INDREPTARE, indreptari, s. f. Actiunea de a (se) indrepta si rezultatul ei; corectare, corectiv. ♦ (Inv. si pop.) Dreptate, indreptatire. ♦ (Inv.; la pl.) Act justificativ, document oficial. – V. indrepta.

ARTICOL, articole, s. n. 1. Expunere scrisa (de proportii mai reduse) cu caracter publicistic, pe o tema politica, economica, stiintifica etc. ◊ Articol de fond = articol care exprima punctul de vedere al redactiei unei publicatii periodice in cele mai importante probleme ale actualitatii. Articol-program = articol care cuprinde conceptia generala si programul de activitate al unei publicatii periodice la inceputul aparitiei sale. 2. Diviziune intr-un document oficial, marcata de obicei printr-un numar de ordine sau printr-o litera. ♦ Diviziune intr-un buget, intr-un plan financiar etc., care contine denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli. 3. Obiect care se vinde in comert. 4. Parte de vorbire flexibila care individualizeaza substantivul, adjectivul sau (mai rar) alte parti de vorbire si care marcheaza diverse functii gramaticale ale cuvintelor pe care le insoteste. – Din fr. article, lat. articulus.

ELIBERA, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune in stare de libertate; a inlatura oprimarea (nationala, politica, sociala); a dezrobi, a descatusa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lasat la vatra. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o molecula, ramanand in stare libera. 2. A scoate dintr-o functie. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfa. 4. A face libera o incapere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.

ACREDITARE ~ari f. v. A ACREDITA. ◊ Scrisoare de ~ document oficial prin care se confirma imputernicirea unui agent diplomatic de a reprezenta un stat in relatiile cu alt stat. /v. a acredita

articol (articole), s. n. – 1. Expunere scrisa cu caracter publicistic. – 2. Diviziune intr-un document oficial. – 3. Obiect care se vinde in comert. – 4. Parte de vorbire flexibila care individualizeaza substantivul, adjectivul sau (mai rar), alte parti de vorbire. – Var. articul, artic. Lat. articulus (sec. XVII). – Der. articula, vb.; articulati(un)e, s. f.; articular, adj.; desarticula, vb.

drege (dreg, dres), vb. – 1. (Inv.) A conduce, a calauzi. – 2. A pune in miscare. – 3. A pregati, a aranja, a orindui. – 4. A repara, a indrepta. – 5. A condimenta, a asezona, a gati. – 6. A aranja, a farda, a sulemeni. – 7. A indrepta, a imbunatati, a corecta. – 8. (Inv.) A turna vin, a umple paharele. – Var. (inv.) direge. Mr. ndreg, ndreadzire, megl. (a)ndireg. Lat. dirigere „a conduce”, care se folosea si in forma derigere (Cihac, I, 81; Puscariu 548; Candrea-Dens., 512), cf. alb. dergoń (Philippide, II, 640), cat. adergar. – Der. dregator (var. inv. diregator), s. m. (demnitar la curtea domnitorului, inalt functionar); d(i)regatorie, s. f. (functia, demnitatea de dregator); dregatorime, s. f. (clasa dregatorilor); dregatoresc, adj. (oficial); dires, s. n. (inv., document oficial, scriitura autentica; Mold., mincare gatita, condiment); dres, s. n. (inv., ordine, functie; suliman, fard; aranjare, reparare); dresatura, s. f. (inv., reparare; Trans., actiunea de a ingrasa pamintul cu balegar).

ATESTAT s. n. document oficial care atesta ceva; diploma, certificat de studii. (< germ. Attestat)

DECLARATIE s. f. 1. marturisire, afirmare deschisa a unor convingeri, sentimente etc. ♦ verb de ~ = verb care denumeste actiunea de „a vorbi”. 2. document oficial prin care se comunica ceva, se ia o masura; notificare. 3. marturie, depozitie in fata unei autoritati. ◊ relatare facuta in fata unei autoritati. ◊ relatare facuta in fata unui organ administrativ prin completarea unui formular; formularul insusi. 4. (inform.) instructiune care precizeaza, pe baza indentificatorilor, atributele datelor utilizate intr-un program sau intr-o zona a acestuia. (< fr. declaration, lat. declaratio)

