ATLAS¹, atlase, s. n. I. (Anat.) Prima vertebra cervicala, care se articuleaza cu occipitalul si cu axisul. II. Colectie de harti geografice, sistematizate dupa anumite criterii. ♦ Colectie de imagini, harti, grafice etc., folosita ca material documentar ilustrativ intr-un domeniu stiintific. Atlas lingvistic. ♦ (In sintagma) Atlas cultural = emisiune de radio sau televiziune care cuprinde noutati culturale, informatii culturale etc. [Pl. si: (II) atlasuri] – Din fr. atlas.

PROLEGOMENE s. n. pl. (Livr.) Parte introductiva care preceda expunerea propriu-zisa intr-o opera stiintifica. ♦ Ansamblu de notiuni preliminare apartinand unui domeniu stiintific. – Din fr. prolegomenes.

MEMORIU, memorii, s. n. 1. Expunere scrisa, amanuntita si documentata, asupra unei probleme, unei situatii etc. ◊ Memoriu de titluri si lucrari = lista in care sunt consemnate titlurile si lucrarile de specialitate ale unei persoane. Memoriu de activitate = expunere scrisa a activitatii desfasurate de o persoana intr-un anumit domeniu stiintific. 2. (La pl.) Colectie de conferinte, comunicari, discutii etc. ale unei societati stiintifice. 3. (La pl.) Lucrare beletristica cu caracter evocator, continand insemnari asupra evenimentelor petrecute in timpul vietii autorului (si la care el a luat parte). 4. Petitie, cerere (colectiva) in care motivele sunt expuse pe larg. 5. (In vechea organizare a armatei) Dosar personal al unui ofiter sau al unui subofiter. – Din lat. memorium, fr. memoire.

PROPEDEUTICA ~ci f. Curs pregatitor care cuprinde elementele de baza dintr-un domeniu stiintific. /<fr. propedeutique

ATLAS³, atlasuri, s. n. Lucrare care cuprinde colectii de harti geografice, sistematizate dupa anumite criterii. ♦ Lucrare care cuprinde o colectie de imagini, harti, grafice etc., folosita ca material documentar ilustrativ intr-un domeniu stiintific. Atlas lingvistic. – Fr. atlas.

domeniu ~i n. 1) (in evul mediu, in Europa apuseana) Proprietate funciara feudala; mosie foarte mare; latifundiu. 2) Sfera de activitate (sociala, economica, stiintifica, culturala). ~ stiintific. 3) Loc de raspandire a anumitor fenomene, activitati; arie. [Sil. -me-niu] /<fr. demaine

CATEDRA, catedre, s. f. 1. Pupitru sau masa speciala, asezata de obicei pe o estrada, de la care vorbesc profesorii, oratorii etc. ◊ Expr. A vorbi (ca) de la catedra = a vorbi savant, livresc, afectat. 2. Post in invatamant; functie de profesor. ♦ Unitate de baza dintr-o institutie de invatamant superior, in cadrul careia se desfasoara activitatea didactica, metodica si de cercetare stiintifica in domeniul uneia sau mai multor discipline. – Din lat. cathedra.

LITERATURA ~i f. 1) Creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba literara. ◊ ~ populara creatie artistica nascuta in sanul poporului si transmisa pe cale orala. ~ culta creatie literara a unor autori cunoscuti, transmisa prin scris. 2) Ansamblu de opere literare (ale unei tari, ale unui grup social, ale unei epoci etc.). 3) Ansamblu de lucrari scrise referitor la o anumita problema sau intr-un anumit domeniu. ~ politica. ~ stiintifica. [G.-D. literaturii] /<fr. litterature, lat. litteratura

