corchezi, corchezesc, vb. IV (reg.) 1. a impestrita limba, a poci, a schimonosi vorbirea, a o corci, a o stropsi. 2. a incepe o treaba si a o tine mereu incurcata. 3. a nu mai avea incotro, a se feri, a da din colt in colt. 4. a incalzi putin un lichid; a dezmorti.

schindisi², schindisesc, vb. IV (reg.) 1. (despre copii) a plange inabusit si intretaiat; a scanci. 2. (in forma: schindosi) a alerga cu diferite miscari din colt in colt, plangand.

ACVILA, acvile, s. f. 1. Gen de pasari rapitoare de zi, mari, din familia acvilidelor, cu ciocul drept la baza si incovoiat la varf, coltul gurii ajungand sub ochi, cu gheare puternice si cu aripi lungi si ascutite; pajura, acera (Aquila). 2. Stema reprezentand o acvila (1); pajura. – Din lat. aquila, it. aquila.

ALBUMEALA, albumele, s. f. (Bot.) Floare-de-colt. – Cf. alb.

ALBUMITA, albumite, s. f. (Bot.) Floare-de-colt. – Cf. alb.

BARETA², barete, s. f. (Rar) Boneta de postav sau de catifea, in trei sau patru colturi, purtata de preotii catolici si, in trecut, de unii soldati din Occident. – Din fr. barrette.

BASTION, bastioane, s. n. (Adesea fig.) Fortificatie cilindrica sau poligonala, construita de obicei la colturile unei fortarete. [Pr.: -ti-on] – Din fr. bastion.

BICORN, bicornuri, s. n. Palarie barbateasca (de uniforma) cu doua colturi. – Din fr. bicorne.

CAIA, caiele, s. f. Cui de otel moale folosit pentru prinderea potcoavelor la animale. [Pr.: -ca-ia] – Cf. tc. kayar „potcoava cu colti”.

CAPISON, capisoane, s. n. Un fel de gluga cu unul sau doua colturi, care atarna pe spate si care se poate ridica pentru a proteja capul de intemperii. – Din fr. capuchon.

CAS, (1) casuri, s. n. (casi, s. m.) 1. Produs alimentar preparat din lapte inchegat si stors de zer. 2. Substanta lipicioasa care se formeaza in colturile ciocului la puii de pasari. ◊ Expr. (Ir.) E cu cas(ul) la gura sau Inca nu i-a picat casul de la gura, se spune despre un tanar nepriceput, lipsit de experienta (dar cu pretentii). – Lat. caseus.

CHEOTOARE, cheotori, s. f. 1. Mic ochi de ata, de siret, de stofa etc. la un obiect de imbracaminte, prin care se petrece nasturele pentru a incheia obiectul. 2. Taietura din partea stanga (sau dreapta) a reverului unei haine (barbatesti); butoniera. 3. (Pop.) Loc unde se impreuna barnele la colturile caselor. [Pr.: che-o- – Var.: cheutoare, chiotoare s. f.] – Lat. *clautoria (< *clautus = clavutus).

IA interj. 1. Cuvant prin care se atrage atentia ascultatorului asupra unui indemn care i se va adresa; ian! 2. Iata! iaca¹! uite! vezi! ian! ◊ Expr. Ia asa = numai asa, fara nici o intentie precisa. 3. Arata indiferenta fata de ceea ce urmeaza. 4. Introduce un raspuns. Unde te duci? – Ia, pana la colt. Cf. bg. ja.

ISLIC, islice, s. n. Caciula de blana scumpa sau de postav, de format mare, cilindrica sau cu fundul patrat (din alt material), purtata de domni, de boieri si uneori de sotiile lor, iar mai tarziu de negustori, de lautari etc. ◊ Expr. A calca (pe cineva) pe coltul islicului sau a pocni (pe cineva) la coada islicului = a jigni (pe cineva). [Var.: (inv.) slic s. n.] – Cf. tc. baslık.

INcoltAT, -A, incoltati, -te, adj. (Reg.) colturos. – In + colt + suf. -at.

INcoltI, incoltesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colt, a rasari din pamant; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A incepe sa se dezvolte; a aparea, a se ivi, a se naste. II. Tranz. A infige coltii spre a musca. ♦ A inconjura din toate partile, fara a mai da posibilitate de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la stramtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a coplesi. – In + colt.

INcoltIT², -A, incoltiti, -te, adj. 1. (Despre plante) Rasarit², germinat. 2. Muscat, prins cu coltii. ♦ Fig. Prins la stramtoare. – V. incolti.

JANT¹ s. n. (Reg.) colt de piatra, stanca.

NUCIFORM, -A, nuciformi, -e, adj. Care are forma (si marimea) unei nuci (1). ♦ Structura nuciforma = structura a solului care se prezinta sub forma de agregate putin alungite, cu colturi si muchii rotunjite. – Din fr. nuciforme.

RAGADA, ragade s. f. Rana superficiala de forma liniara care se formeaza pe piele la coltul gurii, la nari, la a**s sau pe m*****n in timpul alaptarii. – Din fr. rhagade.

TULPAN, tulpane, s. n. 1. Panza (de bumbac, de lana, de matase) cu tesatura foarte subtire si stravezie; muselina. 2. Basma in trei colturi, cu care femeile (de la tara) isi acopera capul. – Din ngr. tulpani.

UNGHER, unghere, s. n. 1. Portiune dintr-o incapere cuprinsa intre extremitatile reunite a doi pereti alaturati; colt. ♦ Loc retras, ascuns; cotlon. 2. (Pop.) Dulap triunghiular care se asaza pe colt. – Lat. *anglarius (= angularius).

UNGHI, unghiuri, s. n. 1. Figura formata din doua semidrepte care pleaca din acelasi punct. Unghi drept. ♦ Parte a unui obiect care formeaza un unghi (1). 2. colt, ungher (1). ◊ Expr. In (sau prin, din) toate unghiurile = (de) pretutindeni, in (sau prin, din) toate partile. 3. Fig. Punct de vedere. – Lat. *anglus (= angulus).

UNGHIULAR, -A, unghiulari, -e, adj. Care formeaza un unghi, in forma de unghi; angular; in colturi; colturos. ◊ Piatra unghiulara = piatra de la unghiul fundatiei unei cladiri; fig. fundament, baza, temelie. [Pr.: un-ghiu-] – Din unghi (dupa fr. angulaire).

ZABALA, zabale, s. f. 1. Parte a capastrului constand dintr-o bara subtire de metal cu doua brate, prevazute cu cate un inel mare, care se introduce in gura calului inapoia ultimilor incisivi pentru a-l struni si a-l conduce. 2. Bubulita albicioasa molipsitoare, care apare la oameni in colturile gurii si la vite pe buze; zabaluta. 3. (La pl.) Bale. 4. (La pl.) colturile carnoase ale ciocului unor pui de pasari. – Din magh. zabola.

ECHE, eche, s. f. Bara fixata pe axul sau pe pana carmei unei ambarcatiuni sau a unei nave mici, servind la manevrarea acestora. – Din germ. Ecke „colt”.

MANTINELA, mantinele, s. f. 1. Imprejmuire dreptunghiulara, rotunjita la colturi, care delimiteaza terenul de joc la hochei pe gheata. 2. Marginea interioara a unei mese de biliard. – Din it. mantinella.

AMNAR, amnare, s. n. 1. Bucata de otel cu care se loveste cremenea spre a scoate scantei in vederea aprinderii fitilului sau iascai. 2. (Reg.) Fiecare dintre stalpii de lemn care se pun la colturile unei constructii taranesti, pentru a sprijini acoperisul. 3. (Reg.) Maner de lemn cu ajutorul caruia se invarteste si se fixeaza sulul la razboiul de tesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul caruia se ridica sau se coboara fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amanar s. n.] – A + manar[e] (< lat. manuale).

BONT, bonturi, s. n. (Reg.) Varf, colt. ♦ Sfarc.

PANDANTIV, pandantive, s. n. 1. Bijuterie care se poarta la gat, atarnata de un lantisor sau de o panglica. 2. Element arhitectural in forma de triunghi sferic cu varful in jos, situat in colturile arcelor mari care sprijina o cupola sau o turla. – Din fr. pendentif.

PAIANJEN, paianjeni, s. m. 1. (La pl.) Grup de animale arahnide, caracterizate prin cefalotorace cu opt picioare lungi si cu abdomenul nesegmentat, care se hranesc cu insecte mici, prinse de obicei intr-o panza subtire tesuta de ele cu ajutorul unui lichid cleios pe care il secreta; (si la sg.) animal care face parte din acest grup. 2. (La pl.) Panza de paianjen (1); paienjenis. 3. Unealta folosita pentru prinderea si extragerea pieselor de dimensiuni mici sau a bucatilor de cablu ramase intr-o sonda. 4. (Sport) Fiecare dintre colturile de sus ale portii la fotbal, handbal, polo sau hochei. 5. (Reg.) Prajina care se asaza pe varful clailor, al stogurilor sau al acoperisurilor de paie ca sa le apere de vant. [Pr.: pa-ian-. – Var.: (reg.) paiajen, paiajen, painjen, paingan, painjen, s. m.] – Din sl. *pajoncina. Cf. bg. Pajasina.

ANTA, ante, s. f. Element de constructie decorativ si de intarire situat la colturile unui edificiu. – Din fr. ante.

PENTAGRAMA, pentagrame, s. f. Figura geometrica plana in forma de stea cu cinci colturi, considerata de antici ca simbol al perfectiunii si folosita adesea ca talisman. – Din fr. pentagramme.

PIEZIS, -A, piezisi, -e, adj., adv. 1. (Care este) aplecat intr-o parte, oblic, diagonal; p. ext. stramb. ◊ Expr. A zambi piezis = a zambi din coltul gurii cu ironie, cu rautate, cu amaraciune. 2. (Care se afla) in sau cu panta (foarte) repede. 3. Fig. (Care este, se face etc.) ocolit, indirect; p. ext. (care are loc) (pe) ascuns, (pe) furis, tainic. 4. (In legatura cu verbe ca „a privi”, „a se uita” etc. sau cu substantive ca „privire”, „ochi”) (Care este, se face etc.) lateral, dintr-o sau intr-o parte; (care este) sasiu, crucis; fig. (in mod) banuitor, iscoditor. – Piez² + suf. -is.

PICOT, picoti, s. m. 1. (Min.) Bucata de lemn tare, ascutita la un capat, folosita la saparea galeriilor. 2. (In forma picou, n.) Bordura de dantela cu colturi. ♦ Bulina (3). – Din fr. picot.

POCLAU, poclaie, s. n. Unealta de pescuit in forma de sac cu gura larga, cu colturile fixate de doua prajini lungi cu ajutorul carora este purtata prin apa de doi oameni. – Et. nec.

REDAN, redane, s. n. 1. Lucrare simpla de fortificatie, alcatuita dintr-un zid in forma de unghi iesit in afara, folosita in trecut pentru apararea unei treceri. 2. Motiv decorativ sculptat in forma de dinti alaturati, folosit in arhitectura evului mediu. 3. Fiecare dintre treptele amenajate in partea superioara a unui zid construit pe un teren inclinat. 4. Aliniere a cladirilor de-a lungul unei strazi, astfel incat un colt al lor sa fie iesit mai mult in strada. 5. Suprafata proeminenta, in forma de treapta, pe fundul cocei unei ambarcatii sau al unui hidroavion (ori al flotoarelor acestuia), care asigura alunecarea acestora pe apa cu o rezistenta redusa la inaintare. – Din fr. redan.

PORCUSOR, porcusori, s. m. 1. Diminutiv al lui porc; porculet. 2. Specie de peste marunt cu corpul in forma de fus, de culoare deschisa, cu un sir de pete negricioase pe laturi si cu doua mustati in coltul gurii, care traieste in apele din regiunile de dealuri sau de ses (Gobio gobio). – Porc + suf. -usor.

OBLIC, -A, oblici, -ce, adj. 1. Inclinat fata de o dreapta sau fata de un plan; piezis, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Dreapta care face un unghi diferit de 0° sau de 90° cu o alta dreapta sau cu un plan. ♦ (Despre cilindri si prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) inclinate fata de baza; (despre conuri si piramide) cu dreapta care uneste varful cu centrul bazei inclinata fata de baza. ♦ (Despre ochi) Cu colturile exterioare ridicate spre tample; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Banuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; in sintagma) Caz oblic = nume dat uneori in gramatica romana cazurilor genitiv si dativ, iar in gramatica altor limbi, in mod curent, tuturor cazurilor, cu exceptia nominativului si a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique.

SLEAPCA, slepci, s. f. (Reg.) Palarie in trei colturi; tricorn; p. ext. sapca. – Din rus. sleapka.

COSCIUG, cosciuge, s. n. 1. Sicriu. 2. (Reg.) Cosnita de papura in patru colturi. [Var.: cosciug s. n.] – Din sl. kovucegu (dupa cos¹).

STIM subst. (Pop.) Fire de lana (scurte si de proasta calitate) care raman, dupa daracit, in coltii daracului. – Din scr. stim.

