dimineáță (-éțe), s. f. – Partea de început a zilei, cuprinsă între răsăritul soarelui și prînz. – Mr. dimineață, dumneață, megl. dimineațata, istr. demaręțę. Lat. mane (Pușcariu 1083), fie prin intermediul unei compuneri *de mane cu suf. -eață (Pascu, Suf., 29; Iordan, Dift., 56), fie de la un lat. *demanities sau *demanitia (Lambrior 100; Candrea-Dens., 1117; REW 2458; Tiktin; Candrea). Compunerea *de mane este atestată de it. domani, fr. demain, cat. dema. Rezultatul normal a fost demîneață (sec. XVI-XVII), care a suferit apoi o asimilație. Comp. disdedimineață (înv., dinz(i)dedimineață), adv. (din zori), se consideră ca fiind compus cu *de ipso, cf. ins, adins (Pușcariu 504; Tiktin; Candrea; Scriban). Totuși, Pușcariu, ZRPh., XXXVII, 112 și REW 2458 au preferat mai apoi cu de zi de dimineață. Mai curînd este ultima urmă a unui cuvînt dispărut, dis, conservat în mr. dis „jumătate” (‹ lat. divisus, după Pascu, I, 76), cf. mr. tu disa di cale „la jumătatea drumului”. În acest caz, dis de dimineață ar însemna „la mijlocul dimineții”, cu semantismul alterat modern. Cf. disdenoapte (var. dins(ă)denoapte), care apare, ca dis(de)dimineață, în sec. XVII.

MÂNECÁT s. n. Faptul de a (se) mâneca. ♦ Zorii zilei. ◊ Loc. adv. De (sau la, pe, în etc.) mânecate = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. – V. mâneca.

PRÓUR s. n. (Pop.) Timpul zilei (dis-de-dimineață) când pleacă oile la pășune. ◊ Expr. În prour de... = la începutul zilei; p. ext. la începutul unui anotimp. [Var.: próor s. n.] – Et. nec.

ZIUȘOÁRĂ s. f. (Rar) Ziulică. ◊ Loc. adv. La ziușoară = în zori de zi, dis-de-dimineață. [Pr.: zi-u-] – Zi + suf. -ușoară.

MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare.

ZORI¹ 1. s.m. pl. ~ ◊ Luceafăr de zori = Zorilă, numele popular al stelei Sirius 2. (Art., în forma zorile) ~ 3. (Uneori în expr. zorile mortului) Bocete care se rostesc dis-de-dimineață, a doua zi după înmormântare.

dis-DE-DIMINEÁȚĂ adv. Foarte de dimineață; în zorii zilei. [Var.: (pop.) des-de-dimineáță, des-dimineáță adv.] – dis- + de⁴ + dimineață.

UTRÉNIE, utrenii, s. f. Slujbă religioasă care se oficiază în Biserica ortodoxă dimineața (foarte devreme), înaintea liturghiei. ◊ Loc. adv. Pe la utrenie = dis-de-dimineață. [Var.: (reg.) utrínă s. f.] – Din sl. utrĩnja.

DES-DE-DIMINEÁȚĂ adv. v. dis-de-dimineață.

DES-DIMINEÁȚĂ adv. v. dis-de-dimineață.

RÓUĂ s. f. Picături de apă care acoperă dimineața suprafața pământului, obiectele de pe sol, vegetația etc., formate prin condensarea vaporilor de apă din atmosferă în momentul în care temperatura scade până la punctul la care vaporii ajung la saturație. ◊ (Fiz.) Temperatură de rouă = temperatură la care trebuie răcit, sub presiune constantă, un amestec de vapori și gaze cu conținut constant de vapori, pentru ca, din cauza saturației cu vapori, să apară primele picături de lichid. ◊ Loc. adj. Ca roua = delicat, fraged; curat, pur. Loc. adv. Pe rouă (nescuturată) = dis-de-dimineață. ♦ Compus: roua-cerului = mică plantă erbacee insectivoră, cu flori mici, albe și cu frunze lunguețe dispuse în rozetă bazală, acoperite de peri care secretă o substanță vâscoasă (Drosera rotundifolia). [Pr.: ro-uă] – Lat. ros, roris.

