ROTAS, rotasi, s.m. (La pl.) Perechea de cai inhamati la oiste; (la sg.) fiecare dintre cei doi cai care formeaza aceasta pereche.

FALET, faleturi, s. n. (Inv.) Atelaj compus din patru cai inhamati la o trasura, cei doi cai dinainte fiind incalecati de cate un vizitiu. – Cf. falaitar.

CARUTA s. (Transilv. si Ban.) cocie. (~ cu doi cai.)

HARABA s. (Mold.) sarabana. (~ cu doi cai.)

MIJLOCAS² ~i m. 1): (cal) ~ cal inhamat intre alti doi cai. 2) sport Jucator (in special la fotbal) care actioneaza intre linia de aparare si cea de atac. /mijloc + suf. ~as

BIGA² s.f. Car roman, de obicei cu doua roti, la care erau inhamati doi cai. [< lat. biga, cf. fr. bige].

BIGA² s. f. car roman cu doua roti, la care erau inhamati doi cai. (< lat. biga)

TANDEM s. n. 1. bicicleta cu tractiune dubla pentru doua persoane, avand seile asezate una in spatele celeilalte. 2. cabrioleta descoperita, trasa de doi cai inhamati unul dupa altul. 3. cilindru compresor mecanic cu doua tavaluguri, egale ca marime, ca forma si greutate. 4. pozitie de montare a doua sisteme tehnice care lucreaza impreuna, astfel incat axele lor longitudinale sa fie in prelungire. 5. (fam.) asociatie de doua persoane (nedespartite). (< fr., engl. tandem)

miez (miezuri), s. n. – 1. Mijloc, centru, punct central. – 2. Inima, buric, galbenus. – 3. Pulpa, maduva. – 4. Esenta; partea moale a piinii. – Mr. ńedzu, megl. (m)ńez, istr. mez. Lat. medius (Diez, I, 276; Puscariu 1075; Candrea-Dens., 1105; REW 5462). – Der. miaza, adj. (medie), din lat. media, pastrat numai in comp.; miaza Paresi (inv., apoi Miezi-Paresimi), s. f. (jumatatea postului mare), din lat. media quadragesima; miazanoapte, s. f. (inv., miezul noptii; inv., larva nocturna; nord); substituita la primul sens de miezul noptii; miazazi, s. f. (inv., amiaza; sud), substituita la primul sens de amiaza, v. aici; miezos, adj. (cu mult miez, carnos); miezura, s. f. (lina de proasta calitate, resturi de la darac; Bucov., tarite), sing. reconstitiut din pl. miezuri; miezuina, s. f. (Trans., hotar, hat, razor), cu suf. -ina ca in viezuina, pascuina (relatie cu mejdina, cf. Candrea, Cihac, II, 191, Tiktin, e dubioasa); primez (var. primiez), s. n. (despartitura; scindura sau bat care desparte doi cai intr-un grajd), in Olt., Banat si Trans., poate direct din lat. per medium (Candrea-Dens., 1103; Tiktin); impremieza, vb. (a separa cu un perete despartitor; a imparti in doua).

oiste (oisti), s. f. – Bara de lemn fixata in crucea carului, care sta intre cei doi cai sau boi. Sb., cr. ojiste (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 226; Meyer 316; Conev 70), din sb., cr., slov., ceh. oje „oiste”, cf. bg. iuste, alb. oste.

stana (-ne), s. f. – Bloc de piatra, bolovan, stinca. – Var. stan, Trans. stean, megl. steana. Sl. stanu „sedere; oprire”, participiul lui stati „a fi” (Tiktin; Candrea) probabil confundat cu sl. stēna „zid”, cf. slov. stena „stinca”, cr. stina „stinca”, bg. stena „perete” (Cihac, II, 360; Conev 39; cf. Miklosich, Slaw. Elem., 46). Este dubletul lui stan (var. stean), s. n. (partea superioara a iei), din sl. (bg., sb., slov., pol., rus.) stan; si poate de la stina. – Der. staniste, s. f. (ocol, tarc; cantonament, tabara), din sl. staniste; stanog (var. stanog), s. n. (bariera care separa doi cai in grajd), din rus. stanoku (Candrea). Stei, s. m. (colt de stinca), var. sten in Trans. de S, este acelasi cuvint ca stean, in var. sa sb. stenje.

NIVEL¹ ~uri n. 1) Inaltime a unui loc in raport cu un plan orizontal dat. ◊ ~ul marii nivelui zero al marii in raport cu care se determina altitudinile formelor de relief. Curba (sau linie) de ~ linie de pe harta care uneste punctele cu aceeasi altitudine. Pasaj de ~ punct de intretaiere, la aceeasi altitudine, a doua cai de comunicatie. 2) Fiecare dintre partile care cuprind incaperile de pe acelasi plan orizontal dintr-o cladire; etaj; cat. 3) fig. Treapta de dezvoltare a ceva; masura in care se manifesta evolutia unui lucru. ~ de dezvoltare. ~ stiintific. ~ artistic. ~ intelectual. ◊ ~ de trai (sau ~ul vietii) masura in care sunt satisfacute necesitatile materiale si spiri-tuale ale populatiei unei tari, intr-o anumita perioada de timp; grad al bunastarii. La acelasi ~ pe aceeasi treapta; pe acelasi plan. A fi la ~ a corespunde (perfect) cerintelor. 4) geol. Subdiviziune a etajelor si a subetajelor. 5) fiz. tehn. Valoare a unei marimi in raport cu o valoare de referinta. ~ de energie. /v. a nivela

ANASTOMOZA s.f. (Biol.) 1. Stabilire pe cale chirurgicala a unei legaturi intre doua cai de circulatie (vase de sange, nervi etc.) 2. Ramura a ramificatiilor nervurilor frunzei. [< fr. anastomose, cf. gr. anastomosis – imbucare]

ALTERNATIVA s.f. 1. Posibilitate de a alege intre doua lucruri, doua cai, doua solutii etc. 2. (Rar) Succesiune a doua lucruri care vin rand pe rand. [< fr. alternative].

PASAJ s.n. 1. (Rar) Trecere. ♦ Spatiu (acoperit care traverseaza o cladire sau un grup de cladiri) rezervat numai pietonilor pentru a trece dintr-o strada in alta. ♦ Incrucisarea unui drum cu o cale ferata, a doua drumuri sau a doua cai ferate. ♦ Trecerea fara oprire a unui tren printr-o statie de cale ferata. ♦ (Geogr.) Trecatoare, pas. 2. Fragment (mai lung) citat, indicat undeva dintr-o scriere. ♦ Fraza melodica a unei compozitii. 3. Migratiunea periodica a pasarilor. [Pl. -je, var. pasagiu s.n. / < fr. passage, it. passaggio].

DEBUCLA vb. tr. 1. a desface parul, buclele. 2. (electr.) a suprima intr-o retea buclata posibilitatea de alimentare cu energie electrica a unui consumator pe una din cele doua cai de alimentare ale sale. (< fr. deboucler)

PASAJ s. n. 1. spatiu (acoperit) rezervat numai pietonilor pentru a trece dintr-o strada in alta. 2. incrucisare a unui drum cu o cale ferata, a doua drumuri sau a doua cai ferate. ◊ trecere fara oprire a unui tren printr-o statie de cale ferata. 3. (geogr.) trecatoare, pas³ (1). 4. fragment (mai lung) citat dintr-o alta lucrare. ◊ fraza melodica a unei compozitii. 5. migratiune periodica a pasarilor. 6. (echit.) alura a calului constand intr-un trap scurt, mai cadentat si mai elevat. ◊ spatiu al manejului in care se executa acest mers. (< fr. passage, it. passaggio, germ. Passage)

ANASTOMOZA, anastomoze, s. f. Legatura sau stabilire pe cale chirurgicala a unei legaturi intre doua cai de circulatie. – Fr. anastomose (< gr.).

HIPOCAMP, hipocampi, s. m. 1. Animal fabulos, din mitologie, cu cap de cal, cu doua picioare si cu coada de peste, care tragea carul lui Neptun. 2. (Iht.) Mic peste marin cu capul asemanator cu cel al calului; cal-de-mare, calut de mare (Hippocampus hippocampus). – Din fr. hippocampe.

ALTERNATIVA ~e f. 1) Posibilitate de a alege intre doua solutii, cai sau variante, care se exclud. 2) Situatie in care se afla cineva, care are de facut aceasta alegere. [G.-D. alternativei] /<fr. alternative

HIPOCAMP ~i m. 1) mit. Animal fantastic cu cap de cal, cu doua picioare si cu coada de peste. 2) Peste marin de talie mica de forma unui cal; cal-de-mare. /<fr. hippocampe

CABRARE s.f. Ridicare a unui cal in doua picioare, sprijinindu-se pe picioarele dinapoi; cabraj. [< cabra].

HIPOCAMP s.m. 1. (Mit.) Animal fabulos cu corp de cal, cu doua picioare si coada de peste, care tragea carul lui Neptun. 2. Mic peste de mare de forma unui cal. 3. Excrescenta de substanta cenusie, in planseul ventriculilor laterali. (< fr. hippocampe)

HIPOCAMP s.n. 1. (Mit.) Animal fabulos cu corp de cal, cu doua picioare si terminat printr-o coada de peste, care tragea carul lui Neptun. 2. Mic peste de mare de forma unui cal. [< fr. hippocampe, cf. lat., gr. hippokampos].

BRETELA s. f. 1. sistem de ramificatie din doua diagonale care asigura legatura intre doua drumuri, cai ferate, conducte magistrale. ◊ sosea, alee ocolitoare; centura. 2. (mit.) portiune de sant care leaga doua pozitii de aparare succesive. (< fr. bretelle)

ECARTAMENT, ecartamente, s. n. Distanta dintre urmele lasate pe teren de rotile aceleiasi osii ale unui vehicul; distanta dintre fetele interioare ale celor doua sine de cale ferata. – Din fr. ecartement.

MARCA¹, marci, s. f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaste etc. ♦ Tip, model, inscriptie (care indica sursa) de fabricatie. Marca de automobil. ◊ Loc. adj. De marca = de calitate superioara. ♦ (Inv.) Stema; blazon, emblema. ◊ Loc. adj. (despre oameni) de seama; marcant, distins. 2. Fisa de metal cu numar de ordine, cu care lucratorii isi dovedesc prezenta la lucru sau pe care o lasa in schimbul uneltelor primite. 3. Piatra sau bucata de sina vopsita in alb, asezata transversal intre doua linii de cale ferata care se intretaie, pentru a indica ramificatia liniei ferate si locul pana unde pot inainta vehiculele fara pericol de ciocnire. 4. Fig. Semn distinctiv, trasatura specifica, insusire caracteristica; particularitate. – Din ngr. marka, fr. marque. Cf. germ. Marke.

SINTETIC, -A, sintetici, -ce, adj. 1. Care tine de sinteza, privitor la sinteza; obtinut prin sinteza. ◊ Spirit sintetic = spirit care opereaza mai mult prin sinteza decat prin analiza, care face usor sinteza lucrurilor. Limba sintetica = limba in care raporturile gramaticale se exprima, de obicei, prin adaugarea de afixe la tema cuvintelor. 2. (Despre produse chimice sau industriale) Fabricat pe cale artificiala (din doua sau din mai multe elemente). – Din fr. synthetique.

