HAIS interj. Strigat cu care se mana boii injugati pentru a merge spre stanga. ◊ Loc. adj. Din (sau de) hais(a) = (despre o vita injugata) din stanga. ◊ Expr. (Adverbial sau substantivat) A face hais(a) = a carmi la stanga. A trage (sau a fi) unul la hais si celalalt la cea sau a zice unul hais si celalalt cea, se spune despre doi oameni care nu se inteleg. A trage hais(a) = a nu fi de acord cu altii. [Var.: haisa interj.] – Cf. scr. ais.

POCLAU, poclaie, s. n. Unealta de pescuit in forma de sac cu gura larga, cu colturile fixate de doua prajini lungi cu ajutorul carora este purtata prin apa de doi oameni. – Et. nec.

ORIE, orii, s. f. Plasa de prins peste, in forma de sac, folosita in apele curgatoare adanci, manuita din luntre de doi oameni. – Et. nec.

TORPILA, torpile, s. f. 1. Proiectil submarin prevazut cu motor propriu si cu incarcatura exploziva, care se lanseaza impotriva unei nave inamice de pe o nava de lupta, din avion sau de pe coasta. 2. Peste marin cu schelet cartilaginos, cu corpul turtit dorsal si ventral, capabil sa produca la atingere, descarcari electrice cu care isi ucide prada (Torpedo marmorata). 3. (Iesit din uz; in compusul) om-torpila = torpila (1) condusa la tinta de unul sau doi oameni, care se indepartau dupa ce o prindeau de fundul navei. – Din fr. torpille.

MONomAHIE s.f. Lupta intre doi oameni; duel prevazut de legile medievale ca proba judiciara. [Gen. -iei. / < fr. monomachie, cf. gr. monos – unic, mache – lupta].

intalnis, intalnisuri, s.n. (inv. si pop.) 1. intalnire intre doi oameni. 2. boala de om.

paier, paieri, s.n. si m. 1. saltea umpluta cu paie sau cu fan; mindir, parnajac, salmajac, strajac. 2. constructie in care se pastreaza nutretul de vite; sopru, sura, magazie, fanar. 3. fiecare dintre cele doua lemne cu care doi oameni aduc fanul pentru a-l aseza in claie. 4. parte a batozei prin care ies paiele. 5. (s.m.) muncitor agricol care cara paiele la treierat.

MONomAHIE s. f. lupta intre doi oameni; duel prevazut de legile medievale ca proba judiciara. (< fr. monoma-chie)

