Rezultate din textul definițiilor
APSIDA apside, s. f. Fiecare din cele doua puncte extreme ale axei mari a orbitei pe care un corp ceresc o descrie in jurul altuia – Din fr. apside, lat. apsida.
ASTRAGAL, astragale, s. n. 1. Unul din cele doua oase mai mari ale tarsului. 2. Element decorativ de sectiune semicirculara, care separa fusul coloanei de capitel. – Din fr. astragale, lat. astragalus.
HAM2, hamuri, s. n. Ansamblu de curele (sau de franghii) cu care se inhama calul sau alte animale (de tractiune) la un vehicul. ◊ Gura de ham = ham rudimentar format numai din curelele de la pieptul si gatul calului si din cele doua sleauri. ◊ Expr. A trage in (sau la) ham = a trai o viata grea; a munci din greu. ♦ (Precedat de prepozitii) Tractiune (cu cai). Are cai buni la ham. – Din magh. ham.
MAXILAR, -A, maxilari, -e, s. n., adj. 1. S. n. Fiecare din cele doua oase ale fetei, in care sunt infipti dintii; falca. 2. Adj. Care apartine falcii, care este in legatura cu falca. – Din lat. maxillaris, fr. maxillaire.
MAXILA, maxile, s. f. Fiecare din cele doua placi chitinoase de la gura insectelor, a unor viermi si a unor moluste, asezate deasupra buzei inferioare. – Din lat. maxilla.
PELVIAN, -A, pelvieni, -e, adj. Care apartine pelvisului, privitor la pelvis, din regiunea pelvisului. ◊ Oase pelviene = oasele care formeaza bazinul animalelor vertebrate superioare. Centura pelviana = centura osoasa formata din cele doua oase coxale, care leaga membrele inferioare de coloana vertebrala. Prezentare (sau pozitie) pelviana = pozitie anormala a fatului la nastere, cu bazinul inainte. [Pr.: -vi-an] – Din fr. pelvien.
CATALIG ~ge n. 1) Fiecare din cele doua prajini perechi, prevazute cu cate un suport, care serveste pentru a inalta piciorul la umblat; piciorong. A umbla pe ~ge. 2) la pl. fig. Picioare lungi si subtiri; piciorong. /<bulg. katarjaga
CLAPA ~e f. 1) (la instrumente muzicale, la masini de scris, de calcul etc.) Fiecare din elementele mobile ce alcatuiesc claviatura. 2) Placa articulata care serveste la inchiderea sau deschiderea unui orificiu. 3) Piesa din stofa care acopera deschizatura unui buzunar. 4) Fiecare din cele doua bucati laterale ale unei caciuli ce protejeaza urechile de frig. /<germ. Klappe
COLT1 ~uri n. 1) Loc unde se intalnesc doua laturi sau doua muchii ale unui obiect. ~ul mesei. ~ul batistei. ◊ ~ul gurii fiecare din cele doua extremitati ale gurii unde se intalnesc buzele. ~ de paine bucata de la margine a unei paini; calcai. ~ de strada unghi format de doua strazi care se intretaie. 2) Parte a unei incaperi, unde se unesc doi pereti alaturati; ungher. ◊ A da din ~ in ~a face eforturi disperate pentru a scapa de ceva. 3) (in publicistica) Rubrica rezervata unei anumite specialitati. ~ satiric. 4) Loc, departe de ochii lumii, care serveste drept refugiu pentru cineva. ◊ ~ de tara loc retras. In (sau din) toate ~urile (lumii) in (sau din) toate partile; (de) pretutindeni. La ~ de tara si la mijloc de masa intr-un loc ferit, dar avantajos. 5) Broboada subtire in forma de triunghi. /<bulg. kolec, sb. kolac
DRUG ~gi m. 1) Bara (groasa) de fier sau de lemn folosita, mai ales, in contructii. 2) Fiecare din cele doua talpi ale razboiului de tesut cu ajutorul carora se ridica si se coboara itele; talpig. /<sb. drug
EMISFERA ~e f. 1) Jumatate de sfera. 2) Fiecare din cele doua jumatati ale globului pamantesc sau ale sferei ceresti. ~ nordica. ~ sudica. 3) : ~ cerebrala fiecare dintre cele doua jumatati ale creierului mare. [Sil. e-mi-sfe-ra] /<fr. hemisphere, lat. hemisphaerium
FLANC ~uri n. 1) mil. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale unei formatii sau ale unui dispozitiv de lupta. ~ ul stang. 2) poligr. Material special din care se fac matritele de stereotipie. 3) teatru Panou folosit pentru confectionarea decorurilor. 4) (la oameni si la animale) Fiecare din cele doua parti laterale ale peretelui abdominal. /<fr. flanc
FUND ~uri n. 1) Partea de jos a unui vas, care constituie baza lui. ~ul caldarii. 2) Fiecare din cele doua parti laterale ale unui butoi. 3) Scandura mica de diferite forme, intrebuintata la bucatarie (pentru a taia ceva, a rasturna mamaliga etc.). 4) (la om) Extremitatea dorsala a corpului, pe care se sade; dos; sezut. 5) Partea de jos a unei cavitati naturale. ~ul marii. 6) Partea din spate a unui spatiu. ~ul scenei. 7) Partea unor obiecte opusa deschizaturii. ~ul sacului. /<lat. fundus
PICIORONG ~oange m. 1) Pasare semiacvatica de talie medie, cu cioc si cu aripi lungi, cu picioarele rosii, lungi, si cu penaj brun-cenusiu. 2) (nume generic) Pasare care are cioc, gat si picioare lungi. 3) Fiecare din cele doua prajini perechi prevazute cu un suport care serveste pentru a inalta piciorul la umblat; catalig. 4) la pl. iron. Picioare lungi si subtiri; catalige. /Din picior
PUMN ~i m. 1) Palma inchisa cu degetele lipite de podul palmei. ◊ A bate cu ~ul in masa v. A BATE. A se bate cu ~ul in piept v. A SE BATE. A rade in ~i a rade pe furis (cu bucurie) de cineva. A plange in ~i a plange de necaz (nevazut de nimeni). A-i pune (sau a-i vari) cuiva ~ul in gura a-l forta pe cineva sa taca. 2) Lovitura data cu palma inchisa strans. A trage un ~. 3) Caus alcatuit din cele doua palme alaturate si semiindoite. 4) Cantitate de ceva cat poate incapea intr-un asemenea caus. Un ~ de graunte. /<lat. pugnus
S*X ~e n. 1) Totalitate a particularitatilor genetice si morfofiziologice care diferentiaza organismele vii in doua categorii in vederea reproducerii speciei. 2) Fiecare din cele doua categorii de organisme vii (masculi si femele). ◊ ~ul tare se spune, in gluma, despre barbati. ~ slab (sau frumos) se spune, in gluma, despre femei. /<fr. sexe, lat. sexus
SINA ~e f. 1 ) Fiecare din cele doua bare de otel fixate pe traverse si folosite drept cale de rulare pentru un vehicul (tren, tramvai, etc.). ~ cu sant. 2) Tija pentru ghidarea unor piese mobile intr-un sistem tehnic. 3) Cerc de otel imbracat pe rotile de lemn ale unui vehicul pentru a le proteja. ~ de caruta. 4) Banda metalica cu care se incinge pe la margini un obiect (lada, usa etc.) pentru a-i mari rezistenta. [G.-D. sinei] /<germ. Schiene
DEZAFURCARE s.f. (Mar.) Desfacere a cheii de afurcare si ridicarea la bord a uneia din cele doua ancore cu care o nava este ancorata prin afurcare. [Dupa fr. desaffourchage].
BARON s.m. Piesa din carne de batal sau miel constand din cele doua pulpe legate prin portiunea de spinare corespunzatoare, pregatita la cuptor sau la frigare, servita cu legume. – Fr. baron; germ. Baronstuck.
carafta (carafta), carafte, s.f. (reg.) unul din cele doua lemne orizontale infipte in capetele de sus ale furcilor, care tin vatalele; cioaca.
hloba (hloaba), hlobe, s.f. (reg.) fiecare din cele doua lemne de la trasura sau caruta cu un cal; huluba, ruda.
arlechin (-ni), s. m. – 1. Personaj comic, mascarici, bufon. – 2. Fiecare din cele doua coloane laterale care formeaza deschiderea unei scene, culisa. Fr. arlequin. – Der. arlechinada, s. f. din fr.; arlechinat, adj. (pestrit).
AD-HOC adv. Anume pentru acest scop, de circumstanta. ◊ (Adjectival; in expr.) Divan (sau adunare) ad-hoc = fiecare dintre cele doua adunari speciale care s-au intrunit in 1857 (la Iasi si la Bucuresti) si au cerut unirea tarilor romanesti. – Din lat. ad hoc.
ALTERN, -A, alterne, adj. (In sintagmele) Unghiuri alterne (interne sau externe) = fiecare dintre cele doua perechi de unghiuri formate de o parte si de alta a doua drepte taiate de o secanta. Frunze (sau flori) alterne = frunze (sau flori) asezate de o parte si de alta a tulpinii sau a ramurilor, la niveluri diferite. Sistem altern = sistem de agricultura bazat pe alternarea culturilor. – Din fr. alterne, lat. alternus.
AMIGDALA, amigdale, s. f. (Anat.) Fiecare dintre cele doua glande de natura limfatica, situate de o parte si alta a omusorului. – Din fr. amygdale.
AURICUL, auricule, s. n. Fiecare dintre cele doua despartituri de sus ale inimii; atriu. [Pr.: a-u-] – Din fr. auricule, lat. auricula.
AUTOSTRADA, autostrazi, s. f. Sosea moderna de mare capacitate, rezervata exclusiv circulatiei autovehiculelor si avand de obicei cele doua sensuri de circulatie separate intre ele. [Pr.: a-u-] – Din fr. autostrade, it. autostrada.
AVANSCENA, avanscene, s. f. 1. Partea de dinainte a scenei, cuprinsa intre cortina si rampa. 2. Fiecare dintre cele doua loji asezate langa scena. – Din fr. avant-scene.
BARBIE, barbii, s. f. 1. Parte a fetei formata de proeminenta maxilarului inferior; barba. ◊ Barbie dubla = gusa de sub barbie la persoanele grase. 2. Parte carnoasa care atarna sub falca de jos la unele animale. ♦ (La pl.) cele doua lame rosii, carnoase, care atarna de o parte si de alta sub ciocul gainilor. 3. Dispozitiv de lemn aplicat la baza viorii, pe care se sprijina barbia (1) violonistului. – Barba + suf. -ie.
BRONHIE, bronhii, s. f. Fiecare dintre cele doua ramificatii ale traheii prin care aerul ajunge in plamani. – Din fr. bronche, lat. bronchia.
BULFEU, bulfeie, s. n. Fiecare dintre cele doua speteze care leaga partea de sus a jugului de policioara. – Din magh. belfa.
CALCANEU, calcanee, s. n. Unul dintre cele doua oase ce formeaza calcaiul. – Din fr. calcaneum, lat. calcaneum.
CALOS, -OASA, calosi, -oase, adj. (Anat.) Care are ingrosari, intarituri. ◊ Corp calos = fascicul de fibre nervoase care uneste cele doua emisfere ale creierului mare. – Din fr. calleux, lat. callosus.
CALOTA, calote, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua parti obtinute prin taierea unei sfere cu un plan. 2. Bolta a carei suprafata interioara are, in sectiune, forma unui semicerc. 3. Partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere interna; p. ext. piesa tehnica asemanatoare cu o calota sferica. 4. Partea de deasupra a unei palarii, care acopera capul si este marginita de boruri. ♦ Tichie care acopera crestetul capului. 5. (In sintagma) Calota craniana = partea superioara a cutiei craniene. 6. (In sintagma) Calota glaciara = masa de gheata care acopera portiuni mari in regiunile polare sau partile superioare ale muntilor inalti. – Din fr. calotte.
CANAT, (1) canate, (2, 3) canaturi, s. n. 1. Fiecare dintre cele doua parti ale unei piei de animal taiate in jumatate, de-a lungul spinarii. 2. Fiecare dintre partile mobile din care este alcatuita o usa, o poarta, o fereastra etc. 3. Toc2, pervaz de usa. – Din tc. kanat.
CARAMB, carambi, s. m. 1. Parte a cizmei care imbraca pulpa piciorului de la genunchi pana la glezna. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, in care intra spetezele carului. 3. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scarii, in care intra fusceii. – Lat. *calamulus < calamus „trestie, arc, prajina”).
CARO, carale, s. n. Una dintre cele doua culori rosii la cartile de joc, insemnata cu romburi. – Din fr. carreau.
CAROTIDA, carotide, s. f. Fiecare dintre cele doua artere principale, ramuri ale aortei, situate de o parte si de alta a gatului, care transporta sangele de la inima la cap; artera cefalica. – Din fr. carotide.
CATETA, catete, s. f. Fiecare dintre cele doua laturi care alcatuiesc unghiul drept al unui triunghi dreptunghic. – Din fr. cathete, lat. cathetus.
CAV, -A, cavi, -e, adj. (Despre obiecte) Care are o cavitate. ◊ Vena cava = denumire pentru cele doua vene (inferioara si superioara) care transporta sangele la inima. – Din fr. cave.
CATUSA, catuse, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua inele metalice, legate intre ele printr-un lant, cu care se leaga uneori mainile (si picioarele) arestatilor. 2. Planta erbacee melifera, cu flori albastre-violacee si cu miros greu (Ballota nigra). [Pl. si: catusi] – *Cata (< lat. catta „pisica”) + suf. -usa.
CANEPA, canepe, s. f. 1. Planta textila cu tulpina inalta si dreapta si cu frunze alterne dintate pe margini, cu flori mici, verzui, cultivata pentru fibrele care se scot din tulpina si pentru uleiul care se extrage din seminte (Cannabis sativa). ◊ Canepa indiana = varietate de canepa cultivata indeosebi in anumite regiuni din India, Iran, Africa de nord si cele doua Americi, din care se extrag stupefiante (Cannabis indica). ◊ Compus: canepa-codrului = canepioara (2). 2. Fibre textile extrase din tulpina de canepa (1). – Lat. *canapa (= cannabis).
CHELICER, chelicere, s. n. Fiecare dintre cele doua apendice ale animalelor arahnide, care au rolul de a prinde prada. – Din fr. chelicere.
CICLOPIE s. f. (Med.) Monstruozitate congenitala care consta in dezvoltarea unui singur glob ocular sau in fuzionarea celor doua orbite. – Din fr. – cyclopie.
CILINDREE s. f. 1. Volumul cilindrului unei masini de forta cu piston, cuprins intre cele doua pozitii opuse ale pistonului. 2. Cantitate de gaze introdusa in cilindrul unui motor cu ardere interna in timpul cursei de admisiune. – Din fr. cylindree.
CLAVICULA, clavicule, s. f. Fiecare dintre cele doua oase anterioare ale centurii scapulare care (la mamifere) se articuleaza cu sternul si cu omoplatul. – Din lat. clavicula, fr. clavicule.
EMISTIH, emistihuri, s. n. Fiecare dintre cele doua jumatati ale unui vers (despartite prin cezura). [Var.: hemistih s. n.] – Din fr. hemistiche, lat. hemistichium.
GAMETOFIT, gametofiti, s. m. Una dintre cele doua generatii din ciclul de dezvoltare a plantelor sexuate. – Din fr. gametophyte.
GANASA, ganase, s. f. (Zool.) Fiecare dintre cele doua ramuri ale mandibulei la animale. [Var.: ganas s. n.] – Din fr. ganache.
GLOTA, glote, s. f. Portiunea cea mai ingusta a laringelui, cuprinsa intre cele doua coarde vocale. – Din fr. glotte.
HULUBA, hulube, s. f. Fiecare dintre cele doua prajini prinse de crucea carutei, a trasurii etc., intre care se inhama calul. [Var.: uluba s. f.] – Din ucr. holoblja.
ICONOMETRU, iconometre, s. n. 1. Vizor cu ajutorul caruia se poate observa corectitudinea incadrarii imaginii unui obiect care urmeaza sa fie fotografiat. 2. (Med.) Aparat pentru masurarea asimetriei imaginii retiniene dintre cei doi ochi. – Din fr. iconometre.
ILIAC, -A, iliaci, -ce, adj. Care este asezat in partea de mijloc a corpului, in regiunea soldurilor. ◊ Os iliac (si substantivat, n.) = fiecare dintre cele doua oase care formeaza partea anterioara si laterala a bazinului. [Pr.: -li-ac] – Din fr. iliaque, lat. iliacus.
INTERBELIC, -A, interbelici, -ce, adj. Dintre doua razboaie (mai ales dintre cele doua razboaie mondiale). – Inter1-+belic (< lat. bellicus).
INTERPUPILAR, -A, interpupilari, -e, adj. Care se afla intre centrele optice ale celor doua cristaline ale ochilor omului; interocular. Distanta interpupilara. – Inter1-+pupilar.
INTERTROPICAL, -A, intertropicali, -e, adj. Care este situat intre cele doua tropice. – Din fr. intertropical.
IZOGAMIE s. f. (Biol.) Forma primitiva de inmultire sexuata, in care cei doi gameti care participa la fecundare sunt asemanatori din punct de vedere morfologic. – Din fr. isogamie.
JAMBA, jambe, s. f. Fiecare dintre cele doua picioare ale trenului de aterizare de care sunt prinse rotile avionului. – Din fr. jambe.
NUCLEON, nucleoni, s. m. Denumire generica pentru cele doua particule elementare (protonul si neutronul) care alcatuiesc nucleele atomilor. [Pr.: -cle-on] – Din fr. nucleon.
TATANA, tatani, s. f. 1. Balama. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din tatani = a supara rau, a infuria pe cineva, a scoate din sarite. A-si iesi din tatani = a-si pierde rabdarea, a se infuria. 2. Portiune unde cele doua valve ale unei scoici sunt unite printr-un ligament elastic. 3. (Pop.) Radacina unui furuncul. – Lat. *titina.
TINC1, tincuri, s. n. Fiecare dintre proeminentele taiate la capetele a doua scanduri (alternand cu cate o scobitura) pentru a permite o imbucare solida in unghi a celor doua scanduri. – Din germ. Zinke.
UCU s. m. invar. Numele celor doua litere chirilice corespunzatoare sunetului u. – Din sl. uku.
UNGHIE, unghii, s. f. 1. Lama cornoasa care creste pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la maini si de la picioare, la om. ♦ Expr. A reteza (sau a taia) cuiva din unghii = a infrana obraznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia in gat = a constrange pe cineva sa raspunda urgent unei obligatii. A-si pune unghia in gat = a face orice pentru atingerea unui scop. A-si arata unghiile a deveni agresiv. ♦ Substanta cornoasa formata la varfurile degetelor de la picioarele animalelor si pasarilor; p. ext. gheara. 2. Compuse: unghia-gaii sau unghia-gainii = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori galbene-verzui, dispuse in ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-pasarii = planta erbacee cu flori albastre si cu petala inferioara prelungita in forma de pinten, patata cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele doua instrumente, in forma de parghie, pentru ridicat si lasat cosul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).