CORNER¹, cornere, s. n. Lovitura din coltul terenului, la fotbal, care se acorda echipei in atac, daca un jucator din aparare trimite mingea in spatele liniei propriei porti. – Din engl., fr. corner.

FILA, filez, vb. I. 1. Tranz. A rasuci fibrele dintr-un material textil (bumbac, canepa etc.) pentru a-l transforma in fire; a toarce. 2. Tranz. A rasfira in mana, incet si una cate una, cartile de joc (astfel incat sa se vada numai initialele din coltul din stanga de sus). 3. Tranz. A taia intr-un anumit fel suvite dintr-un par prea des. 4. Tranz. A desfasura incetul cu incetul lantul ancorei, o parama etc. (in momentul acostarii sau plecarii navei). 5. Intranz. (Despre lampi cu fitil) A arde rau, palpaind si scotand fum. 6. Tranz. A urmari in mod discret pe cineva (fara ca cel urmarit sa observe). – Din fr. filer, lat. filare.

ZAMBA, zambez, vb. I. 1. Tranz. A stirbi, a sparge. 2. Refl. A ameninta, a intimida; a-si arata coltii. (din sl. ząbu = dinte; cf. rus. zubrit' = a-si arata dintii)

ZAMBRI, zambresc, vb. IV. Tranz. 1. A ravni, a jindui. 2. A ameninta, a-si arata coltii. (cf. zambi)

MURA³, mure, s. f. Parama folosita pentru a trage spre prora colturile inferioare ale velelor patrate. – Din it. mura.

MISTRET, -EATA, mistreti, -e, adj. I. (In sintagma) Porc mistret (si substantivat, m.) = animal salbatic cu corpul masiv, acoperit cu par aspru, negru-sur, cu greabanul inalt, capul mare, terminat cu bot alungit, cu ochii mici si cu caninii transformati in colti puternici; porc salbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezulta dintr-un amestec de rase; de calitati diferite; amestecat, pestrit; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrisor; (despre fructe) paduret, salbatic. – Lat. mixticius.

GLAG s. n. (Banat) colt de strada. (din sb. glava, prin interm. unei asimilari)

CLOTAN, clotane, s. n. (Inv.) (Varf, colt de) stanca. – Cf. colt.

CONTRASCOTA, contrascote, s. f. Fiecare dintre franghiile prinse la colturile panzelor unei corabii, servind la strangerea acestor panze. – Din it. contrascotta.

EDELVAIS s. n. (Bot.) Floare-de-colt. [Scris si: edelweiss] – Din germ. Edelweiss.

ELEFANT, elefanti, s. m. Numele a doua animale mamifere din ordinul proboscidienilor, cele mai mari animale terestre de azi, cu pielea groasa si aspra, cu nasul modificat intr-o trompa mobila si cu colti foarte lungi de fildes (Elephas maximus si Loxodonta africana). – Din fr. elephant, lat. elephantus.

TALABA, talabe, s. f. Grapa sau boroana cu dintii dispusi inainte; tavalug cu colti de otel, cu care se sfarama bulgarii dupa grapat. – Et. nec.

TESIT, -A, tesiti, -te, adj. Cu colturile sau muchiile retezate sau rotunjite. ♦ Turtit. – V. tesi.

TRASOR, (1, 2, 3) trasoare, s. n., (4) trasori, s. m. 1. S. n. Unealta formata dintr-un ac de otel cu maner de lemn, folosita pentru a indica pe o piesa metalica bruta contururile suprafetelor de prelucrat; trasator (2). 2. S. n. Unealta de otel cu maner de lemn, folosita in legatorii pentru trasarea liniilor pe marginea scoartelor imbracate in piele sau pe marginea pielii la cotoare si la colturile trase in piele, precum si la calcarea faltului la legaturile in panza. 3. S. n. Glont, proiectil invelit intr-un material fosforic, care se aprinde in clipa descarcarii, descriind in aer o traiectorie luminoasa. 4. S. m. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil, pe care il insoteste peste tot, permitand recunoasterea si urmarirea acestuia intr-un sistem. – Din fr. traceur.

TRICORN, tricornuri, s. n. Palarie barbateasca avand borurile indoite in trei colturi, care se purta in trecut. – Din fr. tricorne.

REINcoltI, pers. 3 reincolteste, vb. IV. Intranz. A incolti, a germina din nou, a da din nou colt. – Re¹- + incolti.

colt, colturi, s. n. Tip de revolver sau de pistolet. – Din engl. colt, fr. colt.

coltAN, coltani, s. m. (Rar) colt mare de stanca; loc inaccesibil. – colt + suf. -an.

coltAR, (1, 2, 3, 4, 5) coltare, s. n., (6) coltari, s. m. 1. S. n. Polita asezata in coltul dintre doi pereti ai unei camere; dulapior in forma de prisma triunghiulara, asezat intr-un colt al camerei. 2. S. n. (Reg.) Soba de caramida, cu coloane, instalata in coltul unei camere. 3. S. n. Piesa metalica sau din lemn, cu doua aripi sau laturi asezate in unghi drept, utilizata la consolidarea si la protejarea unor imbinari de colt. 4. S. n. Echer. 5. S. n. Calibru folosit la controlul inaltimii literelor tipografice. ♦ Element tipografic ornamental de alama sau de plumb, folosit la formarea coltului unui chenar. 6. S. m. Rama metalica prevazuta cu cuie lungi si ascutite, care se ataseaza la bocanci, cu ajutorul unor curele, pentru a impiedica alunecarea pe stanci, pe gheata, pe busteni. – colt + suf. -ar.

coltAT, -A, coltati, -te, adj. coltos. – colt + suf. -at.

coltISOR, (1) coltisoare, s. n., (2) coltisori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui colt; coltulet. 2. S. m. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau rosietice, raspandita prin paduri umbroase (Dentaria bulbifera). – colt + suf. -isor.

coltOS, -OASA, coltosi, -oase, adj. Cu coltii iesiti in afara; cu dinti mari. ♦ Fig. Bun de gura, artagos; obraznic, recalcitrant. – colt + suf. -os.

coltULET, coltulete, s. n. coltisor. – colt + suf. -ulet.

coltURAT, -A, colturati, -te, adj. colturos. – colt + suf. -at.

coltUROS, -OASA, colturosi, -oase, adj. 1. (Despre pietre, bolovani etc.) Care are unul sau mai multe colturi; plin de colturi. 2. Fig. (Despre fata oamenilor) Cu trasaturi proeminente; osos. – colturi (pl. lui colt) + suf. -os.

DELINEAVIT s. n. Cuvant care insoteste, intr-unul din colturile de jos ale unei gravuri, numele autorului. [Pr.: -ne-a-] – Cuv. lat.

ROTUND, -A, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. ♦ (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fara muchii sau colturi. ♦ (Mat.; despre o curba plana sau despre o suprafata) Care are toate punctele la aceeasi distanta de un punct dat; in forma de cerc. 2. (Despre fiinte sau parti ale corpului lor) Implinit, grasut, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantitati) Fara fractiuni sau subdiviziuni; intreg, complet. 4. Incheiat² (II). II. S. n. Figura, suprafata in forma de disc sau de cerc. [Var.: (inv. si reg.) ratund, -a adj.] – Lat. retundus (= rotundus).

ROTUNJI, rotunjesc, vb. IV. 1. Tranz. A face rotund, a da unui obiect forma rotunda. ♦ A prelucra muchiile si colturile unui corp (prin taiere, aschiere etc.) pentru a obtine suprafete cat mai rotunde. ♦ A fixa hotarul unei regiuni in asa fel incat linia hotarului sa fie cat mai putin sinuoasa. 2. Refl. A capata forma rotunda, a se ingrasa, a se implini. 3. Tranz. (Adesea fig.) A completa; a intregi, a mari. ♦ A elimina subdiviziunile unui numar, ale unei sume etc.; a face intreg. [Var.: (reg.) ratunji, rotunzi vb. IV] – Din rotund.

SAPA¹, sape, s. f. 1. Unealta agricola pentru sapat si prasit, alcatuita dintr-o lama de otel plana sau putin concava, fixata aproape perpendicular intr-o coada de lemn. ♦ Sapa rotativa = masina agricola (cu tractiune animala) care sfarama, cu ajutorul unor discuri stelate, crusta formata la suprafata pamantului inainte de rasaritul plantelor. ◊ Expr. A ajunge (sau a se vedea, a aduce, a lasa etc.) la (sau in) sapa de lemn = a (se) ruina. 2. Dispozitiv care constituie extremitatea inferioara a garniturii de foraj, cu ajutorul caruia se sapa gaura de sonda. 3. Piesa metalica de la partea posterioara a afetului unui tun, care se infige in pamant la tragere, servind astfel la fixarea tunului. 4. Fiecare dintre cei patru capriori de la colturile unei case taranesti. – Lat. sappa.

SAPALIGA, sapaligi, s. f. Sapa¹ mica, cu lama ingusta, avand adesea doi sau trei colti la partea opusa taisului, folosita mai ales in lucrari de legumicultura; sapaluga. [Pl. si: sapalige] – Sapa¹ + suf. -aliga.

SARAZINA, sarazine, s. f. (In evul mediu) Hersa armata in partea inferioara cu colti de otel. – Din fr. sarrasine.

SCOTA, scote, s. f. Parama folosita pentru fixarea coltului de jos al unei vele pe o nava cu panze. – Din it. scotta.

SCARIFICATOR, scarificatoare, s. n. 1. Masina agricola prevazuta cu mai multe cutite subtiri dispuse vertical, care serveste la afanarea pamantului cu scopul de a asigura patrunderea aerului la radacina plantelor. 2. Masina rutiera prevazuta cu colti de otel, cu ajutorul careia se scormoneste suprafata unui teren sau a unei sosele in refacere pentru a usura executarea lucrarilor ulterioare. 3. Instrument medical format din mai multe lame taioase actionate de un resort, folosit pentru crestarea superficiala a pielii in scopuri terapeutice, pentru vaccinari etc. – Din fr. scarificateur.

SFASIA, sfasii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mana in bucati, in fasii, a sfartica o panza, o hartie etc. fara a folosi instrumente taioase. ♦ Fig. A chinui, a indurera pe cineva. ◊ Expr. A sfasia (sau, refl., a i se sfasia) cuiva inima = a produce (sau a simti) o mare durere. ♦ (Despre animale) A musca, a sfartica, a rupe pe cineva sau ceva cu coltii, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu indarjire, cu rautate; a defaima, a barfi. [Pr.: -si-a] – Lat. *exfasciare.

SILVIE, silvii, s. f. Nume dat mai multor pasari care se caracterizeaza prin cioc scurt si turtit, cu peri la colturi, prin picioare puternice, aripi ascutite si coada retezata (Sylva). ◊ Silvie de tarm (sau de tarmuri, matasoasa) = pasare cu gatul alb patat cu gri, care scoate un sunet caracteristic si traieste in zavoaiele din preajma raurilor (Locustella fluviatilis). Silvie de mlastina (sau matasoasa) = pasare de culoare bruna-rosiatica pe partea superioara si alba pe partea inferioara (Cettia cetti). – Din lat. Sylva, numele stiintific al pasarii.

STEI, steiuri, s. n. colt (ascutit) de stanca. ♦ (Rar) Bolovan de piatra, de sare etc. – Cf. scr. stenje.

STELUTA, stelute, s. f. I. Diminutiv al lui stea (I 1); stelisoara. ♦ Fig. Scanteie. II. P. a**l. 1. Obiect, desen etc. in forma de stea (mica). ♦ Asterisc. 2. (La pl.) Pasta fainoasa taiata in forma de stea (care se pune in supa). 3. Cusatura in forma de stea. 4. Pata de par alb pe fruntea unor animale. 5. Fulg de zapada. 6. Stea (II 2) (mica). II. 1. Planta erbacee cu frunze ovale si cu flori albe (Stellaria nemorum). 2. Compus: stelute-de-munte = floare-de-colt. – Stea + suf. -uta.

COTRUTA, cotrute, s. f. (Reg.) Vatra mica; parte sau colt din vatra; loc gol intre cuptor si perete; adancitura sub vatra. – Din magh. katrocz.

CRASNIC¹, crasnice, s. n. Unealta de pescuit alcatuita dintr-o plasa (in forma de sac) legata la colturi de capetele curbate si incrucisate a doua nuiele si fixata de o prajina lunga; halau¹. – Cf. bg. krastnik.

CRESTA, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face taieturi pe o suprafata sau pe marginea unui obiect; a efectua crestaturi prin aschiere, deformare plastica etc.; a taia in ceva facand colti, dinti. ◊ Expr. A cresta pe raboj = a face o taietura pe raboj spre a tine o socoteala; fig. a-si nota, a-si memora ceva. 2. Refl. A se taia, a se rani usor. – Din creasta.

AMNAR s. I. (reg.) otele (pl.). (Iasca si ~ pentru aprinderea focului.) II. 1. (reg.) jug, (Mold. si Bucov.) pochiheci. (~ la razboiul de tesut.) 2. (Mold.) coltar. (~ul este stalpul de la coltul unei case de tara.)