lega¹ [At: COD. VOR.¹ 10r/12 / Pzi: leg / E: ml ligare ] 1 vt (C. i. fire, funii, fasii dintr-o tesatura etc.) A uni strans capetele printr-un nod sau cu un ochi, funda etc. pentru a forma un intreg Si: a innoda, a strange, a innadi. 2 vt (Ie) A lega gura panzei, lega nodurile, lega la gura A innoda firele de la capatul urzelii inainte de a incepe tesutul unei panze pentru a nu se destrama batatura. 3 vt (Fig; iae) A incepe cu bine un lucru sau o afacere. 4 vt (Fig; iae) A incepe sa-i mearga bine cuiva. 5 vt (Reg; ie) A lega baierile de la punga A face economii. 6 vt (Reg; iae) A deveni mai econom, multumindu-se cu un trai mai modest. 7 vt (Ivp; ie) A lega tei (sau teie) de curmei (sau curmeie) A cauta subterfugii. 8 vt (Ivp; iae) A vorbi fara temei. 9 vt A innoda sireturi, nojite etc.. pentru a incheia sau pentru a fixa incaltamintea pe picior Si: a se incalta. 10 vt (Prc; c. i. opinci, obiele) A strange pe picior cu ajutorul nojitelor. 11 vt (Reg; ie) Cat ti-ai lega nojita (sau nojitele) la un picior Foarte repede. 12 vt A face noduri, ochiuri de impletitura sau de plasa Si: a innoda. 13 vt (Ic) Ac de ~t Croseta. 14 vt (Iac) Andrea. 15 A petrece in jurul gatului cravata, pe sub gulerul camasii, fixand in fata capetele printr-un nod special executat. 16 vt (Pex) A purta cravata dupa o anumita moda. 17 vrp (D. barbati indragostiti; ie) A-i lega caltaveta A fi foarte supus femeii iubite, facandu-i toate poftele. 18 vt A pune si a innoda bani, obiecte de valoare intr-un colt de batista, basma, stergar etc.. pentru a-i pastra sau a-i lua cu sine. 19 vt (Spc) A pune si a innoda bani, obiecte de valoare intr-un colt de batista, basma, stergar etc. pentru a-i oferi ca plata, ca pomana impreuna cu obiectul in care au fost pusi. 20 vt (C. i. fire, stergare, naframe etc. de o culoare cu o anumita semnificatie) A prinde de ceva prin innodare pentru a aminti ceva sau ca semn a ceva. 21 vt (Spc; c. i. cozile impletite ale femeilor; urmat de determinarile „in cununa”, „una peste alta”) A impreuna prin infasurare in jurul capului ori prin petrecerea peste cap dintr-o parte in alta. 22 vt (Spc; reg) A innoda frunzele a doua sau mai multe fire de porumb verde pentru a face umbra. 23-24 vtr (Fig; d. prietenie) A (se) consolida. 25 vt (C. i. saci, desagi, pungi etc.) A inchide la gura, adunand marginile si innodandu-le sau strangandu-le cu o sfoara ale carei capete se innoada. 26 vt (C. i. obiecte, materii etc..) A pune intr-o invelitoare, intr-un sac, intr-o punga etc. care se strange la gura sau la margini. 27 vt (Pop; ie) Leaga sacul pana e plin Averea trebuie administrata chibzuit inca de la inceput. 28 vt (Pop; ie) In sacul ~t nu stii ce-i ~t Se spune despre o femeie insarcinata despre care nu se stie daca va naste baiat sau fata. 29 vt (Pop; ie) A lega paraua cu sapte (sau noua, zece) noduri (ate) A cheltui cu economie o suma de bani. 30 vt (Pop; iae) A fi zgarcit. 31 vt (C. i. nervi, canalele unor glande, cordonul ombilical) A obtura prin strangulare. 32 vt (C. i. documente vechi, pergamente, teancuri de foi, cutii, pachete etc.) A impacheta prin infasurare si prindere cu panglici sau sfori pentru a nu se deteriora sau pentru a fi transportate. 33 vt (Reg) A petrece funii prinse de un druc de-a lungul sau de-a latul carului incarcat cu paie etc. pentru a le presa si a le tine strans. 34 vt (Spec) A aplica o pecete pe un document, pe o scrisoare etc. pentru a o sigila. 35 vt (C. i. fire de grau, de canepa sau nuiele, vreascuri etc.) A lua si a pune laolalta, strangandu-le cu ajutorului unei chite etc. astfel incat sa nu se risipeasca, sa nu se sfarame, sa fie usor manipulate. 36 vt A incinge cu o funie etc. snopuri, manunchiuri etc. pentru a nu se desface. 37-38 vt (Pop; ie) A (nu) ~ doua in (sau intr-un) tei (prin etimologie populara trei) A (nu) pune nimic de-o parte din castigul obtinut. 39 vt (Reg; ie) A nu lega doua A nu aduna deloc bani sau avere. 40 vt (Pop; gmt; ie) Sa-i legi cu tei (intr-un curmei) si sa-i dai pe apa (sau in garla) Se spune despre doi oameni la fel de netrebnici sau de ineficienti. 41 vt (C. i. parul oamenilor) A strange la un loc cu ajutorul unei panglici, al unei funde etc., pentru a nu se imprastia in dezordine, pentru a nu acoperi ochii. 42 vt (C. i. obiecte de imbracaminte sau parti ale acestora) A aduna pe langa corp facand din doua sau mai multe parti un tot, prin innodare sau prin impreunarea capetelor, a marginilor, etc. ori cu ajutorul unui cordon, al unui brau, al unei panglici etc. ca sa nu se desfaca, sa nu alunece sau sa nu stea neglijent Si: a incinge. 43 vt (Reg; c. i. opinci, urmat de determinarea „la cioc”) A strange, a increti marginile cu o sfoara, cu o curelusa trecuta prin mai multe gauri. 44-45 vtr (D. oameni) A (se) incinge cu un brau. 46 vt (Rar; c. i. panzele corabiei) A aduna la un loc Si: a strange. 47 vt (Rar) A incepe hora. 48 vt (C. i. usi, obloane, porti etc.) A consolida prin aplicarea unor drugi, a unei sine etc. pentru a mari rezistenta ori soliditatea Si: a fereca. 48 vt (Fig; ie) A avea inima ~ta cu curele A fi nepasator. 49 vt (Fig; iae) A fi insensibil. 50 vt A strange butoaie, lazi etc. cu sine sau cercuri de fier pentru a le spori rezistenta in utilizare. 51 vt A strange cu un cerc piesele care alcatuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 52 vr (Ivp; ie) Butia cu un cerc nicicum nu se leaga A nu putea anula un rau dintr-o data. 53 vt A intari rotile de lemn ale unor vehicole prin aplicarea unei sine peste obezi. 54 vt (C. i. carute, care) A imbraca in fier caroseria. 55 vt (C. i. mai ales obiecte de podoaba) A imbraca cu placi de metal pretios Si: a placa. 56 vt (C. i. piese de mobilier, pergamente sau acte de pret) A imbraca, prin acoperire integrala sau partiala, cu piele, cu catifea etc. pentru a proteja sau pentru a infrumuseta. 57 vt A prinde una de alta foile unei carti, prin coasere sau lipire si a-i pune scoarte Si: a brosa, a cartona, a coperta (reg) a compacta. 58 vr (Rar; d. oameni, urmat de „in zale”) A-si imbraca armura Si: (inv) a se implatosa, a se inzaua. 59 vt (C. i. obiecte dezmembrate sau piese detasabile ale unui obiect) A (re)compune prin punerea una langa alta a partilor componente sau desfacute, prin strangerea lor cu o funie, lama metalica, sarma etc. Si: (pfm) a drege. 60 vi (Ie) Viata ~ta cu ata Se spune despre existenta precara sau periclitata a cuiva. 61 vt (Inv; ie) A lega tabara (sau, rar, lagarul) A fortifica, prin diverse intarituri, in special prin care de lupta, o armata care stationeaza sau se afla in mars, pentru a impiedica intruziunea inamicului in randurile proprii. 62 (Inv; iae) A pune o armata in dispozitiv de lupta. 63 vt (C. i. obiecte de marime sau de greutate mica) A fixa pe loc sau unul de altul cu ajutorul unui lant, al unei franghii etc. pentru a nu se desprinde, pentru a nu cadea sau pentru a ramane in pozitia sau in locul dorit Si: a agata, a atarna, a prinde, a tintui. 64 vt (Ivp; spc) A construi plute, asambland trunchiuri de copaci. 65 vt (Ivp; c. i. parti detasabile ale unor obiecte precum condeiul, coasa etc..) A fi fixat in toc sau in legatoare, pentru a putea fi utilizat sau pentru a nu-l pierde. 66 vt (Spc; c. i. lastari de vita-de-vie ori tulpine ale unor plante de cultura agatatoare) A fixa pe araci Si: a araci. 67 vt (Pop; c. i. fuiorul sau caierul de lana) A pune in furca de tors o cantitate de lana si a o prinde de aceasta cu o panglica, cu o sfoara etc. 68 vt (C. i. ambarcatiuni; udp „de”, „la” care indica locul sau obiectul de care se fixeaza) A fixa prin parame Si: a acosta, a ancora. 69 vi (Mrn; ie) A lega in barba A ancora cu doua ancore ale caror lanturi sunt paralele. 70 vt (Mrn; ie) A lega la schela A opri intr-un port o corabie, fixand-o cu parame de stalpii cheiului. 71 vt (Ivr) A intinde panzele unei corabii. 72 vt (C. i. ustensile, aparate de mici dimensiuni, greutati) A fixa de o parte a corpului cu o funie, cu o curea, cu un lantisor etc. pentru a fi usor de purtat sau de folosit.. 73 vi (Reg; ie) A umbla cu ciolanele ~te la gat Se spune despre cineva care se comporta nefiresc. 74 vt (Ivr; ie) A-i ~ (cuiva) lingurile de gat A nu astepta cu masa pusa pe cineva invitat, care a intarziat. 75 vt (Ivr; iae) A lasa flamand pe cineva. 76 vt (Irg; ie) A-i ~ (cuiva) basica (sau tinicheaua) de coada A concedia pe cineva cu scandal. 77 vt (Irg; iae) A retrage cuiva bunavointa sau favoarea de care se bucura Si: a disgratia. 78 vt (Pop; ie) Soarecele nu incape-n gaura si-si mai leaga si-o tigva de coada Se spune despre oamenii care incearca sa faca mai mult decat pot. 79 vt (Fam; ie) A lega cartea (sau vornicia etc.) de gard A intrerupe o activitate. 80 vt (Reg; ie) A nu fi ~t de gard A nu fi etern sau fara sfarsit. 81-82 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de“, „in“, „cu“) A (se) prinde unul de altul. 83-84 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de“, „in“, „cu“) A (se) prinde unul pe altul de ceva sau de cineva. 85-86 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de“, „in“, „cu“) A (se) atarna. 87-88 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de“, „in“, „cu“) A (se) inlantui pentru a actiona ca o singura forta. 89 vt (Pop; ie) Bun sa-l legi la rana Se spune despre un om bland si generos. 90 vt (Pop; ie) omul batran si nebun leaga-l de gard si-i da fan Se zice despre cel care nu mai poate fi educat sau indreptat. 91 vt (Reg; d. copii mici; ie) A fi ~t de poalele mamei A depinde total de ajutorul mamei. 92 vt (Fam; ie) A tine (pe cineva) ~t de fusta (cuiva) A fi nedeslipit de cineva. 93 vt (Pop; d. musafiri; ie) A fi ~t de scaun A nu mai pleca. 94 vt (Fig; c. i. sunete, cuvinte) A imbina in conformitate cu normele specifice unei limbi pentru a vorbi sau a citi cursiv. 95 vt (Fig; c. i. propozitii, fraze) A formula si a combina pentru a exprima ceva. 96-97 vt (Ie) A (nu) putea sa lege un cuvant, o vorba (sau vreo cateva cuvinte, vorbe) A (nu) putea rosti. 98-99 vt (Iae) A (nu) putea construi (decat) cu dificultate un enunt. 100 vt (Rar; ie) A lega vorbe fara sir A vorbi incoerent. 101 vt (Rar; ie) A nu lega doua A nu putea intelege nimic din vorbirea cuiva. 102 vt (Fig; rar; c. i. subiectul scrierii, sie a lega in stihuri“) A versifica. 103-104 vtr (D. activitati psihice, in fiziologia umana) A (se) forma. 105 vt (D. divinitate, persoane cu putere de decizie) A crea. 106 vt (Ilv; d. osti) A lega impresurare A se desfasura. 107 vr (Ivr; d. caldura) A se forma. 108 vr (Ivr; d. caldura) A se degaja. 109-110 vtr (D. cai de comunicatie, poduri etc.) A uni orase, locuri etc..aflate la o oarecare distanta unele de altele. 111-112 vtr (D. sali, camere, spatii din imobile) (A face sa comunice sau) a comunica. 113 vt (C. i. obiecte perechi, piese formate din doua parti identice) A uni prin alaturare sau prin strangere cu ajutorul unui siret, lantisor etc. 114 vt (C.i. pari, stalpi etc.) A uni pentru a ingradi sau a imprejmui ceva. 115 vt (C. i. grinzi, barne etc. folosite in constructie) A impreuna cu ajutorul cuielor sau prin incastrare. 116 vt A asambla partile componente ale unor piese din structura unor unelte agricole. 117-118 vtr (D. sprancene, linii geometrice sau ornamentale) A (se) imbina. 119 vt A (re)face conexiunea dintre vase sanguine, nervi, oase, tesuturi etc. 120 vt (Med) A sutura. 121 vr (Ivr) A se incleia. 122 vr (D. lapte) A se prinde. 123 vr (D. sirop) A se ingrosa, devenind cleios. 124 vt (Teh; c. i. conductori sau anumite piese si ansamble ale unui sistem electric, electronic sau de alt tip) A realiza o conexiune intre un element al acestuia si o sursa de alimentare Si: a conecta, a cupla, a racorda. 125 vt (Teh; spc) A instala aparatele si dispozitivele necesare conectarii la retea a unei masini, a unui aparat etc. 126 vt (C. i. piatra sau blocuri de piatra de constructie, pereti etc.) A fixa intr-un ansamblu omogen si de o mare soliditate Si: a incastra, a intepeni. 127-128 vtr (D. atomi, substante chimice sau alimente in stare fluida) A fi combinat sau a se combina cu… 129 vt A uni cuvintele cu ajutorul cratimei. 130 vt (C. i. cuvinte, propozitii, fraze) A nu marca grafic, prin spatii albe, unitatile unui enunt. 131-132 vtr (D. propozitii sau d. elemente ale acestora) (A fi in relatie sau) a se relationa cu…. 133-134 vtr (D. accentul silabic, sunete, secvente muzicale) (A fi unit sau) a se uni in chip armonios Si: a (se) armoniza. 135-136 vtr (Spc; d. cuvinte, idei, secvente narative) A (se) structura in mod logic, coerent. 137-138 vtr (Fig; c. i. oameni) A (se) aduna in aceeasi parte sau la un loc. 139 vt (C. i. lucruri, fenomene, creatii sau parti, aspecte ale acestora) A grupa pe baza unor insusiri comune ori pe baza unor aprecieri, consideratii etc. 140-141 vtr (D. regiuni geografice sau istorice) A (se) situa in acelasi plan ori in acelasi sistem. 142 vr (Ilv) A se lega prieteni A se imprieteni. 143 vr (Ilv) A se lega tovarasi A se intovarasi. 144 vr (Ilv) A se lega frati de cruce A deveni frati de cruce Si: (inv) a se infrati. 145-146 vtr (C. i. raporturi afective, de rudenie etc.) A (se) stabili o relatie de prietenie, rudenie etc. 147 vt (Fam; ilv) A ~ (o) cunostinta A cunoaste pe cineva. 148 vt (Ie) A lega vorba (sau vorba, inv, voroava) A intra in vorba cu cineva. 149 vt (D. primari, conducatori, state etc.) A intra in relatii diplomatice, politice, unilaterale etc. 150 vt (Inv; ie) A lega pacea (sau impacaciunea) A incheia pace. 151 vt (Ie) A lega cuvant A face un legamant. 152 vt (Ivr; ie) A lega tablele A ratifica un acord prin documente. 153-154 vtr (Inv) A (se) casatori. 155 vt (Ivp; ie) A-si lega viata (sau, rar, vietile) ori soarta (si viata) (de cineva) A se casatori. 156-157 vt (Ivp; ie) A fi ~t cu Duhul (sau, rar, cu cel necurat) A fi unit (cu Duhul Sfant sau) cu cel necurat. 158 vt (Ie) A-si lega destinul (soarta) de cineva (sau de soarta) destinul cuiva A impartasi aceeasi soarta, evolutie cu cineva. 159 vt (Rar; ie) A fi ~t cu vesnicia A fi predestinat vesniciei. 160 vrr (D. oameni, familii, colectivitati) A se unui in jurul aceluiasi ideal. 161 vrr (D. oameni, familii, colectivitati) A se asocia. 162 vt (D. neamuri, asezaminte) A (se) infrati. 163 vr (Rar; d. personalitati creatoare) A se asemana pe baza afinitatilor de creatie. 164-165 vtr (D. oameni, suflet, inima, minte) A fi atasat sau a se atasa de cineva. 166 vt (Rar; ie) A-si lega ochii (de ceva) A nu-si putea lua privirea de la ceva. 167-168 vtrp (Inv; ie) A lega de glie (sau de pamant, rar, de mosie) (A aduce pe cineva sau) a fi adus in situatia de rob, de subordonare din punct de vedere economic, politic si social fata de un anumit tinut, de o anumita mosie. 169-170 vti (Inv; pex; iae) A diminua sau a ingradi libertatea de miscare si de organizare a cuiva. 171 vi (Fig; urmat de „de pamant”, „de brazda”) A fi constrans sa duca o viata limitata spiritual. 172 vi A fi atasat de locul de munca, de rangul detinut sau oamenii de care depind acestea. 173 vi (Pex) A fi in subordinea sau la cheremul cuiva. 174 vr (Ivp) A se ocupa cu pasiune de ceva. 175 vt (Inv) A fi interesat de… 176 vt (Inv; c. i. nume, orgolii, functii) A-si face un merit, un renume etc. din ceva. 177 vr (Fam) A provoca la vorba, la certa, la bataie etc. prin cuvinte, gesturi, atitudini etc. sfidatoare sau violente Si: a se agata, (inv) a se alega¹, a persecuta, (irg) a agasa, a enerva, a sacai, a supara, a plicitisi, a zadari, (liv) a bate la cap, a tracasa, (reg) a se tine de capul cuiva, a se tine scai de cineva, a zahai. 178 vr (Ie) Ce te legi de (cineva)? Se spune cand o persoana nu este lasata in pace. 179 vr (Ivp; ie) A se lega de cineva ca scaiul de oaie, a se lega de capul (cuiva) A sta mereu in preajma cuiva, devenind uneori agasant. 180 vr (Rar; ie) A se lega de coada (cuiva) A se tine dupa cineva. 181 vr (Ivr; ie) A-si lega unul si altul gura (de cineva) A barfi. 182 vr (Pop; d. dor, dragoste, boala etc.) A pune stapanire pe… Si: a se aprinde, a se lipi. 183 vr (Ivp; d. blesteme, vraji) A se adeveri. 184 vr (Ie) ~-s-ar moartea de…! Blestem prin care se doreste moartea cuiva. 185 vt A acosta o persoana de s*x opus, cu intentia de a o seduce sau de a abuza s*xual de ea. 186 vt A face avansuri cuiva intr-un mod nepermis Si: a hartui s*xual. 187-188 vtr A pretinde pe nedrept ceva. 189-190 vtr A (se) folosi (de) ceva drept pretext pentru a face scandal, a se razbuna, etc. 191 vt (C.i. fenomene, procese, obiecte etc. aparent disparate) A fi in stransa conexiune cu… 192 vt (C. i. notiuni, concepte etc.) A fi in mod strict corelat cu …Si: a se corela, a se interconditiona. 193 vt (C. i. activitati, procese, fenomene etc.; udp „de“) A determina. 194 vt (C. i. activitati, procese, fenomene etc.; udp „de“) A conditiona. 195 vt (Pex; c.i. activitati, procese, fenomene etc.; udp „de“) A influenta. 196 vt (C. i. oameni) A depinde de… 197-198 vtr (C. i. rezultatele unor activitati intelectuale sau artistice si consecintele unor fenomene, procese etc.; udp „cu“, „de“) A (se) asocia cu... 199-200 vtr (C. i. produse ale unor activitati creatoare, urmarile unor fapte, procese etc.) A (se) fundamenta. 201-202 vtr (Pex; c. i. produse ale unor activitati creatoare, urmarile unor fapte, procese etc.) A (se) explica prin… 203-204 vtr (Ie) A(-si) lega numele (de ceva) A (se) face cunoscut prin ceva. 205-206 vtr (Iae) A i (se) asocia reputatia cu ceva. 207 vt (C. i. opinii, idei etc. sau efecte, rezultate etc.) A desprinde pe cale de consecinta Si: a decurge, a deriva. 207 vrr (D. credinte, cunostinte, anecdote, povesiri, traditii etc.; udp „de“) A se referi la... 208 vrr (D. credinte, cunostinte, anecdote, povesiri, traditii etc.; udp „de“) A trimite la…. 209 vt (C. i. oameni) A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei funii, al unui lant, al unor catuse Si: a fereca, a incatusa, a inlantui, a pune in fiare. 210 vt (Spc; c. i. persoane urmarite, delincventi etc.) A lua prizonier Si: a aresta, a captura, a inchide, a intemnita. 211 vt (Ie) A ~ (pe cineva) fedeles (sau burduf, butuc, bute, cobza, nod, snopi, ivr, ca butuc) A imobliliza complet pe cineva prin legaturi (89) foarte bine stranse. 212 vt (Ie) A ~ (pe cineva) spate in spate (sau la spate) A imobilza intr-o singura legatura trupurile a doi oameni asezati spate la spate. 213 vt (Fig; ie) A ~ (pe cineva) de maini si de picioare A imobiliza total pe cineva. 214 vt (Fig; pex; iae) A priva pe cineva de libertatea de miscare sau de actiune. 215 vi (Fam; ie) A fi nebun (sau, rar bun) de ~t A fi bolnav psihic, aflat intr-o criza de agitatie psiho-motorie. 216 vi (Fam; iae) A se comporta ca un nebun. 217 vt (Inv; c. i. condamnati) A imobliza, prin fixarea cu diverse legaturi, de unul sau de doi stalpi, de cozile a doua camile, de varfurile a doi copaci, etc. pentru a pedepsi, pentru a supune la cazne sau pentru a ucide Si: a tintui. 217 vt (Rar; ie) A ~ (pe cineva) la stalpul infamiei A condamna pe cineva in public Si: a blama. 218-219 vtr (Fig) A (se) incurca. 220-221 vtr A (se) prinde in cursa. 222 vt (Ivp) A lua in stapanire Si: a supune. 223 vrp (Fig) A fi tinut in loc. 224 vrp (Fig) A fi impiedicat. 225 vt (Fig; ie) A lega mainile A lipsi de puterea de a actiona. 226 vt (Inv; ie) A fi cu mainile ~te la piept A-si impreuna mainile in semn de cucernicie sau de neputinta. 227 vt (Inv; pex; iae) A fi uluit. 228 vt (Ie) A lega limba (sau gura) cuiva A impiedica pe cineva sa vorbeasca. 229 vt (Iae) A reduce la tacere pe cineva. 230-231 vtr (Ie) A i (se) lega cuiva limba (A face sa nu mai vorbeasca sau) a nu mai putea vorbi Si: a amuti. 232-233 vtr (Spc; iae) A nu mai putea vorbi din motive de boala. 234 vt (Fam; ie) Leaga-ti gura (sau clanta, fleoanca, leorpa, troampa)! Nu mai vorbi. 235 vt (Rar; ie) A-i ~ (cuiva) fierul A impiedica pe cineva sa mai lupte, blocandu-i miscarea spadei Si: a dezarma. 236 vt (Inv) A impiedica miscarea unei roti. 237 vt (C. i. animale domestice, rar, pasari; udp „cu“, „de“, „la“) A fixa printr-un lant, printr-o funie etc. petrecuta pe dupa o parte a corpului, pentru a mana in directia dorita ori pentru a impiedica sa fuga. 235 vt (Ie) A (-si) ~ magarul (sau samarul) de gard A se imbogati in urma slujbei pe care o are. 236 vt (Rar; ie) A-si lega calul (reg, caii) A se linisti. 237 vt (Reg; ie) A lega cainele la gard A se lauda in mod justificat. 238 vt (Fam) A lega cateaua, leaga-ti cateaua (sau haita)! A se opri din vorbit. 239 vr (Pop; d. pesti) A se prinde in undita, navod etc. 240 vrr A se obliga sa indeplineasca sau sa respecte conditiile sau termenii unui contract, ai unei conventii etc. 241 vrr A cadea de acord Si: a se invoi. 242 vr (Pop) A paria. 243 vr (Pop; spc; d. calusari) A se constitui in formatie in urma unui juramant Si: a se jura. 244 vt (Udp „cu“, „prin“, „de“) A fi constrans prin ceva fata de cineva sau ceva. 245 vt (Udp „cu“, „prin“, „de“) A fi dator. 246 vt (Ie) A spune cuvinte care leaga A-si lua un angajament fata de cineva cu ocazia logodnei sau casatoriei. 247 vt (Spc) A pune drept zalog Si: (pop) a chiezasi. 248 vt (Inv; c. i. dari, impozite etc., legi, dispozitii etc.) A institui si a face sa intre in vigoare. 249 vt (Ivr) A fixa un legamant care implica un anumit tip de credinta morala. 250 vt (Bis; ivp; c. i. sarbatori sau posturi din calendarul crestin) A institui prin hotarare sinodala zilele de sarbatorire ale unui sfant si zilele sau perioadele de timp in care crestinii sunt datori sa posteasca. 251 vt (Pop) A impune o interdictie Si: a interzice. 252 vt (Inv) A anula printr-o lege (33), amendament etc. o dare, un impozit, etc. 253 vt(a) (Bis; ioc a dezlega; d. apostoli, preoti etc.) A opri, prin anumite dispozitii, reguli, canoane, etc., de la anumite fapte, conduite etc. Si: a interzice. 254 vt(a) (Bis; pex; ioc a dezlega) A lipsi de iertare abaterile de la canoanele instituite si pe oamenii care se fac vinovati de ele. 255 vt(a) (Bis; spc) A nu dezlega pacatele cuiva. 256 vt(a) (Pex; inv; d. oameni, institutii etc. cu mare influenta sau putere de decizie) A dispune dupa bunul plac de putere, de prerogativele etc. unei functii, meserii etc. 257 vt(a) (Fig; pop; icr a dezlega) A vraji pe cineva. 258 vt(a) (Fig; pop; icr a dezlega) A descanta de ceva pe cineva. 259 vt (Pex; ivp; c. i. oameni, sentimente, privirile acestora etc.) A aduce in imposibilitate de a actiona sau de a functiona normal. 253 vt (Ivp; c. i. barbati, trupul, virilitatea acestora) A face impotent prin farmece. 254 vt (C. i. miri, sau unirea s*xuala dintre acestia) A impiedica, prin vrajitorie sa se produca. 255 vt (C. i. ploaie, vant, furtuna) A opri, prin vraji, descantece, sa survina. 256 vt (C. i. ploaie, vant, furtuna etc.) A face prin vraji sa se abata asupra unui anumit tinut. 257 vt (Ivr; c. i. un ritual magic, o vraja, efectele acestora) A opri sa se produca Si: a anula, a desface, a suprima. 258-259 vtrp (Ie) A ~ (cuiva) drumul A impiedica pe cineva sa mearga pe unde doreste. 260-261 vtrp (Iae) A zadarnici planurile cuiva. 262 vt (Pop; c. i. bani, comori, etc.) A fi sub puterea unui blestem. 263 vt A acoperi, de obicei prin infasurare, cu ajutorul unei bucati de panza, a unei naframe etc. pentru a proteja. 264 vt (Spc) A acoperi gura, ochii pentru a impiedica pe cineva sa vada, sa vorbeasca etc. 265-266 vtr (D. femei) (A fi imbrobodit sau) a se imbrobodi. 267-268 vtr (D. barbati, urmat de „turceste“) (A fi infasurat sau) a-si infasura capul, dupa moda orientala, cu un sal, un turban etc. 267 vt (Ie) A-si lega capul cu…, a-si lega de cap necaz (sau nevoie) A se casatori. 268 vt (Iae) A-si complica existenta. 269-270 vti (Ie) A-si lega ochii, a lega la ochi A (se) amagi. 271-272 vti (Iae) A(-si) face iluzii. 273-274 vti (Spc; iae) A fermeca. 275 vt (Pop) A acoperi cu un val, basma etc. capul miresei in cadrul ceremoniei de nunta, in semn de trecere a acesteia in radul nevestelor. 276 vt A acoperi cu ceva corpul unei fiinte sau parti ale acestora pentru a le proteja. 277 vt (Reg; c. i. stoguri, clai, capite de fan, paie, etc.) A acoperi varful cu ceva pentru a proteja de umezeala, de vant etc. 278 vt A ingriji o rana sau pe cineva bolnav prin aplicarea de pansamente, comprese, bandaje Si: a bandaja, a pansa. 279 vr (Fam; ie) A se lega la cap fara sa-l doara A-si crea complicatii, greutati inutile. 280-281 vtrp (Pop) A (se) trata. 282 vt (Pop) A alina o durere sufleteasca. 283 vi (Ivp; d. plante de cultura, florile acestora) A se afla in perioada de fructificatie Si: a face fructe. 284 vi (Ie) A lega sec A nu rodi. 285 vi (Spec; d. varza) A face capatana. 286 vi (Ivp; d. pomi altoiti) A da nastere la tulpini secundare. 287-288 vir (D. roade, fructe etc.) A incepe sa se dezvolte, trecand de la stadiul de floare la cel de fruct. 289 vi (Pan; d. animale) A concepe. 290 vi (Rar; d. anumiti compusi chimici) A se solidifica in prezenta unui reactiv. 291 vr (Fig; d. oameni) A deveni mai vanjos Si: a se intari.