URETER, uretere, s. n. Fiecare dintre cele doua canale cilindrice subtiri, membranoase, care unesc bazinetul cu vezica u*****a. – Din fr. uretere.
USOR1, usori, s. m. Fiecare dintre cei doi stalpi verticali de care se prind canaturile portii sau ale usii; partile laterale ale tocului usii sau ferestrei. [Var.: uscior, uscior s. m.] – Lat. osteolum.
VALVA, valve, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua parti (simetrice) ale cochiliei unei scoici. 2. Fiecare dintre peretii exteriori ai unor fructe, care se desfac la maturitate, permitand caderea semintelor din interior. 3. Ansamblu de piese sau armatura care serveste la stabilirea, intreruperea sau reglarea circulatiei unui fluid printr-o conducta, printr-un tub etc. – Din fr. valve, lat. valva.
VOLOC, voloace, s. n. Plasa lunga de pescuit in apele mari, prevazuta la cele doua capete cu cate un bat gros, ceea ce permite pescarului sa o traga prin apa si mai ales pe fundul apei. [Var.: volog s. n.] – Din rus., ucr. volok.
ZAVELCA, zavelci, s. f. Fiecare dintre cele doua fote dreptunghiulare, cu dungi sau brodate cu flori, care se poarta una in fata si alta in spate, ca fusta. [Var.: zavelca, zevelca, zivelca, zovelca, zuvelca s. f.] – Cf. bg. zavivka.
ZEUGMA, zeugme, s. f. Figura de stil prin care se unesc gramatical doua sau mai multe substantive cu un verb sau cu un adjectiv care, logic, nu se refera decat la unul dintre cele doua substantive. – Din fr. zeugma.
COTILEDON, cotiledoane, s. n. 1. Frunza a embrionului plantelor cu seminte care serveste la hranirea plantei imediat dupa incoltire. 2. (Anat.) Fiecare dintre cei doi lobi ai placentei. – Din fr. cotyledone.
MAGNETIC, -A, magnetici, -ce, adj. (Despre forte, fenomene) Care se refera la magnet sau la magnetism; (despre corpuri) care este feromagnetic, care poate fi magnetizat. ◊ Camp magnetic = stare fizica particulara a unui spatiu in care se exercita forte magnetice; p. ext. spatiul respectiv. Fluid magnetic = forta prin care se explica, in stiintele oculte, fenomenele telepatice si hipnotice. Pol magnetic = a) fiecare dintre cele doua puncte sau regiuni de la extremitatea unui magnet; b) fiecare dintre cele doua puncte ale globului pamantesc catre care se indreapta capetele unui ac magnetic. ♦ Fig. Care exercita o influenta profunda sau o atractie irezistibila; care magnetizeaza. – Din fr. magnetique, germ. magnetisch.
ECARTAMENT, ecartamente, s. n. Distanta dintre urmele lasate pe teren de rotile aceleiasi osii ale unui vehicul; distanta dintre fetele interioare ale celor doua sine de cale ferata. – Din fr. ecartement.
ECHINOCTIAL, -A echinoctiali, -e, adj. Referitor la echinoctiu, care apartine echinoctiului. ◊ Punct echinoctial = fiecare dintre cele doua puncte de intersectie ale eclipticii cu ecuatorul ceresc, in care se afla soarele la echinoctiu. [Pr.: -ti-al. – Var.: echinoxial, -a adj.] – Din fr. equinoxial.
ECHINOCTIU, echinoctii, s. n. Fiecare dintre cele doua momente ale anului (in jurul lui 21 martie si 23 septembrie), cand ziua este egala cu noaptea. [Var.: echinox, echinoxuri s. n.] – Din lat. aequinoctium, fr. equinoxe.
MALAR, malare, adj. (In sintagma) Os malar (si substantivat, n.) = fiecare dintre cele doua oase ale craniului, situate in partile laterale ale fetei, dedesubtul orbitelor. – Din fr. malaire.
MANDIBULA, mandibule, s. f. 1. Maxilar inferior (si la om si la animale). 2. Fiecare dintre cele doua parti ale ciocului pasarilor. ♦ Fiecare dintre cele doua parti chitinoase ale aparatului bucal la insecte. – Din fr. mandibule.
MIRE, miri, s. m. Nume purtat de barbat in ziua sau in preajma casatoriei sale. ♦ (La pl.) Nume dat, in ziua sau in preajma casatoriei, celor doua persoane care se casatoresc. – Cf. alb. mire „bun”.
MASETER, maseteri, adj. (In sintagma) Muschi maseter (si substantivat, n.) = fiecare din cei doi muschi fixati la un capat pe maxilarul inferior si cu celalalt pe arcada zigomatica, cu rol important in masticatie. – Din fr. masseter.
MASTICATOR, -OARE, masticatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care serveste la masticatie, care se refera la masticatie. ◊ Muschi masticator = fiecare dintre muschii situati intre cele doua maxilare, care pun in miscare falca inferioara. 2. S. n. Masina cu ajutorul careia se efectueaza operatia de amestecare si faramitare a cauciucului natural brut. – Din fr. masticateur.
MASTOIDA, mastoide, s. f., adj. 1. S. f. Fiecare dintre cele doua proeminente ale osului temporal, situate dinapoia urechii. 2. Adj. (Rar) Care tine de mastoida (1), care se refera la mastoida. – Din fr. mastoide.
CLAPA, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la inchiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei o**i etc. care prin apasarea cu degetele, declanseaza mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc in mecanismul masinilor de scris si al unor masini de calculat, fixat la capatul unei parghii articulate si care prin apasare, face sa se imprime litera sau cifra insemnata pe el. ♦ Orice parte terminala a unui sistem tehnic de actionare care, prin manevrare (cu mana), efectueaza o anumita operatie. 2. Placa articulata care serveste la inchiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucata de stofa care acopera deschizatura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele doua bucati de stofa sau de blana mobile, atasate lateral la unele caciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a insela, a pacali (pe cineva). – Din germ. Klappe.
EMISFERA, emisfere, s. f. 1. (Geom.) Jumatate dintr-o sfera. 2. Fiecare dintre cele doua jumatati ale sferei ceresti sau terestre, marginite de ecuatorul ceresc, respectiv de ecuatorul terestru, si de meridianul de referinta. 3. (Anat.; in sintagma) Emisfere cerebrale = cele doua jumatati simetrice ale creierului mare. – Din fr. hemisphere, lat. hemisphaerium.
LATIME, latimi, s. f. Insusirea de a fi lat; cea mai mica dintre cele doua dimensiuni liniare ale unei suprafete plane dreptunghiulare; intindere opusa lungimii. ♦ Dimensiunea mijlocie a unui corp paralelipipedic. – Lat + suf. -ime.
LIPITOR, -OARE, lipitori, -oare s. 1. S. f. Specie de vierme anelid din apele dulci, cu corpul alungit, prevazut la cele doua capete cu cate o ventuza, care se hraneste cu sangele animalelor de al caror corp se lipeste (Hirudo medicinalis). ♦ Fig. Exploatator; parazit. 2. S. f. Pasare calatoare arboricola, nocturna, de culoare bruna-cenusie, cu pete brune sau rosietice, care se hraneste cu insecte; mulge-capre (Caprimulgus europaeus). 3. S. m. si f. Persoana care are meseria de a lipi. – Lipi + suf. -tor.
PARAITOARE, paraitori, s. f. 1. Aparat rudimentar de lemn prevazut cu aripioare, care, miscate de vant, produc un zgomot strident si alunga pasarile din semanaturi, livezi, vii etc.; zbarnaitoare. 2. Fasie de hartie care se leaga de cele doua capete de sus ale spetezelor zmeului si care, la inaltarea acestuia, produce un parait puternic; zbarnaitoare. 3. Specie de lacusta de culoare cafenie sau neagra, care in timpul zborului, produce un fel de paraturi (Psophus stridulus). [Pr.: -ra-i-. – Var.: paraitoare s. f.] – Parai + suf. -toare.
TAUTOLOGIE, tautologii, s. f. 1. Greseala de limba care consta in repetarea inutila a aceleiasi idei, formulata cu alte cuvinte; cerc vicios, pleonasm. 2. Fenomen sintactic care consta in repetarea unor cuvinte cu acelasi sens, dar cu functiuni diferite, marcate de obicei prin deosebire de intonatie sau de forma si care, exprimand identitatea celor doi termeni, are rolul de a sublinia o calitate sau o actiune. 3. (Log.) Judecata in care subiectul si predicatul sunt exact aceeasi notiune. 4. Expresie din logica simbolica, care, in limitele unui sistem formal, este adevarata in orice interpretare. [Pr.: ta-u-] – Din fr. tautologie, lat. tautologia.
PLEOAPA, pleoape, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua membrane mobile, marginite de gene, care acopera si protejeaza ochiul in partea anterioara. 2. (Inv. si pop.) Capac (la sicriu). [Var.: (2) plioapa s. f.] – Cf. bg. pohlupka.
RUPERE, ruperi, s. f. Actiunea de a (se) rupe si rezultatul ei. ◊ Rupere de nori = ploaie torentiala insotita de descarcari electrice. ◊ Loc. Cu rupere de inima = cu mare durere. ♦ Desfacere, descompunere. ◊ Ruperea emulsiei = desfacerea unei emulsii in cele doua elemente componente. (Mat.); Teorii de rupere = teorii elaborate pentru a explica ruperea corpurilor solide deformabile supuse unor solicitari mecanice pe mai multe directii. (Tehn.) Rupere de panta = constructie (de beton, zidarie de piatra sau de lemn) intre doua portiuni vecine ale unui canal, pentru evitarea eroziunilor. (Pop.) Ruperea pretului = fixarea pretului unei vanzari. – V. rupe.
SEMIMETAL, semimetale, s. f. Element chimic care poseda atat proprietati caracteristice metalelor, cat si proprietati specifice nemetalelor, facand astfel trecerea intre cele doua clase de substante. – Semi- + metal (dupa fr. demi-metal).
SOLSTITIU, solstitii, s. n. Fiecare dintre cele doua momente ale anului cand Soarele se afla la cea mai mare inaltime fata de ecuator; datele calendaristice corespunzatoare acestor momente (21 iunie si 22 decembrie), marcand ziua cea mai lunga sau cea mai scurta din an. – Din lat. solstitium, fr. solstice.
ROTAS, rotasi, s.m. (La pl.) Perechea de cai inhamati la oiste; (la sg.) fiecare dintre cei doi cai care formeaza aceasta pereche.
SCHIOP, -OAPA, schiopi, -oape, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care are un picior mai scurt decat celalalt (sau celelalte), caruia ii lipseste un picior; care schiopateaza cand merge, infirm sau bolnav de un picior. ♦ P. a**l. (Despre obiecte) Care nu se sprijina in egala masura pe toate picioarele; care nu are stabilitate. ♦ Fig. (Despre versuri) Cu unitatile metrice incomplete; cu imperfectiuni de ritm sau rima; nereusit, slab. 2. S. f. Masura populara de lungime, egala cu distanta de varful degetului mare pana la varful degetului aratator, cand cele doua degete sunt indepartate la maximum unul de altul. ◊ Expr. De o (sau cat o) schioapa = mult mai mic (sau mult mai mare) decat normal. – Din lat. *excloppus.
TOCA, toc, vb. I. 1. Tranz. A taia in bucati foarte marunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fara chibzuiala, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruina, obligandu-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva sa saraceasca. 3. Intranz., Tranz. A bate, a ciocani, a lovi. ♦ Fig. A flecari, a sporovai. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu acelasi lucru, a bate pe cineva la cap cu acelasi lucru, a plictisi. A toca la verzi si uscate sau a toca cate-n luna si-n soare = a vorbi mult si fara rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toaca = foarte departe. ♦ (Despre o arma) A bubui la intervale dese; a pacani. ♦ (Despre pasari) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetata a celor doua parti ale ciocului. – Din lat. *toccare.
TRANSLITERATIE, transliteratii, s. f. Transpunere, transcriere dintr-un alfabet in altul a unui text scris, redandu-se literele prin echivalentele lor din alfabetul in care se transcrie, fara a se tine seama de eventualele deosebiri de ordin fonetic dintre semnele celor doua alfabete. – Din fr. translitteration, lat. translitteratio.
TROPIC1, tropice, s. n. 1. Fiecare dintre cele doua paralele situate la latitudinea de 23°27' nord sau sud de ecuatorul terestru, unde, in timpul celor doua solstitii, Soarele trece la zenitul locului. 2. (La pl.) Zona, regiune aflata in jurul celor doua tropice (1). ◊ Loc. adj. De tropice = din regiunea tropicala. – Din fr. tropique, lat. tropicus.
FLANC, flancuri, s. n. 1. Extremitatea din stanga sau din dreapta a unei formatii sau a unui dispozitiv de lupta. ◊ Loc. adj. (Mil.) De flanc = dintr-o parte. ◊ Loc. adv. In flanc (cate unul) = unul in spatele altuia. 2. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale peretelui abdominal, cuprinse intre ultima coasta si sold. ♦ Fiecare dintre cele doua portiuni laterale ale peretelui abdominal la animale. 3. Fiecare dintre cele doua portiuni laterale ale unui filet, ale unui dinte de angrenaj etc. 4. Foaie de carton special, folosita in poligrafie pentru prepararea, prin presare, a matritelor de stereotipie. 5. Nume dat panourilor care servesc la alcatuirea decorurilor. – Din fr. flanc.
FOFELNITA, fofelnite, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua stinghii incrucisate ale vartelnitei, pe care sunt asezate cele patru fofeze. 2. Cutitul melitei. 3. Fig. Gura (ca organ al vorbirii). – Fofeaza + suf. -elnita. Cf. vartelnita.
FOREZIE, forezii, s. f. Transportare a indivizilor unei specii de catre indivizii altei specii, fara ca intre cele doua organisme sa existe relatii de parazitism. – Din fr. phoresie.
FRUNTAR, fruntare, s. n. 1. Grinda principala care margineste prispa in partea de sus si pe care se sprijina grinzile secundare ale casei. 2. Curea care leaga cele doua parti laterale ale capetelei si care trece peste fruntea calului. – Lat. frontale sau frunte + suf. -ar.
PADELA, padele, s. f. Vasla de forma speciala, cu cate o pala convexa la cele doua capete, folosita la caiac pentru inaintarea rapida pe apa. – Din germ. Paddel.
PAGINA, pagini, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua fete ale unei foi de hartie dintr-o carte, dintr-un caiet, ziar, registru etc., fata; p. ext. cuprinsul textului unei asemenea fete; fragment, capitol dintr-o scriere sau din ansamblul unei opere mai mari. ◊ Loc. vb. A pune in pagina = a pagina (2). 2. Fig. Moment (istoric); eveniment, fapt demn de retinut, data importanta; episod insemnat din viata unui om. – Din lat., it. pagina, germ. Pagina.
PAIR, pairi, s. m. Titlu purtat de marii vasali ai regelui in Franta si in Anglia in evul mediu. ♦ Membru (pe viata) al uneia dintre cele doua camere legislative din Franta intre 1815 si 1848. ♦ Titlu de noblete in Marea Britanie, care confera dreptul de membru al Camerei Lorzilor. ♦ Persoana care are (sau avea) unul dintre aceste titluri. [Pr.: per] – Din fr. pair.
PALAT1 s. n. Peretele superior al cavitatii bucale, in forma de bolta, alcatuit din apofizele palatine2 ale celor doua maxilare superioare, precum si din oasele palatine2, acoperite de o mucoasa groasa; cerul-gurii. ◊ Palat moale sau valul palatului = portiune musculara care continua palatul1 in partea posterioara a cavitatii bucale. Palat artificial = muschi al palatului1, care se foloseste in fonetica experimentala pentru a se vedea suprafata atinsa de limba la pronuntarea unui sunet. – Din lat. palatum, it. palato. Cf. fr. palais.
PARAMER, paramere, s. n. (Biol.) Fiecare dintre cele doua parti simetrice ale unui organism sau organ cu simetrie bilaterala. – Din engl. paramere.
PARASIMPATIC adj. (In sintagma) Sistem (nervos) parasimpatic (si substantivat, n.) = una dintre cele doua parti periferice ale sistemului nervos vegetativ, care incetineste bataile inimii si accelereaza miscarile tubului digestiv. – Din fr. parasympathique.
PAROTIDA, parotide, adj.f. (In sintagma) Glanda parotida (si substantivat, f.) = fiecare dintre cele doua glande salivare asezate dedesubtul si inaintea urechilor, de o parte si de alta a maxilarului inferior. – Din fr. parotide.
PATINA2, patine, s. f. 1. Obiect de metal format dintr-o sina si elemente de legatura care il fixeaza de talpa ghetei, folosit la patinaj. ◊ Patina cu role = obiect de metal asemanator cu patina2 (1), prevazut cu patru rotite si cu elemente de legatura care il fixeaza de talpa ghetelor, si care permite deplasarea pe sol in miscari asemanatoare cu cele de pe patinoar. ♦ (Rar) Fiecare dintre cele doua talpi ale saniei. ♦ (Rar) Schi. 2. Piesa prin intermediul careia un mecanism aluneca pe un element de ghidare. ◊ Patina de ascensor = sina pe care aluneca cabina ascensorului. ♦ Organ al masinilor agricole de recoltat, destinat rezemarii pe sol a aparatului de taiere si reglarii inaltimii de taiere a plantelor. – Din fr. patin.
PARINTE, parinti, s. m. 1. (La pl.) Tata si mama. ♦ Fiecare dintre cei doi parinti (1). ◊ (La pl.) Stramosi, strabuni. 2. Barbat considerat in raport cu copiii sai; tata. ♦ Fig. Indrumator, calauzitor, protector spiritual. 3. Fig. Fondator, intemeietor, initiator (al unei stiinte, al unei miscari culturale etc.). 4. Fig. (In limbajul bisericesc) Dumnezeu (ca protector al oamenilor).** Sef al religiei crestine, intemeietor sau conducator al Bisericii crestine. ◊ (Prea) sfantul parinte = papa. 5. Fig. Preot. – Lat. parens, -ntis.
PATRAR, patrare, s. n. 1. (Inv. si pop.) Patrime, sfert. 2. Fiecare dintre cele doua faze ale lunii cand aceasta, aflandu-se in crestere sau in descrestere, apare luminata numai pe jumatate (in forma de semicerc); perioada de timp corespunzatoare fiecareia dintre aceste doua faze ale lunii. – Patru + suf. -ar.
PELUZA, peluze, s. f. 1. Suprafata de teren intr-o gradina, intr-un parc etc., cu iarba scurta si deasa (si cu flori); gazon. 2. Fiecare dintre cele doua parti extreme ale tribunelor unui stadion, situate in spatele portilor terenului de joc. – Din fr. pelouse.