BRABIN s. (BOT.; Bunias orientalis) (reg.) col-tul-lupului.

CANIN adj., s. 1. adj. (ZOOL.) (rar) cainesc. (Rasa ~.) 2. s. (ANAT.) colt.

CERSI vb. a cere, a se milogi, (pop.) a prosti, (Transilv. si Maram.) a coldui, (inv.) a calici, a cersetori, (arg.) a m****i. (~ pe la colturi de strada.)

CHEOTOARE s. 1. v. butoniera. 2. baiera. (~ la gura camasii taranesti.) 3. (CONSTR.) (reg.) zimt. (~ la colturile casei.) 4. (reg.) catel, zimt. (~ la coltul gardurilor de nuiele.)

colt s. 1. cotlon, ungher, unghi, (reg.) corn, cot, (Olt. si Transilv.) unghet. (Intr-un colt al odaii.) 2. v. extremitate. 3. coltul gurii v. comisura. 4. v. canin. 5. v. dinte. 6. dinte, masea. (colt la grapa.) 7. dinte, zimt. (colt al ferastraului.) 8. tinta, (reg.) cui. (colt pe talpa incaltamintei.) 9. (BOT.) coltul-babei (Tribulus terrestris) = (reg.) paducherita, paduchernita, paduchele-calului, paduchele-elefantului.

coltAR s. 1. (Transilv.) cornurar. (Dulapiorul de colt numit ~.) 2. v. echer. 3. v. dreptar.

coltUL-LUPULUI s. v. brabin, gura-lupului.

COMISURA s. (ANAT.) coltul gurii.

CORN s. v. aripa, capat, caprior, coasta, colt, cotlon, flanc, margine, ungher, unghi, radasca, ragace.

CORNER s. (SPORT) lovitura de colt. (A executa un ~.)

COT s. v. colt, coltar, cotlon, dreptar, echer, ungher, unghi.

COTLON s. 1. v. ascunzatoare. 2. v. colt. 3. v. nisa.

CUI s. v. colt, fuscel, ic, masea, pana, spita, treapta, tinta.

DIN prep. 1. (local) (inv.) ot. (Eftimie ~ Bistrita.) 2. (local) dinspre. (~ apus venea un calaret.) 3. (local) dintru. (Vine ~ acel colt indepartat de tara.) 4. (temporal) dintre. (In una ~ zile.) 5. (temporal) dintru. (O intamplare ~ acea seara.) 6. (arata natura, provenienta) de. (Masa ~ brad.) 7. (partitiv) dintre, intre, printre. (Cel mai bun ~ toti.) 8. (partitiv) dintru. (Stie multe ~ ale vietii.) 9. (instrumental) cu. (Pocneste ~ bici.)

DINTE s. 1. colt. (~ al greblei, al furcii etc.) 2. colt, masea. (~ la grapa.) 3. colt, zimt. (~ al ferastraului.) 4. crestatura, zimt. (~ pe muchia unei monede.) 5. (BOT.) dintele-d******i (Polygo-num hydropiper) = (reg.) iarba-iute, iarba-rosie, piper-de-apa, piper-de-balta, piper-de-vale, piperul-baltii, piperul-broastei.

DINTRU prep. 1. (local) din. (Vine ~-un colt indepartat de tara.) 2. (temporal) din. (O intamplare ~-acea seara.) 3. (partitiv) din. (Stie multe ~-ale vietii.)

EDELVAIS s. v. albumeala, albumita, floarea-reginei, floare-de-colt.

EXTREMITATE s. 1. cap, capat, colt, extrema, limita, margine, (inv.) sconcenie. (La cealalta ~ a tarii.) 2. v. margine. 3. v. latura. 4. v. cap. 5. cap, capat. (~ de dinapoi a barcii.) 6. v. varf.

FILDES s. (ZOOL.) 1. defensa. (~ al unui elefant.) 2. ivoriu. (coltii de elefant sunt formati din ~.)

FLOAREA-DOAMNEI s. v. albumeala, albumita, floarea-reginei, floare-de-colt.

F*******E s. pl. v. albumeala, albumita, curcubeu, floarea-reginei, floare-de-colt, parpian.

LOVITURA s. 1. izbitura, (pop.) palitura, (reg.) stos, (inv.) loveala. (O ~ puternica primita de cineva.) 2. v. plesnitura. 3. v. izbitura. 4. v. zvarlitura. 5. lovitura de colt v. corner; lovitura de picior cazuta v. dropgol. 6. rana, (inv.) vatamatura. (Are o ~ usoara la mana.)

LUMINARE s. 1. luminat. (~ unui colt intunecat.) 2. v. inseninare.

MASEA s. 1. (ANAT.) molar. 2. (TEHN.) (reg.) bot, bot, burete, ceafa, cioc, clenci, creasta, crestus, gat, nod, umar, ureche. (~ la leuca carului.) 3. (TEHN.) (reg.) ciocalteu, ciocarlie, cocos, cui, popa. (~ la plug.) 4. (TEHN.) colt, dinte. (~ la grapa.) 5. (TEHN.) (reg.) bontoc, catel, coada, manusa, mana. (~ la coasa.) 6. (TEHN.) (reg.) sistoare. (~ la joagar.) 7. (TEHN.) pana. (~ la grindeiul de la piua.) 8. (BOT.) maseaua-ciutei (Erythronium dens canis) = (reg.) cocorei (pl.), cocosei (pl.), ghicitori (pl.), turcarete.

MILOGI vb. a cersi, (pop.) a prosti, (Transilv. si Maram.) a coldui, (inv.) a calici, a cersetori, (arg.) a m****i. (A ~ pe la colturi de strada.)

PADUCHELE-CALULUI s. v. coltul-babei.

PADUCHELE-ELEFANTULUI s. v. coltul-babei.

PADUCHERITA s. v. coltul-babei.

PADUCHERNITA s. v. coltul-babei, vartejul-pa-mantului.

RIDICARE s. 1. ridicat, saltare, saltat, suire, suit, urcare, urcat. (~ sacului in caruta.) 2. culegere, cules, ridicat, strangere, strans. (~ unei hartii de jos.) 3. sculare, sculat. (~ de pe scaun.) 4. v. arestare. 5. v. inaltare. 6. v. catarare. 7. v. ascensiune. 8. inaltare, suire, suit, urcare, urcat. (~ in vazduh.) 9. (BIS.) inaltare, (pop.) ispas, (inv.) vaznesenie. (~ la cer a lui Isus.) 10. indepartare, inlaturare, ridicat. (~ unui colt din val.) 11. v. suflecare. 12. v. risipire. 13. v. crestere. 14. v. construire. 15. v. incasare. 16. v. insanatosire. 17. v. majorare. 18. crestere, marire, suire, urcare. (~ tempera-turii cuiva.) 19. v. inaltare. 20. avansare, inaintare, inaltare, v. promovare. 21. crestere, marire, sporire. (~ nivelului de trai.) 22. (CONSTR.) v. releveu.

RIDICAT s. 1. v. ridicare. 2. culegere, cules, ridicare, strangere, strans. (~ul unei hartii de pe jos.) 3. indepartare, inlaturare, ridicare. (~ul unui colt din val.) 4. v. suflecare.

SCONCENIE s. v. cap, capat, colt, decedare, deces, disparitie, extrema, extremitate, limita, margine, moarte, pieire, prapadire, raposare, sfarsit, stingere, sucombare.

STELUTA s. v. albumeala, albumita, batranis, bumbisor, floarea-reginei, floare-de-colt, licurici, rocotea, scanteiuta.

TINTA s. 1. colt, (reg.) cui. (~ pe talpa incaltamintei.) 2. stea. (Cal cu ~ in frunte.) 3. semn, (prin Transilv. si Ban.) saiba, (inv.) tel. (Trage cu pusca la ~.) 4. v. but. 5. v. potou. 6. v. cauza. 7. obiect, obiectiv, scop, tel, (inv.) pravat. (~ unei cercetari.) 8. menire, obiectiv, rol, rost, scop, sens, tel, (pop.) noima. (~ acestor masuri a fost aceea de a ...) 9. finalitate, scop, tel. (Care este ~ acestei actiuni?)

UNGHER s. colt, cotlon, unghi, (reg.) corn, cot, (Olt. si Transilv.) unghet. (Se afla in ~ul cel mai ascuns al odaii.)

UNGHET s. v. colt, cotlon, ungher, unghi.

UNGHI s. 1. (GEOM.) unghi obtuz = (inv.) unghi tampit. 2. colt, cotlon, ungher, (reg.) corn, cot, (Olt. si Transilv.) unghet. (Intr-un ~ al odaii.) 3. v. pozitie. 4. v. judecie.

ZIMT s. 1. crestatura, dinte. (~ pe muchia unei monede.) 2. colt, dinte. (~ al ferastraului.)

colt s. n., pl. colturi

colt (dinte) s. m., pl. colti

colt (unghi, extremitate) s. n., pl. colturi

coltii-babei v. coltul-babei

coltul-babei/coltii-babei (bot.) s. m.

corn (franzeluta, recipient, colt, instrument-semnal de vanatoare) s. n., pl. cornuri

floare-de-colt s. f., g.-d. art. florii-de-colt; pl. flori-de-colt

tif (barbuta, colt de planta) s. n., pl. tifuri

AMNAR² ~e n. 1) Fiecare dintre stalpii care se pun la colturile caselor taranesti pentru a sustine acoperisul. 2) Maner de lemn cu care se fixeaza si se invarteste sulul razboiului de tesut. 3) Unealta cu care se ridica sau se coboara fierul lat al plugului. /a + manar[e]

BASTION ~oane n. 1) mil. Fortificatie de forma cilindrica sau poliedrica, construita la colturile unei fortarete. 2) fig. Centru de rezistenta a ceva (al unei organizatii, al unei teorii, doctrine etc.). ~onul radicalismului. [Sil. -ti-on] /<fr. bastion

BOROANA ~e f. pop. Unealta agricola in forma de gratar cu colti mari de fier, folosita pentru maruntirea, afanarea si nivelarea araturii; grapa. [Sil. -roa-na] /<ucr. borona

CAPISON ~oane n. Gluga cu unul sau doua colturi care protejeaza capul de intemperii. /<fr. capuchon

CAS ~uri n. 1) Produs alimentar obtinut din lapte (de oaie) inchegat si stors de zer. 2) Substanta galbuie care se formeaza in colturile ciocului la puii de pasari. ◊ A fi cu ~ la gura a fi tanar si fara experienta. /<lat. caseus

A CARNOSI ~esc tranz. 1) rar A rupe in bucati (cu mainile, cu coltii, cu ghearele etc.); a sfasia; a sfarteca. 2) (piei de animale) A pregati pentru tabacit, inlaturand ramasitele de carne. /Orig. nec.

colt¹ ~uri n. 1) Loc unde se intalnesc doua laturi sau doua muchii ale unui obiect. ~ul mesei. ~ul batistei. ◊ ~ul gurii fiecare din cele doua extremitati ale gurii unde se intalnesc buzele. ~ de paine bucata de la margine a unei paini; calcai. ~ de strada unghi format de doua strazi care se intretaie. 2) Parte a unei incaperi, unde se unesc doi pereti alaturati; ungher. ◊ A da din ~ in ~a face eforturi disperate pentru a scapa de ceva. 3) (in publicistica) Rubrica rezervata unei anumite specialitati. ~ satiric. 4) Loc, departe de ochii lumii, care serveste drept refugiu pentru cineva. ◊ ~ de tara loc retras. In (sau din) toate ~urile (lumii) in (sau din) toate partile; (de) pretutindeni. La ~ de tara si la mijloc de masa intr-un loc ferit, dar avantajos. 5) Broboada subtire in forma de triunghi. /<bulg. kolec, sb. kolac

colt² ~i m. 1) Dinte cu varf ascutit, situat intre dintii incisivi si masele; dinte canin. ~i de morsa. ~i de elefant. ◊ A-si arata ~ii a-si da pe fata firea agresiva. A fi la ~i cu cineva a trai rau cu cineva; a nu se putea intelege. 2) Bucata ramasa dintr-un dinte rupt. 3) Fiecare dintre piesele in forma de cui ale unei unelte agricole; dinte. ~i de grebla. ~ de furca. 4) Cui cu gamalia mare si crestata, care se aplica pe talpa incaltamintei de sport sau de iarna pentru a impiedica alunecarea. 5) Varful unei plante, mai ales al ierbii, cand rasare din pamant. ◊ A da (sau a scoate, a prinde) ~i a incolti. 6) Proeminenta cu varf ascutit. ~ de stanca. 7) Fiecare dintre taieturile triunghiulare facute pe marginea unei stofe; zimt. 8): Floare-de-~ mica planta erbacee, cu frunze albicioase, pufoase si ascutite, care creste pe crestele stancoase ale muntilor; floarea-doamnei; albumeala; edelvais. /<bulg. kolec, sb. kolac

coltAN ~i m. pop. Varf masiv de stanca. /colt + suf. ~an

coltAR ~e n. 1) Dulap mic sau polita fixata in coltul unei camere. 2) Instrument in forma de triunghi dreptunghic, folosit la trasarea unghiurilor drepte sau a liniilor perpendiculare; echer. 3) Piesa de metal sau de lemn in forma de unghi drept, folosita la confectionarea unei imbinari. 4) Dispozitiv metalic prevazut cu o serie de colti, care se prinde de talpa incaltamintei, ca sa nu alunece pe gheata, pe stanci etc. /colt + suf. ~ar

coltAT ~ta (~ti, ~te) v. coltUROS. /colt + suf. ~at

coltISOR ~i m. (diminutiv de la colt) Planta erbacee cu flori violete-alburii ori galbui, dispuse in inflorescente umbeliforme. /colt + suf. ~isor

coltOS ~oase (~osi, ~oase) 1) Care are colti; cu dinti mari si ascutiti. 2) fig. Care este rau de gura. 3) fig. (despre oameni) Care are oase mari, cu articulatii proeminente; osos; ciolanos. /colt + suf. ~os

coltUROS ~oasa (~osi, ~oase) (de-spre pietre, bolovani etc.) Care are multe colturi; cu muchii si varfuri ascutite. /colt[uri] + suf. ~os

