FALANGA¹, falange, s. f. 1. Fiecare dintre oasele mici, alungite, care alcatuiesc scheletul degetelor. 2. (In Grecia antica) Formatie de infanteristi inarmati cu lanci, dispusi in randuri compacte si avand centrul si una dintre aripi mai intarite. ◊ Fig. Grup compact si omogen de oameni care lupta impreuna pentru acelasi scop. 3. Grupare politica paramilitara de tip fascist din Spania. 4. (In doctrina sociala utopica a lui Fourier) Unitate social-economica de baza formata din 1500-2000 de oameni cu pregatiri diverse. – Din fr. phalange.

FALANGA² s.f. 1. Formatie de soldati pedestri, spartani sau macedoneni, inarmati cu lanci lungi, care atacau intr-o anumita formatie in randuri compacte; (p. ext.) corp de soldati, trupa armata. 2. (Fig.) Grup de oameni strans uniti, care lupta pentru o cauza comuna. 3. (In doctrina sociala utopica a lui Fourier) Celula de baza a viitoarei oranduiri sociale, care avea sa efectueze diferite munci. 4. Grupare politica fascista (din Spania). [< fr. phalange, cf. lat. phalanx, gr. phalanx]

CONTRACTUALISM s. n. doctrina sociala, politica si juridica, aparuta in sec. XVII, fundata pe principiul contractului social; teoria contractului social. (< it. contrattualismo)

FALANGA s. f. I. 1. formatie de soldati spartani sau macedoneni pedestri, cu lanci lungi, care atacau in randuri compacte; (p. ext.) corp de soldati, trupa, armata. 2. (fig.) grup de oameni strans uniti, care lupta pentru o cauza comuna. 3. (in doctrina sociala utopica a lui Fourier) celula de baza a viitoarei oranduiri sociale, care avea sa efectueze diferite munci. 4. grupare politica fascista (din Spania). II. fiecare dintre oasele care formeaza scheletul degetelor. (< fr. phalange, lat., gr. phalanx)

OWENISM O-UE-/ s. n. doctrina sociala utopista care, criticand societatea capitalista in numele „ratiunii”, preconiza crearea unei „lumi noi”, intemeiata pe proprietatea obsteasca si menita sa asigure dezvoltarea armonioasa a tuturor membrilor ei. (< fr. owenisme)

comunizm n., pl. e (d. comun). O doctrina sociala care consista in punerea tuturor bunurilor la un loc (o ratacire).

PERSONALISM s. n. 1. Atitudine a cuiva care ia in consideratie numai punctele de vedere si interesele personale; subiectivism. 2. doctrina sociala care pune la baza existentei o pluralitate de entitati spirituale inzestrate cu atributele personalitatii (1) si subordonate lui Dumnezeu ca fiinta suprema. – Din fr. personnalisme. Cf. Germ. Personalismus.

FALANSTERIANISM s. n. doctrina sociala utopica (apartinand lui Ch. Fourier), cu caracter socialist. [Pr.: -ri-a-] – Falansterian + suf. -ism.

CORPORATISM s. n. doctrina social-politica si economica, aparuta dupa primul razboi mondial, care preconiza inlocuirea sindicatelor muncitoresti cu corporatii, organizatii profesionale din care sa faca parte atat muncitorii, cat si patronii, precum si inlocuirea parlamentului cu o reprezentanta nationala a corporatiilor. – Din fr. corporatisme.

NONVIOLENTA s. f. doctrina social-politica care neaga necesitatea violentei ca mijloc de actiune politica. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. non-violence.

CONTRACTUALISM s. n. doctrina sociala, politica si juridica, aparuta in secolul al XVII-lea, fundata pe principiul contractului social; teoria contractualista. [Pr.: -tu-a-] – Contractual + suf. -ism.

SOCIALISM s. n. 1. Ansamblul doctrinelor social-politice care urmaresc reformarea societatilor umane prin desfiintarea proprietatii private asupra mijloacelor de productie si de schimb si punerea acestora sub controlul statului. ♦ Socialism stiintific = ansamblul conceptiilor marxist-leniniste privitoare la structura si dinamica proceselor trecerii omenirii de la oranduirea capitalista la oranduirea comunista. Socialism utopic = ansamblul conceptiilor socialiste care concep instaurarea oranduirii socialiste ca o cerinta a ratiunii, ca o concretizare a unui ideal moral. 2. (In teoria marxista) Oranduire sociala bazata pe exercitarea puterii politice de catre clasa muncitoare aliata cu celelalte clase si categorii sociale muncitoare, pe proprietatea sociala asupra mijloacelor de productie si pe realizarea retributiei potrivit principiului „de la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa munca depusa”. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialisme, germ. Sozialismus.