ANIZOMETROPIE s. f. Inegalitate a puterii vizuale a celor doi ochi. – Din fr. anisometropie.
ANTENA, antene, s. f. 1. (Adesea fig.) Fiecare dintre cele doua firisoare mobile care se afla la capul unor insecte, al crustaceelor si al miriapodelor si care serveste ca organ de simt. 2. Conducta sau ansamblu de conducte electrice aeriene care formeaza un circuit electric (folosit in radiocomunicatii). ◊ Antena colectiva sau de bloc = antena (combinata) cu echipament electronic adecvat pentru asigurarea receptiei radio sau de televiziune la mai multi abonati asociati. Antena de camera = antena de receptie situata in interiorul incaperii in care se afla radioul sau televizorul. Antena incorporata = antena inclusa in caseta radioului. 3. Bara lunga si mobila prinsa transversal de catarg, spre a tine o parte din panzele unei corabii. 4. (Fam.; adesea la pl.) Sursa de informatii. – Din fr. antenne, lat. antenna.
ARGEA, argele, s. f. (Pop.) 1. Razboi de tesut. ♦ Nume dat celor doua scanduri care unesc transversal extremitatile razboiului de tesut. ♦ Fiecare dintre grinzile de lemn fixate de o parte si de alta a unei plute pentru a tine stranse lemnele care o compun. 2. Constructie rudimentara de scanduri in care se asaza, vara, razboiul de tesut. 3. Bolta ori acoperis al unei cladiri. – Et. nec.
ECHIPA, echipe, s. f. Grup de oameni care, sub conducerea unui sef, indeplinesc in acelasi timp o munca sau o actiune comuna. ◊ Spirit de echipa = legatura spirituala intre membrii unei echipe, care sta la baza conlucrarii lor. ♦ Grup de sportivi constituit intr-o formatie, in cadrul careia se antreneaza, sub conducerea unui specialist, si participa la competitii. ♦ Fiecare dintre cele doua formatii care isi disputa un meci (de fotbal, baschet, hochei, polo etc.). – Din fr. equipe.
PERCIUNE, perciuni, s. m. Fiecare dintre cele doua suvite de par (adesea lasate lungi si rasucite) care se prelungesc lateral pe obraz, langa urechi, de la tample in jos (la barbati), ♦ (Rar) Favorit ♦ (Rar) Smoc de par de pe fruntea cailor. [Var.: perciun s. m.] – Din tc. percem.
PIVOTA, pivotez, vb. I. Intranz. 1. (Tehn.; despre doua corpuri in contact; la pers. 3) A se roti in jurul unui ax perpendicular pe un plan tangent, comun celor doua corpuri in punctul de contact. ♦ Fig. (Despre actiuni, procese etc.) A se baza pe anumite elemente specifice, a se desfasura in jurul a ceva. 2. Spec. (Mil.) A executa o miscare de rotatie in jurul unui militar, al unei formatii etc. ♦ A-si rasuci (brusc) corpul; (Sport) a se rasuci pe un singur picior (pentru a manevra mingea). – Din fr. pivoter.
PERICLIN, periclinuri, s. n. 1. (Bot.) Totalitatea frunzelor sau bracteelor care formeaza involucrul florilor din familia compozeelor. 2. (Geol.) Zona de apropiere si de unire a formatiunilor geologice de pe cele doua flancuri ale cutelor. – Din fr. pericline.
PLAJA, plaje, s. f. 1. Portiune de teren, acoperita cu nisip fin, de la baza unei faleze sau de pe panta lina dinspre mare a unui cordon litoral; p. ext. orice loc pe malul unei ape unde se fac bai de soare. ◊ Expr. A face plaja = a face bai de soare. 2. Fig. Fiecare dintre cele doua regiuni luminoase ale fotometrelor de comparatie, ale caror luminozitati trebuie aduse la egalitate. – Din fr. plage.
PLANIGLOB, planigloburi, s. n. Harta a globului terestru in care cele doua emisfere sunt reprezentate pe o suprafata plana; planisfera, mapamond. – Plan + glob (dupa fr. planisphere).
PLANISFERA, planisfere, s. f. Harta a globului terestru in care cele doua emisfere sunt reprezentate pe o suprafata plana; planiglob, mapamond. – Din fr. planisphere, germ. Planisphare.
PLATAN2, platane, s. n. Fiecare dintre cele doua suporturi plane ale unei balante pe care se asaza obiectul de cantarit si greutatile; taler. – Cf. fr. plateau.
PLAMAN, plamani, s. m. Fiecare dintre cele doua organe principale, cu aspect spongios, inconjurate de pleura, situate simetric in cavitatea toracica, cu ajutorul carora se face respiratia la om si la vertebratele superioare; pulmon, bojoc. ◊ Plaman de otel = aparat folosit pentru respiratia artificiala. – Din ngr. plemoni.
PLASEA, plasele, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua parti de metal, de os, de lemn etc. care acopera manerul unui cutit, al unui briceag, al unui pumnal etc.; p. ext. maner. 2. (Neobisnuit) Sild. [Var.: prasea s. f.] – Plasa1 + suf. -ea.
PODNOJIE, podnojii, s. f. 1. (Inv.) Pernita sau pres pus sub picioare pentru a le feri de frig. ♦ (Reg.) Stergatoare de picioare din papura. 2. (Pop.) Fiecare dintre cele doua pedale asezate in partea de jos a razboiului de tesut, cu ajutorul carora se schimba itele; p. ext. sforile cu care sunt legate aceste pedale. [Var.: (reg.) podnoja s. f.] – Din sl. podnozije, bg. podnoga, scr. podnozje, rus. podnozje, ucr. podnizzja.
CLESTE, clesti, s. m. 1. Unealta de fier sau de alt metal, alcatuita din doua brate incrucisate si articulate intre ele, care serveste la apucarea, intoarcerea, tragerea etc. unei piese. ◊ Expr. A-i scoate cuiva vorba (din gura) cu clestele = a depune mari insistente pentru a face pe cineva sa vorbeasca. ♦ Unealta de fier asemanatoare cu un cleste (1), folosita in diverse operatii. Cleste pentru carbuni. 2. Fiecare dintre cele doua apendice anterioare, in forma de cleste (1), ale unor crustacee. [Pl. si: (n) cleste] – Din sl. klesta.
PROTAP, protapuri, s. n. 1. Prajina groasa de lemn, bifurcata la un capat, care se fixeaza la dricul carului si de care se prinde jugul; ruda. 2. Prajina cu varful despicat, in care se infigea in trecut o reclamatie prezentata domnitorului, pe deasupra capetelor multimii. ◊ Expr. A umbla cu jalba in protap = a protesta, a reclama; a cere cu insistenta ceva. 3. Prajina despicata la un capat, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele doua bete, despicate in forma de furca si infipte in pamant, langa jar, intre care se fixeaza pestele intreg pentru a se frige. 4. Parghie la moara de vant sau la fantana. – Din sl. procepu, bg. procep.
PILIER, piliere, -i, subst. 1. S. n. Portiune dintr-un zacamant delimitata prin lucrari miniere sau cuprinsa intre zone de exploatare. 2. S. m. (Rugbi) Fiecare dintre cei doi inaintasi din prima linie care incadreaza pe taloner intr-un meleu. [Pr.: -li-er] – Din fr. pilier.
PSOAS, psoasi, s. m. (Anat.) Fiecare dintre cei doi muschi inserati pe fata anterioara a vertebrelor lombare si la capatul femurului, care ajuta la flexiunea coapsei fata de trunchi. – Din fr. psoas.
SARNIERA, sarniere, s. f. 1. Balama, tatana. 2. Dispozitiv format din doua piese care, asezate de o parte si de alta a unui corp cilindric si fixate cu buloane, permit suspendarea intregului ansamblu pe un reazem. 3. (Geol.) Locul de imbinare intre cele doua flancuri ale unei cute anticlinale sau sinclinale. 4. Locul de imbinare intre cele doua valve care formeaza cochilia unui lamelibranhiat. 5. Fasie de hartie gumata pe care o folosesc filatelistii pentru a lipi marcile postale in albume. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. charniere.
SLEAU2, sleauri, s. n. Fiecare dintre cele doua curele groase, funii sau lanturi care se prind de pieptul hamului si se leaga de crucea carutei sau a trasurii trase de un animal; tragatoare, streang. – Din ucr. sleja.
VERMIS s. n. Parte mediana a cerebelului, asezata intre cele doua emisfere ale acestuia. – Din fr. vermis.
OMOGENITATE s. f. Insusirea de a fi omogen. ♦ Insusire a unui obiect, a unui grup, a unui sistem fizico-chimic de a avea aceleasi proprietati in toate punctele sale. ♦ Proprietate a unei formule (fizice) de a avea aceleasi dimensiuni in cei doi membri ai sai. [Var.: omogeneitate s. f.] – Din fr. h*********e, lat. h**********s. Cf. omogen.
SUFAN, sufane, s. n. (Reg.) Fiecare dintre cei doi pari grosi si lungi, ascutiti la un capat cu care se fixeaza navodul la fundul apei ca sa nu scape pestele pe sub el. – Et. nec.
VERSANT, versante, s. n. Fiecare dintre cele doua coaste ale unui munte sau ale unui deal; panta. ♦ Fiecare dintre suprafetele inclinate ale unui acoperis. [Pl. si: (m.) versanti] – Din fr. versant.
OPLEAN, oplene, s. n. Fiecare dintre cele doua lemne transversale care leaga si fixeaza talpile saniei; slai. – Din bg. opljan.
FALCA, falci, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua oase ale fetei in care sunt fixati dintii; (la oameni) maxilar; (la animale) mandibula. ◊ Expr. Cu o falca in cer si (cu) alta (sau una) in pamant = a) (in basme) cu gura enorma, larg deschisa pentru a inghiti tot ce-i iese in cale; b) foarte furios, gata sa se certe cu violenta. ♦ Partea inferioara a obrazului. ♦ (La insecte) Maxila. 2. (Tehn.) Element al unui dispozitiv sau al unei masini, care serveste la prinderea unui obiect, a unui material etc., la sfaramarea ori deformarea unui material etc. – Refacut din falci (pl. inv. al lui falce < lat. falx, -cis).
FALET, faleturi, s. n. (Inv.) Atelaj compus din patru cai inhamati la o trasura, cei doi cai dinainte fiind incalecati de cate un vizitiu. – Cf. falaitar.
FALCEA, falcele, s. f. Fiecare dintre: a) cele doua talpi ale saniei; b) cele doua brate ale vatalelor de la razboiul de tesut; c) cele doua scandurele intre care intra limba melitei; d) stinghiile de lemn care leaga intre ele scandurile care formeaza fundul carului; e) cele doua stinghii laterale ale carceiei carului prin care se leaga tanjala de protap (cand se injuga patru boi); f) cele doua brate de lemn ale piscului (la car); g) cele doua sau patru brate laterale care constituie corpul afetului unui tun sau al unui obuzier. – Falca + suf. -ea.
ORBITA, orbite, s. f. 1. Traiectorie in forma de curba (inchisa) pe care o parcurge un mobil. ♦ Drumul real parcurs de un astru. ◊ Orbita aparenta = drumul aparent proiectat pe bolta cereasca pe care se deplaseaza un corp ceresc. 2. Fiecare dintre cele doua cavitati osoase ale craniului, in care se afla globul ocular. 3. Fig. Sfera sau mediul unei activitati oarecare; sfera de actiune sau de influenta. – Din fr. orbite, lat. orbita.
ORCIC, orcicuri, s. n. Fiecare dintre cele doua bucati de lemn prinse de crucea carutei, a trasurii etc., de capetele carora se agata streangurile hamului. – Din ucr. orcyk. Cf. pol. orczyk.
CORNET1, cornete, s. n. 1. Bucata de hartie rasucita in forma de con, in care se impacheteaza diferite marfuri. ♦ Continutul unui astfel de ambalaj. 2. (In sintagma) Cornet acustic = instrument acustic in forma de palnie, care intensifica v********e sonore si de care se servesc persoanele cu auzul slab; pavilion (4). 3. Instrument muzical de suflat, din alama, asemanator cu trompeta, dar de dimensiuni mai mici decat aceasta si cu un registru mai inalt. 4. (In sintagma) Cornet nazal = fiecare dintre cele sase lame osoase in forma de cornet1 (1), situate pe peretii laterali ai celor doua nari. 5. Produs de patiserie asemanator cu vafela de napolitana sau de tort, in forma de con (retezat), in care se pune inghetata, frisca, crema etc. – Din fr. cornet.
FESA, fese, s. f. Fiecare dintre cele doua parti posterioare, carnoase, ale corpului omenesc ori al unor animale; buca. – Din fr. fesse.
OVAR, ovare, s. n. 1. Fiecare dintre cele doua glande de reproducere ale femelei, care contine celulele germinative si ovulele. 2. (Bot.) Partea inferioara a pistilului, formata din carpele, care contine ovulele si care, dupa fecundatie, se transforma in fruct. – Din lat. ovarium, fr. ovaire.
ZIGOFITE s.f. pl. Plante rezultate din conjugarea celor doi gameti. (din fr. zygophytes)
FLOTOR, flotoare, s. n. Nume dat unor obiecte care plutesc la suprafata apei, destinate sa efectueze masuratori sau reglaje ori sa sustina la suprafata corpuri submersibile; plutitor. ♦ Flotor de hidroavion = fiecare dintre cele doua dispozitive etanse si umplute cu aer, fixate de aripi si de fuzelaj, care asigura plutirea unui hidroavion. – Din fr. flotteur.
FUZETA, fuzete, s. f. Fiecare dintre cele doua dispozitive care fac legatura intre rotile directoare si osia din fata ale unui autovehicul si care permit orientarea rotilor in directia dorita. – Din fr. fusette.
CIOACA, cioace, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua console orizontale ale razboiului de tesut, fixate pe stalpii din mijloc si pe care se sprijina vatalele. 2. (Arg.) Baliverna. ◊ Expr. (Fam.) A se tine de cioace = a se tine de glume, de smecherii. – Et. nec.
OSIE, osii, s. f. Arbore sau ax terminat la cele doua capete cu fusuri, pe care sunt montate rotile unui vehicul rutier. ◊ Expr. (Fam.) A unge osia = a mitui. – Din sl. osĩ.
FURCULITA, furculite, s. f. 1. Obiect (de metal) alcatuit dintr-un maner si doi pana la patru dinti, cu ajutorul caruia se duce mancarea la gura; furcuta (2). ◊ Loc. adj. In furculita (sau in furculite) = (despre barba) cu partile laterale mai lungi decat mijlocul; (despre mustati) cu capetele rasucite in sus. 2. Fiecare dintre cele doua piese curbate, incrucisate la unul dintre capete, prin care este fixata inima carului pe podul osiei dinapoi, pentru a impiedica rotirea inimii in plan orizontal; gemanare. [Pl. si: furculiti] – Furca + suf. -ulita.
LATERAL, -A, laterali, -e, adj. 1. Situat pe (una dintre) laturi, pe o parte a unui lucru; situat la margine, la periferie, departe de un centru; laturalnic. ◊ Arie (sau suprafata) laterala = marimea suprafetei unui corp prismatic, fara suprafetele bazelor lui. Arie laterala = zona situata la periferia teritoriului unde se vorbeste un dialect sau o limba. ♦ Fig. Secundar. 2. (In sintagma) Consoana laterala (si substantivat, f.) = consoana articulata prin atingerea varfului limbii de palatul tare sau de alveolele incisivilor superiori, in timp ce suflul de aer iese prin cele doua deschizaturi lasate de marginile limbii. „L” este o consoana laterala. 3. (In sintagma) Gandire laterala = proces specific gandirii creatoare, avand ca scop obtinerea a cat mai multe variante posibile ale obiectului sau fenomenului cercetat. – Din fr. lateral, lat. lateralis.
CIOCHINA, ciochine, s. f. Partea dindarat a seii, de care se poate lega traista, desagii etc.; fiecare dintre cele doua capete ale partii dindarat a seii. – Cf. tc. cıkın „ranita, traista”.
TARTAJ, tartaje, s. n. 1. (Reg.) Fiecare dintre cele doua coperte ale unei carti; scoarta. 2. (Inv.) Carte scrisa de mana, care se folosea ca abecedar. – Ngr. tetradion.
TAS, tasuri, s. n. (Inv.) 1. Vas plat (rotund); tipsie, taler; (astazi) talerul cantarului pe care se pune marfa pentru a fi cantarita. ◊ Expr. A umbla cu tasul = a face cheta; a cersi. ♦ Lighenas de care se serveste barbierul cand barbiereste. 2. Cupa; ceasca (de lut). 3. Fiecare dintre cele doua talere ale chimvalului. ♦ (Rar) Fiecare dintre cele doua capace ale unui medalion. [Var.: teas s. n.] – Tc. tas.
TORID, -A, torizi, -de, adj. Excesiv de cald; arzator; dogoritor. ◊ Zona torida = portiunea de pe suprafata pamantului situata intre cele doua tropice. – Fr. torride (lat. lit. torridus).
ZAHARICA s. f. Una dintre cele doua plante: Myricaria germanica si Lycium vulgare. (din zahar)
STATATOR, -OARE, statatori, -oare, adj. 1.Care sta pe loc, care nu se misca, imobil, fix; (in special despre ape) care nu curge. ◊ Piatra statatoare (si substantivat, f.) = piatra fixa din sistemul celor doua pietre ale morii. 2.(Inv.:despre oameni) Cu locuinta statornica; stabil. 3. (In loc. adj.) De sine statator = care poate exista si se poate mentine prin propriile sale puteri sau insusiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ator.
LOITRA, loitre, s. f. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale carutei, constand dintr-un fel de scara, care in partea de jos se sprijina de dric, iar in partea de sus se prinde de leuci; draghina. – Din scr. lo(i)tra.
LOJA, loji, s. f. I. 1. Compartiment cuprinzand un numar redus de locuri pentru spectatori, asezat, alaturi de altele, in jurul incintei unei sali de spectacole. ◊ Loja orchestrei = spatiul dintre scena si primul rand de scaune (intr-o sala de spectacol), amenajat sub nivelul scenei si al salii, in care sta orchestra; fosa orchestrei. 2. Mic compartiment sau cabinet la unele cladiri, comunicand cu exteriorul, destinat unor servicii de indrumare a publicului sau de paza. 3. (In sintagma) Loja masonica = asociatie de francmasoni. II. 1. Cavitate in floarea unei plante, in care se gasesc ovulele sau polenul; cavitate in fructul unei flori, in care se gasesc semintele. ♦ Fiecare dintre cele doua parti ale staminei, care contin polenul. 2. Loc ocupat de un organ sau de alta formatie anatomica. [Pl.si: loje] – Din fr. loge.