CORNER ~e n. 1) (in fotbal) Lovitura de pedeapsa executata din coltul terenului; lovitura de colt. 2) ec. Achizitionare a unor marfuri cu scopul comercializarii acestora la pret de monopol. /<engl. corner

DINTE ~ti m. 1) Formatie osoasa fixata in maxilar care serveste pentru a musca, a rupe si a mesteca hrana sau ca mijloc de aparare. ◊ ~ti de lapte primii dinti care le cresc copiilor (si care cad, fiind inlocuiti cu altii). Soare cu ~ti soare pe timp geros sau racoros. A se tine de ceva cu ~tii a nu se lasa de ceva cu nici un pret. Printre ~ti a) nelamurit, nein-teles; b) fara dorinta; in mod ostil. A-si lua inima in ~ti a-si face curaj; a indraz-ni. Inarmat pana in ~ti echipat cu tot felul de arme. A avea un ~ impotriva (sau contra) cuiva a purta cuiva pica. A scoate cuiva si ~tii din gura a lua cuiva tot ce are; a despuia. A sta cu ~tii la stele a nu avea ce manca. 2) Fiecare dintre piesele in forma de cui ale unei unelte agricole; colt. 3) (la obiecte sau piese) Zimt sau crestatura pe margine. ~tii feras-traului. 4) bot.: ~tele d******i planta cu flori rosii, albe sau verzui, care creste prin locuri umede (mlastini, balti). /<lat. dens, ~ntis

DIORAMA ~e f. 1) Tablou de mari dimensiuni alcatuit din mai multe planuri, reprezentand, de obicei, o scena istorica sau un peisaj, care, datorita unei iluminari speciale, da spectacolului impresia realitatii. 2) Reprezentare spatiala a unui colt de natura in care se expun, in muzee, animale impaiate sau manechine. [Sil. di-o-] /<fr. diorama

EDELVAIS m. Planta erbacee cu frunze albicioase dispuse in jurul inflorescentei, care creste pe crestele muntilor; floare-de-colt. /<germ. Edelweiss

ELEFANT ~ti m. Mamifer de talie mare, cu nasul modificat intr-o trompa lunga, mobila, si cu colti lungi de fildes. /<fr. elephant, lat. elephantus

FILDES² ~i m. 1) colt de elefant; dinte incisiv al elefantului. 2) inv. Mamifer exotic cu corpul masiv, cu trompa lunga, mobila, cu urechi late si cu doi colti mari; elefant. /<turc. fildisi

IMBINARE ~ari f. 1) v. A IMBINA si A SE IMBINA. 2) Asamblare a unor elemente componente (in cadrul unui sistem tehnic, al unei constructii etc.). ~ de colt. 3) Loc unde se imbina doua sau mai multe elemente. /v. a imbina

A INCHIPUI inchipui tranz. 1) A face in graba din materiale aflate la indemana; a injgheba; a infiripa; a sclipui; a improviza. ~ o coliba. 2) A aminti prin forma sa, inlocuind. Masa din colt inchipuia tribuna. 3) (construit cu un pronume in dativ) A-si reprezenta in gand; a-si infatisa; a-si imagina. A-si ~ viitoarea calatorie. /in + chip + suf. ~ui

A INcoltI¹ ~esc tranz. 1) (despre unele animale) A apuca cu coltii. 2) (despre fiinte) A inconjura amenintator din toate partile. 3) fig. (despre persoane) A ataca cu vehementa si rautate. /in + colt

A INcoltI² pers. 3 ~este intranz. 1) (despre seminte, tuberculi, bulbi etc.) A da colt; a germina. Plantele au ~it. 2) fig. (despre atitudini, sentimente, idei etc.) A incepe sa se contureze; a prinde consistenta; a inmuguri; a se destepta; a se infiripa. ~ un graunte de speranta. /in + colt

NETEZITOARE ~ori f. 1) Unealta de zidarie folosita pentru netezirea tencuielii la colturile si la muchiile unei constructii. 2) Unealta agricola pentru nivelarea pamantului arat. /a netezi + suf. ~toare

OBLIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care se afla sub un unghi fata de orizontala; piezis; costis. Linie ~ca. Pozitie ~ca. Raza ~ca. 2) (despre ochi) Care are colturile ridicate spre tample; codat. 3) (despre privire) Care vadeste suspiciune; iscoditor. 4) gram.: Caz ~ orice caz in afara de nominativ. [Sil. o-blic] /<lat. obliquus, fr. oblique

PAIANJEN ~i m. 1) Animal nevertebrat terestru, de talie mica, cu abdomenul mare, nesegmentat, cu patru perechi de picioare, care urzeste fire lungi (impletite in plase foarte subtiri) pentru prinderea insectelor. 2) Panza tesuta de acest animal. 3) Unealta inzestrata cu o plasa, cu care se scot piesele mici cazute intr-o sonda petroliera. 4) fam. Fiecare dintre colturile de sus ale portii de la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). /<sl. pa[j]ontina

PEISAJ ~e n. 1) colt din natura reprezentand un ansamblu estetic. 2) Reprezentare artistica (in pictura, literatura, muzica etc.) a unui colt din natura. 3) Gen artistic corespunzator (pictural, literar, muzical etc.). [Sil. pe-i-] /<fr. paysage

PENTAGRAMA ~e f. (in antichitate) Figura in forma de stea cu cinci colturi, folosita ca talisman. [Sil. -gra-] /<fr. pentagramme

PERSPECTIVA ~e f. 1) Aspect agreabil al unui colt de natura vazut de la o anumita distanta. 2) Aspect al unui obiect vazut din departare. ~a portilor orasului. 3) Modalitate de interpretare; punct de vedere. Fenomen social cercetat in ~ istorica. 4) mat. Reprezentare tridimensionala a unui obiect, reprodusa la scara diferita pe o suprafata plana, pastrand proportia dintre dimensiunile obiectului. 5) fig. Posibilitate de dezvoltare sau de realizare in viitorul apropiat. ◊ In (sau cu) ~ in (sau cu) viitor. [G.-D. perspectivei] /<fr. perspective

PLACINTA ~e f. Preparat culinar facut din foi de aluat cu umplutura (de branza, cartofi, dovleac, carne etc.) si copt in cuptor sau prajit pe tava. ◊ ~ (cu) poale (sau poalele)-n brau placinta facuta dintr-o foaie de aluat impaturita sau din mai multe foi suprapuse in mijlocul carora se pune umplutura, peste care se intorc colturile foii. A-i pregati cuiva ~a a-i pregati cuiva, pe neasteptate, o neplacere. [G.-D. placintei] /<lat. placentae

PRIVELISTE ~i f. 1) Aspect al unui colt din natura privit dintr-un anumit punct; vedere. 2) Spectacol sau eveniment neobisnuit care se desfasoara inaintea ochilor. /priveala + suf. ~iste

PROBOSCIDIAN ~eni m. 1) la pl. Ordin de mamifere inzestrate cu trompa lunga si cu o pereche de colti mari de fildes (reprezentant: elefantul). 2) Mamifer din acest ordin. [Sil. -di-an] /<fr. proboscidien

PUCHINA ~i f. reg. Secretie densa si vascoasa care se scurge din ochi, depunandu-se in coltul pleoapelor; urdoare. /Orig. nec.

REDAN ~e n. 1) inv. Fortificatie simpla in forma de unghi (folosita de obicei pentru apa-rarea unei treceri). 2) Aliniere oblica a cladiri-lor de-a lungul unei strazi, astfel ca un colt al lor sa iasa mai mult spre strada. 3) Fiecare dintre treptele facute in partea de sus a unui zid, construit pe un teren inclinat. 4) Proemi-nenta longitudinala pe fundul unei ambarcatii sau al unui hidroavion care asigura alune-carea acestora pe apa. /<fr. redan

A ROTUNJI ~esc tranz. 1) (linii, numere, colturi etc.) A face sa fie rotund. 2) fig. (averi, sume etc.) A face mai mare; a spori; a mari; a majora. 3) A face sa se rotunjeasca. /Din rotund

SAPALIGA ~gi f. Sapa mica, lunguiata (avand in partea opusa a taisului doi sau trei colti); sapa de plivit; sapa de gradina.[G.-D. sapaligii] /sapa + suf. ~aliga

SCOTA ~e f. Parama folosita pentru fixarea coltului inferior al unei panze de corabie. /<it. scotta

A SFARTICA sfartic tranz. A rupe in bucati (cu mainile, cu dintii, cu coltii, cu ghearele etc.); a sfasia. /Orig. nec.

A SFASIA sfasii tranz. 1) A rupe in bucati (cu mainile, cu dintii, cu coltii, cu ghearele etc.); a sfartica. 2) fig. A supune unor suferinte morale; a mahni adanc; a indurera. ◊ ~ cuiva inima a pricinui cuiva o durere sufleteasca. 3) rar A ataca vehement cu vorba; a defaima. [Sil. -si-a] /<lat. exfasciare

A SPARCUI ~iesc tranz. inv. A rupe in bucati (cu mainile, dintii, coltii, ghearele etc.); a sfasia; a sfarteca. /sparc + suf. ~ui

A TESI ~esc tranz. 1) (lemne, trunchiuri) A taia piezis. 2) (obiecte cu muchii, margini sau colturi proeminente) A face sa se teseasca. 3) (obiecte alungite in partea de sus) A turti, stramband sau aplecand pe o parte. 4) fig. A culca la pamant (printr-o lovitura); a dobori; a pravali. /<bulg. tesa

A SE TESI pers. 3 se teseste intranz. (despre obiecte cu muchii, margini sau colturi proeminente) A capata forme mai netede (in urma tocirii). /<bulg. tesa

TRICORN ~uri n. (in trecut) Palarie barbateasca cu borurile indoite in trei colturi. /<fr. tricorne

TROFEU ~e n. 1) (in antichitate) Echipament al unui dusman invins, expus pe un trunchi de copac in semn de victorie. 2) Monument comemorativ al unei victorii pe care sunt expuse armele celor invinsi. 3) Prada de razboi, luata de la dusman; captura. ◊ ~e de vanatoare blana, coltii sau coarnele unui animal vanat, pastrate ca obiecte decorative. /<fr. trophee

TULPAN ~e n. 1) Tesatura fina si transparenta; muselina. 2) la pl. Varietati ale unei astfel de tesaturi. 3) Basma in trei colturi. /<ngr. tulpani

UNGHER ~e n. 1) Parte a unei incaperi, unde se unesc doi pereti formand un unghi; colt. 2) Loc retras, ascuns. /<lat. anglareus

UNGHI ~iuri n. 1) Figura geometrica formata din doua semidrepte care pleaca din acelasi punct. ◊ ~ facial unghi format de doua drepte care pleaca de la baza nasului, una spre partea superioara a fruntii, alta spre deschizatura urechii. 2) Loc unde se intretaie doua laturi sau doua suprafete; colt. ◊ ~ de vedere felul cum intelege cineva o chestiune; punct de vedere. /<lat. angulus

URDOARE ~ori f. pop. Secretie densa si vascoasa, galbuie, care se scurge din ochi si se depune in coltul pleoapelor. /<lat. horridor, ~oris

ZABALA ~e f. 1) Piesa constand din doua bare metalice, unite flexibil intre ele si fixate in partea de jos a capastrului, care se introduce in gura calului pentru a-l putea struni ori conduce. 2) la pl. Bubulite molipsitoare, care apar, mai ales la copii, in colturile gurii (si la vite pe buze). 3) (la puii unor pasari) colt carnos si galben de la radacina ciocului. [G.-D. zabalei] /<ung. zabola

BABIRUSA s.f. (Zool.) Porc salbatic din Malaysia, cu corpul fara par si coltii de pe maxilarul superior indreptati in sus, strabatand pielea botului. [< fr. babiroussa < cuv. malaiez].

