Dex.Ro Mobile
Rezultate din textul definițiilor
VERBAL, -A, verbali, -e, adj. 1. Care se face, se transmite, se comunica prin viu grai, din gura in gura; care caracterizeaza graiul viu, vorbirea; oral. 2. Care apartine verbului (1), privitor la verb, de verb. ◊ Flexiune verbala = conjugare (2). – Din fr. verbal, lat. verbalis.
ORAL, -A, orali, -e, adj. 1. (Anat.) Care se refera la gura, care apartine gurii; bucal. ◊ Sunet oral = sunet la articularea caruia aerul trece numai prin gura. ♦ Care se ia pe cale bucala. 2. Care se transmite verbal, din gura in gura. ♦ Care se face verbal, prin viu grai, care caracterizeaza graiul viu, vorbirea (in opozitie cu limba scrisa). ♦ (Si substantivat, n.; despre examene) Care se desfasoara prin intrebari si raspunsuri expuse verbal. 3. (In sintagma) Stil oral = fel de exprimare in scris care imita naturaletea exprimarii prin viu grai. – Din fr. oral.
LATI vb. 1. v. extinde. 2. v. raspandi. 3. a circula, a se extinde, a se imprastia, a se intinde, a se propaga, a se raspandi, a se transmite, (inv.) a se raschira, a se tinde. (Vestea, zvonul se ~ din gura in gura.) 4. a (se) difuza, a (se) duce, a (se) imprastia, a (se) intinde, a (se) propaga, a (se) raspandi, a (se) transmite, (rar) a (se) vehicula, (inv.) a (se) povesti, a (se) vesti. (Stirea s-a ~ peste tot.)
PROPAGA vb. 1. v. extinde. 2. (FIZ.) a se transmite. (Undele se ~ in spatiu.) 3. a (se) difuza, a (se) duce, a (se) imprastia, a (se) intinde, a (se) lati, v. raspandi. 4. a circula, a se extinde, a se imprastia, a se intinde, a se lati, a se raspandi, a se transmite, (inv.) a se raschira, a se tinde. (Zvonul se ~ din gura in gura.) 5. v. propovadui. 6. (BIS.) a predica, a propovadui, a raspandi, (inv.) a binevesti, a marturisi, a povesti, a spune. (A ~ in lume crestinismul.) 7. a imprastia, a raspandi, (livr.) a disemina, (fig.) a semana. (~ discordia intre ei.)
aboral, -a adj. opus, indepartat fata de gura. (< germ. aboral)
ACVILA, acvile, s. f. 1. Gen de pasari rapitoare de zi, mari, din familia acvilidelor, cu ciocul drept la baza si incovoiat la varf, coltul gurii ajungand sub ochi, cu gheare puternice si cu aripi lungi si ascutite; pajura, acera (Aquila). 2. Stema reprezentand o acvila (1); pajura. – Din lat. aquila, it. aquila.
ADANCIME, adancimi, s. f. 1. Faptul sau insusirea de a fi adanc; distanta de la suprafata sau de la gura unei adancituri sau ape pana la fundul ei; (concr.) parte adanca, adancita; adanc, afunzime. 2. (Concr.) Loc ascuns, departat; afund, afundatura, afundis. 3. Fig. Tarie, forta, profunzime, intensitate. Sentiment de o mare adancime. – Adanc + suf. -ime.
AFTA, afte, s. f. Basicuta plina cu lichid opalescent, care apare pe mucoasa gurii sau a faringelui si care, prin spargere, lasa in loc o mica ulceratie. – Din fr. aphte, lat. aphtae.
AMBUSURA, ambusuri, s. f. Parte a unui instrument muzical de suflat prin care se sufla aerul cu gura; mustiuc. – Din fr. embouchure.
AURIT, -A, auriti, -te, adj. (Adesea fig.) Acoperit cu un strat subtire de aur (1) sau imitand poleiala aurului. ◊ Expr. Fie-ti (sau sa-ti fie etc.) gura aurita ! = sa se realizeze ceea ce spui ! A avea gura aurita, se zice despre cineva care prevede cuiva realizarea unor lucruri favorabile. ♦ Cusut sau tesut cu fir de aur (1) sau auriu. [Pr.: a-u-] – V. auri.
BALE s. f. pl. Saliva (groasa, spumoasa) care se prelinge din gura. ◊ Expr. (Fam.) A-i curge (cuiva) balele dupa ceva = a dori mult ceva. ♦ Materie mucilaginoasa care acopera corpul pestilor. ♦ Urma mucoasa lasata de melc in mers. – Cf. lat. *baba.
BARA, bare, s. f. 1. Bucata lunga de lemn sau de metal careia i se dau diferite intrebuintari. 2. Stalp de poarta la unele jocuri sportive. ◊ Bara (fixa) = aparat de gimnastica format dintr-o vergea groasa de metal montata intre doi stalpi. 3. Bariera care desparte pe judecatori de avocati si de impricinati; p. ext. locul din instanta unde pledeaza avocatii. 4. Linie verticala sau orizontala care separa parti dintr-un text. ♦ (Muz.) Linie verticala care separa masurile pe portativ. 5. Prag de nisip situat sub apa, de obicei in fata gurii de varsare a unui fluviu. 6. Val de mare care urca o data cu fluxul de la gura unui fluviu spre amonte. – Din fr. barre.
BILABIAT, -A, bilabiati, -te, adj. (Despre corola sau caliciul unei flori, p. ext. despre flori) care seamana cu buzele unei guri deschise. [Pr.: -bi-at] – Din fr. bilabie.
BLEAU1 subst. (Reg.; in expr.) A nu zice nici bleau = a tacea din gura, a nu (mai) scoate o vorba. -Et. nec.
BOLTA, bolti, s. f. 1. Zidarie sau constructie cu partea superioara arcuita in forma de semicerc sau numai bombata in sus. ♦ Incapere, gang sau galerie subterana cu tavanul arcuit. ♦ Constructie de lemn sau de vergele de fier in forma de arc, care serveste de sprijin plantelor agatatoare. ♦ Fig. Arc de verdeata format de ramurile unite ale copacilor. ♦ (In sintagma) Bolta cereasca sau bolta cerului = cer2 (1). 2. (In sintagmele) Bolta craniana = partea superioara a cutiei craniene. Bolta palatina = palat1, cerul-gurii. 3. (Reg.) Pravalie, dugheana. [Var.: (reg.) boalta s. f.] – Din scr. bolta, magh. bolt.
BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura (si nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. (Fam.) A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie, si unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; varf; partea din fata a unui vehicul cu tractiune mecanica. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec.
BOTOS, -OASA, botosi, -oase, adj. (Despre oameni) 1. Cu gura mare, in forma de bot (1). 2. Fig. Bosumflat, suparat. 3. Fig. (Fam.) Obraznic, arogant. – Bot + suf. -os.
BRAHIOPOD, brahiopode, s. n. (La pl.) Clasa de nervertebrate marine cu cochilie bivalva si cu doua brate pe laturile gurii (Brachiopoda); (si la sg.) animal din aceasta clasa. [Pr.: -hi-o-] – Din fr. brachyopode.
BROASCA, broaste, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fara coada, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sarit, cu gura larga si ochii bulbucati. ◊ Expr. Ochi de broasca = ochi bulbucati. ◊ Compus: broasca-testoasa = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul inchis intr-o carapace osoasa, dintre care unele traiesc pe uscat (Testudo graeca si hermanni), iar altele in apa (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = planta erbacee acvatica cu frunze lucioase, cufundate in apa, si cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Planta arborescenta exotica cu flori mari, galbene si cu frunze groase, cultivata ca planta de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o usa, la un sertar etc., pentru a le incuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.
BUBA, bube, s. f. 1. Nume generic dat umflaturilor cu caracter purulent ale tesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o buba coapta = a menaja pe cineva. (Fam.) S-a spart buba = s-a dat totul pe fata; s-a dezvaluit totul. ◊ Compuse: (pop.) buba-neagra = dalac; bube-dulci = bubulite dese, de natura infectioasa, care apar in special la copii, in jurul gurii, pe cap etc.: buba-manzului = gurma. ♦ Rana. 2. Fig. (Fam.) Punct slab, parte delicata, dificila a unei probleme. ♦ Defect, defectiune (a unui sistem tehnic). – Cf. ucr. buba.
BUCAL, -A, bucali, -e, adj. Care tine de gura, privitor la gura, care se face cu gura, se ia pe gura, oral (1). ◊ Loc. vb. Pe cale bucala = (despre medicamente) pe gura, oral. – Din fr. buccal.
BUCA, buci, s. f. (Pop.) 1. Fesa. 2. Obraz (1). – Lat. bucca „gura”.
BUCATICA, bucatele, s. f. Diminutiv al lui bucata; bucatea. ◊ Expr. Bucatica rupta (sau taiata) sau rupta bucatica, se spune despre o persoana care seamana perfect cu unul din membrii familiei sale. ♦ Ceea ce serveste (in cantitate mica) de mancare. ◊ Expr. A-si da (sau a-si lua) bucatica de la gura = a da din putinul sau, a fi foarte darnic sau altruist. A-i lua (cuiva) bucatica din (sau de la) gura = a lipsi (pe cineva) pana si de strictul necesar traiului. – Bucata + suf. -ica.
BUFEU, bufeuri, s. n. Rabufnire subita, puternica si trecatoare de febra, puls accelerat, palpitatii, enervare, stare de rau etc., provocate de diverse tulburari organice. ♦ Aer care iese pe gura. ♦ Miscare brusca si trecatoare, acces, rabufnire. – Din fr. bouffee.
BURDAC, burdace, s. n. (Reg.) Urcior cu gura stramta si cu dop. – Et. nec. Cf. bardac.
CALIBRU, calibre, s. n. 1. Diametrul interior al tevii unei guri de foc. 2. Instrument de precizie cu care se verifica dimensiunile pieselor fabricate. 3. Fig. Marime, proportie, calitate; fel, soi, specie. – Din fr. calibre.
CALMAR, calmari, s. m. (La pl.) Gen de cefalopode comestibile, cu corpul alungit, cu inotatoarele triunghiulare si cu gura inconjurata de zece tentacule (Loligo); (si la sg.) animal din acest gen. – Din fr. calmar.
CANONADA, canonade, s. f. Tragere a unui mare numar de proiectile, cu mai multe guri de foc de artilerie. – Din fr. Canonnade.
CAPAC, capace, s. n. Acoperitoare care se asaza deasupra deschizaturii unui vas, a unei cutii, a unui cufar etc. ◊ Friptura la capac = friptura gatita, intr-un vas acoperit. Oua la capac = ochiuri prajite. Cascaval la capac = cascaval prajit in tigaie. ◊ Expr. A pune capac cuiva = a inchide cuiva gura cu un raspuns potrivit. A gasi capac la toate = a da intotdeauna raspunsul potrivit. Asta pune capac (la toate) = asta e prea de tot. – Din tc. kapak.
CAS, (1) casuri, s. n. (casi, s. m.) 1. Produs alimentar preparat din lapte inchegat si stors de zer. 2. Substanta lipicioasa care se formeaza in colturile ciocului la puii de pasari. ◊ Expr. (Ir.) E cu cas(ul) la gura sau Inca nu i-a picat casul de la gura, se spune despre un tanar nepriceput, lipsit de experienta (dar cu pretentii). – Lat. caseus.
CACIULA, caciuli, s. f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. kesul'e.
CALUS, calusuri, s. n. 1. Bucata de lemn sau de metal care se pune intre dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de carpe care se introduce in gura unei persoane, pentru a o impiedica sa strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) calusul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. Mica piesa de lemn cu o forma speciala, pe care se sprijina coardele intinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul isi asaza tabloul cand lucreaza; sevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prajinilor, folosit in forajul prin percutie sau in cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (in preajma Rusaliilor) de un grup de flacai; melodie dupa care se executa acest dans; calusar (1), calusel (4). – Cal + suf. -us.
CAPCAUN, capcauni, s. m. Fiinta fabuloasa din mitologia populara romaneasca, inchipuita cu trup de om si cu cap de caine, uneori cu doua capete si cu doua guri, despre care se spune ca manca oameni. ♦ Epitet dat unui om rau, crud, salbatic. Cap1 + caine (dupa ngr. kinokefalos).
CASCA, casc, vb. I. 1. Tranz. A deschide gura pentru a vorbi, pentru a striga, pentru a manca etc. ◊ Expr. A casca gura = a privi cu interes, cu mirare sau curiozitate naiva; p. ext. a umbla fara nici o treaba, a pierde vremea. A casca ochii = a deschide ochii tare, mai ales de mirare; a se holba, a se zgai; p. ext. a baga de seama, a fi atent. ◊ Compus; casca-gura s. m. = gura-casca. 2. Intranz. A deschide gura mare printr-o miscare de inspirare adanca, urmata de o expiratie prelungita, tradand oboseala, plictiseala si mai ales somn. 3. Refl. (Despre obiecte) A se deschide (putin); a se crapa. – Lat. *cascare.
CASCAT2 -A, cascati, -te, adj. 1. Care sta cu gura deschisa, privind neatent; p. ext. nataflet, bleg, neatent. ◊ Expr. A ramane (sau a sta, a privi etc.) cu gura cascata = a fi mirat, buimacit sau inselat in asteptarile sale; a se ului. 2. (Despre ochi) Holbat, zgait. 3. Care prezinta o deschizatura sau o crapatura. – V. casca.
CASCAUND, -A, cascaunzi, -de, s. m. si f. (Pop.) gura-casca, nataflet, zapacit. – Lat. *cascabundus.
CATARE1, catari, s. f. Piesa metalica de forma prismatica, montata pe partea de sus a tevii unei guri de foc si care, impreuna cu inaltatorul, formeaza dispozitivul de ochire al armei. – V. cata.
CEASCA, cesti, s. f. 1. Vas mic de portelan, de faianta etc., cu gura larga, rotunda (si cu toarta), servind la baut. 2. Cantitate care intra intr-o ceasca (1); continutul unei cesti (1). – Din rus. ceaska.
CEFALOPOD, cefalopode, s. n. (La pl.) Clasa de moluste marine cu structura superioara, avand in jurul gurii brate tentaculare, prevazute cu ventuze; (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa. [Var.: cefalopoda s. f.] – Din fr. cephalopode.
CETERA, ceter, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A canta din cetera, p. ext.. din alt instrument muzical sau din gura. 2. Tranz. Fig. A bate pe cineva la cap; a plictisi, a sacai. – Din cetera.
CHIUVETA, chiuvete, s. f. Vas de portelan, de faianta sau de metal smaltuit prevazut cu o gura de scurgere, fixat in perete dedesubtul unui robinet de apa si folosit la spalat. – Din fr. cuvette.
CLABUC, clabuci, s. m. 1. Spuma facuta de sapunul amestecat cu apa. ♦ Spuma care apare la suprafata unor lichide cand sunt agitate, cand fierb sau cand fermenteaza. 2. Saliva spumoasa, albicioasa (si cu basici). ◊ Expr. A face clabuci la gura = A vorbi mult si cu furie. 3. Sudoare spumoasa pe care o fac animalele, mai ales caii, din pricina efortului si a caldurii. 4. (Rar, la pl.) Rotocoale de fum sau de aburi. – Din bg. klabuk, scr. klobuk.
DABALAZA, dabalazez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A-si lasa sa atarne in jos capul, gura sau urechile; a pleosti. 2. Refl. (Despre oameni) A slabi, a se molesi. – Probabil din dabalazat.
DOINI, doinesc, vb. IV. Intranz. si tranz. A canta doine (din gura, din fluier, din frunza etc.). – Din doina.
GARGARA, gargare, s. f. 1. Clatire a gurii si a gatului cu un lichid dezinfectant; gargariseala; (concr.) lichid dezinfectant folosit in acest scop. 2. Fig. (Peior.) Relatare nedeslusita sau fara sir, fara logica, lipsita de continut. – Din ngr. gharghara.
GENUNCHI, genunchi, s. m. 1. Parte a piciorului (la oameni si la unele animale) care cuprinde regiunea articulatiei femurului cu tibia (incluzand si rotula). ◊ In genunchi = cu picioarele indoite din genunchi si cu gambele asezate pe pamant. Pe genunchi = pe portiunea anterioara a picioarelor, imediat mai sus de genunchi (1) (cand cineva sade). ◊ Expr. Cu genunchii la gura = ghemuit, strans. A cadea in genunchi (inaintea cuiva) = a se lasa cu genunchii (1) la pamant (inaintea cuiva) in semn de umilinta, de respect sau pentru rugaciune; p. ext. a ruga pe cineva in mod staruitor, calduros, cu umilinta. A i se taia cuiva genunchii = a avea senzatia ca nu se mai poate tine pe picioare (de emotie). ♦ Lovitura data cuiva cu genunchiul (1). 2. Deformare a pantalonilor in dreptul genunchilor (1). [Var.: (reg.) genunche s. m.] – Lat. genuc(u)lum (= geniculum).
GNATOSTOM, gnatostomi, s. m. (La pl.) Subincrengatura de vertebrate care au gura cu falci mobile; (si la sg.) animal din aceasta subincrengatura. – Din germ. Gnathostomen, engl. gnathostoms.
GRECESTE adv. Ca grecii, in felul grecilor; in limba greaca. ◊ Expr. A sedea (sau a se aseza etc.) greceste = a sedea (sau a se aseza etc.) cu genunchii la gura; a sedea (sau a se aseza) cu picioarele incrucisate sub corp; a sedea turceste. – Grec + suf. -este.