LONGITUDINE, longitudini, s. f. Distanta in grade, masurata pe ecuator, dintre meridianul care trece printr-un punct oarecare de pe glob si primul meridian (meridianul 0, care trece prin Greenwich), constituind una dintre cele doua coordonate geografice. ◊ Longitudine cereasca = una dintre coordonatele ecliptice. – Din fr. longitude, lat. longitudo, -inis.
TAVAN, tavane, s. n. 1. Plafon. ◊ Expr. A sta cu ochii in tavan = a sta degeaba; a lenevi. ♦ Partea superioara a unei excavatii miniere. 2. (Reg.) Scandura de brad, lunga si subtire, folosita la construirea podului casei. 3. (Reg.) Fiecare dintre cele doua extremitati ale unei corabii, unde dorm corabierii. – Tc. tavan.
MEDIASTIN, mediastine, s. n. Cavitate anatomica cuprinsa intre cei doi plamani si care contine inima, timusul, esofagul, aorta si canalul toracic. [Pr.: -di-as-] – Din fr. mediastin.
MINUTAR, minutare, s. n. Acul care indica minutele (I 1) pe ceasornic. ♦ P. gener. (La pl.) Fiecare dintre cele doua ace ale ceasornicului. – Minut + suf. -ar.
MOTOTRICICLETA, mototriciclete, s. f. Vehicul folosit mai ales pentru transportul marfurilor, avand roata din fata directoare si cele doua roti din spate motoare. – Moto1- + tricicleta.
COBILITA, cobilite, s. f. Bucata de lemn curbata, cu toarte, carlige sau crestaturi la cele doua capete, care se poarta pe umeri si serveste la transportarea galetilor, a cofelor, a cosurilor etc. ◊ Compus: Cobilita-Ciobanului = numele popular al constelatiei Lebedei. – Din bg., scr. kobilica.
NARA, nari, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua orificii exterioare ale cavitatii nazale prin care respira si miros oamenii si unele animale. ◊ Expr. Cu narile (sau nara) in vant = cu capul ridicat, cu o tinuta semeata; p. ext. mandru, plin de sine. A se umfla in nari sau a-si umfla narile = a-si lua un aer semet; p. ext. a-si da importanta, a se ingamfa. 2. Piesa metalica in forma de tub amplasata pe puntea sau pe bordajul unei nave, prin care trece lantul ancorei de pe punte in afara bordului. [Var.: (reg.) nare s. f.] – Lat. naris.
NEOJUNIMISM s. n. Scoala estetica existenta intre cele doua razboaie mondiale care reactualizeaza principiile junimiste. [Pr.: ne-o-] – Neo- + junimism.
TABLA2, table, s. f. (Mai ales la pl.) Joc de noroc intre doua persoane, cu doua zaruri si cu treizeci de puluri, care se muta de-a latul a douazeci si patru de sageti incrustate sau pictate pe fundul celor doua compartimente ale unei cutii de lemn; partida dintr-un astfel de joc. ◊ Expr. (Fam.) A face pe cineva o tabla = a juca cu cineva o partida de table2. – Din ngr. tavli.
EMBRIOCARDIE, embriocardii, s. f. Ritm c*****c patologic aparut in miocarditele grave, caracterizat prin accelerarea batailor inimii si prin egalizarea pauzelor si a tonalitatilor celor doua zgomote ale ei; ritm fetal. [Pr.: -bri-o-] – Din fr. embryocardie.
ELECTROOSMOZA s. f. Trecere a unui lichid printr-o membrana poroasa sub actiunea unei diferente de potential electric dintre cele doua fete ale membranei. [Pr.: -tro-os-] – Din fr. electro-osmose.
ELITRA, elitre, s. f. Fiecare dintre cele doua aripi externe sau anterioare, tari si impregnate cu chitina, ale insectelor coleoptere. – Din fr. elytre.
CONTRACURENT, contracurenti, s. m. Curgere in sensuri opuse a doua fluide in contact pentru a realiza o interactiune de natura fizica sau chimica intre cele doua fluide. – Din fr. contre-courant.
STRUNA, strune, s. f. 1. Fir elastic confectionat din metal, din intestine de animale etc. care se intinde pe unele instrumente muzicale si produce, prin vibrare, sunete; coarda. ◊ Expr. A canta (sau a bate) cuiva in struna (sau in struna cuiva) = a fi de aceeasi parere cu cineva pentru a-i castiga simpatia, favoarea; a lingusi pe cineva. 2. Sfoara bine intinsa, facuta din fire elastice si rasucite, destinata sa tina intinsa panza ferastraului. ◊ Expr. (Adverbial) A merge struna = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leaga carligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a fraului care inconjura barbia calului si se prinde de cele doua capete ale zabalei. ◊ Expr. A tine (pe cineva) in struna = a infrana, a tine din scurt (pe cineva). 4. Compus: struna-cocosului = numele a doua plante erbacee cu frunzele ovale si flori albe (Cerastium). – Din sl. struna.
DUEL, dueluri, s. n. Lupta care se desfasoara (dupa un anumit cod) intre doua persoane inarmate, in prezenta unor martori si care are drept scop transarea unui diferend personal. ♦ Lupta in care artileriile celor doua armate inamice trag simultan una asupra celeilalte. ♦ Fig. Polemica vie care are loc intre doua persoane, doua publicatii etc. – Din fr. duel, lat. duellum.
EXOSMOZA, exosmoze, s. f. Fenomen de trecere a unui fluid printr-o membrana poroasa sub influenta unei diferente de potential electric care exista intre cele doua fete ale membranei. – Din fr. exosmose.
DRUG, (1, 2) drugi, s. m., (3) druguri, s. n. 1. S. m. Bara de fier sau de lemn avand diverse intrebuintari (in lucrari de constructii). ♦ (Inv.) Lingou. 2. S. m. Fiecare dintre cele doua lemne groase, sprijinite pe cate doua picioare, care alcatuiesc patul sau corpul razboiului de tesut manual. 3. S. n. Punct de broderie asemanator cu festonul, prin care se obtin pe cusatura linii (dese si) pline. – Din scr. drug.
SLAI, slaiuri, s. n. (Pop.) 1. Fiecare dintre cele doua scanduri care leaga talpile unei sanii; oplean. 2. Fiecare dintre scandurile care formeaza partile laterale ale unei ambarcatii. ♦ Scandura care formeaza marginea de sus a unei luntre. 3. Polita in perete pe care se tin lucruri de gospodarie. 4. Fiecare dintre stalpii care sustin podul morii. – Et. nec.
SOT, soti, s. m. 1. Barbat casatorit considerat in raport cu sotia lui; barbat. ♦ (La pl.) cele doua persoane de s*x opus unite prin casatorie. ♦ (Inv.) Sotie, nevasta. 2. (Pop.) Tovaras, insotitor; asociat. 3. Obiect care, impreuna cu altul (similar), formeaza o pereche. ◊ Loc. adj. si adv. Cu (sau fara) sot = cu (sau fara) pereche, in numar pereche (sau nepereche), par (sau impar). – Lat. socius.
SPETEAZA, speteze, s. f. 1. Parte mai inalta a unui scaun, fotoliu etc., de care isi reazama spatele cel care sade; spatar1, rezematoare. 2. Bucata de scandura ingusta care serveste ca element de sprijin sau de legatura intre diverse parti ale unei constructii sau ale unui obiect: a) fiecare dintre aripile morii de vant; b) fiecare dintre stinghiile care unesc obezile de la roata morii de apa; c) fiecare dintre piesele de lemn care leaga carambii loitrelor de la car; d) bucata de lemn care uneste cele doua coarne ale plugului; e) scandura cu care se ridica firele de urzeala cand se tese cu alesaturi; f) fiecare dintre cele doua brate ale vatalelor la razboiul de tesut; g) fiecare dintre scandurelele care alcatuiesc scheletul zmeului cu care se joaca copiii si care se fixeaza pe o coala de hartie; h) fiecare dintre stinghiile care alcatuiesc scheletul stelei cu care colinda copiii si pe care se fixeaza hartia si ornamentele. – Spata + suf. -eaza.
TALER1, talere, s. n. 1. Vas plat de lemn, de pamant ars, de metal, din care se mananca; talger, farfurie. ♦ Tava, tabla. 2. Fiecare dintre cele doua discuri sau vase ale unei balante, in care se pun fie obiectele de cantarit, fie greutatile; tas. 3. Fiecare dintre cele doua discuri de alama usor concave, folosite in fanfara sau in orchestre, care, prin lovirea unuia de celalalt, produc un sunet puternic si metalic marcand ritmul sau cadenta; talger. 4. Piesa subtire de metal, de lemn etc., de forma plata si aproximativ rotunda, cu gura foarte larga si cu marginile drepte sau rasfrante. 5. Disc de pamant ars sau de asfalt, care serveste ca tinta mobila in tirul sportiv. ♦ (La pl.) Proba sportiva din cadrul tirului care consta in trageri cu arme de vanatoare cu alice in talere1 (5). – Cf. bg. taler.
TALON, taloane, s. n. 1. Parte a unei foi dintr-un registru, dintr-un chitantier, dintr-un bonier etc. care ramane la cotor dupa ce s-a rupt partea detasabila. 2. Parte a ciorapului care acopera calcaiul, marcata printr-o tesatura mai deasa. 3. Partida la unele jocuri de carti. 4. Fiecare dintre cele doua margini ingrosate si intarite ale anvelopei unei roti. – Din fr. talon.
TALONER, taloneri, s. m. Jucator de rugbi care se gaseste in gramada intre cei doi pilieri, avand sarcina de a talona mingea. – Din fr. talonneur.
TARTAJ, tartaje, s. n. 1. (Reg.) Fiecare dintre cele doua coperte ale unei carti; scoarta. 2. (Inv.) Carte scrisa de mana care se folosea ca abecedar. [Var.: trataj s. n.] – Cf. ngr. tetradhion.
TAS, tasuri, s. n. (Inv.) 1. Vas plat (rotund); tipsie, taler1; (astazi) talerul1 cantarului, pe care se pune marfa pentru a fi cantarita. ◊ Expr. A umbla cu tasul = a face cheta; a cersi. ♦ Lighenas de care se serveste barbierul cand barbiereste. 2. Cupa; ceasca (de lut). 3. Fiecare dintre cele doua talere1 ale chimvalului. ♦ (Rar) Fiecare dintre cele doua capace ale unui medalion. [Var.: teas s. n.] – Din tc. tas.
TAVAN, tavane, s. n. 1. Suprafata interioara a planseului superior dintr-o incapere; plafon. ◊ Expr. A sta cu ochii in tavan = a sta degeaba; a lenevi. ♦ Partea superioara a unei excavatii miniere. 2. (Reg.) Scandura de brad, lunga si subtire, folosita la construirea podului casei. 3. (Reg.) Fiecare dintre cele doua extremitati ale unei corabii, unde dorm corabierii. [Pl. si: tavanuri] – Din tc. tavan.
TALPIG, (1, 2) talpige, s. n., (3, 4) talpigi, s. m. 1. S. n. Fiecare dintre pedalele de la razboiul de tesut cu ajutorul carora se schimba itele. 2. S. n. Fiecare dintre cele doua suporturi laterale curbate cu care sunt prevazute unele scaune fara picioare. ♦ Fiecare dintre talpile unei sanii. ♦ Bucata de lemn sau de piatra care se fixeaza sub stalpii unei galerii de mina pentru a impiedica patrunderea stalpilor in talpa galeriei. 3. S. m. Incaltaminte rudimentara alcatuita dintr-o talpa de lemn si o bareta de piele petrecuta pe deasupra labei piciorului. 4. S. m. Soseta foarte scurta de dama care acopera numai laba piciorului. [Var.: talpic s. m. si n., talpica s. f.] – Talpa + suf. -ig.
TARANC, taranci, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cele doua lanturi sau franghii cu care se leaga chilna de cosul carutei. – Et. nec.
TAMPLA1, tample, s. f. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale capului, cuprinse intre ochi, urechi, frunte si obraz. ♦ Parul care acopera aceste parti. Tample carunte. – Lat. *templa (= tempora, pl. lui tempus).
TEMPERAT, -A, temperati, -te, adj. 1. (Despre oameni si despre manifestarile lor) Moderat, cumpatat, potolit. ♦ Clima temperata = clima caracterizata prin existenta a patru anotimpuri, cu veri potrivit de calduroase si cu ierni nu prea reci. Zona temperata = fiecare dintre cele doua zone de pe suprafata Pamantului cuprinse intre tropice si cercurile polare. 2. (Muz.; in sintagma) Sistem temperat = sistemul impartirii intervalelor de tonuri in cate doua semitonuri egale. – V. tempera. Cf. fr. tempere.
COLEOPTER, coleoptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu patru aripi dintre care cele doua superioare (elitre), intarite, au rol de protectie pentru celelalte doua, care sunt subtiri, membranoase si servesc la zbor; (si la sg.) insecta care face parte din acest ordin. [Pr.: -le-o-] – Din fr. coleoptere.
TORID, -A, torizi, -de, adj. (Livr.) Excesiv de cald, arzator, dogoritor. ◊ Zona torida = portiune de pe suprafata pamantului situata intre cele doua tropice si caracterizata printr-o temperatura permanent foarte ridicata. – Din fr. torride, lat. torridus.
TRANSBORDA, transbordez, vb. I. 1. Tranz. A transporta marfurile sau oamenii dintr-un tren in altul sau de pe o nava pe alta (continuand calatoria). ♦ A trece, cu ajutorul unui transbordor (1) vagoanele sau locomotiva unui tren de pe o linie pe alta, cand cele doua linii nu au legatura directa. ♦ Intranz. A schimba trenul sau alt vehicul cand circulatia pe un drum s-a intrerupt intr-un anumit loc. – Din fr. transborder.
TRANSBORDOR, transbordoare, s. n. 1. Platforma mobila la nivelul unei cai ferate, cu ajutorul careia se pot trece vagoanele sau locomotivele de pe o linie pe alta (cand cele doua linii nu au legatura directa). 2. Nava care serveste la transbordarea calatorilor sau a marfurilor. – Din fr. transbordeur.
TRAIRISM s. n. Curent in gandirea filozofica romaneasca dintre cele doua razboaie mondiale, care, proclamand primatul instinctelor si al inconstientului asupra ratiunii, sustinea ca nu se poate ajunge la cunoasterea diferitelor aspecte si fenomene ale vietii decat prin trairea mistica. [Pr.: tra-i-] – Traire + suf. -ism.
TUSAVERAJ s. n. (La jocul de scrima) Raport dintre punctele obtinute intr-un meci de cei doi adversari. – De la tusa1 (dupa golaveraj).
TREFLAT, -A, treflati, -te, adj. (Despre constructia unei biserici) Care are absida centrala si cele doua abside laterale racordate intre ele. – Din fr. trefle.
TRIBUNA, tribune, s. f. 1. Constructie din lemn, din beton, din piatra etc., de obicei cu mai multe randuri de banci asezate in amfiteatru, de unde spectatorii pot privi desfasurarea unei festivitati, a unei parade, a unei competitii etc.; p. restr. fiecare dintre cele doua laturi lungi ale acestei constructii (avand cea mai buna vizibilitate). 2. Loc inaltat, platforma, estrada pe care sta cel ce vorbeste in fata publicului. – Din fr. tribune.
RESTEU, resteie, s. n. Fiecare dintre cele doua bare in forma de cui, facute din fier sau din lemn, cu care se inchid laturile jugului pentru a retine grumazul animalului in jug. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu resteul = a se purta aspru (cu cineva). [Var.: (reg.) rasteu, restei s. n.] – Et. nec.
RANA s. f. Fiecare dintre cele doua laturi ale corpului omenesc. ◊ Loc. adv. si (rar) adj. Intr-o (sau pe o) rana = (culcat sau aplecat) pe o parte a trupului; (in legatura cu obiecte) inclinat intr-o parte, stramb. [Var.: (reg.) rala s. f.] – Lat. *rena (= renes).
COLTUC, coltuce, s. n. 1. Fiecare dintre cele doua capete ale unei paini lungi. 2. (Reg.) Perna mica servind drept capatai. ♦ Pernita (de ace). [Pl. si: coltucuri] – Din tc. koltuk.
RINICHI, rinichi, s. m. Fiecare dintre cele doua organe interne ale omului si ale animalelor superioare, care secreteaza si excreteaza u***a si care sunt situate in regiunea lombara, in afara cavitatii peritoneale, de fiecare parte a coloanei vertebrale; rarunchi. ♦ (Med.) Rinichi artificial = aparat care serveste la inlocuirea temporara a functiilor rinichiului, eliminand totodata produsii toxici din sange, fara sa modifice compozitia lui. – Lat. reniculus.
DESAGA, desagi, s. f. Traista formata din doua parti, care se poarta pe umar sau pe sa. ♦ Fiecare dintre cele doua parti ale acestui obiect; p. ext. traista. [Var.: desag s. m.] – Din ngr. disakki(on), bg. disagi.
DICROISM s. n. Proprietate a unei substante birefringente de a absorbi selectiv si inegal cele doua raze rezultate prin refractie. – Din fr. dichroisme.
ROTILA, rotile, s. f. 1. Rotita. 2. Fiecare dintre cele doua roti ale cotigii plugului; p. gener. (la pl.) cotiga plugului. – Roata + suf. -ila.
DIAFRAGMA, diafragme, s. f. 1. Organ muscular-tendinos care separa toracele de abdomen si care participa la respiratie. ♦ Cartilaj care separa cele doua nari. 2. Membrana elastica (la microfon, telefon, gramofon etc.) care, prin v********e ei, reproduce sunetele. 3. Dispozitiv la obiectivele aparatelor fotografice, format din mai multe placute opace mobile, care limiteaza o deschidere circulara reglabila, lasand sa treaca prin ea o anumita cantitate de lumina. 4. Dispozitiv alcatuit dintr-o membrana cu un orificiu, care, introdus intr-o conducta, masoara debitul si viteza fluidului. 5. (Constr.) Element de constructie alcatuit dintr-o placa plana sau dintr-un planseu. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragme, lat. diaphragma.
SAGITAL, -A, sagitali, -e, adj. (Anat.) Care este in plan vertical de simetrie. ◊ Sutura sagitala = sutura care uneste cele doua oase parietale. – Din fr. sagittal.
SECTOR, sectoare, s. n. 1. (Mat.) Portiune dintr-un plan limitata de doua drepte concurente si de arcul unei curbe cuprins intre cele doua drepte; multimea punctelor din interiorul unei sfere, situata in interiorul conului avand ca baza un cerc mic al sferei, iar ca varf centrul sferei. ♦ (Tehn.) Organ de masina in forma de cerc, de roata (dintata). 2. Fiecare dintre zonele corespunzatoare unei delimitari de orice natura a unei suprafete; portiune limitata dintr-o suprafata. ♦ Zona de actiune a unei unitati militare. ♦ Subimpartire administrativa in cadrul unui oras mai mare. 3. Domeniu sau ramura de activitate. – Din fr. secteur, lat. sector, -oris.