CAPISON s.n. 1. Un fel de gluga (de lana tricotata sau confectionata din stofa groasa) avand unul sau doua colturi. 2. (Constr.) Aparatoare la cosul de fum. [Var. capson, capuson s.n. / < fr. capuchon].

colt s.n. Pistolet automat american de calibru 11,4 mm. [< engl., fr. colt, cf. colt – fabricantul acestei arme].

DEFENSA s.f. (Zool.) Fiecare dintre coltii (incisivii) elefantului; fildes. [< fr. defense].

DELINEAVIT s.n. Termen care insoteste in coltul de jos al unei gravuri numele autorului. [Pron. -ne-a-. / < lat. delineavit – a desenat].

ECOANSON s.n. (Arhit.) Ornament triunghiular cuprins intre doua arcade tangente legate la inaltime de un brau orizontal; piatra care formeaza coltul ambrazurii unei ferestre sau usi. ♦ (Constr.) Operatie de finisare a colturilor unei incaperi. [< fr. ecoincon].

ELEFANT s.m. Mamifer din jungla Asiei si Africii, foarte mare, cu nasul modificat in forma de trompa si cu colti mari de fildes. [Cf. fr. elephant, it. elefante, lat. elephantus, gr. elephas].

FACOCER s.m. (Zool.) Specie de mistret din Africa, cu botul mare si turtit si cu coltii curbati. [< fr. phacochere].

GHIDON s.n. 1. Piesa cu manere fixata de furca unei biciclete, a unei motociclete etc., cu care se poate orienta roata din fata pentru mentinerea sau schimbarea directiei. 2. (Mar.) Pavilion din codul international de semnale, cu fluturatura taiata in colturi; pavilion de club, de campanie. [< fr. guidon, cf. it. guidone].

MORSA s.f. 1. Mamifer carnivor din marile arctice si antarctice asemanator cu foca si al carui mascul are doi colti foarte mari, care ies afara din gura. 2. Dispozitiv cu dinti care permite imbucarea a doua piese ale unui sistem tehnic. [< fr. morse].

MURA s.f. (Mar.) 1. Manevra curenta prin care coltul de jos al unei vele se intinde spre prora. 2. Expresie folosita pentru a arata pozitia velierului in raport cu vantul. [< it. mura].

NORMA s.f. 1. Regula obligatorie, lege dupa care trebuie sa se conduca cineva sau ceva. ♦ (Estet.) Regula, canon al creatiei artistice. 2. Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentzru a se califica, a obtine un titlu. 3. Criteriu, mijloc de apreciere. 4. Cantitate de produse care trebuie realizata de un muncitor intr-o unitate de timp. 5. Numele autorului si titlul prescurtat al lucrarii, imprimate cu litere mici in coltul stang de jos al primei pagini din fiecare coala de tipar. 6. (Mat.) Numar pozitiv care se asociaza anumitor marimi matematice si care generalizeaza proprietatile, valorile absolute ale numerelor si ale modului numerelor complexe. [Cf. lat. norma, fr. norme, rus. norma].

PICOU s.n. colt de dantela; nod mic. [< fr. picot].

TREFLA s.f. 1. Una dintre cele patru culori ale cartilor de joc, reprezentata printr-un semn de forma unei frunze de trifoi de culoare neagra; spatie. 2. (Poligr.) Ornament care imita trifoiul. ♦ Gaitan de bumbac, de matase etc. in forma de frunza de trifoi cusut ca podoaba la unele haine (de uniforma); (p. ext.) cusatura astfel executata. ♦ (Arhit.) Ornament compus din trei cercuri care se intretaie. 3. (Mar.) Dispozitiv special de legatura atasat la coltul inferior al velelor patrate. 4. Incrucisare suprapusa de sosele; pasaj denivelat. [< fr. trefle].

BABIRUSA s. f. porc salbatic din insulele Moluce, cu corpul fara par si coltii in sus, strabatand pielea botului. (<fr. babiroussa)

colt s. n. revolver sau pistolet american de calibru 11,43 mm, cu incarcare automata. (<engl., fr. colt)

fildes s. n. Substanta din care sunt alcatuiti coltii de elefant. – Mr., megl., fildis. – Tc. fil disi „dinte de elefant” (Seineanu, II, 171; Lokotsch 607), cf. fil, cuman. fil tisi, sp. marfil, si de asemenea, ngr. φίλδισι, alb. filjdic, bg. ildisi, sb. fildis. – [3367]

BASE-BALL s.n. Joc national cu mingea din America de Nord, care se practica intre doua echipe a cate noua jucatori pe un teren cu patru platforme de cauciuc alb la colturi, in care jucatorii sunt feriti de lovituri. [Pron. beisbol si beisbal. / < engl. base-ball].

BICORN s.n. (Rar) Palarie barbateasca cu doua colturi, care se mai poarta si azi in Occident de catre academicieni, diplomati, militari etc. la solemnitati. [Pl. -nuri. / < fr. bicorne].

BRIZANT, -A adj. Care se descompune intr-un timp foarte scurt, dezvoltand gaze sub presiune. // s.m.pl. Valuri care se sparg in apropierea tarmului, lovindu-se de funduri putin adanci sau de stanci. ♦ Obstacol, colt de stanca de care se izbesc valurile. [< fr. brisant].

boldan, boldani, s.m. (reg.) 1. os, fluierul piciorului. 2. varf de munte, colt.

carstata s.f. (reg.) prescura cu trei colturi.

chimenet, chimenete, s.n. (reg.) polita in coltul caselor taranesti.

chiort, chiorturi, s.n. (reg.) colt, ungher, corn.

chitoi s.n. (reg.) colt, petec mic, triunghi mic (ramas de arat sau de secerat).

CONTRASCOTA s.f. (Mar.) Fiecare dintre franghiile prinse la colturile panzelor unei corabii, servind la strangerea acestor panze. [Cf. it. contrascotta].

CORNER¹ s.n. Lovitura de colt la fotbal, care se acorda echipei in atac daca mingea depaseste linia de poarta, fiind atinsa ultima oara de un jucator din aparare. [< engl., fr. corner].

clovaci s.m. pl. (reg.) colti de cal.

coltan¹, coltani, s.m. (reg.) 1. om sau animal cu colti mari. 2. gandac de locuinta. 3. planta ierboasa de apa, cu fructul in colturi; coltar, castan-de-balta, stea-de-balta.

coltorat (colturat), coltorata, adj. (inv.) cu mai multe colturi; angular, dintat.

coltoros (colturos), -oasa, coltorosi (colturosi), -oase, adj. (pop.) 1. plin de colturi. 2. gloduros, grunturos.

cornar, cornari, s.m. (inv.) 1. slujbas care strangea cornaritul (v.). 2. cel care la arat tinea coarnele plugului; cornaci, cornici. 3. plug cu un singur corn. 4. stalpul din coltul (cornul) casei; coltar.

cotruta, cotrute, s.f. (reg.) 1. vatra mica; parte sau colt din vatra; loc gol intre cuptor si perete; adancitura sub vatra; ungher, groapa, cotlon, cotrov, cenusar, firida, ocnita, capatai, fundoaie. 2. gratarul de la soba, gratia, rosteiul. 3. policioara de langa cuptor. 4. cujba ce tine caldarea pe foc. 5. (fig.) om lenes. 6. (fig.) femeie intriganta.

amnar (amnare), s. n. – 1. Bucata de otel cu care se loveste cremenea spre a scoate scintei; uneori foloseste si pentru a ascuti. – 2. Dispozitiv cu care se urca sau se coboara fierul lat al plugului. – 3. Miner de lemn cu care se invirte sulul la razboiul de tesut. – 4. Stilpi de lemn pusi la colturile constructiilor taranesti spre a sprijini acoperisul. – Mr. manar, megl. manar, amnar. Lat. manuārius (dupa Puscariu 82; REW 5332; DAR), cf. miner. Mai putin probabila este der. de la *ignarium (Philippide, Principii, 46; Korting 4706), daca luam in consideratie rezultatele dialectale. Densusianu, Rom., XXXIII, 274, si GS, II, 317, se gindeste la posibilitatea unei der. interne, pe baza lui mina.

ghioz, ghiozuri, s.n. (reg.) colt intunecos.

EDELVAIS s.m.invar. Planta erbacee perena din familia compozeelor, cu inflorescente compuse din capitule inconjurate de bractee albe si paroase, care creste in munti; floarea-reginei, floarea-doamnei, albumita, floare-de-colt. [Pron. -vais, scris si edelweiss. / < germ. Edelweiss].

inghebejit, -a, adj. (reg.) 1. incoltit (prins intr-un colt). 2. inghesuit, indesat.

lipac s.m. (reg.) caprior alipit in coltul acoperisului; nada.

paducher, paducheri, s.m. (reg.) 1. mica planta taratoare cu flori galbene sau rosii; vartejul-pamantului. 2. planta erbacee taratoare cu flori galbene si fructe tepoase; coltul-babei.

paduchita, paduchite, s.f. (reg.) planta taratoare cu flori galbene si fructe tepoase; coltul-babei.

petrisor, petrisori, s.m. (reg.) 1. specie de peste marunt cu corpul in forma de fus, cu un sir de pete negre pe laturi si cu doua mustati in coltul gurii; porcusor. 2. o specie de planta denumita si „fluturasi”.

polimi, polimesc, vb. IV (reg.) 1. a concepe, a procrea; a naste. 2. (despre plante) a prinde rod; a lega. 3. (refl.; despre plante) a da colt, a rasari. 4. a crea, a face, a concepe, a fauri.

potorel¹, potorei, s.m. (reg.; compus) potorei-albi = floare-de-colt.

saraoala, saraoale, s.f. (inv.) poarta suplimentara alcatuita din grinzi groase de lemn armate la partea inferioara cu colti metalici, situata intre podul ridicator si poarta de intrare a cetatilor medievale, care, la nevoie, putea fi coborata pentru a bara trecerea atacatorilor.

scoret, scorete, s.n. (reg.) 1. teica in care cad grauntele la moara. 2. jgheab pe care curge faina dintre pietrele morii; piscoaie. 3. orificiu din mijlocul pietrelor unei rasnite, prin care se scurge sarea macinata. 4. (in forma: scaret) coltul sau ladita vetrei unde se aduna cenusa.

caraul (-li), s. m. – 1. Santinela, garda. – 2. Paznic de noapte. – 3. (Inv.) Pedeapsa scolara care consta in a obliga un elev sa stea in picioare, intr-un colt al clasei. – Var. caraula, s. f. Mr. caraule, megl. caraul. Tc. karaul (Roesler 595; Seineanu, II, 89; Meyer 177; Lokotsch 1078; Ronzevalle 138); cf. ngr. ϰαραούλι, alb. karaujl, bg. karaul, sb. karaula.

PEISAJ s.n. 1. colt din natura care formeaza un tot estetic; priveliste. ♦ Tablou, desen, fotografie, care infatiseaza un colt din natura. 2. Compozitie literara sau muzicala care cuprinde o descriere a naturii. 3. (Fig.) Aspect al societatii, al literaturii etc. [Var. peisagiu s.n. / < fr. paysage].

PENTAGRAMA s.f. Figura geometrica in forma de stea cu cinci colturi. [< fr. pentagramme, cf. gr. pente – cinci, gramma – scriere].

sugusa, sugus, vb. I (inv. si reg.) 1. a gatui, a sugruma. 2. (reg.; despre caini) a rupe cu coltii, a sfasia o portiune de la gat (pentru a ucide). 3. (inv.; fig.; despre oameni) a trata cu asprime, a cere socoteala in mod violent; a incolti, a lua de gat. 4. (fig.; inv.; despre oameni) a barfi, a critica.

schiopar, schiopare, s.n. (reg.) fiecare dintre cei patru capriori mai scurti de la colturile acoperisului casei.

spanta, spanti, s.f. (reg.) 1. bucata mica de fier. 2. (in exploatarea lemnului) placa de fier cu trei sau patru colti, care se fixeaza pe fundul ulucului (jilipului) pentru a micsora viteza de coborare a bustenilor.

stim s.n. (pop.) 1. fire de lana (scurte si de proasta calitate) care raman, dupa daracit, in coltii daracului; resturi de lana sau de canepa ce ies din tesaturi, cand se dau la piua. 2. (fig.) par (de pe capul omului). 3. (reg.) iarba deasa, scurta si greu de cosit. 4. (reg.) planta cu tulpina rigida, cu frunze subtiri si cu spicuri lungi; taposica.

stol, stoluri, s.n. (reg.) 1. fiecare dintre coltii de fier care se fixeaza iarna la potcoavele cailor pentru ca sa nu alunece. 2. fiecare dintre coltii de fier care se fixeaza pe fundul ulucului (jilipului) pentru a micsora viteza de deplasare a bustenilor.

tiflic s.n. (reg.) 1. tiflan. 2. colt mai lung al basmalei. 3. omusor. 4. mot de par.

toacan, toacane, s.n. (reg.) 1. colt de dantela. 2. cuta de par.

chiort (-turi), s. n. – colt, unghi. Mag. kurt (DAR). Cuvint rar, in Mold.

chiotoare (chiotori), s. f. – 1. colt al unei cladiri, format din impreunarea a doi pereti. – 2. Stilp, piatra de hotar. – 3. Articulatie. – 4. colt al acoperisului. – 5. Lat, nod. – 6. Butoniera. – 7. Cirlig de copca. – 8. Legatura, legatoare. – 9. Incheietoare, ansamblu de doua piese care deschid si inchid o carte legata. – Var. cheutoare, (Banat) cheptoare. Lat. *clautoria, in loc de clāvātoria. – Der. descheptura, vb. (Banat, a desface, a descheia) (Puscariu, Dacor., IV, 706; DAR). Var. (Puscariu 716); pare a reprezenta o pronuntare *clab(a)toria.