COMUNISM s. n. 1. doctrina sociala, politica si economica constituita pe principiul abolirii proprietatii private si al instaurarii proprietatii colective. 2. Ideologia, teoria infaptuirii societatii comuniste. – Din fr. communisme.

IACOBINISM n. 1) doctrina social-politica a iacobinilor. 2) fig. Opinie care preconizeaza centralismul de stat. /<fr. jacobinisme

OWENISM s.n. doctrina sociala a lui Robert Owen, care vedea principala cauza a raului social in ignoranta oamenilor, socotind ca societatea socialista va lua nastere ca urmare a cunoasterii adevarului, si nu a luptei de clasa impotriva capitalismului. [Pron. o-ue-nism. / < fr. owenisme, cf. Owen – socialist utopic englez].

CONTRACTUALISM s.n. doctrina sociala, politica si juridica, aparuta in sec. XVII, fundata pe principiul contractului social; teoria contractualista. [Pron. -tu-a-. / cf. it. contrattualismo].

GEOPOLITICA s.f. doctrina social-politica nestiintifica retrograda, care in explicarea fenomenelor sociale si politice atribuie un rol primordial factorilor geografici si demografici, interpretati in mod denaturat, in spiritul teoriei expansioniste a spatiului vital si al rasismului. ♦ Studiul bazelor geografice ale problemelor politice si economice. [Pron. ge-o-. / cf. fr. geopolitique, it. geopolitica, germ. Geopolitik].

NEOCATOLICISM s.n. doctrina sociala a catolicismului, „modernizata” prin introducerea unor teze menite sa apropie si sa adapteze vechile principii si teorii ale catolicismului la problemele lumii contemporane. [< fr. neo-catholicisme].

CORPORATISM s. n. doctrina social-economica si politica axata pe ideea corporatiei, ca principiu si unitate de baza a organizarii si functionarii societatii. (< fr. corporatisme)

NONVIOLENTA s. f. abtinere de la orice violenta. ♦ teoria ei = doctrina social-politica si religioasa care propovaduieste abtinerea de la orice act de violenta. (< fr. non-violence)

IOAN PAUL, numele a doi papi. I.P. I (Albino Luciano) (1912-1978), patriarh al Venetiei (1969-1978), c******l (1973), ales papa la 26 aug. 1978 (a incetat din viata la 28 sept. 1978). I.P. II (Karol Vojtyla) (1920-2005), arhiepiscop de Cracovia (1963-1978), c******l (1967), ales papa la 16 oct. 1978. Primul papa polonez (primul papa neitalian incepand din 1523). Promotor al umanismului crestin (enciclica „Redemptor hominis”), accentuand necesitatea apararii drepturilor omului in numele unei doctrine sociale a Bisericii. Rol important in prabusirea comunismului in Europa de Est. Op. pr.: „Reconciliere si penitenta”, „Ecumenism”.

MARXISM s. n. doctrina filozofica, sociala si economica intemeiata de K. Marx si F. Engels; teoria si practica comunismului stiintific. – Din fr. marxisme, rus. marksizm.

CONFUCIANISM n. doctrina filozofica si social-politica bazata pe invatatura cugetatorului chinez Confucius. [Sil. -ci-a-] /<fr. confucianisme

CONFUCIANISM s. n. doctrina filozofica si social-politica a lui Confucius si a adeptilor sai, devenita apoi doctrina religioasa, care sustinea ca problema conducerii armonioase a societatii si a statului este conditionata de perfectionarea propriei personalitati. (< fr. confucianisme)

REGIONALISM s. n. 1. cuvant, constructie etc. specifice unei regiuni; provincialism. 2. doctrina politica si sociala care tinde sa acorde o oarecare autonomie regiunilor, provinciilor unei tari. (< fr. regionalisme)

CONFUCIANISM s. n. doctrina filozofica, etica si social-politica a lui Confucius si a urmasilor lui. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. confucianisme.