STUDIU ~i n. 1) Activitate intelectuala depusa in vederea solutionarii unor probleme stiintifice intr-un anumit domeniu; cercetare stiintifica. ~ul artelor. 2) Lucrare stiintifica. 3) Proces de acumulare a cunostintelor; invatatura. 4) la pl. Ansamblu de cunostinte acumulate in acest proces; invatatura. ~i speciale. ~i universitare. ◊ A-si face ~ile a urma cursurile unei institutii de invatamant. 5) Materie de invatamant. 6) Schita preliminara executata de artistii plastici in procesul de elaborare a unei opere de arta. 7) Compozitie muzicala destinata, mai ales, pentru exercitii. [Sil. -diu] /<lat. studium. it. studio

CATEDRA, catedre, s. f. 1. Pupitru (sau masa) asezat de obicei pe o estrada, pentru profesori, oratori etc. ◊ Expr. A vorbi (ca) de la catedra = a vorbi savant, livresc, afectat. 2. Post in invatamant; functie de profesor. ♦ Unitate de baza dintr-o institutie de invatamant superior, in cadrul careia se desfasoara activitatea didactica, metodica si de cercetare stiintifica in domeniul uneia sau mai multor discipline. – Lat. lit. cathedra.

UNIUNEA INTERNATIONALA A COMUNICATIILOR (U.I.C.; in engl.: International Telecommunication Union – I.T.U.), agentie specializata guvernamentala in cadrul sistemului O.N.U. (din 1947), cu sediul la Geneva (Elvetia), creata la 17 mai 1865, in scopul coordonarii eforturilor statelor membre si cooperarii tehnico-stiintifice in domeniul dezvoltarii comunicatiilor. U.I.C. are 189 state membre (2002), printre care si Romania (din 1866).

AGENTIA INTERNATIONALA PENTRU ENERGIA ATOMICA (A.I.E.A.; in engl.: International Atomic Energy Agency – I.A.E.A.), agentie specializata guvernamentala in cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Viena (Austria), creata la 7 oct. 1957, in scopul coordonarii activitatilor internationale pentru cooperarea tehnico-stiintifica in domeniul utilizarii tehnologiei nucleare in scopuri pasnice. Are birouri de legatura in Canada, Geneva, New York si Tōkyō, laboratoare in Austria si Monaco si un centru de cercetari la Triest (Italia), administrat de U.N.E.S.C.O. A.I.E.A. are 134 state membre (2002), printre care si Romania (din 1957).

TEORIE ~i f. 1) Sistem de principii, de idei, obtinute prin generalizarea experientei umane, care reflecta legitatile naturii, societatii si gandirii. 2) Totalitate a tezelor generalizate dintr-un domeniu al cunoasterii (stiintifice sau artistice). ~ea relativitatii. 3) Conceptie asupra unui lucru, formata la o persoana sau la un grup de persoane. ◊ In ~ in mod abstract, speculativ. [G.-D. teoriei; Sil. te-o-] /<ngr. theoria, lat. theoria, fr. theorie

TERMINOLOGIE ~i f. 1) Totalitate a termenilor speciali folositi in stiinta, tehnica sau in alt domeniu de activitate. ~ stiintifica. 2) lingv. Compartiment al lexicologiei care se ocupa cu studiul termenilor. [G.-D. terminologiei] /<fr. terminologie

DOCUMENTARIST ~sta (~sti, ~ste) m. si f. 1) Persoana care se ocupa cu documentarea stiintifica intr-un anumit domeniu. 2) Functie ocupata de aceasta persoana. 3) Autor de filme do-cumentare. /<fr. documentariste

GRAD ~e n. 1) Unitate de masura a mai multor marimi fizice variabile (temperatura, densitate, presiune etc.). ◊ ~ de comparatie categorie gramaticala specifica pentru adjectiv si adverb avand trei aspecte: pozitiv, comparativ si superlativ. ◊ ~ de rudenie raport de apropiere intre rude. 2) Unitate de masura a unghiurilor, a longitudinii si a latitudinii. 3) Diviziune pe scara unui instrument de masura; gradatie. 4) (la expresiile algebrice) Maxim al sumei exponentilor necunoscutelor unui termen. ~ul unui monom. ◊ Ecuatie de ~ul intai (sau doi) ecuatie a carei necunoscuta este la puterea intai (sau a doua). 5) fig. Treapta de dezvoltare a ceva; masura in care se manifesta evolutia unui lucru; nivel. ~ de cultura. ◊ In cel mai mare ~ la maximum. In cel mai mic ~ la minimum. 6) Treapta intr-o ierarhie. Diploma de ~ul I. ~ de capitan. 7) Etapa in evolutia unui proces; treapta. 8) Calificare dobandita intr-un domeniu de activitate; titlu. ~ stiintific. /<fr. grade, lat. gradus