SCOTA s.f. (Mar.) Franghie cu care se fixeaza coltul de jos al unei vele. [< it. scotta].

SFEN s.n. (Chim.) Titanit. [< germ. Sphen, cf. gr. sphen – colt].

SFENOID, -A adj., s.n. (Os) in forma de sa, situat la baza craniului. [Pron. -no-id. / < fr. sphenoide, cf. gr. sphen – colt, eidos – forma].

cirmoaje (-oji), s. f. – colt de piine. – Var. cirmoj. Sl. kermus (slov. karmas, pol. kiermasz), din germ. Kermesse „sarbatoare, hram” (Draganu, Dacor., III, 702; Berneker 501; DAR), datorita pomenilor care se imparteau. Cf. Vasmer, I, 561.

clin (clinuri), s. n. – 1. Unealta de cizmar, neprecizata. – 2. Bucata de pinza triunghiulara care se adauga la haine pentru a le da largime. – 3. Portiune triunghiulara de teren. – Mr., megl. clin „colt de piine”. Sl. klinu „cui” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 289; Cihac, II, 62); cf. bg., sb., cr., slov., ceh., pol., rus. klin. Probabil este cuvint identic cu „clina”, s. f. (povirnis, coasta, plan inclinat), poate ca urmare a unei contaminari cu inclina (DAR crede ca acest cuvint s-a format pe baza it. china).

cobace (-e), s. f. – 1. Coliba. – 2. Dependinte. – Var. (Trans.) cobase. Sb. kobaca (Densusianu, Hateg, 56; DAR). In Banat si Trans. de Sud. Din aceeasi familie par a face parte mai multe cuvinte, a caror legatura exacta este greu de definit: cobilcer (var. cobilser), s. n. (Banat, scrumiera); cobilteata, s. f. (cotet de gaini), pe care DAR il pune in legatura cu germ. Kobel „coliba”; cobirlau, s. n. (cotet de gaini; vizuina de urs); cobirna, s. f. (coliba); cobilete (var. copilet), s. n. (nisa, firida; colt, ungher). Poate sint in legatura cu coliba (vezi cuvintul), prin intermediul unei metateze a radicalului lor comun, cobil-.

coltuc (coltuce), s. n. – 1. Cot. Cu acest sens se foloseste numai cu un gest de zeflemea, care consta in arata cu cotul, indicind un refuz nepoliticos. – 2. Ornament triunghiular. – 3. colt de piine. – 4. Traversa, birna. – Var. cultuc. Tc. koltuk „brat, cot, colt” (Cihac, II, 569; Seineanu, II, 141; Lokotsch 1199; Ronzevalle 140). Cf. Iordan, BF, I, 110.

crai s. m. – (Numai in expresia crai nou) Luna noua. Sl. krai „margine” (Scriban), cf. bg., rus. krai „extrema”, mag. karej „colt de piine.” Dictionarele confunda de obicei acest cuvint cu urmatorul. Cf. craina.

TRICORN s.n. Palarie barbateasca cu trei colturi. [< fr. tricorne].

UNGHIULAR, -A adj. In forma de unghi; colturos, in colturi. ♦ Piatra unghiulara = piatra de la coltul unei temelii de cladire; (fig.) fundament, baza. [Pron. -ghiu-. / < unghi, dupa fr. angulaire].

dunga (dungi), s. f. – 1. Striatie, cuta. – 2. Linie, dira. – 3. colt, muchie. – 4. Latura, coasta. – 5. (Olt.) Loitra. Sl. dąga „arc” (Cihac, II, 96), cf. bg. duga „arc”, rus. duga „curcubeu”. – Der. dungat, adj. (vargat, cu dungi); dungatea, s. f. (varietate de lotus, Lotus tetragonolobus); de-a dungusul, adv. (Trans., de-a berbeleacul); indunga, vb. (a face cute).

elefant (elefanti), s. m. – 1. Animal mamifer, cel mai mare dintre cele terestre de astazi, cu pielea groasa, trompa si colti de fildes. – 2. (Arg.) Bilet de o mie de lei. – 3. (Arg.) Persoana care plateste mereu. – Var. alifant. Mr. elefandu. Fr. elephant. Var., mai ales cu sensurile 2 si 3; in mr., din ngr. ἐλέφαντας.

BICORN, -A I. adj. bicornat. II. s. n. palarie barbateasca cu doua colturi, care se mai poarta si azi in Occident de catre academicieni, diplomati, la solemnitati. (< fr. bicorne)

CANTON s. n. 1. cladire construita langa o sosea sau cale ferata, pentru semnalizare, protectie si supraveghere a drumurilor respective; locuinta cantonierului. 2. unitate de supraveghere, intretinere si urmarire a lucrarilor din cadrul unui sistem de desecare, irigatii, baraje etc. ♦ sector al unui drum. 3. unitate in administratia padurilor, in care activeaza padurarul; locuinta acestuia. 4. unitate teritorial-administrativa in unele tari (Elvetia, Franta). 5. (arhit.) una dintre cele patru ogive care compun o bolta in cruce. 6. (herald.) piesa de forma patrata, a noua parte dintr-un scut, intr-un colt al acestuia. (< fr. canton)

CAPISON s. n. 1. boneta de lana, din stofa groasa, cu unul sau doua colturi. 2. (constr.) aparatoare la cosul de fum. 3. harnasament de protectie a capului si gatului contra insolatiei la caii de curse. (< fr. capuchon)

CONTRASCOTA s. f. fiecare dintre franghiile prinse la colturile velelor unei corabii, servind la strangerea acestora. (< it. contrascotta)

CORNER¹ s. n. lovitura de colt la fotbal care se acorda echipei in atac daca mingea depaseste linia de poarta, atinsa ultima oara de un jucator din aparare. (< engl., fr. corner)

CROSS s. n. 1. (biol.) proces de fuzionare a materialului genetic adus de cei doi gameti. 2. (tenis) lovitura in diagonala, mingea trimitandu-se pe partea dreapta a adversarului, cat mai spre coltul terenului. (< engl. cross)

DEFENSA s. f. fiecare dintre coltii (incisivii) elefantului, mistretului etc. (< fr. defense)

DELINEAVIT s. n. termen care insoteste in coltul de jos al unei gravuri numele autorului. (< lat. delineavit, desenat)

ECOANSON s. n. 1. ornament triunghiular cuprins intre doua arcade tangente legate la inaltime de un brau orizontal; piatra care formeaza coltul ambrazurii unei ferestre sau usi. 2. finisare a colturilor unei incaperi. (< fr. ecoinson)

EDELVAIS s. m. inv. planta erbacee perena din familia compozeelor, cu inflorescente compuse din capitule inconjurate de bractee albe si paroase, care creste in munti; floarea-doamnei, albumita, floare-de-colt. (< germ. Edelweiss)

ELEFANT s. m. mamifer din Asia si Africa, foarte mare, cu nasul modificat in forma de trompa si cu colti mari, de fildes. ♦ a avea memorie de ~ = a fi ranchiunos, a nu uita un rau facut de cineva. (< fr. elephant, lat. elephantus)

FACOCER s. m. specie de mistret din savanele africane, cu botul mare si turtit si cu coltii curbati. (< fr. phacochere)

MANTINELA s. f. 1. bordura (gard, zid) cu colturile rotunjite, care inconjura terenul de hochei pe gheata si marginea unor partii de bob. 2. marginea interna a unei mese de biliard. (< it. mantinella)

MURA s. f. (mar.) 1. parama care fixeaza coltul de vant al unei vele (la velierele mari). 2. parama care intinde spre pupa coltul de jos al velei. ♦ ~ la tribord (sau la babord) = pozitie a unui velier care primeste vantul din tribord (babord). (< it. mura)

NORMA s. f. 1. regula, dispozitie obligatorie prin lege sau prin uz. 2. totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentru a se califica. 3. criteriu de apreciere. 4. lucru de efectuat, cantitate de produse care trebuie realizata de un muncitor intr-o unitate de timp. ♦ ~ de consum = cantitatea maxima de materii prime, combustibil, energie etc. care poate fi consumata pentru obtinerea unei unitati de produs. 5. numele autorului si titlul prescurtat al lucrarii, imprimate cu litere mici in coltul stang de jos al primei pagini din fiecare coala de tipar. 6. (mat.) numar pozitiv care se asociaza anumitor marimi si care generalizeaza proprietatile, valorile absolute ale numerelor si ale modului numerelor complexe. (< fr. norme, lat., rus. norma)

OLIFANT s. n. instrument muzical medieval din familia cornului, de origine orientala, confectionat din colti de elefant. (< fr. olifant)

PEISAJ s. n. 1. colt din natura care formeaza un ansamblu estetic; priveliste. 2. gen de pictura sau grafica avand ca obiect reprezentarea privelistilor din natura; tablou, desen, fotografie care infatiseaza un peisaj (1). ◊ (geogr.) mediu care se diferentiaza printr-o grupare proprie a elementelor componente (relief, clima, ape, sol, vegetatie, fauna etc.) 3. compozitie literara sau muzicala care cuprinde o descriere a naturii. 4. aspect al societatii, al literaturii etc. (< fr. paysage)

PENTAGRAMA s. f. 1. figura simbolica in forma de stea cu cinci colturi. 2. (muz.) portativ de cinci linii. (< fr. pentagramme, it. pentagramma)

SCOTA s. f. (mar.) parama cu care se fixeaza coltul de jos al unei vele. (< it. scotta)

SECUND, -A I. adj. imediat dupa primul. II. num. ord. al doilea. III. s. m. 1. ofiter de nava care ajuta sau inlocuieste pe comandant. 2. persoana care ajuta pe o alta in munca, in afaceri. ♦ (arbitru) ~ = (volei, baschet, hochei etc.) arbitru care secondeaza pe arbitrul principal in conducerea unei competitii. ◊ (box) tehnician (antrenor) care isi asista elevul la coltul ringului in timpul meciului. IV. s. n. 1. vocea a doua care acompaniaza o voce prima. 2. titlu interior al cartilor si brosurilor. V. s. f. tiparul de pe a doua fata a unei coli de tipar. (< fr. second, lat. secundus)

SFEN²(O)- elem. „colt, unghi”. (< fr. sphen/o/-, cf. gr. sphen)

TANGON s. n. (mar.) 1. drug de lemn orizontal, sprijinit cu un capat de bordajul navei si sustinut de o balansina, la ancorarea barcilor si pe care marinarii pot cobori in barci. 2. bara rotunda, cu un carlig la capat, destinata sa intinda coltul velei din prora, cand barca are vant din pupa. (< fr., sp. tangon)

TANGONA vb. tr. a intinde coltul velei din prora cu tangonul (2). (< tangon)

TREFLA s. f. 1. una dintre cele patru culori ale cartilor de joc, reprezentata printr-o frunza de trifoi de culoare neagra; spatie. 2. (poligr.) ornament care imita trifoiul. ◊ gaitan de bumbac, de matase etc. in forma de frunza de trifoi, cusut ca podoaba la unele haine (de uniforma). 3. (arhit.) ornament din trei cercuri secante, ale caror centre formeaza un triunghi echilateral. 4. (mar.) dispozitiv la coltul inferior al velelor patrate, dintr-un inel mare prin care trec doua inele mai mici, pentru legarea de ele a manevrelor curente din mai multe directii. 5. pasaj denivelat in curba pentru parasirea unei sosele si intrarea in alta sosea. (< fr. trefle)

TRICORN I. s. m. animal imaginar cu trei coarne. II. s. n. palarie barbateasca din trecut, cu trei colturi. (< fr. tricorne)

TROFEU s. n. 1. armura unui dusman invins asezata pe un trunchi de copac, ca semn al victoriei; monument de piatra sau de marmura purtand armele unui dusman invins, pentru a comemora o victorie. 2. prada de razboi luata de la inamic. ◊ victorie, biruinta. ◊ ofranda adusa unei divinitati din prada de razboi. 3. produs vanatoresc reprezentativ pentru cele mai importante specii de vanat (coarne de cerb, colti de mistret etc.). 4. cupa, obiect ornamental oferit invingatorului intr-o intrecere sportiva. (< fr. trophee)