ROCADA, rocade, s. f. 1. Miscare la jocul de sah care nu se poate face decat o singura data in decursul unei partide si care consta in aducerea uneia dintre ture alaturi de rege si in trecerea regelui peste aceasta, pastrand culoarea campului de plecare. ♦ Inversare reciproca a pozitiei ocupate de doua elemente. 2. (Mil.) cale de comunicatie cu un traseu orientat in general paralel cu linia frontului, folosita pentru regruparea si manevrarea trupelor, precum si pentru asigurarea materiala a acestora. ♦ Linie de rocada = linie pe care se misca rezervele unei armate in spatele frontului. Artera de rocada = artera rutiera destinata circulatiei de tranzit, amenajata in exteriorul unei localitati. – Din fr. rocade, germ. Rochade.

DEDUCE, deduc, vb. III. Tranz. A deriva, a desprinde o judecata particulara din alta generala sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deductiei, din doua sau mai multe premise. – Din lat. deducere. Cf. (pt. sens) fr. deduire.

CUPLA, cuple, s. f. Dispozitiv demontabil de legare a doua elemente ale unui sistem tehnic sau a doua vehicule. ♦ Piesa de legare intre doua vehicule de cale ferata. – Din fr. couple.

NOATEN s. (ZOOL.) 1. carlan, mior. (~ este mielul de peste un an.) 2. (inv. si reg.) strajnic. (~ este calul de circa doi ani.)

DIALOG ~uri n. 1) Schimb de vorbe sau de idei pe cale orala (intre doua persoane); discutie; convorbire. 2) Forma de convorbire intre personajele unei opere literare. [Sil. di-a-] /<fr. dialoguer

BRETELA s.f. 1. Ramificatie de cale ferata intre doua linii paralele, care permite trecerea trenului de pe o linie pe cealalta. 2. Conducta sau drum foarte scurt de legatura intre artere apropiate si paralele. ♦ Portiune de sant care face legatura intre transeele paralele cu linia frontului. [< fr. bretelle].

TRAVERSARE s.f. Actiunea de a traversa si rezultatul ei; trecere peste... ♦ (Concr.) Instalatie la intretaierea a doua linii de cale ferata. ♦ Asezare a unei nave cu axa paralela cu crestele valurilor. [< traversa].

falaitar (falaitari), s. m. – Servitor calare care mergea inaintea trasurii. – Var. falaitar. Germ. Vorreiter, prin intermediul rus. foreitor (DAR) sau din mag. fellajtar (Cihac, II, 497), cf. sb. feletar, din mag. (Danicic, III, 48). Pare identic cu falet, s. n. (atelaj din doua perechie de cai, cu servitori (fr. piqueurs) calare pe acestia): Dupa Bogrea, Dacor., IV, 813, acest ultim cuvint ar fi germ. Valet „servitor”; pare mai curind o formatie retrograda si arficiala de la falaitar, incrucisare cu Valet.

TRAVERSARE s. f. 1. actiunea de a traversa. 2. instalatie la intretaierea a doua linii de cale ferata. 3. strapungerea unui element de constructie pentru montarea instalatiilor. 4. asezare periculoasa a unei nave cu axa paralela cu crestele valurilor. (< traversa)

BRETELA, bretele, s. f. Sistem de ramificatie de cale ferata asezat intre doua linii paralele, constituit din doua linii diagonale incrucisate, care permite trecerea trenului de pe o linie pe alta in ambele sensuri. – Din fr. bretelle.

GEAMAN, -A, gemeni, -e, adj. 1. (Despre fiinte; adesea substantivat) Care a fost nascut odata cu alta fiinta si de catre aceeasi mama sau femela. ♦ (Pop.; substantivat, m. pl. art.) Constelatie care apartine caii-Laptelui, formata din doua stele principale (numite Castor si Polux) si un numar de stele mai putin stralucitoare. ♦ (Despre plante) Care are doua tulpini crescute din aceeasi radacina; (despre fructe) crescute lipite cate doua. 2. (Anat.; in sintagma) Muschii gemeni = muschii, dispusi pereche, ai gambei. [Var.: (rar) gemen, -a adj.] – Lat. geminus.

HAM², hamuri, s. n. Ansamblu de curele (sau de franghii) cu care se inhama calul sau alte animale (de tractiune) la un vehicul. ◊ Gura de ham = ham rudimentar format numai din curelele de la pieptul si gatul calului si din cele doua sleauri. ◊ Expr. A trage in (sau la) ham = a trai o viata grea; a munci din greu. ♦ (Precedat de prepozitii) Tractiune (cu cai). Are cai buni la ham. – Din magh. ham.

RUTA¹, rute, s. f. Drum urmat de un vehicul; linie strabatuta de o cale de comunicatie intre doua localitati; traseu. – Din fr. route.

BRETELA ~e f. Sistem de ramificatie de cale ferata, care uneste doua linii si permite trecerea vehiculelor feroviare de pe o linie pe alta in ambele sensuri. /<fr. bretelle

CAR¹ ~e n. 1) Vehicul cu patru roti tras, de obicei, de boi, folosit pentru transportarea incarcaturilor mari. ◊ ~ funebru vehicul cu care sunt dusi mortii la cimitir; dric. A pune ~ul inaintea boilor a face ceva altfel decat este normal; a fi nepriceput. 2) Cantitate de material care incape intr-un asemenea vehicul. Un ~ de fan. 3) (in antichitate) Trasura cu doua roti, trasa de cai si folosita la festivitati si ceremonii. ~ de triumf. 4) fig. Cantitate mare de ceva; gramada; multime. Un ~ de ani. ◊ Cu ~ul in cantitate mare; cu gramada; din belsug. 5): ~ul-Mare constelatie alcatuita din sapte stele ce reprezinta un car cu oiste; Ursa-Mare. ~ul-Mic constelatie asemanatoare cu Carul-Mare, dar cu distanta dintre stele mai mica; Ursa-Mica. /<lat. carrus

PASAJ¹ ~e n. 1) Strada mica care uneste doua artere de circulatie, aflata intre doua randuri de cladiri si folosita de pietoni ca loc de trecere dintr-o strada in alta. 2) Loc special de traversare a unei strazi prevazut cu indicatii sau marcaje speciale. 3) Incrucisare la diferite niveluri a doua (sau mai multe) cai de comunicatie. /<fr. passage

ESTACADA s.f. 1. Punte de lemn, de beton etc. construita de la chei spre larg, care face legatura cu navele acostate la chei. ♦ Platforma asezata pe picioare inalte, care realizeaza o cale de comunicatie intre doua puncte situate deasupra solului sau intre un punct de pe sol si altul situat la inaltime. 2. Dig, obstacol intr-un rau, intr-un canal etc. care abate apa. ♦ Obstacol construit din mijloace plutitoare, legate articulat, instalat la intrarea unui port pentru aparare contra vaselor inamice. [< fr. estacade].

MARTINGALA s.f. 1. Curea de la ham care nu lasa calul sa sara in doua picioare. 2. (Mar.) Bara de metal fixata sub bompres, care sustine subarbele. 3. (La jocul de carti) Pontare dubla dupa fiecare pierdere. [< fr. martingale].

CUPLA s. f. 1. dispozitiv care face cuplarea vehiculelor de cale ferata. 2. legatura intre doua elemente (piese etc.) care permite o miscare relativa intre ele. (< fr. couple)

ESTACADA s. f. 1. punte de lemn, de beton etc. de la chei spre larg, care face legatura cu navele acostate la chei. ♦ obstacol din mijloace plutitoare, legate articulat, instalat la intrarea unui port pentru aparare contra vaselor inamice. 2. platforma asezata pe picioare inalte, care realizeaza o cale de comunicatie intre doua puncte deasupra solului, sau intre un punct de pe sol si altul situat la inaltime. 3. dig, obstacol intr-un rau, intr-un canal etc. care abate apa. (< fr. estacade)

MARTINGALA s. f. 1. curea de ham care nu lasa calul sa sara in doua picioare. 2. (mar.) bara de metal fixata perpendicular sub bompres, care sustine subarbele. 3. sistem de joc bazat pe consideratii decurgand din calculul probabilitatilor, care urmareste asigurarea beneficiului prin marirea progresiva a mizei la jocurile de noroc si la cursele de trap. (< fr. martingale)

BRETELA, bretele, s. f. Sistem de ramificatie de cale ferata, alcatuit din doua diagonale incrucisate si asezat intre doua linii, care permite trecerea trenului de pe o linie pe alta, in ambele sensuri. – Fr. bretelle.

ALINIAMENT, aliniamente, s. n. 1. Linie dreapta, determinata pe un teren prin pozitia mai multor puncte sau obiecte; p. ext. pozitia mai multor puncte sau obiecte de-a lungul unei linii drepte. ◊ Aliniament de teren = linie de teren marcata prin jaloane, tarusi etc. 2. Portiune dreapta din traseul unei cai de comunicatie, cuprinsa intre doua curbe consecutive. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. alignement.

JOANTA, joante, s. f. 1. Legatura facuta la capetele sinelor de cale ferata pentru a asigura continuitatea caii de circulatie. 2. Legatura intre doua bare de otel din armatura unui element de beton armat. – Din fr., engl. j***t.

MARTINGALA, martingale, s. f. I. 1. Curea de la ham in forma de furca, ce nu permite calului sa se ridice in doua picioare. 2. Bara de metal in forma de sulita, care se fixeaza dedesubtul bompresului la navele cu panze. II. Procedeu de a ponta la jocurile de noroc, constand in dublarea mizei dupa o lovitura pierduta. – Din fr. martingale.

CVADRIGA, cvadrige, s. f. Car antic pe doua roti, tras de patru cai inhamati unul langa altul, folosit de romani la cursele de circ si la triumfuri. – Din lat. quadriga.

DISTANTA s. 1. departare, interval, spatiu, (Transilv.) scopot. (Ce ~ este intre stalpi?) 2. departare, spatiu, (pop.) cale, (inv.) loc. (Intre cele doua orase e o ~ de 40 km.) 3. bucata, interval, (reg.) postata. (A parcurs o buna ~ din drum.) 4. v. lungime.

