APANAJ, apanaje, s. n. 1. Parte dintr-un domeniu feudal acordata fiilor din casele domnitoare si din marile familii nobile; proprietate sau venit acordat din averea tarii membrilor unei familii domnitoare. 2. Bun material sau spiritual care se atribuie cuiva sau este acaparat in mod exclusiv de cineva; fig. ceea ce este propriu unei persoane sau unui lucru. – Din fr. apanage.

COMUNA ~e f. 1) Colectiv de persoane care s-au unit pentru a munci si a duce o viata in comun. ~ de munca. ◊ ~ primitiva prima formatie social-economica omeneasca. 2): ~a din Paris guvern revolutionar, creat de muncitorii parizieni in 1871. 3) Diviziune administrativ-teritoriala rurala compusa din unul sau mai multe sate si condusa de un primar. 4) (in evul mediu in Europa Occidentala) Oras care a obtinut independenta fata de stapanul unui domeniu feudal. [G.-D. comunei] /<fr. commune

prediu, predii si prediuri, s.n. (inv. si reg.) 1. latifundiu; domeniu feudal; mare proprietate (regeasca, nobiliara, obsteasca). 2. asezare rurala dependenta de o alta asezare mai mare (sat-comuna).

seniorat s.n. (inv.) demnitate de senior (stapan al unui domeniu feudal).

APANAJ, apanaje, s. n. 1. Portiune dintr-un domeniu feudal acordata fiilor din casele domnitoare si din marile familii nobile; proprietate sau venit acordat in chip arbitrar, din averea tarii, membrilor unei familii domnitoare. 2. Bun material sau, fig., spiritual care se atribuie cuiva sau este acaparat in mod exclusiv de cineva. – Fr. apanage.

APANAJ ~e n. 1) (in evul mediu) domeniu feudal acordat de suverani pentru intretinerea membrilor familiei regale. 2) Bun material (sau/si spiritual) atribuit cuiva sau acaparat de cineva. /<fr. apanage

APANAJ s.n. 1. domeniu feudal acordat fiilor caselor domnitoare (fara insa a trece in proprietatea lor) pentru a le asigura existenta ; proprietate, venit acordat din bunurile statului unui membru al familiei domnitoare. 2. Bun material sau spiritual care se atribuie cuiva sau este acaparat de cineva ; (fig.) ceea ce este propriu cuiva. [Var. apanagiu s.n. / < fr. apanage, cf. lat. ad – la, panis – paine].

ALODIU s.n. (Ist.; in oranduirea feudala) domeniu ereditar in deplina stapanire, scutit de orice sarcini si deosebit de feuda. [Pron. -diu. / < lat.med. allodium, cf. fr. alleu < germ. allod < all – tot, od – proprietate].

VILA, vile, s. f. 1. Denumire data, in Imperiul Roman, unor resedinte rurale de pe domeniul agricol si pastoral exploatat de marii proprietari de sclavi. 2. Locuinta cu infatisare voit rustica, eleganta si spatioasa, situata intr-o gradina. 3. (In evul mediu) Denumire care desemna diferite forme de asezari (obstea taraneasca, satul liber, satul dependent de domeniul stapanului feudal si, uneori, centrul urban). – Din lat., fr., it. villa.

CICEU, veche cetate in Transilvania, construita intre 1203 si 1304. Impreuna cu terit. inconjurator, a constituit din 1489 un apanaj al domnilor Moldovei; cu toate ca cetatea a fost darimata in 1544 din ordinul reginei Isabela, domeniul ei feudal a ramas in stapinirea domnilor Moldovei pina in vremea lui Alexandru Lapusneanu; incorporat ulterior domeniului cetatii Gherla. Ruinele cetatii se afla linga com. Ciceu-Giurlesti (jud. Bistrita-Nasaud).

BARON ~i m. 1) Mare senior feudal, posesor al unui domeniu. 2) Titlu de noblete in ierarhia feudala, superior cavalerului si inferior vicontelui. 3) Persoana care detinea acest titlu. /<fr. baron

SENIOR¹ ~i m. 1) (in evul mediu) Mare feudal, stapan al unui domeniu, care avea drept de suzeranitate asupra vasalilor sai. 2) (in unele tari europene; folosit si ca termen de adresare) Reprezentant al claselor avute. [Sil. -ni-or] /<fr. seigneur, it. signor, signore

domeniu, domenii, s. n. 1. Proprietate funciara feudala intinsa, care a stat la baza societatii medievale in Europa Apuseana. 2. Sector al unei stiinte, al unei arte; sfera de activitate. 3. (Mat.) Multime de puncte situate pe o dreapta, pe o suprafata, in spatiu, caracterizata prin aceea ca pentru fiecare punct exista o vecinatate a lui cuprinsa in multime si prin faptul ca oricare pereche de puncte din multime se pot uni printr-o linie poligonala cuprinsa in acea multime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de masura. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium.

domeniu ~i n. 1) (in evul mediu, in Europa apuseana) Proprietate funciara feudala; mosie foarte mare; latifundiu. 2) Sfera de activitate (sociala, economica, stiintifica, culturala). ~ stiintific. 3) Loc de raspandire a anumitor fenomene, activitati; arie. [Sil. -me-niu] /<fr. demaine

SESIE, sesii, s. f. Denumire data in evul mediu, in Transilvania, lotului de pamant, parte dintr-un domeniu, asupra caruia taranul dependent avea drept de posesiune in schimbul rentei catre stapanul feudal si care putea fi transmis ereditar. – Din lat. sessio.