei, stiintei, societatii in ansamblul ei etc., plecand de la experienta anterioara si folosind metode si tehnici necesare obtinerii de cunostinte privind evolutia acestora intr-o perspectiva mai indepartata. 3. Prevedere a aparitiei unor boli criptogamice sau a unor daunatori ai plantelor in vederea luarii din timp a masurilor de combatere. [Cf. fr. prognose, lat., gr. prognosis < pro – inainte, gnosis – cunoastere].

AUTOMATICA (‹ fr. {i}) s. f. Ramura a stiintei care studiaza metode si tehnici, de automatizare specifice conceptiei si utilizarii sistemelor automate. Desi termenul de a. a fost introdus in 1940, preocupari in domeniu apar in sec. 18-19. D. Evans realizeaza (1784) un procedeu automat de obtinere a fainii, J.M. Jacquard inventeaza (dupa 1800) un razboi de tesut complex, iar Ch. Babbage construieste (1833) un „motor analitic” care dispunea de o capacitate primitiva de luare a deciziei. Pasul esential in a. a fost insa inventarea si dezvoltarea (1945-1946) calculatorului electronic. In Romania, preocupari in domeniu au avut Gr. C. Moisil (teoria algebrica a mecanismelor automate), C. Penescu (teoria sistemelor automate), V. Popov (hiperstabilitatea sistemelor automate), C. Belea (tele-mecanica, teoria sistemelor neliniare), S. Calin (metode de acordare a regulatoarelor automate) s.a.

SPECIALITATE, specialitati, s. f. 1. Ramura a stiintei, a tehnicii, a artei etc. din studiul si din aplicarea careia cineva isi face o profesiune. ◊ Loc. adj. De specialitate = care apartine unui domeniu special; (despre persoane) Care este competent intr-o anumita ramura de activitate. 2. Produs sau preparat facut din anumite retete sau metode de fabricatie deosebite. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. specialite, lat. specialitas, -atis.

GRAFIC, -A, grafici, -ce, adj., GRAFIC, grafice, s. n., GRAFICA s. f. I. Adj. 1. Referitor la metoda de a reprezenta prin desen (linii, puncte, figuri etc.) o marime, variatia unei marimi sau raportul dintre doua sau mai multe marimi variabile; care apartine acestei metode. 2. Care tine de sau privitor la felul in care se realizeaza o tiparitura. II. 1. S. n. Reprezentare prin desen a unei marimi, a variatiei unei marimi sau a raportului dintre doua sau mai multe marimi variabile; reprezentare prin linii, figuri geometrice, harti etc. a unor date din diverse domenii de activitate. 2. S. f. Ramura a artei plastice la baza careia se afla desenul de sine statator si care foloseste diverse procedee tehnice si diferite materiale. – Din fr. graphique.

COMPUTATIONAL, -A adj. referitor la computatie, care procedeaza prin computatie. ◊ geometrie ~a = domeniu interdisciplinar care cuprinde reprezentarea pe calculator, introducerea, iesirea si analiza datelor geometrice, entitati geometrice de baza; grafica ~a = ansamblu de metode si tehnici de conversie a informatiei numerice in imagini grafice cu ajutorul calculatorului si al periferiei grafice; modalitatea de adaptare a relatiei om-masina la nevoile specifice omului. (<engl. computational)

INOVATIE ~i f. 1) Descoperire tehnica sau organizatorica care constituie o noutate si este introdusa in practica (pentru a mari productivitatea muncii). 2) Achizitie sau realizare noua (introdusa intr-un domeniu de activitate); noutate. [G.-D. inovatiei] /<fr. innovation, lat. innovatio, ~onis