ANASTOMOZA f. Stabilire pe cale chirurgicala a legaturii dintre doua cavitati, doua vase sau doua fibre musculare. /<fr. anastomose

BRISCA ~ti f. Trasura usoara si neacoperita, cu doua roti, trasa de un cal; sareta. /<rus. britka

CARIOLA ~e f. Trasura usoara pe arcuri, cu doua roti, trasa de un cal. [Sil. -ri-o-] /<fr. cariole

COROANA ~e f. 1) Cerc impletit din flori sau frunze, care serveste drept podoaba pentru cap. 2) Cununa de flori care se pune la mormantul cuiva. 3) Podoaba in forma de cerc, facuta din metal pretios, impodobita cu pietre scumpe si purtata pe cap de monarhi, ca semn al demnitatii lor. 4) fig. Forma monarhica de guvernamant; monarhie. 5) Totalitate a ramurilor unui copac. 6) Partea vizibila a dintelui la om. 7) Invelis de metal sau din alt material, in care se imbraca un dinte cariat dupa ce a fost tratat. 8) Marginea superioara a copitei la cal. 9) mat. Suprafata cuprinsa intre doua cercuri concentrice. 10) (in unele tari) Unitate monetara. 11) : ~ solara partea exterioara incandescenta a Soarelui, care se vede ca o aureola in timpul eclipselor totale. 12) : ~ boreala constelatie din emisfera nordica. /<lat. corona

CVADRIGA ~ge f. (in Roma antica) Car pe doua roti, tras de patru cai, folosit la c*r-sele de circ si la triumfuri. /<lat. quadriga

GABARIT ~e n. Contur constand din liniile care marginesc dimensiunile maxime ale unui obiect (de obicei de proportii). ◊ ~ de cale ferata contur alcatuit din doi stalpi in pozitie verticala uniti printr-o grinda, folosit pentru a marca limitele transversale admise pentru constructia locomotivelor si a vagoanelor. /<fr. gabarit

MARTINGALA ~e f. 1) Piesa de harnasament, constand dintr-o curea in forma de furca, care nu permite calului sa se ridice in doua picioare. 2) (la navele cu panze) Bara de metal asezata sub bompres, care sustine paramele. 3) (la jocurile de carti) Miza dubla dupa fiecare pierdere. /<fr. martingale

PAS² ~uri n. cale naturala de trecere intre doi munti sau intre doua siruri muntoase; trecatoare; defileu. /<germ. Pass, fr. pas

TRECATOARE ~ori f. cale naturala de trecere intre doi munti sau intre doua siruri muntoase; defileu; pas. /a trece + suf. ~atoare

VICINAL ~a (~i, ~e) (despre cai de comunicatie) Care uneste doua localitati (rurale) invecinate. /<fr. vicinal

GIG s.n. 1. Ambarcatie de sport, lunga si ascutita la pupa si la prora, cu scaunase mobile pentru vaslasi. 2. Trasura mica cu doua roti, trasa de un cal. [< engl. gig].

REBRUSMENT s.n. 1. (Constr.) Schimbare a directiei traseului unei cai ferate, astfel incat cele doua ramuri ale traseului sa aiba o tangenta comuna in punctul de schimbare a directiei. 2. (Geogr., geol.) Intoarcere brusca a directiei catenelor muntoase. [< fr. rebroussement].

CABRA vb. I. tr. 1. (Despre cai) A se ridica in doua picioare, stand pe picioarele dinapoi. 2. A se incorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu botul in sus; a urca. [< fr. cabrer, cf. prov. cabra – capra].

CVADRIGA s.f. (La romani) Car pe doua roti tras de patru cai, intrebuintat mai ales in cursele de circ si la triumfuri. [< lat. quadriga].

ALINIAMENT s. n. 1. linie dreapta de teren determinata pe puncte caracteristice. 2. portiune dreapta din traseul unei cai de comunicatie cuprinsa intre doua curbe consecutive. (dupa fr. alignement)

AUTOSTRADA s. f. cale rutiera moderna, formata din doua sosele cu mai multe benzi, rezervata exclusiv autovehiculelor. (< it. autostrada, fr. autostrade)

CVADRIGA s. f. (la romani) car pe doua roti tras de patru cai, in cursele de circ si la triumfuri. (< lat. quadriga)

GIG s. n. 1. ambarcatie de sport, lunga si ascutita la pupa si la prora, cu scaunase rulante pentru cei care trag la rame. 2. trasura mica cu doua roti, trasa de un cal. (< engl. gig)

ALINIAMENT (dupa fr.) s. n. 1. Linie dreapta, determinata pe un teren prin pozitia mai multor puncte sau obiecte (repere); p. ext. pozitia mai multor puncte sau obiecte de-a lungul unei linii drepte. 2. Portiune dreapta din traseul unei cai de comunicatie, cuprinsa intre doua curbe consecutive. 3. (MILIT.) Fasie de teren care, datorita conditiilor naturale, prezinta o importanta tactica, operativa sau strategica pentru actiunile de lupta ce se desfasoara in raionul respectiv.

SARETA, sarete, s. f. Trasurica usoara (cu doua roti) trasa de un singur cal; cabrioleta. – Din fr. charrette.

STRUNA, strune, s. f. 1. Fir elastic confectionat din metal, din intestine de animale etc. care se intinde pe unele instrumente muzicale si produce, prin vibrare, sunete; coarda. ◊ Expr. A canta (sau a bate) cuiva in struna (sau in struna cuiva) = a fi de aceeasi parere cu cineva pentru a-i castiga simpatia, favoarea; a lingusi pe cineva. 2. Sfoara bine intinsa, facuta din fire elastice si rasucite, destinata sa tina intinsa panza ferastraului. ◊ Expr. (Adverbial) A merge struna = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leaga carligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a fraului care inconjura barbia calului si se prinde de cele doua capete ale zabalei. ◊ Expr. A tine (pe cineva) in struna = a infrana, a tine din scurt (pe cineva). 4. Compus: struna-cocosului = numele a doua plante erbacee cu frunzele ovale si flori albe (Cerastium). – Din sl. struna.

SCHIMBATOR, -OARE, schimbatori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care se schimba (usor, repede); nestatornic, variabil, schimbacios. II. S. n. 1. Sistem tehnic sau fizico-chimic care permite sa se modifice valoarea marimilor caracteristice altui sistem tehnic sau fizico-chimic, directia mersului unui vehicul etc. ♦ Schimbator de viteza = dispozitiv montat intre un motor de antrenare si organele care transmit miscarea unui alt sistem tehnic, permitand sa se modifice viteza de lucru sau de deplasare a sistemului antrenat. 2. Aparat sau agent (chimic, fizic etc.) care permite schimbul de substante, de energie, de caldura intre doua medii. 3. (In sintagma) Schimbator de cale = instalatie care leaga intre ele doua sau mai multe linii de cale ferata, servind la trecerea unui vehicul de pe o linie pe alta. – Schimba + suf. -ator.

DOCAR ~e n. Trasura mica si usoara, de obicei cu doua roti, trasa de un singur cal. /<engl., fr. dogcart

PASARELA ~e f. 1) Punte mobila care face legatura dintre chei si bordul unei nave ancorate. 2) Pod ingust pentru pietoni, situat la inaltime peste o cale de comunicatie. 3) Trecere care uneste doua cladiri sau doua parti ale aceleeasi cladiri la nivelul etajelor. 4) Platforma mai inaltata de pe puntea superioara a unei nave, unde isi face serviciul ofiterul de cart sau timonierul. 5) Constructie speciala care sustine proiectoarele intr-o sala de spectacole sau intr-un studio cinematografic. /<fr. passerelle

SUPRAINALTARE s.f. 1. Actiunea de a suprainalta si rezultatul ei. ♦ Diferenta de nivel intre cele doua margini ale unei sosele sau cai ferate in curba pentru diminuarea sau anularea fortei centrifuge. 2. (Constr.) Marire a sagetii unui arc de bolta prin asezarea capetelor arcului deasupra nivelului zidurilor de sprijin. [< suprainalta].

strunea, strunele, s.f. (reg.) 1. parte a cutiei mobile (teicii) in care cad grauntele din cosul morii, inainte de a trece intre pietrele morii. 2. parte a fraului unui cal, care inconjura barbia calului si se prinde de cele doua capete ale zabalei.

SARETA s.f. Trasurica usoara cu doua roti, trasa de un singur cal; cabrioleta. [< fr. charette].

TUI¹, tuiuri, s. n. (Inv.) Steag turcesc alcatuit din doua sau trei cozi albe de cal, atarnate de o lance cu semiluna in varf, constituind un semn distinctiv al unor inalti demnitari din fostul imperiu otoman si din tarile vasale lui. ♦ Comandant, capetenie. – Tc. tug.

INTERCONECTA, interconectez, vb. I. Tranz. A stabili cai de transferare a energiei electromagnetice intre doua sau mai multe sisteme care functionau inainte independent unele de altele. – Din fr. interconnecter.

TUI, tuiuri, s. n. Steag turcesc alcatuit dintr-o lance cu semiluna (sau cu o maciulie de metal) in varf, cu doua sau cu trei cozi albe de cal impletite prinse de ea, care constituia un semn distinctiv al puterii si rangului unor inalti demnitari din fostul Imperiu Otoman si din tarile vasale lui. – Din tc. tug.

DISC¹ ~uri n. 1) Obiect rotund si plat. ◊ ~de plug piesa care inlocuieste brazdarul la plug. ~ul lui Newton placa circulara impartita in sapte sectoare ce reproduc culorile spectrului solar si care, prin rotatie rapida, pare alba, demonstrand sinteza luminii albe. ~ de apel dispozitiv al aparatului telefonic automat, avand rolul de a forma numarul de apel spre centrala automata. 2) Placa circulara si plata, de o anumita greutate, folosita de atleti pentru aruncari la distanta. 3) Proba sportiva care se practica cu acest obiect. 4) Piesa de masa plastica sau de ebonita pe care sunt imprimate v******i ale vocii sau ale instrumentelor muzicale, pentru a fi reproduse; placa. 5) Semnal mobil, de forma circulara, care indica reducerea vitezei pe caile ferate. 6): ~ intervertebral cartilaj fibros situat intre doua vertebre. /<fr. disque, lat. discus

JOANTA ~e f. 1) Legatura facuta intre capetele sinelor de cale ferata. 2) Legatura rigida de armatura dintre doua piese metalice sau de lemn alaturate. /<fr. j***t

CARIOLA s.f. Trasura usoara cu doua roti, pe arcuri, trasa de un cal. [Pron. -ri-o-. / < it. cariola, cf. fr. cariole].

corcie, corcii, s.f. (reg.) 1. speteze ce se pun pe o sanie pentru a aduce fan. 2. sac intins pe doua bete, in care se pune fan cailor; agatat de oiste, e folosit in timpul calatoriei. 3. sanie de carat lemne; caruta pe doua roate de carat butuci. 4. scara de coborat obiecte grele (butoaie). 5. iesle din nuiele pentru oi. 6. coverca, coverga (v.).

ECLISA s.f. 1. Placa de lemn sau de metal care serveste la innadirea a doua piese (mai ales a sinelor de cale ferata). 2. (La pl.) Peretii laterali ai unui instrument cu coarde. [< fr. eclisse].

LINIE s.f. 1. Figura continua cu o singura dimensiune, descrisa de un punct prin deplasare sau obtinuta prin intersectia a doua suprafete. 2. Trasatura imaginara care arata o directie data, o limita etc. 3. Descendenta, filiatie. 4. Sistem de fortificatii. ◊ Nava de linie v. nava. ♦ Sirul luptatorilor intr-o batalie; sir de transee; directia generala a pozitiilor trupelor. 5. Cele doua sine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalatiilor unei cai ferate. 6. Legatura aeriana sau maritima intre doua puncte. ♦ Legatura de telecomunicatii intre doua puncte. 7. (La pl.) Trasaturile caracteristice ale unui obiect, ale fetei cuiva; contur, profil. ♦ Tinuta. 8. (Fig.) Orientare; directie. 9. (Poligr.) Rand intr-o pagina. ♦ Placa subtire de metal cu care se imprima liniile sau se distanteaza randurile. 10. Rigla. 11. (Mar.) Ecuator. [Pron. -ni-e, gen. -iei. / < lat., it. linea, cf. germ. Linie].

stativa stative, s.f. 1. (pop.; mai ales la pl.) razboi de tesut. 2. (reg.; la pl.) talpile razboiului. 3. (reg.; la pl.) partile laterale ale razboiului. 4. (inv.) meseria tesatorului. 5. (reg.; la pl.) gherghef. 6. (reg.; in sintagma) stative de intins piele = suport de lemn folosit in tabacarie pentru curatirea de par a pieilor. 7. (reg.; la pl.) scara. 8. (reg.) scaun de inspitat al rotarului. 9. (reg.; la pl.) capra pentru taiat lemne. 10. (reg.) instalatie de lemn in care sunt potcoviti caii. 11. (reg.; la pl.) fiecare dintre cele doua paralele ale ferastraului, de care se leaga panza.

