SULTAN, sultani, s. m. Titlu dat monarhului din Imperiul Otoman si din alte tari musulmane; persoana care poarta (sau purta) acest titlu. ♦ (Inv.) Sultan-mezat = licitatie speciala care avea loc in divanul tarii. – Din tc. sultan.

sultan-mezat s.n. (inv.) licitatie, mezat domnesc care se tinea in divanul tarii; cochii-vechi.

AKKERMAN, denumirea turceasca a Cetatii Albe. Conventia de la ~, conventie incheiata la 25 sept. / 7 oct. 1826 intre Rusia si Turcia. Prevedea printre altele, alegerea pe sapte ani, de catre divan, a domnilor tarii Moldovei si tarii Romanesti dintre boierii paminteni, cu aprobarea celor doua curti imperiale.

KISELEV (KISELEFF), Pavel Dmitrievici (1788-1872), general si diplomat rus. Presedinte plenipotentiar al divanurilor Moldovei si tarii Romanesti (1829-1834) in timpul administratiei militare ruse (1828-1934). A contribuit la reorganizarea administrativa a celor doua principate si la intocmirea Regulamentelor Organice. Ca ambasador al Rusiei la Paris (1853-1862), a sprijinit unirea Principatelor Romane.

DIVAN, divane, s. n. I. Canapea fara spatar, pe care se poate sedea sau dormi. II. 1. (In Imperiul Otoman) Consiliu cu atributii politice, administrative si juridice, alcatuit din cei mai inalti demnitari; (in tarile romanesti) sfat domnesc. ◊ Divan ad-hoc v. ad-hoc. ♦ Adunare, sedinta a divanului (II 1). ♦ Sala, cladire in care se adunau membrii divanului (II 1); sediul divanului; p. gener. loc de adunare si de consfatuire. 2. (Inv.) Judecata, proces. ◊ Expr. (Glumet) A face (cuiva) divan pe spinare = a bate (pe cineva). III. Culegere postuma de versuri apartinand unui poet oriental. [Pl. si: divanuri] – Din tc. divan.

HATMAN ~i m. 1) (in Moldova medievala; folosit si ca titlu pe langa numele respectiv) Boier de divan care avea in grija ostirile tarii; comandant suprem de osti (in lipsa domnitorului); mare spatar. 2) (la cazaci si polonezi; folosit si ca titlu pe langa numele respectiv) Mare conducator de osti. [Acc. si hatman] /<pol. hetman

VORNIC, vornici, s. m. 1. (In evul mediu, in tarile romanesti) Mare dregator la curtea domneasca, insarcinat cu supravegherea curtii, cu conducerea treburilor interne ale tarii, avand si atributii judecatoresti. ◊ Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintai boier din divan, avand sarcina de carmuitor si de inalt judecator al curtii domnesti si al intregii tari. Vornic de tara de Jos (sau de Sus) = dregator cu rang de vornic (1) a carui autoritate se intindea asupra unei jumatati din tara Moldovei. ♦ Reprezentant al domniei in orase, cu atributii judecatoresti. 2. (Inv.) Primar al unui sat sau al unui targ. ♦ Functionar in administrarea comunelor rurale, insarcinat cu distribuirea corespondentei, convocarea satenilor la adunari, anuntarea stirilor etc.; crainic, pristav, vornicel (2). 3. Vornicel (3) – Din sl. dvorĩniku.

STOLNIC ~ci m. 1) (in tara Romaneasca si in Moldova din Evul Mediu; folosit si ca titlu pe langa numele respectiv) Boier de divan care avea in grija masa domnitorului. 2) inv. Bucatar-sef la curtea unui boier. 3) inv. Barbat care servea mesenii in timpul ospatului de la nunta. /<sl. stoliniku

LOGOFAT ~eti m. 1) (in evul mediu in tara Romaneasca si in Moldova; folosit si ca titlu pe langa numele respectiv) Boier cu functia de presedinte al divanului, care avea in grija pecetea domneasca si intocmirea hrisoavelor domnesti. 2) Sef al cancelariei domnesti. 3) inv. Slujbas intr-o cancelarie insarcinat cu copierea si intocmirea actelor; copist; pisar; scrib. 4) Supraveghetor al slugilor de la o curte boiereasca. /<ngr. logothetis

AD-HOC adv. Anume pentru acest scop, de circumstanta. ♢ (Adjectival; in expr.) divanul ad-hoc = fiecare dintre cele doua adunari speciale care s-au intrunit in 1857 (la Iasi si la Bucuresti) si au cerut unirea tarilor romanesti. – Lat. lit. ad hoc.