GULER, gulere, s. n. 1. Parte a unor obiecte de imbracaminte care acopera de jur imprejur gatul sau cu care se termina o haina la gat. ◊ Expr. A lua (sau a apuca) (pe cineva) de guler = a) a prinde, a duce etc. (pe cineva) cu forta; b) a cere cuiva socoteala pentru cele facute. ♦ Fasie de panza, de obicei scrobita, care se pune in jurul gatului (la barbati), prinzandu-se (cu butoni, nasturi) de camasa. 2. Spuma care se formeaza la gura paharului de bere. 3. Portiune dintr-o piesa cilindrica, conica etc. cu diametrul mai mare decat restul piesei. – Din magh. galler.
guraLIV, -A, guralivi, -e, adj., s. m. si f. (Om) care vorbeste mult, intruna; limbut, vorbaret. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (dupa gura).
guraI, pers. 3 guraie, vb. IV. Intranz. (Rar; despre unele pasari) A scoate sunete caracteristice speciei. – gura + suf. -ai.
GURES, -A, guresi, -e, adj. (Despre oameni) guraliv; (despre pasari) care ciripeste mult (si vesel). – gura + suf. -es.
GURGUI, gurguie, s. n. 1. Partea din varf a opincii, stransa cu nojite. 2. Partea mai stramta, in forma de cioc, de la gura urciorului1. 3. Varful sanului; sfarc, m*****n. 4. Varful unui deal sau al unui munte. – Cf. lat. gurgulio „beregata”.
GURITA, gurite, s. f. Diminutiv al lui gura. ♦ Sarut. – gura + suf. -ita.
HAM2, hamuri, s. n. Ansamblu de curele (sau de franghii) cu care se inhama calul sau alte animale (de tractiune) la un vehicul. ◊ gura de ham = ham rudimentar format numai din curelele de la pieptul si gatul calului si din cele doua sleauri. ◊ Expr. A trage in (sau la) ham = a trai o viata grea; a munci din greu. ♦ (Precedat de prepozitii) Tractiune (cu cai). Are cai buni la ham. – Din magh. ham.
HAMSIE, hamsii, s. f. Mic peste marin de culoare argintie, cu gura mare, care traieste in Marea Neagra, Marea Mediterana si Oceanul Atlantic (Engraulis encrasicholus). – Din ngr. ha(m)psi.
HANTA, hante, s. f. (Reg.) 1. Obiect de imbracaminte uzat, zdrentuit, de proasta calitate. 2. Fig. gura (care vorbeste mult si fara rost). ◊ Expr. Bun de hanta = flecar, vorbaret, guraliv. – Cf. ucr. banca „martoaga”.
HARCIOG, harciogi, s. m. Mamifer rozator cu blana frumoasa, pufoasa, roscata-cafenie, cu coada scurta si cu doua pungi de amandoua partile ale gurii, care servesc la transportul proviziilor in galeriile subterane unde hiberneaza; grivan (Cricetus cricetus). – Din magh. horcsog.
HEMATEMEZA, hematemeze, s. f. Hemoragie pe traiectul tubului digestiv, eliminata pe gura, frecventa in ulcerul gastroduodenalVezi nota si in cancerul gastric. – Din fr. hematemese.
HIDRA, hidre, s. f. 1. (La pl.) Gen de celenterate cu corpul de forma unui sac, care au, la un capat, gura inconjurata de 6-8 tentacule si, la celalalt capat, un fel de disc cu care se fixeaza pe un suport (Hydra); (si la sg.) animal care face parte din acest gen. 2. (Mitol.) Monstru fabulos inchipuit ca un sarpe urias cu mai multe capete, care, taiate, cresteau la loc. [Var.: idra s. f.] – Din fr. hydre, lat. hydra.
HOLOTURI s. f. pl. Clasa de animale marine fara schelet sau cu scheletul redus la placi calcaroase tegumentare si cu o coroana de tentacule in jurul gurii; animal care face parte din aceasta clasa. – Fr. holothurie (lat. lit. holothuria).
HOLOTURID, holoturide, s. n. (La pl.) Clasa de animale marine fara schelet sau cu scheletul redus la placi calcaroase tegumentare si cu o coroana de tentacule in jurul gurii; (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa. – Din fr. holothurides.
HORI, horesc, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A canta un cantec, de obicei o hora (din gura sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din hora.
INGRESIUNE, ingresiuni, s. f. Inaintare a marii in unele portiuni mai coborate ale continentelor, in special prin gurile fluviilor, formand adesea golfuri. – Din fr. ingression, lat. ingressio, -onis.
IMBUCA, imbuc, vb. I. 1. Tranz. A vari in gura ceva de mancare; a manca (in pripa, ce se nimereste); a inghiti ceva dintr-o data. 2. Refl. (Despre piese) A intra cu un capat in alta piesa; a se impreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucca „gura”).
IMBUCATURA, imbucaturi, s. f. 1. Cantitate dintr-un aliment care poate fi varata o data in gura; inghititura, dumicat; p. ext. mancare; bucatura. 2. Loc de asamblare a doua tevi, doua burlane etc., a unui stift care intra in locasul sau etc. – Imbuca + suf. -atura.
INCARCAT2, -A, incarcati, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poarta o incarcatura. ♦ (Despre o gura de foc) Cu proiectilul introdus in arma. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, marit (in scopul de a insela). 4. (In sintagmele) Aer incarcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosfera incarcata = a) atmosfera plina de electricitate, premergatoare unei furtuni; b) fig. stare de incordare, de tensiune. Stomac incarcat = stomac balonat din cauza mancarii excesive. Limba incarcata = limba cu infatisare specifica unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) In care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale carui armaturi au sarcina electrica. – V. incarca.
INCLESTA, inclestez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) strange puternic, ca un cleste; a (se) intepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se inclesta (cuiva) falcile (sau gura) = a i se intepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuti. ♦ Tranz. A prinde strans (ca intr-un cleste) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agata cu desperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mainile, cu bratele) de ceva; a ramane prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu indarjire, corp la corp; a se incaiera. ♦ Refl. Fig. (Despre batalii, razboaie) A deveni crancen, a se inteti. – In + cleste.
INCOLO adv. 1. In alt loc decat aici; in partea aceea, in directia aceea, intr-acolo. ◊ Expr. Mai incolo = mai departe. Pana (mai) incolo = pana nu departe, destul de aproape. (Fam.) Lasa-l (sau da-l) incolo! = nu te mai ocupa de el, nu-i da atentie, nu-l lua in considerare. Fugi incolo! = taci din gura! nu mai spune fleacuri. 2. Pe urma, mai tarziu. ◊ Loc. adv. De aici sau de-acu(m) incolo = incepand din acest moment, de acum inainte. De astazi (sau de maine etc.) incolo = incepand de azi (sau de maine etc.). De atunci incolo = dupa aceea. 3. In afara de cele aratate inainte. [Var.: incolea adv.] – In + colo.
INCUIA, incui, vb. I. 1. Tranz. A inchide cu ajutorul unui zavor, al unui lacat etc. ♦ A retine pe cineva inchis intr-o incapere. ♦ Refl. A se inchide (singur), a se izola intr-o incapere. ♦ Fig. (Fam.) A face pe cineva sa nu mai aiba ce sa raspunda; a inchide gura cuiva, a infunda. 2. Tranz. si refl. (Pop.) A (se) constipa. – Lat. incuncare.
JETELA, jetele, s. f. Dig care se construieste la intrarea intr-un port maritim sau la gura unui fluviu care se varsa intr-o mare fara maree, pentru a evita innisiparea sau pentru a usura transportul aluviunilor. – Cf. fr. jetee.
JIMBA, jimbez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. si refl. (Despre oameni) A-si stramba gura, a se schimonosi, a ranji. 2. Refl. Fig. (Despre suprafata unei ape) A se increti; a se tulbura. – Din jimb (inv. „stramb la gura”, et. nec.).
JIMBAT, -A, jimbati, -te, adj. (Reg.; despre gura) Cu buzele indepartate una de alta (din cauza unui defect de conformatie), lasand sa se vada mereu dintii; p. ext. (despre oameni) cu gura stramba. – V. jimba.
JIMBATURA, jimbaturi, s. f. (Reg.) 1. Defect de conformatie a gurii; schimonosire. 2. Fig. Incretituri la suprafata unei ape. – Jimba + suf. -atura.
MUZICUTA, muzicute, s. f. Mic instrument muzical de suflat; armonica de gura. ♦ (Arg.) gura (considerata ca organ al vorbirii); p. ext. scandal, cearta. – Muzica + suf. -uta.
OBLET, obleti, s. m. Peste mic, zvelt, de culoare alba-argintie, cu gura oblica, fara mustati, care traieste in apele dulci; albisoara, albita, sorean (Alburnus alburnus) ◊ Oblet mare = peste migrator, asemanator cu obletul, lung, cu carnea grasa si gustoasa; tuscov (Chalcalburnus chalcoides) [Var.: oblete s. m.] – Oblu + suf. -et.
PALATAL, -A, palatali, -e, adj. 1. (Anat.) Relativ la palat1, care apartine palatului1, din regiunea palatului1, palatin2. 2. (Fon.) Care se produce in regiunea palatului1; spec. (despre sunete) care se articuleaza prin atingerea sau apropierea dosului limbii de cerul-gurii. ♦ (Substantivat, f.) Sunet articulat prin atingerea sau apropierea dosului limbii de cerul-gurii. ♦ Care contine sunete a caror articulatie se face in regiunea palatului1. ♦ (Despre timbrul sunetelor) Care este propriu sunetelor articulate in regiunea palatului1. – Din fr. palatal.
PASAT, s. n. Porumb sau mei macinat mare. ♦ Mamaliga din mei (pisat). ◊ Expr. A-i curge (sau a-i cadea, a i se varsa cuiva) lapte (sau miere) in pasat = a-i merge cuiva bine; a izbuti in toate. A varsa (sau a turna) cuiva laptele in pasat = a-i face cuiva un bine. A-i cadea cuiva pasat in gura = a castiga ceva de-a gata, fara munca, pe neasteptate. – Lat. pisatum.
RAGADA, ragade s. f. Rana superficiala de forma liniara care se formeaza pe piele la coltul gurii, la nari, la a**s sau pe m*****n in timpul alaptarii. – Din fr. rhagade.
TROMBON, tromboane, s. n. 1. Instrument muzical de suflat facut din alama, mai mare decat trompeta, cu timbrul mai aspru si mai puternic decat aceasta. 2. (Fam. si peior.) gura (considerata ca organ al vorbirii). 3. (Fam.; la pl.) Minciuni; pacaleli, exagerari. – Din fr. trombone.
TARCA, tarci, s. f. 1. (Ornit.) Cotofana. ◊ Expr. A-i umbla (cuiva) gura ca la (o) tarca = a fi limbut, a vorbi mult si fara rost. A sta ca tarca in par = a fi gata de plecare. 2. Fig. (Depr.) gura (considerata ca organ al vorbirii). 3. Epitet depreciativ dat unei femei care vorbeste mult. – Din magh. szarka.
TIPAR, tipari, s. m. Peste de apa dulce statatoare, cu corpul lung si subtire, aproape cilindric, acoperit cu solzi marunti si cu un strat de mucus, cu mustati la gura, intrebuintat mai mult ca nada; chiscar (Misgurnus fossilis). – Et. nec. Cf. tipa2.
UDA, ud, vb. I. 1. Tranz. A umple, a acoperi, a imbiba sau a stropi cu apa sau cu alt lichid; a baga, a m**a ceva in apa sau in alt lichid; a inm**a (1), a umezi (2). ◊ Expr. A-si uda gura = a bea putin, pentru a -si potoli setea. A uda pranzul (sau bucatele) = a bea in timpul mesei vin sau alte bauturi alcoolice. (Refl.) A i se uda ochii = a i se umple ochii de lacrimi. 2. Tranz. (Despre ape) A strabate un tinut (pe care il alimenteaza cu apa). 3. Refl. (Mai ales despre sugari) A u***a pe el (in scutece, in pantaloni). – Lat. udare.
UMPLUTURA, umpluturi, s. f. Ceea ce serveste pentru a umple un spatiu, un gol etc. ♦ Spec. Preparat culinar care se introduce intr-un invelis comestibil, alcatuind impreuna cu acesta o mancare sau o prajitura. ♦ Spec. Material granular sau pulverulent pus pe un teren pentru a-l inalta sau a-l nivela. ♦ Spec. Cantitate de praf de pusca cu care se incarca un cartus (sau cu care se incarca altadata o arma de foc pe la gura tevii). ♦ Fig. Element de valoare minora sau lipsit de valoare, introdus intr-o opera literara, stiintifica, in sumarul unui periodic, intr-un spectacol etc. (spre a le completa). – Umple + suf. -tura.
USCACIUNE s. f. 1. Insusirea de a fi uscat. ♦ Senzatie puternica de sete, de caldura, de inecaciune (pe care o simte cineva in gura, in gat etc.). 2. Seceta. – Usca + suf. -aciune.
USNA, usne, s. f. (Pop.) 1. Marginea de sus (de obicei rasfranta) a unei oale sau a altui vas adanc; gura, buza. ♦ Marginea (rasfranta) de jos a unui clopot. ♦ Marginea de sus a unei luntre. 2. Ghizd al fantanii (de la nivelul solului in sus). ♦ Parte mai larga la baza puturilor ocnelor vechi de sare, formand un prag pe care se asaza o armatura de lemn. – Din sl. ustĩna.
VARSA, varse, s. f. Unealta de pescuit in forma lunguiata, alcatuita dintr-un cos facut din plasa sau din nuiele de rachita impletite, cu gura ingusta si intoarsa inauntru in forma de palnie; vintir. [Pl. si: varsi] – Din scr. vrsa.
VOCAL, -A, vocali, -e, adj. Care apartine vocii, privitor la voce, care serveste la formarea vocii. ♦ (Muz.) Executat cu vocea, cantat din gura. – Din fr. vocal, lat. vocalis.
VOCE, voci, s. f. 1. Facultate specifica omului de a emite sunete articulate; ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; glas. ◊ Expr. A ridica vocea = a vorbi rastit. 2. Insusire, aptitudine pe care o au unele persoane de a canta frumos din gura. ♦ Registru de sunete muzicale, mai inalte sau mai profunde, in care cineva poate canta. ◊ Voce calda = voce in care predomina componentele de frecventa joasa, accentuate natural sau artificial. Voce metalica = voce dura, aspra, in care predomina componentele de frecventa inalta. Voce profesionala = voce care corespunde unor exigente inalte, specifica cantaretilor, actorilor, crainicilor. Voce robot = denumire data vocilor lipsite de inflexiunile specifice vocii umane. Voce sintetica = voce produsa prin intermediul unui sintetizor de vorbire. 3. Linie melodica incredintata fiecarui instrument dintr-o compozitie. – Din lat. vox, vocis.
ZABALA, zabale, s. f. 1. Parte a capastrului constand dintr-o bara subtire de metal cu doua brate, prevazute cu cate un inel mare, care se introduce in gura calului inapoia ultimilor incisivi pentru a-l struni si a-l conduce. 2. Bubulita albicioasa molipsitoare, care apare la oameni in colturile gurii si la vite pe buze; zabaluta. 3. (La pl.) Bale. 4. (La pl.) Colturile carnoase ale ciocului unor pui de pasari. – Din magh. zabola.
ZACATOR, -OARE, zacatori, -oare, adj., s. f. I. Adj. (Inv.) Care zace, care sta culcat, intins (la pamant). II. s. f. 1. Vas mare in care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada. ♦ Vas mare cu gura larga ingropat in pamant, in care se aduna si se strivesc strugurii pentru a fi lasati sa fermenteze. 2. Vas mare de lemn captusit cu tabla subtire, in care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas in care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii care sta pe loc si deasupra careia se roteste alergatoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihna; staniste, zacatura (1). – Zacea + suf. -ator.
ZAMBRE s. f. pl. Boala a cailor, care se manifesta prin inflamare a gingiilor si prin ulceratii dureroase in cerul gurii. ◊ Expr. (Pop. si fam.) A face zambre = a dori ceva foarte mult, a ravni, a jindui. [Var.: zimbre s. f. pl.] – Cf. pol. zabrze (< sl. zonbu „dinte”).
ZVARLUGA, zvarlugi, s. f. 1. Peste mic din apele statatoare sau lin curgatoare, comestibil, cu miscari foarte iuti, de culoare galbuie, cu gura prevazuta cu sase mustati si cu o teapa sub ochi (Cobitis taenia). 2. Fig. Persoana vioaie, iute in miscari, sprintena. [Var.: varluga s. f.] – Et. nec.
MARGINE, margini, s. f. 1. Loc unde se termina o suprafata; extremitate, capat al unei suprafete. ◊ Loc. adj. si adv. Fara (de) margini = nesfarsit, infinit; imens. ♦ Spec. Hotar, frontiera. ♦ Spec. Periferie. ♦ Spec. Mal, tarm. 2. Circumferinta a gurii unei gropi sau a unui recipient; loc unde se termina o groapa sau un recipient. 3. Fig. Limita pana la care se poate admite sau concepe ceva. – Din lat. margo, -inis.
MASTICAT, -A, masticati, -te, adj. (Despre alimente) Mestecat in gura cu ajutorul limbii, al dintilor si al muschilor masticatori. – mastica.
MASTICATIE, masticatii, s. f. Mestecarea alimentelor in gura cu ajutorul limbii, al dintilor si al muschilor masticatori; masticare. – Din fr. mastication.
VENTRILOC, -A, ventriloci, -ce s. m. si f. Persoana care poate rosti cuvintele fara a misca buzele si fara a deschide gura, dand impresia ca vorbeste din abdomen. [Var.: ventrilog, -a s. m. si f.] – Din fr. ventriloque.
VOMA, vome, s. f. Expulzare prin esofag si pe gura a continutului stomacului, uneori si al intestinului subtire, provocata de contractiile spastice ale diafragmei si ale muschilor abdominali; vomare, vomitare, vomisment. – Din voma (derivat regresiv).