ARTICOL, articole, s. n. 1. Compozitie cu caracter informativ, documentar, stiintific etc., tiparita intr-o publicatie periodica. ◊ Articol de fond = articol cu un continut general de indrumare, de orientare in problemele importante actuale; editorial. Articol-program = articol care cuprinde conceptia generala si programul de activitate al unei publicatii periodice, la inceputul aparitiei sale. 2. Diviziune intr-un document oficial, marcata de obicei printr-un numar de ordine sau printr-o litera. ♦ Diviziune care contine denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli intr-un buget sau intr-un plan financiar. Articol contabil = formula de inregistrare a unei operatii economice, in ordine cronologica. 3. Obiect de comert. 4. Particula sau cuvant care se alatura unui substantiv sau unui echivalent al lui, pentru a individualiza obiectul denumit de acesta. – Fr. article (lat. lit. articulus).

AUTORIZATIE, autorizatii, s. f. Permisiune, imputernicire (oficiala) de a face ceva. ♦ (Concr.) document oficial prin care se dovedeste un drept sau o imputernicire a cuiva. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorisation.

BREVET, brevete, s. n. document oficial acordat de o autoritate (de stat) prin care se confera unei persoane o distinctie, o calitate in virtutea careia are anumite drepturi speciale. ◊ Brevet de inventie = document pe care organul de stat competent il elibereaza inventatorului sau persoanei careia acesta i-a transmis drepturile sale si prin care se recunoaste dreptul acestora de a exploata exclusiv inventia un anumit timp; patenta. – Din fr. brevet.

PASAPORT, pasapoarte, s. n. document oficial care da cetatenilor unui stat dreptul de a se deplasa in alta tara, servindu-le acolo ca act de identitate; pas², pasus. ◊ Expr. (Fam.) A da (cuiva) pasaportul = a alunga, a expedia (pe cineva); p. ext. a da (pe cineva) afara din serviciu. ♦ Dosar care cuprinde toate actele necesare editarii unei carti; dosar de carte. [Var.: (inv.) pasport, pasport s. n.] – Din it. paseporto, fr. passeport, rus. pasport.

PURTATOR, -OARE, purtatori, -oare, adj., s. m. si f. (Persoana) care poarta, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtator de cuvant = persoana fizica sau juridica imputernicita sa difuzeze in tara si in strainatate stiri si textele documentelor oficiale sau ale unor organizatii, institutii etc. Unda purtatoare = unda electromagnetica de inalta frecventa, care, fiind modulata de un semnal de mesaj, serveste la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligatie la purtator = obligatie care nu poarta numele proprietarului. Purtator de germeni = organism uman sau animal care adaposteste microbi patogeni, de obicei intr-una din cavitatile naturale ale corpului, constituind, in acelasi timp, o sursa permanenta de infectie. – Purta + suf. -ator.

DIPLOMATIC¹, -A, diplomatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplina auxiliara a istoriei care cerceteaza diplomele si documentele oficiale vechi si le stabileste autenticitatea. 2. Adj. (Rar) Care apartine diplomelor si documentelor oficiale vechi, privitor la aceste diplome si documente. – Din fr. diplomatique, lat. diplomaticus.

ACT ~e n. 1) document oficial care adevereste un fapt. ◊ ~ de acuzare incheiere scrisa asupra anchetarii unei cauze penale, folosita ca baza la dezbaterile unui proces. 2) Manifestare a activitatii omului; fapta; actiune. ~ de curaj. ◊ A lua ~ de ceva a afla, a lua cunostinta de ceva. A face ~ de prezenta a aparea undeva din politete sau fiind obligat. 3) Diviziune a unei opere dramatice. Comedie in trei ~e. /<lat. actum, fr. acte

BREVET ~e n. document oficial care permite detinatorului sa exercite anumite functii. ~ de studii. ◊ ~ de inventie document prin care un organ de stat competent confera autorului unei inventii dreptul exclusiv de exploatare; patent. /<fr. brevet

BULETIN ~e n. 1) document oficial, prin care se consemneaza sau se confirma ceva. ◊ ~ (de identitate) act oficial care atesta identitatea unei persoane. 2) Informatie oficiala despre evenimente sau chestiuni de actualitate si de interes public. ~ meteorologic. ~ de stiri. 3) Publicatie periodica oficiala, cuprinzand legi, decrete, dispozitii. 4) Publicatie periodica care cuprinde dari de seama, studii scurte si informatii dintr-un anumit domeniu de activitate. 5): ~ de vot imprimat pe care se scrie lista candidatilor la o alegere si prin care alegatorii isi exercita dreptul de vot. /<fr. bulletin