ATELAJ s. n. 1. animalele de tractiune inhamate la un vehicul si harnasamentul necesar. 2. harnasament pentru caii unui atelaj (1). 3. echipament de legatura dintre doua vehicule. 4. figura de stil, prin coordonarea unui termen concret cu unul abstract. (< fr. attelage)

CARIOLA s. f. trasura usoara cu doua roti, pe arcuri, trasa de un cal. (< fr. carriole, it. carriola)

LINIE s. f. 1. figura continua cu o singura dimensiune, descrisa de un punct prin deplasare sau obtinuta prin intersectia a doua suprafete. 2. trasatura imaginara care arata o directie data, o limita etc. 3. descendenta, filiatie. 4. sistem de fortificatii. ◊ sirul luptatorilor intr-o batalie; directia generala a pozitiilor trupelor. 5. cele doua sine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalatiilor unei cai ferate. 6. legatura aeriana sau maritima intre doua puncte. ◊ legatura de telecomunicatii intre doua puncte. 7. (pl.) trasaturile caracteristice ale unui obiect, ale fetei cuiva; contur, profil. ◊ tinuta. 8. (fig.) orientare; directie. 9. (poligr.) rand intr-o pagina. ◊ placa subtire de metal cu care se imprima liniile sau se distanteaza randurile. 1⁰. rigla. 1¹. (mar.) ecuator. 1². gama de produse (cosmetice). (< lat. linea, germ. Linie, fr. ligne)

RACORDA vb. tr. 1. a stabili un racord (1). ◊ (tehn.) a realiza legatura dintre doua elemente ale unui sistem tehnic. 2. a lega doua portiuni ale unui drum, ale unei cai ferate prin introducerea intre ele a unui tronson curb. 3. (mat.) a uni doua trepte sau doua curbe printr-un arc de curba tangent la fiecare dintre ele. (< fr. raccorder)

ZABALA, zabale, s. f. 1. Parte a capastrului constand dintr-o bara subtire de metal cu doua brate, care se introduce in gura calului pentru a-l struni si a-l conduce. 2. (La pl.) Bubulite albicioase, molipsitoare, care se ivesc la oameni in colturile gurii si la vite, pe buze. 3. (La pl.) Bale. 4. (La pl.) Colturile carnoase ale ciocului unor pui de pasari. – Magh. zabola.

BRISCA², briste, s. f. Trasurica usoara, cu doua roti, trasa de obicei de un singur cal; cabrioleta, sareta. – Din rus. bricika.

CABRIOLETA, cabriolete, s. f. Trasurica usoara, cu doua roti, trasa de obicei de un singur cal; brisca², sareta. [Pr.: -bri-o-. – Var.: gabrioleta, -e s. f.] – Din fr. cabriolet.

RACORDARE, racordari, s. f. Actiunea de a racorda si rezultatul ei. ♦ (Concr.) Portiune din suprafata unei tevi, a unui tub etc. prin care se face trecerea intre doua zone cu sectiuni diferite. ♦ Locul de legatura a doua elemente ale unui sistem tehnic. ♦ Realizarea unei legaturi intre doua portiuni ale unui drum sau ale unei cai ferate prin introducerea intre ele ale unui tronson de traseu cu axa curba. – V. racorda.

CORIDOR, coridoare, s. n. Loc de trecere ingust (si lung), care leaga incaperile unei cladiri si din care se intra in camerele aceluiasi apartament sau ale aceluiasi etaj; culoar. ♦ Portiune ingusta de spatiu de-a lungul compartimentelor unui vagon de cale ferata. ♦ Portiune ingusta de teren care leaga doua puncte. – Din fr. corridor, germ. Korridor.

MIJLOCI, mijlocesc, vb. IV. Intranz. A starui pe langa cineva in favoarea cuiva; a interveni, a intermedia. ♦ Tranz. A pune la cale, a inlesni. ♦ A realiza relatia dintre alti doi termeni; a media. – V. mijloc.

RAMIFICATIE, ramificatii, s. f. 1. Formare a ramurilor laterale la tulpinile si radacinile plantelor; ramificare. ♦ (Concr.) Parte desfacuta dintr-un intreg; ramura, brat. ♦ Despartitura, subdiviziune, subimpartire. 2. Locul de separare a unei cai de circulatie, a unor conducte etc. in doua sau in mai multe ramuri; (fiecare dintre) despartiturile (secundare) formate prin aceasta separare. – Din fr. ramification.

SARETA ~e f. Trasura inalta si ne-acoperita, cu doua roti, trasa, de obicei, de un singur cal; cabrioleta; brisca. /<fr. charrette

ECLUZIUNE s. f. actiunea de a face legatura intre doua portiuni cu nivele diferite ale traseului unei cai navigabile si rezultatul ei. (< ecluza)

PLOT s. n. 1. mica piesa metalica montata pe un corp din material izolant si legata la un circuit electric. 2. placa turnanta la incrucisarea unei cai ferate de mina. 3. suprafata de separatie intre doua formatiuni geologice. (< fr. plot)

REBRUSMENT s. n. 1. schimbare a directiei traseului unei cai ferate, metrou sau tramvai, astfel incat cele doua ramuri ale traseului sa aiba o tangenta comuna in punctul de schimbare a directiei. 2. intoarcere brusca a directiei catenelor muntoase. (< fr. rebroussement)

incaleca (incalec, incalecat), vb. – 1. A se sui pe cal. – 2. A calari, a merge calare. – 3. A se imperechea armasarul cu iapa. – 4. A invinge, a domina, a supune. – 5. (Arg.) A o lua la sanatoasa. – Mr. (i)ncalic, megl. ancalic. Lat. pop. caballicāre (Puscariu 805; Candrea-Dens., 213; REW 1439; DAR), cf. alb. (n)galjkoń, it. cavalcare, prov., cat., port. cavalgar, fr. chevaucher, sp. cabalgar. Cf. cal, calare, descaleca. – Der. incalecat, adj. (suprapus, se spune despre literele chirilice care se scriau de obicei intre doua rinduri); incalecator, adj. (care este calare pe cal).

BABITA¹, babite, s. f. 1. (Ornit.) Pelican. 2. Nume dat la doua specii de ciuperci, in forma unei copite de cal, care cresc pe copaci si din care se prepara iasca (Polyporus fomentarius, polyporus ignarius). – Din bg., scr. babica.

CARIOLA, cariole, s. f. Trasura usoara cu doua roti, cu suspensie pe arcuri, trasa de un cal. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. carriole, it. carriola.

ZABALUTA, zabalute, s. f. 1. Un fel de zabala (1) mai simpla, compusa din doua bare imbinate intre ele, servind pentru a conduce calul. 2. Zabala (2). – Zabala + suf. -uta.

RULAJ, rulaje, s. n. 1. Timpul dintre doua incarcaturi succesive ale unui vagon de marfa de cale ferata, totalizand timpul necesar aducerii, incarcarii, transportului, descarcarii si manevrelor. 2. Circulatie a fondurilor banesti, a marfurilor etc. – Din fr. roulage.

CABRIOLETA ~e f. Trasura cu doua roti, inalta si neacoperita, trasa, de un singur cal; brisca; sareta. [Sil. -bri-o-] /<fr. cabriolet

RULAJ s.n. 1. Circulatie a unui vehicul terestru; (p. ext.) timpul si uzura cat acesta este in circulatie. ♦ Deplasare a unui avion pe teren. ♦ Alergarea relaxata si uniforma a ciclistilor si atletilor. 2. Timpul scurs intre doua incarcari succesive ale unui vagon de marfa, de cale ferata. 3. Circulatie a fondurilor banesti. [< fr. roulage].

hloba (hloaba), hlobe, s.f. (reg.) fiecare din cele doua lemne de la trasura sau caruta cu un cal; huluba, ruda.

RAMIFICA vb. refl. (despre arbori, cai de comunicatie, conducte etc.) a se desparti in doua sau mai multe ramuri. (< lat. ramificare, fr. ramifier)

RULAJ s. n. 1. circulatie a unui vehicul terestru; (p. ext.) timpul si uzura cat acesta este in circulatie. ◊ deplasare a unui avion pe teren. ◊ alergare relaxata si uniforma a ciclistilor si atletilor. 2. timpul scurs intre doua incarcari succesive ale unui vagon de marfa de cale ferata. 3. circulatie a fondurilor banesti. (< fr. roulage)

ZABALUTA, zabalute, s. f. Un fel de zabala mai simpla, compusa din doua bare imbinate intre ele, servind pentru a conduce calul. – Din zabala + suf. -uta.

FRUNTAR, fruntare, s. n. 1. Grinda principala care margineste prispa in partea de sus si pe care se sprijina grinzile secundare ale casei. 2. Curea care leaga cele doua parti laterale ale capetelei si care trece peste fruntea calului. – Lat. frontale sau frunte + suf. -ar.

DRUM s. 1. v. cale. 2. drum-de-fier v. cale ferata. 3. v. calatorie. 4. v. cursa. 5. alergatura, cursa. (A facut doua ~uri in piata.) 6. v. ruta.

SINA ~e f. 1 ) Fiecare din cele doua bare de otel fixate pe traverse si folosite drept cale de rulare pentru un vehicul (tren, tramvai, etc.). ~ cu sant. 2) Tija pentru ghidarea unor piese mobile intr-un sistem tehnic. 3) Cerc de otel imbracat pe rotile de lemn ale unui vehicul pentru a le proteja. ~ de caruta. 4) Banda metalica cu care se incinge pe la margini un obiect (lada, usa etc.) pentru a-i mari rezistenta. [G.-D. sinei] /<germ. Schiene

CUPLA s.f. Dispozitiv demontabil, cuplaj (2) [in DN, NODEX] pentru un sistem tehnic sau pentru doua vehicule. ♦ Piesa cu care se face cuplarea vehiculelor de cale ferata. [< fr. couple].

HLOABA ~e f. Fiecare dintre cele doua bare prinse de crucea unei trasuri intre care se inhama calul; huluba. /<ucr. holoblja

HULUBA ~e f. Fiecare dintre cele doua bare prinse de crucea unei trasuri intre care se inhama calul. [G.-D. hulubei] /<ucr. holoblja

uluba (-be), s. f. – 1. Fiecare din cele doua prajini de la car, trasura etc. intre care se inhama calul. – 2. (Arg.) Picior. – Var. huluba, hluba, hlo(a)ba. Rut. oh(o)loblja, pol. holoble (Cihac, II, 139).

STI vb. 1. a afla, a auzi, (inv. si pop.) a oblici. (Sa ~ cu totii ce-ai facut.) 2. v. dumeri. 3. v. cunoaste. 4. a cunoaste, a poseda, a stapani. (~ trei limbi straine.) 5. a cunoaste, a intelege, a pricepe. (~ franceza?) 6. a avea, a gasi, a poseda. (~ eu solutia problemei.) 7. v. afla. 8. a cunoaste, (astazi rar) a pricepe. (Nu ~ inca secretul?) 9. a (se) cunoaste. (Ne ~ de mici; il ~ ca pe un cal breaz.) 10. v. recunoaste. 11. v. banui. 12. a-si aminti. (~ cum erai acum doi ani?)

