REVOLUTIA FRANCEZA, revolutie desfasurata intre 1789 si 1794, care a avut ca scop abolirea structurilor vechiului regim. A izbucnit in conditiile agravarii situatiei economice a populatiei, ale progresului ideii de natiune, ale necesitatii acute de creare a unei piete nationale. Preludiul revolutiei l-a constituit convocarea Starilor Generale (5 mai 1789). Deputatii starii a treia din Adunarea Statelor Generale s-au declarat constituiti in Adunarea Nationala, apoi, in vederea elaborarii unei constitutii, in Adunarea Nationala Constituanta (9 iul. 1789-30 sept. 1791). In fata masurilor represive pe care le pregateau nobilimea si regele, insurgentii parizieni au luat cu asalt Bastilia, simbolul absolutismului regal si al arbitrarului sau (14 iul. 1789, data devenita sarbatoare nationala a poporului francez). Adunarea Constituanta a votat desfiintarea privilegiilor feudale (4 aug. 1789), a adoptat Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului (26 aug. 1789) si o noua Constitutie (3 sept. 1791). Aceste realizari, impreuna cu reformele administrative, judecatoresti, fiscale si bisericesti, au favorizat dezvoltarea structurilor capitaliste. Sub presiunea insurectiei nationale de la 10 aug. 1792, Adunarea Legislativa (1 oct. 1791-20 sept. 1792) a suspendat monarhia si a aprobat instituirea Comunei insurectionale (Comuna din Paris), o adevarata putere de stat populara. In perioada aug.-sept. 1792 – cunoscuta in istoria revolutiei sub numele de prima teroare -, parizienii, sub conducerea Comunei insurectionale au impus instaurarea democratiei politice. In fata primejdiei provocate de invadarea Frantei de catre armatele austro-prusiene, precum si de tradarea generalilor monarhisti, Comuna insurectionala a declarat „patria in primejdie”. Armatele franceze au infrant la Valmy (20 sept. 1792) armatele invadatoare. La 21 sept. 1792 Conventia Nationala (20 sept. 1792-26 oct. 1795), care luase locul Adunarii Legislative, a proclamat Republica. In cadrul Conventiei Nationale s-a reliefat doua tendinte principale: partidul moderat al girondinilor si cel radical al montagnarzilor, condusi de iacobini: intre ele se afla masa deputatilor independenti, porecliti „campia” sau „mlastina”. Lupta dintre cele doua tendinte a atins apogeul in timpul procesului regelui Ludovic XVI, care, cu toata opozitia girondinilor, a fost condamnat la moarte si executat (21 ian. 1793). Intreaga Europa, cu exceptia catorva state, s-au coalizat impotriva Frantei republicane. Infrangerile de pe front, tradarea generalului Dumouriez, scumpirea vietii si izbucnirea rascoalei contrarevolutionare din Vandeea au provocat sfarsitul guvernarii girondine. In urma insurectiei din 31 mai-2 iun. 1793 a fost instaurata dictatura iacobinilor, girondinii fiind exclusi din Conventie, iar unii dintre ei executati. Perioada dictaturii iacobine (2 iun. 1793-27 iul. 1794), cunoscuta sub numele de „teroarea iacobina”, a constituit punctul culminant al revolutiei. In timpul acestei dictaturi au fost desfiintate, fara rascumparare, servitutile feudale, au fost introduse preturi maximale, a fost instituit invatamantul elementar gratuit. Iacobinii au infrant rascoala din Vandeea si pe cea a federatilor-regalisti, au creat o armata nationala de peste 600.000 de oameni, care a alungat din tara armatele interventioniste. Comitetul Salvarii Publice, creat la 5 apr. 1793, a concentrat in mainile intreaga putere executiva. Teroarea a impus, pentru o vreme, economia dirijata in directia sprijinirii efortului de razboi si salvarii republicii. Inlaturarea moderatilor, condusi de Danton, cat si a extremistilor de stanga, in frunte cu J. Roux si Hebert, au slabit considerabil baza sociala a dictaturii iacobine, usurand sarcina marii burghezii, care a organizat lovitura de stat din 9 thermidor (27 iul. 1794). Robespierre, Saint-Just si partizanii lor au fost ghilotinati (28 iul. 1794). Prin venirea la putere a marii burghezii, revolutia era terminata.

TERMIDORIAN, -A adj. Referitor la evenimentele din 9 termidor (caderea lui Robespierre). // s.m. si f. pl. Nume dat in timpul revolutiei din Franta participantilor la lovitura de stat din 9 termidor (27 iulie 1794), care a rasturnat dictatura iacobina. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. thermidorien].

TERMIDORIAN, -A I. adj. referitor la evenimentele din 9 termidor (caderea lui Robespierre). II. s. m. f. pl. nume dat in timpul revolutiei burgheze din Franta participantilor la lovitura de stat din 9 termidor (2⁷ iulie 179⁴), care a rasturnat dictatura iacobina. (< fr. thermidorien)

BARNAVE [barnav], Antoine (1761-1793), om politic francez. Conducator al grupului „feuillants”-inilor (regalisti-constitutionali) in timpul Revolutiei burgheze din Franta; ghilotinat in perioada dictaturii iacobine.

BARRY [bari], Jeanne BECU [becu], Contesa Du ~, (1743-1793), favorita regelui Ludovic XV al Frantei. Ghilotinata in timpul dictaturii iacobine.

BRISSOT DE WARVILLE [briso də varvil], Jacques Pierre BRISSOT, zis ~ (1754-1793), jurist, orator si om politic francez. Unul dintre conducatorii girondinilor. Dupa fuga regelui Ludovic XVI la Varennes, a redactat memoriul de decadere a regelui din drepturile sale. Ghilotinat in timpul dictaturii iacobine. A justificat, intr-o scrisoare din 1785, adesata imparatului Iosif II, rascoala lui Horea, Closca si Crisan.

COUTHON [cuto], Georges (1755-1794), om politic francez. Participant la Revolutia Franceza (1789-1794); unul dintre conducatorii dictaturii iacobine. A fost ghilotinat.

ROBESPIERRE [robespie:r], Maximilien de (1758-1794), om politic francez. Avocat. Figura centrala a Revolutiei Franceze, supranumit „incoruptibilul” (credea in virtutea morala absoluta). Unul dintre conducatorii revolutiei si ai iacobinilor. Sef al guvernului revolutionar (1793-1794); a instituit dictatura iacobina, prin care urmarea sa instaureze o republica democratica si egalitara. In timpul guvernarii sale, revolutia a atins apogeul. Rasturnat in urma loviturii de stat de la 9 thermidor (27 iul.) 1794 si ghilotinat.