CARNET ~e n. 1) Caiet de format mic, folosit pentru diferite insemnari. ~ de note. 2) document oficial care atesta apartenenta posesorului la o organizatie. /<fr. carnet

CARTE carti f. 1) Scriere tiparita, legata sau brosata in volum. ◊ ~ de capatai lucrare preferata de cineva, absolut indispensabila intr-un domeniu de activitate. 2) fig. Bagaj de cunostinte pe care le poseda cineva; invatatura; studii. ◊ A face ~ a insusi cunostinte. A sti ~ a fi om invatat. A vorbi ca din ~ a vorbi ca un om invatat. A lega ~ea de gard a renunta la invatatura. 3) document oficial, cu date personale care confirma drepturile unei persoane; carnet. ~ de munca. 4) Bucata de carton de dimensiuni mici, care contine diferite insemnari si serveste la anumite scopuri. ~ de vizita. ~ postala. ~ de joc. 5) inv. Comunicare in scris trimisa cuiva; scrisoare; ravas. A trimite ~. 6) inv. Caiet unde se fac diferite insemnari cu caracter administrativ; registru. ~ de imobil. [G.-D. cartii] /<lat. charta

CEC¹ cecuri n. 1) document oficial prin care posesorul unui cont curent dispune plata unei sume de bani, din disponibilul sau, prezentatorului. 2) Chitanta in care se indica suma platita de cumparator sau primita de la acesta pentru marfa cumparata. /<engl. check, fr. cheque

CERTIFICAT ~e n. 1) v. A CERTIFICA. 2) document oficial prin care se atribuie anumite drepturi sau se certifica ceva. ~ de nastere. /<fr. certificat, lat. certificatum

DECLARATIE ~i f. 1) Expunere orala sau scrisa prin care se face cunoscut ceva. ~ de dragoste. 2) document oficial prin care se comunica ceva in mod public; comunicat; notificare. 3) Expunere in fata instantelor judecatoresti a unor fapte savarsite de cineva; marturie; depozitie. 4) Relatare a unor informatii facuta pentru un organ administrativ prin completarea unui formular. 5) Formular folosit in acest scop. [Art. declaratia; G.-D. declaratiei; Sil. -ti-e] /<fr. declaration, lat. declaratio, ~onis

DELEGATIE ~i f. 1) Misiune data cuiva de a actiona sau de a vorbi in numele unui colectiv sau al unei institutii. 2) Grup de persoane oficiale trimis undeva pentru indeplinirea unei misiuni speciale. 3) document oficial prin care este delegat cineva. [Art. delegatia; G.-D. delegatiei; Sil. -ti-e] /<fr. delegation, lat. delegatio, ~onis

DIPLOMATICA f. Ramura a istoriei care se ocupa cu studiul diplomelor si documentelor oficiale vechi, cu originea, continutul si autenticitatea lor. /<fr. diplomatique, lat. diplomaticus

PRAXIS n. inv. 1) Pricepere dobandita printr-o practica indelungata. 2) document oficial care deserveste un fapt; act. 3) Lege nescrisa consfintita de traditie, care este proprie unui popor sau unei colectivitati de oameni; obicei. /<ngr. praxis, lat. praxis

MESAJ s.n. 1. Comunicare oficiala adresata de seful statului catre armata, catre popor etc. ♦ document oficial continand in general puncte de vedere deosebite in probleme la ordinea zilei sau care reclama o urgenta solutionare. 2. Stire, veste. ♦ Comunicare telefonica facuta la biroul postal si transmisa destinatarului pe cale postala. 3. Continutul de idei al unei opere de arta; nota speciala a unui scriitor; semnificatie. 4. Mesaj genetic = cantitatea de informatii inmagazinata in moleculele acidului ribonucleic ale unui organism dat. 5. (Cib.) Lot de informatii formand un tot inteligibil sau exploatabil si transmis deodata. [Var. mesagiu s.n. / < fr. message].