CLANTA, clante, s. f. 1. Maner metalic montat la broasca usii sau a portii, care prin apasare, face sa functioneze mecanismul de inchidere si de deschidere al acestora; clampa. 2. Fig. (Peior. si fam.) gura. ◊ Expr. A(-i) da cu clanta = a vorbi mult, intruna (si despre lucruri marunte). Rau (sau bun) de clanta, se spune despre un om care vorbeste mult (si inutil) sau despre un om certaret. A se lua (cu cineva) la clanta = a se certa (cu cineva). Tine-ti clanta! sau taca-ti clanta! = nu mai vorbi! taci!; – Cf. clant.
MAXILA, maxile, s. f. Fiecare din cele doua placi chitinoase de la gura insectelor, a unor viermi si a unor moluste, asezate deasupra buzei inferioare. – Din lat. maxilla.
CLATI, clatesc, vb. IV. I. Tranz. A curata rufe, vase etc., spalandu-le usor cu apa, a limpezi intr-o ultima apa curata; a clatari. ♦ Refl. A se spala usor pe maini, in gura etc. II. (Inv. si pop.) 1. Tranz. A clatina(1). ♦ (Refl.) (Despre apa, valuri) A se pune in miscare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. si refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. si refl. A (se) clatina. (3). ◊ Expr. A nu (se) clati un fir de par din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viata cuiva. – Din sl. klatiti.
DUMICAT, dumicati, s. m. (Pop.) Bucata mica rupta dintr-un aliment, atat cat se baga o data in gura; imbucatura. – V. dumica.
EXPECTORA, expectorez, vb. I. Tranz. A elimina prin tuse, a da afara pe gura mucozitatile, f****a care se formeaza pe caile respiratorii. – Din fr. expectorer, lat. expectorare.
LACAT, lacate, s. n. Incuietoare alcatuita dintr-un corp care contine mecanismul de incuiere cu cheia si o toarta care se petrece prin doua belciuge (unul prins in partea fixa si celalalt in partea mobila a obiectului care trebuie inchis). ◊ Expr. A avea (sau a-si pune) lacat la gura = a-si impune tacere. [Var.: (reg.) lacata s. f., lacat s. n.] – Din magh. lakat.
OCHITOR, ochitori, s. m. Persoana care ocheste cu arma; tintas. ♦ Militar care executa ochirea la gurile de foc de artilerie. – Ochi2 + suf. -tor.
OPERCUL, opercule, s. n. Fiecare dintre placile osoase care acopera deschiderea branhiala la unele specii de pesti. ♦ Capacel care astupa gura cochiliei la unii melci. – Din fr. opercule, lat. operculum.
ORNITORINC, ornitorinci, s. m. Animal mamifer semiacvatic din Australia, cu gura in forma ciocului de rata si cu membrane inotatoare intre degete, care depune oua, dar alapteaza puii iesiti din oua (Ornithorhynchus anatinus). – Din fr. ornithorynque.
CLEFAI, clefai, vb. IV. 1. A manca urat si cu zgomot; a plescai, a clefeti. 2. Intranz. A deschide si a inchide gura plescaind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslusit, articuland prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umbland prin noroi. – Formatie onomatopeica.
PRUNA, prune, s. f. Fructul prunului, drupa de forma alungita, de culoare vanata sau galbuie, cu sambure mare. ◊ Expr. Parca are prune in gura, se spune despre cineva care vorbeste neclar, care pronunta cuvintele nedeslusit. – Lat. pruna.
ORGAN1, organe, s. n.1. Parte din corpul unei fiinte vii, care indeplineste una sau mai multe functii vitale sau utile vietii. ♦ gura; p. ext. voce, glas. 2. Parte componenta a unui mecanism, a unei masini, formata din una sau din mai multe piese, avand o anumita functie. 3. Fig. Mijloc, instrument de actiune, de comunicare etc.; p. ext. exponent, reprezentant; mijlocitor. ♦ (Urmat de determinari care indica felul sau apartenenta) Ziar, revista. 4. Grup de persoane care indeplineste o functie politica, sociala, administrativa etc.; institutie politica, sociala, administrativa etc. reprezentata de aceste persoane. – Din ngr. organon, it. organo, lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ.
SMOC, smocuri, s. n. 1. Manunchi de par sau de pene pe care il au unele animale pe urechi, pe cap, la coada etc. 2. Cantitate de fire (de par, de lana, de iarba etc.) care se poate prinde sau smulge deodata cu mana sau (de catre animale) cu gura. – Cf. scr. smotak.
SOMN1, somni, s. m. Peste teleostean rapitor cu corpul lung, fara solzi, latit in partea de dinainte, cu capul turtit, cu gura armata de dinti puternici si cu mustati lungi (Silurus glanis). – Din sl. somu. Cf. bg., rus. som.
STRANUTA, stranut, vb. I. Intranz. (Despre oameni si unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gura, aerul din plamani, printr-o miscare brusca si involuntara a muschilor expiratori. ◊ Praf de stranutat = substanta medicamentoasa iritanta care provoaca stranutul. – Lat. sternutare.
SERVETEL, servetele, s. n. Diminutiv al lui servet. ♦ Bucata de panza sau de hartie subtire (usor creponata), care serveste la stersul gurii. – Servet + suf. -el.
TURLA, turle, s. f. 1. Constructie de forma cilindrica sau prismatica poligonala, de inaltime relativ mare, care face parte din complexul arhitectural al bisericilor, inaltandu-se deasupra acoperisului. 2. Constructie de lemn, de metal etc. asezata deasupra gurii unei sonde, care serveste ca element de sprijin pentru manevrarea unor piese grele, de dimensiuni mari, in cursul forajului sau exploatarii sondei. – Din ngr. turla.
FOFELNITA, fofelnite, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua stinghii incrucisate ale vartelnitei, pe care sunt asezate cele patru fofeze. 2. Cutitul melitei. 3. Fig. gura (ca organ al vorbirii). – Fofeaza + suf. -elnita. Cf. vartelnita.
FRAU, fraie, s. n. Totalitatea curelelor, impreuna cu zabala, care se pun pe capul si in gura unui cal (de calarie) spre a-l supune si a-l putea mana. ◊ Loc. adj. Fara frau = neinfranat, lasat (prea) liber; dezmatat. ◊ Expr. A-si pune frau limbii (sau gurii) sau a-si pune frau la limba = a vorbi cumpatat, cu prudenta; a se retine de la vorba. A tine (pe cineva) in frau = a domoli avantul sau pornirile cuiva. A tine (pe cineva) in sapte (sau noua) fraie = a supraveghea (pe cineva) de aproape, a nu-i lasa nici o libertate. A da (cuiva sau la ceva) frau liber (sau slobod) = a lasa in voie. A pune (in) frau = a stavili; a infrana, a stapani. ♦ Fig. (Cu pl. frane) Conducere politica. [Pl. si frane, (rar) frauri] – Lat. frenum.
LACRIMAL, -A, lacrimali, -e, adj. Care se refera la lacrimi. ◊ Glanda lacrimala = glanda din cavitatea orbitala care produce lichidul ce umezeste ochiul. Canal lacrimal = canal prin care lichidul produs de glandele lacrimale se scurge din orbita ochiului in fundul gurii. – Din fr. lacrymal.
FREDONA, fredonez, vb. I. Tranz. A canta incet (fara cuvinte); a canta cu gura inchisa, a ingana o melodie. – Din fr. fredonner.
PALAT1 s. n. Peretele superior al cavitatii bucale, in forma de bolta, alcatuit din apofizele palatine2 ale celor doua maxilare superioare, precum si din oasele palatine2, acoperite de o mucoasa groasa; cerul-gurii. ◊ Palat moale sau valul palatului = portiune musculara care continua palatul1 in partea posterioara a cavitatii bucale. Palat artificial = muschi al palatului1, care se foloseste in fonetica experimentala pentru a se vedea suprafata atinsa de limba la pronuntarea unui sunet. – Din lat. palatum, it. palato. Cf. fr. palais.
PALATITA, palatite, s. f. (Med.) Inflamatie a cerului-gurii. – Din fr. palatite.
PAPAGAL, papagali, s. m. 1. Nume dat mai multor pasari tropicale cataratoare, cu ciocul mare si incovoiat, cu pene felurit si viu colorate, care, dresate, pot repeta sunete articulate. ◊ Expr. (Fam.) A avea papagal = a vorbi mult (si convingator), a fi bun de gura. ◊ Compus: papagal-tiganesc = stancuta: papagal-de-brazi = forfecuta. ♦ Epitet dat unei persoane care repeta mecanic parerile sau cuvintele altuia. ♦ Fig. (Fam. si peior.) gura (ca organ al vorbirii). 2. Cleste cu dinti, folosit la lucrarile de montare sau de reparare a tevilor. – Din ngr. pap(p)aghal(l)os, it. pappagallo.
PARA2, pere, s. f. 1. Fructul parului1. *Expr. A-i pica (sau a-i cadea cuiva) para in gura = a obtine ceva fara efort, fara munca. Nu plateste nici o para putreda, se spune despre cineva sau ceva fara nici o valoare. 2. P. a**l. Nume dat unor obiecte, unor piese tehnice etc. in forma de para2 (1). – Lat. pira.
PARCA1 adv. Se pare ca..., s-ar crede ca..., s-ar zice ca...; (in constructii negative) nu prea. Parca il cunosc. ♦ Este posibil, se pare ca da. Ma cunosti? – Parca. ♦ (Cu valoare de conjunctie) Ca si cum, ca si cand. Imi raspunde parca n-ar avea gura. ♦ Ca si cum ar fi, ca si cand ar fi. Venea parca o adiere. – Parea + ca.
PALNIE, palnii, s. f. 1. Obiect de metal, de sticla, de portelan etc., de obicei in forma de con gol in interior, prelungit in jos printr-un tub ingust, servind la turnarea lichidelor in vase cu gura stramta. ◊ Expr. A-si face (sau a-si duce) palmele palnie (la gura sau la ureche) = a-si aseza mainile ca o palnie in dreptul gurii sau al urechii pentru a fi auzit sau a auzi mai bine. A face (burta bute si) gura palnie = a bea mult. 2. Nume dat unor obiecte in forma de palnie (1), care amplifica sunetele. ◊ Palnia telefonului = receptor telefonic. 3. Rezervor, incapere sau locas, mai largi in partea de sus decat in cea de jos, amenajate pe un sistem tehnic pentru a inlesni introducerea sau evacuarea unui material. 4. Depresiune de teren de forma conica, formata in terenuri solubile. ♦ Plan inclinat care leaga galeria superioara cu cea inferioara a unui tunel in curs de excavare. ♦ Groapa facuta in pamant de un obuz sau de o bomba. 5. Locul unde se aduna bustenii inainte de a fi coborati pe jilip. 6. Tub care serveste unor animale cefalopode la miscare. – Et. nec.
VIDANJA, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curata haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.
VIDANJOR, vidanjori, s. m. Lucrator care evacueaza, curata haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidangeur.
ARMONICA, armonici, s. f. Acordeon de dimensiuni mai reduse, actionat prin intermediul butoanelor; (reg.) armonie2. ◊ Expr. A (se) face armonica = a (se) turti. ♦ Armonica (de gura) = muzicuta (de gura). – Din germ. [Zieh]harmonika, it. armonica.
PIEZIS, -A, piezisi, -e, adj., adv. 1. (Care este) aplecat intr-o parte, oblic, diagonal; p. ext. stramb. ◊ Expr. A zambi piezis = a zambi din coltul gurii cu ironie, cu rautate, cu amaraciune. 2. (Care se afla) in sau cu panta (foarte) repede. 3. Fig. (Care este, se face etc.) ocolit, indirect; p. ext. (care are loc) (pe) ascuns, (pe) furis, tainic. 4. (In legatura cu verbe ca „a privi”, „a se uita” etc. sau cu substantive ca „privire”, „ochi”) (Care este, se face etc.) lateral, dintr-o sau intr-o parte; (care este) sasiu, crucis; fig. (in mod) banuitor, iscoditor. – Piez2 + suf. -is.
PIROBALISTICA s. f. (Mil.) Disciplina care studiaza lansarea proiectilelor prin guri de foc. – Din fr. pyrobalistique.
PLEASC interj. Onomatopee care imita zgomotul produs de limba cand se desprinde brusc de cerul gurii (cand se mananca cu lacomie). – Onomatopee.
PLEASNA, plesne, s. f. 1. (Pop.) Sfichi; p. ext. bici. ◊ Expr. A aduce (pe cineva) in pleasna de bici = a aduce (pe cineva) cu mare graba, in cel mai scurt timp. ♦ Zgomot produs de plesnirea biciului; lovitura, plesnitura de bici. 2. (Reg.) Fir de care se prinde carligul la capatul sforii de pescuit. 3. (Pop.) Iritatie a mucoasei limbii si a cerului gurii (mai ales la copiii mici). – V. plesni.
PLESCAI, plescai, vb. IV. Intranz. 1. A manca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzand brusc buzele una de alta sau limba de cerul-gurii (in semn de placere); a pleoscai. 2. A scoate un sunet caracteristic prin pocnirea sau plesnirea unui corp (elastic) de altul sau prin lovirea de ceva tare; a pleoscai. 3. (Despre lichide, substante vascoase etc.) A se lovi sau a fi lovit de sau cu un corp tare, producand un zgomot caracteristic; a pleoscai. – Pleasc + suf. -ai.
PLESCAIT, plescaituri, s. n. 1. Zgomot facut de cineva cu gura cand mananca repede si lacom; sunet produs prin desprinderea brusca a limbii de cerul-gurii sau a buzelor una de alta, prin care se exprima mirarea, placerea, admiratia. 2. Zgomot produs de un lichid sau de o substanta vascoasa care se loveste sau care este lovita de un corp tare; plescaire, plescaitura; pleoscait. 3. (Rar) Pocnet. – V. plescai.
SERVET, servete, s. n. 1. Bucata patrata sau dreptunghiulara de panza de in, de bumbac etc. intrebuintata la masa pentru stersul gurii. ♦ P. ext. Bucata dreptunghiulara de panza de in, de bumbac etc. folosita in bucatarie pentru stersul veselei, tacamurilor etc. 2. (Pop.) Prosop, stergar. – Cf. fr. serviette.
PLISC, pliscuri, s. n. 1. Partea anterioara, lunguiata si cornoasa, a gurii pasarilor; cioc, clont. ♦ Fig. (Peior.) gura (la om). 2. P. a**l. Capatul ascutit sau lunguiet, in forma de cioc, al unui obiect; varf. 3. Compus: pliscul-cocorului (sau -cucoarei) = mica planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori rosii sau albe si cu fructul ascutit ca un cioc de barza (Erodium cicutarium). – Et. nec.
POCIT, -A, pociti, -te, adj. 1. (Despre fiinte; adesea substantivat) Diform, slut, desfigurat; (despre lucruri) deformat, stalcit, caraghios; bizar. 2. (In credintele populare) Nefast, funest; p. ext. suparator, rau, cu ghinion. ♦ Expr. A avea gura pocita sau a fi pocit la gura = a prevesti lucruri neplacute, a face pronosticuri nefavorabile; a cobi. – V. poci.
POCLAU, poclaie, s. n. Unealta de pescuit in forma de sac cu gura larga, cu colturile fixate de doua prajini lungi cu ajutorul carora este purtata prin apa de doi oameni. – Et. nec.
PODIDI, podidesc, vb. IV. Tranz. (Despre ras si, mai ales, despre plans) A cuprinde (pe cineva) cu putere, navalnic; a napadi. ♦ (Despre dor, somn, griji etc.) A coplesi, a razbi. ♦ (Despre lacrimi, sange etc.) A porni sa curga brusc si cu putere (pe nas sau pe gura); a tasni, a izbucni, a napadi. – Et. nec.
POLIP, polipi, s. m. 1. Nume generic dat animalelor celenterate de forma unui saculet si cu gura inconjurata de tentacule, care traiesc fixate. 2. Tumoare benigna care se formeaza pe unele mucoase. – Din fr. polype.
VOMAT, -A, vomati, -te, adj. Dat afara pe gura, debordat. – V. voma.
VOMITA, vomit, vb. I. Tranz. A da afara prin esofag si pe gura mancarea ajunsa in stomac (si in intestinul subtire); a varsa, a voma, a bori. – Din it. vomitare.
PORCUSOR, porcusori, s. m. 1. Diminutiv al lui porc; porculet. 2. Specie de peste marunt cu corpul in forma de fus, de culoare deschisa, cu un sir de pete negricioase pe laturi si cu doua mustati in coltul gurii, care traieste in apele din regiunile de dealuri sau de ses (Gobio gobio). – Porc + suf. -usor.
VIPERA, vipere, s. f. 1. Sarpe mic, foarte veninos, avand pe cap o pata de culoare inchisa in forma de V si pe spate o dunga lata, neagra, in zigzag; naparca (Vipera berus). ◊ Expr. Pui de vipera = om rau, femeie rea. ◊ Compus: Vipera-cu-corn = specie de vipera mai mare si mai veninoasa decat vipera comuna, care are deasupra gurii un fel de corn format din solzi (Vipera ammodytes). 2. Fig. Persoana rea, perfida. – Lat. vipera.
POTIR, potire, s. n. 1. Cupa de metal (pretios) cu gura larga (si cu marginile rasfrante); p. ext. continutul acestei cupe. ♦ Spec. Pahar de aur sau de argint, cu picior, in care se pastreaza cuminecatura la biserica. 2. P. a**l. Parte a unei flori alcatuita din corola si caliciu. – Din sl. potirĩ.
CLESTE, clesti, s. m. 1. Unealta de fier sau de alt metal, alcatuita din doua brate incrucisate si articulate intre ele, care serveste la apucarea, intoarcerea, tragerea etc. unei piese. ◊ Expr. A-i scoate cuiva vorba (din gura) cu clestele = a depune mari insistente pentru a face pe cineva sa vorbeasca. ♦ Unealta de fier asemanatoare cu un cleste (1), folosita in diverse operatii. Cleste pentru carbuni. 2. Fiecare dintre cele doua apendice anterioare, in forma de cleste (1), ale unor crustacee. [Pl. si: (n) cleste] – Din sl. klesta.