LABORATOR, laboratoare, s. n. Local sau incapere prevazuta cu instalatii speciale, aparate si instrumente pentru experiente stiintifice si lucrari practice in domeniul stiintelor experimentale sau aplicate. [Var.: (inv.) laboratoriu s. n.] – Din germ. Laboratorium, fr. laboratoire.

STUDIU, studii, s. n. 1. Actiunea de a studia (1); munca intelectuala sustinuta depusa in vederea insusirii de cunostinte temeinice intr-un anumit domeniu. ♦ Spec. Insusire de cunostinte stiintifice; invatatura. ◊ Expr. A-si face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de invatamant; a urma cursurile unei scoli, institutii de invatamant. ♦ (Teatru; in expr.) A pune o piesa in studiu = a incepe repetitiile la o piesa. 2. Materie de invatamant. 3. Lucrare, opera stiintifica. 4. (In artele plastice) Schita partiala sau preliminara cu ajutorul careia pictorul, sculptorul etc. compune si executa o opera definitiva. ♦ Compozitie muzicala cu caracter de virtuozitate, destinata mai ales unui scop pedagogic (de exercitiu). – Din lat. studium, it. studio.

TITLU² ~ri n. 1) Nume acordat de autor operei sale sau unei parti a acesteia, care indica tema tratata. ◊ Cu ~ de ... cu caracter de ... 2) la pl. Traducere a dialogului imprimata sub imaginea unui film vorbit intr-o limba straina. 3) Calificare obtinuta (intr-un domeniu de activitate). ~ de campion. ~ stiintific. 4) Nume calificativ. ~ de prieten. 5) Denumire onorifica (desemnand o demnitate, un rang sau o functie inalta). ~ de conte. 6) Act juridic al unui drept. ~ de mostenire. /<lat. titlus, sl. titlo, ngr. titlos, fr. titre

MONTANOLOGIE s. f. cercetare stiintifica fundamentala si aplicata in domeniul agriculturii de tip montan. (< montan + -logie)

PRONOSTIC, pronosticuri, s. n. Ipoteza, previziune referitoare la evolutia unui fapt sau fenomen din domeniul social, economic, politic, tehnologic, stiintific, sportiv etc., prin analiza tendintelor si conjuncturilor actuale. [Var.: (inv.) prognostic s. n.] – Din fr. pronostic.

FORTRAN n. inform. Limbaj de programare conceput pentru calculele tehnico-stiintifice, utilizabil insa si in alte domenii. /<fr. fortran, engl. for[mulation] tran[slator]

I.S.O. (International Organization for Standardization), organism international pentru elaborarea, aprobarea si publicarea standardelor in domeniile industrial, comercial si al cercetarii stiintifice, instituit in 1947, la Geneva, cu participarea a c. 120 de comitete nationale.

ORGANIZATIA METEOROLOGICA MONDIALA (O.M.M.; in engl.: World Meteorological Organization – W.M.O.). Creata in 1873 ca organizatie neguvernamentala; agentie specializata guvernamentala (din 1951) in cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Geneva (Elvetia), creata in 1947 (isi incepe activitatea in 1951), in scopul stabilirii unei colaborari pe baze mondiale in domeniul operatiilor si serviciilor meteorologice, difuzarii de informatii meteorologice, incurajarii cercetarilor stiintifice si aplicarii meteorologiei in diverse domenii. O.M.M. are 185 membri (2002), printre care si Romania (din 1947).