TALER², taleri, s. m. Moneda de argint (austriaca) care a circulat in trecut si in tarile romane. ◊ Expr. Taler cu doua fete = om prefacut, ipocrit, fals. [Pl. si: (n.) talere] – Din germ. Taller.

MANA s. 1. (ANAT.) membru superior, (inv. si reg.) branca. (omul are doua ~iini si doua picioare.) 2. (ANAT.) (pop. si fam.) laba. (Nu pune ~ pe mine!) 3. v. brat. 4. v. palma. 5. mana de lucru v. forta de munca. 6. v. pumn. 7. (BOT.) mana-Maicii-Domnului (Anastatica hierochuntica) = (reg.) palma-sfintei-Marii. 8. mana curenta v. balustrada. 9. (TEHN.) brat, crac, margine, maner, pervaz, speteaza, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferastrau.) 10. v. bata. 11. (TEHN.) brat, furca, stalp, (reg.) ciocan, cujba. (~ la razboiul de tesut.)

TALER² ~i m. Moneda austriaca de argint cu circulatie si in tarile romane. ◊ ~ cu doua fete om fatarnic; ipocrit; prefacut. /<germ. Taler

BIMAN, -A adj. (cu referire la om) cu doua maini. (< fr. bimane)

I AM NOT WHAT I AM (engl.) nu sunt ceea cu sunt – Shakespeare, „Othello”, act. I. Marturisindu-si planurile diabolice, Iago se dezvaluie ca un om cu doua fete.

INTIM, -A, intimi, -e, adj. 1. Care constituie partea esentiala, profunda, a unui lucru, a unei probleme etc.; launtric. ♦ Fig. Strans, apropiat. Contactul intim dintre doua limbi. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Legat de cineva printr-o prietenie stransa, prin relatii foarte apropiate. ♦ (Despre relatiile dintre oameni) Familiar, apropiat, prietenos, afectuos, c*****l. 3. Care se refera la viata particulara sau familiala a cuiva; personal, secret. ♦ Caracteristic unui mediu restrans, unui cadru limitat, familial; care are loc intr-un cadru restrans. [Acc. si; intim] – Din fr. intime, lat. intimus.

LA prep. 1) (exprima un raport spatial indicand directia) A pleca la oras. 2) (exprima un raport temporal, concretizand o perioada, un interval de timp) Plecarea la ora patru. Vom vedea la primavara. 3) (exprima un raport modal) A merge la pas. Te intorci la fuga. 4) (exprima un raport instrumental) A canta la pian. 5) (exprima destinatia) Le-am comunicat la ai mei. 6) (exprima o aproximatie) Cam; aproape. S-au adunat la doua sute de oameni. 7) (se foloseste in componenta prepozitiilor compuse) Se intoarce de la serviciu. Vine pe la doua si ceva. /<lat. illac

INTERPUPILAR, -A, interpupilari, -e, adj. Care se afla intre centrele optice ale celor doua cristaline ale ochilor omului; interocular. Distanta interpupilara. – Inter¹-+pupilar.

CIOCNIRE, ciocniri, s. f. Actiunea de a (se) ciocni. 1. Lovire (insotita de zgomot) intre doua obiecte tari; ciocnitura. 2. Fig. Lupta intre interese sau idei diferite. 3. Fig. Batalie, lupta intre doua armate sau doua grupuri adverse de oameni. – V. ciocni.

TRANTA, trante, s. f. Lupta corp la corp intre doi sau mai multi oameni neinarmati, care cauta sa se doboare unul pe altul (numai cu ajutorul bratelor). – Din tranti (derivat regresiv).

RINICHI, rinichi, s. m. Fiecare dintre cele doua organe interne ale omului si ale animalelor superioare, care secreteaza si excreteaza u***a si care sunt situate in regiunea lombara, in afara cavitatii peritoneale, de fiecare parte a coloanei vertebrale; rarunchi. ♦ (Med.) Rinichi artificial = aparat care serveste la inlocuirea temporara a functiilor rinichiului, eliminand totodata produsii toxici din sange, fara sa modifice compozitia lui. – Lat. reniculus.

CRICHET s. n. Joc sportiv intre doua echipe a cate 11 oameni care lovesc cu niste bastoane speciale mingea, incercand s-o introduca in poarta adversarului. – Din engl., fr. cricket.

RANA f. (la om) Fiecare dintre cele doua laturi ale corpului. ◊ Intr-o (sau pe o) ~ a) intins, culcat pe o parte a corpului; b) aplecat intr-o parte; stramb; inclinat. /<lat. ren, renis

SPRANCEANA ~ene f. 1) (la om) Fiecare dintre cele doua dungi arcuite de par de deasupra ochilor. ◊ A incrunta (sau a increti) ~enele (sau din ~ene) a manifesta suparare, dispozitie rea. A privi (sau a se uita) pe sub ~ene a privi incruntat. A alege pe (sau dupa) ~ a alege ce este mai frumos, mai bun etc. Alesi (ca) pe ~ aratosi, chipesi. 2) Extremitate superioara alungita a unui deal sau munte; creasta; culme; coama. 3) fig. Portiune lunga si ingusta; suvita. [G.-D. sprancenei] /<lat. supercina

RICSA, ricse, s. f. Trasurica cu doua roti, trasa de un om, folosita in unele tari din Orient. – Din engl. ricksha, germ. Rikscha.

ROABA, roabe, s. f. 1. Vehicul pentru transportul materialelor pe distante mici, alcatuit dintr-o lada sau dintr-o platforma cu o roata si cu doua brate, de care impinge omul; taraboanta. 2. Cantitate de material care se poate cara o data cu roaba (1). – Et. nec.

SLUJ s. n. invar. (in expr.) A face (sau a sta) sluj = a) (despre caini sau despre alte animale) a se ridica in doua labe; b) fig. (despre oameni) a avea o atitudine lingusitoare, slugarnica; a face cuiva temenele; a se ploconi, a se umili. – Din pol. sluz'.

BOJOC ~ci m. pop. Fiecare dintre cele doua organe de respiratie la om si la animale, asezate in cavitatea toracica; plaman; pulmon. /Orig. nec.