ELITAR, -A, elitari, -e, adj. 1. Care apartine elitei (sociale), referitor la elita (sociala), de elita (sociala). 2. (Despre unele teorii, doctrine) Care atribuie elitei rolul conducator in viata sociala. – Din fr. elitaire.

COLECTIVISM s. n. doctrina si tip de organizare sociala in care drepturile si interesele individului sunt subordonate celor ale unor colectivitati sociale. – Din rus. kollektivizm, fr. collectivisme.

socialISM n. 1) Oranduire social-economica bazata pe proprietatea comuna, care, in conceptia marxista, ar fi o faza de tranzitie de la capitalism la comunism. 2) doctrina care preconizeaza nivelarea claselor sociale si socializarea mijloacelor de productie. [Sil. -ci-a-] /<fr. socialisme, germ. Sozialismus

GEOPOLITIC, -A I adj. referitor la geopolitica. II. s. f. studiu al raporturilor dintre mediul natural inconjurator si politica statelor. ◊ doctrina care, in explicarea fenomenelor sociale si politice, atribuie un rol primordial factorilor geografici si demografici, interpretati in mod denaturat, in spiritul teoriei expansioniste si rasiste a „spatiului vital”. (< fr. geopolitique, /II/ germ. Geopolitik)

SOCIALISM s.n. 1. (In conceptia marxista) Prima faza a oranduirii comuniste, faurita pe baza lichidarii modului de productie capitalist, intemeiata pe exercitarea puterii politice de catre clasa muncitoare si pe proprietatea sociala asupra mijloacelor de productie. 2. Conceptie, doctrina, teorie care sustine necesitatea instaurarii oranduirii socialiste. ♦ Socialism stiintific = parte constitutiva a marxism-leninismului, care studiaza procesul trecerii omenirii de la capitalism la comunism; socialism utopic = denumirea diferitelor conceptii premarxiste care sustineau necesitatea socialismului, dar nu cu argumente stiintifice, ci „rationale” si morale. [Cf. fr. socialisme, germ. Sozialismus, rus. sotializm].

BIOLOGISM s. n. doctrina care considera fenomenele fizice, psihice si sociale drept manifestari biologice. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biologisme.

ELITAR, -A adj. 1. care apartine elitei; elitist. 2. (despre teorii, doctrine) care atribuie elitei rolul conducator in viata sociala. (< fr. elitaire)

CINIC, -A, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care da pe fata, cu sange rece, fapte sau ganduri condamnabile, care calca, fara sfiala, regulile moralei, de convietuire sociala si de buna-cuviinta; (despre manifestari ale oamenilor) care tradeaza, exprima asemenea atitudini. 2. (In sintagmele) Filozofie cinica = doctrina filozofica din Grecia antica, care nu recunoaste normele sociale existente si propovaduia o viata simpla si reintoarcerea la natura. Filozof cinic (si substantivat) = adept al filozofiei cinice. – Din fr. cynique, lat. cynicus.

MERCANTILISM s. n. 1. (Livr.) Spirit negustoresc, interes comercial; (peior.) preocupare, tendinta de a castiga bani prin orice mjloace. 2. doctrina economica din sec. XV-XVIII, bazata pe principiul ca avutia sociala rezida in acumularea metalelor pretioase si a stocului monetar intern. – Din fr. mercantilisme.

FEMINISM s.n. 1. Miscare sociala care urmareste dobandirea egalitatii in drepturi a femeilor cu barbatii. ♦ doctrina care propaga emanciparea femeii si extinderea drepturilor ei. 2. Stare patologica caracterizata prin dezvoltarea la barbat a caracterelor s*****e feminine. [Cf. fr. feminisme].

CINIC ~ca (~ci, ~ce) si substantival Care tine de cinism; propriu cinismului. Om ~. ◊ Filozofie ~ca doctrina filozofica antica care propovaduia revenirea la natura, respingand normele si conventiile sociale si morale. /<fr. cynique, lat. cynicus

ETATISM n. doctrina politica care preconizeaza extinderea rolului statului asupra intregii vieti economice si sociale. /<fr. etatisme

COMUNISM s. n. 1. formatiune social-economica in dezvoltarea societatii, caracterizata prin proprietatea de stat asupra tuturor mijloacelor de productie si prin regim totalitar de extrema stanga. ◊ ideologia, teoria infaptuirii oranduirii comuniste a unei false fericiri generale. 2. ~ utopic = ansamblul doctrinelor premarxiste privind o societate intemeiata pe desfiintarea proprietatii private si pe egalitatea sociala si economica. 3. ~ stiintific = socialism stiintific. (<fr. communisme)