ACT s.n. 1. Rezultatul unei actiuni, al unei activitati umane; actiune, fapta. ◊ A lua act (de ceva) = a afla, a inregistra, a nota; a face act de prezenta = a aparea undeva, obligat sau din politete. 2. document oficial care constata un fapt, o invoiala, o obligatie etc. ◊ Act de acuzare = concluzie scrisa asupra anchetarii unei cauze penale, folosita ca baza la dezbaterile unui proces. 3. Diviziune a unei piese de teatru. [< lat. actus, cf. fr. acte].

AVIZ s.n. 1. Instiintare, comunicare oficiala; documentul prin care se face aceasta. 2. Punct de vedere, parere; sfat. ♦ Apreciere, rezolutie a unei autoritati intr-o anumita chestiune. [< fr. avis, it. avviso, cf. lat. ad – la, visus – vedere, gandire].

DIPLOMATICA¹ s.f. Disciplina auxiliara a istoriei care se ocupa cu cercetarea vechilor diplome, carti si altor documente oficiale. [Gen. -cii. / < fr. diplomatique].

pristavlisi, pristavlisesc, vb. IV (inv.) 1. (despre acte oficiale, documente) a prezenta, a inainta, a inmana, a preda. 2. (despre persoane) a numi in functia de pristav.

AVIZ s. n. 1. instiintare oficiala; documentul prin care se face. 2. punct de vedere, parere. ◊ apreciere, rezolutie a unei autoritati; consimtamant. (< fr. avis)

DIPLOMATIC, -A I. adj. 1. referitor la diplomatie, de diplomat. ♦ corp ~ = totalitatea ambasadorilor, ministrilor si reprezentantilor straini care se afla in capitala unui stat. 2. abil, calculat. II. s. f. 1. disciplina a istoriei care se ocupa cu cercetarea vechilor diplome, a cartilor si a altor documente oficiale. 2. diplomatie (1). (< fr. diplomatique, lat. diplomaticus, /II, 2/ germ. Diplomatik)

STANDARD s.n. 1. Tip, model facut de proba. ♦ Totalitatea prescriptiilor de standardizare; document, act (oficial) in care sunt consemnate aceste prescriptii. ♦ Standard de viata = nivel de trai; limba standard = aspect al unei limbi care reprezinta trasaturile ei comune si modul general de folosire. ♦ (Fig.; peior.) Care nu este original, facut dupa sablon. 2. Melodie care a rezistat modificarilor gustului de-a lungul anilor, ramanand in repertoriul permanent al jazului. [Var. standard s.n. / < engl., fr. standard].

ACT s. n. 1. manifestare a unei activitati; actiune, fapta. ♦ a face ~ de prezenta = a aparea undeva, obligat sau din politete. 2. document, inscris oficial. ♦ ~ de acuzare = concluzie scrisa asupra anchetarii unei cauze penale, baza la dezbaterile unui proces. 3. diviziune a unei opere dramatice. (< fr. acte, lat. actum)

CARNET, carnete, s. n. Caiet mic de buzunar, uneori cu date si rubrici tiparite, pentru diferite insemnari cu caracter personal sau oficial. ♦ Act, document in forma unui caiet mic, care atesta apartenenta posesorului la o organizatie politica sau de mase. – Fr. carnet.

REZOLUTIE ~i f. 1) Decizie a unui colectiv adoptata in urma dezbaterilor. 2) Semnatura pusa de o persoana oficiala pe un document continand hotararea luata. 3) jur. Desfacere a unui contract pentru neexecutarea uneia dintre obligatiile reciproce ale partilor. [G.-D. rezolutiei; Sil. -ti-e] /<fr. resolution, lat. resolutio, ~onis