BUCA ~ci f. 1) fam. Fiecare dintre cele doua parti carnoase ale fetei omului (sau ale botului animalelor) de la tampla in jos; obraz. 2) Fiecare dintre cele doua parti carnoase si rotunjite, care se afla in partea dorsala a corpului omului si a unor animale; fesa. /<lat. bucca

CONTUBERNIU s.n. (Ant.) 1. Cort militar roman. 2. Grup de zece soldati romani (care ocupau acelasi cort). 3. (In dreptul roman) Uniune, asociatie intre doi sclavi sau intre un om liber si un sclav. 4. (Fig.) Coabitare ilicita intre doua persoane de s*x diferit. [Pron. -niu. / cf. it. contubernio, lat. contubernium].

RICSA s.f. (Rar) Trasurica cu doua roti trasa de un om, folosita in unele tari din Orient. [< engl. ricksha, germ. Rikscha].

CONTUBERNIU s. n. 1. (la romani) cort pentru zece soldati. ◊ grupul celor zece soldati. 2. (in dreptul roman) casatorie intre doi sclavi sau intre un om liber si un sclav. 3. (fig.) coabitare ilegala intre doua persoane de s*x diferit. (< fr., lat. contubernium)

RICSA s. f. trasurica cu doua roti, trasa de un om, in unele tari din Orient. (< engl. ricksha, germ. Riksha)

BUCA, buci, s. f. 1. Fesa. 2. Fiecare dintre cele doua parti carnoase ale fetei omului, de la tampla in jos. – Lat. bucca „gura”.

ROBINSON [robinsn], Edwin Arlington (1869-1935), poet american. Maestru al versificatiei, autor al unor poeme narative de inspiratie cavalereasca, legendara, cu implicatii filozofice si moralizatoare, cultivand alegoria („omul impotriva cerului”, „Merlin” „Lancelot”, „omul care a murit de doua ori”, „Indoiala lui Dionysos”). Lirica meditativa („Sonete”).

STATATOR, -OARE, statatori, -oare, adj. 1.Care sta pe loc, care nu se misca, imobil, fix; (in special despre ape) care nu curge. ◊ Piatra statatoare (si substantivat, f.) = piatra fixa din sistemul celor doua pietre ale morii. 2.(Inv.:despre oameni) Cu locuinta statornica; stabil. 3. (In loc. adj.) De sine statator = care poate exista si se poate mentine prin propriile sale puteri sau insusiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ator.

intalnitura, intalnituri, s.f. (inv. si pop.) 1. local unde se intalnesc doua ape curgatoare; confluenta. 2. boala de om cauzata de intalnirea cu un spirit rau (cu ielele, cu soimanele, cu vanturile cele rele, cu dansele) paralizie, dambla, pocitura.

CONTIGUITATE s. f. calitatea de a fi contiguu; stare a doua lucruri contigue. ◊ asociere, in mintea omului, a obiectelor si formelor percepute. ◊ vecinatate spatiala si temporala. (< fr. contiguite)

LEGUMA s. f. 1. planta agricola de la care se consuma in alimentatie partea vegetala, sau fructele; zarzavat. 2. fruct uscat, cu mai multe seminte, dehiscent, cu doua valve, la leguminoase; pastaie. 3. (spec.) om al carui creier a fost golit si i s-au implantat anumite ordine pe care le executa ca un robot. (< lat. legumen)

VINEGRETA¹ s. f. veche trasurica cu doua roti, acoperita, trasa de un om. (< fr. vinaigrette)

BOGomILISM (‹ fr. {i}; {s} Bogomil) s. n. Doctrina crestina eretica de esenta maniheista bazata pe dualismul binelui (Dumnezeu, care creeaza lumea spirituala vesnica si nevazuta) si raului (Satan, care creeaza lumea vizibila: pamint, cer, stele, animale, plante); omul este constituit tot din din doua forte antagonice: trupul stapinit de Satan, si sufletul, stapinit de Dumnezeu. Influentata de gnosticism si de pavlicieni, a influentat la rindul sau, pe catari. Potrivit unei traditii promotorul ei a fost preotul Bogomil, care a predicat intre 927 si 950 in Bulgaria. Larg raspindita in Pen. Balcanica in sec. 10-14 (pina in sec. 17 ca secta). Ideile b. si-ai gasit ecou si in miturile cosmogonice romanesti.

ZGRIPTOR, zgriptori, s. m. 1. Specie de acvila mare (Aquila heliaca). ♦ (Inv.) Stema care reprezinta un vultur cu doua capete. ♦ (Inv.) Veche moneda austriaca de argint (care a circulat in trecut si in tara noastra), avand imprimata pe o parte stema cu acvila bicefala. 2. (In basme) Pasare foarte mare, cu doua capete. 3. Fig. Epitet dat unui om rau, avar, hraparet. [Var.: zgripsor s. m.] – Comp. ngr. gryps.

MANDIBULA, mandibule, s. f. 1. Maxilar inferior (si la om si la animale). 2. Fiecare dintre cele doua parti ale ciocului pasarilor. ♦ Fiecare dintre cele doua parti chitinoase ale aparatului bucal la insecte. – Din fr. mandibule.

FLANC ~uri n. 1) mil. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale unei formatii sau ale unui dispozitiv de lupta. ~ ul stang. 2) poligr. Material special din care se fac matritele de stereotipie. 3) teatru Panou folosit pentru confectionarea decorurilor. 4) (la oameni si la animale) Fiecare din cele doua parti laterale ale peretelui abdominal. /<fr. flanc

NARA nari f. 1) Fiecare dintre cele doua orificii exterioare ale cavitatii nazale la om si la unele animale. ◊ Cu narile (sau cu ~a) in vant a) in plina goana; b) cu multa graba; c) plin de sine; trufas. A se umfla in nari (sau a-si umfla narile) a-si da aere. 2) Ori-ficiu pe bordul unei nave, prin care este trecut lantul ancorei. [G.-D. narii] /<lat. naris

CAPCAUN, capcauni, s. m. Fiinta fabuloasa din mitologia populara romaneasca, inchipuita cu trup de om si cu cap de caine, uneori cu doua capete si cu doua guri, despre care se spune ca manca oameni. ♦ Epitet dat unui om rau, crud, salbatic. Cap¹ + caine (dupa ngr. kinokefalos).

PLAMAN ~i m. (la om si la animalele vertebrate) Fiecare dintre cele doua organe de respiratie asezate in cavitatea toracica; pulmon. /<ngr. plemoni

VINEGRETA s.f. 1. Trasurica cu doua roti, acoperita, care era trasa de un om. 2. (si adj.) vinograd. [< fr. vinaigrette].

ECHILIBRAT, -A adj. 1. Care se afla in stare de echilibru. ♦ (Despre doua valori, preturi, bugete) Just proportionat. 2. (Fig.; despre oameni) Cumpanit, ponderat. [< echilibra].

RELATIE s. f. 1. legatura, conexiune, raport. ◊ complement circumstantial de relatie = complement care arata obiectul la care se refera o actiune, o calitate; propozitie de relatie = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de relatie; functii de relatie = totalitatea functiilor organice care asigura legatura cu mediul exterior. 2. (log.) conexiune intre doi, trei sau mai multi termeni. ◊ judecata de relatie = judecata care reflecta raporturi intre obiecte diferite. 3. (mat.) conditie care leaga valorile a doua sau mai multe marimi. 4. (pl.) legatura intre oameni, popoare, state etc. ◊ relatii de productie = raporturi care se stabilesc intre oameni in procesul productiei bunurilor materiale, a repartitiei, schimbului si consumului; relatii diplomatice = raporturi politice cu caracter de continuitate intre state, stabilite prin misiuni diplomatice; (fam.) a avea relatii = a cunoaste, a frecventa persoane influente; a da relatii = a informa. 5. legatura feroviara, rutiera sau aeriana regulata intre doua puncte; traseu. 6. informatie; expunere, relatare. ◊ a da relatii = a informa. (< fr. relation, lat. relatio, germ. Relation)

CAMUS [camu], Albert (1913-1960), scriitor si eseist francez. Reprezentant al existentialismului. Creatia sa, de o rigoare clasica, se ordoneaza in jurul a doi poli: constatarea absurdului existential (rezultat al confruntarii omului modern cu societatea, cu istoria si cu el insusi) si spiritul de revolta, care sustine afirmarea valorilor umane. Romane: „Strainul”, „Ciuma”, „Caderea”; proza eseistica: „Fata si reversul”; eseuri: „Mitul lui Sisif”, „omul revoltat”, „Actuale”; teatru: „Caligula”; jurnal de creatie: „Caiete”. Premiul Nobel (1957).

BOTRIOCEFAL, botriocefali, s. m. Vierme intestinal din clasa cestodelor in forma de panglica, avand o lungime de 8-12 m si prevazut cu doua botridii, care traieste parazit in intestinul subtire al omului si al unor animale care au mancat peste infectat cu larvele acestui parazit (Diphyllobothrium latum). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. bothriocephale.

CUMPANA ~ene f. 1) Instalatie simpla de scos apa, constand dintr-o barna fixata in furca unui stalp, avand la un capat o caldare, iar la celalalt capat o greutate. 2) Instrument pentru masurarea greutatii constand dintr-o parghie cu brate egale si doua talere, care se echilibreaza cu greutati etalonate; cantar; balanta. ◊ A trage (greu) in ~ a avea valoare. A sta in ~ a sovai; a ezita. 3) Simbol al justitiei reprezentat printr-o balanta. 4) Instrument folosit la verificarea pozitiei verticale sau orizontale. ◊ ~ana apelor, ~ de ape linia de despartire a doua bazine hidrografice. ~ana noptii miezul noptii. 5) Stare a omului care se tine bine pe picioare. A-si pierde ~ana. 6) Incercare grea la care este supus cineva. Am avut o ~. 7) art. A noua dintre cele 12 constelatii ale zodiacului, reprezentata printr-o balanta. /<sl. konpona

TARABOANTA ~e f. pop. 1) Carucior cu o roata in partea de dinainte si doua brate in partea de dinapoi, impins de un om si folosit la transportul materialelor la distante mici; roaba. 2) Cantitate de materiale cat incape intr-un astfel de carucior. O ~ de nisip. /<ung. torbonca

INdoi, (I) indoi, (II, III) indoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strange in doua o stofa, o hartie, un material etc.; a strange ceva de doua sau de mai multe ori (punand marginile una peste alta). 2. Tranz. si refl. A face sa devina sau a deveni curb; a (se) incovoia, a (se) apleca, a (se) inclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se garbovi. II. Tranz. 1. A mari ceva de doua ori; a dubla; p. ext. a inmulti, a mari (de un numar oarecare de ori). 2. A amesteca (in parti egale) un lichid cu altul; a subtia. III. Refl. A fi nesigur in parerea sa, a sta la indoiala; a nu avea incredere (in cineva sau in ceva). – In + doi.

FALCA, falci, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua oase ale fetei in care sunt fixati dintii; (la oameni) maxilar; (la animale) mandibula. ◊ Expr. Cu o falca in cer si (cu) alta (sau una) in pamant = a) (in basme) cu gura enorma, larg deschisa pentru a inghiti tot ce-i iese in cale; b) foarte furios, gata sa se certe cu violenta. ♦ Partea inferioara a obrazului. ♦ (La insecte) Maxila. 2. (Tehn.) Element al unui dispozitiv sau al unei masini, care serveste la prinderea unui obiect, a unui material etc., la sfaramarea ori deformarea unui material etc. – Refacut din falci (pl. inv. al lui falce < lat. falx, -cis).

CONTACT, contacte, s. n. 1. Atingere directa, nemijlocita intre doua corpuri, doua forte, doua energii etc. ◊ Expr. In contact cu... = in nemijlocita apropiere de..., in legatura stransa cu... ♦ (Concr.) Piesa care serveste la stabilirea unui contact (1). ◊ Contact electric = legatura electrica intre doua piese sau elemente conductoare, realizata prin atingere. 2. Apropiere intre oameni; relatie, legatura. ◊ Expr. A lua contact (cu cineva) = a) a stabili o legatura cu (cineva); b) (Mil.) a ajunge in imediata apropiere a inamicului si a incepe primele lupte. – Din fr. contact, lat. contactus.

CRAC², craci, s. m. (Pop.) 1. Piciorul omului de la coapsa pana la calcai. ♦ Fiecare dintre cele doua parti ale pantalonilor, ale itarilor, ale salopetei, ale treningului etc. 2. Cracana (I 1). 3. Creanga, ramura, craca. 4. Ramificatie a unui deal; picior de deal sau de munte. 5. Ramificatie a unei ape curgatoare. – Din bg. krak.