INVATAT ~ta (~ti, ~te) si substantival 1) v. A INVATA si A SE INVATA. 2) Care este specializat in cercetari stiintifice avand cunostinte vaste intr-un anumit domeniu; savant. /v. a invata

SAVANT¹ ~ta ( ~ti, ~te) m. si f. Persoana specializata in cercetari stiintifice, avand cunostinte vaste intr-un anumit domeniu; invatat. /<fr. savant

BAGAJ, bagaje, s. n. 1. Totalitatea lucrurilor care se iau intr-o calatorie. ◊ Expr. A da la bagaje = a preda la statiile de cale ferata cufere, lazi etc., pentru a fi transportate sau pastrate. A-si face bagajele = a se pregati de plecare; p. ext. a pleca. 2. Fig. (Urmat de determinari) Totalitatea cunostintelor, conceptiilor cuiva intr-un domeniu oarecare. Un formidabil bagaj de argumente stiintifice (CARAGIALE). – Fr. bagage.

FORTRAN (‹ engl. For[mula] Tran[slation]) s. n. (INFORM.) Limbaj de programare introdus in 1956; conceput pentru calcule tehnico-stiintifice, dar cu utilizari si in alte domenii. Are diverse versiuni, dintre care cea mai cunoscuta este F. IV.

INVENTIE ~i f. 1) Descoperire realizata pentru prima data, constituind un progres intr-un anumit domeniu (stiinta, cultura, economie etc.). 2) Lucru inventat; noutate stiintifica sau tehnica. 3) fig. Afirmare a unor lucruri neadevarate, imaginate. [G.-D. inventiei; Sil. -ti-e] /<fr. invention, lat. inventio, ~onis

INFORMATICA s.f. 1. Stiinta aplicativa care se ocupa cu prelucrarea rationala si automata a informatiilor (2) [in DN]. 2. domeniu de cercetare care se ocupa de bazele stiintifice ale activitatii de informare si documentare; teoria informarii stiintifice; informatologie. [< fr. informatique].

DOCUMENTARIST, -A s.m. si f. 1. Persoana care se ocupa cu documentarea, cu informarea stiintifica referitoare la o problema sau la un domeniu de activitate. 2. Autor de filme documentare. [Cf. fr. documentariste].

REVOLUTIE s. f. I. 1. (fil.) etapa a dezvoltarii in care au loc transformari calitative profunde, schimbari radicale, esentiale, orientate de la inferior la superior, de la vechi la nou, asigurand realizarea progresului intr-un ritm rapid. ♦ ~ sociala = actiune sociala de transformare radicala calitativa a societatii, prin care se realizeaza trecerea de la o formatiune inferioara la alta superioara; ~ culturala = proces de transformare radicala in domeniul ideologiei si culturii, care insoteste o revolutie sociala. 2. ~ industriala = proces complex de transformare calitativa a bazei tehnice a productiei; ~ tehnico-stiintifica = proces contemporan care determina schimbari radicale in domeniul fortelor de productie, prin dezvoltarea accelerata a stiintei si tehnicii, prin perfectionarea proceselor tehnologice. 3. (fig.) schimbare profunda, radicala, intr-un anumit domeniu; transformare brusca si totala. II. 1. miscare de rotatie a unui corp ceresc in jurul altuia. 2. (mat.) miscare de rotatie a unui corp in jurul unei drepte fixe. 3. schimbare geologica a scoartei terestre. 4. (fiz.) miscare a unui corp care parcurge o curba fixa. ◊ miscare de rotatie completa a unei roti in jurul osiei sale. (< fr. revolution, lat. revolutio, germ. Revolution)

CERCETATOR, -OARE, cercetatori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care cerceteaza. 2. S. m. si f. Persoana care se ocupa cu cercetarea in domeniul stiintei sau al tehnicii; om de stiinta. ◊ Cercetator stiintific = functie in cadrul institutelor de cercetari stiintifice, in laboratoare etc.; persoana care are aceasta functie. – Cerceta + suf. -ator.