JOANTA s.f. Legatura rigida dintre doua piese metalice sau de lemn alaturate. ♦ Legatura intre capetele sinelor de cale ferata. [Pron. joan-. / < fr. j***t].

sfarla, sfarle, s.f. (reg.) 1. bobarnac. 2. bot, rat. 3. (peior.) gura. 4. (inv. si reg.) jucarie mica de copii care se invarteste pe o suprafata plana; sfarleaza, titirez, prasnel. 5. (pop.) femeie slaba si iute in miscari. 6. (reg.) obiect de dimensiuni reduse. 7. (reg.) bat prevazut cu doua gauri si cu o sfoara, care se fixeaza in buza unui cal, ca sa nu se miste la potcovit. 8. (reg.) coliba din lemn intr-o padure. 9. (reg.) pestisor de rau; zvarluga.

JOANTA s. f. 1. legatura rigida dintre doua piese metalice sau de lemn, alaturate. 2. legatura intre capetele sinelor de cale ferata. (< fr., engl. j***t)

GALOP, galopuri, s. n. 1. Mersul cel mai rapid al calului, alcatuit dintr-o succesiune de salturi. 2. Dans foarte rapid, cu miscari in doi timpi si cu un ritm sacadat; melodie dupa care se executa acest dans. – Din fr. galop, it. galoppo.

HULUBA, hulube, s. f. Fiecare dintre cele doua prajini prinse de crucea carutei, a trasurii etc., intre care se inhama calul. [Var.: uluba s. f.] – Din ucr. holoblja.

ZABALA, zabale, s. f. 1. Parte a capastrului constand dintr-o bara subtire de metal cu doua brate, prevazute cu cate un inel mare, care se introduce in gura calului inapoia ultimilor incisivi pentru a-l struni si a-l conduce. 2. Bubulita albicioasa molipsitoare, care apare la oameni in colturile gurii si la vite pe buze; zabaluta. 3. (La pl.) Bale. 4. (La pl.) Colturile carnoase ale ciocului unor pui de pasari. – Din magh. zabola.

FAETON, faetoane, s. n. 1. Trasura inalta, usoara, cu patru roti si cu capota pentru scaunul din fata, putand transporta 6-8 persoane. 2. Vehicul usor, cu doua roti, pe arcuri, cu o singura bancheta pentru persoane, tras de un cal; sareta. [Pr.: -fa-e-] – Din fr. phaeton.

COARDA¹ ~e f. 1) Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumente muzicale (vioara, pian etc.), produce oscilatii acustice; struna. ~ de chitara. ◊ Orchestra de ~e orchestra alcatuita din instrumente muzicale cu coarde. A intinde ~a pana se rupe a intrece masura in ceva. 2) Segment de dreapta care uneste doua puncte ale unei curbe plane, fara a o intersecta. 3) Sfoara care leaga bratele unui ferastrau cu rama, pentru a tine intinsa panza. 4) Sfoara avand la capete doua manere, cu care se joaca copiii sarind peste ea sau se foloseste in unele exercitii sportive. 5) pop. Tesut conjunctiv, membranos, alb-sidefiu, rezistent, care leaga muschii de oase; tendon. ◊ ~ele vocale cele doua membrane simetrice ale laringelui, a caror v******e produce vocea. 6) Curbura gatului la cal (acoperita de coama). 7) Ramura din tulpina vitei de vie. 8) Suvita de sirop de zahar sau de dulceata prea tare legat. [G.-D. coardei; Sil. coar-da] /<lat. chorda

OBRAZAR ~e n. 1) Sac de panza rara cu care isi acopera fata apicultorii, ca sa nu-i intepe albinele. 2) Masca de metal care protejeaza fata la unele probe sportive. 3) pop. Masca pe care o pune cineva pe fata, ca sa nu fie recunoscut (sau pentru a infatisa un personaj oarecare). 4) Fiecare dintre cele doua piese de piele fixate de capetea, in regiunea ochilor, pentru a impiedica calul sa priveasca in laturi. [Sil. -bra-] /obraz + suf. ~ar

ECARTAMENT s. n. distanta care separa cele doua roti de pe aceeasi osie a unui vehicul rutier, a sinelor unei cai ferate. (< fr. ecartement)

CARARE ~ari f. Drum ingust pe care se merge pe jos; poteca. ◊ A-i taia (sau a-i inchide) cuiva ~arile a-i inchide cuiva calea. A-i scurta cuiva ~arile a-l omori pe cineva. A umbla pe doua ~ari a umbla clatinandu-se datorita consumului de alcool. Pe toate ~arile peste tot. [G.-D. cararii] /

pames, pamese, s.n. (reg.) fiecare dintre cele doua parti ale ale sacului umplut cu paie sau cu fan, pus pe spatele calului.

POLIALCOOL, polialcooli, s. m. (La pl.) Clasa de substante organice care contin in molecula doua sau mai multe grupari hidroxil si care se obtin din produse naturale sau pe cale sintetica; (si la sg.) alcool cu mai multe grupari hidroxil care face parte din aceasta clasa; alcool polivalent. [Pr.: -li-al-] – Din fr. polyalcool.

OCHELARI s. m. pl. Dispozitiv optic medical sau de protectie format din doua lentile (fixate intr-o rama), care se pune la ochi (sprijinit pe radacina nasului) cu scopul de a corecta un defect de vedere, de a apara ochii de praf, de o lumina prea puternica etc. ♦ P. ext. Dispozitiv format din doua bucati de piele prinse de curelele laterale ale capetelei si asezate in dreptul ochilor cailor pentru a-i impiedica sa vada lateral. ◊ Expr. A avea ochelari de cal, se spune despre persoane marginite, care vad lucrurile printr-o prisma prea ingusta. – Din ochi¹ (dupa lat. ocularis).

ADERENTA ~e f. 1) Fenomen care se produce intre rotile unui vehicul si calea de rulare, realizandu-se astfel miscarea vehiculului. 2) mai ales la pl. Lipire patologica a doua organe in urma unei interventii chirurgicale. 3) Tesut rezultat in urma acestui proces. 4) constr. Element de legatura intre beton si otel in constructiile de beton armat. /<fr. adherence

SOSEA ~ele f. 1) Drum special amenajat (pietruit, pavat, asfaltat), care uneste doua sau mai multe localitati. 2) Strada larga la intrarea intr-un oras, reprezentand continuarea unei cai de comunicatie interurbane. ~ nationala. [G.-D. soselei] /<fr. chaussee

CANAL s.n. 1. Albie artificiala (a unui rau, a unui fluviu etc.) destinata navigatiei, irigarii unei regiuni etc. ♦ Brat de mare situat intre doua tarmuri apropiate. 2. Conducta prin care se transporta apa sau alte lichide. 3. Formatie anatomica tubulara. 4. cale de transmisiune unilaterala a programelor sonore sau vizuale destinate difuzarii publice (mai ales in televiziune). ♦ cale de acces a informatiilor intr-o masina de calculat. [Pl. -luri, -le. / < fr. canal, it. canale < lat. canalis].

CRUPA s. f. 1. partea dinapoi a coapselor calului, intre sale si baza cozii. ◊ partea de jos a cruponului (1). 2. forma de relief din doua versante care se unesc dupa o linie. (< fr. croupe)

UNICORN, -A adj. 1. cu un singur corn. ◊ (s. m.) animal fabulos, cu corp de cal si un corn in frunte; inorog. 2. care nu are dezvoltat decat unul din cele doua coarne uterine. (< fr. unicorne)

FULEU, fulee, s. n. 1. Alergare in pas mare, mainile miscandu-se in ritmul picioarelor. 2. Distanta parcursa de un cal din momentul cand se desprinde de pamant si pana il atinge din nou, marcata de doua urme succesive ale aceluiasi picior. – Din fr. foulee.

CUPEU, cupeuri, s. n. 1. Trasura (sau, in trecut, automobil) de lux, inchisa, in general cu doua locuri, in care vizitiul sta in exteriorul caroseriei. 2. Compartiment de calatori intr-un vagon de cale ferata. [Var.: (rar) cupea s. f.] – Din fr. coupe.

DIPLOGENEZA s. f. 1. dublare a organelor vegetale, care sunt in mod obisnuit singuratice. 2. producere de forme noi pe cale de hibridatie intre plante apartinand unor genuri si familii diferite. 3. monstruozitate caracterizata prin reunirea a doi fetusi intr-un singur corp. (< fr. diplogenese)

ANTINOMIE, antinomii, s. f. Contradictie categorica intre doua teze care se exclud reciproc si care pot fi demonstrate la fel de concludent pe cale logica, atunci cand nu se tine seama de realitatea obiectiva. – Fr. antinomie (lat. lit. antinomia).

ECARTAMENT s.n. Distanta dintre axele urmelor celor doua roti de pe aceeasi osie a unui vehicul rutier. ♦ Distanta dintre muchiile interioare ale sinelor unei cai ferate. [< fr. ecartement].

BLIDARU, deal la SV de com. Orastioara de Sus, jud. Hunedoara; 703 m alt. Aici a fost descoperita o cetate dacica, puternic fortificata cu ziduri de piatra fasonata, apartinind ansamblului de fortificatii din M-tii Orastiei (sec. 1 i.Hr.-106 d. Hr.). Formata din doua incinte, aflate la o mica diferenta de nivel una fata de cealalta, constituia principalul obstacol in calea atacurilor din N.

OCHELARI m. pl. 1) Dispozitiv optic pentru corectarea defectelor vederii sau pentru protectia ochilor constand din doua lentile, fixate intr-o rama. 2) Pereche de clape fixate pe ambele parti ale capetelei la nivelul ochilor calului, pentru a-l impiedica sa priveasca in parti. 3) Cerc de alta culoare in jurul ochilor unui animal. /Din ochi

GALOP s.n. 1. Mers rapid al calului, in salturi mari. 2. Ritm anormal al batailor inimii in trei timpi. 3. Dans vioi cu miscari repezi in doi timpi; melodia acestui dans. [< fr. galop, it. galoppo].

COMUTATIE s. f. 1. comutare; schimbare, mutatie. ◊ totalitatea operatiilor de conectare si deconectare a liniilor, efectuate in scopul realizarii unei legaturi telefonice sau telegrafice. 2. trecere a unei sectiuni a infasurarii induse a rotorului unei masini electrice cu colector dintr-o cale de curent intr-alta in cursul rotirii rotorului. 3. figura de stil prin care sunt puse in opozitie doua propozitii, astfel incat prin schimbarea ordinii cuvintelor sa rezulte un sens contrar. (<fr. commutation, lat. commutatio)

CAPISON s. n. 1. boneta de lana, din stofa groasa, cu unul sau doua colturi. 2. (constr.) aparatoare la cosul de fum. 3. harnasament de protectie a capului si gatului contra insolatiei la caii de curse. (< fr. capuchon)

TRANSBORDOR, transbordoare, s. n. 1. Platforma mobila la nivelul unei cai ferate, cu ajutorul careia se pot trece vagoanele sau locomotivele de pe o linie pe alta (cand cele doua linii nu au legatura directa). 2. Nava care serveste la transbordarea calatorilor sau a marfurilor. – Din fr. transbordeur.

DERBI, derbiuri, s. n. 1. Cursa speciala de trap sau de galop a celor mai buni cai de trei ani, care are loc o data pe an. 2. Intrecere sportiva de mare importanta si prestigiu intre doua echipe, pentru stabilirea clasamentului. – Din engl., fr. derby.