CRAC ~i m. pop. 1) Piciorul omului de la coapsa pana la calcai. 2) Fiecare dintre cele doua parti ale pantalonilor. 3) Fiecare brat al unui obiect ramificat. /<bulg. krak

MANDIBULA ~e f. 1) (la om si la animale) Maxilar inferior. 2) Fiecare dintre cele doua parti ale ciocului pasarilor. 3) (la insecte) Fiecare dintre cele doua parti ale aparatului bucal, servind la supt, mestecat sau intepat. /<fr. mandibule

purtaret, purtareata, adj. 1. (pop.; despre imbracaminte si incaltaminte) care tine la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe usor; durabil, purtabil. 2. (inv.; despre carti) de dimensiuni reduse, usor de transportat, de purtat cu sine, portativ. 3. (inv.; despre boli) care e mai putin grav, mai usor de suportat. 4. (inv.; despre limba) comun, popular. 5. (inv.; despre oameni) de rand, obisnuit. 6. (s.n.; reg.) fiecare dintre cele doua prajini pe care se cara fanul la locul unde se face claia (capita). 7. (s.m.; inv.; in sintagma) purtaret de viata = fiinta, om care traieste.

NARA, nari, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua orificii exterioare ale cavitatii nazale prin care respira si miros oamenii si unele animale. ◊ Expr. Cu narile (sau nara) in vant = cu capul ridicat, cu o tinuta semeata; p. ext. mandru, plin de sine. A se umfla in nari sau a-si umfla narile = a-si lua un aer semet; p. ext. a-si da importanta, a se ingamfa. 2. Piesa metalica in forma de tub amplasata pe puntea sau pe bordajul unei nave, prin care trece lantul ancorei de pe punte in afara bordului. [Var.: (reg.) nare s. f.] – Lat. naris.

FESA ~e f. Fiecare dintre cele doua parti carnoase, care se afla in partea dorsala a corpului omului si a unor animale; buca. /<fr. fesse

SOC¹ ~uri n. 1) Ciocnire brusca si violenta intre doua corpuri in miscare; coliziune. ◊ De ~ se spune despre grupuri de oameni, carora le revin misiuni grele. 2) Tulburare puternica a functiilor organismului cauzata de actiunea unor factori externi; ictus. ~ nervos. /<fr. choc

AFINITATE, afinitati, s. f. 1. Potrivire intre oameni sau intre manifestarile lor, datorita asemanarii spirituale. 2. (Chim.) Proprietate a doua substante de a se combina. 3. Proprietate a unui material textil de a se vopsi cu un anumit colorant. 4. (Jur.) Legatura de rudenie creata prin casatorie intre unul dintre soti si rudele celuilalt sot. – Din fr. affinite, lat. affinitas, -atis.

LABAN (in ebr. „cel alb”) (in Vechiul Testament), fiul lui Batuel si fratele Rebecai. Bogat crescator de vite la Harar. Fiicele sale, Lia si Rahila, au fost cele doua sotii ale lui Iacov. In traditia iudaica este considerat un om viclean si rau. Numele lui inseamna „alb”, deoarece „straluceste de rautate”.

Deucalion 1. Fiul lui Prometheus. S-a casatorit cu Pyrrha, fiica lui Epimetheus si a Pandorei. In epoca de bronz, cind Zeus a pus la cale sa nimiceasca semintia umana dezlantuind potopul, el a hotarit sa-i crute numai pe Deucalion si pe Pyrrha, singurii oameni drepti si cucernici de pe pamint. Sfatuiti de Prometheus, cei doi au construit o corabie, cu care au plutit noua zile si noua nopti pe apa. In cea de-a noua zi, dupa ce potopul se sfirsise, ei au coborit de pe corabie in muntii Thessaliei. Dorind sa reinvie neamul omenesc, Deucalion l-a rugat pe Zeus sa-l ajute. Zeus i-a poruncit sa arunce peste umar in urma lui oasele mamei lui. Prin mama, Zeus a inteles glia strabuna. Pricepind tilcul vorbelor lui si socotind ca oasele pamintului sint pietrele, Deucalion si Pyrrha au facut intocmai: au aruncat inapoia lor, peste umar, pietrele intilnite in cale. Din pietrele aruncate de Deucalion au rasarit de indata barbati, din cele aruncate de Pyrrha – femei. 2. Fiul regelui Minos cu Pasiphae. Era prieten cu Theseus si a participat la vinatoarea mistretului din Calydon.

ECHILIBRAT, -A, echilibrati, -te, adj. 1. Care se afla in stare de echilibru. ♦ (Despre doua valori, preturi, bugete) just proportionat unul fata de altul. 2. Fig. (Despre oameni) Cumpanit, ponderat, chibzuit. – V. echilibra. Cf. fr. equilibre.

EGALITATE s.f. 1. Faptul de a fi egal; silarea, egalizarea retribuirii muncii, a trebuintelor si consumului personal al membrilor societatii. ♦ Stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Rezultat constituit dintr-un numar egal de puncte realizat de mai multi participanti la o competitie; situatie in care exista un asemenea rezultat. 2. Principiu potrivit caruia tuturor oamenilor, tuturor statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. 3. Grupare a doua expresii matematice legate prin semnul egal (=). [Cf. fr. egalite, lat. aequalitas].

HACKMAN [hækmən], Gene (n. 1930), actor american de film. Inzestrat cu o deosebita capacitate de a intruchipa, in cele mai mici detalii emotionale, oameni obisnuiti („Nu am cantat niciodata pentru tata”, „Conversatia”, „Principiul dominoului”, „De doua orin intr-o singura viata”, „Firma”). Premiul Oscar: 1971 („Filiera”), 1992 („Necrutatorul”).

Damastes, tilhar inzestrat cu o forta supraomeneasca si care ataca trecatorii pe drumul dintre Megara si Athenae. El avea doua paturi, unul mare si altul mic si inainte de a ucide oamenii, ii tortura intinzindu-i pe cei mici de statura ca sa-i aseze in patul mare, sau taindu-le picioarele celor inalti ca sa incapa in patul cel mic. Damastes a fost ucis de catre Theseus. Era pomenit adesea si sub numele de Procrustes (sau Polypemon).

EGALITATE, egalitati, s. f. 1. Faptul de a fi egal, stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Situatie in care mai multi participanti realizeaza acelasi numar de puncte in cadrul aceluiasi concurs. 2. Principiu potrivit caruia tuturor oamenilor si tuturor statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri, prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. (Mat.) Relatie intre doua sau mai multe cantitati, elemente, termeni etc. egali; expresie a acestei relatii, scrisa cu ajutorul semnului egal (2). – Din fr. egalite.

doiSPREZECE, DOUASPREZECE num. card. Numar avand in numaratoare locul intre unsprezece si treisprezece. ◊ (Adjectival) Are doisprezece copii. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Secolul doisprezece. ◊ (Intra in componenta num. adverbial) De douasprezece ori. ◊ (Intra in componenta num. distributiv) Cate doisprezece oameni. ◊ (Substantivat) Trei de doisprezece. [Var.: (reg.) doisprece, douasprece; doispe, douaspe num. card.] – doi + spre + zece.

CRILA, crile, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale unui navod. 2. (Reg.).Card, droaie de copii sau de oameni. – Din sl. krilo „aripa”.

EGALITATE s. f. 1. stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ◊ (sport) rezultat constituit dintr-un numar egal de puncte. 2. principiu potrivit caruia tuturor oamenilor, statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. 3. (mat.) echivalenta intre doua sau mai multe marimi, elemente, factori etc. egali; expresie a acestei relatii redata prin semnul egal (=). (< fr. egalite)

VERCORS, masiv calcaros in Prealpii francezi, unde, in 1944 partizanii francezi au rezistat timp de doua luni atacurilor germane; dupa infrangere, represaliile au fost de o rara cruzime (600 de oameni au fost executati prin impuscare).

CONTACT s.n. 1. Atingere, legatura intre doua corpuri, intre doua forte etc. ♦ Piesa care foloseste la deschiderea si inchiderea unui circuit electric. 2. Apropiere intre oameni; legatura, relatie. ◊ A lua contact (cu cineva) = a ajunge in imediata apropiere a cuiva. [Pl. -te, -turi. / < fr. contact, cf. lat. contactus].

NUD, -A, (1, 3, 4) nuzi, -de, adj., (2) nuduri, s. n. 1. Adj. (Despre oameni sau despre corpul lor) Fara nici un vesmant, complet dezbracat, gol. ◊ Floare nuda = floare fara petale, care are numai stamine si pistil sau numai unul dintre aceste doua elemente. 2. S. n. Persoana sau corp omenesc complet dezbracat: spec. reprezentare in artele plastice a omului complet dezbracat. 3. Adj. Fara ornamente; simplu; neted. ♦ Fig. Fara artificii, fara complicatii; simplu; curat, pur. 4. Adj. (In sintagma) Proprietate nuda = proprietate pe care o stapaneste cineva fara a se bucura (vremelnic) de uzufructul ei. – Din lat. nudus, it.nudo.

COLAC ~ci m. 1) Paine alba in forma de inel, impletit din doua sau mai multe vite de aluat. ◊ A se face ~ a sta culcat cu corpul incovoiat. omul nu fuge de ~, ci de ciomag fiecare se fereste de rau, nu de bine. A astepta pe cineva cu ~ci calzi a-i face cuiva o primire c******a. ~ peste pupaza la un necaz se adauga altul. La cel bogat vine si d****l cu ~ celui norocos ii merge bine intotdeauna. Cum e sfantul si ~cul dupa cum e omul, asa este si atitudinea fata de el. 2) Obiect de forma inelara avand diferite intrebuintari. ◊ ~ de salvare cerc de pluta sau de cauciuc (umflat cu aer sau cu alt material usor), folosit pentru a tine la suprafata apei un naufragiat. ~ de fum rotocol de fum de tigara. 3) Ingraditura de piatra sau de lemn a unei fantani; ghizd. /<sl. kolati

RELATIE, relatii, s. f. 1. Legatura, conexiune, raport intre lucruri, fapte, idei, procese sau intre insusirile acestora. ♦ (In logica matematica) Conexiune intre doi sau mai multi termeni (in multimea perechilor ordonate de elemente ale unei multimi date). 2. (La pl.) Legatura intre doua sau mai multe persoane, popoare, state etc. ◊ Relatii de productie = raporturi economice care se stabilesc intre oameni in procesul de productie a bunurilor materiale. Relatii diplomatice = relatii politice cu caracter de continuitate intre state, stabilite prin agentiile diplomatice ale acestora. ♦ Legaturi de prietenie (cu oameni de seama, influenti). 3. Expunere, informatie; povestire, relatare. ◊ Loc. vb. A da relatii = a informa, a referi, a relata. [Var.: (inv.) relatiune s. f.] – Din fr. relation, lat. relatio, -onis, germ. Relation.

POPONET² ~i m. 1) Soarece de camp si de padure, care sta si in doua picioare. ◊ A sta (sau a ramane) ~ a sta (sau a ramane) nemiscat. 2) Obiect cu infatisare de om, asezat pe un teren cu anumite culturi, pentru a speria pasarile ce pot aduce daune; sperietoare de pasari; momaie; matahala. /Orig. nec.

CONTACT s. n. 1. atingere nemijlocita intre doua corpuri, piese, organe de masini, forte etc. ◊ piesa la deschiderea si inchiderea unui circuit electric. 2. apropiere intre oameni; legatura, relatie. ♦ a lua ~ (cu cineva) = a ajunge in imediata apropiere a cuiva. (< fr. contact, lat. contactus)

slabie², slabii, s.f. (reg.) 1. (la animale) parte moale si scobita a corpului, cuprinsa intre ultima coasta si osul soldului; desert, flamanzare. 2. fiecare dintre cele doua parti laterale ale corpului omenesc, corespunzatoare articulatiei membrelor inferioare cu trunchiul; articulatia femurului cu osul iliac; sold. 3. (la oameni; la pl.) abdomen.

BURSUC, bursuci, s. m. Mamifer carnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi si aspri de culoare cenusie, cu doua dungi negre, cu picioare scurte, cu capul lunguiet, avand un fel de rat asemanator cu al porcului; viezure. ♦ Fig. om sau copil mic, indesat si greoi; om retras, izolat, ursuz. – Din tc. borsuk.

CONDITIONAT, -A conditionati, -te, adj. (In expr.) Aer conditionat = aer mentinut prin instalatii speciale in conditii optime de temperatura, umiditate si puritate. (Psih.) Reflex conditionat = raspuns bazat pe legatura nervoasa temporara formata in scoarta cerebrala intre doua focare de e*******e care coincid in timp; constituie mecanismul fiziologic universal care sta la baza activitatii nervoase superioare la om si la animale si asigura adaptarea precisa a organismului la mediul inconjurator. [Pr.: -ti-o-]. – Fr. conditionne.

RATIONAL, -A adj. 1. Potrivit ratiunii; logic; (despre oameni) inzestrat cu ratiune; cuminte. 2. Facut cu judecata, cu masura; sistematic, metodic. 3. (Mat.) Numar rational = numar egal cu catul a doua numere intregi; functie rationala = functie exprimata prin raportul a doua polinoame de una sau de mai multe variabile independente. [Cf. fr. rationnel, it. razionale, lat. rationalis].

NEURON (‹ fr. {i}; {s} gr. neuron „nerv”) s. m. (HIST.) Celula nervoasa (element de baza al sistemului nervos) specializata in conducerea impulsurilor nervoase, compusa dintr-un corp celular numit perikarion si din prelungiri protoplasmatice de doua tipuri: axon sau cilindru-ax unic, de obicei lung, si dendrite, de obicei multiple si scurte; neurocit. La nastere, omul are intre 10 si 100 de miliarde de n.