MELITA, melite, s. f. Unealta de lemn cu ajutorul careia se zdrobesc tulpinile de canepa si de in pentru a se alege fuiorul. ◊ Fig. (Fam.) gura (considerata ca organ al vorbirii). ◊ Expr. A da cu melita = a trancani, a flecari. – Bg. melica.
PROTAPIT, -A, protapiti, -te, adj. (Fam.) 1. Care este fixat; nemiscat, teapan. ♦ Fig. (Despre oameni) Sigur de sine; ingamfat. 2. (Despre gura) Cascat, intepenit. – V. protapi.
PSEUDOMEMBRANA, pseudomembrane, s. f. Membrana formata pe amigdale, pe cerul gurii si in nas, in unele boli ca anghina difterica, laringita etc. [Pr.: pse-u-] – Din fr. pseudo-membrane.
PUF1 interj. Cuvant care reda zgomotul produs de eliminarea brusca si cu intermitente a aerului (pe nari, pe gura), de lovirea in cadere a unui corp de o suprafata moale etc. – Onomatopee.
PUFAIALA, pufaieli, s. f. Pufait; (concr.) fumul scos pe gura de un fumator. [Pr.: -fa-ia-] – Pufai + suf. -eala.
PUNGI, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (In expr.) A-si pungi gura (sau buzele) = a-si strange si a-si tuguia buzele. 2. (Inv.) A obtine de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din punga.
PUNGIT, -A, pungiti, -te, adj. (Despre gura, buze) Strans, tuguiat (ca o punga). – V. pungi.
PUPAZA, pupeze, s. f. 1. Pasare insectivora migratoare, cu penaj pestrit, cu ciocul lung si curbat si cu o creasta de pene mari, portocalii, in varful capului (Upupa epops). ◊ Expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupaza = a vorbi mult, a fi flecar. A-i canta (cuiva) pupaza = a-i merge rau, a nu avea noroc. 2. Fig. (Fam.) Persoana flecara. ♦ Femeie imbracata sau fardata strident; p. ext. femeie de moravuri usoare. 3. (Reg.) Colac (in forma de pasare sau de cuib de pasare). ◊ Expr. Colac peste pupaza sau pupaza peste colac, se spune cand peste un necaz deja existent vine altul (si mai mare). – Cf. alb. pupeze.
PUMN, pumni, s. m. 1. Palma inchisa, cu degetele indoite si stranse. ◊ Loc. adj. Cat pumnul (sau cat un pumn) = mic sau mare (dupa cum obiectul comparatiei este mai mic sau mai mare decat pumnul). ◊ Expr. A rade in pumni = a rade pe ascuns, pe infundate si cu satisfactie. A plange in pumni = a plange pe ascuns, de necaz sau de durere. A arata (cuiva) pumnul = a ameninta (pe cineva). A-i pune (sau vari) (cuiva) pumnul in gura = a impiedica (pe cineva) sa vorbeasca sau sa actioneze. Un pumn de... = o cantitate mica (sau mare); un numar redus (sau ridicat); ceva mic, firav. 2. Lovitura data cu pumnul (1). 3. Palma sau palmele facute caus pentru a putea retine ceva (de obicei un lichid); continutul palmei sau al palmelor facute caus. 4. Masura de lungime (intrebuintata azi numai de pescari) egala cu doua treimi de palma. – Lat. pugnus.
SALAU1, salai, s. m. Peste rapitor de apa dulce, lung de 30-70 cm si avand greutatea de 1-3 kg, cu corpul fusiform, acoperit cu solzi marunti de culoare cenusie si cu gura mare cu dinti ascutiti (Stizostedion lucioperca). – Din magh. sullő.
CIOC2, ciocuri, s. n. 1. Partea anterioara, terminala, lunguiata si cornoasa a capului pasarilor, care inlocuieste sistemul dentar; plisc, clont. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrana care incape o data in cioc (1). ♦ Fig. gura a omului. 2. Parte sau prelungire ascutita a unor obiecte; capat, varf (ascutit). 3. Barbison, tacalie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minti sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = planta erbacee cu frunzele paroase, adanc crestate si cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mica planta erbacee cu tulpina paroasa intinsa pe pamant, cu frunze compuse, flori rosii, roz sau albe si fructe lungi, asemanatoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-intors = pasare calatoare cu penajul alb patat cu negru, cu ciocul lung, subtire si usor arcuit in sus, cu picioarele inalte (Recurvirostra avosetta). – Cf. alb. cok, rom. cioc1.
OBOROC, oboroace, s. n. 1. (In evul mediu, in Tara Romaneasca si in Moldova) Danie. 2. Masura de capacitate de 44 sau de 22 de ocale, folosita in trecut. ♦ Vas mare de forma cilindrica, larg la gura, facut de obicei din scoarta de tei, care serveste ca unitate de masura pentru cereale sau pentru pastrarea si transportul acestora; continutul acestui vas. ◊ Expr. A pune (sau a ascunde, a tine etc.) ceva sub obroc = a feri ceva de vazul lumii, a tine ascuns, a ascunde bine ceva. 3. Cos de nuiele fara fund cu care se prind pestii. [Var.: obroc s. n.] – Din ucr. uborok.
SIP1, sipi, s. m. Specie de peste din Marea Neagra, asemanator cu nisetrul, care isi depune icrele in regiunea gurilor Dunarii (Acipenser sturio). – Din rus. sip.
SISTAR, sistare, s. n. Vas de lemn sau de metal cu toarta, cu gura mai larga decat baza, folosit mai ales pentru muls laptele. [Var.: (reg.) sistar s. n.] – Din sl. sestaru.
OCHIRE, ochiri, s. f. Actiunea de a ochi2 si rezultatul ei; cercetare rapida, sumara; privire, ocheada, ochit. ♦ Totalitatea operatiilor care se executa pentru a aduce teava unei guri de foc intr-o pozitie care sa permita trimiterea proiectilului la tinta. – V. ochi2.
STIUCA, stiuci, s. f. Peste rapitor de apa dulce, cu corpul lung, aproape cilindric, cu gura mare inarmata cu multi dinti si cu botul turtit ca ciocul de rata; marlita (Esox lucius). ◊ Compus: stiuca-de-mare = peste de 50-80 cm, cu corpul asemanator cu al sarpelui, cu spinarea verzuie si pantecele alb, cu gura in forma unui cioc lung (Belone belone). – Din bg., scr. stuka.
FALCA, falci, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua oase ale fetei in care sunt fixati dintii; (la oameni) maxilar; (la animale) mandibula. ◊ Expr. Cu o falca in cer si (cu) alta (sau una) in pamant = a) (in basme) cu gura enorma, larg deschisa pentru a inghiti tot ce-i iese in cale; b) foarte furios, gata sa se certe cu violenta. ♦ Partea inferioara a obrazului. ♦ (La insecte) Maxila. 2. (Tehn.) Element al unui dispozitiv sau al unei masini, care serveste la prinderea unui obiect, a unui material etc., la sfaramarea ori deformarea unui material etc. – Refacut din falci (pl. inv. al lui falce < lat. falx, -cis).
OBUZIER, obuziere, s. n. gura de foc de artilerie asemanatoare cu tunul, care trage cu traiectorii foarte curbe pentru a lovi obiective situate inapoia unor obstacole inalte. [Pr.: -zi-er] – Din fr. obusier.
FLEANCA s. f. (Fam.; depr.) gura (ca organ al vorbirii). ◊ Expr. Tine-ti (sau inchide-ti, taca-ti) fleanca! = taci! nu mai vorbi fara socoteala! [Var.: fleoanca, fleoarca s. f.] – Et. nec.
FLUIERA, fluier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemanator cu al fluierului (1) sau o combinatie (melodica) de sunete, sufland printre buze sau printre degetele bagate in gura. ◊ Compus: fluiera-vant s. m. invar. = om care isi pierde vremea, care umbla haimana. ♦ (Despre unele pasari) A scoate sunete asemanatoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestari sportive etc.) A-si manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluieraturi. 2. A canta din fluier (1). 3. A emite sunete ascutite intrebuintand un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vant, furtuna, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascutit si puternic; a suiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier.
XEROSTOMIE s.f. Senzatie de uscare a gurii, datorita unei insuficiente salivatii. (din fr. xerostomie)
FURCULITA, furculite, s. f. 1. Obiect (de metal) alcatuit dintr-un maner si doi pana la patru dinti, cu ajutorul caruia se duce mancarea la gura; furcuta (2). ◊ Loc. adj. In furculita (sau in furculite) = (despre barba) cu partile laterale mai lungi decat mijlocul; (despre mustati) cu capetele rasucite in sus. 2. Fiecare dintre cele doua piese curbate, incrucisate la unul dintre capete, prin care este fixata inima carului pe podul osiei dinapoi, pentru a impiedica rotirea inimii in plan orizontal; gemanare. [Pl. si: furculiti] – Furca + suf. -ulita.
LATRA, latru, vb. I. Intranz. 1. (Despre caini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hamai, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu latraturi furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi intruna, zadarnic si pe un ton rastit, a-si bate gura. – Lat. latrare.
CIRCUMORAL, -A, circumorali, -e, adj. (Anat.) Care este situat in jurul gurii; perioral. – Din fr. circumoral.
LEOARBA, leoarbe, s. f. (Reg.; depr.) gura (ca organ al vorbirii). – Formatie onomatopeica.
DINAINTE, adv. 1. In fata, inainte. ◊ Pe dinainte = prin fata. ◊ Loc. adj. De dinainte = din fata. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut sa spuna, a-si da fara voie gandurile pe fata. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu indrazni (din prea mare respect sau consideratie) sa se arate in fata cuiva. ♦ (Adjectival, invar.) Din fata, anterior. Randul dinainte. ♦ (Substantivat, in forma dinaintea) Jumatatea din fata a corpului unui animal. 2. De mai inainte, de mai de mult. ◊ (Adjectival, invar.) Asta-i lelea dinainte Care ne facea placinte (JARNIK-BIRSEANU). ◊ Loc. adj. De dinainte = de mai inainte, de adineaori. ♦ Din timp, de cu vreme. – Din de4 + inainte.
LECITA, lecite, s. f. Vas grecesc de ceramica, de forma cilindrica alungita, cu gatul stramt, cu gura in forma de palnie si cu o singura toarta, folosit pentru pastrarea parfumurilor si a uleiurilor. [Var.: lecit s. n., in DN lechitos s. n.] – Din fr. lecythe.
LOSTRITA, lostrite, s. f. Peste rapitor, asemanator cu pastravul, cu corpul lung, aproape cilindric, cu gura mare si cu dintii puternici, care traieste in raurile de munte (Hucho hucho). – Cf. ucr., rus. losos' „somon”.
ZACATOARE, zacatori [si zacatoare] s. f. 1. Vas mare cu doage, in care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada ♦ Vas mare cu gura larga, ingropat in pamant, in care se aduna si se strivesc strugurii, pentru a fi lasati sa fiarba. 2. Vas mare de lemn, captusit cu tinichea, in care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas in care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Denumita si piatra zacatoare = (intr-o moara de apa) piatra (fixa) aflata in partea inferioara a morii, deasupra careia se roteste piatra alergatoare (mobila). 4. Loc unde stau vitele la odihna ziua; (in special) Loc la stana unde se odihnesc oile dupa muls; staniste. (din zacea) [si DLRLC]
LAPTAS, laptase, s. n. Unealta de pescuit alcatuita din una sau mai multe plase legate in forma de sac cu gura foarte larga. – Din bg. laptas.
LIMAN, limanuri, s. n. 1. Tarm, mal; (inv.) port. ◊ Expr. A iesi la liman = a scapa dintr-o primejdie; a ajunge la o situatie mai buna. A duce (sau a scoate) la (un) liman (sau la liman bun) = a scapa (pe cineva) dintr-o situatie grea; a salva. A ajunge la (un) liman sau a ajunge limanul = a atinge tinta dorita. ♦ Fig. Adapost, refugiu. 2. Lac rezultat prin bararea cu aluviuni a gurii de varsare a unui rau. [Pl. si: limane] – Din (1) tc. liman, (2) rus. liman, ucr. lyman.
DOMN, domni, s. m. 1. Termen de politete pentru un barbat. ♦ (Fam.; la voc.) Termen impersonal de adresare care insoteste de regula o fraza exclamativa, interogativa etc. ♦ Sot. ♦ (Pop.) Orasean. 2. Persoana care are autoritatea, posibilitatea de a face ceva; stapan. 3. Titlu purtat de suveranii Tarii Romanesti si ai Moldovei; voievod, domnitor; persoana care purta acest titlu. 4. Dumnezeu; Isus Cristos. ◊ Expr. A da (sau a lasa pe cineva) in plata (sau mila) domnului = a lasa (pe cineva) in pace, a(-l) lasa sa faca ce vrea; a ignora. ♦ (La voc.) Exclamatie, invocatie impersonala exprimand mirare, amaraciune, surpriza. Doamne, ce vorba ti-a iesit din gura! ◊ Expr. Vezi, doamne = chipurile, vorba vine. [Voc. (1-3) domnule, dom'le, (4) doamne; nom., voc. si (1) domnu, don', dom'] – Lat. dom(i)nus.
MURA1, mure, s. f. Fructul comestibil, negru si lucios, al murului1. ◊ Expr. Mura-n gura = lucru (obtinut) fara munca, fara osteneala, de-a gata. – Lat. mora (pluralul, devenit sg., al lui morum „mura”).
MARC interj. (Pop.; in expr.) A nu zice nici marc = a nu zice nimic, a tacea din gura. – Contaminare intre mar si malc.
MELITA, melite, s. f. 1. Unealta primitiva de lemn, folosita in industria casnica pentru melitare; zdrobitor. ♦ Masina de melitat, prevazuta cu cutite sau cu aripi de lemn dispuse circular pe un cilindru. 2. Fig. (Fam. si depr.) gura (considerata ca organ al vorbirii). ◊ Expr. A da cu melita (sau din melita) = a trancani, a flecari. – Din bg. melica.
MESTECAT2, -A, mestecati, -te, adj. (Despre alimente) Sfaramat, macinat cu dintii si amestecat in gura. – V. mesteca1.
MESTECA1, mestec, vb. I. Tranz. A sfarama un aliment cu dintii si a-l amesteca in gura (pentru a-l inghiti). ♦ A invarti ceva (cu limba) in gura. ♦ Fig. A pune la cale; a planui. – Lat. masticare.
CLANT, (1) interj., (2) clanturi s. n. 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvant care imita sunetul produs de clanta usii, de izbirea falcilor sau a dintilor, de tacanitul foarfecelor, de inchiderea cu zgomot a unui capac etc. 2. S. n. Cioc; p. ext. (glumet si peior.) gura. Expr. (Inv.) A tine clant = a putea face fata intr-o disputa verbala, intr-o controversa cu cineva. – Onomatopee.
MORTIER, mortiere, s. n. (Mil.) gura de foc de calibru mare sau mijlociu, cu teava scurta si cu traiectoria de curbura mare, cu care se trage asupra obiectivelor din spatele unor obstacole. [Pr.: -ti-er. – Var.: mortiera s. f.] – Din fr. mortier.
MOTAT, -A, motati, -te, adj. 1. (Despre oameni si animale) Care poarta mot1 (1), cu mot. ♦ Fig. Care cauta sa iasa in evidenta, care se crede superior; indraznet, cu gura mare. 2. Cu varf ascutit, tuguiat. – V. mota.
MOZOLI, mozolesc, vb. IV. 1. Tranz. A framanta ceva in gura cu saliva, fara a musca sau a sfarama cu dintii; a molfai, a morfoli. 2. Tranz. si refl. (Reg.) A (se) murdari, a (se) manji. ♦ Tranz. A spala prost, de mantuiala, superficial. – Din magh. majszol.
ZOTCA s. f. (Argou) Fleanca, gura, plisc. (din tc. zotka)
MOLFAI, molfai, vb. IV. Tranz. 1. A mesteca un aliment in gura cu greutate (din cauza lipsei dintilor); a clefai, a morfoli; p. ext. a manca incet, fara pofta. ♦ A roade in dinti sau a invarti prin gura un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslusit; a ingaima. [Prez. ind. si: molfaiesc] – Formatie onomatopeica.
CLOANTA, cloante, s. f. 1. (Pop.) Baba urata, fara dinti, rea. 2. (Fam., peior.) gura (considerata ca organ al vorbirii). – Cf. clont.
CLONT, clonturi, s. n. (Pop.) Cioc; plisc. ♦ Fig. Barbie. ♦ Fig. (Fam., peior.) gura (considerata ca organ al vorbirii). – Cf. bg. kljunec.
TABARI, tabar, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva, a da navala asupra cuiva; a se napusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva in mod insistent; a apostrofa pe cineva; a sari cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni in graba. 2. (Inv.) A-si aseza tabara; a poposi. 3. (Inv.) A cadea de oboseala. Ticalosul magar... au inceput supt sarcina a tabari. (TICHINDEAL). – Din tabara.
TACEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic. ◊ Expr. A tacea chitic (sau molcom, ca pestele, ca pamantul) = a nu spune nimic. A tacea ca porcul in papusoi (sau in cucuruz) = a tacea spre a nu se da de gol. Tac ma cheama = nu spun o vorba. Tace si face, se spune despre cineva care actioneaza fara vorba multa sau despre cineva care unelteste in ascuns ceva rau. Tace si coace, se zice despre cineva care planuieste in ascuns o razbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii si despre lucruri personificate). A sta in nemiscare. 2. A inceta sa vorbeasca, a se intrerupe din vorba. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arata bucuria sau neincrederea in cuvintele cuiva. Taca-ti gura sau taci din gura! = ispraveste! 3. A nu raspunde, a nu riposta. 4. A tainui, a ascunde. ◊ Tranz. Am trecut prin viata, durerile tacand (EFTIMIU). ♦ A nu-si exprima fatis parerea. – Lat. tacere.