TARA tari f. 1) Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ si politic. ~ industrial-agrara. ◊ A trece peste mari si tari a face un drum foarte departe. ~a lui Cremene loc unde domneste anarhia. A pune ~a la cale a discuta chestiuni majore fara a avea competenta necesara. ~a nimanui a) comunitate dezorganizata; b) zona neutra (intre doua armate inamice). 2) Totalitate a locuitorilor unui astfel de teritoriu. ◊ A se pune cu ~a a intra in conflict cu toata lumea. A afla targul si ~a a afla toata lumea. 3) Loc unde s-a nascut si traieste o persoana; patrie; bastina. 4) fig. Teritoriu de mare intindere avand anumite caracteristici specifice (de clima, de relief, resurse economice); meleag; tinut; regiune. ◊ La ~ la sat. De ~ rural. [G.-D. tarii] /<lat. terra

COMUTATIE s.f. 1. Comutare; schimbare, mutatie. ♦ Totalitatea operatiilor de conectare si deconectare a liniilor, efectuate in scopul realizarii unei legaturi telefonice sau telegrafice. 2. Trecere a unei sectiuni a infasurarii induse a rotorului unei masini electrice cu colector dintr-o cale de curent intr-alta, in cursul rotirii rotorului. 3. (Lit.) Figura de stil prin care sunt puse in opozitie doua propozitii astfel incat prin schimbarea ordinii cuvintelor sa rezulte un sens contrar. [Gen. -iei, var. comutatiune s.f. / cf. fr. commutation, lat. commutatio].

DIAFONIE s. f. 1. trecere a unui semnal de pe o cale de transmisiune pe o alta cale. 2. acord muzical in care un sunet este sustinut de octava, cvarta sau cvinta corespunzatoare acestuia. 3. muzica veche pe doua voci. (< fr. diaphonie)

PASARELA, pasarele, s. f. 1. Podet mobil care leaga de chei puntea unui vapor ancorat; platforma situata la oarecare inaltime de puntea unui vas, unde se afla camera hartilor si a instrumentelor de navigatie. 2. Pod ingust asezat la inaltime peste o linie de cale ferata, peste un canal etc. pentru a permite trecerea pietonilor. 3. Galerie acoperita sau punte ingusta care face legatura dintre doua cladiri sau doua aripi ale aceleiasi cladiri la nivelul acelorasi etaje. – Din fr. passerelle.

ZABALA ~e f. 1) Piesa constand din doua bare metalice, unite flexibil intre ele si fixate in partea de jos a capastrului, care se introduce in gura calului pentru a-l putea struni ori conduce. 2) la pl. Bubulite molipsitoare, care apar, mai ales la copii, in colturile gurii (si la vite pe buze). 3) (la puii unor pasari) Colt carnos si galben de la radacina ciocului. [G.-D. zabalei] /<ung. zabola

CRUPA s.f. 1. Partea dinapoi a coapselor calului, care se intinde din regiunea lombara pana la coada. ♦ Partea de jos a cruponului (1). 2. Forma de relief compusa din doua versante care se unesc dupa o linie; prelungire a unui m*****n. [< fr. croupe].

SUNT, sunturi, s. n. 1. Rezistor electric conectat intre doua puncte ale unui circuit electric pentru protejarea portiunii de circuit cuprinse intre aceste puncte. 2. Derivare a circuitului sanguin pe alte cai circulatorii decat cele normale. – Din engl. shunt.

DIVORT, divorturi, s. n. 1. Desfacere pe cale legala a unei casatorii. ◊ Loc. vb. A da divort = a intenta actiune de divort; a divorta. 2. Fig. Nepotrivire, dezacord intre doua lucruri, actiuni, idei etc. – Din fr. divorce, lat. divortium.

TAMBUR¹ ~e n. 1) Piesa in forma de cilindru gol, cu diverse intrebuintari in tehnica; toba. 2) Baza cilindrica sau prismatica a unei cupole. 3) Spatiu format din doua usi duble la intrarea intr-o cladire, servind drept mediu izolant pentru interior. 4) Platforma la intrarea intr-un vagon de cale ferata. /<fr. tambour, germ. Tambour

Athamas, rege beotian din Orchomenus, fiul lui Aeolus. S-a casatorit cu Nephele, cu care a avut doi copii: pe Phrixus si pe Helle. Mai tirziu, indragostindu-se de Ino, fata lui Cadmus, a mai avut doi copii cu aceasta din urma: pe Learchus si pe Melicertes. Geloasa pe copiii din prima casatorie, Ino a pus la cale uciderea lor. Phrixus si Helle au fost salvati insa de la moarte, chiar in momentul in care erau dusi la altar spre a fi sacrificati, de un berbec cu lina de aur, daruit de Hermes mamei lor, Nephele. Berbecul a rapit copiii, purtandu-i prin vazduh pina in Colchis. Mai tirziu Phrixus avea sa-l ucida, jupuindu-i faimoasa lina (v. Phrixus si Argonautae). Fiind lovit de nebunie, Athamas isi ucide propriul fiu, nascut cu Ino, pe Learchus. De desperare, mama se arunca in mare impreuna cu Melicertes si amindoi sint transformati in divinitati marine. Gonit din Boeotia in urma crimei savirsite, Athamas e nevoit sa rataceasca vreme indelungata prin lume, pina cind, in cele din urma, se stabileste in Thessalia. De la el tinutul inconjurator a capatat numele de Athamantia.

Gorgones, (Euryale, Stheno si Medusa) cele trei fiice monstruoase ale lui Phoreys si Ceto. Dintre ele, primele doua erau nemuritoare. Medusa – considerata prin excelenta „gorgona” – era muritoare. Salasul gorgonelor se afla la capatul lumii, in apropierea Gradinii Hesperidelor. Ele aveau o infatisare inspaimintatoare: in jurul capetelor li se incolaceau zeci de serpi, privirile lor de foc impietreau pe oricine le-ar fi intilnit; aveau brate de bronz si aripi de aur, cu ajutorul carora se inaltau in vazduh. Perseus a reusit sa ucida Medusa in timp ce dormea (v. Perseus). Cind i-a taiat capul, din gitul ei retezat au iesit cei doi fii pe care i-i daruise Poseidon, singurul dintre zei care avusese curajul sa se impreune cu ea: Chrysaor si calul inaripat Pegasus. Mai tirziu, zeita Athena si-a impodobit egida cu chipul Medusei, a carei simpla vedere transforma pe orice muritor in stana de piatra. Singele ei, adunat de Perseus, putea fi folosit cind ca o otrava ucigatoare, cind ca un leac tamaduitor.

CANAL, (1) canaluri, (1, 2, 3) canale, s. n. 1. Albie artificiala sau amenajata care leaga intre ele doua mari, doua fluvii, un rau cu un lac etc. si care serveste la navigatie, la irigari sau la constructii hidrotehnice. ♦ Curs de apa indiguit si drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundatiile etc. ♦ cale de circulatie pe apa (tinand loc de strada) in orasele asezate la mare sau pe fluvii. ♦ Portiune de mare situata intre doua tarmuri apropiate. 2. Conducta (construita din beton sau din tuburi imbinate, din santuri sau rigole) destinata sa transporte lichide, in diferite scopuri. 3. Formatie organica in forma de tub, vas sau cale de comunicatie in organismele animale sau vegetale (prin care circula substantele nutritive, secretii etc.). – Din fr. canal, lat. canalis.

CANAL, (1) canaluri, (1, 2, 3) canale, s. n. 1. Albie artificiala care leaga intre ele doua mari, doua fluvii, un rau cu un lac etc. si care serveste la navigatie, la irigari sau la constructii hidrotehnice. ♦ Curs de apa indiguit si drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundatiile etc. ♦ cale de circulatie pe apa (tinand loc de strada) in orasele asezate la mare sau pe fluvii. ♦ Portiune de mare situata intre doua tarmuri apropiate. 2. Conducta (construita din beton sau din tuburi imbinate, din santuri sau rigole) destinata sa transporte lichide in diferite scopuri. 3. Tub, vas, cale de comunicatie in organismele animale sau vegetale (prin care circula substantele nutritive). – Fr. canal (lat. lit. canalis).

CARARE, carari, s. f. 1. Drum ingust pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. ext. drum. ◊ Loc. adv. Pe toate cararile = in tot locul, pretutindeni, la tot pasul. ◊ Expr. A umbla pe doua carari = a umbla clatinandu-se, a fi beat. (Reg.) A taia (sau a inchide) cuiva cararea (sau cararile) = a inchide cuiva calea, a opri pe cineva din drum. A-si indrepta cararile (intr-o directie) = a apuca intr-o directie. A-i scurta (cuiva) cararile = a omori. 2. Linie obtinuta prin despartirea in doua a parului de pe cap. – Lat. carraria.

SINTEZA s. f. 1. metoda de cunoastere constand din recompunerea unui tot din partile sale componente. ◊ reunire. ◊ lucrare, opera care abordeaza datele esentiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. ◊ (mil.) document de raportare a situatiei si informare a esalonului superior, la sfarsitul zilei de lupta sau al unei actiuni. 2. operatie, metoda prin care se obtine un compus chimic din elementele lui sau din compusi mai simpli. 3. (fiz.) combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a doua sau mai multe culori. ◊ recompunere a elementelor in care a fost descompusa imaginea transmisa la distanta. ♦ a sunetelor = a) tehnica de generare pe cale electronica a sunetelor. b) tehnica de procesare prin care se reduce redundanta semnalelor vorbirii umane. 4. (fil.) unitate dialectica a laturilor contrare ◊ (la Hegel) etapa finala a triadei, fuziunea contrariilor (teza si antiteza). (< fr. synthese)

TRASURA, trasuri, s. f. 1. Vehicul pe patru roti, cu arcuri, tras de cai si folosit la transportul persoanelor. ◊ (Inv.) Trasura cu aburi = tren. 2. (Astron.; pop.; art.) Constelatia Vizitiul. 3. (Inv.) Linie a fetei; trasatura (1). 4. (Inv.) Linie de hotar intre doua proprietati. ♦ Suprafata de teren cu o lungime de sase prajini. 5. (Rar; in sintagma) Trasura de unire = liniuta de unire. – Tras + suf. -ura.

DIAGONALA ~e f. 1) Dreapta care uneste doua varfuri nealaturate ale unui poligon sau ale unui poliedru. ◊ In ~ de-a curmezisul. 2) Curea purtata de-a curmezisul pieptului la unele uniforme militare. 3) Ramificatie de cale ferata care permite trecerea trenurilor de pe o linie pe alta. [Sil. di-a-] /<fr. diagonal

CURSA s.f. 1. Drum, distanta de strabatut. ♦ Drum facut de un vehicul (in mod regulat) pe acelasi itinerar dupa un orar stabilit. ♦ (Concr.) Vehicul care parcurge o astfel de distanta. 2. Unghi format de directia in care se misca o nava comerciala cu directia nordului. 3. (Fam.) Alergatura, umblet. 4. (La pl.) Alergari de cai. ♦ (Fig.) Intrecere, competitie, actiune competitiva. 5. Intrecere in care mai multi concurenti parcurg repede o anumita distanta. 6. Lungimea drumului parcurs de un piston in cilindru intre cele doua puncte moarte. [< fr. course, (2) engl. course].

potecas, potecasi, adj., s.m. 1. (adj.; despre cai) care poate sa urce potecile grele de munte, apt de urcat. 2. (s.m.; inv.) locuitor din statele graniceresti, care supravegheaza potecile, regiunile de granita aflate intre doua puncte strajuite de ostasi; granicer, plaies.