STANDARD s. n. 1. tip, model de proba. ◊ norma sau ansamblu de norme oficiale intr-un document care reglementeaza conditiile dimensionale de functionare ale unor materiale, piese, utilaje etc. ♦ ~ de stat (abr. STAS) = standard cu aplicare obligatorie, aprobat de guvern. ◊ ~ de viata = nivel de trai. ◊ (fig.; adj.) lipsit de originalitate; facut dupa sablon. ◊ limba ~ = limba insusita de intreaga colectivitate, indiferent de apartenenta dialectala a vorbitorilor; limba comuna, curenta. 2. (fin.) ~ -aur = sistem al circulatiei banesti in baterea si libera circulatie a monedelor de aur cu valoare intrinseca. 3. melodie de mare popularitate, care a rezistat modificarilor gustului de-a lungul anilor, ramanand in repertoriul permanent al jazului. (< fr., engl. standard)

io – Formula care preceda, in documentele si inscrisurile oficiale, numele domnitorilor Tarii Romanesti, si apoi ai Moldovei. Ngr. ἴω, cf. sl. io, in documentele muntenesti (sec. XIV). Originea sa nu este precizata cu claritate; se pare ca este vorba de o abreviere de la ’Iωάννης. In rom. trebuie sa se fi confundat cu io, pronuntare vulgara a lui eu, pron. pers. de pers. I sing. Fara circulatie reala.

LEGITIMATIE s.f. Act, document personal care atesta oficial identitatea unei persoane, gradul pe care il are etc. [Gen. -iei, var. legitimatiune s.f. / cf. fr. legitimation].

LEGITIMATIE s. f. act, document personal care atesta oficial identitatea unei persoane. (< fr. legitimation)

HARTIE, hartii, s. f. 1. Produs industrial special pentru scris, tiparit, desenat, impachetat etc., fabricat din substante organice vegetale si materiale de incleiere si de colorare, in forma de foi subtiri si intinse. ◊ Expr. A pune (sau a asterne) ceva pe hartie = a scrie, a redacta ceva. 2. Foaie de hartie (1) (scrisa sau tiparita). 3. Act, document, scrisoare etc. cu caracter oficial. 4. Ban de hartie (1), bancnota. Cinci hartii de cate o suta. ◊ Hartie de valoare = inscris care atesta participarea la formarea unui capital sau la acordarea unui imprumut si care da proprietarului sau posesorului sau dreptul de a primi dividende sau de a incasa dobanda. Hartie-moneda = bani de hartie. 5. (Sport) Categorie de greutate in box, la juniori, intre 45 si 48 kg. – Din sl. chartija.

HARTIE ~i f. 1) la sing. Produs industrial fabricat din celuloza in forma de foi subtiri, destinat pentru scris, desenat, impachetat etc. ◊ A ramane pe ~ a ramane nerealizat. 2) pop. document sau act cu caracter oficial. A venit o ~ de la minister. 3) inv. Comunicare scrisa si expediata cuiva; scrisoare. 4) Bilet de banca; bancnota. ~ de valoare. [Sil. hartiei] /<sl. chartija

NOTIFICATIE, notificatii, s. f. Act, document prin care se notifica ceva. ♦ Instiintare oficiala scrisa adresata unei persoane, prin organul competent, cu scopul de a o informa ca un fapt sau un act juridic a fost indeplinit sau urmeaza sa fie indeplinit; notificare. [Var.: notificatiune s. f.] – Din fr. notification.

AUTORIZATIE, autorizatii, s. f. Permisiune (oficiala) de a face ceva; imputernicire. ♦ (Concr.) document prin care se dovedeste un drept sau o imputernicire a cuiva. [Pr.: a-u-] – Dupa fr. autorisation.

STATUT s. n. 1. document, lege de baza cuprinzand dispozitii cu caracter oficial prin care se hotaraste constituirea unei organizatii si se stabilesc scopul, structura si modul de functionare ale acesteia. 2. denumire data unor constitutii. 3. ~ politic = totalitatea drepturilor si indatoririlor prevazute si garantate de constitutie, in virtutea carora cetatenii participa la viata politica. 4. ~ social = status (1). 5. starea, situatia, calitatea de a fi (a cuiva sau a ceva). (< fr. statut, lat. statutum)

AVIZ, avize, s. n. 1. document prin care se comunica o instiintare cu caracter oficial. ◊ Expr. (Glumet) Aviz amatorilor, se spune pentru a atrage atentia celui care presupunem ca are un interes in problema care se discuta. 2. Parere, apreciere emisa de cineva asupra unei probleme in dezbatere; rezolutie a unei autoritati competente. – Fr. avis.