RAMURA ~i f. 1) Fiecare dintre ramificatiile unei tulpini de planta; ram. 2) Fiecare dintre ramificatiile coarnelor unor animale (cerb, caprior etc.). 3) fig. Diviziune a unui intreg (a unei ape curgatoare, a unei cai de comunicatie, a unui domeniu de activitate etc.); ramificatie. 4) Diviziune a unei discipline stiintifice sau a unei activitati practice; specialitate; bransa. [G.-D. ramurii] /Din ram, ramuri

ATOMISM (‹ fr. {i}) s. n. Conceptie formulata inca in antichitate de catre ginditori materialisti (Leucip, Democrit, Epicur) si de catre adeptii scolii vaisesika, dupa care materia este formata din atomi, conceputi initial ca particule indivizibile si indestructibile, aflate in vesnica miscare. Din sec. 19, suferind transformari radicale, a devenit o teorie stiintifica, fundata experimental. Termenul este atribuit si unor orientari in domeniul stiintelor, care tind sa reduca ansamblurile mai complexe la elementele lor simple (de ex. a. sociologic, a. politologic, a. logic s.a.).

AVRAMESCU, Aurel (1903-1985, n. Radna, jud. Arad), inginer roman. Acad. (1963), prof. univ. la Bucuresti. Lucrari in domeniul electromagnetismului, constructiei aparatelor electrice, informaticii documentare („Introducere in documentarea stiintifica”, „Efectul pelicular tranzitoriu”). Colectionar de arta.

INTRODUCERE, introduceri, s. f. Actiunea de a (se) introduce si rezultatul ei. 1. Bagare, varare. ♦ Includere, inserare, inglobare; punere in practica. 2. Capitol al unei lucrari sau parte de la inceputul ei, in care se prezinta, in linii generale, intentiile acesteia, elementele sau notiunile fundamentale necesare intelegerii ei; introductie. ♦ Partea de la inceput a unei compozitii (artistice), a unei scrisori etc. 3. Lucrare stiintifica in care se expun notiunile generale, elementare sau pregatitoare ale unui domeniu de cunostinte. – V. introduce.

SCOALA, scoli, s. f. 1. Institutie de invatamant public, unde se predau elementele de baza ale principalelor discipline; p. ext. activitate legata de aceasta institutie; invatatura, invatamant. ♦ Localul, cladirea in care este instalata si functioneaza institutia de mai sus. ♦ Totalitatea elevilor si a cadrelor didactice dintr-o asemenea institutie de invatamant. 2. Fig. Izvor, sursa de cunostinte, de invataturi; mijloc, sistem de instruire intr-un anumit domeniu; p. ext. invatatura, experienta dobandita pe aceasta cale. 3. Fig. Curent, miscare stiintifica, literara, artistica etc. care grupeaza in jurul ei numerosi adepti; baza teoretica a acestei miscari. ◊ Expr. A face scoala = a avea un numar de adepti. – Din bg., scr., rus. skola, pol. skola.

MATERIAL² ~e n. 1) Totalitate de materii prime sau de semifabricate din care se produc diverse obiecte. 2) Produs textil; tesatura; materie. 3) Ansamblu de date (informatii, documente etc.) necesare pentru realizarea unei lucrari literare sau stiintifice. 4) Totalitate de fapte, date sau informatii (referitoare la o anumita problema sau domeniu de activitate). [Sil. -ri-al] /<fr. materiel, lat. materialis

STIL¹ ~uri n. 1) Mod specific de exprimare si prezentare artistica a realitatii intr-un anumit domeniu (in diferite perioade de timp). ~ in pictura. ~ in arhitectura. ~ clasic. ~ gotic. ~ national. 2) Ansamblu de procedee folosite intr-un domeniu de activitate. ~ de conducere. ~ de inot. 3) Totalitate a mijloacelor de limba specifice unui anumit domeniu de activitate, unui anumit mediu sau unui anumit grup de vorbitori. ~ publicistic. ~ stiintific. ~ familiar. /<fr. style, lat. stylus, ngr. stylos