DIAGONAL, -A I. adj. ca o diagonala; oblic. II. s. n. (text) impletitura de fire care prezinta in tesatura linii paralele oblice. II. s. f. 1. segment de dreapta care uneste doua varfuri opuse ale unui poligon sau ale unui poliedru. ♦ in ~ = de-a curmezisul. ◊ (mil.) curea purtata de-a curmezisul pieptului. 2. bara, grinda etc. pusa in curmezis. 3. linie de cale ferata care intretaie oblic mai multe linii paralele ale unei statii. (< fr. diagonal, lat. diagonalis)

BLOC, blocuri, s. n. 1. Bucata mare dintr-o materie solida si grea; masa solida dintr-o singura bucata. Bloc de piatra. 2. Gramada de lucruri considerate ca alcatuind o masa unica. ◊ Loc. adv. In bloc = impreuna, laolalta. ♦ Bloc de desen = teanc de foi de hartie taiate egal si prinse intre ele, intrebuintate la desenat. 3. Cladire de dimensiuni mari, cu numeroase etaje. 4. Alianta, intelegere (intre state, partide, grupari etc.) pentru realizarea unor scopuri comune. ♦ (Inv.) Blocada. 5. Piesa metalica turnata care cuprinde unul sau doi cilindri si cutia sertarului unei masini cu aburi (sau cilindrii motorului cu ardere interna, camerele de racire si conductele de distributie). 6. (In expr.) Instalatie de bloc = instalatie de cale ferata care serveste la siguranta circulatiei prin automatizarea comenzilor si manevrelor. – Fr. bloc, (3) germ. Block[haus].

DIAGONAL, -A, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreapta care uneste doua unghiuri (sau varfuri) nealaturate ale unui poligon sau doua varfuri ale unui poliedru aflate pe fete diferite. ◊ Loc. adv. In diagonala = pe directia unei drepte inclinate fata de un punct de referinta; de-a curmezisul. ♦ Curea purtata de-a curmezisul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Portiune de linie de cale ferata sau de tramvai care taie oblic mai multe linii paralele dintr-o statie, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bara inclinata care leaga doua noduri ale talpilor opuse ale unei grinzi cu zabrele. II. Adj. Care uneste varfurile a doua unghiuri nealaturate ale unui poligon sau doua varfuri ale unui poliedru aflate pe fete diferite; care este in forma de diagonala; curmezis; crucis. [Pr.: -di-a-] – Din fr. diagonal.

DARVALA, darvale, s. f. (Pop.) Munca grea si istovitoare; corvoada. ◊ Loc. adj. De darvala = a) (despre oameni) care indeplineste muncile fizice cele mai grele, mai neplacute; b) (despre haine, imbracaminte) care se poarta la lucru, care poate fi rupt, murdarit; c) (despre cai) prost. ◊ Expr. A ramane de darvala = a ramane pe drumuri, a nu mai avea posibilitati de trai. A face (pe cineva) de darvala = a ocari, a batjocori, a face de doua parale. – Et. nec.

Deucalion 1. Fiul lui Prometheus. S-a casatorit cu Pyrrha, fiica lui Epimetheus si a Pandorei. In epoca de bronz, cind Zeus a pus la cale sa nimiceasca semintia umana dezlantuind potopul, el a hotarit sa-i crute numai pe Deucalion si pe Pyrrha, singurii oameni drepti si cucernici de pe pamint. Sfatuiti de Prometheus, cei doi au construit o corabie, cu care au plutit noua zile si noua nopti pe apa. In cea de-a noua zi, dupa ce potopul se sfirsise, ei au coborit de pe corabie in muntii Thessaliei. Dorind sa reinvie neamul omenesc, Deucalion l-a rugat pe Zeus sa-l ajute. Zeus i-a poruncit sa arunce peste umar in urma lui oasele mamei lui. Prin mama, Zeus a inteles glia strabuna. Pricepind tilcul vorbelor lui si socotind ca oasele pamintului sint pietrele, Deucalion si Pyrrha au facut intocmai: au aruncat inapoia lor, peste umar, pietrele intilnite in cale. Din pietrele aruncate de Deucalion au rasarit de indata barbati, din cele aruncate de Pyrrha – femei. 2. Fiul regelui Minos cu Pasiphae. Era prieten cu Theseus si a participat la vinatoarea mistretului din calydon.

PERCIUNE, perciuni, s. m. Fiecare dintre cele doua suvite de par (adesea lasate lungi si rasucite) care se prelungesc lateral pe obraz, langa urechi, de la tample in jos (la barbati), ♦ (Rar) Favorit ♦ (Rar) Smoc de par de pe fruntea cailor. [Var.: perciun s. m.] – Din tc. percem.

BUHAI, (I) buhai, s. m. (II) buhaiuri, s. n. I. S. m. 1. (Zool.; reg.) Taur. 2. Compus: buhai-de-balta = bou-de-balta. 3. Planta erbacee cu doua sau trei frunze mari, ovale si flori verzi-galbui dispuse intr-un spic (Listera ovata). II. S. n. Instrument muzical popular format dintr-o putinica cu fundul de piele, prin care trece un smoc de par de cal care se trage cu degetele umezite, producand astfel un sunet asemanator cu mugetul unui taur. [Pl. si: (II) buhaie] – Din ucr. buhaj.

REFLEX s.n. 1. Raza reflectata; sclipire. 2. (Fig.) Oglindire, reflectare. 3. Reactie adecvata a organismului fata de un e******t, care se produce pe cale nervoasa, fara interventia vointei. ♦ Act fundamental al sistemului nervos prin care se regleaza relatiile dintre organism si mediu, precum si cele dintre diferitele parti ale organismului. ◊ Reflex conditionat = raspuns bazat pe legatura nervoasa temporara formata in scoarta creierului intre doua focare de e*******e care coincid in timp. // adj. 1. Produs prin reflex (1); de natura reflexului (1). 2. Reflect. [Pl. -ecsi, -exe. / < fr. reflexe, cf. lat. reflexus].

CURSA s. f. 1. drum, distanta de strabatut. ◊ traseu parcurs de un curier (I), de un vehicul pe acelasi itinerar, dupa un orar stabilit. ◊ vehicul care parcurge un astfel de traseu. 2. unghi format de directia in care se misca o nava comerciala cu directia nordului. 3. (fam.) alergatura, umblet. 4. (pl.) alergari de cai. ◊ (fig.) intrecere, competitie. 5. intrecere sportiva in care mai multi concurenti parcurg repede o anumita distanta. ◊ (alp.) orice ascensiune in munti. 6. miscare, deplasare rapida a unui obiect in spatiu. ◊ lungime a drumului parcurs de un piston in cilindru intre cele doua puncte moarte. (< fr. course, /2/ engl. course)

ALERGATOR, -OARE, alergatori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care alearga. ◊ Piatra alergatoare (si substantivat, f.) = piatra de deasupra din sistemul celor doua pietre ale morii, prin invartirea careia se macina boabele. Pasari alergatoare (si substantivat, f.) = pasari din tarile calde, avand picioare lungi cu care alearga foarte repede. 2. S. m. si f. Atlet care concureaza la probe de alergari. ♦ (Rar) Curier. ♦ cal de curse. – Din alerga + suf. -(a)tor.

PERETE ~ti m. 1) Parte verticala a unei cladiri sau a unei incaperi. ◊ ~ in ~ avand un perete comun. De ~ care se poate pune, atarna pe perete. Intre patru ~ti a) la adapost; b) in taina; in secret. A se da cu capul de ~ti (sau de toti ~tii) a fi in stare de disperare extrema. A spune cai verzi pe ~ti v. cal. A strange la ~ (pe cineva) a forta pe cineva sa spuna sau sa faca ceva. A vorbi la ~ti a vorbi zadarnic; a nu fi ascultat. 2) Obstacol natural sau artificial care se ridica vertical. 3) Element care margineste sau imparte ceva in doua sau in mai multe spatii. 4) Membrana care inconjoara o cavitate interna a unui organism. /<lat. paries, ~tis

teleaga (-egi), s. f. – Caruta mica, caruta usoara cu doua roti. – Var. telega, teliga, tileaga. Mr. tal’iga. Sl. telega, cuvint de origine dubioasa (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 406; Conev 71; cf. Vasmer, III, 89), cf. bg. taleg, sb. teljiga, pol., rus. telega, slov., mag. taliga. – Der. telegar, s. m. (cal de trasura); telegari, vb. (Olt., a obosi caii peste masura, a extenua); teleasca, s. f. (caruta mica), din rus. teljezka (Scriban).

FALCA, falci, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua oase ale fetei in care sunt fixati dintii; (la oameni) maxilar; (la animale) mandibula. ◊ Expr. Cu o falca in cer si (cu) alta (sau una) in pamant = a) (in basme) cu gura enorma, larg deschisa pentru a inghiti tot ce-i iese in cale; b) foarte furios, gata sa se certe cu violenta. ♦ Partea inferioara a obrazului. ♦ (La insecte) Maxila. 2. (Tehn.) Element al unui dispozitiv sau al unei masini, care serveste la prinderea unui obiect, a unui material etc., la sfaramarea ori deformarea unui material etc. – Refacut din falci (pl. inv. al lui falce < lat. falx, -cis).

VARF ~uri n. 1) Partea de deasupra (ascutita) a obiectelor inalte; creasta. ~ul acoperisului. ~ul copacului. ◊ Cu ~ incarcat pana sus; foarte plin. Cu ~ si indesat mai mult decat trebuie; cu prisosinta. Asta pune (sau face) ~ (la toate) asta e peste orice masura; asta este din cale-afara. 2) Partea cea mai inalta a unui munte sau a unui deal; culme; creasta; coama; spinare; crestet; pisc. 3) Capatul (de obicei mai ascutit) al unui obiect sau organ. ~ul cutitului. ~ul degetului. ◊ Din ~ul buzelor a) de man-tuiala; b) cu dispret; sfidator. 4) Punct de intretaiere a doua laturi ale unei figuri geometrice. 5) fig. Moment central in desfasurarea unei activitati. ~ul adunarii. ◊ Ore de ~ ore cu o mare aglomeratie sau cu o solicitare intensa. 6) la pl. Totalitate a persoanelor de frunte ale unei societati, clase, organizatii. /<sl. vruhu

TAOISM s.n. Directie principala a filozofiei antice chineze, inaugurata de Lao-dzi, in cadrul careia s-au manifestat doua curente, unul materialist si altul idealist, dupa interpretarea data notiunii de „tao”. ♦ Religie chineza constituind un amalgam al cultului spiritelor naturii si ale stramosilor, al ideilor lui Lao-dzi si de diverse credinte. [Pron. tao-ism, var. daoism s.n. / cf. fr. taoisme < chin. tao – cale].

MACAZ, macazuri, s. n. Dispozitiv montat la bifurcarea a doua linii de tren sau de tramvai, cu ajutorul caruia vehiculul este indrumat pe una dintre liniile bifurcatiei; portiunea de sina mobila care se deplaseaza cu ajutorul acestui dispozitiv; ac. ◊ Macaz aerian = dispozitiv montat pe firul electric aerian, care permite trecerea unui troleibuz sau tramvai de pe o cale pe alta. ◊ Expr. (Fam.) A schimba macazul = a) a indrepta in alta directie cursul unor evenimente; b) a-si schimba atitudinea fata de cineva sau de ceva; a-si schimba parerile, conceptiile etc. – Din tc. makas.