PROTOCOL s. n. 1. totalitatea formelor si practicilor de ceremonial care se aplica la festivitati oficiale in relatiile diplomatice. ◊ serviciu insarcinat cu luarea masurilor privitoare la ceremonial. 2. document care consemneaza dezbaterile purtate in cadrul unui congres, al unei conferinte internationale, al unor tratative. ◊ act suplimentar al unui tratat prin care se stabileste modul de aderare la un acord preexistent. 3. intelegere internationala incheiata in diferite domenii. ◊ document in care se consemneaza schimbul instrumentelor de ratificare, incheierea unor tratative. 4. (inform.) conventie hardware si software de schimb a informatiilor intre doua sisteme. (< fr. protocole, germ. Protokoll, lat. protocollum, gr. protokollon)

LEGALIZA, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da forma legala unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situatii, a face sa fie recunoscut in mod oficial. – Din fr. legaliser.

oficial, -A, oficiali, -e, adj. 1. Care emana de la o autoritate, de la un guvern, de la un stat; care este declarat, stabilit prin lege; care reprezinta o autoritate, un guvern, un stat. Buletinul oficial = periodic in care se publica legile, regulamentele, decretele etc. autoritatilor de stat. ♦ Propriu actelor guvernamentale, documentelor administratiei de stat; in stilul, in maniera actelor, a documentelor autoritatilor, ale statului. 2. Care se conformeaza legilor, regulilor, formalitatilor, traditiilor (unui stat); aprobat, convenit intre autoritati. 3. Fig. De o politete rece, calculata; solemn, formal, stereotip. [Pr.: -ci-al] – Din lat. officialis, fr. officiel.

MANDAT ~e n. 1) Misiune acordata cuiva de o persoana pentru a actiona in numele ei. 2) document care certifica o astfel de misiune. 3) Dispozitie emisa de o autoritate sau de o persoana oficiala spre a fi indeplinita de cei vizati. ◊ ~ de arest act scris prin care un organ judiciar ordona arestarea unei persoane. 4) ~ postal formular-tip pe baza caruia se poate expedia prin posta o suma de bani. 5) Suma de bani expediata sau primita astfel. /<fr. mandat

PROTOCOL, protocoale, s. n. 1. Act, document in care sunt consemnate rezolutiile unei adunari, ale unor dezbateri, ale unei conferinte internationale; document diplomatic cu valoarea unui acord international, care cuprinde hotararile luate la o conferinta internationala. 2. (Inv. si reg.) Formular oficial folosit pentru acte publice; p. ext. registru, catastif. 3. (La sg.) Totalitatea formelor si a practicilor de ceremonial care se aplica la festivitati oficiale in relatiile diplomatice; serviciu insarcinat cu organizarea oficiala a ceremonialului. ♦ P. gener. Reguli (de conduita) care trebuie respectate in societate. – Din fr. protocole, germ. Protokoll.

oficial, -A adj. 1. Care emana de la guvern, de la o autoritate; declarat, publicat de o inalta autoritate. ◊ Buletinul oficial = periodic in care se publica legile, decretele etc. Marii Adunari Nationale, hotararile guvernului etc. ♦ In stilul, in maniera actelor, a documentelor autoritatilor, ale statului. 2. Care are caracter legal. 3. (Fig.) Rece, stapanit; stereotip, formal. [Var. ofitial, -a adj. / cf. fr. officiel, lat. officialis].

oficial, -A adj. 1. care emana de la guvern, de la o autoritate; publicat de o inalta autoritate. ♦ buletinul ~ = periodic in care se publica acte normative. ◊ (despre limba) propriu actelor, documentelor autoritatilor, ale statului. 2. care are caracter de lege; (p. ext.) declarat, fatis. 3. (fig.) rece, stereotip; solemn. (< fr. officiel, lat. officialis)

oficial ~a (~i, ~e) 1) Care provine de la administratia sau de la autoritatile de stat; stabilit prin lege; de stat. Dezmintire ~a. Stiri ~e. Act ~. 2) Care reprezinta administratia statului; cu functie administrativa. Persoana ~a. 3) si adverbial Care este caracteristic actelor guvernamentale sau documentelor administrative; in maniera actelor de stat. Stil ~. 4) Care se face in conformitate cu cerintele de stat; organizat de autoritatile competente. Ceremonie ~a. Vizita ~. 5) fig. (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care manifesta gravitate si raceala in comportament; formal. [Sil. -ci-al] /<lat. officialis, fr. officiel