ASOCIATIA OAMENILOR DE STIINTA DIN ROMANIA (A.O.S.), organizatie constituita in 1956, la Bucuresti. Sprijina coordonarea muncii stiintifice a oamenilor de stiinta din tara, contribuind la dezvoltarea colaborarii internationale in domeniul stiintelor. Este afiliata la Federatia Mondiala a Oamenilor de Stiinta.

DOCTOR ~i m. 1) Persoana, cu studii superioare de specialitate, care profeseaza medicina; medic. 2) Grad stiintific superior. 3) Persoana care poseda titlul stiintific superior. ~ in istorie. ~ in filologie. 4) fam. Persoana care vadeste cunostinte profunde intr-un domeniu de activitate. /<lat. doctor, fr. docteur

RADIOGRAFIE (‹ fr.) s. f. Inregistrarea pe film fotografic special a imaginii structurale a unui obiect obtinuta cu ajutorul radiatiilor γ sau X (roentgen). In medicina, r. se utilizeaza pentru examinarea organelor profunde (plamani, oase, inima, tub digestiv, rinichi etc.). In domeniul tehnic, r. se aplica la controlul calitatii sudurilor, pieselor turnate, precum si in cercetarea stiintifica; radiograma (2). ♦ (Concr.) Fotografie obtinuta cu ajutorul acestor radiatii.

ASOCIATIA INTERNATIONALA DE STUDII SUD-EST EUROPENE (A.I.S.S.E.E.), organism stiintific neguvernamental, creat din initiativa Romaniei, in 1963, cu sediul la Bucuresti. Are ca scop promovarea studiilor din sud-estul european in domeniul stiintelor umanistice. Publica un buletin.

DOCTOR, doctori, s. m. 1. Persoana cu studii superioare care se ocupa cu vindecarea, tratarea sau prevenirea bolilor umane si animale; medic. 2. Titlu stiintific inalt acordat de o institutie academica sau de invatamant superior; persoana care are acest titlu. 3. (Fam.) Persoana foarte priceputa intr-un domeniu. 4. (Bot., reg.; in forma doftor) Arbust mediteraneean si tropical din care se extrage saburul (Aloe vera). [Var.: (1, pop.) doftor s. m.] – Din lat. doctor, fr. docteur. Cf. germ. Doktor.

TEORIE, teorii, s. f. 1. Forma superioara a cunoasterii stiintifice care mijloceste reflectarea realitatii. 2. Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi si concepte care descriu si explica fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. ◊ Loc. adv. In teorie = in mod abstract, speculativ. 3. (In sintagme) Teoria informatiei = teorie matematica a proprietatilor generale ale surselor de informatie, ale posibilitatilor de pastrare si de transmitere a informatiilor etc. Teoria literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, curentele si metodele artistice etc. Teoria relativitatii = teorie a relatiilor dintre spatiu, timp si miscare a materiei, in care legile fundamentale ale fenomenelor fizice sunt enuntate intr-o forma valabila atat pentru viteze relative mici ale corpurilor, cat si pentru viteze relative foarte mari, apropiate de viteza luminii. 4. Partea teoretica a instructiei militare. [Pr.:te-o-] – Din fr. theorie, lat. theoria.

CONFERINTA, conferinte, s. f. 1. Expunere facuta in public asupra unei teme din domeniul stiintei, artei, politicii etc., cu intentia de a informa, de a instrui, de a omagia etc. 2. Reuniune a reprezentantilor unor state, ai unor organizatii politice, stiintifice etc., cu scopul de a dezbate si de a hotari asupra unor probleme curente si de perspectiva ale activitatii lor. 3. For superior al unei organizatii de partid, care se intruneste pentru a dezbate probleme ale activitatii organizatiei, a alege organele sale de conducere etc. 4. Consfatuire, convorbire. ◊ Conferinta de presa = intalnire in cadrul careia o personalitate a vietii politice, sociale, culturale etc. face o expunere sau declaratii si raspunde la intrebarile reprezentantilor presei. [Var.: (inv.) conferenta s. f.] – Din fr. conference, lat. conferentia.

