PSIHOSENZORIAL, -A adj. referitor la domeniul intelectual si la cel senzorial. (< fr. psychosensoriel)

UNIVERS, universuri, s. n. 1. Lumea in totalitatea ei, nemarginita in timp si spatiu, infinit de variata in ce priveste formele pe care le ia materia in procesul dezvoltarii ei; cosmos. 2. Globul pamantesc; parte populata a globului pamantesc (impreuna cu tot ce se afla pe el); locuitorii globului pamantesc. ♦ Mediul, cercul, lumea imediata in care traieste cineva sau ceva: domeniu material, intelectual sau moral. – Din fr. univers, lat. universum.

TEHNOCRATIE s. f. 1. Orientare sociologica potrivit careia, in societatea contemporana, rolul de conducere ar reveni specialistilor din domeniul tehnicii. 2. Sistem de guvernare in care rolul de conducere ar reveni intelectualilor specialisti din domeniul tehnic. ♦ intelectualitate tehnica (cu rol conducator). – Din fr. technocratie.

TEHNOCRATIE s. f. 1. sistem de guvernare in care rolul de conducere ar reveni intelectualilor specialisti in domeniul tehnic. 2. intelectualitatea tehnocratica. (< fr. technocratie, engl. technocracy)

intelectual, -A adj. Referitor la activitatea de gandire, la intelect. // s.m. si f. Cel care are ca specialitate, pe baza unei pregatiri corespunzatoare, munca intelectuala si lucreaza in domeniul stiintei, al artei, al economiei, tehnicii, invatamantului etc. [Pron. -tu-al. / cf. fr. intellectuel].

BENEDICTIN, -A I. s. m. f. calugar(ita) dintr-un ordin catolic, care a desfasurat o sustinuta activitate in domeniul constructiilor. ♦ munca de ~ = munca intelectuala minutioasa si de lunga durata. II. adj. 1. care apartine benedictinilor. 2. (fig.) laborios, harnic, muncitor. (< fr. benediction)

CULTURA s.f. 1. Totalitatea valorilor materiale si spirituale acumulate de omenire in decursul vremurilor. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor materiale (unelte, ceramica, podoabe, arme, locuinte, asezari etc.) si spirituale (manifestari artistice, magice-religioase si funerare) pastrate, prin intermediul carora poate fi reconstituita imaginea comunitatii omenesti dintr-o anumita epoca. ♦ Totalitatea cunostintelor din diverse domenii pe care le poseda cineva; dezvoltare intelectuala a cuiva. ◊ Om de cultura = persoana care are un nivel intelectual ridicat; cultura de masa = ansamblu de cunostinte si de valori cu care masele vin in contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. Lucrarile efectuate asupra solului pentru a face posibila cresterea plantelor cultivate. ◊ Plante de cultura = plante cultivate de om. ♦ Crestere a anumitor animale. ♦ Crestere in laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsa in acest fel. 3. Cultura fizica = dezvoltarea corpului prin gimnastica si sport; stiinta care se ocupa cu aceasta dezvoltare. [< lat., it. cultura, fr. culture].

CULTURA¹ s. f. 1. totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire in decursul vremurilor. ◊ totalitatea cunostintelor din diverse domenii pe care le poseda cineva; dezvoltare intelectuala a cuiva. ♦ ~ generala = ansamblu de cunostinte necesare unui individ in viata zilnica; ~ de masa = ansamblu de cunostinte si de valori cu care masele vin in contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. (arheol.) totalitatea vestigiilor materiale si spirituale pastrate, prin intermediul carora poate fi reconstituita imaginea comunitatii omenesti dintr-o anumita epoca. 3. totalitatea lucrarilor agrotehnice necesare pentru a obtine recolte bogate de la plantele de cultura. ♦ plante de ~ = plante cultivate de om. ◊ teren cultivat cu anumite plante. ◊ crestere, prasire a unor animale. 4. crestere in laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsa in acest fel. 5. ~ fizica = dezvoltarea armonioasa a corpului omenesc prin gimnastica si sport; educatie fizica. (< fr. culture, lat. cultura)

intelectual² ~i m. Persoana care se ocupa cu munca intelectuala; om cu pregatire speciala care lucreaza in domeniul stiintei, artei, invatamantului etc. [Sil. -tu-al] /<lat. intellectualis, fr. intellectuel

CAPACITATE, capacitati, s. f. 1. Volum al unui recipient. 2. Insusirea de a fi incapator; marime care reprezinta cantitatea maxima de materii sau de energie pe care o poate acumula un corp, un sistem etc. ◊ Masuri de capacitate = masuri cu care se determina volumul lichidelor, al cerealelor etc. 3. Posibilitatea pe care o are un corp, un sistem etc. de a acumula o cantitate de materii sau de energie. 4. Posibilitatea de a lucra intr-un domeniu, de a realiza ceva. ♦ Posibilitatea, insusirea morala sau intelectuala a cuiva; aptitudine. ♦ Persoana capabila. 5. Insusirea de a face acte juridice valabile. – Din fr. capacite, lat. capacitas, -atis.