ECOMETRU, ecometre, s. n. Aparat folosit mai ales pentru aprecierea adancimii nivelului de lichid din gurile de sonda, pe baza reflexiei undelor sonore. – Din fr. echometre.
COCLEALA, cocleli, s. f. 1. Strat de carbonat de cupru, de culoare verde, toxic, care se formeaza pe suprafata obiectelor de arama. 2. Gust specific neplacut al mancarurilor tinute in vase de arama nespoite. ♦ Senzatie neplacuta in gura, ca de arama coclita. – Cocli + suf. -eala.
COCLIT, -A, cocliti, -te, adj. 1. (Despre obiecte de arama) Acoperit cu cocleala (1). ♦ (Despre obiecte metalice) Oxidat. 2. (Despre mancaruri) Care a capatat cocleala (2). ♦ (Despre gura) Cu o senzatie neplacuta, amara, ca de arama coclita. ♦ (Despre gust) Specific coclelii; amar. – V. cocli.
ESTACADA, estacade, s. f. 1. Punte fixa construita la tarmul unei ape mari, catre larg, pentru a realiza legatura cu vapoarele care nu pot acosta la chei. ♦ Platforma asezata pe picioare inalte pentru a realiza comunicatia intre doua puncte situate deasupra solului sau intre un punct de pe sol si altul situat la inaltime. ♦ Constructie din bare de lemn, de metal sau de beton armat, la intrarea intr-un port sau la gura unui fluviu, pentru a micsora latimea apei in acel loc. 2. Baraj construit de-a curmezisul unui curs de apa sau la intrarea intr-un port maritim pentru protejarea contra minelor, corpurilor plutitoare etc. – Din fr. estacade.
ESTUAR, estuare, s. n. gura larga, in forma de palnie, in zona de varsare a unor fluvii mari, pe tarmurile afectate de maree puternice.[Pr.: -tu-ar] – Din fr. estuaire, lat. aestuarium.
DRAMBOI2, dramboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-si manifesta supararea, mania; a boci in gura mare. – Din dramba.
DUMICA, dumic, vb. I. Tranz. (Pop.) 1. A sfarama, a rupe, a taia in bucatele, a faramita un aliment; (in special) a mesteca in gura un aliment. 2. A taia pe cineva in bucati; a cioparti; p. ext. a distruge, a nimici. [Prez. ind. acc. si: dumic]. – Probabil lat. *demicare (< mica „bucatica, faramitura”).
SMARID, smarizi, s. m. Peste marin migrator, lung pana la 20 cm, cu corpul alungit, usor turtit lateral, cu botul ascutit si gura larga (Spicara smaris flexuosa). – Din lat. smaris, -idis.
SORBI, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva tragand in gura putin cate putin, cu buzele tuguiate (si cu zgomot). ♦ A bea repede si cu lacomie, dintr-o singura inghititura (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) intr-o lingura (sau intr-un pahar) de apa, se spune: a) cand cineva se uita cu mare dragoste la altcineva; b) cand cineva isi manifesta antipatia fata de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atentie si interes pe cineva. 2. A inghiti. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage in piept (cu nesat), a inspira adanc (aer, vant, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).
DEBIT1, debite, s. n. 1. Tutungerie. ♦ (Inv.) Debit de bauturi spirtoase = carciuma. 2. (Inv.) Vanzare, desfacere continua de marfuri cu amanuntul. 3. Cantitatea de fluid sau de pulbere fina care trece, intr-o unitate de timp, printr-o sectiune a unei albii, a unei conducte sau a unui canal. ◊ Debit instalat = valoare maxima a debitului de apa care poate fi utilizat in scopuri energetice de turbinele unei centrale hidroelectrice. ♦ Cantitate de material sau de obiecte produse de o masina sau de o instalatie intr-o unitate de timp. Debit de energie = energie debitata de o instalatie intr-o unitate de timp. ♦ (Med.) Debit c*****c = cantitatea de sange expulzata de ventriculul stang in aorta la fiecare contractie a inimii sau in cursul unui minut. ♦ (Mil.) Debit de foc = numarul de lovituri care poate fi tras de o gura intr-o anumita cantitate de timp. ♦ Fig. Afluenta (precipitata), torent de cuvinte in vorbirea cuiva. – Din fr. debit.
SUBTIA, subtiez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A face sa devina sau a deveni mai subtire (I 1). ◊ Expr. (Tranz.) A-si subtia buzele (sau gura) = a-si strange buzele, facandu-le sa para mai subtiri, mai mici; a vorbi din varful buzelor. ♦ Tranz. (Despre imbracaminte) A face ca cel care o poarta sa para mai zvelt, mai slab. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos sa fie mai putin concentrat, mai putin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul sa aiba un timbru mai subtire, mai inalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni si despre insusirile sau manifestarile lor; (adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ti-a] – Lat. subtiliare.
TALER1, talere, s. n. 1. Vas plat de lemn, de pamant ars, de metal, din care se mananca; talger, farfurie. ♦ Tava, tabla. 2. Fiecare dintre cele doua discuri sau vase ale unei balante, in care se pun fie obiectele de cantarit, fie greutatile; tas. 3. Fiecare dintre cele doua discuri de alama usor concave, folosite in fanfara sau in orchestre, care, prin lovirea unuia de celalalt, produc un sunet puternic si metalic marcand ritmul sau cadenta; talger. 4. Piesa subtire de metal, de lemn etc., de forma plata si aproximativ rotunda, cu gura foarte larga si cu marginile drepte sau rasfrante. 5. Disc de pamant ars sau de asfalt, care serveste ca tinta mobila in tirul sportiv. ♦ (La pl.) Proba sportiva din cadrul tirului care consta in trageri cu arme de vanatoare cu alice in talere1 (5). – Cf. bg. taler.
TABARI, tabar, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violenta, dusmanos), a da navala asupra cuiva; a se napusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva in mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc si nepoliticos; a sari cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni in graba. 2. (Inv.) A-si aseza tabara; a poposi. – Din tabara.
TACEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic, a se abtine sa vorbeasca. ◊ Loc. adv. Pe tacute = in tacere, in ascuns. ◊ Expr. A tacea chitic (sau molcom, malc, ca pestele, ca pamantul, ca melcul) = a nu spune nimic. A tacea ca porcul in papusoi (sau in cucuruz) = a tacea spre a nu se da de gol. Tac ma cheama = nu spun o vorba. Tace si face, se spune despre cineva care actioneaza fara vorba multa sau despre cineva care unelteste in ascuns ceva rau. Tace si coace, se zice despre cineva care planuieste in ascuns o razbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii si despre lucruri personificate) A sta in nemiscare, a nu se face auzit. 2. A inceta sa vorbeasca, sa planga, a se intrerupe din vorba; a amuti. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arata bucuria sau neincrederea in cuvintele cuiva. Taca-ti gura sau taci din gura! = nu mai vorbi! ispraveste! 3. A nu raspunde, a nu riposta. 4. A tainui, a ascunde; a fi discret. ♦ A nu-si exprima fatis parerea. – Lat. tacere.
TARNA, tarne, s. f. (Reg.) I. 1. Cos de nuiele, mai larg la gura decat la fund (prevazut cu doua toarte); cosarca, tarnog. ♦ Stup de albine facut din nuiele impletite. 2. Unealta de pescuit pesti mici, facuta din nuiele impletite. 3. Vas mare cu care se transporta mancarea lucratorilor la camp. II. Art. Numele unui dans popular; melodie dupa care se executa acest dans. [Var.: tarn s. n.] – Cf. bg. travna.
TENTACULAT, tentaculate, s. n. (La pl.) Increngatura de animale acvatice nevertebrate care se caracterizeaza printr-un aparat tentacular dispus in jurul gurii; (si la sg.) animal care face parte din aceasta increngatura. – Din tentacul.
TRAGERE, trageri, s. f. Actiunea de a (se) trage si rezultatul ei. 1. (Pop.) Atractie, indemn, inclinare. ◊ Expr. Tragere de inima = zel, ravna, ardoare. 2. Scoatere, extragere. ◊ Tragere la sorti = hotarare prin sorti a unei imparteli, a unui castig; participare ca parte interesata la o alegere prin sorti. 3. Prelucrare a unui material ductil prin intindere si subtiere, prin care se obtin bare, tevi, sarma etc. 4. Descarcare a unei arme (in cadrul procesului de instruire militara); impuscare; tir. ◊ Tragere la tinta = atingere a unei tinte cu un proiectil. Unghi de tragere = unghi pe care il formeaza axa tevii unei arme de foc cu proiectia ei pe suprafata orizontala a terenului, cand obiectivul asupra caruia se trage este in acelasi plan orizontal cu gura tevii. – V. trage.
TRANZIT, tranzituri, s. n. 1. Trecere a unor marfuri sau a unor persoane dintr-o tara in alta prin teritoriul unei a treia tari; regim vamal special, prevazand scutirea de taxe pentru marfurile aflate in aceasta situatie. ◊ Bilet de tranzit = autorizatie scrisa privind scutirea de vama a unor marfuri care sunt in trecere printr-o tara straina. 2. Trecere a unui tren sau a unui calator printr-o statie sau printr-o tara fara alte stationari sau operatii in afara de cele strict necesare pentru schimbari de directie si incrucisari. 3. (In sintagma) Tranzit digestiv = drum parcurs de alimente prin tubul digestiv din momentul introducerii lor in gura pana la absorbtia elementelor asimilabile si eliminarea resturilor. – Din fr. transit.
TURUI, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. si depr.) A vorbi intruna si repede (fara a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moara. – Formatie onomatopeica.
TURN, turnuri, s. n. 1. Constructie prismatica sau cilindrica, cladita separat sau facand parte dintr-un complex arhitectural, fiind de obicei mai inalta decat celelalte constructii. ◊ Turn de racire = constructie de lemn, de piatra, de beton armat etc. in care apa dintr-o instalatie termica complexa cedeaza o anumita cantitate de caldura, transmitand-o aerului inconjurator. Turn de sonda = turla (2). Turn de extractie = constructie de suprafata situata deasupra gurii unui put de mina si prevazuta cu diverse utilaje. Turn de apa = castel de apa. ◊ Expr. Turn de fildes, denumeste izolarea de viata, de realitatile inconjuratoare a unui scriitor, artist etc. ♦ (Rar) Cos de fabrica. 2. Tura2. – Din germ. Turm.
TROMBLON, trombloane, s. n. Pusca foarte scurta a carei teava avea gura rasfranta ca la trompeta. – Din fr. tromblon.
TROMPA, trompe, s. f. 1. Excrescenta carnoasa in forma de tub, care prelungeste nasul la elefant, la tapir etc. si care serveste la pipait si la apucat. ♦ Prelungire a capului sau a gurii la unele animale nevertebrate (care serveste la supt). 2. Canal prin care se elimina ovulele formate in ovar. 3. (In sintagma) Trompa lui Eustache = canal interior al urechii, care face legatura intre timpan si faringe. 4. Aparat folosit pentru ventilarea sau evacuarea gazelor dintr-un recipient, dintr-o incapere etc., pentru a realiza un vid. 5. Element de constructie in forma de bolta trunchiata, inlesnind de obicei trecerea de la un plan patrat la un plan poligonal sau circular. – Din fr. trompe.
TUBA, tubez, vb. I. Tranz. A consolida peretii unei guri de sonda prin introducerea unei coloane de tuburi in interiorul ei. – Din fr. tuber.
TUN, tunuri, s. n. 1. Arma de artilerie care arunca proiectile la distanta mare; p. gener. nume dat tuturor armelor de artilerie. ◊ Expr. A scapa ca din (gura de) tun, se spune cand cineva reuseste sa fuga (scapand de o situatie neplacuta). (Poti) sa dai cu tunul, se spune despre cineva care doarme adanc si nu se trezeste usor sau despre un loc unde nu se afla nici o fiinta vie. ◊ (Pus pe langa un verb, ii intensifica actiunea; pe langa un adjectiv, ii da valoare de superlativ; adverbial) A inghetat tun. Sanatos tun. 2. (In sintagma) Tun electronic = parte a unor tuburi electronice care produce un fascicul filiform de electroni cu aceeasi viteza. 3. (Inv. si pop.) Tunet. – Lat. tonus.
TRISMUS, trismusuri, s. n. Contractie spastica involuntara a muschilor mandibulei, care impiedica deschiderea gurii. – Din fr. trismus.
RAZANTA, razante, s. f. Proprietate a traiectoriei descrise de un proiectil aruncat de o gura de foc de a avea curbura mica. ♦ Distanta pana la care o traiectorie se pastreaza paralel si la mica inaltime fata de pamant. – Din fr. rasance, germ. Rasanz.
RACI, racesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A deveni sau a face sa devina (mai) rece, a(-si) scadea, a(-si) micsora temperatura. ◊ Expr. (Tranz.) A-si raci gura degeaba (sau in zadar, de pomana, de-a surda) = a vorbi fara folos, a insista zadarnic, fara rezultat. ♦ A pierde sau a face sa piarda caldura vitala obisnuita (din cauza unei spaime, a unei emotii etc.); a ingheta, a incremeni. 2. Intranz. A se imbolnavi contractand o raceala (3). 3. Fig. A-si pierde insufletirea, interesul (pentru cineva sau ceva); a deveni indiferent; a se instraina, a se indeparta. – Din rece.
RAS1, rasuri, s. n. Actiunea de a rade si rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimata printr-o miscare caracteristica a fetei si a gurii, insotita de un sunet specific, nearticulat; raset. ◊ Expr. De ras (sau de rasul lumii) = de ocara, de batjocura; ridicol. A lua (pe cineva) in ras = a-si bate joc (de cineva). A-si face ras de cineva (sau de ceva) = a-si bate joc de cineva sau de ceva. ♦ (Rar) Sunet in cascade, scos de unele pasari. – Lat. risus.
RASNITA, rasnite, s. f. 1. Masina rudimentara de macinat sare, porumb etc., compusa din doua pietre suprapuse, dintre care cea de deasupra se invarteste cu ajutorul unui maner. ◊ Expr. A ajunge de la moara la rasnita = a ajunge dintr-o situatie buna intr-una rea; a scapata. A-i umbla cuiva gura ca o rasnita = a vorbi foarte mult; a vorbi intruna; a nu mai tacea din gura. ♦ Moara primitiva miscata cu ajutorul animalelor de tractiune. 2. Instrument de bucatarie cu care se macina boabele de cafea, de piper etc. – Din bg. rasnica.
RAZNA, razne, s. f. (Reg.) Vagonet cu care se transporta piatra si minereul de la locul de extractie pana la gura unei mine. – Et. nec.
REGURGITA, regurgitez, vb. I. Tranz. A-i veni cuiva alimentele in gura prin regurgitatie. – Din fr. regurgiter.
REGURGITATIE, regurgitatii, s. f. Intoarcere in gura a alimentelor din stomac sau esofag, care are loc fara efort de voma. – Din fr. regurgitation.
COLTOS, -OASA, coltosi, -oase, adj. Cu coltii iesiti in afara; cu dinti mari. ♦ Fig. Bun de gura, artagos; obraznic, recalcitrant. – Colt + suf. -os.
RUMB, rumburi, s. n. 1. gura de aerisire a magaziilor unui slep, situata pe punte. 2. Unitate de masura pentru unghiuri, folosita la roza vanturilor, egala cu a 32-a parte dintr-un cerc. – Din fr., rus. rumb.
RUMEGA, rumeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegatoare; la pers. 3) A mesteca a doua oara mancarea intoarsa din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva in gura; (depr.; despre oameni) a manca mult si incet. 3. Tranz. Fig. A medita pe indelete asupra unui fapt, a-l examina indelung. – Lat. rumigare.
RICTUS, rictusuri, s. n. Contractie a muschilor fetei, care da figurii expresia de ras crispat; strambatura a gurii provocata de aceasta contractie, care apare in unele boli ale sistemului nervos si da impresia de ras fortat. – Din fr., lat. rictus.
DINAINTE adv. 1. (Local) In fata, inainte. ◊ Loc. adj. De dinainte = aflat in fata. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut sa spuna, a-si da fara voie gandurile pe fata. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu indrazni (din prea mare respect sau consideratie) sa se arate in fata cuiva; a acorda cuiva o deosebita consideratie. ♦ (Adjectival, invar.) Din fata, anterior. Randul dinainte. ♦ (Substantivat; in forma dinaintea) Jumatatea din fata a corpului unui animal sau al unui om. 2. (Temporal) De mai inainte, de mai de mult. ◊ Loc. adj. De dinainte = de adineauri: pomenit cu o ocazie anterioara. ♦ Din timp, de cu vreme. – De4 + inainte.
DEGLUTITIE, deglutitii, s. f. Act fiziologic reflex prin care bolul alimentar trece din gura, prin esofag, in stomac; inghitire. [Var.: deglutiune s. f.] – Din fr. deglutition.
SALIVA s. f. Lichid apos si putin vascos care se formeaza continuu in gura, fiind secretat de glandele salivare, care serveste la formarea si la inghitirea bolului alimentar, umezeste si spala membrana mucoasa a gurii etc. – Din fr. salive, lat. saliva.
SCUIPA, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gura saliva, f****a etc. cu o miscare specifica a buzelor si a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau in urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), in semn de batjocorire, de injosire, de dispret; fig. a-si manifesta dispretul fata de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvarli ceva afara din gura, p. ext. din gatlej sau din plamani; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-si scuipa plamanii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoza care tusesc si expectoreaza des; b) se spune pentru a arata ca cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fara rezultatele scontate). A scuipa sange = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de saliva) un corp strain aflat sau introdus in gura. 3. Intranz. si tranz. Fig. A arunca ceva cu forta. – Lat. *scupire.