PLAMAN, plamani, s. m. Fiecare dintre cele doua organe principale, cu aspect spongios, inconjurate de pleura, situate simetric in cavitatea toracica, cu ajutorul carora se face respiratia la om si la vertebratele superioare; pulmon, bojoc. ◊ Plaman de otel = aparat folosit pentru respiratia artificiala. – Din ngr. plemoni.

MONSTRU s. 1. aratare, pocitanie, pocitura, (pop. si fam.) bazdaganie, (reg.) aratanie, budihace, buduhoala, (inv.) blazna. (Un ~ din basme, cu doua capete.) 2. hadosenie, monstruozitate, pocitanie, pocitura, schimonositura, slutenie, slutitura, uraciune, uratenie, (pop.) hazenie, potca, stropsitura, (reg.) znamenie, (Ban.) nahoada. (Un ~ de om.)

RATIONAL, -A adj. 1. potrivit ratiunii; dedus prin rationament; logic. 2. (despre oameni) inzestrat cu ratiune; cuminte. 3. (si adv.) facut cu judecata, cu masura; sistematic, metodic. 4. (mat.) numar ~ = numar egal cu catul a doua numere intregi; functie ~a = functie exprimata prin raportul a doua polinoame de una sau de mai multe variabile independente. (< fr. rationnel, lat. rationalis)

INTESTIN¹, intestine, s. n. Parte a aparatului digestiv, la oameni si la unele animale, care are forma de tub si care se intinde de la stomac pana la a**s, fiind alcatuita din doua parti distincte; mat. – Din fr. intestin, lat. intestinum.

SOARECE, soareci, s. m. Animal mic din ordinul rozatoarelor, de culoare cenusiu-inchis, cu botul ascutit si cu coada lunga si subtire (Mus musculus). ◊ Soarece de biblioteca = se spune despre o persoana care isi petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind si studiind. Soarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trai (sau a se iubi, a se avea) ca mata (sau ca pisica) cu soarecele, se spune despre doua persoane care nu se pot suferi, care se cearta intruna. I-au mas soarecii in pantece (sau burta), se spune despre un om foarte flamand. A se juca (cu cineva) ca mata (sau ca pisica) cu soarecele = a-si bate joc de cineva, tinandu-l intr-o situatie incerta. In gaura (sau in borta) de soarece = in cea mai ferita, mai d*****a ascunzatoare, in gaura de sarpe. ◊ Compus: Soarece de camp = mic rozator de camp care face mari stricaciuni in culturi (Apodemus agrarius); soarece de padure = animal rozator care traieste in padure (Apodemus sylvaticus). [Var.: soarec s. m.] – Lat. sorex, -icis.

RAPITOR, -OARE, rapitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat; despre oameni) Care rapeste pe cineva. 2. (Despre animale) Care prinde si consuma hrana de origine animala, de obicei vie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Numele a doua ordine de pasari de prada (de zi sau de noapte), bune zburatoare, cu cioc gros, arcuit si incovoiat si cu picioare terminate cu gheare ascutite si intoarse; (si la sg.) pasare care face parte din unul dintre aceste ordine. ♦ Fig. Hraparet, uzurpator. 3. Fig. Care vrajeste, captiveaza; fermecator, incantator. – Rapi + suf. -tor.

FUND ~uri n. 1) Partea de jos a unui vas, care constituie baza lui. ~ul caldarii. 2) Fiecare din cele doua parti laterale ale unui butoi. 3) Scandura mica de diferite forme, intrebuintata la bucatarie (pentru a taia ceva, a rasturna mamaliga etc.). 4) (la om) Extremitatea dorsala a corpului, pe care se sade; dos; sezut. 5) Partea de jos a unei cavitati naturale. ~ul marii. 6) Partea din spate a unui spatiu. ~ul scenei. 7) Partea unor obiecte opusa deschizaturii. ~ul sacului. /<lat. fundus

APPONYI [ɔponi], Albert, conte (1846-1933), om politic ungur. Ca ministru al Cultelor si al Instructiunii Publice (1906-1910), a dus o politica de maghiarizare fortata, elaborind in acest scop in 1907 doua legi scolare (lex Appony); sef al delegatiei ungare la Conferinta de Pace de la Trianon (1920).

CUPLA, cuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A lega, a reuni doua sau mai multe elemente intr-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie intre acestea; a acupla. ♦ Refl. recipr. Fig. (Despre oameni) A forma un cuplu, o pereche. – Din fr. coupler.

LUNULA s.f. 1. (Geom.) Figura plana formata din doua arce de cerc cu aceleasi extremitati. ◊ Lunulele lui Hipocrate = cele doua lunule obtinute prin constructia unor semicercuri pe ipotenuza si catetele unui triunghi dreptunghic. 2. Pata alba de forma unei semilune, situata la baza unghiei omului. [< fr. lunule, cf. lat. lunula – semiluna].

RELATIE s.f. 1. Legatura, raport (intre fenomene, marimi etc.) ♦ Complement circumstantial de relatie = complement circumstantial care arata obiectul la care se refera o actiune sau o calitate; propozitie circumstantiala de relatie = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de relatie; functii de relatie = totalitatea functiilor organice care asigura legatura cu mediul exterior; (log.) judecata de relatie = judecata care reflecta raporturi intre obiecte diferite. 2. (La pl.) Legaturi intre oameni, intre natiuni, intre state etc. ♦ (Ec.) Relatii de productie = raporturi economice determinate care se stabilesc intre oameni in procesul productiei sociale a bunurilor materiale. 3. Informatie; expunere, relatare. ♦ A da relatii = a informa, a referi. 4. (Mat.) Conditie care leaga valorile a doua sau mai multor marimi. [Gen. -iei, var. relatiune s.f. / cf. fr. relation, it. relazione, lat. relatio].

ARMSTRONG [armstrɔŋ], Neil (n. 1930), cosmonaut american. Primul om care a pasit pe Luna (20 iul. 1969), in cadrul misiunii navei cosmice Apollo 11. Comandant al astronavei Gemini 8, care a realizat prima cuplare in cosmos a doua vehicule spatiale (16-17 mart. 1966).

ZABALA, zabale, s. f. 1. Parte a capastrului constand dintr-o bara subtire de metal cu doua brate, care se introduce in gura calului pentru a-l struni si a-l conduce. 2. (La pl.) Bubulite albicioase, molipsitoare, care se ivesc la oameni in colturile gurii si la vite, pe buze. 3. (La pl.) Bale. 4. (La pl.) Colturile carnoase ale ciocului unor pui de pasari. – Magh. zabola.

CIUF, (1) ciufuri, s. n., (2, 3) ciufi, s. m. 1. S. n. Smoc de par zbarlit (cazut pe frunte). 2. S. m. Nume dat in gluma oamenilor, mai rar animalelor, cu parul ciufulit sau, p. ext., cu aspect neingrijit. 3. S. m. Numele mai multor pasari rapitoare de noapte din familia bufnitelor, cu doua smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez. – Et. nec.

POPANDOC, -OACA, popandoci, -oace, s. m., adj. 1. S. m. (Reg.) Numele a doua specii de rozatoare: a) soarece de camp; b) popandau (1). ♦ (Adverbial) Drept, in picioare. 2. S. m. (Fam.) Epitet glumet pentru un copil mic. 3. Adj., s. m. (Fam.) (om) mic de statura, scund. – Et. nec. Cf. popandau.

SALEH (SALIH), Ali Abdallah (n. 1942), ofiter si om politic yemenit. In urma unei lovituri de stat a devenit seful statului Yemenul de Nord (1978), apoi (din 1990) al Republicii arabe Yemen (stat realizat prin unificarea celor doua Yemenuri).

CONTRADICTIE, contradictii, s. f. 1. (Fil.) Categorie care exprima starea launtrica a tuturor obiectelor si proceselor (corelatia de unitate, legatura, coexistenta si lupta a laturilor, proprietatilor si tendintelor contrare, proprii fiecarui obiect sau proces), constituind continutul, motorul dezvoltarii, cauza tuturor schimbarilor din univers, a evolutiei de la inferior la superior. ◊ Loc. adv. In contradictie cu... = in opozitie sau in dezacord cu... 2. Raport logic intre doua notiuni, judecati, concluzii care epuizeaza complet domeniul lor de referinta si care se exclud reciproc. 3. Nepotrivire intre idei sau fapte; contrazicere. ◊ Spirit de contradictie = tendinta a unor oameni de a contrazice totdeauna pe ceilalti. – Din fr. contradiction, lat. contradictio.

CIRPA (‹ bg., scr.) s. f. 1. Bucata de pinza sau de stofa veche, folosita de obicei in gospodarie in diverse scopuri (stergerea prafului etc.). ♦ Fig. om fara personalitate, pe care il poate folosi, umili etc., oricine. ♦ (Pop.) Scutec. 2. Deseuri textile folosite ca materie prima in industria hirtiei. 3. Pinza subtire, lunga de peste doi metri, purtata pe cap de femeile din sudul Transilvaniei. ♦ Basma triunghiulara din pinza industriala sau tesuta acasa, impodobita pe margine cu dantela, specifica portului popular din zonele de cimpie din E si S Romaniei.

OAIE, oi, s. f. 1. Animal domestic rumegator, crescut pentru lana, lapte si carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ◊ Expr. Ca oile = cu gramada, gramada; in dezordine. A umbla sa iei (sau sa scoti) doua piei de pe o oaie = a urmari un castig exagerat. A suge (de) la doua oi = a trage concomitent foloase din doua parti. A o face de oaie = a proceda neindemanatic, a face o mare prostie, o gafa. A fi destept (sau siret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau actiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de masura. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blana de oaie (1). 2. (In limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat in raport cu preotul; crestin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis.

TEMPERAT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A TEMPERA. 2) (despre oameni) Care stie sa-si potoleasca pornirile launtrice; cumpatat; moderat. ◊ Clima ~ta clima caracterizata prin ierni nu prea reci si veri potrivit de calduroase. Zona ~ta fiecare dintre cele doua zone de pe suprafata globului pamantesc, cuprinse intre tropice si cercurile polare. 3) muz. (despre instrumente cu claviatura) Care are intervalurile de tonuri impartite in cate doua semitonuri. /<lat. temperatus, ~a, ~um, fr. tempere

LUNULA, lunule, s. f. 1. Figura plana formata din doua arce de cerc avand aceleasi extremitati si a caror convexitate e situata de aceeasi parte. 2. (Anat.) Zona alba, in forma de semiluna, care se afla la baza unghiei (la oameni). – Din fr. lunule.

RASCRUCE, rascruci, s. f. 1. Loc unde se incruciseaza sau de unde se separa doua sau mai multe drumuri; raspantie. ◊ (Pop.) Rascrucile cerului = punctul de pe bolta cereasca in care se afla Soarele la amiaza; zenit. ◊ Loc. adj. si adv. In rascruce = (care este) in forma de cruce; crucis. 2. Fig. Moment hotarator in viata unui om, a unui popor etc.; cotitura. 3. Parte a carului de care se prind sleaurile. 4. Cruce de lemn care imparte o fereastra in mai multe despartituri. 5. Parte a vartelnitei formata din doua stinghii incrucisate de care sunt prinse fofezele; fofelnita. – Ras- + cruce.

COROANA ~e f. 1) Cerc impletit din flori sau frunze, care serveste drept podoaba pentru cap. 2) Cununa de flori care se pune la mormantul cuiva. 3) Podoaba in forma de cerc, facuta din metal pretios, impodobita cu pietre scumpe si purtata pe cap de monarhi, ca semn al demnitatii lor. 4) fig. Forma monarhica de guvernamant; monarhie. 5) Totalitate a ramurilor unui copac. 6) Partea vizibila a dintelui la om. 7) Invelis de metal sau din alt material, in care se imbraca un dinte cariat dupa ce a fost tratat. 8) Marginea superioara a copitei la cal. 9) mat. Suprafata cuprinsa intre doua cercuri concentrice. 10) (in unele tari) Unitate monetara. 11) : ~ solara partea exterioara incandescenta a Soarelui, care se vede ca o aureola in timpul eclipselor totale. 12) : ~ boreala constelatie din emisfera nordica. /<lat. corona

REGIMENTELE GRANICERESTI, unitatile militare de romani si de secui, infiintate in 1762 de Curtea imperiala de la Viena de-a lungul frontierei Transilvaniei. R.g. de romani cuprindeau oamenii liberi sau rascumparati din iobagie, de confesiune greco-catolica, scutiti de o serie de de sarcina de catre stat si iobagesti in schimbul satisfacerii obligatiilor militare. S-au infiintat doua r.g.: Regimentul I, cu sediul la Orlat, si Regimentul al II-lea, cu sediul la Nasaud; in 1768 s-a mai infiintat, in Banat, Batalionul I romanesc, cu sediul la Caransebes. Prin infiintarea r.g., care urmau, in conceptia organizatorilor. sa slujeasca intru totul interesele Habsburgilor, se largea cercul romanilor liberi si se intarea lupta de emancipare nationala a romanilor din Transilvania.