CONSILIU, consilii, s. n. 1. Colectiv organizat, cu sarcini de conducere, de administrare sau de avizare etc. a activitatii unei organizatii, firme, societati comerciale, institutii etc. ◊ Consiliu de stat = a) (in unele state) organ suprem al puterii de stat cu activitate permanenta; b) denumire data organului consultativ al sefului statului; organul suprem al jurisdictiei administrative; organul administrativ central. Consiliu de ministri = totalitatea ministrilor indeplinind functia de organ al puterii executive; guvern. Consiliu de familie = organ de tutela alcatuit din membrii familiei, care se pronunta asupra actelor unui membru al familiei lipsit de capacitatea de administrare a bunurilor sale. Consiliu stiintific = colectiv insarcinat cu indrumarea muncii stiintifice intr-o institutie de invatamant superior sau intr-un institut de cercetare. Consiliu redactional = organ consultativ de pe langa redactia unei edituri, format din specialisti apartinand domeniilor de activitate ale redactiei respective. 2. (Inv.) Sfat. – Din lat. consilium, fr. conseil.

DOCTOR s. m. 1. titlu stiintific conferit doctoranzilor in urma sustinerii examenelor si a unei teze originale; posesor al unui asemenea titlu. ♦ ~ docent = titlu stiintific care se acorda doctorilor (1) care fac dovada unei activitati stiintifice indelungate si valoroase; ~ honoris causa = titlu onorific acordat de institutiile de invatamant superior unei personalitati de mare prestigiu, din tara sau din strainatate, pentru realizari deosebite in domeniul stiintei, tehnicii si culturii, pentru servicii de mare insemnatate aduse patriei si umanitatii. 2. medic. 3. (fam.) persoana foarte priceputa intr-un anumit domeniu; maestru. (< germ. Doktor, lat. doctor, fr. docteur)

APARAT, aparate, s. n. 1. Sistem de piese care serveste pentru o operatie mecanica, tehnica, stiintifica etc. Aparat de radio. Aparat telegrafic. 2. Sistem tehnic care transforma o forma de energie in alta. 3. Ansamblu de organe anatomice care servesc la indeplinirea unei functiuni fundamentale. Aparat digestiv. 4. Totalitatea serviciilor (sau, p. ext. a personalului) care asigura bunul mers al unei institutii sau al unui domeniu de activitate. Aparat administrativ. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care indeplinesc functiile acestuia; totalitatea angajatilor acestor organe. 5. Ansamblul mijloacelor care servesc pentru un anumit scop. ◊ Aparat stiintific = totalitatea documentelor, izvoarelor, surselor de investigatie stiintifica folosite de un cercetator. Aparat critic = totalitatea notelor si comentariilor care insotesc o editie critica. – Din lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat (cu unele sensuri dupa fr. appareil).

PROGNOZA s.f. 1. Previziune, prevedere bazata pe date stiintifice; (p. ext.) pronostic. ♦ Text in care se arata modul cum va evolua vremea intr-un anumit interval de timp. 2. Anticipare a desfasurarii in viitor a unor fenomene si procese din domeniul economiei, tehnologiei, stiintei, societatii in ansamblul ei etc., plecand de la experienta anterioara si folosind metode si tehnici necesare obtinerii de cunostinte privind evolutia acestora intr-o perspectiva mai indepartata. 3. Prevedere a aparitiei unor boli criptogamice sau a unor daunatori ai plantelor in vederea luarii din timp a masurilor de combatere. [Cf. fr. prognose, lat., gr. prognosis < pro – inainte, gnosis – cunoastere].