SFERDEcel, sferdecei, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cei doi drugi de dedesubt de la scaunul carutei. – Et. nec.
SENS, sensuri, s. n. 1. Inteles (al unui cuvant, al unei expresii, al unei forme sau al unei constructii gramaticale); semnificatie. ♦ (In semiotica) Intelesul unui semn. ♦ Continut notional sau logic. Imi spui cuvinte fara sens. 2. Temei rational; logica, rost, ratiune, noima. Sensul vietii. ♦ Rost, scop, menire. ◊ Loc. adv. Fara sens = fara rost, la intamplare. Intr-un anumit sens = privind lucrurile intr-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. In sensul cuiva = potrivit vederilor, parerilor cuiva. 3. Directie, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulatie a vehiculelor intr-o singura directie pe arterele cu mare afluenta, putandu-se folosi toata latimea partii carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele doua posibilitati de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singura dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus.
SIFLANT, -A, siflanti, -te, adj. (Despre respiratie) Suierator; strident, zgomotos. ◊ Consoana siflanta sau sunet siflant (si substantivat, f.) = consoana constrictiva dentala, formata prin atingerea varfului limbii de catre cele doua siruri de dinti sau numai de dintii incisivi inferiori; consoana sibilanta. – Din fr. sifflant.
SEXUAT, -A, sexuati, -te, adj. Care are unul dintre cele doua sexe. Reproducere sexuata = reproducere a organismelor prin organe s*****e. [Pr.: -xu-at] – Din fr. sexue.
SINERGIDA, sinergide, s. f. (Bot.) Fiecare dintre cele doua celule ale sacului embrionar situate de o parte si de alta a oosferei. – Din fr. synergide.
SIZIGIE s. f. (Astron.) Pozitie a Soarelui si a Lunii cand cei doi astri sunt in conjunctie sau in opozitie. ◊ Maree de sizigie = maree care coincide cu Luna noua sau plina. – Din fr. syzygie.
STERN, sternuri, s. n. Os lung si plat asezat in mijlocul partii anterioare a toracelui, de care sunt prinse coastele si cele doua clavicule. – Din fr. sternum. Cf. lat. sternum.
STIGMAT, stigmate, s. n. 1. Urma lasata de ceva; spec. urma rusinoasa, semn dezonorant. ♦ Spec. (Inv.) Marca, stampila, semn care se aplica (cu ajutorul unui fier rosu) pe corpul sclavilor sau al delincventilor. ♦ (Rar) Pata de murdarie. 2. (Bot.) Partea superioara a pistilului, pe care se prinde si incolteste polenul. 3. Fiecare dintre cele doua deschizaturi ale traheelor, asezate pe partile laterale ale corpului unor insecte, miriapode etc. – Din fr. stigmate, lat. stigma, -atis.
STIPELA, stipele, s. f. Fiecare dintre cele doua frunzisoare situate la baza petiolului sau a limbului frunzelor, care protejeaza mugurii axiali. – Din fr. stipelle.
SUBPOLAR, -A, subpolari, -e, adj. (Despre regiuni geografice sau despre fauna, flora, clima lor) Care se gaseste in zona unuia dntre cele doua cercuri polare, in imediata apropiere a acestora; care este specific acestei zone. – Sub1- + polar.
SUPRARENAL, -A, suprarenali, -e, adj. Care se afla deasupra rinichilor. ◊ Glanda suprarenala (si substantivat, f.) = fiecare dintre cele doua glande endocrine care produc adrenalina, unii hormoni etc., situate deasupra rinichilor. ♦ Relativ la glandele suprarenale sau la secretia acestora. – Supra- + renal (dupa fr. surrenal).
SUBTROPICAL, -A, subtropicali, -e, adj. (Despre zone geografice) Care este invecinat cu unul dintre cele doua tropice, caracterizandu-se prin ierni blande si o vegetatie neintrerupta in tot cursul anului; (despre clima, vegetatie etc.) specific acestor zone. – Din fr. subtropical.
CONACAR, conacari, s. m. (Reg.) Fiecare dintre cei doi flacai calari care insotesc pe mire, in ziua nuntii, cand pleaca dupa mireasa; tanar calare in alaiul nuntii; colacar. – Cf. colacar.
COXAL, -A, coxali, -e, adj. Care apartine coapsei, referitor la coapsa. ◊ Os coxal = fiecare dintre cele doua oase de forma plata care formeaza scheletul soldului; os iliac. – Din fr. coxal.
CRAC2, craci, s. m. (Pop.) 1. Piciorul omului de la coapsa pana la calcai. ♦ Fiecare dintre cele doua parti ale pantalonilor, ale itarilor, ale salopetei, ale treningului etc. 2. Cracana (I 1). 3. Creanga, ramura, craca. 4. Ramificatie a unui deal; picior de deal sau de munte. 5. Ramificatie a unei ape curgatoare. – Din bg. krak.
CRANTANI, crantanesc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozand cu dintii ceva uscat sau tare; a rontai. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci cand cele doua lame se izbesc intre ele. – Crant + suf. -ani.
COTIGA, cotigi, s. f. 1. Caruta mica folosita la transportarea incarcaturilor usoare. ♦ Car mare cu peretii metalici, intregi, folosit la transportul gunoaielor. 2. Fiecare dintre cele doua roti, de marime inegala, legate intre ele printr-o osie, pe care se reazema grindeiul plugului; teleaga, rotila, [Var.: cotiuga s. f.] – Din ucr. kotyha.
CRILA, crile, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale unui navod. 2. (Reg.).Card, droaie de copii sau de oameni. – Din sl. krilo „aripa”.
COINCIDE vb. a se incaleca, a se suprapune. (Orele celor doua sedinte ~.)
COMPENSA vb. 1. a (se) echilibra. (cele doua forte se ~.) 2. a (se) contrabalansa, a (se) cumpani, a (se) echilibra, a precumpani, (livr.) a (se) pondera. 3. v. despagubi.
COMPENSARE s. 1. echilibrare. (~ celor doua fenomene.) 2. v. despagubire.
COMUNICATIE s. 1. legatura. (S-a restabilit ~ intre cele doua orase.) 2. comunicatii de masa v. mass-media.
CONEXA vb. a reuni. (A ~ cele doua pricini pentru a da o solutie unica.)
DEPARTARE s. 1. v. indepartare. 2. dezlipire, indepartare. (~ lui de casa.) 3. distantare, indepartare, rarire, spatiere. (~ literelor unui cuvant.) 4. v. distanta. 5. distanta, interval, spatiu, (Transilv.) scopot. (Ce ~ este intre cei doi stalpi?)
DESPARTIRE s. 1. desprindere, detasare, izolare, separare, separatie. (~ lui de grup.) 2. v. divort. 3. separare, (inv.) dezunire. (~ celor doi batausi.) 4. izolare, separare, separatie, (rar) segregare, segregatie. (~ femeilor de barbati.) 5. descom-punere, desfacere, divizare, fractionare, impartire, scindare, separare, (rar) dezalcatuire. (~ in particule a unui corp in urma dezintegrarii.) 6. v. compartiment. 7. v. impartire.
DISTANTA s. 1. departare, interval, spatiu, (Transilv.) scopot. (Ce ~ este intre stalpi?) 2. departare, spatiu, (pop.) cale, (inv.) loc. (Intre cele doua orase e o ~ de 40 km.) 3. bucata, interval, (reg.) postata. (A parcurs o buna ~ din drum.) 4. v. lungime.
EGALIZA vb. 1. a egala. (A ~ lungimea celor doua piese.) 2. (fig.) a nivela. (A ~ standardul de viata.)
EGALIZARE s. 1. egalare. (~ lungimii celor doua piese.) 2. (fig.) nivelare. (~ standardului de viata.)
FAVORIZARE s. 1. v. usurare. 2. protejare (~ celor doi indragostiti.) 3. v. partinire.
FLUCTUA vb. 1. a se schimba, a varia, (fig.) a oscila. (~ mereu in comportari.) 2. (fig.) a oscila, a sovai. (Uzul ~ inca intre cei doi termeni.)
INEGALITATE s. 1. imparitate. (~ a doua marimi.) 2. disproportie. (Exista o ~ intre cei doi boxeri.)
IMBINARE s. 1. v. asamblare. 2. incheiere, prindere, unire. (~ celor doua capete ale barnei.) 3. combinare, combinatie, impreunare, ingemanare, unire. (O ~ de elemente.) 4. impletire, unire, (fig.) conjugare. (~ armonioasa a unor preocupari.)
IMBRATISARE s. imbratisat, inlantuire, strangere, (astazi rar) strans, stransoare, stransura. (~ celor doi indragostiti.)
INRUDI vb. (Mold. si Bucov.) a se innemuri, (inv.) a se rudi. (Cei doi se ~ direct.)
INTOVARASIRE s. 1. v. insotire. 2. asociatie, asociere, tovarasie, (inv. si reg.) sambra, sotie, (reg.) ortacie, simbrie, sotiire. (~ celor doi negustori n-a durat.)
LEGATURA s. 1. legatoare, (inv.) legamant. (O ~ cam subreda.) 2. (rar) snop, (reg.) smoc. (O ~ de chei.) 3. (pop.) boccea. (Si-a luat ~ si a plecat.) 4. v. basma. 5. v. manunchi. 6. (FILOZ.) legatura universala v. interdependenta. 7. inlantuire, (rar) suita. (O ~ logica rasturnata.) 8. v. relatie. 9. raport, relatie, (livr.) contingenta, nex, (inv.) legamant, referinta, (grecism inv.) schesis. (Ce ~ este intre ...?) 10. v. contact. 11. v. unitate. 12. (CHIM.) legatura covalenta v. covalenta; legatura de hidrogen = punte de hidrogen; legatura electrovalenta v. electrovalenta; legatura heteropolara v. electrovalenta, legatura homeopolara v. covalenta; legatura ionica v. electrovalenta. 13. (FIZ.) legatura conductiva = legatura galvanica; legatura galvanica v. legatura conductiva. 14. comunicatie. (S-a restabilit ~ intre cele doua orase.) 15. (TEXT.) armura. (~ de tricot.)
PARALELA s. comparare, comparatie, confruntare, paralelism. (O ~ intre cele doua caractere.)
POSIBIL adj., adv. 1. adj. realizabil, (livr.) fezabil, (rar) practicabil. (Un lucru ~.) 2. adj. (inv. si reg.) putincios. (Toate mijloacele ~) 3. adj. eventual, probabil. (O ~ intalnire intre cei doi ambasadori.) 4. adv. v. poate. 5. adj. potential, probabil, virtual. (~ castigator al unei competitii.)
PROTEJARE s. 1. v. aparare. 2. v. ocrotire. 3. favorizare. (~ celor doi indragostiti.) 4. aparare, asigurare, paza, protectie, securitate, siguranta. (Masuri de ~.) 5. v. partinire.
SEPARA vb. 1. a (se) desparti, a (se) desprinde, a (se) detasa, a (se) izola, a (se) rupe. (S-a ~ de grup.) 2. a se desparti, a se izola, a se razleti, (pop.) a se razni, (reg.) a se razlogi. (O oaie care s-a ~ de turma.) 3. v. divorta. 4. a desparti, (inv. si reg.) a despreuna, (inv.) a dezuni. (S-au luat la bataie si i-am ~.) 5. a (se) desparti, a (se) izola, (rar) a (se) segrega, (inv. si pop.) a (se) deosebi, a (se) osebi. (A ~ animalele bolnave de cele sanatoase.) 6. a desparti, a divide, a diviza, a fractiona, a fragmenta, a imbucatati, a imparti, a scinda, a sectiona, a taia. (A ~ bucata in trei.) 7. a (se) descompune, a (se) desface, a (se) desparti, a (se) divide, a (se) fractiona, a (se) imparti, a (se) scinda, (rar) a (se) dezalcatui. (Produsul dezintegrarii se ~ in particule.) 8. v. compartimenta. 9. a desparti. (Zidul ~ cele doua camere.)
SEPARARE s. 1. despartire, desprindere, detasare, izolare, separatie. (~ lui de grup.) 2. v. divort. 3. despartire, (inv.) dezunire. (~ celor doi batausi.) 4. descompunere, desfacere, despar-tire, divizare, fractionare, impartire, scindare, (rar) dezalcatuire. (~ in particule a unui corp in urma dezintegrarii.) 5. despartire, izolare, separatie, (rar) segregare, segregatie. (~ femeilor de barbati.)
SPATIU s. 1. v. cuprins. 2. v. zona. 3. v. distanta. 4. departare, distanta, interval, (Transilv.) scopot. (Ce ~ este intre cei doi stalpi?) 5. v. vazduh. 6. v. perioada.
STATORNICI vb. 1. v. stabili. 2. a (se) stabili, (fig.) a (se) introna. (Intre cele doua state s-au ~ relatii prietenesti.) 3. a determina, a fixa, a preciza, a stabili. (Cum ati ~ concentratia vinului?) 4. v. consfinti. 5. a se incuiba, a se inradacina, (fig.) a se inteleni. (Un obicei care s-a ~.) 6. (fig.) a se impamanteni, a se incetateni. (S-a ~ urmatoarea practica ...) 7. v. institui. 8. a determina, a fixa, a hotari, a preciza, a stabili, (inv.) a defige, a insemna, a statori. (A ~ un nou termen.) 9. v. ordona. 10. v. orandui. 11. v. permanentiza.
SUPRAPUNE vb. 1. (rar) a (se) superpune. (doua figuri geometrice care se ~.) 2. a coincide, a se incaleca. (Orele celor doua sedinte se ~.)
UNIRE s. 1. v. asamblare. 2. v. imbinare. 3. imbi-nare, prindere. (~ celor doua capete ale barnei.) 4. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinare, alipire, lipire, reunire, sudare. (Proces de ~ a doua cuvinte; ~ a unor microorganisme.) 5. v. unificare. 6. v. fuzionare. 7. v. jonctiune. 8. v. casatorie. 9. imbinare, impletire, (fig.) conjugare. (~ armonioasa a unor preocupari.) 10. v. armonie. 11. (inv.) uniciune. (O stransa ~ exista intre ei.)
VECINATATE s. 1. (pop.) megiesie. (~ celor doua comune.) 2. apropiere, imprejurime, jur, preajma, (livr.) proximitate, (reg.) meleag, (prin Transilv.) preabat, (inv.) imprejmuire, imprejur, prejmet, prejmuire. (Prin ~.) 3. (IST.) iobagie, rumanie, serbie, vecinie, (livr.) servitute, (rar) servaj. (Starea de dependenta a taranului s-a numit in Moldova ~ sau „vecinie”, in Transilvania „iobagie”, iar in Tara Romaneasca „rumanie”.)
ABSCISA ~e f. Una dintre cele doua linii care servesc la fixarea pozitiei unui punct pe un plan sau in spatiu, cealalta numindu-se ordonata. [Sil. ab-sci-] /<fr. abscisse, lat. abscissa
ACOSTAMENT ~e n. Fiecare dintre cele doua fasii laterale de-a lungul unei sosele, situate intre partea carosabila si sant. /<fr. accotement
ARIPA ~i f. 1) Organ al pasarilor, al unor insecte si al unor mamifere care serveste la zbor. A bate din ~i. ◊ A capata (sau a prinde) ~i a deveni ferm, increzut in fortele sale; a prinde curaj. A taia cuiva ~ile a face pe cineva sa-si piarda curajul. 2) fig. Luare sub protectie; ocrotire; aparare. ◊ A lua pe cineva sub ~a sa a ocroti pe cineva. 3) iht. Organ de inot; inotatoare. 4) Fiecare dintre planurile de sustinere ale unui avion. 5) Parte a unei constructii care se prezinta ca o prelungire laterala. 6) mil. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale unor trupe asezate in pozitie de lupta; flanc. ~a dreapta. ~a stanga. 7) Parte a caroseriei unui vehicul asezata deasupra fiecareia dintre roti. 8) Fi-ecare dintre lopetile unei mori de vant. 9) fig. Grupare extrema (de dreapta sau de stanga) in cadrul unei organizatii sau partid. [G.-D. aripii; Acc. si aripa] /<lat. alapa
AURICUL ~e n. Fiecare dintre cele doua despartituri superioare ale inimii, care comunica cu ventriculele. [Sil. a-u-] /<fr. auricule
BAGHETA ~e f. Vergea mica, subtire si flexibila (cu diferite intrebuintari). ◊ ~a arcusului vergea pe care este intins parul arcusului. ~ele tobosarului fiecare dintre cele doua bastonase cu care se bate toba mica si triangul. ~a dirijorului betisor subtire si usor cu care dirijorii conduc un ansamblu muzical. ~ magica betisor de care se serveste iluzionistul. Sub ~a (cuiva) sub conducerea dirijorala (a cuiva). /<fr. baguette
BALANSIER ~e n. 1) Piesa a unui mecanism, care regleaza prin miscarile sale oscilatorii functionarea acestuia. ~ cu brate egale. 2) Bara lunga si subtire de care se servesc acrobatii pentru a-si mentine echilibrul. 3) biol. Fiecare dintre cele doua organe de echilibru pentru zbor la insectele diptere. [Sil. -si-er] /<fr. balancier
BIPOLAR ~a (~i, ~e) 1) Care are doi poli; cu doi poli. 2) (despre aparate, masini) Care are doi poli magnetici sau electrici. 3) (despre unele organisme marine) Care se poate intalni simultan la cei doi poli si in zonele temperate ale emisferelor Pamantului. /<fr. bipolaire
BOJOC ~ci m. pop. Fiecare dintre cele doua organe de respiratie la om si la animale, asezate in cavitatea toracica; plaman; pulmon. /Orig. nec.