ZABALA, zabale, s. f. 1. Parte a capastrului constand dintr-o bara subtire de metal cu doua brate, prevazute cu cate un inel mare, care se introduce in gura calului inapoia ultimilor incisivi pentru a-l struni si a-l conduce. 2. Bubulita albicioasa molipsitoare, care apare la oameni in colturile gurii si la vite pe buze; zabaluta. 3. (La pl.) Bale. 4. (La pl.) Colturile carnoase ale ciocului unor pui de pasari. – Din magh. zabola.

TEMPERAT, -A, temperati, -te, adj. 1. (Despre oameni si despre manifestarile lor) Moderat, cumpatat, potolit. ♦ Clima temperata = clima caracterizata prin existenta a patru anotimpuri, cu veri potrivit de calduroase si cu ierni nu prea reci. Zona temperata = fiecare dintre cele doua zone de pe suprafata Pamantului cuprinse intre tropice si cercurile polare. 2. (Muz.; in sintagma) Sistem temperat = sistemul impartirii intervalelor de tonuri in cate doua semitonuri egale. – V. tempera. Cf. fr. tempere.

MASCARA, mascarale, s. f. (Inv.) Bufon, paiata, mascarici; p. ext. om neserios, puslama. 2. (Pop.) Batjocura, ocara. ◊ Expr. A face (pe cineva) de mascara = a) a face (pe cineva) de ras, de rusine; b) a certa cu asprime, a mustra cu severitate, a face de doua parale (pe cineva). – Din tc. maskara.

TRANSBORDA, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta marfurile sau oamenii dintr-un tren in altul sau de pe o nava pe alta (continuand calatoria). ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, cand cele doua linii nu au legatura directa. ♦ Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul cand circulatia pe un drum s-a intrerupt intr-un anumit loc. – Din fr. transborder.

SIMPLU adj. 1. format dintr-un singur element sau din elemente omogene; care nu se poate imparti in elemente diferite. ◊ (s. n.) partida de tenis intre doi jucatori; single (1). 2. care nu este complicat, usor de facut, de inteles. ◊ (gram.) timp ~ = timp al verbului care se conjuga fara auxiliar. 3. care este intr-un singur plan; care se petrece o singura data. 4. (despre oameni) lipsit de rafinament, de afectare; modest, sincer. ◊ lipsit de cultura. (< fr. simple)

FARA, conj., prep. I. (Urmat de o propozitie circumstantiala de mod sau de un infinitiv care ii tine locul, are valoarea unei negatii) A ascultat fara sa raspunda nimic. ♦ (Urmat de o propozitie concesiva sau de un infinitiv care ii tine locul) Desi nu..., cu toate ca nu... Fara sa fie desavarsit, e multumitor. 2. (Reg.; dupa negatie, cu sens adversativ) Ci, dar. ♦ (Inv.; adverbial) Decat, (in) afara de...; exceptand pe... II. Prep. 1. (Introduce complemente circumstantiale de mod si atribute, continand ideea de excludere) Lipsit de... om fara necazuri. ♦ (In legatura cu cuvinte care arata cantitatea sau masura, indicand cat lipseste pana la o masura deplina) Este ora zece fara cinci minute. ♦ (In operatii aritmetice de scadere) Minus, mai putin. Patru fara doi. 2. (Introduce complemente circumstantiale sociative negative) Pot eu sa traiesc si fara tine. ♦ (Introduce complemente circumstantiale instrumentale negative) A scos cuiele fara cleste. – Lat. foras „afara”.

SIMPLU adj. 1. Care este format dintr-un singur element sau din elemente omogene. ♦ s.n. Proba la jocurile de tenis, disputata intre doi jucatori. 2. Usor de facut, de priceput etc. ♦ Fara ornamente, neincarcat, necautat. ♦ (Gram.) Timp simplu = timp al verbului care se conjuga fara auxiliar. 3. Care este intr-un singur plan; care se petrece o singura data. 4. (Despre oameni sau manifestarile lor) Lipsit de rafinament, de afectare; sincer, cinstit. ♦ Lipsit de cultura; (peior.) necioplit. [Cf. fr. simple, lat. simplex].

MAJOR, -A adj. 1. (despre oameni) ajuns la majorat. 2. principal, de mare importanta. ♦ caz de forta ~a = situatie, eveniment neasteptat care impiedica pe cineva sa faca un anumit lucru. 3. (muz.) mod ~ sau gama ~a = mod sau gama din cinci tonuri si doua semitonuri (intre treptele III-IV si VII-VIII). 4. (log.) termen ~ = predicatul concluziei unui silogism; premisa ~a = premisa care contine termenul major. (< fr. majeur, major, lat. maior)

MARCA² s. f. 1. semn distinctiv, inscriptie etc. care se aplica pe un obiect, pe o marfa etc. ◊ tip, model de fabricatie. ♦ de ~ = a) (despre produse) de calitate; b) (despre oameni) important, celebru. 2. trasatura specifica; particularitate. ◊ caracteristica a unei categorii sau unitati gramaticale. 3. fisa cu numar de ordine cu care muncitorii isi marcheaza prezenta la lucru. 4. sina vopsita in alb care arata punctul de intersectie a doua linii ferate. 5. (inform.) numar, cuvant asociat unei instructiuni care o deosebeste de celelate instructiuni ale programului. (< ngr. marca, fr. marque, rus. marka)

SCHI s.n. 1. Un fel de patina de lemn, aproape ca lungime cu inaltimea omului, cu care se poate merge alunecand pe zapada. 2. Sport de iarna practicat cu schiurile (1). ♦ Schi nautic = sport nautic in care executantul, tras de o barca cu motor, aluneca pe apa mentinandu-se pe una sau pe doua scanduri; water-ski. [< fr., norv. ski].

ALIANTA, aliante, s. f. 1. Legatura (temporara) intre doua sau mai multe grupuri in vederea realizarii unui scop comun; legatura stabilita intre doua sau mai multe state, pe baza unui tratat. ◊ Alianta dintre clasa muncitoare si taranimea muncitoare = legatura stransa, tovarasie, colaborare intre clasa muncitoare si taranimea muncitoare, sub conducerea clasei muncitoare, in vederea luptei comune pentru desfiintarea exploatarii omului de catre om, pentru construirea socialismului si desfiintarea claselor. 2. (In expr.) Ruda prin alianta = persoana devenita, prin contractarea unei casatorii, ruda cu rudele sotiei sau ale sotului. [Pr.: -li-an-] – Fr. alliance.

SOCIETATE ~ati f. 1) Totalitate a oamenilor care traiesc impreuna si intre care exista anumite relatii bazate pe legi comune; colec-tivitate. 2) Organizatie (cu caracter national sau international) avand drept scop actiuni de interes comun. ~ stiintifica. ~ sportiva. 3) Intreprindere intemeiata pe investirea de capital de catre doua sau mai multe persoane, care desfasoara o activitate sociala sau lucrativa. 4) Grup de persoane care isi petrec timpul liber impreuna; companie. [G.-D. societatii; Sil. -ci-e-] /<lat. societas, ~atis, fr. societe, it. societa

PARINTE, parinti, s. m. 1. (La pl.) Tata si mama. ♦ Fiecare dintre cei doi parinti (1). ◊ (La pl.) Stramosi, strabuni. 2. Barbat considerat in raport cu copiii sai; tata. ♦ Fig. Indrumator, calauzitor, protector spiritual. 3. Fig. Fondator, intemeietor, initiator (al unei stiinte, al unei miscari culturale etc.). 4. Fig. (In limbajul bisericesc) Dumnezeu (ca protector al oamenilor).** Sef al religiei crestine, intemeietor sau conducator al Bisericii crestine. ◊ (Prea) sfantul parinte = papa. 5. Fig. Preot. – Lat. parens, -ntis.

MARCA¹, marci, s. f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaste etc. ♦ Tip, model, inscriptie (care indica sursa) de fabricatie. Marca de automobil. ◊ Loc. adj. De marca = de calitate superioara. ♦ (Inv.) Stema; blazon, emblema. ◊ Loc. adj. (despre oameni) de seama; marcant, distins. 2. Fisa de metal cu numar de ordine, cu care lucratorii isi dovedesc prezenta la lucru sau pe care o lasa in schimbul uneltelor primite. 3. Piatra sau bucata de sina vopsita in alb, asezata transversal intre doua linii de cale ferata care se intretaie, pentru a indica ramificatia liniei ferate si locul pana unde pot inainta vehiculele fara pericol de ciocnire. 4. Fig. Semn distinctiv, trasatura specifica, insusire caracteristica; particularitate. – Din ngr. marka, fr. marque. Cf. germ. Marke.

FRANT, -A, franti, -te, adj. 1. (Despre obiecte tari) Rupt² (in doua) prin indoire, lovire sau apasare puternica. ♦ (Despre oase sau membre) Fracturat. ♦ Spart, zdrobit, stricat. ◊ Expr. A nu avea (nici o) para franta = a nu avea nici un ban. 2. (Despre linii sau lucruri asemanatoare cu o linie) Care prezinta unghiuri, indoituri, intorsaturi. 3. (Despre oameni) Indoit de mijloc. 4. Fig. Zdrobit de oboseala; sleit, extenuat. ◊ Expr. Beat frant = foarte beat, beat mort. 5. Fig. Invins, infrant. – V. frange.

ZGRIPTOR, zgriptori, s. m. 1. Specie de acvila mare (Aquila heliaca). ♦ (Inv.) Stema care reprezinta un vultur cu doua capete. 2. Veche moneda austriaca de argint (care a circulat si in tarile romanesti in sec. XVII-XVIII), avand imprimata pe o parte stema cu acvila bicefala. 3. Animal fantastic, urias, inaripat, cu gheare de pasare. ♦ Motiv ornamental folosit in ceramica, reprezentand acest animal. 4. Fig. om rau, avar, hraparet; zgripturoi. [Var.: zgripsor s. m.] – Cf. ngr. ghrips.

RECHIN, rechini, s. m. 1. (La pl.) Gen de pesti marini rapitori avand corpul acoperit cu solzi marunti, aspri, cu coada formata din doi lobi inegali, care ajung uneori la 15 metri lungime, cu cinci fante branhiale pe laturile capului si cu schelet cartilaginos; (si la sg.) peste care face parte din acest gen. ◊ Rechin albastru = specie de rechin lung de 3-5 m, care traieste in Marea Mediterana si in Oceanul Atlantic (Charcharias glaucus). 2. Fig. om lipsit de scrupule, hraparet, lacom. – Din fr. requin.

FRONT¹ s. n. 1. teritoriu pe care se poarta luptele intr-un razboi. ◊ grupare operativ-strategica constituita din forte militare numeroase, sub o comanda unica, destinata ducerii unor operatii de amploare. 2. formatie de militari, sportivi etc. in linie. 3. (fig.) grup organizat de oameni in vederea unei lupte comune. 4. (arhit.) fatata principala a unei cladiri, latura dinspre strada a unei parcele. ◊ perete in care se executa taierea rocilor sau a minereurilor. ♦ ~ de lucru = existenta conditiilor pentru ca echipele specializate de lucratori sa-si poata desfasura activitatea de executie. 5. (met.) zona de separatie a doua mase de aer cu proprietati diferite. 6. (fiz.) ~ de unda = totalitatea punctelor pana la care ajunge o oscilatie la un moment dat. 7. (herald.) centrul partii superioare a unui scut. (< fr. front)

BISMARCK, Otto print von (1815-1898), om politic german. Prim-min. al Prusiei (1862-1872; 1873-1890), a urmarit realizarea unificarii Germaniei prin „fier si singe”, purtind razboaiele impotriva Danemarcii (1864), Austriei (1866) si Frantei (1870-1871). Cancelar al Imp. German (1871-1890), supranumit „cancelarul de fier”, a dus o politica interna dura. Fondator al Imperiului colonial german, a dominat viata politica europeana mai bine de doua decenii, fiind organizatorul de fapt al Triplei Aliante.

CONTRACT s. n. 1. conventie, intelegere scrisa prin care doua sau mai multe parti se obliga reciproc la ceva. ♦ ~ de munca = contract potrivit caruia cineva se obliga sa presteze o anumita munca in schimbul unei retributii; ~ colectiv de munca = contract incheiat de o institutie sau intreprindere cu muncitorii si functionatii respectivi, reprezentati prin comitetul sindicatului; ~ economic = contract intre doua intreprinderi prin care o parte se obliga sa livreze anumite produse, sa presteze un serviciu sau sa execute o lucrare, iar cealalta sa plateasca pretul marfii sau al lucrarii, ori tariful serviciului efectuat. 2. teoria ului social = teorie rationalista potrivit careia statul ar fi aparut ca urmare a unei conventii intre oameni. 3. (bridge) numar de levate la care s-a angajat un jucator. (< lat. contractus, fr. contrat)

IOAN PAUL, numele a doi papi. I.P. I (Albino Luciano) (1912-1978), patriarh al Venetiei (1969-1978), c******l (1973), ales papa la 26 aug. 1978 (a incetat din viata la 28 sept. 1978). I.P. II (Karol Vojtyla) (1920-2005), arhiepiscop de Cracovia (1963-1978), c******l (1967), ales papa la 16 oct. 1978. Primul papa polonez (primul papa neitalian incepand din 1523). Promotor al umanismului crestin (enciclica „Redemptor hominis”), accentuand necesitatea apararii drepturilor omului in numele unei doctrine sociale a Bisericii. Rol important in prabusirea comunismului in Europa de Est. Op. pr.: „Reconciliere si penitenta”, „Ecumenism”.