STUDIA, studiez, vb. I. 1. Tranz. A depune o munca intelectuala sustinuta, sistematica, pentru insusirea de cunostinte temeinice intr-un anumit domeniu; a invata. 2. Tranz., refl. si refl. recipr. A (se) observa cu atentie, a (se) examina (din toate punctele de vedere); a (se) analiza, a (se) cerceta. 3. Refl. A-si impune o anumita atitudine, un anumit fel de a fi, mai ales atunci cand se stie observat, examinat de cineva. [Pr.: -di-a] – Din it. studiare.

STUDIU ~i n. 1) Activitate intelectuala depusa in vederea solutionarii unor probleme stiintifice intr-un anumit domeniu; cercetare stiintifica. ~ul artelor. 2) Lucrare stiintifica. 3) Proces de acumulare a cunostintelor; invatatura. 4) la pl. Ansamblu de cunostinte acumulate in acest proces; invatatura. ~i speciale. ~i universitare. ◊ A-si face ~ile a urma cursurile unei institutii de invatamant. 5) Materie de invatamant. 6) Schita preliminara executata de artistii plastici in procesul de elaborare a unei opere de arta. 7) Compozitie muzicala destinata, mai ales, pentru exercitii. [Sil. -diu] /<lat. studium. it. studio

STUDIU, studii, s. n. 1. Actiunea de a studia (1); munca intelectuala sustinuta depusa in vederea insusirii de cunostinte temeinice intr-un anumit domeniu. ♦ Spec. Insusire de cunostinte stiintifice; invatatura. ◊ Expr. A-si face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de invatamant; a urma cursurile unei scoli, institutii de invatamant. ♦ (Teatru; in expr.) A pune o piesa in studiu = a incepe repetitiile la o piesa. 2. Materie de invatamant. 3. Lucrare, opera stiintifica. 4. (In artele plastice) Schita partiala sau preliminara cu ajutorul careia pictorul, sculptorul etc. compune si executa o opera definitiva. ♦ Compozitie muzicala cu caracter de virtuozitate, destinata mai ales unui scop pedagogic (de exercitiu). – Din lat. studium, it. studio.

ORGANIZATIA NATIUNILOR UNITE PENTRU INVATAMANT, STIINTA SI CULTURA (in engl.: United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization – U.N.E.S.C.O.), agentie specializata guvernamentala in cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Paris (Franta), creata in nov. 1945 in urma Conferintei de la Londra (isi incepe activitatea la 4 nov. 1946), in scopul intensificarii colaborarii intre natiuni in domeniul educatiei, stiintei, culturii si comunicarii, in spiritul respectului universal pentru dreptate si in dominatia legii, pentru drepturile omului si libertatile fundamentale, indiferent de rasa, s*x, limba sau religie. Promoveaza cooperarea intelectuala internationala, realizeaza asistenta operationala si stimuleaza schimburile internationale si cunoasterea reciproca in domeniile educatiei, stiintei si culturii. U.N.E.S.C.O. are 188 de state membre (2002), intre care si Romania (din 12 iul. 1955).

IZBANDA ~zi f. 1) Succes deplin obtinut printr-un efort deosebit (intr-o lupta, competitie sportiva, intr-un domeniu de activitate); biruinta; victorie. 2) Rezultat bun obtinut in urma depunerii unui efort fizic sau intelectual; reusita; succes. /v. a izbandi

PERSONALITATE, personalitati, s. f. 1. Ceea ce este propriu, caracteristic fiecarei persoane (1) si o distinge ca individualitate; ansamblu de trasaturi morale sau intelectuale prin care se remarca o persoana; felul propriu de a fi al cuiva. ◊ Personalitate juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 2. Persoana cu aptitudini deosebite si cu alese insusiri intelectuale si morale, care se realizeaza si se manifesta in mod practic prin reusite intr-un anumit domeniu de activitate. 3. Persoana care detine o functie importanta in viata politica, sociala, culturala; personaj (1). 4. (Astazi rar; mai ales la pl.) aluzie tendentioasa si jignitoare la adresa unei persoane (1). – Din fr. personnalite, germ. Personalitat.