CANAL s. n. 1. albie artificiala (rau, fluviu) destinata navigatiei, irigarii unei regiuni etc. ◊ brat de mare intre doua tarmuri apropiate. ◊ artera de circulatie pe apa. 2. conducta prin care se transporta apa sau alte lichide. 3. formatie anatomica tubulara. ♦ ~ rahidian = canalul din vertebre care contine maduva spinarii. ◊ (bot.) cavitate cilindrica drept conduct sau receptacul. 4. mijloc de transmisiune unilaterala a programelor sonore sau vizuale destinate difuzarii publice (in televiziune). ◊ cale de acces a informatiilor intr-un sistem electronic de calcul. (< fr. canal, lat. canalis)

PRASTIE ~i f. 1) inv. Arma de lupta folosita la aruncarea pietrelor la distanta. 2) Jucarie din doua bucati de elastic, legate de capetele unei cracane si unite la celalalt capat cu o bucatica de piele sau carpa, cu care se arunca pietricele. 3) Distanta pe care o strabate o pietricica azvarlita cu o astfel de jucarie. ◊ Ca din ~ cu mare viteza; foarte repede. 4) Franghie cu care se leaga un cal laturas de leuca sau de capatul osiei. [G.-D. prastiei] /<sl. prasta

TAMPON s. n. 1. bucata mare de vata sau de tifon sterilizat care se aplica pe o rana pentru a opri o hemoragie. 2. disc metalic masiv, prevazut cu un resort puternic, care primeste socurile dintre vagoanele de cale ferata, de tramvai etc. 3. accesoriu de birou, dintr-o placa recurbata pe care se asaza hartie sugativa. 4. substanta pentru impiedicarea unui anumit proces chimic. 5. (inform.) dispozitiv destinat a izola un lant de tehnici situat in aval de particularitatile unui lant in amonte. 6. (fig.) ceea ce amortizeaza socuri, impiedica ciocniri. ♦ zona ~ = zona de protectie dintre doua state menita a impiedica conflictele directe. (< fr. tampon)

Cassandra, fiica lui Priamus si a Hecubei si sora geamana cu Helenus. Apollo, care o indragise, i-a fagaduit sa-i implineasca orice dorinta daca va consimti sa se uneasca cu el. Cassandra i-a cerut s-o inzestreze cu darul profetiei dar, de indata ce zeul i-a implinit vrerea, ea i-a refuzat dragostea. Minios, Apollo i-a lasat atunci darul facut, luindu-i insa inapoi puterea de a-si convinge semenii. Intr-adevar, toate profetiile ei in legatura cu destinele Troiei, cu rapirea Helenei sau cu calul Troian n-au fost luate in seama de troieni, desi pina la urma s-au adeverit. In noaptea incendierii cetatii, Cassandra s-a refugiat in templul Athenei. A fost smulsa insa chiar de la picioarele statuii zeitei de catre Aiax, fiul lui Oileus, ca s-o necinsteasca. Mai tirziu, revenind ca prada de razboi lui Agamemnon, Cassandra i-a daruit doi fii: pe Teledamus si pe Pelops. Prezicindu-i lui Agamemnon nenorocirile care-l asteptau cind avea sa se intoarca acasa, Cassandra isi vede, o data mai mult, prorocirile nesocotite. Agamemnon tine cu orice pret sa se inapoieze la Mycenae si o ia si pe Cassandra cu el. Acolo insa sint ucisi amindoi de mina Clytaemnestrei (v. si Agamemnon).

TESE, tes, vb. III. 1. Tranz. A incrucisa in unghi drept doua sisteme de fire la razboiul de tesut, trecand cu suveica batatura prin urzeala, pentru a face o tesatura. ◊ Refl. pas. Se tese panza multa. 2. Tranz. A carpi un ciorap, o haina etc., facand cu acul o cusatura speciala. ♦ A broda, a impodobi. 3. Tranz. (Despre paianjeni) A-si face panza. 4. Refl. recipr. Fig. A se incrucisa, a se intretaia (ca firele unei urzeli). ♦ A se imbina. 5. Tranz. Fig. A pune la cale, a urzi o intriga, un complot etc.; a unelti. – Lat. texere.

comis (-si), s. m. – Dregator. – Mare comis, in vechea organizare sociala, boier de rangul doi, mare dregator, care avea in sarcina sa grajdurile domnesti si organizarea paradelor militare de Boboteaza si de Sfintul Gheorghe. Participa la sfatul domnesc si era singurul boier de rangul doi care purta calpac de zibelina, ca boierii de prim rang. Avea in subordine un comis al doilea, boier de rangul patru, si un comis al treilea, boier de rangul cinci. Din 1812 nu s-a mai bucurat de monopolul cumpararii de furaje pentru armata. Lat. comes, prin intermediul ngr. ϰόμης, cf. sl. komisu (Vasmer, Gr., 80). Reprezinta ceea ce era comes stabuli in organizarea medievala a Occidentului. – Der. comisoaie, s. f. (nevasta de comis); comisie, s. f. (inv., dregatoria marelui comis); comisel, s. m. (rindas de cai).

SA, sei, s. f. 1. Piesa de harnasament confectionata din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului si pe care sade calaretul. ◊ Expr. A pune saua (pe cineva) = a supune, a stapani, a exploata (pe cineva), a constrange pe cineva sa faca ceva. A vorbi din sa = a vorbi de sus, cu siguranta de sine. 2. Parte a bicicletei, a motocicletei etc. formata dintr-un mic suport (triunghiular) din piele, din cauciuc sau din material plastic, pe care se sta in timpul deplasarii vehiculului. 3. Os din spinarea gainii. ◊ Saua turceasca = scobitura in grosimea osului sfenoid, in care se afla situata glanda hipofiza. 4. Forma de relief reprezentand o depresiune cuprinsa intre doua parti de teren mai ridicate, cu care alcatuieste un ansamblu; curmatura. Saua dealului. [Var.: sea s. f.] – Lat. sella.

COMUNA s.f. 1. Oras medieval (dezvoltat in apusul Europei din vechile cetati situate pe caile de comunicatie comerciala), care se bucura de o anumita autonomie politica. ♦ Diviziune teritoriala, administrata de un primar si de un consiliu municipal. 2. Unitate administrativa compusa din unul sau mai multe sate sau catune si condusa de un consiliu popular comunal. 3. Comuna primitiva = prima formatiune social-economica din istoria societatii, corespunzand unor forte de productie slab dezvoltate, bazata pe proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie si pe relatii de colaborare si ajutor reciproc. ◊ Comuna din Paris = forma de guvernare a orasului Paris, instituita in 1871 de masele muncitoare rasculate; Camera Comunelor = una dintre cele doua camere ale parlamentului englez. [Pl. -ne / < fr. commune, it. comune, cf. lat.med. communa].

Arion, cintaret din Lesbos, care a trait la curtea lui Periander, tiranul cetatii Corinthus. In timp ce se intorcea in patrie invingator si incarcat cu daruri, in urma unui concurs cistigat in Sicilia, marinarii de pe corabia care-l purta au pus la cale uciderea lui ca sa-l prade. Prevenit in somn de catre Apollo de pericolul care-l pindea, Arion a cerut voie echipajului ca, inainte de a muri, sa mai cinte odata. Cind i-au auzit cintecul, delfinii lui Apollo i-au alergat in ajutor. Sarind in apa, el a fost purtat in spate de catre unul dintre ei si a reusit sa ajunga teafar la tarm. Acolo i-a istorisit patania lui Periander. Cind corabia a sosit in port, marinarii si-au primit pedeapsa meritata. Se spunea ca Apollo ar fi transformat atit lira lui Arion cit si delfinul care l-a salvat in doua constelatii.

SCOICA, scoici, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de moluste care au corpul moale, ocrotit de doua valve calcaroase, de obicei cenusii, care formeaza scheletul extern al animalului. ◊ Scoica de rau = gen de scoici comestibile care traiesc pe sub malurile adanci ale raurilor (Unio); molusca din acest gen. Scoica de balta (sau de lac) = gen de scoici comestibile care traiesc de obicei in malul apelor statatoare sau cu un curs linistit (Anodonta); molusca din acest gen. Scoica de margaritar (sau de perle de mare) = scoica din Oceanul Indian si Pacific, care produce perle (Meleagrina margaritifera). 2. Scheletul calcaros al scoicii (1); cochilie. ♦ Cochilie de melc. 3. Acoperis (de sticla) in forma unei cochilii de scoica (1) sau in forma de evantai, construit la intrarea intr-o cladire. 4. Excrescenta osoasa care se formeaza pe chisita sau pe coroana copitei calului si care face ca animalul sa schiopateze. 5. (La armele de vanatoare) Adancitura inchizatorului, in care este insurubat percutorul. – Din sl. skolika.

VANT ~uri n. 1) Miscare naturala a maselor de aer, provocata de diferenta de temperatura si presiune atmosferica dintre doua regiuni ale globului. ~ uscat. ~ cald. ~ de miazazi. ◊ A se duce (a porni, a fugi) ca ~ul a merge (a porni, a fugi) foarte repede. Vorba-n ~ vorba fara rost. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) ~ul in buzunare (sau prin punga) a nu avea nici o para chioara; a fi lipsit de mijloace. A arunca banii in ~ a cheltui bani fara rost, pe nimicuri. A se duce pe ~(uri) a se risipi; a se imprastia; a se pierde; a disparea. A vedea dincotro bate ~ul a se adapta unei situatii, fara a tine seama de principii. A se da in ~ dupa cineva (sau ceva) a dori mult pe cineva (sau ceva). A-si face (sau a face cuiva) ~ a) a crea un curent de aer pe cale artificiala (cu ventilatorul, evantaiul etc.); b) a imbranci, a da afara pe cineva; c) a accelera o actiune. A-si lua ~ a o porni cu viteza. 2) Invelis gazos care inconjoara Pamantul; atmosfera; aer. ◊ In ~ a) in gol; b) in zadar, fara nici un rost; c) in sus. /<lat. ventus

Eos, la greci, zeita diminetii, corespunzatoare Aurorei din mitologia romana. In fiecare dimineata ea cobora din ceruri si alerga printre nouri intr-un car tras de cai iuti, vestind ivirea zorilor si rasaritul primelor raze de soare. Era fiica lui Hyperion si a Theiei si sora cu Helius si cu Selene. Cu Astraeus a avut mai multi copii, printre care vinturile, pe nume: Boreas, Notus si Zephyrus. Se spunea ca Eos si-ar fi atras minia Aphroditei, care a surprins-o odata cu zeul Ares. Ca sa se razbune, zeita dragostei a facut din Eos o vesnica indragostita. Intr-adevar, existenta ei este plina de episoade amoroase: l-a rapit pe Orion si l-a dus cu ea in insula Delos, l-a rapit pe Cephalus si l-a dus cu ea in Syria, unde i-a daruit un fiu – Phaethon, l-a rapit, in sfirsit, pr Tithonus si l-a dus cu ea in Aethiopia, unde i-a daruit doi fii, Emathion si Memnon. La rugamintea ei, Zeus l-a facut pe Tithonus nemuritor, uitind insa sa-i daruiasca si tinerete vesnica. Tithonus a devenit intr-adevar nemuritor, dar a imbatrinit atit de rau incit Eos, rusinata, l-a zavorit in palatele ei, de unde n-a mai iesit niciodata.