SCUIPAT, (1) s. n., (2) scuipati, s. m. 1. S. n. Faptul de a scuipa. 2. S. m. Saliva, f****a eliminata din gura prin scuipare. – V. scuipa.
SCARBOS, -OASA, scarbosi, -oase, adj. 1. Care provoaca scarba (1), greata, repulsie, sila; dezgustator, respingator, gretos. 2. Care inspira dispret; josnic, detestabil. ♦ Expr. A fi scarbos la gura sau a avea gura scarboasa = a intrebuinta vorbe urate, triviale. 3. (Fam.; despre oameni) Care se ingretoseaza usor, caruia i se face usor greata. 4. (Fam.; despre oameni) Greu de multumit; dezagreabil, nesuferit. – Scarba + suf. -os.
SECUND, -A, secunzi, -de, num. ord., adj., s. n. 1. Num. ord., adj. Care vine imediat dupa primul in ordinea locului, a timpului sau a rangului; al doilea. ◊ Ofiter secund (si substantivat, m.) = ofiter care indeplineste functia de adjunct al unui capitan de vas. Arbitru secund (si substantivat, m.) = arbitru care ajuta pe arbitrul principal in conducerea unei competitii sportive. 2. S. n. Voce care acompaniaza o voce prima si care se gaseste pe locul al doilea in executarea unei melodii cantate din gura sau dintr-un instrument. – Din fr. second, lat. secundus.
SERVANT, servanti, s. m. 1. Soldat care deserveste o gura de foc sau un alt mijloc de lupta. 2. (Rar) Om de serviciu cu atributii speciale in anumite institutii. – Din fr. servant.
SCHIMONOSIT, -A, schimonositi, -te, adj. Pocit, deformat, slutit. ♦ (Despre fata si despre gura) Strambat, contractat intr-o grimasa (trecatoare). [Var.: (reg.) schimosit, -a adj.] – V. schimonosi.
SCHIMONOSITURA, schimonosituri, s. f. 1. Grimasa, strambatura (a obrazului, a gurii etc.). 2. Lucru deformat, pocit, schimonosit. ♦ Monstru, pocitanie. [Var.: (reg.) schimositura s. f.] – Schimonosi + suf. -tura.
SPUMA, spume, s. f. 1. (Adesea fig.) Strat albicios care se formeaza la suprafata unui lichid agitat; sistem dispers format intr-un lichid in care sunt raspandite bule de gaz separate intre ele de lichidul respectiv. ♦ Fig. Ceea ce este (sau se crede ca este) mai bun, mai ales, mai de pret (din ceva). 2. Strat care se ridica deasupra unor alimente (lichide) in timpul fierberii sau al fermentatiei (si care trebuie indepartat). 3. Clabuci de sapun, de sudoare, de saliva. ◊ Expr. A face spuma (sau spume) la gura = a se infuria foarte tare, a face scandal mare. 4. Compus: spuma-de-mare = piatra ponce. – Lat. spuma.
SPUMEGA, spumeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre lichide; la pers. 3) A face spume (1) (in urma agitarii, a unei reactii etc.); a fi plin de spuma; a spuma. 2. (Despre animale, mai ales despre cai; la pers. 3) A se acoperi de spuma (3), a face clabuci la gura; a spuma. ◊ Expr. A spumega de furie (sau de manie) = a fi foarte maniat. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viata. – Din spuma (dupa fumega).
SPURCAT2 -A, spurcati, -te, adj. 1. Murdar; respingator, scarbos, scarnav. ♦ Fig. (Despre vorbe) Trivial, vulgar. ◊ Expr. Spurcat la gura = care spune vorbe triviale, vulgare. 2. (Despre alimente) Care a venit in contact cu ceva scarbos, murdar si nu mai poate fi mancat; (despre vase) in care (din acelasi motiv) nu se pun alimente pentru oameni. ♦ Oprit, interzis de biserica (in posturi). 3. Fig. (Despre oameni si manifestarile lor; adesea substantivat) Vrednic de dispret; marsav, ticalos. ♦ (Despre lucruri, fapte etc.) Odios, nesuferit; rau, nedrept. 4. Fig. (Adesea substantivat) Eretic, pagan. ♦ (Substantivat, m. art.) D****l. – V. spurca.
STAVILA, stavile, s. f. Constructie mobila sau parte mobila a unei constructii, manevrata manual sau mecanic, servind pentru a regla nivelul apelor curgatoare sau pentru a indrepta spre alt fagas cursul unei ape; p. restr. fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stavilarului, care, coborandu-se sau ridicandu-se, opresc apa sau ii dau drumul, dupa necesitate. ♦ Ingramadire de busteni, de crengi, de pamant etc. aduse de ape (la cotitura unui rau) si care ii impiedica cursul. ♦ P. gener. Piedica (materiala), bariera. ◊ Loc. adv. Fara stavila = intruna, necontenit; in mare cantitate, mult. ◊ Expr. A pune stavila gurii = a-si impune tacere, a se retine de a spune ceva. ♦ Fig. Opozitie, impotrivire; greutate, dificultate. [Pl. si: stavili] – Din sl. stavilo.
STUPI, stupesc, vb. IV. Intranz. si tranz. (Reg.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face ca scuipa in semn de batjocorire, de injosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus in gura. ◊ Expr. A-si stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau indaratnic. ♦ (Despre pisici) A-si incorda corpul intr-un gest de aparare sau de atac, insotit de un pufait specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare).
CRATER, cratere, s. n. 1. Deschizatura in forma de palnie la un vulcan, prin care tasnesc vapori, gaze, cenusa etc. si se revarsa lava. 2. Gaura in forma de palnie facuta de un meteorit pe suprafata pamantului. ◊ Crater lunar = adancitura rotunda de pe suprafata lunii, a carei formare poate fi pusa pe seama unei activitati vulcanice sau a unui bombardament meteoritic; circ lunar. 3. Vas antic mare, cu gura larga si cu doua manere, care servea la masa pentru amestecarea vinului cu apa. [Acc. si: crater] – Din fr. cratere.
Fund ≠ gura
AFIRMATIE s. cuvant, declaratie, marturisire, relatare, spusa, vorba, zisa, (livr.) asertiune, propozitie, (astazi rar) parola, (inv.) voroava, (fig.) gura. (Nu te lua dupa ~ lui.)
BAIERA s. cheotoare. (~ la gura camasii taranesti.)
BOACE s. v. cuvant, glas, grai, gura, termen, voce, vorba.
BOLTA s. 1. v. arcada. 2. v. cupola. 3. v. cer. 4. (ANAT.) bolta palatina v. cerul-gurii.
BOT s. 1. gura, (reg.) morda, (Ban. si Transilv.) flit. (Cainele apuca hrana cu ~ul.) 2. v. rat. 3. v. varf. 4. v. prora. 5. pisc, (reg.) botnita, bour. (~ de la luntre.)
BOT s. v. cruce, gura, masea.
BUSCA s. v. gura, imbucatura, inghititura, muscatura.
BUZA s. 1. (ANAT.) (inv.) usna. (~ de sus.) 2. buza inferioara v. labium; buza superioara v. labrum. 3. gura, (inv. si reg.) usna. (~ a unui pahar, a unui vas.)
CASCA-gura s. gura-casca, gura-cascata, (pop.) cascaund. (E un ~.)
CAVITATE s. 1. v. gaura. 2. v. caverna. 3. cavitate generala v. celom; cavitate toracica v. torace; cavitate bucala v. gura.
CALUS s. 1. (reg.) protap. (~ pentru gura calului.) 2. (inv. si reg.) scalus, (inv.) protap. (~ de pus in gura cuiva, ca sa nu strige.) 3. (MUZ.) scaun, scaunas, scaunel. (~ la un instrument cu coarde.) 4. v. sevalet. 5. (TEHN.) scripete. (~ la itele razboiului de tesut.) 6. (reg.) smac. (Jucaria numita ~) 7. (COR.; art.) calusarii (pl. art.). (~ul se joaca de catre flacai.)
CASCAUND s. v. casca-gura, gura-casca, gura-cascata.
CAUTA vb. 1. (inv.) a cere. (L-a ~ peste tot.) 2. (inv.) a socoti. (~ un om potrivit pentru ...) 3. a cotrobai, a rascoli, a scormoni, a scotoci, a umbla, (pop.) a scociori, (inv. si reg.) a scodoli, a scorbeli, (reg.) a bodicai, a corlesi, a cotili, a hojbai, a scobarlai, (Mold.) a barcai, (Bucov.) a boltai, (prin Olt.) a buldusi, (prin Ban.) a burfai, (Ban.) a cobarlui, (Mold. si Bucov.) a cociobai, (Munt.) a scofeli, (inv.) a scorteli. (~ prin sertare, prin toata casa, prin lucrurile mele.) 4. a se cere, a se vinde, (inv.) a se intreba. (O marfa care se ~.) 5. a se interesa, a se ocupa, a se preocupa, a-si vedea. (Te rog sa-ti ~ de treaba ta!) 6. a ingriji, a vedea, (inv. si reg.) a (se) griji, (Transilv.) a (se) castiga. (~ de toate ale casei.) 7. v. incerca. 8. a incerca, a vedea. (~ daca nu poti sa dezlegi problema.) 9. a incerca, a umbla. (~ sa ma insele.) 10. a incerca, a tatona, (inv. si reg.) a probalui. (~ sa gaseasca o solutie.) 11. a cerceta, a examina, a studia, (inv.) a cerca. (Calul de dar nu se ~ in gura.) 12. v. trata.
CER s. 1. bolta, firmament, (rar) arc, boltire, (inv.) crug, crangul cerului, (fig.) tarie. (cerul e plin de stele.) 2. v. vazduh. 3. v. rai. 4. (BIS.) divinitate, dumnezeire, pronie, providenta. 5. (ANAT.) cerul-gurii = palat, bolta palatina, (inv.) parat.
CHEOTOARE s. 1. v. butoniera. 2. baiera. (~ la gura camasii taranesti.) 3. (CONSTR.) (reg.) zimt. (~ la colturile casei.) 4. (reg.) catel, zimt. (~ la coltul gardurilor de nuiele.)
CLANTA s. v. gura.
CLOANTA s. v. gura.
CLOBANT s. v. cap, capatana, cioc, clont, gura, plisc.
CLONT s. v. gura.
COLT s. 1. cotlon, ungher, unghi, (reg.) corn, cot, (Olt. si Transilv.) unghet. (Intr-un colt al odaii.) 2. v. extremitate. 3. coltul gurii v. comisura. 4. v. canin. 5. v. dinte. 6. dinte, masea. (Colt la grapa.) 7. dinte, zimt. (Colt al ferastraului.) 8. tinta, (reg.) cui. (Colt pe talpa incaltamintei.) 9. (BOT.) coltul-babei (Tribulus terrestris) = (reg.) paducherita, paduchernita, paduchele-calului, paduchele-elefantului.
COLTUL-LUPULUI s. v. brabin, gura-lupului.
COMISURA s. (ANAT.) coltul gurii.
CRIZANTEMA s. (BOT.; Chrysanthemum indicum) dumitrita, tufanica, (reg.) aurata, catalina, margarita, roman, tataisa, flori-de-iarna (pl.), gura-paharului, romanita-mare, ruja-de-toamna, salomii-galbene (pl.).
DE-ALE GURII s. v. aliment, hrana, mancare.
DEPLASA vb. 1. v. merge. 2. v. muta. 3. a se da, a se duce, a merge. (Se ~ cu doi pasi inapoi.) 4. v. duce. 5. a (se) clatina, a (se) clinti, a (se) misca, a (se) muta, a (se) urni, (inv. si pop.) a (se) sminti, (inv. si reg.) a (se) clati, (Mold. si Transilv.) a (se) vasca. (N-a putut ~ piatra de la locul ei.) 6. a duce. (A ~ lingura la gura.) 7. a misca, a muta, a plimba. (~ bomboana prin gura.) 8. v. circula. 9. v. trece. 10. a impinge, a mana. (Vantul ~ departe frunzele cazute.) 11. a aluneca. (Un strat de roci s-a ~.) 12. v. luxa. 13. v. actiona. 14. v. schimba.
DESCHIDE vb. 1. a desface. (~ repede plicul si citeste scrisoarea.) 2. v. descuia. 3. a casca, a desface. (~ gura.) 4. v. despica. 5. v. casca. 6. v. destupa. 7. v. sparge. 8. a crapa, a se desface, a se despica, a plesni. (Se ~ mugurii, bobocii.) 9. v. inflori. 10. v. inaugura. 11. v. debuta. 12. v. vernisa. 13. v. insenina.
DESCHIDERE s. 1. v. desfacere. 2. v. descuiere. 3. cas-care, cascat. (~ gurii.) 4. v. destupare. 5. v. spar-gere. 6. crapare, desfacere, despicare, plesnire. (~ bobocilor de floare.) 7. v. deschizatura. 8. deschidere geologica v. afloriment. 9. v. inaugu-rare. 10. v. incepere.
DESCHIS adj., adv. 1. adj. desfacut. (Scrisoare ~.) 2. adj. v. descuiat. 3. adj. cascat. (Cu gura ~.) 4. adj. v. destupat. 5. adj. neacoperit. (Un vehicul ~.) 6. adj. (MED.) necicatrizat, nevindecat, sangerand, viu. (Rana ~.) 7. adj. crapat, desfacut, plesnit. (Boboc, mugur ~.) 8. adj. v. inflorit. 9. adj. v. fatis. 10. adv. v. fatis.
DESFACE vb. 1. a despaturi, a dezdoi, (inv.) a raspica. (A ~ servetul sau o foaie impaturita.) 2. v. desfasura. 3. v. deschide. 4. v. dezlega. 5. v. despleti. 6. a degaja, a elibera, a libera, a scoate, (inv. si pop.) a s*****i. (A ~ pe cineva din stransoare.) 7. v. desprinde. 8. v. dezlipi. 9. v. scoate. 10. v. descompune. 11. a desfasura, a intinde, a rasfira. (Pasarea isi ~ aripile.) 12. a casca, a deschide. (~ gura.) 13. a crapa, a se deschide, a se despica, a plesni. (Se ~ mugurii, bobocii.) 14. v. vinde. 15. v. rupe. 16. v. rezilia.
DEZGHETA vb. a (se) dezmorti. (Sa ma ~ putin la gura sobei.)
DEZGHETARE s. 1. v. dezghet. 2. dezmorteala, dezmortire. (~ cuiva la gura sobei.)
DUCE vb. 1. v. cara. 2. v. transporta. 3. a deplasa. (~ lingura la gura.) 4. v. merge. 5. v. deplasa. 6. a se deplasa, a se transporta. (S-a ~ la fata locului.) 7. v. pleca. 8. a merge, a pleca, a porni, (pop.) a (se) misca, (inv. si reg.) a pasa. (Unde te ~?) 9. v. merge. 10. v. trece. 11. a colinda, a cutreiera. (Se ~ prin muzee.) 12. a aduce. (Mi-a ~ pachetul acasa.) 13. v. ghida. 14. v. insoti. 15. a conduce, a purta. (O ~ de mana.) 16. v. transmite. 17. a se indrepta, a merge. (Acesta e drumul care ~ spre ...) 18. v. trasa. 19. v. raspandi. 20. v. desfasura. 21. v. purta. 22. a intretine, a purta. (A ~ o corespondenta vie cu ...) 23. v. suporta. 24. v. rezista. 25. a trai, a vietui. (O ~ rau.) 26. a-i merge. (Stiu ca o ~ bine!) 27. v. sfarsi. 28. v. muri.
DUMICAT s. v. gura, imbucatura, inghititura, muscatura.
DUSCA s. gat, gura, inghititura, sorbitura, (Transilv.) scopot. (O ~ de vin.)
FLEANCA s. v. gura.
FLECAR s., adj. clantau, guraliv, limbut, palavragiu, vorbaret, vorba-lunga, (livr.) locvace, logoreic, (rar) ploscar, ploscas, taclagiu, (pop. si fam.) farfara, (pop.) gures, toaca-gura, (inv. si reg.) spornic, vorbaret, (reg.) palavatic, palavragit, tololoi, vorbar, (Mold.) dardala, lehau, leorbau, (Transilv.) stroncanitor, (prin Munt.) tandalit, (Mold.) trancalau, (inv.) limbaret, vorovaci, (fam.) moftangiu, (rar fam.) moftolog, mofturean, (fig.) melita.
FLIT s. v. bot, gura, rat.
FOFELNITA s. v. aripa, cruce, cutit, gura, limba, speteaza.
GLAS s. 1. cuvant, grai, gura, voce, (livr.) verb, (pop.) limba, (reg.) boace, (inv.) rost. (Inca nu i-am auzit ~ul.) 2. v. voce. 3. v. ciripit. 4. v. cant. 5. v. canon.
gura-MATEI s. v. linarita.
gura-PAHARULUI s. v. crizantema, dumitrita, tufanica.
gura s. v. afirmatie, cuvant, declaratie, margine, marturisire, relatare, spusa, tais, vorba, zisa.
HANTA s. v. gura, haina, imbracaminte, strai, vesmant.
IMBUCATURA s. gura, inghititura, muscatura, (pop.) dumicat, (prin Transilv.) busca. (O ~ de paine.)
LEOAPA s. v. gura.
LEOARBA s. v. gura.
LIMBA s. v. agava, cambula, cordar, cuvant, glas, grai, gura, iscoada, intinzator, natiune, neam, popor, spion, struna, tastiera, termen, voce, vorba.
LINARITA s. (BOT.; Linaria vulgaris) (reg.) inarica, jale, buruiana-de-in, floarea-jelei, gura-matei, inisor-de-alior, in-salbatic.