REVISTA s. f. 1. publicatie periodica cu articole, studii, recenzii etc. din domenii variate sau de stricta specialitate. 2. (mil.) ~ de front (sau de bord) = inspectie a trupelor (sau a echipajului navei) de catre comandant pentru verificarea gradului de pregatire, a starii echipamentului, armamentului si tehnicii de lupta. ♦ a trece in ~ = a) a face inspectia trupelor; b) a examina pe rand anumite fapte. 3. gen de spectacol de estrada cu muzica, dans, cuplete si scenete vesele. (< it. rivista, dupa fr. revue)

tehnicA ~ci f. 1) Totalitate a uneltelor si a mijloacelor de munca, perfectionate in cursul dezvoltarii istorice a omenirii, care permit obtinerea de bunuri materiale. 2) Ansamblu de procedee si deprinderi folosite intr-un anumit domeniu de activitate. ~ de interpretare muzicala. 3) Totalitate a masinilor, mecanismelor si aparatelor aflate in intrebuintare. ◊ ~ de lupta totalitate a mijloacelor de lupta cu care sunt dotate fortele armate ale unei tari. [G.-D. tehnicii] /<fr. technique, lat. tehnicus

HAAS, Conrad (1509-1579, n. Sibiu), inventator sas din Transilvania. Pionier al tehnicii rachetelor. A imaginat 17 tipuri de rachete cu mai multe trepte, directionate prin aripioare de stabilizare, descrise in partea a treia a „Coligatului de la Sibiu”, cel mai vechi manuscris din lume in acest domeniu.

INFRASTRUCTURA s. f. 1. ansamblu de elemente care sustin partea principala a unei constructii, a unui drum. 2. parte a unei nave care se afla sub corpul principal al vasului. 3. totalitatea instalatiilor tehnice si a constructiilor la sol necesare activitatii de zbor. 4. ansamblul elementelor care constituie baza tehnico-materiala a unei societati. 5. ansamblu de elemente ori relatii care conditioneaza sau determina pe cele de la nivelul structurii unui sistem sau domeniu de sisteme. (< fr. infrastructure)

APARAT, aparate, s. n. 1. Sistem de piese care serveste pentru o operatie mecanica, tehnica, stiintifica etc. Aparat de radio. Aparat telegrafic. 2. Sistem tehnic care transforma o forma de energie in alta. 3. Ansamblu de organe anatomice care servesc la indeplinirea unei functiuni fundamentale. Aparat digestiv. 4. Totalitatea serviciilor (sau, p. ext. a personalului) care asigura bunul mers al unei institutii sau al unui domeniu de activitate. Aparat administrativ. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care indeplinesc functiile acestuia; totalitatea angajatilor acestor organe. 5. Ansamblul mijloacelor care servesc pentru un anumit scop. ◊ Aparat stiintific = totalitatea documentelor, izvoarelor, surselor de investigatie stiintifica folosite de un cercetator. Aparat critic = totalitatea notelor si comentariilor care insotesc o editie critica. – Din lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat (cu unele sensuri dupa fr. appareil).

CAMERA s. f. I. 1. incapere intr-un apartament. ♦ muzica de ~ = muzica destinata unui numar redus de interpreti. 2. compartiment intr-un sistem tehnic (instalatie, masina, aparat). ♦ ~ obscura = a) incapere neluminata sau cu lumina de o anumita culoare, in care se lucreaza cu materiale fotosensibile; b) dispozitiv cu ajutorul caruia se obtine pe un ecran imaginea rasturnata a unui obiect; ~ fotografica = a) aparat fotografic; b) camera obscura de televiziune (sau videocaptoare), aparat complex pentru captarea imaginii si transformarea ei in semnale video; ~ de combustie = incapere a motorului cu ardere interna in care se aprinde amestecul de gaze. II. tub inchis de cauciuc care se umfla cu aer si care se asaza pe roata sub anvelopa. ◊ balon de cauciuc al unei mingi de sport. III. 1. adunare parlamentara constituita; organ suprem al puterii de stat. 2. (ec.) institutie avand ca obiectiv sprijinirea activitatii dintr-un anumit domeniu. (< it. camera)