ECHIPA, echipe, s. f. Grup de oameni care, sub conducerea unui sef, indeplinesc in acelasi timp o munca sau o actiune comuna. ◊ Spirit de echipa = legatura spirituala intre membrii unei echipe, care sta la baza conlucrarii lor. ♦ Grup de sportivi constituit intr-o formatie, in cadrul careia se antreneaza, sub conducerea unui specialist, si participa la competitii. ♦ Fiecare dintre cele doua formatii care isi disputa un meci (de fotbal, baschet, hochei, polo etc.). – Din fr. equipe.

DARVALA, darvale, s. f. (Pop.) Munca grea si istovitoare; corvoada. ◊ Loc. adj. De darvala = a) (despre oameni) care indeplineste muncile fizice cele mai grele, mai neplacute; b) (despre haine, imbracaminte) care se poarta la lucru, care poate fi rupt, murdarit; c) (despre cai) prost. ◊ Expr. A ramane de darvala = a ramane pe drumuri, a nu mai avea posibilitati de trai. A face (pe cineva) de darvala = a ocari, a batjocori, a face de doua parale. – Et. nec.

RATIONAL, -A, rationali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu principiile si cerintele ratiunii; care poate fi conceput cu ajutorul ratiunii. ♦ (In filozofia rationalista) Izvorat sau dedus din ratiune, considerat ca independent de experienta si anterior acesteia. 2. (Despre oameni) Cumpanit, chibzuit, cu judecata, cu ratiune. 3. (Adesea adverbial) Care se face cu judecata, cu masura, cu respectarea unor principii sistematice, metodice. 4. (Mat.; in sintagmele) Numar rational = nume dat unei clase de numere din care fac parte numerele intregi si fractionare, pozitive si negative, precum si numarul zero, si care pot fi exprimate printr-un raport intre doua numere intregi. Expresie rationala = expresie algebrica care nu contine extrageri de radical asupra necunoscutei. 5. (Fiz.; in sintagma) Mecanica rationala = mecanica teoretica. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. rationnel, lat. rationalis.

RADICAL, -A I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de baza; (adv.) radicalmente. ◊ (despre tratament, medicamente etc.) care vindeca complet. 2. care preconizeaza reforme mari, actiuni hotaratoare. ◊ (despre oameni sau grupari politice; (si s. m.) care preconizeaza o serie de reforme in activitatea sociala. 3. care cuprinde radacina cuvantului. II. s. m. 1. (mat.) numar care, ridicat la o putere, da numarul dat; radacina. ◊ simbol matematic care arata operatia de extragere de radacina. ◊ axa ~a = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spatiu avand aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care ramane neschimbat intr-o reactie chimica si care, in mod obisnuit, nu exista in stare libera. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si contine sensul lexical al cuvantului; radacina. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)

BARITIU, George (1812-1893, n. Jucu, jud. Cluj), om politic, publicist si istoric roman. Acad. (1866). Conceptii iluministe („Cuvintare scolaticeasca”). Intemeietorul presei romanesti din Transilvania („Gazeta de Transilvania”, 1838; „Foaie pentru minte, inima si literatura”, 1838). Unul dintre conducatorii Revolutiei de la 1848-1849; vicepresedinte al Adunarii Nationale de la Blaj (3-5/15-17 mai 1848). Membru fondator al ASTREI si al Academiei Romane. Preocupari privind istoria romanilor („Parti alese din istoria Transilvaniei. Pre doua sute de ani in urma”). Contributii la elaborarea unor teme de filozofie a culturii si filozofie a istoriei („Despre filozoful Schopenhauer”).

PAGINA, pagini, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua fete ale unei foi de hartie dintr-o carte, dintr-un caiet, ziar, registru etc., fata; p. ext. cuprinsul textului unei asemenea fete; fragment, capitol dintr-o scriere sau din ansamblul unei opere mai mari. ◊ Loc. vb. A pune in pagina = a pagina (2). 2. Fig. Moment (istoric); eveniment, fapt demn de retinut, data importanta; episod insemnat din viata unui om. – Din lat., it. pagina, germ. Pagina.

lume (lumi), s. f. – 1. Lumina. – 2. Univers, creatie. – 3. oameni. – Mr., istr. lume, megl. lumi. Lat. lūmen „lumina” (Puscariu 993; Candrea-Dens., 1014; REW 5161; Densusianu, GS, II, 324), cf. it., prov., port. lume, cat. llum, sp. lumbre. E dubletul lui lumina. Se presupune ca semantismul se explica printr-un calc al sl. svetu „lumina; lume” (Rosetti, III, 90); dar ipoteza nu-i necesara, deoarece evolutia poate fi spontana, cf. mag. vilag, care are si el cele doua sensuri. – Der. lumesc, adj. (laic; de lume; veneric); lumet, adj. (lumesc, frivol); lumeste, adv. (laic).

CONTRACT s.n. 1. Conventie (scrisa) prin care doua sau mai multe parti se obliga reciproc la ceva. ◊ Contract de munca = intelegere potrivit careia cineva se obliga sa presteze o anumita munca in schimbul unei retributii; contract colectiv (de munca) = conventie scrisa incheiata de o institutie sau de o intreprindere cu muncitorii si functionarii repectivi, reprezentati prin comitetul sindicatului. 2. Contract social = teorie idealista potrivit careia statul ar fi aparut ca urmare a unei conventii prin care oamenii renuntau de bunavoie la drepturile lor „naturale” in folosul unui organ suprem, care se obliga sa le apere viata, securitatea si proprietatea. [Pl. -te, -turi. / < lat. contractus, cf. fr. contrat].

VACA, vaci, s. f. 1. Animal domestic din specia bovinelor, femela taurului; p. restr. carnea acestui animal, folosita ca aliment; p. gener. carne de bovine. ◊ Expr. S-a dus bou si a venit (sau s-a intors) vaca, se spune, ironic, despre un om care a plecat sa se instruiasca sau sa se lamureasca intr-o problema si care s-a intors mai putin instruit sau lamurit decat plecase. Vaca (buna) de muls = persoana sau situatie de care cineva abuzeaza, pentru a trage foloase materiale. ♦ Epitet injurios dat unei femei (grase si lenese sau proaste). 2. Compuse: vaca-de-mare = morsa; vaca-domnului = insecta lata si lunguiata, cu aripile superioare de culoare rosie cu doua puncte negre (Pyrrhocoris apterus). – Lat. vacca.

MAJOR, -A, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a implinit varsta legala pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile si politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.: in sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisa majora = premisa care contine termenul major al silogismului. 3. (Inv.; Mil.; in sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (si substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; in sintagma) Gama majora sau mod major = gama sau mod care cuprinde cinci tonuri si doua semitonuri. – Din fr. majeur.

MISCARE ~ari f. 1) v. A MISCA si A SE MISCA. ◊ A (se) pune in ~ a intra sau a face sa intre la actiune. In doi timpi si trei ~ari foarte repede; momentan. Nici o ~! a) liniste; b) comanda data cuiva, ca sa ramana in pozitia in care se afla. A prinde ~area cuiva (sau a ceva) a) a ghici intentiile sau planurile cuiva; b) a pricepe mersul unei actiuni. 2) fiz. Variatie in timp a pozitiei unui corp in raport cu un sistem de referinta. 3) Fiecare mutare de piese la unele jocuri (de sah, de table etc.). 4) Actiune care include un numar mare de oameni cu interese sau conceptii comune (in sprijinul unei idei, al unui scop unic etc.). ~ sindicala. ~area pentru pace. [G.-D. miscarii] /v. a misca

BAZA s. f. 1. parte inferioara a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament. ◊ distanta intre difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonica. 2. electrod corespunzator zonei dintre doua jonctiuni ale unui tranzistor. 3. (mat.) numar real, pozitiv si diferit de 1, la care se face logaritmarea. ♦ ~ a puterii (unui numar) = numar care se ridica la puterea indicata de exponent. ◊ latura a unui poligon sau fata a unui poliedru, in pozitia cea mai de jos. 4. element fundamental, esential a ceva (cuvant, combinatie chimica etc.). ♦ de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a intemeia, a infiinta. 5. totalitatea relatiilor de productie dintr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale, economice, pe care se inalta suprastructura corespunzatoare. 6. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinata. ♦ ~ militara = zona special amenajata si dotata cu instalatii, in care sunt concentrate unitati, mijloace si materiale de lupta. 7. ~ sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. 8. substanta chimica cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare; substanta care poate fixa protonii eliberati de un acid. (< fr. base, /5/ rus. baza)

STRAT, straturi, s. n. 1. Material, substanta repartizata relativ uniform pe o suprafata de alta natura (pentru a o acoperi) sau intre alte doua suprafete de alta natura (pentru a le desparti). 2. Fasie compacta dintr-o materie, aflata in interiorul unei mase de natura diferita. ♦ Depozit de roci sedimentare sau metamorfice cu o compozitie relativ omogena, care se gaseste, sub forma unei panze, intre alte depozite. 3. Influenta externa exercitata asupra unei limbi date. 4. Fig. Parte dintr-o clasa sociala; categorie, patura sociala. 5. Fasie de pamant, cu carari pe margini, pe care se seamana legume sau flori; fasie de pamant impreuna cu vegetatia respectiva. 6. (Pop.) Culcus, asternut pentru animale. 7. (Pop.) Pat, asternut pentru oameni. 8. Nume dat partii de jos pe care se reazema unele obiecte sau unelte; postament. 9. Patul pustii. [Pl. si: strate] – Lat. stratum.

PAI, paie, s. n. Tip de tulpina simpla, in general fara ramificatii si cu internodurile lipsite de maduva, caracteristic pentru cereale (grau, orz, orez etc.) si pentru alte plante din familia gramineelor; (la pl.) gramada de asemenea tulpini ramase dupa treierat. ◊ Expr. om de paie = om fara personalitate, de care se serveste cineva pentru a-si atinge un scop personal. Foc de paie = entuziasm sau pasiune trecatoare. Arde focu-n paie ude, se zice despre un sentiment, o pornire care mocneste (fara a izbucni). A intemeia (ceva) pe paie = a cladi, a realiza (ceva) pe temelii subrede. (Fam.) Vaduva, (sau, rar) vaduv de paie = sotie sau sot care a ramas o perioada scurta de timp fara sot sau, respectiv, fara sotie. A fugi ca taunul cu paiul = a fugi foarte repede. A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a inrautati si mai mult situatia (dintre doi adversari); a intarata, a atata pe cei care se cearta. A nu lua un pai de jos = a nu face absolut nimic. ♦ Bucata din aceasta tulpina sau tub subtire din material plastic cu care se sorb unele bauturi. – Lat. palea.

UNGHIE, unghii, s. f. 1. Lama cornoasa care creste pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la maini si de la picioare, la om. ♦ Expr. A reteza (sau a taia) cuiva din unghii = a infrana obraznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia in gat = a constrange pe cineva sa raspunda urgent unei obligatii. A-si pune unghia in gat = a face orice pentru atingerea unui scop. A-si arata unghiile a deveni agresiv. ♦ Substanta cornoasa formata la varfurile degetelor de la picioarele animalelor si pasarilor; p. ext. gheara. 2. Compuse: unghia-gaii sau unghia-gainii = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori galbene-verzui, dispuse in ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-pasarii = planta erbacee cu flori albastre si cu petala inferioara prelungita in forma de pinten, patata cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele doua instrumente, in forma de parghie, pentru ridicat si lasat cosul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).

BAN¹, bani, s. m. 1. Unitate monetara si moneda egala cu a suta parte dintr-un leu; p. restr. moneda marunta, divizionara a leului. ◊ Expr. A nu face (sau a nu plati) un ban (chior) sau doi bani= a nu valora nimic, a nu avea nici o valoare. 2. Echivalent general al valorii marfurilor (fiind el insusi o marfa); moneda de metal sau hartie recunoscuta ca mijloc de schimb si de plata; argint (2). ◊ Expr. A trai (pe langa cineva) ca banul cel bun = a fi foarte pretuit (de cineva). A lua (ceva) de (sau drept) bani buni = a crede ca un lucru este adevarat. ♦ (La pl.) Avere in numerar; parale. ◊ Expr. A fi doldora (sau plin) de bani = a fi foarte bogat. A avea bani (stransi) la ciorap sau a strange bani la ciorap = a avea sau a face economii, a avea sau a strange o suma de bani; a fi zgarcit. Fecior (sau baiat) de bani gata = fiu de oameni avuti care face extravagante cu banii primiti sau mosteniti de la parinti. – Et. nec.