BORD ~uri n. 1) mar. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale puntii unei nave. 2) Fiecare dintre cele doua margini ale aripii unui avion. ◊ De ~ referitor la navigatie. La ~ pe puntea unei nave (sau intr-un avion). A arunca peste ~ a parasi, a renunta la ceva ca fiind nefolositor; a inlatura. /<fr. bord, germ. Bord
BRANCA2 ~ci f. pop. 1) Fiecare dintre cele doua membre superioare ale corpului omenesc; mana. ◊ Pe (sau in) ~ci tarandu-se pe maini si pe picioare. A cadea in (sau pe) ~ci a) a cadea sprijinindu-se cu mainile pe pamant; b) a nu mai putea (de oboseala); a fi mort (de oboseala). 2) mai ales la pl. Izbitura brusca cu mainile; imbrancitura. ◊ A da ~ci a imbranci. A-i da inima ~ci a-l indemna (pe cineva) inima (sa faca ceva). /<lat. branca
BRETEA ~ele f. 1) Fiecare dintre cele doua bande inguste de material textil, aplicate la unele obiecte de imbracaminte pentru a le sustine pe umeri. 2) la pl. Piesa vestimentara, in special barbateasca, constand din doua fasii inguste (de elastic sau de piele) fixate la pantaloni si petrecute peste umeri pentru a-i sustine. [Art. breteaua; G.-D. bretelei; Sil. -tea] /<fr. bretelles
BRONHIE ~i f. mai ales la pl. Fiecare dintre cele doua ramificatii ale traheii, prin care trece aerul in plamani. [G.-D. bronhiei; Sil. -hi-e] /<fr. bronche, lat. bronchia
BUCA ~ci f. 1) fam. Fiecare dintre cele doua parti carnoase ale fetei omului (sau ale botului animalelor) de la tampla in jos; obraz. 2) Fiecare dintre cele doua parti carnoase si rotunjite, care se afla in partea dorsala a corpului omului si a unor animale; fesa. /<lat. bucca
BULFEU ~e n. Fiecare dintre cele doua chingi laterale paralele, care leaga partea de sus a jugului cu cea de jos. [Sil. bul-feu] /<ung. belfa
BUZA ~e f. 1) Fiecare dintre cele doua parti carnoase, proeminente care marginesc gura din exterior. ◊ ~ de iepure buza usor despicata (ca la iepure), constituind o anomalie congenitala. A intoarce ~a pe dos a se supara tare, mai ales fara motiv; a se bosumfla. A-si linge ~ele dupa ceva a dori ceva foarte tare; a ravni ceva. A-si musca ~ele a regreta amarnic. A ramane cu ~ele umflate a ramane dezamagit; a fi deceptionat de ceva. 2) Linie care margineste suprafata unor vase, obiecte, organe etc.; margine. ~a urciorului. ~a unei rani. 3) Partea ascutita a unui obiect de taiat; ascutis; tais. ~a toporului. [G.-D. buzei] /Cuv. autoht.
CANAT2 ~e n. Fiecare dintre cele doua parti ale unei piei de animal taiate de-a lungul spinarii. /<turc. kanat
CARAMB ~i m. 1) rar Parte a cizmei care acopera piciorul de la glezna pana la genunchi; tureatca. 2) Fiecare dintre cele doua bare paralele ale loitrei. 3) Fiecare dintre cele doua bare paralele ale scarii. /<lat. calamulus
CAROTIDA ~e f. Fiecare dintre cele doua artere principale, situate de o parte si de alta a gatului, care duc sangele oxigenat de la inima spre cap. [G.-D. carotidei] /<fr. carotide
CATUSA ~e f. Fiecare dintre cele doua inele de fier, unite intre ele cu un lant, cu ajutorul carora se imobilizeaza mainile sau picioarele celor arestati. [G.-D. catusei] /<lat. catta
CITOCINEZA ~e f. biol. Proces de separare a celor doua celule provenite dintr-o celula-mama, dupa diviziunea nucleului. /<fr. cytokinese
CLAVICULA ~e f. Fiecare dintre cele doua oase anterioare ce se articuleaza cu omoplatii si cu sternul. [G.-D. claviculei] /<lat. clavicula, fr. clavicule
COARDA1 ~e f. 1) Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumente muzicale (vioara, pian etc.), produce oscilatii acustice; struna. ~ de chitara. ◊ Orchestra de ~e orchestra alcatuita din instrumente muzicale cu coarde. A intinde ~a pana se rupe a intrece masura in ceva. 2) Segment de dreapta care uneste doua puncte ale unei curbe plane, fara a o intersecta. 3) Sfoara care leaga bratele unui ferastrau cu rama, pentru a tine intinsa panza. 4) Sfoara avand la capete doua manere, cu care se joaca copiii sarind peste ea sau se foloseste in unele exercitii sportive. 5) pop. Tesut conjunctiv, membranos, alb-sidefiu, rezistent, care leaga muschii de oase; tendon. ◊ ~ele vocale cele doua membrane simetrice ale laringelui, a caror v******e produce vocea. 6) Curbura gatului la cal (acoperita de coama). 7) Ramura din tulpina vitei de vie. 8) Suvita de sirop de zahar sau de dulceata prea tare legat. [G.-D. coardei; Sil. coar-da] /<lat. chorda
COASTA ~e f. 1) Fiecare dintre oasele arcuite care unesc coloana vertebrala cu sternul, formand toracele. 2) Fiecare dintre cele doua laturi ale corpului omenesc, de la umar pana la sold; rana. ◊ Slab de-i poti numara ~ele extrem de slab; numai pielea si oasele. A-i rupe (sau a-i frange) cuiva ~ele a bate zdravan pe cineva. A-i pune cuiva sula (sau sulita) in ~e a) a cere indeplinirea neintarziata a unui angajament; a zori; b) a constrange pe cineva. 3) Portiune de teren cu suprafata inclinata; versant; costisa; povarnis; panta. 4) Linia de contact intre uscat si apa marii sau a oceanului; tarm; litoral. ~a Marii Negre. Vas de ~. Navigatie de ~. [G.-D. coastei; Sil. coas-ta] /<lat. costa
COAUTOR ~i m. 1) Fiecare dintre cei doi sau mai multi autori ai unei lucrari (realizari) in raport unul fata de celalalt. 2) jur. Persoana care a comis un delict impreuna cu alta persoana. [Sil. co-a-u-] /<fr. coauteur
CODEBITOR ~i m. Fiecare dintre cei doi sau mai multi debitori in raport unul fata de celalalt. /<fr. codebiteur
COECHIPIER ~i m. Fiecare din cei doi sau mai multi echipieri in raport unul fata de celalalt. [Sil. -pi-er] /<fr. coequipier
CORN1 coarne n. 1) Excrescenta dura de diferite forme, para sau impara, care creste pe capul unor mamifere. ◊ Cu coarne care iese din cadrele firescului; de necrezut. A-si arata coarnele a) a se posta in pozitie de aparare; a se pune in garda; b) a-si da pe fata firea rea. A fi mai cu coarne a se crede mai destept, mai rasarit. A se lua in coarne cu cineva a intra in conflict, a se incaiera cu cineva. A pune cuiva funia in coarne a-l face pe cineva sa actioneze contrar vointei sale; a-l supune. A pune coarne a insela (in casnicie). 2) Substanta osoasa din care sunt constituite excrescentele de pe capul unor mamifere. Pieptene de ~. 3) Fiecare dintre cele doua antene de pe capul unor vietati mici. Coarnele melcului. Coarnele carabusului. 4) mai ales la pl. Obiecte sau parti ale acestora care au forma de semicerc. ◊ De la coarnele plugului de la tara; din patura taraneasca. /<lat. cornu
COTILEDON ~oane n. 1) Parte componenta a embrionului plantelor cu seminte, care serveste la hranirea plantei imediat dupa incoltire. 2) anat. Fiecare dintre cei doi lobi ai placentei. /<fr. cotyledone
CRAC ~i m. pop. 1) Piciorul omului de la coapsa pana la calcai. 2) Fiecare dintre cele doua parti ale pantalonilor. 3) Fiecare brat al unui obiect ramificat. /<bulg. krak
CULEE ~ f. 1) Fiecare dintre cele doua picioare ale unui pod situate pe malurile opuse. 2) Canal prin care metalul topit se scurge din forme. [Sil. -le-e] /<fr. culee
DIAFIZA ~e f. Corpul unui os lung, aproape cilindric, cuprins intre cele doua extremitati numite epifize. [Sil. di-a-] /<fr. diaphyse
DINTRE prep. 1) (exprima un raport spatial) Distanta dintre doua sate. Soarele a aparut dintre nori. 2) (exprima un raport relational) Dragoste dintre parinti si copii. 3) (exprima un raport cantitativ) Din. O parte dintre ei vor lucra la uzina. 4) (exprima un raport temporal) In timpul dintre cele doua razboaie. /de + intre
DIPOL ~i m. 1) Circuit electric cu doua borne de acces care nu are alte cuplaje cu circuitele exterioare. 2) Ansamblu al celor doi poli ai unui magnet. 3) telecom. Antena de emisie sau de receptie. /<germ. Dipol, fr. dipole
DRAGHINA ~i f. Fiecare dintre cele doua bare de lemn de la loitra unui car sau a unei carute. /<ucr. drabyna
DUUMVIR ~i m. (in Roma antica) Fiecare din cei doi magistrati care formau duumviratul. [Sil. du-um-] /<lat. duumvir
ECHINOCTIU ~i n. Fiecare dintre cele doua date ale anului (21 martie si 23 septembrie), cand ziua este egala cu noaptea. ~ de primavara. ~ de toamna. [Sil. e-chi-noc-tiu] /<lat. aequinoctium, fr. equinoxe
ELITRA ~e f. Fiecare dintre cele doua aripi chitinoase ale unor insecte. [Sil. e-li-tra] < fr. elytre
EMISTIH ~uri n. Fiecare dintre cele doua jumatati ale unui vers, despartite de cezura. [Sil. -mi-stih] /<fr. hemistiche, lat. hemistichium
FALCA falci f. 1) Fiecare dintre cele doua oase ale fetei in care sunt fixati dintii; maxilar. ~a de sus. ~a de jos. ◊ Cu o ~ in cer si (cu) alta in pamant a) cu gura larg deschisa; b) cuprins de manie; foarte furios. 2) Fiecare dintre cele doua parti inferioare ale obrajilor. 3) Element al unui dispozitiv sau al unei masini cu ajutorul caruia se prinde sau se strange un obiect. [G.-D. falcii] /<lat. falx, ~cis
FALCEA ~ele f. 1) Fiecare dintre cele doua talpi ale saniei. 2) Fiecare dintre cele doua brate ale vatalelor de la razboiul de tesut. 3) Fiecare dintre cele doua scanduri intre care intra limba melitei. 4) Fiecare dintre cele doua parti laterale ale afetului unui tun sau ale unui obuzier. /falca + suf. ~ea
FESA ~e f. Fiecare dintre cele doua parti carnoase, care se afla in partea dorsala a corpului omului si a unor animale; buca. /<fr. fesse
FRONTON ~oane n. Element arhitectonic situat deasupra intrarii unei cladiri sau intre cele doua pante ale acoperisului. /<fr. fronton
FUNDATOARE ~ori f. Fiecare dintre cele doua piese de lemn care astupa capetele cosului unei carute. /fund + suf. ~atoare
FURCULITA ~e f. 1) Obiect de uz casnic, alcatuit dintr-un maner si cativa dinti la capat, cu care se mananca. ◊ Barba in ~ barba cu partile laterale prelungite si cu mijlocul mai scurt. Mustati in ~ mustati cu capetele aduse si rasucite in sus. 2) Fiecare dintre cele doua lemne incovoiate si prinse crucis de inima carului. [G.-D. furculitei] / furca + suf. ~ulita
GLOTA ~e f. Portiunea cea mai ingusta a laringelui, cuprinsa intre cele doua coarde vocale. /<fr. glotte
HANG ~uri n. pop. 1) Fiecare dintre cele doua tuburi ale cimpoiului care tin tonul. 2) Instrument muzical sau o parte a acestuia care serveste pentru acompaniat. ◊ A tine ~ul a) a acompania o melodie; b) a tine partea cuiva; a-i face pe plac. /<ung. hang
HADARAG ~gi m. 1) Bat scurt, gros si mobil al imblaciului, cu care se bat cerealele. 2) Fiecare dintre cele doua bete ale unui voloc. /<ung. hadaro
HLOABA ~e f. Fiecare dintre cele doua bare prinse de crucea unei trasuri intre care se inhama calul; huluba. /<ucr. holoblja
HULUBA ~e f. Fiecare dintre cele doua bare prinse de crucea unei trasuri intre care se inhama calul. [G.-D. hulubei] /<ucr. holoblja
JAMBA ~e f. Fiecare dintre cele doua picioare ale trenului de aterizare de care sunt prinse rotile avionului. /<fr. jambe
JUMATATE ~ati f. 1) Fiecare dintre cele doua parti egale in care poate fi impartit un intreg. ◊ ~ de masura masura incompleta, partiala. Pe (sau in) ~ a) in doua parti egale sau aproximativ egale; b) partial; incomplet. A face ceva pe ~ a nu duce pana la capat un lucru inceput. A spune cu ~ de gura a) a vorbi cu glas slab, abia auzit; b) a vorbi in mod nehotarat, fara convingere. Cu ~ de inima (sau cu inima pe ~) fara curaj; indecis. 2) fam. Persoana casatorita de s*x feminin in raport cu barbatul ce i-a devenit sot; femeie; nevasta. 3) Punct care marcheaza mijlocul unei distante in spatiu sau al unui interval in timp. La ~ de drum. La o ~ de secol. 4) Unitate de masura a capacitatii sau a greutatii, egala cu 1/2 de litru sau de kilogram. [G.-D. jumatatii] /Orig. nec.
LABA ~e f. 1) Parte a piciorului de la glezna in jos. 2) Parte inferioara a piciorului pe care calca pasarile. ◊ ~a- (sau talpa-) gastei a) ridurile din jurul ochilor; b) scris neingrijit; c) mica planta erbacee cu flori rosii-purpurii. 3) Picior al unor animale (caine, lup, urs, pisica etc.). 4) fam. depr. Fiecare dintre cele doua membre superioare ale corpului omenesc; mana. ◊ A pune ~a pe cineva (sau pe ceva) a prinde, a apuca, a inhata pe cineva (sau ceva). 5): ~a-ursului denumire a mai multor specii de ciuperci comestibile de padure. [G.-D. labei] /<ung. lab
LATURA ~i f. 1) Parte laterala a unui obiect; margine. 2) Fiecare dintre cele doua parti laterale ale corpului omenesc. 3) Directie a unei miscari (in spatiu sau in timp). ◊ In laturi la o parte; intr-o parte. 4) Aspect sub care poate fi privit un lucru. 5) Fiecare dintre liniile care marginesc o figura geometrica sau dintre semidreptele care formeaza un unghi. [G.-D. laturii] /<lat. latora
LATIME ~i f. 1) Insusirea unui obiect de a fi lat. 2) Cea mai mica dintre cele doua dimensiuni liniare ale unei suprafete plane. [G.-D. latimii] /lat + suf. ~ime
LOITRA ~e f. Fiecare dintre cele doua parti laterale, in forma de scara, ale cosului unui car. [Sil. loi-tra] /<sas. loiter, sb. lojtra
LOPATICA ~ele f. (diminutiv de la lopata) 1) Obiect mic de uz casnic asemanator cu lopata. ~ de mestecat hrana pentru porci. ◊ ~ de mamaliga unealta cu care se tipareste mamaliga dupa mestecare si a carei coada poate servi ca facalet. 2) Bucata mica de scandura, cu maner, folosita la netezirea peretilor unsi cu lut. 3) Piesa din lemn, din metal sau din material plastic folosita pentru a imobiliza un membru fracturat; atela. 4) Fiecare dintre cele doua oase plate de forma triunghiulara, care constituie partea posterioara a articulatiei umarului; omoplat. /lopata + suf. ~ar
MALAR ~e n. Fiecare dintre cele doua oase ale craniului situate dedesubtul orbitelor. /<fr. malaire
MANDIBULA ~e f. 1) (la om si la animale) Maxilar inferior. 2) Fiecare dintre cele doua parti ale ciocului pasarilor. 3) (la insecte) Fiecare dintre cele doua parti ale aparatului bucal, servind la supt, mestecat sau intepat. /<fr. mandibule
MASTOIDA ~e f. Fiecare dintre cele doua proeminente ale osului temporal de dupa ureche. ◊ Apofiza ~ proeminenta a osului de dupa ureche. /<fr. mastoide
MAXILAR ~e n. Fiecare dintre cele doua oase ale fetei in care sunt fixati dintii; falca. /<lat. maxillaris, fr. maxillaire
MEDIASTIN n. Spatiu toracic cuprins intre cele doua cavitati pleurale. [Sil. -di-as-] /<fr. mediastin
MERIDIAN ~e n. Fiecare dintre cercurile imaginare care trec prin cei doi poli geografici ai Pamantului si care servesc drept punct de reper pentru determinarea longitudinii geografice. [Sil. -di-an] /<lat. meridianus, it. meridiano, fr. meridien
MEZOFIL ~e n. Tesut bogat in clorofila care este cuprins intre cele doua membrane exterioare ale frunzei. /<fr. mesophylle
MOLETIERA ~e f. mai ales la pl. Fiecare dintre cele doua fasii lungi de stofa cu care se infasura pulpa piciorului, peste pantaloni (intrebuintata candva, mai ales, in vechea uniforma militara). [Sil. -ti-e-] /<fr. molletiere
MUSTATA ~ati f. 1) Par care creste deasupra buzei superioare la barbati. ◊ A-i rade (sau a-i zambi) cuiva ~ata a fi multumit; a se bucura. A rade (sau a zambi) pe sub ~ati a rade abia observat. 2) la pl. Peri lungi care cresc in jurul botului la unele animale. 3) Fiecare dintre cele doua fire mobile de pe capul insectelor sau al altor animale inferioare; antena. 4) Fire subtiri situate in jurul gurii la unii pesti, care servesc ca organe pentru pipait. 5) la pl. Tepi lungi si subtiri care cresc pe spicul unor cereale. 6) pop. Matasea porumbului. [G.-D. mustatii] /<lat. mustacea
NARA nari f. 1) Fiecare dintre cele doua orificii exterioare ale cavitatii nazale la om si la unele animale. ◊ Cu narile (sau cu ~a) in vant a) in plina goana; b) cu multa graba; c) plin de sine; trufas. A se umfla in nari (sau a-si umfla narile) a-si da aere. 2) Ori-ficiu pe bordul unei nave, prin care este trecut lantul ancorei. [G.-D. narii] /<lat. naris
OBRAZ1 ~ji m. Fiecare dintre cele doua parti laterale care formeaza fata. ◊ A avea ~ subtire a fi fin, sensibil. A fi gros de ~ a fi nesimtit, obraznic. A-i plesni (sau a-i crapa) cuiva ~zul de rusine a se simti extrem de jenat. (A fi) fara (de) ~ (a fi) lipsit de rusine; obraznic. A-si pune ~zul (pentru) cineva a raspunde cu onoarea proprie pentru faptele sau pentru comportarea cuiva. A da cuiva in ~ a reproba purtarea cuiva fatis. A trage cu ~zul a pati o rusine. A (mai) avea inca ~ a (mai) indrazni; a cuteza. Cu ce ~? Cum de mai indrazneste? [Sil. o-braz] /<sl. obrazu
OBRAZAR ~e n. 1) Sac de panza rara cu care isi acopera fata apicultorii, ca sa nu-i intepe albinele. 2) Masca de metal care protejeaza fata la unele probe sportive. 3) pop. Masca pe care o pune cineva pe fata, ca sa nu fie recunoscut (sau pentru a infatisa un personaj oarecare). 4) Fiecare dintre cele doua piese de piele fixate de capetea, in regiunea ochilor, pentru a impiedica calul sa priveasca in laturi. [Sil. -bra-] /obraz + suf. ~ar
OMOPLAT ~ti m. anat. Fiecare dintre cele doua oase plate de forma triunghiulara care constituie partea posterioara a arti-culatiei umarului, fiind situate (simetric) de-o parte si de alta a sirii spinarii. /<fr. omoplate
OPLEAN ~ene n. Fiecare dintre cele doua chingi transversale care unesc talpile de la sanie. [Sil. o-plean] /<bulg. opljan
ORCIC ~uri n. Fiecare dintre cele doua piese de lemn, fixate de crucea unei carute sau trasuri, de care se prind postoroncile. /<ucr. ortik
ORDONATA ~e f. mat. Una dintre cele doua linii (cea verticala) care determina pozitia unui punct pe un plan; a doua coordonata carteziana a unui punct din plan. /<fr. ordonnee
PADELA ~e f. Vasla nefixata cu care se poate vasli alternativ pe cele doua borduri ale ambarcatiei. [G.-D. padelei] /<germ. Paddel
PALEE ~ f. Fiecare dintre cele doua frunzulite care formeaza invelisul floral al gramineelor. /cf. germ. Pale
PARIETAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de peretele unei cavitati a organismului. ◊ Os ~ fiecare dintre cele doua oase plate constituind partea de mijloc si superioara a craniului. 2) (despre picturi) Care se pastreaza din trecut pe peretii pesterilor sau pe stanci; rupestru. [Sil. -ri-e-] /<fr. parietal
PAROTIDA ~e adj. : Glanda ~ fiecare dintre cele doua glande salivare, situate in regiunea urechilor (de o parte si de alta a maxilarului inferior). /<fr. parotide
PERNA ~e f. 1) Obiect de forma unui sac scurt si patrat, umplut cu pene (lana sau vata), care se pune sub cap in timpul somnului; capatai. ◊ ~ de calcat ustensila asemanatoare cu un astfel de obiect, folosita la calcatul obiectelor de imbracaminte, in special al manecilor. 2) pop. Fiecare dintre cele doua bare pe care se pune butoiul in beci pentru a-l ridica de la pamant si a-l imobiliza. 3) Obiect de tapiserie constand dintr-un sac umplut cu par sau cu iarba de mare, care se asaza, de obicei, pe scaune sau pe bancile automobilelor. 4): ~ de aer strat de aer de inalta presiune dintre baza unui vehicul si suprafata lui de sprijin sau dintre elementele mobile si fixe ale unor mecanisme. [G.-D. pernei] /<sb. perina
PLAMAN ~i m. (la om si la animalele vertebrate) Fiecare dintre cele doua organe de respiratie asezate in cavitatea toracica; pulmon. /<ngr. plemoni
POL1 ~i m. 1) geogr. Fiecare dintre cele doua puncte situate la capetele (de nord si de sud) ale axei de rotatie a Pamantului. 2) Regiune situata in jurul acestor puncte. ~ul nord. ~ul sud. ◊ ~ ceresc fiecare dintre punctele de intersectie a axei Pamantului cu sfera cereasca. 3) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet. 4) mat. Fiecare dintre cele doua puncte de intersectie a unei sfere cu diametrul ei. 5) fiz. Fiecare dintre extremitatile unui circuit electric, una cu sarcina pozitiva, iar cealalta cu sarcina negativa. 6) fig. Parte extrema, opusa a ceva. ~ii unei discutii. /<fr. pole, lat. polus
PULMON ~i m. anat. Fiecare dintre cele doua organe de respiratie situate simetric in cavitatea toracica; plaman. /<lat. pulmo, ~onis
RASCRUCE ~i f. 1) Loc de intretaiere a doua sau mai multe drumuri; raspantie; incrucisare. ◊ In ~ crucis. 2) fig. Moment crucial in viata cuiva; raspantie. 3) pop. Parte in forma de cruce a unui vehicul cu tractiune animala, de care se prinde protapul sau cele doua orcicuri. 4) rar Totalitate a stinghiilor incrucisate din mijlocul unei ferestre. 5) Parte a vartelnitei, constand din doua brate incru-cisate, pe care se pun cele doua fofeze; fofelnita. /ras- + cruce
RANA f. (la om) Fiecare dintre cele doua laturi ale corpului. ◊ Intr-o (sau pe o) ~ a) intins, culcat pe o parte a corpului; b) aplecat intr-o parte; stramb; inclinat. /<lat. ren, renis
RESTEU ~ie n. Fiecare dintre cele doua bare cu care se inchid partile laterale ale jugului. ◊ A lua pe cineva cu ~ul a se rasti la cineva. /Orig. nec.