LAMARCK, Jean-Baptiste-Pierre-Antoine de Monet, cavaler de (1744-1829), naturalist francez. Prof. la Muzeul de Istorie Naturala si la Gradina Botanica din Paris. Redactor si colaborator la „Enciclopedia franceza”. Contributii in domeniul botanicii („Flora franceza”, „Dictionar de botanica”) si al studiului animalelor nevertebrate („Istoria naturala a animalelor nevertebrate”). Fondatorul zoopsihologiei, a elaborat prima teorie evolutionista (teorie generatiei spontanee), care oferea si o explicatie stiintifica a evolutiei („Filozofia zoologica”). Creatorul primului sistem evolutionist de clasificare a animalelor si vegetalelor („Distributia naturala si metodica a vegetalelor”). In 1802, a introdus termenul de „biologie”, concomitent cu biologul german G.R. Treviranus.

DILETANT, -A, diletanti, -te, s. m. si f. Persoana care manifesta preocupari intr-un domeniu al artei, al stiintei sau al tehnicii fara a avea pregatirea profesionala corespunzatoare; persoana care se ocupa de ceva din afara profesiunii sale, numai din placere; amator; (peior.) persoana care nu adanceste (sau nu are pregatirea stiintifica necesara pentru a adanci) problemele profesiunii sale, ale unei stiinte etc. – Din fr. dilettante.

OSTWALD [ostvalt], Wilhelm Friedrich (1853-1932), chimist, fizician si filozof german. Prof. univ. la Riga si Leipzig. A descoperit legea dilutiei unui electrolit (1888). Cercetari in domeniul electrochimiei, cineticii chimice, catalizei, teoriei solutiilor etc. A elaborat (1907) procedeul de obtinere a acidului azotic prin oxidarea amoniacului. Conceptia sa filozofica este cunoscuta ca energetism sau monism energetic si a fost puternic influentata de propria formatie stiintifica si de starea stiintelor fizice de la sfarsitul sec. 19, in special de legea conservarii energiei si legea entropiei. Premiul Nobel pentru chimie (1909).

RESTAURARE (‹ restaura) s. f. Ansamblu de proceduri stiintifice, bazate pe documentare si cercetare prealabila, prin care se urmareste restituirea unui aspect, cat mai apropiat de original, al unei constructii, opere de arta, de arheologie, de etnografie etc. cat si stoparea proceselor distructive si a degradarilor suferite, prin folosirea unei metodologii adecvate si a unor materiale proprii fiecarui domeniu.

DOCTOR s.m. 1. Titlu stiintific conferit in urma unui examen special si a unei teze; posesor al unui asemenea titlu. ◊ Doctor honoris causa = titlu onorific acordat de institutiile de invatamant superior unei personalitati de mare prestigiu, fara sustinerea unei disertatii. 2. Persoana care are studii medicale superioare si poseda dreptul de a practica medicina; medic. 3. (Fam.) Persoana foarte priceputa intr-un anumit domeniu; maestru. [< lat. doctor, cf. fr. docteur, germ. Doktor].

CULTURA ~i f. 1) Totalitate a valorilor materiale si spirituale create de omenire pe parcursul istoriei. 2) fig. Cunostinte vaste in diferite domenii, pe care le poseda cineva. 3) arheol. Totalitate a vestigiilor materiale si spirituale, descoperite in urma sapaturilor arheologice, caracteristice pentru un anumit areal, intr-o anumita epoca. 4) agr. Ansamblu de lucrari agrotehnice necesare plantelor agricole. 5) Teren cultivat cu un anumit fel de plante. 6) Crestere a unor animale. ~a viermilor de matase. 7): ~ de bacterii crestere in laborator a bacteriilor; colonie de bacterii obtinuta in laborator pentru scopuri stiintifice. 8): ~ fizica ansamblu de metode si sisteme de educatie fizica care contribuie la dezvoltarea armonioasa a corpului omenesc. [G.-D. culturii] /<fr. culture, lat. cultura