ETATISM s. n. teorie care cere statului sa realizeze reformele recunoscute ca necesare. ◊ doctrina politica potrivita careia statul trebuie sa intervina direct in viata economica si sociala. (< fr. etatisme)

NATURALISM s. n. 1. curent, tendinta in arta si literatura care isi propune reproducerea obiectiva a realitatii, acordand preferinta aspectelor urate, vulgare ale naturii omenesti. 2. curent literar aparut in Franta in a doua jumatate a sec. XIX sub influenta scientismului si pozitivismului, care sustinea ideea determinismului social si biologic in explicarea caracterelor umane. 3. stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natura. 4. doctrina potrivit careia nu exista supranatural, natura existand prin ea insasi, printr-un principiu imanent ei. 5. doctrina dupa care viata morala trebuie sa se conformeze legilor naturii. (< fr. naturalisme)

MERCANTILISM s. n. 1. doctrina economica practicata de o serie de tari europene in sec. XV-XVIII, care considera ca avutia sociala rezida in acumularea de bani. 2. spirit negustoresc, comercial; preocupare de a castiga bani prin orice mijloace. (< fr. mercantilisme)

LIBERALISM s. n. 1. doctrina care, opusa socialismului si dirijismului, proclama principiul noninterventiei statului in economie, in relatiile economice existente intre indivizi, grupuri sociale sau natiuni; promoveaza ideea libertatii economice, a liberului schimb, a liberei concurente etc. 2. Atitudine de ingaduinta excesiva fata de greselile altora. – Din fr. liberalisme.

NATURALISM s.n. 1. Tendinta in literatura si arta de a reconstitui realitatea cat mai fidel, chiar in aspectele ei neesentiale (uneori accentuand laturile urate, vulgare). 2. Curent literar aparut in Franta in a doua jumatate a sec. XIX sub influenta scientismului si pozitivismului, care sustinea ideea determinismului social si (mai ales) biologic in explicarea caracterelor umane. 3. Stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natura (animale, plante, figuri umane). 4. doctrina potrivit careia nu exista supranatural, natura existand prin ea insasi, printr-un principiu imanent ei. 5. doctrina dupa care viata morala trebuie sa se conformeze legilor naturii. [Cf. fr. naturalisme].

NEOREALISM s. n. 1. curent in filozofia contemporana care identifica constiinta cu existenta, redusa la un complex de senzatii independente. 2. doctrina literara sau artistica inspirata din realism. ◊ miscare artistica in cinematografia italiana contemporana, care se manifesta printr-o tendinta de apropiere de problemele sociale, de viata cotidiana a oamenilor obisnuiti. (< fr. neorealisme, it. neorealismo)

FOURIERISM FU-/ s. n. doctrina socialist-utopica franceza din prima jumatate a sec. XIX, care preconiza crearea societatii prin propagarea pasnica a ideilor cu privire la noua forma de organizare a productiei sociale; falansterianism. (< fr. fourierisme)

INVATATURA ~i f. 1) Totalitate a tezelor teoretice si a indrumarilor practice intr-un domeniu de activitate; doctrina. 2) Ansamblu de cunostinte acumulate de cineva; studii. 3) Proces de acumulare a cunostintelor intr-o institutie de invatamant. A se afla la ~. Drept la ~. 4) Concluzie dedusa din practica vietii sociale sau individuale; invatamant; lectie. ◊ A-i fi cuiva de (sau spre) ~ a-i servi drept povata pentru a se feri de greseli. [G.-D. invataturii] /a invata + suf. ~atura

BREJNEV, Leonid Ilici (1906-1982), om politic sovietic. Prim-secretar (1964-1966) si secretar general (1966-1982) al C.C. al P.C.U.S. Presedinte (1960-1964 si 1977-1982) al Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. (sef al statului). A organizat inabusirea „Primaverii de la Praga” (1968) si a elaborat doctrina „suveranitatii limitate”. Pe plan intern a promovat o linie politica rigida, fapt ce a dus la o perioada de stagnare accentuata in societatea sovietica in domeniile vietii economice, sociale si spirituale.