ACTIVITATE, activitati, s. f. Ansamblu de acte fizice, intelectuale si morale facute in scopul obtinerii unui anumit rezultat; folosire sistematica a fortelor proprii intr-un anumit domeniu, participare activa si constienta la ceva; munca, ocupatie, indeletnicire, lucru. ♦ Sarguinta, harnicie. 2. (In sintagma) Activitate solara = totalitatea fenomenelor care se produc in paturile exterioare ale suprafetei soarelui si care pot influenta suprafata terestra. 3. (Fiz.) Numarul de particule emise pe secunda de o sursa radioactiva. – Din fr. activite, lat. activitas, -atis.

STIINTA, stiinte, s. f. I.1. Faptul de a avea cunostinta (de ceva), de a fi informat; cunoastere. ◊ Loc. adv. Cu (sau fara) stiinta = (ne)stiind; (in)constient; cu (sau fara) voie. Cu buna stiinta = constient, avand cunostinta deplina a faptelor. Cu (sau fara) stiinta cuiva = cu (sau fara) consimtamantul ori aprobarea cuiva. Spre stiinta = ca sa se stie. ♦ Veste, stire. 2. Constiinta. II.1. Pregatire intelectuala, instructie; invatatura, eruditie. ◊ Stiinta de carte = cunostinte de scriere si de citire. 2. Ansamblu sistematic de cunostinte despre natura, societate si gandire; ansamblu de cunostinte dintr-un anumit domeniu al cunoasterii. ◊ Om de stiinta = savant, invatat. [Pr.: sti-in-] – Sti + suf. -inta (cu unele sensuri dupa fr. science).

intelectual, -A, intelectuali, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care apartine intelectului, care se refera la activitatea mintii, la intelect. 2. S. m. si f. Persoana care poseda o pregatire de specialitate temeinica si lucreaza in domeniul artei, al stiintei, tehnicii etc.; persoana care apartine intelectualitatii. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

MAESTRU, -A I. s. m. f. 1. persoana cu calitati exceptionale si contributii valoroase intr-un anumit domeniu de activitate. ◊ creator al unei scoli sau al unui curent. ♦ ~ al sportului = titlu care se acorda cuiva pentru merite deosebite intr-o ramura sportiva. ◊ termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 2. (in trecut) profesor de lucru de mana, de muzica, desen, gimnastica etc. ◊ nume dat antrenorilor din atletica grea (box, lupte, haltere). 3. titlu ierarhic in anumite organizatii militare, politice, religioase. ♦ ~ de ceremonii = persoana insarcinata sa dirijeze, dupa protocol, desfasurarea unei solemnitati. II. s. n. registru de contabilitate continand conturile sintetice, in care se inscriu operatiile economice si financiare grupate dupa natura lor. III. adj. (mar.) cuplu ~ = cea mai lata parte a unei nave. (< it. maestro)

EXERCITIU, exercitii, s. n. 1. Actiune fizica sau intelectuala, facuta sistematic si repetat, in scopul dobandirii sau perfectionarii unor deprinderi sau indemanari. ♦ Instruire a militarilor pentru manuirea armelor si executarea actiunilor de lupta. ♦ Tema servind ca mijloc pentru dobandirea sau dezvoltarea indemanarii, cunostintelor etc. intr-un anumit domeniu. 2. (Despre un functionar, o persoana oficiala; in sintagma) in exercitiul functiunii = in timpul indeplinirii sarcinilor de serviciu. 3. (Ec.; in sintagma) Exercitiu bugetar = perioada de timp, de obicei de un an, pentru care se intocmeste si se executa bugetul unui stat. [Pr.: eg-zer-] – Din fr. exercice, lat. exercitium.

FACULTATE, facultati, s. f. 1. Capacitate, posibilitate, insusire morala sau intelectuala a cuiva; aptitudine. ♦ Insusire, capacitate pe care o are un fenomen, un obiect, un sistem etc. de a actiona, a se dezvolta, a realiza ceva. 2. Unitate didactica si administrativa in cadrul unei institutii de invatamant superior, condusa de un decan si cuprinzand un ansamblu de discipline inrudite intre ele, pentru pregatirea studentilor si a doctoranzilor intr-un anumit domeniu de specialitate. – Din fr. faculte, lat. facultas, -atis.