MARGINE s. 1. v. extremitate. 2. extremitate, limita, (inv.) soroc. (La ~ campiei.) 3. limita, linie. (S-a oprit la ~ satului.) 4. bariera, mahala, periferie. (Sta la ~ Bucurestiului.) 5. (GEOGR.) v. tarm. 6. (inv.) usna, (fig.) buza, gura. (Sta pe ~ prapastiei.) 7. v. bordura. 8. v. chenar. 9. v. latura. 10. v. muchie. 11. v. ghizd. 12. v. bor. 13. v. flanc. 14. v. limita. 15. limita, masura (Orice lucru are o ~!) 16. v. marja. 17. v. brat.
MARUNTI vb. 1. a faramita, a sfarama, (rar) a amanunti, (Ban. si prin Transilv.) a mleci. (A ~ un aliment in gura.) 2. v. pisa. 3. v. toca. 4. (reg.) a marunteli, a maruntisa. (Taie marunt sau ~.) 5. a pasa, a zdrobi. (A ~ legume, fructe.)
MARUNTIRE s. 1. faramitare, sfaramare. (~ a unui aliment, in gura.) 2. v. pisare. 3. v. tocare.
MELITA s. v. gloaba, gura, martoaga.
MESTECA vb. a amesteca, (pop.) a dumica. (A ~ un aliment in gura.)
MESTECARE s. amestecare, mestecat. (~ unui aliment, in gura.)
MESTECAU s. v. facalet, gura, sucitor, vergea.
MISCA vb. 1. v. merge. 2. (inv.) a salta. (Fatul a ~ in pantecele mamei.) 3. v. actiona. 4. v. clinti. 5. a deplasa, a muta, a plimba. (~ bomboana prin gura.) 6. a (se) clatina, (inv. si pop.) a (se) muta. (Nu se ~ nici o frunza.) 7. v. zvacni. 8. v. agita. 9. v. emotiona.
MANCARE s. 1. (mai ales in vorbirea copiilor) papare, (inv. si pop.) ospatare, (fam.) halire, (depr.) rumegare. (~ felului intai, la masa.) 2. consumare, mancat, (inv. si reg.) mancatura, (fam.) halire. (Dupa ~ unui codru de paine.) 3. alimentare, alimentatie, hranire, mancat, nutrire, nutritie. (In timpul ~rii.) 4. v. masa. 5. (concr.) aliment, hrana, (mai ales in vorbirea copiilor) papa, (livr.) nutriment, (pop.) bucate (pl.), demancare, demancat, leguma, merinde (pl.). de-ale gurii, (reg.) cost, tain, (Transilv., Maram. si Bucov.) menaja, (inv.) pista, vipt, (fam.) haleala, (fam. depr.) crapelnita. (Ce ~ ai luat la drum?)
MOARA s. v. ceas, ceasornic, gater, gura, joagar, morisca, stomac.
MOLFAI vb. 1. v. plescai. 2. a morfoli, a mozoli, (rar) a morfologi, (reg.) a folfai, a moscoli. (~ prin gura mancarea.) 3. v. bombani.
MORDA s. v. bot, gura, rat.
MUZICUTA s. v. camerton, gura.
PALAT s. 1. v. cerul-gurii. 2. palat moale v. val palatin.
PAPAGAL s. v. gura.
PARAT s. v. bolta palatina, cerul-gurii, palat.
PIEPTAR s. v. clina, coasta, coboras, costisa, gura, muchie, panta, povarnis, pripor, repezis, scoboras, versant.
PLISC s. v. gura.
PORCAI vb. (reg.) a scrofai. (L-a ~ cum i-a venit la gura.)
PUP s. v. boboc, calota, capita, cifoza, ciuciulete, claie, coc, cocoasa, gibozitate, gura, minciuna, minciunea, minciunica, mot, mugur, ochi, porcoi, sarut, sarutare, scovarda, stog, uscatea, uscatica, zbarciog.
PUPATURA s. v. gura, sarut, sarutare, sarutat.
PUPAZA s. v. cicatrice, cocota, c***a, femeie de strada, gura, p*********a, semn, t***a, urma.
PUSI s. v. gura, sarut, sarutare.
RASNITA s. v. gura, pipota, ranza, stomac, macinator.
RAT s. v. balta, baltoaca, gura, livada, lunca, mlastina, mocirla, ogor, papuris, papuriste, parloaga, pomet, smarc.
ROST s. v. cioc, clont, cuvant, dispozitie, glas, grai, gura, norma, plisc, prescriptie, prevedere, tais, usor, voce, vorba, vorbire.
SARUT s. 1. gura, sarutare, (pop. si fam.) pupatura, toc, (fam. si in limbajul copiilor) pusi, (fam.) pup. (I-a dat un sarut.) 2. sarutare, sarutat, (pop. si fam.) pupare, pupat, pupatura, tocait, (Ban., Transilv. si Maram.) tucare, tucat, (inv.) sarutatura. (Gata cu sarutul!)
SARUTARE s. 1. v. sarut. 2. gura, sarut, (pop. si fam.) pupatura, toc, (fam. si in limbajul copiilor) pusi, (fam.) pup. (I-a dat o ~.)
SCOPOT s. v. departare, distanta, dusca, gat, gura, interval, inghititura, rastimp, sorbitura, spatiu, timp.
SFARAMA vb. 1. a zdrobi, (pop.) a zobi, (Ban. si Transilv.) a zdrosi, (inv.) a zdruncina. (A ~ un obiect de pamant.) 2. a (se) farama, a (se) zdrobi, (rar) a (se) casa. (A ~ pahaul cu pumnul.) 3. a zdrobi, (pop.) a sparge. (A ~ o ceapa.) 4. a sparge, (reg.) a strica. (A ~ nuci, alune.) 5. a fa-ramita, a marunti, (rar) a amanunti, (Ban. si Transilv.) a mleci. (A ~ un aliment in gura.) 6. a marunti, a pisa, a zdrobi, (inv. si pop.) a smicura, a zdrumica, (reg.) a pisalogi, a pisaza, (fam.) a pisagi. (A ~ sare.) 7. v. zdrobi. 8. a (se) zdrobi, (inv. si reg.) a (se) risipi. (Corabia s-a ~ de stanci.) 9. a se sparge, a se zdrobi. (Valurile se ~ de tarm.) 10. v. nimici. *11. (fig.) a (se) destrama, a (se) risipi, a (se) spulbera. (I-a ~ toate iluziile.)
SFARAMARE s. 1. zdrobire, (rar) zdrobeala, (pop.) zdrumicare, zobire. (~ unui obiect de pamant.) 2. faramare, zdrobire, (rar) casare. (~ unui pahar cu pumnul.) 3. zdrobire, (pop.) spargere. (~ unei cepe.) 4. maruntire. 5. faramitare, maruntire. (~ unui aliment in gura.) 6. spargere, zdrobire. (~ valurilor de tarm.) 7. distrugere, nimicire, potopire, prapadire, zdrobire, (inv. si pop.) pierdere, risipire, (pop.) zdrumicare. (~ armatei dusmane in lupta.)
SFARAMAT adj. 1. zdrobit, (pop.) zdrumicat, zobit. (Pahare ~.) 2. zdrobit, (pop.) spart. (O ceapa ~.) 3. zdrobit, (prin Ban.) mlecit. (Stanci ~.) 4. faramitat, maruntit. (Un aliment ~ in gura.) 5. maruntit, pisat, zdrobit, (reg.) pisazat, (fam.) pisagit. (Sare ~.) 6. faramat, zdrobit. (Cu capul ~.)
SORBITURA s. 1. sorbire, sorbit, (reg.) sorbeala. (Dintr-o ~.) 2. dusca, gat, gura, inghititura, (Transilv.) scopot. (O ~ de vin.)
SPUMA s. 1. clabuc, (reg.) sapun, sapuneala. (Face ~ cand se spala.) 2. (mai ales la pl.) clabuc, (reg.) sclabuc. (Face ~ la gura cand vorbeste.) 3. (GEOL.) spuma-de-mare = piatra ponce, (inv.) piatra spumoasa.
STREPEZEALA s. (rar) strepeziciune. (Simte o ~ in gura.)
STRIGA vb. 1. a tipa, a urla, a zbiera, (inv. si reg.) a toi, (inv.) a chema. (~ cat il tinea gura.) 2. a racni, a tipa, a urla, a zbiera, (reg.) a tivli, (Transilv.) a puhai, (Transilv. si Maram.) a tipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. v. vocifera. 4. v. rasti. 5. v. chiui. 6. v. exclama.
TAIS s. 1. ascutis, lama, limba, (pop.) custura, pana, plasa, taius, (inv. si reg.) ascutit, (reg.) leafa, (fig.) buza. (~ul unui cutit.) 2. v. panza. 3. (rar) rost, (reg.) gura. (~ al unor obiecte.)
TROMBON s. v. gura.
TARCA s. v. cotofana, gura.
TOC s. v. gura, sarut, sarutare.
USCAT adj., s. 1. adj. zbicit, zvantat. (Rufe ~.) 2. adj. (reg.) ujujit. (Vreascuri ~.) 3. adj. v. deshidratat. 4. adj. (pop.) sec. (Are gura ~ de sete.) 5. adj. sec, secat, (inv. si reg.) sterp. (Albia ~ a unui rau.) 6. adj. v. arid. 7. adj. v. secetos. 8. adj. v. sec. 9. adj. sec. (Tuse ~.) 10. adj. v. ofilit. 11. adj. mort, vested. (Frunza ~.) 12. adj. v. slab. 13. adj. intarit, tare. (Paine ~.) 14. adj. rece, tare, vechi. (Un coltuc ~ de paine.) 15. s. pamant, (inv.) tarie. (Portiune de ~ in mijlocul marii; a coborat din corabie pe ~.)
USNA s. v. buza, gura, margine.
VERB s. v. cuvant, glas, grai, gura, limbaj, termen, voce, vorba.
VORBA s., adj. 1. s. v. cuvant. 2. s. v. afirmatie. 3. s. vorbire, (inv.) rost. (De ti-ar fi fapta ca ~.) 4. s., adj. vorba-lunga = clantau, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbaret, (livr.) locvace, (rar) ploscar, ploscas, taclagiu, (pop. si fam.) farfara, (pop.) gures, toaca-gura, (inv. si reg.) spornic, vorbaret, (reg.) palavatic, palavragit, tololoi, vorbar, (Mold.) dardala, lehau, leorbau, (Transilv.) stroncanitor, (prin Munt.) tandalit, (Mold.) trancalau, (inv.) limbaret, vorovaci, (fam.) moftangiu, (rar fam.) moftolog, mofturean, (fig.) melita. 5. s. v. exprimare. 6. s. vorba batraneasca v. proverb. 7. s. v. sfat. 8. s. v. angajament. 9. s. v. intelegere. 10. s. v. cearta. 11. s. v. zvon.
ZABALA s. 1. (reg.) mustiuc. (~ pusa in gura calului.) 2. (MED.; la pl.) ragada, zabaluta, (prin Ban.) zobele (pl.).
ZISA s. afirmatie, cuvant, declaratie, marturisire, relatare, spusa, vorba, (livr.) asertiune, propozitie, (astazi rar) parola, (inv.) voroava, (fig.) gura. (Nu te lua dupa ~ lui.)
casca-gura s. m.
cerul-gurii s. n., g.-d. art. cerului-gurii
gura-leului (bot. ) s. f., g.-d. art. gurii-leului
gura-lupului (bot. ) s. f., g.-d. art. gurii-lupului
gura s. f., g.-d. art. gurii; pl. guri
gura-bogata s. m. si f.
gura-casca (epitet) s. m. si f.
gura-cascata (epitet; bot. ) s. f.
gura-de-lup (med. ) s. f.
gura-de-lup (tehn. ) s. f., g.-d. art. gurii-de-lup; pl. guri-de-lup
ACTINIE ~i f. Animal marin cu corpul de forma cilindrica, avand gura inconjurata de tentacule frumos colorate, care traieste fixat pe stanci. [G.-D. actiniei] /<fr. actinie, lat. actinia
ADANCIME ~i f. 1) Distanta de la suprafata (de la gura, margine) pana la fund sau pana la un punct anumit spre fund. La o ~ de 10 metri. ~ea pesterii. 2) fig. Putere de manifestare; profunzime. ~ea unui sentiment. /adanc + suf. ~ime
ADUNATURA ~i f. 1) Ceea ce a fost adunat de pe unde s-a putut, fara nici un discernamant; stransura. 2) depr. Multime de oameni adunati intamplator. ~ de gura-casca. /a aduna + suf. ~atura
AFTA ~e f. Ulceratie dureroasa pe mucoasa gurii sau a faringelui. /<fr. aphte, lat. aphtae
ALBISOARA ~e f. Peste mic dulcicol de talie mica, cu solzi marunti, argintii, avand gura oblica; oblet; sorean. /alb + suf. ~isoara
AMBUSURA ~i f. Parte a unui instrument de suflat, pe unde se sufla aerul cu gura. /<fr. embouchure
AMIGDALA ~e f. Formatie anatomica in forma de migdala, situata in fundul gurii de o parte si de alta a omusorului. [G.-D. amigdalei] /<fr. amygdale
ANCIE ~i f. Lama elastica asezata la gura unor instrumente muzicale de suflat pentru a produce un anumit fel de sunete. [G.-D. anciei; Sil. -ci-e] /<it. ancia
APA ape f. 1) Lichid transparent, incolor, fara gust si fara miros, fiind o combinatie de oxigen si hidrogen. ~ potabila. ~ dura. ◊ ~ chioara se spune despre supe, vinuri etc. care contin prea multa apa si nu au nici un gust. ~ de ploaie vorbe goale, fara continut. 2) Masa de lichid (mare, rau, lac etc.). ◊ ~ curgatoare apa care curge pe o albie si se varsa in alta apa. ~ statatoare apa care se aduna in depresiuni (lacuri, balti). 3) fig. Joc de culori; sclipiri ale unor obiecte lucioase (pietre pretioase, matasuri, metale). 4) Denumire a unor solutii, a unor preparate. ~ de colonie. ~ de trandafir. ~ de var. ◊ ~ tare numele popular al acidului azotic. ~ regala amestec de acid clorhidric si acid azotic, care dizolva toate metalele. ~ oxigenata amestec de perhidrol cu apa, incolor sau albastru, cu proprietati dezinfectante si decolorante. 5) Secretie a organismului (lacrimi, saliva, sudoare etc.). ~ la plamani. ◊ ~ la cap hidrocefalie. A fi numai ~ a fi transpirat. A-i lasa cuiva gura ~ a avea pofta de ceva. [G.-D. apei] /
APERTURA ~i f. 1) Loc liber prin care se poate patrunde sau privi in interior; deschizatura; deschidere. 2) anat. Grad de deschidere a unei cavitati. 3) lingv. Grad de deschidere a gurii la articulatia unui sunet. /<lat. apertura, fr. aperture
ARMONICA ~ci f. Instrument muzical asemanator cu acordeonul, dar de dimensiuni mai mici, actionat de butoane. ◊ ~ de gura muzicuta. ◊ A (se) face ~ a (se) increti; a (se) turti. /<germ. [Zeih]harmonika, it. armonica
A ASTUPA astup tranz. 1) (gauri, crapaturi, adancituri etc.) A face sa nu se vada (acoperind cu ceva sau aplicand ceva). 2) (usi, ferestre, vase) A face sa nu mai aiba deschizatura. ◊ A-si ~ urechile a nu vrea sa auda ceva. ~ cuiva gura a face pe cineva sa taca. ~ cuiva ochii a nu lasa pe cineva sa vada realitatea. 3) (zgomote, melodii, sunete etc.) A face sa nu se auda, depasind in intensitate; a acoperi. 4) fig. (urme) A face sa dispara. /<lat. asstuppare
BALE f. pl. 1) Saliva groasa si spumoasa care se prelinge din gura. ◊ A-i curge cuiva ~le dupa ceva a dori ceva foarte mult. 2) Materie mucoasa lasata de melci in urma lor. /<lat. baba
A BAGA bag tranz. 1) A face sa intre (inauntru); a introduce; a vari. ◊ ~ (ceva) in cap a tine minte; a memora. ~ (ceva) in gura a manca. ~ (cuiva) mintile in cap a cuminti (pe cineva). A(-i) ~ cuiva in cap a) a face pe cineva sa fie preocupat de ceva; b) a face pe cineva sa inteleaga ceva complicat, inaccesibil. ~ (cuiva) frica in oase a speria foarte tare (pe cineva). ~ (pe cineva) in san a apropia mult (pe cineva); a trata cu atentie si cu dragoste. ~ mana in buzunarul cuiva a jecmani (pe cineva). 2) A pune intr-o situatie neplacuta. ◊ ~ (pe cineva) in boala (sau in boale) a inspaimanta (pe cineva). ~ (pe cineva) in d***i (sau in toti d***ii) a speria tare (pe cineva); b) a mania tare (pe cineva). ~ (pe cineva) in pacat a face (pe cineva) sa comita o fapta condamnabila. ~ (pe cineva) in nevoi a face sa aiba neplaceri. ~ (pe cineva) la apa a pune in mare incurcatura. ~ in mormant a pricinui moartea cuiva. 3) A face sa imbratiseze o slujba, o meserie; a plasa. ~ la scoala de meserii. 4): ~ de seama a fi atent la ceva; a avea grija. /Orig. nec.
BARDACA ~ce f. 1) Fructul bardacului. 2) pop. Cana mica (de lemn sau de lut), stramta la gura, folosita pentru baut. /<turc. bardak
BILABIAT ~ta (~ti, ~te) (despre flori) Care are sepalele si petalele unite, astfel incat se aseamana cu o gura. [Sil. -bi-at] /<fr. bilabie
BOLTA bolti f. 1) Parte interioara, boltita cu baza circulara a acoperisului unui edificiu; cupola. 2) Incapere cu tavanul concav. ◊ bolta cereasca (sau bolta cerului) cerul. bolta palatina palatul, cerul gurii. 3) Constructie speciala din vergele de lemn sau de metal, indoite in forma de arc, care serveste drept sprijin pentru plantele agatatoare. [G.-D. boltii] /<sb. bolta, ung. bolt
BORCAN ~e n. 1) Vas de forma cilindrica (de sticla sau din plastic), fara torti si larg la gura, folosit pentru pastrarea diferitelor produse. 2) Continutul unui asemenea vas. /<bulg. burkan
A BORI ~asc 1. tranz. pop. (alimentele) A da afara pe gura; a vomita; a varsa; a deborda. 2. intranz. A da afara pe gura alimentele din stomac. /Orig. nec.