dis-de-dimineáță adv.

dis-DE-DIMINEÁȚĂ adv. Foarte de dimineață; în zorii zilei. /dis- + de + dimineață

GEÁNĂ géne f. 1) Fir de păr de pe marginea pleoapei. 2) fig. Fâșie luminoasă; dungă de lumină (pe un deal, pe o culme, pe un nor etc.). ◊ În ~a zilei în zorii zilei; dis-de-dimineață. [G.-D. genei] /<lat. genna

A MÂNECÁ mânec intranz. pop. 1) A se scula în zorii zilei; a se trezi cu noaptea în cap. 2) A pleca dis-de-dimineață. /<lat. manicare

NEÎNCEPÚT ~tă (~ți, ~țe) (negativ de la început): Apă ~tă apă din fântână sau de la izvor, luată dis-de-dimineață înaintea altora, căreia superstițioșii îi atribuie o putere supranaturală. /ne- + început

UTRÉNIE ~i f. Slujbă religioasă oficiată dimineața, înainte de liturghie. ◊ Pe la ~ dis-de-dimineață. [G.-D. utreniei] /<sl. utrinja

VĂRSÁRE ~ări f. 1) v. A VĂRSA și A SE VĂRSA. ◊ ~ de sânge omor; ucidere în masă. 2) Loc unde se varsă o apă curgătoare. 3): ~ de ziuă dis-de-dimineață. ~area serii amurgire; înserare. /v. a (se) vărsa

ZORI m. pl. 1) Lumină care apare la orizont înainte de răsăritul soarelui. ◊ În ~ de zi, la revărsatul ~lor dis-de-dimineață. Din ~ și până-n noapte ziua întreagă. 2) Timpul când apare această lumină. 3) fig. Începutul a ceva mult așteptat. ~i libertății. /<sl. zorija

nopticél s. (reg.; în loc. adv.) de nopticel = dis-de-dimineață; cu noaptea în cap.

sănecá vb. I (înv. și reg.) a porni la drum dis-de-dimineață.

zóri s. f. pl. – Faptul zilei, auroră. – Megl. zor. Sl. zorĭa, zarĭa (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 469; Conev 36), cf. zare, și bg. zorá „auroră”, zorĭ „în zori, dis-de-dimineață”. – Der. zori, vb. refl. (a se face ziuă); zorea, s. f. (clopoțel, Ipomaea purpurea), cf. numele său fr. belle-de-jour; Zorilă, s. m. (personaj din mitologia populară, reprezintă zorile; luceafărul de dimineață; nume de bou); zorit, s. n. (în Trans., obicei folcloric care constă dintr-o cîntare matinală pentru tinerii căsătoriți).

DESDIMINEÁȚĂ adv. v. dis-de-dimineață.

ZORI¹ s. m. pl. 1. Lumină care se arată pe cer înainte de a răsări soarele; faptul zilei, auroră. ◊ Loc. adv. În zori sau în zori de zi (sau de ziuă), ori până-n zori, din zori, în zorii zilei, în zorii zorilor, sau de (o dată) cu zorile sau către zorirea zorilor = dis-de-dimineață. ◊ Expr. Din zori și până-n seară (sau noapte) = toată ziua. Din zori în zori = ziua și noaptea, tot timpul; totdeauna, mereu. A se (re)vărsa (sau a (se) crăpa, a se ivi, a se zări, a miji) zorile (sau zorii, zori de zi, zori de ziuă) sau a da în fapt (sau a se anunța) de zori = a apărea zorile, a începe să se facă ziuă. ◊ Luceafăr-de-zori = numele popular al stelei Sirius. 2. (Art.) Numele unui dans popular care se joacă la nuntă și melodia după care se execută; melodie care se cântă miresei la uncrop. [Art.: zorii și zorile^[1]] – Slav (v. sl. zorja).

ZIUȘOÁRĂ s. f. (Rar) Ziulică. ◊ Loc. adv. La ziușoară = în zori de zi, dis-de-dimineață. – Din zi + suf. -uș-oară.