SAGITAL ~a (~i, ~e) Care are forma de sageata; in forma de sageata. ◊ Sutura ~a sutura care uneste cele doua oase parietale. /<fr. sagittal
SAN2 ~i m. Fiecare dintre cele doua organe de secretie a laptelui la femei, dispus in partea de sus a corpului; piept; mamela. ◊ A trai ca la ~ul mamei a huzuri de bine. /<lat. sinus
SCOARTA ~e f. 1) Strat exterior care acopera tulpinile si ramurile plantelor lemnoase; coaja. ◊ Cu obraz de ~ lipsit cu totul de rusine. Mama (sau sora) de ~ mama (sau sora) vitrega. ~ terestra invelisul solid al Pamantului. ~ cerebrala strat superior al emisferelor cerebrale, constituit din substanta cenusie.) 2) Coperta tare a unei carti. ◊ A citi din ~ in ~ a citi de la inceput pana la sfarsit. 3) pop. Covor de lana. 4) inv. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale carutei facute din scanduri si folosite in loc de loitre. /<lat. scortea
SEMICERC ~uri n. 1) geom. Fiecare dintre cele doua jumatati in care este impartit un cerc de diametrul sau. 2) Grup de elemente aranjate in forma unei jumatati de cerc. ◊ In ~ in forma de arc. /semi- +cerc
SEMIDREAPTA ~epte f. Fiecare dintre cele doua parti ale unei linii drepte in care aceasta este impartita de un punct al ei. /semi- + dreapta
SEMIFINALA ~e f. Fiecare dintre cele doua intalniri intermediare ale unor competitii sportive, prin rezultatul carora sunt determinati finalistii. /semi- + finala
SOLSTITIU ~i n. Fiecare dintre cele doua momente ale anului cand Soarele atinge cea mai mare sau cea mai mica inaltime fata de orizont. ◊ ~ de vara ziua de 21 sau de 22 iunie, cand in emisfera boreala a Pamantului este cea mai lunga zi si cea mai scurta noapte a anului. ~ de iarna ziua de 21 sau de 22 decembrie, cand in emisfera boreala a Pamantului este cea mai scurta zi si cea mai lunga noapte a anului. [Sil. sol-sti-tiu] /<lat. solstitium, fr. solstice
SOT ~i m. 1) Persoana de s*x masculin casatorita privita in raport cu femeia ce i-a devenit sotie; barbat. 2) la pl. Cuplu constand dintr-un barbat si o femeie uniti prin casatorie. 3) Fiecare dintre cele doua elemente care formeaza o pereche. ◊ Cu ~ (sau fara ~) cu (sau fara) pereche. A nu avea ~ a) a fi fara pereche; b) a fi fara seaman; neobisnuit; exceptional. /<lat. socius
SPRANCEANA ~ene f. 1) (la om) Fiecare dintre cele doua dungi arcuite de par de deasupra ochilor. ◊ A incrunta (sau a increti) ~enele (sau din ~ene) a manifesta suparare, dispozitie rea. A privi (sau a se uita) pe sub ~ene a privi incruntat. A alege pe (sau dupa) ~ a alege ce este mai frumos, mai bun etc. Alesi (ca) pe ~ aratosi, chipesi. 2) Extremitate superioara alungita a unui deal sau munte; creasta; culme; coama. 3) fig. Portiune lunga si ingusta; suvita. [G.-D. sprancenei] /<lat. supercina
SARNIERA ~e f. 1) pop. Dispozitiv metalic format din doua placi articulate, folosit pentru a lega un panou mobil de un cadru fix (la usi, la ferestre etc.), astfel incat sa permita inchiderea si deschiderea panoului; tatana; balama. 2) Loc de imbinare intre cele doua valve care formeaza cochilia unei scoici. 3) Fasie de hartie gumata cu care se lipesc timbrele postale in albume. [Sil. -ni-e-] /<fr. charniere
TALER1 ~e n. 1) Vas plat (de metal, de lut sau de lemn) din care se mananca; farfurie plata. 2) Fiecare dintre cele doua discuri ale unei balante. 3) mai ales la pl. Instrument muzical de percutie, alcatuit din discuri de alama putin concave, care, fiind lovite unul de altul, marcheaza ritmul sau cadenta intr-o orchestra. 4) Disc de argila arsa care serveste ca tinta mobila in tirul sportiv. 5) la pl. Proba sportiva care consta in trageri cu arma de vanatoare in astfel de discuri. /<germ. Taller
TAS ~uri n. 1) Recipient plat de forma rotunda. 2) Fiecare dintre cele doua discuri ale unei balante; taler. /<turc. tas, ngr. tasi
TEMPERAT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A TEMPERA. 2) (despre oameni) Care stie sa-si potoleasca pornirile launtrice; cumpatat; moderat. ◊ Clima ~ta clima caracterizata prin ierni nu prea reci si veri potrivit de calduroase. Zona ~ta fiecare dintre cele doua zone de pe suprafata globului pamantesc, cuprinse intre tropice si cercurile polare. 3) muz. (despre instrumente cu claviatura) Care are intervalurile de tonuri impartite in cate doua semitonuri. /<lat. temperatus, ~a, ~um, fr. tempere
TERT2 ~i m. jur. Persoana care nu figureaza ca parte intr-un proces, dar are dreptul de a participa la un proces civil pentru a-si apara drepturile sale, ce nu coincid cu interesele celor doua parti (reclamant si reclamat).
A TOCA toc 1. tranz. 1) (materiale sau alimente)A taia in bucati mici (cu ajutorul unui cutit sau al unei masini speciale). 2) fig. fam. (bani sau bunuri materiale) A risipi in mod nechibzuit; a irosi; a risipi; a cheltui. 2. intranz. 1) A bate toaca. 2) A vorbi mult si repede (ca o toaca). ◊ A-i ~ cuiva la ureche (sau la cap) a plictisi pe cineva, spunandu-i mereu aceleasi lucruri; a-i bate cuiva capul. ~ la verzi si uscate a flecari. 3) (despre arme) A tacani intruna. 4) (despre pasari, mai ales despre berze) A produce un sunet caracteristic prin lovirea repetata a celor doua parti ale ciocului. /<lat. toccare
TRAPEZ2 ~i m. anat. Fiecare dintre cei doi muschi de pe partea posterioara a gatului si a umarului. /<fr. trapeze, lat. trapezium
USOR3 ~i m. Fiecare dintre cei doi stalpi, care sprijina usa; parte laterala a tocului unei usi. /<lat. osteolum
ZAVELCA ~ci f. Fiecare dintre cele doua fote dreptunghiulare (in dungi sau brodate), purtate la tara, in loc de fusta. /cf. bulg. zavivka
AMFIOX s.m. (Zool.) Animal marin din increngatura cordatelor, avand forma unui peste ascutit la cele doua extremitati. [Var. amfioxus, amphioxus s.m. / < fr. amphioxus, cf. gr. amphi – in ambele parti, oxys – ascutit].
AMIGDALA s.f. 1. Fiecare dintre cele doua glande in forma de migdala, situate in fundul gurii de o parte si de alta a omusorului; tonsila. 2. Cavitate veziculara de forma neregulata, de dimensiuni mici, care se intalneste frecvent in rocile vulcanice bazice. // (In forma amigdal-, amigdalo-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „amigdala”, „amigdalian”. [< fr. amygdale, cf. gr. amygdale – migdala].
ATRIUM s.n. 1. Curtea interioara, inconjurata de portice acoperite, a caselor romane antice. 2. Partea din mijloc a unei bazilici. 3. (Anat.; in forma de atriu) cele doua despartituri superioare ale inimii. 4. (Geol.) Culoar care inconjura un con vulcanic secundar imbucat in craterul unui vulcan mai vechi. [Pron. -tri-um, pl. -muri, var. atriu s.n. / < lat., fr. atrium, it. atrio].
AZIGOS adj. invar. (Despre o formatie anatomica) Impar. ◊ Vena azigos = vena care face legatura dintre cele doua vene cave. [Scris si azygos. / < fr. azygos, cf. gr. a – fara, zygos – par].
BAJOAIER s.n. 1. Fiecare dintre cei doi pereti laterali ai unei ecluze. 2. Fiecare dintre cele doua plutitoare laterale ale unui doc plutitor. [Pron. -joa-ier. / < fr. bajoyer].
BILATERAL, -A adj. Care are doua laturi, doua parti (opuse, simetrice); cu (pe) doua laturi, doua parti; referitor la cele doua laturi, cele doua aspecte ale unui lucru. ♦ (Despre acte, contracte etc.) Care asigura obligatiile reciproce dintre parti. V. sinalagmatic. [Cf. fr. bilateral, cf. lat. bis – de doua ori, latus – parte].
CARENA s.f. 1. Partea din corpul navei care sta sub apa. ♦ Volumul de apa dislocat de un plutitor sau de o nava. 2. Portiune din corola leguminoaselor, in forma de luntre, care ia nastere prin unirea celor doua petale inferioare. 3. Iesitura a unui organ sau a unui os. 4. Creasta osului stern la pasari. [Pl. -ne. / < fr. carene, it. carena].
CAV, -A adj. (Tehn.) Gol, care nu are nimic in interior. ♦ Vana cava = nume dat fiecareia dintre cele doua vine principale care aduc sangele la inima. [< fr. cave, cf. lat. cavus – gaunos].
CHIASMA s.f. Incrucisare a doua formatii anatomice (tendoane, nervi). ♦ Punct in care se intretaie cele doua ramuri ale nervului optic. ♦ (Biol.) Loc de unire a cromozomilor omologi in timpul profazei. [< fr. chiasma, cf. gr. chiasma].
COMPLEMENTAR, -A adj. Care intregeste un lucru, un fapt etc.; care complineste, completeaza; intregitor. ◊ Unghi complementar = unghi care formeaza impreuna cu altul un unghi drept; culori complementare = culori care prin suprapunere dau culoarea alba. // s.f. (Mat.) Una dintre cele doua submultimi ale unei multimi mai mari. [Cf. fr. complementaire].
COMUNA s.f. 1. Oras medieval (dezvoltat in apusul Europei din vechile cetati situate pe caile de comunicatie comerciala), care se bucura de o anumita autonomie politica. ♦ Diviziune teritoriala, administrata de un primar si de un consiliu municipal. 2. Unitate administrativa compusa din unul sau mai multe sate sau catune si condusa de un consiliu popular comunal. 3. Comuna primitiva = prima formatiune social-economica din istoria societatii, corespunzand unor forte de productie slab dezvoltate, bazata pe proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie si pe relatii de colaborare si ajutor reciproc. ◊ Comuna din Paris = forma de guvernare a orasului Paris, instituita in 1871 de masele muncitoare rasculate; Camera Comunelor = una dintre cele doua camere ale parlamentului englez. [Pl. -ne / < fr. commune, it. comune, cf. lat.med. communa].
CONSUL s.m. 1. Fiecare dintre cei doi magistrati care se alegeau anual in vechea Roma pentru a exercita puterea suprema. ♦ Fiecare dintre cei trei magistrati supremi care au guvernat Republica Franceza intre 1799 si 1804. 2. Agent diplomatic insarcinat sa reprezinte si sa apere interesele administrativ-juridice si economice ale tarii sale si ale compatriotilor sai intr-o tara straina. [< lat., fr. consul, cf. germ. Konsul].
CONTRARIU s.n. Fiecare dintre cele doua laturi, insusiri sau tendinte interne ale obiectelor si proceselor opuse unele altora. // adj. v. contrar. [< lat. contrarius, cf. it. contrario].
CULEE s.f. 1. (Constr.) Masiv de zidarie care prin masa sa rezista la impingerea unui arc, a unei bolti sau a unei arcade. ♦ Fiecare dintre cele doua picioare ale unui pod, situate pe maluri. 2. Canal prin care metalul topit se scurge din tiparul piesei. [Pron. -le-e. / < fr. culee].
DEZEMULSIONA vb. I. tr. A separa o emulsie in cele doua faze ale ei. [Pron. -si-o-. / cf. fr. desemulsionner].
DIEREZA s.f. 1. Impartirea unui diftong in cele doua elemente vocalice componente. 2. Separare chirurgicala a tesuturilor. [Pron. di-e-. / < fr. dierese, cf. gr. diairesis – separatie].
DIPLOE s.f. (Anat.) Tesut osos spongios, aflat intre cele doua oase late ale craniului. [< fr. diploe].
DUALISM s.n. 1. (op. monism) Conceptie filozofica potrivit careia la baza existentei stau doua principii opuse si ireductibile: materia si spiritul, corpul si sufletul, binele si raul etc. 2. Dualismul austro-ungar = forma de conducere adoptata de monarhia austro-ungara dupa revolutia din 1848, constand in alianta paturilor conducatoare ale celor doua natiuni privilegiate (austriaca si ungara). [< fr. dualisme].
DUANT s.n. Fiecare dintre cele doua piese de forma literei D, care alcatuiesc sistemul accelerator al unui ciclotron. [Cf. engl. duad – set de doi].
ECHINOCTIU s.n. Fiecare dintre cele doua momente ale anului (21 martie si 23 septembrie) cand Soarele se afla pe traiectoria ecuatorului celest si cand ziua este egala cu noaptea. [Var. echinox, echinoptiu s.n. / cf. fr. equinoxe, lat. aequinoctium < aequus – egal, nox – noapte].
EMISFERA s.f. Jumatate de sfera. ◊ Emisfera cerebrala = fiecare dintre cele doua jumatati ale creierului mare. ♦ Fiecare dintre cele doua jumatati ale globului pamantesc, delimitate de primul meridian sau de ecuator. ♦ Fiecare dintre cele doua jumatati ale sferei ceresti. [Var. hemisfera s.f. / < fr. hemisphere, cf. gr. hemi – jumatate, sphaira – sfera].
ENANTIOMORFISM s.n. Proprietate a doua entitati, ale caror imagini se oglindesc reciproc, de a se suprapune intre ele numai prin reflectare intr-un plan extern celor doua entitati. [Pron. -ti-o-. / < fr. enantiomorphisme].
ENDOECIE s.f. (Biol.) Folosire a cavitatilor din corpul indivizilor unei specii ca locuinta de catre indivizii altei specii, fara ca intre cele doua organisme sa existe relatii de parazitism. [Pron. -do-e-, gen. -iei. / cf. gr. endon – inauntru, oikos – casa].