TROMPA s. f. 1. prelungire carnoasa a nasului la elefant, tapir etc., pentru prinderea hranei si pentru aparare. ◊ organ adaptat pentru supt, la unele insecte. 2. canal prin care se elimina celulele s*****e formate in ovar; oviduct; salpinx. ♦ a lui Eustache = canal interior al urechii intre timpan si faringe. 3. (tehn.) carcasa metalica in care se monteaza lagarele unui arbore. ◊ aparat de laborator, din sticla, pentru evacuarea aerului dintr-un recipient. 4. (arhit.) bolta de colt in consola pentru sustinerea unui element in relief fata de planul fatadei. ◊ element de constructie, bolta trunchiata, inlesnind trecerea de la un plan patrat la unul octogonal. (< fr. trompe)

UNGHIULAR, -A adj. referitor la unghi, cu unul sau mai multe unghiuri; colturos; angular. ♦ piatra ~a = piatra de colt care asigura soliditatea unei cladiri; (fig.) element esential, fundamental. (dupa fr. angulaire)

imbuca (imbuc, imbucat), vb. – 1. A inghiti. – 2. A gusta ceva de mincare. – 3. A infuleca. – 4. A impreuna, a uni, a cupla. – 5. (Inv.) A dispretui. – 6. (Inv.) A saruta, a imbratisa. – Mr. mbuc. Lat. *imbuccāre, de la bucca, cf. buca (Puscariu 781; Candrea-Dens., 192; DAR), cf. it. imboccare, fr. emboucher, sp., port. embocar. Der. de la buca, in interiorul limbii rom., pare mai putin probabila, intrucit toate sensurile lui imbuca duc la semantismul lat. „gura”, pe cind in rom. buca inseamna numai „obraz”. – Der. imbucatura, s. f. (inghititura, duminicat; mustiuc; imbinare; colt de strada); imbucaturi, vb. (a viri cuiva imbucaturile in gura).

muche (muchi), s. f. – 1. coltul unei piese. – 2. Sale, spinare. – 3. Intersectia a doua planuri. – 4. Virf, culme. – Mr. mucl’e, megl. mucl’a. Origine indoielnica. Pare sa reprezinte lat. cumulus, intr-o forma *muculus, cf. it. mucchio (Cipariu, Archiv., 470; Arch. glott. it., IV) si, prin urmare, ideea de „proeminenta” sau „iesitura”. E posibil ca acest cuvint sa se fi confundat cu mutulus, „modilion” (Puscariu 1114; REW 5797; Graur, BL, V, 70; Tiktin; Candrea) si chiar ca provine direct din acest ultim cuvint; fara indoiala, pare sa fie vorba de un termen tehnic, care cu greu s-ar fi pastrat in rom. Der. din lat. mutilus, „schilodit, vatamat” (Candrea-Dens., 1159; Pascu, I, 120) nu este convingatoare. – Der. mucher, s. n. (instrument de indreptat).

naprojnie (-ii), s. f. – Piine de pomana in forma de cruce cu patru piinisoare rotunde in fiecare din colturile sale. – Var. nap(o)rojn(i)e, nap(o)rajn(i)e, nap(o)rosna etc. Bg. naprazdno „degeaba”, de la prazden „gol”. Der. din bg. nabrasen „presarat cu faina” (Scriban) pare mai putin probabila.

oteri (oteresc, oterit), vb. refl. – 1. A strica gustul unei mincari, a irita, a strepezi dintii. 2. A se dezgusta, a se incrunta. – 3. A se supara, a se bosumfla. – Var. otari, otari. Origine indoielnica. Trebuie sa aiba legatura cu sb. ceriti se „a ride sarcastic” (Scriban), bg. ocervam „a-si arata coltii” (Candrea), bg. cerja se „a lua un medicament”, rus. sceriti (Rosetti, Studii ling., 28); dar baza comuna a acestor cuvinte nu este clara. Oricum, nu e posibila der. din sl. ostriti „a ascuti” (Cihac, II, 235), nici din lat. obterrere (Capidan, Dacor., III, 762). Der. oterime, s. f. (Mold., dezgust); oteros, adj. (Mold., inv., groaznic).

zabala (-le), s. f. – 1. Inel, frina a calului. – 2. Spuzeala la coltul gurii. – Var. Banat zobele. Sl. ząbu „dinte”, prin intermediul mag. zabola (Diez, Gramm., I, 446; Cihac, II, 539; Galdi, Dict., 99). Sb. zabala (Conev 103) pare a proveni din rom. – Der. zabalos, adj. (cu zabale); inzabala, vb. (a pune zabale; a domina, a stapini); zabaluta, s. f. (lantisor de friu). Pentru extensiunea lui zabala „spuzeala” (Olt., Munt., Dobr.) cf. ALR, I, 27. – Cf. zimba, zimt.

zimt (-ti), s. m. – 1. Dinte mare, colt, virf. – 2. Crenel. – 3. Crestatura pe marginea monedei. – 4. Moneda de aur, ducat, galben. – 5. Tindeche la razboiul de tesut. – Var. zimte. Sl. ząbu „dinte”, prin intermediul unui dim. *ząbici (Tiktin; Conev 66; Candrea), cf. bg. zabec, sb. zubac. Der. din germ. Sims (Lacea, Dacor., III, 746; Scriban) pare mai putin probabila. – Der. zimta (var. zimt(u)i), vb. (a face zimti, a cresta, a stria). – Cf. zimba, zabala.

ANTIMIS (‹ ngr.) s. n. Acoperamint liturgic pe care sint reprezentate punerea in mormint si patimile lui Hristos si cei patru evanghelisti, in cele patru colturi. Pe a. sint cusute fragmente din moastele unui sfint ori martir al Bisericii.

BILEA, lac glaciar in M-tii Fagaras, la 2.034 m alt.; 0,46 km². Ad. max.: 11 m. Din el izv. riul cu acelasi nume (22,5 km). Punct turistic. Cabana. Pe aici trecea soseaua transfagarasana (inaugurata in 1974). Linie de teleferic (804 m diferenta de nivel) intre Bilea-lac si Bilea-cascada (inaugurata in 1975). In jurul lacului B., exista rezervatia naturala complexa omonima (120,40 ha), cu vegetatie variata, constituita din tufarisuri de smirdar (Rhododendron kotschyi) si merisor (Vaccinium vitis-idaea) si numeroase alte plante, printre care rogozuri (Carex pyrenaica, C. dacica), garofita de munte (Dianthus compactus), floarea de colti (Leontopodium alpinum).

ALBUMEALA, albumele, s. f. (Bot.) Floare-de-colt. – Din lat. albumen + suf. -eala

AMNAR, amnare, s. n. 1. Bucata de otel cu care se scot, prin lovire, scantei din cremene; se intrebuinteaza la aprinderea focului si la ascutit. 2. (Reg.) Fiecare dintre stalpii de lemn care se pun la colturile unei constructii taranesti, pentru a sprijini acoperisul. 3. (Reg.) Maner de lemn cu ajutorul caruia se invarteste si se fixeaza sulul la razboiul de tesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul caruia se ridica sau se coboara fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amanar s. n.] – Din a³ + manar[e] (< lat. manuale).

BARETA², barete, s. f. (Rar) Caciulita de postav sau de catifea, cu trei sau patru colturi, purtata de unii preoti si, in trecut, de unii soldati. – Fr. barrette.

BASTION, bastioane, s. n. (Adesea fig.) Lucrare de fortificatie de forma poligonala, construita de obicei la colturile unei fortarete. [Pr.: -ti-on] – Fr. bastion.

CALCICOLA (‹ fr.; {s} lat. calc- „var” + colo „a locui”) adj. Planta ~ = planta care vegeteaza pe soluri bogate in carbonat de calciu sau pe stincarii de calcare (ex. floarea-de-colti, vita de vie); planta calcifila.

BICORN, bicornuri, s. n. Palarie barbateasca (de uniforma) cu doua colturi. – Fr. bicorne.

BRAU, braie, s. n. I. 1. (Adesea fig.) Cingatoare lata, de lana, de piele, de matase etc., pe care o poarta taranii. ◊ (Placinte) poale-n brau = placinte facute din bucati patrate de aluat, la care colturile se intorc peste umplutura de branza. ◊ Expr. A sta cu mainile in brau = a nu face nimic. ♦ Cingatoare lata pe care o poarta preotii ca semn al unui grad ierarhic; cingatoare la fel cu odajdiile purtata in timpul slujbei de preoti si arhierei. 2. Partea corpului pe care o incinge braul (1); mijloc. 3. Ornament colorat sau in relief care inconjura usile si ferestrele sau incinge un zid; p. ext. dunga. ♦ Fasie de teren acoperita cu iarba care strabate un perete de stanca. 4. Sir, lant. Braul muntilor. II. (Cor.) Braulet (2). – Comp. alb. bres, brezi.

CALIMANI, Muntii ~, masiv vulcanic in NV Carpatilor Orientali, intre cursul superior al Muresului la S si depr. Dornelor la N. Alt. max.: 2.100 m (vf. Pietrosu). Trasaturi tipic alpine in zona inalta, cu urme glaciare si pasuni alpine. Zacaminte de sulf. Izv. carbogazoase. Forme de vulcanocarst (pesterile „Palatul de ciocolata” si „Luanei”) si stincile „12 Apostoli”. Rezervatie naturala complexa (200 ha), declarata in 1990 parc national, cu numeroase specii rare si monumente ale naturii, ca: zimbrul (Pinus cembra), tisa (Taxus baccata), smirdanul (Rhododendron kotschyi), floarea de colti (Leontopodium alpinum) etc. Printre pasari se intilnesc cinghita alpina (Montifringilla nivalis), cocosul de mesteacan (Tetrao urogallus), ierunca (Tetrastes bonasia), iar mamiferele sint reprezentate de ris (Lynx lynx), jder (Martes martes) etc.

CEAHLAU 1. Masiv muntos, situat in Carpatii Orientali, intre Valea Bistritei la E, a Bistricioarei la N si a Bicazului la S. Este alcatuit in special din conglomerate, care dau in relief forme pitoresti (abrupturi, turnuri, colti). Alt. max.: 1.907 m (vf. Ocolasu Mare). Importante obiective turistice (cascada Duruitoarea, Caciula Dorobantului, Turnul lui Budu, cabane, la poale statiunea Durau s.a.). Rezervatie complexa (4.073 ha) declarata in 1990 parc national, cu numeroase endemisme carpatice (coada soricelului, garofita de munte, vulturica etc.), raritati floristice (vulturica de Pojorita, ghintura s.a.), monumente ale naturii (papucul doamnei, floarea de colti, tisa etc.) si unele dintre cele mai frumoase exemplare de larice din tara, cunoscute si sub denumirea de zada, „stejarul muntilor” sau „crin”, de unde si denumirea rezervatiei naturale „Polita cu Crini”. 2. Com. in jud. Neamt, la poalele masivului Ceahlau, pe malul lacului de acumulare Izvorul Muntelui; 2.470 loc. (1991). Expl. forestiere. Centru turistic. In apropiere, statiune arheologica din Paleoliticul mijlociu si tirziu.

CARSIE s. f. (Reg.) colt de stanca. – Sb. krsje.

CLEANT, cleanturi, s. n. (Reg.) Stanca prapastioasa; colt de stanca. – Sb. klanac.

TULPAN², tulpane, s. n. 1. Panza (de bumbac, de lana, de matase) cu tesatura foarte subtire si stravezie. ♦ Basma in trei colturi cu care femeile isi acopera capul. 2. (Rar) Turban. – Ngr. tulpani (< tc.).

CAPISON, capisoane, s. n. Un fel de boneta cu unul sau doua colturi, purtata de femei si copii. – Fr. capuchon.

CAS, (1) casuri, s. n. 1. Produs alimentar preparat din lapte inchegat si stors de zer. 2. Substanta galbuie-albicioasa care se formeaza in colturile ciocului la puii de pasari sau, p. ext., in colturile gurii unei persoane. ◊ Expr. (Ir.) A fi cu cas(ul) la gura = a fi tanar, nepriceput. – Lat. caseus.

ZIMTOS, -OASA, zimtosi, -oase, adj. Cu zimti, cu colti. – Din zimt + suf. -os.

CHEOTOARE, cheotori, s. f. 1. Mic semicerc de ata, de siret, de stofa etc. prins la o haina, prin care se petrece nasturele pentru a inchide haina. 2. Taietura din partea stanga (sau dreapta) a reverului unei haine (barbatesti); butoniera. 3. (Reg.) Loc unde se impreuna barnele la colturile caselor. [Pr.: che-o- – Var.: cheutoare, chiaotoare, chiotoare s. f.] – Lat. *clautoria (< *clautus = clavutus).

ZABALA, zabale, s. f. 1. Parte a capastrului constand dintr-o bara subtire de metal cu doua brate, care se introduce in gura calului pentru a-l struni si a-l conduce. 2. (La pl.) Bubulite albicioase, molipsitoare, care se ivesc la oameni in colturile gurii si la vite, pe buze. 3. (La pl.) Bale. 4. (La pl.) colturile carnoase ale ciocului unor pui de pasari. – Magh. zabola.