BOT ~uri n. 1) Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura si nasul. ◊ A bea la ~ul calului a bea ultimul pahar, in picioare, inainte de plecare. 2) depr. Cavitate a capului omului in care se afla limba si dintii si care serveste ca organ al alimentatiei si al vorbirii; gura. ◊ A pune (pe cineva) cu ~ul pe labe a pune (pe cineva) la punct; a obliga la tacere (pe cineva). A se sterge pe ~ de ceva a fi nevoit sa renunte la ceva de mult ravnit. A se intalni (cu cineva) ~ in ~ a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. A se pupa in ~ cu cineva a fi in mare prietenie cu cineva. A face ~ a se bosumfla. 3) Partea din fata (ascutita) a unui obiect. ~ul automobilului. ~ul pantofului. /Orig. nec.
BOTOS ~oasa (~osi, ~oase) depr. 1) (despre persoane) Care are gura mare (ca un bot). 2) Care isi manifesta nemultumirea, bosumflandu-se. 3) fig. Care nesocoteste buna cuviinta, amestecandu-se in treburile altora. /bot + suf. ~os
BRAHIOPOD ~e n. 1) la pl. Clasa de nevertebrate marine, caracterizate prin prezenta unei cochilii calcaroase bivalve si a doua brate de ambele parti ale gurii. 2) Animal din aceasta clasa. /<fr. brachyopodes
BROASCA1 ~ste f. 1) Animal amfibiu, fara coada, cu gura larga si ochii bulbucati, cu picioarele din urma mai lungi, adaptate pentru sarit. ◊ ~ raioasa broasca nocturna cu pielea acoperita cu negi, din care, la primejdie, se elimina un lichid iritant. ~ verde brotac. ~-testoasa reptila (terestra si acvatica), avand corpul acoperit cu o carapace osoasa, sub care isi poate trage capul si picioarele in caz de primejdie. Ochi de ~ ochi bulbucati. (A fi) plin de noroc ca ~sca de par se spune despre cineva, caruia nu-i merge in viata. Cand a face ~ par nicicand; niciodata. 2) pop. Umflatura sub pielea gatului; scrofula. [G.-D. broastei; Sil. broas-ca] /<lat. brosca
BUBA ~e f. 1) Umflatura purulenta, provocata de o infectie a tesutului celular subcutanat. ◊ ~-neagra boala molipsitoare a vitelor (transmisibila si omului), manifestata prin abcese pulmonare, gastrointestinale si prin simptome de colaps; antrax; carbune. ~e-dulci bubulite contagioase, care apar la copii in jurul gurii si pe cap. S-a spart ~a s-au dat toate la iveala; au iesit toate la suprafata. 2) fam. Vatamare locala a unui tesut organic, cauzata de o trauma; rana; plaga; leziune. 3) fig. fam. Punct dificil si delicat al unei discutii, probleme, situatii etc. [G.-D. bubei] /<ucr. buba
BUCAL ~a (~i, ~e) Care tine de gura; propriu gurii. /<fr. bucal
BUFEU ~ri n. 1) Rabufnire temporara a febrei. 2) Enervare, palpitatii etc. provocate de tulburari organice. 3) Aer care iese pe gura. 4) Miscare brusca. /<fr. bouffee
BUZA ~e f. 1) Fiecare dintre cele doua parti carnoase, proeminente care marginesc gura din exterior. ◊ ~ de iepure buza usor despicata (ca la iepure), constituind o anomalie congenitala. A intoarce ~a pe dos a se supara tare, mai ales fara motiv; a se bosumfla. A-si linge ~ele dupa ceva a dori ceva foarte tare; a ravni ceva. A-si musca ~ele a regreta amarnic. A ramane cu ~ele umflate a ramane dezamagit; a fi deceptionat de ceva. 2) Linie care margineste suprafata unor vase, obiecte, organe etc.; margine. ~a urciorului. ~a unei rani. 3) Partea ascutita a unui obiect de taiat; ascutis; tais. ~a toporului. [G.-D. buzei] /Cuv. autoht.
CALMAR ~i m. 1) Molusca marina comestibila, cu corpul alungit, inzestrata cu inotatoare triunghiulare si tentacule scurte in jurul gurii. /<fr. calmar
CAPAC ~ce n. Parte care acopera sau inchide un vas, o lada etc. ◊ Friptura la ~ friptura pregatita intr-un vas inchis. A pune cuiva ~ la gura a face pe cineva sa taca. /<turc. kapak
CARTILAGINOS2 ~osi m. 1) la pl. Clasa de pesti cu schelet format din cartilaj, cu gura prevazuta cu doua randuri de dinti si cu branhii ce se deschid in exterior. 2) Peste din aceasta clasa. /<fr. cartilagineux, lat. cartilaginosus
CAS ~uri n. 1) Produs alimentar obtinut din lapte (de oaie) inchegat si stors de zer. 2) Substanta galbuie care se formeaza in colturile ciocului la puii de pasari. ◊ A fi cu ~ la gura a fi tanar si fara experienta. /<lat. caseus
CALUS ~uri n. 1) Bucata de lemn care se pune intre dintii unui animal pentru a-l forta sa tina gura deschisa. 2) Bucata de carpa facuta bot, care se introduce in gura unei persoane ca sa nu strige. ◊ A pune (cuiva) ~ in gura a impiedica pe cineva sa vorbeasca. 3) Placuta de lemn care serveste ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcus; scaun. 4) Suport de lemn pe care pictorul fixeaza panza cand picteaza; sevalet. 5) v. CALUSAR. /cal + suf. ~us
A CASCA casc 1. tranz. (gura) A desface despreunand buzele si falcile (pentru a manca, a vorbi etc.); a deschide. ◊ ~ gura (la ceva sau la cineva) a) a privi cu curiozitate sau mirare naiva la ceva sau la cineva; b) a umbla fara nici o treaba (uitandu-se in toate partile). ~ ochii a) a face ochi mari (de mirare, de spaima etc.); a se holba; b) a baga de seama; a fi atent. Casca-gura (sau gura-casca) calificativ atribuit unei persoane care umbla fara nici un rost. 2. intranz. A deschide larg gura printr-o miscare reflexa, inspirand adanc si expirand prelung (din cauza somnului, oboselii etc.). /<lat. cascare
CASCAT ~ta (~ti, ~te) si substantival 1) (despre persoane) Care este distrat; neatent. ◊ A ramane (sau a privi) cu gura ~ta a privi sau a ramane mirat, uluit de ceva. 2) Care prezinta o deschizatura sau o crapatura. 3) (despre ochi) Care este larg deschis; holbat. /v. a (se) casca
CANTARET ~eata (~eti, ~ete) m. si f. 1) Persoana care are darul de a canta; artist care canta din gura. ~ de opera. 2) Persoana care canta viata in versuri; poet. 3) (in biserica) Slujitor care citeste sau canta anumite pasaje in timpul serviciului divin; dascal; psalt. /a canta + suf. ~aret
CANTEC ~ce n. 1) Sir de sunete melodioase, emise din gura sau produse de un instrument muzical; cant. 2) Sunete scoase de pasari si de unele insecte; ciripit. ◊ ~cul lebedei ultima opera a unui artist. 3) Piesa de muzica vocala sau instrumentala. 4) Poezie lirica care se executa insotita de melodie. ~ popular. ~ de leagan. ~ de dor. ~ de lume. ◊ Asa-i ~cul asta e situatia. /<lat. canticum
CEFALOPOD ~e n. 1) la pl. Clasa de moluste marine rapitoare, avand in jurul gurii tentacule prevazute cu ventuze (reprezentanti: sepia, calmarul, caracatita etc.). 2) Molusca din aceasta clasa. /<fr. cephalopode
CHEFAL ~i m. Peste marin cu corpul alungit, cu gura obtuza si cu solzi mari, care traieste in ape dulci sau salmastre. /<ngr. kefalos
CIOC2 ~uri n. 1) (la pasari) Formatie cornoasa care constituie o prelungire a gurii; plisc; clant. ◊ ~ul-berzei planta erbacee mirositoare, cu tulpina e****a, cu frunze digitat-lobate si cu fructul o capsula. ~-intors pasare migratoare acvatica, de talie mare, cu plisc subtire, intors in sus, cu picioare lungi si cu penaj alb-negru. 2) fig. Parte terminala alungita si ascutita a unui obiect; varf. 3) Barba mica si ascutita, lasata sa creasca numai pe varful barbiei; barbison; tacalie. Om care poarta ~. 4) gura subtiata si alungita a unui vas. 5) depr. gura a omului. /Cuv. autoht.
CIPRINID ~e n. 1) la pl. Familie de pesti dulcicoli cu corpul alungit si cu gura fara dinti, majoritatea avand mustati (reprezentanti: crapul, linul, platica etc.). 2) Peste din aceasta familie. /<fr. cyprinides
A CIUGULI ~esc tranz. (boabe, farame etc.) A manca apucand (cu mana, cu gura, cu ciocul) in cantitati mici; a ciupi. /Orig. nec.
A CIUPI ~esc tranz. 1) (boabe, farame etc.) A manca apucand (cu mana, cu gura, cu ciocul) in cantitati mici; a ciuguli. 2) (fiinte) A apuca de piele cu varful degetelor strangand (si provocand durere); a pisca. 3) (despre pasari) A musca cu ciocul. 4) fig. A intepa cu vorba; a critica usor; a pisca. 5) fam. A fura in cantitati neinsemnate si pe nesimtite; a pisca. 6) (bucati mici, varfuri, margini etc.) A inlatura cate putin prin rupere sau prin taiere; a pisca. 7) (coardele instrumentelor muzicale) A apuca cu varful degetelor, facand sa vibreze; a pisca. /cf. bulg. tupja, sb. tupati
CLANT1 ~uri n. 1) (la pasari) Organ cornos care constituie o prelungire a gurii; cioc; plisc. 2) depr. Organ al vorbirii; gura. ◊ A-si tine ~ul a-si inchide gura; a tacea. /Onomat.
CLANTA ~e f. 1) Maner care, prin apasare, face sa actioneze mecanismul de inchidere/deschidere a usii; clampa. 2) fig. depr. Organ al vorbirii; gura. ◊ Tine-ti ~a! taci! nu mai vorbi! [G.-D. clantei] /Din clant
CLABUC ~ci n. mai ales la pl. 1) Spuma de sapun. 2) Spuma la suprafata unor lichide agitate. ♦ ~ci de oua spuma obtinuta din albusul de ou batut. A face ~ci (sau spume) la gura a vorbi foarte repede si agitat. 3) Sudoare care apare pe corpul animalelor (mai ales al cailor) din cauza efortului sau a caldurii. 4) Saliva spumoasa, care apare, mai ales, la cai. 5) la pl. Succesiune de rotocoale de fum sau de aburi. /<bulg. klabuk, sb. klobuk
A CLABUCI ~esc 1. tranz. A face sa se clabuceasca. 2. intranz. 1) (despre lichide, mai ales despre ape) A face clabuci in urma fierberii, a unei miscari rapide sau a unei reactii. 2) (mai ales despre cai) A se umple cu clabuci la gura; a spumega. /Din clabuc
CLANCAIT ~uri n. Sunet caracteristic produs prin lovirea limbii de cerul gurii. /v. a clancai
CLESTE ~i m. 1) Unealta alcatuita din doua piese incrucisate si articulate intre ele, folosita la apucarea, transportarea etc. unor obiecte. ~ pentru carbuni. ◊ A-i scoate cuiva vorba (din gura) cu ~ele a depune eforturi pentru a face pe cineva sa vorbeasca. 2) Fiecare din picioarele anterioare la unele crustacee; foarfece. ~ de rac. [Pl. si cleste] /<sl. klesta
CLOBANT ~uri n. reg. 1) (la pasari) Organ cornos care constituie o prelungire a gurii; clant; cioc; plisc. 2) Carlig de care se prinde ciutura la fantana. /cf. clant
CLONT ~uri n. pop. v. CLANT. ◊ A-si tine ~ul a-si inchide gura; a tacea. /<bulg. kljunec
CLONTOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre pasari) Care are clant mare; cu clantul mare. 2) fig. (despre oameni) Care este ascutit la limba; rau de gura; certaret; artagos. /clont + suf. ~os
COLT1 ~uri n. 1) Loc unde se intalnesc doua laturi sau doua muchii ale unui obiect. ~ul mesei. ~ul batistei. ◊ ~ul gurii fiecare din cele doua extremitati ale gurii unde se intalnesc buzele. ~ de paine bucata de la margine a unei paini; calcai. ~ de strada unghi format de doua strazi care se intretaie. 2) Parte a unei incaperi, unde se unesc doi pereti alaturati; ungher. ◊ A da din ~ in ~a face eforturi disperate pentru a scapa de ceva. 3) (in publicistica) Rubrica rezervata unei anumite specialitati. ~ satiric. 4) Loc, departe de ochii lumii, care serveste drept refugiu pentru cineva. ◊ ~ de tara loc retras. In (sau din) toate ~urile (lumii) in (sau din) toate partile; (de) pretutindeni. La ~ de tara si la mijloc de masa intr-un loc ferit, dar avantajos. 5) Broboada subtire in forma de triunghi. /<bulg. kolec, sb. kolac
COLTOS ~oase (~osi, ~oase) 1) Care are colti; cu dinti mari si ascutiti. 2) fig. Care este rau de gura. 3) fig. (despre oameni) Care are oase mari, cu articulatii proeminente; osos; ciolanos. /colt + suf. ~os
CRAP ~i m. Peste mare dulcicol cu corpul lat si gros, avand culoare bruna-verzuie si doua perechi de mustati in jurul gurii. ~ oglinda. ~ solzos. /<bulg., sb. krap
DANTURA f. 1) Totalitate a dintilor (din gura); dentitie. ◊ ~ falsa proteza dentara. 2) Fel in care sunt aranjati dintii pe maxilar; dentitie. 3) tehn. Ansamblul dintilor unei roti. [G.-D. danturii] /<fr. denture
A DEBORDA ~ez 1. intranz. (despre ape curgatoare) A iesi din albie; a trece peste maluri; a se revarsa; a irupe. 2. tranz. (alimente) A da afara din stomac pe gura; a vomita; a varsa. /<fr. deborder
DENTITIE f. 1) (la copii si la puii de mamifere) Proces de formare si de aparitie a dintilor. 2) Totalitate a dintilor (din gura); sistem dentar; dantura. 3) Fel in care sunt aranjati dintii pe maxilar; dantura. [Art. dentitia; G.-D. dentitiei; Sil. -ti-e] /<fr. dentition, lat. dentitio, ~onis
DINAINTE adv. 1) In spatiul aflat in fata; inainte; anterior. ◊ Pe ~ prin fata. A nu-i trece cuiva pe ~ a nu indrazni sa se arate in fata cuiva. A-l lua gura pe ~ a spune ceva ce nu ar fi vrut sa spuna. 2) Dintr-o perioada trecuta; de mai demult; de mai inainte. Hotarat ~. 3) Din timp. A se pregati de ceva ~. /de + inainte
DINTE ~ti m. 1) Formatie osoasa fixata in maxilar care serveste pentru a musca, a rupe si a mesteca hrana sau ca mijloc de aparare. ◊ ~ti de lapte primii dinti care le cresc copiilor (si care cad, fiind inlocuiti cu altii). Soare cu ~ti soare pe timp geros sau racoros. A se tine de ceva cu ~tii a nu se lasa de ceva cu nici un pret. Printre ~ti a) nelamurit, nein-teles; b) fara dorinta; in mod ostil. A-si lua inima in ~ti a-si face curaj; a indraz-ni. Inarmat pana in ~ti echipat cu tot felul de arme. A avea un ~ impotriva (sau contra) cuiva a purta cuiva pica. A scoate cuiva si ~tii din gura a lua cuiva tot ce are; a despuia. A sta cu ~tii la stele a nu avea ce manca. 2) Fiecare dintre piesele in forma de cui ale unei unelte agricole; colt. 3) (la obiecte sau piese) Zimt sau crestatura pe margine. ~tii feras-traului. 4) bot.: ~tele d******i planta cu flori rosii, albe sau verzui, care creste prin locuri umede (mlastini, balti). /<lat. dens, ~ntis
A DOINI ~esc 1. tranz. (doine) A interpreta din gura, din fluier sau din frunza. 2. intranz. A canta o doina. /Din doina
DONITA ~e f. 1) Vas (din doage) cu gura mai larga decat baza, folosit pentru mulsul vacilor; sistar. 2) Cantitate de lichid cat incape intr-un astfel de vas. /<sb. dojnica
DOP ~uri n. 1) Bucata de pluta (sticla, cauciuc etc.) cu care se astupa gura ingusta a unui vas. 2) fig. Om mic si indesat. 3) (la unele instrumente muzicale de suflat) Bucata de lemn care acopera partial deschizatura de sus, lasand o gaura mica prin care se sufla. 4) Piesa de metal cu care se inchide o conducta. /<sas. dop
DRAGON2 ~i m. 1) mit. Monstru cu aripi de vultur, gheare de leu si coada de sarpe, care scoate foc pe gura. 2) art. Constelatie in emisfera nordica situata intre Ursa Mare si Ursa Mica. /<fr. dragon
m.dex.ro © 2009-2025 | Expresii | Confidențialitate | Desktop

Sursa: www.dexonline.ro - Informații despre licență - Dex Online - Dicționar explicativ al limbii române