REGRESIUNE s.f. 1. Retragere a apelor marine (oceanice) cauzata de ridicarea suprafetei uscatului sau de scaderea nivelului general oceanic. 2. Micsorarea extensiunii geografice a unui fenomen fonetic, morfologic etc. 3. Miscare a unui corp ceresc in sens opus celui in care se misca Soarele. 4. Distrugerea progresiva a memoriei. 5. (Biol.) Revenirea unei specii sau chiar a unui organ la specia si la tipul anatomic anterior. 6. Repetarea detaliata a fiecaruia dintre cei doi termeni ai unei enumerari; epanoda. [Pron. -si-u-, var. regresie s.f. / cf. fr. regression, lat. regressio].
EPIMER s.m. (Chim.) Fiecare dintre cei doi izomeri ai unei monozaharide. [< fr. epimere].
FLANC1 s.n. 1. Extremitate, parte laterala a unei formatii, a unui dispozitiv de lupta; latura. ◊ De flanc = dintr-o parte; in flanc (cate unul) = unul in spatele altuia. 2. Carton special care serveste la confectionarea, prin presare, a matritelor de stereotipie. 3. (Teatru) Nume dat panourilor care servesc la alcatuirea decorurilor. 4. Partea laterala a unei cute de teren. 5. Fiecare dintre cele doua portiuni laterale ale peretelui abdominal. [< fr. flanc].
VENTRICUL s.n. (Anat.) 1. Fiecare dintre cele doua cavitati inferioare ale inimii sau cavitatile creierului. 2. Cavitate interna de forma unui stomac; gaster. [Pl. -le, (s.m.) -li. / < fr. ventricule, cf. lat. ventriculus < venter – pantece].
GLUMELA s.f. (Bot.) Fiecare dintre cele doua bractee care acopera floarea la graminee. [< fr. glumelle].
GUJON s.n. (Tehn.) Tija filetata in acelasi sens pe toata lungimea sa sau numai la cele doua capete, folosita la imbinarea demontabila a doua piese. [< fr. goujon].
INTEGRALISM s.n. 1. Curent de avangarda in literatura dintre cele doua razboaie mondiale care proclama eliberarea de sub autoritatea oricaror dogme estetice, logice, etice sau sociale. 2. Aspiratie catre actualizarea completa a propriei ideologii in viata social-politica. [Cf. it. integralismo si „Integral” – titlul unei reviste din Bucuresti].
INTERSCAPULUM s.n. Parte a corpului situata intre cei doi omoplati. [< fr., lat. interscapulum].
LIRAT, -A adj. (Despre frunze) De forma lirei, la care cei doi lobi inferiori sunt mici in comparatie cu lobul terminal. [< fr. lyre, lat. lyratus].
LUNULA s.f. 1. (Geom.) Figura plana formata din doua arce de cerc cu aceleasi extremitati. ◊ Lunulele lui Hipocrate = cele doua lunule obtinute prin constructia unor semicercuri pe ipotenuza si catetele unui triunghi dreptunghic. 2. Pata alba de forma unei semilune, situata la baza unghiei omului. [< fr. lunule, cf. lat. lunula – semiluna].
MAPAMOND s.n. Harta a globului pamantesc impartita in cele doua emisfere; planisfera, planiglob. ◊ Mapamond ceresc = harta cerului, cuprinzand stelele, constelatiile etc. [< ngr., it. mappamondo, lat. mappa – harta, mundus – lume].
MEZOFIL s.n. Tesut cuprins intre cele doua membrane exterioare ale frunzei, care contine clorofila. // adj. (Despre organisme) Care se dezvolta la temperatura moderata (intre 10 si 45
PARASIMPATIC, -A adj. Sistem parasimpatic = sistem nervos vegetativ care se afla alaturi de sistemul simpatic, centrii sai fiind situati la cele doua extremitati, de sus si de jos, ale simpaticului. [< fr. parasympathique].
PERSONALISM s.n. 1. Curent filozofic care pune la baza existentei o pluralitate de entitati spirituale inzestrate cu atributele personalitatii si subordonate lui Dumnezeu ca persoana suprema. ◊ Personalism energetic = varianta a filozofiei personaliste, elaborata in Romania in perioada dintre cele doua razboaie mondiale de C. Radulescu-Motru, cu elemente preluate din teoriile energetiste. 2. Atitudine a celui care ia in consideratie numai interesele si punctele de vedere personale; subiectivism. [< fr. personnalisme].
PLEUROLIZA s.f. (Med.) Taiere a aderentelor pleurale care unesc cele doua foite ale pleurei. [< fr. pleurolyse].
POLARA s.f. Loc geometric al punctelor conjugate cu un punct dat, in raport cu cele doua puncte in care o secanta mobila ce trece prin punctul dat intersecteaza o conica. [< germ. Polare].
POLUX s.n. Una dintre cele doua stele mai luminoase din constelatia Gemenilor. [< Polux – fiu al lui Zeus si frate geaman cu Castor].
RAMPANT, -A adj. (Despre o suprafata) Inclinat in rampa. // s.m. (Arhit.) Fiecare dintre cele doua laturi oblice ale unui fronton, ale unui gablu sau ale unui lintou. [< fr. rampant].
REBRUSMENT s.n. 1. (Constr.) Schimbare a directiei traseului unei cai ferate, astfel incat cele doua ramuri ale traseului sa aiba o tangenta comuna in punctul de schimbare a directiei. 2. (Geogr., geol.) Intoarcere brusca a directiei catenelor muntoase. [< fr. rebroussement].
REPUBLICAN, -A adj. Referitor la republica. ◊ Partid republican = unul dintre cele doua mari partide din Statele Unite. // s.m. si f. Adept al republicii ca forma de guvernamant. [Cf. it. republicano, fr. republicain].
RIKSMAL s.n. Una dintre cele doua limbi literare norvegiene moderne, alaturi de landsmal. [Pron. ricsmol. / < norv. riksmal].
RIZARE s.f. Faptul de a (se) riza; defectare in functionarea unor masini prin producerea de rizuri pe suprafata de contact dintre cele doua corpuri de masina. [< riza].
SAS s.n. (Tehn.) Parte a unui canal intre cele doua porti ale unei ecluze. ♦ Compartiment dintr-un sistem tehnic care poate comunica alternativ cu alte compartimente sau cu exteriorul. [< fr. sas].
SCUAR s.n. (Anglicism) Mica gradina situata in mijlocul unei piete publice sau la o raspantie de strazi. ♦ (P. ext.) Zona verde care separa cele doua sensuri de circulatie ale unei autostrazi. [Pron. scuar, pl. -uri. / < fr., engl. square – piata patrata].
SEMIPLAN s.n. (Mat.) Fiecare dintre cele doua parti ale unui plan impartit de o dreapta oarecare. [Cf. it. semipiano, fr. demi-plan].
SEMISPATIU s.n. (Mat.) Fiecare dintre cele doua parti ale spatiului euclidian cu trei dimensiuni, impartit de un plan al sau. [< semi- + spatiu].
SUPRAINALTARE s.f. 1. Actiunea de a suprainalta si rezultatul ei. ♦ Diferenta de nivel intre cele doua margini ale unei sosele sau cai ferate in curba pentru diminuarea sau anularea fortei centrifuge. 2. (Constr.) Marire a sagetii unui arc de bolta prin asezarea capetelor arcului deasupra nivelului zidurilor de sprijin. [< suprainalta].
THEMA s.f. (Ist.) Unitate teritorial-administrativa si militara a Imperiului bizantin, in care cele doua puteri – ostaseasca si civila – erau incredintate unui strateg, numit de imparat si dependent direct de acesta. [Cf. gr. thema].
TIRAJ s.n. 1. Numarul de exemplare in care se tipareste o publicatie periodica, o carte etc. ♦ Imprimare. ♦ Productia orara normala a unei masini de tipar, exprimata in coli tiparite pe fata. ♦ (Cinem.) Multiplicare, prin copiere, a unui film. 2. (Tehn.) Deplasare a unui gaz intr-o conducta, datorita diferentei de presiune dintre cele doua extremitati sau dintre doua sectiuni ale ei. 3. Operatie de turnare in sticle a vinului pregatit pentru fabricarea sampaniei. 4. Tragere a aerului in plamani ca urmare a contractiei muschilor inspiratori. ♦ Efort inspirator in dispnee. [< fr. tirage].
TRIPLARE s.f. Actiunea de a tripla si rezultatul ei. ♦ Depasire a unui vehicul, de orice fel, de catre un autovehicul, atunci cand acela este angajat in depasirea unui alt vehicul, oprit sau in mers, daca prin aceasta manevra se trece peste axa care desparte cele doua sensuri de circulatie ale drumului. [< tripla].
TRISECTOARE s.f. Fiecare dintre cele doua drepte care impart un unghi in trei parti egale. [Dupa fr. trisectrice].
TRIUMVIR s.m. Titlu dat in vechea Roma fiecaruia dintre cei trei membri ai unei magistraturi care avea atributii administrative, politice etc. ♦ Nume dat participantilor la cele doua triumvirate care au condus Roma in anii 60 si 43 i.e.n. [Pron. tri-um-. / < lat., fr. triumvir].
TROPIC s.n. Fiecare dintre cercurile imaginare de pe suprafata Pamantului situate la latitudinea de 230 27' nord si sud. ♦ (La pl.) Zona, regiune aflata in jurul celor doua tropice; zona tropicala. // adj. An tropic = interval de timp care se scurge intre doua treceri consecutive ale Soarelui prin acelasi punct al ecuatorului. [< fr. tropique, cf. gr. tropikos].
UTRICULA s.f. 1. Cavitate mica in tesatura celulara a plantelor; basicuta plina cu aer care face sa pluteasca pe apa unele plante acvatice. ♦ Invelisul fructului, alcatuit din concresterea bracteelor. 2. Formatie anatomica in forma de sac. ♦ Una dintre cele doua parti care compun cavitatea urechii numita vestibul. [Var. utricul s.n. [< fr. utricule, cf. lat. utriculus].
VALVA s.f. 1. (Zool.) Fiecare dintre cele doua capace ale cochiliei de scoica. 2. (Bot.) Fiecare dintre cele doua jumatati ale unei pastai. 3. Organ de masina care serveste la stabilirea, intreruperea sau dirijarea circulatiei unui fluid intr-o conducta etc. 4. Instrument pentru departarea partilor moi care astupa intrarea unui organ cavitar. [< fr. valve, cf. lat. valva].
ZEUGMA s.f. (Ret.) Constructie prin care se unesc gramatical doua sau mai multe substantive cu un verb sau cu un adjectiv care, logic, nu se raporteaza decat la unul dintre cele doua substantive. [< fr. , lat., gr. zeugma].
COMPROMISORIU, -IE adj. in legatura cu un compromis. ◊ clauza -ie = clauza a unui contract prin care cele doua parti se angajeaza a supune arbitrilor eventualele contestatii. (<fr. compromissoire)
COMUNA s. f. 1. oras medieval, care se bucura de o anumita autonomie politica. 2. unitate de baza administrativ-teritoriala compusa din unul sau mai multe sate. 3. ~ primitiva = prima formatiune social-economica din istoria societatii, cu nivelul scazut al fortelor de productie, proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie si egalitatea in repartitia produselor. ◊ C-a din Paris = forma de guvernare a orasului Paris, instituita in 1871 de masele muncitoare rasculate, prima incercare de instaurare a dictaturii proletariatului; Camera C-elor = una dintre cele doua camere ale parlamentului englez. (<fr. commune)
ANTENA s.f. 1. Fiecare dintre cele doua organe de simt, de forma unor firisoare mobile, care se gasesc la capul insectelor si al crustaceelor. 2. Dispozitiv de emisie sau de captare a undelor electromagnetice, legat la aparatele de emisie sau de receptie a undelor. 3. Verga oblica la catargele corabiilor. [< fr. antenne, it. antenna. / < lat. antenna].
ANTETREN s.n. cele doua roti (si trasura pe care o poarta) care constituie partea de dinainte (detasabila) a unui tun, a unei bucatarii de campanie etc. [Dupa fr. avant-train].
AURICUL s.n. Fiecare dintre cele doua despartituri superioare ale atriului inimii. [Pron. a-u-, pl. -le. / < fr. auricule, cf. lat. auricula].
AVANSCENA s.f. 1. Parte a scenei cuprinsa intre cortina si rampa. 2. Fiecare dintre cele doua loji asezate in imediata apropiere a scenei. [< fr. avant-scene].
AVIOFON s.n. Tub acustic de comunicare (la avioanele de scoala) care face legatura intre cele doua locuri. [< fr. aviophone, cf. rus. aviafon].
VERMIS s.n. Regiune mediana a cerebelului, situata intre cele doua emisfere ale acestuia. [< lat., fr. vermis].
BIPOLAR, -A adj. Care are doi poli. ♦ (Despre aparate, masini) Care are doi poli magnetici principali. ♦ (Despre unele organisme marine) Care se gaseste simultan la cei doi poli si in zonele temperate ale celor doua emisfere. [Cf. fr. bipolaire].
BRONHIE s.f. Fiecare dintre cele doua canale cartilaginoase in care se imparte traheea-artera. [Gen. -iei. / < it. bronchi, cf. lat. bronchia, gr. bronchos – trahee].
CALOS, -OASA adj. Cu ingrosari, intarituri; cu bataturi. ◊ Corp calos = fascicul de fibre nervoase care leaga cele doua emisfere cerebrale. [< fr. calleux, cf. lat. callum – batatura].
CAROTIDA s.f. Fiecare dintre cele doua artere situate de o parte si de alta a gatului. [< fr. carotide, cf. gr. karotis].
climpus, climpuse sau climpusuri, s.n. (reg.) 1. betigas; varguta cu care se incarca puscociul de soc al copiilor; arbiu, rastoc. 2. bucata de lemn ce se baga prin ochiul funiei ce strange zavorul; calus. 3. bucatica scurta de lemn ascutit la cele doua capete; cleps, turca.
COTILEDON s.n. 1. Frunzulita cu rezerve nutritive care se gaseste in embrionul unei plante fanerogame. 2. Fiecare dintre cei doi lobi ai placentei. [< fr. cotyledon, cf. gr. kotyledon – cavitate].
conacar, conacari, s.m. 1. (inv.) demnitar domnesc care se ingrijea de gazduirea domnului cand acesta mergea prin tara (apoi a boierilor sau a turcilor care veneau cu misiuni in tarile romane). 2. (reg.) fiecare dintre cei doi flacai calari care insotesc pe mire, in ziua nuntii, cand pleaca dupa mireasa; tanar calare in alaiul nuntii, colacer.
CURSA s.f. 1. Drum, distanta de strabatut. ♦ Drum facut de un vehicul (in mod regulat) pe acelasi itinerar dupa un orar stabilit. ♦ (Concr.) Vehicul care parcurge o astfel de distanta. 2. Unghi format de directia in care se misca o nava comerciala cu directia nordului. 3. (Fam.) Alergatura, umblet. 4. (La pl.) Alergari de cai. ♦ (Fig.) Intrecere, competitie, actiune competitiva. 5. Intrecere in care mai multi concurenti parcurg repede o anumita distanta. 6. Lungimea drumului parcurs de un piston in cilindru intre cele doua puncte moarte. [< fr. course, (2) engl. course].
cotumba, cotumbe, s.f. (reg.) 1. lemn care serveste ca pirostrie; cujba, cracana. 2. ganjul care leaga cele doua brate ce alcatuiesc pirostria. 3. cele doua lemne si ganjul care le leaga de la pirostrie formeaza un unghi; capra, cobila, cracani, iapa, tragla, tragator.
DIAFIZA s.f. Partea de mijloc a unui os lung, situata intre cele doua epifize. [< fr. diaphyse, cf. gr. diaphysis – interstitiu].
ECARTAMENT s.n. Distanta dintre axele urmelor celor doua roti de pe aceeasi osie a unui vehicul rutier. ♦ Distanta dintre muchiile interioare ale sinelor unei cai ferate. [< fr. ecartement].
ELECTROOSMOZA s.f. Trecere a unui lichid printr-o membrana poroasa sub influenta unei diferente de potential electric intre cele doua fete ale membranei. [Cf. fr. electro-osmose].
ELITRA s.f. Fiecare dintre cele doua aripi chitinoase ale unor insecte. [< fr. elytre, cf. gr. elytron – invelis].
EMISTIH s.n. Fiecare dintre cele doua jumatati de vers despartite prin cezura. [Var. hemistih s.n. / < fr. hemistiche, cf. gr. hemi – jumatate, stichos – vers].
hutui, hutui, s.m. (reg.) cei doi feciori care ingrijesc cununa miresei si lada cu vesminte.
EPONIM s.m. Magistrat care, in cetatile Greciei antice si in vechea Roma, dadea numele sau anului; (mai ales) primul dintre cei noua arhonti ai Atenei sau unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dadea numele sau anului. // adj. Care da numele sau unui loc, unui oras etc. [< fr. eponyme, cf. gr. epi – pe, onoma – nume].
insfora, insforez, vb. I (reg.) 1. a snurui (o carte, o condica, un registru). 2. (la plasa de pesti) a prinde cele doua margini cu ajutorul unei sfori (care trece prin ochiurile marginilor).
FESA s.f. Fiecare dintre cele doua parti carnoase ale sezutului. [< fr. fesse].
FOREZIE s.f. (Biol.) Transportare a indivizilor unei specii de catre indivizii altei specii, fara ca intre cele doua organisme sa existe relatii de parazitism. [Gen. -iei. / < fr. phoresie, cf. gr. phoresis – transportare].
FOSA s.f. 1. Depresiune larga si putin adanca la suprafata unei structuri anatomice; cavitate. ◊ Fosa nazala = fiecare dintre cele doua jumatati ale cavitatii nazale. 2. Depresiune alungita si adanca pe fundul oceanelor, depasind 6000 m; groapa abisala, depresiune mai mult sau mai putin larga si adanca in sol. 3. (Teatru) Portiune care desparte scena de sala, rezervata orchestrei. [< fr. fosse, it. fossa, cf. lat. fossa – sant, groapa].
FUNDAS s.m. Fiecare dintre cei doi sau trei jucatori care alcatuiesc linia de fund a unei echipe de fotbal, rugbi etc., ajutand la apararea portii. [< fund + -as].
GANAS s.n. Fiecare dintre cele doua ramuri ale maxilarului inferior la animale. [Pl. -se. / < fr. ganache].
HERMAFRODITISM s.n. Reunire a organelor s*****e de ambele sexe sau a anumitor caractere ale celor doua sexe la acelasi individ; bisexualitate; intersexualitate. [Cf. fr. hermaphroditisme].
ICONOMETRU s.n. Aparat pentru masurarea asimetriei imaginii retiniene intre cei doi ochi. ♦ Vizor cu care se regleaza un aparat fotografic pentru a obtine dimensiunile date ale unui obiect. [< fr. iconometre, cf. gr. eikon – imagine, metron – masura].
ILIAC, -A adj. (Anat.) Asezat in partea de mijloc a corpului, sub coaste; din regiunea soldurilor. ◊ Os iliac = fiecare dintre cele doua oase ale bazinului. [Pron. -li-ac. / < fr. iliaque].