ZIGOFILACEE (‹ lat.) s. f. pl. Familie de plante dicotiledonate dialipetale (arbori, arbusti, semiarbusti si ierburi) (Zygophyllaceae). Cuprinde c. 500 de specii raspandite in reg. tropicale si subtropicale ale Globului. In Romania apar speciile coltii babei (Tribulus terrestris) si, cu totul izolat, in jurul vulcanilor noroiosi de la Pacie, gardurarita (Nitraria schoberi).

KAABA (cuv. arab. „cub”), vechi templu, de forma cubica (avand laturile de 12 m si, respectiv, 10 m, iar inaltimea de 15 m), aflat in centrul marii moschei din Mecca si acoperit cu un val negru, ornat cu citate din Coran (reinnnoit in fiecare an). Zidit, potrivit traditiei arabe, de Adam si reconstruit de Avraam si fiul acestuia, Ismael. Aici, in coltul dinspre rasarit, se pastreaza „piatra neagra”, care, potrivit legendei, a fost adusa din cer chiar de Adam sau de arhanghelul Gabriel. Edificiul actual inlocuieste, de la sfarsitul sec. 7, pe cel distrus in timpul asediului din 683. K. a devenit, inca din epoca preislamica, principalul loc de pelerinaj al arabilor. Considerata centrul lumii, catre K. se indreapta in fiecare zi cele cinci rugaciuni canonice ale musulmanilor. K. marcheaza, pentru islam, traiectul sacru dintre Cer si Pamant, directia osiei Universului si Poarta Cerului.

DENTE LUPUS, CORNU TAURUS PETIT (lat.) lupul ataca cu coltii, taurul cu coarnele. – Horatiu, „Satirae”, II, 1, 52. Fiecare foloseste armele de care dispune.

coltI, com. in jud. Buzau; 1.347 loc. (1991). Schitul Alunis, cu biserica (sec. 16) si chilii sapate in stinca. Pina in 1968, com. C. s-a numit Intre Sibicii.

COMISIA PENTRU OCROTIREA MONUMENTELOR NATURII, institutie infiintata in anul 1930, sub denumirea de Comisiunea Monumentelor Naturii; este afiliata Academiei Romane (din 1950); are sarcina de a inventaria monumentele naturii si de a adopta masuri pentru ocrotirea lor. Pina in prezent a delimitat c. 400 de rezervatii naturale (ex. Parcul national Retezat, Polita cu Crini din Ceahlau, Valea Fagilor din N M-tilor Macin, Padurea Letea, lacul si piriul Petea etc.) si a declarat monumente ale naturii o serie de elemente floristice (ex. laleaua Cazanelor, floarea de colti) si faunistice (ex. risul, nagitul, ciocinstorsul). C. a propus, pe baza unor studii fundamentate, constituirea a inca 11 parcuri nationale (Rodna, Calimani, Ceahlau, Piatra Craiului, Delta Dunarii s.a.) realizate in 1990 si reglementarea prin legi a protectiei mediului inconjurator.

astruc, a -a v. tr. (lat. astruico, -care, din astruere cu int. lui obstruere, a obstrua. V. destruc). Vechi. Ingrop; inmormintez: l-au astrucat in biserica (N. Cost. 2, 33). Ban. Olt. Serbia. Acoper, invalesc (corpu, casa). Gorj. Ascund, dosesc. Bz. Arunc intr´un colt, intr´un loc retras: au astrucat-o (cinepa) pin [!] casa pe linga vatra si pe dupa soba ca sa se zvinte (Neam. Rom. Pop. 3, 708). – In Suc. a se astruca si asturca si (aiurea) astrunca si azdrunca, a se arunca, a se rapezi, a se avinta. In vechime si astroc (astroaca, sa astroace), astruc si astrup.

bicorn n., pl,. uri si rar oarne (fr. bicorne, d. lat. bicornis, cu doua coarne. V. tri- si uni-corn). Palarie cu doua coarne (cum poarta la ceremonii diplomatii, ofiterii de marina si cioclii. Carabinierii italieni si spanioli il poarta cu colturile la ureche, cum il purta si Napoleon I).

caia f. (poate d. germ. keil, cui, pl. keile, de unde caiele, caia, daca nu mai degraba d. turc. kaiar, potcoava cu colti). Cui de potcoava.

cantonada f., pl. e (fr. cantonade, d. it. cantonata, colt de casa pe afara). Lature [!] de scena (unde odinioara sedeau spectatorii privilegiati). A vorbi cantonadei, a vorbi unei persoane despre care presupui ca nu e pe scena.

caraul n., pl. uri si e (turc. karaul, karavul, karaghol, karakol; sirb. karaula, rus. karaul). Vechi. Patrula. Mold. colt unde se tineau copiii pedepsiti.

caminet si chiminet n., pl. e, si caminete m. (ung. kemence, soba, intl. si de camin. Ban. Olt. Vatra: intr´un colt erea [!] caminetele, adica vatra cu corlata si cu cosu larg (NPl. Ceaur, 39).

HARLESCU, Dimitrie (1873-1923, n. Falticeni), pictor roman. Creatia sa, caracterizata prin spontaneitate si nerv, prin notatii sensibile de miscare si atmosfera („Camile in popas”, „Curtea atelierului din Tecuci”, „colt de cafenea”) si prin accentele de incordare aproape dramatica prezente in portrete („Cap ce copil”, „Cantareti ambulanti”, „Batranul”, „Doi prieteni”), degaja o energie impresionanta in manuirea penelului.

ciopor n., pl. oare (ung. csopor si csoport, de unde si sirb. copor, id.). Vest. Turma pina la o mie de oi sau si mai mica ori chear [!] „botei” sau „cird”. Adv. Gramada, buluc, ciotca: citiva tarani se adunara ciopor intr´un colt (Rebr. 139). – Rar si cipor si cioport, pl. oarte. V. tirla 1.

boroana si b-ona (oa dift.) f., pl. e (rus. borona, pol. brona, bg. brana, boroana, de unde si ung. borona. Bern. 1, 73). Est. Grapa cu colti de fer de sfaramat bulgarii dupa arat. – Si borina (Munt. Dobr.) si -una.

ciump m., ca colti, tepi, butuci, si n., pl. uri, ca colturi, trunchiuri (var. din ciung. V. pociump). Ceia ce ramine in pamint dintr´un copac taat ori pe trunchi dintr´o ramura taiata ori pe corp dintr´un picior sau o mina taiata: ciumpii de la solduri (CL. 1920, 524). – Si ciomp (Munt.): ciompu de fusta (VR. 1928, 3, 360). V. ciolpan.

cleant (ea dift.) n., pl. uri (sirb. klanac, trecatoare, drum accidentat. V. clant, clont). Vest. Loc accidentat plin de petris, de bolovani, de stinci ori de ripe (BSG. 1922, 163). colt de stinca: fugea zdrancanindu-si palosu de cleanturile din cale (NPl. Ceaur, 45). – Si cheant, jant, zgheant, stinca. In Serbia geant, tanc, colt de stinca: geantu de la Babacaia.

RAU DE MOARA, com. in jud. Hunedoara, situata in S depr. Hateg, la poalele N ale m-tilor Retezat, pe cursul superior al raului Rau Mare; 3.409 loc. (2005). Expl. de granit. Hidrocentrale in satele Ostrovu Moc (15,9 MW, intrata in functiune in 1986), Clopotiva (14 MW, 1987) si Ostrov (15,9 MW, 1988). In satul R. de M., atestat documentar in 1359, se afla ruinele Curtii cnejilor Cande (sec. 15), iar in satul Suseni, mentionat documentar in 1439, ruinele cetatii colt (sau Cetatea coltului), construita de cnejii Cande pe un pinten stancos din m-tii Retezat. A fost una dintre cele mai puternice cetati cneziale din Transilvania, Biserica Pogorarea Duhului Sfant (sec. 14), in satul Ostrov, si bisericile Cuvioasa Parascheva (1700) si Sf. Ioan Botezatorul (1768), in satul Clopotiva. Acces spre rezervatiile Gemenele (din Parcul National Retezat) si spre calcarele de la Fata Fetei (cu planta endemica Centaurea pseudophrygia ssp. retezatensis).

1) clot n., pl. uri (germ. sas. klotz, butuc, bulgare, de unde si pol. ceh. kloc, butuc. V. si colt). Munt. Mold. sud. Bulgare, sfaramatura [!]: cloturi de caramida. Munt. Olt. Bucata de lemn (ori si de metal) care sprijina ceva. Vechi. (Beld. s. a.). Canaf, ciucure. A ti se face minile clot de apa, a ti se zbirci de prea multa tinere in apa. S. m. Munt. vest (?). Bustean de brad (bila).

buburuz si -ut m., pl. ji, ti si buburuza, -uta, pl. e (cuv. reflex din rad. bubu- bobo-, ca si buba, boboc s.a. V. mamaruta). Mold. Trans. Bobita, bubulita, broboana, cocolos (mugur, fruct, ca cel de anin s.a.): in colturile gurii ramasesera doua buburuze de spuma (Rebr. 2, 64). Un frumos gindacel ros aprins (cu sapte puncte negre) care traieste pin vii si gradini, numit si gargarita, mariuta, bou lui Dumnezeu si vaca Domnului (coccinella). – Sint si unii negri, mai mici, care au 14 puncte galbene, iar altii galbeni cu puncte negre. V. rapede.

coltuc n., pl. e (turc. koltuk, brat, colt; rus. kultuk, brat de riu). colt de pine [!] lunga. Perna mica, pernuta, pui (Mold. Fam.). Cotu minii [!], pe care mitocanii il arata in semn de refuz: Na! coltucu! (Si ca interj. ild. „nu dau, sa ai sa iei, la Pastele calului”!). – Si cultuc (Mold.).

colt n., pl. uri (vsl. kolici, bg. kolec, par; pol. kolca, kolec, virf. Cp. si cu clot si clont). Unghi care intra sau iese: ascuns in coltu odaii, astepta la coltu strazii. coltuc, virfu pinii [!] lungi: un colt de pine. In trei, patru, cinci colturi, triangular, rectangular, pentagonal. A pune un elev la colt, a-l tinea [!] in picioare in colt in semn de pedeapsa. S. m. Dinte canin: cinele [!] isi arata coltii. Pisc, virf de munte. Germine de planta. A-ti arata coltii, a-ti arata dintii, a ameninta. coltu babei, paduchernita.

coltan m. (d. colt, pin [!] aluz. la fructele lui). Bot. Ciulin, o planta de balta (trapa natans). Fructu acestei plante, numit si coltar, castana de balta si cornaci. (E un fel de nuca in patru colturi cu cinci tepi, dintre care unu sta mereu in sus, ori-cum ai aseza-o. Pescarii de la Dunare o maninca fearta [!]). coltar, gogoasa de stejar.

Asteria, fiica titanului Cocus si a Phoebei si sora cu Leto. S-a casatorit cu Perses si a avut, la rindu-i, o fiica, Hecate. Ca sa scape de urmarirea lui Zeus, care se indragostise de ea, Asteria, luind infatisarea unei prepelite, s-a aruncat in mare. A fost metamorfozata intr-o insula, numita initial Ortygia si devenita ulterior insula Delos, singurul colt de uscat din lume care i-a oferit ospitalitate Letonei atunci cind trebuia sa-i nasca pe Apollo si pe Artemis (v. si Apollo).

coltar m. (d. colt). Bot. Gogoasa de ristic, gogoasa de tufa, bubuslui, gogoasa colturoasa produsa pe frunzele si fructele stejarului (quercus infectoria) de intepaturile unei vespii numita cynips gallae tinctoriae si uzitata in med. ca astringent si in industrie la facut cerneala si la vapsit cenusiu si negru (V. hurlup). Incaltaminte cu colti (cu ghimpi) ca sa te sui pe munti, pe stinci. coltan. S. n., pl. e. Scaun ori masa in trei colturi de pus in coltu unei camere. Un instrument tipografic de asezat literele in rinduri egale (zis si vingalac). Echer de timplar, de rotar, de zidar s. a. V. indreptar.

coltat, -a adj. coltos, cu colti mari. Fig. Agresiv, hartagos.

coltisor n., pl. oare. colt mic. Fig. Adapost, refugiu: sa am si eu un coltisor de pamint. Pl. Dantela. S. m. O planta crucifera (cardamine [sau dentaria] bulbifera).

coltos, -oasa adj. coltat, cu colti mari. Fig. Agresiv, hartagos.

2) bugeac n., pl. uri si ece (turc. tat. bugak, unghi, colt, loc izolat, cum se numea sudu Basarabiii, locuit odinioara de Tatari). Vechi. Peninsula. Azi. Ml. Un dans popular. Bts. (bugeag, pl. uri si ege). Pustiu. A trai ca’n bugeag, a trai ca un salbatic, ca intr’un loc pustiu.

REVOLVER (‹ fr., germ.) s. m. Arm[ de foc cu repetiie, de dimensiuni mici, care se manuieste cu o singura mana. Inventatorul sau (1836) a fost americanul Samuel colt (1814-1862).

croset n., pl. e (fr. crochet, d. croc, colt, dinte canin). Barb. Acusor, iglita (de impletit).