TARANISM s. n. 1. curent politic si ideologic, aparut in Romania la sfarsitul sec. XIX, care pornea de la ideea rolului conducator al taranimii, considerata ca o clasa sociala unitara, intr-un stat preponderent agrar. 2. curent aparut in gandirea economica dupa primul razboi mondial, care isi propunea sa studieze legile de dezvoltare in economiile agrare pe baze specifice, independent de doctrina generala a economiei politice. 3. tendinta a unor scriitori de a-si alege motive de inspiratie din viata satului. 4. vorba, fapta, comportare grosolana. (< taran/ime/ + -ism)

FOURIERISM s.n. doctrina socialista utopica franceza din prima jumatate a sec. XIX, care critica oranduirea capitalista si preconiza crearea societatii socialiste prin propagarea pasnica a ideilor cu privire la noua forma de organizare a productiei sociale; falansterianism, garantism. [Pron. fu-ri-e-. / < fr. fourierisme, cf. Ch. Fourier – socialist utopic francez].

INSTITUTIONALISM s. n. doctrina economica aparuta in deceniile al treilea si al patrulea ale sec. XX, ai carei reprezentanti considera ca economia politica trebuie sa aiba ca obiect studierea anumitor categorii politice si juridice, precum si unele fenomene social-economice, denumite impropriu „institutii”. [Pr.: -ti-o-] – Din germ. Instituzionalismus.

ROUSSEAU [ruso], Jean-Jacques (1712-1778), filozof, scriitor si muzician francez. Reprezentant al romantismului. Colaborator al Enciclopediei. Autor al „Contractului social”, potrivit caruia, in starea naturala, viata este libera si independenta, iar neajunsurile conditiei umane au fost la origine societatea. Salvarea este posibila printr-o organizare politica centrata pe ideea de libertate si de vointa generala („Discurs asupra inegalitatii”). doctrina politica a lui R. avea sa devina platforma democratiei radicale iacobine in timpul Revolutiei Franceze. Conceptia sa pedagogica preconizeaza educatia conform cu natura proprie a copilului („Emil sau despre educatie”). Principiul revenirii la natura (denumit ulterior „rousseauism”) si ideea primordialitatii sentimentului in raport cu ratiunea (caracteristica si pentru deismul sau), care strabat principalele scrieri literare ale lui R. (romanul epistolar „Iulia sau noua Eloiza”, „Confesiunile”), au facut din el un precursor al romantismului francez si european. Ca muzician a compus muzica de opera („Vrajitorul satului”, „Pygmalion”), cantece; autor al unui sistem de notatie muzicala; a abordat probleme de estetica si de teorie a muzicii.

socialISM s. n. 1. formatiune social-economica intemeiata pe proprietatea colectiva asupra mijloacelor de productie si de schimb, ca urmare a desfiintarii claselor sociale. 2. conceptie social-politica care sustine ingradirea proprietatii private. ♦ ~ stiintific = parte constitutiva a marxismului, care studiaza structura si dinamica proceselor trecerii de la oranduirea capitalista la cea comunista; ~ utopic = ansamblu al conceptiilor premarxiste care sustineau necesitatea socialismului, dar nu cu argumente stiintifice, ci „rationale” si morale. 3. ansamblu de doctrine ale partidelor de stanga nemarxiste. (< fr. socialisme, germ. Sozialismus)

TRANSCENDENTALISM s.n. 1. doctrina filozofica idealista, intemeiata de Kant, care se bazeaza pe ideea ca formele apriorice ale constiintei ar preceda experienta si ar constitui conditiile existentei ei. 2. Scoala filozofica americana, initiata de R. W. Emerson (1836) si caracterizata printr-un misticism panteist, care critica de pe pozitii romantice capitalismul, propunand rezolvarea problemelor sociale prin autoperfectionarea morala. [Cf. fr. transcendantalisme].

OBIECTIVISM (‹ germ.) s. n. Orice doctrina sustinand capacitatea intelectului uman de a ajunge la o cunoastere sigura, controlabila intr-o anumita masura, a anumitor lucruri, in opozitie cu scepticismul si relativismul. ♦ (In etica) Conceptie sustinand ca anumite teze morale raman adevarate indiferent de ceea ce crede un subiect sau altul. ♦ Atitudine de nepartinire, de renuntare la orice apreciere critica in domeniul cunostintelor, teoriilor, ideilor despre societate si om in interpretarea si aprecierea fenomenelor social-politice; pretentie de a elimina din campul stiintelor socio-umane tor ce tine de ideologie, de judecati de valoare, scopuri, idealuri etc.