SERDAR, serdari, s. m. 1. (In sec. XVII-XVIII, in tara Romaneasca si Moldova) Comandant de oaste, mai ales de calarime. ◊ Marele serdar sau serdarul mare = comandant de oaste facand parte dintre boierii de divan. Serdar de mazili = comandantul calarimii formate din boierii mazili. 2. (In sec. XVIII-XIX) Boier de rang mijlociu. – Din tc. serdār.

AD-HOC adv. Anume pentru acest scop, de circumstanta. ◊ (Adjectival; in expr.) divan (sau adunare) ad-hoc = fiecare dintre cele doua adunari speciale care s-au intrunit in 1857 (la Iasi si la Bucuresti) si au cerut unirea tarilor romanesti. – Din lat. ad hoc.

AD-HOC adv. Anume pentru acest scop, de circumstanta. ◊ (Adjectival; in expr.) divan (sau adunare) ad-hoc = fiecare dintre cele doua adunari speciale care s-au intrunit in 1857 (la Iasi si la Bucuresti) si au cerut unirea tarilor Romane. – Din lat. ad hoc.

POSTELNIC ~ci m. 1) (in Moldova si in Muntenia medievala) Boier de divan care avea in grija sa odaia de dormit a domnitorului si audientele de la curte. 2) (in sec. XVIII) inalt demnitar care se ocupa de afacerile externe ale tarii. /<sl. posteliniku

LOGOFAT, logofeti, s. m. 1. (In evul mediu, in tara Romaneasca si in Moldova) Titlu de mare dregator in ierarhia boierilor romani, membru al sfatului domnesc; persoana care detinea acest titlu. ◊ Mare logofat = (in Moldova) intaiul boier de divan, care conducea cancelaria domneasca si, in lipsa domnului sau al mitropolitului, prezida divanul; (in Muntenia) unul dintre cei mai de seama boieri de divan, urmand dupa ban. Logofat al doilea = loctiitorul marelui logofat. Logofat al treilea = secretarul marelui logofat. Logofat de obiceiuri = dregator avand atributii de maestru de ceremonii. Logofat de taina (sau domnesc) = secretar particular al domnului. Logofat de vistierie = secretar al vistieriei domnesti. ♦ Seful cancelariei domnesti. 2. (Inv.) Secretar, scriitor intr-o cancelarie; gramatic, diac, pisar, copist. 3. Vataf (la o mosie boiereasca). – Din ngr. logothetis.

PITAR, pitari, s. m. (In evul mediu in tarile romanesti) Titlu dat boierului care se ocupa cu aprovizionarea cu paine a curtii domnesti (si a ostirii) si cu supravegherea brutarilor domnesti; boier care avea acest titlu. ◊ Mare (sau vel) pitar = boier de divan insarcinat cu supravegherea brutariei domnesti si care avea sub ordinile lui mai multi pitari. – Pita + suf. -ar.

BOIER, boieri, s. m. 1. (In oranduirea feudala a unor tari) Reprezentant al clasei exploatatoare, facand parte din randul marilor proprietari de pamant (si care detinea o functie inalta in stat); (in regimul burghezo-mosieresc) persoana apartinand claselor dominante; (in special) mosier; p. ext. stapan. ◊ (In oranduirea feudala) Boier de divan (sau cu barba) = boier de rang inalt care facea parte din divanul domnesc. Boier mare ( sau velit) = boier de rangul intai. ♦ (In regimul burghezo-mosieresc) Persoana cu atitudini si obiceiuri de aristocrat. ◊ Expr. A face pe boierul = a adopta o atitudine de dispret fata de lumea muncitoare; (in special) a se feri de munca; a astepta sa fie servit. 2. (Inv.) Titlu de politete (echivaland cu „domnule”). – Slav (v. sl. boljarinu, pl. boljare).

ADUNARI AD-HOC, organe cu caracter consultativ in Moldova si in tara Romaneasca, alcatuite din reprezentanti alesi ai tuturor claselor si categoriilor sociale convocate la Iasi si Bucuresti la 22 sept. / 4 oct., respectiv 30 sept. / 12 oct. 1857. Au hotarit: autonomia si neutralitatea celor doua Principate, unirea lor intr-un singur stat cu numele de Romania, numirea ca domn a unui print strain dintr-o familie domnitoare din Europa, guvern reprezentativ si constitutional, garantarea colectiva a celor sapte puteri. Numite si divanuri ad-hoc.